ICCJ. Decizia nr. 1072/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Actul sexual cu un minor (art. 198 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014


ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1072/2014

Dosar nr. 1921/115/2011*

Şedinţa publică din 26 martie 2014

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul U.D. împotriva Deciziei penale nr. 147/A din 17 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 32 din 29 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 1921/115/2011, a fost condamnat inculpatul U.D. la pedepsele de 10 (zece) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen.; 7 (şapte) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi 37 lit. b) C. pen.; 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen.; 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (2) C. pen. cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen.; 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; 6 (şase) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen.; 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; 7 (şapte) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de baza art. 198 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen.; 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 198 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege. S-au interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 5 (cinci) ani, în condiţiile prevăzute de art. 66 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 02 iunie 2011 până la zi. S-a constatat că în cauză nu există părţi civile. în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului 1200 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 64/D/P/2010 din data de 27 iulie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înregistrat la instanţă sub nr. 1921/115/2011 din 27 iunie 2011, a fost trimis în judecată inculpatul U.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001; deţinere fără drept de materiale pornografice cu minori, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 51 din Legea nr. 161/2003; act sexual cu un minor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. (1) şi (2) C. pen.; tentativă la infracţiunea de trafic de minori, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001; tentativă la infracţiunea de raport sexual cu un minor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 198 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.

În cauză a fost acvirat Dosarul nr. 64/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Caraş-Severin, au fost administrate probe testimoniale (G.I.D. -filele 102-103 dosar, S.E.R. - fila 104 dosar, J.A.L. - fila 105 dosar, L.D. - fila 127 dosar, R.M.P. - fila 128 dosar, C.A.C. - fila 129 dosar, C.I. - fila 130, B.D.M. - fila 131, M.A.G. - fila 132, N.S.K. - fila 133, J.I.M. - fila 134 dosar, G.G. - fila 135 dosar, U.I.D. - fila 136, L.I.D. - fila 187 dosar, T.A.I. - fila 188 dosar, I.C. - fila 189 dosar, C.M.L. - fila 190, U.A.O. - fila 191 dosar, B.C.M. - fila 192 dosar, R.O.A.M. - fila 193 dosar, U.A. - fila 215 dosar, A.F.M. - fila 234 dosar, P.V.A. - fila 235 dosar), s-a efectuat un raport de expertiză psihiatrică (filele 254-260 dosar).

Din studiul actelor şi lucrărilor dosarului, prima instanţă a reţinut în fapt, următoarele:

La data de 24 noiembrie 2010 organele de poliţie din cadrul S.C.C.O. Caraş-Severin s-au sesizat din oficiu asupra faptului că inculpatul U.D. desfăşoară activităţi infracţionale din sfera traficului de persoane, constând în recrutarea unor minore de pe raza judeţului Caraş-Severin şi exploatarea acestora, prin determinarea la întreţinerea de raporturi sexuale.

În perioada mai 2009 - mai 2011 inculpatul U.D. a recrutat în mod direct sau folosindu-se de alte persoane, prin înşelăciune, intimidare, şantajare şi inducerea sentimentului că ar avea nevoie de protecţia lui, un număr de 12 minore cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, pe care le-a exploatat întreţinând raporturi sexuale cu ele. Inculpatul prin şantaj şi intimidare, iar în unele cazuri, prin violenţă, le-a ţinut pe acestea într-o stare de aservire şi a realizat mai multe raporturi sexuale în timp, în perioada sus menţionată iar pe unele din acestea le-a determinat în aceleaşi condiţii şi la întreţinerea de raporturi sexuale cu alte persoane în vederea obţinerii de diverse beneficii.

Unul dintre argumentele folosite de inculpat în activitatea sa de racolare a minorelor şi apoi de menţinere a lor într-o stare de aservire a fost cel al faptului că este cunoscut în municipiul Reşiţa, că a mai fost condamnat pentru infracţiuni de natură sexuală şi nu a executat decât o mică parte din pedeapsă şi că a fost cercetat pentru acelaşi gen de infracţiuni, nefiind inculpat, că nu va fi tras la răspundere.

1. Din declaraţiile date de către minora R.M.P. (în prezent elevă în clasa a XII-a la Liceul Economic din municipiul Reşiţa), în faza de urmărire penală şi menţinute pe tot parcursul procesului penal, rezultă că aceasta a avut o relaţie de prietenie cu numitul U.l.D., fiul inculpatului U.D.

Profitând de faptul că cei doi tineri nu aveau o relaţie de prietenie solidă, minora a fost căutată de către inculpat la şcoală şi acesta i-a indus ideea că poate să o ajute în relaţia cu fiul său, propunându-i să vină la domiciliul lui în data de 22 mai 2009. Cei doi au plecat împreună, de la şcoală la domiciliul inculpatului unde, după o discuţie de aproximativ 30 de minute acesta i-a dat o jucărie de pluş, spunându-i să vină a doua zi la el, fiind ziua de naştere a fiului său (în data de 23 mai ) şi să aducă cu ea jucăria primită. A doua zi, sperând să se întâlnească cu numitul U.l.D., numita R.M.P. a mers la domiciliul inculpatului. Acesta era însă singur acasă şi devenind violent verbal, ameninţând-o cu bătaia, de fapt a şi lovi-o cu o bâtă de baseball, a determinat-o să întreţină cu el raporturi sexuale normale şi orale. La acea dată, numita R.M.P. avea vârsta de 17 ani, aspect cunoscut de către inculpat, în mod evident, întrucât acesta a căutat-o la şcoală în data de 22 mai 2009.

În declaraţia dată în faza de urmărire penală, martora declară că a fost filmată cu aparatul unui telefon mobil în timpul consumării actului sexual; în declaraţia dată în faţa instanţei nu şi-a mai menţinut această afirmaţie.

2. O altă victimă a activităţii infracţionale a inculpatului, minora S.E.R. (născută la data de 20 martie 1995, în prezent elevă în clasa a IX-a la Colegiul Economic al Banatului Montan Reşiţa), a declarat că, aflându-se la fiul inculpatului, U.l.D., a venit şi inculpatul, făcând cunoştinţă cu acesta. Fiind prietenă cu numitul T.A., inculpatul i-a propus să se întâlnească cu acesta la domiciliul său. Astfel, în cursul lunii iunie 2010, profitând de dragostea sus numitei faţă de prietenul său, de naivitatea ei şi de relaţiile reci ale acesteia cu propria familie, inculpatul a atras-o la domiciliul său, unde fiind singur cu ea a determinat-o la întreţinerea de raporturi sexuale normale. Ulterior, a determinat-o să vină de mai multe ori la domiciliul său şi a întreţinut din nou, raporturi sexuale normale cu aceasta, inducându-i ideea că el o poate ajuta să se împace cu prietenul ei. în acea perioadă, minora S.E.R. avea vârsta de 15 ani. în declaraţia sa, numita S.E.R. arată faptul că inculpatul U.D. i-a propus şi să întreţină relaţii sexuale cu un bărbat necunoscut, contra unor sume de bani, neprecizate, lucru care însă nu s-a realizat. Acest aspect este confirmat şi de convorbirea telefonică din data de 26 noiembrie 2010, purtată între cei doi.

3. Minora J.l.M.M. (în prezent elevă în clasa a IX-a la Colegiul Economic al Banatului Montan Reşiţa) a fost racolată de către inculpat la începutul anului şcolar 2010-2011, când aflând despre problemele acesteia cu un anume "Măcelaru" care a agresat-o şi profitând de influenţa pe care o avea asupra minorelor S.E.R. şi J.A.L., colege la acelaşi liceu cu aceasta, le-a determinat să o aducă la el pentru a-i rezolva problemele cu această persoană. Ajunsă la domiciliul inculpatului acesta a rămas singură cu el. Inculpatul a dat mai multe telefoane, după care i-a spus că nu o poate ajuta, decât dacă timp de 3 luni de zile vine la el şi întreţine raporturi sexuale cu el, altfel o să trimită în fiecare zi după ea la şcoală 20-30 băieţi ca să o facă de râs în tot oraşul. Astfel, prin constrângere şi intimidare, inculpatul, profitând şi de faptul că era singur cu minora, a determinat-o să întreţină cu el raporturi sexuale normale, permiţându-i să plece doar după ce i-a promis că va reveni la el zilnic, timp de 3 luni.

Pentru a scăpa de la acesta, minora a fost de acord însă nu a mai revenit, motiv pentru care inculpatul a căutat-o de câteva ori la şcoală. La momentul respective, luna septembrie 2010, minora avea vârsta de 14 ani.

4. Minora J.A.L. (elevă în clasa a IX-a la Colegiul Economic al Banatului Montan Reşiţa) a fost acostată de către inculpat prin intermediul programului Yahoo Messenger, acesta transmiţându-i faptul că ar deţine o filmare în care ea întreţine raporturi sexuale cu prietenul ei. De asemenea, inculpatul i-a transmis că dacă nu vrea ca această filmare să nu fie postată prin toată şcoala ce o frecventează minora să ia legătura cu numita Socaciu Ecaterina şi să vină la el, urmând a-i demonstra că deţine într-adevăr această filmare.

În data de 20 septembrie 2010 minora a luat legătura cu colega sa S.E.R., rugând-o să o conducă la inculpat. Cele două au mers la acesta acasă unde inculpatul i-a spus numitei J.A.L. că după ce a vizionat mai bine filmarea la care s-a referit a constatat că de fapt a confundat-o cu altă persoană, dar că ar vrea să mai stea cu ea de vorbă. După acestea, i-a cerut numitei S.E.R. să plece, rămânând singur cu minora J.A.L. în aceste condiţii inculpatul i-a spus minorei care afirmase că este virgină, că nu o crede şi că vrea să o verifice pentru a se convinge de acest lucru. A determinat-o să se dezbrace şi i-a introdus degetele în vagin spunându-i că nu mai este virgină, după care a lăsat-o să plece. Ulterior întâlnindu-se cu minora, inculpatul i-a arătat nişte acte, afirmând că acestea dovedesc faptul că lui nu poate să îi facă nimic poliţia şi că el are mare influenţă în Reşiţa, astfel încât ar face bine să îl asculte şi să înceapă sa-l frecventeze, însă minora nu a mai revenit la domiciliul inculpatului întrucât a realizat intenţiile acestuia. Astfel, deşi a încercat să o intimideze şi pe această minoră, inculpatul nu a reuşit să o determine să se întâlnească în continuare cu el.

5. Minora C.A.C. (născută la data de 18 mai 1995, în prezent elevă în clasa a IX-a la Liceul Teoretic Traian Vuia din Reşiţa) a fost recrutată prin înşelăciune, fiindu-i insuflată temerea de către inculpat că nişte persoane doresc să exercite asupra ei violenţe şi doar el o poate salva. A fost constrânsă psihic pe o perioadă de circa 2 luni de zile şi exploatatată de către inculpat care a întreţinut cu ea raporturi sexuale în mod repetat, minora având vârsta de 15 ani.

Edificatoare în acest sens sunt şi rezultatele interceptărilor telefonice realizate în cauză.

Ameninţările inculpatului au fost transmise minorei C.A.C. şi prin intermediul altor persoane, edificatoare în acest sens fiind discuţiile telefonice dintre aceasta şi numita S.E.R. precum şi discuţia dintre inculpat şi numita S.E.R. Cele declarate de către minora C.A.C. au fost confirmate şi de către numitele S.E., J.A.L., T.A. şi R.O.A.M.

6. Minora G.G. (în prezent elevă în clasa a VIII-a la Şcoala Generală nr. 5 din Reşiţa) a fost recrutată în luna octombrie 2010, inculpatul folosindu-se de influenţa ce o avea asupra numitului T.A., pe fondul unor discuţii privind obţinerea de bani din practicarea prostituţiei. Ajunsă în locuinţa inculpatului şi rămasă singură cu acesta, minora, aflându-se sub imperiul temerii, a fost obligată de inculpat să întreţină cu el raporturi sexuale, fiind ameninţată printre altele şi cu relaţiile pe care inculpatul le are, acesta prezentându-i un act prin care era scos nevinovat după ce a violat o fată. Prin ameninţare şi constrângere, inculpatul a determinat-o pe minoră să întreţină un raport sexual cu numitul L.I.D., aspect confirmat şi de acesta în declaraţia dată.

După consumarea acestui raport sexual inculpatul a recompensat-o pe minoră. în acea perioadă minora avea vârsta de 14 ani, aspect cunoscut de către inculpat întrucât acesta a căutat-o şi la şcoală, aceasta fiind elevă în clasa a VIII-a.

7. Minora C.I. (în prezent elevă în clasa a X-a la Colegiul Economic al Banatului Montan Reşiţa), în vârstă de 16 ani la momentul de început al victimizării a fost recrutată în cursul lunii noiembrie 2010 prin intermediul numitului A.H.G.S., prietenul şi colegul ei de şcoală. Inculpatul, profitând de naivitatea ei, a înşelat-o spunându-i că dacă va întreţine un raport sexual cu el, o va ajuta să cucerească un băiat de care minora era îndrăgostită. La fel ca şi in cazul numitei S.E., U.D. i-a propus acesteia să se întâlnească cu numitul A.H.G.S. la locuinţa sa pentru a o ajuta să îi recâştige prietenia acestuia.

8. Minora B.D.M. (în prezent elevă în clasa a X-ala Colegiul Economic al BanaMui Montan Reşiţa) a fost recrutată cu ajutorul numitul U.A., inculpatul profitând de o relaţie mai veche a minorei cu acesta. Cei doi se întâlneau la locuinţa inculpatului şi pe acest fond a venit propunerea inculpatului de a întreţine raporturi sexuale cu diverşi bărbaţi. Declaraţiile minorei au fost confirmate de către martorul U.A., care a relatat faptul că inculpatul U.D. l-a învăţat să o mintă pe minora B.D.M. pentru a o determina să întreţină relaţii sexuale cu alţi bărbaţi pentru bani, însă aceasta nu a fost de acord.

9. Minora L.D. (în prezent elevă în clasa a VIII-a la Liceul Traian Vuia Reşiţa) în vârstă de 14 ani la momentul de început al victimizării - recrutată în luna ianuarie prin intermediul numitei T.A. prin înşelăciune, aceasta spunându-i că nişte persoane doresc să exercite asupra ei violenţe şi că este însărcinată, iar U.D. este singurul care o poate ajuta sa scape de sarcina aceasta; fapta a avut loc pe fondul ignoranţei minorei asupra aspectelor legate de viaţa sexuală.

10. Minora M.A.G. (în prezent elevă în clasa a IX-a la Liceul Diaconovici Tietz Reşiţa), în vârstă de 15 ani la momentul de început al victimizării. A fost recrutată prin înşelăciune în luna ianuarie 2011, de către inculpatul U.D. care a contactat-o prin intermediul adresei de messenger, prezentându-se ca fiind un tânăr de 24 de ani care doreşte să o cunoască. I-a comunicat acesteia că poate veni la el acasă, spunându-i să o caute pe o colegă de-a sa de liceu pe nume C., cu care el este bun prieten. Profitând de prezenţa minorei în apartamentul său, inculpatul a determinat-o să se dezbrace şi i-a introdus degetele în vagin. Minora a început să plângă iar inculpatul a lăsat-o să plece doar după ce i-a promis că va reveni la el a doua zi.

11. Minora N.S.K. (în prezent elevă în clasa a X-a la Colegiul Economic al Banatului Montan Reşiţa) în vârstă de 17 ani la momenM de început al victimizării, a fost recrutată în luna februarie 2011, prin intermediul numitei C.I., colega sa de clasa, inculpatul profitând de influenţa ce o avea asupra acesteia din urmă. Profitând de naivitatea şi de lipsa acesteia de cunoaştere a unor aspecte legate de viaţa sexuală, inculpatul a determinat-o să întreţină cu el un raport sexual, încercând apoi să o determine şi la alte raporturi sexuale.

12. Minora G.I.D. (în prezent elevă în clasa a VIII-a la Liceul de Artă „Sabin Pătrata" din Reşiţa, în vârstă de 15 ani la momentul de început al racolării şi al încercării inculpatului de a avea raporturi sexuale cu ea, a fost recrutată prin intermediul internetului; inculpatul creându-şi un cont fals pe Yahoo Messenger prezentându-se drept D.A., un fost elev la Liceul de Arta din Reşiţa, a contactat-o pe minora conversând cu aceasta. Inculpatul a stabilit împreuna cu numita C.E. sa o aducă pe victimă în locuinţa sa, aceasta urmând să se prezinte ca fiind verişoara lui A. Astfel, a fost atrasă în apartamenM inculpatului U.D. întrucât victima nu avea 15 ani împliniţi, inculpatul nu a întreţinut raporturi sexuale cu ea, dar după ce a împlinit această vârstă, a încercat să o oblige să întreţină raporturi sexuale, iar urmare a refuzului a trecut la ameninţări şi diverse alte forme de constrângere, lovind-o peste faţă cu brutalitate. Datorită faptului că inculpatul U.D. a agresat-o fizic pe numita G.I.D. aceasta a depus plângere la poliţia municipiului Reşiţa pentru ameninţare şi loviri.

Prin încheierea nr. 13 din 03 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, în Dosarul nr. 1620/115/2011, a fost admisă propunerea de arestare preventivă a inculpaMui U.D., încheiere în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 13 din 03 iunie 2011, pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 03 iunie 2011 până în data de 02 iulie 2011.

