ICCJ. Decizia nr. 4011/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4011/2013

Dosar nr. 12832/121/2011

Şedinţa publică din 12 decembrie 2013

Asupra recursurilor penale de faţă

Prin Sentinţa penală nr. 360 din 21 iunie 2012 a Tribunalului Galaţi s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul N.S.P.

În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului N.S.P. din infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A fost condamnat inculpatul N.S.P. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale a închisorii pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (faptă din perioada martie 2009 - septembrie 2010).

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Conform art. 861 C.pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe perioada termenului de încercare de 5 (cinci) ani, stabilit în baza art 862 alin. (1) C. pen. şi calculat cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Potrivit art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului N.S.P.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost revocată măsura arestării preventive a inculpatului N.S.P. şi în temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului N.S.P., durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 18 noiembrie 2011 până la 31 ianuarie 2012, şi de la data de 2 mai 2012 la zi (data de 21 iunie 2012).

Potrivit art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul N.S.P. la plata sumei de 410.616,17 RON, din care 42.222,61 RON impozit pe profit şi 368.393,56 RON TVA, cu dobânzi şi penalităţi aferente până la achitarea integrală a debitului, către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, cu titlu de despăgubiri civile.

În temeiul art 163 C. proc. pen., instanţa a menţinut măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale prin Ordonanţa nr. 816/P/2011 din 2 decembrie 2011 şi prin Ordonanţa nr. 816/P/2011 din 5 decembrie 2011 asupra:

- autoturismului marca V.P. cu număr de înmatriculare X;

- imobilului situat în intravilanul com. G., jud. Galaţi, compus din suprafaţa de 995 m2 teren, curţi, construcţii, vie şi arabil, număr cadastral Y şi casă de locuit edificată pe acest teren, formată din şapte încăperi şi o anexă, suprafaţă construită 136,30 m2, proprietatea numitei Z.A.

S-a dispus ca, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, copia acesteia să se comunice la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Galaţi pentru a face cuvenitele menţiuni.

Suma de 1.000 RON, reprezentând costul expertizei fiscale, s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei în contul expertului fiscal C.S. nr. Z, deschis la Banca T., urmând ca această sumă să fie inclusă în cuantumul cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească către stat suma de 1.785 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 816/P/2011 din 12 decembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului N.S.P. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată şi completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În fapt, în sarcina inculpatului N.S.P. s-a reţinut că în calitate de asociat unic şi administrator al SC G. SRL Tălpigi, com. Ghidigeni, jud. Galaţi, în perioada martie 2009 - septembrie 2010, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii operaţiuni comerciale nereale, prejudiciind bugetul general consolidat cu suma de 1.006.468 RON, impozit pe profit, TVA şi majorări.

Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut următoarele:

Din luna martie 2009, inculpatul N.S.P. a devenit asociat unic şi administrator al SC G. SRL, cu obiect principal de activitate "comerţul cu ridicata al cărnii şi produselor din carne".

În perioada martie 2009 - septembrie 2010, inculpatul a desfăşurat activitate comercială, a achiziţionat animale în viu de la persoane fizice, fără plata de TVA, dar a înregistrat în contabilitatea societăţii, a cărui administrator era, facturi fiscale în care se menţiona că se cumpăra carcasă de bovină de la societăţi comerciale şi cu plata de TVA.

Animalele achiziţionate de inculpat de la persoane fizice (din târguri) erau vândute de inculpat către firme de prelucrare a cărnii din Botoşani, jud. Suceava.

La vânzarea animalelor, inculpatul colecta TVA, astfel încât prin înregistrarea unor facturi de aprovizionare fictive de la societăţi comerciale, la alte preţuri şi cu plata de TVA, inculpatul şi-a diminuat baza de impozitare şi şi-a dedus nelegal TVA, astfel încât bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 410.616,17 RON, din care 42.222,61 RON, impozit pe profit, şi 368.393,56 RON, TVA, conform concluziilor raportului de expertiză fiscală efectuat în cauză.

Deşi prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi se reţine aceeaşi situaţie de fapt, se constată că prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului este de 1.006.468 RON, astfel cum reiese din Procesul-verbal din 16 iunie 2011 întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, considerându-se că facturile de aprovizionare sunt false şi nu pot fi evidenţiate în contabilitate.

Din actele dosarului instanţa reţine că inculpatul s-a aprovizionat cu animale vii, de la persoane fizice, pe care, la rândul său, le-a vândut unor abatoare.

Conform raportului de expertiză contabilă instrumentat în cauză, fiind analizate facturile pentru marfa livrată de SC G. SRL Tălpigi, în perioada martie 2009 - septembrie 2010, a rezultat un total de 193.572,06 kg carne livrată, din care 187.300,06 kg carne în carcasă şi 6.272,00 kg animale vii. Aplicându-se randamentul comunicat de abatoarele din Botoşani, a rezultat că pentru perioada menţionată, firma a achiziţionat o cantitate estimată de 407.548,01 kg animale vii. Ţinând cont de preţurile medii de achiziţie ale principalelor produse agricole, pe regiuni de dezvoltare, pe trimestre, publicate de Institutul Naţional de Statistică, SC G. SRL a trebuit să cheltuie suma de 1.583.643,25 RON. Ţinând cont de veniturile cumulate de 1.837.045,98 RON obţinute de firmă în perioada martie 2009 - septembrie 2010, rezultă un profit cumulat pe întreaga perioadă de 254.402,73 RON, fiind avute în vedere cotele de impozit forfetar începând cu 1 mai 2009 şi până la sfârşitul perioadei.

