ICCJ. Decizia nr. 1069/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.), violarea de domiciliu (art.192 C.p.), distrugerea (art. 217 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1069/2014

Dosar nr. 787/88/2013

Şedinţa publică din 26 martie 2014

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 152/P din 6 decembrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 93 din 14 august 2013 a Tribunalului Tulcea, pronunţată în Dosarul penal nr. 787/88/2013, s-a hotărât:

În temeiul art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.M. la pedeapsa de 20 de ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani.

A fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 47 din 11 mai 2011 a Judecătoriei Măcin şi s-a dispus executarea acesteia, alăturat pedepsei de 20 de ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani, rezultând astfel o pedeapsă de 20 de ani şi 8 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicare art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsă de 4 ani închisoare.

A fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 47 din 11 mai 2011 a Judecătoriei Măcin şi dispune executarea acesteia alăturat pedepsei aplicate pentru infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., rezultând o pedeapsă de 4 ani şi 8 luni închisoare.

În conformitate cu art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicare art. 75 lit. a) şi art. 37 lit. a) C. pen. fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsă de 1 an închisoare.

A fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 47 din 11 mai 2011 a Judecătoriei Măcin şi s-a dispus executarea acesteia alăturat pedepsei de 1 an închisoare aplicată pentru infracţiunea de distrugere, rezultând o pedeapsă de 1 de ani şi 8 luni închisoare.

În conformitate cu prevederile art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului B.M. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 20 de ani şi 8 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani.

În conformitate cu art. 71 alin. (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale de 20 de ani şi 8 luni închisoare şi până ce aceasta va putea fi considerată ca executată.

În conformitate cu art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului.

În conformitate cu art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului, perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 28 august 2012 la zi.

Au fost admise pretenţiile civile formulate în cauză de părţile civile A.R., M.F., M.S., S.J.U. Tulcea şi S.J.U. Constanţa.

În conformitate cu art. 14 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B.M. să plătească:

- părţilor civile A.R., M.F. şi M.S., câte 100.000 RON cu titlul de despăgubiri pentru:

- părţii civile A.R. suma de 52.000 RON cu titlul de despăgubiri pentru daune materiale;

- părţii civile minore M.F. suma de 180 RON lunar, datorată din septembrie 2012 şi până la majoratul părţii civile, cu titlul de prestaţie periodică;

- părţii civile S.J.U. Constanţa suma de 45.206 RON iar S.J.U. Tulcea, suma de 13.496 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare, actualizate în raport de indicele de inflaţie, la data plăţii efective.

În conformitate cu art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În conformitate cu art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească în folosul statului suma de 1.700 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare, în care s-au inclus şi onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu.

Onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu în sumă de 200 RON fiecare, s-a dispus să fie virată din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Tulcea, pentru avocat G.S. (în cursul urmăririi penale) şi avocat P.C. (în cursul judecăţii).

În conformitate cu art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile A.R. suma de 2.400 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 604/P/2012 din 14 februarie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, verificat sub aspectul temeiniciei şi legalităţii de către prim-procuror, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, violare de domiciliu şi distrugere, prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen. şi art. 217 alin. (1) C. pen. cu aplicare art. 75 lit. a) C. pen., în stare de recidivă post-condamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen., reţinându-se că la data de 27 spre 28 august 2012 în jurul orei 01.00, pe fondul unui conflict spontan inculpatul, împreună cu fratele său B.P., cu T.S.D. şi T.D.C. au pătruns fără drept în curtea şi locuinţa victimei, au distrus un geam şi uşa locuinţei, după care l-a înjunghiat pe M.N. cu o furcă în abdomen, provocându-i leziuni grave ce au dus ulterior la deces la data de 2 decembrie 2012 în timp ce era internat în S.J.U. Constanţa.

În cauză, s-a început urmărirea penală şi faţă de numiţii B.P., T.S.D. şi T.D.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., cauza fiind disjunsă faţă de aceştia la data de 10 decembrie 2012.

Prin Ordonanţa nr. 604/P/2012 din 28 august 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea s-a dispus reţinerea inculpatului pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 28 august 2012 ora 21.50 şi până la data de 29 august 2012 ora 21.50 inclusiv.

Prin Încheierea nr. 70 din 29 august 2012 dată în Dosarul nr. 4723/88/2012, Tribunalul Tulcea a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.M., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 29 august 2012 şi până la data de 26 septembrie 2012 inclusiv, măsură care a fost prelungită succesiv până la data de 23 februarie 2013 inclusiv, iar prin Încheierea pronunţată în cauză la 18 februarie 2013 a fost menţinută măsura preventivă dispusă faţă de inculpat, în temeiul art. 300¹ C. proc. pen.

În cauză s-au constituit părţi civile:

- A.R. mama victimei, cu suma de 52.000 RON cu titlul de despăgubiri pentru daune materiale reprezentând cheltuieli pentru înmormântare şi pomenile ulterioare şi cheltuieli legate de reparaţiile ce au fost necesare la geamurile şi uşa distrusă - şi cu suma de 100.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale;

- M.S. fiul victimei M.N. cu suma de 100.000 RON reprezentând despăgubiri pentru daune morale;

- M.F. fiul victimei M.N., cu suma de 100.000 RON reprezentând despăgubiri pentru daune morale, dar şi o prestaţie lunară stabilită în funcţie de venitul minim pe economie;

- S.J.U. Tulcea cu suma de 13.495,97 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare, actualizată în raport de indicele de inflaţie, la data plăţii efective;

- S.J.U. Constanţa cu suma de 45.206 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare, actualizată în raport de indicele de inflaţie, la data plăţii efective.

Instanţa de fond a reţinut că, în dovedirea pretenţiilor formulate au fost depuse la dosar înscrisuri.

Având în vedere că partea vătămată şi civilă M.F. este minor, în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 17 C. proc. pen. şi art. 163 alin. (6) lit. b) C. proc. pen.; s-au luat măsuri în vederea indisponibilizării unor bunuri ale inculpatului în scopul asigurării reparării prejudiciului.

Prin adresele emise de Biroul de cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Unitatea Administrativ-Teritorială din cadrul Primăriei Văcăreni a rezultat că inculpatul nu figurează în evidenţe cu bunuri mobile sau imobile.

Referitor la pretenţiile părţilor civile, inculpatul a arătat că este de acord să le plătească atunci când va avea posibilităţi materiale.

În cauză a fost respinsă cererea de aplicare a procedurii simplificate prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., instanţa considerând că nu sunt îndeplinite condiţiile alin. (1) şi alin. (2) al aceluiaşi articol, conform cărora: "Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată."

Fiind audiat, inculpatul a susţinut comiterea infracţiunii de omor simplu şi nu de omor calificat, aşa cum s-a reţinut prin actul de acuzare, arătând că l-a lovit cu furca pe M.N. în curtea sa şi nu în stradă, în faţa porţii, aşa cum se reţine în actul de acuzare.

În cursul urmăririi penale s-a solicitat procurorului schimbarea încadrării juridice a faptei din omor calificat, în omor simplu, însă prin Ordonanţa din 6 februarie 2013 a procurorului de caz cererea a fost respinsă.

Procurorul a reţinut că, din declaraţiile a patru persoane care au perceput direct incidentul, respectiv a victimei M.N., a martorului T.S.D., a fiului victimei, M.S. şi inclusiv a inculpatului rezultă că înjunghierea cu furca a avut loc în stradă, în zona din apropierea porţii de intrare în curtea victimei.

Menţiunile făcute de martora A.R. mama victimei au fost considerate izolate în ansamblul probator subliniindu-se şi faptul că aceste detalii nu au fost percepute în mod direct de martoră ci ca urmare a unei discuţii cu fiul acesteia.

S-a solicitat aplicarea procedurii simplificate şi schimbarea încadrării juridice din omor calificat în omor simplu, susţinându-se că acest lucru este posibil.

Instanţa de fond a considerat că schimbarea încadrării juridice a faptei este posibilă şi în procedura simplificată, dacă probele administrate în cursul urmăririi penale conduc la o altă concluzie sub acest aspect.

S-a apreciat că în cauză, nu se poate reţine că inculpatul "recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei", contestând de fapt situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu şi solicitând reţinerea unei alte situaţii, respectiv comiterea omorului în curtea victimei.

Ori, pentru a reţine o altă situaţie de fapt decât cea avută în vedere de procuror în actul de sesizare, este necesară administrarea de probe în cadrul cercetării judecătoreşti.

Pentru aceste considerente, instanţa a respins cererea de aplicare a procedurii simplificate, prev. de art. 320¹ C. proc. pen.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că inculpatul B.M. a avut o atitudine oscilantă pe tot parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti.

În cursul urmăririi penale a avansat diferite ipoteze, susţinând iniţial starea de legitimă apărare şi rănirea fără intenţie a victimei şi ulterior, chiar autorănirea, în faza finală a urmăririi penale inculpatul a recunoscut faptele, precizând că le regretă.

În faza de judecată, deşi i s-a comunicat actul de acuzare şi avea cunoştinţă de conţinutul acestuia, inculpatul a solicitat aplicarea procedurii simplificate, susţinând că recunoaşte săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, cu precizarea că a lovit victima cu furca atunci când se afla în curte şi nu în stradă.

Cu toate acestea, fiind audiat în cursul cercetării judecătoreşti (ca urmare a respingerii cererii de aplicare a procedurii simplificate) inculpatul a arătat că de fapt a lovit victima cu coada furcii şi nu a distrus geamurile şi uşa locuinţei părţii vătămate.

Totodată, ca urmare a întrebărilor ce i-au fost adresate cu privire la persoana care a introdus ţepii furcii în abdomenul victimei, inculpatul a recunoscut că el este autorul.

În cauză au fost audiate părţile civile A.R. şi M.S., acesta din urmă percepând în mod direct conflictul soldat cu moartea tatălui său M.N.. De asemenea, au fost audiaţi martorii G.Z., B.C., S.G., I.V., T.D.C. şi T.S.D.

Victima M.N. a declarat la data de 20 septembrie 2012: "Am ieşit din curte să merg la vecinul meu S.G. pentru ca acesta să sune la poliţie şi salvare, însă la ieşirea de pe poarta mea, am fost prins din spate de către B.M. care m-a lovit din nou, am căzut la pământ şi în acel moment B.M. a înfipt furca cu ţepii în burta mea. Nici după ce a înfipt furca în mine, B.M. nu a încetat şi a început să strige că ne omoară pe toţi ...".

