ICCJ. Decizia nr. 1019/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Violarea de domiciliu (art.192 C.p.), tâlhărie (art.211 C.p.), distrugerea (art. 217 C.p.). Recurs

Comentarii

0



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1019/2014

Dosar nr. 124/91/2013

Şedinţa publică din 21 martie 2014

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 182 din 20 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. 124/91/2013, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. b) şi art. 176 lit. d) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. pe care a constatat-o absorbită în conţinutul infracţiunii de tâlhărie, a fost condamnat inculpatul D.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. c) C. pen. la 4 ani închisoare;

- distrugere prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. la 2 ani închisoare;

- violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În condiţiile art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

A fost dedusă din pedeapsa stabilită perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 16 noiembrie 2012 la zi.

A fost menţinută starea de arest a inculpatului D.M.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul D.M.

A fost obligat inculpatul la despăgubiri către partea civilă M.N. după cum urmează:

- daune materiale în cuantum de 2.000 RON;

- daune morale în cuantum de 8.000 RON.

A fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile astfel:

- 3.089,70 lei plus dobânda legală aferentă acestei sume până la achitarea integrală a debitului către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani;

- 150,12 RON plus dobânda legală aferentă acestei sume până la achitarea integrală a debitului către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Vrancea;

- 135 RON către Institutul Naţional de Medicină Legală Bucureşti, reprezentând taxa expertizei medico-legale psihiatrice.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă penală, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 1960/P/2013 din 7 ianuarie 2013, înregistrat pe rolul Tribunalului Vrancea sub nr. 124/91/2013, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului D.M., fiul lui P. şi E., născut la 18 octombrie 1985 în Miercurea Ciuc, cetăţean român, studii 8 clase, fără ocupaţie, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în comuna Rugineşti jud. Vrancea, aflat în Penitenciarul Focşani, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor deosebit de grav, tâlhărie, distrugere şi violare de domiciliu, prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. b), art. 176 lit. d) C. pen.; art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. c) C. pen.; art. 217 alin. (1) C. pen. şi art. 192 alin. (2) C. pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reţinându-se că în seara de 15 noiembrie 2012 a pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate M.N., căreia i-a aplicat cu o coadă din lemn, multiple lovituri peste cap, corp şi membre, producându-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare i-au fost necesare 45 - 50 zile de îngrijiri medicale, sustrăgându-i mai multe bunuri, iar pe altele le-a distrus.

Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că în seara de 15 noiembrie 2012, în jurul orei 22,00, numitul M.M.I. din comuna Rugineşti, jud. Vrancea, a apelat Serviciul de Urgenţă 112, sesizând că tatăl său M.N., în vârstă de 42 ani, aflat la domiciliu, a fost victima unei agresiuni săvârşită de numitul D.M., din aceeaşi localitate, care i-a distras o serie de bunuri, iar o parte i le-a sustras.

Cercetările efectuate au stabilit că numitul D.M. în vârstă de 27 ani, nu posedă antecedente penale, nu este căsătorit şi prestează activităţi ocazionale la diverşi cetăţeni din comuna Rugineşti. Locuieşte într-un imobil împreună cu fratele său D.N.

Sora inculpatului, numita D.M. (fostă D.) a întreţinut relaţii de concubinaj în perioada 2004 - februarie 2012 cu numitul M.N. din comuna Rugineşti. De mai mulţi ani aceasta lucrează în Spania, iar concediile şi le petrecea împreună cu M.N. la locuinţa acestuia, perioadă în care i-a oferit mai multe bunuri cadou (un laptop, un telefon mobil, un sistem de boxe etc). În luna februarie 2012 cei doi au întrerupt relaţiile, M.N. invocând infidelitatea concubinei sale. S-a reţinut că şi în prezent numita D.M. se află la lucru în Spania.

În ce-l priveşte pe M.N., acesta locuieşte singur într-un imobil situat la o distanţă de circa 250 metri de locuinţa părinţilor săi M.G. şi M.F., iar fiul lui M.N., minorul M.M.I. în vârstă de 16 ani, locuieşte efectiv cu bunicii săi - soţii M.G. şi M.F.

În seara de 15 noiembrie 2012, în jurul orei 21.00, M.N. se afla la locuinţa sa pregătindu-se să facă baie.

În cursul zilei respective inculpatul D.M. a tăiat lemne la un consătean, unde a consumat băuturi alcoolice (vin). În jurul orei 19.00 s-a deplasat la barul din satul Angheleşti, unde a continuat să consume băuturi alcoolice (bere).

În jurul orei 21.00, aflat în stare de ebrietate, inculpatul a plecat către domiciliu, trecând prin dreptul casei lui M.N., a luat hotărârea de a pătrunde fără drept în locuinţa acestuia şi prin violenţă să-i sustragă bunuri care în opinia sa aparţineau surorii sale, numita D.M.

A pătruns în curte pe poarta care era închisă, dar neasigurată, s-a înarmat cu o coadă din lemn pentru târnăcop pe care a luat-o de lângă poartă, după care a bătut în uşa de acces în imobil. Crezând că este fiul său, M.N. a deschis uşa, moment în care a intrat în încăpere inculpatul care, fără să spună ceva, i-a aplicat o lovitură puternică cu coada din lemn, peste maxilar, în partea stângă.

Urmare a intensităţii loviturii M.N. a căzut la podea, după care inculpatul a început să-i adreseze injurii şi a continuat să-i aplice numeroase lovituri cu coada din lemn, la întâmplare, pe întreaga suprafaţă a corpului.

La un moment dat M.N. a reuşit să se ridice de la podea şi s-a refugiat în cealaltă cameră, unde a fost urmat de inculpat, care a continuat să-i aplice numeroase lovituri cu coada din lemn peste corp. În continuare, inculpatul a început să distrugă cu coada de lemn obiecte de uz casnic, de mobilier, articole de îmbrăcăminte, după care a continuat să-i aplice noi lovituri peste corp lui M.N., până când acesta a leşinat.

Inculpatul a luat o găleată cu apă dintr-un cazan aflat pe sobă şi a turnat-o peste M.N., care şi-a revenit şi l-a văzut pe inculpat cum distrugea bunuri din încăpere. L-a văzut apoi cum a luat o cuvertură dintr-o cameră în care a strâns mai multe bunuri, respectiv un laptop, un telefon mobil, un încărcător, un mouse şi un sistem de boxe.

În timp ce inculpatul punea bunurile în cuvertură, M.N. a reuşit să se ridice de la podea şi, în ţinuta sumară în care se afla (chilot şi tricou) a reuşit să fugă din locuinţă către casa părinţilor săi, aflată în apropiere, cărora le-a adus la cunoştinţă cele întâmplate.

Din depoziţiile martorilor M.F. şi M.M.I., reiese că M.N. era murdar de sânge pe faţă şi prezenta pe tot corpul urme de lovituri.

Minorul M.M.I. a apelat Serviciul de Urgenţă 112, iar la faţa locului s-a deplasat organul de poliţie, precum şi ambulanţa.