Măsura de arest preventiv a inculpaMui a fost prelungită în faza de urmărire penală şi apoi în faza cercetării judecătoreşti.

Instanţa de fond a reţinut că starea de fapt reţinută prin actul de inculpare, rezultă din coroborarea declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză - victimele inculpatului au renunţat la statutul de parte vătămată în cauză - cu aspectele rezultate în urma interceptărilor telefonice, probe aflate la dosarul cauzei.

Totodată, s-a reţinut că inculpatul U.D. a avut în cursul urmăririi penale o atitudine total nesinceră şi de negare a faptelor reţinute în sarcina sa. Aceeaşi atitudine a adoptat-o acesta şi cu ocazia audierii lui de către instanţa de judecată în cadrul propunerii de arestare preventivă, în data de 03 iunie 2011; în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul a refuzat să dea declaraţie instanţei de judecată, prevalându-se de dreptul la tăcere, prevăzut de art. 70 alin. (2) C. pen., conform încheierii de şedinţă din data de 29 septembrie 2011.

Instanţa de fond a avut în vedere că în sarcina inculpatului se reţin, în primul rând, săvârşirea unor infracţiuni legate de traficul de persoane.

S-a reţinut că potrivit art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 constituie infracţiune recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia. Dacă fapta este săvârşită prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului, infracţiunea este în formă agravantă.

În prezentul dosar, inculpatul a acţionat recrutând minorele fie prin ameninţare, violenţă fizică şi verbală, fie prin înşelăciune şi constrângere - cazul minorelor L.D., R.M.P., C.A.C., C.I., S.E.R., G.G. şi J.I.

De asemenea, inculpatul a practicat acelaşi scenariu de recrutare faţă de alte fete, respectiv G.I.D., J.A.L., B.D.M. şi M.A.G., caz în care activitatea sa infracţională nu s-a finaliza, rămânând în stadiul de tentativă.

De asemenea, inculpatul a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) şi (2) C. pen., respectiv actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani, şi actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex între 15-18 ani, dacă fapta este săvârşită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influenţa sa asupra acesteia.

În ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., instanţa de fond a avut în vedere vârsta minorelor G.G. şi J.I.M.M., inculpatul cunoscând-o, întrucât obişnuia să frecventeze mediul şcolar.

În ce priveşte alin. (2) al aceluiaşi text de lege, inculpatul a săvârşit faptele profitând de autoritatea sa şi de încrederea, ce-i drept naivă, a minorelor faţă de persoana sa. Instanţa de fond a apreciat că infracţiunile sunt săvârşite cu intenţie directă, aspect ce rezultă din actele şi probele dosarului.

În ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003, s-a reţinut că, textul de lege impune săvârşirea acestei fapte penale prin răspândirea, oferirea sau punerea la dispoziţie, răspândirea sau transmiterea, procurarea pentru sine sau pentru altul de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice ori deţinerea, fără drept, de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic sau un mijloc de stocare a datelor informatice.

De la inculpat au fost ridicate telefoane mobile pe care - se susţine prin rechizitoriu - au fost instalate sisteme informatice şi stocate poze şi filme cu minorele cu care a avut relaţii sexuale; din actele dosarului nu rezultă acest aspect, nu rezultă că inculpatul ar fi fost deţinătorul sau ar fi traficat materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic. Simpla afirmaţie făcută de o minoră, R.M.P., cum că ar fi fost filmată în timpul actului sexual, fără a fi coroborată cu nici un alt mijloc de probă, nu poate conduce la existenţa faptei, astfel cum mai sus a fost descrisă, ca fiind săvârşită de inculpat.

Totodată, prima instanţă a mai avut în vedere că din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale care constituie prim termen al recidivei.

Astfel acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 363 din 24 iulie 2003 a Judecătoriei Reşiţa la o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare, pentru acelaşi gen de infracţiuni, respectiv art. 197 alin. (1) C. pen. şi art. 189 alin. (2) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 307 din 09 octombrie 2003 a Tribunalului Caraş-Severin, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1163/R din 03 decembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, aceasta a fost redusă la cinci ani închisoare.

În acest sens s-a constat faptul că inculpatul se află în stare de recidivă postexecutorie, fiindu-i aplicabile prevederile art. 37 lit. b) C. pen.

Inculpatul, în faza cercetării judecătoreşti, a solicitat efectuarea unei expertize psihiatrice; această probă a fost realizată la laboratorul I.M.L. Mina Minovici Timişoara, iar Comisia de Expertiză Psihiatrico-Legală de la I.M.L. Timişoara a stabilit ca diagnostic tulburare de personalitate disocială cu note impulsive şi histrionice şi consideră că, raportat la fapta pentru care este cercetat, numitul U.D. a avut discernământ integru.

Instanţa de fond a apreciat că faptele săvârşite de inculpat, întrunesc elementele constitutive ale următoarelor infracţiuni:

1. Recrutarea prin înşelăciune, ameninţare sau violenţă, ori prin alte forme de constrângere în scopul exploatării sexuale prin ţinere în stare de aservire a minorelor L.D., R.M.P., C.A.C., C.I., S.E.R., G.G. şi J.I., constituie infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, un număr de 7 infracţiuni raportat la numărul victimelor. Sunt aplicabile prevederile art. 41, alin. (2) C. pen. - unitate de rezoluţie infracţională.

2. Încercarea inculpatului U.D. de a recruta prin înşelăciune, ameninţare, violenţă şi alte forme de constrângere, în scopul exploatării sexuale a minorelor G.I.D., J.A.L., B.D.l. şi M.A.G., realizată în plan subiectiv cu intenţie directă, constituie tentativă la infracţiunea de trafic de minori, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, un număr de 4 infracţiuni. Sunt aplicabile prevederile art. 41, alin. (2) C. pen. - unitate de rezoluţie infracţională.

3. Fapta inculpatului care începând cu luna ianuarie 2011 a întreţinut în repetate rânduri raporturi sexuale cu minora L.D., ulterior aceasta împlinind în data de 03 iunie 2011 vârsta de 15 ani, constituie infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen.

4. Fapta inculpatului U.D. de a fi întreţinut prin înşelăciune şi ameninţări un singur raport sexual cu minora R.M.P. în cursul lunii mai 2009 (aceasta având vârsta de 17 ani) constituie infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. (2) C. pen.

5. Fapta inculpatului U.D. de a fi realizat, în repetate rânduri începând cu luna octombrie a anului 2010 când minora avea vârsta de 15 ani, raporturi sexuale cu numita C.A.C., inculpatul abuzând de încrederea fetei şi de autoritatea sa asupra acesteia, constituie infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

6. Fapta inculpatului U.D. de a fi realizat un raport sexual în cursul lunii noiembrie 2010 cu minora C.I., în vârstă de 16 ani la acea dată, constituie infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. (2) C. pen.

7. Începând cu luna iunie 2010, prin înşelăciune şi ţinerea într-o stare de aservire, inculpatul a întreţinut repetate raporturi sexuale cu minora în vârstă de 15 ani, S.E.R., activitate care se circumscrie infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 198 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

8. Fapta aceluiaşi inculpat de a fi realizat un raport sexual în cursul lunii februarie 2011 cu minora în vârstă de 17 ani, N.S.C., constituie infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. (2) C. pen.

9. Fapta inculpatului U.D. de a o fi determinat prin înşelăciune şi ameninţări, începând cu luna octombrie 2010 pe minora în vârstă de 14 ani, G.G., să întreţină cu el două raporturi sexuale, constituie infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. (1) cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen.

10. În cursul lunii septembrie 2010 inculpatul U.D. a întreţinut un raport sexual cu minora J.I.M.M., în vârstă de 14 ani în acea perioadă, activitate care se circumscrie infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 198 alin. (1) C. pen.

11. Fapta inculpatului U.D. de a fi încercat prin înşelăciune, ameninţări şi violenţe, să întreţină raporturi sexuale în cursul lunii mai 2011 cu minora, G.I.D. în cursul lunii septembrie 2010 cu minora în vârstă de 15 ani J.A.L. în cursul lunii ianuarie 2011 cu minora în vârstă de 15 ani M.A.G., constituie infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 20 C. pen. raportat la art. 198 alin. (2) C. pen. - 4 infracţiuni raportat la numărul victimelor. Fiind unitate de rezoluţie infracţională sunt aplicabile prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. Conform prevederilor art. 20 C. pen. tentativa infracţiunii incriminate prin dispoziţiile art. 198 C. pen. se pedepseşte. Faţă de minora B.D.M. nu există dovezi privind săvârşirea infracţiunii în această formă şi conţinut.

12. Fapta inculpatului de a fi deţinut fără drept, materiale pornografice cu minori, pe un mijloc de stocare a datelor informatice (în speţă telefon mobil dotat cu sistem de operare) constituie infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Caraș Severin şi inculpatul U.D.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Caras Severin a criticat sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivare s-a arătat că instanţa de fond a omis să se pronunţe din oficiu asupra acordării daunelor morale cuvenite persoanelor vătămate minore, în conformitate cu prevederile art. 17 C. proc. pen. S-a mai susţinut că în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, deşi din declaraţia victimei R.M.P. rezultă că inculpatul a filmat-o cu telefonul mobil în timp ce întreţinea cu aceasta relaţii sexuale.

Această declaraţie se coroborează cu declaraţia martorei C.A., care a afirmat că inculpatul i-a povestit că deţine pe un telefon mobil mai multe filmuleţe cu R.M. în timp ce întreţinea raporturi sexuale cu ea, cu declaraţiile martorilor U.l.D. şi G.I.D., din care rezultă că inculpatul deţinea pe un telefon mobil, filmuleţe pornografice cu diverse fete, precum şi declaraţia martorului A.H.G.S. care menţionează că inculpatul s-a lăudat că deţine filme pornografice cu fete pe calculator şi pe C.D.-uri. Sentinţa a mai fost criticată şi în ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, în sensul că faţă de pericolul social al infracţiunilor, antecedentele penale a inculpatului se impunea condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii în cuantum egal cu maximul special prevăzut de lege şi aplicarea unui spor. Inculpatul nu a motivat apelul, fiind susţinut oral de către apărătorul ales care prin concluziile formulate a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului.

II. Prin Decizia penală nr. 179/A din 02 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 1921/115/2011, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Caraş-Severin împotriva sentinţei penale nr. 32/2012 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 1921/115/2012, a desfiinţat sentinţa apelată şi rejudecând cauza:

În baza art. 17 art. 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească persoanelor vătămate L.D., R.M.P., C.A.C., C.I., S.E.R., H.S.K., J.I.M.M., G.G., G.I.D., J.A.L., B.D.M. şi M.A.G. câte 10 000 lei pentru fiecare. Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate. în baza art. 379 pct. l lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul U.D. împotriva aceleiaşi sentinţe. în baza art. 381 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului U.D. şi s-a dedus în continuare din pedeapsă arestul preventiv din data de 29 martie 2012 la zi. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa deprim control judiciar, examinând cauza în raport cu motivele invocate precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept prev. de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că apelul parchetului este fondat, iar al inculpatului nefondat pentru următoarele considerente:

Referitor la apelul parchetului s-a constatat că este întemeiat doar în ce priveşte omisiunea primei instanţei de a se pronunţa asupra daunelor morale cuvenite victimelor minore.

În acest sens, instanţa de apel a reţinut că potrivit prevederilor art. 17, alin. (1) C. proc. pen., acţiunea penală se porneşte şi se exercită din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

Prin urmare, s-a apreciat că, în raport cu prevederile art. 17 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., prima instanţă era obligată să se pronunţe din oficiu, asupra reparării pagubelor şi a daunelor morale cuvenite persoanelor vătămate minore L.D., R.M.P., C.A.C., C.I., S.E.R., H.S.K., J.I.M.M., G.G.,G.I.D., J.A.L., B.D.M. şi M.A.G., chiar dacă acestea nu s-au constiMt părţi civile în cauză.

Instanţa de apel a apreciat că prejudiciul moral cauzat persoanelor vătămate este dovedit şi rezultă din umilinţele şi suferinţele psihice la care au fost expuse minorele prin obligarea lor, în modalităţile arătate, să întreţină cu inculpaM raporturi sexuale precum şi din neplăcerile create, în colectivitate şi în special în mediul şcolar în urma mediatizării activităţii infracţionale a inculpaMui, astfel că se impune obligarea inculpatului la plata unor daune morale pentru fiecare victimă minoră.

În ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003, s-a constatat că instanţa de fond, în mod întemeiat a dispus achitarea inculpatului, nefiind dovedit că inculpaM ar fi fost deţinătorul sau ar fi traficat materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic.

Doar declaraţia făcută de minora R.M.P. că a fost filmată în timpul actului sexual sau declaraţiile unor martori care au relatat că inculpaM a deţinut pe un telefon mobil filmuleţe pornografice cu fete nu sunt suficiente pentru a stabili existenţa unei asemenea infracţiuni în condiţiile în care nu a fost găsit un sistem informatic, care să aparţină inculpaMui, în care să fie stocate materiale pornografice.

Doar după analizarea unor asemenea materiale, care să fie stocate într-un sistem informatic, organul judiciar are posibilitatea să decidă dacă asemenea materiale au un conţinut pornografic şi în ce măsură sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

În ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de apel a apreciat că sentinţa apelată este temeinică.

În acest sens s-a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpaMui şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracteral adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autoralui pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte.

S-a apreciat că în speţă, instanţa de fond a ţinut seama la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului de toate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., având în vedere pericolul social al infracţiunilor, împrejurările şi condiţiile în care acestea au fost săvârşite şi, chiar dacă inculpatul este recidivist, cuantumul pedepsei de 10 ani închisoare răspunde cerinţelor scopului preventiv, coercitiv şi educativ prevăzute de art. 52 C. pen., considerent pentru care nu se impune nici reducerea pedepsei, conform solicitării inculpatului.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul U.D.

III. Prin Decizia penală nr. 403 din 05 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admis recursul declarat de inculpatul U.D., împotriva Deciziei penale nr. 179/A din 02 octombrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a fost casată decizia penală atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Timişoara în vederea rejudecării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -D.I.I.C.O.T. -Biroul Teritorial Caraş-Severin şi inculpatul U.D. împotriva sentinţei penale nr. 32 din 29 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Caraș Severin. A fost menţinută starea de arest a inculpatului U.D. Suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, precum şi suma de câte 150 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi vătămate L.D., R.M.P., C.A.C., C.I., S.E.R., N.S.K., J.I.M.M., G.G., G.I.D., J.A.L., B.D.M. şi M.A.G. se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs, analizând de atac exercitată de inculpat, prin prisma cazurilor de casare invocate de apărare şi din oficiu de către instanţă (motivul prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.) potrivit art. 3859 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., raportat la art. 3858 C. proc. pen., a constatat că recursul declarat de inculpat este fondat şi a fost admis pentru considerentele ce urmează:

Astfel după cum rezultă din verificarea actelor dosarului şi a hotărârii recurate, în apel, inculpatul U.D. a invocat, între altele, necesitatea achitării sale, această solicitare rezultând inclusiv din aspectele consemnate în încheierea de dezbateri. Cu toate acestea, din considerentele deciziei atacate s-a constatat că în mod eronat instanţa de apel a apreciat că apelul nu a fost motivat în scris şi că în susţinerile orale apărarea a solicitat doar reducerea pedepselor.

Rezultă, aşadar, că instanţa de apel a procedat la soluţionarea cauzei cu încălcarea dreptului părţii la un proces echitabil, astfel după cum sfera acestei noţiuni a fost determinată în jurisprudenta instanţei europene. S-a constatat că noţiunea în discuţie include dreptul apărării la a-şi exprima opinia cu privire la acuzaţiile ce sunt aduse inculpatului şi, în mod corelativ, există obligaţia instanţei de a observa, a analiza şi a se pronunţa în concret şi motivat cu privire la tezele şi susţinerile avansate de apărare.

A accepta o ipoteză contrară este inadmisibil, deoarece constituie o totală golire de conţinut a drepturilor apărării, dreptul prevăzut de art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale devenind esenţiahnente teoretic şi vădit iluzoriu.

S-a reţinut, totodată, că instanţa de apel a încălcat dreptul inculpatului la un proces echitabil - în componenţa dreptului la apărare şi prin aceea că, prin ignorarea dispoziţiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen., nu a procedat la audierea inculpatului faţă de care prima instanţă pronunţase o soluţie de achitare cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003; procedând în maniera descrisă a fost privat atât inculpatul de dreptul de a-şi exprima opinia şi de a formula apărări cu privire la respectiva faptă, dar şi însăşi instanţa avea posibilitatea de a proceda în mod nemijlocit la administrarea acestei probe.

S-a apreciat, astfel, că încălcarea dreptului la apărare al inculpatului sub aspectele relevate, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 10 C. proc. pen., au impus admiterea recursului declarat de inculpat, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei Curţii de Apel Timişoara pentru rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Caras Severin şi inculpatul U.D. împotriva sentinţei penale nr. 32 din 29 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Caraș Severin.

Cu ocazia rejudecării apelurilor s-a dispus ca instanţa să analizeze complet apărările invocate de inculpat în apel şi recurs, procedând, totodată, la audierea acestuia, astfel după cum prevăd dispoziţiile art. 378 alin. (2) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte starea de arest a inculpatului, s-a constatat că se impune menţinerea acesteia având în vedere soluţia, chiar nedefinitivă, pronunţată de prima instanţă, natura şi gravitatea faptelor despre care există indicii că au fost comise de către inculpat, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Pentru rejudecarea apelurilor, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, sub nr. 1921/115/2011* din 12 martie 2013 .

