ICCJ. Decizia nr. 1141/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1141/2014
Dosar nr. 22195/3/2013
Şedinţa publică din 31 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 709 din 16 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală a hotărât următoarele:
În temeiul art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul G.G.A. la pedeapsa de 11 (unsprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor (faptă din data de 25 decembrie 2012).
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 65 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă complementară, pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului (aflat sub puterea M.A.P. nr. 327/UP/27 decembrie 2012, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 49985/3/2012).
În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 26 decembrie 2012 la zi.
S-a luat act că numiţii B.I.N. şi B.N. (ambii domiciliaţi în sat Dumeşti, comuna Dumeşti, judeţul Vaslui), în calitate de soţ supravieţuitor, respectiv de fiică supravieţuitoare a defunctei B.L., şi/sau în calitate de tată - pentru minorii B.F.A. şi B.N. (fiii defunctei B.L.), nu s-au constituit părţi civile în procesul penal, conform dispoziţiilor art. 14 şi art. 15 alin. (2) C. proc. pen.
În temeiul art. 1357, art. 1382 şi art. 529 alin. (2) din Noul C. civ., art. 103 din Legea nr. 71/2011, art. 17 şi art. 348 C. proc. pen., a acordat 125 RON lunar (pentru perioada 25 decembrie 2012 - 30 iunie 2013) şi 133,3 RON lunar (începând cu data de 1 iulie 2013 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani) - cu titlu de prestaţie periodică, respectiv 50.000 RON - cu titlu de daune morale, pentru fiecare dintre persoanele vătămate B.F.A. (7 ani, născut la data de 18 martie 2006) şi B.N. (2 ani, născut la data de 25 aprilie 2011), obligându-l pe inculpat la plata acestora.
În temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpat a celor două telefoane mobile ridicate de la acesta - potrivit Procesului-verbal din data de 26 decembrie 2012, aflate în custodia lucrătorilor Serviciului Omoruri din cadrul D.G.P.M.B., şi anume: un telefon mobil în care se află SIM şi număr de apel 0746XXXX (folosit de defuncta B.L.); un telefon mobil în care se află SIM şi număr de apel 0755XXX (folosit de inculpat).
În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
În temeiul art. 189 C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 RON, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin Rechizitoriul nr. 5591/P/2012 din data de 18 iunie 2013, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, secţia urmărire penală, a fost trimis în judecată - în stare de arest preventiv - inculpatul G.G.A. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (1) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că, la data de 25 decembrie 2012, în jurul orei 20:30, în timp ce se afla în imobilul situat pe str. Sg. maj. S.B. Bucureşti, pe fondul unui conflict spontan datorat geloziei, inculpatul G.G.A. (28 ani) a sugrumat-o pe concubina sa, B.L. (36 ani), fapt ce a determinat decesul victimei.
În cursul urmăririi penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la faţa locului din data de 26 decembrie 2012 şi planşele fotografice; procesul-verbal de reconstituire din data de 26 decembrie 2012 şi planşele fotografice; constatarea la faţa locului făcută de medicul legist; procesul-verbal de depistare a inculpatului G.G.A.; procesul-verbal de ridicare de la inculpat a două telefoane mobile şi planşele fotografice; fişa de constatări preliminare asupra cadavrului; raportul medico-legal de necropsie nr. A3/1753/2012 privind pe B.L. şi planşele fotografice; procesul-verbal de redare a apelului efectuat de inculpatul G.G.A. la Direcţia pentru Apel Unic de Urgenţă 112; declaraţia martorului S.D.; declaraţiile inculpatului G.G.A.
Instanţa a luat act că faţă de persoanele vătămate - minore - B.F.A. (7 ani) şi B.N. (2 ani) sunt aplicabile dispoziţiile art. 17 C. proc. pen. privind exercitarea din oficiu a acţiunii civile.