Partea vătămată M.N. a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani şi internată în secţia chirurgie BMF, prezentând diagnosticul de "politraumatism prin agresiune, fractură mandibulă ram ascendent stg., fractură 1/3 distală cubitus stg., contuzie forte umăr drept şi genunchi stâng, plagă confuză paramentonieră stg. 4 cm, echimoze multiple faciale, contuzie abdominală cu echimoze diseminate, contuzie lombară bilaterală cu echimoze".

Fiind examinată în cadrul Serviciului de Medicină Legală Vrancea, s-a stabilit că partea vătămată M.N. prezintă leziuni traumatice produse prin lovire activă repetată cu corp dur, necesitând pentru vindecare 45 - 50 zile de îngrijiri medicale.

După ce a împachetat bunurile menţionate, inculpatul a plecat cu acesta la locuinţa sa, unde a fost depistat a doua zi de organul de poliţie, procedându-se la restituirea lor către partea vătămată.

Prima instanţă a reţinut faptul că, fiind audiat inculpatul în cursul urmăririi penale, după ce în cauză prin Ordonanţa nr. 1960/P/2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost cercetat iniţial, acesta a descris aceleaşi fapte în maniera în care a făcut-o şi înainte de schimbarea cadrului juridic de cercetare penală. În esenţă, inculpatul a arătat că intenţia iniţială a fost să recupereze o serie de bunuri ce au aparţinut surorii sale (persoană care a trăit în concubinaj cu partea vătămată). A precizat inculpatul că întrucât partea vătămată a refuzat să-i restituie aceste bunuri, s-au certat, ceartă care a degenerat într-un conflict în care a lovit-o pe aceasta cu un făcăleţ. A mai arătat că a luat obiectele electronice după care a părăsit imobilul. A recunoscut că a refuzat să plece din încăpere la solicitarea părţii vătămate şi că s-au distrus o serie de bunuri.

Prima instanţă a reţinut că această declaraţie a inculpatului se coroborează parţial cu cea a părţii vătămate, fiind relevante în stabilirea unor împrejurări, elemente ce caracterizează atât latura obiectivă cât şi cea subiectivă a infracţiunii de tâlhărie, varianta tip şi cele două agravante - săvârşirea în timpul nopţii şi într-o locuinţă.

Astfel, Tribunalul a considerat că relevante pentru caracterizarea juridică a unei fapte sunt împrejurările în care a fost comisă, natura instrumentului folosit pentru lovirea victimei, intensitatea loviturilor, regiunea corpului în care au fost aplicate şi consecinţele produse.

S-a arătat că acţiunile fizice derulate de inculpat au vizat în principal intrarea şi posesia asupra bunurilor electronice care au fost solicitate părţii vătămate, în contextul exercitării unor acte de violenţă fizică soldate cu vătămarea acesteia.

Întrucât leziunile produse victimei evidenţiate în Certificatul medico-legal din 22 noiembrie 2012 emis de Serviciul de Medicină Legală Vrancea, nu au pus în primejdie viaţa victimei şi s-au produs în împrejurări ce dau conţinut infracţiunii de tâlhărie în forma simplă, prima instanţă a constatat că infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen. este absorbită de tâlhărie.

Tribunalul a apreciat, în raport de probele administrate (declaraţii parte vătămată, martori, acte medico-legale) că între acţiunea principală de luare a bunurilor şi acţiunea adiacentă (exercitarea violenţelor în modalitatea reţinută ca situaţie de fapt) există o legătură ce pledează în final pentru constatarea infracţiunii de tâlhărie. S-a constatat caracterul anterior, concomitent şi ulterior al actelor de violenţă exercitate de inculpat în sensul că l-a lovit pe vătămat urmare a refuzului de restituire, lovire ce a continuat după ce lucrurile au fost strânse într-o pătură. S-a arătat că, de fapt, infracţiunea complexă de tâlhărie în cauza pendinte s-a consumat, principala sa componentă - furtul - fiind epuizat prin însuşirea bunurilor în condiţii de întrebuinţare a unor violenţe circumstanţiată infracţiunii culpabile (art. 181 C. pen.).

Prin natura şi împrejurările în care inculpatul a comis faptele, prima instanţă a apreciat că sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţia de a-şi lua bunuri care în viziunea sa aparţineau surorii sale, situaţie recunoscută şi de vătămat, cu precizarea dată în depoziţie că erau cadouri. S-a arătat că, de altfel depoziţiile martorilor coroborate cu cele ale părţilor din conflict ilustrează un aspect relevant pentru circumstanţierea faptei, anume că acestea nu erau în conflict şi nu au arătat anterior faptelor sesizate incidente violente, de agresivitate fizică sau psihică.

Prima instanţă a reţinut că referitor la obiectul folosit, din planşele fotografice coroborate cu declaraţiile părţilor rezultă că era vorba de un băţ cu grosimea unei scânduri şi nu a unei cozi de topor tipice.

S-a arătat că, de altfel, leziunile cauzate prin exercitarea loviturilor cu acest obiect au fost evidenţiate cu un grad de gravitate ridicat pentru zona maxilară, diagnostic conform examenului CMF - fractură mandibulară ram ascendent. Examenele radiologice ortopedice, neurologice şi ecografie abdominală evidenţiază leziuni de natură traumatică, dar care nu au fost de natură să complice starea de sănătate a victimei şi nu au vizat zone vitale ale corpului.

Prima instanţă a reţinut că atitudinea inculpatului după exercitarea actelor de violenţă descrise în situaţia de fapt reţinută, a fost de a scoate victima dintr-o stare de leşin, recunoscută de ambii subiecţi, respectiv stropirea cu apă a corpului victimei. Preocuparea inculpatului după stropirea cu apă a victimei a fost să-şi strângă lucrurile într-o pătură şi să distrugă prin lovire bunuri din încăpere.

S-a apreciat că această atitudine a inculpatului nu conduce la definirea unei intenţii de a suprima viaţa victimei. S-a arătat că susţinerile martorilor audiaţi în cauză dar care nu au fost prezenţi la comiterea faptei (apreciate ca fiind subiective în raport de gradul de rudenie cu victima) cum că victima era udă şi plină de sânge, cu urme de lovituri pe corp, confirmă parţial concluziile actului medical dar sunt subiective din punct de vedere al aprecierii instrumentului folosit în agresiune.

Având în vedere că tâlhăria a fost comisă de inculpat în timpul nopţii (ora 21.00 în data de 15 noiembrie 2012) şi în locuinţa părţii vătămate M.N., prima instanţă a reţinut două forme agravate prezentei în alin. (2), alin. (2¹) ale textului art. 211 C. pen.

Pentru aceste considerente prima instanţă a apreciat că cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat este întemeiată, reţinând că în drept faptele acestuia care în data de 15 noiembrie 2012, în jurul orei 21.00 a pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate M.N. şi prin violenţă a sustras din locuinţă un telefon mobil, un încărcător de telefon, un laptop, un sistem de boxe, un mouse, distrugând şi o serie de bunuri evaluate la suma de 2.000 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de tâlhărie în forma tip şi agravată prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2¹) lit. b) şi alin. (2¹) lit. c) C. pen., de violare de domiciliu prevăzută de art. 191 alin. (2) C. pen. şi de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., fapte aflate în concurs real prev. de art. 33 lit. a) C. pen.

