ICCJ. Decizia nr. 325/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 325/2013

Dosar nr. 189/1/2013

Şedinţa publică din 27 martie 2013

Asupra cererii de strămutare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 11 ianuarie 2012, petiţionara C.M. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 598/43/2012 al Curţii de Apel Târgu Mureş, apreciind că există motive de bănuială legitimă şi că obiectivitatea şi imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită faptului că adversarul său este avocat.

În motivarea cererii petiţionarul a arătat că există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei la o altă instanţă pentru că la actuala instanţă se constată existenţa unei lipse de obiectivitate şi de imparţialitate datorită împrejurărilor cauzei şi climatului în care se desfăşoară procesul ca urmare a influenţei pe care adversarul său o are asupra instanţei.

Pentru aceste motive petenta consideră că strămutarea judecării cauzei la o altă instanţă egală în grad este imperios necesară pentru asigurarea unui proces echitabil.

Din informaţiile solicitate potrivit art. 57 C. proc. pen. şi comunicate de către Ministerul Justiţiei, rezultă următoarele:

Prin ordonanţa nr. 166/P/2012 din 16 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş s-a dispus:

- scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului S.S.A., avocat în Baroul Mureş pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., conform art. 10 lit. b1) C. proc. pen. raportat la art. 181 C. pen.;

- în conformitate cu prevederile art. 91 lit. c) C. pen., aplicarea faţă de acelaşi învinuit a sancţiunii administrative a amenzii în cuantum de 1.000 RON;

- neînceperea urmăririi penale faţă de S.S.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen., conform art. 10 lit. d) C. proc. pen.;

- sesizarea instanţei civile pentru anularea înscrisului falsificat.

Prin ordonanţa nr. 5078/II/2/202 din 21 octombrie 2012, Procurorul general Adjunct al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de partea vătămată C.M. împotriva ordonanţei nr. 166/P/2012 din 16 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş.

La data de 18 decembrie 2012 a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş Dosarul nr. 598/43/2012, având ca obiect plângerea petentei C.M. împotriva rezoluţiei procurorului de netrimitere în judecată a intimatului S.S.A. Cauza a fost soluţionată la data de 7 martie 2013 prin respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Din informarea transmisă de Ministerului Justiţiei s-a constatat că la Curtea de Apel Târgu Mureş procesul penal s-a desfăşurat cu respectarea dispoziţiilor procedurale care reglementează faza judecăţii, neexistând motive concrete care să determine strămutarea cauzei.

Înalta Curte, examinând cererea de strămutare în raport cu motivele invocate şi cu informaţiile comunicate de Ministerul Justiţiei constată că în cauză, niciuna dintre cerinţele art. 55 alin. (1) C. proc. pen. nu sunt întrunite.

În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea instanţei trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparţial, dar şi din perspectiva celui interesat.

La acest control, instanţa investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuţie imparţialitatea judecătorului şi justifică temerea celui interesat.

Curtea Europeană a hotărât că în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenţa instanţei europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

În raport de cele expuse se constată că nu au fost evidenţiate aspecte din care să rezulte că imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 598/43/2012 al Curţii de Apel Târgu Mureş, că există duşmănii locale, că ar exista vreun pericol de tulburare a liniştii publice ori că una dintre părţi ar avea vreo rudă sau afin, până la gradul IV inclusiv, printre judecătorii, procurorii, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei şi în consecinţă, se apreciază că temerile petentei C.M. nu sunt justificate, Înalta Curte urmând să respingă cererea ca neîntemeiată.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R E Ş T E

Respinge ca nefondată cererea formulată de petenta C.M. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 598/43/2012 al Curţii de Apel Târgu Mureş.

Obligă petenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 27 martie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 325/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond