ICCJ. Decizia nr. 713/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 713/2013

Dosar nr. 4485/120/2012

Şedinţa publică din 27 februarie 2013

Deliberând asupra recursului de faţă.

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 258 din data de 30 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa. S-a respins cererea formulată de către apărătorul inculpatului privind schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinută în sarcina acestuia prin actul de sesizare a instanţei, din tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la dispoziţiile art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de dispoziţiile art. 182 alin. (2) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 20 rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului T.V.V., zis "B.", domiciliat în Târgovişte, aflat în stare de arest la Penitenciarul M., la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

Potrivit disp. art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii, i s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de disp. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În conformitate cu disp. art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la disp. art. 175 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de disp. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, care va începe după executarea pedepsei principale.

În baza disp. art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, iar în conformitate cu disp. art. 88 alin. (1) C. pen., s-a computat din durata pedepsei închisorii timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, de la 3 mai 2012 la zi.

În baza disp. art. 14, art. 15 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la disp. art. 1357 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.500 euro, în echivalentul în lei, potrivit cursului euro stabilit de către BNR la data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale către partea civilă M.I.C., domiciliat în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa.

Prin aceeaşi sentinţă s-a respins cererea formulată de către apărătorul părţii civile privind luarea unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor aparţinând inculpatului.

În conformitate cu disp. art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sistemul sanitar aceIaşi inculpat a fost obligat la plata sumei de 1.073.803 lei cu titlu de despăgubiri civile către Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, cu sediul în municipiul Târgovişte, urmare a internării părţii vătămate M.I.C. în Secţia Chirurgie Generală.

În baza disp. art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la 500 lei cheltuieli judiciare către stat (în care sunt incluse şi cheltuielile în sumă de 300 lei efectuate la urmărirea penală).

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit de către procuror la 28 mai 2012 în Dosarul nr. 202/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, a fost trimis în judecată inculpatul T.V.V. zis "E.", deţinut în Penitenciarul M., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev. de dispoziţiile art. 20 rap. la dispoziţiile art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

S-a reţinut în cuprinsul actului de sesizare a instanţei că la 1 mai 2012, partea vătămată M.I.C. zis "E." a plecat împreună cu soţia sa M.L.E. şi S.V. zis "N.", însoţit de soţia sa S.L. şi copiii celor două familii. În scopul de a merge la o petrecere în aer liber, deplasarea efectuându-se cu autoturismul marca B. culoare gri metalizat, aparţinând martorului S.V.. condus de către acesta din urmă.

După efectuarea unor cumpărături în K. în jurul orelor 14, aceştia au ajuns în apropierea Staţiei P.R. din Târgovişte, situată la intersecţia străzilor Petru Cercel şi Calea Bucureşti.

Martorul S.V. a introdus autoturismul în incinta staţiei şi a parcat-o în apropierea panoului pe care sunt afişate preţurile la combustibil şi a pompei de alimentare nr. 1, cu scopul de a cumpăra seminţe de la magazinul staţiei.

Partea vătămată M.I.C. a coborât din autoturism şi a intrat în incinta magazinului staţiei P., de unde a achiziţionat mai multe pungi cu seminţe care i-au fost date de către martorul C.D.T., angajat şef de tură la această staţie.

După intrarea părţii vătămate în magazin, în interiorul staţiei şi-a făcut apariţia autoturismul B., condus de către făptuitorul G.V.S. zis "V.", care a fost oprit aproximativ în dreptul uşilor de acces în magazin.

Tot în staţia P., în momentul imediat următor a pătruns autoturismul B., de culoare neagră, aparţinând învinuitului M.I.C. zis, "O.", care a fost parcat tot în imediata apropiere a panoului pe care sunt afişate preţurile la combustibil, în spatele autoturismului din care coborâse partea vătămată, partea din faţă a maşinii trecând puţin paralel cu autovehiculul din care coborâse partea vătămată, aproximativ până în dreptul uşii dreapta spate.

Instanţa a mai reţinut că din autoturismul marca B. a coborât de la volan făptuitorul G.V.S. zis, "V.", care era îmbrăcat cu un maiou de culoare închisă, bermude de blugi de culoare albastră, purtând ochelari de soare, iar de pe bancheta din dreapta faţă - inculpatul T.V.V. zis "B.", îmbrăcat cu pantaloni scurţi de blugi de culoare albastră, tricou de culoare albă şi şapcă de culoare albă, întoarsă cu cozorocul la spate.

Cei doi au mers la autoturismul B. de culoare neagră, unde s-au întâlnit cu M.I.C. zis, "O.", îmbrăcat în pantaloni tip bermude de culoare albă şi un maiou de culoare albastră.

În actul de sesizare, procurorul a evidenţiat faptul că dintre cele trei persoane, inculpatul a fost singurul care purta şapcă şi avea o constituţie fizică mai dezvoltată decât însoţitorii săi - învinuitul M.I.C. şi făptuitorul G.V.S..

Partea vătămată a ieşit din magazinul staţiei P., având într-una din mâini mai multe pungi cu seminţe, pe care le ţinea cu ajutorul braţului îndoit la 90 de grade, la nivelul pieptului.

Aceasta s-a îndreptat către autoturismul cu care venise, unde era aşteptat de soţia sa - martora M.E.L., conducătorul auto - martorul S.V. şi copiii celor două familii.

În momentul în care a ajuns în imediata apropiere a maşinii sale, partea vătămată a fost abordată de către inculpat care s-a îndreptat către ea şi reproşându-i, în mod ameninţător, că nu are ce căuta în staţia P.R., între cei doi având loc un schimb de replici (M.I.C. reproşând la rândul său inculpatului modul în care acesta se uita la el).

Între inculpat şi partea vătămată s-a produs şi un schimb de lovituri, primul aplicând lui M.I.C. o lovitură, prin împungere cu un instrument tăietor-înţepător, cu o singură muchie tăietoare, în partea dreaptă a zonei abdominale.

La rândul său, partea vătămată a încercat să îl lovească pe inculpat cu pumnul, însă acesta s-a ferit, fiind şters doar cu antebraţul, ceea ce a făcut ca şapca să-i cadă la pământ.

În timpul ambelor acte, M.I.C. avea unul dintre braţe ocupat cu produsele pe care le cumpărase din magazinul staţiei.

Imediat, acesta s-a retras cu spatele, iar în timp ce martorul S.V. punea autoturismul în mişcare s-a urcat pe bancheta din dreapta faţă, spunând celor aflaţi în autoturism să-l ducă la spital, fiindcă a fost tăiat de către B.

Înainte de a se urca în autoturism, partea vătămată a fost urmărită de către învinuitul M.I.C., care în cele din urmă a renunţat la acţiunea sa, restituind inculpatului şapca pe care o pierduse în timpul incidentului.

Niciuna dintre persoanele care o însoţeau pe partea vătămată nu a coborât din autoturism şi nu a intervenit în incidentul care s-a derulat în timp ce mai multe persoane îşi alimentau autoturismele cu combustibil, ori făceau cumpărături de la magazinul staţiei.

Învinuitul M.I.C. şi G.V.S. au părăsit staţia P. şi şi-au părăsit domiciliile, împrejurare care a făcut necesară desfăşurarea unor activităţi de căutare din partea organelor de poliţie, întrucât, angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte au sesizat Poliţiei Municipiului Târgovişte internarea părţii vătămate M.I.C. la data de 1 mai 2012, orele 14 "cu diagnosticul, plagă prin înjunghiere dreapta abdominal".

Instanţa a mai reţinut că, potrivit concluziilor preliminare întocmite de către medicul legist la 1 mai 2012, partea vătămată a prezentat o leziune traumatică care s-a putut produce la data de 1 mai 2012, cu un obiect ascuţit de tip tăietor - înţepător, necesitând 22 - 24 de zile de îngrijiri medicale, de natură să-i pună viaţa în primejdie.