S-a arătat că faptele aşa cum au fost ele reţinute, sunt stabilite prin următoarele mijloace de probă:

- proces-verbal de sesizare;

- plângerea formulată de partea vătămată M.N.;

- proces-verbal de cercetare la faţa locului;

- planşă fotografică;

- declaraţiile părţii vătămate M.N. date la urmărirea penală;

- Certificat medico-legal din 22 noiembrie 2012;

- Raport de expertiză medico-legală din 21 februarie 2013;

- declaraţiile inculpatului date la urmărirea penală;

- declaraţiile martorilor M.M.I. şi M.F.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpatului prima instanţă a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. şi anume: gradul concret de pericol social al faptelor comise raportat la obiectul ocrotirii penale care îl constituie patrimoniul persoanei fizice, împrejurările în care au fost comise faptele, dar şi poziţia inculpatului care nu posedă antecedente penale, a dat dovadă de sinceritate pe parcursul procesului penal.

S-a arătat că în cauză s-au depus acte în circumstanţiere (caracterizare) şi s-a efectuat un raport de expertiză medico-legală psihiatrică din care reiese că inculpatul prezintă tulburare de personalitate de tip instabil-impulsiv. Cu toate acestea, în rândul comunităţii sale nu a creat probleme, o ajută pe mama sa în gospodărie şi din datele obţinute de la Autoritatea locală - Primăria comunei Rugineşti, nu a înregistrat sancţiuni contravenţionale sau fapte de natură penală.

Având în vedere aceste elemente, prima instanţă a apreciat că aplicarea unor pedepse orientate spre limitele speciale ale textelor de lege incriminatorii şi în regim de executare ar fi de natură să atingă scopul educativ şi preventiv prevăzut de art. 52 C. pen.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În condiţiile art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive.

În ceea ce priveşte pretenţiile civile solicitate de partea civilă M.N., în condiţiile art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 1531 din noul C. civ. prima instanţă le-a admis în parte pentru următoarele considerente:

Deşi în cursul judecăţii partea vătămată s-a obligat să-şi producă probe în vederea justificării pretenţiilor materiale cerute, acesta nu s-a mai prezentat la instanţă. Din depoziţiile mamei şi ale fiului părţii civile - audiaţi şi pe latură civilă, rezultă că într-adevăr, o perioadă de timp acesta a întâmpinat dificultăţi în a se hrăni fiind ajutat cu hrana în condiţii mai speciale. S-a arătat că daunele morale sunt justificate, urmând a fi acordate cu scopul de a se asigura o reparare justă a suferinţelor fizice şi psihice ale părţii vătămate/civile.

Întrucât în cauză au rezultat şi sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, existenţa prejudiciului, raport de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, vinovăţia inculpatului, prima instanţă a obligat inculpatul la despăgubiri materiale în limita sumei de 2.000 RON aşa cum acestea au fost solicitate şi însuşite de inculpat.

A fost obligat inculpatul şi la despăgubiri civile către Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vrancea în limitele sumelor cu care aceste unităţi au înţeles să se constituie părţi civile în cauză.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.

Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi inculpatul D.M.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a apreciat sentinţa penală apelată ca fiind netemeinică şi nelegală.

Ca motiv de nelegalitate s-a invocat greşita schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen. şi dispoziţia instanţei prin care a constatat absorbită această infracţiune, în conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 211 C. pen.

S-a apreciat că în raport de modul cum s-a derulat activitatea infracţională desfăşurată de inculpat, respectiv multitudinea de lovituri aplicate victimei cu un obiect apt de a ucide, obiect care nu a fost identificat pe parcursul urmăririi penale dar concluzii cu privire la modul cum arăta acel obiect, respectiv un par cu lungimea de aproximativ 80 cm conform declaraţiei dată de inculpat, sau 1 metru conform declaraţiilor date de partea vătămată, cu grosime de 5 - 6 cm conform declaraţiei dată de inculpat, sau de 6 - 8 cm conform declaraţiilor date de partea vătămată - indiferent care ar fi varianta - acel obiect era apt de a produce moartea, în raport de modul cum a fost folosit, de zona corpului lovită, inculpatul lovind victima în repetate rânduri, la întâmplare, fără să se oprească, s-a făcut dovada existenţei cel puţin a intenţiei indirecte de a ucide. Inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Ca atare, în raport de aceste considerente, s-a apreciat că în mod greşit prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav în infracţiunea de vătămare corporală.

Ca motiv suplimentar de apel, s-a solicitat ca în cauză să aibă loc o schimbare de încadrare juridică a faptei, prin înlăturarea dispoziţiilor art. 175 lit. b) C. pen., având în vedere că infracţiunea a fost reţinută ca fiind săvârşită de inculpat din interes material, ori în prezenta cauză, în raport de probele care au fost administrate nu se poate discuta de o asemenea agravantă, cea prevăzută de art. 175 lit. b) C. pen., respectiv interesul material. S-a arătat că în doctrina de specialitate interesul material a fost definit ca fiind orice folos, avantaj sau beneficiu de natură patrimonială şi s-a dat ca exemplu printre altele, prin dispariţia victimei, făptuitorul moşteneşte bunurile acesteia. Ori, în prezenta cauză inculpatul a venit doar să recupereze nişte bunuri despre care sora sa i-a spus că-i aparţin şi nicidecum nu poate fi catalogat ca fiind interes material în săvârşirea acestei infracţiuni ci activitatea ulterioară de luare a acelor bunuri reprezintă infracţiunea de tâlhărie. Ca atare s-a solicitat înlăturarea dispoziţiei de schimbare de încadrare juridică dispusă de prima instanţă în infracţiunea de vătămare corporală dar să se aplice această dispoziţie legală în ceea ce priveşte înlăturarea dispoziţiei art. 175 lit. b) C. pen. şi să se dispună condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen., ref. la art. 174, art. 176 lit. d) C. pen., la pedeapsa închisorii în limitele prevăzute de legiuitor pentru această infracţiune.

S-a arătat că al doilea motiv de nelegalitate vizează pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de tâlhărie. Pentru această infracţiune, legiuitorul, în forma pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, a prevăzut limita minimă ca fiind 7 ani. S-a arătat că în cauză nu s-au reţinut circumstanţe atenuante, astfel că în mod greşit prima instanţă a coborât pedeapsa sub limita minimă prevăzută de legea penală, dispunând condamnarea inculpatului la 4 ani închisoare. S-a apreciat că în raport de modalitatea în care a fost comisă fapta, de natura relaţiilor sociale încălcate, nu se impunea reţinerea circumstanţelor atenuante şi în cauză se impunea condamnarea inculpatului cel puţin la limita minimă a pedepsei de 7 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.

S-a apreciat că sentinţa penală apelată este netemeinică şi în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate pentru infracţiunea de violare de domiciliu. Infracţiunea a fost săvârşită în timpul nopţii, care a fost urmată de săvârşirea şi a altor infracţiuni, deci a fost mijlocul de comitere a celorlalte două infracţiuni, ca atare cuantumul de trei ani închisoare, reprezentând limita minimă, nu este în măsură să conducă la atingerea scopului educativ preventiv al pedepsei astfel cu este prevăzut în art. 52 C. pen.

