ICCJ. Decizia nr. 912/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia Nr. 912/2013
Dosar nr. 774/57/2012
Şedinţa publică din 15 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 128 din 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.V.R. împotriva rezoluţiei 236/P/2012 din 21 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, confirmată prin rezoluţia 557/II/2/2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
A fost obligat petentul la plata către stat a sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia la data de 31 iulie 2012 sub nr. 774/57/2012, petiţionarul A.V.R. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei 236/P/2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, confirmată prin rezoluţia 557/II/2/2012 a procurorului general al acestei unităţi de parchet.
În motivarea plângerii, petiţionarul a arătat că primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara a dispus o rezoluţie sau o ordonanţă, care au ca scop neconstatarea la timp şi în mod necompetent a faptelor de infracţiune prevăzută şi pedepsită de art. 290 C. pen., art. 214 C. pen. şi art. 208 C. pen., astfel ca învinuiţii să nu fie pedepsiţi şi acesta, ca persoană fizică şi juridică, să fie trasă la răspundere pentru o infracţiune de fals în înscrisuri, care nu a fost dovedită.
În motivarea plângerii petiţionarul a mai arătat că, din dispoziţia primului procuror i "s-a fabricat" Dosarul nr. 1582/P/2007, cu scopul dovedit prin probe de neînfăptuire a justiţiei în Dosarele penale nr. 1583/P/2007, 2009/P/2007 şi Dosarul civil nr. 1899/243/2007. Procedura este o infracţiune de "abuz în serviciu" a unei persoane a Autorităţilor Publice, întrucât fără dispoziţiile sale nici organul de cercetare penală şi nici procurorul de caz nu puteau promova "plângerea calomnioasă" în Dosar nr. 1582/P/2007.
Plângerea nu putea fi admisă dacă nu era o plângere "plăsmuită", deoarece nu se poate face dovada unui "act oficial" (Contractul nr. 132/A din 01 decembrie 2005 fiind un contract de ofertă, iar Procesul-Verbal de custodie fiind un act contabil de casă).
S-a mai reţinut că reclamantul nu face dovada consecinţelor juridice ale acestui "act falsificat".
A mai susţinut petiţionarul că pentru a fi promovată această plângere. Primul Procuror "dispune o excrocherie" prin care înscrie plângerea depusă în data de 19 iulie 2007 în Dosarul nr. 1582/P/2007, înaintea înregistrării plângerii depusă de el, adică în data de 17 iulie 2007 în Dosarul nr. 1583/P/2007. A mai arătat petiţionarul că astfel, se dispune o conexare "împotriva art. 34 lit. d)" C. proc. pen. şi numai în termen de 10 zile, procurorul de caz emite rezoluţia de începere a urmăririi penale împotriva acestuia, pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 290 alin. (1) C. pen., deşi nu exista niciun motiv "de urgenţă".
S-a mai învederat în conţinutul plângerii faptul că necesitatea acestei rezoluţii, este dovedită de însuşi Primul Procuror, care îi comunică numitului S.I. sub semnătura sa, infracţiunea care a fost "probă hotărâtoare" în admiterea recursului în Dosarul civil nr. 1899/243/2007.
Deci, această probă a întrerupt executarea silită, dispusă de instanţa de judecată prin Ordonanţă Preşedinţială de "restituire a patrimoniului subsemnatului ca persoană fizică şi juridică".
A mai arătat petiţionarul că în situaţia în care Primul Procuror s-a implicat în "mod competent", aşa cum apreciază procurorul general al Curţii de Apel Alba Iulia, în procesul civil menţionat, atunci se poate dovedi scopul exercitării funcţiei cu rea-credinţă şi în "stoparea" propunerii de cercetare a organului de cercetare penală în Dosarul nr. 1583/P din 30 iulie 2007, respectiv cercetarea în Dosarul nr. 2009/P/2007.
Petiţionarul a mai susţinut că faptele de natură penală în Dosarul nr. 1583/P/2007 sunt dovedite prin expertiza judiciară care constată debitul de 330.127 lei RON, odată cu administrarea obiectivelor executate de către SC I.S. SRL fără obiecţiuni şi pusă în funcţiune la data de 18 aprilie 2006. Deci, paguba SC I.S. SRL făcută cu rea-credinţă de către SC C. SRL este dovedită prin neachitarea facturilor de la data administrării obiectivelor care au făcut obiectul Contractelor nr. 131/2005 şi 002/2006 şi constituie o infracţiune "care nu putea fi negată" de către Primul Procuror, motiv pentru care a refuzat să emită o rezoluţie sau o ordonanţă în acest dosar, în urma referatului din Dosarul nr. 1583/P din 30 iulie 2007.
A mai învederat petiţionarul că Dosarul nr. 2009/P/2007 nu a fost cercetat din dispoziţia Primului Procuror, care a "sigilat într-un dosar plic maro toate probele" (a se vedea acest dosar anexat la Dosarul nr. 1582/P/2007), iar instanţa de judecată nu a judecat această cauză refuzând desigilarea acestui plic.
A mai susţinut că este de reţinut faptul că cercetările ulterioare au "menţinut scopul Primului Procuror de neînfăptuire a justiţiei în Dosarele penale nr. 1583/P/2007 şi 2009/P/2007" deşi rezoluţia în Dosarul nr. 1582/P/2007 COMASAT, emisă la 22 noiembrie 2007, a fost infirmată.
