ICCJ. Decizia nr. 1092/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Proxenetismul (art. 329 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1092/2014

Dosar nr. 10346/118/2011

Şedinţa publică din 27 martie 2014

Asupra recursului de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 102 din 6 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul nr. 10346/118/2011, s-a hotărât condamnarea inculpatului A.B. - fiul lui C. şi G., născut la data de 15 noiembrie 1977, domiciliat în Mangalia, jud. Constanţa, la două pedepse de câte 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cele două pedepse aplicate inculpatului A.B., au fost contopite, în baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

Inculpatului A.B., i s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

Cererea părţii civile S.D., privind acordarea de daune materiale a fost respinsă ca neîntemeiată.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., în referire la art. 998 şi 999 C. civ., a fost admisă în parte cererea formulată de partea civilă B.G. şi obligat inculpatul A.B. la plata către aceasta, a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale.

În temeiul prevederilor art. 191 C. proc. pen., inculpatul A.B., a fost obligat să plătească statului suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa soluţia amintită, Tribunalul a reţinut următoarele:

"Potrivit declaraţiilor date de B.G., aflate la dosarul urmărire penală, aceasta a acceptat propunerea lui Ş.E. din comuna Dobromir, judeţul Constanţa, de a merge să muncească în Spania, ca menajeră, ospătăriţă, ori îngrijitoare de copii sau bătrâni, despre care a precizat că i-a spus mamei sale, P.M., apoi şi lui S.D. Ca urmare, D.G. ca şi S.D. s-au mutat la locuinţa acestuia, unde au stat aproximativ o săptămână, timp în care Ş.E. a contactat telefonic mai multe cunoştinţe, care trebuiau să le faciliteze plecarea.

Cele două femei au fost duse în oraşul Medgidia, judeţul Constanţa, la un bărbat şi o femeie, care erau soţ şi soţie, identificaţi şi recunoscuţi de acestea ca fiind învinuiţii S.M. şi S. (fostă S.) L. După discuţii purtate în mod separat, aceştia au susţinut că au nevoie de o singură fată pe care o pot duce în Turcia să lucreze la un atelier de confecţionat costume şi au ales-o pe S.D. Aceasta a fost de acord, astfel că a rămas la S.M. şi S.L., iar B.G. s-a reîntors la locuinţa lui Ş.E.

Acolo l-a cunoscut pe un anume "N.", care nu a putut fi identificat şi împreună cu cel din urmă a plecat în Mangalia, unde a fost cazată într-un apartament, în care mai locuia o fată, A., neidentificată. N. i-a spus că trebuie să facă bani pentru paşaport şi pentru drum, iar B.G. susţine că atunci şi-a dat seama despre faptul că urma să fie dusă în afara României pentru a se prostitua, motiv pentru care i-a cerut acestuia să o lase, să plece acasă, dar a fost refuzată.

N. i-a spus că i-a plătit lui Ş.E. pentru ea şi va trebui să îşi recupereze banii. În acest scop, N. l-a chemat pe un anume "C." din Mangalia, identificat A.I., însă acesta nu a vrut să o cumpere. La rândul lui, cel din urmă l-a chemat pe fratele său, identificat A.B., despre care B.G. susţine că, de faţă cu ea, i-a plătit lui N. 300 de euro, după care a luat-o şi a dus-o într-un apartament în care mai locuiau părinţii acestuia.

B.G. a precizat că A.B. i-a spus că a mai cumpărat o fată, dar care l-a părăsit şi s-a răzbunat pe aceasta, tăindu-i tendoanele şi a ameninţat-o că la fel va păţi şi ea dacă va îndrăzni să plece de la el. Aflând că B.G. are un copil minor, a mai ameninţat-o că va trimite pe cineva să-i răpească copilul şi nu o să-l mai vadă, dacă o să-i facă probleme.

Datorită acestor ameninţări, B.G. nu a îndrăznit să se opună lui A.B. şi să-l împiedice, să-şi atingă scopul urmărit respectiv exploatarea sa sexuală în afara României. Temerea că A.B. ar fi putut să realizeze ce a spus, dacă nu îl va asculta, a determinat-o pe B.G. să facă în continuare tot ce i-a cerut învinuitul.

Ca urmare, B.G. însoţită de A.B. şi A.I. a depus actele pentru eliberarea paşaportului. Până la obţinerea actului, a aflat că A.B. a mai cumpărat o fată, Al. din Negru Vodă, care nu a putut fi identificată şi împreună cu aceasta inculpatul a plecat în Spania, lăsând-o în supravegherea lui A.I.

Consultând baza de date pentru traficul la frontieră al cetăţenilor români s-a constatat că la data de 11 noiembrie 2003, A.B. a ieşit din România prin Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, judeţul Arad, cu autocarul.

După ce a obţinut paşaportul, B.G. a plecat la data de 5 decembrie 2003 spre Spania, ieşind din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, judeţul Arad, însoţită de un bărbat, despre care aflase că este unchiul lui A.B. şi că se numea M.A. Împreună cu acesta mai era o fată, care s-a prostituat pentru el în Barcelona. Despre această fată a aflat că se numea L. şi este posibil să fie M.L., având în vedere că au călătorit în aceleaşi împrejurări, în acelaşi autocar. De altfel, verificările efectuate în baza de date privind evidenţa populaţiei din România au confirmat declaraţia lui B.G. şi anume că M.A. este frate cu A.G., mama lui A.B. şi A.I., fiind deci unchiul acestora din urmă. Din aceleaşi verificări a mai rezultat că M.A. a fost returnat din Spania în anul 2005 pentru depăşirea termenului legal de şedere.

În Spania, B.G. a fost condusă de M.A. până în Barcelona unde a fost preluată de inculpat, care a dus-o într-un apartament închiriat, în care se mai aflau alte rude de-ale acestuia, respectiv un văr C., un unchi, "R.B." (neidentificaţi), despre care B.G. declară că aveau şi ei fete ce se prostituau.

După ce au ajuns, A.B. le-a scos la stradă pe ea şi pe Al. pentru prostituţie, sub supravegherea sa. Toţi banii pe care îi câştigau, îi lua A.B.. Acesta le-a oprit paşapoartele şi le-a învăţat să spună că se prostituează pe cont propriu dacă ar fi întrebate de poliţie.

B.G. susţine că s-a prostituat în acest fel aproximativ trei luni, având în unele zile câte zece clienţi, în altele mai mulţi, rareori mai puţini şi a apreciat că a câştigat zilnic între 300 şi 400 de euro, bani care i-au fost luaţi de A.B.

Despre Al., B.G. a mai arătat că a fost vândută altor proxeneţi de A.B., deoarece i-a făcut probleme şi de faţă cu ea a bătut-o cu o rangă, rupându-i piciorul. Cele întâmplate Al. i-au întărit convingerea lui B.G., că ameninţările pe care A.B. i le-a adresat încă din România, se pot îndeplini dacă nu îl ascultă, astfel că a continuat să se prostitueze pentru acesta.

B.G. a mai declarat că A.B. s-a întors în ţară cu trei săptămâni înaintea ei, fapt confirmat de verificările efectuate în baza de date pentru traficul la frontieră al cetăţenilor români, din care rezultă că la 6 februarie 2004 A.B. a intrat în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, judeţul Arad, cu autocarul, precum şi că la data de 26 februarie 2004 B.G. a intrat în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, judeţul Arad, cu autocarul.

După cum reiese tot din declaraţia lui B.G., aceasta s-a întors în Spania împreună cu A.B. şi încă o altă fată, blondă, din localitatea Negru Vodă, judeţul Constanţa, racolată de învinuit tot pentru prostituţie.

B.G. susţine că a acceptat să revină în Spania şi să se prostitueze în continuare, datorită promisiunii făcute de A.B., ce s-a dovedit ulterior a fi mincinoasă şi anume că tot ceea ce va câştiga îi va reveni ei, urmând astfel să recupereze partea ce i s-ar fi cuvenit din lunile anterioare.

La data de 16 mai 2006, S.D., domiciliată în satul Ostrov, judeţul Constanţa, a sesizat Serviciul Poliţiei de Frontieră Ostrov cu privire la faptul că în anul 2003, acceptând propunerea lui S.M. şi S.L., ambii din Medgidia, de a merge în afara României pentru a munci, a fost dusă de cei doi în Turcia, unde a fost constrânsă să se prostitueze, precum şi că, după ce s-a întors în ţară, în anul 2004, a acceptat propunerea lui A.B. din Mangalia să meargă în Spania pentru a se prostitua, dar toţi banii câştigaţi i-au fost luaţi de acesta.

Referirile ce apar în declaraţiile acesteia la B.G. se coroborează cu afirmaţiile cuprinse în declaraţia lui B.G. în sensul că fusese racolată în anul 2003, în aceleaşi împrejurări, de către aceleaşi persoane prin care ea a ajuns în Turcia şi pe care a reîntâlnit-o în 2004, în Spania, unde ambele s-au prostituat în folosul aceluiaşi bărbat.

Plângerea a fost înregistrată la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa la data de 17 mai 2006, pentru a se efectua cercetări în legătură cu cele sesizate de S.D.

Ulterior, la data de 17 august 2007, tot la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa a fost înregistrată plângerea formulată de B.G., faţă de Ş.E., A.I. şi A.B., în care aceasta arăta că a fost racolată de cei trei, promiţându-i-se că va fi dusă la muncă, în afara României, iar după ce a ajuns în Spania a fost obligată să se prostitueze de către A.B.

Dată fiind legătura dintre cele două plângeri, dosarele au fost reunite.

S.D. a arătat în declaraţiile date că în luna septembrie a anului 2003, a aflat de la o consăteană, P.M., că fiica acesteia, B.G., urma să plece în Spania, unde îşi găsise de lucru la îngrijirea unor bătrâni, aceasta întrebând-o totodată dacă nu este interesată. P.M. i-a mai spus că urmau să plece cu o persoană ce locuia într-o localitate învecinată, comuna Dobromir, şi că această persoană o să se ocupe de tot ceea ce este necesar plecării.

Declaraţiile date de martora P.M. confirmă declaraţiile menţionate anterior în sensul că i-a spus lui S.D. despre plecare şi a întrebat-o dacă vrea să o însoţească.

Crezând că va putea lucra ca menajeră, ospătăriţă, ori îngrijitoare de copii sau bătrâni, aşa cum îi propusese Ş.E., B.G. acceptă să plece să muncească în Spania, accept care s-a manifestat în aceeaşi perioadă cu al lui S.D., astfel că cele două s-au mutat la locuinţa inculpatului, unde au stat aproximativ o săptămână, timp în care A.B. a contactat telefonic mai multe cunoştinţe, care trebuiau să le faciliteze plecarea.

S.D. a fost adusă de inculpat, alături de B.G. în oraşul Medgidia, judeţul Constanţa, în casa numiţilor S.M. şi S. (fostă S.) L., care au ales-o pe cea dintâi pentru a merge în Turcia să lucreze la un atelier de confecţionat costume.

Verificând baza de date pentru traficul la frontieră al cetăţenilor români, se constată că într-adevăr S.D., S.M. şi S.L. au ieşit din România la data de 6 noiembrie 2003, prin Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, judeţul Constanţa, călătorind cu autocarul. Au ajuns în oraşul Istanbul, unde cu toţii s-au cazat într-un apartament, iar ea a fost constrânsă să se prostitueze timp de trei luni şi jumătate, până când soţii S. au hotărât că trebuie să se întoarcă în România, deoarece depăşiseră termenul legal de şedere şi nu doreau să aibă probleme cu poliţia.

Din aceeaşi bază de date rezultă că la data de 1 februarie 2004, S.D., S.M. şi S.L. au intrat în România prin acelaşi punct de frontieră, cu autocarul.

Cei doi învinuiţi nu i-au dat nici un ban, iar pe drum, spre casă i-au spus că vor pleca din nou, stabilind când să se reîntâlnească. După două luni S.D. a fost căutată la locuinţa sa de soţii S., dar a refuzat să mai plece cu aceştia.

În declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, S.D. menţine cele arătate în faza anterioară a procesului, arătând totodată că solicită suma de 10.000 euro, bani care i se cuvin din practicarea prostituţiei şi pe care inculpatul i-a luat forţat.

Pornind de la declaraţiile date de B.G. verificând traficul la frontieră al cetăţenilor români, a fost identificată V.F.M., domiciliată în localitatea Negru Vodă, judeţul Constanţa.

Din baza de date menţionată rezultă că la data de 24 martie 2004 au ieşit din România prin Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, judeţul Arad, A.B., B.G., V.F.M. şi M.A. Despre acesta din urmă am mai arătat că a însoţit-o prima oară până în Spania pe B.G.

Fiind audiată în cursul urmăririi penale, V.F.M. a confirmat cele susţinute de B.G., relatând cum a ajuns să se prostitueze în Spania pentru A.B. Aceasta a declarat că în luna martie 2004, l-a cunoscut pe A.B. în Mangalia, care i-a promis că îi poate găsi un loc de muncă în Spania, ca menajeră.

V.F.M. a recunoscut că a plecat în Spania împreună cu A.B. şi B.G., susţinând că pe drum a aflat de la aceasta că a mai fost acolo pentru prostituţie şi a intuit astfel că şi ea va trebui să facă acelaşi lucru.

Deşi înaintea plecării nu a cunoscut scopul real, a acceptat să se prostitueze, fără ca ulterior să fie constrânsă în acest sens. V.F.M. a arătat că, în discuţiile pe care le-a avut cu B.G. pe timpul călătoriei spre Spania, ar fi aflat de la aceasta că se pot câştiga bani mulţi din prostituţie, iar pentru ea, gândindu-se la situaţia pe care o avea şi anume că era divorţată, că trebuia să-şi întreţină copilul, iar în România nu găsise un loc de muncă, a fost suficient pentru a lua această hotărâre.

Din declaraţia lui V.F.M. rezultă că, prin înşelăciune, a fost recrutată în scopul exploatării sale sexuale. În ceea ce o priveşte, odată ce a acceptat oferta lui A.B., făcută în condiţiile expuse, s-a consumat un act material al infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată, ce a fost reţinută în sarcina inculpatului.

Faptul că V.F.M. a aflat pe parcursul drumului spre Spania, că va trebui să practice prostituţia şi înşelată fiind în momentul recrutării, cu privire la scopul real, ulterior a acceptat cu relativă uşurinţă să se prostitueze, din considerentele expuse, nu este de natură să influenţeze existenţa infracţiunii de trafic de persoane (infracţiune mijloc), reţinută în sarcina lui A.B., ci doar pe cea a infracţiunii de proxenetism (infracţiune scop), pe care inculpatul nu a mai fost nevoie să o realizeze prin modalitatea constrângerii.

Din aceleaşi considerente de teamă a acceptat şi B.G. să se prostitueze, ulterior nemaifiind necesară exercitarea unei constrângeri, acţiune ce s-a derulat aproximativ două luni şi o săptămână, locuind împreună cu V.F.M. în acelaşi apartament.

V.F.M. a susţinut că ea a câştigat în medie 200 de euro pe zi, bani care i-au fost luaţi de către inculpat. Conform declaraţiilor ei, în luna iunie 2004 s-a întors în România, împreună cu A.B., iar B.G. a rămas în continuare acolo.

Verificând baza de date privind traficul la frontieră al cetăţenilor români se constată că într-adevăr la data de 9 iunie 2004 V.F.M. şi A.B. au intrat în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, călătorind cu autocarul. Ulterior V.F.M. s-a reîntors în Barcelona pentru că îl cunoscuse pe actualul său soţ.

În urma plecării lui A.B., B.G. a rămas în acelaşi loc şi a continuat să se prostitueze, fiind supravegheată de mai multe cunoştinţe de-ale acestuia, cărora le-a aflat doar prenumele, respectiv C., R.B. şi A., ce nu au putut fi identificaţi.

Inculpatul A.B., aflat în România, a mers acasă la B.G. şi a stat de vorbă cu mama acesteia, martora P.M., dar şi cu S.D., facilitând comunicarea telefonică între acestea. B.G. i-a spus că în Spania se prostituează şi se câştigă bine, afirmaţie pe care aceasta şi-o justifică, susţinând că i-a fost frică să spună adevărul, că toţi banii obţinuţi îi sunt luaţi, întrucât C., cunoştinţa lui A.B., era lângă ea în Spania, iar A.B. era chiar la ea acasă.

Potrivit susţinerilor lui S.D., inculpatul a stat vreo două - trei zile acasă la P.M., timp în care a căutat-o din nou şi a întrebat-o dacă vrea să meargă în Spania. Pentru a o convinge, a contactat-o din nou la telefon pe B.G. şi i-a dat să vorbească cu ea. De data aceasta S.D. a aflat că, de fapt, în Spania s-a prostituat, că într-o primă fază banii câştigaţi i-au fost luaţi de A.B., după care acesta i-a promis că în continuare tot câştigul o să-i rămână ei, aspect care în final s-a dovedit nereal.

Din aceste considerente, S.D. a acceptat să meargă în Spania, să se prostitueze. A.B. s-a angajat să suporte contravaloarea transportului până la destinaţie, stabilind ca S.D. să-i restituie în Spania din ce va câştiga şi în plus 1.000 de euro, reprezentând beneficiul său pentru ajutorul dat.

Evidenţa traficului la frontieră al cetăţenilor români confirmă faptul că la data de 16 iunie 2004 A.B. şi S.D. au ieşit din România prin Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, judeţul Arad, cu autoturismul.

În Spania, în oraşul Barcelona, A.B. a dus-o într-un apartament, unde S.D. a reîntâlnit-o pe B.G., iar amândouă s-au prostituat aproximativ trei luni.

S.D. a apreciat că a câştigat în acest timp cam 10.000 de euro, susţinând că toţi banii i-au fost luaţi de A.B., care îi spunea că îi ţine el şi o să-i împartă la final.

Deoarece B.G. a depăşit termenul legal de şedere în Spania, a fost ridicată de poliţie, internată într-un centru pentru imigranţi unde, a stat aproximativ o lună, după care a fost trimisă în România.

Acest aspect este confirmat de faptul că în evidenţa traficului la frontieră B.G. figurează că, la data de 28 august 2004, a intrat în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Aeroportul Otopeni, cu aeronava, dar şi de menţiunile operative existente în baza de date privind evidenţa persoanelor din România, de unde reiese că aceasta a fost returnată din Spania.

Dorind să evite ce i s-a întâmplat lui B.G., A.B. a hotărât să se întoarcă în România cu S.D. Din declaraţia celei din urmă rezultă că mai înainte de a pleca în România i-a cerut lui A.B. să-i dea banii ce i se cuveneau, dar inculpatul i-a răspuns că îi va da, abia după ce vor reveni în Spania. S.D. a mai declarat că, atunci când au avut această discuţie despre bani, A.B. a atenţionat-o să nu îl reclame la poliţie şi a ameninţat-o că, în caz contrar, o va căuta, îi va lua copilul şi îi va pune în pericol toată familia.

S.D. a declarat că după trei luni a revenit în România cu A.B., fapt ce rezultă şi din evidenţa traficului la frontieră al cetăţenilor români şi anume că la data de 13 septembrie 2004 au intrat în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, judeţul Arad.

Se constată că la aceeaşi dată, prin acelaşi punct de frontieră şi cu acelaşi mijloc de transport a intrat în România şi S.A., născut la 4 noiembrie 1988, din Mangalia, fiind posibil ca acesta să fie una dintre persoanele la care a făcut referire B.G., că era în legătură cu A.B. şi au supravegheat-o cât învinuitul nu era în Spania.

S.D. s-a întors totuşi în Spania la data de 13 noiembrie 2004, împreună cu A.B., ieşind prin Punctul de Trecere a Frontierei Vârşand, judeţul Arad, cu autoturismul. Susţine că a acceptat să se întoarcă în Spania pentru că intenţiona să afle unde ţinea A.B. banii şi s-a gândit să-i ia pe toţi, apoi să fugă. A.B. a început să îi ceară, să câştige cât mai mult, zicându-i că doar aşa va putea să-şi recupereze partea sa din banii obţinuţi anterior, ceea ce i-a întărit convingerea că învinuitul nu avea de gând să-i dea vreun ban.

Din aceste considerente, nereuşind nici să afle unde A.B. ţinea banii, a fugit de la acesta şi a venit acasă. A intrat în România la data de 30 decembrie 2004, prin Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, judeţul Arad.

În această a doua perioadă S.D. a cunoscut-o în Barcelona pe V.F.M., care între timp se întorsese acolo şi locuia împreună cu cel care apoi i-a devenit soţ.

V.F.M. a confirmat că a cunoscut-o pe S.D. şi că aceasta i-a cerut ajutorul pentru a putea pleca de la A.B. şi a se întoarce în România, susţinând că a lăsat-o să stea la ea o singură noapte, iar a doua zi i-a cumpărat bilet de călătorie până în România.

La data de 30 decembrie 2004 învinuitul A.B. a revenit în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad.

Din cele declarate de S.D. şi V.F.M. se poate trage concluzia, că imediat după ce prima a fugit de la A.B., acesta neştiind care este cauza dispariţia ei, gândindu-se probabil că S.D. ar fi fost luată de poliţie şi l-ar putea denunţa, a hotărât să se întoarcă în ţară. În acest fel se explică faptul că, imediat după ce S.D. a plecat de la el fără să-i spună, a revenit în România, la aceeaşi dată cu aceasta, 30 decembrie 2004, dar printr-un alt punct de trecere a frontierei.

Revenind la B.G., aceasta a declarat că la câtva timp după ce a ajuns acasă, a fost căutată de A.B., care i-a dat 20.000.000 lei vechi, motivându-i că banii strânşi pentru ea i-ar fi cheltuit în Spania, unde a plătit un avocat, care ar fi ajutat-o să iasă din centrul unde fusese dusă de poliţie.

Declaraţiile lui S.D., B.G. şi V.F.M. se coroborează între ele, în toate aspectele esenţiale stabilirii activităţii lui A.B., precum şi cu celelalte mijloace de probă. Din toate rezultă, cu certitudine, că A.B. le-a traficat şi/sau exploatat sexual în Spania pe cele trei.

Probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi al judecăţii dovedesc sinceritatea celor trei victime (în condiţiile în care nici una nu îl cunoştea nici pe acesta, nici pe membrii familiei lui dinainte, sau alte persoane din cercul inculpatului), declaraţiile lor coroborându-se în totalitate şi conducând la concluzia certitudinii vinovăţiei lui A.B.

B.G. şi S.D. au formulat plângeri la poliţie, la interval de aproximativ un an şi trei luni una de alta, fără să existe vreun acord între ele, fiecare relatând ce i s-a întâmplat. După cum am mai arătat, declaraţiile acestora se coroborează întru-totul, de unde se trage concluzia că faptele descrise s-au petrecut întocmai cum au fost povestite.

Mai mult, despre V.F.M. organele judiciare au aflat din declaraţia lui B.G. Pe baza declaraţiei, consultând evidenţa traficului la frontieră al cetăţenilor români a fost posibilă identificarea şi ulterior audierea sa. V.F.M. a confirmat şi chiar a întărit declaraţiile celorlalte două despre activitatea infracţională reţinută în sarcina lui A.B. A arătat cum a ajuns în Spania şi a recunoscut că s-a prostituat în Barcelona împreună cu B.G. pentru A.B. şi că apoi a cunoscut-o pe S.D., care fugise de la învinuit şi pe care a ajutat-o să se întoarcă în România.

Martora P.M., mama lui B.G. a arătat şi cu prilejul audierii de către instanţă că a fost vizitată de inculpat, care a stat de vorbă cu fiica sa iar ulterior, cei doi împreună cu S.D. au plecat împreună în Spania.

Fiind audiat cu privire la faptele ce i s-au reţinut în sarcină, A.B. a declarat că nu le cunoaşte pe B.G. şi S.D., că nu s-a ocupat niciodată cu cele ce au arătat acestea despre el, susţinând că în Spania a călătorit în perioada respectivă, de mai multe ori, deoarece a muncit fără forme legale în Barcelona. La momentul audierii lui A.B. în cursul urmăririi penale, nu fusese identificată V.F.M., iar după ce au fost aflate datele acesteia şi a fost ascultată în cauză, inculpatul deşi a fost citat, nu s-a mai prezentat. În cursul judecăţii, inculpatul a afirmat că nu cunoaşte nici pe B.G., nici pe S.D., nici pe V.F.M.; că s-a deplasat în Spania de 6, 7 ori, lucrând în construcţii.

Situaţia de fapt a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă: plângerile formulate de B.G. şi S.D.; declaraţiile părţilor civile B.G. şi S.D.; declaraţiile martorilor V.F.M. şi P.M.; intrările/ieşirile în/din România în anii 2003 - 2004 obţinute în urma verificărilor din baza de date a traficului la frontieră pentru cetăţenii români; procesele-verbale privind rezultatul verificărilor în baza de date pentru evidenţa persoanelor din România; declaraţiile învinuitului Ş.E. şi ale inculpatului A.B.

În urma administrării materialului probator şi examinării acestuia, instanţa a apreciat că a rezultat în mod indubitabil vinovăţia inculpatului privind săvârşirea infracţiunilor cercetate.

În drept: faptele inculpatului A.B., care în perioada 2003 - 2004, acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii delictuale, le-a recrutat pe B.G. şi V.F.M., prin ameninţare, respectiv înşelăciune, în scopul exploatării lor sexuale în Spania, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele aceluiaşi inculpat, care în aceeaşi perioadă, în baza aceleiaşi rezoluţii delictuale, a recrutat-o pe S.D. în scopul practicării prostituţiei în Spania şi le-a înlesnit practicarea prostituţiei în această ţară lui S.D., B.G. şi V.F.M., însuşindu-şi banii câştigaţi de acestea, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism în formă continuată, prev. de art. 329 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La alegerea şi individualizarea sancţiunii, instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare la: natura şi gravitatea infracţiunilor cercetate, limitele de pedeapsă prevăzute de C. pen. dar şi de legea specială, pericolul social concret stabilit prin raportare la circumstanţele reale ale cauzei (durata de timp în care s-a desfăşurat activitatea infracţională în raport de fiecare victimă recrutată şi exploatată; modul în care a acţionat pentru a le determina să se prostitueze, împrejurarea că a folosit ameninţări prin referire la copii acelor părţi vătămate sau la violenţele suferite de o altă victimă care nu s-a conformat cerinţelor impuse de inculpat; determinarea cu care a acţionat revenind în mod repetat în Spania şi controlând victimele exploatate chiar şi când se întorcea în ţară, prin alte rude rămase în străinătate); ţinând cont de sumele mari de bani ce au rezultat din acea activitate infracţională; faţă de valorile sociale cărora li s-a adus atingere privind dreptul la sănătate, la protejarea integrităţii fizice şi psihice a persoanei; faţă de datele ce caracterizează persoana inculpatului (fără antecedente penale, neşcolarizat, fără ocupaţie şi loc de muncă), atitudinea parţial necooperantă manifestată de acesta.

Raportat la toate aceste criterii, instanţa a aplicat sancţiuni cu închisoarea, orientate peste minimul special prevăzut de lege, cu executare în regim de detenţie, această modalitate de executare fiind singura, în opinia instanţei, aptă să satisfacă scopul punitiv educativ al pedepsei.

Având în vedere că cele două sancţiuni au fost aplicate înainte ca inculpatul să sufere vreo condamnare definitivă pentru una dintre aceste infracţiuni, s-a constatat că sunt concurente şi s-a făcut aplicarea dispoziţiilor privind concursul de infracţiuni, conform art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen.

Împotriva Sentinţei penale nr. 102 din 6 martie 2012 a Tribunalului Constanţa, a declarat apel, în termen legal, inculpatul A.B., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate în legătură cu condamnarea pentru infracţiunea de trafic de persoane, întrucât nu s-a dovedit racolarea, transportul şi cazarea de către el a părţilor vătămate.

În principal, inculpatul A.B., a solicitat achitarea sa pentru infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Într-o primă teză subsidiară, apelantul inculpat A.B., a solicitat, schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de trafic de persoane în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen., motivat de împrejurarea că însăşi părţile vătămate au declarat că practicau prostituţia şi au mers în Spania cunoscând că se vor prostitua.

Cu privire la individualizarea pedepsei, apelantul inculpat A.B., a solicitat, aplicarea unei pedepse spre limita minimă legală, în considerarea lipsei antecedentelor penale, a conduitei bune anterior şi posterior faptelor ce fac obiectul cauzei şi concluziilor favorabile ale referatului de evaluare.

Într-o altă teză subsidiară, apelantul inculpat A.B., a solicitat ca, în eventualitatea reţinerii infracţiunii de trafic de persoane, să se facă aplicarea prevederilor art. 13 C. pen., întrucât Legea nr. 678/2001, a fost modificată, între altele şi cu privire la limitele de pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 din respectiva lege, care au fost reduse.

În privinţa modalităţii de executare a pedepsei s-a solicitat aplicarea prevederilor art. 86¹ C. pen., motivat de comportamentul corespunzător în cei 8 ani care au trecut de la săvârşirea faptelor.

Prin Decizia penală nr. 120/P din 27 septembrie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.; a admis apelul declarat de inculpatul A.B., a desfiinţat Sentinţa penală nr. 102 din 6 martie 2012 a Tribunalului Constanta şi rejudecând;

În temeiul prevederilor art. 334 C. proc. pen.;

A schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul prevederilor art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul A.B. la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului A.B. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

Pedeapsa principală de 5 ani închisoare se va executa în regim privativ de libertate, conform art. 57 C. pen.

A respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de partea civilă B.G.

A înlăturat din Sentinţa penală nr. 102 din 6 martie 2012 a Tribunalului Constanţa dispoziţiile contrare şi a menţinut restul dispoziţiilor acesteia.

Examinând Sentinţa penală nr. 102 din 6 martie 2012 a Tribunalului Constanţa, raportat la criticile din apelul inculpatului A.B., la probatoriul administrat, cât şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 379 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a reţinut următoarele;

Din declaraţiile părţilor vătămate B.G., S.D. şi V.F.M., coroborate cu declaraţiile martorei P.M. şi evidenţele traficului de frontieră, precum şi cu declaraţiile inculpatului A.B., au rezultat următoarele;

În plângerea penală din 21 iunie 2007, partea vătămată B.G., relatează faptul că familia E., i-a propus să meargă la muncă în Spania, că s-a hotărât pe loc să accepte propunerea şi, în aceste condiţii, soţii E. i-au spus că nu o pot însoţi ei în Spania, dar va merge cu o cunoştinţă a lor, în persoana inculpatului A.B., care se va ocupa de obţinerea paşaportului.

Până la eliberarea paşaportului, partea vătămată B.G., a declarat că a locuit 2 luni în Mangalia, la locuinţa inculpatului, că a plecat în Spania însoţită de inculpatul A.B., care a condus-o într-un apartament din Barcelona, obligând-o să se prostitueze, şi toţi banii astfel obţinuţi au fost opriţi de inculpat.

Conform declaraţiei părţii vătămate B.G., inculpatul A.B. nu a asistat la discuţia pe care a avut-o cu soţii E, ci, acesta a venit ulterior şi a luat-o conducând-o la locuinţa lui din Mangalia.

A rezultat că activitatea de racolare prin înşelăciune a părţii vătămate s-a făcut de soţii E., nu de către inculpatul A.B.

În legătură cu modul în care a fost constrânsă să practice prostituţia în folosul inculpatului, partea vătămată nu oferă relaţii.

În declaraţia din 15 octombrie 2009, partea vătămată B.G., a menţionat că până să ajungă la inculpatul A.B., a locuit o săptămână la Ş.E., că ea a convins-o pe S.D. să meargă cu ea la muncă în Spania, că după plecarea în Turcia a lui S.D., ea a fost dată unui bărbat pe nume N., care a dus-o într-un apartament din Mangalia, unde se mai afla o fată pe nume A., iar respectivul bărbat i-a cerut să se prostitueze pentru a face bani de paşaport şi de drum, moment în care şi-a dat seama că va fi dusă în străinătate pentru prostituţie.

