ICCJ. Decizia nr. 101/2014. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Gestiunea frauduloasă (art.214 C.p.), abuz în serviciu contra intereselor publice (art.248 C.p.). Apel
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 101/2014
Dosar nr. 1015/33/2011
Şedinţa publică din 17 aprilie 2014
Asupra apelurilor de faţă,
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 134 din 27 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-a dispus în baza art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. şi cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. condamnarea inculpatei G.M.M., domiciliată în Gherla, jud.Cluj, la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată.
În baza art. 81, 82 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani şi 10 luni.
A atras atenţia inculpatei asupra disp.art. 83 C. pen.
A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi art. 65 C. pen.
Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a dispus şi suspendarea executării pedepselor accesorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 214 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata B.D.C., domiciliată în Gherla, jud. Cluj, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă în forma continuată.
În baza art. 81, 82 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani.
A atras atenţia inculpatei asupra disp.art. 83 C. pen. şi a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a dispus şi suspendarea executării pedepselor accesorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 214 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen.;, art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata B.M.A., domiciliată în Gherla, jud.Cluj:, la pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de gestiune frauduloasă în formă continuată.
În baza art. 81, 82 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani.
A atras atenţia inculpatei asupra disp.art. 83 C. pen. şi a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a dispus şi suspendarea executării pedepselor accesorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 214 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata B.F., domiciliată în Gherla, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de gestiune frauduloasă în formă continuată.
În baza art. 81, 82 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
A atras atenţia inculpatei asupra disp.art. 83 C. pen. şi a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a dispus şi suspendarea executării pedepselor accesorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 348 C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen. a dispus anularea contractelor de vânzare cumpărare din 09 aprilie 2009 şi din 31 iulie 2009 la Biroul notarului public G.M.M. şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi efectuarea cuvenitelor menţiuni în cartea funciară.
A respins celelalte pretenţii formulate de partea civilă SC N. SRL, prin curator C.M.
Onorariile parţiale pentru apărătorii din oficiu ai inculpatelor şi pentru apărătorul din oficiu al părţii civile B.F., av.C.M., s-a stabilit a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
A obligat inculpatele să plătească flecare în favoarea statului sumele de câte 1.550 lei cheltuieli judiciare (din care câte 85 lei reprezentând onorariu avocaţial parţial, câte 250 lei onorariu pentru curator şi câte 700 lei onorariu expert, această din urmă sumă fiind avansată din fondurile Ministerului Justiţiei).
A dispus scutirea de la plata amenzii judiciare în sumă de 2.000 lei aplicată d-lui avocat A.P prin încheierea din data de 21 noiembrie 2012.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj nr. 172/P/2011 din data de 22 iulie 2011 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatelor: G.M.M., notar public, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată şi continuată, prev. de art. 246 C. pen., raportat la art. 2481C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen.; B.M.A., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la gestiune frauduloasă, în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 214 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; B.D.C., pentru săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă, în formă continuată, prev. de art. 214 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi B.F., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la gestiune frauduloasă, în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 214 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În actul de acuzare, s-a reţinut în esenţă faptul că partea vătămată L.l. şi fosta soţie a acestuia, inculpata B. (fostă L) M.A., au calitatea de asociaţi ai SC N. SRL Gherla, iar L.l. este administratorul acestei firme.
SC N. SRL a adjudecat la data de 09 februarie 2006, în baza unui proces verbal de adjudecare, în urma unei licitaţii, un imobil „casă de protocol" şi teren construit şi liber, înscrise în C.F. Gherla, de la debitorul SC S. SRL Gherla, în schimbul unei sume totale de 400.399 lei şi T.V.A. de 76.074 lei, clădirea fiind amenajată ca pensiune.
La data de 19 octombrie 2007 a fost autentificată procura nr. 3959, prin care inculpata B.M.A. (la momentul respectiv purtând numele L.) a împuternicit-o pe sora sa, inculpata B.D.C. (la momentul respectiv purtând numele M.), să administreze firma SC N. SRL „cum va crede de cuviinţă că este profitabil pentru aceasta". Procura respectivă, deşi a fost intitulată „procură specială", a avut caracterul unei procuri generale de administrare şi gestionare a afacerii, B.D.C. fiind împuternicită să administreze firma şi să efectueze numeroase activităţi în numele mandantei, respectiv să angajeze personal la pensiune, să încheie contracte de aprovizionare, să încheie contracte de închiriere şi de împrumut, să facă plăţi, să încaseze bani, să contracteze credite bancare, să aducă modificări actelor constitutive. In procură se mai menţionează că mandatara „va putea încheia contracte de vânzare-cumpărare autentice, prin care să cumpere şi să vândă imobile pe teritoriul României, în condiţiile cele mai avantajoase pentru societate".
Ulterior, la data de 08 noiembrie 2008, numitul L.I., a emis, la rândul său, o procură notarială prin care a împuternicit-o pe B.D.C. să administreze şi să gestioneze activităţile firmei şi ale pensiunii, ce are un conţinut şi un caracter similar procurii din 19 octombrie 2007. Menţiunea din cuprinsul procurii că mandatara „va putea încheia contracte de vânzare-cumpărare autentice, prin care să cumpere şi să vândă ulterior, dacă, consideră necesar, imobile pe teritoriul României, în condiţiile cele mai avantajoase pentru societate" reprezintă un mandat general prin care mandatarul putea efectua doar o revânzare a unor imobile care urmau, eventual, să intre în patrimoniul societăţii comerciale la o dată ulterioară autentificării procurii.
Utilizând procurile notariale din 19 octombrie 2007 şi din 08 noiembrie 2008, inculpata B.D.C. a semnat două contracte de vânzare-cumpărare în numele pretinsei vânzătoare SC N. SRL Gherla, ambele contracte fiind autentificate de notarul public G.M.M. din Gherla, judeţul Cluj, din 09 aprilie 2009 şi din 31 iulie 2009, prin care a înstrăinat către mama sa B.F. următoarele imobile: teren pentru construcţii, în suprafaţă de 1.100 mp, înscris în C.F. Gherla, cu preţul de 4.200 lei şi T.V.A. 798 lei, respectiv imobilul casă nouă S+P+1E, cu suprafaţă construită de 230 mp şi suprafaţă desfăşurată de 480,08 mp, precum şi teren în suprafaţă de 1.100 mp, înscrise în C.F. Gherla (provenită din conversia de pe hârtie a C.F., cu preţul de 21.000 lei şi T.V.A. 3.990 lei.
Prin urmare, fapta inculpatei B.D.C. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de gestiune frauduloasă, în formă continuată, prev. de art. 214 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. iar faptele inculpatelor B.M.A. şi B.F. de a da ajutor inculpatei B.D.C. în activitatea infracţională descrisă mai sus, prin aceea că împreună au convenit în sensul vânzării imobilelor aparţinând SC N. SRL, fraudând astfel interesele societăţii comerciale şi a părţii vătămate L.I., prin transferarea proprietăţii acestora în favoarea inculpatei B.F., ce a semnat contractele de vânzare cumpărare, la un preţ mult mai mic decât cel real, în scopul obţinerii unui folos material, constituie în drept câte o complicitate la infracţiunea de gestiune frauduloasă în formă continuată prev. de art. 26 rap. la art. art. 214 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.
În ceea ce priveşte activitatea notarului public G.M.M. a reţinut că notarul public şi-a încălcat cu ştiinţă atribuţiile de serviciu, pe care şi le-a îndeplinit în mod defectuos, prin autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare din 09 aprilie 2009 şi din 31 iulie 2009, cauzând prin aceasta o vătămare intereselor legale ale părţii civile L.I. şi ale SC N. SRL Notarul public G.M.M. a acceptat să autentifice cele două contracte de vânzare-cumpărare, deşi B.D.C. nu a avut în realitate un mandat de a vinde imobilele în cauză, nefîind împuternicită de către asociaţii SC N. SRL să înstrăineze imobilele respective.Procurile din 19 octombrie 2007 şi din 08 noiembrie 2008 au avut un caracter general, de administrare şi gestionare a afacerii, neavând nicidecum caracterul unor procuri speciale, nefăcând niciun fel de menţiune explicită şi expresă prin care să fie împuternicită B.D.C. să înstrăineze imobilele SC N. SRL
De asemenea, notarul public G.M.M. a acceptat să autentifice cele două contracte, cu fraudarea evidentă a intereselor numitului L.I. şi ale SC N. SRL, imobilele fiind vândute la un preţ total de circa 25.200 lei (fără T.V.A.), cu un preţ de circa 16 ori mai mare, respectiv 400.399 lei (fără T.V.A.), iar înstrăinarea s-a produs „în familie", dobânditorul imobilelor fiind B.F. (mama inculpatelor B.M.A. şi B.D.C.).