În ceea ce priveşte TVA-ul, animalele vii fiind achiziţionate de la producători individuali, SC G. SRL nu avea drept de deducere, astfel că TVA de plată coincide cu TVA menţionată pe facturile emise pentru marfa livrată, aşa încât firma datorează bugetului de stat TVA în valoare totală de 368.393,56 RON, din care 199.256,3 RON aferent anului 2009, iar 169.137,24 RON, aferent perioadei ianuarie - septembrie 2010.

Având în vedere cele reţinute, instanţa a constatat că SC G. SRL datorează bugetului de stat suma totală de 410.616,17 RON, din care 42.222,61 RON, impozit pe profit, şi 368.393,56 RON, TVA.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului N.S.P. care, în calitate de asociat unic şi administrator al SC G. SRL Tălpigi, com. Ghidigeni, jud. Galaţi, în perioada martie 2009 - septembrie 2010, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii operaţiuni comerciale nereale, prejudiciind bugetul general consolidat cu suma totală de 410.616,17 RON, din care 42.222,61 RON, impozit pe profit, şi 368.393,56 RON, TVA, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Având în vedere că prin actul de inculpare s-a reţinut forma agravantă prevăzută de alin. (2) a art. 9 din Legea nr. 241/2005, instanţa, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care este cercetat inculpatul N.S.P., urmând a se reţine doar infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, întrucât prejudiciul nu depăşeşte 100.000 euro.

Vinovăţia inculpatului a fost dovedită cu ajutorul mijloacelor de probă existente la dosarul cauzei, el săvârşind fapta cu intenţie directă. Instanţa a avut în vedere că inculpatul a înregistrat în evidenţa contabilă facturi nereale, diminuând baza de impozitare în scopul deducerii nelegale a TVA, situaţie care rezultă din toate mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv facturi fiscale şi chitanţe, extrase de cont şi contracte de furnizare.

Instanţa de fond nu a primit punctul de vedere susţinut de inculpat în sensul achitării acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât din probele administrate rezultă că inculpatul a achiziţionat animalele vii din târguri de animale, de la persoane fizice, astfel cum reiese din declaraţiile martorilor P.V. şi C.A. Chiar dacă aceşti martori au declarat că l-au văzut pe inculpat primind hârtii sau completând facturi, aceste aspecte nu reies din declaraţiile inculpatului şi nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv adresele de răspuns ale Gărzii Financiare, Secţia Bucureşti, Vaslui, Iaşi, Bihor, Vrancea, Braşov, potrivit cărora SC G. SRL nu a avut relaţii comerciale cu SC T.P. SRL Bucureşti, SC C. SRL Bucureşti, SC F. SRL Bucureşti, SC C.C. SRL Vaslui, SC A. SRL Vaslui, SC P. SRL Bihor, SC R. SRL Iaşi, SC V.C. SRL Vrancea, aceste firme nu au livrat bunuri către SC G. SRL. Totodată, aceste facturi au înscris la expeditor N.S.P., L.A. sau M.D., toţi din com. Ghidigeni, jud. Galaţi; totodată, în facturile de aprovizionare a SC G. se menţionează "carcasă bovină", ori inculpatul achiziţiona animale vii din târguri.

Toate aceste probe se coroborează cu declaraţiile inculpatului, care a arătat că achiziţionarea animalelor s-a făcut din târguri.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept mai sus arătate, instanţa a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.135.985 RON, ce rezultă din Raportul de inspecţie fiscală din 21 iunie 2011, întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, precum şi la plata accesoriilor până la data plăţii efective a sumei datorate.

Având în vedere cele reţinute mai sus, instanţa a constatat că prejudiciul cauzat bugetului general consolidat este în suma totală de 410.616,17 RON, din care 42.222,61 RON, impozit pe profit, şi 368.393,56 RON, TVA, urmând ca inculpatul să fie obligat la plata acestor sume.

În ceea ce priveşte partea responsabilă civilmente şi posibilitatea obligării acesteia în solidar cu inculpatul la acoperirea prejudiciului, instanţa a reţinut că SC G. SRL se află în procedură de insolvenţă şi de la data deschiderii procedurii de insolvenţă se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitelor sau bunurilor sale, astfel încât societatea comercială nu mai poate fi obligată la despăgubiri civile, alături de inculpat, pentru că s-ar obţine un nou titlu executoriu care ulterior ar putea fi valorificat, urmând ca Statul Român să se înscrie la masa credală a debitorului.

Instanţa a reţinut că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile derogatorii de la dreptul comun în materie, conţinute în Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, întrucât împotriva SC G. SRL a fost deschisă această procedură.

Art. 36 din legea amintită stabileşte că, de la data deschiderii procedurii de insolvenţă, se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorilor sau bunurilor acestora.

În acest context, instanţa a apreciat că, prin derogare de la regula solidarităţii debitorilor instituită de art. 1003 C. civ., partea responsabilă civilmente nu poate fi obligată în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile.

În ceea ce priveşte măsurile asigurătorii, instanţa a constatat că în cursul urmăririi penale, prin Ordonanţa nr. 816/P/2011 din 2 decembrie 2011, a fost instituită măsura asiguratorie asupra imobilului situat în intravilanul com. G., jud. Galaţi, compus din suprafaţa de 995 m2 şi casă de locuit proprietatea numitei Z.A., soacra inculpatului, considerându-se că bunul aparţine în fapt inculpatului, fiind cumpărat în perioada săvârşirii faptei.

În cursul cercetării judecătoreşti Z.A. a contestat măsura instituită de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, arătând că imobilul îi aparţine, că pentru achiziţionarea acestuia a fost ajutată de fiul său, rezident în Italia, şi nu a primit bani de la inculpat.

Totodată, prin Ordonanţa nr. 816/P/2011 din 5 decembrie 2011 s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra autoturismului V.P. cu număr de înmatriculare X, trecut fictiv pe numele martorului V.D.

