ICCJ. Decizia nr. 572/2013. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 572/2013
Dosar nr. 38723/3/2012
Şedinţa publică din 22 mai 2013
Deliberând asupra contestaţiei de executare de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 1025 din 29 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 460 C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de petentul I.M.
A fost obligat petentul la 500 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că la data de 4 octombrie 2012 a fost înregistrată contestaţia la executare formulată de petentul condamnat cu privire la faptul că este nemulţumit că procurorul a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 291/A /2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, cu toate că nu formulase apel împotriva sentinţei primei instanţe.
Tribunalul, analizând actele şi lucrările dosarului, a reţinut că prin sentinţa penală nr. 673 din 5 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, a fost condamnat inculpatul I.M. la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) şi art. 33 lit. a) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, iar prin decizia penală nr. 291/A din 5 decembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală pentru cauze cu minori şi de familie, acesta a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Decizia a fost recurată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală, Serviciul Teritorial Bucureşti.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia penală nr. 3572 din 3 noiembrie 2009, a admis recursul Parchetului, a casat în totalitate decizia penală recurată, menţinând dispoziţia de condamnare a inculpatului la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 673/2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală.
În urma rămânerii definitive a sentinţei penale de condamnare, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1128 din 5 noiembrie 2009.
Tribunalul a reţinut că, potrivit art. 3851 alin. (4) C. proc. pen. nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362, între care şi procurorul, nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare.
Raportând situaţia petentului la dispoziţiile legale menţionate, s-a constatat că recursul promovat de procuror era admisibil chiar dacă acesta nu a folosit apelul, întrucât sentinţa primei instanţe a suferit modificări ca urmare a apelului declarat de inculpat.
S-a apreciat că nu sunt întemeiate nici susţinerile în sensul că hotărârea ar fi rămas definitivă la instanţa de apel, atâta vreme cât nu sunt incidente dispoziţiile art. 4161 C. proc. pen., decizia instanţei de apel fiind atacată cu recurs de Parchet.
II. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul I.M., invocând, în esenţă, faptul că tribunalul nu s-a pronunţat cu privire la toate cererile formulate.
Prin decizia nr. 290/R din 12 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, a admis recursul declarat de către contestator, a casat în totalitate sentinţa recurată şi în baza art. 461 alin. (2) teza finală C. proc. pen. trimite cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării contestaţiei la executare formulată de contestatorul I.M.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a constatat următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 673 din 5 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare inculpatul I.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi, respectiv, art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen.
Prin decizia penală nr. 291/A din 5 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, acelaşi inculpat a fost achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru cele 2 infracţiuni.
Ulterior, prin decizia penală nr. 3572 din 3 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia instanţei de apel a fost casată în totalitate, menţinându-se soluţia primei instanţe în privinţa inculpatului I.M.
În contestaţia ce formează obiectul prezentei cauze condamnatul a invocat „o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare”, legată de exercitarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., precizând că temeiul juridic este art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Faţă de precizările contestatorului privitoare la obiectul şi temeiul juridic al contestaţiei la executare, cum motivele invocate de acesta privesc hotărârea prin care s-a soluţionat recursul în ciclul procesual anterior, Curtea a apreciat că tribunalul a încălcat dispoziţiile art. 461 alin. (2) teza finală C. proc. pen. soluţionând această contestaţie, situaţie în care hotărârea este lovită de nulitate absolută, conform art. 197 alin. (2) teza I C. proc. pen.
În această situaţie curtea de apel, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) şi art. 3859 pct. 1 C. proc. pen., a admis recursul formulat de recurentul contestator I.M. şi a casa în totalitate sentinţa penală atacată.
În baza art. 461 alin. (2) teza finală C. proc. pen., a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării contestaţiei la executare formulată de contestator.
III. Prin contestaţia la executare, contestatorul I.M. a invocat o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută legată de exercitarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., temeiul juridic fiind cel prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Înalta Curte, analizând contestaţia la executare apreciază că aceasta este nefondată din următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 673/2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, a condamnat pe inculpatul I.M. la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul.
Prin decizia penală nr. 291/A din data de 5 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatul pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, respectiv pentru infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T.
Prin decizia penală nr. 3572 din 3 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., a casat în totalitate decizia penală recurată, menţinând dispoziţia de condamnare a inculpatului I.M. la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 673/2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală.
În urma rămânerii definitive a sentinţei penale de condamnare, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1128 din 5 noiembrie 2009.
Nu sunt întemeiate nici susţinerile contestatorului în sensul că hotărârea ar fi rămas definitivă la instanţa de apel atâta vreme cât nu sunt incidente dispoziţiile art. 4161 C. proc. pen., întrucât împotriva acestei decizii, în termenul legal, a formulat recurs reprezentantul Ministerului Public.
Potrivit art. 3851 alin. (4) C. proc. pen. nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362 C. proc. pen., între care şi procurorul, nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 C. proc. pen. pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare.
Admisibilitatea recursului declarat de reprezentantul Ministerului Public a fost deja analizată de către instanţa de recurs la momentul soluţionării. Totodată instanţa constată că pe calea contestaţiei la executare nu se poate efectua o nouă verificare a admisibilităţii acestei căi de atac.
Potrivit art. 461 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen. se poate formula contestaţie la executare împotriva unei hotărâri definitive când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare sau când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Se constată că hotărârea de condamnare a rămas definitivă faţă de petent la data de 3 noiembrie 2009, data soluţionării recursului.
Critica petentului vizează o nelămurire dedusă din pronunţarea unei hotărâri de condamnare după o soluţie de achitare. Acest aspect însă nu poate fi apreciat ca reprezentând o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută şi nu poate genera nici un impediment la executare.
Ca urmare, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia la executare formulată de către petentul condamnat I.M. împotriva deciziei penale nr. 3572 din 3 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 37015/3/2007.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatorul I.M. împotriva deciziei penale nr. 3572 din 3 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 37015/3/2007.
Obligă contestatorul la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 569/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... | ICCJ. Decizia nr. 791/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