Înainte de citirea actului de sesizare, în faţa instanţei de fond, partea vătămată L.I., în nume propriu şi în calitate de reprezentant al SC N. SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 40.000 lei cu titlu de daune morale pentru sine şi suma de 95.400 lei pentru societatea comercială, reprezentând despăgubiri constând în chiria obţinută pentru două din camerele pensiunii, respectiv 60 lei/zi/cameră pentru 795 zile începând cu data de 30 iulie 2009 până la data formulării pretenţiilor. Ulterior, la termenul de judecată din 18 ianuarie 2012, partea vătămată L.I. a arătat că nu mai susţine constituirea de parte civilă întrucât s-a retras din SC N. SRL, iar singurul asociat şi administrator rămâne inculpata B.M.A.
Astfel, şi apărătorul ales al părţii vătămate SC N. SRL care a formulat constituirea de parte civilă a arătat că reziliază contractul de asistenţă juridică şi nu mai susţine interesele părţii vătămate L.l. şi SC N. SRL. în acest sens, la dosar s-au depus procesul verbal din care rezultă că numitul L.l. cesionează părţile sale sociale asociatei B.M.A., precum şi hotărârea din 16 ianuarie 2012 a Asociaţiilor SC N. SRL, din care rezultă că L.l. nu mai este asociat al acestei societăţi şi nu are nicio pretenţie în proces. Hotărârea asociaţiei a fost înregistrată în registrul comerţului la data de 14 februarie 2012.
Având în vedere această situaţie, în şedinţa publică din data de 15 februarie 2012, constatând că partea vătămată SC N. SRL nu mai poate fi reprezentată de numitul L.l., că la data renunţării la pretenţii era deja retras din societate şi că există conflict de interese între asociatul unic al societăţii comerciale care are şi calitatea de administrator, respectiv inculpata B.M.A. precum şi faptul că societatea comercială care a formulat plângerea penală s-a constituit parte vătămată, iar ulterior parte civilă în procesul penal, prima instanţă a dispus desemnarea unui curator special, care să reprezinte interesele SC N. SRL în procesul penal, în persoana d-nei avocat C.M., întemeiat pe dispoziţiile art. art. 44 alin. (1) C. proc. civ.
Curatorul SC N. SRL a menţinut constituirea de parte civilă formulată de apărătorul ales al societăţii, solicitând obligarea inculpatelor la plata sumei de 95.400 lei reprezentând chiria neîncasată de la data încheieriicontractelor şi până la zi, precum şi anularea celor două contracte de vânzare cumpărare.
Fiind audiate de instanţă, inculpatele nu au recunoscut comiterea faptelor, susţinând că cele două procuri le permiteau să încheie acte de dispoziţie cu privire la bunurile aparţinând SC N. SRL iar preţul de vânzarea a fost preţul pieţei şi verificat de notarul public cu ocazia autentificării celor două contracte(filele 95, 99, 101 şi 103 vol. 1).
Partea vătămată L.l., a fost audiată în faţa instanţei de fond la termenul din 19 septembrie 2012 arătând că nu se mai constituie parte civilă, înţelegând să participe în proces în calitate de parte vătămată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că partea vătămată L.l. împreună cu fosta soţie B.M.A., de care a divorţat în anul 2007, au avut calitatea de asociaţi ai SC N. SRL Gherla, până la data de 14 februarie 2012, când L.I. s-a retras din societate, cedând părţile sociale inculpatei B.M., aceasta rămânând şi singurul asociat şi administrator.
La data de 09 februarie 2006, SC N. SRL a obţinut în urma unei licitaţii un imobil casă de protocol şi teren, construit şi liber înscrise în C.F. Gherla de la debitorul SC S. SRL Gherla în schimbul sumei de 400.399 lei şi T.V.A. 76.074 lei organizând în clădirea respectivă o pensiune.
De administrarea pensiunii s-au ocupat o perioadă cei doi asociaţi, aducând mai multe îmbunătăţiri cu sume obţinute cu titlu de credit sau împrumuturi de la persoane fizice, iar în anul 2007, inculpata B.M.A. a împuternicit-o pe sora sa, inculpata B.D.C. să se ocupe de administrarea societăţii, întocmindu-se în acest sens procura din 19 octombrie 2007 de către notarul public G.M.M., în care pe lângă anumite activităţi administrative, de angajare de personal, încheierea unor contracte de aprovizionare, închiriere, încasare de bani şi contractarea unor credite bancare, s-a menţionat că mandatara „va putea încheia contracte de vânzare cumpărare autentice prin care să cumpere şi să vândă imobile pe teritoriul României în condiţiile cele mai avantajoase pentru societate".
Ulterior divorţului pronunţat între soţii L., partea vătămată locuind în Austria, a solicitat notarului public G.M.M. întocmirea unei procuri similare cu cea a fostei soţii şi în acest sens la data de 08 noiembrie 2008 s-a întocmit procura intitulată de asemenea „procură specială" prin care L.I. a împuternicit-o pe B.D.C. să administreze societatea cum va crede de cuviinţă şi în cuprinsul procurii, s-a arătat că mandatara „va putea încheia contracte de vânzare cumpărare autentice prin care să cumpere şi să vândă ulterior, dacă consideră necesar imobile pe teritoriul României, în condiţiile cele mai avantajoase pentru societate".
Cu aceste procuri, B.D.C. s-a prezentat la biroul notarului public G.M.M. din Mun. Gherla, încheind contractele de vânzare cumpărare în forma autentică din 09 aprilie 2009 şi din 31 iulie 2009, constând în teren pentru construcţii în suprafaţă de 1.100 mp înscris în C.F. Gherla, cu preţul de 4.200 lei şi T.V.A. 798 lei, respectiv imobilul casă nouă S+P+1E cu suprafaţă construită de 230 mp şi suprafaţă desfăşurată de 480,08 mp precum şi terenul în suprafaţă de 1.100 mp înscris în C.F. Gherla cu preţul de 21.000 lei şi T.V.A. 3.990 lei, respectiv aceleaşi imobile care au fost achiziţionate de SC N. SRL la data de 09 februarie 2006 în urma unei licitaţii.
Pentru a stabili taxele notariale, inculpata G.M.M. a consultat metodologia aplicată de notarii publici, în funcţie de valoarea stabilită de experţii evaluatori şi anume 98.000 lei pentru contractul din 9 aprilie 2009 şi 162.000 lei pentru contractul din 31 iulie 2009, fără a interveni în preţul stabilit de părţi şi fără a solicita actul de adjudecare al imobilelor ce au constituit obiectul celor două contracte de vânzare cumpărare.
Din probele administrate în cauză a rezultat că anterior vânzării imobilelor respective, inculpata B.D.C. nu a apelat la vreo agenţie imobiliară şi nu a dat un anunţ de vânzare, ci prin înţelegere cu inculpata B.M.A. şi mama sa, B.F., a hotărât ca pensiunea să fie vândută mamei lor, pentru ca ulterior, aceasta să o închirieze societăţii comerciale.
De asemenea, din susţinerile părţii vătămate a reieşit că aceasta nu a avut cunoştinţă de faptul că cele din urmă s-au înţeles să vândă pensiunea inculpatei B.F. şi că, deşi a avut o discuţie cu fosta soţie, inculpata B.M.A., pentru a-l despăgubi cu jumătate din valoarea imobilelor aflate în societate, nu au ajuns la nicio înţelegere, întrucât aceasta din urmă nu a fost de acord.
În ceea ce priveşte cele două procuri „speciale", respectiv cea încheiată la data de 19 octombrie 2007 şi la 08 noiembrie 2008, autentificate de inculpata G.M.M., în calitate de notar public, instanţa constată că, în modalitatea în care au fost redactate, nu dădeau dreptul mandatarului să vândă imobilele care au constituit obiectul celor două contracte de vânzare cumpărare din 09 aprilie 2009 şi din 31 iulie 2009.
Potrivit art. 1536 alin. (2) C. civ. pentru actele de dispoziţie se cere un mandat special, iar potrivit art. 1536 alin. (1) C. civ. mandatul conceput în termeni generali nu este valabil decât pentru actele de administrare.
Totodată, conform art. 1535 C. civ., mandatul este special pentru o afacere sau pentru o oarecare anume afacere ori este general pentru toate afacerile mandantului. Prin urmare, mandatul este special când se dă pentru o singură operaţiune juridică sau pentru anumite operaţii determinate şi general, atunci când mandatarul primeşte împuternicirea de a se ocupa de toate treburile mandantului.