Având în vedere considerentele arătate, şi apreciind că şi pedeapsa rezultantă nu este corect individualizată deoarece în urma aplicării dispoziţiilor ce reglementează concursul de infracţiuni s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, s-a solicitat admiterea apelului declarat de Parchet, desfiinţarea hotărârii pronunţate în primă instanţă numai sub aspectul laturii penale, şi în rejudecare schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 175 lit. b) C. proc. pen. şi condamnarea inculpatului pentru tentativă la omor deosebit de grav în forma prevăzută de art. 20 C. pen., ref. la art. 174, art. 176 lit. d) C. pen., la o pedeapsă situată în limitele legale, majorarea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea de tâlhărie, majorarea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea de violare de domiciliu şi în urma aplicării dispoziţiilor ce reglementează concursul de infracţiuni să se stabilească o pedeapsă rezultantă care să prevadă şi un spor la pedeapsa cea mai grea.

Totodată, s-a solicitat şi menţinerea stării de arest a inculpatului, deoarece temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu au dispărut.

Inculpatul D.M. a apreciat sentinţa penală apelată ca fiind netemeinică în privinţa modului de soluţionare a laturii civile a cauzei, arătând că au fost acordate părţii vătămate daune materiale în condiţiile în care nu au fost dovedite iar în privinţa daunelor morale, acestea au fost acordate într-un cuantum excesiv, care nu asigură o justă şi echitabilă reparare a prejudiciului cauzat.

A arătat că în mod eronat a reţinut instanţa de fond că şi-ar fi însuşit pretenţiile civile solicitate de partea vătămată, în declaraţia dată arătând că este de acord să repare prejudiciul cauzat numai în măsura dovedirii sumelor cerute de partea vătămată constituită parte civilă.

Inculpatul a susţinut că partea vătămată nu a depus la dosar dovezi privind întinderea prejudiciului, astfel încât în mod greşit instanţa de fond a admis cererea părţii vătămate.

În ceea ce priveşte cererea privind acordarea de daune morale, inculpatul a susţinut că instanţa de fond a încălcat regimul probatoriu admisibil în cadrul procesului penal, cu referire la latura civilă a cauzei, pentru că instanţa a reţinut că martorii - mama şi fiul părţii civile - au fost audiaţi inclusiv pe latura civilă a cauzei, însă aceştia nu au fost admişi pentru a fi audiaţi în latura civilă a cauzei. A arătat că partea vătămată M.N., constituită parte civilă, a solicitat ca probatoriu înscrisuri şi un martor, respectiv A.G., astfel încât, nu pot fi avut în vedere depoziţiile mamei şi fiului părţii vătămate cu atât mai mult cu cât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 189 alin. (2) C. proc. civ.

Inculpatul a mai susţinut că suma acordată cu titlu de daune morale - respectiv 8.000 RON - este prea mare, raportat şi la jurisprudenţa în materie, solicitând reducerea acesteia la suma de 5.000 RON.

Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 326/A din 13 decembrie 2013 a dispus următoarele:

A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi inculpatul D.M. (fiul lui P. şi E. născut la 18 octombrie 1985 în Miercurea Ciuc, cetăţean român, studii 8 clase, fără ocupaţie, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în comuna Rugineşti jud. Vrancea, în prezent aflat în Penitenciarul Focşani) împotriva Sentinţei penale nr. 182 din 20 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. 124/91/2013.

A desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare:

A dispus descontopirea pedepsei rezultante de 4 ani închisoare aplicată inculpatului D.M., în pedepsele componente.

A înlăturat dispoziţiile privind schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii precum şi pe cele privind condamnarea inculpatului D.M. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi (2¹) lit. c) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii, reţinute în sarcina inculpatului D.M. din tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. în ref. la art. 175 alin. (1) lit. b) şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. şi tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi (2¹) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi (2¹) lit. c) C. pen. şi în această încadrare juridică a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 7 ani închisoare.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. în ref. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a dispus contopirea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi (2¹) lit. c) C. pen., cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală apelată pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. şi cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare sporită la 7 ani şi 6 luni închisoare.

A înlăturat din sentinţa penală apelată dispoziţiile privind obligarea inculpatului D.M. la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă M.N.

A respins ca nedovedite pretenţiile civile solicitate cu titlu de daune materiale de către partea civilă M.N.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 383 alin. (1¹) C. proc. pen. în ref. la art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului D.M.

Conf. art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D.M. durata arestării preventive cu începere de la 16 noiembrie 2012 la zi.

Potrivit art. 189 C. proc. pen. onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON (avocat R.D.L.) s-a stabilit a fi avansat Baroului Galaţi din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Analizând cauza, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că hotărârea instanţei de fond este nelegală în privinţa pedepsei aplicate inculpatului D.M. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi (2¹) lit. c) C. pen., şi netemeinică în privinţa modalităţii de individualizare a pedepsei rezultante aplicată inculpatului şi a soluţiei pronunţată în latura civilă a cauzei.

S-a apreciat că, prima instanţă, analizând şi coroborând probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cea de cercetare judecătorească, a stabilit o corectă situaţie de fapt, dând faptelor reţinute în sarcina inculpatului D.M. încadrarea juridică corespunzătoare.

S-a constatat că în cauză, modalitatea în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii nu este una corectă, riguroasă din punct de vedere juridic, neputându-se dispune schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. rap. 174 alin. (1), art. 175 lit. b) şi art. 176 lit. d) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., pe care să o constate absorbită în conţinutul infracţiunii de tâlhărie, în condiţiile în care infracţiunea prev. de art. 181 C. pen. nu este o infracţiune autonomă în cazul dat.

În mod corect însă, instanţa de fond, analizând probele administrate în cauză, a constatat că violenţele comise de inculpat în scopul însuşirii bunurilor aparţinând părţii vătămate nu realizează sub aspect subiectiv conţinutul constitutiv al tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav, astfel cum s-a reţinut în actul de inculpare, ci se circumscriu violenţelor ce se încadrează în conţinutul constitutiv al infracţiunii complexe de tâlhărie.

Astfel, se reţine că la locul şi momentul săvârşirii infracţiunilor nu au existat martori direcţi, martorii M.F. şi M.M.I. - mama şi respectiv fiul părţii vătămate - relatând aspecte ulterioare săvârşirii faptelor, iar cu privire la violenţele comise asupra părţii vătămate, relevând aspecte cunoscute din relatările acesteia din urmă.

Audiată iniţial la 16 noiembrie 2012 (declaraţie), partea vătămată M.N. a arătat că inculpatul a lovit-o cu o bucată de lemn mai gros, lungă de aproximativ 1 m, în zona feţei, apoi a căzut la pământ, ulterior inculpatul continuând să o lovească peste tot corpul.

Ulterior, audiată la.28 noiembrie 2012 (declaraţie) partea vătămată M.N. a declarat că inculpatul a lovit-o cu un băţ în zona feţei şi ulterior peste tot corpul.

Fiind audiată la data de 3 ianuarie 2013, partea vătămată M.N. a susţinut că inculpatul a lovit-o cu o coadă de târnăcop, lungă de aproximativ 1 m, având diametrul de 6 - 8 cm, pe care o ţinea lângă poarta de acces în curte.

Inculpatul, audiat la data de 16 noiembrie 2013 (declaraţie) a susţinut că a lovit-o pe partea vătămată de mai multe ori, cu o bucată de lemn peste corp.

