ICCJ. Decizia nr. 913/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 913/2013
Dosar nr. 395/59/2012
Şedinţa publică din 15 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 202/PI din 6 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă plângerea formulată de petentul A.P.G., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 26/P/2010 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara la data de 29 martie 2012 sub nr. 395/59/2012, petentul A.P.G. a solicitat infirmarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă în Dosar nr. 26/P/2010 al Direcţiei Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara.
La plângere au fost ataşate Dosarele nr. 94/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M.N., 41/P/2008, nr. 137/11/2/2012, 26/P/2010 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, nr. 43/VIII//1/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.
Prin rezoluţia din data de 7 februarie 2012 pronunţată de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii C.N., M.C. şi S.N., sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Prin rezoluţia din data de 30 martie 2012 s-a dispus respingerea plângerii formulată de petentul A.P.G. împotriva soluţiei adoptată în Dosar nr. 26/P/2012.
Analizând soluţiile pronunţate raportat la probele administrate instanţa de fond a apreciat că acestea sunt legale şi temeinice, petentul nefăcând dovada susţinerilor sale care ar fi fost de natură să atragă răspunderea penală a subcomisarului din cadrul I.P.J. Caraş-Severin, Serviciul de Investigare a Fraudelor, C.N., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi a numiţilor M.C. - fost comandant al Poliţiei M.N., respectiv S.N. - actualul comandant al Poliţiei M.N., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În motivarea plângerii petentul a arătat că este că nemulţumit de modalitatea în care intimaţii au soluţionat diverse probleme sesizate de el, solicitând cercetarea penală a funcţionarilor care au avut repartizate spre soluţionare cererile sale.
S-a reţinut că la data de 9 februarie 2012 petentul A.P.G. a formulat o cerere prin care a invocat incompatibilitatea soluţionării petiţiei sale de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.
Cu adresa nr. 183/VIII/1/2010 din 10 februarie 2012 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a trimis spre soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin un alt exemplar al petiţiei petentului, petiţie care a fost înregistrată sub nr. 73/VIII/1/2012. Întrucât cele două plângeri vizau aceleaşi probleme, prin referatul din data de 17 februarie 2012 Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a conexat Dosarele nr. 73/VIII/1/2012 şi 43/VIII/1/2012.
Întrucât petentul nu a specificat actele de corupţie săvârşite de ofiţerii de poliţie judiciară menţionaţi în plângeri, a fost citat de către parchet pentru data de 23 februarie 2012 pentru a preciza obiectul plângerilor sale.
Totodată, pentru a se stabili competenţa materială a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi având în vedere şi excepţia invocată de petent în acest sens, au fost solicitate I.P.J. Caraş-Severin date referitoare la gradul şi funcţia ofiţerilor de poliţie reclamaţi.
La data de 19 februarie 2012, motivat de faptul că nu se poate prezenta la data pentru care a fost citat, petentul s-a prezentat la procurorul de caz, ocazie cu care şi-a exprimat nemulţumirea că plângerea lui este soluţionată de o autoritate lipsită de competenţă materială şi că refuză orice precizare la plângerea sa, atâta timp cât aceasta nu a fost trimisă spre soluţionare la unităţile de parchet ierarhic superioare.
Cu adresa nr. 12430 din 17 februarie 2010 I.P.J Caraş-Severin a comunicat gradul şi funcţia ofiţerilor de poliţie reclamaţi de petent, document din care a rezultat că aceştia fac parte din categoria poliţiştilor specificaţi la art. 14 alin. (2) pct. 1 lit. e) - j) din Legea nr. 360/2002, situaţie în care competenţa materială de verificare a acestora revenea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, astfel că, plângerile petentului au fost înaintate acestei unităţi de parchet, fiind înregistrate sub nr. 183/VIII/1/2012.
S-a mai reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la data de 02 martie 2012, apreciind că plângerea petentului prezintă elementele prevăzute de art. 222 C. proc. pen., a dispus înregistrarea sesizării petentului în registrul penal, în vederea efectuării de cercetări doar faţă de inspectorul principal C.N., sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, faţă de celelalte persoane nominalizate de petent nefăcându-se nicio referire, astfel că lucrarea nr. 183/VIII/1/20110 a primit număr de dosar 87/P/2010, dosar în care s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara.
În Dosarul nr. 26/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara s-a mai înregistrat o petiţie formulată de numita C.D., persoană pe care petentul A.P.G. a propus-o ca martoră în cauză, petiţie în care martora a arătat că cele sesizate de petent sunt reale, iar instituţiile ca poliţia, justiţia, ş.a., sunt corupte, exprimându-şi şi nemulţumirea faţă de modul de soluţionare al unor dosare aflate pe rolul instanţelor.
Ulterior, la data de 09 septembrie 2010 sub nr. 291/VIII/1/2010 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara plângerea petentului A.P.G. prin care acesta a sesizat faptul că numiţii M.C. - fost comandant al Poliţiei M.N., S.N.- actualul comandant al Poliţiei M.N. şi C.N. - inspector principal din cadrul S.I.F. se fac vinovaţi de fapte de corupţie, fiind nemulţumit pe fond că în Dosarul nr. 94/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M.N. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia.
Instanţa de fond a mai reţinut că aşa cum a rezultat din multitudinea de plângeri formulate de petentul A.P.G., s-a constatat că acesta nu face referire concretă la anumite activităţi materiale comise de către intimaţi care să îmbrace elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, neputându-se vorbi nici despre existenţa unor infracţiuni asimilate unor infracţiuni de corupţie care să fie de natură să atragă răspunderea penală a acestora.
Astfel, instanţa de fond a apreciat că din actele administrate în cauză a rezultat că numitul C.N. a primit la I.P.J. Caraş-Severin - Serviciul de Investigare a Fraudelor sau la Poliţia M.N. un număr de 13 plângeri depuse de petentul A.P.G., fiind înregistrate cu nr. de dosar, dosare în care intimatul C.N. a întocmit referate cu propunere de neîncepere a urmăririi penale, la parchet şi instanţe fiind adoptate aceleaşi soluţii de netrimitere în judecată a persoanelor reclamate de petent. Întrucât petentul a fost în permanenţă nemulţumit de soluţiile pronunţate de poliţie, parchete şi instanţele de judecată, acesta a formulat plângeri împotriva tuturor persoanelor care au intrat în contact cu dosarele în care acesta avea calitatea de persoană vătămată, pe rolul instanţelor fiind înregistrate peste 50 de dosare penale şi civile.
Cu privire la plângerea petentului A.P.G. înregistrată iniţial sub nr. 291/VIII/1/2010 prin care acesta a sesizat faptul că numiţii M.C., fost comandant al Poliţiei M.N., S.N., actualul comandant al Poliţiei M.N. şi C.N., inspector principal din cadrul S.I.F. se fac vinovaţi de fapte de corupţie, fiind nemulţumit pe fond că în Dosarul nr. 94/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M.N. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia, din actele premergătoare efectuate, rezultând că Dosarul nr. 94/P/2007 a parcurs toate fazele de cercetare, soluţiile pronunţate în cauză fiind supuse controlului instanţelor de judecată, care au menţinut soluţiile de netrimitere în judecată dispuse în cauză.
În aceste condiţii, instanţa de fond a constatat că în cauză nu s-a comis nicio faptă de natură penală, astfel că în mod corect s-a dispus în cauză în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Împotriva Sentinţei penale nr. 202/PI din 6 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a declarat recurs petiţionarul A.P.G., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 29 noiembrie 2012.
La termenul de judecată stabilit pentru soluţionarea recursului, respectiv 15 martie 2013, Înalta Curte a pus în discuţie, din oficiu, conform dispoziţiilor art. 302 alin. (2), rap. la art. 3851 art. 38515 lit. a) teza a II-a şi la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de petiţionarul A.P.G.
Excepţia pusă în discuţie este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Legea procesual penală a stabilit un cadru corespunzător dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României revizuită, cu referire la art. 21 din Legea nr. 47/1992 pentru realizarea protecţiei judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigenţele art. 1, 5, 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În consecinţă, revine părţii interesate obligaţia de a alege şi exercita în condiţiile legii calea procesuală prevăzută de Codul de procedură penală şi în legi speciale.
Corespunzător principiului constituţional al exercitării căilor de atac, numai în condiţiile legii, legea procesual penală a reglementat cadrul căilor de atac, precum şi cazurile de casare.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumeră strict şi limitativ hotărârile care pot fi atacate cu recurs, sentinţa atacată fiind definitivă. Totodată, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul legalităţii şi unicităţii acestei căi de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Raportat la cauza dedusă judecăţii, se constată că dispoziţiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, privind accelerarea soluţionării proceselor publicată în M. Of. nr. 714/26.10.2010, au modificat prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., stabilind că hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) al aceluiaşi text de lege, este definitivă.
Potrivit art. XXIV alin. (1) din aceeaşi lege, hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
per a contrario, hotărârile pronunţate după intrarea în vigoare a legii menţionate sunt supuse căilor de atac reglementate de legea nouă.
Prin urmare, prin această modificare legislativă, hotărârile pronunţate în fond în procedura prevăzută de 2781 C. proc. pen. au fost excluse din categoria hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 3851 C. proc. pen.
În aceste condiţii, se constată că Sentinţa penală nr. 202/PI din 6 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată sub imperiul modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010, este definitivă şi nu poate face obiectul controlului jurisdicţional, astfel încât recursul declarat de petiţionarul A.P.G. împotriva acestei hotărâri este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
Ca urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul A.P.G. împotriva Sentinţei penale nr. 202/PI din 6 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiţionar va fi obligat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul A.P.G. împotriva Sentinţei penale nr. 202/PI din 6 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 912/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 924/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
