ICCJ. Decizia nr. 2419/2013. Penal. Prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 şi următoarele C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 2419/2013
Dosar nr. 5096/2/2013
Şedinţa publică din 24 iulie 2013
Deliberând asupra recursurilor declarate de inculpaţii T.B.M. şi Z.V.Ş. împotriva Încheierii din 19 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 5096/2/2013 (nr. 2509/2013), constată următoarele:
Prin încheierea menţionată. Curtea de Apel Bucureşti a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în temeiul art. 155 şi următoarele C. proc. pen., a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor T.B.M. şi Z.V.Ş. pe o durată de 30 de zile, de la data de 23 iulie 2013 până la data de 21 august 2013 inclusiv.
Pentru a pronunţa această încheiere. Curtea a avut în vedere că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 19 iulie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat, în temeiul art. 155, art. 156 şi art. 159 C. proc. pen., prelungirea măsurii arestării preventive, pe o durată de 30 de zile, a inculpaţilor T.B.M. şi Z.V.Ş.
În susţinerea propunerii, s-a arătat că s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpaţii T.B.M. şi Z.V.Ş., iar prin ordonanţa din data de 24 mai 2013 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea inculpaţilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., tortură, prev. de art. 267 alin. (1) C. pen. abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. şi fals intelectual, prev. de art. 290 C. pen.
Prin încheierea din data de 25 mai 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor T.B.M. şi Z.V.Ş. pe o durată de 30 zile, măsură prelungită ulterior prin încheierea din data de 19 iunie 2013.
În fapt, parchetul a reţinut că în noaptea de 02/03 mai 2013, inculpaţii, lucrători în cadrul B.C.C.O. Constanţa, desfăşurau o acţiune pe linia combaterii traficului de droguri în zona Clubului K.B. din Mamaia. În acelaşi timp, în zonă îşi desfăşura activitatea, sub identitatea T.F.C., atribuită în conformitate cu prevederile art. 2241 C. proc. pen., un investigator sub acoperire, autorizat de procurori din cadrul D.N.A., secţia de combatere a corupţiei.
Pentru realizarea activităţilor pentru care a fost autorizat, investigatorului sub acoperire i s-a pus la dispoziţie, în prealabil, un plic de plastic transparent, conţinând fragmente vegetale de culoare preponderent verde (conform procesului verbal întocmit la 02 mai 2013 de către D.G.A.S.S., şi contraprobelor constituite), fără ca produsul rezultat să fie susceptibil a avea efecte psihoactive.
În jurul orei 00.30 investigatorul sub acoperire T.F.C. l-a abordat. în zona barului K.B. pe ofiţerul de poliţie P.D.E. şi l-a întrebat dacă doreşte să cumpere ceva care l-ar ajuta să se simtă mai bine, însă nu a specificat ce anume oferea la vânzare. Imediat ce investigatorul a scos din buzunar plicul cu substanţă vegetală, a intervenit şi T.B.M. care şi-a declinat calitatea de poliţist şi i-a luat investigatorului din buzunar portmoneul, după care cei doi inculpaţi i-au luat acestuia telefoanele mobile pe care le deţinea. Ulterior, după ce au aillat că investigatorul sub acoperire era cazat la hotelul C., situat în apropierea locului în care se atlau poliţiştii P.D.E. şi T.B.M., l-au condus pe investigator la respectivul hotel şi au intrat în camera deţinută de acesta.
Fără a avea autorizaţie de percheziţie domiciliară, cei trei inculpaţi au percheziţionat camera de hotel, ridicând suma de 2.700 lei prezentată de T.F.C.
Pe fondul apariţiei suspiciunii că T.F.C. ar putea să fie investigator sub acoperire, inculpaţii au declanşat o acţiune susţinută de supunere a investigatorului la suferinţe puternice, fizice şi psihice, pentru a obţine de la acesta mărturisirea că este poliţist, lucrând sub acoperire, pentru a-l intimida pe acesta şi persoanele care l-au autorizat, precum şi pentru a-l pedepsi pentru "lipsa de loialitate" constând în îndreptarea unor asemenea acţiuni împotriva unor colegi poliţişti şi pentru îndrăzneala de a le fi testat probitatea profesională. Faptele au fost comise în camera din Hotelul C. şi în parcarea clubului din Mamaia, în parte în autoturismul de serviciu şi în parte în vecinătatea acestuia.