Faţă de aceste considerente, a apreciat că dispoziţia din cele două procuri din care rezultă că mandatara „va putea încheia contracte de vânzare cumpărare autentice prin care să cumpere şi să vândă (ulterior) dacă consideră necesar imobile pe teritoriul României, în condiţiile cele mai avantajoase pentru societate", nu poate constitui un mandat special de reprezentare pentru vânzarea imobilelor ce au constituit obiectul celor două contracte de vânzare cumpărare din 09 aprilie 2009 şi din 31 iulie 2009, întrucât nu se referă la acestea, cum de altfel, nu se referă la vreo operaţie juridică determinată, nu există nicio menţiune expresă ce anume se poate vinde şi cumpăra şi în consecinţă procura are doar caracterul unei procuri generale de administrare şi nu este un document care să permită încheierea unor acte de dispoziţie.
În acelaşi timp, vânzarea unui bun al societăţii la un preţ de 16 ori mai mic decât cel de achiziţie, în condiţiile în care s-au adus şi unele îmbunătăţiri imobilelor construcţii, mai mic şi decât valoarea de impozitare a acestora, care a fost stabilită la nivelul anului 2012 la suma de 862.834,64 lei în ceea ce priveşte clădirile, precum şi de valoarea stabilită de experţii folosiţi de notarii publici în calculul taxelor notariale, nu poate fi considerată o operaţiune avantajoasă pentru societate. De asemenea, prin expertiza tehnică întocmită în cauză s-a stabilit că preţul pieţei în anul 2009 pentru imobilele ce au format obiectul contractelor de vânzare cumpărare s-a situat la nivelul sumei de 145.584 euro în ceea ce priveşte construcţiile şi 22.000 euro pentru teren.
În consecinţă, fapta inculpatei G.M.M. care în calitate de notar public a autentificat contractele din 09 aprilie 2009 şi din 31 iulie 2009, luând în considerare două procuri care nu au avut caracterul unor procuri speciale necesare pentru încheierea unor acte de dispoziţie, pe care la rândul său le-a autentificat la 19 octombrie 2007 şi 08 noiembrie 2008, încălcându-şi astfel atribuţiile de serviciu şi cauzând vătămarea intereselor legale ale părţii vătămate L.l. şi SC N. SRL Gherla, ca urmare a transferării imobilelor aparţinând acestei societăţi în patrimoniul inculpatei B.F., imobile a căror valoare reală este peste suma de 2 miliarde lei vechi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi continuată prev. de art. 246 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen.
A reţinut că inculpata a încălcat dispoziţiile legale care reglementează activitatea notarilor publici nesocotind dispoziţiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, care instituie în sarcina notarului public obligaţia de a desluşi raporturile reale între părţi cu privire la actul pe care vor să-l încheie şi de a verifica dacă scopul pe care-l urmăresc este în conformitate cu legea prin aceea că a întocmit şi autentificat cele două contracte de vânzare cumpărare în baza unor procuri ce nu conţineau un mandat special de reprezentare în baza căruia mandatarul să poată încheia acte de dispoziţie.
Totodată, a mai reţinut că notarul public este obligat în baza art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 36/1995 să verifice ca actele pe care le instrumentează să nu cuprindă clauze contrare legii şi bunelor moravuri, iar în temeiul art. 51 alin. (1) să refuze îndeplinirea actului solicitat în aceste condiţii, iar inculpata nu a atras atenţia părţilor asupra preţului stabilit în vederea transferării dreptului de proprietate a imobilelor din patrimoniul societăţii comerciale în patrimoniul unei persoane fizice, care făcea parte chiar din familia mandatarului şi a unuia dintre asociaţii persoanei juridice, mai ales că în acele procuri se menţiona ca o anumită vânzare sau cumpărare de imobile să se facă în condiţiile cele mai avantajoase pentru societate.
În raport de aceste considerente au fost înlăturate apărările inculpatei, în sensul că procura în baza căreia a fost împuternicită B.M. să gestioneze bunurile SC N. SRL a fost specială iar mandatul a avut ambele forme în cuprinsul aceluiaşi înscris şi anume în partea introductivă a fost general, de administrare a societăţii, dar în continuare a devenit special, pentru că s-a referit la înstrăinarea şi achiziţia de imobile, iar potrivit art. 1535 C. civ. mandatul este special pentru o afacere sau pentru oarecare anume afaceri.
A mai reţinut instanţa că, în condiţiile unui mandat echivoc a căror limite nu sunt cunoscute, în care nu se menţionează care este în concret operaţia juridică pentru care se dă împuternicirea, obiectul acesteia şi condiţiile concrete în care mandatarul trebuie să încheie anumite contracte, nu se poate considera că este vorba de un mandat special.
Referitor la susţinerea inculpatei că potrivit art. 701 din Legea nr. 31/1990 nu este necesară procura specială şi în forma autentică pentru actele de dispoziţie ale administratorului societăţii comerciale asupra bunurilor societăţii, instanţa a reţinut că, texul se referă la situaţia în care cel care se prezintă în faţa notarului public are calitatea de reprezentant legal cu puteri depline pentru societate şi, de regulă, această persoană este unul din administratorii societăţii, iar procura specială nu este necesară în astfel de împrejurări. în cauza de faţă, cel care s-a prezentat în faţa notarului public în vederea încheierii unor acte de dispoziţie nu a fost administratorul societăţii, ci o persoană mandatata de aceasta. Procura specială la care se referă art. 701din Legea nr. 31/1990 este cea pe care administratorul societăţii ar trebui să o primească sau nu din partea celor care au atribuţii în acest sens, cum este adunarea generală a societăţii. în consecinţă, a constatat că nici această apărare din partea inculpatei nu este în măsură să o absolve de răspunderea penală.
În ceea ce priveşte latura subiectivă, rezultă din starea de fapt că inculpata a acţionat în exercitarea atribuţiilor de serviciu cu intenţie, întrucât a întocmit cele două contracte de vânzare cumpărare având la bază două procuri autentificate la cabinetul său notarial, cunoscând natura şi limitele mandatului conferit inculpatei B.D.C. şi anume că aceasta nu avea dreptul să înstrăineze imobilele respective.
Ca atare, prin exercitarea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu inculpata a determinat crearea unei pagube în patrimoniul societăţii comerciale SC N. SRL, prin scoaterea bunurilor care asigurau chiar realizarea obiectului de activitate al acesteia şi aducerea unei sume cu mult mai mică decât valoarea de piaţă şi în aceste sens o vătămare a intereselor legale ale părţii vătămate.
De asemenea, fapta inculpatei B.D.C., constând în aceea că, în calitate de administrator al SC. N. SRL., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a semnat contractele de vânzare cumpărare din 9 aprilie 2009 şi din 31 iulie 2009 prin care a transferat proprietatea imobilelor aparţinând societăţii comerciale în patrimoniul inculpatei B.F., la un preţ cu mult mai mic decât preţul de achiziţie, dar şi de preţul pieţei (stabilit prin raport de expertiză), cu scopul obţinerii unui folos material, a prejudicierii firmei şi a asociatului L.I., constituie în drept infracţiunea de gestiune frauduloasă în formă continuată prev.de art. 214 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.
A reţinut că inculpata B.D.C. nu avea dreptul să vândă imobilele societăţii comerciale, în condiţiile în care cei doi asociaţi ai acesteia nu au dat un mandat special în procurile pe baza cărora s-au încheiat cele două contracte de vânzare cumpărare, fiind menţionat doar faptul că are dreptul să cumpere şi să vândă imobile pe teritoriul României în condiţii avantajoase pentru societate.
De asemenea, faptele inculpatelor, B.M.A. şi B.F. de a da ajutor inculpatei B.D.C. în activitatea infracţională descrisă mai sus, prin aceea că împreună au convenit în sensul vânzării imobilelor aparţinând SC N. SRL, fraudând astfel interesele societăţii comerciale şi a părţii vătămate L.I., prin transferarea proprietăţii acestora în favoarea inculpatei B.F., ce a semnat contractele de vânzare cumpărare, la un preţ mult mai mic decât cel real, în scopul obţinerii unui folos material, constituie în drept câte o complicitate la infracţiunea de gestiune frauduloasă în formă continuată prev. de art. 26 rap. la art. art. 214 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.
Referitor la apărările inculpatelor B.M.A., B.F. şi B.D.C. a reţinut că nu sunt susţinute de probatoriul administrat în sensul că, deşi au arătat că au luat hotărârea de a vinde imobilele societăţii comerciale, întrucât pensiunea nu aducea profit, iar taxele şi impozitele erau prea mari, nu au dat un anunţ de vânzare şi fără a obţine informaţii despre preţul pe care l-ar putea primi, au stabilit un preţ cu mult sub cel practicat în perioada respectivă şi chiar cu mult mai mic decât preţul de achiziţie.
