ICCJ. Decizia nr. 543/2013. Penal

Prin decizia nr. 3742 din 24 octombrie 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosar, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de inculpații P.L., P.C., P.R.I., P.M., C.M., P.G. și M.V. împotriva deciziei penale nr. 149/ A din 6 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

S-a dedus prevenția pentru inculpații P.L. și P.C. de la 18 aprilie 2010 la 24 octombrie 2011, pentru inculpatul P.R.I. de la 19 mai 2010 la 24 octombrie 2011, pentru inculpatul C.M. de la 9 august 2010 la 24 octombrie 2011, pentru inculpatul P.G. de la 30 septembrie 2010 la 24 octombrie 2011 și pentru inculpatul P.M. de la 10 noiembrie 2010 la 24 octombrie 2011.

Au fost obligați recurenții inculpați la plata sumelor de câte 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 30 RON reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, s-au avansat din fondul Ministerului Justiției.

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 august 2012, condamnata M.V., în prezent aflată în Penitenciarul Colibași a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 3742 din 24 octombrie 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosar, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) și e) C. proc. pen..

în motivarea contestației a arătat că la judecarea recursului nu a fost legal citată întrucât se afla în străinătate și de asemenea, nefiind prezentă, nu a fost audiată și nu a beneficiat de prevederile art. 3201C. proc. pen..

A solicitat admiterea contestației în anulare și rejudecarea recursului.

Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare de față, instanța constată că aceasta nu este făcută în termenul prevăzut de lege.

Astfel, potrivit dispoziiilor art. 388 C. proc. pen., contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a)-c) și e) poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că, contestatoarea a început executarea pedepsei de 8 ani închisoare la data de 20 iulie 2012 când a fost încarcerată în Arestul Central din cadrul Direcției Generale a Poliției Municipiului București, iar cererea de contestație în anulare a fost formulată la data de 5 august 2012, data poștei, cu depășirea termenului prevăzut de art. 388 C. proc. pen..

Nefiind formulată în termenul prevăzut de lege, înalta Curte constată că cererea de contestație în anulare formulată de contestatoarea M.V. este inadmisibilă și urmează a fi respinsă.

în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 543/2013. Penal