Prima instanţă a apreciat că relevantă în cauză este declaraţia mamei victimei, căreia fiul său i-a povestit ce s-a întâmplat. Aceasta a arătat că fiul său a fost bătut în noaptea de 27/28 august 2012 "... de toţi patru, atât în stradă, cât şi în curte, şi mă refer la B.M., B.P. şi fraţii T. Acest lucru îl ştiu de la fiul meu, cât şi de la M.F., nepotul meu ...".

Referitor la inculpat, A.R. a declarat "... Cât am stat în spital cu fiul meu M.N., acesta mi-a povestit că atunci când a fost lovit cu furca de B.M. se afla la pământ, inculpatul i-a înfipt furca în abdomen şi ţepi i-au ieşit prin spate. Fiul meu i-a spus inculpatului să nu mai apese că îl omoară, iar inculpatul i-ar fi răspuns - vă omor pe toţi şi vă plătesc în bani -. Cele relatate de fiul meu s-au petrecut în afara curţii, în faţa porţii unde noi avem o scăriţă. În legătură cu ceilalţi trei care l-au agresat fiul meu mi-a spus că l-au lovit cu pumnii şi picioarele ..."

Deşi A.R. nu a perceput în mod direct conflictul, declaraţiile sale sunt relevante, deoarece se referă la ceea ce i-a povestit victima şi se coroborează cu declaraţiile părţilor civile M.S. şi M.F.

S-a apreciat că din declaraţiile martorilor audiaţi, relevantă este declaraţia martorului S.G., ceilalţi martori, apropiaţi ai familiei inculpatului au fost evazivi spunând că nu au văzut ce s-a întâmplat.

Martorul T.S.D. care în cursul cercetărilor penale a arătat în declaraţia sa olografă, printre altele că: "... timp în care celălalt cumnat al meu pe nume B.M. a luat o furcă din curtea socrilor mei şi s-a dus la N. care încă mai era la stradă a început să îl lovească cu furca timp în care N. a scăpat toporul şi a intrat în curtea lui. Revin şi arăt că până ca N. să intre în curte am văzut cum s-a rupt coada la furcă iar M. a apucat din ce mai rămăsese din coadă şi l-a înţepat pe N. în zona burţii, nu ştiu exact de câte ori l-a înţepat, sigur eu am văzut doar o dată ...". În faţa instanţei, în cursul cercetării judecătoreşti a susţinut: "... ştiu că M.N. a fost bătut de inculpat. Nu ştiu nimic de nici o furcă, ştiu doar că ar fi folosit un par. Ştiu acest lucru deoarece l-am văzut pe inculpatul B.M. cu un par în mână. Nu pot să spun ce par era deoarece era întuneric ...". Martorul a revenit asupra celor precizate la începutul declaraţiei arătând că de fapt nu îşi menţine declaraţia dată în faţa organelor de anchetă deoarece a fost "forţat de organul de poliţie să declare în acel mod".

Martorii T.D.C. şi B.P. (audiaţi doar în cursul anchetei penale) au susţinut contrar celor arătate de victimă şi de părţile civile A.R. şi M.S., că nu au participat la altercaţie şi nu au lovit victima.

Întrucât declaraţiile victimei, ale fiilor săi M.S. şi M.F. şi ale părţii vătămate şi civile A.R., inclusiv declaraţiile inculpatului B.M., se referă la o agresiune în grup asupra victimei, exercitată de patru persoane, instanţa a solicitat procurorului să precizeze dacă înţelege să ceară extinderea procesului penal cu privire la alte persoane conform prevederilor art. 337 C. proc. pen.

Reprezentantul Parchetului a arătat că nu înţelege să formuleze o astfel de cerere în proces.

Conform Raportului medico-legal de necropsie din 17 decembrie 2012 întocmit de S.M.L.J. Constanţa, moartea numitului M.N. a fost violentă şi s-a datorat stării toxico-septice consecutivă peritonitei generalizate, urmare a unei plăgi înţepate penetrante abdominale, transfixiantă enteral şi perforantă cecal.

Leziunile traumatice iniţiale au putut fi produse prin lovire cu un corp înţepător (posibil corn de furcă) în data de 27/28 august 2012 şi au legătură directă cu cauzele morţii.

La data producerii leziunilor traumatice, sus-numitului i-a fost pusă viaţa în primejdie prin şoc septico-toxic, urmare a plăgii înţepate abdominale profunde, cu afectare entero-cecală şi de vezică urinară.

Concluziile raportului medico-legal conţin şi răspunsurile la cele două întrebări formulate în cursul urmăririi penale de inculpat prin apărătorul ales, stabilindu-se că viaţa victimei a fost pusă în primejdie ca urmare a plăgii înţepate, independent de orice altă afecţiune de care a suferit subiectul, fiind totodată exclusă autoînţeparea.

Raportul de constatare medico-legală din 29 august 2012 întocmit de S.M.L.J. Tulcea evidenţiază că fratele inculpatului, B.P. în vârstă de 22 de ani, a prezentat semnele a numeroase plăgi, atât superficiale, cât şi profunde, ale ţesuturilor moi ale antebraţului şi mâinii drepte, fără lezarea oaselor/vaselor sanguine importante ale membrului scapular drept, care au fost asistate chirurgical la data de 28 august 2012 şi care au putut fi cauzate prin acţiunea unui/unor corpuri ascuţite, datorită tăierii/înţepării (probabil sticlă/cioburi de sticlă).

Leziunile pot data din 27/28 august 2012, au necesitat 6 - 8 zile de îngrijiri medicale şi nu au pus în primejdia viaţa sus-numitului.

Din coroborarea probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a constatat că situaţia de fapt reţinută prin actul de acuzare este corectă.

Astfel, a rezultat că victima M.N. în vârstă de 37 de ani, a fost căsătorit timp de 18 ani cu numita M.P., din căsătorie rezultând doi copii, respectiv M.S. născut la data de 30 decembrie 1993 şi M.F. născut la data de 30 martie 2001.

În timpul căsătoriei, familia M. a locuit în casa lui M.N. din com. Văcăreni, jud. Tulcea.

După divorţul care a avut loc în 2010, fiul cel mare, M.S., deşi fusese încredinţat spre creştere mamei, a preferat să locuiască cu bunica paternă, A.R., în casa acesteia situată la cca. 600 metri de casa tatălui său, fratele cel mic continuând să locuiască cu tatăl.

La distanţă de o casă de locuinţa lui M.N. se află locuinţa familiei B. De-a lungul timpului, M.N. şi fiii săi au fost în relaţii bune, de amiciţie, atât cu fraţii B.M. şi B.P., cât şi cu mama şi tatăl vitreg ai acestora, M.S. fiind chiar prieten apropiat al lui B.P.

Spre sfârşitul lunii august 2012, timp de câteva zile, de la locuinţa fraţilor B. s-a auzit muzică la volum ridicat şi zarvă ca de petrecere întrucât sărbătoreau venirea din străinătate a surorii lor B.A.

În data de 27 august 2012, fiind ziua de naştere a lui B.P., familia sa a organizat o petrecere la locuinţa lor, invitând mai multe persoane printre care şi pe vecinul lor M.N. şi pe fiii acestuia.

M.S. a mers la locuinţa fraţilor B. în jurul orelor 16.00 - 17.00 şi a început să consume băuturi alcoolice cu gazdele şi invitaţii. La scurt timp, B.M. a mers la locuinţa lui M.N. şi l-a rugat să-i ascută cuţitele şi să-l ajute să taie un porc.

B.M. s-a întors însoţit de M.N., cei doi apucându-se să taie porcul în grădină şi să-l proceseze. Apoi, până noaptea târziu, au mâncat cu toţii carne friptă la grătar şi au băut cantităţi însemnate de băuturi alcoolice.

La petrecere a fost invitată şi o fată din Galaţi venită la bunica sa, cu care M.S. încerca să se împrietenească.

Văzând că B.M. o îmbrăţişa şi o săruta pe respectiva fată, iar fiul său observă acest lucru, M.N., pentru a evita un conflict între fiul său şi B.M. pe care îl ştia agresiv, în jurul orelor 00.00 - 01.00, i-a chemat pe fiii săi să plece împreună acasă.

În curte, la plecare, între M.S. şi B.M. au avut loc unele discuţii contradictorii pe fondul cărora B.M. i-a aplicat câţiva pumni în faţă lui M.S., prezenţi fiind M.F., BA. şi mama sa. Intervenind în apărarea fiului său, M.N. a fost lovit şi el cu pumnul de B.M., căzând la pământ.

M.N. şi fiii săi au părăsit imediat curtea fraţilor B. şi s-au îndreptat spre locuinţele lor, drumul spre casa bunicii lui M.S. trecând prin faţa casei tatălui său.

În timp ce tatăl şi fratele său mai mic se aflau cu câţiva paşi înaintea sa, M.S. a fost ajuns din urmă de prietenul său B.P., acesta, fără intenţii agresive, dorind să-l întrebe ce a avut fratele său cu el.

După ce M.N. a intrat în curtea sa cu fiul său cel mic, M.S. a trecut prin faţa porţii discutând cu B.P. Văzându-i şi crezând că B.P. vrea să-l agreseze pe fiul său, M.N. a luat un topor şi, în timp ce cei doi depăşiseră cu aproximativ 10 metri curtea sa, s-a îndreptat spre ei ameninţându-l pe B.P.

M.S. a strigat la tatăl său să stea liniştit pentru că B.P. nu are nici o problemă cu el şi doar stau de vorbă. Văzând că B.P. a început să arunce cu pietre spre el, M.N. a renunţat să înainteze.

Între timp, văzându-l din curtea sa pe M.N. fugind după fratele său cu toporul, B.A. a strigat la B.M. "fugi după P., că N. fuge cu toporul după el".

Imediat, B.M. a ieşit din curtea sa, însoţit de concubinul surorii sale, T.S.D. din localitatea Măcin şi de fratele acestuia, T.D.C. (porecliţi "Fraţii Broască") şi, împreună cu B.P. ce ajunsese lângă ei, s-au îndreptat spre locuinţa lui M.N.