Având în vedere declaraţiile martorului V.D., care a arătat că a cumpărat în mod fictiv autoturismul de la inculpat, şi a martorului I.C., care a arătat că preţul vânzării imobilului l-a primit de la inculpat, instanţa a menţinut măsurile asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale.

Cu privire la solicitarea expertului C.S., de majorare a onorariului de expert cu suma de 1.000 RON, având în vedere decontul depus la dosar, prin care se face dovada volumului de muncă, funcţie de complexitatea lucrării, instanţa a admis cererea de majorare a onorariului de expert cu suma de 1.000 RON, dispunându-se ca această sumă să fie avansată din contul Ministerului Justiţiei, iar inculpatul să fie obligat la plata acestei sume.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, inculpatul N.S.P., partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Finanţelor Publice Galaţi şi petenta Z.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocându-se motivele arătate în mod detaliat în partea introductivă a prezentei decizii penale.

I. În esenţă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a susţinut că:

1. În mod nelegal instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., având în vedere că deşi instanţa de judecată s-a raportat în totalitate la situaţia de fapt redată în actul de sesizare al instanţei şi a reţinut că facturile înregistrate în contabilitate nu corespund realităţii, a dat faptei o altă încadrare juridică prin raportare la un alt prejudiciu.

2. Instanţa a omis să aplice pedeapsa accesorie şi complementară prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., inculpatul acţionând în calitate de administrator al părţii responsabile civilmente SC G. SRL Ghidigeni.

3. În mod greşit inculpatul nu a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor civile acordate în cauză, nefiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 85/2006.

4. Raportat la valoarea extrem de mare a prejudiciului, persoana şi conduita inculpatului, se impunea aplicarea unei pedepse peste minimul special prevăzut de alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, cu executarea efectivă a acesteia.

S-a solicitat admiterea apelului conform celor invocate.

II. Inculpatul N.S.P. a susţinut, în esenţă, prin apărătorul ales, că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, nici pe latură obiectivă şi nici subiectivă, întrucât operaţiunile de cumpărare, respectiv vânzare au fost reale, iar facturile în discuţie nu au fost completate de inculpat, acesta neavând de unde să ştie dacă cei care îi furnizau animalele şi care întocmeau facturile erau sau nu reprezentanţii unor societăţi comerciale.

A solicitat achitarea întemeiat pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

III. Partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi a susţinut că în mod greşit instanţa şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, raport care nu îi este opozabil atât timp cât nu a fost convocat de expert şi cât timp nu i-a fost comunicat, nefiind în măsură să formuleze obiecţiuni, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu a contestat pe calea contenciosului administrativ raportul de inspecţie fiscală care a fundamentat constituirea de parte civilă în cauză.

A solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

IV. Petenta Z.A. a susţinut în esenţă, prin apărătorul ales, că:

- imobilul în discuţie a fost achiziţionat exclusiv de către petentă cu sprijinul fiului său stabilit în Italia, când nici măcar nu era începută urmărirea penală, iar inculpatul nu putea să prevadă un eventual dosar penal;

- că simpla declaraţie a martorului I.C. cum că suma pentru achiziţionarea imobilului ar fi fost achitată de inculpat şi că acesta s-ar fi interesat cu privire la imobil nu poate să înfrângă principiile elementare de drept civil vizând contractul de vânzare-cumpărare încheiat în forma autentică şi că, prin menţinerea sechestrului asigurător s-ar aduce o încălcare gravă a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, cât şi a celor înscrise în art. 1 al Primului Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul de proprietate.

S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei penale atacate şi în rejudecare, admiterea contestaţiei formulate în sensul ridicării măsurii sechestrului asigurător.

Prin Decizia penală nr. 288/A din 12 decembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi de petenta Z.A.

S-a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi, în rejudecare:

S-a majorat cuantumul pedepsei aplicate inculpatului N.S.P. de la 3 (trei) ani închisoare la 4 (patru) ani închisoare.

S-a completat conţinutul pedepsei accesorii şi a celei complementare în sensul că se interzice inculpatului exerciţiul dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.

S-a majorat cuantumul termenului de încercare de la 5 ani la 7 ani.

S-au înlăturat dispoziţiile privind soluţionarea laturii civile, precum şi acelea privind menţinerea sechestrului asigurător asupra imobilului situat în intravilanul comunei G., judeţul Galaţi, compus din suprafaţa de 995 m2 teren, curţi, construcţii, vie şi arabil, număr cadastral Y şi casă de locuit edificată pe acest teren, formată din şapte încăperi şi o anexă, suprafaţă construită 136,30 m2, proprietatea numitei Z.A.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. şi 1003 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G. SRL Ghidigeni prin lichidator judiciar L.C. IPURL la plata către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi a sumei de 409.116,17 RON, cu titlu de despăgubiri civile, din care impozit pe profit în sumă de 42.222,61 RON şi TVA în sumă de 366.893,56 RON, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente, calculate până la achitarea integrală a debitului.

În baza art. 168 C. proc. pen., s-a admis plângerea formulată de petenta Z.A. şi s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului situat în intravilanul comunei G., judeţul Galaţi, compus din suprafaţa de 995 m2 teren, curţi, construcţii, vie şi arabil, număr cadastral Y şi casă de locuit edificată pe acest teren, formată din şapte încăperi şi o anexă, suprafaţă construită 136,30 m2, proprietatea acesteia.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.

Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpatul N.S.P. şi de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Verificând sentinţa penală apelată în raport de motivele invocate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., curtea de apel a constatat ca fiind fondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi de petenta Z.A. pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

I.1. Inculpatul N.S.P. a fost cercetat şi trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinându-se în esenţă că în calitate de asociat unic şi administrator al SC G. SRL Tălpigi, com. Ghidigeni, jud. Galaţi, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada martie 2009 - septembrie 2010, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii operaţiuni comerciale nereale (a cumpărat bovine de la persoane fizice - neînregistrate în scop de TVA, dar intrările în contabilitate şi le-a înregistrat ca provenind de la diverse societăţi comerciale - care nu au confirmat vreo relaţie comercială cu firma inculpatului, iar la momentul vânzării animalelor către firme din Botoşani, colecta TVA, taxă pe care nu o plătea, invocând plata acesteia la achiziţie, diminuându-şi astfel baza de impozitare şi deducând în mod nelegal TVA), prejudiciul cauzat bugetului general consolidat stabilit prin estimare de organele fiscale fiind în sumă de 1.006.468 RON, constituit din: impozit pe profit - 284.201 RON, majorări impozit pe profit - 109.928 RON, penalităţi impozit pe profit - 42.630 RON, TVA - 398.031 RON, majorări TVA - 111.973 RON, penalităţi TVA - 59.705 RON.

Inculpatul a solicitat organelor de urmărire penală (atât la data de 18 noiembrie 2011 - când a fost audiat în calitate de învinuit, cât şi la data de 8 decembrie 2011 - când i s-a prezentat materialul de urmărire penală) efectuarea unei expertize de specialitate care să stabilească prejudiciul real cauzat bugetului consolidat, ţinându-se cont şi de cheltuielile efectuate cu achiziţia animalelor a căror vânzare către terţi s-a dovedit a fi reală.

Proba i-a fost refuzată, cu încălcarea dispoziţiilor art. 202 alin. (1) teza finală C. proc. pen., potrivit cărora organul de urmărire penală adună probele atât în favoarea, cât şi în defavoarea învinuitului sau inculpatului, cu atât mai mult cu cât cuantumul real al prejudiciului (contravaloarea impozitului pe profit şi TVA de la plata cărora s-a sustras prin săvârşirea faptei deduse judecăţii) atrăgea stabilirea unei încadrări juridice corecte şi implicit a limitelor de pedeapsă care operau în cauză.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiunea de evaziune fiscală şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005 prevede că, dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani.

Se observă că reţinerea unui prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, conduce la o încadrare juridică mai gravă prin majorarea limitelor pedepsei principale, şi anume de la 4 ani la 10 ani închisoare.

În acest context, Curtea constată că în mod corect instanţa de fond a sesizat că accesoriile (majorări de întârziere şi penalităţi) au fost înglobate în mod greşit în cuantumul prejudiciului reţinut prin rechizitoriu, accesorii care practic au dublat aproape valoarea obligaţiilor fiscale estimate, astfel cum apare aceasta în cererea de constituire de parte civilă formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Finanţelor Publice Galaţi.

Este adevărat că potrivit art. 21 alin. (4) lit. f) şi r) nu sunt deductibile cheltuielile care nu au la bază documente justificative întocmite conform legii, însă având în vedere că în cauza de faţă stabilirea bazei de impunere s-a efectuat prin estimare, iar prin Ordinul nr. 3389 din 3 noiembrie 2011, emis de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (publicat în M. Of. nr. 804/14.11.2011, deci ulterior actului de inspecţie fiscală), s-a statuat că stabilirea bazei de impunere se va face prin estimarea atât a veniturilor, cât şi a cheltuielilor aferente acestora (art. 1 pct. 3), se constată că în mod corect instanţa a dat eficienţă raportului de expertiză contabilă instrumentat în cauză, conform căruia, prin aplicarea randamentului mediu comunicat de abatoarele din Botoşani, a rezultat că pentru perioada luată în calcul, SC G. SRL a achiziţionat o cantitate estimată de 407.548,01 kg animale vii.

Ţinând cont de preţurile medii de achiziţie, pe regiuni de dezvoltare şi pe trimestre publicate de Institutul Naţional de Statistică, firma a trebuit să cheltuiască suma de 1.583.643,25 RON. Cum veniturile cumulate obţinute de firmă în perioada martie 2009 - septembrie 2010 sunt în sumă de 1.837.045,98 RON, rezultă un profit cumulat pe întreaga perioadă de 254.402,73 RON, impozitul pe profit aferent, calculat şi prin aplicarea cotelor de impozit forfetar impuse în perioada 1 mai 2009 - 30 septembrie 2010, fiind în sumă de 42.222,60 RON, din care 37.335,19 RON pentru anul 2009 şi 4.887,41 RON pentru anul 2010.

Din acelaşi raport de expertiză rezultă că SC G. SRL Tălpigi datorează bugetului de stat TVA în valoare totală de 368.393,56 RON, din care 199.256,3 RON aferent anului 2009, iar 169.137,24 RON aferent perioadei ianuarie - septembrie 2010, pornindu-se de la premisa reţinută prin actul de acuzare că animalele vii fiind achiziţionate de la producători individuali, firma nu avea drept de deducere, astfel că TVA de plată coincide cu TVA menţionată pe facturile emise pentru marfa livrată, livrare recunoscută de altfel de către societăţile comerciale care au abatorizat-o.

Aşa fiind, reţinând că SC G. SRL Tălpigi datorează bugetului de stat pentru perioada martie 2009 - 30 septembrie 2010 suma totală de 410.616,17 RON, cu titlu de impozit pe profit şi TVA, sumă care echivalată în euro la un curs de minim 4,20 RON/euro nu depăşeşte 100.000 euro, legal instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice, înlăturând aplicarea alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Pentru aceste considerente primul motiv de apel invocat de parchet vizând greşita schimbare a încadrării juridice, nu va fi primit.

