ICCJ. Decizia nr. 546/2013. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 766/ F din 12 septembrie 2012 a Tribunalul București, secția I penală, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 499 din 17 iunie 2010 a Tribunalul București, secția I penală, formulată de condamnatul T.C., cu obligarea sa la 200 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în motivarea cererii, revizuentul a arătat că s-au descoperit elemente noi în ceea ce privește probatoriul avut în vedere la pronunțarea hotărârii.
S-a apreciat că motivele invocate de revizuent nu se încadrează la cazurile de revizuire prevăzute la art. 394 din C. proc. pen. și nu vizează netemeinicia sau nelegalitatea hotărârii de condamnare.
Readministrarea sau reexaminarea probatoriului constituie o împrejurare ce nu poate fi valorificată pe calea revizuirii, singurele probe admisibile fiind cele noi, necunoscute judecătorului și despre care nu existau date la dosarul cauzei.
împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuentul, solicitând admiterea cererii de revizuire și trimiterea cauzei la D.N.A. în vederea soluționării.
Prin decizia penală nr. 274 din 15 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a I-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul-apelant-condamnat T.C. împotriva sentinței penale nr. 766/ F din 12 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosar.
A fost obligat apelantul-revizuient condamnat la 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariul avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această decizie, în urma verificării sentinței atacate, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Curtea de apel a constat că apelul este nefondat.
S-a arătat că respingând ca inadmisibilă cererea de revizuire, în cadrul procedurii prevăzute la art. 403 din C. proc. pen., instanța de fond a analizat dacă cererea este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.
S-a reținut că în mod corect, s-a apreciat că reaprecierea și reexaminarea probatoriului administrat de instanța care a judecat în fond cauza, este inadmisibilă pe calea revizuirii, nefiind prevăzută la art. 394 din C. proc. pen.
împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul, solicitînd rejudecarea fondului cauzei și reaudierea unor martori precum și a deținutului care a beneficiat de pe urma autodenunțului său.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele de recurs invocate, înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din probele dosarului rezultă că prin cererea formulată în cauză, revizuientul T.C. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 499 din 17 iunie 2010 a Tribunalul București, secția I penală, cu motivarea că s-au descoperit elemente noi în ceea ce privește probatoriul avut în vedere la pronunțarea hotărârii.
Potrivit dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
Motivul constituie cauză de revizuire, dacă, pe baza faptelor sau împrejurărilor noi, se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de condamnare ori de încetare a procesului penal.
Noi trebuie să fie probele, în accepțiunea dată de art. 63 C. proc. pen., fiind inadmisibil ca, pe calea extraordinară a revizuirii, să se obțină o prelungire a probatoriului, pentru fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza.
Prin folosirea căii extraordinare de atac al revizuirii, se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.
în cauza de față, revizuentul nu a indicat fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanță la soluționarea cauzei, ci a solicitat reluarea judecății și reaudierea martorilor, precum și a unui deținut despre care afirmă că a beneficiat de pe urma unui autodenunț al său, tinzându-se astfel la o prelungire a probațiunii administrate în cauză.
Or, existența faptei și a vinovăției inculpatului a fost constatată de către instanțele care au judecat fondul cauzei iar condamnarea revizuentului s-a dispus coroborându-se întregul material probator administrat în cauză.
Se constată deci, că în speță, nu este incident acest caz de revizuire, deoarece nu s-au descoperit fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanță la pronunțarea hotărârii de condamnare.
Așa fiind, înalta Curte constată că decizia pronunțată de instanța de apel este legală și temeică, iar recursul declarat de revizuient este nefondat, urmând a fi respins în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen.
în baza art. 192 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 545/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 544/2013. Penal → |
|---|
