ICCJ. Decizia nr. 761/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ŞI JUSTIȚIE
SECȚIA PENALĂ
Decizia nr. 761/2013
Dosar nr. 9827/109/2012
Şedința publică din 01 martie 2013
Asupra contestației în anulare de față ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin decizia penală nr. 1289 din 24 aprilie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație şi Justiție – Secția Penală în dosarul nr. 9837/1/2011, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații E.G., E.V. şi E.E.L. împotriva deciziei penale nr. 109/A/MF din 11 noiembrie 2011 a Curții de Apel Piteşti – Secția Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.
Au fost obligați recurenții inculpați la câte 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se hotărî astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:
Tribunalul Argeş, prin sentința penală nr. 6 MF din 6 octombrie 2009, a condamnat pe inculpații:
-E.G., la 8 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen. pentru infracțiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 7 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pentru infracțiunea de trafic de persoane minore, prev. de art. 13 alin. (1), (3) din aceeaşi lege.
S-a făcut aplicarea art. 71 lit. a) art. 64 lit. a), b), şi e) C. pen.;
În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) şi a art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, 8 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (2) cu referire la art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.;
- E.V., la 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pentru infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.;
- E.E.L., la 6 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pentru infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.
S-a respins cererea procurorului, de luare a măsurii confiscării speciale a unor sume de bani de la inculpați.
Pe latură civilă, în baza art. 14, a art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 şi 1003 C. civ., inculpații au fost obligați, în solidar, să plătească părții civile P.R.M., suma de 900 euro sau echivalentul în lei la cursul oficial din ziua plății, aceasta cu titlu de daune morale.
Inculpații E.G. şi E.E.L., în solidar, au mai fost obligați să plătească următoarele sume cu acelaşi titlu:
- părții civile D.M.: 800 lei;
- părții civile D.A.G.: 50.000 lei;
- părții civile D.C.; 8.000 lei şi 1.000 euro sau echivalentul în lei;
Inculpatul E.G. a mai fost obligat să plătească părții civile D.V.M., 3.500 euro sau echivalentul în lei cu titlu de daune materiale şi părții civile D.I., 500 euro sau echivalentul în lei, cu acelaşi titlu.
S-au respins acțiunile civile formulate de D.M. şi D.C. referitor la despăgubiri materiale.
S-a luat act că R.S. nu a cerut despăgubiri civile.
Pentru a pronunța sentința, instanța a reținut următoarele:
În perioada septembrie 2005 – martie 2007, soții E.G. şi E.E.L., alături de aceştia E.V., tatăl primului, mincinos, au racolat fete şi bărbați, promițându-le găsirea de locuri de muncă în Spania, fie în restaurante, fie în agricultură, la plantat de puieți şi în construcții, sens în care i-au transportat şi cazat în Madrid. P.R.M. a fost transportată de inculpatul E.G., iar la destinație, inculpata E.E.L. îndemnând-o să se prostitueze, femeia a fost nevoită să accepte pentru că, deşi i-a amenințat că va dezvălui autorităților, a fost supravegheată în permanență, iar anii, îi erau luați de cei doi.
Dacă nu câştiga atât cât preconizaseră inculpații, circa 600-700 euro/noapte, femeia era lovită. Despre toate acestea, la revenirea în România, P.R.M. a povestit polițiştilor din localitatea ei de domiciliu, T.R. Acesta a confirmat susținerile persoanei vătămată.
În decembrie 2006, inculpatul E.G. i-a adus în Spania pe frații D.V.M. şi D.I., anterior ei fiind încunoştințați că vor lucra în construcții, plata muncii ajungând la 50 euro/zi. Cazarea celor doi a fost în locuința inculpaților soți, motiv pentru care părțile, deşi după o săptămână de muncă ca salahori li s-a spus că nu vor fi plătiți decât cu 20 euro/zi, de teama insuflată, că vor fi evacuați, au acceptat. După scurgerea a 2 luni şi jumătate de muncă, D.V.M. a aflat de la patronul spaniol, că el plăteşte pentru ei 60 euro/zi/muncă.
Inculpații şi cei pe care îi racolase, la aceştia adăugându-se şi R.S., concubina lui D.V.M., au fost dați afară din locuința din Madrid pentru că nu se achitase chiria, motiv pentru care au fost duşi în regiunea Girona, aici dormind pe străzi sau în autoturismul inculpaților, după care au fost abandonați în gara Madrid. Singuri, fără a li se da bani, după ce au contactat-o pe mama concubinei, ei s-au reîntors în țară.
