ICCJ. Decizia nr. 115/2014. Penal. Distrugerea şi semnalizarea falsă (art. 276 C.p.). Ucidere din culpă (art.178 C.p.), vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.), accidentul şi catastrofa de cale ferată (art. 277 C.p.). Apel

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 115/A/2014

Dosar nr. 79/64/2013

Şedinţa publică din 29 aprilie 2014

Deliberând asupra apelurilor de faţă;

în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 71/F din 28 iunie 2013, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a dispus următoarele:

În baza art. 276 alin. (1) şi (4) C. pen. raportat la art. 277 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat inculpatul B.C., fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă.

În baza art. 178 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, parte vătămată R.H.

În baza art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, parte vătămată R.T.

În baza art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, parte vătămată R.E.

În baza art. 33 lit. b) C. pen., art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite şi a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza a II-a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 86¹ alin. (1) C. pen. a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ C. pen. a obligat inculpatul, pe durata termenului de încercare, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere şi obligaţii:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă;

- să nu conducă niciun autovehicul.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 83, art. 84 C. pen. şi art. 86 alin. (2) C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni sau al nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii vizând interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza a II-a) şi b) C. pen.

A constatat că la data de 08 septembrie 2012 tractorul rutier marca X cu numărul de înmatriculare Y condus de inculpat nu beneficia de poliţă de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto RCA.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ., art. 25¹ din Legea nr. 32/2000 a admis acţiunile civile exercitate de părţile civile Spitalul Clinic de Urgenţă Braşov, Spitalul Clinic de Copii Braşov şi Societatea Naţională de Transport Feroviar CFR Călători S.A. - Sucursala Braşov şi, în parte, cea exercitată de Spitalul Judeţean de Urgenţă D.F.K. Sfântu Gheorghe şi a dispus obligarea părţii responsabile civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la plata următoarelor sume de bani:

- suma de 6047,75 RON reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate părţii vătămate R.H., către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Braşov;

- suma de 5429 RON reprezentând contravaloarea rapoartelor de expertiză medico-legală şi

- suma de 610,76 RON la care se adaugă dobânda legală până la data plăţii, reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate părţii vătămate R.T., către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă D.F.K. Sfântu Gheorghe;

- suma de 2280,44 RON reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate părţii vătămate R.H., către Spitalul Clinic de Copii Braşov;

- suma de 3995,51 RON reprezentând contravaloarea reparaţiilor la locomotiva avariată şi a minutelor de întârziere acumulate, către Societatea Naţională de Transport Feroviar CFR Călători SA. - Sucursala Braşov.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ., art. 25¹ din Legea nr. 32/2000 a admis, în parte, acţiunile civile exercitate de părţile vătămate - părţi civile R.E., R.T. şi R.H. precum şi de părţile civile L.F., R.F., L.R., R.L., R.J. - n. 1967, R.H.Z., B.L.M., R.K., R.C., R.M., R.R., R.T., R.I., R.R.Z., R.E., S.E., S.A., S.M., S.E.Z., S.I., P.J., O.A.S., M.M., P.Z., B.V., S.L., D.B., R.J. Sen. - n. 1956, R.B., R.I.Z., R.J. Jun. - n. 1989, I.T., B.J., B.G., M.G. Jun., M.M.K., B.R.C., L.S.Z., B.I., R.A.Z. - n. 1970, R.A.Y. - n. 1999, R.C., D.A. şi D.B.N. şi a dispus obligarea părţii responsabile civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la plata următoarelor sume de bani:

I. pentru succesorii defunctelor L.E. şi R.E.:

- suma de 10.102 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă L.F.

- suma de 45.000 euro în echivalentul lei din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă L.F.

- suma de 35.000 euro în echivalentul lei din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă R.F.

- suma de 10.000 euro în echivalentul lei din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă L.R.

- suma de 15.000 euro în echivalentul lei din data plăţii cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre părţile civile R.L., R.J., R.H.Z. şi B.L.

II. pentru succesorii defunctului S.B.:

- suma de 4.252,87 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă O.A.

- suma de 15.000 euro în echivalentul lei din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă O.A.

- suma de 20.000 euro în echivalentul lei din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă S.I.

- suma de 30.000 euro în echivalentul lei din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă D.A., fiu minor, prin reprezentant legal S.I.

- suma de 30.000 euro în echivalentul lei din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă D.B.N., fiu minor, prin reprezentant legal S.I.

- la plata unei prestaţii periodice în favoarea părţilor civile D.A. şi D.B.N. în cuantum de 116,5 RON lunar pentru fiecare, începând cu data de 28 iunie 2013 şi până la majoratul acestora.

- suma de 1165 RON reprezentând prestaţii lunare calculate cumulat de la data decesului (septembrie 2012) şi până la pronunţarea prezentei sentinţe pentru fiecare dintre minorii părţi civile D.A. şi D.B.N.

- suma de 5.000 euro în echivalentul lei din data plăţii cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre părţile civile: S.E.Z., S.E., S.M., S.A., P.J., M.M., P.Z., B.V., S.L. şi D.B.

III. pentru succesorii defunctului B.C.:

- suma de 4.814 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă B.G.

- suma de 25.000 euro în echivalentul lei la data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă B.G.

- suma de 10.000 euro în echivalentul lei din data plăţii cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre părţile civile B.J. şi I.T.

IV. pentru succesorii defunctelor R.A.M. şi B.M.:

- suma de 32.700 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă R.K.

- suma de 50.000 euro în echivalentul lei din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă R.K.

- suma de 30.000 euro în echivalentul lei din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă M.G., fiu minor, prin reprezentant legal M.G. Sen.

- suma de 30.000 euro în echivalentul lei din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă M.M.K., fiică minoră, prin reprezentant legal M.G. Sen.

- la plata unei prestaţii periodice în favoarea părţilor civile M.G. şi M.M.K. în cuantum de 116,5 RON lunar pentru fiecare, începând cu data de 28 iunie 2013 şi până la majoratul acestora.

- suma de 15.000 euro în echivalentul lei din data plăţii cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre părţile civile: R.A., R.T., R.M. şi R.C.

- suma de 30.000 euro în echivalentul lei din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă B.R.C., prin reprezentant legal R.K.

- suma de 30.000 euro în echivalentul lei din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă L.S.Z., prin reprezentant legal R.K.

- la plata unei prestaţii periodice în favoarea părţilor civile B.R.C. şi L.S.Z. în cuantum de 116,5 RON lunar pentru fiecare, începând cu data de 28 iunie 2013 şi până la majoratul acestora.

- suma de 5.000 euro în echivalentul lei din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă B.I.

V. pentru succesorii defunctei R.G.:

- suma de 4.112 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă R.J.

- suma de 25.000 euro în echivalentul lei din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă R.J.

- suma de 15.000 euro în echivalentul lei din data plăţii cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre părţile civile: R.I.Z., R.J., R.B. şi R.H.

VI. pentru succesorii defunctei R.R.:

- suma de 7.973 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă R.A., concubin

- suma de 20.000 euro în echivalentul lei din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă R.R., fiică

- suma de 25.000 euro în echivalentul lei din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă R.A.Z., fiu minor

- la plata unei prestaţii periodice în favoarea părţii civile R.A.Z. în cuantum de 175 RON lunar, începând cu data de 28 iunie 2013 şi până la majoratul acesteia.

- suma de 1750 RON reprezentând prestaţii lunare calculate cumulat de la data decesului (septembrie 2012) şi până la pronunţarea prezentei sentinţe pentru minorul parte civilă R.A.Z.

- suma de 20.000 euro în echivalentul lei din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă R.A., concubin

- suma de 10.000 euro în echivalentul lei din data plăţii cu titlu de daune morale către fiecare dintre părţile civile: R.E., R.T., R.I., R.R. şi R.C..

VII. pentru părţile vătămate - părţi civile:

- suma de 10.000 euro în echivalentul lei din data plăţii cu titlu de daune morale către partea vătămată - parte civilă R.H.

- suma de 5.000 euro în echivalentul lei din data plăţii cu titlu de daune morale către partea vătămată - parte civilă R.T.

- suma de 1991 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 5.000 euro în echivalentul lei din data plăţii cu titlu de daune morale către partea vătămată - parte civilă R.E.

A respins ca neîntemeiate celelalte pretenţii civile formulate de aceste părţi civile precum şi pretenţiile formulate de părţile civile O.A.Z. (frate), O.A.M. şi O.L. (de pe urma defunctului S.B.), B.Z., B.G.Z. şi B.J. (de pe urma defunctului B.C.), M.G. Sen. (concubin al defunctei R.A.M.), R.S.I. (de pe urma defunctei R.G.) şi M.L. (de pe urma defunctei R.R.).

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. a dispus restituirea către inculpat, la data rămânerii definitive a sentinţei, a tractorului rutier marca X cu numărul de înmatriculare Y, a saşiului semiremorcii marca X1 cu numărul de înmatriculare Y1, a elementelor de caroserie a remorcii constând în obloane, scânduri, roată stânga, a originalelor certificatelor de înmatriculare seria Z şi seria Z1, a găleţilor din tablă deformate şi a sacilor de rafie, către Societatea Naţională de Transport Feroviar CFR Călători SA. - Sucursala Braşov a elementelor locomotivă constând în conductă şi ornament din fontă şi către persoanele aparţinătoare a articolelor: rucsac roşu, rucsac gri, hanorac, bluză şi cojoc.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 5.000 RON.

Dispune plata onorariului interpretului de limba maghiară în cuantum de 980 de RON, această sumă rămânând în sarcina statului în temeiul art. 192 alin. (6) C. proc. pen.

În baza art. 193 alin. (2) C. proc. pen. obligă partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la plata sumei de 2058 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către părţile civile.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 273/P/2012 din data de 12 februarie 2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, înregistrat pe rolul instanţei la data de 19 februarie 2013, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului B.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi semnalizare falsă prevăzută de art. 276 alin. (4) C. pen. raportat la art. 277 alin. (2) C. pen.; ucidere din culpă, prevăzută de 178 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. şi vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. (3 infracţiuni).

Conform rechizitoriului, s-a reţinut că în data de 08 septembrie 2012, în jurul orelor 13,40, în timp ce conducea ansamblul de vehicule format din tractorul rutier marca X, cu numărul de înmatriculare Y, şi semiremorca marca X1, cu numărul de înmatriculare Y1, nu a respectat semnificaţia indicatoarelor rutiere "Oprire", "Trecere la nivel cu calea ferată simplă fără bariere" şi "Atenţie la tren", amplasate la trecerea la nivel cu calea ferată amenajată pe drumul situat în vecinătatea de N-E a localităţii Chilieni - judeţul Covasna, drum deschis circulaţiei publice, fără a se asigura, s-a angajat în traversarea respectivului tronson de cale ferată, fiind surprins de trenul de persoane Regio cu nr. 4012 care circula pe ruta Târgu Mureş - Braşov, în urma coliziunii rezultând decesul a 8 persoane (B.C., R.G., R.R., L.E., R.A.M., S.B., R.E. şi B.M.) şi, respectiv, vătămarea corporală a 3 persoane (R.T., R.E. şi R.H.), persoane ce erau transportate în semiremorca tractată de vehiculul condus de inculpat.

La stabilirea situaţiei de fapt au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotografică; adresă a Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe şi planul urbanistic general; buletine de analiză toxicologică alcoolemie inculpat şi conductor locomotivă; proces-verbal de predare în custodie; proces-verbal de ridicare bunuri de la K.G.A. şi de lăsare în custodie la I.P.J. Covasna - Serviciul Tehnic Auto; declaraţii inculpat; declaraţii martori; declaraţii părţi civile; rapoarte de constatare medico-legală de necropsie; rapoarte medico-legale de constatare; înscrisuri.

Pe latură civilă, în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei s-au constituit părţi civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov cu suma de 6.047,75 RON reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate părţii vătămate R.H.; Spitalul Judeţean de Urgenţă D.F.K. - Serviciul de Medicină Legală Covasna cu suma de 5.807 RON reprezentând contravaloarea autopsiilor efectuate; Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA, prin Sucursala de Transport Feroviar de Călători Braşov, cu suma de 3.995,51 RON reprezentând contravaloarea reparaţiei locomotivei EA 005 şi a minutelor de întârziere înregistrate de trenul Regio 4012, de trenul Regio 4014 şi de trenul Inter Regio 1645; Spitalul Clinic de Copii Braşov cu suma de 2.280,44 RON reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate părţii vătămate minore R.H. şi Spitalul Judeţean de Urgenţă D.F.K. Sfântu Gheorghe cu suma de 610,76 RON reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate părţii vătămate R.T.

S-au mai constituit părţi civile cele trei părţi vătămate ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, respectiv R.E., R.T. şi R.H. precum şi urmaşii celor 8 persoane decedate în accident respectiv L.F., R.F., L.R., R.L., R.J. - n. 1967, R.H.Z., B.L.M., M.G. Sen., R.K., R.C., R.M., R.R., R.T., M.L., R.I., R.R.Z., R.E., S.E., S.A., S.M., S.E.Z., S.I., O.A. Jun., O.A.M., O.L., P.J., O.A.S., M.M., P.Z., B.V., S.L., D.B., R.J. Sen.- n. 1956, R.B., R.I.Z., R.J. Jun. - n. 1989, R.S.I., B.Z., B.G.Z., B.J., I.T., B.J., B.G., M.G. Jun., M.M.K., B.R.C., L.S., B.I., R.A.Z. - n. 1970, R.A.Y. - n. 1999, R.C., D.A. şi D.B.N.

La dosarul cauzei au fost depuse acte de stare civilă pentru urmaşii victimelor, înscrisuri referitoare la practică judiciară, acte normative, ghid pentru soluţionarea daunelor morale, bonuri şi facturi fiscale în dovedirea daunelor materiale şi a cheltuielilor de judecată, planşe foto, înscrisuri, adresa nr. S.O. 1123/2013 emisă de Direcţia de Asistenţă Comunitară Sfântu Gheorghe.

A reţinut instanţa de fond că inculpatul a fost audiat în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecăţii, în termenul prevăzut de lege, a solicitat ca judecarea sa să se facă potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen., a recunoscut că se face vinovat de săvârşirea faptei, solicitând judecarea cauzei conform prevederilor aplicabile în cazul recunoaşterii vinovăţiei.

Instanţa de fond a admis această cerere şi a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de acest text de lege, cauza fiind soluţionată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, care nu au fost contestate şi au fost însuşite de către inculpat.

Au fost încuviinţaţi de instanţă şi audiaţi, pentru dovedirea pretenţiilor civile, martorii K.T., D.A., O.S., B.T., R.F.A., R.Ş., I.P., B.A.

S-a întocmit un referat de evaluare pentru inculpat.

În urma examinării actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În data de 08 septembrie 2012, în jurul orelor 08,00, inculpatul B.C.a condus tractorul rutier marca X cu numărul de înmatriculare Y şi semiremorca marca X1 cu numărul de înmatriculare Y1, în care se aflau mai multe persoane, la parcela de 1 ha pe care o deţinea, aflată la 1,7 km de locuinţa din Chilieni, pentru a recolta cartofi, activitate ce s-a desfăşurat până în jurul orei 12,30.

La întoarcere, în jurul orei 13,00, în remorca tractorului, ce nu era adaptată pentru transportul persoanelor, s-au urcat mai mulţi lucrători ce-l ajutaseră la scoaterea cartofilor, aceştia aşezându-se pe sacii de rafie aflaţi pe jos, pe găleţile puse cu gura în jos sau sprijiniţi de obloanele remorcii.

În jurul orei 13,40, inculpatul, ce se afla singur în tractor, conducând pe drumul deschis circulaţiei publice ce face legătura între terenurile agricole de pe latura de est a localităţii Chilieni şi DN 12, a ajuns la trecerea simplă, fără bariere, la nivel cu calea ferată.

Dată fiind existenţa unei vegetaţii în apropierea părţii din dreapta a căii ferate, în sensul de deplasare a inculpatului, astfel cum rezultă din fotografiile judiciare aflate la dosarul de urmărire penală, drumul fiind şi în rampă, oprirea şi asigurarea înainte de traversare, obligaţii legale ce trebuiau respectate de inculpat, erau imperios necesar a fi făcute pentru a observa dacă vine sau nu vreun tren.

Inculpatul nu s-a oprit pentru a se asigura, continuându-şi drumul fără a respecta obligaţiile arătate mai sus, astfel că nu a observat trenul Regio nr. 4012 ce circula din direcţia Sfântu Gheorghe în direcţia Braşov cu viteza de 97 km/h. Impactul - ce nu a putut fi evitat nici de conductorul trenului, care nu a avut posibilitatea de a opri trenul, şi nici de inculpat, care nu a reuşit să accelereze suficient pentru a ieşi de pe linia de cale ferată - a avut loc între locomotivă şi partea din spate a remorcii ataşate de tractor, remorcă în care se aflau mai multe persoane.

În opinia acuzării, şi a instanţei de fond, nu se poate susţine că inculpatul nu a avut posibilitatea să observe trenul din cauza acelei vegetaţii sau că vizibilitatea nu era suficientă. Astfel cum rezultă din fotografiile judiciare, vizibilitatea era bună şi posibilitatea de a se asigura efectiv în condiţii de siguranţă a existat, cu condiţia de a se opri în apropierea trecerii de cale ferată şi de a se asigura. Din acel loc în care inculpatul trebuia să oprească şi să se asigure, se putea observa cu uşurinţă dacă venea sau nu vreun tren.

În urma impactului ce a avut loc au decedat 8 persoane, numiţii B.C., R.G., R.R., L.E., R.A.M., S.B., R.E. şi B.M. şi alte 3 persoane au suferit vătămări ce au necesitat pentru îngrijire mai mult de 10 zile, R.T., R.E. şi R.H. Toate aceste persoane se aflau în semiremorca tractată de vehiculul condus de inculpat.

Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa a avut în vedere rapoartele medico-legale de necropsie efectuate asupra victimelor (dosar de urmărire penală) şi rapoartele medico-legale de constatare efectuate cu privire la părţile vătămate, din care rezultă că există o legătură de cauzalitate între impact şi urmarea produsă, leziunile produse în urma accidentului conducând la decesul celor 8 victime şi la vătămarea integrităţii corporale a celor 3 părţi vătămate.

În ceea ce priveşte modalitatea producerii acestui rezultat, instanţa de fond a avut în vedere procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşele foto, declaraţiile martorilor A.D., P.K.I., L.R., D.M., S.G. şi S.N., ale părţilor vătămate R.T. şi R.E., toate coroborate cu declaraţia inculpatului în care a recunoscut săvârşirea faptelor, solicitând judecarea sa în conformitate cu dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen..

Martorul A.D., conductorul locomotivei, precizează că, după ce a plecat din staţia Sfântu Gheorghe, în momentul în care se apropia de trecerea la nivel cu calea ferată, după ce a dat semnale de fluier repetat, a observat, când se afla la o distanţă de aproximativ 70 de metri de trecere, un tractor cu remorcă în care se aflau mai multe persoane, ce efectua traversarea căii ferate, impactul nemaiputând fi evitat, acesta având loc între locomotivă şi remorcă. Arată martorul că, în momentul imediat premergător impactului, când s-a apropiat de trecere, l-a observat pe inculpat care privea în faţă, fiind chiar degajat, martorul apreciind că nu crede că observase trenul, nici măcar în ultimele momente dinainte de impact, ceea ce denotă că inculpatul nu s-a asigurat niciun moment, nici înainte de traversare şi nici în timpul traversării.

Declaraţia martorului se coroborează cu declaraţiile martorilor ce s-au aflat în remorcă şi care au scăpat cu viaţă, fără a fi vătămaţi sau cu vătămări ce au necesitat pentru îngrijire mai puţin de 10 zile, respectiv numiţii P.K.I., L.R., D.M., S.G. şi S.N. şi cu cele date de părţile vătămate R.T. şi R.E. în sensul că inculpatul nu a oprit şi nu s-a asigurat niciun moment la traversarea căii ferate, nici atunci când s-au deplasat de dimineaţă pentru recoltarea cartofilor şi nici când a avut loc accidentul.

Partea vătămată R.T. precizează, în declaraţia aflată la dosarul de urmărire penală, că inculpatul nu a oprit tractorul pentru a se asigura nici la prima traversare, în acea dimineaţă, şi nici la prânz, când a avut loc accidentul, declaraţie ce se coroborează cu cele date de ceilalţi pasageri ai remorcii (L.R., S.N., D.M., P.K.I.), ce au mai precizat şi că au observat venirea trenului, au început să strige la inculpat să oprească, dar acesta nu i-a auzit, şi a continuat deplasarea, producându-se impactul.

Partea civilă L.F. a precizat în declaraţia aflată la dosarul de urmărire penală că, în momentul imediat anterior impactului, discuta cu soţia sa, ce se afla în remorcă, la telefon, aceasta spunându-i că inculpatul nu opreşte la trecerea cu calea ferată, partea civilă auzind prin telefon atât fluieratul locomotivei cât şi strigătele mai multor persoane către şoferul tractorului să oprească.

Din analiza coroborată a acestor mijloace de probă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul nu a oprit şi nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată, mai înainte de a se angaja în traversare, că trenul a folosit avertizările, sonore, fiind auzit şi văzut de pasagerii din remorcă ce au încercat să-l anunţe pe inculpat dar fără succes, acesta continuându-şi drumul, în traversarea căii ferate, ca şi cum nimic nu se întâmpla.

Toate aceste mijloace de probă se coroborează şi cu declaraţia inculpatului în care a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare, solicitând judecata în conformitate cu dispoziţiile articolului 320¹ C. proc. pen.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului care, în data de 08 septembrie 2012, a aşezat din culpă, un obstacol pe calea ferată, respectiv ansamblul compus din tractor şi semiremorcă, producându-se o catastrofă de cale ferată constând în ciocnirea unui mijloc de transport al căii ferate, respectiv trenul Regio nr. 4012, cu un mijloc de transport auto, respectiv tractorul şi semiremorca condusă de acesta, ciocnire ce a avut ca urmare decesul unui număr de 8 persoane, vătămarea integrităţii corporale a trei persoane şi degradarea părţii frontale a locomotivei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă, din culpă, ce a avut ca urmare producerea unei catastrofe de cale ferată, faptă prevăzută de art. 276 alin. (1) şi (4) C. pen., raportat la art. 277 alin. (2) C. pen. Sub aspectul laturii obiective, elementul material s-a realizat printr-o acţiune, respectiv aşezarea ansamblului auto pe linia de cale ferată, cerinţă esenţială a elementului material, respectiv punerea în pericol a siguranţei mijloacelor de transport ale căii ferate fiind îndeplinită, prin dimensiunea ansamblului auto aşezat pe linie raportat la viteza de circulaţie a trenului, 97 km/h, producându-se această stare de pericol. S-a produs rezultatul prevăzut de lege, respectiv ciocnirea dintre acest obstacol şi locomotiva trenului, ciocnire ce a avut urmările arătate mai sus, urmări ce constituie prin ele însele alte infracţiuni. Sub aspectul laturii subiective, instanţa reţine că inculpatul a săvârşit fapta din culpă, în condiţiile art. 19 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen., în sensul că nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă; atâta vreme cât inculpatul nu s-a oprit să se asigure, trebuia să prevadă că putea fi surprins de tren pe calea ferată, ansamblul auto condus de acesta constituind un obstacol pe linia ferată, în sensul dispoziţiilor art. 276 C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului pentru această infracţiune, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 52 C. pen., referitoare la scopul pedepsei, precum şi criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispoziţiile părţii generale ale C. pen., gradul de pericol social al faptei raportat la modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit şi urmarea produsă, precum şi persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, urmând a reţine şi dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. referitoare la reducerea cu o treime a limitelor pedepsei.

În opinia instanţei de fond, nu se impune reţinerea unor circumstanţe atenuante personale, cu consecinţa de scădere a pedepselor aplicate sub minimul legal, pentru niciuna dintre fapte/infracţiuni. Aspectele legate de vârsta înaintată a inculpatului, de lipsa antecedentelor penale, de atitudinea sinceră şi de regret urmând a fi luate în considerare la stabilirea cuantumului pedepselor şi a individualizării judiciare a executării pedepsei rezultante. Reţinerea separată, ca şi circumstanţe atenuante a acestor împrejurări, ar conduce la o dublă valorificare a acestora, ceea ce nu se poate face.

Însă, instanţa de fond a menţionat că, numai pentru infracţiunea de distrugere şi semnalizare falsă, din culpă, ce a avut ca urmare producerea unei catastrofe de cale ferată, va reţine circumstanţe atenuante judiciare reale, deci împrejurări concrete în care a fost săvârşită fapta care atenuează gradul de pericol social concret al acestei infracţiuni. Astfel, s-a apreciat că rezoluţia infracţională a inculpatului nu a fost aceea de a aşeza, din culpă, obstacole pe calea ferată, acesta fiind surprins de tren la traversarea căii ferate. Deşi, pe textul de lege, respectiv art. 276 C. pen., surprinderea unui autovehicul de către tren pe linia de cale ferată, poate realiza elementul material de aşezare de obstacole pe calea ferată, trebuie făcută totuşi o distincţie între o astfel de aşezare de obstacole din culpă şi o traversare cu un mijloc auto a căii ferate pe la trecerea de cale ferată semnalizată, traversare ce a avut ca urmare surprinderea de către tren. Deşi orice traversare a căii ferate cu un autoturism ce a fost surprins de tren, în condiţiile în care s-ar fi putut pune în pericol siguranţa mijloacelor de cale ferată, poate fi încadrată în dispoziţiile arătate mai sus, trebuie făcută totuşi distincţia între pericolul social concret al unei fapte de a nu se asigura şi de a fi surprins cu un ansamblu compus din tractor şi remorcă de către tren, şi aceea de a aşeza din culpă un obstacol pe calea ferată (spre exemplu un copac voluminos ce a fost tăiat în preajma căii ferate şi a căzut, din culpa autorului, pe linie), întrucât raţiunea legii este de a sancţiona acest din urmă gen de fapte, săvârşite cu intenţie sau din culpă.

În final, s-a apreciat că împrejurarea concretă în care s-a ajuns ca inculpatul să aşeze acel ansamblu compus din tractor şi remorcă pe calea ferată, cu consecinţa punerii în pericol a siguranţei mijloacelor de transport pe calea ferată, respectiv traversarea neregulamentară a căii ferate, fiind surprins de tren cu această ocazie, constituie o circumstanţă atenuantă judiciară reală cu consecinţa scăderii pedepsei sub minimul special, de 10 ani închisoare. Pentru această infracţiune, şi pentru motivele de mai sus, instanţa de fond a arătat că va aplica o pedeapsă ce va fi coborâtă sub minimul legal, circumstanţele atenuante judiciare reale fiind reţinute cu efectul legal numai pentru această faptă.

A mai arătat instanţa de fond că, spre deosebire de circumstanţele atenuante personale ce nu pot fi reţinute în cazul concursului de infracţiuni decât pentru toate infracţiunile, întrucât privesc aspecte ale persoanei infractorului (vârsta, conduita bună, sinceritatea etc.), ce sunt aceleaşi pentru fiecare infracţiune săvârşită, circumstanţele judiciare reale, ce privesc împrejurările atenuante în care a fost săvârşită una dintre faptele aflate în concurs de infracţiuni, pot fi reţinute numai pentru respectiva infracţiune, producându-se efectul atenuant numai pentru sancţiunea aplicată pentru această faptă. Deşi fac parte dintr-un concurs de infracţiuni, faptele sunt totuşi distincte, iar împrejurările în care au fost săvârşite sunt diferite, astfel că nimic nu împiedică a considera că una dintre faptele aflate în concurs a fost săvârşită în împrejurări ce privesc fapta, iar nu persoana, ce pot constitui circumstanţe atenuante.

În drept, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului care, în data de 08 septembrie 2012, în jurul orelor 13,40, în timp ce conducea ansamblul de vehicule format din tractorul rutier marca X cu numărul de înmatriculare Y şi semiremorca marca X1 cu numărul de înmatriculare Y1, nu a respectat semnificaţia indicatoarelor rutiere "Oprire", "Trecere la nivel cu calea ferată simplă fără bariere" şi "Atenţie la tren", amplasate la trecerea la nivel cu calea ferată amenajată pe drumul situat în vecinătatea de N-E a localităţii Chilieni - judeţul Covasna, drum deschis circulaţiei publice, fără a se asigura, s-a angajat în traversarea respectivului tronson de cale ferată fiind surprins de trenul de persoane Regio cu nr. 4012 ce circula pe ruta Târgu Mureş - Braşov, în urma coliziunii rezultând decesul a 8 persoane (B.C., R.G., R.R., L.E., R.A.M., S.B., R.E. şi B.M. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de articolul 178 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. Sub aspectul laturii obiective, elementul material s-a realizat printr-o acţiune, producându-se rezultatul prevăzut de lege, respectiv moartea victimelor, între acţiunea inculpatului şi rezultat existând un raport de cauzalitate directă, astfel cum rezultă din rapoartele de necropsie efectuate asupra victimelor. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit fapta din culpă, în condiţiile art. 19 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen., în sensul că nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă. Atâta vreme cât inculpatul nu s-a oprit să se asigure la trecerea de cale ferată, trebuia să prevadă că putea fi surprins de tren, eventualitate în care viaţa tuturor celor din remorcă putea fi pusă în pericol foarte grav.

Instanţa a reţinut şi faptul că, în speţă, inculpatul nu a respectat obligaţiile prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. c din H.G. nr. 1391/2006 care prevăd obligaţia conducătorilor auto de a se opri la întâlnirea indicatorului "Trecere la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere" şi cele prevăzute de art. 136 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006 care stipulează obligaţia conducătorilor auto de a circula cu viteză redusă la trecerea la nivel cu calea ferată şi de a se asigura corespunzător că din partea stângă sau dreaptă nu se apropie niciun vehicul feroviar, astfel că infracţiunea a fost săvârşită în forma agravantă prevăzută de alin. (2) al art. 178 C. pen. De asemenea, s-a reţinut că în urma accidentului, a rezultat decesul a opt persoane, astfel că infracţiunea a fost săvârşită şi în forma agravantă prevăzută de alin. (5) al art. 178 C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului pentru această infracţiune, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 52 C. pen., referitoare la scopul pedepsei, precum şi criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. [pe de-o parte urmările foarte grave ale faptei, respectiv decesul a opt persoane, urmări cu consecinţe foarte grave pentru toate familiile implicate, cu atât mai mult cu cât două familii au suferit pierderea a doi membrii în această tragedie, inconştienţa inculpatului care nu a oprit pentru a se asigura nici la prima traversare şi nici la a doua, când s-a produs accidentul, în condiţiile în care transporta în remorcă multe persoane, iar pe de altă parte, vârsta foarte înaintată a acestuia, conduita bună avută până în prezent, atitudinea de recunoaştere şi regret de care a dat dovadă; s-au reţinut şi dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. referitoare la reducerea cu o treime a limitelor pedepsei]. Instanţa a reţinut că infracţiunea nu este una intenţionată, dar a fost săvârşită prin încălcarea conştientă a unei reguli de circulaţie. În favoarea acestuia a reţinut, la stabilirea cuantumului pedepsei, aceste aspecte referitoare la faptul că este o persoană pe deplin integrată în societate, fără antecedente penale şi a manifestat interes pentru situaţia sa, s-a prezentat în faţa instanţei, prin întreaga sa atitudine contribuind la soluţionarea cu celeritate a cauzei.

S-a menţionat, încă o dată, că nu se pot reţine aceste împrejurări ca şi circumstanţe atenuante care să conducă la stabilirea unei pedepse sub minimul de 1 an şi 4 luni (obţinut după reducerea cu o treime a minimului legal), dată fiind urmarea faptei de ucidere din culpă, respectiv decesul a opt persoane, considerând că, faţă de aceste urmări tragice, o pedeapsă sub acest minim ar fi neîndestulătoare.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat că, în drept, faptele inculpatului care, în condiţiile arătate mai sus, a cauzat vătămarea corporală a numiţilor R.T. (22 - 25 zile de îngrijire medicală), R.E. (16 - 18 zile de îngrijire medicală) şi R.H. (50 - 55 zile de îngrijire medicală) întrunesc, sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive a trei infracţiuni distincte de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 184 alin. (1) şi (4) C. pen. Astfel cum rezultă din rapoartele de constatare medico-legală, leziunile au fost consecinţa accidentului provocat de inculpat din culpă, între faptele acestuia şi producerea acestor leziuni existând deci legătură de cauzalitate.

La individualizarea pedepselor care au fost aplicate pentru aceste infracţiuni, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 52 C. pen., referitoare la scopul pedepsei, criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., aspectele personale, menţionate la analiza celorlalte pedepse aplicate în cauză şi dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.; pentru infracţiunea săvârşită faţă de R.H. s-a aplicat o pedeapsă mai mare având în vedere urmarea faptei, respectiv numărul mai mare de zile de îngrijire medicale.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 86¹ C. pen., pedeapsa rezultantă fiind de cel mult 3 ani închisoare, iar inculpatul nefiind anterior condamnat la pedeapsa închisorii. De asemenea, raportat la caracterul neintenţionat al infracţiunii şi la persoana inculpatului, care are vârsta de 79 de ani, precum şi la comportamentul său, de dinaintea, şi de după săvârşirea infracţiunilor, s-a apreciat că scopul preventiv şi educativ al pedepsei poate fi atins chiar şi fără executarea efectivă, neexistând riscul ca inculpatul să mai săvârşească alte infracţiuni.

S-a menţionat că se impune, tocmai prin urmările foarte grave ale faptelor, supravegherea comportamentului inculpatului pe un termen de încercare de 6 ani de către Serviciul de Probaţiune, respectarea de către acesta a măsurilor de supraveghere obligatorii şi a obligaţiei de a nu mai conduce, pe durata termenului de încercare, niciun autovehicul.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa de fond a constatat următoarele:

S-a reţinut că inculpatul, la data de 08 septembrie 2012, pentru tractorul rutier marca X, cu numărul de înmatriculare Y, nu avea de poliţă obligatorie de asigurare de răspundere civilă auto RCA, acesta fiind motivul pentru care a fost introdus în cauză şi citat Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, în conformitate cu dispoziţiile art. 25¹ din Legea nr. 32/2000.

S-au constituit părţi civile, pe de-o parte, urmaşii celor 8 victime şi cele 3 părţi vătămate, iar pe de altă parte, Spitalul Clinic de Urgenţă Braşov, Spitalul Clinic de Copii Braşov, Spitalul Judeţean de Urgenţă D.F.K. Sfântu Gheorghe şi Societatea Naţională de Transport Feroviar CFR Călători S.A. - Sucursala Braşov.

Instanţa de fond a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1357 C. civ., respectiv fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate şi vinovăţia, pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a inculpatului, ca temei pentru obligarea la plata daunelor; existenţa unor fapte ilicite - infracţiunea de ucidere din culpă respectiv cele trei infracţiuni de vătămare corporală din culpă, săvârşite de inculpat dar şi încălcarea unor reguli de circulaţie, prejudiciul creat - cheltuielile realizate de părţile civile, daunele morale, daunele materiale suferite de instituţiile constituite părţi civile, legătura directă de cauzalitate dintre acţiune şi prejudiciu precum şi vinovăţia acestuia sub forma culpei.

Cu privire la constituirile de părţi civile din partea unităţilor spitaliceşti, s-au reţinut dispoziţiile art. 313 alin. (1) din O.U.G. nr. 72/2006 conform cărora persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată (sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale; pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale Caselor de Asigurări de Sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată).

În consecinţă, a fost admisă constituirea de parte civilă a unităţii medicale Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov şi a dispus obligarea la plata sumei solicitate, de 6.047,75 RON, reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate părţii vătămate R.H.

A fost admisă şi acţiunea civilă a unităţii medicale Spitalul Clinic de Copii Braşov, unde a fost internată aceeaşi parte vătămată, minoră la data faptelor, şi s-a dispus obligarea la plata sumei de 2.280,44 RON reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate părţii vătămate R.H.

De asemenea, a fost admisă, în parte, constituirea de parte civilă a Spitalului Judeţean de Urgenţă D.F.K. Sfântu Gheorghe şi s-a dispus obligarea la plata sumei de 5.429 RON reprezentând contravaloarea rapoartelor de expertiză medico-legală şi a sumei de 610,76 RON, la care se va adăuga dobânda legală până la data plăţii, aceasta din urmă reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate părţii vătămate R.T., ce a fost internat în unitatea spitalicească în perioada 08 - 10 septembrie 2012.

Instanţa de fond a arătat că nu vor fi acordate acestei părţi civile sumele de bani ce reprezintă contravaloarea lucrărilor medico-legale efectuate pentru numiţii L.R., D.M., S.G., S.N. şi P.K.I. întrucât acţiunea penală pentru care a fost tras la răspundere penală inculpatul nu a vizat şi aceste persoane care nu au suferit leziuni corporale care să necesite îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, astfel că aceste pretenţii nu pot fi soluţionate în cadrul acestui proces penal, ci numai în faţa instanţei civile.

A fost admisă şi acţiunea civilă exercitată de Societatea Naţională de Transport Feroviar CFR Călători S.A. - Sucursala Braşov şi s-a dispus obligarea la plata sumei de 3.995,51 RON reprezentând contravaloarea reparaţiilor la locomotiva avariată şi a minutelor de întârziere acumulate.

Cu privire la părţile civile, urmaşii victimelor, şi cele trei părţi vătămate, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 1357 C. civ. cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Condiţiile antrenării răspunderii civile a inculpatului, analizate mai sus, sunt întrunite şi în acest caz, faţă de urmaşii victimelor şi faţă de cele trei părţi vătămate.

Cu privire la persoanele îndreptăţite la despăgubiri morale de pe urma decesului, au fost reţinute dispoziţiile art. 1391 alin. (2) C. civ. conform cărora instanţa va putea să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului pentru durerea încercată prin moartea victimei precum şi oricărei persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.

Având în vedere aceste dispoziţii, instanţa de fond a acordat despăgubiri pentru daune morale numai persoanelor ce au dovedit o asemenea calitate de rudă cu victimele, precum şi celor ce nu au calitatea de rudă, dar care au probat că au suferit un prejudiciu prin decesul victimei, acesta fiind cazul concubinilor şi al copiilor nenaturali ce nu au fost adoptaţi.

Cu privire la daunele morale solicitate de părţile vătămate-părţi civile R.T., R.E. şi R.H., au fost reţinute dispoziţiile art. 1391 C. civ. conform cărora în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială, au fost acordate sume cu titlu de daune morale, ca o compensare a restrângerilor posibilităţilor de viaţă familială şi socială şi numai în măsura acestor restrângeri.

Cu privire la daunele materiale solicitate de părţile civile, au fost reţinute dispoziţiile art. 1392 C. civ. în conformitate cu care cel care a făcut cheltuieli pentru îngrijirea victimei sau în caz de deces al acesteia, pentru înmormântare, are dreptul la înapoierea lor de la cel care răspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli, iar cu privire la daunele materiale solicitate de cele trei părţi civile - părţi vătămate au fost reţinute dispoziţiile art. 1387 alin. (1) C. civ. potrivit cu care despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile determinate de îngrijirea medicală şi dacă este cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viaţă ale celui păgubit, precum şi orice alte prejudicii materiale.

Din analiza acestor texte legale se desprinde concluzia că prejudiciul trebuie reparat integral, dar este obligaţia celui ce îl solicită să şi dovedească întinderea acestuia în mod cert, prin mijloace de probă, înscrisuri sau martori. În funcţie de aceste mijloace de probă, instanţa va acorda numai prejudiciul dovedit, chiar dacă acesta este mai mic decât cel real suferit de partea civilă, dar pe care nu a fost în măsură să-l dovedească aceasta.

I. Din actele de stare civilă aflate la dosar, L.F. este soţul victimei L.E. şi tatăl victimei R.E., R.F. este fiul victimei L.E. şi frate cu R.E., L.R. este soacra lui L.E. şi bunica lui R.E., iar R.L., R.J., R.H.Z. şi B.L.M. sunt fraţi, respectiv surori, cu victima L.E.

Relaţiile de rudenie fiind dovedite, s-a considerat că aceste părţi civile au dreptul la repararea daunelor morale cauzate de durerea încercată prin pierderea rudelor. Cu privire la daunele morale solicitate de părţile civile, s-a avut în vedere că pierderea soţiei, respectiv a fiicei, a surorii şi a mamei reprezintă, în mod evident, o pierdere imensă ce nu poate fi reparată în niciun mod, acordarea unor sume de bani cu titlu de daune morale fiind în măsură să compenseze într-o oarecare măsură imensa pierdere suferită. Aceste pierderi vor fi resimţite pe parcursul întregii vieţi, trauma psihică fiind cu atât mai mare cu cât au decedat în accident doi membri ai aceleiaşi familii.

În acelaşi timp, instanţa de fond a menţionat că daunele morale nu trebuie să constituie o îmbogăţire fără justă cauză.

Instanţa de fond a acordat sume mai mari părţilor civile cu grade de rudenie mai apropiate de victime, textul de la art. 1391 alin. (2) C. civ. prezentând o ordine deloc întâmplătoare, prezentându-i pe cei îndreptăţiţi la despăgubiri morale în ordinea gradelor de rudenie.

Cu privire la daunele materiale solicitate, pe baza înscrisurilor depuse la dosar reprezentând chitanţe şi bonuri fiscale coroborate cu declaraţii de martori, s-a considerat dovedită suma de 15.102 RON, obţinută din adunarea sumelor menţionate pe bonurile fiscale, astfel cum acestea au fost depuse la dosar. Cu privire la cheltuielile efectuate cu pomenirile, atât în cazul acestei familii, cât şi a celorlalte, instanţa a analizat declaraţiile martorilor referitoare la numărul de persoane participante, numărul pomenirilor, costul unui meniu şi locaţia unde s-a ţinut. Din analiza acestor mijloace de probă, s-a reţinut că au avut loc, în medie, 4 pomeniri, la înmormântare, la 21 de zile, la 6 săptămâni şi la 6 luni, iar la fiecare pomenire s-a cheltuit aproximativ 1500 de RON. Au fost înlăturate declaraţiile martorilor privind costurile unei pomeniri întrucât nu se coroborează cu biletele emise de SC A.C.P. SRL (localul unde s-au ţinut o parte din pomeniri) aflate la dosar instanţă, în care se face referire la o pomenire solicitată de R.I. pentru data de 24 noiembrie 2012 ce costă 1500 RON şi la o altă pomenire solicitată de R.R.Z. pentru data de 08 martie 2013 ce costă 1020 de RON. De asemenea, la dosar instanţă se află un alt bilet emis de acelaşi local unde se vorbeşte de o pomenire pentru data de 11 septembrie 2012 ce costă 950 de RON, iar la dosar instanţă se face vorbire de alte pomeniri efectuate de diverse rude ale victimelor ce nu costă niciuna mai mult de 1500 de RON. Nu există nicio factură sau bon fiscal care să probeze susţinerile părţilor civile în sensul că ar fi participat sute de persoane la aceste pomeniri, ce au costat sume mult mai mari de bani. În măsura în care au fost cheltuite aceste sume de bani, cu atât mai mult cu cât pomenirile s-au ţinut la o societate comercială cu un asemenea profil, trebuia să existe cel puţin un bon fiscal cu o asemenea sumă.

S-a arătat că analiza făcută de instanţă cu privire la numărul pomenirilor şi la costul mediu dovedit al acestora este valabilă pentru toate familiile ce au avut victime decedate în acest accident.

Din adunarea bonurilor fiscale şi a facturilor a reieşit suma de 9.102,30 RON, la care se adună suma de 6.000 RON, contravaloarea pomenirilor reţinută de instanţă ca dovedită, din care trebuie scăzută suma de 5.000 RON, ajutorul social primit de familie de la Primăria Sfântu Gheorghe, astfel cum rezultă din adresa nr. 1123/2013 emisă de Direcţia de Asistenţă Comunitară Sfântu Gheorghe, aflată la dosar instanţă.

II. Din actele de stare civilă aflate la dosar, S.I. este mama victimei S.B., S.E., S.A., S.M., S.E.Z., M.M., P.Z., B.V. şi S.L. sunt surorile victimei, P.J. este fratele său iar D.A. şi D.B.N. sunt copiii minori ai victimei. Relaţiile de rudenie fiind dovedite, instanţa a considerat că aceste părţi civile au dreptul la repararea daunelor morale cauzate de durerea încercată prin pierderea rudei, durere ce rezultă din declaraţia martorului audiat. Cu privire la fraţii O.A., O.A.M. şi O.L., instanţa a reţinut din actele de stare civilă faptul că cei trei sunt copiii tatălui nenatural al victimei, numitul O.A. Senior, dintr-o altă căsătorie. Cum victima nu este fiul lui O.A. Senior, acesta din urmă crescând-o pe victimă de la o vârstă fragedă, ca urmare a căsătoriei cu mama victimei, nu apare nicio relaţie de rudenie între victimă şi cei trei menţionaţi mai sus. Se reţine că victima nu a fost adoptată de numitul O.A. Senior, astfel că nu s-a creat nicio legătură de rudenie între cei trei şi victimă. Cum cele trei părţi civile nu fac parte din categoria rudelor indicate de textul legal, trebuia dovedită încadrarea acestora în ultima categorie indicată de art. 1391 alin. (2) C. civ., respectiv a oricărei persoane ce ar putea dovedi un prejudiciu prin durerea încercată de moartea victimei. Nu s-a făcut dovada unei asemenea dureri încercate de aceste trei persoane, astfel că nu pot avea vocaţie la acordarea unor despăgubiri. Cei trei, astfel cum rezultă din declaraţiile martorului, nu locuiau împreună cu victima, ce muncea mai mult în străinătate, iar când se întorcea în ţară, locuia la tatăl său O.A. Senior. Martora I.P. nu-i cunoaşte pe cei trei fraţi ai victimei, precizând însă că O.A. Senior este persoana ce a crescut-o pe victimă de mică, de când s-a căsătorit cu mama sa, victima locuind la acesta când venea în ţară. Partea civilă O.A. Senior este o persoană care nu are nicio legătură de rudenie legală cu victima, dar s-a dovedit, prin declaraţia acestei martore, că a încercat o durere prin moartea celui pe care l-a crescut de mic şi faţă de care s-a comportat ca şi faţă de propriul lui copil. De asemenea, au dreptul la despăgubiri şi cei doi copii minori ai victimei, despre care face vorbire şi martora I.P., respectiv D.A. şi D.B.N. Partea civilă O.A. Senior face vorbire, în declaraţia de la dosar de urmărire penală, despre cei doi copii minori ai victimei ce se află în prezent în îngrijire la mama victimei, numita S.I.

Cu privire la daunele morale solicitate de părţile civile, s-a avut în vedere că pierderea copilului, a fratelui şi a tatălui reprezintă, în mod evident, o pierdere imensă ce nu poate fi reparată în niciun mod, acordarea unor sume de bani cu titlu de daune morale fiind în măsură să compenseze într-o oarecare măsură imensa pierdere suferită. Aceste pierderi vor fi resimţite pe parcursul întregii vieţi, trauma psihică fiind mai mare mai ales pentru cei doi copii minori, ce vor creşte fără tată pentru restul vieţii lor. În acelaşi timp, daunele morale nu trebuie să constituie o îmbogăţire fără justă cauză. Sumele cele mai mari sunt cuvenite copiilor care vor resimţi lipsa tatălui lor pe tot parcursul vieţii, fiind lipsiţi de sprijinul părintelui, apoi părinţilor victimei, mamei naturale şi tatălui ce l-a crescut de la o vârstă fragedă. Fraţilor şi surorilor victimei, ce nu mai locuiau cu aceasta, fiind fiecare plecaţi la familiile lor pe care şi le-au întemeiat, li se va acorda o sumă mai mică, considerată suficientă de instanţă, având în vedere relaţiile distante dintre aceştia la data incidentului, apreciind suficiente aceste sume pentru repararea durerii suferite.

S-a dispus şi acordarea unei prestaţii periodice în favoarea părţilor civile D.A. şi D.B.N. în cuantum de 116,5 RON lunar pentru fiecare, începând cu data de 28 iunie 2013 şi până la majoratul acestora. A fost acordată suma de 1165 RON reprezentând prestaţii lunare calculate cumulat de la data decesului (septembrie 2012) şi până la pronunţarea sentinţei pentru fiecare dintre minorii părţi civile D.A. şi D.B.N. Cu privire la prestaţiile periodice, s-a avut în vedere ca şi bază de calcul salariu minim pe economie de la data săvârşirii faptei ilicite, întrucât nu s-a făcut dovada unor alte venituri stabile pe care le câştiga victima.

Au fost respinse daunele morale solicitate de părţile civile O.A. Jun., O.A.M. şi O.L., nefiind îndeplinite cerinţele art. 1391 alin. (2) C. civ. pentru a avea acest drept.

Referitor la daunele materiale solicitate, pentru aceleaşi considerente reţinute şi dezvoltate mai înainte, calculându-se bonurile fiscale depuse, cele patru pomeniri cu un cost de 1.500 de RON fiecare şi scăzând suma de 3.000 RON primită din fondul de ajutor social, rezultă suma dovedită de 4.252,87 RON, ce va fi acordată cu titlu de daune materiale.

III. Din actele de stare civilă aflate la dosar, I.T. este sora victimei B.C., B.J. este fratele iar B.G., tatăl victimei. Nu există niciun act de stare civilă la dosar care să ateste vreo legătură de rudenie între părţile civile B.Z., B.G.Z. şi B.J. şi victimă, motiv pentru care, nefiind îndeplinită cerinţa legăturii de rudenie şi nefăcându-se dovada că aceştia au suferit un prejudiciu prin durerea încercată de moartea victimei, a fost respinsă constituirea de parte civilă a fiecăruia dintre cei trei, considerându-se că nu s-a făcut dovada existenţei unui prejudiciu ce trebuie reparat. Rudele victimei au dreptul la repararea prejudiciului încercat prin pierderea fratelui respectiv a fiului, astfel cum rezultă din declaraţia martorei B.A., ce îi cunoaşte atât pe tatăl victimei cât şi pe sora acesteia şi a constatat personal că aceştia au suferit prin pierderea rudei.

Cu privire la daunele morale solicitate de părţile civile, s-a avut în vedere că pierderea copilului, respectiv a fratelui reprezintă, în mod evident, o pierdere imensă ce nu poate fi reparată în niciun mod, acordarea unor sume de bani cu titlu de daune morale fiind în măsură să compenseze într-o oarecare măsură imensa pierdere suferită. Aceste pierderi vor fi resimţite pe parcursul întregii vieţi, trauma psihică fiind mai mare întrucât şi mama victimei decedase cu mai mulţi ani în urmă. În acelaşi timp, daunele morale nu trebuie să constituie o îmbogăţire fără justă cauză. S-au acordat sume mai mari părţilor civile cu grade de rudenie mai apropiate de victimă, în conformitate cu dispoziţiile art. 1391 alin. (2) C. civ.

Referitor la daunele materiale solicitate, pentru aceleaşi considerente reţinute şi dezvoltate mai înainte, observând şi declaraţia martorei B.A. ce face referire la cele patru pomeniri, calculându-se bonurile fiscale depuse, cele patru pomeniri cu un cost de 1.500 de RON fiecare şi scăzând suma de 3.500 RON primită din fondul de ajutor social, rezultă suma dovedită de 4.814 RON, ce a fost acordată cu titlu de daune materiale.

IV. Din actele de stare civilă aflate la dosar, R.K. este mama victimelor R.A.M. şi B.M., B.I. este bunica celor două victime, iar R.A., R.T., R.C. şi R.M. sunt fraţii celor două. Victima R.A.M. avea, împreună cu concubinul său M.G. Sen., doi copii minori, respectiv M.G. şi M.M.K. iar victima B.M. avea doi copii minori, pe B.R.C. şi L.S.Z., astfel cum rezultă din actele de naştere ale minorilor aflate la dosar. În ceea ce-l priveşte pe concubinul victimei R.A.M., numitul M.G. Sen., s-a apreciat că poate fi inclus în categoria persoanelor ce ar putea dovedi existenţa unui prejudiciu prin decesul victimei. Existenţa unei relaţii de rudenie, la data faptelor, este exclusă, cei doi nefiind căsătoriţi. Din declaraţia martorei O.S. a rezultat că cei doi s-au despărţit la trei luni de la naşterea fetiţei (06 decembrie 2009), despărţirea fiind cauzată de violenţele exercitate de M.G. Sen. asupra victimei, că acesta nu a fost prezent nici la înmormântare şi nici la pomenirile ulterioare. În aceste condiţii, este mai mult decât îndoielnică aşa zisa durere încercată de acest concubin. Din declaraţia acestei martore, rezultă faptul că M.G. Sen., ca fost concubin al victimei R.A.M., nu a încercat o durere care să impună repararea unui prejudiciu moral, motiv pentru care a fost respinsă constituirea de parte civilă a acestuia. Relaţiile de rudenie fiind dovedite, aceste părţi civile au dreptul la repararea daunelor morale cauzate de durerea încercată prin pierderea rudelor. De asemenea, au dreptul la despăgubiri fiecare dintre cei doi copii minori ai fiecărei victimei, a căror legătură de rudenie rezultă din certificatele de naştere aflate la dosar.

Cu privire la daunele morale solicitate de părţile civile, s-a avut în vedere că pierderea copilului, a surorii şi a mamei reprezintă, în mod evident, o pierdere imensă ce nu poate fi reparată în niciun mod, acordarea unor sume de bani cu titlu de daune morale fiind în măsură să compenseze într-o oarecare măsură imensa pierdere suferită. Aceste pierderi vor fi resimţite pe parcursul întregii vieţi, trauma psihică fiind mai mare mai ales pentru copiii minori, ce vor creşte fără mamă pentru restul vieţii lor. În acelaşi timp, daunele morale nu trebuie să constituie o îmbogăţire fără justă cauză. S-au acordat sume mai mari părţilor civile cu grade de rudenie mai apropiate de victime, în conformitate cu dispoziţiile art. 1391 alin. (2) C. civ. Sumele cele mai mari sunt cuvenite copiilor care vor resimţi lipsa mamei lor pe tot parcursul vieţii, fiind lipsiţi de sprijinul părintelui, apoi mamei victimelor, ce a suferit dintr-o dată durerea pierderii celor două fete pe care le avea şi fraţilor ce au pierdut în aceeaşi împrejurare ambele surori. Bunicii i s-a acordat o sumă mai mică, având în vedere şi declaraţia martorei O.S. ce a precizat că locuia în Sfântu Gheorghe. Fraţilor şi surorilor victimei, ce nu mai locuiau cu aceasta, fiind fiecare plecaţi la familiile lor pe care şi le-au întemeiat, li s-au acordat o sumă mai mică, având în vedere relaţiile distante dintre aceştia la data incidentului, considerându-se suficiente aceste sume pentru repararea durerii suferite.

S-a dispus obligarea la plata unei prestaţii periodice în favoarea părţilor civile M.G. şi M.M.K. în cuantumul legal de 116,5 RON lunar pentru fiecare, începând cu data de 28 iunie 2013 şi până la majoratul acestora precum şi la plata unei prestaţii periodice în favoarea părţilor civile B.R.C. şi L.S.Z. în cuantum de 116,5 RON lunar pentru fiecare, începând cu data de 28 iunie 2013 şi până la majoratul acestora. S-a acordat suma de 1165 RON reprezentând prestaţii lunare calculate cumulat de la data decesului (septembrie 2012) şi până la pronunţarea sentinţei pentru fiecare dintre minorii părţi civile M.G. şi M.M.K., B.R.C. şi L.S.Z. Cu privire la prestaţiile periodice a fost avut în vedere ca şi bază de calcul salariu minim pe economie de la data săvârşirii faptei ilicite, întrucât nu s-a făcut dovada unor alte venituri stabile pe care le câştigau cele două victime.

Au fost respinse daunele morale solicitate de partea civilă M.G. Sen., fostul concubin al victimei R.A.M., pentru motivele arătate mai sus.

Referitor la daunele materiale solicitate, pentru aceleaşi considerente reţinute şi dezvoltate mai înainte, au fost avute în vedere bonurile fiscale depuse, cele patru pomeniri cu un cost de 1.500 de RON fiecare şi declaraţia martorei O.S., ce face vorbire de împrumutarea familiei victimelor cu sume mari de bani în scopul efectuării înmormântărilor (1.2000 RON şi 5.000 euro). Martora mai vorbeşte despre cheltuieli în cuantum de 4.800 RON şi 8.700 RON dar precizează că a auzit de cheltuirea acestor sume de la alte persoane ce nu au fost audiate de instanţă. Cu privire la construcţia unui cavou din zidărie, acesta nu se observă în fotografiile depuse de părţile civile la dosar, astfel că această susţinere a fost înlăturată de instanţă; rezultă suma de 37.700 RON dovedită ca fiind cheltuită de familia victimelor, scăzând suma de 5.000 RON primită din fondul de ajutor social, rezultă suma dovedită de 32.700 RON, ce a fost acordată de instanţă cu titlu de daune materiale.

V. Din actele de stare civilă aflate la dosar, R.J. Sen. este tatăl victimei R.G., R.B. şi R.H. sunt surorile acesteia iar R.I.Z. şi R.J., fraţii victimei. Nu există niciun act de stare civilă la dosar care să ateste vreo legătură de rudenie între partea civilă R.S.I. şi victimă, motiv pentru care, nefiind îndeplinită cerinţa legăturii de rudenie şi nefăcându-se dovada că acesta a suferit un prejudiciu prin durerea încercată de moartea victimei, a fost respinsă constituirea de parte civilă a acestuia, considerându-se că nu s-a făcut dovada existenţei unui prejudiciu ce trebuie reparat. Rudele victimei au dreptul la repararea prejudiciului încercat prin pierderea surorii respectiv a fiicei, astfel cum rezultă din declaraţia martorului R.Ş., ce îi cunoaşte atât pe tatăl victimei cât şi pe fraţii şi surorile acesteia şi a constatat personal că au suferit prin pierderea rudei. Aceştia, cu excepţia părţii civile R.B., locuiau şi convieţuiau în aceeaşi gospodărie.

Cu privire la daunele morale solicitate de părţile civile, s-a avut în vedere că pierderea copilului, respectiv a fratelui, reprezintă, în mod evident, o pierdere imensă ce nu poate fi reparată în niciun mod, acordarea unor sume de bani cu titlu de daune morale fiind în măsură să compenseze într-o oarecare măsură imensa pierdere suferită. Aceste pierderi vor fi resimţite pe parcursul întregii vieţi, trauma psihică fiind mare. În acelaşi timp, se consideră că daunele morale nu trebuie să constituie o îmbogăţire fără justă cauză; au fost acordate sume mai mari părţilor civile cu grade de rudenie mai apropiate de victimă, în conformitate cu dispoziţiile art. 1391 alin. (2) C. civ.

Referitor la daunele materiale solicitate, pentru aceleaşi considerente reţinute şi dezvoltate mai înainte, înlăturând declaraţia martorului R.Ş. care a precizat că a auzit din sat că s-ar fi cheltuit suma de 45.000 RON pentru înmormântare şi pomenirile ulterioare, întrucât nu se coroborează cu celelalte probe, astfel cum a fost analizată chestiunea mai sus, calculându-se bonurile fiscale depuse, cele patru pomeniri cu un cost de 1.500 de RON fiecare şi scăzând suma de 4.000 RON primită din fondul de ajutor social, rezultă suma dovedită de 4.112 RON, ce a fost acordată de instanţă cu titlu de daune materiale.

VI. Din actele de stare civilă aflate la dosar, R.R. este fiica victimei R.R., R.A. Jun. este fiul minor, R.A. este concubinul, R.T. este fratele iar R.E., R.I., R.R.Z. şi R.C. sunt surorile victimei. Relaţiile de rudenie fiind dovedite, instanţa a considerat că aceste părţi civile au dreptul la repararea daunelor morale cauzate de durerea încercată prin pierderea rudei, durere ce rezultă din declaraţia martorului R.F.A., acesta precizând că membrii familiei au fost afectaţi foarte mult, constatări făcute personal cu ocazia vizitelor efectuate. Cu privire la numitul M.L. s-a reţinut că, din certificatul de naştere al acestuia, rezultă că este fiul lui R.L. şi M.I. Din certificatul de deces al victimei rezultă că a fost fiica lui R.L. şi R.E. Se observă deci că nu au niciun părinte comun cei doi şi cum nu s-a dovedit că partea civilă ar face parte din categoria celorlalte persoane, din afara rudelor, ce pot proba că au suferit un prejudiciu prin durerea încercată prin moartea victimei, a fost respinsă această constituire de parte civilă, considerând că nu există niciun prejudiciu încercat de M.L. care să se impună a fi reparat. Partea civilă R.A. este o persoană care nu are nicio legătură de rudenie legală cu victima, dar s-a dovedit, prin declaraţia martorului R.F.A. că avea împreună cu victima doi copii, că au locuit şi gospodărit împreună, victima fiind sprijinul acestuia în familie, rezultând că a încercat o durere prin moartea concubinei şi mamei copiilor săi.

Cu privire la daunele morale solicitate de părţile civile, s-a avut în vedere că pierderea mamei, respectiv a surorii, precum şi a concubinei reprezintă, în mod evident, o pierdere imensă ce nu poate fi reparată în niciun mod, acordarea unor sume de bani cu titlu de daune morale fiind în măsură să compenseze într-o oarecare măsură imensa pierdere suferită. Aceste pierderi vor fi resimţite pe parcursul întregii vieţi, trauma psihică fiind mai mare mai ales pentru cei doi copii, ce vor creşte fără mamă pentru restul vieţii lor. În acelaşi timp, se consideră că daunele morale nu trebuie să constituie o îmbogăţire fără justă cauză; sume mai mari au fost acordate părţilor civile cu grade de rudenie mai apropiate de victimă, în conformitate cu dispoziţiile art. 1391 alin. (2) C. civ.

S-a dispus obligarea la plata unei prestaţii periodice în favoarea părţii civile R.A. în cuantum de 175 RON lunar, începând cu data de 28 iunie 2013 şi până la majoratul acesteia precum şi la plata sumei de 1.750 RON reprezentând prestaţii lunare calculate cumulat de la data decesului (septembrie 2012) şi până la pronunţarea sentinţei pentru minorul parte civilă R.A.

Sumele cele mai mari sunt cuvenite copiilor care vor resimţi lipsa mamei lor pe tot parcursul vieţii, fiind lipsiţi de sprijinul părintelui, apoi concubinului ce a trăit şi ce are împreună cu victima doi copii. Fraţilor şi surorilor victimei, ce nu mai locuiau cu aceasta, fiind fiecare plecaţi la familiile lor pe care şi le-au întemeiat, li s-a acordat o sumă mai mică, considerată suficientă de instanţă, având în vedere relaţiile distante dintre aceştia la data incidentului, apreciindu-se suficiente aceste sume pentru repararea durerii suferite.

Cu privire la prestaţiile periodice, s-a avut în vedere ca şi bază de calcul salariul minim pe economie de la data săvârşirii faptei ilicite, întrucât nu s-a făcut dovada unor alte venituri stabile pe care le câştiga victima.

Au fost respinse daunele morale solicitate de partea civilă M.L. pentru motivele arătate mai sus.

Referitor la daunele materiale solicitate, pentru aceleaşi considerente reţinute şi dezvoltate mai înainte, calculându-se bonurile fiscale depuse, cele patru pomeniri cu un cost de 1.500 de RON fiecare şi scăzând suma de 3.000 RON primită din fondul de ajutor social, rezultă suma dovedită de 7.973 RON, ce a fost acordată de instanţă cu titlu de daune materiale.

VII. Cu privire la părţile civile-părţi vătămate R.H., R.T. şi R.E., s-a reţinut că acestea au suferit vătămări ce le-au produs, pe lângă durerile fizice inerente, şi sentimente de frustrare şi traume psihice, fiindu-le afectată viaţa socială şi familială. S-a ţinut cont, la fiecare în parte, şi de numărul de zile de îngrijiri medicale acordate şi de faptul că nu au rămas cu infirmităţi fizice în urma accidentului. Martorul R.Ş. a precizat că partea vătămată R.H., ce a suferit leziuni mai grave decât celelalte două părţi vătămate, a stat în spital după accident, a suferit fizic, dar şi psihic. Cunoaşte martorul că merge la psiholog în mod frecvent, arătând că are momente în care nu se poate concentra pe o discuţie anume. Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, partea civilă R.E. a fost internată la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Sfântu Gheorghe, ceea ce demonstrează că trece prin traume psihice, aspect evident în raport de modalitatea producerii accidentului, în care toate persoanele ce nu au decedat şi-au văzut moartea cu ochii în momentul în care locomotiva a lovit cu viteza de aproximativ 100 km/h remorca în care se aflau. Acea imagine de coşmar nu poate fi uitată niciodată de aceste victime.

