ICCJ. Decizia nr. 893/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 893/2013
Dosar nr. 8218/2/2012
Şedinţa publică din 14 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin adresa nr. 2448/III-6/2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 8218/2/2012 la data de 02 noiembrie 2012, a fost înaintată spre competentă soluţionare cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 65 din 27 octombrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 1259/2003, formulată de revizuentul B.I.
După efectuarea actelor de cercetare prev. de art. 399 C. proc. pen. în concluziile procurorului s-a arătat că, prin cererea formulată în data de 06 iulie 2012 şi înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu nr. 2448/III-6/2012, revizuentul B.I., a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 65 din 27 octombrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul cu nr. 1259/2003, definitivă prin Decizia penală nr. 3660 din 01 iulie 2004 a Curţii Supreme de Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. 231/2004.
Prin sentinţa penală mai sus indicată, revizuentul a fost condamnat după cum urmează: în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare; în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare; în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare; în baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus executarea pedepsei rezultante cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a aplicat şi un spor de 4 luni, fiind astfel stabilită o pedeapsă finală de 3 ani şi 10 luni închisoare.
Prin Decizia penală nr. 3660 din 01 iulie 2004 pronunţată în Dosarul nr. 231/2004 Curtea Supremă de Justiţie a admis în parte recursul formulat de inculpat şi în consecinţă, cu privire la revizuent a înlăturat sporul de 4 luni închisoare şi aplicarea dispoziţiilor art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare, în pedepsele componente de 1 an închisoare, 2 ani închisoare, 1 an şi 10 luni închisoare şi 3 ani şi 6 luni închisoare
În temeiul art. 11 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea revizuentului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 26 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a dispus contopirea pedepsei de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 293 C. pen. cu pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, dând spre executare pedeapsa rezultantă, cea mai grea respectiv aceea de 1 an şi 10 luni închisoare.
Întrucât inculpatul nu era cunoscut cu antecedente penale, instanţa supremă în temeiul art. 81 şi art. 82 C. pen. a hotărât suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 10 luni, făcând în acelaşi timp şi aplicarea prevederilor art. 359 C. proc. pen.
În conţinutul cererii, revizuentul a solicitat desfiinţarea Sentinţei penale nr. 65 din 27 octombrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi rejudecarea cauzei, deoarece nu se consideră vinovat de comiterea niciuneia din infracţiunile reţinute în sarcina sa.
În sprijinul solicitării sale revizuentul a invocat două argumente de fapt şi de drept.
Primul dintre acestea este reprezentat de faptul că, în opinia sa, în prezent există fapte şi împrejurări noi, necunoscute de instanţa de fond şi de cea de recurs în momentul judecăţii, întrucât din adresa nr. 2156882 din 07 iunie 2010 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră - Oradea, rezultă că: "sectorul poliţiei de frontieră - Valea lui Mihai - nu deţine documente care să ateste, neîndeplinirea condiţiilor legale de intrare/ieşire în/din ţară a numitului B.I., ori suspiciuni de neîndeplinire a condiţiilor legale asupra persoanelor care l-au însoţit în perioada 1999 - 2002."
În privinţa celor arătate mai sus, revizuentul a indicat ca şi temei în drept a cererii sale, dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar ca şi dovadă a anexat cererii sale adresa la care am făcut referire mai sus.
În continuare, în conţinutul cererii, revizuentul a învederat, că în opinia sa, anumiţi martori ascultaţi în faza de urmărire penală şi care au prezentat depoziţii şi în faţa instanţei de fond, respectiv B.D.I., D.E.C. şi S.I.R. au săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, întrucât au făcut afirmaţii mincinoase care au avut o influenţă hotărâtoare asupra soluţiei pronunţate.
Totodată revizuentul a arătat că această atitudine a celor trei martori, care au relatat instanţei de nepreexistenţa unor suspiciuni privind legăturile sale cu "lumea interlopă" şi de un posibil ajutor acordat pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României de către diverse persoane care nu beneficiau de acest drept, sunt explicabile prin faptul că martorii au încercat să ascundă o posibilă neglijenţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Astfel în opinia revizuentului, în condiţiile în care cei trei martori aveau suspiciuni privind comiterea uneia din infracţiunile reţinute, în sarcina sa, prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţiei aceştia trebuiau să dea eficienţă prevederilor art. 17, art. 30 şi art. 31 din Legea nr. 56/1992 şi în consecinţă să-l întrerupă din călătorie şi să-l reţină în vederea efectuării de cercetări.