Raportul de expertiză medico-legală nr. 142 întocmit de către specialişti din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Dâmboviţa la 24 mai 2012 a relevat că la 1 mai 2012, orele 14, potrivit fişei UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte - partea vătămată s-a prezentat cu plagă înjunghiată abdominală, declarativ agresiune; la examinarea chirurgicală s-a constatat existenţa unei plăgi prin înjunghiere penetrantă paraombilicar dreapta, partea vătămată fiind internată la chirurgie cu diagnosticul - agresiune, plagă penetrantă paraombilicar dreapta prin înjunghiere: diagnosticul la 72 de ore: agresiune; plagă penetrantă neperforantă cu secţiunea drepţilor abdominali şi hemiperitoneu minim prin înjunghiere"; la examenul local s-a constatat paraombilicar dreapta, plagă prin tăiere arcuată, convexă inferior şi spre stânga de 6 cm, cu secţiune completă a drepţilor abdominali, penetrantă în abdomen (plagă profundă de 2 cm) cu sângerare moderată; la 1 mai 2012 s-a intervenit chirurgical, efectuându-se celiotomie mediană supra şi subombilicară, evacuându-se o cantitate de 100 ml lichid parţial hematie; la 24 mai 2012 Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte a înaintat Serviciului de Medicină Legală Dâmboviţa, Foaia de Observaţie Clinică Generală în care s-a menţionat că M.I.C. a fost internat în perioada 1 mai 2012 - 5 mai 2012, cu diagnosticul la externare "agresiune, plagă penetrantă neperforantă cu secţiunea drepţilor abdominali prin înjunghiere, hemiperitoneu minim".

S-a concluzionat că partea vătămată a prezentat o leziune traumatică care s-a putut produce prin lovire cu obiect ascuţit de tip tăietor - înţepător, lovitura fiind aplicată cel mai probabil din faţă. fiind de natură să-i pună viaţa în primejdie şi necesitând 22 - 24 de zile de îngrijiri medicale.

Procurorul a stabilit că acţiunile inculpatului T.V.V. zis "B.", care la data de 1 mai 2012, orele 14, "a aplicat părţii vătămate M.I.C. zis E.", o lovitură cu un corp tăietor - înţepător, cu o singură muchie tăietoare, în partea dreaptă a zonei abdominale, cauzându-i o leziune traumatică care a necesitat pentru vindecare 22 - 24 de zile de îngrijiri medicale, cu consecinţa punerii în primejdie a vieţii, faptă săvârşită în interiorul unei staţii P., în condiţiile în care erau prezente mai multe persoane şi care putea fi văzută şi auzită de către acestea, ori de către alte persoane din afara staţiei, întrunesc elementele constitutive ale unei tentative la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de dispoziţiile art. 20 rap. la dispoziţiile art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Inculpatul a fost reţinut prin ordonanţa din 3 mai 2012, orele 18, pe o perioadă de 24 de ore şi arestat preventiv pentru 29 de zile, de la 4 mai 2012 până la 1 iunie 2012, prin încheierea nr. 13 pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa la 4 mai 2012 în Dosarul nr. 3746/120/2012, în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă din 4 mai 2012.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu echivalentul - în lei al sumei de 20.000 euro, reprezentând daune materiale şi daune morale, în care a precizat că sunt incluse şi cheltuielile de spitalizare.

Instanţa de fond a constatat că existenţa faptei a rezultat din: procesul-verbal de sesizare, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, plângerea părţii vătămate, procesul-verbal de consemnare a declaraţiei părţii vătămate, declaraţia părţii vătămate, planşa foto cuprinzând aspecte privitoare la leziunea suferită de partea vătămată, rezoluţia pentru efectuarea unei expertize medico-legale, concluzii preliminarii, raport de expertiză medico-legală de etapă, adresa pentru înaintarea foii de observaţie, raportul de expertiză medico-legală, rezoluţia pentru efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 24 mai 2012, declaraţiile martorilor, procesul-verbal din 1 mai 2012, procesul-verbal pentru efectuarea unui experiment judiciar, procesul-verbal de identificare, declaraţia făptuitorului G.V.S., procesul-verbal din 25 mai 2012, procesul-verbal din 1 mai 2012, adresa pentru punerea la dispoziţie a imaginilor video, procesul-verbal din 3 mai 2012, procesul-verbal de examinare a imaginilor puse la dispoziţie de sistemul de supraveghere a staţiei R., rezoluţia IUP, procesul-verbal de aducere la cunoştinţă învinuire - M.I.C., declaraţii - M.I.C., procesul-verbal din 3 mai 2012, procesul-verbal din 25 mai 2012, cazier judiciar inculpat, declaraţiile inculpatului, ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a inculpării, ordonanţa de reţinere, încheierea din 4 mai 2012 a Tribunalului Dâmboviţa, mandatul de arestare preventivă, adresa I.G.P.R. din 4 mai 2012, procesele-verbale privitoare la numere de telefon utilizate de inculpat şi suspecţi, ordonanţa provizorie de interceptare a convorbirilor telefonice, proces verbal de redare rezumativă, referatul conţinând propunerea de confirmare a ordonanţei provizorii, încheierea din 4 mai 2012, procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice, procesul-verbal privitor la localizarea inculpatului, procesele verbale de căutare, actele premergătoare urmăririi penale efectuate de către organele de poliţie, planşa foto a inculpatului şi învinuitului, procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală după respingerea probatoriilor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la 29 mai 2012 sub nr. 4485/120/2012.

Prin cererea din 24 iulie 2012, Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, prin "G.C. - Cabinet de Avocat şi Mediator"" s-a constituit parte civilă cu suma de 1.073,803 lei potrivit decontului anexat alăturat, reprezentând cheltuieli determinate de procedurile medicale la care a fost supusă parte vătămată M.I.C., care la data de 1 mai 2012 a fost internată în Secţia Chirurgie Generală.

La termenul din data de 24 iulie 2012, în conformitate cu disp. art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a declarat că solicită ca în cauză judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza urmăririi penale.

Fiind audiat în baza disp. art. 320 alin. (3) C. proc. pen., inculpatul a precizat că recunoaşte fapta comisă la 1 mai 2012 împotriva părţii vătămate M.I.C., în forma în care a fost reţinută în cuprinsul actului de sesizare a instanţei, adăugând că solicită să fie judecat potrivit probelor administrate la urmărirea penală, pe care le cunoaşte şi pe care şi le însuşeşte, neînţelegând să administreze alte probe, în afara celor în circumstanţierea sa.

Făcând o scurtă prezentare a incidentului în care a fost implicat la data de 1 mai 2012, inculpatul a arătat într-o primă fază că s-a aflat întâmplător pe traiectoria pe care partea vătămată trebuia să o urmeze în drumul spre autoturismul cu care venise în staţia P.R. pe capota autoturismului aparţinând prietenului său M.U.C..

În continuare inculpatul a făcut referire la partea vătămată ca fiind cea care l-a apostrofat în legătură cu modul în care el o privea şi care, faţă de răspunsul său inofensiv, l-a lovit în zona capului folosindu-se de mâna dreaptă, împrejurare în care i-a căzut şapca pe care o purta în acel moment.

Întrucât M.I.C. a încercat să-l lovească a doua oară, "tot cu pumnul", "s-a dat mai în spate" şi fiindcă s-a speriat, cunoscând că acesta făcuse "box şi puşcărie" a scos briceagul pe care îl avea în buzunarul din spate al pantalonilor (intenţionând ca în ziua aceea să meargă la un grătar) şi l-a înţepat o singură dată în zona abdomenului.

Inculpatul a mai arătat că partea vătămată avea mâna stângă ocupată cu cumpărăturile pe care le făcuse din magazinul situat în incinta staţiei, şi că, de frică, imediat s-a urcat în autoturismul prietenului său M.I.C. şi împreună au plecat la mare.

În final, inculpatul a susţinut că prin modul în care a procedat, nu a făcut altceva decât să se apere, în condiţiile în care M.I.C. este mult mai înalt decât el şi "mai bine făcut".

Ulterior, revenind în parte asupra declaraţiei făcute, inculpatul a menţionat că în ziua de 1 mai 2012, evenimentele s-au desfăşurat în modalitatea în care au fost reproduse de către procuror în cuprinsul rechizitoriului, înţelegând să nu susţină nici o modificare a situaţiei de fapt.

Examinând actele şi lucrările Dosarului nr. 202/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa precum şi declaraţia inculpatului dată la 24 iulie 2012 şi înscrisurile anexate dosarului atât de către acesta cât şi de către apărătorul părţii civile, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În ziua de 1 mai 2012 partea vătămată, soţia acestuia M.L.E., martorul S.V. şi soţia acestuia S.L., au hotărât să participe la o petrecere în aer liber (fiind însoţiţi şi de copiii lor), deplasarea făcându-se cu autoturismul marca B. de culoare gri metalizat, la volanul căruia se afla S.V..