În acest sens, T.F.C. a fost încătuşat, fără a fi întrunite cerinţele legale pentru luarea acestei măsuri; a fost lovit în mod repetat cu pumnii în zona capului de către făptuitori, care îi cereau constant, pe un ton ridicat, să mărturisească; a fost complet dezbrăcat în parcarea menţionată şi apoi lovit la nivelul membrelor inferioare cu o bâtă; a fost ameninţat cu arma, lipită de tâmplă şi apoi de abdomen, această acţiune culminând cu acţionarea de către inculpatul Z.V.Ş. a trăgaciului pistolului. Arma sa de serviciu, în timp ce ţeava era în apropierea abdomenului investigatorului, fără însă a avea cartuş pe ţeava şi, apoi, de încărcarea ostentativă a armei şi ameninţarea cu împuşcarea; a fost ameninţat în mod repetat, afirmaţiile fiind îndreptate inclusiv împotriva familiei acestuia, precum şi a celor care "l-au trimis", etc.
Investigatorul a fost reţinut o perioadă îndelungată, sub aparenţa efectuării unor cercetări pentru trafic de droguri, cu toate că, în fapt, acţiunile inculpaţilor aveau un alt scop, anterior menţionat. Se menţionează că primele semne ale apariţiei suspiciunilor privind calitatea reală a lui T.F.C. se evidenţiază în camera de hotel (procesul verbal din volumul 3, fila 146 şi 156) începând cu ora 01:40, iar convorbirea telefonică dintre inculpatul T.B.M. şi procurorul-şef D.I.I.C.O.T. care s-a realizat imediat ce T.F.C. a afirmat că este investigator acoperit, a avut loc la ora 03:50.
Privitor la evenimentele desfăşurate în noaptea de 02/03 mai 2013 asupra investigatorului sub acoperire T.F.C., ofiţerii de poliţie P.D.E., T.B.M. şi agentul de poliţie Z.V.Ş., toţi din cadrul B.C.C.O. Constanţa, au întocmit, la 03 mai 2013, un proces-verbal de constatare, care a fost înregistrat în evidenţele structurii de poliţie menţionate din 05 martie 2013.
Actul de constatare menţionat cuprinde o serie de menţiuni în fals. Astfel, se atestă, necorespunzător adevărului: că investigatorul i-ar fi invitat pe învinuiţi în camera de hotel; că s-ar fi realizat o predare-primire voluntară a sumei de 2.700 de lei, omiţându-se în acelaşi timp descrierea acţiunilor nereuşite de deschidere a seifului din dotarea camerei, precum şi a altor acte specifice procedurii percheziţii domiciliare; că numitul T.F.C. a devenit agresiv, motiv pentru care ar fi fost necesară folosirea forţei pentru imobilizarea acestuia; că din cauza orei înaintate nu s-a putut asigura prezenţa unui martor asistent, eu toate că făptuitorii nu au făcut niciun demers în acest sens. iar locul era intens circulat.
În motivarea propunerii se arată că în zilele de 17 şi 18 iulie a fost prezentat materialul de urmărire penală, împrejurare în care inculpaţii au solicitat administrarea mai multor probe, cerere ce a fost admisă parţial. De asemenea, inculpaţii au formulat o cerere de îndreptare a unei erori materiale şi plângeri împotriva unor acte de urmărire penală.
Parchetul a susţinut că se impune privarea în continuare de libertate a inculpaţilor pentru completarea urmăririi penale cu probele solicitate de inculpaţi, a căror administrare a fost admisă, având în vedere că aceste activităţi nu pot fi efectuate în timp util raportat la data expirării arestării preventive.
Se mai arată că se menţin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în sensul că sunt întrunite cerinţele cumulative ale art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că potrivit art. 155 alin. (1) C. proc. pen., „arestarea inculpatului dispusă de instanţă poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate".
De asemenea, s-a precizat că în conformitate cu art. 148 alin. (1) C. proc. pen., „Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există vreunul dintre următoarele cazuri:
f) Inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică .
Potrivit art. 5 parag. 3 din CE.D.O.:"Orice persoana arestata sau deţinută, în condiţiile prevăzute de parag. 1 lit. e) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere".
Prin Încheierea de şedinţă din 25 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, (Dosar nr. 3807/2/2013) s-a dispus arestarea inculpaţilor T.B.M. şi Z.V.Ş. pentru o perioadă de 30 de zile, măsură prelungită ulterior prin încheierea din 19 iunie 2013, reţinându-se incidenţa art. 143 rap. la art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Învestită cu soluţionarea celei de-a doua propuneri de prelungire a măsurii arestării preventive. Curtea a constatat că este competentă după calitatea persoanei să soluţioneze propunerea (inculpatul T.B.M. are calitatea de comisar-şef de poliţie).
Pe fondul propunerii, Curtea a observat că în cauză sunt întrunite cerinţele art. 143 alin. (1) C. proc. pen., existând cel puţin indicii temeinice care să justifice bănuiala rezonabilă, pentru un observator obiectiv, că inculpaţii au comis infracţiunile de care sunt acuzaţi.
Mijloacele de probă pe care se întemeiază existenţa acestor indicii sunt următoarele; declaraţia martorului cu identitate protejată T.F.C. (vol. l, filele 96-100), procesul-verbal de consemnare a declaraţiei martorului P.A. (vol. 2, fila 50), procesele- verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, în care se fac referiri la desfăşurarea evenimentelor din noaptea de 2/3 mai 2013, procesele-verbale de redare a dialogurilor purtate în mediul ambiental, atât în timpul comiterii faptelor, cât şi ulterior (filele 101-102, 105-106, 132, 144-161, din vol. II şi fila 9 din vol. II), precum şi certificatul medico- legal eliberat numitului T.F.C. în care sunt prezentate leziunile acestuia.
Sunt îndeplinite şi condiţiile prev, de art. 148 lit. f) C. proc. pen. Este adevărat că, potrivit jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, necesitatea arestării preventive nu se poate examina numai în funcţie de gravitatea pedepsei (cauza Letellier contra Franţei).
Pe de altă parte, pericolul pentru ordinea publică nu poate fi apreciat în mod abstract, aşa încât, în lipsa unei definiţii legale, evaluarea sa se face prin raportare la scopul măsurilor preventive, prin utilizarea criteriilor enumerate de art. 136 alin. ultim C. proc. pen., respectiv gradul de pericol social al infracţiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.
Drept urmare, nu se poate susţine că pericolul pentru ordinea publică trebuie raportat exclusiv la persoana inculpatului, fără să fie avute în vedere natura, gravitatea faptei şi împrejurările concrete de comitere a acesteia, aşa cum se conturează în raport de probele administrate până la acest moment.
Sub acest aspect, s-a reţinut că inculpaţii sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. tortură, prev. de art. 267 alin. (1) C. pen. abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. şi fals intelectual, prev.de art. 290 C. pen.
Prin raportare la toate aceste elemente, Curtea a apreciat că circumstanţele personale favorabile inculpaţilor constând în lipsa antecedentelor penale, calificative bune obţinute la locul de muncă şi caracterizările favorabile, existenţa unei familii şi a stării de sănătate precare a copiilor inculpatului, nu diminuează într-o măsură suficientă periculozitatea inculpatului T.B.M., pentru a putea dispune lăsarea acestuia în stare de libertate, neexistând temeiuri pentru luarea unei alte măsuri preventive, restrictive de libertate (obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara).
Nu este de neglijat faptul că inculpaţii au comis faptele în calitatea lor de comisar-şef de poliţie şi respectiv agent de poliţie, acţionând pentru a-l determina pe martorul cu identitate protejată să-şi dezvăluie identitatea reală şi misiunea ce o avea de îndeplinit. De asemenea, necesitatea prelungirii arestării preventive este justificată de administrarea probatoriului solicitat de către inculpaţi în apărare, astfel că în temeiul art. 155 şi următoarele C. proc. pen., a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor T.B.M. şi Z.V.Ş. pe o durată de 30 de zile. de la data de 23 iulie 2013 până la data de 21 august 2013 inclusiv.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând Încheierea atacată în raport cu criticile formulate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen., constată că aceasta este temeinică şi legală.
Potrivit art. 155 alin. (1) C. proc. pen., în cursul urmăririi penale arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită motivat dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
În acest context normativ, instanţa de fond investită cu soluţionarea cererii procurorului trebuie să stabilească dacă este realizată condiţionalitatea impusă de art. 155 alin. (1) C. proc. pen., în vreuna din cele două ipoteze, având în vedere că temeiurile care au determinat iniţial luarea acestei măsuri sunt cele prevăzute de art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen. In aplicarea acestor dispoziţii, instanţa nu statuează asupra temeiniciei acuzaţiilor, examinarea temeiniciei acuzaţiilor efectuându-se în baza sesizării prin rechizitoriu.
Prin urmare, valabilitatea continuării detenţiei nu este condiţionată de existenţa unor probe certe de vinovăţie, aşa cum se susţine de către apărare, fiind suficient să se constate persistenţa suspiciunilor rezonabile că persoanele arestate au comis o infracţiune şi că restrângerea libertăţii individuale serveşte pe mai departe unei necesităţi reale de interes public.