Pentru aceste motive, instanţa a apreciat că traumele psihice suferite le afectează celor trei părţi vătămate viaţa familială şi socială de zi cu zi, motiv pentru care a considerat necesară repararea, prin acordarea de daune morale, a prejudiciului suferit; acordarea acestor despăgubiri nu trebuie să constituie o sursă de îmbogăţire pentru victime sau pentru alte persoane.

Cu privire la daunele materiale solicitate, instanţa a luat act de faptul că nu sunt dovedite nici prin înscrisuri şi nici cu martori. Singura dovadă adusă de partea vătămată R.E. este decontul de cheltuieli făcute cu ocazia internării la Secţia de Psihiatrie a Spitalului din Sfântu Gheorghe, decont cu o valoare de 1.991 RON, ce a fost acordat de instanţă. Restul pretenţiilor materiale solicitate de părţile vătămate au fost respinse întrucât nu s-a făcut dovada prejudiciului.

Instanţa de fond, cu privire la debitorul acestor obligaţii de plată, arătate mai sus, a reţinut dispoziţiile art. 25¹ alin. (10) din Legea nr. 32/2000, conform cărora Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii are obligaţia de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul care a provocat accidentul nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligaţia să încheie o astfel de asigurare.

Din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că tractorul condus de inculpat, vehicul ce a provocat accidentul, nu avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă RCA, deşi exista această obligaţie pentru inculpat. Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii este deci obligat, în virtutea legii, să repare prejudiciile suferite de persoanele păgubite prin acest accident. În opinia instanţei de fond:

- cu privire la părţile civile, urmaşii victimelor şi cele trei părţi civile-părţi vătămate, acestea fiind persoane păgubite în mod direct prin acest accident, răspunderea Fondului se antrenează, în temeiul legii, fără nicio discuţie;

- cu privire la instituţiile ce s-au constituit părţi civile, respectiv spitalele ce au acordat îngrijiri medicale victimelor şi Societatea Naţională de Transport Feroviar, ce a suferit un prejudiciu, nu se pot include în categoria prevăzută de art. 5 alin. (4) din Ordinul C.S.A. nr. 1/2008, respectiv entităţi care au compensat în orice fel persoanele păgubite sau au oferit acestora servicii în legătură cu prejudiciile suferite, în baza unor contracte încheiate sau în baza legii.

Aceste instituţii au suferit în mod direct prejudiciul în patrimoniul lor, şi anume contravaloarea reparaţiilor la locomotivă şi a minutelor de întârziere, respectiv contravaloarea prestaţiilor medicale acordate victimelor accidentului provocat de inculpat.

Potrivit dispoziţiilor art. 313 alin. (1) din O.U.G. nr. 72/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.

Din analiza acestui text de lege, s-a tras concluzia că toate cheltuielile necesare de asistenţă medicală acordată victimelor infracţiunii pot constitui, în procesul penal, obiect al tragerii la răspundere civilă a inculpatului şi a părţii responsabile civilmente, în speţă Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii.

Nu se poate susţine că aceste unităţi spitaliceşti au calitatea de entităţi ce au compensat în orice fel persoanele păgubite sau au oferit acestora servicii în legătură cu prejudiciile suferite, atâta vreme cât au suferit în mod direct, în propriul patrimoniu, paguba creată prin fapta inculpatului. A compensa sau a furniza servicii persoanelor păgubite presupune exprimarea unei voinţe libere în acest sens de către respectiva entitate, voinţă de a ajuta în acest mod pe cel păgubit. Spitalele erau obligate să acorde asistenţă medicală şi nu au făcut-o din dorinţa de a contribui la repararea prejudiciului creat victimelor. Prin acordarea acestei asistenţe medicale obligatorii au suferit un prejudiciu, rezultat direct din costurile serviciilor medicale.

În concluzie, instanţa a apreciat că Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii poate fi obligat la plata despăgubirilor către unităţile spitaliceşti şi către Societatea Naţională de Transport Feroviar.

În conformitate cu Decizia nr. 3/2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie potrivit cu care, în procesul penal, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii are calitatea de parte responsabilă civilmente şi poate fi obligat singur, iar nu în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate, s-a dispus obligarea Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii singur la plata tuturor despăgubirilor acordate.

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat, la data rămânerii definitive a sentinţei, a tractorului rutier marca X cu numărul de înmatriculare Y a saşiului semiremorcii marca X1 cu numărul de înmatriculare Y1, a elementelor de caroserie a remorcii constând în obloane, scânduri, roată stânga, a originalelor certificatelor de înmatriculare seria Z şi seria Z1, a găleţilor din tablă deformate şi a sacilor de rafie; către Societatea Naţională de Transport Feroviar CFR Călători S.A. - Sucursala Braşov a elementelor locomotivă constând în conductă şi ornament din fontă şi către persoanele aparţinătoare a articolelor: rucsac roşu, rucsac gri, hanorac, bluză şi cojoc.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 5.000 RON.

În baza art. 193 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus obligarea părţii responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la plata sumei de 2.058 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către părţile civile. Această sumă este compusă din contravaloarea a 7 călătorii dus-întors pe ruta Bucureşti - Braşov, efectuate de apărătorul părţilor civile, calculând un consum de motorină mediu de 6 litri la suta de km, pe o distanţă de 340 de km dus-întors (882 RON); suma de 1.000 RON, rezultată din factura fiscală nr. 426 din 12 iunie 2013; suma de 34,55 RON contravaloare copii xerox conform bon fiscal nr. 0012 din 12 iunie 2013; 32 RON contravaloare a 4 bilete de transport; 7,71 RON o cursă în regim de taxi; 65 de RON conform bonului fiscal nr. 0003, reprezentând copiere acte şi suma de 36 RON reprezentând taxe de parcare în Braşov. Nu a fost acordată contravaloarea tuturor bonurilor fiscale de motorină depuse de apărătorul părţilor civile, fiind evident că, cu un plin de motorină se face mai mult decât un drum dus-întors Bucureşti - Braşov, calculul efectuat de instanţă fiind cel ce oglindeşte adevăratele sume de bani cheltuite cu transportul apărătorului de la Bucureşti la Braşov.

Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, inculpatul B.C., partea responsabilă civilmente Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii, părţile vătămate -părţi civile R.E., R.H. şi R.T. şi părţile civile R.J., L.I., M.G., R.K., O.A., R.R., R.J., I.T., R.P., L.R., R.L., R.J., B.L.M., B.I., R.C., R.M., R.T., M.L., R.I., R.R.Z., R.C., R.E., S.E., S.A., S.M., S.E.Z., S.I., O.A.M., O.L., P.J., O.A., M.M., P.Z., B.V., S.L., D.B., R.B., R.I.Z., B.J., B.G., B.Z., B.G.Z., B.J., R.S.I., B.R.C., L.S.Z., R.A., D.A., D.B.N. şi R.H.Z.

Motivele de apel, astfel cum au fost completate şi susţinute oral în cursul dezbaterilor, au fost consemnate în încheierea de dezbateri şi amânarea pronunţării deciziei.

I. În motivele scrise de apel, Ministerul Public a criticat sentinţa cu privire la: netemeinicia pedepselor aplicate, arătând, în sinteză, că - raportat la concursul de infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, potrivit dispoziţiilor art. 34 C. pen. - instanţa era îndrituită a aplica un spor de pedeapsă; cuantumul foarte redus al pedepsei aplicate pentru infracţiunea de distrugere şi semnalizare falsă, de doar 2 ani, deşi aceasta a fost infracţiunea mijloc prin care s-au produs rezultatele fatale; chiar dacă s-a aplicat art. 86¹ C. pen. era necesar un termen maxim de încercare; în pofida rezultatului socialmente periculos - decesul a opt persoane din vina sa exclusivă - a fost absolutizat criteriul vârstei inculpatului, însă în procesul de individualizare judiciară a unei pedepse acest element nu poate justifica, prin el însuşi, în mod exhaustiv, stabilirea unor sancţiuni disproporţionate faţă de moartea unui număr însemnat de persoane; având în vedere faptul că - prin atitudinea iresponsabilă a inculpatului - au fost distruse mai multe familii, iar opinia publică ar fi, pe bună dreptate, indignată luând la cunoştinţă despre pedeapsa modică ce i-a fost aplicată, în niciun fel scopul pedepsei nu a fost atins. În final, pentru toate aceste motive s-a solicitat admiterea recursului şi, în urma rejudecării cauzei, majorarea pedepselor.

Apelul declarat de Ministerul Public va fi admis, atât pe fondul cauzei penale, cât şi cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile având în vedere următoarele:

Pe de o parte, cele 3 fapte de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. ant. nu mai sunt incriminate de noul C. pen., astfel că se va dispune, în temeiul art. 16 lit. b) combinat cu art. 396 alin. (5) şi art. 17 alin. (2) C. proc. pen. achitarea inculpatului.

Pe de altă parte, noul C. pen. a realizat atât o recalificare legală a faptelor anterior incriminate de art. 276 cu referire la art. 277 C. pen. ant., în noile texte de lege, art. 332 cu referire la art. 333 C. pen. actual, cât şi o reducere substanţială a limitelor de pedeapsă.

Argumentul apelantului-inculpat, în sensul că a fost "desincriminată catastrofa de cale ferată", continuând să fie incriminat numai "accidentul de cale ferată", este neîntemeiat, atât pentru motive derivate din utilizarea regulilor de interpretare istorică, logică şi raţională, cât şi din compararea conţinutului normativ a celor două grupări de texte (din legea anterioară şi din legea actuală).

În consecinţă, pentru această faptă - săvârşită din culpă - sunt incidente dispoziţiile legii penale mai favorabile, urmând să se stabilească o pedeapsă în limitele reduse cu 1/3 [ca urmare a aplicării - la instanţa de fond - a procedurii simplificate de judecată, care a atras reţinerea cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. ant.], fără reţinerea "circumstanţei judiciare reale" apreciată de judecătorul instanţei de fond ca impunându-se cu privire la această faptă/infracţiune; este întemeiată critica acuzării în sensul că a fost nejustificat reţinută o astfel de împrejurare (ca cea arătată în sentinţă, respectiv, "împrejurarea concretă în care s-a ajuns ca inculpatul să aşeze acel ansamblu compus din tractor şi remorcă pe calea ferată, cu consecinţa punerii în pericol a siguranţei mijloacelor de transport pe calea ferată, respectiv traversarea neregulamentară a căii ferate, fiind surprins de tren cu această ocazie"), ca circumstanţă atenuantă, respectiva împrejurare făcând parte din chiar conţinutul constitutiv al infracţiunii.

De asemenea, potrivit regulii aplicării legii penale mai favorabile pe instituţii autonome, astfel cum a fost relevată de jurisprudenţa ulterioară datei de 01 februarie 2014, circumstanţele atenuante nu au autonomie proprie, fiind ataşate încadrării juridice a faptei pe lângă care au fost reţinute de instanţa anterioară.

Cu privire la fapta constând în uciderea din culpă a 8 persoane, se constată că legea anterioară este mai favorabilă, astfel că va fi menţinută pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 178 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. anterior cu aplic. art. 320¹ C. proc. pen. anterior.

