ICCJ. Decizia nr. 1044/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 1044/2014
Dosar nr. 176/39/2014/a2
Şedinţa publică din 24 martie 2014
Deliberând asupra contestaţia formulată de persoana solicitată V.M. împotriva Sentinţei penale nr. 35 din 13 martie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 35 din 13 martie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 107 alin. (1) coroborat cu art. 103 alin. (10), (13) din Legea nr. 302/2004 modificată, a fost admisă cererea de executare a mandatului european de arestare (referinţă dosar) din data de 21 ianuarie 2014 emis de către Audienţa Provincială din Valencia, Secţia a 5-a - Spania, împotriva persoanei solicitate V.M.
S-a dispus predarea persoanei solicitate V.M. domiciliat în comuna Vicovu de Jos, jud. Suceava, autorităţii judiciare emitente.
În baza art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate V.M., împotriva căruia s-a emis mandatul european de arestare (referinţă dosar) din data de 21 ianuarie 2014 emis de către Audienţa Provincială din Valencia, Secţia a 5-a - Spania, în vederea predării, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 13 martie 2014 şi până la data de 11 aprilie 2014, inclusiv.
În baza art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.
S-a constatat că persoana solicitată V.M. a fost arestată în vederea predării de la data de 28 februarie 2014 la zi.
S-a luat act că persoana solicitată nu a renunţat la regula specialităţii.
Pentru a hotărî astfel, curtea a reţinut că la data de 28 februarie 2014, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat instanţei, ca autoritate judiciară competentă de executare, propunerea de luare a măsurii arestării provizorii a persoanei solicitate V.M., pe baza semnalării transmise de către Biroul naţional Sirene, urmare a emiterii mandatului european de arestare din data de 21 ianuarie 2014 de către Tribunalul din Valencia - Spania.
S-a reţinut în semnalarea înaintată de către Biroul naţional Sirene, că mandatul european, de arestare a fost emis la data de 21 ianuarie 2014 de către Tribunalul din Valencia - Spania, împotriva persoanei solicitate V.M., cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de jaf, prev. de art. 237 şi 241.1 din C. pen. spaniol.
În fapt, s-a reţinut în semnalare că, "M.V. şi E.G.M. s-au prezentat la centrul comercial numit J.J., situat în A.A., pretinzând că vor face nuntă în curând. Aceştia s-au uitat la nişte inele, fiind asistaţi de doamna Q. În data de 18 noiembrie 2010, aceştia au revenit la magazinul de bijuterii, însoţiţi de M.R., în vârstă de 22 de ani, şi au ales pe comandat 2 inele, plătind în avans suma de 100 de euro. În data de 24 noiembrie 2010 V., M. şi R. s-au întors din nou la magazinul de bijuterii, pentru a ridica inelele, găsind-o singură pe doamna Q.M. Când cea din urmă a deschis seiful, V. a împins-o pe podea, timp în care complicii acestuia au legat-o cu o clamă, băgându-i o bucată de hârtie în gură. Apoi, aceştia au furat suma de 3.000 de euro în numerar, 2 carnete de economisire, precum şi toate bijuteriile existente în unitate, care aveau valoare totală de 64.595,53 euro. Ulterior, doamna Q.M. a luat telefonul mobil, pe care aceasta îl avea în buzunarul hainei, dar R. a deposedat-o de acesta. Apoi, V., M. şi R. au părăsi magazinul de bijuterii cu obiectele furate, iar doamna Q.M. s-a deplasat către tejghea, pentru a apăsa butonul de alarmă şi a cerut ajutor.
Prin Încheierea de şedinţă nr. 1 din 28 februarie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 176/39/2014, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 829 din 6 martie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi, în baza art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate V.M., faţă de care s-a emis mandatul european de arestare la data de 21 ianuarie 2014 de către Tribunalul din Valencia - Spania şi cu privire la care s-a înaintat semnalare prin Biroul Sirene naţional, pe o durată de 10 zile, respectiv de la 28 februarie 2014 şi până la data de 9 martie 2014, inclusiv.
Prin încheierea de şedinţă din 7 martie 2014, în temeiul art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a menţinut arestarea persoanei solicitate V.M. pe o durată de 5 zile, respectiv de la 10 martie 2014 şi până la data de 14 martie 2014, inclusiv.
La data de 11 martie 2014, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat acestei, instanţe, ca autoritate judiciară competentă, cererea de executare a mandatului european de arestare (referinţă dosar) din data de 21 ianuarie 2014 emis de către Audienţa Provincială din Valencia, Secţia a 5-a - Spania, solicitând totodată arestarea persoanei solicitate V.M., în vederea predării către autoritatea solicitantă din Spania.
În susţinerea cererii, procurorul a arătat că sunt date condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 modificată, pentru ca o astfel de cerere să fie admisă.
Analizând mandatul european de arestare depus la dosar, instanţa constată că persoana solicitată V.M. a fost condamnată la pedeapsa de 4 ani şi 1 lună închisoare, din care a rămas neexecutat un rest de pedeapsă de 2 ani şi 1 lună închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt cu violenţă (tâlhărie), prev. de art. 237 şi 241 alin. (1) din C. pen. spaniol.
Persoana solicitată nu a consimţit la predare şi nu a renunţat la principiul specialităţii.
Potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004 modificată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea către un alt stat membru a unei persoane solicitate în vederea efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate.
Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Art. 103 alin. (7) din aceeaşi lege prevede că, în cazul în care persoana solicitată nu consimte la predare, poate formula opoziţie numai pentru existenţa unei erori cu privire la identitatea acesteia sau a unui motiv de refuz al executării mandatului european de arestare.
Din analiza conţinutului şi formei mandatului european de arestare rezultă că acesta îndeplineşte cerinţele prev. de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată şi faptele descrise se regăsesc printre cele enumerate în art. 96 din acelaşi act normativ, alin. (1) pct. 18.
În cauză nu există motive de refuz al executării mandatului, în accepţiunea art. 98 din Legea nr. 302/2004 modificată, şi nici de predare amânată sau condiţionată, în accepţiunea art. 112 din acelaşi act normativ.
Apărătorul persoanei solicitate, având în vedere refuzul acesteia de a consimţi la predare, a invocat art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004. Textul invocat reglementează însă un motiv de amânare a predării în cazul în care o persoană extrădată este cercetată penal de către autorităţile judiciare române şi apreciem că nu este aplicabil în speţă. Dispoziţiile art. 112 din Legea nr. 302/2004 fac de asemenea trimitere la art. 58 alin. (1) - (5) şi (7), care se aplică în mod corespunzător.
Instanţa reţine că este real că art. 98 alin. (2) lit. c) din acelaşi act normativ prevede posibilitatea autorităţii desemnate de a refuza executarea mandatului european de arestare când acesta a fost emis pentru executarea unei pedepse cu închisoarea, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent. În acest caz, sunt aplicabile dispoziţiile art. 98 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 302/2004, referitoare la recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare. Susţinerile persoanei solicitate şi care vizează îndeplinirea condiţiilor prevăzute de textul menţionat sunt însă contradictorii. Astfel, aceasta a declarat, astfel cum s-a consemnat în Încheierea de şedinţă nr. 1 din 28 februarie 2014, că a venit în România de 2 săptămâni pentru a face botezul fetiţei sale şi cununia civilă şi că toată familia sa se află de mulţi ani în Spania, unde au rezidenţă, iar astăzi a declarat că familia sa se află în România, el având grijă de părinţii săi, care sunt în vârstă. Pe de altă parte este de reţinut că a executat o parte din pedeapsă în Spania, respectiv 2 ani, astfel cum rezultă din conţinutul mandatului european de arestare.
Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie condamnatul persoană solicitată, acesta apreciind că are posibilitatea a executa restul pedepsei în România, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Examinând cauza prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că nu este fondată calea de atac promovată, trebuind precizat că judecarea prezentei contestaţii se realizează din perspectiva soluţiei pronunţate prin sentinţa pronunţată, în procedura prevăzută de Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 300/2013, reţinând, în ce priveşte invocarea neîndeplinirii condiţiilor legale pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, că această aserţiune nu subzistă, din relaţiile autorităţilor judiciare şi din hotărârea curţii de apel rezultând existenţa mandatului european de arestare emis, în vederea instrumentării, de către autorităţile spaniole, în condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege şi, în cauză, nu există motive de refuz al executării mandatului, în accepţiunea art. 98 din Legea nr. 302/2004 modificată.
De asemenea, astfel cum în mod corect a reţinut curtea de apel, art. 98 alin. (2) lit. c) din acelaşi act normativ prevedea posibilitatea autorităţii desemnate de a refuza executarea mandatului european de arestare când acesta a fost emis pentru executarea unei pedepse cu închisoarea, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent, caz în care sunt aplicabile disp. art. 98 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 302/2004, referitoare la recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare.
Contestatorul nu îndeplineşte condiţia de a avea o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani. Acesta a revenit de puţin timp în România, anterior aflându-se în Spania în executarea a doi ani de pedeapsă cu închisoarea.
În consecinţă, contestaţia promovată va fi respinsă, ca nefondată.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată V.M. împotriva Sentinţei penale nr. 35 din 13 martie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 martie 2014 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 1043/2014. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 1058/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