În speţă, analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive faţă de recurenţii-inculpaţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea se menţin şi justifică în continuare privarea de libertate, aşa cum în mod întemeiat a apreciat şi judecătorul primei instanţe.
În speţă, s-a reţinut că investigatorul sub acoperire T.F.C. L-a abordat, în zona barului K.B. pe ofiţerul de poliţie P.D.E. şi l-a întrebat dacă doreşte să cumpere ceva care l-ar ajuta să se simtă mai bine. Imediat ce investigatorul a scos din buzunar plicul cu substanţă vegetală, a intervenit şi T.B.M., care şi-a declinat calitatea de poliţist şi i-a luat investigatorului din buzunar portmoncul, după care cei doi inculpaţi i-au luat acestuia telefoanele mobile pe care le deţinea. Ulterior, poliţiştii P.D.E. şi T.B.M., l-au condus pe investigator la respectivul hotel şi au intrat în camera deţinută de acesta, unde, tară a avea autorizaţie de percheziţie domiciliară, cei trei inculpaţi au percheziţionat camera de hotel, ridicând suma de 2.700 lei prezentată de T.F.C.
Pe fondul apariţiei suspiciunii că T.F.C. ar putea să fie investigator sub acoperire, inculpaţii au declanşat o acţiune susţinută de supunere a investigatorului la suferinţe puternice, fizice şi psihice, pentru a obţine de la acesta mărturisirea că este poliţist, lucrând sub acoperire, pentru a-l intimida pe acesta şi persoanele care l-au autorizat, faptele fiind comise în camera din Hotelul C. şi în parcarea clubului din Mamaia, în parte în autoturismul de serviciu şi în parte în vecinătatea acestuia.
În acest sens, T.F.C. a fost încătuşat, fără a fi întrunite cerinţele legale pentru luarea acestei măsuri; a fost lovit în mod repetat cu pumnii în zona capului de către făptuitori, care îi cereau constant, pe un ton ridicat, să mărturisească; a fost complet dezbrăcat în parcarea menţionată şi apoi lovit la nivelul membrelor inferioare cu o bâtă; a fost ameninţat cu arma, lipită de tâmplă şi apoi de abdomen, această acţiune culminând cu acţionarea de către inculpatul Z.V.Ş. a trăgaciului pistolului, arma sa de serviciu. în timp ce ţeava era în apropierea abdomenului investigatorului, tară însă a avea cartuş pe ţeava şi, apoi, de încărcarea ostentativă a armei şi ameninţarea cu împuşcarea; a fost ameninţat în mod repetat, afirmaţiile fiind îndreptate inclusiv împotriva familiei acestuia, precum şi a celor care "l-au trimis", etc.
Investigatorul a fost reţinut o perioadă îndelungată, sub aparenţa efectuării unor cercetări pentru trafic de droguri, cu toate că, în fapt, acţiunile inculpaţilor aveau un alt scop. anterior menţionat. Se menţionează că primele semne ale apariţiei suspiciunilor privind calitatea reală a lui T.F.C. se evidenţiază în camera de hotel (procesul verbal din vol. 3, fila 146 şi 156) începând cu ora 01:40, iar convorbirea telefonică dintre inculpatul T.B.M. şi procurorul-şef D.I.I.C.O.T., care s-a realizat imediat ce T.F.C. a afirmat că este investigator acoperit, a avut loc la ora 03:50.
Privitor la evenimentele desfăşurate în noaptea de 02/03 mai 2013 asupra investigatorului sub acoperire T.F.C., ofiţerii de poliţie P.D.E., T.B.M. şi agentul de poliţie Z.V.Ş., toţi din cadrul B.C.C.O. Constanţa, au întocmit, la 03 mai 2013, un proces-verbal de constatare, care cuprinde o serie de menţiuni în fals, atestându-se. necorespunzător adevărului că investigatorul i-ar fi invitat pe învinuiţi în camera de hotel; că s-ar fi realizat o predare-primire voluntară a sumei de 2.700 de lei, omiţându-se în acelaşi timp descrierea acţiunilor nereuşite de deschidere a seifului din dotarea camerei, precum şi a altor acte specifice procedurii percheziţii domiciliare; că numitul T.F.C. a devenit agresiv, motiv pentru care ar fi fost necesară folosirea forţei pentru imobilizarea acestuia; că din cauza orei înaintate nu s-a putut asigura prezenţa unui martor asistent, cu toate că făptuitorii nu au tăcut niciun demers în acest sens, iar locul era intens circulat.
