ICCJ. Decizia nr. 477/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 477/2013
Dosar nr. 680/1/2013
Şedinţa publică din 29 aprilie 2013
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 31 ianuarie 2013, petiţionarul U.G. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 22/295/2013 al Judecătoriei Sânnicolau Mare.
În motivarea cererii, petiţionarul a arătat că starea fizică în care se află în prezent, ca urmare a accidentului de circulaţie provocat de către inculpatul F.V., precum şi veniturile pe care le obţine, nu-i permit deplasarea la instanţa învestită cu soluţionarea cauzei, aflată la circa 300 de Km de municipiul Hunedoara, în care domiciliază.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că pe rolul Judecătoriei Sânnicolau Mare a fost înregistrat Dosarul nr. 22/295/2013, având ca obiect cauza penală privind pe inculpatul F.V., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen. şi de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, parte vătămată fiind petiţionarul U.G.
În informaţiile solicitate potrivit art. 57 C. proc. pen. şi comunicate de către Tribunalul Timiş, se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare s-a solicitat, precizându-se, totodată, că în urma verificărilor efectuate, nu s-au identificat indicii cu privire la posibila influenţare a imparţialităţii magistraţilor instanţei învestită cu soluţionarea cauzei.
Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părţi are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.
În cauză, nici una dintre cerinţele art. 55 alin. (1) nu sunt întrunite. în cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea instanţei trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparţial, dar şi din perspectiva celui interesat. La acest control, instanţa învestită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuţie imparţialitatea judecătorului interesat.
Curtea Europeană a hotărât că, în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenţa instanţei europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.
Simpla susţinere că instanţa nu ar putea da dovadă de obiectivitate şi imparţialitate nu poate constitui un motiv temeinic de strămutare, în prezenta cauză confirmându-se că la nivelul Judecătoriei Sânnicolau Mare sunt asigurate toate condiţiile pentru înfăptuirea actului de justiţie în spiritul aflării adevărului şi respectării drepturilor petiţionarului.
Înalta Curte constată că motivele invocate de petiţionar nu se regăsesc în prevederile art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006 şi, în consecinţă, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă ca neîntemeiată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. 2 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de petiţionarul U.G. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 22/295/2013 al Judecătoriei Sânnicolau Mare.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 476/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... | ICCJ. Decizia nr. 478/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... → |
---|