I.2. Cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat de parchet este fondat. Procedând la aplicarea pedepsei accesorii şi a celei complementare, instanţa a omis să cuprindă în conţinutul celor două pedepse şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii. Cum între calitatea de administrator/asociat unic al unei societăţi comerciale şi activitatea desfăşurată de inculpat care i-a permis săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii există o strânsă legătură, se impunea şi interzicerea exercitării dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.

I.3. Procedând la soluţionarea laturii civile, în mod corect instanţa a dat eficienţă dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., obligând inculpatul la plata către partea civilă a obligaţiilor fiscale datorate, precum şi a accesoriilor aferente, calculate până la data plăţii efective, conform prevederilor art. 120 şi urm. C. proc. fisc.

Instanţa a greşit însă refuzând obligarea inculpatului la plata acestor sume în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G. SRL Tălpigi prin lichidator judiciar L.C. IPURL, încălcând astfel dispoziţiile art. 24 alin. (3) C. proc. pen. în referire la art. 1000 alin. (3) şi art. 1003 C. civ., întrucât, chiar dacă societatea comercială a intrat în procedura de insolvenţă, aceasta nu a fost radiată, urmând să răspundă, potrivit legii civile, în solidar cu inculpatul pentru paguba provocată prin fapta acestuia din urmă, pagubă care de altfel a fost acoperită parţial de inculpat.

I.4. În ce priveşte individualizarea pedepsei principale şi a modalităţii de executare se constată că, sub acest aspect, criticile formulate de parchet sunt parţial fondate.

Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni. Ca măsură de constrângere, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-o decizie de speţă, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ce priveşte comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte penale.

Potrivit art. 72 alin. (1) C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Curtea observă că, deşi instanţa a stabilit corect starea de fapt pe baza probatoriului judicios administrat (stare de fapt pe care Curtea şi-o însuşeşte fără a mai fi necesară reiterarea acesteia) şi a încadrat-o corespunzător, a greşit cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei principale, în ceea ce priveşte întinderea acesteia.

Raportat la gravitatea activităţii infracţionale, reliefată prin modul şi mijloacele de săvârşire, a urmărilor produse, se constată că pedeapsa principală aplicată nu este îndestulătoare, cuantumul acesteia urmând să fie majorat astfel încât să satisfacă scopul educativ-preventiv şi coercitiv prevăzut de art. 52 C. pen. şi care să reflecte datele care caracterizează infracţiunea dedusă judecăţii şi persoana inculpatului, care este necunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, are în întreţinere un copil minor cu probleme de sănătate, cu un grad de instrucţie sub mediu, fiind absolvent a 8 clase, iar în cursul procesului penal chiar dacă a manifestat o conduită procesuală oscilantă, a recunoscut implicit fapta, dovadă în acest sens fiind plata parţială a debitului fiscal.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, Curtea apreciază în consens cu cele reţinute de instanţa de fond, că reeducarea inculpatului este posibilă şi fără executarea efectivă a acesteia, în cauză dispunându-se în mod corect suspendarea executării sub supraveghere, impunându-i-se inculpatului, în baza art. 863 C. pen., respectarea mai multor măsuri de supraveghere (să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă), fiind întrunite atât condiţiile privitoare la pedeapsă, cât şi condiţiile privitoare la persoana inculpatului.

Aşa fiind, Curtea nu va primi solicitarea parchetului vizând înlăturarea dispoziţiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

II. În ce priveşte apelul inculpatului se constată că acesta nu este fondat.

Cu probatoriul administrat în cauză, respectiv facturi fiscale şi chitanţe, extrase de cont şi contracte de furnizare, adresele de răspuns ale Gărzii Financiare, Secţia Bucureşti, Vaslui, Iaşi, Bihor, Vrancea, Braşov, potrivit cărora SC G. SRL nu a avut relaţii comerciale cu SC T.P. SRL Bucureşti, SC C. SRL Bucureşti, SC F. SRL Bucureşti, SC C.C. SRL Vaslui, SC A. SRL Vaslui, SC P. SRL Bihor, SC R. SRL Iaşi, SC V.C. SRL Vrancea, aceste firme nu au livrat bunuri către SC G. SRL, declaraţiile martorilor B.F., A.I., B.G.M., S.I., C.I., B.V. şi D.S., s-a demonstrat că inculpatul N.S.P., în calitate de asociat unic şi administrator al SC G. SRL Tălpigi, com. Ghidigeni, jud. Galaţi, în perioada martie 2009 - septembrie 2010, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii operaţiuni comerciale nereale, prejudiciind bugetul general consolidat cu suma totală de 410.616,17 RON, din care 42.222,61 RON, impozit pe profit, şi 368.393,56 RON, TVA.

Fapta astfel expusă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., texte de lege enunţate în şedinţă publică şi în baza cărora în mod corect instanţa de fond a procedat la condamnarea inculpatului.

Susţinerea inculpatului cu privire la lipsa unui element constitutiv al infracţiunii, şi anume vinovăţia sub forma intenţiei, nu poate fi primit. Ansamblul probator administrat în cauză demonstrează fără dubiu că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, acesta a achiziţionat animalele vii din târguri de animale de la persoane fizice, pe care ulterior le-a vândut unor abatoare, în baza unor documente fiscale nereale, afirmaţiile acestuia că furnizorii săi erau persoane juridice, în pofida evidenţei - în acest sens fiind adresele de răspuns ale Gărzii Financiare, Secţia Bucureşti, Vaslui, Iaşi, Bihor, Vrancea, Braşov, potrivit cărora SC G. SRL nu a avut relaţii comerciale cu SC T.P. SRL Bucureşti, SC C. SRL Bucureşti, SC F. SRL Bucureşti, SC C.C. SRL Vaslui, SC A. SRL Vaslui, SC P. SRL Bihor, SC R. SRL Iaşi, SC V.C. SRL Vrancea, firme care nu au livrat bunuri către SC G. SRL sau a căror activitate a fost întreruptă temporar, neputând fi primite.

Constatând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondat apelul inculpatului, conform dispoziţiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu consecinţa obligării acestuia la plata către stat a cheltuielilor ocazionate de soluţionarea apelului.

III. În ce priveşte apelul declarat de apelanta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Finanţelor Publice Galaţi, Curtea constată că aceasta s-a constituit parte civilă cu suma de 1.135.985 RON, solicitând totodată obligarea inculpatului şi la plata accesoriilor calculate până data plăţii efective, raportându-se însă la un alt act de inspecţie fiscală decât cel avut în vedere de procuror la stabilirea prin estimare a prejudiciului, respectiv la Raportul de inspecţie fiscală din 21 iunie 2011, în loc de Procesul-verbal din 16 iunie 2011, aflat în dosarul de urmărire penală. Deşi legal citată, partea civilă nu a comunicat instanţei modalitatea în care a stabilit şi din ce se compune suma de 1.135.985 RON. De asemenea, nu şi-a desemnat vreun reprezentant legal care să se prezinte în faţa instanţei, să ia la cunoştinţă actele şi lucrările din dosar şi să fie în măsură să formuleze cereri şi să pună concluzii.

Cum judecata în faţa primei instanţe s-a desfăşurat cu respectarea întocmai a dispoziţiilor art. 291 C. proc. pen., astfel cum acestea au fost modificate şi completate prin Legea nr. 202/2010, precum şi a dispoziţiilor vizând procedura expertizei înscrise în art. 118 şi urm. C. proc. pen., lipsa reprezentantului legal al părţii civile la termenul fixat pentru desemnarea expertului şi a discutării obiectivelor expertizei nu este imputabilă instanţei.

De asemenea, se constată că faţă de obiectul expertizei, corect instanţa a apreciat că nu este necesară prezenţa părţilor la efectuarea ei şi cum expertul nu a solicitat părţilor explicaţii suplimentare, instanţa nu a dispus în acest sens, astfel că neconvocarea părţii civile de către expert nu poate constitui un motiv de admitere a apelului şi de desfiinţare a hotărârii atacate.

În egală măsură, nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia necomunicarea către partea civilă a unui exemplar după expertiză ar face ca proba să nu îi fie opozabilă. Cum raportul de expertiză a fost depus de expert la dosarul cauzei, conform art. 122 alin. (3) C. proc. pen., partea civilă a avut posibilitatea să îl studieze şi eventual să formuleze obiecţiuni dacă şi-ar fi desemnat vreun reprezentant legal, instanţa penală nefiind obligată să comunice părţilor mijloacele de probă din dosar.

Pentru aceste considerente, constatând că apelul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Finanţelor Publice Galaţi nu este fondat, Curtea îl va respinge în condiţiile art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu consecinţa obligării la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului.

IV. În ce priveşte apelul petentei Z.A., Curtea constată următoarele:

La data de 4 septembrie 2009, între I.C., în calitate de vânzător, şi Z.A., în calitate de cumpărător, a intervenit vânzarea-cumpărarea imobilului situat în intravilanul com. G., jud. Galaţi, compus din teren în suprafaţă de 995 m2 şi casa de locuit edificată pe acest teren, preţul vânzării fiind în sumă de 20.000 RON, din care suma de 10.000 RON a fost plătită de cumpărător anterior întocmirii actului autentic, diferenţa urmând să fie achitată ulterior, respectiv la data de 1 noiembrie 2009.

Prin Ordonanţa nr. 816/P/2011 din 2 decembrie 2011, a fost instituită măsura asiguratorie asupra acestui imobil, considerându-se că bunul aparţine în fapt inculpatului şi nu soacrei sale Z.A., întrucât a fost cumpărat în perioada săvârşirii faptei.

Petenta Z.A. a contestat măsura instituită de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, arătând că imobilul îi aparţine, că pentru achiziţionarea şi renovarea acestuia a fost ajutată de fiul său, rezident în Italia, neprimind vreun ban de la inculpat.

Instanţa a menţinut măsura asiguratorie instituită în cursul urmăririi penale raportându-se la declaraţiile martorului I.C., care a arătat, contrar celor declarate în faţa notarului, că preţul vânzării imobilului l-a primit de la inculpat.

Or, contractul de vânzare-cumpărare încheiat în forma autentică este guvernat de dispoziţiile art. 1173 din vechiul C. civ. (neabrogat), 1174 şi 1191 alin. (2) C. civ., potrivit cărora actul autentic are deplină credinţă în privinţa oricărei persoane despre dispoziţiile şi convenţiile ce constată, neputându-se face o dovadă cu martori în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecţionării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depăşeşte 250 RON.

Mai mult, împrejurarea că inculpatul a vizionat imobilul, s-a implicat în negocierea preţului şi a însoţit-o pe soacra sa la notar, nu este de natură să conducă la concluzia că sprijinul moral acordat acesteia anterior datei de 4 septembrie 2009 echivalează cu statutul de proprietar de fapt, banii proveniţi din activitatea infracţională putând fi investiţi, dacă inculpatul ar fi anticipat o eventuală inculpare, pe numele părinţilor săi şi nicidecum al soacrei, care, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar are propriile venituri, nefiind exclus să fi fost ajutată financiar în achiziţionarea şi renovarea imobilului de propriul fiu stabilit în Italia, conform dovezilor de la dosarul de fond.

