ICCJ. Decizia nr. 1018/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1018/2014
Dosar nr. 8386/100/2012
Şedinţa publică din 21 martie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 535 din 13 septembrie 2013, Tribunalul Maramureş a respins cererea inculpatului C.P.C. privind aplicarea prev. art. 3201 C.proc. pen.
Totodată, a respins cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1), 176 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 73 lit. b) C. pen. sau în infracţiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 73 lit. b) C. pen., precum şi cererea de schimbare a. încadrării juridice în sensul reţinerii şi a art. 73 lit. b) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat inculpatul C.P.C., domiciliat în Strîmtura, jud. Maramureş, arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Gherla, la pedeapsa de 22 de ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 7 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1), 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
De asemenea, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev.de art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului, iar, în temeiul art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi a arestului preventiv începând cu data de 8 oct. 2012 la zi.
În baza art. 7 din L. nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilului său genetic în S.N.D.G.J.
S-a constatat că părţile vătămate C.I.A., T.M., C.I.A., L.V., L.I., P.F., C.I.a, L.F. şi B.L., nu s-au constituit părţi civile în cauză.
A fost obligat inculpatul să plătească S.C.J. de Urgenţă Tg. Mureş suma de 127,34 lei - cheltuieli de asistenţă medicală cu dobânda legală calculată de la data de 21 sept.2012 până la plata efectivă. A fost obligat inculpatul să plătească S.C.J. Mureş suma de 5.336,13 lei cu acelaşi titlu cu dobânda legală calculată de la data de 27 sept 2012 până la plata sumei.
A fost obligat inculpatul să plătească S.J.A. Maramureş suma de 603,13 lei cu acelaşi titlu cu dobânda legală calculată de la data de 21 sept. 2012 până la plata efectivă. A fost obligat inculpatul să achite Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei suma de 351,22 lei cu acelaşi titlu cu dobânda legală calculată de la data de 21 sept. 2012 până la plata efectivă.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.330 lei - cheltuieli judiciare din care suma de 200 lei - onorariul avocatului desemnat din oficiu (av. F.C.) se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit la 31 octombrie 2012 în Dosarul nr. 494/P/2012 Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.P.C. pentru infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1), 176 alin. (1) lit. a) C. pen. şi neînceperea urmăririi penale faţă de acesta pentru infracţiunea de distrugere prev. de art. 217 alin. (4) C. pen.
S-a reţinut, în esenţă, că în data de 21 septembrie 2012, în jurul orelor 600, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan cu victima C.I. (concubinul mamei sale A.A.) avut în locuinţa comună situată în localitatea Strîmtura, nr. 1011, jud. Maramureş, inculpatul a aruncat benzină pe victimă şi în interiorul locuinţei, apoi a dat foc cu o brichetă, cauzându-i arsuri tegumentare extinse şi profunde, mai ales la nivelul membrelor inferioare ce au dus la decesul
Părţile vătămate C.I.A., T.M., C.I.A., L.V., L.I., P.F., C.I.a, L.F. şi B.L. nu s-au constituit părţi civile.
S.C.J.U. Tg. Mureş s-a constituit parte civilă cu suma de 127,34 lei cu dobânzile legale aferente calculate de la data externării până la data plăţii efective. Spitalul Clinic Judeţean Mureş s-a constituit parte civilă cu suma de 5.336,13 lei cu dobânzile legale aferente calculate până la data plăţii efective. S.J.A. Maramureş s-a constituit parte civilă cu suma de 603,13 lei cu dobânda legală stabilită la nivelul dobânzii de referinţă a B.N.R. diminuată cu 20%, conform O.G. nr. 9/2000. Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei s-a constituit parte civilă cu suma de 351,22 lei cu dobânda legală stabilită conform art. 1, 2 din O.G. nr. 13/2011.
Instanţa de fond a reţinut că la data de 21 septembrie 2012, pe fondul consumului de alcool şi al unor discuţii contradictorii ce au avut loc între inculpatul C.P.C. şi victima C.I., aceasta din urmă reproşându-i inculpatului relaţia pe care o avea acesta cu martora H.E., după care inculpatul i-a cerut fratelui său (martorul A.E.) să plece din casă până când mai are timp, inculpatul a stropit cu benzină prin casă şi implicit şi pe victimă care se afla în pat, a aprins o brichetă astfel că a luat foc casa în care se afla victima, dar şi aceasta. La cererea martorului L.I. inculpatul a scos-o pe victimă din casă, dar a lăsat-o apoi să ardă în continuare.