În speţă, faţă de ambii recurenţi inculpaţi se constată că sunt întrunite cerinţele art. 143 C. proc. pen., raportat la existenţa probelor sau indiciilor temeinice că s-au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, prin analiza ansamblului probator existent la dosarul cauzei, respectiv: declaraţia martorului cu identitate protejată T.F.C. (vol. l, filele 96-100). procesul-verbal de consemnare a declaraţiei martorului P.A. (vol. 2. fila 50), procesele- verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate. în care se fac referiri la desfăşurarea evenimentelor din noaptea de 2/3 mai 2013. procesele-verbale de redare a dialogurilor purtate în mediul ambiental, atât în timpul comiterii faptelor, cât şi ulterior (filele 101-102, 105-106, 132, 144-161, din vol. lll şi fila 9 din vol. II), precum şi certificatul medico-legal eliberat numitului T.F.C. în care sunt prezentate leziunile acestuia.
Se constată că, în mod corect a reţinut instanţa de fond că în privinţa celor doi recurenţi inculpaţi sunt îndeplinite cerinţele art. 155 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru a se dispune prelungirea măsurii arestării preventive, întrucât există indicii temeinice că aceştia ar fi săvârşit infracţiunile din data de 2/3 mai 2013, respectiv de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., tortură, prev. de art. 267 alin. (1) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. şi fals intelectual, prev. de art. 290 C. pen.
În concret, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, constată că este îndeplinită prima condiţie prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen. pentru două din infracţiunile pentru care sunt cercetaţi inculpaţi, pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, anume infracţiunea de lipsire de libertate in mod ilegal prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. - pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 7 la 15 ani - şi infracţiunea de tortură, prev. de art. 267 alin. (1) C. pen. care este pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Din perspectiva verificării subzistenţei temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii restrictive de libertate, se constată că în speţă există suficiente elemente de fapt care justifică presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptelor arătate anterior şi că raţiuni ce ţin de menţinerea încrederii publicului în respectarea de către autorităţi a ordinii de drept reclamă continuarea anchetei cu inculpaţii în stare de arest.
Natura şi gravitatea deosebită a acuzaţiilor aduse inculpaţilor, modalitatea concretă în care se prezumă că aceştia au acţionat demonstrează pericolul pentru ordinea publică prevăzut în art. 148 lit. f) C. proc. pen., rezultat din sentimentul de nesiguranţă produs în rândul opiniei publice, cu atât mai mult cu cât inculpaţii au comis faptele în calitatea lor de comisar-şef de poliţie şi respectiv agerit de poliţie, acţionând cu o periculozitate deosebită, pentru a-l determina pe martorul cu identitate protejată să-şi dezvăluie identitatea reală şi misiunea ce o avea de îndeplinit.
Timpul relativ scurt scurs de la data săvârşirii presupuselor infracţiuni nu a estompat riscul de tulburare a ordinii publice, gravitatea deosebită a faptelor şi reacţia publicului constituind temeiuri suficiente pentru refuzul de eliberare din detenţie, aşa cum se arată în jurisprudenţa în materie a C.E.D.O.
Sub un alt aspect, se apreciază că desfăşurarea anchetei în stadiul actual, cu inculpaţii în stare de libertate ar putea aduce grave prejudicii bunei administrări a justiţiei, existând riscul ca martorii să se simtă descurajaţi în efortul de a formula declaraţii complete în cauză, interpretând eliberarea inculpaţilor ca o posibilă disculpare şi minimalizare a evenimentelor petrecute.
În considerarea acestor motive, legate de necesitatea prezervării ordinii publice şi desfăşurarea în condiţii adecvate a cercetărilor iniţiate de organele de urmărire penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că restrângerea libertăţii individuale a recurentilor-inculpaţi este justificată în circumstanţele cazului, împrejurările invocate în favoare, referitoare la situaţia personală a inculpaţilor şi buna conduită avută înainte de formularea acuzaţiilor fiind lipsite de relevanţă şi, totodată, insuficiente pentru a determina luarea unor măsuri mai puţin severe împotriva acestora, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara, prevăzute de art. 145 şi 145 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.B.M. şi Z.V.Ş. împotriva Încheierii din 19 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 5096/2/2013 (nr. 2509/2013).
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.B.M. şi Z.V.Ş. împotriva Încheierii clin 19 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 5096/2/2013 (nr. 2509/2013).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 225 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în ședința publică, azi 24 iulie.2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3719/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 2721/2013. Penal. Propunere de arestare... → |
|---|