Aşa fiind, constatând că în cauză nu s-a demonstrat că imobilul în discuţie ar aparţine inculpatului şi având în vedere prevederile art. 163 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra învinuitului sau inculpatului şi a persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a pagubei, Curtea a admis apelul declarat de petenta Z.A.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 168 C. proc. pen., s-a admis plângerea formulată de petenta Z.A. şi s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului proprietatea acesteia.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, inculpatul N.S.P. şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a invocat următoarele cazuri de casare:

- art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., criticând schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea alin. (2) al art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005;

- art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., criticând cuantumul şi modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului;

- art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., criticându-se revocarea măsurii sechestrului asigurător asupra imobilului achiziţionat de către inculpat pe numele soacrei sale.

Inculpatul N.S.P. a invocat următoarele cazuri de casare:

- art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., susţinându-se în esenţă că operaţiunile de vânzare-cumpărare au fost reale, facturile nu au fost completate de către inculpat, care nu a avut de unde să ştie dacă furnizorii de animale erau sau nu reprezentanţii unor societăţi comerciale;

- art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se menţinerea dispoziţiilor sentinţei privitoare la cuantumul şi modalitatea de executare a pedepsei.

Partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi nu a invocat vreun caz de casare, solicitând însă trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât partea civilă nu a fost convocată pentru efectuarea expertizei contabile şi nu a putut formula eventuale obiecţiuni.

În plus, instanţele de fond şi apel nu au luat în considerare raportul de inspecţie fiscală în baza căruia s-a formulat cererea de constituire de parte civilă, act care nu a fost contestat în contencios administrativ.

Examinând hotărârea atacată prin prisma tuturor criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate (în privinţa părţii civile fiind vorba despre cel prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.), Curtea reţine următoarele:

În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. invocat de către inculpat, Curtea constată că acesta nu este incident în cauză.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat pe de o parte că în perioada martie 2009 - septembrie 2010 inculpatul a achiziţionat animale în viu, iar pe de altă parte că societăţile comerciale indicate în facturile fiscale înregistrate de acesta în contabilitatea SC G. SRL nu au desfăşurat în realitate relaţii comerciale cu societatea inculpatului, multe din ele neavând în obiectul de activitate creşterea animalelor.

Susţinerile inculpatului, în sensul că a achiziţionat animalele din târguri de pe raza mai multor judeţe, nu au putut fi probate, în condiţiile în care el nu a oferit amănunte referitoare la locurile în care s-au efectuat aceste tranzacţii, iar societăţile de la care provin facturile false îşi au sediul în diferite zone ale ţării (Bucureşti, Bârlad, Vrancea, Bihor).

Pe de altă parte, materialul probator administrat în cauză demonstrează că în realitate inculpatul a achiziţionat animalele de la persoane fizice, iar facturile înregistrate în contabilitate nu au nicio legătură cu operaţiunile comerciale reale efectuate de inculpat.

Este relevantă astfel declaraţia martorului D.S., comerciant de animale, care a confirmat o discuţie cu inculpatul în cadrul căreia acesta a afirmat că va cumpăra animale de la persoane fizice, urmând a-i pune la dispoziţie documente.

Prin urmare, inculpatul a înregistrat în contabilitatea societăţii operaţiuni fictive, cumpărând în realitate animale nu de la societăţi comerciale, ci de la persoane fizice la preţuri inferioare şi fără plata TVA. Procedând astfel, cheltuielile realizate efectiv de către inculpat erau mai mici decât cele menţionate în contabilitate, iar pe această cale baza de impozitare (determinată ca diferenţă între venituri şi cheltuieli) a fost denaturată, cu consecinţe evidente în ce priveşte impozitul pe profit datorat bugetului de stat.

În acelaşi timp, facturile înregistrate în contabilitate atestau în mod nereal că inculpatul a achitat TVA cu ocazia achiziţiilor de animale de la societăţile indicate, fapt invocat ulterior ca argument pentru deducerea TVA-ului cu ocazia vânzărilor către societăţile din Botoşani.

Rezultă astfel că faptele inculpatului, prin care acesta a evidenţiat în actele contabile ale societăţii operaţiuni comerciale fictive au avut drept scop, dar şi urmare, sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, ceea ce în drept întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscale prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. invocat de către parchet, Curtea constată că schimbarea încadrării juridice dispusă de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel a avut în vedere împrejurarea că inculpatul s-a aprovizionat cu animale vii de la producători individuali, iar nu de la societăţi comerciale, făcând aşadar nişte cheltuieli (evidenţiate prin estimare în cuprinsul expertizei contabile efectuate în cursul judecăţii), mai mici însă decât cele rezultate din facturile fiscale false înregistrate în contabilitate.

Luând în considerare această realitate faptică, expertiza contabilă a stabilit o datorie către bugetul de stat de 410.616,17 RON (reprezentând impozit pe profit şi TVA), prejudiciul fiind aşadar mai mic de 100.000 euro, cu consecinţa încadrării juridice în art. 9 alin. (1) lit. c), iar nu în forma agravată prevăzută în alin. (2) al aceluiaşi articol.

În ce priveşte suma de 654.078,93 RON (superioară limitei de 100.000 euro) stabilită ca şi cuantum al prejudiciului în obiectivul 3 al expertizei contabile, aceasta a avut în vedere varianta în care facturile de aprovizionare înscrise în contabilitate nu sunt luate în considerare, însă nu doar în sensul că ele atestau operaţiuni nereale, ci că inculpatul nu ar fi desfăşurat nici un fel de achiziţie de animale şi, prin urmare, nu ar fi efectuat nicio cheltuială.

Cu alte cuvinte, problema care se pune în speţă nu este aceea de a stabili dacă inculpatul a efectuat nişte cheltuieli cu ocazia achiziţiilor de animale, ci doar al cuantumului acestora, respectiv dacă cele înscrise în contabilitate în baza facturilor provenite de la diverse societăţi comerciale sunt reale, prin raportare la cele realizate efectiv.

Or, din această perspectivă este cert că inculpatul a efectuat anumite cheltuieli (inferioare celor rezultate din acte), iar acestea trebuie luate în considerare la stabilirea prejudiciului, cu consecinţe şi în planul încadrării juridice a faptei.

Prin urmare, Curtea constată că în mod legal s-a procedat la înlăturarea formei agravate a infracţiunii de evaziune fiscală, câtă vreme prejudiciul cauzat bugetului de stat, în funcţie de cheltuielile reale efectuate, este mai mic de 100.000 euro.

În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. invocat de către parchet şi inculpat, Curtea constată de asemenea că nici acesta nu este incident în cauză.

Astfel, instanţa de apel a avut în vedere toate criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, modul şi mijloacele de săvârşire şi urmările produse, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului (fără antecedente penale, căsătorit, un copil minor, singur întreţinător al familiei), atitudinea sa procesuală şi preocuparea acestuia de a achita prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională, aspecte dovedite inclusiv prin înscrisurile depuse în dosarul instanţei de recurs.

Reevaluând toate circumstanţele reale şi personale, instanţa de apel a majorat cuantumul pedepsei până la un nivel pe care instanţa de recurs îl apreciază ca fiind îndestulător, prin raportare la necesităţile de constrângere şi reeducare prevăzute în art. 52 C. pen. ca şi scop general al pedepsei.

Totodată, Curtea constată că şi modalitatea neprivativă de libertate de executare a pedepsei, asupra căreia s-au orientat instanţele de fond şi apel, este justificată, cu atât mai mult cu cât şi în această privinţă instanţa de apel a reapreciat în mod corect că supravegherea conduitei inculpatului se impune a fi realizată pe o durată mai îndelungată decât cea stabilită iniţial de către instanţa de fond, prin prelungirea termenului de încercare.

În concluzie, Curtea apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată, atât în ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare a pedepsei, astfel încât criticile Parchetului şi ale inculpatului sunt deopotrivă neîntemeiate.

În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. invocat de către parchet şi partea civilă, Curtea constată că acesta este incident în speţă, însă numai cu referire la critica parchetului.

Astfel, Curtea reţine că probatoriul administrat în cauză demonstrează că, deşi imobilul figurează ca aparţinând numitei Z.A., în realitate acesta este al inculpatului, contractul de vânzare-cumpărare ce constituie titlu de proprietate fiind încheiat în scopul fraudării legii, respectiv pentru a nu figura cu bunuri proprii, dar şi pentru a zădărnici aplicarea art. 11 din Legea nr. 241/2005 privind obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii, în cazul în care inculpatul avea să fie cercetat pentru evaziune fiscală.

Dincolo de împrejurarea că proprietarul fictiv al imobilului era soacra inculpatului, Curtea constată că veniturile acesteia, indiferent că erau proprii sau provenind din alte surse (presupusul ajutor acordat de un fiu aflat în străinătate, în fapt sume sporadice primite mai ales după declanşarea cercetărilor) erau insuficiente pentru a-i permite acesteia să achiziţioneze imobilul în cauză.

Pe de altă parte, din declaraţiile vânzătorului (martorul I.C.) a rezultat nu doar că inculpatul a fost cel care s-a implicat în negocierile vizând cumpărarea imobilului, ci şi faptul că însuşi inculpatul a precizat că ulterior va trece bunul pe numele său.

De altfel, nu este lipsit de relevanţă că inculpatul a procedat în mod similar şi cu privire la alt bun asupra căruia s-a instituit sechestrul asigurător în prezenta cauză, respectiv un autoturism trecut fictiv pe numele altei persoane (martorul V.D.).

Prin urmare, Curtea constată că în mod greşit instanţa de apel a admis plângerea formulată de petenta Z.A. şi a dispus ridicarea sechestrului asupra imobilului în litigiu, hotărârea pronunţată fiind supusă casării conform art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

În ce priveşte recursul părţii civile, Curtea constată că soluţionarea laturii civile s-a întemeiat în principal pe concluziile raportului de expertiză contabilă efectuate în cursul judecăţii.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, deşi legal citată, partea civilă nu s-a prezentat în faţa instanţei. Împrejurarea că nu a luat cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză şi nu a formulat obiecţiuni este în legătură directă cu conduita procesuală pe care partea a adoptat-o în deplină cunoştinţă de cauză, fiind inadmisibil ca ulterior să invoce propria pasivitate pentru a obţine valorificarea drepturilor sale (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).

Prin urmare, recursul părţii civile este nefondat.

În concluzie, pentru considerentele şi în limitele expuse anterior, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul parchetului şi va proceda la rejudecarea cauzei, restul căilor de atac urmând a fi respinse ca nefondate conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva Deciziei penale nr. 288/A din 12 decembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia atacată şi rejudecând:

În temeiul art. 168 C. proc. pen., respinge plângerea formulată de petenta Z.A. împotriva sechestrului asigurător instituit în cursul urmăririi penale prin Ordonanţa nr. 816/P/2011 din 2 decembrie 2011 asupra imobilului situat în intravilanul com. G., jud. Galaţi, compus din suprafaţa de 995 m2 teren, curţi, construcţii, vie şi arabil, număr cadastral Y şi casă de locuit edificată pe acest teren, formată din şapte încăperi şi o anexă, suprafaţă construită 136,30 m2.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul N.S.P. şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 350 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta-parte civilă la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 decembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3999/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor...  ICCJ. Decizia nr. 4014/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4011/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs