ICCJ. Decizia nr. 3795/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3795/2013
Dosar nr. 1816.1/96/2009
Şedinţa publică din 2 decembrie 2013
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată că, prin Rechizitoriul nr. 1/P/2006 din data de 26 ianuarie 2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului A.C. pentru săvârşirea, în concurs real, a două infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), c) C. pen., reţinându-se, în fapt, următoarele:
La data de 31 decembrie 2005, inculpatul, jandarm angajat cu contract la UM x Odorheiu Secuiesc, a condus autoturismul propriu pe ruta Odorheiu Secuiesc - Miercurea-Ciuc, însoţit fiind de numitul K.J.S. Un grup de 5 - 6 tineri a aruncat un artificiu în faţa autoturismului condus de inculpat, motiv pentru care acesta a oprit şi s-a întors împreună cu K.J.S. pentru a-i identifica pe tineri, spunând că este poliţist. Inculpatul a lovit cu palma în zona feţei pe partea vătămată G.Z., care a căzut la pământ, iar pentru identificarea tinerilor, a sustras un telefon mobil, un briceag şi suma de 350.000 ROL.
Ulterior, inculpatul şi-a continuat drumul la Miercurea-Ciuc, spunând tinerilor că atunci când se va întoarce să aibă actele de identitate asupra lor. De la staţia CFR Miercurea-Ciuc, inculpatul i-a luat pe numitul G.L. şi pe prietena sa S.M., împreună cu care s-a deplasat spre Odorheiu Secuiesc.
În jurul orei 22:00, în locul stabilit de inculpat, acesta s-a întâlnit cu grupul de tineri şi a purtat o discuţie cu partea vătămată L.S., care a refuzat să scoată bunurile aflate asupra sa. Ca urmare, inculpatul i-a scotocit în buzunare şi i-a sustras telefonul mobil, după care a plecat spre Odorheiu Secuiesc. În jurul orelor 3:30 - 4:00, la locuinţa acestuia s-a prezentat şeful său, M.C., ocazie cu care au fost găsite cele două telefoane mobile şi briceagul.
Cei doi minori agresaţi de inculpat au suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 7 - 9 zile şi, respectiv, 7 - 8 zile de îngrijiri medicale.
Prin Sentinţa penală nr. 80 din 9 martie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 209/2006 de Tribunalul Harghita, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A.C., din două infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în două infracţiuni de lovire sau alte violenţe, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 180 alin. (2) C. pen., pentru săvârşirea a două infracţiuni de lovire sau alte violenţe, l-a condamnat pe inculpatul A.C. la două pedepse de câte 1 an închisoare, ce au fost contopite, potrivit art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat, conform art. 81 C. pen., pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen., atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 C. pen., a căror nerespectare ar atrage revocarea suspendării.
Totodată, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat şi către cele două părţi vătămate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, iar, prin Decizia penală nr. 88/A din 18 octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 241/43/2006, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis calea de atac promovată de procuror, a desfiinţat hotărârea primei instanţe şi a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Tribunalul Harghita, constatând încălcarea dreptului la apărare al inculpatului A.C. şi incidenţa dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Procedând la rejudecarea cauzei în dosarul nou format nr. 3612/96/2007, Tribunalul Harghita a pronunţat Sentinţa penală nr. 74 din 25 februarie 2008, prin care, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A.C., din două infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în două infracţiuni de lovire sau alte violenţe, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., condamnându-l pe inculpat în baza acestui text de lege la două pedepse de câte 1 an închisoare, ce au fost contopite, potrivit art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat, conform art. 81 C. pen., pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv, din 2 ianuarie 2006 până la data de 28 iulie 2006, şi s-a constatat că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Această sentinţă a fost atacată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, apelul declarat de procuror fiind admis de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, care, prin Decizia penală nr. 29/A din 18 aprilie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 3612/96/2007, a desfiinţat hotărârea primei instanţe şi a dispus, din nou, trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Tribunalul Harghita.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că judecătorul fondului, învestit cu rejudecarea cauzei, a încălcat garanţiile dreptului la un proces echitabil, consacrate în art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, omiţând a proceda, la ascultarea inculpatului în rejudecare şi la readministrarea probelor menţionate în cuprinsul Deciziei penale nr. 88/2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, deşi cerinţa respectării principiului nemijlocirii şi a contradictorialităţii impunea această obligaţie.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Harghita sub nr. 1817/96/2008, iar, în urma rejudecării, a fost pronunţată Sentinţa penală nr. 53 din 19 februarie 2009, prin care, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A.C., din două infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în două infracţiuni de lovire sau alte violenţe, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 180 alin. (2) C. pen., pentru săvârşirea a două infracţiuni de lovire sau alte violenţe, inculpatul A.C. a fost condamnat la două pedepse de câte 1 an închisoare, ce au fost contopite, potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat, conform art. 81 C. pen., pe durata unui termen de încercare de 3 ani, atrăgându-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv, din 2 ianuarie 2006 până la data de 28 iulie 2006, şi s-a constatat că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Totodată, în baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.
Această sentinţă a fost desfiinţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, care, prin Decizia penală nr. 61/A din 1 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1817/96/2008, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, respectiv Tribunalul Harghita, constatând că, nici de această dată, judecătorul fondului nu a procedat la readministrarea probatoriului, aşa cum se dispusese cu caracter obligatoriu de către instanţa de control judiciar prin Deciziile penale nr. 88/A din 18 octombrie 2007 şi nr. 29/A din 18 aprilie 2008.
Pe rolul Tribunalului Harghita, cauza a fost reînregistrată sub nr. 1816.1/96/2009 şi soluţionată prin Sentinţa penală nr. 226 din 16 noiembrie 2010, instanţa de fond dispunând, în rejudecare, conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A.C., din două infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în două infracţiuni de lovire sau alte violenţe, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., pentru săvârşirea cărora inculpatul a fost condamnat la două pedepse de câte 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului A.C. pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat, conform art. 81 C. pen., pe durata unui termen de încercare de 3 ani, iar, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv, din 2 ianuarie 2006 până la data de 28 iulie 2006.
În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate, s-a constatat că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile în cauză, iar, în baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul A.C. a fost trimis în judecată, tribunalul, după expunerea situaţiei de fapt reţinute şi prezentarea mijloacelor de probă administrate în ambele faze procesuale, a arătat, în esenţă, că, în cauză, scopul urmărit de inculpat prin luarea bunurilor din posesia părţilor vătămate G.Z. şi L.S. nu a fost acela de a şi le însuşi pe nedrept, ci de a le identifica pe acestea, împrejurare care rezultă chiar din declaraţiile lor, dar şi din depoziţiile martorilor G.C., K.J., S.B., M.C., precum şi din faptul că inculpatul a fost cel care a predat respectivele bunuri, împreună cu briceagul, organelor de poliţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, criticând-o pentru nelegalitate, în ce priveşte greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul A.C. a fost trimis în judecată, din două infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), c) C. pen., în două infracţiuni de lovire sau alte violenţe, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., precum şi sub aspectul încălcării de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 286 C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 7/A din 2 februarie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, a desfiinţat parţial sentinţa penală atacată şi, rejudecând în fond, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul A.C. a fost condamnat în primă instanţă din două infracţiuni de lovire sau alte violenţe, prevăzute de art 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în două infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. b) C. pen., inculpatul A.C. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie în dauna părţii vătămate G.Z., precum şi la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni în dauna părţii vătămate L.S.
În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse stabilite în cauză în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, făcându-se, totodată, aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 81, 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. şi art. 359 C. proc. pen. cu referire la art. 83 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. raportat la art. 381 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata arestului preventiv, din 2 ianuarie - 28 iulie 2006.
Au fost menţinute dispoziţiile din hotărârea apelată referitoare la constatarea faptului că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile şi la obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
Totodată, s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta în apel.
Pentru a decide că apelul cu soluţionarea căruia a fost învestită este întemeiat, instanţa de prim control judiciar, în urma reevaluării situaţiei de fapt şi a materialului probator administrat în cauză, a concluzionat că faptele inculpatului A.C. de a le deposeda, în data de 31 decembrie 2005, prin violenţă, pe timp de noapte şi în loc public, pe părţile vătămate G.Z. şi L.S. de anumite bunuri pe care acestea le aveau asupra lor întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi c) C. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul A.C., criticând-o pentru nelegalitate şi solicitând, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 15 (indicat greşit de recurent ca fiind pct. 172) C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor de care este acuzat în infracţiunile de lovire sau alte violenţe, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., şi încetarea procesului penal pornit împotriva sa sub aspectul respectivelor infracţiuni, având în vedere că, în luna iunie 2013, s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale.
La termenul de judecată de astăzi, Înalta Curte, din oficiu, în temeiul art. 3856 alin. (3) şi art. 3859 alin. (4) C. proc. pen., a pus în discuţia contradictorie a procurorului şi a părţilor incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., având în vedere intervenirea, pe parcursul soluţionării prezentei cauze, a unor legi succesive care au modificat competenţa materială în primă instanţă a tribunalului.
Astfel, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, inculpatul A.C. a fost trimis în judecată de procuror la data de 26 ianuarie 2006 pentru săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), c) C. pen., fiind sesizat cu judecarea pricinii Tribunalul Harghita (Dosar nr. 209/2006), instanţă căreia îi revenea, la acel moment, competenţa de soluţionare în fond a cauzei, potrivit art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. ("Tribunalul judecă în primă instanţă infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 211 alin. (2), (21) şi (3) (...)").
Înainte de soluţionarea cauzei de către Tribunalul Harghita prin Sentinţa penală nr. 80 din 9 martie 2007, art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost modificat prin art. I pct. 6 din Legea nr. 356/2006 - publicată în M. Of. nr. 677/7.08.2006 şi intrată în vigoare, potrivit art. III alin. (1) din lege, la data de 6 septembrie 2006 - în sensul că infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) şi (21) C. pen. nu a mai fost inclusă în competenţa de primă instanţă a tribunalului, revenind spre competenţă judecătoriei, conform regulii generale înscrise în art. 25 C. proc. pen.
Nesocotind această modificare legislativă intervenită sub aspectul competenţei materiale de soluţionare în fond a cauzei şi încălcând, astfel, principiul imediatei aplicări a legii procesual-penale, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 88/A din 18 octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 241./43/2006, a admis calea de atac promovată de procuror, a desfiinţat Sentinţa penală nr. 80 din 9 martie 2007 a Tribunalului Harghita şi a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la această instanţă, deşi, potrivit art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, tribunalul nu mai era competent să soluţioneze în fond cauza, competenţa în primă instanţă, raportat la infracţiunile pentru care inculpatul A.C. a fost trimis în judecată, revenind judecătoriei.
Procedând în această modalitate, instanţa de apel a ignorat şi dispoziţiile art. III alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 356/2006, care stabileau în mod expres că, "în caz de admitere a apelului sau a recursului, dacă se dispune desfiinţarea sau, după caz, casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei, aceasta se va judeca de instanţa competentă, potrivit prezentei legi", instanţă care, în speţa de faţă, nu mai era tribunalul, ci judecătoria, aşa cum s-a arătat anterior. În legătură cu aceste dispoziţii ale Legii nr. 356/2006, este de observat că, deşi alături de cele ale art. III alin. (2) şi (3) teza I din lege, au format obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007 a Curţii Constituţionale (publicată în M. Of. nr. 474/16.07.2007), s-a constatat doar neconstituţionalitatea celor din urmă prevederi legale, excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. III alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 356/2006 fiind respinsă, ca inadmisibilă.
Deşi art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. nu a mai suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 356/2006, cuprinzând aceeaşi reglementare şi în prezent, Tribunalul Harghita şi Curtea de Apel Târgu Mureş au procedat la rejudecarea cauzei - în fond şi, respectiv, în apel - în cele trei cicluri procesuale pe care aceasta le-a parcurs după pronunţarea Deciziei penale nr. 88/A din 18 octombrie 2007 (Dosarele penale nr. 3612/96/2007, nr. 1817/96/2008 şi nr. 1816.1/96/2009), cu încălcarea normelor de competenţă materială înscrise în respectivul articol şi au nesocotit, totodată, dispoziţiile imperative ale art. III alin. (3) teza a II-a din legea anterior menţionată, pronunţând, astfel, hotărâri lovite de nulitate absolută, în condiţiile art. 197 alin. (2) teza I C. proc. pen.
Ca urmare, ţinând seama de limitele recursului cu care a fost învestită, Înalta Curte, constatând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. şi având în vedere dispoziţiile art. 25 şi art. 30 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) teza a II-a C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul A.C., va casa Decizia penală nr. 7/A din 2 februarie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi Sentinţa penală nr. 226 din 16 noiembrie 2010 a Tribunalului Harghita, secţia penală, şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Judecătoria Odorheiu Secuiesc, instanţă în a cărei rază teritorială se află locul unde au fost săvârşite presupusele infracţiuni reţinute în sarcina recurentului.
Faţă de caracterul peremptoriu al motivului de recurs privind nulitatea hotărârilor, Înalta Curte nu va mai examina celelalte critici invocate de inculpat, acestea urmând a fi avute în vedere la instanţa de trimitere cu ocazia rejudecării cauzei, în cadrul susţinerilor şi apărărilor formulate de părţi.
Având în vedere soluţia ce va fi pronunţată, în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., se va dispune rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva Deciziei penale nr. 7/A din 2 februarie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia atacată şi Sentinţa penală nr. 226 din 16 noiembrie 2010 a Tribunalului Harghita, secţia penală, şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Odorheiu Secuiesc.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3755/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 3999/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
