ICCJ. Decizia nr. 872/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 872/2013
Dosar nr. 2332/1/2013
Şedinţa publică din 10 octombrie 2013
Asupra plângeri de faţă constată următoarele;
La data de 27 septembrie 2012 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Serviciul de Resurse Umane şi Documentare sub nr. 15378/2012 plângerea trimisă prin e-mail de către R.A. prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraţilor menţionaţi anterior „pentru operaţiuni conspirative şi de muşamalizare la nivel înalt în regim militarizat împotriva cetăţenilor acestui stat ” .
Plângerea a fost înaintată la Secţia de urmărire penală şi criminalistică şi înregistrată în evidenţa cauzelor penale sub nr. 775/P/2012.
Din verificările efectuate în cauză prin prisma celor sesizate, a fost reţinută următoarea situaţie de fapt:
În cursul anului 2012, persoana vătămată R.A. a adresat mai multe memorii Consiliului Superior al Magistraturii şi înregistrate la Inspecţia Judiciară - Direcţia Inspecţie Judiciară pentru judecători prin care a solicitat să i se transmită, pe cale poştală, fişele propriilor dosare extrase de către inspectori din aplicaţia E.C.R.I.S. mai precis pentru următoarele dosare:
- Dosar nr. 1419/46/2011 din cadrul Curţii de Apel Piteşti;
- Dosar nr. 10892/2/2011 din cadrul Curţii de Apel Bucureşti;
- Dosarele cu nr. 1844/223/2011 şi nr. 1873/223/2011 de la Judecătoria Drăgăşani;
- Dosarele cu nr. 4968/4/2011 şi nr. 4968/4/2011 de la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
Ca urmare a verificărilor efectuate s-a constatat faptul că petentului i s-au comunicat în repetate rânduri răspunsuri cu privire la petiţiile formulate şi reveniri la lucrările înregistrate sub nr. 875/IJ/657/SIJ/2012, nr. 292/IJ/261/SU/2012, nr. 521/IJ/438/SIJ/2012, nr. 163/IJ/l59/SIJ/2012, nr. 578/IJ/479/SIJ/2012.
S-a mai reţinut că întrucât memoriul înregistrat la data de 1 martie 2012 sub nr. 711/IJ/584/DIJ/2012 cu revenirile din datele de 20 martie 2012, 17 martie 2012, 10 aprilie 2012, 13 martie 2012, 18 aprilie 2012, petentul nu a invocat alte aspecte decât cele care au fost deja analizate, iar cu privire la eliberarea de înscrisuri aceasta nu poate fi efectuată decât de către instanţa la care se află arhivat dosarul după justificarea interesului, care va putea elibera copii certificate pentru conformitate cu originalul, Inspecţia Judiciară şi-a menţinut punctele de vedere exprimate în răspunsurile deja comunicate.
În acest context, nemulţumit de modul de soluţionare a memoriilor de către Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, persoana vătămată a formulat plângere penală împotriva - inspectorului şef şi al preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.
S-a reţinut că din analiza actelor existente la dosar nu au rezultat indicii şi dovezi privind săvârşirea vreunei fapte penale de către persoanele reclamate în. plângere, aspectele sesizate de către petiţionar fiind lipsite de temei real.
Conform dispoziţiilor art. 246 C. pen., constituie infracţiune de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcţionarului public, care în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale altei persoane.
Memoriile formulate de petent la Consiliul Superior al Magistraturii au fost soluţionate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
În concluzie s-a reţinut că nemulţumirea petentului de răspunsurile la memoriile soluţionate de către Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu poate conduce în nici un caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii pe care acesta a indicat-o în plângere.
Prin rezoluţia nr. 775/P/2012 din 5 februarie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, faţă de judecătorii A.N.G. şi V.C.R. a dispus neînceperea urmăririi penale, în conformitate cu art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. astfel: A.N.G. - membru al Consiliului Superior al Magistraturii, V.C.R. - inspector şef - Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există.
Împotriva rezoluţiei nr. 775/P/2012 din 5 februarie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a formulat plângere petentul R.A. care a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea soluţiei atacate şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale.
A criticat rezoluţia atacată criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice arătând că i-a fost încălcat dreptul la apărare, dreptul la propriul dosar, dreptul la libertate de gândire şi conştiinţă şi de religie, dreptul la libertatea de exprimare, dreptul la un proces echitabil şi la repararea pagubelor suferite, dar nu a adus nici un argument care să susţină aceste critici.
Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 2781 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Înalta Curte reţine că legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca, orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare. Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa cum, de altfel, a procedat şi petiţionarul, prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de faţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 200 C. proc. pen. „Urmărirea penala are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenta infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor si la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispună trimiterea in judecata ” .
Organul de urmărire penală sesizat potrivit unuia din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., efectuează acte premergătoare şi de urmărire penală în succesiunea determinată de lege, acte care au menirea de a clarifica aspectele care confirmă sau infirmă existenţa infracţiunii şi pot conduce la constatarea unuia din cazurile reglementate de art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
În cauză, în urma actelor premergătoare efectuate, Înalta Curte constată, că procurorul de caz a reţinut corect situaţia de fapt potrivit căreia intimaţii A.N.G. şi V.C.R., nu au săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen.
Totodată, se mai constată că soluţia de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimaţilor pentru săvârşirea infracţiunii precizate anterior, este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare administrate în cauză nu a rezultat faptul că intimaţii ar fi săvârşit infracţiunea pentru care a fost sesizat parchetul sau care să fi cauzat o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Întrucât, în speţă, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că în timpul efectuării atribuţiilor de serviciu de către intimaţi aceştia ar fi săvârşit cu intenţie vreo faptă de natură a antrena răspunderea lor penală şi, cu atât mai puţin, săvârşirea unor fapte prin care să aducă atingere intereselor legale ale vreunei persoane, s-a apreciat, în mod justificat, de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin pronunţarea rezoluţiei atacate cu prezenta plângere,, că susţinerile petiţionarului nu au niciun suport probator.
De altfel, Înalta Curte constată că petiţionarul nu a produs dovezi în sprijinul celor relevate şi nu a făcut referire la aspecte concrete, ce ţin de elementele constitutive ale acestei infracţiuni, fiind simple afirmaţii lipsite de orice fundament real.
Împrejurarea că petentul a fost nemulţumit de modul în care intimaţii şi-au desfăşurat activitatea de serviciu şi au răspuns memoriilor petentului, în condiţiile în care intimaţii au respectat cadrul legislativ în luarea măsurilor decizionale, nu poate să conducă la concluzia că au fost săvârşite fapte penale care să-atragă răspunderea penală, disciplinară a intimaţilor atâta timp cât au fost avute în vedere actele administrate de părţi în vederea dispunerii de către parchet a unei soluţii legale şi temeinice. De asemenea fapta nu există. în materialitatea sa cât timp nu se poate reţine că au fost săvârşite cu intenţie şi că. prin aceasta s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale persoanei.
În consecinţă, respingând plângerea şi dispunând neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus o rezoluţie temeinică şi legală.
În baza art. 278 alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul R.A. împotriva rezoluţiei nr. 775/P/2012 din 5 februarie 2013 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Va menţine ca legală şi temeinică rezoluţia atacată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului prezentei sentinţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul R.A. împotriva rezoluţiei nr. 775/P/2012 din 5 februarie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Menţine ca legală şi temeinică rezoluţia atacată.
Obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 791/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 883/2013. Penal → |
|---|
