ICCJ. Decizia nr. 1093/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.), dare de mită (art. 255 C.p.), traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1093/2014
Dosar nr. 10541/83/2011
Şedinţa publică din 27 martie 2014
Asupra recursurilor de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 119 din 26 iunie 2012, Tribunalul Satu Mare, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 lit. d) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul U.I., fiul lui G. şi M., născut la data de 13 mai 1967 în mun. Satu Mare, jud. Satu Mare, de cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, doi copii minori, inspector fiscal în cadrul D.G.F.P. a jud. Satu Mare, fără antecedente penale, domiciliat în mun. Satu Mare, jud. Satu Mare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, la o pedeapsă de 1 an şi 10 luni închisoare.
În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la luare de mită, la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele mai sus aplicate, inculpatul U.I. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata P.M., fiica lui S. şi M., născută la data de 22 aprilie 1961 în loc. Pomi, jud. Satu Mare, de cetăţenie română, studii superioare, fără antecedente penale, căsătorită, inspector şcolar general în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare, domiciliată în mun. Satu Mare, jud. Satu Mare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, la o pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul Ş.V., fiul lui V. şi A., născut la data de 29 iunie 1968 în loc. Negreşti-Oaş, jud. Satu Mare, de cetăţenie română, studii liceale, administrator la SC N.C. SRL Negreşti-Oaş, fără antecedente penale, căsătorit, 8 copii din care 6 minori, domiciliat în loc. Negreşti-Oaş, jud. Satu Mare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare.
În baza art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, la o pedeapsă de 4 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. b) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele mai sus aplicate, inculpatul Ş.V. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 8 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 30 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus publicarea hotărârii (dispozitiv), după rămânerea definitivă, într-un ziar local, pe cheltuiala inculpaţilor.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 alin. (4) şi art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul Ş.V. a sumei de 3.000 RON, care a făcut obiectul infracţiunii de dare de mită.
În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei totale de 12.000 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, câte 4.000 RON fiecare.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea emis în Dosarul nr. 61/P/2009 al acestei unităţi de Parchet, la data de 24 noiembrie 2011, s-a dispus, printre altele, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor: U.I., având datele personale din dispozitivul prezentei sentinţe, pentru săvârşirea în condiţiile concursului real, a infracţiunilor de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi instigare la luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, P.M., având datele personale din dispozitivul prezentei sentinţe, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi Ş.V., având datele personale din dispozitivul prezentei sentinţe, pentru săvârşirea, în condiţiile concursului real, a infracţiunilor de cumpărare de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi dare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Sub pct. 2 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului U.I. pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă (comisă în modalitatea pretinderii unei sume de bani pentru sine), în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Cu privire la starea de fapt, în actul de sesizare, s-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Învinuitul Ş.V. este administrator şi unic asociat la SC N.C. SRL Negreşti-Oaş, societate care are obiectul principal de activitate în domeniul construcţiilor hidrotehnice, calitate în care, în perioada 2007 - 2010, a încheiat mai multe contracte de prestări servicii, cu precădere cu instituţiile publice ale statului.
Astfel, în data de 14 decembrie 2007, SC N.C. SRL Negreşti-Oaş, administrată de învinuitul sus-menţionat, a încheiat cu Grădiniţa cu Program Prelungit L., jud. Satu Mare Contractul de lucrări, având ca obiect extinderea şi reabilitarea instituţiei, pentru preţul de 1.010.265,3 RON (fără TVA), contract ce a fost completat cu Actul adiţional nr. 1, vizând prelungirea termenului de execuţie a lucrării şi suplimentarea valorii de execuţie cu suma de 519.146,67 RON (fără TVA). Plata lucrărilor s-a făcut etapizat, în funcţie de evoluţia acestora.
Deşi lucrarea a fost finalizată în toamna anului 2008, recepţia efectivă s-a făcut, conform procesului-verbal de recepţie, la terminarea lucrărilor, respectiv în data de 5 februarie 2009.
S-a făcut precizarea că lucrarea contractată de Grădiniţa cu Program Prelungit L. s-a înscris într-un program naţional cu finanţare guvernamentală prin care se asigurau fonduri de către M.E. în vederea reabilitării unităţilor şcolare, inspectoratele şcolare având rol de ordonator principal de credite, în urma alocării sumelor de bani prin hotărâre de guvern.
În contextul economic existent la data respectivă, restricţiile bugetare ce au afectat şi bugetul M.E., au făcut ca începând cu finalul anului 2008 să apară întârzieri la plata lucrărilor contractate de Grădiniţa cu Program Prelungit L., jud. Satu Mare.
În aceste condiţii, învinuitul Ş.V. a început să facă mai multe demersuri în vederea recuperării creanţei sale, în sumă de aproximativ 600.000 RON din totalul sumei cuprinse în contract. Un astfel de demers a fost şi promovarea unei acţiuni civile în instanţă de către SC N.C. SRL Negreşti-Oaş, având ca obiect recuperarea diferenţei de bani, acţiune admisă de altfel de Tribunalul Satu Mare. Procedura judiciară, însă, deşi i-a dat câştig de cauză învinuitului Ş.V., nu i-a adus acestuia satisfacţii imediate, astfel că sus-numitul a apelat şi la alte mijloace, ilicite, în vederea recuperării banilor.
Astfel, din probele de la dosar s-a stabilit că învinuitul Ş.V. se află în relaţii apropiate cu învinuitul U.I., director adjunct la D.G.F.P. Satu Mare în aceea perioadă, atât învinuitul Ş.V. cât şi învinuitul U.I. fiind, totodată, membrii ai aceluiaşi partid politic - P.D.L., Organizaţia Negreşti-Oaş şi respectiv Organizaţia Satu Mare.
În acest context, la solicitarea învinuitului Ş.V., învinuitul U.I. şi-a exercitat influenţa asupra numitului H.I. - preşedinte al P.D.L., Organizaţia Judeţeană Satu Mare şi deputat în Parlamentul României, în vederea capacitării acestuia să facă demersurile necesare din punct de vedere politic pentru alocarea de fonduri băneşti, prin Hotărâre de Guvern, Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare astfel încât această instituţie să poată face plata lucrării executate de SC N.C. SRL Negreşti-Oaş la Grădiniţa cu Program Prelungit L.
Relevante în acest sens sunt discuţiile telefonice purtate de către învinuitul U.I. cu martorul H.I. în data de 20 octombrie 2009, orele 11:58 şi orele 14:18.
Aşa cum rezultă şi din această convorbire telefonică, învinuitul U.I. şi-a exercitat influenţa în primul rând asupra învinuitei P.M. (cunoscută şi ca A.) - inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare şi colegă de partid cu acesta, pentru a o determina ca, în calitate de reprezentant legal al ordonatorului principal de credite, să aloce sumele de bani necesare Grădiniţei L., în vederea efectuării plăţii lucrării către SC N.C. SRL Negreşti-Oaş, însă învinuita sus-numită, în luna octombrie 2009, nu putea să dea curs intervenţiei acestuia deoarece banii nu fuseseră încă alocaţi de la M.E.
Această relaţie de colegialitate în cadrul P.D.L. l-a transformat pe învinuitul Ş.V., în viziunea învinuitului U.I., printre "privilegiaţii" la recuperarea banilor din lucrări publice, această poziţie datorându-se influenţei pe care învinuitul U.I. o avea în cadrul partidului, astfel cum rezultă din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice. Mai mult, învinuitul U.I. i-a facilitat învinuitului Ş.V. întâlniri directe cu martorul H.I., deputat în Parlamentul României, astfel încât acesta să aibă posibilitatea să îşi prezinte direct problema legată de întârzierea plăţilor preşedintelui P.D.L. Satu Mare, persoană în măsură să îl ajute în recuperarea cu prioritate a sumelor de bani restante, având în vedere funcţiile importante deţinute de acesta.
Independent de implicarea lui H.I. în obţinerea fondurilor pentru Inspectoratul Şcolar Satu Mare, învinuitul U.I. şi-a exercitat, cu precădere, influenţa asupra învinuitei P.M., inspector şcolar general, singura în măsură să dispună asupra sumelor de bani, influenţa fiind exercitată atât anterior alocării sumelor de bani prin hotărâre de guvern cât şi imediat după aceasta, în cursul lunii decembrie 2009.
Relevante în acest sens sunt discuţiile telefonice din data de 14 decembrie 2009 orele 9:29 şi 13:08, din 15 decembrie 2009 orele 12:12 şi 12:19 şi din data de 16 decembrie 2009 orele 17:21 şi 17:50, purtate de învinuitul U.I. cu învinuita P.M. şi ulterior cu învinuitul Ş.V., căruia îi comunică, cu fidelitate, rezultatul influenţei sale.
În demersul său, învinuitul U.I. s-a bucurat de sprijinul învinuitei P.M., inspector şcolar general, fără concursul căreia nu ar fi putut să îl ajute pe învinuitul Ş.V. Astfel, în calitate de inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare, învinuita P.M. avea printre atribuţiile sale de serviciu semnarea ordinelor de plată către unităţile de învăţământ din subordine, în cazul de faţă Grădiniţa cu Program Prelungit L.
La insistenţele învinuitului U.I., P.M. a fost de acord să semneze Dispoziţia bugetară din 24 decembrie 2009, prin care Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare a virat în contul Grădiniţei cu Program Prelungit L. suma de 100.000 RON, sumă care ulterior a fost achitată prin Ordinele de Plată din 29 decembrie 2009 beneficiarei SC N.C. SRL Negreşti-Oaş, administrată de învinuitul Ş.V., suma reprezentând contravaloarea Facturii nr. 46 din 6 august 2008, adică o parte din preţul stabilit în Contractul de lucrări din 14 decembrie 2007, însă doar după ce a primit de la Ş.V., pentru P.D.L. - Satu Mare, un procent de 3% din contravaloarea lucrării achitate de către Inspectoratul Şcolar Satu Mare.
Pretinderea pentru partid de la diverşi oameni de afaceri de către unii membrii ai P.D.L. - Organizaţia Judeţeană Satu Mare a unei cote de 3% din contravaloarea lucrărilor efectuate pentru diferite instituţii publice, rezultă fără echivoc din discuţia telefonică care a avut loc între învinuiţii U.I. şi B.V., la data de 22 decembrie 2009 orele 15:07 şi 15:08.
Rezultă, aşadar, că pretinderea de la învinuitul Ş.V. a sumei de 3.000 RON, reprezentând un procent de 3% din contravaloarea sumei de 100.000 RON virată prin Dispoziţia bugetară din 24 decembrie 2009 Grădiniţei L. şi ulterior SC N.C. SRL Negreşti-Oaş, dispoziţie semnată de învinuita P.M., a fost un mijloc de colectare a unor sume de bani de către P.D.L. - Organizaţia Judeţeană Satu Mare, metoda având la bază exercitarea influenţei politice între şi asupra membrilor P.D.L., cu precădere asupra celor care aveau funcţii de decizie.
Totodată, este dovedit fără putinţă de tăgadă faptul că învinuita P.M., inspector şcolar general, nu a semnat dispoziţia de plată pentru virarea banilor în contul Grădiniţei cu Program Prelungit L. ("N. o zis că nu se deblochează banii de la Inspectorat până nu trec pe la trezorerie, pe la C.") decât după ce administratorul firmei beneficiare, învinuitul Ş.V., a achitat 3% din contravaloarea sumei de 100.000 RON P.D.L. - Organizaţia Satu Mare ("Când are chitanţa de la C. atunci se deblochează de la Inspectorat").
Pretinderea sumei de 3.000 RON de către învinuitul U.I. cu concursul învinuitei P.M. de la învinuitul Ş.V., reprezentând 3% din contravaloarea sumei de 100.000 RON achitată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare către SC N.C. SRL, a fost acceptată de acesta din urmă, care în cursul lunii decembrie 2009 a achitat suma de bani la P.D.L., Organizaţia Negreşti-Oaş.
Disponibilitatea învinuitului Ş.V. de a da curs pretenţiilor formulate de învinuitul U.I. (plata cotei de 3% din suma de 100.000 RON pentru P.D.L.), i-a fost comunicată învinuitului B.V. în data de 23 decembrie 2009, orele 12:32.
În cuprinsul actului de sesizare s-a mai reţinut şi că:
În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul U.I. şi pentru că ar fi pretins de la învinuitul Ş.V. nu doar cota de 3% din suma de 100.000 RON pentru P.D.L., ci şi pentru că ar fi pretins o sumă de bani pentru sine, în vederea exercitării influenţei politice asupra învinuitei P.M., în scopul determinării acesteia să semneze dispoziţia bugetară de virare a sumei de 100.000 RON în contul Grădiniţei L.
Totodată, în rezoluţia de începere a urmăririi penale s-a reţinut şi o altă infracţiune de trafic de influenţă în sarcina învinuitului U.I., constând în aceea că, în cursul lunii octombrie 2009, acesta a pretins foloase materiale de la făptuitorul S.I. - administrator la SC P. SRL Certeze, în schimbul traficării influenţei pe lângă diverşi funcţionari, în vederea determinării acestora să facă plata, cu prioritate, a unor lucrări efectuate de societatea sus-menţionată pentru Primăria comunei Turulung, jud. Satu Mare.
Din probele administrate în prezenta cauză au rezultat indicii cu privire la comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă de către U.I., astfel cum au fost descrise mai sus, însă probele administrate pe parcursul urmăririi penale nu sunt apte să răstoarne prezumţia de nevinovăţie de care se bucură sus-numitul, acestea nefiind susceptibile să dovedească, fără echivoc, vinovăţia acestuia.
Instanţa de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul U.I., în vârstă de 45 ani este căsătorit şi are doi copii minori. După finalizarea studiilor a fost implicat permanent în activităţi lucrative, obţinând veniturile necesare existenţei sale şi ale familiei, evoluţia sa profesională fiind una ascendentă. Din anul 1993 a ocupat funcţia de inspector în cadrul D.G.F.P. Satu Mare iar din anul 2006 a ocupat funcţia de inspector superior. Începând din anul 1996 este membru în P.D.L., formaţiune politică care l-a susţinut pentru a ocupa funcţia de director-adjunct la Finanţe începând din luna mai 2009. Soţia inculpatului U.I., U.C. deţinea funcţia de trezorier al Organizaţiei Judeţene a P.D.L.
Inculpatul U.I. se afla în relaţii de prietenie apropiată cu inculpatul Ş.V., pe care îl cunoaşte de peste 20 de ani şi care era membru al aceluiaşi partid politic, organizaţia Negreşti-Oaş. Inculpatul Ş.V. în vârstă de 43 de ani, este administrator al SC N.C. SRL Negreşti-Oaş, societate care activează în domeniul construcţiilor şi care a avut numeroase contracte de prestări servicii cu instituţii publice din judeţul Satu Mare, în ultimii ani. Relaţia apropiată dintre cei doi inculpaţi şi familiile acestora este legată şi de apartenenţa religioasă pe care aceştia o au.
Inculpata P.M., cunoscută în cercul de prieteni "A.", este membră a P.D.L. începând din anul 1994, unde a ajuns să ocupe funcţia de Preşedinte interimar a organizaţiei judeţene de femei. A fost numită Inspector Şcolar General la Inspectoratul Şcolar Satu Mare în luna martie 2009 cu sprijinul politic al partidului din care face parte. Se află în relaţii de prietenie apropiată cu inculpatul U.I.
La data de 14 decembrie 2007, SC N.C. SRL Negreşti-Oaş, administrată de inculpatul Ş.V., a încheiat cu Grădiniţa cu Program Prelungit L., judeţul Satu Mare contractul de lucrări, având ca obiect extinderea şi reabilitarea instituţiei, pentru preţul de 1.010.265,3 RON (fără T.V.A.), contract ce a fost completat cu Actul adiţional nr. 1 din 18 iunie 2008, vizând prelungirea termenului de execuţie a lucrării şi suplimentarea valori de execuţie cu suma de 519.146,67 RON (fără T.V.A.). Plata lucrărilor s-a efectuat etapizat în funcţie de evoluţia acestora. Deşi lucrarea a fost finalizată în cea mai mare parte la sfârşitul anului 2008, recepţia efectivă s-a făcut, conform Procesului-verbal de recepţie la data de 5 februarie 2009.
Lucrarea contractată de Grădiniţa cu Program Prelungit L. s-a înscris într-un program naţional cu finanţare guvernamentală prin care se asigurau fonduri de către M.E. în vederea reabilitării unităţilor şcolare, inspectoratele şcolare judeţene având rol de ordonator principal de credite, în urma alocării sumelor de bani prin hotărâri de guvern. În contextul economic existent la data respectivă, restricţiile bugetare ce au afectat şi bugetul Ministrului Educaţiei, au făcut ca începând cu finalul anului 2008 să apară întârzieri la plata lucrărilor contractate la Grădiniţa cu Program, Prelungit L., jud. Satu Mare, societatea inculpatului Ş.V. având o creanţă de peste 500.000 RON, ca urmare a efectuării acestor lucrări.
În aceeaşi perioadă societatea inculpatului Ş.V. mai avea în derulare şi alte lucrări de construcţii (reparaţii capitale, extindere) la alte unităţi şcolare din judeţ, respectiv conform Contractului de execuţie lucrări din 8 august 2006 la Palatul Copiilor Satu Mare - Reparaţii capitale, Contract de execuţie lucrări din 18 noiembrie 2008 la Şcoala Comuna Săuca - Reabilitare, Contract din 29 octombrie 2007 la Şcoala cu clasele I - VIII Căuaş - Amenajare grupuri sanitare, Contract din 23 decembrie 2008 la Şcoala cu clasele I - VIII Ghenci - Amenajare grupuri sanitare, Contract din 17 octombrie 2006 la Şcoala cu clasele I -VIII Cehal - Reabilitare şi amenajare sala gimnastică şi grup sanitar, Contract de execuţie lucrări din 8 august 2006 la Şcoala cu clasele I - VIII Pomi - Reabilitare.
Încă din cursul lunii iulie a anului 2009, pe când inculpatul U.I. deţinea deja funcţia de director adjunct la D.G.F.P. a judeţului Satu Mare, acesta era la curent cu contractele pe care inculpatul Ş.V., le avea în derulare şi cu privire la banii pe care urma să-i încaseze, iar cu ocazia încasării unor tranşe din banii restanţi cei doi inculpaţi au prilej de a glumi pe seama acestora, respectiv inculpatul Ş.V., remarcă că a luat cei mai mulţi bani din cei alocaţi prin hotărâre de guvern iar inculpatul U.I. îi comunică, în acest context că se află printre privilegiaţi. Cu aceeaşi ocazie inculpatul U.I. îi comunică prietenului său sumele de bani ce i-au intrat, respectiv 1 miliard (lei vechi) pentru L. şi 330 milioane (lei vechi) pentru Săuca.
Pe baza relaţiei de prietenie dintre cei doi inculpaţi, inculpatul U.I. se implică în bunul mers al activităţilor inculpatului Ş.V., îi oferă sfaturi cu privire la modul de stabilire a unor preţuri în anumite contracte ("poţi să ridici şi preţul până la 85%" - 6 octombrie 2009), discută cu persoanele din anturajul său, din mediul politic cu privire la sumele de bani pe care societatea acestuia le are de încasat ("am vorbit cu A. ... nu depinde de ea, ci de prefect, ..., am vorbit şi cu el şi o zis că se ocupă de problemă, ... suma pentru Satu Mare e de 20 şi din care tu ai 5" - 17 octombrie 2009).
Pe lângă demersurile legale, respectiv obţinerea unor titluri executorii constând în hotărâri judecătoreşti de obligare la plata sumelor restante, inculpatul Ş.V., continuă eforturile pentru a intra în posesia acestor sume. Astfel, tot în cursul lunii octombrie 2009 îi comunică inculpatului U.I. rezultatul unor discuţii pe care le-a avut la Bucureşti, respectiv faptul că "banii se împart la M.E., ..., în funcţie de necesităţile grave care sunt în pericol" - 14 octombrie 2009.
După ce la data de 20 octombrie 2009 cei doi inculpaţi ajung la concluzia că nu prefectul judeţului este persoana în măsură să-i ajute în problema alocării banilor, inculpatul U.I. îl contactează telefonic pe martorul H.I., preşedintele organizaţiei judeţene a P.D.L. (formaţiune politică aflată în coaliţia de guvernare în acel moment) şi deputat în Parlamentul României, care se afla la Bucureşti, şi-i cere să aibă în vedere situaţia prietenului său, inculpatul Ş.V., care are de încasat 5 miliarde pentru lucrarea de la L., comunicându-i totodată că a vorbit şi cu A., adică inculpata P.M., manifestându-şi disponibilitatea de a se deplasa până la Bucureşti cu avionul. La aceeaşi dată martorul H.I. le spune că lucrarea de la L. a avut-o în vedere cu un miliard încă de trei săptămâni de când a făcut propunerile către minister (finanţe) iar inculpatul U.I. îşi manifestă regretul că a ajuns prea târziu să vorbească cu el. După alte câteva zile, la data de 23 octombrie 2009 cei doi inculpaţi, U.I. şi Ş.V. se felicită că au ajuns în sfârşit să vorbească cu omul potrivit, context în care inculpatul U.I. arată că "o zis că numai eu am venit cu propuneri de astea, ...".
Inculpatul U.I. a obţinut promisiunea de la martorul H.I. ca la viitoarele alocări de sume de bani să aibă în vedere situaţia acestuia, aspect pe care inculpatul U.I. îl comunică şi prietenului său - 23 octombrie 2009 - "pentru asta o să fie numai un miliard, dar o zis că merge acum săptămâna asta înapoi şi se face o nouă listă şi îi dă drumul".
În continuare, inculpatul U.I., presat la rândul său de către inculpatul Ş.V., îl apelează în mod repetat pe martorul H.I. care se afla la Bucureşti, solicitându-i să nu uite de Grădiniţa din L. Astfel într-o discuţie telefonică din data de 27 octombrie 2009 îi transmite "să nu uiţi cu rechizitele la şcoală" iar într-o altă discuţie din data de 3 noiembrie 2009 îi aminteşte "ce faci, ai uitat de mine? ... vezi ce poţi face pentru astea două, mai ales pentru asta mai mică cu 5 miliarde". În aceeaşi zi, după aproximativ o oră inculpatul U.I. îl contactează din nou telefonic pe deputatul H.I. şi se interesează când vine acasă la Satu Mare, comunicându-i că un prieten (inculpatul Ş.V.) vroia să meargă până la el la Bucureşti, idee abandonată după ce stabilesc că se vor vedea acasă cu toţii joi. Cu aceeaşi ocazie îi cere "bagă mai întâi asta, L., pe grădiniţă".
În acelaşi context, inculpatul U.I., la solicitarea inculpatului Ş.V., îi intermediază acestuia din urmă o întâlnire cu deputatul H.I., printr-o convorbire telefonică din data de 5 noiembrie 2009, întâlnire ce are loc la data de 6 noiembrie 2009, la Satu Mare, la sediul P.D.L. Satu Mare, în jurul orelor 12,00.
După ce inculpatul Ş.V. a constatat că demersurile sale repetate nu au încă nici un rezultat, la data de 18 noiembrie 2009 într-o altă convorbire telefonică, îi cere, în mod expres inculpatului U.I., ca la întâlnirea pe care acesta din urmă o va avea cu prefectul judeţului să-i reamintească situaţia sa: "spune-i concret aşa, pe litera legii ...", context în care inculpatul U.I. îi relatează că a vorbit şi ieri cu acesta şi că este primul pe listă.
La data de 8 decembrie 2009 după ce inculpaţii U.I. şi Ş.V. îşi stabilesc o întâlnire, inculpatul U.I. o contactează telefonic pe inculpata P.M. căreia i se plânge că "încă n-o intrat în cont nimica" deşi "s-o făcut treburile atuncea", cerându-i totodată să fie anunţat "când îi ceva cu ăsta". Totodată, mai înainte de a merge la întâlnire, cere tot telefonic unui coleg de muncă (G.) să rezolve anumite probleme ale societăţii inculpatului Ş.V.: "văd că cu cealaltă ai percutat şi cu asta să încerci ceva. ... Spor la treabă". De asemenea, unui alt coleg (I.), îi spune să aibă grijă tot de societatea inculpatului Ş.V. înspre seară, inculpatul Ş.V. se asigură, prin intermediul unei convorbiri telefonice avute cu inculpatul U.I. că a discutat problema sa şi "că nu va ieşi din cărţi".
În continuare inculpatul U.I. menţine contactele, atât cu inculpata P.M., cât şi cu martorul H.I. pentru atingerea scopurilor sale iar rezultatele demersurilor le comunică prietenului său, inculpatul Ş.V. Astfel, la data de 11 decembrie 2009 îi spune în acest sens că "Arma este creierul, ea o venit cu suma să o împartă" iar despre martorul H.I. afirmă că "el nu ştie nimic".
După ce la data de 14 decembrie 2009, inculpata P.M. îi transmite inculpatului U.I. că "încă nu au intrat banii, dar acum se pregătesc" la data de 15 decembrie 2009 îi comunică că a primit hârtiile şi în continuare aşteaptă să intre şi banii în cont. Consecvent cu acţiunile sale, inculpatul U.I. transmite mai departe informaţia primită inculpatului Ş.V., care îl asigură că vor bea "sucul" împreună pentru această reuşită iar inculpatul U.I. arată, în plus că va vorbi la trezorerie ca banii să intre în contul prietenului său în cel mai scurt timp posibil. A doua zi la 16 decembrie 2009 inculpatul U.I. o sună din nou pe inculpata P.M. interesându-se de bani, ocazie cu care aceştia remarcă că este vorba despre o sumă mică "doi lei", dar şi că banii "or sta şi or face pui în altă parte" şi ăştia. La câteva minute după discuţia cu inspectorul şcolar general, inculpatul U.I. îşi sună prietenul care remarcă că sunt deja mai aproape decât mai departe, în legătură cu încasarea banilor şi reiterează promisiunea de ai duce o bucată de "fleică", din aceea cu privire la care s-au înţeles la restaurant.
Deşi banii urmau a fi viraţi în contul Grădiniţei L. de către Inspectoratul Şcolar, inculpatul U.I. menţine legătura şi cu martorul H.I. care îi transmite greşit că banii au fost viraţi deja - 21 decembrie 2009, iar după ce la aceeaşi dată de 21 decembrie 2009 inculpatul U.I. mai poartă o discuţie cu inculpata P.M., a doua zi, la 22 decembrie 2009 îi comunică inculpatului Ş.V., că ordinele au fost semnate şi banii trebuie să intre în trezorerie. La aceeaşi dată inculpatul Ş.V. face o vizită la domiciliul inculpatului U.I. unde îi lasă "chestia asta" după care îşi stabilesc o întâlnire.
În jurul orelor 15.00, tot la data de 22 decembrie 2009, martorul B.V., care a deţinut funcţia de vicepreşedinte interimar la Organizaţia judeţeană a P.D.L. Satu Mare până în luna octombrie a anului 2009 când a fost numit cu sprijinul politic al organizaţiei din care făcea parte, în funcţia de comisar şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Satu Mare, îl sună pe inculpatul U.I. şi în cadrul a două discuţii telefonice consecutive îi transmite cele comunicate de martorul H.I., în legătură cu plata lucrărilor efectuate de către societatea inculpatului Ş.V. la Grădiniţa din L., în sensul că banii de la Inspectorat nu se deblochează până nu trece pe la trezorerie, pe la C., (soţia inculpatului U.I.) pentru a lăsa 3% din sumă. Inculpatul U.I. nu pare surprins şi remarcă "numai să intre", arătând totodată că a discutat aceste aspecte cu N. (martorul H.I.), situaţia fiind clară. La momentul acestei discuţii martorul B.V., omul nr. 2 din partid la nivel judeţean, cunoştea despre existenţa lucrărilor aflate pe lista unităţilor ce aparţin de Inspectoratul Şcolar, cunoştea suma alocată pentru firma inculpatului Ş.V. pentru lucrările efectuate la Grădiniţa din L., respectiv 100.000 RON dar şi comisionul de 3% din această sumă de bani. În continuare, după ce i-au fost comunicate în mod explicit şi ultimele condiţii necesare pentru a se dispune virarea sumelor în contul unităţii de învăţământ, inculpatul U.I. îşi sună prietenul apropiat, pe inculpatul Ş.V. şi îi comunică la rândul său că pentru a se da drumul la bani mai trebuie îndeplinite anumite condiţii pe care nu i le poate comunica prin telefon, urmând să se întâlnească a doua zi.
În ziua următoare, la data de 23 decembrie 2009, după ce vorbeşte cu inculpatul Ş.V., inculpatul U.I. transmite telefonic martorului B.V. că a vorbit cu "omul" său şi este de acord, interesându-se când intră banii iar răspunsul vine prompt în sensul că banii trebuie să intre azi, mâine la Inspectorat.
La data de 24 decembrie 2009 inculpata P.M. în calitate de Inspector Şcolar General semnează Dispoziţia bugetară din 24 decembrie 2009 privind virarea sumei de 100.000 RON în contul Grădiniţei cu Program Prelungit L. care la rândul său face plata către beneficiarul SC N.C. SRL Negreşti-Oaş, reprezentând contravaloarea Facturii din 6 august 2008, adică o parte din preţul stabilit prin Contractul de lucrări din 14 decembrie 2007, prin Ordinele de Plată din 29 decembrie 2009.
La data de 28 decembrie 2009 inculpata P.M. îl sună pe inculpatul U.I., discutând despre suma de bani pe care "omu" trebuia să-i încaseze deja iar inculpatul U.I. îi relatează despre solicitarea martorului B.V. cu privire la care inculpata P.M. era la curent.
În cursul lunii aprilie a anului 2011 lucrători de poliţie din cadrul D.N.A. au procedat la ridicarea de la trezoreria P.D.L. Satu Mare, U.C., soţia inculpatului U.I., a mai multor documente privind încasările acestei organizaţii (registre de casă, chitanţiere). În acest context, inculpatul U.I. îi transmite soţiei în cadrul unei convorbiri telefonice din data de 15 aprilie 2011 să predea actele solicitate de către D.N.A. pe bază de proces-verbal, dar numai cu privire la persoanele care au cotizat pe chitanţă, nimic altceva.
Cu privire la încadrarea juridică şi analiza probelor, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 257 C. pen., constituie infracţiunea de trafic de influenţă, primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Fapta inculpatului U.I., având funcţia de director adjunct în cadrul D.G.F.P. a judeţului Satu Mare, care în cursul lunii decembrie a anului 2009 a pretins de la inculpatul Ş.V., administrator la SC N.C. SRL Negreşti-Oaş, pentru P.D.L. Satu Mare, un procent de 3% din contravaloarea lucrărilor achitate acestuia de către Inspectoratul Şcolar Satu Mare, pentru a-şi exercita influenţa asupra inculpatei P.M., inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Satu Mare, aşa încât aceasta să facă plata pentru lucrarea efectuată de către societatea inculpatului Ş.V., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, fiind prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
Fapta aceluiaşi inculpat care în cursul lunii decembrie a anului 2009 a determinat-o pe inculpata P.M., inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Satu Mare să accepte promisiunea unor bani pentru P.D.L. - Satu Mare, respectiv un procent de 3% din contravaloarea lucrărilor achitate de către Inspectoratul Şcolar Satu Mare către SC N.C. SRL Negreşti-Oaş, firmă administrată de către inculpatul Ş.V., pentru a dispune plata pentru lucrarea efectuată de această societate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la luare de mită, fiind prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
S-a mai reţinut că, faptele inculpatului U.I., mai sus descrise care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de influenţă şi instigare la luare de mită, şi care rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză, au fost săvârşite în următoarele împrejurări relevante:
Astfel, inculpatul U.I., ajuns într-o funcţie de conducere în cadrul D.G.F.P. a judeţului Satu Mare, cu sprijinul partidului politic din care făcea parte, P.D.L., a luat hotărârea pe care a şi pus-o în practică de a specula ( de a vinde) influenţa reală pe care o avea asupra altor colegi de partid, conducători ai altor instituţii publice din Satu Mare, (inculpata P.M., martorul H.I., prefectul judeţului) în folosul prietenului său, inculpatul Ş.V., respectiv pentru atingerea scopurilor acestuia, constând în accederea, cu precădere, la sumele de bani pe care societatea acestuia din urmă, SC N.C. SRL Negreşti-Oaş le avea de încasat din fonduri guvernamentale ca urmare a diferitelor servicii prestate în beneficiul unor unităţi de învăţământ din judeţ. În acest sens, inculpatul U.I. acceptă ca în schimbul unor sume de bani sau alte foloase, să intervină la inculpata P.M. sau la celelalte persoane mai sus nominalizate, în interesul inculpatului Ş.V.
În acest sens inculpatul U.I. a acceptat promisiunea unor bani sau daruri iar fapta a fost comisă direct şi nu prin intermediari.
Fapta a fost săvârşită mai întâi pentru sine, respectiv acceptarea promisiunii s-a făcut în profitul inculpatului U.I. şi apoi pentru altul, respectiv în profitul partidului său;
Inculpatul U.I. avea o influenţă reală asupra inculpatei P.M., asupra prefectului judeţului şi asupra martorului H.I., respectiv se bucura în mod real de încrederea acestora, aflându-se în relaţii apropiate şi foarte bune cu aceştia.
Influenţa reală a inculpatului U.I. a constituit, pentru inculpatul Ş.V. motivul pentru atingerea scopurilor sale;
Prevalându-se de influenţa pe care o avea, inculpatul U.I. nu numai că a promis o intervenţie pe lângă inculpata P.M. şi alte persoane, dar a şi intervenit în mod concret pentru ca banii să ajungă cât mai repede în contul societăţii prietenului său. Urmare şi a intervenţiei inculpatului U.I., pretenţiile inculpatului Ş.V. s-au materializat, în scurt timp;
Acceptarea promisiunii de daruri sau alte foloase de către inculpatul U.I. a avut loc mai înainte ca inculpata P.M. să semneze dispoziţia de plată privind virarea unor sume de bani către Grădiniţa L.;
Inculpatul U.I. a acţionat cu intenţie directă în ce priveşte săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv acesta şi-a dat seama şi a vrut să-şi trafice influenţa sa reală asupra Inspectorului Şcolar General, în scopul determinării acestuia să îndeplinească un act ce intra în atribuţiile sale de serviciu;
Consumarea infracţiunii a avut loc în momentul în care inculpatul U.I., care avea o influenţă reală asupra inculpatei P.M. a acceptat promisiunea prietenului său, inculpatul Ş.V., pentru a o determina pe inculpata P.M. să facă un act ce intra în atribuţiile acesteia de serviciu.
Potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constituie infracţiunea de cumpărare de influenţă, fapta de a promite, oferi sau de a da (remite) bani, daruri sau alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Conform prevederilor art. 255 alin. (1) C. pen., constituie infracţiune de dare de mită, promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririlor de serviciu ale funcţionarului sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
Fapta inculpatului Ş.V., administrator al SC N.C. SRL Negreşti-Oaş, care în a doua jumătate a anului 2009 a promis bani sau alte foloase inculpatului U.I., director adjunct în cadrul D.G.F.P. a judeţului Satu Mare, pentru ca acesta din urmă să-şi exercite influenţa asupra inculpatei P.M. inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Satu Mare, astfel încât aceasta să facă plata unei lucrări către acesta, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, fiind prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Fapta aceluiaşi inculpat care în cursul lunii decembrie 2009 a dat pentru P.D.L. - Satu Mare, suma de 3.000 RON, reprezentând un procent de 3% din contravaloarea lucrărilor achitate de către Inspectoratul Şcolar Satu Mare societăţii sale, pentru a o determina pe inculpata P.M., inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Satu Mare, să semneze dispoziţiile de plată şi să achite contravaloarea lucrărilor efectuate către SC N.C. SRL Negreşti-Oaş, firmă administrată de către inculpatul Ş.V., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, fiind prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Inculpatul Ş.V., om de afaceri şi prieten apropiat al inculpatului U.I., care cu sprijinul partidului politic din care făcea parte a fost numit în funcţia de director adjunct la D.G.F.P. a judeţului Satu Mare, avea un interes major ca prin intermediul şi cu ajutorul prietenului său, să acceadă într-un termen cât mai scurt, la sumele de bani pe care societatea pe care o administra, SC N.C. SRL Negreşti-Oaş, trebuia să le încaseze pentru diferite lucrări efectuate în folosul unor unităţi de învăţământ din judeţul Satu Mare.
În acest sens, începând cu a doua jumătate a anului 2009, după ce demersurile legale ale inculpatului Ş.V., au intrat într-un impas, acesta făgăduieşte (promite) în mod repetat în cadrul întâlnirilor pe care le are cu inculpatul U.I. (în biroul acestuia din urmă sau la diferite localuri) sume de bani sau alte foloase pentru atingerea scopurilor sale. Inculpatul Ş.V. avea cunoştinţă de faptul că inculpatul U.I. se bucura în mod real de încrederea inculpatei P.M. - inspector şcolar general, a prefectului judeţului şi a martorului H.I. - deputat de Satu Mare şi liderul Organizaţiei Judeţene a P.D.L. Satu Mare, aflându-se în relaţii apropiate şi foarte bune cu aceştia şi prin urmare îi cere în mod repetat ca în cadrul întâlnirilor cu aceştia să discute interesele sale, respectiv modalităţile în care poate intra mai repede în posesia sumelor de bani restante. Totodată, prin intermediul inculpatului U.I. ajunge să se întâlnească faţă în faţă şi cu martorul H.I. pentru a-şi susţine personal interesele (la data de 6 noiembrie 2009).
Prin activităţile sale, mai sus descrise, inculpatul Ş.V. a săvârşit infracţiunea de cumpărare de influenţă, în cunoştinţă de cauză. Deşi momentul concret în care a efectuat primele promisiuni către inculpatul U.I. (traficantul de influenţă) nu a fost stabilit cu exactitate şi astfel nu se poate identifica exact momentul consumării infracţiunii, din discuţiile telefonice purtate ulterior cu inculpatul U.I., rezultă săvârşirea anterioară a faptei, cât timp inculpatul Ş.V. reiterează promisiunile anterioare privind remiterea de bani sau alte foloase iar inculpatul U.I. nu le respinge. În acest sens se pot reţine convorbirile avute de către cei doi inculpaţi la datele de 15 decembrie 2009 şi 16 decembrie 2009, mai sus evocate.
După ce la data de 22 decembrie 2009 inculpatul Ş.V. primeşte vestea de la inculpatul U.I. că pentru încasarea sumelor de bani, mai trebuie rezolvate anumite probleme (plata comisionului de 3% către partid, din banii ce urmau a fi încasaţi), despre care nu pot vorbi în detaliu prin intermediul telefonului, inculpaţii nu par îngrijoraţi, iar până a doua zi (23 decembrie 2009) această problemă este rezolvată, de unde rezultă că inculpatul Ş.V. a remis suma de 3.000 RON, pentru ca inculpata P.M. să semneze dispoziţiile de virare a sumei de 100.00 RON către Grădiniţa cu Program Prelungit L., onorându-şi astfel promisiunile anterioare către inculpatul U.I. Prin plata sumei de bani reprezentând un comision de 3% din suma de bani restantă ce urma a fi încasată de societatea acestuia, inculpatul Ş.V. a săvârşit şi infracţiunea de dare de mită, cu vinovăţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., constituie infracţiunea de luare de mită, fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contra acestor îndatoriri; fapta fiind mai gravă dacă a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control.
Fapta inculpatei P.M. care, în cursul lunii decembrie 2009, în calitate de inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Satu Mare, la insistenţele inculpatului U.I., a făcut plata unei lucrări către inculpatul Ş.V., administrator al SC N.C. SRL Negreşti-Oaş, însă doar după ce a primit de la acesta, pentru P.D.L. - Satu Mare, un procent de 3% din contravaloarea lucrării achitate de către Inspectoratul Şcolar Satu Mare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, fiind prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Inculpata P.M., în calitate de inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Satu Mare, era ordonator principal de credite şi avea atribuţia de a semna dispoziţiile de plată privind virarea sumelor de bani alocaţi din fonduri guvernamentale pentru plata lucrărilor de reabilitare la unităţile şcolare din judeţ. Aceasta cunoştea situaţia lucrărilor efectuate de societatea inculpatului Ş.V. la Grădiniţa cu Program Prelungit L., respectiv a sumelor de plată restante către aceasta. În a doua jumătate a anului 2009 a fost abordată telefonic de numeroase ori de către inculpatul U.I., coleg de partid şi cu care se afla în relaţii amicale, în legătură cu plata sumelor restante către societatea inculpatului Ş.V., luând astfel cunoştinţă de interesul crescut şi disponibilitatea acestuia din urmă pentru atingerea acestui scop. În acest sens inculpata P.M. avea o motivaţie proprie de a-şi ajuta apropiaţii, colegi de partid, relevantă fiind în acest sens convorbirea telefonică din data de 8 decembrie 2009 în care îi transmite inculpatului U.I.: "îţi dai seama că-s prima, care vreau să fac bucurii la oameni, numai să pot". Din cuprinsul acestei convorbiri telefonice rezultă în plus, că la acest moment inculpata P.M. cunoştea demersurile ilicite ale inculpatului Ş.V. în vederea recuperării banilor.
Încă din 17 octombrie 2009 inculpata P.M. a fost abordată de către inculpatul U.I. în legătură cu acest aspect, dar la acel moment îi transmite că nu depinde de ea ci de prefect; în cursul lunii decembrie 2009 situaţia este oarecum schimbată, inculpatul U.I. transmiţând inculpatului Ş.V. că A. e creierul, ea a venit cu ideea să împartă banii (11 decembrie 2009). Mai înainte de a dispune virarea banilor, inculpata P.M. îl ţine la curent pe inculpatul U.I. în legătură cu acest demers: la 14 decembrie 2009 "banii nu au intrat dar se pregătesc" iar la 15 decembrie 2009 "au intrat hârtiile, aştept să intre banii în cont; când intră îţi spun". Tot la data de 15 decembrie 2009, inculpata P. îi transmite şi ultime sfaturi pentru a intra în posesia banilor: "trebuie să facă facturi şi să pornească" iar inculpatul U.I.o roagă să-l anunţe pentru a putea să se pregătească. La data de 22 decembrie 2009 inculpatul U.I. cunoştea că "hârtiile" au fost semnate de către inculpata P. cu care se afla în contact permanent iar din discuţiile telefonice purtate între cei doi inculpaţi la data de 28 decembrie 2009, rezultă că inculpata P.M. cunoştea despre condiţionarea virării sumelor de bani de plata comisionului de 3% ce trebuia încasată de U.I., trezoreria partidului.
La data de 8 ianuarie 2010 inculpatul U.I. o vizitează la domiciliu pe inculpata P. unde îi lasă ceva, împrejurare ce o uimeşte şi o determină să-i mulţumească (aspect ce rezultă din cele două convorbiri telefonice purtate între cei doi inculpaţi la acea dată).
Faptele reţinute în sarcina celor trei inculpaţi rezultă din probele ce au fost administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, care se coroborează între ele. Astfel cele mai relevante sub aspect probator sunt probele ce rezultă din înregistrările audio efectuate în cauză.
Din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice rezultă atât natura relaţiilor dintre cei trei inculpaţi, cât şi interesul inculpatului Ş.V. în recuperarea unor sume restante de bani, activităţile acestuia de cumpărare a influenţei inculpatului U.I. şi de dare de mită, inclusiv modul de traficare a influenţei inculpatului U.I. (întâlnirile repetate cu inculpatul Ş.V. şi apoi intervenţiile la persoanele cu putere de decizie în alocarea şi plata sumelor de bani) şi atitudinea inculpatei P.M. de nerespingere a propunerilor venite dinspre inculpatul Ş.V. prin intermediul inculpatului U.I.
Tot din cuprinsul acestora rezultă şi încercarea de a ascunde plata făcută de către inculpatul Ş.V., cu titlu de mită, în cursul lunii decembrie a anului 2009, ca urmare a îndeplinirii prestaţiei de către inculpata P.M. (3.000 RON - reprezentând 3% din banii viraţi în contul societăţii sale).
Probele ce rezultă din convorbirile telefonice interceptate se coroborează cu declaraţiile martorului B.V. atât din cursul urmăririi penale, când avea calitatea de învinuit, cât şi din cursul cercetării judecătoreşti. Astfel, audiat de către procuror, acesta a arătat: în cursul lunii decembrie 2009, îmi amintesc că am discutat telefonic cu H.I., preşedintele P.D.L. - Organizaţia Satu Mare, ocazie cu care acesta mi-a cerut să îi comunic numitului U.I. ca acesta să ia legătura cu Ş.V. pentru a-i transmite să treacă pe la trezoreria P.D.L. Satu Mare, U.C., unde să plătească 3% la care l-am întrebat despre ce este vorba, acesta spunându-mi că este vorba de 3% din contravaloarea unei lucrări efectuată de firma lui Ş.V., însă ştie U.I. mai multe detalii. Aceleaşi aspecte au fost susţinute de către B.V. şi cu ocazia audierii în faţa instanţei, sub prestare de jurământ, în calitate de martor.
Într-una din declaraţiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul Ş.V. recunoaşte că a făcut mai multe donaţii la partid, printre care şi în cursul lunii decembrie 2009, ceea ce confirmă acuzaţia reţinută în sarcina sa, dar aceste susţineri sunt retractate în declaraţiile ulterioare, deşi sunt singurele care corespund cu adevărul juridic ce rezultă din probele administrate. De altfel, se poate observa că din răspunsul primit de la Organizaţia Negreşti-Oaş a P.D.L. rezultă că acesta nu figurează cu finanţări, sponsorizări sau donaţii. În plus, din cuprinsul aceleiaşi adrese rezultă că acesta ar fi devenit membru al organizaţiei abia din 7 octombrie 2009, având Carnetul cu număr din 26 octombrie 2009, deşi conform susţinerilor sale este membru de partid din anul 2006.
Interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor telefonice, precum şi în mediul ambiental efectuate în cauză de către organele de urmărire penală s-au făcut cu respectarea dispoziţiilor legale, motiv pentru care urmează a fi respinsă solicitarea apărării de a nu se ţine cont de probele ce rezultă din acestea.
Astfel, interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor telefonice a fost efectuată în baza autorizaţiilor emise de către instanţa de judecată (prin preşedintele instanţei sau persoana desemnată în acest scop), după ce prin încheieri motivate au fost admise cererile procurorului formulate în acest sens.
Procesele-verbale de redare a acestor înregistrări, constituie mijloace de probă din moment ce au fost cuprinse în procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare efectuate în cauză, încheiat conform dispoziţiilor art. 224 alin. (3) C. proc. pen.
Nu are relevanţă nici împrejurarea că interceptările au fost efectuate în faza actelor premergătoare, respectiv mai înainte de a se dispune începerea urmăririi penale în cauză, cât timp textele de lege care reglementează modul de efectuare al acestora (art. 911 - art. 916 C. proc. pen.) nu limitează posibilitatea efectuării acestora într-un anumit moment procesual.
În concluzie, instanţa a reţinut că nu se poate constata nulitatea interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice efectuate în cauză, nefiind încălcate dispoziţiile legale care reglementează efectuarea acestora.
Potrivit art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe. Aspectele referitoare la probe, mijloace de probă şi aprecierea lor sunt reglementate de art. 63 - 64 C. proc. pen.
Conform art. 65 C. proc. pen., sarcina administrării probelor revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată, în baza prezumţiei de nevinovăţie, inculpatul nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia. În cazul când există probe de vinovăţie, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie, potrivit art. 66 alin. (2) C. proc. pen.
Instanţa a reţinut că este nefondată şi nu poate fi primită apărarea inculpaţilor prin care s-a solicitat achitarea acestora, pentru că faptele nu există (art. 10 lit. a) C. proc. pen.), pe motiv că probele nu demonstrează existenţa infracţiunilor.
A se reţine că faptele imputate inculpaţilor nu există, înseamnă a aprecia că întâlnirile şi discuţiile ce au avut loc între inculpaţi, (separat între inculpatul U.I.şi Ş.V. şi separat între inculpaţii U.I. şi P.M.), respectiv intervenţiile repetate ale inculpatului U.I. mai întâi la martorul H.I., pentru alocarea sumelor de bani şi apoi la inculpata P.M., pentru virarea sumei alocate, sunt imaginare. Totodată declaraţiile martorului B.V. ar trebui calificate ca simple invenţii, deşi acestea sunt fidele cu ceea ce rezultă din interceptările efectuate în cauză.
Împrejurarea că niciunul dintre inculpaţi nu au recunoscut săvârşirea faptelor nu echivalează cu lipsa acestora, cât timp săvârşirea lor rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate. Nici împrejurarea că faptele nu rezultă în întregul lor din administrarea doar a unor mijloace de probă, cum ar fi doar din procesele-verbale de redare a înregistrărilor sau declaraţiile inculpaţilor nu poate duce la concluzia inexistenţei faptelor.
Cu privire la individualizarea sancţiunilor aplicate şi alte măsuri, instanţa de fond a reţinut că:
Inculpaţii U.I., P.M. şi Ş.V. au săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina lor cu vinovăţie, prin urmare, s-a dispus condamnarea acestora.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. şi anume dispoziţiile părţii generale a C. pen. referitoare la participaţie şi pluralitatea de infracţiuni, limitele de pedeapsă fixate de dispoziţiile Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi ale art. 254, art. 255 şi art. 257 C. pen., de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana inculpaţilor, dar şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală a inculpaţilor.
În ce priveşte limitele de pedeapsă prevăzute în cuprinsul legilor de incriminare a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, instanţa a reţinut următoarele:
- potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, infracţiunea de cumpărare de influenţă se sancţionează cu închisoare de la 2 la 10 ani;
- potrivit dispoziţiilor art. 27 C. pen., instigatorul la o faptă prevăzută de legea penală săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor; la stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii, precum şi de dispoziţiile art. 72 din acelaşi cod;
- potrivit dispoziţiilor art. 257 C. pen., traficul de influenţă se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 10 ani, iar potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 dacă infracţiunea de trafic de influenţă a fost săvârşită de o persoană, care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, respectiv faţă de una dintre persoanele mai sus arătate sau faţă de un funcţionar cu atribuţii de control, maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani;
- potrivit dispoziţiilor art. 254 alin. (1) C. pen. infracţiunea de luare de mită se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi iar dacă fapta a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control, cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, potrivit alin. (2); iar potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, infracţiunea de luare de mită prevăzută la art. 254 C. pen. se pedepseşte potrivit acestui text de lege;
- potrivit dispoziţiilor art. 255 C. pen. infracţiunea de dare de mită se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani; iar potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, infracţiunea de dare de mită prevăzută la art. 255 C. pen. se pedepseşte potrivit acestui text de lege.
În ce priveşte gradul de pericol social al faptelor comise de către inculpaţi, instanţa a apreciat că acesta este unul ridicat. În acest sens, a avut în vedere, pe de o parte, gradul de pericol social generic mai ridicat în cazul infracţiunilor de corupţie, dar, pe de altă parte, şi împrejurările concrete privind modul de săvârşire al acestora (mai sus descrise), sumele de bani folosite în săvârşirea acestora, respectiv un procent de 3% din sumele alocate pentru plata unor lucrări prestate în folosul unor instituţiile publice şi rezultatul activităţii inculpaţilor, inclusiv obţinerea de fonduri pentru finanţarea unui partid politic.
Astfel, la baza întregii activităţi infracţionale a stat dorinţa inculpatului Ş.V. de a-şi recupera într-un termen cât mai scurt sumele de bani pe care societatea pe care o administra, SC N.C. SRL Negreşti-Oaş le avea de încasat din fondurile unor instituţii publice, prin orice mijloace, chiar nelegale. Ideea infracţională a fost pusă în practică prin intermediul prietenului său, inculpatul U.I., ajuns într-o funcţie publică importantă la nivelul judeţului şi care se bucura de o reală încredere în rândul altor persoane cu putere de decizie. Inculpatul Ş.V. nu şi-a asumat responsabilitatea faptelor sale, negând rolul său în lanţul infracţional, deşi a fost iniţiatorul faptelor de corupţie.
Inculpatul U.I. nu a rezistat tentaţiilor promisiunilor de bani şi alte bunuri venite din partea inculpatului Ş.V. şi şi-a traficat influenţa în folosul acestuia, atât pe lângă inspectorul şcolar general cât şi asupra deputatului H.I. Inculpatul U.I. a acţionat în permanenţă şi cu consecvenţă în folosul prietenului său şi apoi în interesul partidului politic din care făcea parte, intervenind în repetate rânduri atât la inspectorul şcolar general cât şi la martorul H.I. şi s-a asigurat la sfârşit de onorarea promisiunilor făcute de către omul de afaceri. Nici inculpatul U.I. nu şi-a asumat responsabilitatea faptelor sale, negând comiterea faptelor ilicite, deşi a asigurat legătura între interesele particulare şi interesele partidului din care făcea parte.
Inculpata P.M. a cedat la insistenţele inculpatului U.I. şi a asigurat astfel realizarea intereselor particulare şi de partid, din funcţia publică pe care o deţinea. Şi inculpata P.M. a negat săvârşirea faptei imputate, neasumându-şi responsabilitatea în legătură cu aceasta, atitudine neconformă cu probele existente în cauză.
Inculpaţii U.I., P.M. şi Ş.V. nu au antecedente penale, aflându-se la primul contact cu legea penală, având astfel o bună conduită anterior săvârşirii faptelor imputate. Aceste împrejurări vor fi reţinute ca circumstanţe atenuante în favoarea tuturor inculpaţilor, conform dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. cu consecinţa reducerii pedepselor aplicate sub minimul special prevăzut de lege, în condiţiile art. 76 C. pen.
În cazul tuturor inculpaţilor, instanţa a ţinut cont la individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a fi aplicate acestora, de calitatea acestora la momentul săvârşirii faptei (inspector şcolar general în cazul inculpatei P.M., director adjunct în cadrul finanţelor judeţene în cazul inculpatului U.I. şi fără calitate specială în cazul inculpatului Ş.V.), de cuantumul sumelor de bani ce au făcut obiectul infracţiunilor de corupţie (3% din sumele de bani plătite din fonduri publice - 3.000 RON), de modalităţile concrete de săvârşire a faptelor, dar şi de contribuţia fiecăruia dintre inculpaţi la comiterea acestora.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel inculpaţii U.I., P.M. şi Ş.V., apreciind-o ca netemeinică şi nelegală.
Inculpatul Ş.V. a solicitat să se desfiinţeze sentinţa şi să se trimită cauza spre rejudecare la Tribunalul Satu Mare. S-a susţinut că în cauză ne găsim în prezenţa unei nulităţi absolute, nefiind respectate dispoziţiile privind publicitatea şedinţei de judecată în şedinţa din 12 iunie 2012. Privitor la acuzaţiile ce i se aduc inculpatului apelant s-a arătat că se reţine că inculpatul apelant ar fi dat bani în contul P.D.L. or, actualul C. pen. nu reglementează luarea de mită pentru altul, condiţii în care s-a cerut ca, în cazul în care solicitarea principală nu va fi primită, să se dispună achitarea inculpatului apelant în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d) sau art. 10 lit. b) C. proc. pen. S-a precizat sub acest aspect că noul C. pen. reglementează şi primirea de mită pentru altul dar că, în actuala reglementare, nu există o astfel de dispoziţie. S-a mai precizat că acele sume de bani la care se face referire nu au fost nici cerute şi nici date şi că prin hotărâre de guvern s-au alocat sume de bani nu numai pentru acea grădiniţă, ci pentru mai multe unităţi de învăţământ.
S-a susţinut că în cauză nu sunt probe de vinovăţie în ceea ce-l priveşte pe inculpatul apelant şi că trebuie să se dea eficienţă principiului in dubio pro reo.
S-a mai susţinut că un alt motiv de desfiinţare a sentinţei îl constituie şi acela că inculpatul apelant a fost condamnat pentru o altă infracţiune decât cea pentru care a fost trimis în judecată, fără ca instanţa de fond să fi schimbat încadrarea juridică a faptei, sens în care a făcut referire la motivarea instanţei de fond.
S-a mai invocat şi nemotivarea sentinţei instanţei de fond, arătând că aceasta nu este decât o copie a rechizitoriului şi prezentarea unei teorii abstracte cu privire la infracţiunile pentru care inculpaţii apelanţi au fost trimişi în judecată.
Printr-o altă cerere subsidiară s-a solicitat să se dispună, ca urmare a admiterii apelului, desfiinţarea sentinţei în sensul de a se dispune achitarea inculpatului apelant în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar prin ultima cerere subsidiară s-a cerut să se schimbe modalitatea de executare a pedepsei în suspendare sub supraveghere sau suspendare condiţionată, arătându-se că inculpatul apelant este familist, are copii şi o mulţime de firme. A precizat că-şi menţine concluziile puse în şedinţa publică din 7 martie 2013, precum şi cele scrise depuse la dosar.
Prin apelul declarat inculpatul U.I. s-a invocat cazul de nulitate prevăzut de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. şi s-a cerut desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond. În subsidiar s-a solicitat să se dispună achitarea inculpatului, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., arătându-se că faptele reţinute în sarcina inculpatului apelant nu există.
În ceea ce priveşte nulitatea invocată, s-a arătat că la termenul de judecată din 12 iunie 2012 instanţa de fond a declarat, din eroare, şedinţă nepublică iar nu şedinţă secretă şi, de asemenea, a omis să menţioneze dacă această dispoziţie este valabilă pentru tot cursul sau pentru o anumită partea a judecăţii, condiţii în care în cauză s-au încălcat dispoziţiile art. 290 alin. (2) C. proc. pen., ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Cu privire la cererea subsidiară s-a arătat că nicio probă nu confirmă faptul că inculpatul apelant şi-ar fi traficat influenţa pentru a-l ajuta pe inculpatul Ş.V. şi nici că ar fi instigat-o pe inculpata P.M.
S-a susţinut că relaţia inculpatului apelant cu inculpatul Ş.V. este una de prietenie şi că acestea nu i-a solicitat să efectueze demersuri în vederea recuperării sumei reprezentând contravaloarea lucrărilor de la Grădiniţa L., câtă vreme amândoi ştiau care este modalitatea de obţinere a banilor, respectiv că aceştia erau alocaţi prin hotărâre de guvern. S-a arătat că suma de 3.000 RON, la care se face referire nu a fost încasată nici de inculpatul apelant şi nici de partid, neexistând nici fapta pretinderii, nici a plăţii ori cea a intervenţiei.
S-a mai invocat şi faptul că hotărârea atacată nu este motivată, precum şi faptul că instanţa nu trebuie să ţină cont la luarea hotărârii de interceptările efectuate în baza Încheierii nr. 96/S din 5 octombrie 2009 a Tribunalului Satu Mare.
Inculpata P.M. a solicitat, prin apelul declarat, să se dispună desfiinţarea sentinţei în sensul de a se dispune achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În subsidiar s-a cerut ca, în urma admiterii apelului, să se desfiinţeze sentinţa şi să se trimită cauza spre rejudecare instanţei de fond, având în vedere împrejurarea că dezbaterea cauzei în fond în şedinţa publică din 12 iunie 2012, a avut loc cu încălcarea dispoziţiilor art. 290 alin. (1) C. proc. pen. privitoare la publicitatea şedinţei de judecată.
Prin cea de-a doua cerere subsidiară a solicitat să i se aplice o pedeapsă orientată spre limita minimă şi să se dispună suspendarea condiţionată a executării acesteia.
S-a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 68 alin. (1) C. proc. pen. în ceea ce priveşte audierea în calitate de martorul a numitului B.V., sens în care s-a cerut înlăturarea declaraţiei acestui martor. Astfel, s-a arătat că este nelegală audierea ca martor a unei persoane care a participat la comiterea faptei penale şi care iniţial a fost audiat ca învinuit sau inculpat. S-a susţinut că acestuia i s-a schimbat calitatea din cea de inculpat în cea de martor, ca urmare a faptului că în urma promisiunii făcute în acest sens de organele de anchetă, acesta a declarat ceea ce "trebuia". Or, este evident că acesta nu putea fi obiectiv, respectiv nu întrunea condiţiile pentru a fi martor, depoziţia acestuia trebuind înlăturată.
În ceea ce priveşte nulitatea absolută, s-a arătat că dezbaterea cauzei în şedinţa din 12 iunie 2012 nu s-a făcut în şedinţă publică şi că, după ce s-a lămurit chestiunea legată de referatul întocmit de serviciul de probaţiune s-a acordat cuvântul pe fondul cauzei, fără ca instanţa să declare şedinţa publică, condiţii în care hotărârea primei instanţe este lovită de nulitate absolută.
S-a susţinut că hotărârea primei instanţe nu este motivată, fiind, în fapt, în prezenţa celui de-al doilea rechizitoriu, că nu s-a ţinut seama de apărările inculpaţilor, de probele propuse, inclusiv de susţinerea privind neîntrunirea elementelor constituite ale infracţiunii de luare mită, lucru care nu este lămurit.
S-a mai arătat că nu există niciun raport juridic între societatea patronată de inculpatul Ş.V. şi Inspectoratul Şcolar şi că nici măcar nu s-a stabilit de către judecătorul fondului ce a făcut în concret inculpata apelantă dar, cu toate acestea i se aplică o pedeapsă cu închisoarea. S-a mai precizat că în regimul sancţionator actual infracţiunea de luare de mită pentru altul nu există şi s-a arătat că inculpata apelantă nu a comis nicio faptă prevăzută de legea penală şi că nu i se poate pune acesteia în cârcă discuţia dintre cei doi inculpaţi apelanţi.
De asemenea, s-a arătat că fapta nu are legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatei apelante, prin H.G. nr. 1.531/2009 defalcându-se sumele de bani ce reveneau fiecărui beneficiar, printre care se afla şi grădiniţa din L. Or, în temeiul acestei hotărâri de guvern, s-au virat banii la Inspectoratul Şcolar şi, în aceeaşi zi, prin ordin de plată, banii au fost viraţi grădiniţei care, la rândul său, i-a plătit firmei constructoare.
S-a mai arătat şi faptul că la încadrarea juridică a faptei pentru care inculpata apelantă a fost trimisă în judecată s-au reţinut şi dispoziţiile alin. (2) al art. 254 C. pen. doar pentru că inculpata apelantă avea atribuţii de control.
Prin Decizia penală nr. 75/A din 6 iunie 2013 Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile penale declarate de inculpaţii U.I., P.M. şi Ş.V. împotriva Sentinţei penale nr. 119 din 26 iunie 2012 a Tribunalului Satu Mare, pe care a desfiinţat-o în sensul că:
1. A înlăturat dispoziţia privind condamnarea inculpatei P.M. la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare cu aplicarea art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 lit. c C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpata P.M. de sub învinuirea comiterii infracţiunii prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
2. A descontopit pedeapsa rezultantă de 1 ani şi 8 luni închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată inculpatului Ş.V. în pedepsele individuale de 1 an 8 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. d) C. pen. şi pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. e) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului Ş.V. de sub învinuirea comiterii infracţiunii prev. şi ped. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
A menţinut dispoziţia privind condamnarea inculpatului Ş.V. la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. d) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 8 luni, stabilit conform art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. proc. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate a dispus suspendarea şi a executării pedepselor accesorii.
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 85 C. pen.
3. A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. aplicată inculpatului U.I. în pedepsele individuale de 1 an şi 10 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. d C. pen. şi 2 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 lit. d) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul U.I. de sub învinuirea comiterii infracţiunii prev. şi ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
A menţinut dispoziţia privind condamnarea inculpatului U.I. pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 lit. d) C. pen. la o pedeapsă de 1 an şi 10 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului U.I. pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 10 luni stabilit conform art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. proc. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate a dispus suspendarea şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 85 C. pen.
A înlăturat dispoziţia de aplicare a prevederilor art. 30 din Legea nr. 78/2000 privind publicarea hotărârii (dispozitiv) după rămânerea definitivă a hotărârii într-un ziar local pe cheltuiala inculpaţilor.
A menţinut dispoziţiile sentinţei atacate care nu contravin prezentei hotărâri.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.
Examinând hotărârea apelată din oficiu şi prin prisma motivelor invocate instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
Referitor la cererile formulate de inculpaţi de desfiinţare a hotărârii apelate şi trimitere a cauzei spre rejudecare întrucât nu au fost respectate dispoziţiile privind publicitatea şedinţei de judecată în Şedinţa din 12 iunie 2012, instanţa de apel a apreciat că acestea sunt nefondate având în vedere următoarele motive:
Din cuprinsul Încheierii de şedinţă a rezultat că în şedinţa publică din 12 iunie 2013 apărătorul inculpatei P.M. a solicitat instanţei se declare judecarea cauzei în cameră de consiliu sau în şedinţă nepublică pentru formularea unor obiecţiuni privind concluziile cuprinse în referatul de evaluare al inculpatei, obiecţiuni care ar prezenta un caracter personal; instanţa a admis această cerere în temeiul art. 290 alin. (2) C. proc. pen. declarând şedinţa nepublică.
În mod evident este o eroare, întrucât dispoziţiile art. 290 alin. (2) C. proc. pen. reglementează situaţiile în care se poate declara şedinţa de judecată (care este publică) secretă, astfel că, atâta timp cât textul de lege în temeiul căruia instanţa şi-a motivat dispoziţia - art. 290 alin. (2) C. proc. pen. - permite acest lucru, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
De asemenea, s-a apreciat că nu este întemeiată nici critica inculpaţilor privind nemotivarea hotărârii judecătoreşti a instanţei de fond, din conţinutul acesteia rezultând că, în afara menţiunilor cuprinse în rechizitoriu (şi într-adevăr preluate de instanţa de fond) au fost avute în vedere şi probele administrate în faza de cercetare judecătorească (probe care au fost analizate de instanţa de fond), iar instanţa s-a pronunţat şi asupra celorlalte chestiuni de fond şi procesuale ridicate de inculpaţi pe parcursul judecării cauzei.
S-a apreciat ca fiind neîntemeiată cererea formulată de inculpatul U.I. de a nu se ţine cont la luarea hotărârii de interceptările efectuate în baza Încheierii nr. 96/S din 5 octombrie 2009 a Tribunalului Satu Mare având în vedere următoarele motive:
La data de 28 octombrie 2009, D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea, în temeiul art. 221 C. proc. pen., s-a sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen. raportat la art. 1 lit. a) şi art. 6 din Legea 78/2000, deoarece, cu ocazia administrării probelor în Dosarul nr. 36/P/2009 al aceleaşi unităţi de parchet, au rezultat indicii potrivit cărora, în cursul lunii octombrie 2009, inculpatul U.I. - director adjunct în cadrul D.G.F.P. Satu Mare îşi exercită influenţa asupra numitei P.M. - inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Satu Mare pentru ca aceasta să facă plata unei lucrări către numitul Ş.V. - administrator la SC N.C. SRL, acceptând în schimb promisiunea unor foloase materiale.
Aşa cum rezultă din Încheierea nr. 96/S din 5 octombrie 2009 dată în Dosarul nr. 96/S/83/2009 al Tribunalului Satu Mare, D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea a solicitat reînnoirea autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a comunicaţiilor telefonice purtate de M.M.D. şi M.G.C., dar şi de două persoane neidentificate, cerere ce a fost admisă. Prin aceeaşi încheiere s-a autorizat şi înregistrarea şi interceptarea convorbirilor telefonice purtate de către AN apelat N.
În considerentele încheierii s-a reţinut că iniţial s-a cerut autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice purtate de M.M.D. şi M.G.C., care erau cercetaţi în Dosarul nr. 36/P/2009 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea şi că, exploatarea primei autorizaţii date în cauză de Tribunalul Satu Mare, pe baza Încheierii nr. 45/D/2009, au rezultat date potrivit cărora făptuitorul M.G.C. are o legătură cu o persoană rămasă neidentificată, care deţine o funcţie de conducere în cadrul D.G.F.P. Satu Mare, precum şi faptul că M.M.D. şi M.G.C. cumpără prin intermediul unui anume "V.", societăţi comerciale prin intermediul cărora solicită credite de la bănci, în condiţiile în care situaţia economică a celor doi este aproape falimentară.
S-a arătat că prin Încheierea din 25 iunie 2009, Tribunalul Satu Mare a admis cerere D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea şi a autorizat interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de M.M.D. şi M.G.C., precum şi de cele două persoane, V. şi N., rămase neidentificate, despre care au rezultat indicii că sunt implicate în activităţi infracţionale.
Ulterior sesizării din oficiu, s-a format Dosarul nr. 61/P/2009 în care s-au consemnat, prin Procesul-verbal din 7 aprilie 2011 actele premergătoare, inclusiv procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 36/P/2009 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea.
De asemenea, în procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice aflate la dosarul de urmărire penală s-a precizat că acestea au fost interceptate în baza autorizaţiilor emise în Dosarul nr. 36/P/2009.
Or, potrivit art. 912 alin. (5) C. proc. pen., convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 911 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Astfel fiind, instanţa de apel a constatat că în cauză nu se impune aplicarea dispoziţiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen., convorbirile interceptate în Dosarul nr. 36/P/2009 şi utilizate în prezenta cauză nefiind obţinute în mod ilegal, condiţii în care instanţa poate ţine cont de ele, neimpunându-se înlăturarea lor.
Revenind la fondul cauzei instanţa de apel a apreciat că starea de fapt nu a fost corect stabilită de instanţa de fond, din probele administrate în cauză rezultând următoarele:
Inculpaţii U.I., P.M. şi Ş.V. sunt membrii P.D.L. Satu Mare, respectiv Negreşti-Oaş, la data comiterii faptelor inculpatul U.I. având funcţia de director adjunct al D.G.F.P. Satu Mare, iar inculpata P.M. fiind inspector şcolar general la I.S.J. Satu Mare; inculpatul Ş.V. este om de afaceri, una din societăţile comerciale deţinute de acesta, SC N.C. SRL având încheiat cu Grădiniţa cu program prelungit L. un contract de lucrări privind extinderea şi reabilitarea acestei unităţi de învăţământ - Contract de lucrări din 14 decembrie 2007 în valoare de 1.010.265,3 RON (fără TVA).
Contractul mai sus arătat a fost completat ulterior cu 2 acte adiţionale, respectiv Actul adiţional nr. 1 (prin care s-a convenit de comun acord, ca termenul de execuţie a lucrării să se prelungească până în data de 31 august 2008 şi să se suplimenteze valoarea contractului de lucrări până la suma de 1.512.393,63 RON fără TVA) şi Actul adiţional nr. 2 din 1 septembrie 2008 (prin care s-a stabilit ca termenul de execuţie a lucrării să poată fi prelungit până la data de 30 noiembrie 2008, cu condiţia ca plăţile restante ale facturilor şi situaţiile de lucrări extinse să fie achitate integral, s-a constatat că lucrările de extinderea şi reabilitarea sunt efectuate în proporţie de 90%, dar neachitate în totalitate, constructorul obligându-se să reia activitatea de execuţie a lucrărilor în funcţie de disponibilităţile financiare ale beneficiarului).
Lucrările executate în baza acestui contract au fost finalizate în toamna anului 2008, însă recepţia efectivă s-a făcut la data de 5 februarie 2009; la data finalizării lucrărilor societatea deţinută de inculpatul Ş.V. mai avea de primit aproximativ 600.000 RON din totalul sumei cuprinse în contract.
Întrucât lucrarea contractată la Grădiniţa cu program prelungit L. era cuprinsă într-un program naţional cu finanţare guvernamentală (fondurile fiind asigurate de către M.E., inspectoratele şcolare judeţene având rol de ordonator principal de credite, în urma alocării sumelor de bani prin hotărâre de guvern), începând cu finalul anului 2008, în contextul economic existent la data respectivă, au apărut întârzieri la plata lucrărilor contractate.
În aceste condiţii, inculpatul Ş.V. a început să facă demersuri în vederea recuperării creanţei sale prin promovarea unei acţiuni civile în instanţă, acţiune admisă de Tribunalul Satu Mare, însă executarea hotărârii judecătoreşti nu a putut duce la recuperarea sumelor datorate.
Totodată, inculpatul Ş.V. a apelat la inculpatul U.I., director adjunct la D.G.F.P. Satu Mare pentru a-şi recupera suma restantă; cei doi inculpaţi sunt prieteni vechi, relaţia de prietenie dintre aceştia fiind recunoscută de aceştia în declaraţiile date în faţa instanţei de fond.
La cererea inculpatului Ş.V., inculpatul U.I. şi-a traficat influenţa pe care o avea asupra colegilor din partid pentru ca inculpatul Ş.V. să primească banii datoraţi pentru lucrările efectuate la Grădiniţa cu program prelungit L.
Deşi inculpaţii Ş.V. şi U.I. nu au recunoscut aceste demersuri, la dosarul cauzei există o serie de interceptări ale convorbirilor telefonice purtate de cei doi din care rezultă cu certitudine acest lucru.
Astfel, din Procesul-verbal de transcriere a unei convorbiri telefonice purtate de cei doi inculpaţi la data de 27 iulie 2009 din conţinutul căreia rezultă că inculpatul Ş.V. îi comunica inculpatului U.I. care sunt unităţile la care a executat lucrări, iar inculpatul U.I. îi comunică sumele de bani pe care urma să le primească acestea de la guvern.
Întrucât convorbirea s-a întrerupt cei doi poartă o nouă discuţie pe aceeaşi temă, iar la un moment dat inculpatul U.I. îi spune inculpatului Ş.V. că el a luat cei mai mulţi bani, fiind printre "privilegiaţi".
Ulterior, la data de 17 octombrie 2009, inculpatul U.I. îl sună pe inculpatul Ş.V., ocazie cu care îi spune că a vorbit cu "A." - inculpata P.M., însă aceasta i-a spus că plata banilor nu depinde de ea, ci de prefect, motiv pentru care inculpatul U.I. a vorbit cu prefectul, care i-a promis că "se ocupă de problemă", dar că nu promite nimic, precizând totodată că suma de bani va fi repartizată la Satu Mare şi va primi şi inculpatul Ş.V.
Nemulţumiţi probabil de cele discutate cu prefectul, inculpatul U.I. îi spune inculpatului Ş.V. că pentru rezolvarea problemei trebuie să vorbească cu martorul H.I., preşedinte al P.D.L. - Organizaţia Judeţeană Satu Mare şi deputat în Parlamentul României, împrejurare ce rezultă din Procesul-verbal de transcriere a convorbirii telefonice purtate de cei doi inculpaţi la data de 20 octombrie 2009, inculpatul U.I. afirmând: "trebe vorbit cu omul care face, cu al nostru, cu H.".
Ca urmare, în aceeaşi zi, 20 octombrie 2009 inculpatul U.I. îl sună pe martorul H.I. de două ori pentru a-i cere acestuia să facă demersurile necesare în vederea includerii în hotărârea de guvern şi a sumelor pe care trebuia să le primească inculpatul Ş.V. pentru lucrările efectuate la Grădiniţa cu program prelungit L.; din conţinutul convorbirilor telefonice mai sus arătate rezultă că inculpatul U.I. a vorbit şi cu inculpata P.M. despre suma de bani datorată de I.S.J. Satu Mare inculpatului Ş.V., însă aceasta i-a spus că nu depinde de ea.
Din conţinutul discuţiei purtate de cei doi în data de 20 octombrie 2009, ora 14.18.20, rezultă că martorul H.I. îi spune inculpatului U.I. că îşi aminteşte că a propus ca pentru lucrările executate la Grădiniţa cu program prelungit L. să fie alocat 1 miliard de lei, inculpatul U.I. cerându-i acestuia să verifice dacă a făcut acest lucru, să "insiste" pe că "iese foarte bine deci tot".
Ulterior, inculpatul U.I. l-a mai sunat pe martorul H.I. - în data de 27 octombrie 2009, în data de 3 noiembrie 2009 (2 convorbiri) - pentru a se interesa despre data la care ar urma să intre banii, cerându-i acestuia să insiste ca banii pentru lucrările efectuate la Grădiniţa cu program prelungit L. să fie achitaţi cu prioritate.
De asemenea, inculpatul U.I. îi intermediază inculpatului Ş.V. o întâlnire cu martorul H.I., întâlnire ca a avut loc la data de 6 noiembrie 2009, după cum rezultă din discuţia telefonică purtată de inculpatul U.I. cu martorul H.I.
Toate aceste convorbiri telefonice dovedesc demersurile făcute de inculpatul U.I. la cererea inculpatului Ş.V. pentru recuperarea banilor ce trebuiau achitaţi societăţii SC N.C. SRL şi infirmă atât susţinerile inculpatului Ş.V. (potrivit căruia nu i-a cerut inculpatului U.I. să-1 ajute să-şi recupereze banii) cât şi pe cele ale inculpatului U.I. (potrivit căruia nu a purtat discuţii telefonice cu martorul H.I., pentru a-i cere acestuia să intervină pentru achitarea banilor aferenţi lucrărilor la Grădiniţa cu program prelungit L., nici nu i-a facilitat inculpatului Ş.V. întâlniri cu martorul H.I.).
De asemenea, martorul H.I. a arătat, atât în declaraţiile date în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei de fond că a avut întâlniri cu inculpatul Ş.V. în cadrul cărora acesta i-a relatat problemele pe care le are pentru recuperarea banilor datoraţi de I.S.J. Satu Mare.
Instanţa de apel a constatat totodată că martorul H.I. a declarat doar parţial adevărul, nerecunoscând că inculpatul U.I. i-a intermediat întâlnirea cu inculpatul Ş.V. sau că acestea l-a contactat şi i-a solicitat să facă demersuri pentru ca inculpatul Ş.V. să primească bani pentru lucrările efectuate la Grădiniţa cu program prelungit L., deşi aceste împrejurări rezultă cu certitudine din conţinutul convorbirilor mai sus arătate.
De asemenea, din conţinutul convorbirilor telefonice interceptate în cauză, coroborate cu declaraţiile martorului B.V. a rezultat că martorul H.I. a fost cel care a condiţionat virarea banilor de către I.S.J. Satu Mare către SC N.C. SRL Satu Mare de plata în favoarea P.D.L. Satu Mare a unui procent de 3% din valoarea sumei de bani achitată.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că, la data de 9 decembrie 2009 Guvernul României a emis H.G. nr. 1.531 privind finanţarea în anul 2009 din bugetul M.E.C.I. a unor cheltuieli de capital pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzută în bugetul de stat pe anul 2009, pentru finanţarea unor cheltuieli de capital pentru autorităţile administraţiei publice locale la unităţi de învăţământ preuniversitar de stat prin care s-a aprobat plata unor sume repartizate la unităţi de învăţământ conform anexei, are face parte integrantă din Hotărârea de Guvern (în cuprinsul căreia la poziţia 9 a fost cuprinsă şi Grădiniţa cu program prelungit L. cu suma de 100.000).
Anterior emiterii acestei hotărâri - în 8 decembrie 2009 -, inculpatul U.I. a sunat-o pe inculpata P.M. pentru a o întreba dacă nu au intrat banii, aceasta spunându-i că banii "nu au ajuns încă"; din conţinutul discuţiei telefonice purtată de cei doi rezultă că inculpatul U.I. i-a reproşat inculpatei P.M. că a afirmat că banii vor fi în cont luni - respectiv 7 decembrie 2009, aceasta spunând că ea i-a spus "ce i-au spus şi ei alţii".
Din conţinutul aceleaşi convorbiri telefonice, rezultă că inculpatul U.I. era ferm convins că banii vor fi alocaţi ("U.I. - Da, da oricum intră, deci asta, suma asta oricum intră") motiv pentru care i-a cerut acesteia să-l anunţe şi pe el când intră banii.
După emiterea hotărârii de guvern, inculpatul U.I. a sunat-o de trei ori pe inculpata P.M.- în 14 decembrie 2009, în 15 decembrie 2009 şi în 16 decembrie 2009 pentru a se interesa dacă au fost trimişi banii alocaţi prin hotărâre, informându-l totodată şi pe inculpatul Ş.V. de conţinutul acestor discuţii (procesule-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice de la dosar).
La data de 24 decembrie 2009 inculpata P.M. a semnat dispoziţia bugetară în baza căreia au fost viraţi banii alocaţi unor unităţi şcolare din judeţul Satu Mare cuprinse în anexa nr. 1 a Hotărârii de Guvern, aspect comunicat de inculpatul U.I. inculpatului Ş.V.
Anterior acestei date însă, la 22 decembrie 2009, inculpatul U.I. a fost sunat de martorul B.V., prim vicepreşedinte al P.D.L. Satu Mare, care i-a spus acestuia că martorul H.I. a spus că nu se deblochează banii de către I.S.J. Satu Mare pentru lucrările de la Grădiniţa cu program prelungit L. până când inculpatul Ş.V. nu plăteşte la trezoreria P.D.L. suma de 3.000 RON, reprezentând 3% din valoarea alocată prin hotărârea de guvern.
Această discuţie a fost confirmată de martorul B.V., care, în declaraţiile date, a arătat că în anul 2009, în urma unei discuţii avută cu martorul H.I., l-a sunat pe inculpatul U.I. pentru a-i cere acestuia să-l sune pe inculpatul Ş.V. şi să-i ceară să treacă pe la trezoreria partidului să achite 3% din contravaloarea unor lucrări din L., martorul H.I. spunându-i că "inculpatul U.I. ştie mai multe".
Aceste probe infirmă susţinerea martorului H.I. care a declarat că nu i-a cerut martorului B.V. să-i transmită inculpatului Ş.V. (prin intermediul inculpatului U.I.) să plătească la partid 3% din contravaloarea lucrărilor.
În urma discuţiei purtate cu martorul B.V., inculpatul U.I. l-a sunat pe inculpatul Ş.V., spunându-i că l-au sunat "ăştia" să-i spună că e OK, dar că trebuie îndeplinite nişte condiţii, condiţii care nu se pot vorbi la telefon (este vorba evident de plata procentului de 3% din contravaloarea sumei achitate).
În data de 23 decembrie 2009 martorul B.V. l-a sunat din nou pe inculpatul U.I. pentru a se interesa de inculpatul Ş.V., ocazie cu care inculpatul U.I. i-a spus că inculpatul Ş.V. a fost de acord cu "condiţiile" impuse "şi treaba e OK", interesându-se totodată când vor intra banii, martorul B.V. spunându-i că banii vor intra în 24 decembrie 2009, lucru care s-a şi întâmplat.
Raportat la probele mai sus arătate şi analizate, instanţa de apel a apreciat ca fiind dovedită vinovăţia inculpatului U.I. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, acesta pretinzând de la inculpatul Ş.V. suma de 3.000 RON (3% din contravaloarea lucrările) pentru P.D.L. Satu Mare pentru a-şi exercita influenţa asupra inculpatei P.M., pentru ca aceasta să facă plata pentru lucrarea efectuată de firma inculpatului Ş.V. la Grădiniţa cu program prelungit L.
Rezultă totodată şi vinovăţia inculpatului Ş.V. pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în cursul lunii decembrie 2009 a dat pentru P.D.L. Satu Mare suma de 3.000 RON la solicitarea inculpatului U.I. pentru care acesta să îşi exercite influenţa asupra inculpatei P.M., astfel încât aceasta să facă plata sumei alocate pentru plata lucrării efectuate la Grădiniţa cu program prelungit L.
În ceea ce o priveşte pe inculpata P.M., Curtea consideră că la dosarul cauzei nu există nicio dovadă că aceasta ar fi pretins sau primit de la inculpatul Ş.V. pentru P.D.L. Satu Mare un procent de 3% din contravaloarea lucrărilor achitate de I.S.J. Satu Mare, din probele administrate în cauză rezultând că suma de 3.000 RON a fost cerută de inculpatul U.I. la solicitarea martorului H.I., solicitarea transmisă prin intermediul martorului B.V., fără ca inculpata P.M. să cunoască conţinutul discuţiei purtate între aceştia.
Deşi în cuprinsul rechizitoriului s-a arătat că inculpata P.M. nu a semnat dispoziţia de plată pentru virarea banilor în contul Grădiniţei cu program prelungit L. decât după ce inculpatul Ş.V. a achitat 3% din contravaloarea lucrărilor la P.D.L. Satu Mare, Curtea constată că nu există nicio dovadă în acest sens, iar afirmaţiile prezentate drept probe - "N. o zis că nu se deblochează banii de la inspectorat până nu trec pe la trezorerie, pe la C." şi "când are chitanţa de la C. atunci se deblochează de la Inspectorat" nu îi aparţin inculpatei P.M., ci martorului B.V., fiind făcute cu ocazia discuţiile telefonice purtate de martor cu inculpatul U.I. la data de 22 decembrie 2009.
La dosarul de urmărire penală există Procesul-verbal de transcriere a convorbirii telefonice purtată de inculpatul U.I. cu inculpata P.M., din lecturarea căreia rezultă că inculpata P.M. a aflat abia la 28 decembrie 2009 despre telefonul dat de martorul B.V. inculpatului U.I. în data de 23 decembrie 2009 (când s-a solicitat plata către P.D.L. a comisionului de 3% din valoarea lucrărilor), inculpatul U.I. minţind-o pe aceasta, în sensul că a refuzat să-i transmită inculpatului Ş.V. mesajul martorului H.I.
"U.I. - Păi m-o sunat V., ştii, că tre să meargă să aşa, s-o caute pe C.
Doamnă - Da
U.I. - Mă, zic, de ce s-o caute, mă, că, no ... o rezolvat omul, şi apoi zice, no, da' cum? Păi zic, nu ştiu, mă, ştiai mă să nu, nu ..."
Cu toate acestea, aşa cum am arătat mai sus, inculpatul U.I. a fost de acord să-i transmită inculpatului Ş.V. propunerea martorului H.I., comunicată prin intermediul martorului B.V., l-a sunat pe inculpatul Ş.V. şi mai apoi i-a comunicat martorului B.V. că inculpatul Ş.V. a fost de acord şi "totul e OK".
În raport de aceste probe este evident că inculpata P.M., nu numai că nu a ştiut despre discuţiile purtate de inculpaţii U.I. şi Ş.V. cu martorii H.I. şi B.V., ci şi că inculpaţii au încercat să denatureze conţinutul acestora.
Instanţa de apel a constatat că inculpata P.M. nici măcar nu l-a sunat pe inculpatul U.I. să-i spună că au intrat banii alocaţi (deşi acesta îi ceruse acest lucru) deoarece a crezut "că ştie toată lumea" , aspect care denotă dezinteresul acesteia faţă de problema financiară a inculpatului Ş.V.
Pe de altă parte se reţine că banii au fost viraţi în contul I.S.J. Satu Mare la data de 24 decembrie 2009, dată la care inculpata a şi semnat dispoziţia de plată pentru toate lucrările cuprinse în anexa nr. 1, nu doar pentru lucrarea efectuată la Grădiniţa cu program prelungit L.
În cauză au fost audiaţi şi martorii D.E., director la Grădiniţa cu program prelungit L., P.A.A., referent contabil la I.S.J. Satu Mare şi B.R.I., contabil şef la I.S.J. Satu Mare care au arătat în declaraţiile date că inculpata P.M. nu le-a cerat să majoreze, să reducă ori să blocheze sumele acordate prin hotărârea de guvern şi că aceasta nici nu putea face acest lucru întrucât sumele erau alocate de M.E., I.S.J. fiind ordonator secundar de credite, plata banilor fiind obligatorie, odată ce au fost acordaţi.
În consecinţă, instanţa de apel a constatat că la dosarul cauzei nu există probe din care să rezulte săvârşirea de către inculpata P.M. a infracţiunii de luare de mită, apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. în ceea ce o priveşte pe aceasta.
De asemenea, instanţa de prim control judiciar a apreciat totodată că nu există probe la dosar nici cu privire la săvârşirea de către inculpatul U.I. a infracţiunii de instigare a inculpatei P.M. la luare de mită şi de săvârşirea de către inculpatul Ş.V. a infracţiunii de dare de mită faţă de inculpata P.M., fiind incidente şi în cazul acestora dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Împotriva Deciziei penale nr. 75/A din 6 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea şi inculpaţii U.I. şi Ş.V.
În recursul său, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea, a criticat hotărârea atacată, pentru motivul că instanţa de prim control judiciar a dispus în mod greşit achitarea inculpaţilor U.I. pentru instigare la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 25 rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, P.M. pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, Ş.V. pentru infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) şi (2) cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 C. pen., şi Ş.V. pentru infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen., invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior.
Cu ocazia dezbaterilor care s-au desfăşurat la termenul de judecată din 26 februarie 2014, procurorul de şedinţă, a susţinut că, deşi recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea se întemeiază pe dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, personal, apreciază că motivele expuse în cuprinsul cererii de recurs pot fi examinate numai prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, considerând că s-a stabilit o stare de fapt greşită, însă cazul de casare a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, situaţie în raport de care, criticile Parchetului nu mai pot fi cenzurate de instanţa de recurs.
Faţă de această împrejurare, reprezentantul Ministerului Public a precizat că înţelege să nu mai susţină acest motiv de recurs în fata instanţei, însă a solicitat ca la pronunţarea unei hotărâri în prezenta cauză instanţa să aibă în vedere motivele de recurs formulate în scris de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea.
Recurentul inculpat U.I., prin apărătorul său ales, a solicitat, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. anterior, casarea deciziei atacate şi în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât, în opinia apărării este incidenţă cauza de nulitate prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la publicitatea şedinţei de judecată, invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior.
În subsidiar, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. anterior şi a solicitat în temeiul art. 3859 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi în rejudecare pe fond, achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, întrucât fapta pentru care a fost trimis în judecată nu există.
A susţinut că, în esenţă, acuzarea se bazează pe faptul că ar fi pretins suma de 3.000 RON de la inculpatul Ş.V. pentru organizaţia P.D.L. Satu Mare, exercitându-şi influenţa asupra inculpatei P.M., pentru ca aceasta să vireze suma de bani cuvenită lucrările executate de Ş.V. la Grădiniţa L. Din întregul material probator administrat în cauză, nu există nicio probă din care să rezulte fapta pretinderii din partea sa a sumei de 3.000 RON de la inculpatul Ş.V., precum şi faptul că nu s-a făcut dovada vreunei influenţe exercitată de către persoana sa asupra inculpatei P.M., care la acel moment era inspector şef la Inspectoratul Şcolar Satu Mare. A mai arătat că toată acuzarea se bazează pe declaraţiile martorului B.V., o depoziţie nesinceră ce ar trebui să fie înlăturată din dosar.
A mai învederat că în tot acest circuit de derulare a banilor, nu putea să intervină nici el, nici Ş.V., nici P.M. şi nici B.V., întrucât este greu de crezut că aceste persoane aveau o asemenea influenţă ca Guvernul României să dea la comandă o hotărâre de guvern. De asemenea, a învederat că destinatara sumei alocate prin hotărârea de Guvern nu este societatea comercială deţinută de inculpatul Ş.V., ci este Grădiniţa L., ori inculpata P.M. nu putea să intervină în circuitul de derulare a tranzacţiilor. A mai arătat, totodată, că inculpatul Ş.V. nu se afla la prima operaţiune de acest gen şi avea cunoştinţă că dl U.I. nu poate exercita nicio influenţă întrucât a mai participat la operaţiuni similare şi cunoştea întreaga procedură.
Recurentul inculpat Ş.V., prin apărătorul său ales a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 12 şi 172 C. proc. pen. anterior.
A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi în principal, achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior, pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Pentru acest motiv de recurs a susţinut că toate intervenţiile telefonice ale coinculpatului U.I., nu au fost condiţionate, inculpatul Ş.V. nu i-a promis nimic acestuia şi nici nu i-a oferit ceva în schimb, nici bani, nici daruri, nici alte foloase.
Consideră că a se interpreta că prin enunţuri de genul "vom bea împreună un suc" sau "vom mânca o fleică" ar însemna că a promis bani sau daruri, este forţat şi absurd acest fel de relaţii între persoana sa şi U.I., între familii nu se pot concepe, ei întâlnindu-se de zeci de ani, timp în care au băut sute de sucuri şi au mâncat împreună cu toţi membrii familiei o mulţime de fleici.
În jurul sumei de 3.000 RON s-a ţesut acest caz, dată fiind declaraţia martorului (fost învinuit) B.V. care îl acuză pe preşedintele organizaţiei judeţene P.D.L. de a fi solicitat procentul de 3% din suma de 100.000 RON pentru ca aceasta să se plătească.
Nu există nicio probă în afară de cea creată de B.V. care a transmis-o telefonic coinculpatului U.I., că această sumă ar fi fost cerută de martorul H.I. pentru partid, că plata contravalorii lucrărilor ar fi fost astfel condiţionată şi nici vreo probă că această sumă ar fi fost plătită de Ş.V.
