ICCJ. Decizia nr. 105/2014. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 105/2014
Dosar nr. 38845/3/2012
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 914 din 24 octombrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 403 C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă cererea formulată de condamnatul I.I.D., deţinut în Penitenciarul Rahova de revizuire a sentinţei penale nr. 107/2011 a Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1142/2012 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat revizuentul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că, la data de 04 octombrie 2012 a fost înregistrat referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti privind cererea de revizuire formulată de condamnatul I.I.D.
Parchetul a apreciat cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă, întrucât motivele invocate în cerere nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, sub aspectul admisibilităţii cererii de revizuire, instanţa de fond a constatat următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 107/10 februarie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul I.I.D.la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; în baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 209/2007 a Tribunalului Bucureşti, pe care a cumulat-o aritmetic cu pedeapsa de 5 ani închisoare, în final dând spre executare o pedeapsă de 8 ani şi 6 luni închisoare.
Sentinţa penală nr. 107 din 10 februarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II a penală, a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1142/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin cererea de revizuire formulată, revizuentul şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la modul în care instanţele au judecat cauza sa, cu nerespectarea garanţiilor procesuale privind prezumţia de nevinovăţie, lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, omisiunea reţinerii în favoarea sa de circumstanţe atenuante.
În final, revizuentul a solicitat completarea probatoriului cu audierea unor martori, care să confirme că se afla împreună cu numitul Ş.M. şi că au cumpărat droguri de la o altă persoană, cu privire la proferarea de ameninţări la adresa rudelor sale, audierea martorului asistent, efectuarea unei expertize cu privire la concentraţia drogurilor, exprimându-şi disponibilitatea de a denunţa autorităţilor pe cel care i-a furnizat drogurile.
Din lecturarea sentinţei penale nr. 107 din 10 februarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a rezultat că instanţa a analizat apărările inculpatului, care coincid în mare parte cu cele supuse examinării prin cererea de revizuire, susţineri ce au fost înlăturate motivat.
S-a apreciat că, varianta prezentată de martorul Ş.M. se coroborează cu cele consemnate în procesul-verbal de depistare şi cu înscrisurile puse la dispoziţie de compania de taxi.
Cât priveşte susţinerile revizuentului, că nu a perceput bani de la martorul Ş.M. în schimbul drogurilor, s-a constatat că acestea au fost analizate pe fondul cauzei, instanţa concluzionând că şi în ipoteza în care ar fi fost reale nu-l exonerează pe inculpat de răspundere penală, simpla oferire realizând elementul material al infracţiunii de trafic de droguri.
Elementul de noutate invocat pe calea revizuirii constă în aceea că martorul ar fi cumpărat drogurile de la o persoană pe care revizuentul este dispus să o deconspire.
Raportând cele invocate de revizuent, la dispoziţiile legale care reglementează materia revizuirii hotărârilor penale definitive, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Potrivit art. 393 alin (1) C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 393 şi art. 394 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.
Din aceleaşi dispoziţii rezultă, totodată, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. şi numai pentru cazurile prevăzute în art. 394 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Instanţa de fond a constatat că revizuentul lonescu Ionut Denis, prin motivele invocate (audierea unor martori, al căror nume nu îl indică, pentru a dovedi o nouă versiune asupra faptelor sau împrejurări care nu au legătură cu condamnarea sa, efectuarea unei noi expertize, deşi cea dispusă la urmărirea penală nu a fost contestată), încearcă o prelungire a probatoriului administrat în etapa fondului; or, audierea unor martori în apărarea inculpatului sau efectuarea unei noi expertize trebuiau învederate organului judiciar cu ocazia soluţionării dosarului de fond, nicidecum într-o cale extraordinară de atac.
Cât priveşte reţinerea de circumstanţe atenuante, deşi nu constituie motiv de revizuire, instanţa de fond a constatat, contrar susţinerilor revizuentului, că instanţele au dat eficientă dispoziţiilor art. 74 şi 76 C. pen.
Ţinând seama că revizuirea este o cale extraordinară de atac, care vizează cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege şi întrucât nu s-a constatat ca în cauză sa fie incident vreunul din cazurile reglementate în art. 394 alin (1) C. proc. pen., instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de către revizuentul l.I.D.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, revizuientul lonescu Ionuţ-Denis, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi admiterea pe fond a cererii de revizuire formulată.
Prin Decizia penală nr. 45 din 22 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul l.I.D.împotriva sentinţei penale nr. 914 din 24 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a constatat că, în mod corect a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamanrul lonescu Ionuţ-Denis, întrucât nu se invocă fapte sau împrejurări noi, ci se solicită prelungirea probatoriului, fapt nepermis în procedura revizuirii, iar pe de altă parte, cererea revizuentului nu tinde la o soluţie de achitare, ci de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de trafic de droguri, în infracţiunea de deţinere de droguri, fără drept, în vederea consumului propriu, ceea ce nu este prevăzut în această cale extraordinară de atac.
Împotriva deciziei menţionate, în termen legal, a declarat recurs revizuentul lonescu Ionuţ Denis, solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi pe fond admiterea cererii de revizuire, invocând cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat revizuent, raportat la criticile invocate, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 172C. proc. pen., dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile legii noi de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 385 10alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se constată că recurentul revizuent şi-a motivat recursul doar oral, în ziua judecăţii, încălcându-şi obligaţia ce-i revenea, potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Ca urmare, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38510 alin. (2)1C. proc. pen. şi ale art. 3859 alin. (3) din acelaşi cod, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu pe cel reglementat de art. 3859pct. 172 C. proc. pen., nu va examina critica recurentului.
Totodată, verificând cauza în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că nu este incident vreunul din cazurile de casare care ar putea fi avute în vedere din oficiu.
În consecinţă, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul lonescu IonuţD.împotriva deciziei penale nr. 45 din 22 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, nefondat, recursul declarat de revizuientul I.I.D., împotriva Deciziei penale nr. 45 din 22 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 246/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 277/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