În jurul orelor 14,00 aceştia au ajuns în staţia P.R. din Târgovişte, situată la intersecţia străzii P.C. cu Calea Bucureşti cu scopul de a cumpăra seminţe de la magazinul aflat în incinta staţiei, autoturismul în care se aflau fiind parcat în apropierea panoului cuprinzând preţurile percepute la diferitele categorii de combustibil, şi a pompei de alimentare nr. 1.

M.I.C. zis "E." a coborât din autoturism şi a intrat în magazin, achiziţionând mai multe pungi de seminţe care i-au fost înmânate de E. către martorul C.D.T. - şef de tură la Staţia P.

După pătrunderea părţii vătămate în magazin, în aceeaşi staţie a apărut autoturismul B., condus de către G.V.S. zis "V.", care a fost oprit cu aproximaţie în dreptul uşilor de acces în magazin, şi imediat - autoturismul B. de culoare neagră, aparţinând lui M.I.C. zis "O." - acesta parcându-l în apropierea panoului pe care sunt afişate preţurile de combustibil. În spatele celui din care coborâse M.I.C., şi paralel cu acesta, partea din faţă a maşinii fiind situată aproximativ la nivelul uşii dreapta spate.

Din autoturismul B. au coborât de la volan G.V.S., îmbrăcat într-un maiou de culoare închisă şi bermude din blugi, de culoare albastră, având ochelari de soare, iar de pe bancheta din dreapta faţă - inculpatul T.V.V. zis "B.", îmbrăcat cu pantaloni scurţi de blugi, de culoare albastră, tricou de culoare albă şi şapcă de culoare albă întoarsă cu cozorocul la spate, care s-au îndreptat către autoturismul B., unde s-au întâlnit cu M.I.C. zis "O." - care purta pantaloni tip bermude de culoare albă şi un maiou de culoare albastră.

Partea vătămată a ieşit din magazin având asupra sa mai multe pungi de seminţe pe care le ţinea cu ajutorul braţului îndoit la 90 de grade la nivelul pieptului şi s-a îndreptat către autoturismul cu care venise.

În imediata apropiere a acestuia a fost abordată de către inculpat care se îndrepta către ea cu o pronunţată atitudine ameninţătoare, reproşându-i că nu are ce căuta în acea staţie.

La rândul său M.I.C. a reproşat inculpatului că se uita urât la el.

În condiţiile în care T.V.V., se îndrepta, urmat de G.V.S. şi M.I.C. către partea vătămată, cu intenţia de a o lovi, aceasta din urmă a încercat la rândul său să îl lovească pe inculpat cu pumnul în zona feţei, nereuşind însă decât să-l "şteargă", determinând căderea şepcii pe care o purta în acel moment.

Inculpatul i-a aplicat apoi părţii vătămate o lovitură cu un obiect tăietor înţepător cu o singură muchie tăietoare în partea dreaptă a abdomenului, cauzându-i o leziune traumatică, de natură să-i pună viaţa în primejdie.

Tribunalul a mai reţinut că partea vătămată s-a retras cu spatele din zona de desfăşurare a incidentului, fiind urmată de către M.I.C., şi ulterior a urcat pe bancheta dreapta faţă în autoturismul pe care martorul S.V. îl pusese în mişcare, fiind transportată şi internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, unde a suferit o intervenţie chirurgicală în Secţia "Chirurgie Generală"".

Totodată, instanţa de fond a constatat că declaraţiile părţii vătămate se coroborează în sensul celor expuse, potrivit disp. art. 75 C. proc. pen., cu fapte şi împrejurări care rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.

Tribunalul a reţinut ca fiind în conformitate cu modul în care incidentul din data de 1 mai 2012 s-a desfăşurat, declaraţia verbală a părţii vătămate M.I.C., consemnată în cadrul procesului-verbal întocmit de către lucrători ai Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.J.P. Dâmboviţa la 3 mai 2012, al cărei conţinut este reluat, în susţinerile făcute de către martorul S.V. la data de 3 mai 2012 - tot după relatarea acesteia, ambele coroborându-se în cea mai mare parte şi cu declaraţiile făcute de către inculpat, dar şi cu cea a martorului C.Ş.D. care confirmă că T.V.V. a fost cel care s-a îndreptat către partea vătămată la ieşirea acesteia din magazin, foarte hotărât, "foarte pornit", deducând astfel că avea intenţia să o lovească.

Agresiunea la care inculpatul a supus-o pe partea vătămată M.I.C. a fost confirmată de soţia părţii vătămate M.L.E. şi de M.I.C..

O parte din scenele incidentului dintre părţi din 1 mai 2012 reiese şi din procesele-verbale întocmite de către Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul I.J.P. Dâmboviţa - la 3 mai 2012 pe baza înregistrărilor din 1 mai 2012 - orele 13,30 - 15,00 ale camerelor de supraveghere amplasate în incinta Staţiei P.R. situată în Târgovişte.

De altfel, inculpatul a recunoscut că în ziua de 1 mai 2012 a aplicat o lovitură cu un briceag părţii vătămate fără să se uite în ce zonă a corpului o agresează în urma unei dispute verbale care ar fi fost declanşată de către aceasta din urmă, şi a iniţiativei ei de a-l lovi cu pumnul fără însă să îl nimerească, afirmând totodată, că a acţionat în acest mod "de frică".

Nu s-a putut stabili cu certitudine natura instrumentului de tip tăietor - înţepător de care s-a folosit inculpatul în acţiunea de agresare a părţii vătămate la 1 mai 2012.

Astfel instanţa de fond a reţinut că, în timp ce partea vătămată a susţinut că a fost lovită cu o baionetă, inculpatul a menţionat că a folosit un cuţit tip fluture, nici medicul legist şi nici expertul criminalist care a întocmit în cauză raportul de constatare tehnico-ştiinţifică traseologică neindicând în concret caracteristicile acestui obiect, pentru a se putea confirma una sau alta dintre variantele părţilor. în condiţiile în care T.V.V. a declarat că a aruncat cuţitul de care s-a folosit în comiterea faptei pe drumul spre litoral - versiune nereală, aspect atestat de faptul că nu a părăsit judeţul Dâmboviţa, în perioada în care s-a sustras urmăririi penale.

Instanţa de fond a apreciat ca fiind evidentă intenţia acestuia de a nu dezvălui organelor de anchetă natura reală a instrumentului cu care a agresat-o pe partea vătămată, situaţie care însă, aşa după cum a subliniat şi procurorul în cuprinsul actului de sesizare a instanţei, nu este de natură să conducă la o altă situaţie de fapt sau încadrare juridică a faptei.

Raportul de expertiză medico-legală întocmit de către Serviciul de Medicină Legală la 1 mai 2012, atestă că la 72 de ore de la internare, diagnosticul părţii vătămate M.I.C. era "agresiune; plagă penetrantă neperforantă cu secţiunea drepţilor abdominali şi hemiperitoneu minim prin înjunghiere", şi că în urma examenului local s-a constatat "Paraombilical drept plagă prin tăiere arcuată, convexă interior şi spre stânga de 6 cm, cu secţiunea completă a drepţilor abdominali, penetrantă în abdomen (plagă profundă de 2 cm) cu moderată sângerare".

La data de 1 mai 2012 s-a intervenit chirurgical, efectuându-se celiotomie mediană supra şi subombilicală cu evacuarea unei cantităţi mici (100 ml) de lichid parţial hematie.

S-a concluzionat că M.I.C. a prezentat la data de 1 mai 2012 o leziune traumatică, care s-a putut produce prin lovire cu obiect ascuţit de tip tăietor - înţepător fiind aplicată o singură lovitură, cel mai probabil din faţă. Leziunea a necesitat 22 - 24 de zile de îngrijiri medicale şi a pus viaţa părţii vătămate în primejdie.

Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către apărătorul inculpatului privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare a instanţei, din tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev. de disp. art. 20 rap. la disp. art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de disp. art. 182 alin. (2) C. pen., pentru următoarele considerente:

Este adevărat că numai printr-o analiză nuanţată a poziţiei subiective a făptuitorului faţă de rezultatele posibile ale acţiunii sale violente, organele judiciare sunt în măsură să încadreze fapta acestuia în tentativă la infracţiunea de omor, sau ca vătămare corporală gravă.

Tribunalului a apreciat că în cauza dedusă judecăţii prima dintre cele două ipoteze expuse este cea reală.

S-a apreciat, aşadar, că fapta de violenţă comisă de către inculpat la 1 mai 2012, prin care acesta a produs părţii vătămate o leziune traumatică de natură să-i pună în primejdie viaţa, a fost însoţită de reprezentarea lui că i-ar fi putut cauza şi moartea, şi de acceptarea acestui rezultat, decesul celui agresat neintervenind însă din motive independente de voinţa sa - transportarea sa imediată de către S.V. la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte - unde a fost internat şi supus unei intervenţii chirurgicale în Secţia "Chirurgie Generală".

Tribunalul nu a putut primi apărările avocatului inculpatului potrivit cărora circumstanţele în care acesta a acţionat ar atrage inevitabil încadrarea juridică prevăzută de disp. art. 182 alin. (2) C. pen., nefiind de admis minimalizarea gravităţii faptei de săvârşirea căreia acesta este acuzat, în absenţa unor elemente certe care să pledeze în sensul invocat.

De asemenea, tribunalul a apreciat ca fiind nerelevant, sub aspectul care interesează, că agresarea părţii vătămate a fost doar rezultatul unui conflict spontan izbucnit între aceasta şi inculpat şi nu al unui proces elaborat, premeditat, în care să fi fost imaginată fiecare mişcare prealabilă acţiunii propriu-zise prin care i-a fost pusă în primejdie viaţa (aceasta fiind doar una dintre variantele în care se poate comite o tentativă de omor).

Este neîndoielnic că inculpatul nu se afla întâmplător în posesia instrumentului de tip tăietor - înţepător de care s-a folosit în ziua de 1 mai 2012, justificarea deţinerii acestuia întrucât ar fi urmat să participe la un grătar fiind combătută de M.I.C. care a susţinut că nu avea programat în acea zi să meargă împreună cu inculpatul sau cu G.V.S. în vreun loc, precum şi de acesta din urmă care a afirmat că "s-a întâlnit întâmplător cu B.", care era la o cafea în Staţia P.R. în care s-a produs incidentul, şi că abia atunci ar fi stabilit "să facă un grătar" după care ar fi fost strigat de mama lui să se ducă acasă.

Instanţa de fond a apreciat că afirmaţia lui G.V.S. nu este credibilă, el fiind văr cu inculpatul, mai mult decât atât fiind evidentă încercarea sa de a îngreuna ancheta, susţinând în prima fază că a lipsit din Staţia P. în care îşi lăsase parcat autoturismul un interval de 10 minute, astfel încât nu cunoaşte nimic despre incident, şi că nu l-a văzut la 1 mai 2012 pe M.I.C., pentru ca în declaraţia din 25 mai 2012 să arate că a fost prezent la "momentul" când s-a comis agresiunea, fără să vadă însă ce s-a întâmplat şi că "l-a văzut pe E. îndreptându-se către maşina cu care a plecat".

Contrar susţinerilor apărătorului inculpatului, instrumentul pe care acesta din urmă l-a folosit pentru a o înjunghia pe partea vătămată, ascuţit, de tip tăietor - înţepător potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză, fie că a fost reprezentat de o baionetă - după afirmaţiile celui agresat, fie de un briceag de tip fluture - potrivit spuselor inculpatului, este unul apt să suprime viaţa.

Mai mult decât atât, instanţa de fond a apreciat că nu poate fi ignorată regiunea corpului, vizată cu bună ştiinţă - partea dreaptă a abdomenului (părţile aflându-se faţă în faţă) vitală pentru menţinerea vieţii faţă de organele interne pe care le protejează, ca şi anvergura şi profunzimea plăgii rezultată în urma atacului.

Astfel, potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Dâmboviţa, plaga cauzată părţii vătămate de către inculpat prin tăiere, paraombilical drept, arcuată, convexă inferior şi spre stânga a măsurat 6 cm, secţionând complet drepţii abdominali, fiind penetrantă în abdomen (plagă profundă de 2 cm), cu moderată sângerare.

Aşa după cum a evidenţiat şi raportul, şi după cum demonstrează şi planşele fotografice anexate dosarului, instanţa de fond a reţinut că intervenţia chirurgicală pe care partea vătămată a trebuit să o suporte a fost una de anvergură - celiotomie mediană supra şi subombilicală, acesteia fiindu-i necesare 22 - 24 de zile de îngrijiri medicale.

Instanţa a reţinut că nu poate fi vorba în contextul expus despre o rană superficială, faptul că nu au fost lezate organele interne ale părţii vătămate putând fi datorat împrejurării că fiind sportiv, aceasta a beneficiat de o musculatură dezvoltată, potrivit relatării soţiei sale M.L.E. - care a reprodus afirmaţiile doctorului care a efectuat intervenţia chirurgicală.

Apoi, după aplicarea loviturii, inculpatul s-a dezinteresat total de soarta părţii vătămate, dispărând ulterior de la domiciliu şi sustrăgându-se cercetărilor până la data de 3 mai 2012.

Elementele descrise în cele ce preced au condus instanţa la concluzia că inculpatul a avut reprezentarea că prin modul în care acţionează pune în primejdie viaţa părţii vătămate şi că-i poate produce moartea, acceptând producerea unui astfel de rezultat (chiar dacă nu l-a urmărit), fără ca el să se fi produs din motive independente de voinţa sa, ceea ce în plan subiectiv caracterizează intenţia indirectă ca formă a vinovăţiei cu care a comis o tentativă de omor calificat asupra numitului M.I.C. la 1 mai 2012.

De asemenea, tribunalul a reţinut că motivele invocate nu pledează, din raţiunile arătate, pentru reţinerea praeterintenţiei - ca formă a vinovăţiei cu care inculpatul ar fi acţionat la data comiterii faptei, ceea ce ar presupune că a existat intenţie în privinţa faptei de vătămare corporală a părţii vătămate el aflându-se însă în culpă faţă de consecinţa mai gravă produsă - punerea în primejdie a vieţii acesteia.

Tribunalul a constatat, pe cale de consecinţă că fapta inculpatului constând în aceea că în data de 1 mai 2012, orele 14,00, a aplicat părţii vătămate M.I.C. zis "E.", o lovitură cu un corp tăietor - înţepător, cu o singură muchie tăietoare în partea dreaptă a zonei abdominale, cauzându-i o leziune traumatică care a necesitat pentru vindecare un număr de 22 - 24 de zile de îngrijiri medicale, cu consecinţa punerii în primejdie a vieţii, săvârşită în interiorul Staţiei P.R. situată în Târgovişte, în condiţiile prezenţei mai multor persoane, care putea fi văzută şi auzită de către acestea, ori de alte persoane din afara staţiei, realizează elementele constitutive ale unei tentative la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de disp. art. 20 C. pen. rap. la disp. art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., text de lege în baza căruia acestuia îi va fi angajată răspunderea penală.

La individualizarea pedepsei care a fost aplicată inculpatului, tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de disp. art. 72 C. pen., dispoziţiile părţii generale a codului, limitele pedepselor fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului şi cauzele care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Nu se poate contesta că inculpatul a comis o tentativă la infracţiunea de omor calificat - caracterizată de un grad ridicat de pericol social, relevat atât de limitele pedepselor prevăzute de norma de incriminare, cât şi în concret, de circumstanţele în care autorul faptei a acţionat, într-un loc public, în prezenţa mai multor persoane, luând cu uşurinţă rezoluţia infracţională şi asumându-şi astfel riscul de a fi văzut şi auzit de mai multe persoane, precum şi de a fi înregistrat de camerele de supraveghere despre care ştia că sunt amplasate în incinta Staţiei P. în interiorul căreia a lovit-o pe partea vătămată (fiind un obişnuit al restaurantului acesteia) ceea ce accentuează sentimentul de desconsiderare a relaţiilor sociale protejate prin incriminarea faptei pe care a comis-o, în concret a valorii sociale supreme care este reprezentată de dreptul la viaţă, ocrotit atât de Constituţia României cât şi de legea penală.

Tribunalul a reţinut disproporţia existentă între motivul declanşator al conflictului dintre părţi şi amplitudinea acestuia - prin reacţia extrem de violentă a inculpatului, însoţit de alte două persoane şi care a folosit un obiect deosebit de vulnerant, în ciuda existenţei unor variante paşnice de aplanare a animozităţii care se crease, mai ales că partea vătămată nu era înarmată (potrivit chiar susţinerilor inculpatului) şi mai mult decât atât, avea unul dintre braţe (dreptul), ocupat cu susţinerea pungilor de seminţe pe care le cumpărase.

În cuvântul său, apărătorul inculpatului a afirmat că acesta a lovit-o cu un cuţit pe partea vătămată care a avut o atitudine provocatoare, determinând prin comportamentul său reacţia violentă a cărei victimă a fost (lovindu-l pe inculpat).

Tribunalul a constatat însă că nu există în cauză elemente care să contureze în favoarea inculpatului situaţia de atenuare a răspunderii penale prevăzută de disp. art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen.

Aceasta întrucât - cei care au avut iniţiativa altercaţiei au fost tocmai inculpatul şi cei care îl însoţeau, partea vătămată încercând să-l lovească doar pentru că inculpatul s-a îndreptat către el cu intenţia vădită de a-i aplica o corecţie (potrivit unor martori oculari).

Însuşi inculpatul a precizat că întrucât s-a ferit, partea vătămată nu a reuşit decât să-i atingă şapca, determinând căderea acesteia.

Prin urmare, instanţa de fond a constatat că nu există nici un argument care să confirme situaţia că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă.

În aceIaşi timp, instanţa a apreciat că nu poate fi reţinută în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de disp. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., în împrejurarea în care potrivit copiei cazierului judiciar înaintată de către I.J.P. Dâmboviţa. Acesta a fost sancţionat cu amendă administrativă în sumă de 1.000 lei prin Ordonanţa nr. 1748 din 5 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, chiar dacă în declaraţiile scrise anexate dosarului, vecinii săi C.I., D.V., G.N. şi S.V. l-au prezentat ca fiind "muncitor, respectuos, săritor şi liniştit".

Aşa fiind şi făcând aplicarea disp. art. 320 alin. (7) C. proc. pen., care reglementează reducerea cu 1/3 a limitelor minimului şi maximului pedepsei din norma de incriminare în condiţiile recunoaşterii comiterii faptei menţionată în actul de sesizare a instanţei, tribunalul l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, care va fi executată în regim de detenţie, în considerarea ideii că numai în această modalitate, dată fiind gravitatea deosebită a faptei comise, ea va avea aptitudinea de a realiza scopurile prevăzute de disp. art. 52 C. pen. - coercitiv, de reeducare a condamnatului şi de prevenire a săvârşirii altor infracţiuni.

Pe durata executării pedepsei închisorii, în baza disp. art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de disp. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, nici natura şi nici gravitatea infracţiunii comise, neimpunând interzicerea dreptului acestuia de a alege.

În conformitate cu disp. art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen. rap. la disp. art. 175 alin. (1) C. pen., inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de disp. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, care va începe după executarea pedepsei principale.

În baza disp. art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului, tribunalul constatând că subzistă temeiul prev. de disp. art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în baza căruia măsura a fost dispusă iniţial, care impune în continuare privarea de libertate a acestuia.

Astfel, pe lângă probele care atestă că inculpatul a comis o tentativă la infracţiunea de omor calificat, sunt actuale în continuare şi probele că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică - relevat de împrejurarea că acesta a atentat la viaţa părţii vătămate, ignorând relaţiile sociale care protejează acest drept, ameninţând valori sociale esenţiale, de profilul autorului, caracterizat de un grad ridicat de agresivitate, şi dezinhibare, care reclamă cu necesitate izolarea de comunitate pentru încă o perioadă de timp, pentru evitarea riscului recidivării şi atenuarea sentimentului de insecuritate existent în rândul cetăţenilor.

De altfel, anterior, atât la 30 mai 2012 cât şi la 26 iunie 2012, pentru aceleaşi raţiuni, în conformitate cu disp. art. 3001 alin. (3) şi respectiv, art. 3002 rap. la disp. art. 160b alin. (3) C. proc. pen., tribunalul a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.

În baza disp. art. 88 alin. (1) C. pen., s-a computat din durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive, începând cu 3 mai 2012 la zi.

Potrivit disp. art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sistemul sanitar, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.073,803 lei cu titlu de despăgubiri civile, ocazionate de internarea părţii vătămate M.I.C. în Secţia Chirurgie Generală, către Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei al sumei de 20.000 euro reprezentând daune morale.

Este evident că prin fapta a cărei victimă a fost, comisă de către inculpat la 1 mai 2012, părţii vătămate i-a fost cauzat un prejudiciu nepatrimonial, aceasta fiind nevoită să suporte pentru o perioadă de timp suferinţe fizice (urmare a intervenţiei chirurgicale la care a fost supusă) dar şi psihice, care nu pot fi negate.

În aceIaşi timp în practica judiciară a fost consacrat principiul potrivit căruia trebuie păstrat un just echilibru între gradul de afectare a unei vieţi normale pentru o perioadă de timp, urmare a intervenţiei brutale a autorului infracţiunii, şi dreptul la o sumă de bani compensatorie pentru starea de disconfort care a fost creată părţii vătămate, pentru a se evita o eventuală îmbogăţire fără just temei.

Raportat la cele expuse, în baza disp. art. 14, art. 15 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. şi a disp. art. 1357 C. civ., tribunalul l-a obligat pe inculpat la plata către partea civilă a sumei de 3.500 euro. În echivalentul în lei potrivit cursului euro stabilit de către BNR la data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale.

A fost respinsă cererea apărătorului părţii civile privind luarea unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor aparţinând inculpatului, având în vedere că aceasta a fost formulată cu ocazia dezbaterilor, fără să fie furnizat vreun element pe baza căruia să poată fi identificate în concret în patrimoniul debitorului obligaţiei de plată a daunelor morale, astfel de bunuri.

În conformitate cu disp. art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat (incluzând şi suma de 300 lei cheltuieli efectuate la urmărirea penală).

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul T.V.V., solicitând prin apărătorul său ales, admiterea apelului, casarea hotărârii atacate şi, pe fondul cauzei. În baza art. 334 C. proc. pen. admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice dată faptei reţinută în sarcina acestuia prin actul de sesizare a instanţei, din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la disp. art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de disp. art. 182 alin. (2) C. pen. şi reducerea pedepsei la 4 ani închisoare.

A mai arătat că Tribunalul Dâmboviţa a avut în vedere numai prezumţii personale, pronunţând în aceste condiţii o hotărâre nelegală sub aspectul încadrării juridice a faptei săvârşite de către inculpat.

S-a mai arătat că prima instanţă a reţinut faptul că inculpatul a aplicat cu intenţie lovituri părţii vătămate, săvârşind astfel infracţiunea de tentativă de omor. În realitate apelantul apreciază că a fost vorba despre o singură lovitură, în zona abdominală, rana produsă având o profunzime de 2 cm şi o lăţime de 6 cm. Apelantul a considerat că pentru un sportiv de performanţă nu este o lovitură puternică care să dovedească intenţia sa de a suprima viaţa unei persoane. Acesta a regretat lovitura aplicată, iar în cursul urmăririi penale a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale prin care să dovedească că prin aplicarea acesteia nu au fost vătămate organele interne ale părţii vătămate sau secţionate vase de sânge. Împrejurări care să justifice intensitatea loviturii şi intenţia inculpatului de a suprima viaţa părţii vătămate. Această leziune nu a fost însoţită de alte elemente specifice infracţiunii de tentativă de omor, nefiind necesare intervenţii chirurgicale sau tratamente complexe pentru refacerea părţii vătămate.

S-a mai arătat că în cauză nu poate fi reţinută existenţa unor acte preparatorii, având în vedere că incidentul s-a produs pe data de 1 mai când inculpatul mergea la grătar, având cu această ocazie asupra sa un briceag.

În ceea ce priveşte netemeinicia hotărârii atacate apelantul-inculpat a arătat că instanţa de fond a înlăturat circumstanţele prevăzute de art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen. în sensul că a existat o anumită atitudine de provocare din partea părţii vătămate, chiar Tribunalul Dâmboviţa reţinând că partea vătămată a încercat să îl lovească pe inculpat însă acesta s-a ferit. De asemenea, tribunalul a înlăturat şi dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen. cu motivarea că inculpatului i s-a aplicat în anul 2010 o sancţiune administrativă. Din punctul său de vedere aplicarea unei sancţiuni administrative nu are relevanţă în ceea ce priveşte dozarea pedepsei aplicate inculpatului. Tribunalul Dâmboviţa a încercat să înlăture chiar şi dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. şi în loc să ia act de declaraţia inculpatului în acest sens. a procedat la audierea acestuia, prin consemnarea în detaliu a celor întâmplate.