De asemenea, raportul de evaluare a unui expert despre care au susţinut că l-au avut în vedere la vânzarea imobilului şi care a stabilit o valoare de 25.487 lei pentru imobilul în discuţie, nu a fost prezentat notarului şi nici nu a fost depus la dosar decât la termenul de judecată din 13 iunie 2012, fiind în fapt o expertiză extrajudiciară, care nu conţine decât aprecieri subiective fără a se ataşa documentele care au stat la baza calculului respectiv, mai mult, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice prin care s-a stabilit o valoare de piaţă a imobilelor la nivelul sumelor menţionate mai sus, cu mult mai mari decât preţul din contract, prin urmare, nu a primit nici această apărare.
Nici faptul că partea vătămată L.I. nu s-a constituit parte civilă, s-a retras din societate şi a susţinut că nu are nicio pretenţie în timpul procesului, că nu a fost prejudiciat prin cele două contracte de vânzare-cumpărare, nu sunt de natură să înlăture răspunderea penală, întrucât a apreciat că în momentul semnării actelor respective, urmarea socialmente periculoasă s-a produs, iar partea vătămată, în calitate de administrator al societăţii comerciale a fost prejudiciată, chiar dacă ulterior a considerat că nu doreşte să formuleze pretenţii în procesul penal. Prin înstrăinarea imobilelor societatea a fost lipsită de chiar obiectul său de activitate (destinaţia fiind aceea de pensiune), ceea ce determina neîncasarea vreunui profit, în detrimentul părţii vătămate L.I., asociat cu părţi sociale egale.
Pe de altă parte, patrimoniul persoanei juridice este distinct de cel al asociaţilor, infracţiunea comisă aducând prejudicii în dauna acesteia prin aducerea în locul bunurilor a unei sume cu mult mai mici decât valoarea lor, indiferent care este poziţia asociatului unic, inculpata B.M.A..
La individualizarea judiciară a pedepselor a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, împrejurările în care acestea au fost comise, urmările produse, conduita inculpatelor anterioară săvârşirii infracţiunii, precum şi atitudinea lor procesuală, reţinând în favoarea acestora şi circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere în cazul inculpatei G. că nu a avut alte abateri disciplinare sau penale şi aplicat pedepse în cuantum de 1 an şi 10 luni închisoare pentru inculpata G.M.M. respectiv, 1 an închisoare pentru inculpatele B.M.A., B.F. şi B.D.C., orientate sub limita minimă prevăzută de lege.
Au fost interzise inculpatelor drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. ( în cazul inculpatei G.M.M.), având în vedere gravitatea faptelor, calitatea pe care a avut-o inculpata la momentul săvârşirii acesteia (notar public) şi împrejurarea că este o infracţiune comisă în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi realizat şi fără privarea de libertate a inculpatelor, instanţa de fond a stabilit ca modalitate de executare suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani şi 10 luni, respectiv de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.
De asemenea, a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. şi a atras atenţia inculpatelor asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în baza art. 348 C. proc. civ. rap. la art. 346 C. proc. pen. a dispus anularea contractelor de vânzare cumpărare autentificate din 09 aprilie 2009 şi din 31 iulie 2009 la Biroul notarului public G.M.M. şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi efectuarea cuvenitelor menţiuni în cartea funciară.
Având în vedere că din balanţa de verificare depusă la dosar pentru perioada anilor 2009-2012 nu rezultă sumele ce ar fi putut să fie încasate cu titlu de chirie de către SC N. SRL şi că nu există dovezi pentru pretenţiile în sumă de 95.400 lei formulate de societate, prin reprezentant, a respins aceste pretenţii formulate de partea civilă SC N. SRL prin avocat, iar ulterior susţinute prin curator, avocat C.M.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs (recalificat apel urmare dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale), în termen legal, inculpatele B.M.A., B.D.C., B.F. şi G.M.M. criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.
Inculpatele B.M.A., B.D.C. şi B.F. au solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecarea la instanţa de fond motivat de faptul că s-a încălcat dreptul la apărare al părţii vătămate, SC N. SRL, constituită parte civilă întrucât nu s-au respectat dispoziţiile art. 4792 C. proc. pen. privind numirea unui curator din rândul practicienilor de insolvenţă.
În subsidiar, au solicitat achitarea sub aspectul comiterii infracţiunilor de gestiune frauduloasă în forma autoratului şi a complicităţii, întemeiat pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) noul C. proc. pen.), având în vedere că din probele administrate rezultă că procura dată de L.I. inculpatei B.D.C., autentificată la notar reprezintă un mandat special şi nu o împuternicire generală de administrare şi gestionare a activităţilor SC Nemirom, prin urmare, actele de dispoziţie făcute de aceasta cu privire la imobilele aflate în patrimoniul societăţii sunt legale. Totodată, şi activităţile desfăşurate de inculpatele B.M.A. şi B.F. sunt legale.
În al doilea subsidiar, cele trei inculpate au solicitat aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ motivat de împrejurarea că faptele reţinute în sarcina lor nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Criticile inculpatei G.M.M. privind nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii pronunţă de instanţa de fond, au vizat următoarele aspecte:
- Nemotivarea hotărârii instanţei de fond care a preluat pasaje din actul de sesizare fără a efectua o analizai şi interpretare coroborată a probelor care să susţină soluţia de condamnare dispusă în cauză, fapt ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond;
- Greşita condamnarea a inculpatei sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen., întrucât din probele administrate rezultă că cele două mandate care au stat la baza încheierii contractelor de vânzare cumpărare sunt mandate speciale iar prin necenzurarea preţului stabilit pentru cele două tranzacţii inculpata în calitate de notar public nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, părţile fiind libere în stabilirea acestuia, prin urmare, se impune achitarea inculpatei.
În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen.;
- Tot sub aspectul greşitei sale condamnări a învederat şi lipsa laturii subiective a infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, întrucât din probele administrate nu rezultă intenţia de a nu îndeplinii atribuţiile de serviciu, dimpotrivă, în calitate de notar public nu a făcut decât să respecte dorinţa părţilor cu prilejul încheierii unor tranzacţii, astfel că, se impune achitarea inculpatei în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen.;
- Existenţa unei cauze care înlătură răspunderea penală, respectiv, lipsa plângerii prealabile potrivit dispoziţiilor art. 258 C. proc. pen., în contextul în care partea vătămată L.I. a introdus plângere cu nerespectarea termenului de 2 luni, fapt ce impune a se dispune încetarea procesului penal, întemeiat pe dispoziţiile art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. e) C. proc. pen.
- Greşita aplicare a legii de către instanţa de fond întrucât fapta reţinută în sarcina inculpatei şi pentru care s-a dispus condamnarea nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni având în vedere modalitatea în care inculpata a săvârşit fapta, conduita inculpatei înainte şi după comiterea faptei care nu i-a ascuns lui L.I. că a încheiat cele două contracte în opinia sa considerând că a respectat normele legale, fiind incidente dispoziţiile art. 181 C. proc. pen.
- În subsidiar, a solicitat ca în situaţia în care se va trece peste aceste critici şi se va reţine vinovăţia inculpatei în comiterea faptei să se renunţe la aplicarea pedepsei sau să se amâne aplicarea acesteia în condiţiile art. 80-90 C. pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 24 ianuarie 2013, sub nr. 1015/33/2011, fiind fixat prim termen de judecată, în recurs, la data de 29 mai 2013.
La primul termen de judecată din data de 29 mai 2013 inculpaţii au solicitat acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător ales iar la termenul de judecată din data de 11 septembrie 2013, Înalta Curte a amânat judecata cauzei la data de 23 octombrie 2013 pentru a da posibilitatea inculpaţilor să-şi exprime opinia dacă doresc să dea declaraţii în faţa instanţei de recurs sau înţeleg să se prevaleze de dreptul la tăcere, prevăzut de art. 70 alin. (2) C. proc. pen., conform art. 38514 alin. (1) C. proc. pen. şi a menţinut curatorul desemnat de instanţa de fond pentru partea civilă SC N. SRL dispunând citarea acestuia.
La termenul de judecată din data de 23 octombrie 2013 faţă de solicitarea curatorului numit de instanţă din cadrul Baroului Cluj de a fi înlocuit urmare neplăţii onorariului şi imposibilităţii de deplasare din Cluj în Bucureşti, s-a acordat un nou la data de 4 decembrie 2013, când a fost desemnat un curator pentru partea civilă în persoana d-nei avocat T.G. din cadrul Baroului Bucureşti şi s-a dispus amânarea cauzei la termenul din data de 5 februarie 2014.
