ICCJ. Decizia nr. 575/2013. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 189 din 1 august 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.D.F., la 3 ani închisoare.
în baza art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
în baza art. 175 alin. (1) lit. h) C. pen., cu aplicarea art. 3201alin. (7) C. proc. pen., același inculpat a fost condamnat la 13 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.
în temeiul dispozițiilor art. 33, 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul C.D.F. să execute pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., în condițiile art. 57 C. pen.
S-au interzis inculpatului, pe durata executării, drepturile prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.
S-a menținut măsura arestării preventive și s-a dedus din durata pedepsei perioada reținerii și arestării preventive, începând cu 19 iunie 2012, la zi.
în baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat cuțitul destinat să folosească la săvârșirea faptei, aflat în custodia I.P.J. Vâlcea.
în baza art. 16 alin. (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 10.000 lei către partea civilă M.C., și la 2500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a fost trimis în judecată inculpatul C.D.F., sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 192 alin. (2), art. 197 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. h) C. pen., săvârșite în concurs.
S-a reținut prin actul de sesizare că inculpatul, fiind și în stare de dușmănie cu victima C.A., pe fondul consumului de alcool, a pătruns în domiciliul acesteia, a întreținut raport sexual prin violență și a ucis-o.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor și a solicitat ca judecata să aibă loc potrivit dispozițiilor art. 3201C. proc. pen., pe baza recunoașterii sale și a probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Din probele administrate în cursul urmăririi penale, coroborate cu recunoașterea inculpatului, instanța de fond a reținut următoarele:
După ce în după-amiaza și noaptea zilei de 16 ianuarie 2012 a consumat cantități importante de băuturi alcoolice, inculpatul a ajuns acasă în jurul orelor 02,30, în stare de ebrietate.
Constatând că nu este nimeni acasă, s-a dezbrăcat de pantaloni și lenjerie, rămânând doar în tricou și a luat hotărârea de a întreține raporturi sexuale cu victima, cu care se afla în relații de dușmănie, având diverse manifestări la adresa acesteia, în special pe fondul consumului de alcool.
Pe drum spre locuința acesteia, a luat din curtea casei sale un cuțit pentru a-l folosi la deschiderea ferestrei din spatele casei. Ajuns în spatele locuinței victimei, a desfăcut fereastra folosind cuțitul respectiv, însă din cauza dimensiunilor reduse ale ferestrei, nu a putut pătrunde prin aceasta, astfel că s-a deplasat la ușa de la intrare, pe care a găsit-o descuiată.
în aceste condiții, inculpatul a intrat în dormitorul victimei care dormea, a dezvelit-o și i-a ridicat furoul, după care, în ciuda opoziției victimei, a întreținut un raport sexual cu aceasta, lovind-o puternic cu pumnii întrucât victima s-a opus în continuu și a început să țipe.
în urma violențelor, victima la un moment dat s-a liniștit, însă ulterior și-a revenit și a început iarăși să țipe, moment la care inculpatul, pentru a nu fi descoperit, a sugrumat-o până când aceasta nu a mai putut să țipe.
Constatând că după un timp victima nu mai dădea semne de viață, inculpatul s-a speriat și a părăsit locuința victimei, uitând cuțitul pe pat.
Instanța de fond a reținut că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise, au fost dovedite cu declarațiile acestuia, declarațiile martorilor, procesele-verbale de constatare, planșele fotografice și constatările medico-legale.
în drept, s-a reținut săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor de violare de domiciliu în formă agravată, viol și omor calificat, fapte prevăzute și sancționate de dispozițiile art. 192 alin. (2) C. pen., art. 197 alin. (1) C. pen. și art. 175 alin. (1) lit. h) C. pen., fapte pentru care inculpatul a fost condamnat.
La individualizarea pedepselor, instanța de fond a dat eficiență în primul rând dispozițiilor art. 3201alin. (7) C. proc. pen. și a avut în vedere datele personale ale inculpatului, respectiv vârsta, lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră și de cooperare în cursul urmăririi penale, dar și concluziile examinării psihiatrice care a stabilit că inculpatul prezintă o tulburare mixtă de personalitate, în special pe fondul abuzului de alcool.
Ca urmare, instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani, pentru infracțiunea de violare de domiciliu, la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. la art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. și la 13 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pentru infracțiunea de omor.
Dacă în ceea ce privește interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., exercitarea acestora este de neconceput în regim de detenție, instanța de fond a apreciat că, față de natura faptei și modul în care a acționat inculpatul, acesta este nedemn și să exercite dreptul de a alege.
De asemenea, a apreciat instanța de fond că, având în vedere antecedentele sale de a-și exhiba sexualitatea atât față de victimă, cât și față de alte persoane pe fondul consumului de alcool, precum și natura faptei și modul concret în care a săvârșit-o, inculpatul nu este demn nici de exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., nefiind o persoană în măsură să asigure o creștere, ocrotire și educație corespunzătoare unui minor.