Audiat la data de 4 ianuarie 2013, inculpatul a declarat că a lovit-o pe partea vătămată cu o bucată de lemn, în fapt un sucitor, cu lungimea de 80 cm şi diametrul de 5 - 6 cm (declaraţie).

Fiind audiat în faza de cercetare judecătorească, inculpatul a susţinut că nu a aplicat lovituri părţii vătămate cu coada din lemn ci cu un făcăleţ pe care l-a găsit pe jos (declaraţie inculpat).

Din analiza declaraţiilor părţii vătămate şi ale inculpatului date pe parcursul procesului penal (urmărire penală şi cercetare judecătorească, inculpatul arătând în apel că menţine declaraţiile date anterior, iar partea vătămată, legal citată, nu s-a prezentat la judecarea cauzei în apel) rezultă că niciuna din părţi nu a indicat în mod constant aspecte legate de obiectul vulnerant folosit, declaraţiile acestora fiind oscilante.

La cercetarea la faţa locului a fost identificată o bucată din lemn, mai exact 3 fragmente din lemn de dimensiuni: 34 x 0,35 cm, 31 x 0,35 cm şi 22 x 0,35 cm şi procedându-se la îmbinarea acestora s-a constatat că fac corp comun (proces-verbal, planşă foto).

Având în vedere declaraţiile oscilante ale părţii vătămate şi ale inculpatului referitoare la obiectul cu care partea vătămată a fost lovită şi în condiţiile în care nu au existat martori direcţi, probele care conduc la stabilirea cu certitudine a obiectului folosit de inculpat sunt procesul-verbal de cercetare la faţa locului, concluziile certificatului medico-legal şi ale raportului de expertiză medico-legală.

Astfel, potrivit procesului-verbal de cercetare la faţa locului, au fost identificate în locuinţa părţii vătămate cele 3 fragmente din lemn cu dimensiunile specificate şi nu o coadă din lemn pentru târnăcop, lungă de 1 m şi cu diametrul de 6 - 8 cm, astfel cum s-a reţinut în actul de inculpare.

Conform Certificatului medico-legal din 22 noiembrie 2012 eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Vrancea, partea vătămată M.N. a prezentat politraumatism prin agresiune, fractură mandibulară ram ascendent stâng, fractură 1/3 distală cubirus stâng, contuzie forte umăr drept şi genunchi stâng, plagă confuză paramentonieră stângă, echimoze multiple faciale, contuzie abdominală cu echimoze diseminate, contuzie lombară bilaterală cu echimoze.

În concluziile certificatului medico-legal se arată că partea vătămată M.N. a prezentat leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire activă cu corp dur şi pot data din 16 noiembrie 2012 iar din punct de vedere medico-legal necesită 45 - 50 zile de îngrijiri medicale de la data producerii.

Din concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuată în cauză în faza de cercetare judecătorească rezultă că prin natura lor, la momentul producerii, leziunile traumatice nu au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.

Pentru a se putea reţine infracţiunea de tâlhărie în concurs cu tentativa la infracţiunea de omor deosebit de grav, este necesar a se dovedi că inculpatul a intenţionat, a prevăzut sau a acceptat producerea rezultatului letal - respectiv moartea părţii vătămate.

În cauză trebuie dovedită intenţia, chiar indirectă, de a suprima viaţa părţii vătămate, pentru a se reţine cele două infracţiuni în concurs.

Curtea a constatat că, în prezenta cauză, obiectul folosit de inculpat - o scândură de aproximativ 91 cm lungime şi 0,35 cm grosime, precum şi leziunile constatate medico-legal nu conduc la reţinerea în cauză a intenţiei, chiar indirecte, de a suprima viaţa părţii vătămate.

Inculpatul a pătruns în locuinţa părţii vătămate cu intenţia de a-şi însuşi, prin violenţă, o serie de bunuri despre care a susţinut că ar fi aparţinut surorii sale, violenţele folosite încadrându-se în latura obiectivă a infracţiunii de tâlhărie.

Tâlhăria este o infracţiune complexă legală, în conţinutul său regăsindu-se conţinutul constitutiv al infracţiunii de furt precum şi al infracţiunii de violenţă - în cauza de faţă, raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale - cea prev. de art. 181 alin. (1) C. pen.

În raport de considerentele expuse, s-a apreciat că în cauză nu a fost dovedită intenţia inculpatului de a suprima viaţa părţii vătămate, încadrarea juridică a faptei, respectiv cea de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 C. pen. rap. la 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. b) - 176 alin. (1) lit. d) C. pen., în concurs cu infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), (2¹) lit. c) C. pen. nu a putut fi reţinută, făcându-se aplicarea disp. art. 334 C. proc. pen., în sensul schimbării acestei încadrări juridice şi a reţinerii doar a infracţiunii de tâlhărie în forma calificată prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi (2¹) lit. c) C. pen.

De altfel, s-a arătat că şi reţinerea disp. art. 175 alin. (1) lit. b) C. pen. în actul de inculpare este greşită - în cauză, faţă de probele administrate, neputându-se reţine această încadrare, astfel cum corect s-a invocat în motivul suplimentar de apel invocat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.

Curtea a constatat că instanţa de fond a realizat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului D.M. pentru infracţiunile prevăzute de art. 217 alin. (1) C. pen. şi art. 192 alin. (2) C. pen.

S-a apreciat că sentinţa penală aplicată este nelegală în privinţa pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi (2¹) lit. c) C. pen., aceasta fiind situată în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel, pentru această infracţiune legea prevede pedeapsa închisorii de la 7 la 20 ani, instanţa de fond aplicând inculpatului o pedeapsă de 4 ani închisoare, sub limita minimă prevăzută de lege şi fără a fi reţinute în cauză circumstanţe atenuante judiciare în favoarea inculpatului.

Curtea a reţinut că în cauză nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare în favoarea inculpatului, având în vedere gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia ce rezultă din modalitatea şi împrejurările concrete de săvârşire, precum şi din urmările produse.

Faţă de situaţia prezentată, având în vedere violenţele exercitate de inculpat pentru a o deposeda pe partea vătămată de o serie de bunuri, pe timp de noapte, în locuinţa acesteia, precum şi constatările raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, din care rezultă că inculpatul prezintă tendinţe de instabilitate psihică şi impulsivitate, acumulare de afecte brutale, nesupunere, dorinţă de răzbunare, tulburare de personalitate de tip instabil-impulsiv, Curtea a apreciat că aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea de tâlhărie, va fi în măsură să conducă la realizarea scopului prev. de art. 52 C. pen.

De asemenea, s-a constatat că sentinţa penală apelată este netemeinică în privinţa modalităţii de individualizare a pedepsei rezultante aplicate inculpatului pentru cele trei infracţiuni deduse judecăţii.

Având în vedere pericolul social rezultat din comiterea celor trei infracţiuni concurente, instanţa de apel a apreciat că se impune aplicarea pedepsei celei mai grele, sporite corespunzător.

S-a mai constatat că sentinţa penală apelată este netemeinică şi în privinţa soluţiei pronunţate în latura civilă a cauzei.