Omiterea acestui fapt, consideră revizuentul, nu se poate explica altfel decât prin faptul că, în realitate cei trei martori nu au sesizat nici o ilegalitate privind trecerea frontierei de stat a României, de către el şi persoanele faţă de care prin rechizitoriu a fost reţinută comiterea infracţiunii prevăzute de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002.
Dovada celor menţionate mai sus, (privitor la lipsa oricăror indicii de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României), conform susţinerilor revizuentului sunt menţiunile din conţinutul adresei nr. 2156882 din 07 iunie 2010 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor -Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră - Oradea, din care rezultă că: "sectorul poliţiei de frontieră - Valea lui Mihai - nu deţine documente care să ateste, neîndeplinirea condiţiilor legale de intrare/ieşire în/din ţară a numitului B.I., ori suspiciuni de neîndeplinire a condiţiilor legale asupra persoanelor care l-au însoţit în perioada 1999 - 2002."
Pe de altă parte, revizuentul a recunoscut, că raportat la data comiterii faptelor, potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripţie pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă de către cei trei martori s-a împlinit, însă a considerat că acest aspect nu poate reprezenta un impediment real pentru admisibilitatea cererii, în condiţiile în care prevederile art. 395 alin. (2) C. proc. pen., permit constatarea săvârşirii acestora în faza cercetărilor prealabile ale cererii de revizuire.
În final, a arătat că raportat la cele menţionate mai sus înţelege să întemeieze cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.
Printr-o adresă emisă în data de 12 iulie 2012, în vederea soluţionării în bune condiţii a prezentei cereri de revizuire şi pentru a verifica temeinicia celor învederate în conţinutul acesteia, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, remiterea dosarului nr. 1259/2003.
Revizuentul fiind audiat a arătat că îşi menţine cererea formulată atât în privinţa temeiurilor de fapt cât şi a celor de drept invocate şi nu înţelege să indice în susţinerea acesteia, în plus şi alte motive.
A precizat că până în prezent nu a formulat plângere penală în faţa unei unităţi de parchet competente din punct de vedere material şi după calitatea persoanei, privind comiterea de către numiţii B.D.I., D.E.C. şi S.I.R., a infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
În aceste condiţii, în continuare, cererea de revizuire va fi analizată, atât prin prisma motivelor în fapt şi în drept invocate în conţinutul acesteia cât şi raportat la menţiunile existente în declaraţia de revizuent.
În opinia revizuentului, în situaţia în care un revizuent îşi întemeiază în drept, cererea sa pe prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., instanţa sesizată cu judecarea admisibilităţii în principiu/inadmisibilităţii acestei căi extraordinare de atac, trebuie să verifice îndeplinirea a trei condiţii cumulative.
Prima dintre acestea constă în existenţa unei judecăţi a fondului cauzei.
Cea de a doua se referă la existenţa unui caracter definitiv al hotărârii prin care instanţa de fond a soluţionat cauza.
Cea de a treia cerinţă priveşte existenţa unor fapte şi/sau împrejurări noi invocate de revizuent în conţinutul cererii şi care să nu fi fost cunoscute de instanţă în momentul judecării în fond a cauzei, iar acestea la rândul lor, potrivit art. 394 alin. (2) C. proc. pen. să fi susceptibile de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
Prima cerinţă este îndeplinită, deoarece prin Sentinţa penală nr. 65 din 27 octombrie 2003 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus condamnarea inculpatului B.I. după cum urmează: în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare, în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare, în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare, în baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare l-a condamnat pe revizuent la pedeapsa de 8 luni închisoare.
Chiar dacă hotărârea instanţei de fond, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen. a fost casată parţial prin Decizia penală nr. 3600 din 01 iulie 2004 a Curţii Supreme de Justiţie, aceasta a menţinut faţă de revizuent soluţiile de condamnare pronunţate de prima instanţă pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002.
Prin urmare, aceste considerente demonstrează fără echivoc îndeplinirea primei condiţii, respectiv aceea care se referă la judecarea în fond a cauzei prin prisma pronunţării uneia din soluţiile expres stabilite de art. 345 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte cea de a treia condiţie se poate constata că motivul de revizuire invocat de petent în susţinerea cererii, constând în faptul că: "sectorul poliţiei de frontieră - Valea lui Mihai - nu deţine documente care să ateste, neîndeplinirea condiţiilor legale de intrare/ieşire în/din ţară a numitului B.I., ori suspiciuni de neîndeplinire a condiţiilor legale asupra persoanelor care l-au însoţit în perioada 1999 - 2002.", nu îndeplineşte cerinţa de noutate prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. şi nici aceea prevăzută de art. 394 alin. (2) C. proc. pen.
Astfel, din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că Poliţia de Frontieră - Valea lui Mihai, nu cunoştea despre activitatea revizuentului. Corectitudinea acestei concluzii a rezultat fără echivoc din declaraţiile de făptuitor, învinuit şi inculpat ale numitei M.C., care, de fiecare dată, a arătat că a trecut frontiera de stat a României, cu ajutorul revizuentului, fără a întâmpina probleme, la punctul de trecere a frontierei Valea lui Mihai - Barantău. "După ce ne-am urcat în M., ne-am îndreptat spre graniţă. La punctul de frontieră şoferul a luat toate paşapoartele ocupanţilor şi a mers la un ghişeu. Înainte de a coborî din maşină, şoferul ne-a spus că atunci când ne strigă să facem semn cu mâna. Am văzut când şoferul i-a prezentat celui din frontieră paşapoartele şi conform înţelegerii când am fost strigată pe nume am făcut semn cu mâna. După aceasta ne-am continuat drumul s-a făcut verificare şi la vama maghiară şi nefiind nici o problemă am fost lăsaţi să trecem."
În ceea ce priveşte a doua cerinţă aceasta nu este îndeplinită întrucât nu se poate dovedi netemeinicia hotărârii deoarece conţinutul adresei nu este de natură să înlăture cele reţinute în hotărârea de condamnare numai prin simplul fapt că sectorul poliţiei de frontieră nu deţine documente.
Cel de al doilea motiv de revizuire invocat de B.I. este reprezentat de comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă de către numiţii B.D.I., D.E.C. şi S.I.R., care fiind ascultaţi în calitate de martor, în şedinţa publică din data de 03 iulie 2003, pentru a ascunde o probabilă neglijenţă în serviciu, au indicat aspecte neconforme cu realitatea.
Revizuentul cu ocazia formulării cererii nu a depus la dosar niciun înscris în dovedirea celor invocate, solicitând ca dovedirea săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă de către D.E.C., S.I.R. şi B.D.I. să fie realizată, potrivit prevederilor cu caracter de excepţie ale art. 395 alin. (2) C. proc. pen. şi în cadrul cercetărilor prealabile care trebuie efectuate potrivit art. 397 alin. (1) raportat la art. 399 C. proc. pen. de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În doctrină şi în jurisprudenţă există unanimitate de opinii în privinţa faptului că prevederile art. 395 alin. (2) C. proc. pen. sunt aplicabile numai şi strict în cazul în care revizuentul face dovada în cursul cercetării prealabile stabilite de art. 399 C. proc. pen. a unei învestiri anterioare a organelor de cercetare penală/instanţă de judecată şi emiterea de către acestea a unei soluţii de neîncepere/încetare a urmăriri penale sau încetare a procesului penal.
Revizuentul a învederat că nu se află în posesia acestor acte întrucât până în acest moment nu a formulat plângere penală împotriva martorilor B.D.I., S.I.R. şi D.E.C., acesta fiind şi motivul pentru care a solicitat aplicarea art. 395 alin. (2) C. proc. pen., întrucât apreciază că în privinţa faptelor comise de aceştia a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În aceste condiţii, este evident că revizuentul neputând face dovada învestirii organelor de urmărire penală competente material şi după calitatea persoanei privind comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă de către persoanele reclamate ca şi autori a acestei fapte şi emiterea de către aceste organe a unor soluţii de neîncepere/încetare a urmăririi penale motivate de intervenţia prescripţiei generale/speciale, este evident că în prezenta cauză nu pot fi aplicate prevederile art. 395 alin. (2) C. proc. pen., ci doar cele ale art. 395 alin. (1) C. proc. pen.
Întrucât aceste dispoziţii solicită dovada comiterii faptei reclamate de revizuent doar printr-o hotărâre judecătorească ori o ordonanţă a procurorului, care soluţionează în fond cauza, iar revizuentul nu se află în posesia acestora s-a apreciat că nici sub acest aspect cererea formulată de revizuent nu este admisibilă.
Prima instanţă, examinând cererea de revizuire formulată de revizuentul B.I., în vederea admiterii în principiu, conform art. 403 C. proc. pen., constată că aceasta a fost făcută în termen legal, fiind formulată în favoarea condamnatului, conform art. 398 alin. (1) C. proc. pen., însă din probele administrate în cursul cercetării efectuate de procurori nu rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu a acestei cereri.
În ceea ce priveşte primul temei legal invocat de către revizuent, art. 394 lit. e) C. proc. pen., în cererea de revizuire, prima instanţă a constat că nu este întemeiat avându-se în vedere că actul invocat şi depus la dosar de către revizuent, adresa nr. 2156882 din 07 iunie 2012 emisă de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, confirmă în mod concret un fapt negativ şi anume lipsa documentelor în cadrul subunităţii S.P.F. Valea lui Mihai, ceea ce, evident şi de necontestat, este faptul că acest document nu poate face operabil în speţă primul temei legal invocat.
În ce priveşte al doilea temei legal invocat de revizuent, art. 394 lit. b) C. proc. pen., aşa cum judicios s-a reţinut şi în concluziile procurorului, nu poate fi primit şi admis în speţă, cât timp revizuentul nu a dovedit prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului că cei trei martori au săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se solicită.
Faptul că aceşti martori au săvârşit această infracţiune, se poate constata şi în procedura de revizuire, conform art. 395 alin. (2) C. proc. pen. doar în situaţia în care cele două organe judiciare prevăzute în alin. (1) al acestui text de lege, nu au putut examina fondul cauzei, ceea ce nu este cazul de faţă atâta timp cât revizuentul nu a sesizat aceste organe judiciare cu privire la o pretinsă infracţiune de mărturie mincinoasă săvârşită de martori.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuentul B.I., solicitând, potrivit memoriului depus la dosar, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru soluţionarea admiterii în principiu a cererii de revizuire, iar, în subsidiar, rejudecarea admiterii în principiu de către instanţa de recurs, cu consecinţa admiterii ei şi trimiterii spre competentă judecată pe fond la Curtea de Apel Bucureşti.
Recursul declarat nu este fondat pentru următoarele considerente:
Prin intermediul revizuirii, reglementată ca o cale extraordinară de atac, se tinde la desfiinţarea hotărârii pronunţate, pentru îndreptarea unor erori de fapt, erori comise de organele judiciare cu ocazia stabilirii unor situaţii de fapt. Aceste erori apar fie datorită imposibilităţii cunoaşterii unor anumite împrejurări, fie sunt datorate unor fraude procesuale: mărturii mincinoase, falsuri, corupţie etc.
Revizuirea unei hotărâri se poate cere numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres şi limitativ de art. 394 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că, pentru a fi incidente aceste dispoziţii, este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate în revizuire să nu fi fost cunoscute de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârea de condamnare şi aceste împrejurări sau fapte să fie în măsură, conform art. 394 alin. (2) C. proc. pen. să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, mai precis să conducă la adoptarea unei hotărâri diametral opuse respectiv de achitare a revizuentului sau de încetare a procesului penal.
Pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. nu este necesar deci ca probele propuse să fie noi, ci teza probatorie pentru care se solicită a se administra aceste probe, respectiv faptele sau împrejurările ce pot fi relevate să fie unele necunoscute şi neanalizate de către instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Raportând consideraţiile teoretice mai sus arătate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a analizat în hotărârea pronunţată apărarea revizuentului, motivând că din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că Poliţia de Frontieră - Valea lui Mihai, nu cunoştea despre activitatea revizuentului.
Astfel, procesul-verbal de sesizare din oficiu şi cel al începerii urmăririi penale a fost întocmit de organele de poliţie din cadrul I.P.T.F. Arad, aceştia reţinând în sarcina inculpatei M.C. că "în data de 27 decembrie 2002 a trecut ilegal frontiera în Ungaria prin PTF Barantău, jud. Bihor, cu un paşaport falsificat prin înlocuirea fotografiei titularei, împreună cu alte persoane, într-un autoturism M. condus de numitul B.I.".
Din declaraţiile de făptuitor, învinuit şi inculpat ale numitei M.C., rezultă că, de fiecare dată, a arătat că a trecut frontiera de stat a României, cu ajutorul revizuentului, fără a întâmpina probleme, la punctul de trecere a frontierei Valea lui Mihai - Barantău. "După ce ne-am urcat în M., ne-am îndreptat spre graniţă. La punctul de frontieră şoferul a luat toate paşapoartele ocupanţilor şi a mers la un ghişeu. Înainte de a coborî din maşină, şoferul ne-a spus că atunci când ne strigă să facem semn cu mâna. Am văzut când şoferul i-a prezentat celui din frontieră paşapoartele şi conform înţelegerii când am fost strigată pe nume am făcut semn cu mâna. După aceasta ne-am continuat drumul, s-a făcut verificare şi la vama maghiară şi nefiind nici o problemă am fost lăsaţi să trecem."
Prin urmare, actele de sesizare din oficiu şi de începere a urmăririi penale faţă de numita M.C. fiind întocmite de organele de cercetare penală ale I.P.J.F. Arad la sesizarea P.T.F. Curtici şi nu de către organele de cercetare aparţinând I.P.J.F. Bihor şi la sesizarea din oficiu a P.T.F. Valea lui Mihai - Barantău, era evident de la bun început că această din urmă unitate nu deţine nici măcar cele mai elementare indicii privind comiterea de către revizuent a infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 293 alin. (1) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.
Chiar dacă în data de 27 decembrie 2002, la punctul de trecere de frontieră Valea lui Mihai - Barantău, numita M.C., folosindu-se în acest sens de un paşaport fals a comis infracţiunile prevăzute de art. 293 alin. (1) C. pen. şi art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, beneficiind în acest sens de complicitatea revizuentului, organele de constatare din cadrul P.T.F. Valea lui Mihai - Barantău nu aveau cunoştinţă de acest fapt (toate activităţile de repatriere au fost efectuate prin intermediul P.T.F. Curtici şi I.P.J.F. Arad).
Din aceste declaraţii rezultă că organele P.T.F. Valea lui Mihai - Barantău nu numai că nu deţin documente "care să ateste, neîndeplinirea condiţiilor legale de intrare/ieşire în/din ţară a numitului B.I., ori suspiciuni de neîndeplinire a condiţiilor legale asupra persoanelor care l-au însoţit în data de 27 decembrie 2009", dar nu au nici măcar cele mai minime indicii în legătură cu săvârşirea de către revizuent a infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 293 alin. (1) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, astfel încât, rezultă inutilitatea emiterii unei adrese către Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră - Oradea care să confirma aspectele deja cunoscute.
În aceste condiţii, niciuna dintre împrejurările invocate în susţinerea cererii de revizuire care ar fi fost apte să conducă la adoptarea unei hotărâri diametral opuse faţă de cea a cărei revizuire se cere, nu sunt împrejurări noi, ci ele au fost cunoscute de către prima instanţă şi analizate, ca de altfel şi de către instanţele de control.
În ceea ce priveşte admisibilitatea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., este necesar a se constata că s-a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, infracţiune ce se constată prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului (conform art. 395 C. proc. pen.), iar mărturia mincinoasă a condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
Potrivit art. 395 alin. (1) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a acestui caz este condiţionată de prezentarea de către revizuent a unuia dintre cele două acte autentice, expres şi limitativ enumerate de acest text de lege, respectiv: ori o hotărâre judecătorească definitivă ori o ordonanţă a procurorului prin care se dispune în legătură cu fondul cauzei şi existenţa/inexistenţa infracţiunii reclamate.
Procurorul sesizat cu efectuarea cercetărilor prealabile, este obligat în temeiul art. 395 alin. (2) C. proc. pen. să efectueze verificări privind comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă de către persoanele reclamate, numai dacă revizuentul îi prezintă/anexează cererii o soluţie de neîncepere/încetare a urmăriri penale sau de încetare a procesului penal emisă de organele judiciare competente.
În consecinţă, în lipsa acestora nefiind aplicabile dispoziţiile art. 395 alin. (2) C. proc. pen., devin aplicabile prevederile art. 395 alin. (1) C. proc. pen., solicitarea revizuentului putând a fi considerată doar ca un denunţ şi nicidecum un real temei pentru admisibilitatea în principiu a revizuirii.
În ceea ce priveşte celelalte susţineri ale recurentului revizuent, Înalta Curte apreciază că acesta nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute expres şi limitativ prin dispoziţiile art. 394 din C. proc. pen.
În consecinţă hotărârea pronunţată în cauză este legală şi temeinică.
Faţă de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate şi nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul B.I.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 450 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.I. împotriva Sentinţei penale nr. 473/F din 27 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 450 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 887/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 910/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
