ICCJ. Decizia nr. 545/2013. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 330/ F din data de 11 mai 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosar, s-a dispus în temeiul art. 403 alin. (1) și (3) din C. proc. pen. respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de petentul I.N., în prezent deținut în Penitenciarul București Rahova, împotriva sentinței penale nr. 496 din 30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosar, definitivă prin decizia nr. 4519 din 14 decembrie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
în baza art. 192 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 10 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
în considerentele hotărârii se arată că prin referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuirea formulată de petentul I.N. împotriva sentinței penale nr. 496 din 30 aprilie 2009 pronunțată de către Tribunalul București secția I Penală în dosar, definitivă prin decizia nr. 4519 din 14 decembrie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
în motivarea referatului parchetul a arătat că revizuentul nu a dovedit în condițiile art. 395 din C. proc. pen. faptul că organele de urmărire penală au comis infracțiuni în cauză referitoare la petent.
Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire în raport de ansamblul actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 496 din 30 aprilie 2009 pronunțată de către Tribunalul București, secția I penală, în dosar, s-a dispus condamnarea inculpatului I.N. la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc prevăzute de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen.
în fapt, s-a reținut că inculpatul I.N., în cursul anului 2006, în mod repetat, în baza unei rezoluții infracționale unice a deținut în vederea vânzării, a intermediat vânzarea și a oferit spre vânzare, atât singur cât și împreună cu inculpatul D.M., N.G., N.P., N.I.T., M.E., I.M. și alții, mai multor persoane, importante cantități de cocaină și a introdus pe teritoriul României la data de 13 octombrie 2006, cantitatea de aproximativ 300 grame cocaină (drog de mare risc), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc și trafic ilicit internațional de droguri de mare risc.
Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală decizia nr. 4519 din 14 decembrie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Tribunalul a avut în vedere la aprecierea admisibilității în principiu a căii extraordinare de atac faptul că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.
Prin cererea de față, condamnatul I.N. a invocat săvârșirea unor infracțiuni de către organele de urmărire penală cu ocazia administrării probelor, ce au fost de natură să conducă la o acuzație nedreaptă și nereală împotriva sa, împrejurări ce s-ar putea subordona, teoretic, cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.
Pentru a justifica însă revizuirea unei hotărâri penale definitive, această situație trebuie constatată, conform art. 395 din C. proc. pen., fie prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei, fie în procedura de revizuire, dacă organele judiciare nu au putut sau nu mai pot examina fondul cauzei, niciuna dintre aceste condiții nefiind îndeplinite în cauză.
Tribunalul a mai constatat că instanțele care au pronunțat hotărârea de condamnare au avut în vedere ansamblul materialului probator (procese-verbale de supraveghere operativă, proces-verbal de prindere în flagrant, procesul-verbal de percheziție corporală și a vehiculului, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice sau declarațiile inculpaților M.E., P.D. și S.A.
Pentru aceste considerente, Tribunalul a apreciat că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în vreunul dintre cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de lege.
împotriva acestei soluții a declarat apel revizuentul I.N., criticând-o pentru netemeinicie, arătând în cadrul motivelor de apel expuse oral că în cadrul cercetării s-a administrat proba cu declarațiile unor martori pe care inculpatul nu i-a cunoscut.
Prin decizia penală nr. 235/A din 16 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul I.N. împotriva sentinței penale nr. 330 din 11 mai 2012 pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a penală.
A fost obligat revizuentul la plata sumei de 400 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 de RON reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apelantul-revizuent, cât și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiile art. 371 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea a apreciat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea de revizuire formulată, revizuentul I.N., a solicitat rejudecarea dosarului aflat pe rolul Tribunalului București, în care, prin sentința nr. 496 din 30 aprilie 2009, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, și trafic internațional de droguri de mare risc, prev de art. 2 alin. (1) și (2) și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.
Cererea a fost motivată, în fapt, de împrejurările că sentința a fost pronunțată cu încălcarea normelor procedurale de către magistrați, aceștia săvârșind chiar infracțiuni în legătură cu cauza.
Potrivit art. 394 lit. d) din C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere.
în ceea ce privește motivele cererii de revizuire a apelantului revizuent I.N. s-a constatat că în mod corect a reținut instanța de fond că acestea nu intră sub incidența cazului prev. la art. 394 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.
Astfel, nu putem reține că aceste împrejurări invocate de I.N. îndeplinesc exigențele cerute de art. 395 din C. proc. pen., potrivit căruia situația ce constituie caz de revizuire prevăzut de art. 394 lit. d) din C. proc. pen., se dovedește prin hotărâre judecătorească sau ordonanța procurorului, dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei.
Or, în speță, revizuentul nu numai că nu a dovedit susținerile sale, în sensul că unul dintre magistrați a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, însă se constată că nu a fost pronunțată nicio hotărâre judecătorească ori ordonanță prin care să se constate aceste aspecte.
împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs revizuientul, reinterând aceleași motive invocate în apel.
Recursul declarat nu este fondat.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că revizuientul I.N. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței penale nr. 496 din 30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a l-a penală, în dosar, definitivă prin decizia nr. 4519 din 14 decembrie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că organele de urmărire penală, cu ocazia administrării probelor, au comis unele infracțiuni, de natură să conducă la o acuzație nedreaptă și nereală împotriva sa, caz de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.
Potrivit dispozițiilor art. 394 alin. (3) din C. proc. pen. "cazurile de la lit. b), c) și d) constituie motive de revizuire dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice" iar potrivit art. 395 alin. (1) din același Cod "situațiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. b), c) și d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei". Numai dacă instanța de judecată sau după caz, procurorul nu a putut examina fondul cauzei, situația menționată se constată în cadrul procedurii revizuirii.
Din probele existente se constată că nu sunt întrunite condițiile menționate mai sus, ci asa cum s-a reținut în analiza făcută de instanța de fond, probele administrate la urmărire penală au fost readministrate în mod nemijlocit de instanța care a pronunțat soluția de condamnare, existența faptei și a vinovăției inculpatului a fost constatată de către instanțele care au judecat fondul cauzei, iar condamnarea revizuentului s-a dispus coroborându-se întregul material probator administrat în cauză.
Ca atare, cererea de revizuire a fost respinsă în mod corect ca inadmisibilă.
Fată de cele menționate, înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, iar recursul declarat de recurentul revizuient este nefondat, urmând ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. să fie respins.
în baza art. 192 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1133/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 546/2013. Penal → |
|---|