A mai declarat partea vătămată B.G., că faţă de opoziţia ei la practicarea prostituţiei N. l-a chemat, în cele din urmă, pe inculpatul A.B., care a cumpărat-o cu 300 euro, conducând-o apoi la locuinţa lui din Mangalia.

Până la obţinerea paşaportului, partea vătămată B.G. a declarat, că a locuit la domiciliul inculpatului A.B., care a ameninţat-o, că o va supune la violenţe şi-i va răpi copilul, dacă încearcă să-l părăsească, ameninţări care i-au inspirat o puternică temere şi a acceptat astfel să meargă în Spania unde s-a prostituat sub supravegherea inculpatului, împreună cu o altă fată pe nume Al., iar atunci când inculpatul revenea în ţară, era supravegheată de C., R.B. şi A.

După revenirea în ţară, partea vătămată B.G. a declarat că, a primit de la inculpatul A.B. 20.000.000 lei vechi, fiind atenţionată să nu spună nimic despre ce a făcut în Spania.

Despre S.D., partea vătămată B.G. a declarat că, s-a prostituat şi ea în Spania, tot pentru inculpatul A.B., după ce făcuse acelaşi lucru în Turcia, pentru S.M. şi S.L.

Conform declaraţiei părţii vătămate B.G. din 31 ianuarie 2008, a fost racolată, sub promisiunea falsă că va avea serviciu bine plătit în Spania, de către Ş.E., că ea a convins-o şi pe S.D. să meargă cu ea în străinătate la muncă şi, că atunci când s-a opus să practice prostituţia Ş.E. a vândut-o cu suma de 300 euro inculpatului A.B., care a dus-o la locuinţa lui unde a stat până la ieşirea paşaportului şi apoi, împreună cu S.D., s-a prostituat în Barcelona - Spania, în folosul inculpatului.

A mai precizat partea vătămată B.G. că, în perioada cât a stat în Spania, a fost de mai multe ori ameninţată prin telefon, de fratele inculpatului, numitul A.I., că dacă va vorbi sau va face un pas greşit nu-şi va mai vedea copilul acasă.

Raportat la declaraţiile părţii vătămate B.G., instanţa de apel a constatat că nu au existat din partea inculpatului A.B. acte de racolare a ei prin înşelăciune, în scopul exploatării sexuale în Spania ci, acte de recrutare şi traficare pentru prostituţie.

V.F.M., a declarat, la 9 noiembrie 2009, că l-a cunoscut pe inculpatul A.B., în luna martie 2004 în Mangalia, că acesta i-a promis că îi găseşte un post de menajeră în Spania şi astfel a fost de acord să plece cu acesta în străinătate. Pe drum, partea vătămată a aflat de la B.G., care mergea şi ea în Spania însoţită de inculpatul A.B., că aceasta a practicat prostituţia anterior şi a fost de acord să practice şi ea prostituţia pentru a câştiga bani. În Spania, V.F.M., a fost cazată de inculpatul A.B., împreună cu B.G., într-un apartament în Barcelona şi a practicat prostituţia timp de 2 luni, perioadă în care l-a cunoscut pe actualul soţ, revenind în ţară împreună cu inculpatul în iunie 2004, fără a mai avea legături cu acesta.

În declaraţia din 9 noiembrie 2009, V.F.M., a menţionat că a luat hotărârea de a se prostitua în Spania, urmare discuţiei avute pe drum cu B.G., care i-a relatat că a practicat prostituţia în Spania şi a câştigat bani mulţi, că în Spania a fost cazată de inculpatul A.B. într-un apartament în Barcelona, împreună cu B.G. şi alte două fete necunoscute ei şi s-a prostituat pe stradă împreună cu B.G., în tot acest timp inculpatul asigurându-le casă şi masă.

A mai precizat V.F.M. faptul că, pe toată perioada cât a practicat prostituţia în Spania, în condiţiile menţionate anterior, nu a fost bătură sau ameninţată de inculpat şi că nu înţelege să participe în proces nici ca parte vătămată, nici ca parte civilă.

În consecinţă, Curtea a reţinut că, nu s-au probat cu certitudine actele de racolare prin înşelăciune sau ameninţare din partea inculpatului, referitor la martora V.F.M., în scopul exploatării ei sexuale, în Spania.

În plângerea părţii vătămate S.D., din 17 mai 2006, se menţionează că plecarea ei în Spania a fost determinată de insistenţele martorei P.M., mama părţii vătămate B.G. şi ale acesteia din urmă, cunoscând faptul că se va prostitua, că pe perioada cât a practicat prostituţia în Spania, inculpatul A.B. i-a asigurat cazarea şi masa, că era supravegheată atât de inculpat cât şi de B.G., astfel că nu putea să reţină pentru sine nici o sumă de bani şi că a fost ameninţată cu violenţe dacă nu se conformează cerinţelor de către inculpat.

Susţinerile părţii vătămate S.D. privind modul în care a luat hotărârea să plece în Spania pentru practicarea prostituţiei, sunt confirmate de declaraţiile martorei P.M.

Deşi inculpatul apelant A.B. nu a recunoscut faptele, acestea au fost probate cu certitudine, conform celor reţinute pe baza ansamblului probator administrat în cauză şi care a confirmat existenţa acestora, săvârşirea lor de către inculpatul apelant cu forma de vinovăţie a intenţiei directe (art. 19 alin. (1) lit. a) C. pen.) şi întrunirea gradului de pericol social specific pentru calificarea lor ca infracţiune.

Din examinarea declaraţiilor părţii vătămate S.D., coroborate cu declaraţiile martorei P.M. şi ale martorei V.F.M., dar şi ale părţii vătămate B.G. s-a reţinut că, în baza unei rezoluţii unice frauduloase, inculpatul A.B. a recrutat, înlesnit şi constrâns la prostituţie şi a traficat în scopul amintit, trăgând foloase în urma acestor activităţi, pe numitele S.D., B.G. şi V.F.M.

În drept, faptele inculpatului apelant A.B. astfel cum au fost reţinute anterior de instanţa de apel, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Raportat la cele ce preced, Curtea constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi că faptele inculpatului A.B., conform probatoriului administrat, se circumscriu infracţiunii de proxenetism în formă continuată, a decis astfel cum anterior s-a arătat.