Analizând plângerea formulată, instanţa de fond a constatat următoarele:
La data de 17 ianuarie 2007 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara a fost înregistrată plângerea formulată de numitul S.I. împotriva numitului A.V.R., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 C. pen. cauza formând obiectul Dos. nr. 1582/P/2007.
La aceeaşi dată numitul A.V.R. a formulat o plângere împotriva numitul S.I., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 214 C. pen., cauza formând obiectul Dosarului nr. 1853/P/2007.
La data de 11 septembrie 2007 numitul A.V.R. a formulat o nouă plângere prin care a solicitat cercetarea numitului S.I. pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prev. de art. 208 C. pen. (Dos. nr. 2009/P/2007). Constatându-se o strânsă legătură între plângerile penale sus-menţionate şi pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei, prin ordonanţele din data de 12 noiembrie 2007 şi 27 februarie 2008 Poliţia oraşului Călan a dispus conexarea Dosarelor penale nr. 1583/P/2007 şi nr. 2009/P 2007 la Dos. nr. 1582/P/2007.
Prin Ordonanţa nr. 1582/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara din data de 15 iunie 2009 s-a dispus, în temeiul art. 249 C. proc. pen., art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 10 lit. b1) C. proc. pen., art. 91 C. pen., art. 228 alin. (6) C. proc. pen., art. 10 lit. d) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală faţă de A.V.R. şi aplicarea unei sancţiuni administrative a amenzii în cuantum de 1000 RON, iar faţă de numitul S.I. neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 214 alin. (2) C. pen. şi art. 208 alin. (1) C. pen. (procuror G.L.I.).
Împotriva acestei soluţii A.V.R. a formulat plângere, iar prin Ordonanţa nr. 293/II/2/2009 din 24 iulie 2009 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, numitul N.G.D., aceasta a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa penală nr. 128/2010 a Judecătoriei Hunedoara s-a dispus respingerea plângerii formulate de partea vătămată, menţinându-se hotărârea atacată, iar prin Decizia penală nr. 519/R/2010 a Tribunalului Hunedoara recursul a fost respins, ca nefondat.
Nemulţumit de sentinţa pronunţată, numitul A.V.R. a formulat plângere penală împotriva prin procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, N.G.D., arătând că acesta cu ştiinţă şi în mod părtinitor a soluţionat cauza în mod nelegal aplicându-i o sancţiune petentului şi dispunând neînceperea urmăriri penale faţă de adevăratul vinovat S.I.
Prin rezoluţia 236/P/2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus neînceperea urmăriri penale faţă de numitul N.G.D., iar soluţia a fost confirmată de procurorul general al aceleiaşi instanţe, prin rezoluţia 557/II/2/2012.
Instanţa de fond a constatat că plângerea este nefondată atâta timp cât prim procurorul parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara a pronunţat soluţia în cauză raportat la probele existente şi a motivat-o corespunzător. Petentul nu a prezentat instanţei nicio probă ori cel puţin un indiciu din care să rezulte că procurorul ar fi fost interesat în pronunţarea soluţiei. În plus, instanţa nu poate cenzura soluţia magistratului prin aprecieri asupra corectitudinii acesteia.
Împotriva Sentinţei penale nr. 128 din 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, a declarat recurs petiţionarul A.V.R., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 29 noiembrie 2012.
La termenul de judecată stabilit pentru soluţionarea recursului, respectiv 15 martie 2013, Înalta Curte a pus în discuţie, din oficiu, conform dispoziţiilor art. 302 alin. (2), rap. la art. 3851 art. 38515 lit. a) teza a II-a şi la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de petiţionarul A.V.R.
Excepţia pusă în discuţie este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Legea procesual penală a stabilit un cadru corespunzător dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României revizuită, cu referire la art. 21 din Legea nr. 47/1992 pentru realizarea protecţiei judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigenţele art. 1, 5, 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În consecinţă, revine părţii interesate obligaţia de a alege şi exercita în condiţiile legii calea procesuală prevăzută de Codul de procedură penală şi în legi speciale.
Corespunzător principiului constituţional al exercitării căilor de atac, numai în condiţiile legii, legea procesual penală a reglementat cadrul căilor de atac, precum şi cazurile de casare.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumeră strict şi limitativ hotărârile care pot fi atacate cu recurs, sentinţa atacată fiind definitivă. Totodată, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul legalităţii şi unicităţii acestei căi de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Raportat la cauza dedusă judecăţii, se constată că dispoziţiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, privind accelerarea soluţionării proceselor publicată în M. Of. nr. 714/26.10.2010, au modificat prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., stabilind că hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) al aceluiaşi text de lege, este definitivă.
Potrivit art. XXIV alin. (1) din aceeaşi lege, hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
per a contrario, hotărârile pronunţate după intrarea în vigoare a legii menţionate sunt supuse căilor de atac reglementate de legea nouă.
Prin urmare, prin această modificare legislativă, hotărârile pronunţate în fond în procedura prevăzută de 2781 C. proc. pen. au fost excluse din categoria hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 3851 C. proc. pen.
În aceste condiţii, se constată că Sentinţa penală nr. 128 din 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată sub imperiul modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010, este definitivă şi nu poate face obiectul controlului jurisdicţional, astfel încât recursul declarat de petiţionarul A.V.R. împotriva acestei hotărâri este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
Ca urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul A.V.R. împotriva Sentinţei penale nr. 128 din 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiţionar va fi obligat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul A.V.R. împotriva Sentinţei penale nr. 128 din 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 910/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 913/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