Partea vătămată M.N. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 14.000 RON reprezentând: 2.000 RON contravaloarea bunurilor distruse, 2.000 RON cheltuieli ocazionate de îngrijirea stării de sănătate, fiind spitalizată pe o perioadă de 4 zile şi 10.000 RON daune morale pentru trauma psihică suferită.

În dovedirea pretenţiilor civile a solicitat proba cu înscrisuri şi un martor - A.G., pe care s-a obligat să îl prezinte (încheiere); fiind legal citat, martorul nu s-a prezentat pentru a fi audiat iar partea vătămată nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Pentru a putea fi recuperat, prejudiciul cauzat trebuie să fie cert, atât ca existenţă cât şi ca întindere şi să fie dovedit.

În privinţa daunelor materiale, partea vătămată nu a făcut dovada întinderii acestui prejudiciu, astfel încât, în mod greşit instanţa de fond a obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de daune materiale către partea vătămată.

De asemenea, în mod greşit, s-a dat eficienţă principiului disponibilităţii, în condiţiile în care, fiind audiat în faza de cercetare judecătorească inculpatul a declarat că este de acord să plătească despăgubiri părţii civile în cuantumul dovedit (declaraţia inculpatului).

Din perspectiva daunelor morale acordate, criticile formulate de inculpat s-a apreciat că fiind nefondate.

Inculpatul nu s-a opus la audierea martorilor M.F. şi M.M.I. şi cu privire la aspecte ce ţin de starea fizică şi psihică a părţii vătămate după incident.

De asemenea, Curtea a constatat că, deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, jurisprudenţa a stabilit câteva criterii de apreciere, referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză în plan fizic, psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate.

Toate aceste criterii se subordonează conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.

Raportat la consecinţele fizice (ce rezultă din certificatul medico-legal şi raportul de expertiză medico-legală) şi psihice suferite de partea vătămată, statuând în echitate, instanţa de fond a acordat suma de 8.000 RON reprezentând daune morale, Curtea a apreciat că aceasta este rezonabilă şi justificată.

În raport de considerentele expuse în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi de inculpatul D.M. şi s-a dispus desfiinţarea în parte a sentinţei penale apelate.

În rejudecare s-a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 4 ani închisoare aplicată inculpatului D.M., în pedepsele componente.

Au fost înlăturate dispoziţiile privind schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii, precum şi pe cele privind condamnarea inculpatului D.M. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi (2¹) lit. c) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii, reţinute în sarcina inculpatului D.M. din tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. în ref. la art. 175 alin. (1) lit. b) şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. şi tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi (2¹) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi (2¹) lit. c) C. pen. şi în această încadrare juridică s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 7 ani închisoare.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. în ref. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepsei de 7 ani închisoare cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală apelată pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. şi cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare sporită la 7 ani şi 6 luni închisoare.

Au fost înlăturate din sentinţa penală apelată dispoziţiile privind obligarea inculpatului D.M. la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă M.N.

Au fost respinse ca nedovedite pretenţiile civile solicitate cu titlu de daune materiale de către partea civilă M.N.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

S-a constatat că inculpatul D.M. a fost cercetat în stare de arest preventiv, fiind arestat preventiv la data de 16 noiembrie 2012.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti la instanţa de fond şi în apel, măsura arestării preventive a inculpatului a fost verificată periodic, în conformitate cu disp. art. 300¹ C. proc. pen., art. 300² C. proc. pen. şi art. 160^b C. proc. pen. şi constatându-se legalitatea şi temeinicia acesteia, a fost menţinută.

În baza art. 383 alin. (1¹) C. proc. pen. în ref. la art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului D.M. şi potrivit art. 383 alin. (2) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata arestării preventive, cu începere de la 16 noiembrie 2012 la zi.

Împotriva Deciziei penale nr. 326/A din data de 13 decembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul D.M.

Inculpatul a depus motivele de recurs la data de 13 martie 2014, cu respectarea termenului prev. de art. 385¹ alin. (2) C. proc. pen. anterior, invocând incidenţa cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. anterior.

Prin motivele scrise de recurs inculpatul a solicitat să se facă aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile şi din această perspectivă să i se aplice o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege, prin reţinerea de circumstanţe atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, iar în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.

În ceea ce priveşte latura civilă, cu referire la cuantumul daunelor morale acordate, fără a contesta producerea unei suferinţe psihice prin infracţiunile săvârşite, recurentul inculpat a învederat că suma mai redusă în raport cu cea de 8.000 RON, stabilită de către instanţa de apel, ar asigura o repare justă şi echitabilă a prejudiciului moral.

Cu prilejul dezbaterilor a reiterat, în esenţă, aceleaşi critici.

Suplimentar, a învederat că a fost cercetat şi condamnat şi pentru săvârşirea unor infracţiuni de distrugere şi de violare de domiciliu, motiv pentru care, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., solicită să se dispună încetarea procesului penal pentru aceste două infracţiuni, faţă de împrejurarea că părţile vătămate nu s-au prezentat şi nu au înţeles să formuleze plângere prealabilă.

Totodată, a solicitat să se constate că declaraţiile martorilor sunt subiective, având în vedere relaţiile de rudenie cu partea vătămată.

Recursul formulat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 22 ianuarie 2013, stabilindu-se termen de judecată a recursului, la data de 16 mai 2014.

Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 21 martie 2014, ca urmare a preschimbării termenului iniţial, era în vigoare Noul C. proc. pen. ale cărui dispoziţii sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac, iar Înalta Curte nu mai are competenţa funcţională de a judeca recursul.

Situaţia tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competenţa de soluţionare, cât şi dispoziţiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziţia tranzitorie anterior menţionată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."

Prin urmare, constatând că recursul, în prezenta cauză, se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluţioneze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.

Cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunţării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.

Examinând recursul formulat de inculpatul D.M. conform dispoziţiilor art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar şi a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele motive:

Cu titlu preliminar, se impun următoarele consideraţii de ordin teoretic referitoare la limitele examinării cauzei în calea de atac a recursului.

Din analiza conţinutului cazurilor de casare expres prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. anterior, rezultă că, prin limitarea obiectului judecăţii în recurs, legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, legislaţia procesuală a instituit regula casării exclusiv în ceea ce priveşte chestiunile de nelegalitate, menţionate în art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. anterior, recursul devenind aşadar, o jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, care nu mai poate purta asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii.

Prin urmare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, respectiv a situaţiei de fapt, stabilirea vinovăţiei şi a pedepsei aplicate, ci doar sancţionarea sentinţelor ori deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Pornind de la principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii.

Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Galaţi la data de 13 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Ca atare, obiectul judecăţii în recurs este limitat doar la cazurile expres prevăzute de lege, aşa încât instanţa de recurs poate analiza cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 385⁹ C. proc. pen. anterior.

Din această perspectivă, Înalta Curte notează că motivele invocate de către recurentul inculpat privind greşita interpretare a probelor de către instanţele de fond şi de apel nu se circumscriu noţiunii de "greşită aplicare a legii" şi nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs prin prisma cazului de casare prev. de 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior.

Totodată, examinarea incidenţei dispoziţiilor art. 74 din C. pen. anterior, astfel cum a solicitat recurentul, ar implica reanalizarea circumstanţelor comiterii faptei şi nu verificarea încălcării unei dispoziţii legale, prin urmare nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. anterior.

