ICCJ. Decizia nr. 4028/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4028/2013
Dosar nr. 7939/2/2013
Şedinţa publică din 13 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 652/F din 9 decembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 9 august 2013, de către Tribunalul din Limoges, pe numele persoanei solicitate S.G.
A luat act că persoana solicitată nu şi-a dat consimţământul la predare.
A dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile franceze, cu respectarea regulii specialităţii.
A dispus arestarea persoanei solicitate S.G. (cetăţean italian, fiul lui S.V. şi M.A.), în vederea predării, pe o perioadă de 24 zile, respectiv de la 11 decembrie 2013 la 3 ianuarie 2014, inclusiv.
A constatat că persoana solicitată a fost reţinută la data de 5 decembrie 2013 şi a fost arestată din data de 6 decembrie 2013 şi până la 10 decembrie 2013, inclusiv, în baza mandatului de arestare nr. 57 (EAW provizoriu) din data de 6 decembrie 2013, emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin adresa din data de 6 decembrie 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat prima instanţă, conform art. 102 alin. (1) rap. la art. 89 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 republicată, în vederea arestării şi predării persoanei solicitate S.G., în cadrul procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis pe numele acesteia, la data de 9 august 2013, de către Tribunalul de Mare Instanţa din Limoges, Republica Franceză.
La termenul de judecată din data de 6 decembrie 2013, persoana solicitată a fost adusă în faţa Curţii în stare de reţinere, această măsură fiind dispusă de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, potrivit art. 101 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Prin încheierea de şedinţă din data de 6 decembrie 2013, dat fiind faptul că la acel moment la dosarul cauzei nu fusese ataşat mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare franceze pe numele persoanei solicitate, însoţit de traducere în limba română, Curtea a dispus amânarea cauzei în vederea prezentării acestor documente de către procuror, iar în temeiul art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 5 zile, începând cu data de 6 decembrie 2013 şi până la data de 10 decembrie 2013 inclusiv.
S-a constatat că în privinţa persoanei solicitate S.G., Curtea de Apel din Limoges - Tribunalul de Mare Instanţa din Limoges, Republica Franceză a emis la data de 9 august 2013 un mandat european de arestare, în vederea efectuării urmăririi penale, invocându-se un mandat de arestare preventivă emis pe numele acesteia la data de 24 iunie 2013 de către aceeaşi instituţie către Judecătoria din Saarlouis, sub acuzaţia săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune în grup organizat şi tentativa de înşelăciune în grup organizat, fapte sancţionate şi pedepsite de art. 313-1, 313-2, 313-3, 313-7 şi 313-8 C. pen. francez.
În fapt, s-a reţinut că în Limoges şi Lubersac şi în orice caz pe teritoriul francez în cursul lunii iunie 2007, folosindu-se de un nume fals şi prin manopere frauduloase, simulând existenţa unei societăţi fictive a înşelat două societăţi comerciale franceze determinându-le să-i trimită un transport cu 22 tone carne şi a încercat să înşele alte două societăţi franceze în aceeaşi modalitate, solicitând trimiterea a alte 44 tone de carne.
Curtea a mai constatat că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate îndeplineşte condiţiile de formă şi conţinut prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004 republicată, că infracţiunile ce fac obiectul urmăririi penale desfăşurate de către autorităţile judiciare franceze, sancţionate de legea statului respectiv cu pedepse privative de libertate a căror durată maximă este mai mare de 3 ani, nu sunt supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, potrivit art. 96 alin. (1) pct. 1 şi 18 din Legea nr. 302/2004 republicată, condiţie care este însă oricum îndeplinită, întrucât faptele respective sunt incriminate şi de legea penală română conform art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi, totodată, că nu este incident niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute în art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Persoana solicitată s-a apărat, invocând o hotărâre a Curţii de Apel din Napoli prin care s-a respins predarea în baza mandatului european emis de autorităţile franceze pe motiv că legislaţia italiană prevede un astfel de motiv de refuz, când activitatea infracţională s-a desfăşurat în tot sau parţial pe teritoriul Italiei şi fapta ar putea să fie urmărită de autorităţile italiene.
Curtea de Apel Bucureşti nu a identificat niciun motiv, nici obligatoriu şi nici facultativ de respingere a predării.
Cazul prevăzut de art. 98 lit. f din Legea nr. 302/2004 se referă la motivul facultativ de refuz când fapta nu s-ar fi săvârşit pe teritoriul statului emitent, or, din datele concrete existente în cuprinsul mandatului naţional, dar şi al celui european de arestare rezultă cu claritate că faptele s-au desfăşurat în cea mai mare parte pe teritoriul Franţei, aici părţile vătămate fiind induse în eroare şi aici se şi regăseşte paguba. Din contră, Curtea a apreciat că cea mai mare parte a activităţii infracţionale s-a desfăşurat pe teritoriul francez, de pe teritoriul italian plecând doar comenzile frauduloase către societăţile comerciale franceze.
Faptul ca persoana solicitată a înţeles să părăsească teritoriul italian unde obţinuse hotărârea judecătorească de refuz de predare din această ţară în baza mandatului european de arestare emis de autorităţile franceze a reprezentat în opinia Curţii de Apel Bucureşti un act de demnitate din partea persoanei solicitate care demonstrează astfel că (independent de refuzul de a-şi da consimţământul la predare) doreşte să ajungă cât mai repede în faţa autorităţilor franceze pentru a-şi clarifica situaţia juridică, deoarece îi era clar că alte state membre ale Uniunii Europene nu vor ezita să pună în executare mandatul european francez.
Împotriva Sentinţei penale nr. 652/F din 9 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs persoana solicitată S.G.
Persoana solicitată prin apărător a pus concluzii de admitere a recursului solicitând casarea sentinţei penale pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
A arătat că este incident motivul de refuz opţional prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 302/2004 republicată. În acelaşi timp a solicitat să se ţină cont şi de circumstanţele personale ale persoanei solicitate. În consecinţă, a solicitat respingerea solicitării de punere în executare a mandatului european de arestare.
Recursul declarat de persoana solicitată este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că Sentinţa penală nr. 652/F din 9 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, este legală şi temeinică în sensul că în mod corect prima instanţă a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 9 august 2013, de către Tribunalul din Limoges, pe numele persoanei solicitate S.G., şi a luat act că persoana solicitată nu şi-a dat consimţământul la predare.
În mod corect s-a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile franceze, cu respectarea regulii specialităţii.
De asemenea în mod corect s-a dispus arestarea persoanei solicitate S.G., în vederea predării, pe o perioadă de 24 zile, respectiv de la 11 decembrie 2013 la 3 ianuarie 2014, inclusiv constatându-se că aceasta a fost reţinută la data de 5 decembrie 2013 şi ulterior a fost arestată din data de 6 decembrie 2013 şi până la 10 decembrie 2013, inclusiv, în baza mandatului de arestare nr. 57 (EAW provizoriu) din data de 6 decembrie 2013, emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În privinţa persoanei solicitate S.G., Curtea de Apel din Limoges - Tribunalul de Mare Instanţa din Limoges, Republica Franceză a emis la data de 9 august 2013 un mandat european de arestare, în vederea efectuării urmăririi penale, invocându-se un mandat de arestare preventivă emis pe numele acesteia la data de 24 iunie 2013 de către aceeaşi instituţie către Judecătoria din Saarlouis, sub acuzaţia săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune în grup organizat şi tentativa de înşelăciune în grup organizat, fapte sancţionate şi pedepsite de art. 313-1, 313-2, 313-3, 313-7 şi 313-8 C. pen. francez.
În fapt, s-a reţinut că pe teritoriul statului francez, în cursul lunii iunie 2007, folosindu-se de un nume fals şi prin manopere frauduloase, simulând existenţa unei societăţi fictive, persoana solicitată a înşelat două societăţi comerciale franceze determinându-le să-i trimită un transport cu 22 tone carne şi a încercat să înşele alte două societăţi franceze în aceeaşi modalitate, solicitând trimiterea a alte 44 tone de carne.
Astfel cum corect s-a reţinut de instanţa de fond, mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate îndeplineşte condiţiile de formă şi conţinut prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004 republicată. Deşi infracţiunile ce fac obiectul urmăririi penale desfăşurate de către autorităţile judiciare franceze, sancţionate de legea statului respectiv cu pedepse privative de libertate a căror durată maximă este mai mare de 3 ani, nu sunt supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, potrivit art. 96 alin. (1) pct. 1 şi 18 din Legea nr. 302/2004 republicată, această condiţie este dealtfel îndeplinită, întrucât faptele respective sunt incriminate şi de legea penală română conform art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată se constată că, nu este incident niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute în art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Înalta Curte constată că persoana solicitată, în faţa instanţei de fond, a invocat o hotărâre a Curţii de Apel din Napoli prin care s-a respins predarea în baza mandatului european emis de autorităţile franceze pe motiv că legislaţia italiană prevede un astfel de motiv de refuz, când activitatea infracţională s-a desfăşurat în tot sau parţial pe teritoriul Italiei şi fapta ar putea să fie urmărită de autorităţile italiene.
Legislaţia românească în materie nu prevede ca şi caz de refuz de predare, săvârşirea de fapte pe teritoriul statului italian astfel încât, în speţă, nu se poate identifica niciun motiv, nici obligatoriu şi nici facultativ de respingere a predării.
Cazul prevăzut de art. 98 lit. f din Legea nr. 302/2004 se referă la motivul facultativ de refuz când fapta nu s-ar fi săvârşit pe teritoriul statului emitent, or, din datele concrete existente în cuprinsul mandatului naţional dar şi al celui european de arestare rezultă cu claritate că faptele s-au desfăşurat în cea mai mare parte pe teritoriul Franţei, de pe teritoriul italian plecând doar comenzile frauduloase către societăţile comerciale franceze.
Faţă de considerentele mai sus arătate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată S.G. împotriva Sentinţei penale nr. 652/F din 9 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Totodată va obliga recurenta persoană solicitată la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, onorariul interpretului de limba italiană urmând a se plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată S.G. împotriva Sentinţei penale nr. 652/F din 9 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba italiană se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4014/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 512/2013. Penal → |
|---|