IV. Prin Decizia penală nr. 147/A din 17 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul U.D. împotriva sentinţei penale nr. 32 din 29 martie 2012 pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 1921/115/2011 din 27 iunie 2011.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Caraş-Severin împotriva aceleiaşi hotărâri.

A fost desfiinţată sentinţa penală apelată şi, rejudecând cauza:

În baza art. 17 art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul U.D. să plătească persoanelor vătămate L.D., R.M.P., C.A.C., C.I., S.E.R., H.S.K., J.I.M.M., G.G., G.I.D., J.A.L., B.D.M. şi M.A.G., câte 10.000 lei daune morale. Au fost menţine în rest dispoziţiile hotărârii atacate. în baza art. 383 alin. (1)1 rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului. în temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii pronunţate, arestul preventiv de la 29 martie 2012 la zi. în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul apelant la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat în apel. în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., au rămas în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta, pentru soluţionarea apelului declarat de procuror.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar, în rejudecare, a reţinut următoarele:

La termenul de judecată din 17 iulie 2013, instanţa de apel a audiat inculpatul şi martorul propus de apărare şi încuviinţat.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma criticilor aduse acesteia în motivele de apel, precum şi din oficiu, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, instanţa de apel a constatat că apelul inculpatului este nefondat, iar apelul declarat de procuror este fondat, în privinţa omisiunii primei instanţe de a se pronunţa, din oficiu, asupra reparării pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoanele vătămate minore nu s-au constituit părţi civile, cauza urmând a fi rejudecată sub acest aspect.

Astfel, s-a reţinut că, din probatoriul administrat rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul apelant U.D. a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcma lui prin rechizitoriu şi pentru care prima instanţă a pronunţat condamnarea, respectiv trafic de minori în formă continuată, tentativă de trafic de minori în formă continuată, 4 fapte de tentativă de act sexual cu un minor şi 8 fapte de act sexual cu un minor.

Instanţa de apel şi-a însuşit starea de fapt şi încadrările juridice reţinute de prima instanţă, precum şi raţionamentele de interpretare a probatoriului administrat de instanţa de fond.

Instanţa de prim control judiciar a avut în vedere că, săvârşirea de către inculpat a faptei de act sexual cu un minor împotriva persoanei vătămate R.M.P. este dovedită cu declaraţiile acesteia, ale martorului U.l.D. (fiul inculpatului).

Săvârşirea de către inculpat a faptei de act sexual cu un minor împotriva persoanei vătămate S.E.R. este dovedită cu declaraţiile acesteia, ale persoanelor vătămate B.D.M. şi C.I., procesul-verbal de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate (purtate la 26 noiembrie 2010 ora 11:59:52 şi 10 ianuarie 2011 ora 18:37:18).

Săvârşirea de către inculpat a faptei de act sexual cu un minor împotriva persoanei vătămate J.l.M.M. este dovedită cu declaraţiile acesteia, ale persoanelor vătămate J.A.L. şi S.E.R.

Săvârşirea de către inculpat a faptei de act sexual cu un minor împotriva persoanei vătămate C.A.C. este dovedită cu declaraţiile acesteia, ale persoanelor vătămate S.E.R. şi J.A.L. şi ale martorilor R.O.A.M. şi T.A.l., cu procesul-verbal de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate (purtate la 10 decembrie 2010 ora 18:02:49, 19 ianuarie 2011 ora 14:55:30, 19 ianuarie 2011 ora 15:14:31, 13 decembrie 2010 ora 14:40:58, 13 decembrie 2010 ora 15:25:42).

Săvârşirea de către inculpat a faptei de act sexual cu un minor împotriva persoanei vătămate G.G. este dovedită cu declaraţiile acesteia, ale martorului L.l.D.

Săvârşirea de către inculpat a faptei de act sexual cu un minor împotriva persoanei vătămate C.I. este dovedită cu declaraţiile acesteia, ale persoanelor vătămate B.D.M. şi S.E.R., a martorului A.H.G.S.

Săvârşirea de către inculpat a faptei de act sexual cu un minor împotriva persoanei vătămate L.D. este dovedită cu declaraţiile acesteia, ale persoanelor vătămate C.I. şi S.E.R., procesul-verbal de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate (purtate la 16 februarie 2011 ora 12:33:24, 16 februarie 2011 ora 22:27:48 şi 17 februarie 2011 ora 22:24:36).

Săvârşirea de către inculpat a faptei de act sexual cu un minor împotriva persoanei vătămate N.S.K. este dovedită cu declaraţiile acesteia, ale persoanei vătămate C.I.

Săvârşirea de către inculpat a faptei de tentativă de act sexual cu un minor împotriva persoanei vătămate J.A.L. este dovedită cu declaraţiile acesteia, ale persoanei vătămate S.E.R.

Săvârşirea de către inculpat a faptei de tentativă de act sexual cu un minor împotriva persoanei vătămate B.D.I. este dovedită cu declaraţiile acesteia, ale persoanei vătămate C.I., ale martorului U.A.O.

Săvârşirea de către inculpat a faptei de tentativă de act sexual cu un minor împotriva persoanei vătămate M.A.G. este dovedită cu declaraţiile acesteia, ale persoanei vătămate S.E.R.

Săvârşirea de către inculpat a faptei de tentativă de act sexual cu un minor împotriva persoanei vătămate G.l.D. este dovedită cu declaraţiile acesteia, ale persoanelor vătămate C.I. şi S.E.R.

Săvârşirea de către inculpat a faptei de trafic de minori împotriva persoanelor vătămate R.M.P., L.D., C.A.C., C.I., S.E.R., G.G. şi J.l.M.M. este dovedită cu declaraţiile acestora, ale persoanelor vătămate J.A.L. şi B.D.I., ale martorilor R.O.A.M., T.A.l., A.H.G.S., L.l.D. şi U.l.D. (fiul inculpatului), cu procesul-verbal de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate (purtate la 10 decembrie 2010 ora 18:02:49, 19 ianuarie 2011 ora 14:55:30, 19 ianuarie 2011 ora 15:14:31, 13 decembrie 2010 ora 14:40:58, 13 decembrie 2010 ora 15:25:42, 16 februarie 2011 ora 12:33:24, 16 februarie 2011 ora 22:27:48, 17 februarie 2011 ora 22:24:36, 26 noiembrie 2010 ora 11:59:52 şi 10 ianuarie 2011 ora 18:37:18).

Săvârşirea de către inculpat a faptei de tentativă de trafic de minori împotriva persoanelor vătămate G.l.D., J.A.L., B.D.l. şi M.A.G. este dovedită cu declaraţiile acestora, ale persoanelor vătămate C.I. şi S.E.R., ale martorului U.A.O.

Instanţa de apel a apreciat că pedepsele principale au fost stabilite în cuantumuri situate peste minimele prevăzute de lege, unele în jurul mediei aritmetice dintre minimul şi maximul special şi una în cuantumul maxim special (10 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de minori, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 7 la 18 ani; 7 ani închisoare pentru infracţiunea de tentativă de trafic de minori, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 ani şi 6 luni la 9 ani; patru pedepse de câte 5 ani închisoare, trei pedepse de câte 6 ani închisoare şi o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru infracţiunile de act sexual cu un minor, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 la 10 ani; 5 ani închisoare pentru infracţiunea de tentativă de act sexual cu un minor, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 1 an şi 6 luni la 5 ani), iar cu ocazia contopirii nu s-a aplicat vreun spor de pedeapsă. Aceste pedepse nu pot fi reduse. Forma continuată a infracţiunilor de trafic de minori şi de tentativă de trafic de minori, starea de recidivă postexecutorie atrasă de o condamnare şi pentru o infracţiune tot contra vieţii sexuale (viol), precum şi conduita procesuală necorespunzătoare a inculpatului (a încercat în permanenţă inducerea în eroare a organelor judiciare, îngreunând aflarea adevărului în cauză; a avut o atitudine sfidătoare la adresa primei instanţe şi a instanţei de apel în al doilea ciclu procesual - a încercat tergiversarea soluţionării cauzei în primă instanţă, solicitând, după epuizarea probatoriului, un termen pentru a da declaraţie, iar după respingerea cererii de amânare şi întrebarea sa de către preşedintele instanţei dacă dă declaraţie la acel termen a arătat că nu dă declaraţie deoarece nu se simte bine şi că insistă să dea declaraţie cu privire la fapte; la termenul din 10 aprilie 2013, după respingerea motivată de către instanţa de apel a cererii de amânare formulate de apărătorul ales, a recuzat completul de judecată şi a arătat că nu dă declaraţie în faţa acelui complet) nu pot servi ca suport juridic pentru reţinerea de circumstanţe atenuante sau reducerea pedepselor.