Despre suma plătită de patronul spaniol, respectiv 60 euro/zi, au relatat martorul C.L.I., martorul F.I.C., acesta relatând şi că inculpatul E.G. a plătit transportul în Spania, iar M.M.L., contactat de inculpatul E.G. pentru transport, a confirmat.
În casa, ocupată de inculpați în Spania, în aceeaşi perioadă, se aflau D.A.G., D.M. şi D.C., prima racolată de E.G., la fel mama ei, D.M., lor spunându-li-se, mincinos, că vor îngriji bătrâni, iar D.C., racolată de acelaşi, aflase că va „debarasa vase într-un restaurant”.
Inculpatul le-a asigurat mijlocul de transport, iar în localitatea Torrejon de la Calzada au fost aşteptate de coinculpații E.E.L. şi E.V.
Imediat ce au ajuns, minora D.A.G. şi D.C. au fost duse de inculpata E.E.L. într-un club, aici fiind obligate să se prostitueze.
Pentru că au refuzat, imediat inculpatul E.G. le-a amenințat cu aruncarea în stradă, acesta obligându-le pe cele trei să se prostitueze. Banii obținuți le erau luați de inculpată.
Cele trei s-au prostituat în beneficiul inculpaților E.G. şi E.E.L., aproximativ trei luni, iar când au fost nevoite să părăsească la fel inculpații, locuința pentru a se deplasa în regiunea Girona, scăpând de sub supraveghere, s-au dus la poliție şi au declarat ceea ce li se întâmplase.
Inculpații nu au recunoscut săvârşirea faptelor.
Împotriva sentinței au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție –DIICOT – Biroul Teritorial Argeş şi inculpații.
Parchetul a criticat sentința sub aspectul omisiunii de a se dispune măsura confiscării speciale a sumelor de bani rezultate din săvârşirea infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimişi în judecată şi pentru nelegala menținere, în ce o priveşte pe inculpata E.E.L., a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, în condițiile în care aceasta fusese luată în faza urmăririi penale.
În apelurile declarate, inculpații au criticat hotărârea instanței de fond pentru greşita lor condamnare, ei considerându-se nevinovați.
Curtea de Apel Piteşti, prin decizia penală nr. 66/A din 24 iunie 2010, a admis apelul parchetului, a desființat sentința, a înlăturat dispoziția privind menținerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpata E.E.L. şi a dispus măsura confiscării speciale a sumelor de bani dobândite de inculpați din săvârşirea infracțiunilor: de la inculpatul E.V., echivalentul în lei a 28.166 euro şi de la inculpații E.G. şi E.E.L., echivalentul în lei a 64.782 euro.
Apelurile inculpaților au fost respinse ca nefondate.
Împotriva deciziei instanței de apel, au declarat recursuri cei trei inculpați, E.G., E.V. şi E.E.L., în esență, criticând-o pentru nemotivarea soluției privind măsura confiscării speciale, pentru eroare gravă de fapt care a avut drept consecință greşita condamnare, în opinia lor faptele neexistând, pentru greşita încadrare juridică a faptei, aceasta fiind numai infracțiunea de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) C. pen.
Înalta Curte de Casație şi Justiție –Secția penală, prin decizia penală nr. 2257 din 2 iunie 2011 a admis recursurile declarate de inculpați, constatându-se că este incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., reținându-se că în considerentele deciziei recurate nu s-a motivat, argumentat, cu referire directă, expusă, la probele administrate, analizate şi coroborate, mi s-au evidențiat considerentele de fapt care au condus la luarea măsurii, calculul sumelor şi nici temeiul legal.
Totodată, instanța supremă, constatând că nu există temeiuri noi care să justifice continuarea privării de libertate a inculpatului E.G., a dispus revocarea măsurii arestării preventive şi punerea, de îndată, în libertate dacă nu este arestat în altă cauză.
În rejudecarea apelurilor, Curtea de Apel Piteşti, prin decizia penală nr. 109/A/MF din 11 noiembrie 2011, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție –DIICOT - Biroul Teritorial Argeş, a desființat sentința penală nr. 6MF din 6 octombrie 2009 a Tribunalului Argeş, a înlăturat dispoziția privind menținerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpata E.E.L. şi în baza art. 118 C. pen. raportat la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, a dispus măsura specială a confiscării sumelor de bani dobândite de inculpați prin săvârşirea infracțiunilor, respectiv de la inculpatul E.G., echivalentul în lei a sumei de 31.750 euro, de la inculpata E.E.L., echivalentul în lei a sumei de 31.750 euro, de la inculpatul E.V., echivalentul în lei a sumei de 18.000 euro.
Apelurile inculpaților au fost respinse ca nefondate.
Nemulțumiți de decizia pronunțată în apel, inculpații, în termenul legal, au declarat recursuri, nemotivate în scris.
Deşi au fost legal citați, inculpații recurenți nu s-au prezentat în fața instanței, nu şi-au angajat apărători şi nu au formulat cereri.
Cazurile de casare invocate oral de apărătorii desemnați din oficiu în cauză au fost detaliate în prezenta.
Recursurile nu sunt fondate pentru considerentele ce se vor detalia.
Din examinarea lucrărilor şi materialului probator, se reține că vinovăția inculpaților şi încadrarea juridică a faptelor săvârşite sunt legale şi corespunzătoare activității infracționale întreprinsă de fiecare inculpat.
Astfel, pe timpul cât s-au aflat în țară, inculpații soți E.G. şi E.E.L., iar în ce o priveşte pe partea vătămată P.R.M., şi inculpatul E.V., în intervalul de timp toamna anului 2005 – 2007, au recrutat pe toate părțile vătămate, le-au trimis şi le-au primit în Spania, pentru a le exploata, pe de o parte prin obligarea la prostituție şi pe de altă parte, la munci şi servicii cu încălcarea normelor privind salarizarea, securitatea muncii, cazare, inducându-le astfel în eroare.
Inculpații, pentru a-şi atinge scopul exploatării, s-au folosit de mijloace diverse de înşelare, au recurs la amenințări, la violențe, au obstrucționat dreptul părților vătămate de a se folosi de actele lor de stare civilă, de paşapoarte, dar şi de bani.
Din coroborarea probelor administrate, a rezultat vinovăția inculpaților.
Părțile vătămate D.M., D.A.G., P.R.M., D.C. au fost exploatate prin obligarea lor la prostituție, sumele obținute fiindu-le luate, în cea mai mare proporție, de către inculpați, iar D.V.M. şi D.I., mincinos, au fost determinați să accepte însoțirea în Spania, aici fiind obligați la munci de salahori, iar față de câştigul plătit inculpaților, lor li s-au dat sume mici, mai mult, au fost abandonați şi astfel nevoiți să revină în țară doar după ce au primit costul transportului achitat de familie.
Despre modalitatea în care inculpații au acționat, declarațiile constante ale părților vătămate sunt edificatoare: cazarea lor în aceeaşi locuință cu inculpații, reținerea, de către aceştia din urmă a paşapoartelor, lipsirea lor de dreptul de a comunica, de mijloace de întreținere materială, alungarea din locuință, amenințare, probele cauzei fiind legal administrate, necontradictorii, iar inculpații, în achitarea lor fie pe temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) (fapta nu există) sau art. 10 lit. c) C. proc. pen. (fapta nu a fost săvârşită) nu au reliefat o altă stare de fapt decât cea rezultantă la urmărirea penală şi la cercetarea judecătorească.
În ce priveşte cazul de casare invocat, respectiv greşita încadrare juridică a faptei (art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.), inculpații susținând că ar fi infracțiunea prev. de art. 329 alin. (1) C. pen.
Activitatea infracțională a inculpaților îmbracă formele avute în vedere de textele incriminatorii prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) şi de art. 13 alin. (1) şi (3), ambele din Legea nr. 678/2001, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență, altă formă de constrângere, înşelăciune, în scopul exploatării, de două sau mai multe persoane împreună şi recrutarea, transportarea, găzduirea unui minor în scopul exploatării acestuia, prin formă de constrângere, înşelăciune, de două sau mai multe persoane împreună, consimțământul părților vătămate majore cât şi a minorei fiind obținut prin promisiune mincinoasă, şi apoi prin supunea lor la efectuarea de activități de prostituție, or, libertatea de mişcare şi de acțiune fiind principala valoare socială afectată, părțile vătămate fiind supuse controlului inculpaților.
Prin decizia nr. XVI/2007, publicată în M. Of. nr. 542 din 17 iulie 2008, Înalta Curte de Casație şi Justiție – Secțiile Unite, în recurs în interesul legii, s-a stabilit că distincția dintre infracțiunea de trafic de persoane prev. de art. 12 şi, respectiv, de art. 13 din Legea nr. 678/2001 şi cea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită, protejată de legiuitor. În cazul infracțiunilor din legea specială, aceasta este apărarea dreptului persoanei la libertatea de voință şi de acțiune, iar în cazul infracțiunii prev. de art. 329 C. pen., apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existență.
În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat de apărarea inculpaților E.V. şi E.E.L., nici acesta nu este fondat.
Potrivit criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), orientându-se la pedepsele a căror executare s-a dispus prin privare de libertate, instanța de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatorii (5-15 ani, art. 12 alin. (1), (2) lit. a) Legea nr. 678/2001 şi 7-18 ani, art. 13 alin. (1), (3) aceeaşi lege), pericolul social concret al faptelor, în cadrul acestuia modalitatea şi mijloacele infracționale, respectiv folosirea violenței, amăgirea părților vătămate, împrejurările în care s-au săvârşit actele infracționale, durata întinsă de timp, urmările lor asupra libertății de mişcare şi de acțiune a victimelor, iar în ce priveşte persoana inculpaților, aceştia nu au cooperat, cuantumul pedepselor fiind corespunzător şi realizării scopului, astfel cum este stipulat în art. 52 C. pen.
Prin sentința penală nr. 800 din 27 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeş, în dosarul penal nr. 9827/109/2012, s-a respins contestația la executare formulată de condamnata E.E.L., fiica lui G. şi V., născută la data de 26 decembrie 1983, domiciliată în comuna Hîrtieşti, sat Hîrtieşti, județul Argeş, deținută în Penitenciarul Colibaşi.
Contestatoarea a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că motivul invocat de contestatoarea-condamnată, respectiv că nu a fost citată legal fiind plecată din țară, „nu se încadrează în cazurile expres prevăzute de dispozițiile art. 461 C. proc. pen.”.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatoarea E.E.L., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, susținând că recursul său a fost soluționat de Înalta Curte de Casație şi Justiție, fără a fi citată în mod legal – ea fiind plecată din țară de doi ani în momentul soluționării recursului de instanța supremă.
Recursul este fondat pentru considerentele ce vor urma:
În speță, din actele şi lucrările dosarului se reține că E.E.L. a fost condamnată la 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin decizia penală nr. 6/MF din 6 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeş, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1289 din 24 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație şi Justiție.
La data de 25 aprilie 2012, s-a emis mandat de executare a pedepsei închisorii.
La data de 6 iunie 2012, la Tribunalul Argeş, a fost înregistrată cererea condamnatei E.E.L., potrivit căreia aceasta a specificat că „doreşte rejudecarea dosarului”, susținând că „La Înalta Curte de Casație şi Justiție nu a fost citată la domiciliul părinților săi, aşa cum a specificat la Tribunalul Argeş, ca toate citațiile să-i fie trimise la adresa părinților”, deoarece nu mai locuieşte la vechiul domiciliu de 3 ani.
În mod greşit instanța de fond a calificat cererea condamnatei ca fiind contestație la executare, deşi aceasta formulase contestație în anulare.
Potrivit art. 389 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) – c) şi e) se introduce la instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere.
Cum cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere este Înalta Curte de Casație şi Justiție, competentă pentru soluționarea contestației în anulare este instanța supremă, căreia i se va înainta dosarul în acest sens.
În consecință, prin decizia penală nr. 1007/R din 20 noiembrie 2012, Curtea de Apel Piteşti – Secția Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a admis recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 800 din 27 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 9827/109/2012, de către contestatoarea condamnată E.E.L.
A casat sentința şi a trimis cauza spre competentă soluționare a contestației în anulare, la Înalta Curte de Casație şi Justiție.
Pe rolul Înaltei Curți de Casație şi Justiție s-a format, astfel, dosarul nr. 9827/109/2012, având ca obiect soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea E.E.L. împotriva deciziei penale nr. 1289 din 24 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație şi Justiție, Secția Penală, pronunțată în dosarul nr. 9837/1/2011.
Prin cererea înregistrată la 6 iunie 2012, la Tribunalul Argeş, condamnata E.E.L. a solicitat rejudecarea dosarului întrucât la Înalta Curte de Casație şi Justiție nu a fost citată la domiciliul părinților săi, aşa cum a specificat la Tribunalul Argeş, respectiv sat Hîrtieşti, comuna Hîrtieşti, județul Argeş.
Verificând actele dosarului şi constatând, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., că cererea de contestație în anulare a fost formulată în termenul prevăzut de lege, că motivele pe care se întemeiază contestația se încadrează în cazurile prevăzute de art. 386 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație şi Justiție – Secția Penală a admis în principiu contestația în anulare formulată de susnumita contestatoare împotriva deciziei penale nr. 1289 din 24 aprilie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație şi Justiție - Secția Penală în dosarul nr. 9837/1/2011 şi a acordat cuvântul pe fond asupra contestației.
Examinând contestația în anulare formulată, prin prisma cazurilor prevăzute de art. 386 lit. a) C. proc. pen., invocat de contestatoare, Înalta Curte de Casație şi Justiție constată că este întemeiată.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin decizia penală nr. 1289 din 24 aprilie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație şi Justiție - Secția Penală în dosarul nr. 9837/1/2011, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații E.G., E.V. şi E.E.L. împotriva deciziei penale nr. 109/A/MF din 11 noiembrie 2011 a Curții de Apel Piteşti – Secția Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.
S-a reținut, în esență, că, în perioada septembrie 2005 – martie 2007, soții E.G. şi E.E.L., alături de aceştia E.V., tatăl primului, mincinos, au racolat fete şi bărbați, promițându-le găsirea de locuri de muncă în Spania, fie în restaurante, fie în agricultură, la plantat de puieți şi în construcții, sens în care i-au transportat şi cazat în Madrid.
Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştința instanța despre această împiedicare;
c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i1) cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
În speță, contestatoarea a invocat cazul de la litera a), susținând că recursul său a fost judecat cu lipsă de procedură întrucât nu a fost citată la adresa indicată (fila 3 din dosarul instanței de apel), ci la adresa: comuna Hîrtieşti, Davideşti, județul Argeş, iar dovada de citare a fost restituită cu mențiunea „destinatar necunoscut în sat Davideşti”.
Examinând decizia contestată, Curtea constată că susținerile contestatoarei sunt reale, respectiv faptul că la data judecării recursurilor, 24 aprilie 2012, inculpata E.E.L. a fost citată doar la adresa : comuna Hîrtieşti, Davideşti, județul Argeş, dovada de citare fiind restituită cu mențiunea „destinatar necunoscut în sat Davideşti”, nefiind citată la adresa indicată şi anume: sat Hîrtieşti, comuna Hîrtieşti, județul Argeş.
În consecin ț ă, constatând că sunt îndeplinite cerin ț ele prevăzute de art. 386 lit. a) C. proc. pen. , în conformitate cu dispozi ț iile art. 392 alin. (1) C. proc. pen. , se va admite contesta ț ia în anulare formulată de contestatoarea E.E.L. împotriva deciziei penale nr. 1289 din 24 aprilie 2012, pronun ț ată de Înalta Curte de Casa ț ie şi Justi ț ie - Sec ț ia Penală, în dosarul nr. 9837/1/2011, se va desfiin ț a hotărârea a cărei anulare se cere numai cu privire la contestatoarea E.E.L. , se vor anula formele de executare şi se va dispune punerea în libertate a contestatoarei de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 9MF /2009 din 25 aprilie 2012, emis de Tribunalul Argeş, dacă nu este arestată în altă cauză.
Se va fixa termen pentru rejudecarea recursului la data de 29 martie 2013.
Se va dispune citarea contestatoarei şi a păr ț ilor vătămate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contesta ț ia în anulare formulată de contestatoarea E.E.L. împotriva deciziei penale nr. 1289 din 24 aprilie 2012 a Înaltei Cur ț i de Casa ț ie şi Justi ț ie, Sec ț ia Penală, pronun ț ată în dosarul nr. 9837/1/2011.
Desfiin ț ează hotărârea a cărei anulare se cere numai cu privire la contestatoarea E.E.L.
Anulează formele de executare şi dispune punerea în libertate a contestatoarei E.E.L. , de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 9MF /2009 din 25 aprilie 2012, emis de Tribunalul Argeş, dacă nu este arestată în altă cauză.
Fixează termen pentru rejudecarea recursului la data de 29 martie 2013.
Dispune citarea contestatoarei şi a păr ț ilor vătămate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justi ț iei.
Definitivă.
Pronunțată, în şedință publică, azi 01 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 66/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi... | ICCJ. Decizia nr. 921/2013. Penal → |
|---|