Individualizarea pedepsei aplicate s-a realizat pe baza criteriilor menţionate în art. 72 C. pen. anterior, printr-o operaţiune de apreciere fundamentată pe probatoriului administrat, astfel că, aşa cum s-a arătat anterior, în recurs nu se mai poate proceda la o reapreciere a probelor ori a circumstanţelor personale ale inculpatului de care instanţa de apel a ţinut seama în procesul de stabilire a pedepsei.

Prin urmare, criticile recurentului privind greşita aplicarea a regimului de detenţie în ceea ce priveşte executarea pedepsei şi solicitarea acestuia de a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nu pot fi examinate nici prin prisma cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² din C. proc. pen. penală anterior, dar nici a altui caz de casare prev. de art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, întrucât netemeiniciei modalităţii de executare a pedepsei este exclusă cenzurii în recurs.

Motivul de recurs vizând cuantumul daunelor morale acordate părţii civile constituie, de asemenea, o critică de netemeinicie câtă vreme nu s-a invocat nerespectarea legii ci greşita apreciere asupra valorii acestora prin raportare la necesitatea de a asigura o reparaţie justă şi echilibrată a prejudiciului moral. Or, aşa cum s-a menţionat anterior, prin prisma cazului de casare invocat prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. anterior pot fi examinate doar critici de nelegalitate vizând nerespectarea legii şi nu cele de netemeinicie.

În concluzie, criticile inculpatului vizează netemeinicia hotărârii pronunţate în apel, însă recursul este o cale ordinară de atac cu devoluţie exclusivă în drept şi nu mai este posibil un control integral din partea instanţei, fiind exclusă rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în aceleaşi coordonate în care stabilirea adevărului, a situaţiei de fapt şi a vinovăţiei au avut loc în primele două grade de jurisdicţie.

Examinând incidenţa legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpat, a intrat în vigoare noul C. pen., care a adus schimbări, printre altele şi în ceea ce priveşte infracţiunea de tâlhărie, precum şi modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru această infracţiune.

Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen. anterior şi C. pen. în vigoare, impun soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.

Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Excepţia înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituţie impune ca într-o situaţie tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziţiei constituţionale.

Expresie a acestui principiu constituţional este dispoziţia din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Controlul legalităţii unei hotărâri judecătoreşti în recurs presupune nu doar îndreptarea unor încălcări ale legii la judecata în fond şi apel ci şi verificarea dacă prin ivirea unor situaţii ulterioare pronunţării hotărârii atacate nu apare necesară restabilirea legalităţii şi pronunţarea unei hotărâri în conformitate cu legea substanţială.

În reglementarea C. proc. pen., în varianta anterioară modificărilor intervenite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, a fost abrogat cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 20 C. proc. pen. anterior, care viza situaţia în care a intervenit o lege mai favorabilă condamnatului.

Prin abrogarea cazului de casare menţionat, în situaţia în care legea penală intervine înaintea soluţionării cauzei în primă instanţă sau în apel, iar aceste instanţe nu i-au dat eficienţă, hotărârea de condamnarea va fi pronunţată cu aplicarea greşită a legii, fiind incident cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior.

Situaţia în care legea penală intervine după pronunţarea hotărârii în apel nu este reglementată distinct printr-un caz special de casare, însă atrage incidenţa temeiului de casare înscris în art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior, pentru că hotărârea chiar dacă la momentul pronunţării era legală, nelegalitatea ei este determinată de reglementări survenite ulterior pronunţării, şi nu ca urmare a unor erori de drept produse în cursul judecăţii în fond şi apel.

Aşadar, o hotărâre judecătorească care este legală la momentul pronunţării poate deveni contrară legii sau să aplice greşit legea în raport cu un element ulterior pronunţării, cum ar fi intervenţia unei noi legi.

În cauză, inculpatul a solicitat să se facă aplicarea legii mai favorabile, motivul de recurs fiind invocat în termenul prev. de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. anterior, respectiv cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

De altfel, principiul constituţional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile şi restabilirea legalităţii sub acest aspect.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, instanţa apreciază că alegerea legii penale mai blânde presupune într-o primă etapă stabilirea legii penale mai favorabile sub aspectul condiţiilor de incriminare, a cerinţelor privind tragerea la răspundere penală şi a condiţiilor de sancţionare.

În etapele următoare, independent de legea care a fost identificată ca fiind mai blândă în prima fază, legea penală mai favorabilă trebuie determinată, distinct, pentru fiecare dintre celelalte norme penale incidente în cauză, între ele existând, de asemenea, autonomie.

Modalitatea de determinare a legii penale mai favorabile pe instituţii autonome şi nu într-o manieră globală, se întemeiază pe interpretarea atât a dispoziţiilor legale (art. 5 alin. (2) şi art. 173 C. pen. care demonstrează că noţiunea de "lege penală" se referă la norme de drept cu caracter individual şi nu legea în integralitatea ei) cât şi a normelor tranzitorii în materia tratamentului pluralităţii de infracţiuni, a pedepselor complementare şi accesorii, a suspendării condiţionate a executării pedepsei şi a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei (art. 10, art. 12, art. 15 şi art. 16 din Legea nr. 187/2012).

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă, cu suficientă evidenţă, voinţa legiuitorului de a consacra mecanismul de stabilire a legii penale mai favorabile pe instituţii autonome.

Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în speţă, utilizând criteriul aprecierii in concreio.

Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existenţă a unei situaţii tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzaţiei să fie infracţiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii ultimelor două condiţii, se constată că infracţiunea de tâlhărie, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpat, continuă să fie incriminată în noul C. pen., având, aşadar, corespondent în noua reglementare.

Astfel, potrivit art. 211 alin. (1) C. pen. anterior, furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 18 ani.

În conformitate cu alin. (2) lit. b) al aceluiaşi text de lege, tâlhăria săvârşită în timpul nopţii se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani.

Alin. (2¹) lit. c) prevede că pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani, dacă tâlhăria a fost săvârşită într-o locuinţă sau în dependinţe ale acesteia.

Reţinând în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în varianta agravată, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi (2¹) C. pen. anterior, instanţa de apel a aplicat acestuia o pedeapsă de 7 ani închisoare, reprezentând minimul special.

Totodată, inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea în concurs real cu fapta anterior menţionată a infracţiunii de violare de domiciliu în varianta agravată a comiterii în timpul nopţii, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. anterior pentru care i s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare, reprezentând minimul special.

Art. 192 alin. (1) C. pen. anterior prevede următoarele:

"(1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani.

(2) În cazul în care fapta se săvârşeşte de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună, în timpul nopţii sau prin folosire de calităţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

(3) Pentru fapta prevăzută în alin. (1), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală."

Potrivit legii noi, faptele de tâlhărie în forma agravată şi violare de domiciliu în forma agravată, săvârşite anterior intrării în vigoare a noului C. pen., corespund infracţiunii prev. de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen. şi este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani.

Astfel potrivit art. 233 C. pen., furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

În conformitate cu art. 234 alin. (1) C. pen. cu titlu marginal "tâlhăria calificată" prevede următoarele:

"Tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări:

a) prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante;

b) prin simularea de calităţi oficiale;

c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;

d) în timpul nopţii;

e) într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport;

f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi."