După ce instanţa i-a adus la cunoştinţă inculpatului G.G.A. faptul că, prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor (intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010), mai precis prin art. 3201 C. proc. pen., a fost introdusă o nouă procedură de judecată - „Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei" - ce i-a fost prezentată în esenţă, acesta a declarat că este de acord să îi fie aplicată respectiva procedură. Inculpatul nu a depus la dosar înscrisuri în circumstanţiere.
Analizând materialul probator administrat în cauză, Tribunalul a reţinut că fapta inculpatului G.G.A., care, la data de 25 decembrie 2012, în jurul orei 20:30, în timp ce se afla în imobilul situat pe str. Sg. maj. S.B. Bucureşti, pe fondul unui conflict spontan datorat geloziei, a strâns-o de gât (a sugrumat-o) pe concubina sa B.L., până ce aceasta a decedat, întruneşte - obiectiv şi subiectiv - elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (1) C. pen.
Mijloacele de probă care reflectă, coroborat, potrivit art. 62 şi urm. din C. proc. pen., aspectele reţinute, au fost reprezentate de cele administrate în faza de urmărire penală, în baza cărora inculpatul a dorit să fie judecat prin aplicarea procedurii „Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei".
Astfel, instanţa de fond a reţinut - în acord cu art. 3201 alin. (4) C. proc. pen. - că, din probele administrate, a rezultat că fapta inculpatului este stabilită şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, esenţiale fiind, pentru formarea convingerii instanţei, mijloacele de probă analizate mai sus.
S-a constatat că fapta prevăzută de legea penală a fost săvârşită de inculpat cu vinovăţie şi prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, motiv pentru care instanţa a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii.
Cât priveşte forma de vinovăţie, instanţa a identificat intenţia directă, potrivit art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen. - infractorul a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea ei - prin tip şi forţă de acţiune.
La stabilirea şi aplicarea pedepsei, instanţa de fond a ţinut cont de criteriile generale de individualizare a pedepselor, stipulate în art. 72 C. pen., şi anume: dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Aşadar, s-a ţinut cont de următoarele aspecte: limitele de pedeapsă fixate în partea specială (reduse cu o treime) sunt închisoarea de la 6 ani şi 8 luni la 13 ani şi 4 luni şi interzicerea unor drepturi; inculpatul este în vârstă de 28 de ani; necăsătorit, fără copii, are 7 clase, stagiul militar nesatisfăcut, este zilier în construcţii, fără antecedente penale; fapta comisă are un pericol social ridicat (valoarea ocrotită lezată este primordială - viaţa persoanei; victima era în dezavantaj fizic net); recunoaşte şi regretă fapta.
Cât priveşte reţinerea de circumstanţe atenuante, dorită de inculpat, faţă de lipsa antecedentelor penale şi de circumstanţele concrete ale comiterii faptei, instanţa de fond a reţinut că nu se impune, pentru următoarele argumente: pericolul social ridicat al infracţiunii de omor prevalează în faţa lipsei antecedentelor penale; nici conflictul spontan dintre părţi, chiar datorat geloziei, nici aruncarea unei căni înspre inculpat, nu cântăresc suficient pentru a se putea reţine circumstanţa atenuantă legală de la art. 73 lit. b) C. pen.
De altfel, aşa cum instanţa de fond a reţinut şi în motivarea încheierii de şedinţă din data de 18 septembrie 2013, atunci când a dispus înlăturarea unei omisiuni vădite, în temeiul art. 196 C. proc. pen., s-a apreciat că, în speţă, cerinţele legale în materie - necesare reţinerii scuzei provocării (prev. de art. 73 lit. b) C. pen.) din partea defunctei B.L. - nu sunt întrunite. S-a mai apreciat că simpla apelare a unei persoane (despre care nu se cunosc alte date decât că s-ar numi „I.), la numărul de apel 0743.XXXX (în data de 25 decembrie 2012, orele 16:12 şi 19:07), de către victimă, nu justifică starea de gelozie invocată, în niciun caz la nivelul cerut de lege (provocarea presupune mai mult decât o stare oarecare de nemulţumire). Astfel, s-a observat că inculpatul şi concubina sa aveau o relaţie, chiar dacă defuncta era soţia legitimă a numitului B.I.N.. S-a precizat faptul că o schimbare de încadrare juridică, în temeiul art. 334 C. proc. pen. -pentru reţinerea circumstanţei atenuante legale de la art. 73 lit. b) C. pen. - nu a fost cerută în faţa instanţei de fond. Pe ultima reţinere pe acest aspect s-a referit la faptul că doctrina de specialitate include „gelozia" în rândul circumstanţelor legale agravante (prev. de art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen. -„săvârşirea infracţiunii din motive josnice"). în opinia instanţei de fond, nici o atare circumstanţă nu poate fi reţinută în cazul inculpatului, starea de gelozie presupunând o durată în timp şi o intensitate care nu se regăsesc în conflictul spontan analizat.
Instanţa de fond a considerat necesar a preciza şi că nu i se poate reţine (la datele de stare civilă) inculpatului că ar fi tatăl a doi copii (cum a arătat în memoriu), pentru că nu a produs nicio dovadă în acest sens. S-a apreciat că declaraţia dată de inculpat la instanţă, în care arată că minorul B.N. ar fi în realitate copilul său natural, pe care nu l-a putut recunoaşte pentru că mama sa era în mariaj cu numitul B.I.N., este insuficientă pentru reţinerea unei filiaţii.
Prin urmare, reţinând incidenţa art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., instanţa de fond a aplicat o pedeapsă de 11 ani închisoare inculpatului, fără circumstanţe atenuante sau agravante, apreciind corectă încadrarea juridică dată prin rechizitoriu.
La stabilirea pedepselor accesorii şi complementare, instanţa de fond a ţinut cont de strânsa legătură ce trebuie să existe între infracţiunea săvârşită şi interzicerea unui drept, potrivit C.A.D.O.L.F. şi hotărârilor CEDO în materie. S-a observat că natura şi modalitatea săvârşirii faptei (în special) relevă existenţa unei nedemnităţi numai în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice/în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat).
Pe latura civilă a cauzei, în privinţa numiţilor B.I.N. (soţ supravieţuitor) şi B.N. (fiică supravieţuitoare, născută la data de 17 decembrie 1993), Tribunalul a reţinut că nu şi-au exprimat vreo pretenţie civilă, în nume personal, nici din proprie iniţiativă, nici ca răspuns la cele două adrese emise la 10 iulie 2013 şi 31 iulie 2013. Principiul disponibilităţii părţilor guvernează însă şi latura civilă a procesului penal.
Aceeaşi s-a reţinut a fi situaţia în cazul minorilor B.F.A. şi B.N. (primul - 7 ani, născut la data de 18 martie 2006; al doilea - 2 ani, născut la data de 25 aprilie 2011), în numele cărora tatăl, numitul B.I.N., nu a ridicat pretenţii civile.
În cazul lor, însă, s-a remarcat că dispoziţiile art. 17 C. proc. pen. obligă instanţa ca, din oficiu, să se pronunţe asupra reparării pagubelor şi a daunelor morale. Reţinând că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale (faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate), că defuncta lucra ca zilieră la data decesului (aşa cum a declarat martorul S.D.; în fişa de evidenţă apare ca fiind casnică; în lipsa altor date), că salariul minim de bază brut/ţară garantat în plată era la 25 decembrie 2012 de 750 RON, iar de la 1 iulie 2013 de 800 RON, precum şi suferinţa psihică a celor doi orfani, instanţa de fond a obligat corespunzător inculpatul la daune.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel, în termen legal, inculpatul G.G.A.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală la data de 1 octombrie 2013 sub nr. 22195/3/2013.
Cu ocazia dezbaterilor în şedinţă publică, inculpatul, prin avocat, a solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii atacate şi reducerea cuantumului pedepsei aplicate de către instanţa de fond, apreciind că în cauză se impunea a se da o mai mare eficienţă circumstanţelor personale, având în vedere faptul că avea un loc de muncă şi regretă comiterea faptei.
Prin Decizia penală nr. 297/A din 22 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-inculpat G.G.A. împotriva Sentinţei penale nr. 709 din 16 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 22195/3/2013.
În baza art. 383 alin. (1) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului prevenţia de la 26 decembrie 2012 la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul-inculpat la plata a 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului.
Onorariul cuvenit avocatului din oficiu în cuantum de 200 RON se avansează fondurile Misterului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate, în raport de criticile formulate, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, în temeiul dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a apreciat apelul ca fiind nefondat, pentru considerentele următoare:
Astfel, s-a constatat că, din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că, la data de 25 decembrie 2012, în jurul orei 20:30, în timp ce se afla în imobilul situat pe str. Sg. maj. S.B. Bucureşti, pe fondul unui conflict spontan datorat geloziei, inculpatul G.G.A. (28 ani) a sugrumat-o pe concubina sa, B.L. (36 ani), fapt ce a determinat decesul victimei, iar această faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.
Situaţia de fapt rezultă din declaraţiile inculpatului de recunoaştere a faptelor, care se coroborează în temeiul art. 69 C. proc. pen., cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului din data de 26 decembrie 2012 şi planşele fotografice; procesul-verbal de reconstituire din data de 26 decembrie 2012 şi planşele fotografice; constatarea la faţa locului făcută de medicul legist; procesul-verbal de depistare a inculpatului G.G.A.; procesul-verbal de ridicare de la inculpat a două telefoane mobile şi planşele fotografice; fişa de constatări preliminare asupra cadavrului; raportul medico-legal de necropsie nr. A3/1753/2012 privind pe B.L. şi planşele fotografice; procesul-verbal de redare a apelului efectuat de inculpatul G.G.A. la Direcţia pentru Apel Unic de Urgenţă 112; declaraţia martorului S.D.
Curtea a apreciat că în mod corect nu s-au aplicat disp. art. 73 lit. b) C. pen., întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile provocării. Pentru existenţa acestei circumstanţe se cere ca victima să fi dovedit o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoţie încât să nu fie în stare să se abţină de la o ripostă prin săvârşirea de infracţiuni. Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar pentru existenţa unei puternice tulburări sau emoţii se presupune că faptele celor în cauză au o semnificaţie şi proporţionalitate apropiate. În cauză, simpla bănuială din partea inculpatului că victima avea o relaţie cu o altă persoană nu poate conduce la concluzia că inculpatul s-ar fi aflat sub imperiul unei tulburări care să îl fi pus în imposibilitatea de a fi reacţionat în alt mod decât cel de a o sugruma pe concubina sa. O astfel de manifestare maxim violentă, având efectul suprimării vieţii concubinei inculpatului, nu poate fi decât agravată de mobilul geloziei şi nu justifică sau atenuează răspunderea penală a acestuia.
Art. 72 C. pen. stabileşte criteriile generale pe care judecătorul le poate folosi, prin aplicarea lor la cazul concret, în vederea determinării naturii şi cuantumului celei mai potrivite pedepse care să fie în măsură să atingă toate scopurile urmărite de dispoziţiile art. 52 C. pen.: funcţia represivă şi cea de prevenţie generală şi specială, astfel încât inculpatul să înţeleagă şi să resimtă direct consecinţele actului său social şi să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.
În cauza de faţă, instanţa de fond a indicat criteriile generale, şi, raportându-le la circumstanţele speţei, a stabilit pentru inculpatul G.G.A. o pedeapsă de 11 ani închisoare, orientată spre maximul de 13 ani închisoare şi 4 luni prevăzut de lege, ca urmare a aplicării dispoz. art. 3201 C. proc. pen.
Curtea a apreciat că, în raport de circumstanţele faptelor: prin săvârşirea de violenţe fizice faţă de persoana vătămată, aflată în inferioritate fizică, în spaţiul pe care îl foloseau ca locuinţă, unde avea aşteptarea rezonabilă de a-i fi protejată viaţa, în primul rând de persoana cu care trăia, victima este chiar persoana cu care inculpatul îşi împărţea viaţa, mama a doi copii şi de circumstanţele personale ale inculpatului (care are 28 de ani, este necăsătorit, fără copii, 7 clase, stagiul militar nesatisfăcut, zilier în construcţii, fără antecedente penale, a recunoscut faptele şi a colaborat cu organele judiciare pe care, însă, le-a sesizat abia a doua zi după săvârşirea faptei, după ce a petrecut noaptea în aceeaşi locuinţă), pedeapsa aplicată corespunde gravităţii faptei şi periculozităţii sociale a inculpatului şi nu se impune micşorarea acesteia.
Astfel, s-a apreciat că, lipsa antecedentelor penale şi obţinerea în mod licit a veniturilor nu sunt de natură a determina o diminuare a pedepsei în raport de importanţa valorii sociale lezate (viaţa) şi de relaţia pe care inculpatul o avea cu victima, acesta înţelegând să recurgă la o formă de violenţă maximă pentru a aplica o corecţie persoanei cu care avea o familie, fiind nemulţumit de opţiunea acesteia de a avea o relaţie cu un alt bărbat.
Împotriva Deciziei penale nr. 297/A din 22 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.G.A., invocând cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 din C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri, în sensul reţinerii circumstanţei atenuante legale a săvârşirii faptei în stare de provocare, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu reducerea în mod corespunzător a pedepsei.
Examinând hotărârile atacate, prin prisma criticilor de recurs invocate, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:
Prealabil analizării motivelor de recurs, se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării acestora.
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa de recurs urmează să analizeze respectarea termenului de declarare a căii de atac, cât şi cazurile de casare în conformitate cu normele Codului de procedură penală anterior.
Legea nr. 2/2013 a impus o limitare a devoluţiei căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 172 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., scopul urmărit de legiuitor, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.
În prezenta cauză, decizia recurată a fost pronunţată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale, prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se constată că inculpatul a motivat recursul în termenul prevăzut în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., "hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii."
Înalta Curte reţine că încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi/ sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
În prezenta cauză, nu este incidentă niciuna dintre aceste situaţii.
În concret, prin criticile formule nu se invocă chestiuni de legalitate, ci se solicită instanţei de recurs să constate că inculpatul a săvârşit fapta în stare de provocare, însă această apărare nu poate fi analizată, întrucât ar presupune o reevaluare a situaţiei de fapt, care nu mai este posibilă în calea de atac a recursului declarat împotriva deciziilor pronunţate în apel.
Având în vedere situaţia de fapt reţinută în cauză de ambele instanţe, Înalta Curte apreciază că, simpla bănuială a inculpatului că victima avea o relaţie cu o altă persoană nu poate atrage concluzia că fapta de omor a fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă, pentru a fi aplicabilă circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Recursul declarat de inculpat nu se impune a fi admis nici în raport cu prevederile art. 5 C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.
Astfel, inculpatul G.G.A. a fost trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. anterior, care în prezent îşi găseşte corespondent în infracţiunea de omor prevăzută art. 188 C. pen., în ambele reglementări limitele de pedeapsă fiind identice, respectiv închisoarea de la 10 la 20 de ani.
În consecinţă, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.G.A. împotriva Deciziei penale nr. 297/A din 22 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 decembrie 2012 la 31 martie 2014.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.G.A. împotriva Deciziei penale nr. 297/A din 22 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 decembrie 2012 la 31 martie 2014.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1091/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de minori... | ICCJ. Decizia nr. 1143/2014. SECŢIA PENALĂ. Violul (art.197... → |
|---|
