ICCJ. Decizia nr. 947/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 947/2013
Dosar nr. 3511/1/2013
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2013
Asupra plângerii de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cu nr. 3795D/P/2012 a fost înregistrată la D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Bucureşti plângerea formulată de D.V.A., referitor la săvârşirea de către SC E.M.B.A. SRL, SC E.A. SRL, M.I. şi Z.R. a infracţiunilor prevăzute de art. 139 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, art. 215 alin. (3), (5) C. pen., art. 42-50 din Legea nr. 161/2003.
Iniţial plângerea a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti, această unitate declinându-şi competenţa în favoarea D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Bucureşti.
În plângerea penală petentul D.V.A. arată că între PFA D.V.A. în calitate de prestator şi SC E.M.B.A. SRL, reprezentată de M.I., în calitate de beneficiar, a fost încheiat un contract de prestări servicii la data de 1 ianuarie 2009, cu o durată de 5 ani. Obiectul contractului l-a constituit prestarea de către prestator către beneficiar a unor servicii în domeniul informatic, ca suport pentru activitatea de regularizare daune. În jurul datei de 1 decembrie 2011 M.I., fără a-l anunţa, i-a restricţionat accesul la serverele pe care erau stocate datele privind activitatea de regularizare a daunelor precum şi programul informatic dezvoltat de el. Ulterior serverele au fost închise de M.I., activitatea de regularizare a daunelor derulându-se pe alte servere închiriate în acest scop, M.I. folosind în continuare programul informatic ce a făcut obiectul contractului, încălcând astfel clauzele contractuale.
Petentul D.V.A. a apreciat că prejudiciul material suferit este în sumă de 726.048 RON, la care se adaugă 1.000.000 RON daune morale. Referitor la prejudiciul material reclamat, acesta se compune din 484.032 RON reprezentând daune-interese calculate conform art. 11 alin. (4) din contractul încheiat la data de 1 ianuarie 2009 cu SC E.M.B.A. SRL şi suma de 242.016 RON reprezentând daune pentru folosirea ilegală de către SC E.A. SRL a aplicaţiei software ce îi aparţine.
În urma unor neînţelegeri referitoare la modalitatea de executare a contractului, SC E.M.B.A. SRL a închis serverele folosite iniţial şi a continuat activitatea folosind servere închiriate în acest scop de SC E.A. SRL. După momentul începerii derulării activităţii pe noul server D.V.A. nu a mai avut acces la baza de date. În continuare M.I. a folosit pentru desfăşurarea activităţii de gestiune a daunelor un program informatic realizat de PFA Z.I.
Fiind audiat, Z.I. a declarat că a realizat un program informatic pentru gestiunea daunelor din asigurări, la solicitarea lui M.I. Referitor la acest program a precizat că, pentru a-l realiza, M.I. trebuia să-i pună la dispoziţie o bază de date ce se afla pe 2 servere dar, deoarece datele din acea bază erau criptate, nu a putut accesa informaţia stocată pe cele 2 servere, astfel încât a finalizat programul informatic folosind o bază de date mai veche cu dosare de daună. Ulterior, pentru utilizarea programului informatic, a folosit un server pus la dispoziţie de M.I.
M.I. a declarat că în anul 2008 s-a hotărât să dezvolte un program informatic de daună, apelând pentru realizarea acestuia la D.D. şi D.V.A., oferindu-le informaţii despre modalitatea în care ar trebui să funcţioneze acel program. D.D. şi D.V.A. au dezvoltat un program de gestiune a dosarelor de daună, utilizat de SC E.M.B.A. SRL. Ulterior punerii în funcţiune a aplicaţiilor realizate de D.D. şi D.V.A., SC E.M.B.A. SRL şi SC E.A. SRL au încheiat cu PFA D.V.A. contracte de mentenanţă şi administrare a bazelor de date. Deoarece în jurul datei de 1 decembrie 2011 a constatat că aplicaţia eclaims nu funcţionează l-a contactat pe D.V.A., acesta spunându-i că face lucrări de mentenanţă. La data de 2 decembrie 2011 a fost anunţat de clienţii SC E.M.B.A. SRL şi SC E.A. SRL că au fost încunoştinţaţi printr-un e-mail primit de la D.V.A. că le-a fost restricţionat accesul la aplicaţia eclaims. Având în vedere activităţile întreprinse de D.V.A., la data de 4 decembrie 2011 a hotărât oprirea serverelor pe care SC E.M.B.A. SRL le închinase de la SC L.D. SRL, apoi a închiriat un nou server de la SC L.D. SRL pe care a repornit înregistrarea dosarelor de daună, folosind o nouă aplicaţie „eclaims” dezvoltată de PFA Z.R.
Referitor la dreptul de a utiliza aplicaţia administrată de D.V.A., M.I. a declarat că în calitate de utilizator avea dreptul de a introduce date, de a verifica, de a vizualiza aplicaţia şi de a aproba activităţile din punct de vedere operativ, fără a putea vizualiza modalitatea în care funcţionează programul. De asemenea, M.I. a precizat că în temeiul art. 13 din contractul încheiat la data de 11 ianuarie 2009 i-a notificat lui D.V.A. faptul că a cesionat părţile sociale pe care le deţinea la SC E.M.B.A. SRL.
Analizând actele premergătoare efectuate în cauză, procurorul a constatat că nu au fost comise infracţiunile de acces, fără drept, la un sistem informatic săvârşită în scopul obţinerii de date informatice prevăzut de art. 42 alin. (1), (2) din Legea nr. 161/2003, modificarea de date informatice ori restricţionarea accesului la aceste date, fără drept, transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic sau dintr-un mijloc de stocare a datelor informatice prevăzut de art. 44 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 161/2003, cauzarea unui prejudiciu patrimonial unei persoane prin restricţionarea accesului la date informatice ori prin împiedicarea în orice mod a funcţionării unui sistem informatic, în scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul prevăzut de art. 49 din Legea nr. 161/2003, dispunând neînceperea urmăririi penale pentru comiterea acestor fapte.
Astfel, se constată că baza de date creată prin utilizarea aplicaţiei informatice de gestiune a daunelor aparţine SC E.M.B.A. SRL. Având în vedere acest fapt se constată că proprietarul bazei de date avea acces legal la acea bază de date, fiind astfel exclus un acces fără drept sau un acces în scopul de a obţine date informatice, în condiţiile în care, aşa cum am mai arătat, acele date informatice aparţineau SC E.M.B.A. SRL.
Restricţionarea accesului lui D.V.A. la baza de date nu a fost făcută fără drept deoarece a fost făcută de proprietarul bazei de date. Aspectele referitoare la modalitatea de executare a contractului de prestări servicii încheiat la data de 1 ianuarie 2009 între SC E.M.B.A. SRL şi PFA D.V.A. nu au relevanţă în ceea ce priveşte comiterea infracţiunilor anterior menţionate.
În ceea ce priveşte transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic sau dintr-un mijloc de stocare a datelor informatice, se constată că nu este dovedit în cauză că M.I., Z.R., SC E.M.B.A. SRL, SC E.A. SRL au transferat neautorizat date dintr-un sistem informatic sau dintr-un mijloc de stocare a datelor informatice care aparţin petentului D.V.A., în condiţiile în care în contractul încheiat la data de 1 ianuarie 2009 nu este descrisă aplicaţia informatică despre care D.V.A. susţine că îi aparţine.
Prejudiciul patrimonial invocat de D.V.A. constă, aşa cum acesta l-a descris în plângerea penală, în suma de 484.032 RON reprezentând daune-interese calculate conform art. 11 alin. (4) din contractul încheiat la data de 1 ianuarie 2009 cu SC E.M.B.A. SRL şi suma de 242.016 RON reprezentând daune pentru folosirea ilegală de către SC E.A. SRL a aplicaţiei software ce îi aparţine. Aşadar, petentul nu invocă faptul că a suferit un prejudiciu patrimonial ca urmare a restricţionăm accesului la date informatice ori a împiedicării în orice mod a funcţionării unui sistem informatic, acţiuni care sunt menţionate de art. 49 din Legea nr. 161/2002 ca elemente materiale ale laturii obiective a acestei infracţiuni. Deoarece nu a fost realizat nici unul din aceste elemente materiale, se constată că fapta prevăzută de art. 49 din Legea nr. 161/2003 nu există.
Referitor la comiterea de către M.I., Z.R., SC E.M.B.A. SRL şi SC E.A. SRL a infracţiunilor de punere la dispoziţia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte reţele de calculatoare, fără consimţământul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi prevăzute de art. 1398 din Legea nr. 8/1996 şi a infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, unitate de parchet competentă material, având în vedere cuantumul prejudiciului reclamat.
În consecinţă, pe calea ordonanţei nr. 3795D/P/2012, temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 27 C. proc. pen., procurorul a dispus:
Neînceperea urmăririi penale faţă de M.I., Z.R., SC E.M.B.A. SRL şi SC E.A. SRL pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 44 alin. (2), de art. 44 alin. (1), (2), (3) şi de art. 49 din Legea nr. 161/2003 deoarece faptele reclamate nu există.
Disjungerea cauzei referitor la comiterea de către M.I., Z.R., SC E.M.B.A. SRL, SC E.A. SRL a infracţiunilor de punere la dispoziţia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte reţele de calculatoare, fără consimţământul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi prevăzute de art. 1398 din Legea nr. 8/1996 şi a infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Soluţia a fost menţinută la nivelul procurorului şef din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Bucureşti, plângerea formulată de D.V.A. fiind respinsă ca neîntemeiată.
În continuare, petentul D.V.A. a înţeles să se adreseze instanţelor de judecată.
Sesizată fiind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se va constata, cu aspect prioritar, împrejurarea că abordarea pe fond din partea procurorului a plângerii petentului, cu soluţie adiacentă procedurală, a vizat strict infracţiunile informatice prevăzute de Legea nr. 161/2003.
Concret, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.I., Z.R., SC E.M.B.A. SRL şi SC E.A. SRL pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 44 alin. (1), (2), de art. 44 alin. (1), (2), (3) şi de art. 49 din Legea nr. 161/2003.
Este real că în cazul infracţiunilor informatice respective competenţa efectuării urmăririi penale revine D.I.I.C.O.T. potrivit art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 508/2004, urmărirea penală este efectuată în mod obligatoriu de procurorul din cadrul acestei structuri, însă în Capitolul 4, „Dispoziţii procedurale” din Titlul III din Legea nr. 161/2003 nu se cuprinde nicio normă privind competenţa instanţelor, derogatorie de la competenţa instituită de C. proc. pen., astfel încât competenţa de a judeca în primă instanţă infracţiunile prevăzute de Titlul III din Legea nr. 161/2003 revine instanţei de drept comun, respectiv judecătoriei.
În ceea ce priveşte aspectele teritoriale, din conţinutul plângerii petentului se desprinde competenţa Judecătoriei sector 1 Bucureşti, în funcţie de locul unde locuieşte persoana vătămată, pretinsul făptuitor principal, M.I., implicit locul unde ar fi fost săvârşită infracţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Trimite plângerea formulată de petentul D.V.A. împotriva ordonanţei nr. 3795D/P/2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Bucureşti, la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, spre competentă soluţionare.
Definitivă.
Pronunţata, în şedinţă publică, azi 1 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 941/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 948/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