Văzându-i pe toţi patru îndreptându-se spre ei, M.N. a încercat să-i sperie lovind cu toporul în poarta şi gardul de fier de la locuinţa sa, însă cei patru nu au renunţat şi au continuat să se apropie. Atunci, M.N. şi fiii săi au vrut să se refugieze în casă însă cei patru agresori au pătruns în curte şi i-au ajuns înainte să intre în casă, singurul care a reuşit să intre fiind fiul cel mic care l-a ascultat pe tatăl său şi s-a ascuns sub pat.

În timp ce B.M. şi fraţii T. îi loveau cu pumnii şi picioarele pe cei doi, B.P. a spart cu pumnul câteva geamuri ale casei, tăindu-se în câteva locuri la antebraţ cu cioburile.

B.M. a luat de jos toporul abandonat de M.N. şi i-a aplicat acestuia o lovitură în zona capului.

În continuare, M.N. şi fiul său au reuşit să intre în casă, încercând să ţină uşile închise. Auzind şi simţind cum B.M. izbea puternic cu toporul în uşă pentru a o sparge şi a pătrunde înăuntru, cei doi s-au hotărât să fugă în grădină pe uşa din dos.

În urma lor, agresorii au pătruns în casă căutându-i, B.P. lăsând urme de la sângele din braţ până în apropierea uşii din dos (aşa cum a stabilit expertiza biocriminalistică efectuată în cauză, multitudinea de pete de sânge din casă aparţin altei grupe sanguine decât a lui M.N., singurul care a mai sângerat abundent în acea seară fiind B.P.).

Auzindu-i din grădină unde se ascunseseră în întuneric pe cei patru agresori retrăgându-se, M.N. a revenit în casă pentru a-l trimite pe fiul mai mic la locuinţa mamei sale până se liniştesc lucrurile.

Înfricoşat, M.S. nu a intrat în casă ci a ocolit casa şi a rămas în întuneric lângă poarta mare, situată lângă acelaşi drum, pe aceeaşi linie de gard cu poarta mică.

Ajuns în curtea sa, B.P. a început să strige, minţindu-i pe cei aflaţi acolo, probabil pentru a brava, că sângerează pentru că M.N. l-ar fi tăiat cu toporul. Apoi, din cauza hemoragiei, a leşinat în curte, fiind solicitată ambulanţa.

Văzând acest lucru, B.M. a strigat la tatăl său vitreg să-i aducă furca pentru că vrea să-i omoare pe toţi din familia lui M.N.

În timp ce M.N. se afla la poarta sa şi îl trimitea pe fiul cel mic la locuinţa mamei sale, B.M. a ieşit din curtea sa având o furcă în mână, şi, împreună cu T.S.D., a pornit în fugă spre locuinţa lui M.N. Acesta din urmă a încercat să se refugieze în curte însă, după 2 - 3 paşi, a fost ajuns de cei doi care i-au aplicat mai multe lovituri doborându-l la pământ. Iniţial, B.M. i-a aplicat mai multe lovituri cu furca fără să acţioneze pentru a înţepa, dar după ce coada acesteia s-a rupt ca urmare a loviturilor, a apucat furca de coada ruptă şi a înfipt-o în abdomenul lui M.N.

Observându-l apoi pe minorul M.F. care nu apucase să se îndepărteze prea mult, B.M. s-a îndreptat spre el spunând că vrea să-l omoare, renunţând însă când o persoană dintr-o curte vecină a strigat să-l lase în pace, că e F., fratele mai mic.

După ce agresorii au plecat spre casa lor, M.N. a mai stat un timp acasă însă, pentru că se simţea din ce în ce mai rău, a mers la locuinţa vecinului său S.G., prăbuşindu-se în curte şi rugându-l să solicite o ambulanţă.

Victima a fost internată în aceeaşi noapte în S.J.U. Tulcea unde a suferit ulterior mai multe intervenţii chirurgicale, fiind transferată la data de 18 septembrie 2012, din cauza stării grave în care se afla, la S.J.U. Constanţa.

Cu ocazia audierii victimei în data de 20 septembrie 2012, aceasta a declarat, în prezenţa mătuşii sale L.A., că formulează plângere penală faţă de B.M., B.P., T.S.D. şi T.D.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, plângerea fiind consemnată, datorită stării de sănătate a victimei, de lucrătorul de poliţie într-un proces-verbal semnat de victimă.

Prima instanţă a apreciat că în drept, fapta inculpatului B.M. care, în noaptea de 27/28 august 2012, în jurul orei 01.00, pe fondul unui conflict spontan iscat în timpul unei petreceri şi a consumului exagerat de alcool, l-a înjunghiat cu o furcă în abdomen pe numitul M.N. în timp ce acesta se afla pe drumul din faţa locuinţei sale din com. Văcăreni, jud. Tulcea (provocându-i leziuni ce au dus ulterior la deces) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

Instanţa de fond a apreciat că solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei din omor calificat în omor simplu nu este întemeiată, deoarece toate probele converg în sensul că agresarea victimei cu furca, prin înfigerea ţepilor în abdomen, a avut loc în stradă, în faţa porţi de acces în curtea lui M.N., declaraţiile acestuia coroborându-se cu declaraţiile altor persoane audiate în cauză M.S., T.S.D.

Instanţa de fond a avut în vedere că într-adevăr, victima a fost lovită şi atunci când se afla în curtea sa, în prima fază a conflictului - inclusiv de către inculpat, cu toporul în zona capului - însă lovitura cu furca, în care a produs plaga înţepată abdominală ce a condus la deces - a fost aplicată de inculpat în stradă, în a doua fază a conflictului.

Împrejurarea că, în curtea victimei existau mai multe urme de sânge decât în stradă în faţa porţii se poate datora faptului că la momentul sosirii organelor de poliţie, afară ploua. Nu a fost protejată cu folie de celofan decât porţiunea cu pete de sânge din faţa casei (declaraţie martor S.G.), motiv pentru care situaţia de la locul faptei nu este relevantă sub aspectul încadrării juridice a faptei de omor.

S-a apreciat că, în drept, faptele inculpatului de a pătrunde fără drept, pe timp de noapte în curtea şi în locuinţa victimei şi de a distruge împreună cu alte persoane geamurile şi uşa locuinţei lui M.N., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu şi distrugere prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. şi art. 217 alin. (1), cu aplicare art. 75 lit. a) C. pen.

Având în vedere că prin Sentinţa penală nr. 47 din 11 mai 2011 a Judecătoriei Măcin inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 - 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen., s-a reţinut că acesta a săvârşit fapta în stare recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen.

Totodată, întrucât inculpatul a săvârşit infracţiunile ce formează obiectul prezentei cauze în termenul de încercare de 2 ani şi 8 luni stabilit prin hotărârea judecătorească sus-menţionată, urmează a se face aplicarea prevederilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate.

În legătură cu cererile formulate de avocatul inculpatului în sensul recunoaşterii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 49 alin. (2) C. pen. (beţia voluntară completă) şi de art. 73 lit. b) C. pen. (provocarea) se constată că acestea sunt neîntemeiate.

Reţinerea stării de beţie voluntară a făptuitorului, ca circumstanţă atenuantă nu este justificată în cazul în care, deşi la originea stării de anormalitate psiho-fizice a acestuia în momentul comiterii infracţiunii de omor calificat, s-a aflat acţiunea sa conştientă de consumare a băuturilor alcoolice, stare de beţie voluntară nu a fost completă, ci incompletă, nefiindu-i abolită, ci numai afectată capacitatea de stăpânire a propriilor reacţii. Or, din probele administrate a rezultat că inculpatul era stăpân pe reacţiile sale.

Cu privire la provocare, instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a putea fi reţinută în favoarea inculpatului o astfel de circumstanţă atenuantă, deoarece victima M.N. nu a comis niciun act provocator asupra inculpatului ori a altei persoane, prin violenţă, ori altă acţiune ilicită gravă.

Este adevărat că fratele inculpatului, numitul B.P. s-a rănit la mână atunci când a spart geamurile şi chiar a leşinat după prima fază a conflictului, deoarece îi curgea mult sânge, fapt ce l-a tulburat pe inculpat determinându-l să afirme "L-ai tăiat pe P., te omor" (declaraţie martor S.G.) însă această situaţie nu poate să îi profite inculpatului.

Pe lângă faptul că M.N. nu l-a rănit pe B.P. şi nu se poate discuta de un act provocator, instanţa de fond a considerat că trebuie avut în vedere că întreg conflictul este imputabil inculpatului, care, fără un motiv serios a pătruns în curtea şi locuinţa victimei, a provocat distrugeri, iar apoi l-a ucis pe M.N. lovindu-l atât cu toporul în cap, cât şi cu ţepii furcii, cu care s-a înarmat, în abdomen.

La individualizarea pedepselor aplicate, instanţa de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, modul concret şi împrejurările comiterii infracţiunilor, urmările acestora, urmând a da relevanţă faptului că inculpatul a acţionat cu intenţia directă de a ucide victima, nu a dat dovadă că regretă şi a fost nesincer, preocupat doar de atenuarea răspunderii penale.

Referitor la latura civilă a cauzei, instanţa a apreciat că solicitarea părţilor civile de obligare a inculpatului la plata daunelor morale şi materiale este pe deplin justificată, în compensarea traumelor psihice, a durerii suferite ca urmare a pierderii tatălui şi respectiv fiului, dar şi pentru repararea prejudiciilor materiale cauzate.

Având în vedere şi faptul că inculpatul şi-a manifestat disponibilitatea de a plăti sumele solicitate de părţile civile, în conformitate cu prevederile art. 14 şi urm. C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpatului la plata următoarelor sume de bani:

- câte 100.000 RON pentru fiecare parte civilă A.R., M.F. şi M.S. cu titlul de despăgubiri pentru daune morale;

- 52.000 RON părţii civile A.R. cu titlul de despăgubiri pentru daune materiale;

- părţii civile minore M.F. suma de 180 RON lunar, datorată din septembrie 2012 şi până la majoratul părţii civile, cu titlul de prestaţie periodică;

- 45.206 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare, actualizată în raport de indicele de inflaţie, la data plăţii efective, S.J.U. Constanţa;

- 13.496 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare, actualizată în raport de indicele de inflaţie, la data plăţii efective, S.J.U. Tulcea.