în aplicarea dispozițiilor art. 33 și 34 C. pen., pedepsele au fost contopite, astfel că s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., cu executare în regim de detenție.
Prima instanță a apreciat că temeiurile ce au condus la luarea și menținerea măsurii arestării preventive subzistă în continuare și fac necesară privarea de libertate a inculpatului, astfel că măsura arestării preventive a fost menținută, durata acesteia fiind dedusă din durata pedepsei aplicate.
în cauză parte civilă s-a constituit numitul M.C., cumnatul victimei, care s-a ocupat de înmormântarea acesteia și pomenirile ulterioare și care a solicitat suma de 10.000 lei cu acest titlu.
Cum inculpatul s-a declarat de acord cu plata acestei sume, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (3) C. proc. pen. și a admis constituirea de parte civilă.
împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și partea civilă M.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a susținut, în esență, cu referire la nelegalitatea hotărârii, în motivele invocate oral, cât și în scris, că prima instanță nu a făcut aplicarea prevederilor art. 35 alin. (3) C. pen., în sensul contopirii pedepselor complementare, pedepse de altfel greșit stabilite pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina inculpatului.
De asemenea, în legătură cu netemeinicia hotărârii, a considerat că pedeapsa principală de numai de 13 ani, aplicată inculpatului, este prea blândă, având în vedere circumstanțele și modul în care acesta a comis faptele asupra victimei cu mult mai în vârstă decât el, și anume viol și omor calificat, ca urmare a pătrunderii fără drept în domiciliul victimei, astfel că această pedeapsă nu-și atinge scopul, justificându-se în cauză aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mare, chiar dacă inculpatul s-a judecat în procedura simplificată, prin reținerea dispozițiilor art. 3201C. proc. pen.
Partea civilă a criticat sentința sub aspectul netemeiniciei, în sensul că, având în vedere pericolul social al faptei, relațiile de dușmănie ale inculpatului cu victima, inclusiv vârsta victimei, imposibilitatea de apărare a acesteia, se impunea aplicarea unei pedepse într-un cuantum sporit, cuantumul stabilit de către prima instanță fiind insuficient față de gradul de periculozitate al faptelor, soldate în final cu moartea victimei.
Prin decizia penală nr. 116/A din 23 octombrie 2012, Curtea de Apel Pitești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și de partea civilă M.C., domiciliat în comuna Ștefănești, sat Șerbănești, județul Vâlcea, împotriva sentinței penale nr. 189 din data de 1 august 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea.
A desființat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând:
A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului C.D.F., de 13 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.
A majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., de la 5 ani închisoare la 6 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. și de la 13 ani închisoare la 15 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 175 alin. (1) lit. h) C. pen.
în baza art. 33 lit. a) și 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele astfel stabilite și, în baza art. 35 lit. d) C. pen., a recontopit pedepsele complementare menținute, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.
A menținut în rest dispozițiile sentinței.
A menținut starea de arest a inculpatului C.D.F.
A dedus din durata pedepsei aplicate perioada arestării preventive la zi, și anume de la 1 august 2012 la 23 octombrie 2012.
S-a dispus ca onorariul parțial al apărătorului din oficiu, în sumă de 100 lei, pentru inculpatul C.D.F., să se avanseze din fondurile Ministerului Justiției.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, potrivit prevederilor art. 378, respectiv 371 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că acestea sunt întemeiate.
Astfel, s-a constatat că în sarcina inculpatului s-au reținut infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., art. 197 alin. (1) C. pen. și art. 175 alin. (1) lit. h) C. pen., pentru aceste infracțiuni prima instanță, odată cu condamnarea la pedepsele de 3, 5 și, respectiv, 13 ani închisoare dispunând, ca pedeapsă complementară, pe lângă pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea, pe durata a 2 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., o astfel de pedeapsă complementară aplicându-se și pe lângă pedeapsa de 13 ani închisoare, pedeapsă complementară constând în interzicerea pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.
S-a reținut că, în cauză, nu s-a făcut aplicarea prevederilor art. 35 alin. (3) C. pen., dar s-a constatat de către curtea de apel că pedepsele au fost contopite în sensul acestui articol, aplicându-se în final pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani, alături de pedeapsa principală rezultantă, și anume 13 ani închisoare.
Ca atare, s-a reținut că, chiar dacă o asemenea prevedere legală nu a fost menționată expres în sentință, cum contopirea pedepselor complementare a fost făcută în fapt, o atare critică vizând nelegalittea hotărârii pronunțate, în sensul omiterii menționării prevederilor art. 35 alin. (3) C. pen., nu poate fi primită.
A fost însă apreciată ca fiind justificată atât critica parchetului, cât și a părții civile, ambele criticând sentința sub aspectul individualizării pedepsei, mai exact solicitând majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, având în vedere gravitatea și periculozitatea faptelor săvârșite de către acesta.