Prin Decizia penală nr. 180 din 2 noiembrie 2012 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 379 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul T.V.V.. zis "B.". împotriva Sentinţei penale nr. 258 din data de 30 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.

A menţinut starea de arest a apelantului-inculpat şi a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada detenţiei preventive de la 3 mai 2012 - la zi.

A obligat apelantul inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză, reţinând în mod corect şi complet situaţia de fapt. Împrejurările şi modalitatea de săvârşire a infracţiunilor, după cum s-a arătat anterior, beneficiind de deplin suport probator în actele şi lucrările dosarului.

S-a reţinut în acest sens că judecata a avut loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală ca urmare a declaraţiilor inculpatului de recunoaştere în totalitate a faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, declaraţii date în conformitate cu dispoziţiilor art. 3201 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, coroborând materialul probator administrat, respectiv procesul-verbal de sesizare, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, plângerea părţii vătămate, procesul-verbal de consemnare a declaraţiei părţii vătămate, declaraţia părţii vătămate, proces-verbal de consemnare a declaraţiei părţii vătămate, declaraţie parte vătămată, planşa foto cuprinzând aspecte privitoare la leziunea suferită de partea vătămată, rezoluţia pentru efectuarea unei expertize medico-legale, concluzii preliminarii, raport de expertiză medico-legală de etapă, adresa pentru înaintarea foii de observaţie, raportul de expertiză medico-legală, rezoluţia pentru efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 24 mai 2012, declaraţiile martorilor, procesul-verbal din 1 mai 2012, procesul-verbal pentru efectuarea unui experiment judiciar, procesul-verbal de identificare, declaraţia făptuitorului G.V.S., procesul-verbal din 25 mai 2012, procesul-verbal din 1 mai 2012, adresa pentru punerea la dispoziţie a imaginilor video, procesul-verbal din 1 mai 2012, adresă pentru punerea la dispoziţie a imaginilor video, procesul-verbal din 3 mai 2012, procesul-verbal de examinare a imaginilor puse la dispoziţie de sistemul de supraveghere a staţiei R., rezoluţia IUP, procesul-verbal de aducere la cunoştinţă învinuire - M.I.C., declaraţii - M.I.C., procesul-verbal din 3 mai 2012, procesul-verbal din 25 mai 2012, cazier judiciar inculpat, proces-verbal de aducere la cunoştinţă, declaraţiile inculpatului, ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a inculpării, ordonanţa de reţinere, încheierea din 4 mai 2012 a Tribunalului Dâmboviţa, mandatul de arestare preventivă, adresă I.G.P.R. din 4 mai 2012, notă probatorii, ordonanţă de respingere a probatoriilor, procesele-verbale privitoare la numere de telefon utilizate de inculpat şi suspecţi, ordonanţa provizorie de interceptare a convorbirilor telefonice, proces-verbal de redare rezumativă, referatul conţinând propunerea de confirmare a ordonanţei provizorii, încheierea din 4 mai 2012, procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice, procesul-verbal privitor la localizarea inculpatului, ordonanţe de delegare, fişe cazier judiciar suspecţi, mandate de aducere, procesele-verbale de căutare şi citaţii, actele premergătoare urmăririi penale efectuate de către organele de poliţie, referat cu propunere de declinare, plic conţinând suport optic imagini camere de supraveghere, proces-verbal prezentare material de urmărire penală, ordonanţă de respingere probatorii, planşa foto a inculpatului şi învinuitului, procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală după respingerea probatoriilor, rezultă atât existenţa faptei cât şi săvârşirea acesteia de către inculpat, cu vinovăţie în forma cerută de lege.

Curtea a mai constatat că în raport de probatoriul administrat, prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt conform căreia inculpatul T.V.V., la data de 1 mai 2012, ora 14 noiembrie i-a aplicat părţii vătămate M.I.C. o lovitură cu un corp tăietor-înţepător, cu o singură muchie tăietoare în zona abdominală, în partea dreaptă, cauzându-i o leziune traumatică ce a necesitat pentru vindecare 23 - 24 zile îngrijiri medicale, cu consecinţa punerii în primejdie a vieţii, faptă săvârşită în interiorul unei staţii P., în condiţiile în care erau prezente mai multe persoane şi fapta putea fi văzută şi auzită de acestea ori de alte persoane din afara staţiei.

Curtea a constatat că situaţia de fapt a fost în mod corect reţinută, iar în raport de aceasta, în mod just a fost stabilită şi încadrarea juridică a faptei, respectiv tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., text de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatului.

Curtea a mai constatat că în raport de probatoriul administrat, că nu au putut fi reţinute apărările inculpatului în sensul greşitei încadrări juridice a faptei, în opinia acestuia fapta pe care a recunoscut-o întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 182 C. pen., respectiv vătămare corporală gravă.

Critica invocată de inculpat a fost apreciată ca neîntemeiată, deoarece fapta de a lovi cu un corp tăietor-înţepător pe partea vătămată în partea dreaptă a zonei abdominale, într-un loc public, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 22 - 24 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat.

În sprijinul acestei încadrări juridice, corect reţinută de instanţa de fond, se arată că inculpatul a folosit un obiect apt de a ucide, a aplicat lovitura cu acest scop, într-o zonă vitală a corpului, neavând importanţă din acest punct de vedere constituţia robustă a victimei, lovitura producând o plagă penetrantă în zona abdominală, intervenţia chirurgicală suportată de partea vătămată fiind una de anvergură, chiar dacă lovitura nu i-a lezat şi organele interne.

Sub aspectul laturii subiective, în mod corect prima instanţă a arătat că inculpatul a fost înarmat cu un obiect de agresiune şi, chiar dacă nu a avut intenţia directă de a ucide, prin modalitatea directă de acţiune a avut reprezentarea gravităţii faptei sale, inclusiv posibilitatea uciderii părţii vătămate, rezultat care nu s-a produs din motive independente de voinţa şi acţiunea lui, viaţa victimei fiind salvată datorită asistenţei medicale acordată de urgenţă.

Curtea a mai constatat totodată, referitor la circumstanţa atenuantă a scuzei provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., că din modul în care a acţionat inculpatul, în raport cu atitudinea adoptată de partea vătămată care nu era înarmată şi care avea un braţ ocupat cu susţinerea pungilor cu seminţe pe care le cumpărase, nu se poate concluziona în sensul comiterii faptei sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea victimei, produsă prin violenţă sau printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei acestuia ori printr-o altă acţiune ilicită gravă.

Se remarcă din probatoriul administrat faptul că cei care au avut iniţiativa conflictului au fost tocmai inculpatul şi cei din grupul său. reacţia părţii vătămate datorându-se tocmai atitudinii inculpatului care se îndreptase către aceasta cu intenţia vădită de a-i aplica o corecţie, fiind importantă sub acest aspect, violenţa şi modul disproporţionat cu care inculpatul a acţionat, lovind victima cu un obiect tăietor - înţepător în zona abdominală.

Curtea a constatat referitor la incidenţa circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., că recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Astfel, "conduita bună" în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. nu se reduce, în mod exclusiv, la absenţa antecedentelor penale, în cazul inculpatului putându-se discuta din acest punct de vedere în raport de menţiunile din cazierul judiciar al acestuia conform cărora a fost sancţionat administrativ pentru comiterea unei fapte penale prin ordonanţa din 5 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, ceea ce înseamnă că în prezenţa comiterii unei fapte grave cum este cea de faţă care evidenţiază un grad ridicat de pericol social şi o periculozitate sporită a inculpatului, nu se impune reţinerea unei asemenea circumstanţe atenuante.

Nu a putut fi reţinută nici critica privind înlăturarea declaraţiei martorului G.V.S.. Curtea constatând că în mod corect declaraţia acestuia nu poate fi caracterizată drept credibilă pentru a fi avută în vedere la stabilirea situaţiei de fapt. întrucât, aşa cum reiese din actele dosarului, acest martor este vărul inculpatului, iar declaraţiile sale au fost nuanţate, îngreunând ancheta, în încercarea lui de a-l ajuta pe inculpat. În raport şi de declaraţiile inculpatului, care, de altfel, nu a recunoscut comiterea faptei încă din primele momente ale declanşării cercetării penale.