Împotriva Sentinţei penale nr. 93 din 14 august 2013, pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul penal nr. 787/88/2013, în termen legal, a declarat apel inculpatul B.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În esenţă, în susţinerea motivelor de apel, dezvoltate pe larg în concluziile orale şi scrise depuse la dosar, inculpatul a solicitat trimiterea cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, întrucât inculpatului, care este neşcolarizat, nu i s-a prezentat conţinutul materialului de urmărire penală şi nici actul de sesizare a instanţei. Se mai arată că inculpatului nu i-au fost aduse la cunoştinţă dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., astfel că acesta nu a putut beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită. În apărare, s-a mai invocat reţinerea stării de provocare şi a beţiei voluntare, precum şi reindividualizarea pedepsei, prin reducerea cuantumului sancţiunii aplicate de către prima instanţă. Apelul inculpatului a vizat şi latura civilă a cauzei, criticându-se cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligat către unităţile spitaliceşti.

Fiindu-i aduse la cunoştinţă prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul B.M. a precizat că nu doreşte să dea declaraţie la instanţa de apel.

Prin Decizia penală nr. 152/P din 6 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat B.M. născut la data de 28 ianuarie 1986, împotriva Sentinţei penale nr. 93 din 14 august 2013, pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul penal nr. 787/88/2013.

În baza art. 383 alin. (1¹) C. proc. pen. raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului B.M.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

S-a dispus ca măsura să fie comunicată administraţiei locului de deţinere.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului, perioada arestării preventive de la data de 14 august 2013 la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare avansate de către stat în apel.

În baza art. 189 C. proc. pen. suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu - avocat F.E. se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa.

Examinând sentinţa penală apelată prin prisma criticilor formulate, precum şi din oficiu, conform art. 378 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat că apelul declarat de inculpatul B.M. este nefondat.

S-a constatat că prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, confirmată de probe, încadrarea juridică a faptelor şi vinovăţia inculpatului B.M., pronunţând în mod judicios o soluţie de condamnare, fiind îndeplinite cerinţele art. 345 alin. (2) C. proc. pen.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală şi pe parcursul cercetării judecătoreşti a rezultat că, la data de 27 august 2012, fiind ziua de naştere, a lui B.P., familia sa a organizat o petrecere la locuinţa lor, invitând mai multe persoane printre care şi pe vecinul lor M.N. şi pe fiii acestuia, M.S. şi M.F.

Toţi cei prezenţi au consumat băuturi alcoolice, până în jurul orei 24.00.

La petrecere a fost invitată şi o fată din Galaţi venită la bunica sa în localitatea Văcăreni, cu care M.S. încerca să se împrietenească.

Văzând că B.M. o îmbrăţişa şi o săruta pe fată, iar fiul său observă acest lucru, pentru a evita un conflict, în jurul orei 24.05 M.N. i-a chemat pe fiii săi să plece împreună acasă.

În curte, la plecare, între M.S. şi B.M. au avut loc unele discuţii contradictorii pe fondul cărora B.M. i-a aplicat câteva lovituri peste faţă lui M.S., prezenţi fiind M.F., B.A. şi mama sa.

M.N. şi fiii săi au părăsit imediat curtea fraţilor B. şi s-au îndreptat spre locuinţele lor, drumul spre casa bunicii lui M.S. trecând prin faţa casei tatălui său.

După ce M.N. a intrat în curtea sa cu fiul său cel mic, M.S. a trecut prin faţa porţii discutând cu B.P. Văzându-i şi crezând că B.P. vrea să-l agreseze pe fiul său, M.N. a luat un topor şi, în timp ce cei doi se îndepărtau de curtea sa, de la o distanţă de aproximativ 10 metri, l-a ameninţat pe B.P.

M.S. a strigat la tatăl său să stea liniştit pentru că B.P. nu are nici o problemă cu el şi doar stau de vorbă.

În acest timp, B.M. a ieşit din curtea sa, însoţit de concubinul surorii sale, T.S.D. şi de fratele acestuia, T.D.C. şi, împreună cu B.P. ce ajunsese lângă ei, s-au îndreptat spre locuinţa lui M.N.

Văzându-i pe toţi patru îndreptându-se spre ei, M.N. a încercat să-i sperie lovind cu toporul în poarta şi gardul de fier de la locuinţa sa, strigând "lăsaţi-mi copii în pace!", însă cei patru nu au renunţat şi au continuat să se apropie. Atunci, M.N. şi fiii săi au vrut să se refugieze în casă însă cei patru agresori au pătruns în curte şi i-au ajuns. Înainte să intre în casă, singurul care a reuşit să intre fiind fiul cel mic.

În timp ce B.M. şi fraţii T. îi loveau cu pumnii şi picioarele pe cei doi, B.P. a spart cu pumnul câteva geamuri ale casei, tăindu-se în câteva locuri la antebraţ cu cioburile.

B.M. a luat de jos toporul abandonat de M.N. şi i-a aplicat acestuia o lovitură în zona capului.

Speriat, M.S. nu a intrat în casă ci a ocolit casa şi a rămas în întuneric lângă poarta mare, situată lângă acelaşi drum, pe aceeaşi linie de gard cu poarta mică.

Văzând acest lucru, B.M. a strigat la tatăl său vitreg să-i aducă furca pentru că vrea să-i omoare pe toţi din familia lui M.N.

Din Raportul medico-legal de necropsie din 17 decembrie 2012 rezultă că moartea numitului M.N. a fost violentă, datorându-se stării toxico-septice, consecutivă peritonitei generalizate, urmare a unei plăgi înţepate penetrante abdominale. Leziunile traumatice au putut fi produse prin lovire cu un corp dur înţepător (posibil corn de furcă) în data de 27/28 august 2012 şi au legătură directă cu cauza morţii.

Fiind audiată la data de 20 septembrie 2012, victima M.N. a declarat că la data de 27 septembrie 2012 a fost chemat, împreună cu fiii săi, M.S. şi M.F., la locuinţa familiei B., pentru a-i ajuta să sacrifice un porc. La locuinţa inculpatului se mai afla fratele acestuia, B.P., sora acestuia, A., părinţii şi fraţii T. Până în jurul orei 18.00 au consumat băuturi alcoolice şi, la un moment dat, întrucât inculpatul B.M. o săruta pe prietena fiului său S., au hotărât să plece, pentru a evita un conflict. După ce s-au întors acasă, fraţii B. şi fraţii T. au pătruns în curte, având asupra lor o furcă, o sabie şi un topor. Au început să spargă geamurile, iar B.M. l-a lovit de mai multe ori cu furca peste corp şi în zona capului. A ieşit din curte, pentru a anunţa organele de poliţie, însă, în faţa porţii, inculpatul l-a ajuns, l-a lovit de mai multe ori şi, după ce l-a trântit la pământ, i-a înfipt furca în abdomen.

Potrivit declaraţiei părţii vătămate M.S., în ziua de 27 august 2012 victima M.N., împreună cu familia B., au tăiat un porc şi au consumat alcool. Pe la miezul nopţii, partea vătămată M.S. a vrut să plece, dar B.M. l-a lovit cu pumnul, fără niciun motiv. În continuare, a plecat, însoţit de fratele său M.F. şi de tatăl său, M.N., dar B.P. a ieşit după ei pentru a-l întreba de ce l-a bătut inculpatul. În aceste împrejurări, crezând că B.P. vrea să îi bată, victima M.N. a luat un topor, dar nu s-a apropiat de B.P. întrucât B.M. şi fraţii T. au ieşit din curte şi se îndreptau către ei, tatăl său a început să lovească cu toporul în poarta casei sale, strigând "Lăsaţi-mi copiii în pace!", însă cei patru au intrat în curtea victimei, începând să îi lovească. B.P. nu i-a lovit, dar a spart geamurile casei. B.M. a lovit cu toporul în geamuri şi în uşă, după care a intrat în casă. M.S. a arătat că, de frică a fugit şi s-a ascuns în grădină, apoi a revenit în curte, ascunzându-se după casă, lângă poarta mare. După un timp, a observat că inculpatul şi T.S.D. s-au întors, întâlnindu-se la poartă cu M.N. B.M. a lovit victima cu furca, iar T.S.D. cu picioarele, până ce M.N. a căzut. În continuare, inculpatul B.M. a înfipt furca în abdomenul victimei, care se afla în stradă, în faţa porţii.

Martora A.R., mama victimei, a relatat că în noaptea de 28 august 2012, în jurul orei 02.00, a primit un telefon de la inculpat, care i-a spus "unde este golanul de nepotă'tu, că pe fecioră'tu l-am aranjat". Inculpatul B.M. a ameninţat-o că, dacă va spune cuiva cele întâmplate, va aduce o maşină de ţigani de la Măcin să o taie bucăţele, după care o va plăti în bani. Martora a mai precizat că, în perioada în care a fost spitalizat, fiul său i-a povestit că, atunci când a fost lovit cu furca de către B.M. se afla la pământ, în afara curţii, în faţa porţii, inculpatul i-a înfipt furca în abdomen, iar ţepii i-au ieşit prin spate. Victima i-a spus să nu mai apese pentru că îl omoară, iar inculpatul l-a ameninţat, spunând că îi va omorî pe toţi şi îi va plăti în bani.

Martorul S.G. a precizat că în noaptea de 28 august 2012, în jurul orei 23.00, a observat că B.P., fratele inculpatului, discuta cu M.S., fiul victimei, iar M.N. a ieşit din curte şi a plecat cu o toporişcă în mână spre cei doi, spunând "îţi arăt eu ...". Din curtea familiei B. a ieşit inculpatul, însoţit de doi bărbaţi, îndreptându-se spre B.P. şi M.N. Martorul a afirmat că nu a mai stat să vadă ce se întâmplă şi a intrat în casă. După aproximativ 10 minute, a auzit zgomot de geamuri sparte. În continuare, în jurul orei 01.00, victima l-a rugat să cheme salvarea, întrucât era înţepat cu o furcă, fiind lovit şi la umăr. Martorul a mai arătat că inculpatul l-a ameninţat pe M.N. că îl omoară, întrucât acesta din urmă l-ar fi băgat în spital pe B.P. A observat că geamurile şi uşa casei victimei erau sparte.

Din Procesul-verbal de cercetare la faţa locului rezultă că în faţa porţii imobilului, precum şi pe prispa din beton situată în faţa casei familiei M. au fost identificate urme de sânge, fiind confirmată împrejurarea că înţeparea victimei cu furca a avut loc în stradă.