În privinţa acţiunii civile formulate de partea civilă S.D. Curtea a constatat că a fost în mod corect respinsă, motivat, în esenţă, de împrejurarea că aceasta a acceptat să se prostitueze, beneficiind de înlesnirile inculpatului, căruia i-a înmânat spre păstrare banii obţinuţi din practicarea prostituţiei, situaţie care nu confirmă producerea unui prejudiciu moral susceptibil de compensare pecuniară.

Aşa cum s-a reţinut în precedent, partea civilă B.G., nu numai că a acceptat să se prostitueze, beneficiind de înlesniri în acest sens din partea inculpatului A.B., dar l-a şi ajutat pe acesta în tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către partea vătămată S.D., situaţie în care nu se poate susţine întemeiat că i s-a cauzat un prejudiciu moral de către inculpatul apelant.

Drept urmare, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele legale ale angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului A.B. faţă de partea civilă B.G., instanţa de apel, în rejudecare, după admiterea apelului inculpatului, a respins, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de partea civilă B.G.

Urmare admiterii apelului inculpatului A.B. şi desfiinţării în parte a hotărârii de fond, s-au înlăturat din Sentinţa penală nr. 102 din 6 martie 2012 a Tribunalului Constanţa dispoziţiile contrare prezentei decizii penale şi cum din oficiu nu s-au identificat alte motive de reformare a hotărârii atacate, s-au menţinut restul dispoziţiilor acesteia.

Împotriva Deciziei penale nr. 120/P din 27 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a declarat recurs inculpatul A.B. pentru cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 14 şi 17 C. proc. pen. anterior.

Pct. 17 al art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, se referă la încadrarea juridică a faptei, în acest sens apreciind că încadrarea corectă este cea prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. anterior, în modalitatea de tragere a foloaselor de pe urma practicării prostituţiei, iar raportat la circumstanţele reale ale săvârşirii acesteia şi cele personale ale sale, a solicitat aplicarea unei pedepse orientată către minimul special, având în vedere circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c), C. pen. anterior, cu aplicarea disp. art. 86¹ C. pen. anterior, referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Examinând recursul declarat de inculpatul A.B. prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi prin prisma art. 5 din noul C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

În consecinţă, analiza cazurilor de casare se va realiza în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385³, art. 385⁹ C. proc. pen. anterior.

Prealabil analizării motivului de recurs formulat de inculpat, Înalta Curte observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, la data de 27 septembrie 2012, anterior intrării în vigoare la data de 15 februarie 2013 a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 19 august 2013, situaţie în care acesta este supus casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, nemodificate prin Legea nr. 2/2013, întrucât potrivit art. II alin. (1) din această lege, "Dispoziţiile privind cazurile de casare prevăzute în C. proc. pen., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului."

Din această perspectivă analizându-se solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice dată faptei din infracţiunea prev. de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. reţinută de instanţa de apel în cea prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. anterior sub forma tragerii de foloase de pe urma practicării prostituţiei, caz de casare prevăzut de disp. art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. anterior, respectiv când faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică, Înalta Curte constată că este nefondat.

Art. 329 - Proxenetismul

(1) Îndemnul ori înlesnirea practicării prostituţiei sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Recrutarea unei persoane pentru prostituţie ori traficul de persoane în acest scop, precum şi constrângerea la prostituţie se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

După cum a constatat şi instanţa de prim control judiciar, din examinarea declaraţiilor părţii vătămate S.D., coroborate cu declaraţiile martorei P.M. şi ale martorei V.F.M., dar şi ale părţii vătămate B.G. s-a reţinut că, în baza unei rezoluţii unice frauduloase, inculpatul A.B. a recrutat, înlesnit şi constrâns la prostituţie şi a traficat în scopul amintit, trăgând foloase în urma acestor activităţi, pe numitele S.D., B.G. şi V.F.M.

În drept, faptele inculpatului apelant A.B. astfel cum au fost reţinute de instanţa de apel, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Conform declaraţiei părţii vătămate B.G., inculpatul A.B. nu a asistat la discuţia pe care a avut-o cu soţii E., ci, acesta a venit ulterior şi a luat-o conducând-o la locuinţa lui din Mangalia.

A rezultat că activitatea de racolare prin înşelăciune a părţii vătămate s-a făcut de soţii E., nu de către inculpatul A.B.

În legătură cu modul în care a fost constrânsă să practice prostituţia în folosul inculpatului, partea vătămată nu oferă relaţii.

După revenirea în ţară, partea vătămată B.G. a declarat că, a primit de la inculpatul A.B. 20.000.000 lei vechi, fiind atenţionată să nu spună nimic despre ce a făcut în Spania.

Despre S.D., partea vătămată B.G. a declarat că, s-a prostituat şi ea în Spania, tot pentru inculpatul A.B., după ce făcuse acelaşi lucru în Turcia, pentru S.M. şi S.L.

În declaraţia din 9 noiembrie 2009, V.F.M., a menţionat că a luat hotărârea de a se prostitua în Spania, urmare a discuţiei avute pe drum cu B.G., care i-a relatat că a practicat prostituţia în Spania şi a câştigat bani mulţi, că în Spania a fost cazată de inculpatul A.B. într-un apartament în Barcelona, împreună cu B.G. şi alte două fete necunoscute ei şi s-a prostituat pe stradă împreună cu B.G., în tot acest timp inculpatul asigurându-le casă şi masă.

Examinarea declaraţiilor martorei V.F.M., a relevat împrejurarea, că există serioase dubii legat de modul în care martora l-a cunoscut pe inculpatul A.B., în condiţiile în care acesta nu oferă alte detalii în acest sens, iar afirmaţia ei privind înşelarea asupra scopului urmărit de inculpat, atunci când a racolat-o, nu poate avea valoare probantă în condiţiile în care, nu există alte probe care să o confirme, reţinându-se că, nu s-au probat cu certitudine actele de racolare prin înşelăciune sau ameninţare din partea inculpatului, referitor la martora V.F.M., în scopul exploatării ei sexuale, în Spania.

Susţinerile părţii vătămate S.D. privind modul în care a luat hotărârea să plece în Spania pentru practicarea prostituţiei, sunt confirmate de declaraţiile martorei P.M.

Înalta Curte constată, în raport de considerentele anterior expuse că, deşi inculpatul A.B. nu a recunoscut faptele, acestea au fost probate cu certitudine, astfel după cum rezultă din ansamblul probator administrat în cauză şi care a confirmat existenţa acestora, aşa încât pe baza situaţiei de fapt judicios stabilită şi a vinovăţiei inculpatului dovedită fără putinţă de tăgadă, faptele săvârşite de acesta se încadrează în disp. art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen.

În ceea ce priveşte solicitarea acestuia de reindividualizare a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, prin prisma cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată că şi acest motiv de recurs este nefondat.

La alegerea şi individualizarea sancţiunii, atât instanţa de fond, cât şi cea de prim control judiciar au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare la: natura şi gravitatea infracţiunilor cercetate, limitele de pedeapsă prevăzute de C. pen., pericolul social concret stabilit prin raportare la circumstanţele reale ale cauzei (durata de timp în care s-a desfăşurat activitatea infracţională în raport de fiecare victimă recrutată şi exploatată; modul în care a acţionat pentru a le determina să se prostitueze, împrejurarea că a folosit ameninţări prin referire la copii acelor părţi vătămate sau la violenţele suferite de o altă victimă care nu s-a conformat cerinţelor impuse de inculpat; determinarea cu care a acţionat revenind în mod repetat în Spania şi controlând victimele exploatate chiar şi când se întorcea în ţară, prin alte rude rămase în străinătate); ţinând cont de sumele mari de bani ce au rezultat din acea activitate infracţională; faţă de valorile sociale cărora li s-a adus atingere privind dreptul la sănătate, la protejarea integrităţii fizice şi psihice a persoanei; faţă de datele ce caracterizează persoana inculpatului (fără antecedente penale, neşcolarizat, fără ocupaţie şi loc de muncă), atitudinea parţial necooperantă manifestată de acesta.

Raportat la toate aceste criterii, instanţele au aplicat sancţiuni cu închisoarea, orientate peste minimul special prevăzut de lege, cu executare în regim de detenţie, această modalitate de executare fiind singura aptă să satisfacă scopul punitiv educativ al pedepsei.

În această ordine de idei, cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei sub aspectul cuantumului aplicat inculpatului, Înalta Curte constată că la stabilirea pedepsei s-au avut în vedere gradul de pericol social al acestui gen de fapte, împrejurările concrete în care acestea au fost comise, modalitatea de săvârşire, recrudescenţa lor, perseverenţa infracţională, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului.

În mod corect, atât judecătorul fondului, cât şi instanţa de prim control judiciar au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv dispoziţiile părţii generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, precum şi de persoana şi conduita inculpatului.

În raport de toate argumentele prezentate, Înalta Curte constată că nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de disp. art. 74 lit. a) şi c) C. pen., în favoarea inculpatului.

În ceea ce priveşte solicitarea de a se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, Înalta Curte constată că nu se justifică o modalitate neprivativă de libertate ca mod de executare a pedepsei, având în vedere natura faptelor săvârşite de către inculpat, gradul de pericol social al unor asemenea fapte, reflectat prin limitele prevăzute de lege ale pedepsei închisorii, pedeapsa astfel cum a fost stabilită de către instanţa de fond şi menţinută de cea de control judiciar fiind just individualizată, potrivit criteriilor prev. de art. 72 C. pen., corespunzând scopului educativ - preventiv prev. de art. 52 C. pen.

Conform dispoziţiilor legale anterior menţionate, pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare. Cu toate că pedeapsa este întotdeauna o măsură cu caracter represiv, de natură să provoace infractorului o anumită suferinţă, atât de ordin moral, cât şi de ordin fizic ea are în mod firesc şi un puternic rol şi efect educativ.

Realizarea scopului pedepsei include atât preîntâmpinarea săvârşirii de noi infracţiuni de către cel condamnat, cât şi de către alte persoane predispuse să săvârşească fapte penale.

Alături de alte funcţii, cum ar fi cele de constrângere sau represiune, de reeducare sau de eliminare, pedeapsa are şi o funcţie adiacentă de exemplaritate, care constă în influenţa pe care pedeapsa aplicată condamnatului o exercită asupra altor persoane.

În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

De la data pronunţării deciziei din apel, 27 septembrie 2012 şi până la data soluţionării recursului a fost abrogat C. pen. anterior şi a intrat în vigoare noul C. pen. şi Legea nr. 187/2012 cu referire la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de inculpaţi instanţa de recurs urmează să analizeze:

a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi. În examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;

b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. În examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din caracterizarea în drept a faptei cercetate.

Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Date fiind modificările C. pen., instanţa urmează să analizeze dispoziţiile art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior şi cele ale art. 213 alin. (1) C. pen. în vigoare, comparând conţinutul acestora anterior şi ulterior datei de 1 februarie 2014.

Comparaţia este necesară pentru a verifica incidenţa art. 4 C. pen. şi art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

Art. 329 - Proxenetismul - C. pen. anterior

Art. 213 - Proxenetismul - C. pen. în vigoare

(1) Determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) În cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicării prostituţiei s-a realizat prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Analizând textul incriminator din această perspectivă, Înalta Curte constată că dispoziţiile în baza cărora a fost condamnat inculpatul nu au suportat modificări, constatându-se astfel că cele două texte de lege sunt similare, atât în ceea ce priveşte conţinutul infracţiunii, cât şi al regimului sancţionator, motiv pentru care disp. art. 5 din Noul C. pen. privind legea penală mai favorabilă nu îşi găsesc aplicarea, pedeapsa fiind încadrată în acelaşi limite în ambele reglementări.

Art. 41 - Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe

(2) Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Art. 42 - Pedeapsa pentru infracţiunea continuată

Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, la care se poate adăuga un spor, potrivit disp. art. 34 sau, după caz, art. 40 alin. (1)

Codul nou

Art. 35 - Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe

(1) Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Art. 36 - Pedeapsa pentru infracţiunea continuată şi infracţiunea complexă

(1) Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.

Din analiza celor două texte de lege, se constată că în ceea ce priveşte definiţia şi conţinutul infracţiunii continuate, diferenţa între cele două texte o face potrivit C. pen. nou obligativitatea existenţei aceluiaşi subiect pasiv împotriva căruia se săvârşeşte infracţiunea, iar în ceea ce priveşte stabilirea pedepsei pentru infracţiunea continuată, se constată că textul prevăzut de C. pen. anterior este mai favorabil, întrucât la stabilirea pedepsei, aplicarea sporului este facultativă.

Faţă de considerentele anterior expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.B.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.B. împotriva Deciziei penale nr. 120/P din 27 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1071/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul deosebit de...		ICCJ. Decizia nr. 1093/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... →

ICCJ. Decizia nr. 1092/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Proxenetismul (art. 329 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1092/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Proxenetismul (art. 329 C.p.). Recurs