Potrivit raportului de autopsie medico-legală din 18 octombrie 2012 întocmit de I.M.L. Tg. Mureş, moartea victimei a fost violentă şi a fost cauzată de un şoc tardiv în condiţiile existenţei unor arsuri tegumentare extinse şi profunde care s-au putut produce în data de 21 septembrie 2012 prin arderea unei substanţe inflamabile aflate în contact cu tegumentele victimei, în special la nivelul membrelor inferioare. Arsurile au avut un caracter vital. între aceste arsuri şi decesul victimei există legătură de cauzalitate directă, necondiţionată (filele 26-29 dosar urmărire penală).
Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1), 176 alin. (1) lit. a) C. pen. Totodată, a respins cererea acestuia de a se schimba încadrarea juridică în infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. sau în infracţiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. întrucât infracţiunea de omor comisă prin cruzimi s-a săvârşit cel puţin cu intenţie indirectă în condiţiile în care stropind cu benzină prin casă, aprinzând bricheta şi văzând că victima se afla în pat, trebuia să prevadă posibilitatea ca aceasta să decedeze prin incendiere şi chiar dacă nu a urmărit acest lucru, a acceptat o atare posibilitate. Omorul comis prin incendiere se încadrează în noţiunea de cruzime, victimei fiindu-i produse suferinţe grele şi prelungite.
De asemenea, s-a respins şi cererea de schimbare a încadrării juridice în sensul reţinerii şi a art. 73 lit. b) C. pen. întrucât nu a existat o proporţie între actul provocator şi fapta inculpatului, riposta exagerată a acestuia din urmă la reproşurile victimei legate de relaţia pe care inculpatul o avea cu martora H.E. negăsindu-şi explicaţia în gradul de tulburare al inculpatului.
Cererea inculpatului de a i se aplica prevederile art. 3201 C. proc. pen. s-a respins, întrucât raportat la încadrarea juridică a faptei sale pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă (alternativ cu pedeapsa închisorii de la 15-25 ani şi interzicerea unor drepturi), iar potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., dispoziţiile alin. (1)-(6) din acelaşi articol nu se aplică în cazul infracţiunilor pedepsite cu detenţiune pe viaţă.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce i s-a aplicat acestuia, tribunalul a avut în vedere gradul foarte ridicat de pericol social al faptei comise (dat de modalitatea deosebit de gravă în care a fost săvârşită şi de urmarea produsă - decesul victimei) şi gradul de pericol social al inculpatului (nu are antecedente penale, şi-a recunoscut fapta).
Inculpatului i s-au interzis pe o perioadă de 7 ani drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. întrucât raportat la gravitatea deosebită a faptei comise, acesta nu este în măsură să facă aprecieri nici cu privire la modul în care se alege organul legiuitor şi celelalte organe de stat care se aleg prin vot. De asemenea, ocuparea funcţiilor la care se referă art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. este incompatibilă cu fapta săvârşită. întrucât inculpatul nu s-a folosit de vreo funcţie, profesie, activitate pentru a comite fapta - obiect al acestui dosar, nu i se pot interzice şi drepturile prev. de art. 71, 64 lit. c) C. pen.
Pedeapsa se va executa în condiţiile prev. de art. 71, 64 lit. a), b) C. pen. pentru aceleaşi considerente pentru care i s-au aplicat şi prevederile art. 64 lit. a), b) C. pen. Nu i s-au interzis şi drepturile prev. de art. 71, 64 lit. c) C. pen. pentru aceleaşi motive pentru care nu i s-au interzis nici cele prev. de art. 64 lit. c) C. pen.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., i s-a menţinut inculpatului starea de arest preventiv, iar, conform art. 88 C. pen., i s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi a arestului preventiv (8 octombrie 2012 la zi).
Având în vedere fapta comisă de inculpat, acestuia i s-au prelevat probe biologice în vederea introducerii profilului său genetic în S.N.D.G.J.
Întrucât părţile vătămate C.l.A., T.M., C.I.A., L.V., L.l., P.F., C.I.a, L.F. şi B.L. nu s-au constituit părţi civile în cauză, tribunalul a luat act de această împrejurare.
S.C.J.U. Tg. Mureş s-a constituit parte civilă cu suma de 127,34 lei cu dobânzile legale aferente de la data externării victimei până la data plăţii efective astfel că inculpatul a fost obligat la plata acestei sume cu precizarea că victima a fost externată din această unitate sanitară la data de 21 septembrie 2012 (fila 58 din dosar tribunal). S.C.J. Mureş s-a constituit parte civilă cu suma de 5.336,13 lei cu dobânda legală aferentă calculată până la data plăţii efective astfel că inculpatul a fost obligat la plata acestei sume (dobânda se va calcula de la data externării de la care se datorează aceasta - 27 septembrie 2012 până la data plăţii sumei) - filele 88, 89 dosar tribunal. S.J.A. Maramureş a pretins suma de 603,13 lei cu dobânda legală stabilită la nivelul dobânzii de referinţă a B.N.R. diminuată cu 20%, conform O.G. nr. 9/2000. Tribunalul l-a obligat pe inculpat la plata sumei menţionate cu dobânda. legală calculată pe perioada 21 septembrie 2012 (când s-a uzat de serviciile acestei unităţi sanitare) - la data plăţii efective - fila 44 dosar tribunal. Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei s-a constituit parte civilă cu suma de 351,22 lei cu dobândă legală stabilită conform art. 1, 2 din O.G. nr. 13/2011, inculpatul urmând a fi obligat la plata acestei sume cu dobânda legală calculată de la data de 21 septembrie 2012 (când victima a fost transportată de la această instituţie sanitară) până la data plăţii efective (fila 76 din acelaşi dosar).
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să achite statului suma de 2.330 lei - cheltuieli judiciare din care 1.800 Iei reprezintă cheltuielile de urmărire penală şi 200 lei - onorariul avocatului numit din oficiu (av. F.C.) care se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul C.P.C. solicitând desfiinţarea acesteia şi judecând, să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. în cea prevăzută de art. 174 C. pen. şi în consecinţă, să se trimită cauza la instanţa de fond, având în vedere că inculpatul a solicitat să fie judecat în baza procedurii simplificate conform art. 320 C. proc. pen. În subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei ţinându-se cont de circumstanţele reale şi personale, de faptul că între victimă şi inculpat a existat o stare conflictuală şi pe baza neînţelegerilor intervenite în legătură cu imobilele în care locuiau, inculpatul s-a hotărât să incendieze unul din acestea.
În motivarea apelului s-a arătat că nu se poate reţine agravanta prev.de art. 176 lit. a) C. pen. în cazul inculpatului, deoarece acesta nu a avut reprezentarea că prin acţiunea sa se pot produce victimei suferinţe deosebit de mari, pe o perioadă îndelungată de timp, care să fie apreciate ca şi cruzimi. Având în vedere modalitatea de comitere a faptei, respectiv prin incendiere, în condiţiile în care nu reiese că focul a fost pus de către inculpat cu scopul de a produce leziuni victimei, se impune schimbarea încadrării juridice in; infracţiunea de omor simplu prev.de art. 174 alin. (1) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 202/A din 25 octombrie 2013 pronunţată de.Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.P.C. împotriva sentinţei penale nr. 535 din 13 septembrie 2013 a Tribunalului Maramureş.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea a reţinut că prima instanţă a stabilit o corectă stare de fapt pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care inculpatul şi le-a însuşit, recunoscându-şi vinovăţia, însă având în vedere încadrarea juridică a faptei pentru care a fost sesizată instanţa de judecată cu rechizitoriu şi pe care. a reţinut-o ca fiind corectă, nu s-a putut proceda la aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C.proc. pen., astfel că s-a procedat la începerea cercetării judecătoreşti şi readministrarea probelor din faza de urmărire penală şi alte probe considerate a fi utile.
Ca atare, instanţa de apel a reţinut că din ansamblul întregului probatoriu a rezultat că în mod cert că la data de 21 septembrie 2012, pe fondul consumului de alcool şi a unor discuţii contradictorii ce au avut loc între inculpatul C.P. şi victima C.I., inculpatul a stropit cu benzină casa în care se afla victima şi implicit pe aceasta după care a aprins o brichetă, imobilul luând foc în timp ce victima se afla în casă. Ca urmare a leziunilor suferite, victima a decedat, prin raportul de autopsie medico-legală stabilindu-se că moartea acesteia a fost violentă şi s-a putut produce prin arderea unei substanţe inflamabile aflate în contact cu tegumentele victimei, în special la nivelul membrelor mferioare, astfel că între aceste arsuri şi deces, există o legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată.
Înainte de a deceda, numitul C.I. a fost internat în compartimentul de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arşi din cadrul S.C.J. Mureş în perioada 21 septembrie 2012 - 27 septembrie 2012.
Moartea unei persoane, determinată de arsurile pe care le suferă, presupune o expunere prelungită la suferinţe insuportabile, care depăşesc cu mult suferinţele -inerente acţiunii de ucidere.
Având în vedere suferinţele la care a fost supusă victima şi că acestea au fost cauzate datorită acţiunii inculpatului de a incendia imobilul, unde ştia că se află victima, că între arsurile prezente pe corpul acesteia şi deces a existat legătură de cauzalitate, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acele suferinţe se circumscriu noţiunii de „cruzimi" prevăzute de art. 176 lit. a) C. pen., iar această urmare a putut fi prevăzută de către inculpat.
În consecinţă, cererea de schimbare a încadrării juridice a fost apreciată ca neîntemeiată, încadrarea corectă fiind cea prev.de art. 174 alin. (1) raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
Având în vedere că pentru această infracţiune se prevede că sancţiune pedeapsa închisorii alternativ cu detenţiunea pe viaţă s-a considerat că dispoziţiile art. 3201 C.proc. pen. nu sunt aplicabile.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei ţinând cont de gravitatea deosebită a faptei, de modalitatea de comitere, împrejurarea că după ce a acţionat inculpatul nu a luat nicio măsură pentru a salva victima, suferinţele la care a fost expusă înainte de a deceda, instanţa de apel a apreciat că în mod corect s-a aplicat pedeapsa de 22 de ani de închisoare şi nu se justifică reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, chiar dacă acesta nu are antecedente penale.
În consecinţă, în urma verificării şi din oficiu a cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, nu s-a constatat existenţa vreunui viciu care să atragă nelegalitatea sau netemeinicia acesteia, aşa încât, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C.proc. pen., apelul declarat în cauză a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.P.C.
În cauză, recursul formulat de inculpat a fost înregistrat pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 18 noiembrie 2013 şi s-a stabilit termen de judecată a recursului la data de 21 martie 2014.
Printr-un memoriu, depus cu respectarea termenului prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior, la data de 14 martie 2014, inculpatul, a criticat hotărârile pronunţate în cauză arătând că nu a avut intenţia de a suprima viaţa victimei.
Cu prilejul dezbaterilor, inculpatul, prin apărător desemnat din oficiu, a solicitat reţinerea circumstanţei atenuante a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen. anterior dar şi a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. anterior având în vedere lipsa antecedentelor penale.
Prin urmare, s-a solicitat reducerea pedepsei principale aplicate prin luarea în considerare a circumstanţelor atenuante menţionate.
Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 21 martie 2014, era în.vigoare noul Cod de procedură penală a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac şi sub aspectul competenţei funcţionale a acestei instanţe de a judeca recursul, dat fiind că dispoziţiile de procedură penală sunt de imediată aplicare.
Situaţia tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competenţa de soluţionare cât şi dispoziţiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.
Astfel, în conformitate cu dispoziţia tranzitorie anterior menţionată, „recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."
Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluţioneze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.
Cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunţării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.
Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Cluj la data de 25 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menţionat, rezultă" că prin limitarea obiectului judecăţii în recurs legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură-penală sau a legii substanţiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
De altfel, reexaminarea integrală a cauzei de către instanţa" de apel, în condiţii similare cu cea desfăşurată de instanţa de fond, conduce în mod firesc la concluzia că devoluţiunea în faţa instanţei de recurs trebuie limitată numai la anumite aspecte prevăzute de lege.
Aşadar, recursul nu provoacă un control integral din partea instanţei de recurs, fiind exclusă rejudecarea pentru a treia "oară a unei cauze în aceleaşi coordonate în care stabilirea adevărului a avut loc în primele două grade de jurisdicţie.
Ca atare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin aprecierea faptelor, stabilirea vinovăţiei şi a pedepsei aplicate, ci doar sancţionarea sentinţelor ori deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.
În consecinţă, Înalta Curte notează că sfera controlului judiciar a fost limitată prin adoptarea Legii nr. 2/2013, astfel că, nu poate examina decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, tară a putea examina şi netemeinicia deciziei atacate.
Examinând recursul formulat de inculpatul C.P.C. conform dispoziţiilor art. 385 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 dar şi a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele motive:
În recurs, reiterând criticile din apel, inculpatul a invocat lipsa intenţiei de a suprima viaţa victimei arătând că a existat o stare conflictuală cu aceasta şi pe baza neînţelegerilor intervenite în legătură cu imobilele în care locuiau, s-a hotărât să incendieze unul din acestea.
Or, instanţele de fond şi apel au stabilit sub aspectul situaţiei de fapt că din ansamblul întregului material probator a rezultat că, în mod cert, la data de 21 septembrie 2012, pe fondul consumului de alcool şi a unor discuţii contradictorii ce au avut loc între inculpatul C.P. şi victima C.I., inculpatul a stropit cu benzină casa în care se afla victima şi implicit pe aceasta după care a aprins o brichetă, imobilul luând foc în timp ce victima se afla în casă. Ca urmare a leziunilor suferite, victima a decedat, iar prin raportul de autopsie medico-legală s-a stabilit că moartea acesteia a fost violentă şi s-a putut produce prin arderea unei substanţe inflamabile aflate în contact cu tegumentele victimei, în special la nivelul membrelor inferioare, astfel că între aceste arsuri şi deces, există o legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată.
De altfel, în faţa instanţei de fond inculpatul a recunoscut comiterea faptei stabilită pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, însă având în vedere că pentru infracţiunea de omor deosebit de grav legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă instanţa de fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior.
Totodată, Înalta Curte notează că instanţa de fond a respins cererea inculpatului de a se schimba încadrarea juridică în infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (1) C. pen. reţinând că probatoriul administrat demonstrează că infracţiunea de omor comisă prin cruzimi s-a săvârşit cel puţin cu intenţie indirectă în condiţiile în care stropind cu benzină prin casă, aprinzând bricheta şi văzând că victima se afla în pat, trebuia să prevadă posibilitatea ca aceasta să decedeze prin incendiere şi chiar dacă nu a urmărit acest lucru, a acceptat o atare posibilitate. Totodată, a apreciat că omorul comis prin incendiere se încadrează în noţiunea de cruzime, victimei fiindu-i produse suferinţe grele şi prelungite.
De asemenea, Înalta Curte notează că instanţa de fond a respins şi cererea de schimbare a încadrării juridice în sensul reţinerii şi a art. 73 lit. b) C. pen. anterior reţinând că nu a existat o proporţie între actul provocator şi fapta inculpatului, riposta fiind exagerată prin raportare la reproşurile victimei legate de relaţia pe care inculpatul o avea cu martora H.E.
Criticile inculpatului vizând lipsa intenţiei de a comite fapta precum şi existenţa unor circumstanţe atenuante impun o reevaluare a probatoriului şi a situaţiei de fapt, or, în recurs nu mai este posibilă cenzurarea situaţie de fapt, respectiv verificarea- concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate.
Aşadar, pornind de la principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost recuirată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, instanţa de recurs nu mai poate cenzura situaţia de fapt.
Astfel, pentru a examina criticile inculpatului vizând încadrarea juridică şi existenţa unor circumstanţe atenuante, instanţa de recurs are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de prima instanţă - care, nu poate fi schimbată -, şi care, contrar susţinerilor inculpatului conduce la concluzia că acesta a săvârşit fapta în modalitatea descrisă în hotărârile atacate.
În realitate, prin motivele de recurs nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de fond şi de cea de apel.
Ca atare, Înalta Curte constată că în motivarea recursului inculpatul nu a invocat nerespectarea vreunei dispoziţii legale, aşa încât criticile sale nu se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior.
În ceea ce priveşte critica vizând greşita apreciere asupra cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată, prin invocarea cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată că individualizarea pedepsei se realizează de către instanţa de fond pe baza criteriilor menţionate în art. 72 C. pen. implicând o operaţiune de apreciere fundamentată pe probatoriului administrat.
Or, aşa cum s-a arătat anterior, în recurs nu se mai poate proceda la o reapreciere a probelor iar criticile inculpatului privind individualizarea pedepsei sau a modului de executare nu vizează legalitatea hotărârii ci temeinicia acesteia.
De altfel, abrogarea expresă a cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior arată că voinţa legiuitorului a fost aceea ca, în conformitate cu art. 3859 C. proc. pen. anterior examinarea în recurs să se limiteze doar la chestiunile de legalitate şi nu de temeinicie.
Prin urmare, motivul de recurs referitor la greşita individualizare a pedepsei nu se încadrează în cazul de casare prev. de art. 385 pct. 17 C. proc. pen. anterior şi nu poate fi examinat prin prisma celorlalte cazuri de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior.
Înalta Curte constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpat, a intrat în vigoare noul C. pen., care a adus schimbări în ceea ce priveşte limitele pedepsei complementare.
În cauză, inculpatul nu a invocat acest motiv de casare vizând intervenirea unei legi mai favorabile cu cel puţin 5 zile înaintea termenului din 21 martie 2014, în condiţiile în care noul C. pen. a intrat în vigoare la 01 februarie 2014.
Cu toate acestea, principiul constituţional al aplicării retroactive a legii penale mai blânde, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune restabilirea legalităţii sub acest aspect.
Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în speţă.
În primul rând Înalta Curte constată că fapta de a ucide o persoană este în continuare incriminată fiind prevăzută ca infracţiune în art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen.
La momentul comiterii, infracţiunea, în modalitatea faptică reţinută de instanţa de, fond, era incriminată în art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior care prevedea pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, fiind aplicată inculpatului, în concret, pedeapsa principală de 22 ani închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art 64 lit. a) şi b) C. pen. anterior pe o perioadă de 7 ani.
Potrivit legii noi, fapta inculpatului corespunde infracţiunii prev. de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen. şi este sancţionată cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Comparând cele două texte care incriminează aceeaşi faptă în legi succesive, se constată că sunt identice sub aspectul conţinutului, a naturii şi limitelor speciale ale pedepselor principale.
În ceea ce priveşte pedeapsa complementară, în aprecierea acestei instanţe, nu sunt aplicabile dispoziţiile tranzitorii prevăzute de art 12 din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora „în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă".
Sub aspectul pedepsei complementare, potrivit art. 53 pct. 2 C. pen. anterior, pedepsele complementare sunt interzicerea unor drepturi de la unu la 10 ani şi degradarea militară.
În prezent, în conformitate cu art. 66 alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre drepturi prev. la lit. a).
Comparând dispoziţiile legale anterior menţionate care reglementează, în timp, pedepsele complementare se observă că pentru situaţia inculpatului nu există deosebiri sub aspectul naturii şi conţinutului pedepsei complementare, singura deosebire vizând limitele acestei pedepse.
Astfel, inculpatului i. s-a aplicat pedeapsă complementară pe o durată de 7 ani în condiţiile în care limitele prevăzute de lege la momentul judecării cauzei în fond şi apel erau cuprinse între 1 şi 10 ani.
În prezent, prin intrarea în vigoare a noului C. pen., limita maximă a fost redusă de la 10 ani la 5 ani, şi anume se poate aplica pe o perioadă de la unu la 5 ani.
În consecinţă, va reduce cuantumul pedepsei complementare aplicate inculpatului, de la 7 ani la 5 ani.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de inculpat este fondat şi, în consecinţă, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, îl va admite, va casa, în parte, decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 535 din 13 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Maramureş, doar cu privire la durata pedepselor complementare şi va reduce durata pedepselor complementare aplicate inculpatului, constând în interzicerea drepturilor de a alege şi a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, respectiv de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, la 5 ani, după executarea pedepsei principale.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., dispoziţii de imediata aplicare în absenţa unor norme tranzitorii, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de inculpat vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul C.P.C. împotriva Deciziei penale nr. 202/A din data de 25 octombrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Casează, în parte, Decizia penală recurată şi. sentinţa penală nr. 535 din 13 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Maramureş, doar cu privire la durata pedepselor complementare, şi, rejudecând:
Reduce durata pedepselor complementare aplicate inculpatului, constând în interzicerea drepturilor de a alege şi a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, respectiv de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, la 5 ani, după executarea pedepsei principale.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1042/2014. Penal. Consumul ilicit de droguri... | ICCJ. Decizia nr. 1015/2014. Penal → |
|---|