În noul C. pen. este incriminată infracţiunea de violare de domiciliu în art. 244, după cum urmează:

(1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) În cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori prin folosire de calităţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Din examinarea textelor de lege care incriminează infracţiunea de tâlhărie din legea nouă, se observă că în forma agravată, tâlhăria absoarbe infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută în art. 244 C. pen.

Prin urmare, încetează efectele Deciziei în interesul legii nr. 31/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, potrivit căreia infracţiunile de tâlhărie şi violare de domiciliu erau concurente.

Decizia menţionată îşi păstrează relevanţa în situaţia tranzitorie în care se află prezenta cauză, când la stabilirea legii mai favorabile se va avea în vedere, pluralitatea de infracţiuni pe legea veche şi, pe de altă parte, infracţiunea complexă din legea nouă.

Or, în mod evident mai favorabilă pentru inculpat este reţinere unei singure infracţiuni complexe şi nu a unei pluralităţi. De asemenea, tratamentul sancţionator este mai blând în condiţiile aplicării art. 36 alin. (2) C. pen. şi nu a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

Este adevărat că noul C. pen. a modificat condiţiile de tragere la răspundere penală, în sensul că s-a renunţat la urmărirea penală a faptei din oficiu, în cazul variantelor agravate ale infracţiunii de violare de domiciliu, fapta urmărindu-se întotdeauna la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, însă modificarea nu este relevantă în cauză, întrucât această infracţiune şi-a pierdut autonomia, fiind absorbită în infracţiunea de tâlhărie. De asemenea, se observă că legea veche nu conţinea această condiţie suplimentară privind tragerea la răspundere penală.

Prin urmare, potrivit legii noi faptele de tâlhărie şi violare de domiciliu reţinute în sarcina inculpatului s-ar încadra în dispoziţiile art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen. pentru care se prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani, urmând a se dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. c) C. pen. anterior şi art. 192 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen.

Comparând limitele de pedeapsă, prevăzute pentru infracţiunea de tâlhărie în forma agravată, în legile aflate în succesiune, se constată că potrivit legii noi atât minimul, cât şi maximul prevăzute de legea veche au fost reduse. Astfel, legea veche prevedea închisoarea de la 7 la 20 de ani inculpatului aplicându-i-se pedeapsa de 7 ani închisoare, reprezentând minimul special, iar legea nouă prevede închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Ca efect al aplicării legii penale mai blând, în speţă se impune adaptarea pedepsei prin luarea în considerare a noilor limite în sensul proporţionalizării acesteia în aceste noi coordonate, dar cu respectarea raţionamentului pe care instanţa de apel l-a avut în vedere în procesul de individualizare a pedepsei.

În atare situaţie, instanţa de recurs constată că instanţele de fond şi apel au aplicat inculpatului o pedeapsă de 7 ani închisoare, reprezentând minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea de tâlhărie în varianta agravată şi o pedeapsă de 3 ani închisoare, reprezentând minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea de violare de domiciliu în varianta agravată or, ţinând seama de principiile anterior menţionate, Înalta Curte urmează să stabilească o pedeapsă de 3 ani închisoare, de asemenea, reprezentând minimul special prev. de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen.

Instanţa de recurs va aplica pedepse complementare şi accesorii, în legătură cu care art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 prevede că "se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă", urmând a le stabili în funcţie de noile limite şi conţinut.

Prin urmare, va aplica recurentului inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În ceea ce priveşte infracţiunea de distrugere, în conformitate cu art. 217 alin. (1) C. pen. anterior, distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 ani sau cu amendă.

Totodată, acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se punea în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, potrivit alin. (6).

Potrivit art. 253 alin. (1) C. pen., distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Alin. (6) al textului de lege menţionat prevede că pentru faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Potrivit legii noi, fapta inculpatului încadrată potrivit legii vechi în art. 217 alin. (1), corespunde infracţiunii prev. de art. 253 alin. (1) C. pen.

Contrar susţinerilor inculpatului, în ceea ce priveşte infracţiunea de distrugere, a fost formulată plângere prealabilă, condiţia de tragere la răspundere fiind prevăzută atât de legea veche cât şi de cea nouă.

Având în vedere că pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere în forma tip inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă de 2 ani închisoare, orientată către maxim, dar prin legea nouă limita maximă a fost redusă rezultă că legea penală nouă este favorabilă, urmând ca respectând principiul proporţionalizării să se aplice acestuia o pedeapsă de 1 an închisoare.

Concursul de infracţiuni existent între infracţiunile de tâlhărie în forma calificată şi distrugere, săvârşite de recurentul inculpat impune, de asemenea, o evaluare separată sub aspectul identificării legii mai blânde.

Sub acest aspect se constată că instanţa de fond a aplicat pentru concursul de infracţiuni dispoziţiile art. 33 lit. a) şi 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior.

Potrivit art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător se poate adăuga un spor de până la 5 ani. Conform legii noi, sunt aplicabile dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., conform cărora în caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Sub acest aspect, aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior sunt mai favorabile inculpatului.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, va admite recursul formulat de inculpatul D.M. împotriva Deciziei penale nr. 326/A din data de 13 decembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va casa, în parte, decizia penală recurată şi Sentinţa penală nr. 182 din 20 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Vrancea şi, rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă, de 7 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. c) C. pen. anterior;

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. anterior;

- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. anterior;

- sporul de 6 luni închisoare.

Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. c) C. pen. anterior şi art. 192 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen.

În baza art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen. va condamna pe inculpatul D.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Va aplica recurentului inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de distrugere prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. la 1 an închisoare.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) rap. la art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. anterior va contopi pedepsele de 3 ani închisoare şi respectiv, 1 an închisoare aplicate prin prezenta hotărâre rezultând o pedeapsa de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul de 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor, care nu contravin prezentei.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 noiembrie 2012 la 21 martie 2014.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de inculpatul D.M. împotriva Deciziei penale nr. 326/A din data de 13 decembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia penală recurată şi Sentinţa penală nr. 182 din 20 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Vrancea şi, rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă, de 7 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. c) C. pen. anterior;

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. anterior;

- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. anterior;

- sporul de 6 luni închisoare.

Face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. c) C. pen. anterior şi art. 192 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen.

În baza art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen. condamnă pe inculpatul D.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Aplică recurentului inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Face aplicarea art. 5 C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de distrugere prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. la 1 an închisoare.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) rap. la art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. anterior contopeşte pedepsele de 3 ani închisoare şi respectiv, 1 an închisoare aplicate prin prezenta hotărâre rezultând o pedeapsa de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul de 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor, care nu contravin prezentei.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 noiembrie 2012 la 21 martie 2014.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 50 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 935/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea...		ICCJ. Decizia nr. 1069/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 933/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 935/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Uzul de fals (art. 291 C.p.), infracţiunea de spălare de bani (Legea 656/2002 art. 23). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1069/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.), violarea de domiciliu (art.192 C.p.), distrugerea (art. 217 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1071/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.), lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 C.p.), tâlhărie (art.211 C.p.), infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2 ICCJ. Decizia nr. 1092/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Proxenetismul (art. 329 C.p.). Recurs