Atâta vreme cât din probele aflate la dosar (interceptările convorbirilor telefonice) rezultă că între H.I. şi U.I. au avut loc mai multe convorbiri, organele de cercetare nu şi-au pus întrebarea de ce a trebuit să intervină în circuit şi B.V. care, încearcă să fie cât mai explicit şi cu sublinierea faptului că este vorba de plata a 3.000 RON pentru partid, aceasta şi pentru discreditarea preşedintelui organizaţiei judeţene P.D.L.. Nici un moment nu s-a pornit de către organele de cercetare şi de la această premisă şi considerăm noi că, această convorbire telefonică, susţinută apoi de declaraţiile date de B.V. în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei, a fost necesară şi probabil impusă pentru a se putea corobora cu singurele probe existente în dosar, convorbirile telefonice interceptate, care convorbiri analizate separat de aceste declaraţii interesate şi dirijate, ar fi fost doar convorbirile între doi prieteni din care unul a cerut ajutorul celuilalt.
Din înscrisurile depuse la dosar (ridicate de DNA cu ocazia cercetărilor) rezultă că membrii P.D.L. au efectuat doar două categorii de plăţi către partid şi anume, cotizaţii şi donaţii, donaţiile fiind de ordinul a mii de lei (între 2.000 şi 25.000 RON) efectuate de zeci de membrii.
În subsidiar, a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. privind legea penală mai favorabilă şi să se constate că infracţiunea prevăzut de art. 61 din Legea nr. 78/2000 este sancţionată cu o pedeapsă cuprinsă între 2 şi 10 ani închisoare, iar în noul C. pen., această faptă este incriminată de dispoziţiile art. 292 (1) care prevede limite de pedeapsă cuprinse de la 2 ani la 7 ani închisoare, ceea ce permite instanţei de recurs şi o reapreciere a pedepsei aplicate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 18 septembrie 2013.
Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 26 februarie 2014, este în vigoare noul C. proc. pen., ale cărui dispoziţii sunt de imediată aplicare, este necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac, iar Înalta Curte nu mai are competenţa funcţională de a judeca recursul.
Situaţia tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competenţa de soluţionare, cât şi dispoziţiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.
Astfel, în conformitate cu dispoziţia tranzitorie anterior menţionată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."
Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte apreciază că este competentă să soluţioneze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.
Cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte reţine că în raport cu data pronunţării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.
Sub acest aspect, se constată că Decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori, la data de 6 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menţionat, rezultă că prin limitarea obiectului judecăţii în recurs, legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
Astfel, reexaminarea integrală a cauzei de către instanţa de apel, în condiţii similare cu cea desfăşurată de instanţa de fond, a condus în mod firesc la concluzia că devoluţiunea în faţa instanţei de recurs trebuie limitată numai la anumite chestiuni de drept prevăzute limitativ de lege.
Examinând recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea şi de inculpaţii U.I. şi Ş.V., conform dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 dar şi a prevederilor art. 5 C. pen., privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. anterior stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod.
Rezultă, aşadar, că în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel nici recurenţii, nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.
Din examinarea actelor dosarului, instanţa de apel, în baza evaluării proprii, juste a probelor administrate în cursul urmăririi penale, a celor readministrate în condiţii de oralitate, nemijlocire şi contradictorialitate în etapa cercetării judecătoreşti a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor U.I. şi Ş.V.
În recursul său, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea a criticat decizia atacată, sub aspectul greşitei achitări în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a inculpaţilor: P.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000; U.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Ş.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Parchetul a considerat că soluţia de achitare a inculpaţilor, fundamentată juridic pe cauza de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute la lit. a) a art. 10 C. proc. pen., apare ca fiind rezultatul unei greşitei interpretări a materialului probator administrat în cauză, cu consecinţa reţinerii unei situaţii de fapt eronate.
Potrivit dispoziţiilor art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, hotărârea este supusă casării când aceasta este contrară legii sau când prin aceasta s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Înalta Curte constată că, deşi Parchetul îşi întemeiază formal recursul pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, motivele de recurs dezvoltate în scris prin care se contestă situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel puteau fi examinate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, care permitea, în mod excepţional reexaminarea situaţiei de fapt de către instanţa de recurs.
Unul dintre cazurile de casare abrogat în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost şi cel reglementat anterior în art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, situaţie în care criticile formulate de Parchet care se subsumau acestor prevederi legale nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar.
Aceasta verificare nu mai este permisă de lege, cât timp art. 3859 C. proc. pen. anterior reglementează doar motive de casare ce vizează chestiuni de drept ale hotărârilor recurate.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a produs o gravă eroare de fapt cu consecinţa pronunţării unei soluţii greşite de achitare sau de condamnare.
Or, prin prisma modificărilor legislative intervenite, cum s-a arătat şi în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea, instanţa de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăţiei şi pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În acest context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicţie (fond şi apel).
Legislaţia procesual penală actuală instituie teoria casării numai a aspectelor de drept legate de nelegalitatea hotărârilor penale ceea ce reprezintă esenţa recursului în al treilea grad de jurisdicţie.
Astfel criticile Parchetului privind greşita achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior a inculpaţilor, precum şi cererea de condamnare a acestora pentru infracţiunile pentru care au fost achitaţi, excede cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. anterior, întrucât implică stabilirea sau cenzurarea situaţiei de fapt.
Recursul nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, stabilirea vinovăţiei inculpaţilor, astfel cum a solicitat Parchetul, ci doar sancţionarea hotărârilor neconforme cu legea materială şi procesuală.
Aşadar, fiind o cale de atac cu devoluţie în drept, cazurile de casare au drept finalitate verificarea legalităţii hotărârii sub aspectul modului în care au fost aplicate şi interpretate dispoziţiile legale prin raportare la faptele constatate de instanţele de apel şi recurs.
Ca atare, recursul nu provoacă un control integral din partea instanţei de recurs, fiind exclusă rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care stabilirea adevărului a avut loc în primele două grade de jurisdicţie.
Cum prin motivele de recurs invocate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţele de fond şi apel, se constată că recursul este nefondat.
În ceea ce priveşte recursul inculpatului U.I.:
1. Inculpatul U.I. a solicitat, pentru cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de fond, întrucât prin hotărârea pronunţată, prima instanţă a făcut o greşită aplicare a legii, nerespectând dispoziţiile privind publicitatea şedinţei de judecată la termenul de judecată din 12 iunie 2012.
A susţinut că la cererea apărătorului ales al inculpatei P.M., instanţa de fond a încuviinţat solicitarea ca dezbaterea să se desfăşoare în şedinţă nepublică, sens în care a dispus în baza art. 290 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la publicitatea şedinţei de judecată, iar pe de altă parte, instanţa a omis să menţioneze dacă această măsură este valabilă pentru tot cursul sau pentru o anumită parte a judecării cauzei, fapt ce în opinia sa constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 290 alin. (2) C. proc. pen. şi atrage incidenţa dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Cu privire la acest motiv de recurs, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor. art. 127 din Constituţia României, şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege.
Orice persoană are dreptul la judecarea în mod public a cauzei sale de către instanţa care va hotărî asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa, în conformitate cu prevederile art. 1 parag. 1 teza I din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.
Procedura de judecată este prevăzută numai prin lege, aşa cum rezultă din art. 126 alin. (2) teza a II-a din Constituţia României.
Potrivit dispoziţiilor art. 290 alin. (1) C. proc. pen., şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege.
C. proc. pen. reglementează două cazuri de excepţie de la regula publicităţii, astfel:
1. situaţia când se declară "şedinţa secretă", în ipotezele şi conform regulilor instituite de art. 290 alin. (2) - (4) C. proc. pen., potrivit cărora şedinţa se declară secretă dacă judecarea în şedinţă publică ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnităţii, sau vieţii intime a unei persoane;
2. situaţia în care în şedinţă are loc judecarea infractorului minor, aceasta se desfăşoară separat de celelalte şedinţe, fiind nepublică, potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
O altă reglementare de excepţie de la regula publicităţii este prevăzută de o lege specială şi se referă la situaţia prevăzută în art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, potrivit căruia şedinţele de judecată în cauzele privind infracţiunea de trafic de persoane prevăzută la art. 13 - trafic de minori şi de pornografie infantilă prevăzută la art. 18, nu sunt publice.
Aceste excepţii, respectiv dispoziţiile legale prin care sunt instituite, sunt în concordanţă deplină cu dispoziţiile art. 6 parag. 1 teza a II-a din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, potrivit cărora şedinţa poate fi nepublică, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă, atunci când în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.
Raportând cauzei textele de lege invocate, instanţa de recurs constată că cererea formulată de inculpatul U.I., privind casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, întrucât nu au fost respectate dispoziţiile privind publicitatea şedinţei de judecată, este nefondată.
Din examinarea actelor dosarului se reţine că, din cuprinsul încheierii de şedinţă din 12 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Satu Mare rezultă că în şedinţa publică din 12 iunie 2013, apărătorul inculpatei P.M. a solicitat instanţei se declare judecarea cauzei în cameră de consiliu sau în şedinţă nepublică pentru formularea unor obiecţiuni privind concluziile cuprinse în referatul de evaluare al inculpatei, obiecţiuni care ar prezenta un caracter personal.
Instanţa de fond, constatând ca fiind întemeiată, a admis această cerere şi conform art. 290 alin. (2) C. proc. pen., a declarat şedinţa nepublică.
Atâta timp cât textul de lege în temeiul căruia instanţa şi-a motivat dispoziţia - art. 290 alin. (2) C. proc. pen. - permite acest lucru, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., care de altfel se referă la situaţia ignorării publicităţii şedinţei, iar nu la cea a declarării acesteia nepublice.
2. În ceea ce priveşte critica inculpatului U.I., invocată prin apărătorul său ales, atât în motivele scrise de recurs, cât şi oral, cu ocazia dezbaterilor în şedinţa publică din 26 februarie 2014, referitoare la greşita sa condamnare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, întrucât fapta nu există, solicitând achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior, pe care o încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., se constată că este nefondată.
Având în vedere, situaţiile în care se poate cenzura hotărârea pronunţată de instanţa de apel, expuse în prima parte a considerentelor prezentei decizii, Înalta Curte constată că motivele invocate de către recurentul inculpat U.I. care solicită să se constate că fapta de trafic de influenţă reţinută în sarcina sa, nu există, mi se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.
Mai mult, aşa cum s-a arătat în Decizia penală nr. 815 din 20 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen. "nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni", este incident, dacă instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, reţinând o situaţie de fapt corectă, însă în mod greşit a apreciat că fapta constituie o anumită infracţiune, deşi în realitate lipseşte unul din elementele constitutive ale acesteia, soluţia fiind contrară legii.
Situaţia de fapt, verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate, poate fi cenzurată numai prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. anterior referitor la eroarea gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Or, în condiţiile în care prin Legea nr. 2/2013 cazul de casare prevăzut la pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat, este evident că elementele ce ţin de temeinicia hotărârii recurate nu mai pot fi analizate de instanţa de recurs.
În cazul hotărârilor atacabile şi cu apel, recursul este o cale de atac de reformare, prin intermediul căruia se exercită un control de legalitate, analiza purtând numai asupra elementelor de drept ce nu au fost soluţionate în mod corect, pe când erorile de fapt, ca şi cele de apreciere a instanţei, nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs.
Motivele recurentului inculpat conduc la schimbarea situaţiei de fapt reţinută cu caracter definitiv de către instanţa de apel şi vizează exclusiv modalitatea de interpretare a probatoriului, împrejurări ce nu mai pot fi cenzurate, de instanţa de recurs.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de inculpatul U.I.
În ceea ce priveşte recursul declarat de inculpatul Ş.V.:
1. În recursul său, inculpatul Ş.V., critică decizia atacată pentru greşita sa condamnare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, întrucât probele administrate în cauză nu au fost în măsură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, fapta neîntrunind elementele constitutive ale acestei infracţiuni şi în consecinţă solicită achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. anterior, hotărârile sunt supuse casării când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334 - 337.
Aşa cum rezultă din verificarea actelor dosarului, instanţa de apel, în baza evaluării proprii, juste a probelor administrate în cursul urmăririi penale, a celor readministrate în condiţii de oralitate, nemijlocire şi contradictorialitate în etapa cercetării judecătoreşti şi a celor administrate cu respectarea dreptului la apărare al părţilor în faza apelului, a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului.
Pornind de la critica formulată de recurentului inculpate Ş.V. referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de influenţă, se impun a fi făcute câteva consideraţii de ordin teoretic asupra elementului material al laturii obiective şi latura subiectivă a infracţiunii menţionate.
Potrivit art. 61 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, infracţiune de cumpărare de influenţă constă în: "promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu ...".
Din interpretarea dispoziţiilor legale sus-menţionate rezultă că sub aspectul laturii obiective, condiţiile ce se cer a fi îndeplinite pentru realizarea acţiunii cumpărătorului de influenţă sunt următoarele:
- să se fi realizat una dintre modalităţile alternative de săvârşire a faptei, respectiv promisiunea, oferirea, darea de bani, daruri ori alte foloase;
- promisiunea, oferirea sau darea să aibă ca obiect bani, daruri sau alte foloase;
- promisiunea, oferirea sau darea să se fi comis anterior sau concomitent îndeplinirii sau neîndeplinirii de către funcţionar a actului pentru care a fost traficată influenţa;
- actul pentru realizarea căruia autorul cumpără influenţa se referă la un act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului sau la un act contrar acestor îndatoriri.
Prin "promisiune", ca modalitate normativă alternativă de realizare a elementului material al laturii obiective a infracţiunii de cumpărare de influenţă se înţelege un angajament pe care şi-l ia o persoană faţă de altă persoană că va face un anumit lucru. În cazul infracţiunii de cumpărare de influenţă, promisiunea, constă în obligaţia pe care cumpărătorul de influenţă şi-o ia faţă de vânzătorul de influenţă, de a-i remite în viitor o sumă de bani sau alte foloase pentru ca cel din urmă să intervină pe lângă un funcţionar în scopul determinării acestuia să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, sau să facă un act contrar acestor îndatoriri.
Pentru a realiza elementul material al laturii obiective a infracţiunii de cumpărare de influenţă, promisiunea, care este un act unilateral al cumpărătorului de influenţă, indiferent că este făcută verbal sau în scris, că este expresă sau tacită, trebuie să fie serioasă şi nu vagă sau imposibil de realizat.
Sub aspectul subiectiv, infracţiunea de cumpărare de influenţă se săvârşeşte cu intenţie, respectiv făptuitorul îşi dă seama şi vrea să cumpere influenţa reală sau presupusă a unei persoane (traficantul de influenţă) asupra unui funcţionar.
Infracţiunea de cumpărare de influenţă este o infracţiune momentană; ea se consumă în momentul în care făptuitorul promite, oferă sau dă persoanei care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, banii, bunurile sau foloasele.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe. Aspectele referitoare la probe, mijloace de probă şi aprecierea lor sunt reglementate de art. 63 - 64 C. proc. pen.
Conform art. 65 C. proc. pen., sarcina administrării probelor revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată, în baza prezumţiei de nevinovăţie, inculpatul nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia. În cazul când există probe de vinovăţie, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie, potrivit art. 66 alin. (2) C. proc. pen.
Dreptul să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, drept procesual recunoscut de lege acuzatului, nu presupune simpla contestare ori criticare a probelor de vinovăţie, o interpretare proprie a acestor probe şi combaterea lor exclusiv prin exprimarea unor opinii personale. Folosind expresia "are dreptul să probeze", legiuitorul a impus acuzatului, deopotrivă ca şi acuzării, obligaţia de a proba apărările sale sau lipsa de temeinicie a probelor în acuzare.
În consecinţă, în aplicarea principiului general înscris în art. 62 C. proc. pen., în cazul în care există probe de vinovăţie, lipsa de temeinicie a probelor în acuzare se probează tot cu probe, iar nu prin simpla negare, prin interpretări proprii, deoarece - potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Raportând cauzei aceste texte de lege se constată că instanţa de apel, în baza materialului probator administrat, a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului Ş.V.
Din actele dosarului se reţine că, inculpaţii U.I., P.M. şi Ş.V. sunt membrii P.D.L. Satu Mare, respectiv Negreşti-Oaş, la data comiterii faptelor inculpatul U.I. având funcţia de director adjunct al D.G.F.P. Satu Mare, inculpata P.M. fiind inspector şcolar general la I.S.J. Satu Mare, iar inculpatul Ş.V., fiind administratorul mai multor societăţi, una din societăţile comerciale deţinute de acesta, SC N.C. SRL având încheiat cu Grădiniţa cu program prelungit L. un contract de lucrări privind extinderea şi reabilitarea acestei unităţi de învăţământ - Contract de lucrări din 14 decembrie 2007 în valoare de 1.010.265,3 RON (fără TVA).
Contractul mai sus arătat a fost completat ulterior cu 2 acte adiţionale, respectiv Actul adiţional nr. 1 (prin care s-a convenit de comun acord, ca termenul de execuţie a lucrării să se prelungească până în data de 31 august 2008 şi să se suplimenteze valoarea contractului de lucrări până la suma de 1.512.393,63 RON fără TVA) şi Actul adiţional nr. 2 (prin care s-a stabilit ca termenul de execuţie a lucrării să poată fi prelungit până la data de 30 noiembrie 2008, cu condiţia ca plăţile restante ale facturilor şi situaţiile de lucrări extinse să fie achitate integral, s-a constatat că lucrările de extinderea şi reabilitarea sunt efectuate în proporţie de 90%, dar neachitate în totalitate, constructorul obligându-se să reia activitatea de execuţie a lucrărilor în funcţie de disponibilităţile financiare ale beneficiarului).
Lucrările executate în baza acestui contract au fost finalizate în toamna anului 2008, însă recepţia efectivă s-a făcut la data de 5 februarie 2009; la data finalizării lucrărilor societatea deţinută de inculpatul Ş.V. mai avea de primit aproximativ 600.000 RON din totalul sumei cuprinse în contract.
Întrucât lucrarea contractată la Grădiniţa cu program prelungit L. era cuprinsă într-un program naţional cu finanţare guvernamentală (fondurile fiind asigurate de către M.E., inspectoratele şcolare judeţene având rol de ordonator principal de credite, în urma alocării sumelor de bani prin hotărâre de guvern), începând cu finalul anului 2008, în contextul economic existent la data respectivă, au apărut întârzieri la plata lucrărilor contractate.
În aceste condiţii, inculpatul Ş.V. a început să facă demersuri în vederea recuperării creanţei sale prin promovarea unei acţiuni civile în instanţă, acţiune admisă de Tribunalul Satu Mare, însă executarea hotărârii judecătoreşti nu a putut duce la recuperarea sumelor datorate.
Totodată, inculpatul Ş.V. a apelat la inculpatul U.I., director adjunct la D.G.F.P. Satu Mare pentru a-şi recupera suma restantă; cei doi inculpaţi sunt prieteni vechi, relaţia de prietenie dintre aceştia fiind recunoscută de aceştia în declaraţiile date în faţa instanţei de fond.
La cererea inculpatului Ş.V., inculpatul U.I. şi-a traficat influenţa pe care o avea asupra colegilor din partid pentru ca inculpatul Ş.V. să primească banii datoraţi pentru lucrările efectuate la Grădiniţa cu program prelungit L.
Deşi inculpaţii Ş.V. şi U.I. nu au recunoscut aceste demersuri, din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine vinovăţia acestora.
În declaraţiile date în faţa instanţei de fond şi instanţei de apel, inculpaţii U.I. şi Ş.V. au arătat că se consideră nevinovaţi şi nu recunosc faptele de care sunt acuzaţi, iar în faţa instanţei de recurs au solicitat achitarea, considerând că acuzaţiile sunt neprobate.
Astfel, fiind audiat la instanţa de fond, inculpatul Ş.V. a relatat că:
"Nu mă consider vinovat de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina mea.
Pe inculpatul U.I. îl cunosc de mai bine de 25 de ani, fiind în relaţii de prietenie. Pe inculpata P.M. nu am cunoscut-o, ne-am întâlnit o singură dată, în L., în legătură cu discuţiile legate de plata lucrărilor pe care societatea mea le-a efectuat la o grădiniţă din L. iar inculpata P.M., deţinea funcţia de inspector şcolar general.
Arăt că, SC N.C. SRL, la care sunt asociat unic şi administrator, a efectuat lucrări cu mai multe instituţii publice dintre care unele aparţinând de I.J.Ş. Satu Mare încă în urmă cu 10 - 15 ani. Una dintre aceste lucrări, viza lucrări de extindere şi reabilitare la Grădiniţa cu program prelungit din L. După finalizarea lucrărilor şi recepţia finală a acestora, care a avut loc la data de 5 februarie 2009, întrucât nu ne-a fost achitat în întregime costul acestor lucrări, ne-am adresat în scris Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare pentru plata diferenţei din contract, menţionând că ne vom adresa şi justiţiei pentru recuperarea acestor sume. La acea dată, din câte îmi amintesc inculpata P.M. nu deţinea funcţia de inspector şcolar general.
întrucât nu a fost făcută plata, am promovat acţiune la instanţa de judecată pentru recuperarea banilor.
Nu corespunde adevărului faptul că i-aş fi cerut inculpatului U.I. să intervină în vreun fel pe lângă inculpata P.M., care la acea dată respectiv, decembrie 2009, deţinea funcţia de inspector şcolar general, pentru ca aceasta, să dispună virarea sumelor de bani către Grădiniţa cu program prelungit L. şi în continuare pentru plata lucrărilor efectuate de societatea mea. Menţionez că un astfel de demers nu îşi are rostul, cât timp plata acestor lucrări a fost stabilită printr-o Hotărâre de Guvern, H.G. nr. 1.531/2009 (M. Of. nr. 868 din 14 decembrie 2009), hotărâre prin care de altfel s-a dispus plata şi la alte 16 unităţi şcolare din judeţul Satu Mare, aşa încât inspectorul şcolar general nu putea să nu respecte această Hotărâre de Guvern.
Menţionez că în nicio ocazie nu am cerut ajutorul inculpatului U.I., care deţinea o funcţie de conducere la Finanţele judeţene, să mă sprijine în vreun fel pentru ca societatea mea să primească sumele de bani datorate pentru efectuarea lucrărilor la grădiniţa din L. Este posibil ca la întâlnirile cu acesta să fi discutat dacă am primit sau nu banii, dar în nici un caz, nu i-am cerut ajutorul de maniera în care şi acesta ar fi avut un avantaj în cazul în care aş fi încasat banii.
Sunt membru P.D.L. Negreşti-Oaş de mai mulţi ani, dar nici mai înainte de a fi viraţi în cursul lunii decembrie 2009 cei 100.000 RON, reprezentând costul lucrărilor efectuate la grădiniţa din L. şi, nici după acest moment nu am făcut donaţii la P.D.L. nici în Negreşti şi nici în Satu Mare.
Menţionez de asemenea, că nu corespunde adevărului faptul că ar fi fost condiţionată virarea sumei de 100.000 RON în contul lucrărilor de la Grădiniţa din L. de plata vreunei cotizaţii sau efectuarea vreunei donaţii către P.D.L.
Este adevărat faptul că în baza relaţiei de prieteniei pe care o am cu inculpatul U.I., în drumurile pe care le făceam la Satu Mare, eu locuind la Negreşti-Oaş, mai ieşeam împreună la o ciorbă dar cu aceste ocazii nu discutam despre problemele specifice societăţii mele, noi având un compartiment economic bine pus la punct. (...)
Nu corespunde adevărului faptul că i-aş fi cerat inculpatului U.I. să intervină pe lângă preşedintele organizaţiei P.D.L. Satu Mare, deputatul H.I. pentru ca acesta la rândul său să determine la Bucureşti includerea acestei grădiniţe la care societatea mea a efectuat lucrări pe lista ce urma a fi trecută în vreo H.G. Este adevărat, în schimb, faptul că eu m-am întâlnit la sediul biroului parlamentar din Satu Mare cu deputatul H.I., ocazie cu care am discutat aceste aspecte, dar acesta mi-a explicat că întârzierea plăţilor este o situaţie generalizată la nivelul ţării şi că nu poate face nimic în sensul vreunei plăţi anticipate, special pentru Grădiniţa din L.
Nu i-am cerut în mod expres inculpatului U.I. să-mi intermedieze o întâlnire cu preşedintele P.D.L. Satu Mare dar, la un moment dat aflându-mă la o cafea cu inculpatul U.I. acesta m-a dus cu maşina la d-nul deputat H.I. după ce eu mi-am lăsat maşina la spălat la un O. Menţionez că nu era cazul ca inculpatul U.I. să-mi intermedieze o asemenea întâlnire, deoarece eu personal îl cunosc destul de bine pe d-nul deputat.
Nu am realizat nici o intervenţie pe lângă inculpaţii U.I. sau P.M. cu privire la plata lucrărilor efectuate la Grădiniţa din L. deoarece eram pe deplin conştient că acestea nu pot să influenţeze în vreun fel plata acestor lucrări".
În declaraţia dată în faţa instanţei de fond, inculpatul U.I. a susţinut că:
"Nu mă consider vinovat de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina mea. Regret nespus faptul că am ajuns în faţa instanţei în calitate de inculpat deoarece până în prezent nu am încălcat legea sau "Cuvântul lui Dumnezeu".
Îl cunosc pe inculpatul Ş.V. cu care suntem prieteni vechi. O cunosc de asemenea şi pe inculpata P.M., cu toţii suntem colegi în P.N.L.
Nu corespunde adevărului faptul că aş fi pretins sau că aş fi primit de la inculpatul Ş.V. vreo sumă de bani pentru mine, pentru inculpata P.M. sau pentru P.D.L., sumă ce ar reprezenta un procent din contravaloarea unor lucrări efectuate de societatea administrată de inculpatul Ş.V. la unităţi şcolare din jud. Satu Mare.
Este adevărat faptul că am vorbit la telefon atât cu deputatul P.D.L. de Satu Mare H.I., cât şi cu inculpata P.M., în legătură cu intrarea anumitor sume de bani ce reprezentau contravaloarea lucrărilor efectuate de societatea administrată de inculpatul Ş.V., SC N.C. SRL Negreşti-Oaş. Aceste convorbiri telefonice aveau drept scop o simplă informare în legătură cu intrarea acestor sume de bani. Uneori comunicam şi inculpatului Ş.V. rezultatul discuţiilor pe care le-am avut cu H.I. sau inculpata P.M. Aşa cum am mai arătat, nu corespunde adevărului faptul că aş fi pretins şi primit de inculpatul Ş.V. vreo sumă de bani, de altfel consider că există neconcordanţe în ce priveşte starea de fapt reţinută în rechizitoriu în sensul că aş fi pretins banii pentru a-i remite inculpatei P.M. care, la rândul său, i-a primit pentru a-i remite mai departe P.D.L.
În realitate, inculpatul Ş.V. nu mi-a remis nici o sumă de bani şi nici nu a făcut, din câte cunosc, donaţii partidului. Cunosc faptul că în cursul urmăririi penale a fost verificată contabilitatea P.D.L. Satu Mare şi nu a rezultat existenţa depunerii vreunei sume de bani de către inculpatul Ş.V. Contabilitatea P.D.L. Satu Mare era ţinută de soţia mea U.C.
Nu corespunde adevărului nici faptul că aş fi determinat-o în vreun fel, prin discuţii directe sau prin alte mijloace, pe inculpata P.M. să primească de la inculpatul Ş.V. un procent de 3% din contravaloarea lucrărilor achitate de Inspectoratul Şcolar Satu Mare, ce era condus la acea vreme de inculpata P.M., către firma administrată de inculpatul Ş.V. pentru ca inculpata P.M. să dispună efectuarea acestei plăţi.
Nu corespunde adevărului nici faptul că mai înainte de luna decembrie 2009 aş fi purtat discuţii cu deputatul P.D.L. H.I. în legătură cu efectuarea de către acesta a unor demersuri pentru alocarea prin H.G. a unor sume de bani pentru Inspectoratul Şcolar Satu Mare. (...)
Discuţiile purtate cu H.I. au fost doar pentru informarea mea, aşa cum am mai arătat.
Nu corespunde adevărului faptul că i-aş fi facilitat inculpatului Ş.V. întâlniri cu deputatul H.I. În acest context arăt că nu era necesar să intermediez eu o întâlnire între cele două persoane cât timp acestea sunt colegi în cadrul P.D.L. şi se cunoşteau anterior.
Consider că probele administrate în acest dosar nu reuşesc să dovedească vinovăţia mea şi a celorlalţi inculpaţi.
În legătură cu convorbirea telefonică la data de 22 decembrie 2009 între mine şi numitul B.V. arăt că îmi amintesc acea discuţie, eu eram în trafic, îmi amintesc că s-a şi întrerupt la un moment dat convorbirea dar nu cunoşteam la momentul discuţiei despre ce este vorba atunci când B. mi-a vorbit de un procent de 3% respective despre 3.000 RON la un miliard. (...)
Nu puteam să-i cer inculpatului Ş.V. vreun avantaj material sau vreo sumă de bani de pe urma încasării de acesta a unor lucrări efectuate prin societatea administrată, cât timp cunoşteam că inculpatul Ş.V., ca agent comercial, cunoştea traseul acestor sume de bani pe care şi eu îl cunoşteam ca lucrător în cadrul finanţelor".
Din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice rezultă, atât natura relaţiilor dintre cei trei inculpaţi, cât şi interesul inculpatului Ş.V. în recuperarea unor sume restante de bani, activităţile acestuia de cumpărare a influenţei inculpatului U.I., inclusiv modul de traficare a influenţei inculpatului U.I., întâlnirile repetate ale acestuia cu inculpatul Ş.V. şi apoi intervenţiile la persoanele cu putere de decizie în alocarea şi plata sumelor de bani.
Datele ce rezultă din convorbirile telefonice interceptate se coroborează cu declaraţiile date de martorul B.V., atât din cursul urmăririi penale, când avea calitatea de învinuit, cât şi din cursul cercetării judecătoreşti, când a fost audiat în calitate de martor.
Din declaraţia dată în faţa instanţei de fond, martorul B.V., fost prim-vicepreşedinte P.D.L. Satu Mare a relatat că: "îmi amintesc faptul că în anul 2009 în urma unei discuţii pe care am avut-o cu preşedintele organizaţiei judeţene H.I., l-am sunat pe inculpatul U.I. căruia i-am cerut să-l sune pe acest Ş.V., pe care nu-l cunoşteam şi să-i ceară să treacă pe la trezorierul partidului să achite 3% din contravaloarea unor lucrări din L. La acel moment nu cunoşteam cu exactitate despre ce este vorba. De asemenea martorul H.I. mi-a spus că inculpatul U.I. ştie mai multe.
În cadrul discuţiei telefonice pe care am avut-o cu inculpatul U.I. l-am întrebat mai exact despre ce este vorba, iar acesta mi-a spus că este vorba de suma de 100.000 RON iar eu am făcut un calcul cât reprezintă 3% din 100.000 RON, ajungând la concluzia că este vorba de 3.000 RON. Nu îmi amintesc ca în cadrul acelei discuţii sau într-o altă ocazie să fi stabilit şi alte detalii cu privire la plata acestui procent de 3 % de către inculpatul Ş.V.
Aşa cum am mai arătat nu cunoşteam la momentul discuţiei telefonice cu inculpatul U.I. de ce trebuia inculpatul Ş.V. să treacă pe la trezorerie să achite 3% din contravaloarea unei lucrări, martorul H.I. spunându-mi anterior că inculpatul U.I. ştie mai multe despre această sumă.
În discuţia iniţială avută cu martorul H.I. şi când acesta mi-a cerut să-1 sun pe inculpatul U.I. mi-a spus şi faptul că "altfel nu se deblochează banii". Nu ştiu în mod concret cine trebuia să deblocheze banii, dar bănuiesc că persoanele responsabile de la inspectorat. (...)
Nu cunosc alte situaţii în care unor agenţi economici sau altor membrii de partid să li se pretindă 3% sau alt procent din sume pe care aceştia ar urma să le încaseze pentru partid.
Nu cunosc dacă inculpatul Ş.V. a trecut sau nu pe la trezorierul partidului şi nici dacă inculpatul U.I. a transmis mai departe către inculpatul Ş.V. ceea ce eu i-am transmis la solicitarea martorului H.I.
Eu nu aveam atribuţii şi nici nu am verificat dacă Ş.V. sau altă persoană şi-a plătit sau nu cotizaţia.
Aşa cum am mai arătat eu am transmis cu exactitate mesajul transmis de preşedintele organizaţiei respectiv ca Ş.V. să treacă pe la trezorerie să plătească 3% din veniturile lucrării de la L.
Nu ştiu dacă neplata acelei cote de 3% putea împiedica plata de către Inspectorat a restanţei către SC N.C. SRL, dar nu cred acest lucru.
Nu ştiu cine sau în ce modalitate a fost alocată această sumă de 100.000 RON pentru a fi plătită către societatea administrată de inculpatul Ş.V. şi nu aveam cunoştinţă cum putea fi blocată plata acestei sume de către Inspectorat".
Din Procesul-verbal de transcriere a conţinutului convorbirii telefonice purtate de inculpaţii U.I. şi Ş.V. la data de 27 iulie 2009, rezultă că inculpatul Ş.V. îi comunica inculpatului U.I. care sunt unităţile la care a executat lucrări, iar inculpatul U.I. îi comunica sumele de bani pe care urma să le primească acestea de la Guvern.
Întrucât convorbirea s-a întrerupt, cei doi poartă o nouă discuţie pe aceeaşi temă, iar la un moment dat inculpatul U.I. îi spune inculpatului Ş.V. că el a luat cei mai mulţi bani, fiind printre "privilegiaţi".
Ulterior, la data de 17 octombrie 2009, inculpatul U.I. îl sună pe inculpatul Ş.V., ocazie cu care îi spune că a vorbit cu A." - inculpata P.M. -, însă aceasta i-a spus că plata banilor nu depinde de ea, ci de prefect, motiv pentru care inculpatul U.I. a vorbit cu prefectul, care i-a promis că "se ocupă de problemă", dar că nu promite nimic, precizând totodată că suma de bani va fi repartizată la Satu Mare şi va primi şi inculpatul Ş.V.
Nemulţumiţi de cele discutate cu prefectul, inculpatul U.I. îi spune inculpatului Ş.V. că pentru rezolvarea problemei trebuie să vorbească cu martorul H.I., preşedinte al P.D.L. - Organizaţia Judeţeană Satu Mare şi deputat în Parlamentul României, împrejurare ce rezultă din Procesul-verbal de transcriere a convorbirii telefonice purtate de cei doi inculpaţi la data de 20 octombrie 2009, inculpatul U.I. afirmând: "trebe vorbit cu omul care face, cu al nostru, cu H.".
Ca urmare, în aceeaşi zi, 20 octombrie 2009 inculpatul U.I. îl sună pe martorul H.I. de două ori pentru a-i cere acestuia să facă demersurile necesare în vederea includerii în hotărârea de guvern şi a sumelor pe care trebuia să le primească inculpatul Ş.V. pentru lucrările efectuate la Grădiniţa cu program prelungit L.; din conţinutul convorbirilor telefonice mai sus arătate rezultă că inculpatul U.I. a vorbit şi cu inculpata P.M. despre suma de bani datorată de I.S.J. Satu Mare inculpatului Ş.V., însă aceasta i-a spus că nu depinde de ea:
"U.I.: - N. poţi să faci ceva pentru grădiniţa de la L.? 5 miliarde are de încasat.
H.I. : - Măi nu ştiu, nu ştiu, grădiniţa de la L.?
U.I. : - Da!
H.I.: - Şi unde-i prinsă, la Inspectoratul Şcolar?
U.I.: - Da! La Inspectoratul Şcolar, da! Amu cu A. am vorbit, dar na depinde de tine.
U.I.: - Poţi să faci, dacă poţi să faci cumva ceva, şti tu că 5 miliarde nu-i mult mă de încasat. ...
H.I.: - Ştiu N. o să văd ce se poate, dar spun listele le-am făcut de vreo trei săptămâni, le-am şi depus la Minister, la Ministerul de Finanţe, îi la ştiu eu pe unde fie pe ordonanţa 7 la primul ministru.
U.I.: - Îhm. Vezi dacă poţi să faci ceva atunci vorbim când vi acasă, bine?
H.I.: - Bine, bine. Mă încerc, dar ştiu.
U.I.: - Te rog, insistă, insistă!
H.I.: - Ştiu că L. am pus-o cu un miliard dacă-mi amintesc.
U.I. : - Îhm. Na, insistă, vezi dacă ai pus-o şi iese foarte bine deci
H.I.: - Am pus-o, dar doar cu un miliard că erau bani puţini şi am 'amorfii să le dăm la fiecare câte ceva numai că toţi îs în aceeaşi situaţie în care-i băiatul ăsta.
U.I. : - Am înţeles, am înţeles.
H.I.: - Bine. În regulă! Vorbim!".
Din conţinutul discuţiei purtate de cei doi în data de 20 octombrie 2009, ora 14.18.20 rezultă că martorul H.I. îi spune inculpatului U.I. că îşi aminteşte că a propus ca pentru lucrările executate la Grădiniţa cu program prelungit L. să fie alocat 1 miliard de lei, inculpatul U.I. cerându-i acestuia să verifice dacă a făcut acest lucru, să "insiste" că "iese foarte bine deci tot".
Ulterior, inculpatul U.I. l-a mai sunat pe martorul H.I. - în data de 27 octombrie 2009, în data de 3 noiembrie 2009 (2 convorbiri) - pentru a se interesa despre data la care ar urma să intre banii, cerându-i acestuia să insiste ca banii pentru lucrările efectuate la Grădiniţa cu program prelungit L. să fie achitaţi cu prioritate.
De asemenea, inculpatul U.I. îi intermediază inculpatului Ş.V. o întâlnire cu martorul H.I., întâlnire care a avut loc la data de 6 noiembrie 2009, după cum rezultă din discuţia telefonică purtată de inculpatul U.I. cu martorul H.I.
Toate aceste convorbiri telefonice dovedesc demersurile făcute de inculpatul U.I. la cererea inculpatului Ş.V. pentru recuperarea banilor ce trebuiau achitaţi societăţii SC N.C. SRL şi infirmă atât susţinerile inculpatului Ş.V., potrivit căruia nu i-a cerut inculpatului U.I. să-1 ajute să-şi recupereze banii), cât şi pe cele ale inculpatului U.I., potrivit căruia nu a purtat discuţii telefonice cu martorul H.I., pentru a-i cere acestuia să intervină pentru achitarea banilor aferenţi lucrărilor la Grădiniţa cu program prelungit L., nici nu i-a facilitat inculpatului Ş.V. întâlniri cu martorul H.I.
De asemenea, martorul H.I. a arătat, atât în declaraţiile date în faţa instanţei de fond, cât şi în faza de urmărire penală, faptul că a avut întâlniri cu inculpatul Ş.V. în cadrul cărora acesta i-a relatat problemele pe care le are pentru recuperarea banilor datoraţi de I.S.J. Satu Mare.
De asemenea, din conţinutul convorbirilor telefonice interceptate în cauză, coroborate cu declaraţiile martorului B.V. rezultă că martorul H.I. a fost cel care a condiţionat virarea banilor de către I.S.J. Satu Mare către SC N.C. SRL Satu Mare de plata în favoarea P.D.L. Satu Mare a unui procent de 3% din valoarea sumei de bani achitată.
Totodată, instanţa de recurs reţine că, la data de 9 decembrie 2009 Guvernul României a emis H.G. nr. 1.531 privind finanţarea în anul 2009 din bugetul M.E.C.I. a unor cheltuieli de capital pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzută în bugetul de stat pe anul 2009, pentru finanţarea unor cheltuieli de capital pentru autorităţile administraţiei publice locale la unităţi de învăţământ preuniversitar de stat prin care s-a aprobat plata unor sume repartizate la unităţi de învăţământ conform anexei, care face parte integrantă din H.G. (în cuprinsul căreia la poziţia 9 a fost cuprinsă şi Grădiniţa cu program prelungit L. cu suma de 100.000 RON).
Anterior emiterii acestei hotărâri - în 8 decembrie 2009 -, inculpatul U.I. a sunat-o pe inculpata P.M. pentru a o întreba dacă nu au intrat banii, aceasta spunându-i că banii "nu au ajuns încă"; din conţinutul discuţiei telefonice purtată de cei doi rezultă că inculpatul U.I. i-a reproşat inculpatei P.M. că a afirmat că banii vor fi în cont luni - respectiv 7 decembrie 2009, aceasta spunând că ea i-a spus "ce i-au spus şi ei alţii".
Din conţinutul aceleaşi convorbiri telefonice, rezultă că inculpatul U.I. era ferm convins că banii vor fi alocaţi ("U.I. - Da, da oricum intră, deci asta, suma asta oricum intră") motiv pentru care i-a cerut acesteia să-l anunţe şi pe el când intră banii.
După emiterea hotărârii de guvern, inculpatul U.I. a sunat-o de trei ori pe inculpata P.M. - în 14 decembrie 2009, în 15 decembrie 2009 şi în 16 decembrie 2009 - pentru a se interesa dacă au fost trimişi banii alocaţi prin hotărâre, informându-l totodată şi pe inculpatul Ş.V. de conţinutul acestor discuţii (procesule-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice de la dosar urmărire penală).
La data de 24 decembrie 2013 inculpata P.M. a semnat dispoziţia bugetară în baza căreia au fost viraţi banii alocaţi unor unităţi şcolare din judeţul Satu Mare cuprinse în anexa nr. 1 a H.G., aspect comunicat de inculpatul U.I. inculpatului Ş.V.
Anterior acestei date însă, la 22 decembrie 2009, inculpatul U.I. a fost sunat de martorul B.V., prim-vicepreşedinte al P.D.L. Satu Mare, care i-a spus acestuia că martorul H.I. a spus că nu se deblochează banii de către I.S.J. Satu Mare pentru lucrările de la Grădiniţa cu program prelungit L. până când inculpatul Ş.V. nu plăteşte la trezoreria P.D.L. suma de 3.000 RON, reprezentând 3% din valoarea alocată prin H.G.
Această discuţie a fost confirmată de martorul B.V., care, în declaraţiile date, a arătat că în anul 2009, în urma unei discuţii avută cu martorul H.I., l-a sunat pe inculpatul U.I. pentru a-i cere acestuia să-l sune pe inculpatul Ş.V. şi să-i ceară să treacă pe la trezoreria partidului să achite 3% din contravaloarea unor lucrări din L., martorul H.I. spunându-i că "inculpatul U.I. ştie mai multe".
Aceste probe infirmă susţinerea martorului H.I. care a declarat că nu i-a cerut martorului B.V. să-i transmită inculpatului Ş.V. (prin intermediul inculpatului U.I.) să plătească la partid 3% din contravaloarea lucrărilor.
În urma discuţiei purtate cu martorul B.V., inculpatul U.I. l-a sunat pe inculpatul Ş.V., spunându-i că l-au sunat "ăştia" să-i spună că e OK, dar că trebuie îndeplinite nişte condiţii, condiţii care nu se pot vorbi la telefon (este vorba evident de plata procentului de 3% din contravaloarea sumei achitate).
În data de 23 decembrie 2009 martorul B.V. l-a sunat din nou pe inculpatul U.I. pentru a se interesa de inculpatul Ş.V., ocazie cu care inculpatul U.I. i-a spus că inculpatul Ş.V. a fost de acord cu "condiţiile" impuse "şi treaba e OK", interesându-se totodată când vor intra banii, martorul B.V. spunându-i că banii vor intra în 24 decembrie 2009, lucra care s-a şi întâmplat.
Instanţa de recurs, în acord cu instanţa de apel, constată că probele administrate în cauză au dovedit cu certitudine vinovăţia inculpatului Ş.V. pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în cursul lunii decembrie 2009 a dat pentru P.D.L. Satu Mare suma de 3.000 RON la solicitarea inculpatului U.I. pentru care acesta să îşi exercite influenţa asupra inculpatei P.M., astfel încât aceasta să facă plata sumei alocate pentru plata lucrării efectuate la Grădiniţa cu program prelungit L.
De asemenea, în cauză este dovedită fără echivoc şi vinovăţia inculpatului U.I. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, constând în acea că, acesta a pretins de la inculpatul Ş.V. suma de 3.000 RON (3% din contravaloarea lucrările) pentru P.D.L. Satu Mare pentru a-şi exercita influenţa asupra inculpatei P.M., pentru ca aceasta să facă plata pentru lucrarea efectuată de firma inculpatului Ş.V. la Grădiniţa cu program prelungit L.
Aşadar, solicitarea inculpatului Ş.V. privind achitarea sa, întrucât fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, este nefondată şi urmează a fi respinsă.
2. În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului Ş.V. referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen., deoarece consideră că dispoziţiile noului C. pen. prevăd sancţiuni mai blânde pentru infracţiunea pentru care a fost condamnat, respectiv cumpărare de influenţă, se constată că nici acest motiv de recurs nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidenţă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârşirii faptei şi la data judecării recursului şi instituţiile incidente în raport cu incriminarea sau sancţiunea (care agravează, atenuează sau înlătură răspunderea penală şi limitele de pedeapsă).
Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezenţa unei dezincriminări, urmare abrogării unor texte de lege, cât şi sub aspectul situaţiei premisă pentru analiza, în concret, a consecinţelor privind regimul sancţionator.
În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că este în prezenţa situaţiei prev. de art. 5 C. pen., şi anume, aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.
Analizând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte va reţine că în examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de recurenţii inculpaţi U.I. şi Ş.V., urmează să analizeze:
1. Influenţa modificărilor legislative cu privire la limitele maxime de pedeapsă din legile succesive şi consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi la data judecării recursului, cu precizarea că se va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;
2. Influenţa modificărilor legislative cu privire la limitele maxime de pedeapsă din legile succesive şi consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi la data judecării recursului.
Pentru a compara cele două legi, Înalta Curte va analiza consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.
3. Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi.
Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.
Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală.
Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.
Instanţa va analiza influenţa modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat inculpatul, având în vedere că, deşi un text de lege cu aceeaşi denumire marginală se poate regăsi într-o altă lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru inculpat conduce la dezincriminarea faptei faţă de acesta.
Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.
Inculpatul Ş.V. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. d) C. pen. pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 8 luni, stabilit conform art. 82 C. pen.
Inculpatul U.I. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 lit. d) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului U.I. pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 10 luni stabilit conform art. 82 C. pen.
Conform art. 79 Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în M. Of. nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Art. 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
(1) În înţelesul prezentei legi, sunt infracţiuni de corupţie infracţiunile prevăzute la art. 289 - 292 C. pen., inclusiv atunci când acestea sunt comise de persoanele prevăzute la art. 308 C. pen.
(2) În înţelesul prezentei legi, sunt infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie infracţiunile prevăzute la art. 10 - 13.
(3)Dispoziţiile prezentei legi sunt aplicabile şi infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene prevăzute la art. 181 - 185, prin sancţionarea cărora se asigură protecţia fondurilor şi a resurselor Uniunii Europene.
2. Art. 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Infracţiunile de luare de mită, prevăzută la art. 289 C. pen., dare de mită, prevăzută la art. 290 C. pen., trafic de influenţă, prevăzută la art. 291 C. pen., şi cumpărare de influenţă, prevăzută la art. 292 C. pen., se pedepsesc potrivit prevederilor acelor texte de lege. Dispoziţiile art. 308 C. pen. se aplică în mod corespunzător.
3.Art. 61 se abrogă.
4. Art. 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Faptele de luare de mită sau trafic de influenţă săvârşite de o persoană care: a) exercită o funcţie de demnitate publică; b) este judecător sau procuror; c) este organ de cercetare penală sau are atribuţii de constatare ori de sancţionare a contravenţiilor; d) este una dintre persoanele prevăzute la art. 293 C. pen. se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime.
Dată fiind abrogarea art. 61 Legea nr. 78/2000 şi incriminarea cumpărării de influenţă în art. 292 C. pen., instanţa de recurs va compara conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de legea veche (Legea nr. 78/2000) faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de legea nouă (C. pen.). Comparaţia este necesară pentru a verifica incidenţa art. 4 C. pen. şi art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.
Comparaţia este necesară pentru a verifica incidenţa art. 4 C. pen. şi art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.
Art. 61 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie:
- Promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.
(2) Făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă.
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute la alin. (1) se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul prevăzut la alin. (2).
Art. 7 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
(3) Dacă infracţiunile prevăzute la art. 256 şi 257 C. pen., precum şi infracţiunile prevăzute la art. 61 şi 82 din prezenta lege au fost săvârşite de una dintre persoanele menţionate la alin. (1) şi (2), maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani.
Art. 292 C. pen. în vigoare, cumpărarea de influenţă
(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 257 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, trafic de influenţă
- Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.
Art. 291 alin. (1) şi (2) C. pen. în vigoare, trafic de influenţă
(1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Abrogarea textelor de lege care au stat la baza acuzaţiilor formulate în cauză nu este echivalentă cu dezincriminarea faptelor. Dezincriminarea operează in rem înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că, fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiţie care dădea faptei în legea veche un caracter calificat. La 1 februarie 2014, data abrogării normelor de la art. 257 C. pen. a intrat în vigoare art. 291 C. pen., care cuprinde toate elementele din acuzaţia pentru care a fost condamnat inculpatul.
Conţinutul constitutiv al infracţiunii nu este modificat în noua reglementare.
Caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.
Potrivit legii vechi, inculpatul Ş.V. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. şi ped. de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. d) C. pen., situată sub minimul special de 2 ani, care este acelaşi în ambele variante, însă cu 3 ani mai mică decât maximul pe legea veche care era de 10 ani, iar pe legea nouă, maximul este mai redus, fiind în cuantum de 7 ani.
Totodată, în favoarea inculpatului au fost reţinute circumstanţe atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior, fiind valorificate exclusiv datele ce vizau persoana inculpatului, respectiv faptul că nu are antecedente penale, aflându-se la primul contact cu legea penală, având astfel o bună conduită anterior săvârşirii faptelor imputate.
Potrivit legii noi, asemenea circumstanţe atenuante referitoare la persoana inculpatului nu mai pot fi reţinute, legea nouă prevăzând doar circumstanţe atenuante legate de fapta comisă.
Astfel, în conformitate cu art. 75 alin. (2) C. pen., pot constitui circumstanţe atenuante judiciare eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii şi împrejurările legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.
Aşadar, în situaţia aplicării dispoziţiilor noului C. pen., circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior, reţinute de instanţele anterioare în favoarea inculpatului, nu mai pot produce efecte, în sensul coborârii pedepsei sub minimul prevăzut de lege pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, întrucât nu mai au corespondent în dispoziţiile art. 75 C. pen., referitoare la circumstanţele atenuante.
Sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, instanţa de recurs relevă următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012: "Măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza C. pen. din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a C. pen.".
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia este cel prevăzut de C. pen. din 1969."
În cazul în care instanţa are de comparat dispoziţiile referitoare la suspendarea condiţionată din reglementarea anterioară cu cele privitoare la amânarea aplicării pedepsei, se impune concluzia potrivit căreia legea veche este lege mai favorabilă.
Reglementarea din art. 81 şi urm. C. pen. anterior este mai favorabilă şi prin prisma condiţiilor de acordare, în sensul că nu există limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei corect aplicată pentru o infracţiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse, obligaţiile de pe durata termenului de încercare sunt mai puţine.
În consecinţă, legea penală mai favorabilă inculpatului Ş.V. este vechea reglementare penală şi nu se impune admiterea recursului pe acest aspect.
Conţinutul constitutiv al infracţiunii nu este modificat în noua reglementare.
În ceea ce priveşte caracterul dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei, Înalta Curte constată că:
Potrivit legii vechi, inculpatul U.I. a fost condamnat de o pedeapsă de 1 an şi 10 luni închisoare, situată sub minimul special de 2 ani, care este acelaşi în ambele variante, însă cu 3 ani mai mică decât maximul pe legea veche care era de 10 ani, iar pe legea nouă, maximul este mai redus, fiind în cuantum de 7 ani.
Potrivit dispoziţiilor art. 257 C. pen., traficul de influenţă se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 10 ani, iar potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 dacă infracţiunea de trafic de influenţă a fost săvârşită de o persoană, care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, respectiv faţă de una dintre persoanele mai sus arătate sau faţă de un funcţionar cu atribuţii de control, maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani.
Raportat la data comiterii faptei (decembrie 2009), în vigoare era Legea nr. 78/2000, care prevedea în art. 7 alin. (3) că infracţiunile de primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă, dacă au fost săvârşite de una dintre persoanele menţionate în alin. (1) şi (2), se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 256 C. pen., respectiv la art. 257 C. pen., al cărui maxim se majorează cu 2 ani, pedeapsa fiind de la 2 la 12 ani închisoare .
Dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 78/2000 au fost modificate prin Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012, în sensul că limitele de pedeapsă se majorează cu o treime, pedeapsa fiind în prezent pentru infracţiunea de trafic de influenţă între 2 ani şi 8 luni închisoare şi 9 ani şi 4 luni închisoare, raportat la pedeapsa de la 2 la 7 ani închisoare prevăzută de art. 291 C. pen.
Faţă de modificările succesive ale dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 87/2000, se apreciază că legea penală mai favorabilă privind pe inculpatul U.I. este legea în vigoare la data comiterii faptei, întrucât minimul special a rămas la 2 ani închisoare şi nu cel de 2 ani şi 8 luni închisoare existent în prezent.
Totodată, în favoarea inculpatului au fost reţinute circumstanţe atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior, fiind valorificate exclusiv datele ce vizau persoana inculpatului, respectiv faptul că nu are antecedente penale, aflându-se la primul contact cu legea penală, având astfel o bună conduită anterior săvârşirii faptelor imputate.
Potrivit legii noi, asemenea circumstanţe atenuante referitoare la persoana inculpatului nu mai pot fi reţinute, legea nouă prevăzând doar circumstanţe atenuante legate de fapta comisă.
Astfel, în conformitate cu art. 75 alin. (2) C. pen., pot constitui circumstanţe atenuante judiciare eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii şi împrejurările legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.
Aşadar, în situaţia aplicării dispoziţiilor noului C. pen., circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior, reţinute de instanţele anterioare în favoarea inculpatului, nu mai pot produce efecte, în sensul coborârii pedepsei sub minimul prevăzut de lege pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, întrucât nu mai au corespondent în dispoziţiile art. 75 C. pen., referitoare la circumstanţele atenuante.
Sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, instanţa de recurs relevă următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012: "Măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată baza C. pen. din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a C. pen.".
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia este cel prevăzut de C. pen. din 1969.
În cazul în care instanţa are de comparat dispoziţiile referitoare la suspendarea condiţionată din reglementarea anterioară cu cele privitoare la amânarea aplicării pedepsei, se impune concluzia potrivit căreia legea veche este lege mai favorabilă.
Reglementarea din art. 81 şi urm. C. pen. anterior este mai favorabilă şi prin prisma condiţiilor de acordare, în sensul că nu există limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei corect aplicată pentru o infracţiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse, obligaţiile de pe durata termenului de încercare sunt mai puţine.
În concluzie, pentru inculpatul U.I. legea mai favorabilă este legea veche, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 5 C. pen.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea şi de inculpaţii U.I. şi Ş.V. sunt nefondate şi în consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior le va respinge ca atare.
Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi U.I. şi Ş.V. vor fi obligaţi la plata sumelor de câte 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea şi inculpaţii U.I. şi Ş.V. împotriva Deciziei penale nr. 75/A din 6 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind şi pe inculpata P.M.
Obligă recurenţii inculpaţi U.I. şi Ş.V. la plata sumelor de câte 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1092/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de... | ICCJ. Decizia nr. 1561/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat... → |
|---|