Astfel, s-a apreciat că, dat fiind modul și circumstanțele comiterii faptei - inculpatul a pătruns peste victimă (persoană în vârstă), care dormea, în domiciliul acesteia, fără drept, a lovit-o puternic cu pumnii, a țipat și a întreținut fără voia acesteia raport sexual și, pentru a nu fi descoperit, a sugrumat-o pentru ca aceasta să nu mai poată să țipe -, toate acestea justifică aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mare pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina inculpatului.
Ca atare, curtea de apel a majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare, pedeapsa aplicată aceluiași inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., de la 5 ani închisoare la 6 ani închisoare și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. h) C. pen. de la 13 ani închisoare la 15 ani închisoare.
Au fost contopite aceste pedepse principale, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare.
Orientarea curții de apel spre limita minimă prevăzută de textul penal incriminator a infracțiunii celei mai grave reținută în această cauză, și anume cea de omor calificat prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. h) C. pen., ce se sancționează cu pedeapsa închisorii între 15 și 25 de ani, a fost urmarea reținerii în cauză și a prevederilor art. 3201C. proc. pen., inculpatul judecându-se în procedura recunoașterii vinovăției prevăzută de acest articol.
Prin urmare, o atare pedeapsă a avut în vedere, pe de o parte, reducerea acesteia, conform prevederilor art. 3201alin. (7) C. proc. pen., faptul că inculpatul nu are antecedente penale, iar pe de altă parte, gravitatea unor asemenea fapte de o extremă periculozitate și un rezultat atât de grav cum este moartea victimei. Astfel fiind, sub aspectul aplicării unui cuantum al pedepsei principale rezultante de 15 ani închisoare, în loc de 13 ani închisoare, cât a stabilit tribunalul, curtea de apel a apreciat că o astfel de pedeapsă este just individualizată conform criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), corespunzând scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., care nu este numai un scop preventiv, dar și coercitiv.
împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, au declarat recurs partea civilă M.C. și inculpatul C.D.F.
Recurentul parte civilă, prin motivele scrise de recurs, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și aplicarea unor pedepse în cuantum sporit, având în vedere gradul de pericol al faptelor comise de inculpat, modalitatea de săvârșire - cu premeditare - și persoana inculpatului.
Recurentul inculpat, pe calea motivelor scrise depuse la dosar și susținute oral de către apărătorul ales al acestuia, a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea deciziei penale atacate și menținerea sentinței primei instanțe, apreciind că aceasta a realizat o justă individualizare a pedepselor.
Criticile au fost circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen.
Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 3859alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care urmează.
Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa, respectiv cele prevăzute de art. 192 alin. (2), art. 197 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. h) C. pen., de altfel acesta recunoscând comiterea faptelor în fața primei instanțe, solicitând să beneficieze de dispozițiile art. 3201 C. proc. pen.
Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate, înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei de către instanța de apel, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen.
înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedepsele aplicate inculpatului de către instanța de apel pentru infracțiunile comise, au fost stabilite într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunilor, precum și circumstanțelor personale ale recurentului inculpat.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.
înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.
De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate, numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
în prezenta cauză, înalta Curte constată că nu se impune reducerea pedepselor aplicate de instanța de prim control judiciar, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptelor comise de inculpat, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea infracțională, dar și urmarea produsă.
Tot astfel, împrejurarea că inculpatul a fost sub influența consumului de alcool la momentul comiterii faptei, atitudinea sinceră manifestată pe parcursul procedurilor judiciare, nu pot constitui argumente apte să conducă la adoptarea unei soluții de reducere a cuantumului pedepselor întrucât acestor împrejurări nu li se poate acorda o pondere mai mare în procesul individualizării judiciare a pedepsei, față de modalitatea concretă de comitere a faptelor și în raport cu toate celelalte aspecte care caracterizează în mod negativ persoana inculpatului.
Pe de altă parte, nici criticile formulate de către recurentul parte civilă, în sensul majorării pedepselor, ca urmare a reținerii premeditării, nu pot fi primite, neexistând suficiente date care să confirme o asemenea ipoteză, inculpatul comițând faptele ca urmare a unei intenții spontane, puse în aplicare pe fondul consumului de alcool.
Ca atare, pedepsele aplicate inculpatului de către instanța de apel apar ca fiind temeinice și legale, apte să răspundă scopului preventiv și de reeducare, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptelor și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte.
în lumina acestor considerații, criticile formulate de recurentul inculpat și de recurentul parte civilă apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursurile declarate în cauză vor fi respinse, ca nefondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
în temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 19 iunie 2012 la 18 februarie 2013.
în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul parte civilă va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
în baza acelorași dispoziții legale, recurentul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care s-a inclus și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 581/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 54/2013. Penal → |
|---|