Fiind audiat în faza de cercetare judecătorească, martorul T.S.D. a relatat că între victimă şi inculpat a izbucnit un conflict în curtea lui B.M., care i-a spus lui M.N. să plece. Apoi a observat că M.N. umbla cu un topor pe stradă, pe care l-a aruncat în direcţia lui B.P. În continuare, martorul susţine că nu ştie ce s-a mai întâmplat, dar a aflat că inculpatul l-a bătut cu un par pe M.N. Se constată aşadar că, deşi prima parte a incidentului o redă în detaliu, în continuarea depoziţiei martorul este evaziv, susţinând, contrar declaraţiilor celorlalte persoane audiate în cauză, că nu a mai asistat ulterior la derularea evenimentelor.

Totodată, instanţa de apel a apreciat existenţa unor contradicţii între declaraţiile succesive ale martorului, ce pun la îndoială credibilitatea acestora, în faza de urmărire penală T.S.D. afirmând că a observat când inculpatul a înfipt furca în abdomenul victimei M.N.

Instanţa de apel a apreciat că depoziţia martorului T.S.D. trebuie înlăturată din ansamblul probator administrat în cauză, fiind apreciată ca subiectivă şi nesinceră, acesta fiind interesat în mod direct în cauză, având în vedere implicarea sa în agresiunea exercitată asupra victimei.

Fiind audiat pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, menţionând că agresiunea asupra victimei a avut loc în curtea acestuia, nu în stradă, apărări ce sunt însă infirmate de toate mijloacele de probă redate mai sus.

Inculpatul a declarat la prima instanţă că a fost provocat de către victima M.N., pe care l-a lovit cu furca peste umărul drept, dar nu l-a înţepat în abdomen.

Pe de o parte, inculpatul a susţinut că prima instanţă nu a aplicat dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., deşi sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, dar, cu toate acestea, invocă împrejurarea că nu a înţeles conţinutul rechizitoriului, iar în apel solicită administrarea de probe.

În ceea ce priveşte solicitările de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale şi de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanţă, instanţa de apel a constatat că acestea sunt vădit neîntemeiate, nefiind incident niciunul din cazurile prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. şi respectiv art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Sub acest aspect, instanţa de apel evidenţiază că pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a dat declaraţii în prezenţa unui apărător ales şi a unui martor asistent, precizând la finalul fiecărei depoziţii că aspectele consemnate corespund celor relatate. Totodată, la prezentarea materialului de urmărire penală, inculpatul a beneficiat de asistenţă juridică calificată, fiind asistat de un apărător ales, astfel că nu pot fi primite apărările sale în sensul nu a cunoscut fapta de care este acuzat. De altfel, în mod constant, pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii, menţionând doar că incidentul s-a petrecut în curtea părţii vătămate, iar nu în faţa porţii, astfel cum se reţine în rechizitoriu.

Instanţa de apel a apreciat că şi în faza de judecată au fost respectate dispoziţiile procesuale privind dreptul la apărare. Astfel, se constată că, la termenele din 12 martie 2013 şi 9 aprilie 2013, prima instanţă a adus la cunoştinţa inculpatului conţinutul actului de sesizare şi dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.

Instanţa de apel a avut în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 320¹ alin. (1), (2) C. proc. pen., până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere, pe care le poate administra la termenul de judecată. Alin. (3) al aceluiaşi text de lege prevede că instanţa întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, procedează la audierea acestuia şi apoi acordă cuvântul procurorului şi celorlalte părţi.

Pentru aplicarea procedurii simplificate, este necesar ca din probele administrate să rezulte că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, iar acţiunea penală să vizeze o infracţiune ce nu este pedepsită cu detenţiune pe viaţă (cerinţe prevăzute de art. 320¹ alin. (4), (6) C. proc. pen.).

În ipoteza în care inculpatul înţelege să uzeze de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., acesta nu mai poate reveni asupra opţiunii sale, nu poate invoca în căile de atac inaplicabilitatea textului de lege anterior menţionat şi nici nu are posibilitatea să formuleze critici referitoare la aprecierea probelor sau la reţinerea situaţiei de fapt.

S-a reţinut că prevederile art. 320¹ alin. (1) C. proc. pen. reglementează în mod clar momentul procesual până la care inculpatul se poate prevala de această procedură - "până la începerea cercetării judecătoreşti la prima instanţă".

Instanţa de prim control judiciar a constatat că prima instanţă a respins, în mod corect, cererea inculpatului de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate, având în vedere că acesta nu a recunoscut în totalitate, până la începerea cercetării judecătoreşti, faptele pentru care a fost trimis în judecată, susţinând că incidentul din noaptea de 28 august 2012 a avut loc în alte împrejurări decât cele descrise în actul de sesizare a instanţei.

Totodată, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispoziţiile art. 72 C. pen., evidenţiind gradul de pericol social al faptelor comise, prin prisma circumstanţelor reale, dar şi a circumstanţelor personale ale inculpatului, atât a celor legate de comportamentul procesual, cât şi a celor ce vizează strict persoana acestuia, aprecierea fiind făcută fără o preeminenţă a vreunuia din criteriile arătate, precum şi consecinţele pedepsei şi a modalităţii de executare privative de libertate, prin prisma funcţiilor unei asemenea sancţiuni.

Instanţa de apel a mai reţinut că, pentru a-şi îndeplini funcţiile, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul duratei şi naturii (privativă sau neprivativă de libertate), atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei. Funcţiile de constrângere şi reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o individualizare care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

În baza propriei analize, faţă de critica formulată de inculpat în sensul reducerii pedepsei, instanţa de apel a considerat că nu se impune a se da curs celor susţinute, în cadrul procesului de individualizare a pedepsei instanţa urmând să ia în considerare împreună toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă şi, după caz, să le acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul lor conţinut, în vederea stabilirii pedepsei corespunzătoare pentru reeducarea inculpatului.

Contextul în care se reţine comiterea infracţiunilor deduse judecăţii (fără o motivaţie obiectivă, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul a dat dovadă de o violenţă extremă - acesta a pătruns, fără drept, în locuinţa victimei, împreună cu mai multe persoane, a distrus geamurile imobilului şi uşa de la intrare, după care, cu o intensitate deosebită, a înjunghiat victima, care era doborâtă la pământ, tot urmare a violenţelor exercitate de către inculpat şi prietenii acestuia), relaţiile sociale lezate, ce privesc dreptul la viaţă, inviolabilitatea domiciliului şi patrimoniul, urmările grave produse, impactul negativ al faptelor asupra opiniei publice, denotă un grad deosebit de ridicat de pericol social al faptelor şi o periculozitate sporită a inculpatului.

Instanţa de control judiciar a avut în vedere şi elementele ce caracterizează persoana inculpatului, care însă nu sunt favorabile acestuia (este neşcolarizat, nu are ocupaţie şi nici loc de muncă, este recidivist, nu şi-a asumat consecinţele faptelor penale pe care le-a săvârşit, manifestând o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal).

S-a apreciat că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că inculpatului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. privind circumstanţa atenuantă legală a provocării.

În acest sens, instanţa de prim control judiciar a avut în vedere că potrivit art. 73 lit. b) C. pen. există provocare atunci când infracţiunea s-a săvârşit sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea părţii vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă. O condiţie esenţială pentru existenţa provocării este aceea ca starea de surescitare, de încordare nervoasă să existe în momentul săvârşirii infracţiunii, chiar dacă actul provocator a fost comis mai înainte de persoana vătămată.

Într-adevăr, nu se poate susţine ca inculpatul se afla în stare de surescitare la momentul lovirii victimei cu furca în abdomen, având în vedere că acesta a revenit la locul incidentului, după trecerea unui interval de timp, după ce anterior pătrunsese fără drept în locuinţa părţii vătămate, unde exercitase acte de violenţă asupra acesteia şi spărsese geamurile imobilului.

De asemenea, instanţa de apel a evidenţiat împrejurarea că din ansamblul probator administrat în cauză a rezultat că inculpatul a fost cel care a declanşat conflictul, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 73 lit. b) C. pen.

Contrar apărărilor inculpatului, s-a apreciat că starea de ebrietate (beţie voluntară incompletă) în care se afla acesta la momentul comiterii faptei nu poate fi valorificată ca o circumstanţă atenuantă, întrucât a fost un factor ce a determinat comportamentul violent al inculpatului, conturând totodată profilul moral îndoielnic al acestuia.

Având în vedere modalitatea de comitere a faptelor şi persoana inculpatului, în acord cu opinia primei instanţe, instanţa de apel a apreciat că pedeapsa rezultantă de 20 de ani şi 8 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, reprezintă o pedeapsă proporţională şi va determina în conştiinţa inculpatului respectarea valorilor sociale şi a normelor de drept, în vederea unei reinserţii sociale reale.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că hotărârea primei instanţe nu suportă critici nici în legătură cu latura civilă a cauzei, pretenţiile solicitate de părţile civile S.J.U. Constanţa şi S.J.U. Tulcea fiind dovedite în cauză. Astfel, S.J.U. Constanţa a depus la dosar decontul cheltuieli, defalcat (cheltuieli aferente spitalizării, cheltuieli pentru hrană, cheltuieli pentru medicamente, analize, materiale sanitare, alte investigaţii). De asemenea, din înscrisul aflat la dosar de fond, rezultă că S.J.U. Tulcea a făcut dovada daunelor materiale solicitate.

În consecinţă, întrucât criticile formulate nu pot fi primite şi nu se constată neregularităţi ale sentinţei penale apelate care să fie luate în considerare din oficiu, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-inculpat B.M. împotriva Sentinţei penale nr. 93 din 14 august 2013, pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul penal nr. 787/88/2013.

Referitor la starea de arest preventiv a inculpatului B.M., instanţa de apel a reţinut următoarele:

Potrivit art. 300² C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160^b.

Conform art. 160^b alin. (2) C. proc. pen. dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului. Art. 160^b alin. (3) C. proc. pen. prevede că atunci când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.

Potrivit art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale referitor la cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost iniţial arestat în vederea aducerii în faţa autorităţilor judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune.

Ulterior, măsura arestării a fost menţinută pe baza indiciilor de vinovăţie, a gravităţii infracţiunilor de a căror comitere este suspectat inculpatul şi a reacţiei publicului faţă de săvârşirea unor astfel de fapte.

Procedând în conformitate cu dispoziţiile legale anterior menţionate, la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, Curtea constată că măsura este legală şi temeinică, fiind dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale, iar în prezent subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acesteia.

Subzistenţa temeiurilor care au determinat arestarea preventivă este apreciată în raport de probele administrate în cauză, reţinute de instanţa de fond şi de instanţa de apel, gradul de pericol social al faptelor de care acuzat inculpatul, pericolul concret pentru ordinea publică, rezonanţa socială a faptelor reţinute, persoana inculpatului, durata privării de libertate, rezultând incidenţa în continuare a dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen. şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Reţinând că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării nu au încetat şi impun în continuare privarea inculpatului de libertate, măsura arestării preventive va fi menţinută, în baza art. 383 alin. (1¹) C. proc. pen. raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 160^b alin. (3) C. proc. pen., nefiind justificată aplicarea unei alte măsuri preventive restrictive de libertate.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului, perioada arestării preventive de la data de 14 august 2013 la zi.

A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi în principal, trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de apel, întrucât aceasta nu a arătat în considerentele hotărârii motivul pentru care a respins cererea lui prin care s-a solicitat trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, pentru refacerea urmăririi penale, întrucât inculpatului nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală. Cererea a fost făcută deoarece prezentarea materialului de urmărire penală nu s-a făcut prin citirea acestuia în integralitate, acesta fiind analfabet.

Împotriva Deciziei penale nr. 167 din 15 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul B.M., invocând, prin apărătorul său, cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17² şi 14 C. proc. pen. anterior.

1) Pentru cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior "când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut greşita aplicare a legii", a susţinut că, instanţa de apel nu a arătat nici hotărârea pronunţată şi nici în Încheierea din 28 noiembrie 2013, motivul respingerii cererii apelantului-inculpat B.M. prin care acesta a cerut restituirea dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea pentru refacerea urmăririi penale, deoarece prezentarea materialului de urmărire penală nu s-a făcut prin citirea acestuia în integralitate în condiţiile în care inculpatul este analfabet.

În Procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, formal s-a scris că s-a făcut prezentarea acestuia, în realitatea recurentul-inculpat a fost întrebat dacă are ceva de spus, apărătorul său făcând un simplu act de prezenţă. Procurorul de caz nu a făcut nici o menţiune cu privire la faptul că înaintea sa stătea un analfabet, lucru pe care trebuia să-l ştie deoarece era menţionat în declaraţiile recurentului-inculpat.

Consideră că nemotivarea hotărârii este echivalentă cu nerespectarea prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi cu necercetarea fondului cauzei, făcând imposibil controlul judiciar.

În motivarea recursului, inculpatul, prin apărător, a mai susţinut că nu i s-a adus la cunoştinţă, prin citire şi în integralitate, aşa cum impunea legea, întreg materialul de urmărire penală. Necunoscând conţinutul materialului de urmărire penală şi al rechizitoriului, şi-a recunoscut fapta dar a pus în discuţie locul unde s-a produs agresiunea. Consecinţa a fost evidentă ca şi vătămarea: nu a putut beneficia de reducerea pedepsei prin procedura simplificată.

Aşadar vătămarea există şi ea nu poate fi înlăturată decât prin întoarcere dosarului la Parchet şi refacerea urmăririi penale.

Pentru acest caz de casare a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi în principal, restituirea dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, pentru refacerea urmăririi penale.

2) Pentru cazul de casare de la art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. anterior, "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi reducerea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de norma incriminatoare, prin reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţei legale a provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen. anterior.

În susţinerea acestui caz de casare, inculpatul prin apărătorul său a susţinut că, instanţa de apel a reţinut greşit starea de fapt, în sensul că nu a avut în vedere faptul că persoana decedată a urmărit cu furca şi toporul şi apoi l-a lovit cu toporul pe fratele recurentului-inculpat provocându-i răni. Acest comportament al victimei a provocat o puternică stare de tulburarea recurentului-inculpat, împrejurare care nu a fost luată în seamă de instanţele anterioare, conducând la pronunţarea unei hotărâri netemeinice sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului.

3) Pentru cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior "când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut greşita aplicare a legii", recurentul inculpat, prin apărător, a criticat decizia atacată, întrucât instanţa de apel a respins cererea recurentului-inculpat, pentru a se solicita un aviz medico-legal prin care să clarifice existenţa ori nu a unei culpe medicale care să fi provocat decesul lui M.N. şi pe cale de consecinţă să schimbe încadrarea juridică a faptei.

Consideră că refuzul admiterii şi recomandarea făcută recurentului-inculpat să deschidă, un proces pentru malpraxis dacă apreciază a fi o legătură cauzală între manopera medicală şi moartea lui M.N. constituie un refuz nejustificat din partea instanţei de apel de a afla adevărul. În exercitarea rolului activ şi pentru aflarea adevărului, precum şi pentru sancţionarea celui vinovat numai pentru fapta ce cu adevărat a comis-o, instanţa trebuia ca din oficiu observând faptul că apărarea inculpatului la instanţa de fond nu o face, să solicite un aviz Comisiei medico-legale.

Consideră că avizul ar fi clarificat toate întrebările a căror legitimitate nu le poate contesta nimeni. În lipsa avizului Comisiei medico-legale, nu există certitudinea că decesul victimei a survenit exclusiv în urma faptei inculpatului.

Pentru acest motiv de recurs a solicitat admiterea căii de atac exercitate şi rejudecând, instanţa de ultim control judiciar să dispună Comisiei superioare medico-legale să verifice din punct de vedere ştiinţific activităţile medicale desfăşurate în jud. Tulcea şi Constanţa pentru "însănătoşirea" pacientului M.N., persoană care a murit la 97 de zile de la prima operaţie.

În cazul unui aviz favorabil recurentului-inculpat, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei.

Într-un ultim subsidiar a solicitat aplicare dispoziţiilor art. 5 C. pen., privind aplicarea legii penale mai favorabile, schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. anterior, infracţiunea de omor prevăzută de art. 188 C. pen. în vigoare. A învederat că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 20 ani închisoare, vechea lege prevăzând o pedeapsă cuprinsă între 15 - 25 ani închisoare, iar pentru identitate de raţiune a solicitat pronunţarea unei noi pedepse orientată către media limitelor prevăzute de noua lege, respectiv 10 - 20 ani închisoare. Cu privire la celelalte fapte reţinute în concurs în sarcina inculpatului, apărătorul a solicitat, de asemenea, aplicarea legii penale mai favorabile, iar cu privire la starea de recidivă a susţinut că noua lege este mai favorabilă inculpatului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 30 decembrie 2013.

Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 12 martie 2014, este în vigoare noul C. proc. pen., ale cărui dispoziţii sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac iar Înalta Curte nu mai are competenţa funcţională de a judeca recursul.

Situaţia tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competenţa de soluţionare, cât şi dispoziţiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziţia tranzitorie anterior menţionată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."

Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte apreciază că este competentă să soluţioneze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.

Totodată, cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunţării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.

Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 6 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. anterior stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod.

Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen. anterior.

Prin limitarea obiectului judecăţii în recurs, legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Astfel, reexaminarea integrală a cauzei de către instanţa de apel, în condiţii similare cu cea desfăşurată de instanţa de fond, a condus în mod firesc la concluzia că devoluţiunea în faţa instanţei de recurs trebuie limitată numai la anumite chestiuni de drept prevăzute limitativ de lege.

Examinând recursul formulat de inculpatul B.M., conform dispoziţiilor art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 dar şi a prevederilor art. 5 C. pen., privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior, când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii:

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Aşa fiind, se constată că deşi recurentul inculpat a criticat decizia atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior, invocând faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului, această critică nu poate fi examinată prin prisma cazului de casare invocat ci a cazului de casare abrogat în mod expres de Legea nr. 2/2013, care a fost cel reglementat în art. 385⁹ alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. anterior, situaţie în care criticile circumscrise de recurentul inculpat acestor prevederi legale nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, la motivele de casare expres prevăzute de lege şi în care nu se mai regăseşte şi eroarea gravă de fapt invocată de inculpatul B.M.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste acest aspect, deşi cazurile de casare de la pct. 9 a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, totuşi instanţa de recurs va face scurte observaţii referitoare la conţinutul părţii expozitive a hotărârii atacate, întrucât recurentul inculpat, a înţeles să susţină acest caz în dezbateri.

Ambele instanţe au dat aceeaşi soluţie cu privire la vinovăţia inculpatului şi au apreciat la fel probele administrate. Contrar celor afirmate în motivele de recurs, hotărârile (sentinţa şi decizia) recurate nu sunt discreţionare. Dimpotrivă acestea sunt întemeiate pe motivări raţionale, iar soluţia de condamnare este conformă cu legea.

Analizând structura şi conţinutul deciziei recurate se constată că aceasta cuprinde considerente proprii în fapt şi în drept, face trimitere la probele administrate de instanţa de fond şi cele administrate nemijlocit în apel, analizează caracterizarea în drept a infracţiunilor şi răspunde concis apărărilor invocate.

De asemenea, decizia atacată cuprinde pe larg aspectele ce au condus la pronunţarea hotărârii de condamnare.

În Hotărârea CEDO pronunţată în Cauza Boldea împotriva României se arată că art. 6 alin. (1) obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, şi nu poate fi înţeles în sensul că impune un răspuns amănunţit pentru fiecare argument (Van de Hurk, § 61). Dimensiunea acestei obligaţii poate să varieze în funcţie de natura hotărârii. Mai mult, instanţa trebuie să ţină cont mai ales de diversitatea mijloacelor pe care un pledant le poate ridica în instanţă ..De aceea, problema de a şti dacă o instanţă şi-a încălcat obligaţia de motivare ce rezultă din art. 6 din Convenţie nu se poate analiza decât în lumina circumstanţelor speţei (Ruiz Torija, § 29).

În plus, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu şi-a motivat decât pe scurt hotărârea, prin preluarea motivării instanţei inferioare sau altfel, să fi analizat în mod real chestiunile esenţiale ce i-au fost supuse judecăţii şi să nu se fi mulţumit cu a aproba pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Helle, § 60).

Revenind la prezenta cauză, trebuie concluzionat în sensul că hotărârile anterioare au evidenţiat argumentele ce au condus la aprecierea ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpatul B.M. a fost cercetat.

Reevaluând probatoriul administrat la fond, instanţa de prim control judiciar a constatat că reţinerea situaţiei faptice din prezenta cauză s-a realizat prin coroborarea unor probe directe şi indirecte, din a căror înlănţuire a rezultat cursivitatea argumentaţiei logice, expunând în detaliu elementele care au determinat reţinerea probelor coroborate ce au dus la concluzia reţinerii vinovăţiei inculpatului.

Totodată, instanţa de apel a examinat şi criticile recurentului inculpat privind nelegalitatea actelor de urmărire penală, pentru care a solicitat restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale şi de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanţă şi a constatat că acestea sunt vădit neîntemeiate, nefiind incident niciunul din cazurile prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. anterior şi respectiv art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. anterior.

Pe de altă parte, instanţa de prim control judiciar a examinat critica formulată de recurentul inculpat privind omisiunea instanţei de fond de a reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. anterior, privind recunoaşterea vinovăţiei, constatând că, în mod corect, instanţa de fond a respins cererea inculpatului de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate, având în vedere că acesta nu a recunoscut în totalitate, până la începerea cercetării judecătoreşti, faptele pentru care a fost trimis în judecată, susţinând că incidentul din noaptea de 28 august 2012 a avut loc în alte împrejurări decât cele descrise în actul de sesizare al instanţei.

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului B.M. instanţa de apel a apreciat că acestea sunt just proporţionalizate, reţinând că la stabilirea şi aplicarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. anterior şi nu se impune reducerea acestora.

Recurentul inculpat a mai criticat hotărârea atacată în sensul că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, deoarece nu a dat curs cererii sale de a verifica modul în care a fost efectuat raportul de expertiză medico-legală care ar fi lămurit cauza decesului victimei.

Recurentul inculpat B.M. consideră că victima a decedat ca urmare a neglijenţei medicilor, respectiv că în speţă ar fi vorba de un caz de malpraxis, neexistând o legătură de cauzalitate între loviturile pe care el le-a aplicat victimei şi moartea ei.

Se constată că deşi formal invocat cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior, în realitate s-a solicitat reaprecierea probelor, motiv de recurs ce s-ar fi încadrat în pct. 18 al aceluiaşi articol de lege, care în prezent este abrogat.

Înalta Curte reţine că, prin formularea acestor critici inculpatul B.M. contestă, în realitate, probele administrate în cauză şi situaţia de fapt reţinută de instanţele inferioare, încercând să acrediteze ideea că materialul probator administrat în cauză nu confirmă faptul că acesta se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată şi că, în mod greşit, raportul de expertiză medico-legală a stabilit că între fapta sa şi decesul victimei există o legătură de cauzalitate.

Se reţine că inculpatul a formulat aceleaşi critici, atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel şi urmare verificării lor s-a constat că acestea nu sunt întemeiate.

Înalta Curte reţine că Raportul medico-legal de necropsie din 17 decembrie 2012 întocmit de S.J.M.L. Constanţa atestă că moartea numitului M.N. a fost violentă şi s-a datorat stării toxico-septice consecutivă peritonitei generalizate, urmare a unei plăgi înţepate penetrante abdominale, transfixiantă enteral şi perforantă cecal.

Leziunile traumatice iniţiale au putut fi produse prin lovire cu un corp înţepător (posibil corn de furcă) în data de 27/28 august 2012 şi au legătură directă cu cauzele morţii.

De asemenea, se constată că apărătorul ales al recurentului inculpat i-a asigurat o apărare eficientă şi efectivă, având în vedere că pentru a se stabili cu certitudine cauza decesului victimei M.N., a avut posibilitatea să formuleze întrebări.

Cu privire la critica recurentului inculpat B.M. în sensul că în faza de urmărire penală i-a fost încălcat dreptul la apărare, deoarece nu i-a fost citit rechizitoriul, iar în procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, formal s-a scris că s-a făcut prezentarea acestuia, dar în realitate a fost întrebat dacă are ceva de spus, apărătorul său făcând un simplu act de prezenţă, se constată că aceasta s-ar fi încadrat în cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 6 C. proc. pen. anterior, în forma prevăzută până la modificarea acestuia prin Legea nr. 2/2013.

În realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 6 C. proc. pen. anterior a fost modificat prin actul normativ menţionat, în sensul că: "La alin. (1) al art. 385⁹, pct. 6 se modifică şi va avea următorul cuprins: "judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezenţa acestuia era obligatorie", context în care critica formulată de recurent nu mai poate face obiectul examinării de către Înalta Curte, judecata în recurs limitându-se, aşa cum s-a arătat anterior, doar la chestiuni de drept, nu şi la erori de fapt cum este cea invocată de inculpat.

De altfel, se constată că atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei, inculpatul a fost asistat de un apărător ales, aşa încât acesta a beneficiat de o apărare efectivă şi eficientă.

În ceea ce priveşte critica privind greşita individualizare a pedepsei, invocată de recurentul inculpat B.M., întrucât la stabilirea şi aplicarea pedepselor instanţele inferioare nu au ţinut seama de toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, respectiv de circumstanţele reale ale comiterii faptei, că nu au reţinut în favoarea sa circumstanţa atenuantă legală a provocării, prevăzută de art. 73 C. pen. anterior, deoarece fiul victimei a relatat că tatăl său îl urmărea pe inculpat cu furca, Înalta Curte constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunţării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate.

Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. anterior, permite instanţei să analizeze pedeapsa doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept.

În acelaşi sens, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele.

Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii.

În consecinţă, având în vedere că modificarea textului de lege din art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanţa de recurs nu poate examina în cauza de faţă critica referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. anterior.

Nici chiar în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancţiunii atât cu privire la cuantum, cât şi cu privire la modalitatea de executare, fiind obligată să reducă proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de apel (către minimum, mediu sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu poate stabili o sancţiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanţa de apel a stabilit aceeaşi sancţiune către maximul special prevăzut de legea veche, aşa cum nu este posibilă nici situaţia inversă.

În ceea ce priveşte aplicarea legii mai favorabile, Înalta Curte constată că este în prezenta situaţiei prevăzute de art. 5 C. pen. şi anume, aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte va reţine că în examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de recurentul inculpat B.M., urmează să analizeze:

1. Influenţa modificărilor legislative cu privire la limitele maxime de pedeapsă din legile succesive şi consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi la data judecării recursului, cu precizarea că se va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;

2. Influenţa modificărilor legislative cu privire la limitele maxime de pedeapsă din legile succesive şi consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi la data judecării recursului.

Pentru a compara cele două legi, Înalta Curte va analiza consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.

Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi.

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală.

Pentru a compara cele două legi, instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Dată fiind abrogarea art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1), lit. i) C. pen. anterior şi incriminarea omorului calificat la art. 188 C. pen., a art. 217 C. pen. anterior şi reincriminarea la art. 253 C. pen. şi abrogarea art. 192 C. pen. şi incriminarea infracţiunii de violare de domiciliu la art. 224 alin. (1) C. pen., instanţa de recurs a comparat conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de legea veche C. pen. anterior şi faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de legea nouă (C. pen.). Comparaţia este necesară pentru a verifica incidenţa art. 4 C. pen. şi art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

Instanţa va analiza influenţa modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care sunt acuzaţi inculpaţii, având în vedere că, deşi un text de lege cu aceeaşi denumire marginală se poate regăsi într-o altă lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru inculpat conduce la dezincriminarea faptei faţă de acesta.

Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Art. 174 C. pen.

Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

... Omorul săvârşit în vreuna din următoarele împrejurări:

i) în public; ...

se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 188 C. pen. - Omorul

(1) Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

Cu privire la inculpatul B.M.

Abrogarea textelor de lege care au stat la baza acuzaţiilor formulate în cauză nu este echivalentă cu dezincriminarea faptelor.

Dezincriminarea operează in rem înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiţie care dădea faptei în legea veche un caracter calificat. La 1 februarie 2014, data abrogării normelor de la art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., a intrat în vigoare art. 188 C. pen., care cuprinde toate celelalte elemente din acuzaţia pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, însă dispoziţiile art. 189 C. pen. nu mai cuprind agravanta săvârşirii faptei în public, agravantă care-i dădea faptei caracterul calificat.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.M. acuzaţia faţă de care a fost condamnat, a constat în aceea că în noaptea de 27/28 august 2012, în jurul orei 01.00, pe fondul unui conflict spontan iscat în timpul unei petreceri şi a consumului exagerat de alcool, l-a înjunghiat cu o furcă în abdomen pe numitul M.N. în timp ce acesta se afla pe drumul din faţa locuinţei sale din com. Văcăreni, jud. Tulcea (provocându-i leziuni ce au dus ulterior la deces).

Elementul material al laturii obiective în ceea ce îl priveşte pe B.M. la omorul săvârşit asupra victimei nu prezintă diferenţe între art. 174 C. pen. anterior şi art. 188 C. pen.

Renunţarea la elementele circumstanţiale ale săvârşirii faptei în public (prevăzut în art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior), care dădeau faptei comise de B.M. un caracter calificat, nu afectează existenţa infracţiunii în forma încriminată în art. 188 din legea nouă, iar în art. 189 din legea nouă este suprimată condiţia ce dădea faptei un caracter calificat, devenind astfel mai favorabilă legea nouă, deoarece conduce la reţinerea formei infracţiunii de omor simplu şi nu de omor calificat.

Cu privire la celelalte două infracţiuni ce formează obiectul acuzaţiei în materie penală aduse inculpatului B.M.

Art. 192 C. pen. anterior

Violarea de domiciliu

Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani.

În cazul în care fapta se săvârşeşte de o persoana înarmată, de două sau mai multe persoane împreună, în timpul nopţii sau prin folosire de calităţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

Art. 224 C. pen.

Violarea de domiciliu

(1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Art. 217 alin. (1) C. pen. anterior

Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 ani sau cu amendă.

Art. 253

Distrugerea

(1) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Efectele acuzaţiei în legea veche (art. 192 alin. (2) C. pen. anterior) şi efectele acuzaţiei în legea nouă (art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen.).