Aşa fiind, reţinând că pronunţarea hotărârii de condamnare se întemeiază pe probe certe, sigure şi decisive, care nu lasă loc niciunui dubiu în privinţa vinovăţiei inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii reţinute în actul de sesizare a instanţei, încadrarea juridică a faptei fiind în mod corect stabilită. Curtea a apreciat că instanţa de fond a soluţionat corect acţiunea penală dedusă judecăţii.

În ceea ce priveşte temeinicia hotărârii, cu referire la individualizarea pedepsei, criticată de apelant, dar analizată şi de instanţa de control judiciar din oficiu. Curtea a reţinut că mecanismul de individualizare a pedepsei presupune atât analizarea aspectelor defavorabile cât şi a celor favorabile inculpatului, precum şi a tuturor celorlalte criterii stabilite de art. 72 C. pen. care se referă la împrejurările săvârşirii faptei, gravitatea acesteia dată de urmările produse ori care s-ar fi putut produce, dar şi cele cu caracter personal ce ar putea determina atenuarea sau agravarea răspunderii penale.

Pedeapsa stabilită pentru fapta comisă trebuie în aceIaşi timp individualizată pentru a răspunde principiului proporţionalităţii în sensul unui raport echitabil şi echilibrat între fapta comisă şi răspunderea penală şi a unei corecte, necesare şi corespunzătoare adecvări a pedepsei la scopul legii penale, în condiţiile prevăzute de art. 52 C. pen.

Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic şi legal, în contextul concret al cauzei, având în vedere situaţia de fapt reţinută şi datele care caracterizează persoana inculpatului, instanţa de apel a constatat că sub aspectul individualizării pedepsei principale aplicată inculpatului, pentru fapta comisă, precum şi a modalităţii de executare a acesteia, prima instanţă a făcut o corectă adecvare a criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen., dând relevanţă gradului de pericol social în concret al faptei comise, circumstanţelor reale în care a fost săvârşită, consecinţele produse şi circumstanţelor personale ale inculpatului, motivând în detaliu atât cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, cât şi modalitatea de executare a acesteia.

Instanţa de apel a mai constatat că pedeapsa aplicată inculpatului se înscrie în coordonatele individualizării legale şi răspunde tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. La stabilirea pedepsei s-a ţinut seama de criteriile generale de individualizare, respectiv de dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială şi în legile speciale pentru infracţiunea comisă, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, dar şi de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul recunoaşterii în totalitate a faptei de către inculpat.

Modul de individualizare adoptat de prima instanţă şi motivat atât sub aspectul periculozităţii inculpatului dar şi al pericolului social al infracţiunii comise, infracţiune cu un grad de pericol social generic ridicat, fiind pedepsită de legiuitor cu închisoare de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi, precum şi un grad de pericol social concret sporit, având în vedere modalitatea săvârşirii, este un mod corespunzător de apreciere şi dozare a pedepsei.

În consecinţă, Curtea, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul T.V.V. împotriva Sentinţei penale nr. 258 din 30 iulie 2012 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, menţinând soluţia primei instanţe ca legală şi temeinică.

Împotriva acestei decizii inculpatul T.V.V. a declarat recurs în termen legal, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 14 şi 17.

În motivarea incidenţei cazului prevăzut de art 3859 pct. 17 inculpatul, prin apărător a invocat greşita încadrare juridică dată faptei, neputându-se reţine în sarcina sa tentativa la omor prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., ci infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. Arată inculpatul că punerea în primejdie a vieţii victimei, reţinută prin raportul de expertiză medico-legal nu poate fi singurul criteriu în funcţie de care să fie făcută încadrarea juridică. De asemenea, inculpatul a arătat cu instanţele nu au motivat latura subiectivă a infracţiunii de tentativă la omor şi nu au ţinut cont de toate circumstanţele cauzei precum instrumentul folosit de recurent în săvârşirea infracţiunii, regiunea corpului pârtii vătămate vizată, urmările produse datorită folosirii corpului tăietor-înţepător, numărul loviturilor aplicate şi intensitatea acestora, etc, dar au operat cu prezumţii personale nesusţinute de probe şi au înlăturat elementele de drept care fac diferenţa între infracţiunea de tentativă de omor şi vătămare corporală gravă. Mai arată inculpatul că în mod greşit instanţele nu au valorificat faptul că avea acel cuţit la el deoarece intenţiona să meargă la un grătar, şi nu pentru a suprima viaţa părţii vătămate. De asemenea zona corpului vizată nu conduce automat la încadrarea infracţiunii ca fiind tentativă la omor dacă se ţine cont de circumstanţe precum faptul că inculpatul a fost provocat, a aplicat o singură lovitură, lovitură ce a avut drept consecinţă o rană superficială.

În motivarea incidenţei cazului prevăzut de art 3859 pct. 14 inculpatul, prin apărător a invocat greşita individualizare a pedepsei aplicate în raport cu dispoziţiilor art. 72 C. pen. Inculpatul a arătat că în mod greşit instanţele nu au reţinut circumstanţa atenuantă a provocării, fapta fiind comisă în contextul unei altercaţii între el şi partea vătămată, altercaţie începută de partea vătămată care a încercat să-l lovească. Lovitura aplicată acesteia a fost doar un mijloc de a se apăra faţă de acţiunea agresivă a părţii vătămate. De asemenea, a mai arătat că amenda administrativă nu se circumstanţiază noţiunii de antecedenţă penală, astfel cum au reţinut instanţele, înlăturând pe acest temei aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. Faţă de aceste considerente, precum şi ţinând cont de incidenţa cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 320 C. proc. pen. inculpatul consideră că i s-a aplicat o pedeapsă prea mare, cuantumul care să corespundă scopului educativ şi celui de coerciţie a procesului penal fiind cuprins între 4 - 4 ani şi 6 luni închisoare.

Înalta Curte, analizând hotărârea din perspectiva motivelor şi cazurilor de casare invocate, respectiv art. 3859 pct. 14, şi 17 C. proc. pen., apreciază calea de atac declarată ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art 3859 pct. 14 C. proc. pen. referitor la individualizarea judiciară a pedepselor se constată că au fost avute în vedere criteriile enumerate de art. 72 C. pen. care prevede că la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Înalta Curte reţine următoarele aspecte relevante pentru individualizarea judiciară a pedepselor:

- gradul de pericol social al faptei cercetate este relativ ridicat, aspect dedus din modalitatea concretă de săvârşire, în loc public, în prezenţa unor minori, copii ai părţii vătămate şi martorilor oculari, în realitate fără o justificare plauzibilă, folosind un corp tăietor înţepător, şi din urmarea produsă constând efectele actului infracţional asupra părţii vătămate, fără să fie uitat însă nici impactul actului violent asupra minorilor prezenţi şi trauma psihică suferită şi de aceştia.

- circumstanţele personale favorabile nu sunt suficiente şi eficiente pe aspectul individualizării judiciare şi nu pot conduce la necesitatea reducerii suplimentare a cuantumului pedepselor, deoarece acestea nu subliniază decât elemente de normalitate şi în plus nici nu pot fi privite izolat ci vor fi evaluate numai împreună cu celelalte criterii amintite.

- conduita în cursul procesului penal este concretizată într-o atitudine de recunoaştere ce a condus la reţinerea cauzei de reducere a pedepsei prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. în favoarea inculpatului s-a reţinut cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. ce scade cu o treime limitele de pedeapsă. Aşadar, fiind vorba despre infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. limitele de pedeapsă de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni devin aplicabile într-un cuantum de la 5 ani la 8 ani şi 2 luni, astfel încât pedeapsa în cuantumul minimului (5 ani închisoare) este una legală.

În acest context, pedepsele principale, complementare şi accesorii pot fi apte să atingă scopul preventiv şi educativ al sancţiunii şi nu se impune reindividualizarea judiciară a acestora.

În privinţa reţinerii circumstanţei atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. referitoare la scuza provocării, Înalta Curte constată că aceasta poate fi reţinută dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarelor condiţii:

a) infracţiunea să fi fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, adică într-o stare de surescitare sau încordare nervoasă, de mânie sau indignare ori de emoţie puternică;

b) starea de puternică tulburare sau emoţie să fi avut drept cauză o provocare din partea părţii vătămate prin infracţiune, adică actul de provocare să constituie cauza infracţiunii săvârşite de cel provocat;

c) provocarea să fi fost săvârşită de victima infracţiunii printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă;

d) riposta infractorului la acţiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului provocator.

