ICCJ. Decizia nr. 1044/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1044/2013
Dosar nr. 3011/1/2013
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2013
Asupra cauzei penale de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin menţiunea efectuată pe dovada de comunicare a Rezoluţiei nr. 723/II-2/2013 a Procurorului Şef al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, petentul Ş.C. a formulat plângere împotriva lucrării menţionate, prin care s-a respins plângerea sa împotriva Rezoluţiei din 9 iulie 2012, dispusă în Dosarul nr. 584/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
În motivarea plângerii, petentul a criticat rezoluţia atacată, arătând că durata cercetărilor, de aproximativ trei ani, a avut un caracter nerezonabil şi că este nemulţumit de soluţia dată, considerând că în cauză trebuia dispusă o soluţie de începere a urmăririi penale faţă de intimatul C.R.M.
Analizând plângerea formulată, Înalta Curte reţine că la data de 24 iunie 2009, prin Rezoluţia nr. 10364/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în temeiul art. 228 alin. (31) C. proc. pen., a fost confirmată începerea urmăririi penale faţă de Ş.G.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 195 C. pen., reţinându-se faptul că în cursul lunii mai 2009, acesta a găsit în cutia poştală o scrisoare expediată de tatăl său, Ş.C. (încarcerat în Penitenciarul Giurgiu), care era adresată numitei Ş.R.N. (sora învinuitului), scrisoare pe care a desigilat-o şi i-a lecturat conţinutul, fără să o înmâneze destinatarului.
Prin Ordonanţa nr. 10364/P/2009 din 25 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti (întocmită de intimat), s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului Ş.G.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violarea secretului corespondenţei, prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen., precum şi aplicarea faţă de acesta a unei sancţiuni cu caracter administrativ, constând în amendă în cuantum de 50 RON.
Ulterior, la data de 16 august 2011, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a fost înregistrată plângerea formulată de numitul Ş.C. împotriva intimatului, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (Dosar nr. 10083/P/2011). Prin Ordonanţa nr. 10083/P/2011 din 26 august 2011, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, fiind invocate în acest sens prevederile art. 45 C. proc. pen. raportat la art. 42 C. proc. pen. şi art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Dosarul a fost înregistrat în evidenţele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sub nr. 1746/P/2011. La data de 8 iunie 2012, prin Ordonanţa nr. 1746/P/2011, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe magistratul C.R.M. în favoarea secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că începând cu data de 1 iunie 2012, procurorul menţionat a fost delegat la Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura centrală.
La nivelul secţiei menţionate, dosarul a fost înregistrat sub nr. 584/P/2012.
Prin rezoluţia cu acelaşi număr din 9 iulie 2012, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul C.R.M. - procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Structura centrală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există.
De asemenea, s-a dispus ca petentului Ş.C. să-i fie comunicată copia Ordonanţei nr. 10364/P/2009 din 25 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, solicitare pe care acesta a adresat-o în repetate rânduri parchetului, fără să primească niciun răspuns.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petentul, astfel că, prin Rezoluţia nr. 723/II-2/2013 a procurorului şef al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petent împotriva soluţiei adoptate în Dosarul nr. 584/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, comunicându-se această rezoluţie petentului.
Pentru a se dispune această soluţie, procurorul şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a arătat că Rezoluţia din 9 iulie 2012, dispusă în Dosarul nr. 584/P/2012, a reţinut faptul că Ş.C. nu a solicitat efectuarea de cercetări faţă de procurorul C.R.M., ci acesta a dorit doar să i se comunice modul de soluţionare a Dosarului nr. 10364/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, sens în care a formulat patru cereri cu acest obiect.
În consecinţă, s-a apreciat că în mod corect procurorul din cadrul secţiei de urmărire penală şi criminalistică a concluzionat că fapta reţinută în sarcina magistratului C.R.M. nu există, în materialitatea ei.
Împotriva Rezoluţiei din 9 iulie 2012, dispusă în Dosarul nr. 584/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică - menţinută prin Rezoluţia nr. 723/II-2/2013 dată de procurorul şef al parchetului menţionat - a formulat plângere petentul, conform art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Verificând rezoluţia contestată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarele înaintate de parchet, a susţinerilor petentului şi a probelor administrate în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea cu care a fost sesizată este nefondată, pentru considerentele ce urmează:
Rezoluţia contestată de petent în prezenta cauză este legală şi temeinică, soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă în privinţa intimatului întemeindu-se, în mod corect, pe lipsa oricăror probe privind săvârşirea de către acesta a infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen.
Cu referire la soluţia dispusă în privinţa intimatului, Înalta Curte arată că aceasta a fost justificată, întrucât magistratul chemat să rezolve plângerea iniţial formulată de către petent a examinat justeţea aspectelor sesizate prin prisma elementelor probatorii strânse în cauză, pe baza cărora şi-a format o convingere fermă asupra temeiniciei acuzaţiilor şi a dat soluţia în consecinţă.
Emiterea sau pronunţarea unei anumite soluţii nu echivalează cu un abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi sau cu alte fapte penale, cum opinează petentul şi nu se circumscrie conţinutului constitutiv al niciunei alte fapte prevăzute de legea penală.
Din această perspectivă, în cauza de faţă, intimatul procuror şi-a desfăşurat activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, procurorii fiind independenţi în soluţiile dispuse.
De altfel, Rezoluţia din 9 iulie 2012, dispusă în Dosarul nr. 584/P/2012, a reţinut faptul că petentul nu a solicitat efectuarea de cercetări faţă de procurorul C.R.M., ci a solicitat comunicarea modului de soluţionare al Dosarului nr. 10364/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
În cauză, având în vedere, pe de o parte, parcursul sinuos al dosarului, anterior descris, determinat de declinările succesive de competenţă intervenite în cauză ce nu au fost ocazionate de culpa parchetului şi, pe de altă parte, numărul mare de lucrări existente în lucru la parchetele ce au dispus soluţii privind plângerea formulată de petent, instanţa apreciază că termenul de soluţionare al plângerii nu a depăşit un termen rezonabil.
De asemenea, Înalta Curte reţine că materializarea opiniei intimatului în soluţia dispusă este rezultatul aplicării normelor legale în raport de situaţia de fapt şi de probele din dosarul cauzei. Dacă s-ar admite faptul că împotriva magistraţilor care au pronunţat o soluţie se poate face plângere penală ar însemna că se instituie noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
În consecinţă, Înalta Curte constată că nu există indicii care să conducă la concluzia că măsurile şi soluţiile dispuse de către intimat în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice ar fi contrare vreunei dispoziţii legale cu incidenţă în cauza respectivă.
Pentru considerentele pe preced, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge plângerea formulată de petentul Ş.C. împotriva Rezoluţiei din 9 iulie 2012 dată în Dosarul nr. 584/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, ca nefondată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul Ş.C. împotriva Rezoluţiei din 9 iulie 2012 dată în Dosarul nr. 584/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1027/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... | ICCJ. Decizia nr. 1045/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