Instanţa de apel a apreciat că nu poate fi admisă solicitarea parchetului sub aspectul majorării pedepselor, al aplicării unui spor de pedeapsă la contopire şi al condamnării inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

În acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut că, potrivit art. 3858 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de recurs, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat recurs.

Sentinţa dată în primul ciclu procesual a fost atacată cu apel de inculpat şi de procuror, care a solicitat majorarea pedepselor, aplicarea unui spor de pedeapsă la contopire şi condamnarea inculpatului şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. Apelul inculpatului a fost respins iar apelul procurorului, declarat în defavoarea inculpatului, a fost admis, s-a dispus obligarea inculpatului la plata de daune morale către persoanele vătămate minore şi s-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs doar inculpatul, acesta fiind admis şi cauza trimisă spre rejudecare la instanţa de apel.

Principiul neagravării situaţiei în propriul recurs se aplică şi atunci când cauza a fost trimisă spre rejudecare, neputându-se crea o situaţie mai grea părţii ce a declarat calea de atac în urma căreia s-a declanşat noul ciclu procesual.

Instanţa de apel a apreciat că în speţă, procurorul nu poate obţine în apel în al doilea ciclu procesual, mai mult decât a obţinut în primul, în condiţiile în care nu a declarat recurs.

Referitor la modalitatea de individualizare a executării pedepsei închisorii, este exclusă orice discuţie, cuantumul acesteia impunând doar modul de executare corespunzător naturii ei, respectiv în detenţie.

Totodată, s-a apreciat că prima instanţă a individualizat în mod corect pedepsele accesorii şi complementare, interzicând inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., pe durata pedepsei închisorii şi apoi pe o perioadă de 5 ani, deoarece prin săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat, inculpatul devine nedemn să fie ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice ori să ocupe funcţii implicând exerciţiul autorităţii de stat; de asemenea, inculpatul nu prezintă nici garanţiile morale necesare exercitării dreptului de a fi tutore sau curator, motiv pentru care în mod rezonabil s-a dispus interzicerea exercitării acestui drept.

Însă, prima instanţă a omis să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoanele vătămate minore nu s-au constituit părţi civile.

Instanţa de apel a apreciat că prejudiciul moral cauzat persoanelor vătămate este dovedit şi rezultă din umilinţele şi suferinţele psihice la care au fost expuse minorele prin obligarea lor, în modalităţile arătate, să întreţină cu inculpatul raporturi sexuale, precum şi din neplăcerile create în colectivitate şi în special în mediul şcolar în urma mediatizării activităţii infracţionale a inculpatului, constatând astfel că se impune obligarea inculpatului la plata unor daune morale pentru fiecare victimă minoră. S-a apreciat că suma de 10.000 lei pentru fiecare victimă este rezonabilă, proporţională cu prejudiciul moral cauzat fiecărei minore. Prin urmare, s-a dispus obligarea inculpatului la plata a câte 10.000 lei despăgubiri pentru daune morale către cele 12 persoane vătămate minore.

Faţă de împrejurarea că subzistă temeiurile care au dus la luarea şi menţinerea măsurii arestării preventive, în baza art. 383 alin. (1) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. instanţa de apel a apreciat că se impune menţinerea stării de arest a inculpatului apelant. S-a apreciat că nu poate fi primită susţinerea inculpatului în sensul depăşirii tennenului rezonabil al arestării preventive, fiind arestat de peste 2 ani.

În acest sens instanţa de apel a reţinut că inculpatul este arestat din 03 iunie 2011, până în prezent trecând 2 ani şi o lună şi jumătate. Caracterul rezonabil al duratei arestării preventive nu se analizează doar prin prisma timpului scurs de la data luării măsurii. Aşa cum se desprinde şi din jurisprudenţa C.E.D.O., trebuie avute în vedere şi alte criterii, cum ar fi miza procesului şi complexitatea cauzei. în speţă, pe lângă durata arestării, este necesar să se ia în considerare şi complexitatea cauzei (audierea persoanelor vătămate şi martorilor, partea vătămată şi o martoră fiind minore şi necesitând prezenţa la audiere şi a altor persoane - reprezentant A.N.I.T.P.; administrarea probei cu expertiza psihiatrică privind pe inculpat, efectuată în urma admiterii cererii lui în acest sens; multitudinea probelor puse în discuţie), comportamentul părţilor (inculpatul şi apărătorul său ales au încercat să tergiverseze soluţionarea cauzei) precum şi miza procesului (pedepsele prevăzute de lege pentru faptele de care este acuzat inculpatul fiind mari).

Deliberând asupra cererilor formulate de avocat B.C.C. şi martora P.M. privind scutirea de amenzile judiciare în sume de 1.000 lei şi, respectiv, 500 lei aplicate prin încheierea din 12 iunie 2013, instanţa de apel a constatat că sunt nefondate.

Împotriva Deciziei penale nr. 147/A din 17 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a declarat recurs inculpatul U.D., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 pct. 12 şi 17 C. proc. pen. anterior.

Recurentul, inculpat U.D. prin apărătorul său, a solicitat admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârilor pronunţate şi în principal, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată, deoarece acestea nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori şi act sexual cu un minor, lipsind unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv latura subiectivă.

În subsidiar a solicitat reducerea pedepselor aplicate prin reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen. anterior.

Într-un al doilea subsidiar a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, apreciind că în speţă este legea nouă şi reducerea pedepselor aplicate.

Cu privire la latura civilă a cauzei, a criticat decizia atacă prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, considerând că în cauză instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, atunci când a exercitat din oficiu acţiunea civilă pentru părţile vătămate minore, deşi acestea nu au respectat termenul prevăzut de lege până la care se puteau constitui părţi civile în cauză.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, la data de 25 iulie 2013.

Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 12 martie 2014, este în vigoare N.C.P.P. ale cărui dispoziţii sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac iar Înalta Curte nu mai are competenţa funcţională de a judeca recursul.

Situaţia tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competenţa de soluţionare cât şi dispoziţiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi. Astfel, în conformitate cu dispoziţia tranzitorie anterior menţionată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."

Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, înalta Curte apreciază că este competentă să soluţioneze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.

Cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunţării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.

Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Timişoara, secţia penală, la data 17 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menţionat, rezultă că prin limitarea obiectului judecăţii în recurs, legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Astfel, reexaminarea integrală a cauzei de către instanţa de apel, în condiţii similare cu cea desfăşurată de instanţa de fond, a condus în mod firesc la concluzia că devoluţiunea în faţa instanţei de recurs trebuie limitată numai la anumite chestiuni de drept prevăzute limitativ de lege.

V. Examinând recursul formulat de inculpatul U.D., conform dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 dar şi a prevederilor art. 5 C. pen., înalta Curte constată că este fondat, dar numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, pentru următoarele considerente:

Astfel, cum rezultă din expunerea motivelor de recurs, criticile inculpatului U.D. vizează situaţia de fapt reţinută de către ambele instanţe, solicitând reaprecierea probatoriului administrat în cauză şi constatarea faptului că nu a avut intenţia să săvârşească faptele de trafic de minori şi act sexual cu un minor.

Aceleaşi apărări au fost invocate de inculpat şi în apel, instanţa de prim control judiciar analizând în detaliu fiecare dintre aspectele invocate de apărare.

În raport de criticile invocate de apărare, Înalta Curte reţine că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen. anterior pot fi analizate doar aspectele de drept pe care le ridică situaţia de fapt deja stabilită de către instanţa de fond şi cea de apel.

În acest sens, prin Decizia penală nr. 15 din 20 martie 2012, Înalta Curte a statut că "dispoziţiile prevăzute în art. 385 alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen. anterior - nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni - sunt incidente, dacă instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, reţinând o situaţie de fapt corectă, însă în mod greşit a apreciat că fapta constituie o anumită infracţiune, deşi în realitate lipseşte unul din elementele constitutive ale acesteia, soluţia fiind contrară legii. Situaţia de fapt, verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate, poate fi cenzurată numai prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. anterior referitor la eroarea gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare."

în prezenta cauză, hotărârea recurată a fost pronunţată ulterior intrării în vigoare (la 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, prin care s-a realizat o limitate a efectului devolutiv al recursului, fiind abrogat cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. anterior, ce permitea o cenzură a situaţiei de fapt stabilite de instanţele inferioare (însă numai din perspectiva existenţei unei grave erori, care nu se confunda cu dreptul cu reapreciere a probatoriului), intenţia clară a legiuitorului fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, exclusiv la chestiunile de drept.

Calea de atac a recursului constituie o jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii.

De aceea, instanţa de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăţiei şi pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu-zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În acest context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu aceea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept, iar nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicţie (fond şi apel).

În concluzie, Înalta Curte constată că legislaţia procesual penală actuală instituie teoria casării numai a aspectelor de drept legate de nelegalitatea hotărârilor penale, ceea ce reprezintă esenţa recursului în al treilea grad de jurisdicţie.

În aceste condiţii, raportat la speţa pendinte, se constată că motivele de recurs formulate de inculpatul U.D. prin care solicită achitarea pe temeiul prev. de art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, criticând situaţia de fapt şi susţinând că latura subiectivă a infracţiunilor pentru care a fost condamnat nu are susţinere în probatoriul administrat, nu se încadrează în cazul de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 172 C. proc. pen. anterior - ce au în vedere situaţia în care "nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni" ori "hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii" şi care nu permit cenzurarea situaţiei de fapt, respectiv verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate în cauză.

Astfel spus, pentru a verifica dacă inculpatul a săvârşit faptele, instanţa de recurs nu are posibilitatea de a proceda la rejudecarea cauzei, prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt, ci are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de ambele instanţe şi care, contrar susţinerilor inculpatului, conduce la concluzia că faptele săvârşite de acesta întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost condamnat, respectiv, trafic de minori în formă continuată, tentativă la infracţiunea de trafic de minori în formă continuată, 4 fapte de tentativă de act sexual cu un minor şi 8 fapte de act sexual cu un minor, privind părţile vătămate minore L.D., R.M.P., C.A.C., C.I., S.E.R., H.S.K., J.I.M.M., G.G., G.I.D., J.A.L., B.D.M. şi M.A.G.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 172 C. proc. pen. anterior când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

în ceea ce priveşte criticile referitoare la individualizarea sancţiunii în raport de criteriile de individualizare prevăzute de ort. 72 C. pen. anterior, instanţa constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunţării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate.

Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 3859 pct. 14. C. proc. pen. anterior, permite instanţei să analizeze sancţiunea doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept.

În acelaşi sens, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele.

Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii. în consecinţă, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanţa de recurs nu poate examina în cauza de faţă critica referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior.

Nici chiar în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancţiunii atât cu privire la cuantum, cât şi cu privire la modalitatea de executare, fiind obligată să reducă proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu poate stabili o sancţiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanţa de apel a stabilit aceeaşi sancţiune către maximul special prevăzut de legea veche, aşa cum nu este posibilă nici situaţia inversă.

Critica recurentului inculpat privind greşita soluţionare a laturii civile a cauzei, pe considerentul că părţile vătămate nu au respectat termenul până la care puteau să se constituie părţi civile în cauză se constată că este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 15 C. proc. civ., persoana vătămată se poate constitui parte civilă în contra învinuitului sau inculpatului şi persoanei responsabile civilmente.

Constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 17 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., „acţiunea civilă se porneşte şi se exercită şi din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

În acest scop, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată va cere persoanei vătămate ca, prin reprezentantul său legal, ori, după caz, persoanei care îi încuviinţează actele, să prezinte situaţia cu privire la întinderea pagubei materiale şi a daunelor morale, precum şi date cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite.

Instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă".

Constatând că prima instanţă a omis să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoanele vătămate minore nu s-au constituit părţi civile, instanţa de apel, exercitând din oficiu acţiunea civilă a apreciat în mod justificat că prejudiciul moral cauzat persoanelor vătămate este dovedit şi rezultă din umilinţele şi suferinţele psihice la care au fost expuse minorele prin obligarea lor, în modalităţile arătate, să întreţină cu inculpatul raporturi sexuale, precum şi din neplăcerile create în colectivitate şi în special în mediul şcolar în urma mediatizării activităţii infracţionale a inculpatului, constatând astfel că se impune obligarea inculpatului la plata unor daune morale pentru fiecare victimă minoră. S-a apreciat că suma de 10.000 lei pentru fiecare victimă este rezonabilă, proporţională cu prejudiciul moral cauzat fiecărei minore şi s-a dispus obligarea inculpatului la plata a câte 10.000 lei despăgubiri pentru daune morale către cele 12 persoane vătămate minore.

în ceea ce priveUte aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 12 martie 2014.

De la data pronunţării deciziei din apel, 17 iulie 2013 şi până la data soluţionării recursului a fost abrogat C. pen. anterior şi a intrat în vigoare N.C.P., și au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 187/2012 cu referire la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de inculpatul U.D., Înalta Curte urmează să analizeze:

a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi. In examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;

b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. In examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din caracterizarea în drept a faptei cercetate. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001

(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracţiunea de trafic de minori şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârşită prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 210 C. pen. - Traficul de persoane

(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârşită:

a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate;

Art. 211 Traficul de minori

(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Dacă fapta a fost săvârşită în condiţiile art. 210 alin. (1) sau de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.

Art. 39 C. pen. anterior - Pedeapsa în caz de recidivă pentru persoana fizică

Când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an - art. 37 alin. (1) lit. b), se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neândestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor de până la 10 ani, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult două treimi din maximul special.

Art. 43 C. pen. - Pedeapsa în caz de recidivă

Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate."

Conform Constituţiei României, legea penală mai favorabilă retroactivează. în aplicarea acestui principiu legea nouă nu trebuie să devină sub niciun aspect una defavorabilă, pentru că, legea penală mai favorabilă se apreciază în raport de situaţia persoanei acuzate. în aplicarea acestui principiu, referitor la existenţa recidivei, Înalta Curte constată că legea nouă ar fi fost mai favorabilă doar dacă sancţiunea aplicată anterior era închisoarea mai mică sau egală cu un an, caz în care, conform art. 41 C. pen. ar fi dispărut starea de recidivă.

Cu privire la recidivă se va aplica legea veche (în vigoare la data faptelor), deoarece legea nouă prevede o majorare a limitelor speciale cu jumătate, în timp ce legea veche prevedea o majorarea opţională a pedepsei până la maxim şi apoi eventual un spor de până la 10 ani.

Abrogarea textelor de lege care au stat la baza acuzaţiilor formulate în cauză nu este echivalentă cu dezincriminarea faptelor.

Dezincriminarea operează in rem înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că, fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiţie care dădea faptei în legea veche un caracter calificat.

La 01 februarie 2014,data abrogării normelor de la art. 13 din Legea nr. 678/2001 a intrat în vigoare art. 211 C. pen. şi art. 198 C. pen. anterior a intrat în vigoare art 220 C. pen. care cuprinde toate elementele din acuzaţia pentru care a fost trimis în judecată inculpatul

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul U.D., acuzaţiile pentru care a fost condamnat, au constat în aceea că a recrutat prin înşelăciune, ameninţare violenţă şi constrângere în scopul exploatării sexuale, prin ţinere în stare de aservire a minorelor L.D., R.M.P., C.A.C., C.I., S.E.R., G.G. şi J.I.; încercarea inculpatului U.D. de a recruta prin înşelăciune, ameninţare, violenţă şi alte forme de constrângere, în scopul exploatării sexuale a minorelor G.I.D., J.A.L., B.D.I. şi M.A.G.; începând cu luna ianuarie 2011 a întreţinut în repetate rânduri raporturi sexuale cu minora L.D., în vârstă de 14 ani, ulterior aceasta împlinind în data de 03 iunie 2011 vârsta de 15 ani ; a fi întreţinut prin înşelăciune şi ameninţări un singur raport sexual cu minora R.M.P. în cursul lunii mai 2009 (aceasta având vârsta de 17 ani); a fi realizat, în repetate rânduri începând cu luna octombrie a anului 2010 când minora avea vârsta de 15 ani, raporturi sexuale cu numita C.A.C., inculpatul abuzând de încrederea fetei şi de autoritatea sa asupra acesteia; a fi realizat un raport sexual în cursul lunii noiembrie 2010 cu minora C.I., în vârstă de 16 ani; începând cu luna iunie 2010, prin înşelăciune şi ţinerea într-o stare de aservire, inculpatul a întreţinut repetate raporturi sexuale cu minora în vârstă de 15 ani, S.E.R.; a fi realizat un raport sexual în cursul lunii februarie 2011 cu minora în vârstă de 17 ani, N.S.C.; a determinat prin înşelăciune şi ameninţări, începând cu luna octombrie 2010 pe minora în vârstă de 14 ani, G.G., să întreţină cu el două raporturi sexuale; în cursul lunii septembrie 2010 inculpatul U.D. a întreţinut un raport sexual cu minora J.I.M.M., în vârstă de 14 ani în acea perioadă; a încercat prin înşelăciune, ameninţări şi violenţe, să întreţină raporturi sexuale în cursul lunii mai 2011 cu minora în vârstă de 15 ani, G.I.D. în cursul lunii septembrie 2010 cu minora în vârstă de 15 ani J.A.L. în cursul lunii ianuarie 2011 cu minora în vârstă de 15 ani M.A.G.

Elementul material al laturii obiective în ceea ce îl priveşte pe U.D. respectiv, recrutarea prin înşelăciune, ameninţare sau violenţă, ori prin alte forme de constrângere în scopul exploatării sexuale prin ţinere în stare de aservire a părţilor vătămate minore nu prezintă diferenţe între art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 şi art. 211 C. pen., iar întreţinerea repetată de raporturi sexuale cu părţile vătămate minore nu prezintă diferenţe între 198 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior şi art. 220 alin. (1) şi (3) C. pen. Caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

Faţă de cele ce preced, instanţa va compara efectele acuzaţiei din legea veche (între art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 şi art. art. 211 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 210 lit. a) C. pen.).

Legea veche prevedea o sancţiune de la 17 ani la 18 ani închisoare, iar legea nouă prevede un minimum de 5 ani şi un maxim de 12 ani închisoare astfel că legea nouă va retroactiva (art. 198 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior şi art. 220 alin. (1) şi (3) C. pen.), Legea veche prevedea o sancţiune de la 10 ani la 25 ani închisoare, iar legea nouă prevede un minimum de 2 ani şi un maxim de 7 ani închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi, astfel că legea nouă va retroactiva.

La stabilirea pedepsei ce se va aplica inculpatului ca urmare a reţinerii legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu va face o nouă individualizare a sancţiunii atât cu privire la cuantum, cât şi cu privire la modalitatea de executare, ci doar va reduce proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de fond (către minimum, mediu, sau maximul special),în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs va stabili o sancţiune la minimul special prevăzut de legea nouă, astfel cum a procedat şi instanţa de fond care a stabilit aceeaşi sancţiune la minimul special.

Conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă, în conținutul și condițiile prevăzute de noua reglementare,astfel încât durata pedepsei complementare se va reduce la maximul prevăzut de legea nouă mai favorabilă.

Se va constată că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi f) C. pen. anterior, pe o perioadă de 5 ani are corespondent în art. 66 lit. a), b), d) şi f) C. pen., urmând a se executa în acest conținut și pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 68 C. pen.

De asemenea, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi f) C. pen. anterior, are corespondent în art. 66 lit. a), b) d) şi f) C. pen., urmând a se executa în acest conținut, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 65 C. pen. Conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă, în conținutul și condițiile prevăzute de noua reglementare,astfel încât durata pedepsei complementare se va reduce la maximul prevăzut de legea nouă mai favorabilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul U.D. împotriva Deciziei penale nr. 147/A din 17 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, va casa în parte decizia recurată şi sentinţa penală nr. 32 din 29 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin şi rejudecând în aceste limite :

Va descontopii pedeapsa rezultantă de 10 de ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. anterior pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, pe care le repune în individualitatea lor: 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior; 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi 37 lit. b) C. pen. anterior; 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 198 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior; 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 198 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. anterior; 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 198 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior; 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 198 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. anterior; 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 198 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 37 lit. b) C. pen. anterior; 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 198 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. anterior; 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 198 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 37 lit. b) C. pen. anterior; 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 198 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. anterior; 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 198 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, va schimba încadrarea juridică dată faptelor după cum urmează: din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 210 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior; în baza art. 211 alin. (1), 2 rap. la art. 210 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., va condamna pe inculpatul U.D. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de 66 lit. a), b) d) şi f) C. pen.; din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. anterior rap. la art. 13 alin. (1),2 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior, m infracţiunea prevăzută de art. 32 C. pen. rap la art. 211 alin. (1) şi (2) cu 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior; în baza art. 32 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1), 2 rap. la art. 210 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de 66 lit. a) b) şi i) C. pen., din infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 220 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior. în baza art. 220 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de 66 lit. a), b), d) şi f) C. pen.; din infracţiunea prev. de art. 198 alin. (2) C. pen. anterior cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 220 alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior; în baza art. 220 alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 37b C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de 66 lit. a), b), d) şi f) C. pen.; din infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (2) C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 220 alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior; în baza art. 220 alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de 66 lit. a) b), d) şi f) C. pen.; din infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (2) C. pen. anterior cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 220 alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior; în baza art. 220 alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 37 b C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de 66 lit. a) b), d) şi f) C. pen.; din infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (2) C. pen. anterior cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 220 alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. C. pen. anterior; în baza art. 220 alin. (3) C. pen. cu aplic. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de 66 lit. a) b) d) şi f) C. pen.; din infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (2) C. pen. anterior cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 220 alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior; în baza art. 220 alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de 66 lit. a) b) d) şi f) C. pen.; din infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 220 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior; în baza art. 220 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de 66 lit. a), b) d) şi f) C. pen.; din infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen. anterior cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 220 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior; în baza art. 220 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior şi cu aplic. art. 5 C. pen., va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de 66 lit. a), b), d) şi f) C. pen.; din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. anterior rap. la art. 198 alin. (2) C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 32 C. pen. rap. la art. 220 alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior; în baza art. 32 C. pen. rap. la art. 220 alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de 66 lit. a), b), d) şi f) C. pen.

În baza. art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. a) şi art. 35 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., va contopii pedepsele principale aplicate inculpatul U.D. în final acesta urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea de 7 (şapte) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d) şi f) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, (aşa cum este precizat în încheierea din 27 martie 2015 de îndreptarea erorii materiale evidente).

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) d) şi f) C. pen.

Va menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei recurate care nu contravin prezentei decizii

Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului U.D. durata reţinerii şi arestării preventive de la 02 iunie 2011 la 26 martie 2014. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpatul U.D., vor rămâne în sarcina starului, iar suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul U.D. împotriva Deciziei penale nr. 147/A din 17 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Casează în parte decizia recurată şi sentinţa penală nr. 32 din 29 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite :

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 10 de ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. anterior pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, pe care le repune în individualitatea lor:

- 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior;

- 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi 37 lit. b) C. pen. anterior;

- 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 198 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior;

- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 198 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. anterior;

- 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 198 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior;

- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 198 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. anterior;

- 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 198 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 37 lit. b) C. pen. anterior;

- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 198 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. anterior;

- 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 198 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 37 lit. b) C. pen. anterior;

- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 198 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. anterior ;

- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 198 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbă încadrarea juridică dată faptelor după cum urmează:

- din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 210 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior;

În baza art. 211 alin. (1), 2 rap. la art. 210 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul U.D. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de 66 lita), b), d) şi f) C. pen.

- din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. anterior rap. la art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 32 C. pen. rap la art. 211 alin. (1) şi (2) cu 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior;

În baza art. 32 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1), 2 rap. la art. 210 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de 66 lit. a), b) şi f) C. pen.

- din infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 220 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 220 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de 66 lit. a), b), d) şi f) C. pen.

- din infracţiunea prev. de art. 198 alin. (2) C. pen. anterior cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior m infracţiunea prev. de art. 220 alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior;

În baza art. 220 alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 37 b C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de 66 lit. a), b), d) şi f) C. pen.

- din infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (2) C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 220 alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior;

În baza art. 220 alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de 66 lit. a), b), d) şi f) C. pen.

- din infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (2) C. pen. anterior cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 220 alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior;

În baza art. 220 alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 37 b C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de 66 lit. a) b), d) şi f) C. pen.

- din infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (2) C. pen. anterior cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 220 alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. C. pen. anterior;

În baza art. 220 alin. (3) C. pen. cu aplic. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de 66 lit. a), b), d) şi f) C. pen.

- din infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (2) C. pen. anterior cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 220 alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior;

În baza art. 220 alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de 66 lit. a) b) d) şi f) C. pen.

- din infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 220 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior;

În baza art. 220 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de 66 lit. a), b), d) şi f) C. pen.

- din infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen. anterior cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 220 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior;

În baza art. 220 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior şi cu aplic. art. 5 C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de 66 lit. a), b), d) şi f) C. pen.

- din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. anterior rap. la art. 198 alin. (2) C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 32 C. pen. rap. la art. 220 alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior;

În baza art. 32 C. pen. rap. la art. 220 alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de 66 lit. a), b), d) şi f) C. pen.

În baza. art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. a) şi art. 35 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatul U.D. în final acesta executând pedeapsa principală cea mai grea de 7 (şapte) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d) şi f) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d) şi f) C. pen.

Menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei recurate care nu contravin prezentei decizii.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului U.D. durata reţinerii şi arestării preventive de la 02 iunie 2011 la 26 martie 2014.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpatul U.D., rămân în sarcina statului iar suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1039/2014. SECŢIA PENALĂ. Iniţiere,...  ICCJ. Decizia nr. 108/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1072/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Actul sexual cu un minor (art. 198 C.p.). Recurs