Din situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută prin administrarea probelor din timpul urmăririi penale, reiese că cel care a avut iniţiativa conflictului a fost chiar recurentul inculpat care a abordat într-o modalitate agresivă partea vătămată, aflată în inferioritate fizică (din perspectiva constituţiei, dar şi a lipsi libertăţii totale de a se mişca în condiţiile în care nici un moment nu a abandonat cumpărăturile ce îi ocupau un braţ) şi numerică (inculpatul era însoţit, în timp ce partea vătămată nu a beneficiat de suportul însoţitorilor săi ce nu au coborât din autoturism). De asemenea, se observă că, deşi partea vătămată a avut intenţia de a-l lovi, această acţiune violentă ce a avut o urmare superficială (căderea şepcii inculpatului) a fost provocată de atitudinea violentă chiar a inculpatului. În acest context nu se poate susţine de inculpat că după ce el însuşi a generat conflictul s-a apărat pe fondul unei puternice tulburări sau emoţii generate de riposta relativ moderată a celui agresat.

Pentru a putea fi reţinută circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. este necesar un comportament bun al inculpatului anterior săvârşirii infracţiunii. Din fişa de cazier a inculpatului reiese că acesta a mai fost sancţionat anterior cu amendă administrativă. Deşi aceasta nu reprezintă antecedent penal, vorbeşte despre comportamentul inculpatului, care a mai intrat anterior în conflict cu legea penală, bucurându-se de clemenţă. Prin urmare, nu se poate reţine o bună comportare a sa anterior săvârşirii faptei şi, în plus, sancţiunea administrativă aplicată anterior nu şi-a atins scopul preventiv-educativ în privinţa inculpatului. în plus, jurisprudenţa instanţei supreme, a statuat în sensul: "în cazul aplicării dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoaşterea săvârşirii faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, nu poate fi valorificată ca circumstanţă atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pen. întrucât recunoaşterii săvârşirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valenţă juridică. Dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot fi aplicate concomitent cu dispoziţiile art. 320 C. proc. pen. numai atunci când se constată existenţa unei alte atitudini a inculpatului după săvârşirea infracţiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 754 din 15 martie 2012).

În privinţa cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., hotărârea este supusă casării când este contrară legii sau când s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Sub aspectul schimbării de încadrare juridică solicitată de inculpat, prin apărător, instanţa a reţinut că esenţial pentru încadrarea juridică a faptei, după caz, în tentativă la omor calificat ori în vătămare corporală gravă este stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei cu care a fost săvârşită.

Dacă în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă făptuitorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în cazul tentativei la omor acesta acţionează cu intenţia de ucidere.

În cazul infracţiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare săvârşite până în momentul intervenţiei evenimentului întrerupător, trebuie să releve - prin natura lor şi împrejurările în care au fost săvârşite - că infractorul a avut intenţia specifică de omor, iar nu intenţia generală de a vătăma.

Astfel, există tentativă de omor. şi nu de vătămare corporală, ori de câte ori infractorul acţionează în aşa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii. Alte circumstanţe, precum motivul pentru care inculpatul purta asupra sa o armă albă (cuţit) sunt irelevante pentru stabilirea vinovăţiei sale.

Poziţia psihică a făptuitorului trebuie stabilită în raport cu împrejurările concrete şi îndeosebi, instrumentul folosit de făptuitor (apt sau nu de a produce moartea), cu regiunea corpului lovită (o zonă vitală sau nu), cu numărul şi intensitatea loviturilor (o singură lovitură sau mai multe, aplicate cu mare intensitate), cu raporturile dintre infractor şi victimă anterioare săvârşirii faptei (de duşmănie sau de prietenie), atitudinea infractorului după săvârşirea faptei (a încercat să dea un prim ajutor victimei sau a lăsat-o în starea în care a adus-o).

Raportând criteriile mai sus enunţate la situaţia de fapt din prezentul dosar, se relevă folosirea, de către inculpatul T.V.V., a unui cuţit, prin acţiunea sa agresivă fiind vizate zone intens vascularizate sau organe vitale. Rezultatul acceptat al acţiunii agresive nu s-a produs ca urmare a preluării victimei şi deplasării la spital, unde s-a intervenit chirurgical, de urgenţă, fiindu-i astfel salvată viaţa. Leziunile cauzate la nivelul abdomenului au fost de natură să-i pună viaţa în primejdie victimei, astfel cum reiese din concluziile raportului de expertiză medico-legală.

Din perspectiva laturii subiective, forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul este intenţia, acesta urmărind să suprime viaţa victimei, iar nu să lezeze integritatea corporală a acesteia.

Referitor la posibilitatea schimbării încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat în vătămare corporală gravă, în procedura simplificată, instanţa de recurs constată că se încalcă dispoziţiile legale în ceea ce priveşte limitele fixate de procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.

Având ca titlu marginal, "Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei", art. 320 C. proc. pen. prevede că până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic ca recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În cazul aplicării acestei proceduri instanţa pronunţă condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii.

Procedura simplificată a judecării în cazul recunoaşterii vinovăţiei, introdusă prin Legea nr. 202/2010, reprezintă de fapt o procedură abreviată ce are la bază o pledoarie de vinovăţie şi poate fi aplicată dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) instanţa să fie competentă să judece cauza şi legal sesizată. Pentru a putea să se pronunţe cu privire la vinovăţia inculpatului în temeiul acestei procedurii simplificate actul de sesizare a instanţei trebuie să fi fost legal întocmit, iar instanţa să fie competentă să judece cauza şi să fi fost legal sesizată;

b) inculpatul să nu fie acuzat de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă. Procedura simplificată se aplică numai cauzelor având ca obiect infracţiuni cu privire la care legea prevede numai pedeapsa amenzii, pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii, sau numai pedeapsa închisorii;

c) inculpatul să fi declarat personal sau prin înscris autentic înainte de citirea actului de sesizare a instanţei că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu. Inculpatul trebuie să declare înainte de începerea cercetării judecătoreşti că recunoaşte în totalitate fapta/faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi că nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acel termen de judecată;

d) inculpatul trebuie să solicite ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Atât la instanţa de fond, cât şi la instanţa de apel, s-au formulat critici referitoare la încadrarea juridică a infracţiunii săvârşită, solicitându-se în mod expres, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. Inculpatul prezent în faţa instanţei de fond, asistat de apărătorul său ales, până la începerea cercetării judecătoreşti, în conformitate cu prevederile art. 3201 C. proc. pen., a declarat că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere.

Asupra recunoaşterii vinovăţiei inculpatul nu poate să mai revină, cu atât mai mult în faţa instanţei de control judiciar, solicitarea inculpatului de aplicare a procedurii simplificate a recunoaşterii vinovăţiei, prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., fiind irevocabilă.

Având în vedere dispoziţiile art. 3201 alin. (2) C. proc. pen., coroborate cu prevederile exprese ale alin. (6) ale aceluiaşi articol (în caz de soluţionare a cauzei prin aplicarea alin. (1), dispoziţiile art. 334 şi art. 340 - art. 344 se aplică în mod corespunzător), atât instanţa învestită cu soluţionarea fondului cauzei, cât şi instanţele de control judiciar, au obligaţia să verifice dacă încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptelor săvârşite de inculpat este corectă, iar în caz contrar, făcând aplicarea art. 334 C. proc. pen., să dispună schimbarea încadrării juridice. În mod corect şi fundamentat instanţa de fond nu a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de omor calificat, în infracţiunea de vătămare corporală gravă, deoarece inculpatul a recunoscut prin declaraţia sa situaţia de fapt şi forma de vinovăţie raportată la infracţiunea cercetată care se referă la suprimarea vieţii, iar nu la lezarea integrităţii corporale.

Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul T.V.V. şi, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, îl va obliga, în temeiul art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T.V.V.

Împotriva Deciziei penale nr. 180 din 2 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului T.V.V., durata reţinerii şi arestării preventive de la 3 mai 2012 la 27 februarie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 februarie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 57/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul...  ICCJ. Decizia nr. 891/2013. Penal. Infractiuni la legea privind... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 713/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs