ICCJ. Decizia nr. 2816/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.), vătămarea corporală (art. 181 C.p.), ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (art. 321 C.p.), infracţiuni la normele d
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
CAMERA DE CONSILIU
Încheiere nr. 2816/2013
Dosar nr. 13376/111/2011
Şedinţa publică din 25 septembrie 2013
Asupra îndreptării erorii materiale de faţă;
Constatând că în minuta Deciziei nr. 2816 pronunţată la data de 23 septembrie 2013, în Dosarul nr. 13376/111/2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a strecurat o eroare materială evidentă, în sensul că la pct. 3 alin. (3) şi 5 din eroare s-a trecut „pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. a) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.", respectiv „Reţine în favoarea inculpatului V.G. dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi reduce pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. a) şi i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., de la 5 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen." în loc de „pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, în forma complicităţii, prev. de art. 26 raportat la art. 20 şi art. 174, 175 lit. a) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.", respectiv „Reţine în favoarea inculpatului V.G. dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi reduce pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 şi art. 174, 175 lit. a) şi i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., de la 5 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi b) C. pen., la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen."
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
În temeiul art. 195 alin. (1) C. proc. pen., îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta Deciziei nr. 2816 pronunţată la data de 23 septembrie 2013, în Dosarul nr. 13376/111/2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în sensul că la pct. 3 alin. (3) şi 5 se va trece: „pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, în forma complicităţii, prev. de art. 26 raportat la art. 20 şi art. 174, 175 lit. a) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.", respectiv „Reţine în favoarea inculpatului V.G. dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi reduce pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 şi art. 174, 175 lit. a) şi i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., de la 5 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen."
Prezenta încheiere face parte integrantă din decizia penală a cărei îndreptare de eroare s-a dispus.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 septembrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 2721/2013. Penal. Propunere de arestare... | ICCJ. Decizia nr. 3091/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.).... → |
---|