Legea veche prevedea sancţiunea închisorii de la 3 la 10 de ani, iar legea nouă prevede sancţiunea cu închisoarea de la 6 luni la 3 de ani sau amendă, legea mai favorabilă inculpatului fiind legea nouă.

Efectele acuzaţiei în legea veche (art. 217 alin. (1) C. pen. anterior) şi efectele acuzaţiei în legea nouă (art. 253 alin. (1) C. pen.).

Legea veche prevedea sancţiunea închisorii de la o lună la 3 ani sau cu amenda, iar legea nouă prevede sancţiunea cu închisoarea de la 3 luni la 2 de ani sau amendă, legea mai favorabilă inculpatului fiind legea veche care prev. de o limită de pedeapsă mai mică decât în noua lege.

Art. 75 C. pen. anterior

Circumstanţe agravante

Următoarele împrejurări constituie circumstanţe agravante:

a) săvârşirea faptei de trei sau de mai multe persoane împreună;

Art. 78 C. pen. anterior

efectele circumstanţelor agravante

În cazul în care există circumstanţe agravante, persoanei fizice i se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor de până la 5 ani, care nu poate depăşi o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special.

Art. 77 C. pen.

Circumstanţe agravante

Următoarele împrejurări constituie circumstanţe agravante:

săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună;

În cazul în care există circumstanţe agravante, persoanei juridice i se aplică amenda care poate fi sporită până la maximul special, prevăzut în art. 711 alin. (2) sau (3), iar dacă acest maxim nu este îndestulător se poate adăuga un spor de până la o pătrime din acel maxim.

Art. 78 C. pen. anterior

Efectele circumstanţelor agravante

(1) În cazul în care există circumstanţe agravante, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor până la 2 ani, care nu poate depăşi o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special.

Referitor la circumstanţele agravante, legea mai favorabilă este legea nouă.

Art. 33 C. pen. anterior

Concursul de infracţiuni

Concurs de infracţiuni există:

a) când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Există concurs chiar dacă una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni;

b) când o acţiune sau inacţiune, săvârşită de aceeaşi persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs, întruneşte elementele mai multor infracţiuni.

Art. 34 C. pen. anterior

Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni săvârşite de persoana fizică

În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, iar dintre acestea se aplică pedeapsa, după cum urmează:

a) când s-a stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă;

b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani;

c) când s-au stabilit numai amenzi, se aplică pedeapsa cea mai mare, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la jumătate din acel maxim;

d) când s-a stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se poate adăuga amenda, în totul sau în parte;

e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, potrivit dispoziţiei de la lit. b), la care se poate adăuga amenda, potrivit dispoziţiei de la lit. c).

Prin aplicarea dispoziţiilor din alineatul precedent nu se poate depăşi totalul pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente.

Art. 35 C. pen. anterior

Pedeapsa complementară şi măsurile de siguranţă în caz de concurs de infracţiuni

(1) Dacă pentru una dintre infracţiunile concurente s-a stabilit şi o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa închisorii.

(2) Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natură diferită, sau chiar de aceeaşi natură dar cu conţinut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa închisorii.

(3) Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, se aplică cea mai grea dintre acestea.

(4) Măsurile de siguranţă de natură diferită sau de aceeaşi natură, dar cu un conţinut diferit, luate în cazul infracţiunilor concurente, se cumulează.

(5) Dacă s-au luat mai multe măsuri de siguranţă de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, dar pe durate diferite, se aplică o singură dată măsura de siguranţă cu durata cea mai lungă. În cazul măsurilor de siguranţă de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, luate potrivit art. 118, acestea se cumulează.

Conform Constituţiei României, legea penală mai favorabilă retro activează.

În aplicarea acestui principiu legea nouă nu trebuie să devină sub nici un aspect una defavorabilă, pentru că, legea penală mai favorabilă se apreciază în raport de situaţia persoanei acuzate.

În aplicarea acestui principiu, referitor la existenţa concursului de infracţiuni şi a infracţiunii continuate, Înalta Curte constată că legea veche este mai favorabilă întrucât aplicarea sporului de pedeapsă este facultativ în timp ce în legea nouă, aplicarea sporului de pedeapsă este obligatorie.

Referitor la existenţa concursului de infracţiuni, instanţa constă că legea veche este mai favorabilă inculpatului întrucât aplicarea sporului de pedeapsă are caracter facultativ, în timp ce legea nouă are caracter obligatoriu şi având în vedere că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, cuantum situat spre mediul prevăzut de lege şi prin neaplicarea sporului de pedeapsă, dispoziţiile legii noi nu sunt mai favorabile şi nu pot retroactiva.

Art. 39 C. pen. anterior

Pedeapsa în caz de recidivă pentru persoana fizică

În cazul recidivei prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită anterior se contopesc potrivit dispoziţiilor art. 34 şi 35. Sporul prevăzut de art. 34 alin. (1) C. pen. se poate mări până la 7 ani.

Alin. (2) Dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior.

Art. 43 C. pen. anterior

Pedeapsa în caz de recidivă

Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta. (...)

Referitor la recidivă, legea penală mai favorabilă este legea veche.

Conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă, în conţinutul şi condiţiile prevăzute de noua reglementare, astfel încât durata pedepsei complementare se va reduce spre minimul prevăzut de legea nouă mai favorabilă.

Se va constată că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior, pe o perioadă de 3 ani are corespondent în art. 66 lit. a), b), g) C. pen., urmând a se executa în acest conţinut şi pe o perioadă de 1 an, în condiţiile art. 68 C. pen.

De asemenea, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. anterior, are corespondent în art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen., urmând a se executa în acest conţinut, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 65 C. pen.

Art. 15 din Legea nr. 187/2012 - (2) Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anularii acesteia, este cel prevăzut de C. pen. din 1969.

Se constată că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior, pe o perioadă de 3 ani are corespondent în art. 66 lit. a), b), g) C. pen., urmând a se executa în acest conţinut şi pe o perioadă de 1 an în condiţiile art. 68 C. pen.

De asemenea, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. anterior, are corespondent în art. 66 lit. a) şi b) C. pen., urmând a se executa în acest conţinut, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 65 C. pen.

Pentru aceste considerente, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 152/P din 6 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va casa în parte decizia recurată, cât şi Sentinţa penală nr. 93 din 14 august 2013, pronunţată de Tribunalul Tulcea numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 20 de ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale, pe care le repune în individualitatea lor:

- 20 de ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. anterior, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior;

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicare art. 37 lit. a) C. pen. anterior;

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicare art. 75 lit. a) C. pen. anterior şi art. 37 lit. a) C. pen. anterior.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, va schimba încadrarea juridică dată faptelor din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. anterior cu aplicare art. 37 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunea de omor prevăzută de art. 188 C. pen., din infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicare art. 75 lit. a) C. pen. anterior şi art. 37 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., şi din infracţiunea de distrugere prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicare art. 75 lit. a) C. pen. anterior şi art. 37 lit. a) C. pen. anterior în infracţiunea de distrugere prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. anterior cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. anterior.

Va condamna pe inculpatul B.M. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută infracţiunea prev. de art. 188 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., la 15 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

Va menţine revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 47 din 11 mai 2011 a Judecătoriei Măcin şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, rezultând astfel o pedeapsă de 15 ani şi 8 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

Va condamna pe acelaşi inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen., la 8 luni închisoare.

Va menţine revocarea suspendării condiţionate executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 47 din 11 mai 2011 a Judecătoriei Măcin şi dispune executarea acesteia alături pedepsei de 8 luni închisoare, rezultând astfel o pedeapsă de 16 luni închisoare.

Va menţine pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. anterior cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. anterior.

Va menţine revocarea suspendării condiţionate executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 47 din 11 mai 2011 a Judecătoriei Măcin şi dispune executarea acesteia alături pedepsei de 1 an închisoare, rezultând astfel o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., va contopi pedepsele principale de 15 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de 66 lit. a) şi b) C. pen. aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 188 C. pen., de 16 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. anterior, urmând ca inculpatul B.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

Va menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei recurate care nu contravin prezentei decizii.

Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului B.M., durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 august 2012 la 26 martie 2014.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpatul M.C., rămân în sarcina statului iar suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 152/P din 6 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează în parte decizia recurată, cât şi Sentinţa penală nr. 93 din 14 august 2013, pronunţată de Tribunalul Tulcea numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 20 de ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale, pe care le repune în individualitatea lor:

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicare art. 37 lit. a) C. pen. anterior;

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicare art. 75 lit. a) C. pen. anterior şi art. 37 lit. a) C. pen. anterior;

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbă încadrarea juridică dată faptelor din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. anterior cu aplicare art. 37 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunea de omor prevăzută de art. 188 C. pen., din infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior şi art. 37 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., şi din infracţiunea de distrugere prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicare art. 75 lit. a) C. pen. anterior şi art. 37 lit. a) C. pen. anterior în infracţiunea de distrugere prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. anterior cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. anterior.

Condamnă pe inculpatul B.M. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art. 188 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., la 15 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

Menţine revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 47 din 11 mai 2011 a Judecătoriei Măcin şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, rezultând astfel o pedeapsă de 15 ani şi 8 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

Condamnă pe acelaşi inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen., la 8 luni închisoare.

Menţine revocarea suspendării condiţionate executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 47 din 11 mai 2011 a Judecătoriei Măcin şi dispune executarea acesteia alături pedepsei de 8 luni închisoare, rezultând astfel o pedeapsă de 16 luni închisoare.

Menţine pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. anterior cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. anterior.

Menţine revocarea suspendării condiţionate executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 47 din 11 mai 2011 a Judecătoriei Măcin şi dispune executarea acesteia alături pedepsei de 1 an închisoare, rezultând astfel o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., contopeşte pedepsele principale de 15 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de 66 lit. a) şi b) C. pen. aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 188 C. pen., de 16 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. anterior, urmând ca inculpatul B.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

Menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei recurate care nu contravin prezentei decizii.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului B.M., durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 august 2012 la 26 martie 2014.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpatul M.C., rămân în sarcina statului, iar suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

← ICCJ. Decizia nr. 1019/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul deosebit de...		ICCJ. Decizia nr. 1071/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul deosebit de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1069/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.), violarea de domiciliu (art.192 C.p.), distrugerea (art. 217 C.p.). Recurs