Numirea curatorului special pentru a reprezenta interesele SC N. SRL în procesul penal, s-a făcut în considerarea dispoziţiilor art. 44 alin. (1) C. proc. civ. anterior(art. 58 C. proc. civ.), determinat de faptul că prin retragerea din societate, la data de 16 ianuarie 2012, a părţii vătămate L.I. şi dobândirea de către inculpata B.D.C. a calităţii de asociat unic şi administrator al societăţii, acesta nu mai putea reprezenta interesele legale ale societăţii care a formulat plângerea penală şi a suferit un prejudiciu pentru care s-a constituit parte civilă în cauză, fiind în situaţia unui conflict de interese.
În şedinţa publică din data de 5 februarie 2014, potrivit dispoziţiilor art. 420 alin. (5) C. proc. pen., Înalta Curte faţă de poziţia inculpaţilor B.M.A. şi G.M. care au consimţit să dea declaraţii în faţa instanţei de apel a procedat la audierea acestora, declaraţiile fiind ataşate la dosarul cauzei (filele 309-310 vol. 1 dosar apel).
La acelaşi termen, Înalta Curte, în temeiul art. 420 alin. (4) C. proc. pen., a acordat cuvântul părţilor cu privire la cererile de probatorii şi faţă de noile modificări legislative privind infracţiunea de gestiune frauduloasă care au stabilit că acţiune penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, a încuviinţat depunerea actelor în circumstanţiere, a învederat apărătorului inculpatei G.M.M. că aspectele privind aplicarea legii penale mai favorabile şi nelegalitatea raportului de expertiză efectuat în cauză sunt aspecte ce vizează fondul cauzei ce pot fi susţinute în concluziile formulate şi a prorogat discutarea cererilor de probatorii până la precizarea de către părţile vătămate /civile a poziţiei procesuale în calitate de titulari ai exercitării acţiunii penale, fiind acordat termen la data de 19 martie 2014.
Având în vedere că intimatul parte vătămată L.I. şi curatorul intimatei părţi civile SC N. SRL au depus cereri prin care au arătat că înţeleg să-şi retragă plângerea penală formulată în cauză împotriva inculpatelor B.M.A., B.D.C. şi B.F. (filele 1 - 11 şi 44 - 45 dosar apel) şi faţă de poziţia inculpatelor care nu au mai înţeles să formuleze alte cereri solicitând a se lua act de poziţia părţii vătămate şi a părţii civile şi a se dispune încetarea procesului penal faţă de acestea sub aspectul comiterii infracţiunii de gestiune frauduloasă în forma autoratului şi a complicităţii, Înalta Curte la termenul din data de 19 martie 2014 a trecut la dezbateri pe fondul cauzei.
Nici inculpata M.G.M. nu a înţeles să mai formuleze alte cereri în apărare, înţelegând să susţină aspectele învederate la termenul din data de 5 februarie 2014 în cadrul motivelor de apel.
Examinând apelurile declarate de inculpatele B.M.A., B.D.C., B.F. şi G.M.M., prin prisma dispoziţiilor art. 417 şi art. 420 C. proc. pen., Înalta Curte constată că sunt fondate apelurile declarate de inculpatele B.M.A., B.D.C., B.F. şi nefondat apelul declarat de inculpata G.M.M., pentru următoarele considerente:
Prealabil analizării criticilor formulate de către inculpate se impune a se stabili dispoziţiile aplicabile în cauză, în raport de modificările legislative intervenite prin Legea nr. 255/2013, având în vedere că, iniţial, hotărârea instanţei de fond a fost supusă căii de atac a recursului.
În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului, se soluţionează de către aceiaşi instanţă, conform dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel.
Astfel cum se poate observa, sentinţa penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, la data de 27 decembrie 2012, fiind o hotărâre care nu era supusă căii de atac a apelului, împotriva căreia s-a formulat recurs de către inculpate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 135/2013 (1 februarie 2014), respectiv, la datele de 28 decembrie 2012 şi 7 ianuarie 2013, cauza fiind în curs de judecată în recurs la data de 1 februarie 2014, prin urmare, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea de punere în aplicare a C. proc. pen., soluţionarea cauzei se face după regulile de la apel, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 420 şi urm. C. proc. pen.
1. Faţă de aceste considerente şi stabilind limitele în cadrul cărora pot fi analizate criticile apelantelor inculpate B.M.A., B.D.C. şi B.F., Înalta Curte constată că sunt fondate din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile.
Deşi, iniţial, cele trei inculpate au invocat în scris critici privind nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii instanţei de fond prin care s-a dispus condamnarea lor sub aspectul comiterii infracţiunilor de gestiune frauduloasă în forma continuată, în calitate de autor pentru inculpata B.D.C. şi în calitate de complici pentru inculpatele B.M.A. şi B.F., la termenul din data de 19 martie 2014, având în vedere poziţia procesuală a părţii vătămate şi a părţii civile SC N. SRL, prin curator special, de retragere a plângerii penale formulate împotriva acestora, au solicitat instanţei de apel ca în raport cu legea penală mai favorabilă să se dispună încetarea procesului penal, în temeiul art. 396 alin. 6 rap. la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.
Faţă de această împrejurare, Înalta Curte constată că o analiză a criticilor apelantelor inculpate B.M.A., B.D.C. şi B.F. privind greşita lor condamnare pentru argumentele arătate pe larg în motivele scrise nu se mai justifică, având în vedere şi efectele retragerii plângerii penale de către titularii acţiunii penale în considerarea noii incriminării dată faptei de gestiune frauduloasă.
Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte reţine că, în cauză, primul termen de recurs a fost stabilit la data de 29 mai 2013 iar de la data pronunţării deciziei în fond, 27 decembrie 2012 şi până la soluţionarea apelului, 19 martie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., care impune o analiză a incidenţei dispoziţiilor privind aplicare legii penale mai favorabile.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen. în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidenţă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârşirii faptei şi la data judecării recursului şi instituţiile incidente în raport cu incriminarea sau sancţiunea (care agravează, atenuează sau înlătură răspunderea penală şi limitele de pedeapsă).
Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezenţa unei dezincriminări, urmare abrogării unor texte de lege cât şi sub aspectul situaţiei premisă pentru analiza, în concret, a consecinţelor privind regimul sancţionator.
Astfel, în ceea ce priveşte modificările legislative intervenite cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 214 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la acuzaţiile aduse inculpatelor B.M.A., B.D.C. şi B.F., respectiv, că inculpata B.D.C., în calitate de administrator al SC N. SRL, cu ajutorul inculpatelor B.M.A. şi B.F., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a semnat contractele de vânzare-cumpărare din 9 aprilie 2009 şi din 31 aprilie 2009 prin care a transferat proprietatea imobilelor aparţinând societăţii în patrimoniul inculpatei B.F., la un preţ mult mai mic decât preţul de achiziţie şi al pieţei, cu scopul obţinerii unui folos material şi prejudicierii părţii vătămate L.I., se reţine că în noul C. pen. infracţiunea de gestiune frauduloasă este reglementată de dispoziţiile art. 242 şi constă în pricinuirea de pagube unei persoane, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acestor bunuri (alin. (1) al art. 242) iar în varianta agravată de la alin. (3) când fapta de gestiune frauduloasă a fost comisă în scopul de a dobândi un folos patrimonial.
Din analiza comparativă a textelor de lege se constată că sub aspectul elementului material al laturii obiective şi al formei de vinovăţie cerute de lege nu sunt diferenţe între textul art. 214 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior şi cel al art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen. Singurele modificări apar în ceea ce priveşte eliminarea din varianta tip a infracţiunii a expresiei „rea credinţă " ce releva faptul că forma de vinovăţie este intenţia, precizare care nu se mai justifică în noua reglementare având în vedere că fapta constând într-o acţiune sau inacţiune constituie infracţiune când este săvârşită cu intenţie (în cazul culpei legea trebuie să prevadă expres această formă de vinovăţie ) şi în cazul variantei agravate a alin. (3) al art. 242, care deşi are corespondent în dispoziţiile art. 214 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 144 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, a înlocuit noţiunea de folos material din vechea reglementare cu noţiunea de folos patrimonial iar teza finală a alin. (2) din vechea reglementare „dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă " a fost înlăturată din conţinutul noii incriminări.
În ceea ce priveşte instituţiile incidente în raport cu incriminarea care atenuează sau înlătură răspunderea penală, se reţine însă că în noua reglementare, în cazul infracţiunii de gestiune frauduloasă, indiferent dacă a fost comisă în varianta tip sau forma agravată (alin. (2) şi (3), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate, prin urmare, retragerea plângerii înlătură răspunderea penală cu privire la persoanele la care plângerea a fost retrasă (art. 158 alin. (2) C. pen.) şi prin urmare, legea penală nouă va retroactiva, fiind mai favorabilă.
Stabilind ca lege penală mai favorabilă norma de incriminare din art. 242 C. pen., Înalta Curte constată că, în cauză, la termenul de judecată din data de 19 martie 2014, partea vătămată L.I. printr-o declaraţie notarială autentificată şi-a retras plângerea penală formulată împotriva inculpatelor B.M.A., B.D.C., B.F. şi G.M.M. (filele 8-11 dosar apel) iar partea civilă SC N. SRL, prin curator special numit în condiţiile legii, a avut aceiaşi poziţie procesuală, menţionând că îşi retrage plângerea penală formulată împotriva celor patru inculpate (filele 44-45).
Referitor la posibilitatea retragerii plângerii părţii civile, se constată că, numirea curatorului special a fost determinată de conflictul de interese existent între reprezentantul legal al societăţii SC N. SRL şi interesele societăţii pe care o reprezenta şi care s-a constituit parte civilă în procesul penal, prin urmare, în baza mandatului de curator special, are drepturile şi obligaţiile unui reprezentant legal al societăţii (potrivit alin. (3) al art. 58 C. proc. civ.) şi, pe cale de consecinţă, poate retrage plângerea penală formulată iniţial de persoana juridică ale cărei interese le reprezintă.
Având în vedere că retragerea plângerii, intervenită până la judecarea definitivă a cauzei, înlătură răspunderea penală în cazul infracţiunii de gestiune şi reţinând că retragerea plângerii de către partea vătămată L.I. şi SC N. SRL, prin curator special, s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 158 alin. (1) şi (2) C. pen., Înalta Curte urmează să admită apelul inculpatelor, să desfiinţeze, în parte, sentinţa apelată şi să dispună încetarea procesului penal numai faţă de inculpatele B.M.A., B.D.C. şi B.F., sub aspectul comiterii în formă continuată a infracţiunilor prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (pentru inculpata B.D.C.) şi art. 48 C. pen. rap. la art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (pentru inculpatele B.M.A. şi B.F. în calitate de complici). Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. 2. Referitor la criticile formulate de apelanta inculpată G.M.M., Înalta Curte apreciază că nu sunt întemeiate pentru argumentele ce vor fi expuse.
Examinând decizia apelată, prin prisma criticilor invocate de inculpată referitoare la nemotivarea sentinţei, Înalta Curte constată că hotărârea este supusă desfiinţării atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege.
Conform dispoziţiilor art. 403 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen. hotărârea instanţei de fond trebuie să cuprindă în expunere, între altele, motivarea soluţiei cu privire la latura penală şi civilă a cauzei, prin analiza probelor şi a oricăror elemente de fapt care au servit ca temei pentru soluţionarea cauzei, analiza probelor care au fost înlăturate, temeiurile de fapt şi de drept care au dus la adoptarea soluţiei. Prin urmare, în cuprinsul hotărârii trebuie analizată fiecare faptă reţinută de instanţă în sarcina inculpatului, analizarea materialului probator care susţine soluţia pronunţată,forma şi gradul de vinovăţie al persoanei cercetate şi pentru care s-a dispus condamnarea, temeiurile de drept şi de fapt care au condus la soluţia dispusă în cauză.
În art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului Dreptul este reglementat dreptul la un proces echitabil, care cuprinde, între altele, atât dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră elocvente pentru cauza lor cât şi obligaţia instanţei de a examina aceste observaţii, cu alte cuvinte, sarcina instanţei fiind aceea de a analiza, efectiv mijloacele, argumentele şi probatoriile părţilor.
În jurisprudenţa C.E.D.O. s-a susţinut, în mod constant, că deşi potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Convenţie instanţele au obligaţia de a-şi motiva hotărârile, aceasta nu însemnă că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument, amploarea acestei obligaţii variind în funcţie de natura hotărârii. Cu toate acestea, noţiunea de proces echitabil impune obligaţia fiecărei instanţe naţionale de a-şi motiva pe scurt hotărârea, indiferent dacă a făcut-o prin alipirea motivelor oferite de o instanţă inferioară sau altfel, să examineze cu adevărat problemele esenţiale ce i-au fost supuse atenţiei şi să nu se mulţumească să confirme concluziile unei instanţe inferioare (cauza Helle împotriva Finlandei paragraful 60, cauza Boldea c. României, cauza Albina c. României).
Din analiza cauzei rezultă că instanţa de fond a motivat hotărârea raportat la probatoriul administrat în cauză, au fost arătate temeiurile pe care s-a întemeiat soluţionarea laturii penale şi civile, probele care au fost înlăturate şi cele care au fost menţinute,a realizat o analiză a elementelor de fapt care să susţină soluţia adoptată în cauză faţă de toate inculpatele, inclusiv faţă de inculpata G.M.M., fiind luate în considerare înscrisurile prezentate de către inculpate. Faptul că instanţa de fond a reţinut aceleaşi împrejurări faptice şi în succesiunea cronologică care se regăseşte şi în cuprinsul actului de sesizare, analizând şi interpretând coroborat probele administrate, nu poate fi apreciată ca o nemotivare a hotărârii pronunţate, în cauză fiind făcute referiri concrete la ceea ce a rezultat din evaluarea probelor şi care susţin soluţia de condamnare (pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen.), chiar dacă interpretarea instanţei privind caracterul celor două procuri a fost în sensul celor reţinute de acuzare.
Şi în ceea ce priveşte valoarea imobilelor tranzacţionate, în baza celor două procuri, cu privire la care inculpata a întocmit şi autentificat cele două contracte de vânzare cumpărare, în calitate de notar public, instanţa de fond a făcut aprecieri întemeiat pe concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză.
Totodată, Înalta Curte constată că în expunerea considerentelor sentinţei, instanţa de fond în raport de apărările formulate de inculpata G.M.M., nu s-a rezumat doar la aprecieri cu caracter general, dimpotrivă a făcut un examen coroborat al probelor administrate, cu referiri concrete la ceea ce a rezultat din evaluarea lor şi a înlăturat motivat susţinerile acesteia în apărare (filele 9-10 din considerentele sentinţei).
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine că sentinţa atacată este legală şi temeinică, bazată pe o corectă analiză a stării de fapt, cu referirii concrete la criticile inculpatei privitoare la încadrarea juridică a faptei, probatoriul care stabileşte fără echivoc vinovăţia acesteia în comiterea faptei pentru care s-a dispus condamnarea şi la modul cum pedeapsa a fost individualizată, astfel nu se poate reţine că hotărârea nu este motivată şi nu poate fi verificată în calea de atac a apelului.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei, examinând actele şi lucrările dosarului se constată că, prima instanţă, în baza probatoriului administrat, a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei G.M.M. în comiterea faptei descrise în actul de sesizare - abuz în serviciu în formă calificată -şi i-a dat o încadrare juridică corespunzătoare, având în vedere calitatea subiectului activ, de notar public şi atribuţiile pe care nu le-a îndeplinit în mod corespunzător, prin autentificarea celor două contracte de vânzarea cumpărare, deşi inculpata B.D.C. nu avea mandat special în acest sens, cauzând o vătămare intereselor legale ale părţii vătămate L.l. şi SC N. SRL, urmare transferării imobilelor aparţinând societăţii în patrimoniul inculpatei B.F., imobile a căror valoare de circulaţie reală este de peste 2 miliarde vechi lei.
Fiind o formă calificată a abuzului în serviciu contra intereselor persoanelor, ce cuprinde elemente circumstanţiale - producerea unor consecinţe deosebit de grave - infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată se consumă în momentul în care s-a săvârşit acţiunea incriminată (îndeplinirea în mod defectuos a unui act) şi s-a produs urmarea imediată (consecinţele deosebit de grave).
Raportat la acest considerente de ordin teoretic, se constată că inculpata G.M.M., în calitate de notar public, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, a autentificat contractele de vânzare cumpărare din 9 aprilie 2009 şi din 31 iulie 2009 prin care au fost înstrăinate cele două imobile în valoare de 2 miliarde lei vechi, care au intrat astfel în patrimoniul inculpatei B.F., apreciind că cele două procuri prezentate de inculpata B.D.C., pe care tot inculpata le-a autentificat anterior, la 19 octombrie 2007 şi la 8 noiembrie 2008, sunt procuri speciale, cauzând astfel o vătămare părţii vătămate L.l. şi părţii civile SC N. SRL.
Susţinerile inculpatei că instanţa de fond în mod eronat a avut în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică şi nu obiectiunile formulate de aceasta, susţinute de documente aflate la dosarul cauzei, nu poate fi primită de către instanţa de apel.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul tehnic judiciar T.M., depus la instanţă la data de 25 octombrie 2012 şi a răspunsului la obiecţiunilor formulate de părţi 12 decembrie 2012, rezultă că, la nivelul anului 2009, valoarea de circulaţie a terenului pentru construcţii în suprafaţă de 1.100 mp înscris în C.F. Gherla, şi a imobilului casă nouă S+P+1E cu suprafaţă construită de 230 mp şi suprafaţă desfăşurată de 480,08 mp precum şi teren în suprafaţă de 1.100 înscrise în C.F. Gherla. La stabilirea aceste valori au fost avute în vedere situaţia fizică a imobilelor în anul 2009, fără îmbunătăţirile aduse de inculpata B.F. după cumpărare, prin folosirea metodei comparaţiilor de piaţă şi potrivit catalogului de evaluare a construcţiilor publicat de I.R.O.V.A.L., fiind aplicate corecţiile necesare, cu respectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare şi nu prin utilizarea unor oferte din publicaţiile locale.
Prin urmare, apreciind ca fiind corecte concluziile expertului judiciar T.M. şi nu ale expertului care a întocmit raportul de expertiză extrajudiciară depus de păţi la instanţă pentru a dovedi modul în care au stabilit preţul de vânzare al imobilelor, instanţa de fond a reţinut, în mod întemeiat, că valoarea imobilelor ce au făcut obiectul celor două contracte de vânzare cumpărare, autentificate de inculpata G.M.M., a fost stabilită sub valoarea de achiziţie (de aprox. 16 ori mai mic, valoarea de achiziţie fiind de aprox. 136.135 euro), valoarea de impozitare de la nivelul anului 2012 (862.834,64 lei) şi valoarea de piaţă (de 145.584 euro pentru construcţii şi 22.000 euro pentru teren), în condiţiile în care au fost aduse şi îmbunătăţiri acestor construcţii.
Fiind stabilit astfel, că valoarea reală a celor două imobile ce au făcut obiectul vânzărilor în baza contractelor din 9 aprilie 2009 şi din 31 iulie 2009, autentificate de notarul public G.M.M. prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, este peste 2 miliarde lei vechi şi, prin raportare la dispoziţiile art. 146 C. pen. care prevăd că prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei, în mod corect, s-a apreciat că fapta reţinută în sarcina inculpatei a avut consecinţe deosebit de grave, fapt ce impune reţinerea formei calificate a infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen.
Totodată, probatoriul administrat confirmă pe deplin existenţa şi săvârşirea de către apelanta inculpată a infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, faptă prev. de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinându-se că, sub aspectul elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată inculpata G.M.M. şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu cu ocazia autentificării contractelor de vânzarea cumpărare nr. 963/9 aprilie 2009 având ca obiect vânzarea terenului pentru construcţii în suprafaţă de 1100 m.p. înscris în C.F. Gherla pentru suma de 4.200 lei şi T.V.A. de 798 lei şi din 31 iulie 2009, având ca obiect vânzarea imobilului casă nouă S+P+IE cu suprafaţă construită de 230 mp şi suprafaţă desfăşurată de 480,08 mp precum şi teren în suprafaţă de 1.100 mp înscrise în C.F. Gherla, pentru suma de 21.000 lei şi T.V.A. 3.990 lei, încheiate între B.D.C. şi B.F. în condiţiile în care inculpata B.D.C. nu avea un mandat special pentru a înstrăina bunurile din patrimoniul SC N. SRL iar valoarea de circulaţia a acestor bunuri era sub preţul de achiziţie, al valorii de impozitare şi preţul pieţei pentru imobile similare.
Susţinerile inculpatei că cele două procuri din 19 octombrie 2007 şi din 8 noiembrie 2008, autentificate tot de către inculpată la datele menţionate, reprezintă mandate speciale acordat pentru „oarecare afaceri" în sensul dispoziţiilor art. 1535 C. civ., nu pot fi primite de către Înalta Curte întrucât nu au un suport legal.
Din analiza conţinutului procurilor din 2007 şi din 2008 rezultă că mandatul dat de L.I., asociat şi administrator al societăţii SC N. SRL şi inculpata B.M.A. în calitate de asociat, inculpatei B.D.C., prin cele două „procuri speciale", este limitat la actele de conservare şi administrare a societăţii în raport de dispoziţiile art. 1536 C. civ. anterior, fără a putea considera că prin aceste mandate, a fost împuternicită inculpata să facă şi acte de dispoziţie pentru care este necesar un mandat special, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1535teza I.
Termenul folosit de legiuitor atunci când a prevăzut necesitatea existenţei unui mandat special pentru „o afacere sau oarecare anume afaceri" a vizat printre altele şi actele de dispoziţie ce pot fi efectuate de mandatar (cum ar fi şi transferul unor drepturi de proprietate), fiind necesar a fi prevăzute în mod expres limitele mandatului în acest caz, astfel că, nu se poate aprecia că cele două „procuri speciale" limitate la acte de conservare şi administrare a societăţii SC N. SRL îndeplinesc această condiţie. Mai mult, mandatul special fiind de strictă interpretare şi doar pentru obiectul contractului ce face obiectul mandatului, odată ce actul juridic prefigurat s-a încheiat, misiunea mandatarului a încetat (cu excepţia situaţie în care mandatul se întinde şi la acte de executare a contractului), situaţie care nu se regăseşte în cauză.
Apărarea inculpatei că a apreciat că prin cele două procuri inculpata B.D.C. a avut un mandat special ce îi permitea înstrăinarea unor bunuri imobile ale societăţii SC N. SRL, nu poate fi primită întrucât prin natura obligaţiilor de serviciu aceasta trebuia să verifice dacă există un mandat special în acest sens şi să stabilească raporturile dintre părţi şi scopul urmărit prin încheierea actului, avea cunoştinţe juridice care să îi permită aprecierea caracterului general sau special al mandatului, cu atât mai mult cu cât cele două procuri au fost încheiate şi autentificate chiar de către inculpată şi nu rezultă în mod expres ce anume acte de dispoziţie urmează să facă mandatarul iar vânzarea s-a realizat la un preţ sub valoarea de achiziţie a bunurilor imobile şi a valorii de impozitare, deci în condiţii dezavantajoase pentru societate.
Nici susţinerea că nu a acţionat cu forma de vinovăţie cerută de lege, nu poate fi primită având în vedere că din probatoriul administrat rezultă că aceasta cu intenţie şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în mod defectuos cunoscând împrejurarea că cele două procuri nu reprezentau un mandat special, acceptând să autentifice cele două contracte de vânzarea cumpărare fără a stabili raporturile dintre părţi şi dacă scopul urmărit este legal, acceptând ca vânzarea să se facă la un preţ mai mic decât cel real.
Faptul că partea vătămată L.I. a relatat instanţei de judecată că a discutat cu fosta soţie, inculpata B.M., după divorţ, să lichideze afacerea şi să fie despăgubit cu anumită sumă ce i se cuvenea după partaj, fapt ce presupunea înstrăinarea pensiunii, aspect confirmat şi de către inculpata B.M.A. nu susţine apărările inculpatei G.M.M. nici sub aspectul limitelor celor două mandate şi nici al existenţei intenţiei părţii vătămate de a înstrăina cele două imobile din patrimoniul SC N. SRL. Dimpotrivă, această împrejurare relatată de partea vătămată nu face decât să confirme faptul că dacă ar fi intenţionat să înstrăineze pensiunea ar fi dat un mandat special inculpatei B.D.C. în acest sens iar preţul la care s-ar fi realizat tranzacţia trebuia să fie unul real pentru a permite despăgubirea părţii vătămate.
Or, în aceste condiţii este greu de acceptat că în calitate de notar public, inculpata G.M.M. nu cunoştea că prin întocmirea unor acte translative de proprietate a unor bunuri din patrimoniul SC N. SRL, în lipsa unui mandat special şi la un preţ mai mic decât preţul de achiziţie, scopul urmărit de părţi nu este legal şi se produce un prejudiciu societăţii şi implicit o vătămare a intereselor părţii vătămate L.l., asociat şi administratorul societăţii la acea dată (cedarea părţilor sociale către B.M. s-a realizat abia la data de 14 februarie 2012).
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că probele administrate în cauză dovedesc existenţa faptei şi vinovăţia inculpatei G.M.M. în comiterea ei, astfel că nu se poate dispune o soluţie de achitare, întemeiat pe dispoziţiile art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. a) şi b) C. proc. pen., cum s-a solicitat în susţinerea apelului.
Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată şi critica apelantei inculpate privind existenţa unei cauze de înlăturare a răspunderii penale, lipsa plângerii prealabile a părţii vătămate, întrucât s-a reţinut că încadrarea juridică dată faptei este cea prevăzută de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. anterior, legea penală mai favorabilă în cazul inculpatei G.M.M.
Pentru a aprecia în acest sens, Înalta Curte constată că înlăturarea formei agravate a abuzului în serviciu prin raportare la dispoziţiile art. 183 C. pen. care stabilesc alte criterii valorice de apreciere a consecinţelor deosebit de grave şi menţinerea încadrării juridice a faptei în varianta tip prev. de art. 246 C. pen. anterior, nu este posibilă având în vedere că elementele circumstanţiale ale variantei agravate a infracţiunii de abuz conturează conţinutul infracţiunii în raport de urmare produsă, astfel că, înlăturarea doar a acestei urmări cerute de lege formei calificate prin raportare la noile dispoziţii penale şi menţinerea incriminării formei tip, pentru a beneficia de o cauză de înlăturare a răspunderii penale, lipsa plângerii penale, prev. de art. 258 alin. (2) C. pen. anterior, nu este posibilă şi ar conduce al crearea unei lex tertia.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu se poate dispune achitarea inculpatei, întemeiat pe dispoziţiile art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. e) C. proc. pen., cum s-a solicitat în susţinerea apelului.
Neîntemeiate sunt şi criticile privind achitarea inculpatei întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Apreciind că legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) C. pen. anterior, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
În alin. (2) al aceluiaşi articol, se prevede că, la stabilirea în concret a gradului de pericol social, se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşirea a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă fapta, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Prin urmare, în cazul săvârşirii unei fapte penale, indiferent că este o infracţiune de pericol sau de rezultat, se impune a fi făcută de către instanţa învestită cu soluţionarea cauzei o evaluare, după momentul săvârşirii acesteia, prin care să se constate dacă prezintă sau nu pericol social şi, în consecinţă, dacă constituie sau nu infracţiune.
Raportat la aceste dispoziţii legale enunţate, Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de către apelantă, că în mod întemeiat instanţa de fond a apreciat că faţă de modalitatea de desfăşurare a evenimentelor, - inculpata G.M.M., prin îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, a autentificat cele două contracte de vânzarea cumpărare, în lipsa unor procuri speciale, prin care au fost scoase din patrimoniul SC N. SRL bunuri imobile, tranzacţiile fiind încheiate la preţuri mai mici decât preţul de achiziţie al acestora, fiind cauzată o vătămare intereselor părţii vătămate şi părţii civile SC N. SRL, natura şi gravitatea infracţiunii (abuz în serviciu în formă calificată, cu un grad ridicat de pericol social), caracterul continuat al faptei, aceasta prezintă în concret gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Conduita inculpatei în cursul procesului penal şi circumstanţele personale favorabile ( lipsa antecedentelor penale, situaţia familială, activitatea profesională îndelungată) nu pot constitui elemente care să justifice aprecierea că s-a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege, în condiţiile în care împrejurările comiterii faptei fac dovada că inculpata G.M.M. deşi cunoştea dispoziţiile legale aplicabile la încheierea contractelor şi obligaţiile care îi revin în calitate de notar, nu şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu, cauzând o vătămare gravă părţii vătămate L.I. şi părţii civile SC N. SRL.
Toate aceste elemente circumstanţiale atenuante au fost însă valorificate de către instanţa de fond în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, în contextul reţinerii dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen., prin orientarea cuantumului pedepsei aplicate sub minimum special prevăzut de legea penală dar şi la alegerea modalităţii de executare, considerându-se în mod justificat că prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei, se poate realiza scopul preventiv educativ al pedepsei, astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 52 C. pen. anterior.
Înalta Curte apreciază ca neîntemeiate şi criticile privind greşita individualizare judiciară a sancţiunii aplicate şi din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile, pentru motivele ce vor fi expuse.
Individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante operaţiuni juridice de a cărei acurateţe depinde în mod direct îndreptarea şi recuperare condamnatului, întrucât presupune, prin evaluarea gravităţii infracţiunii comise şi a periculozităţii infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a inculpatului în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa şi modul de executare a acesteia.
Procedând la o nouă evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei, prin raportare la cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că prima instanţă a aplicat inculpatei G.M.M. o pedeapsă corect individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ţinând seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatei şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, dar şi de modalitatea concretă de săvârşire a faptei, motiv pentru care, contrar solicitării apelantei inculpate, o va menţine, atât în ceea ce priveşte cuantumul acesteia, cât şi ca modalitate de executare.
Astfel, raportat la natura şi gravitatea faptei, modalitatea concretă a săvârşiri ei precum şi la circumstanţele personale ale inculpatei care nu are antecedente penale, este o persoană integrată în societate, are un nivel ridicat de pregătire, are doi copii în întreţinere, a desfăşurat o activitate profesională îndelungată astfel cum rezultă din actele şi caracterizările depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte apreciază că, în mod justificat, prima instanţă a reţinut aceste împrejurări pozitive relevate de inculpată ca şi circumstanţe atenuante judiciare, prev. de art. 74 lit. a) C. pen. - conduita bună anterior comiterii faptelor -, dându-le eficienţa cuvenită în procesul de individualizare judiciară a pedepsei prin orientarea sancţiunii aplicate sub minimum special prevăzut de lege.
Analizând din perspectiva legii penale mai favorabile regimul sancţionator şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei reţinută în sarcina inculpatei G.M.M., se constată că deşi limitele de pedeapsă stabilite de dispoziţiile art. 297 prin raportare la art. 309 C. pen., sunt mai mici, de la 3 ani la 10 ani şi 6 luni închisoare, decât limitele de pedeapsă pentru infracţiunea prev. de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. anterior, de la 5 ani la 15 ani închisoare, circumstanţele atenuante reţinute în sarcina inculpatei, art: 74 lit. a) C. pen. anterior - conduita bună anterior comiterii faptei - nu se mai regăsesc în dispoziţiile art. 75 C. pen. Astfel pedeapsa ce ar putea fi aplicată inculpatei în condiţiile reţinerii incidenţei noii incriminări ca lege penală mai favorabilă nu s-ar putea situa sub minimum de 3 ani, respectiv, 2 ani, în contextul în care s-ar aprecia că nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 309 C. pen., iar faţă de pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare aplicată de instanţa de fond, s-ar ajunge la o îngreunare a situaţiei juridice a inculpatei, fapt nepermis în propria cale de atac, conform dispoziţiilor at. 418 C. proc. pen.
Mai mult, având în vedere caracterul continuat al faptei reţinute în sarcina inculpatei, care se păstrează şi în raport de dispoziţiile art. 35 C. pen. fiind aceeaşi parte vătămată, la individualizarea judiciară a pedepsei, limita maximă poate majorată cu 3 ani atunci când se apreciază că maximum este neîndestulător (art. 36 alin. (1) C. pen.).
În legătură cu solicitarea inculpatei privind aplicarea dispoziţiilor art. 80-90 C. pen., cu referire la renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării ei, Înalta Curte reţine că, în raport de limitele impuse de dispoziţiile art. 80 alin. (2) şi art. 83 alin. (2) C. pen., nu se poate dispune renunţarea sau amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani respectiv, de 7 ani sau mai mare, situaţii care se regăsesc în prezenta cauză., limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 5 şi 15 ani (chiar în condiţiile în care legea nouă ar fi retroactivat aceste limite ar fi fost depăşite şi excludeau incidenţa dispoziţiilor art. 80 şi 83 C. pen.).
Pentru toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 421 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata G.M.M. împotriva sentinţei penale nr. 134 din 27 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, şi va admite apelurile declarate de inculpatele B.M.A., B.D.C. şi B.F. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care o va desfiinţa, în parte, urmând să dispună încetarea procesului penal faţă de cele trei inculpate, ca efect al retragerii plângerii penale de către partea vătămată L.I. şi partea civilă SC N. SRL, prin curator special, pentru considerentele expuse în cuprinsul deciziei.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelanta inculpată G.M.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de inculpaţii B.M.A., B.D.C. şi B.F. împotriva sentinţei penale nr. 134 din 27 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:
Face aplicarea art. 5 C. pen. şi, în consecinţă: în baza art. 396 alin. (6) şi art. 16 lit. e) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei B.D.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de gestiune frauduloasă, prev. de art. 242 alin. (1), (3) C. pen. cu aplic, art. 35 alin. (1) C. pen., urmare retragerii plângerii prealabile formulate de partea vătămată L.I. şi partea civilă SC N. SRL, prin curator special.
În baza art. 396 alin. (6) şi art. 16 lit. e) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatelor B.M.A. şi B.F. pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 242 alin. (1), (3) C. pen. cu aplic, art. 35 alin. (1) C. pen., urmare retragerii plângerii prealabile formulate de partea vătămată L.I. şi partea civilă SC N. SRL, prin curator special.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi B.M.A., B.D.C. şi B.F., până la prezentarea apărătorului ales în sumă de câte 75 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata G.M.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Obligă apelantă inculpată G.M.M. la plata sumei de 275 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 75 reprezentând onorariu parţial pentru avocatul din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 104/2014. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 999/2014. Penal → |
|---|