Se va face aplicarea dispoziţiilor art. 33 - 34 şi 35 din C. pen. anterior cu privire la concursul de infracţiuni aceste reguli constituind, în conformitate cu art. 5 C. pen., legea mai favorabilă.

Urmează a se face şi aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la pedepsele complementare şi pedepsele accesorii.

În raport cu motivele de apel ale Ministerului Public, dar şi cu poziţia procesuală a părţilor civile exprimată în motivele scrise de apel şi în concluziile scrise, chiar prin observarea concluziilor orale puse cu ocazia dezbaterilor de avocatul acestora, dar şi în raport cu vârsta înaintată a inculpatului (80 de ani), Înalta Curte va menţine modalitatea de executare a pedepsei rezultante stabilită de instanţa de fond (art. 86¹ C. pen. ant.), însă - apreciind întemeiată critica acuzării - se va stabili durata maximă prevăzută de lege ca termen de încercare.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei cu privire la măsurile de supraveghere şi la suspendarea executării pedepsei accesorii.

II. În motivele scrise de apel, partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a criticat atât temeinicia, cât şi legalitatea sentinţei, solicitând ca despăgubirile acordate unităţilor spitaliceşti şi SN CFR SA să fie plătite de inculpat, iar sumele acordate cu titlu de despăgubiri pentru daune morale să fie reduse, cele stabilite de instanţa de fond fiind excesive, menţionând ca argumente următoarele:

1. În ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii de către părţile civile Spitalul Clinic de Urgenţă Braşov, Spitalul judeţean de Urgenţă D.F.K., Spitalul Clinic de Copii Braşov şi, respectiv, de Societatea Naţională de Transport Feroviar "CFR Călători" SA - Sucursala Braşov, se impune obligarea inculpatului, singur, la plata acestor despăgubiri.

Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii este o asociaţie constituită conform dispoziţiilor art. 25¹ din Legea nr. 32/2000, ca urmare a prevederilor art. 10 din Directiva 2009/103/CE.

În urma Deciziei nr. 3 din 15 iunie 201 (pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii), Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a dobândit calitatea de parte responsabilă civilmente în procesele penale în care, fie autorul unui accident rutier nu a fost identificat, fie autoturismul implicat nu era asigurat RCA, deşi potrivit legii, acest tip de asigurare era obligatoriu.

Regulile de funcţionare ale Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii sunt prevăzute atât în dispoziţiile Legii nr. 32/2000, cât şi în ordinele emise de preşedintele Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii în conformitate cu prevederile legii anterior menţionate.

Astfel, art. 5 alin. (4) din Ordinul nr. 1/2008 prevede "Nicio entitate care a compensat, în orice fel, persoanele păgubite sau a oferit acestora servicii în legătura cu prejudiciile suferite (...) nu are dreptul sa solicite de la Fond recuperarea cheltuielilor efectuate."

Printre altele, scopul constituirii Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii, potrivit art. 25 alin. (10) din Legea nr. 32/2000 este: b) de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule.

Prin urmare, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii nu trebuie sa despăgubească/să plătească toate cheltuielile efectuate de alte entităţi cu părţile vătămate, ci despăgubeşte numai părţile vătămate. Interesul constituirii Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii, potrivit art. 10 din Directiva 2009/103/CE, a fost acela de a ajuta victima unui accident rutier, unde nu există asigurare, de a nu rămâne despăgubită, respectiv de a obţine mai repede aceste despăgubiri, poziţia Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii fiind în mod evident mai bună decât a victimei.

Or, cheltuielile efectuate cu spitalizarea victimelor nu au fost avansate de către părţile vătămate, iar Fondul este garantul părţii vătămate, şi atât; date fiind aceste dispoziţii normative şi cum unităţile spitaliceşti mai sus arătate se circumscriu acestor entităţi, singurul care se impune a fi obligat la plata cheltuielilor de spitalizare ale victimelor este inculpatul, fiind întrunite în persoana sa condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prevăzute de art. 998 - 999 C. civ. (respectiv 1357 - 1371 din Noul C. civ.), Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii neavând calitatea de parte responsabilă civilmente prin existenţa unui raport de prepuşenie (comitent-prepus).

Mai mult decât atât, obligaţia inculpatului de a acoperi cheltuielile de spitalizare este prevăzuta şi de art. 313 din Legea nr. 95/2006 potrivit căruia "Persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi sunt obligate să suporte cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către casele de asigurări şi constituie venituri ale fondului".

2. Referitor la despăgubirile civile pentru prejudicii nepatrimoniale acordate părţilor civile, instanţa de fond a acordat despăgubiri pentru daune morale exagerat de mari, ignorând disp art. 1371 din Noul C. civ. şi art 28 din Ordinul CSA nr. 14/2011 modificat. Potrivit art 1371 alin. (1) din Noul C. civ., în cazul în care victima a contribuit din culpă la cauzarea ori mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ţinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o. De asemenea, în acelaşi ordin al preşedintelui Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii, la art. 28, este prevăzută situaţia în care victima a contribuit în vreun fel la mărirea prejudiciului [Art. 28 - (1) în situaţia în care persoana prejudiciată a contribuit din culpă la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ţinut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă - culpa comună. În astfel de situaţii întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă. (2) În situaţia în care nu se poate stabili întinderea răspunderii fiecărei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numărul părţilor implicate în accident, fiecare parte având dreptul la despăgubire în proporţia în care nu s-a făcut răspunzătoare de producerea accidentului.]

Or, aşa cum s-a menţionat chiar în cuprinsul sentinţei atacate, instanţa de fond a reţinut în mod corect (pag. 3 din sentinţă) faptul că "la întoarcere, mai mulţi lucrători s-au urcat în remorca tractorului, ce nu era adaptată pentru transportul persoanelor, aşezându-se pe sacii de rafie, pe găleţile puse cu gura în jos sau sprijiniţi de obloanele remorcii".

În conformitate cu normele de aplicare a Ordinului Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, la art. 49, pct. 2 se prevede ca "la stabilirea despăgubirilor, în caz de deces, daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România."

Însă, în opinia Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii, cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, trebuie să ţină cont de următorul aspect: să nu se realizeze o îmbogăţire fără justă cauză.

În opinia Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii, sumele de 235.000 euro sau mai mari de 145.000 euro acordate, sunt sume care pot induce ideea unei îmbogăţiri fără justă cauză, dacă se ţine cont de faptul că: părţile civile nu aveau un loc de muncă stabil, deci nu aveau un venit stabil, nici măcar la nivelul salariului minim pe economie.

S-a arătat că o situaţie oarecum asemănătoare este regăsită în Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4083 din 13 decembrie 2011, într-un dosar având ca obiect despăgubiri solicitate în urma unui accident rutier în care şi-au pierdut viaţa două persoane şi au fost vătămate alte şase persoane, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie acordând despăgubiri în cuantum de 40.000 RON pentru ascendenţii victimelor şi 10.000 RON pentru colaterali.

Aşa cum s-a statuat în doctrina şi practica judiciară, daunele morale au rolul de a acoperi prejudiciile cu caracter nepatrimonial suferite de părţile civile. Ele sunt menite să conducă la realizarea unei reparaţii echitabile în raport cu prejudiciul afectiv ce le-a fost cauzat părţilor civile şi în raport cu prejudiciul adus condiţiilor lor de viaţă. Deşi nu există criterii obiective pentru cuantificarea daunelor morale, stabilirea acestora presupune o doză de aproximare, cu considerarea consecinţelor negative suferite de părţile civile sub aspectul vieţii familiale, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute de părţile civile.

Nu este suficient ca partea civilă să facă dovada că este frate/soră cu unul dintre defuncţi. Din acest punct de vedere, nu se neagă posibilitatea ca un concubin sau o soacră a unuia dintre defuncţi să primească despăgubiri dacă dovedeşte că a avut o anumită relaţie cu partea decedată (pe care a crescut-o din copilărie sau cu care era în relaţii foarte apropiate, locuind împreună, muncind şi crescând împreună unul sau mai mulţi copii), iar un colateral să nu primească nimic, cei doi văzându-se numai în mod accidental, fără să se viziteze, fără să aibă nimic în comun în afara numelui. Părţile civile nu au demonstrat cu niciun mijloc de probă strânsa legătură afectivă cu defunctul şi nici suferinţa pe care pierderea unei rude apropiate o provoacă în mod firesc, legătura de rudenie a acestora cu defunctul fiind singurul argument invocat de acestea pentru acordarea despăgubirilor.

Au fost invocate dispoziţiile Rezoluţiei Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei nr. 75 adoptată la 14 martie 1965 în materia prejudiciului corporal care statuează în mod expres că, "(...) În caz de deces, reparaţia pentru prejudiciul de afecţiune trebuie acordată părinţilor, soţului şi copiilor victimei pentru că doar în aceste cazuri reparaţia este supusă condiţiei ca aceste persoane să fi avut legături de afecţiune strânse, în momentul decesului. Condiţia priveşte însă şi dovedirea acestor legături de afecţiune."

De asemenea, în scopul cuantificării unor astfel de despăgubiri, şi în vederea oferirii unor criterii pentru stabilirea unor compensaţii materiale de felul celor prezentate mai sus, a fost menţionat Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivităţii şi tratamentului nediscriminatoriu prevăzut de art. 14 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, cel mai recent ghid, şi care cuprinde "Studiul privind practica naţională şi europeană în materie, sinteză şi recomandări pentru soluţionarea daunelor morale suferite ca urmare a vătămării sănătăţii şi a integrităţii corporale ori a decesului persoanelor produse prin accidente rutiere". Având în vedere numărul mare de hotărâri judecătoreşti care au făcut obiectul studiului care stă la baza Ghidului, s-a apreciat că acesta are o valoare orientativă deosebită în ceea ce priveşte stabilirea în mod unitar şi echitabil a daunelor morale solicitate de părţile civile, faţă de anumite hotărâri pronunţate în mod izolat de anumite instanţe, prin care s-au acordat despăgubiri exagerate şi care, de regulă, sunt selectate cu un anumit interes de reprezentanţii părţilor vătămate pentru obţinerea unor avantaje evidente din acordarea unor astfel de despăgubiri.

În "concluziile scrise" apelanta Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a reiterat argumentele expuse în motivele scrise de apel.

Apelul declarat de partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii va fi admis, desfiinţată sentinţa cu privire la latura civilă şi, în rejudecare, va fi înlăturată obligarea Fondului: a) la plata sumelor acordate de instanţa de fond către părţile civile unităţi spitaliceşti; b) la plata sumelor acordate de instanţa de fond părţilor civile cu titlu de cheltuieli judiciare. Toate aceste sume, în cuantumurile stabilite de instanţa de fond, pe care Înalta Curte le apreciază ca legale şi temeinice, apreciind că nu se impune reluarea amplelor argumente menţionate în sentinţa atacată, urmează a fi plătite de inculpat, singur, acestuia revenindu-i obligaţia legală de a le achita, pentru motivele care se vor arăta:

Cadrul legal al răspunderii Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii pentru pagubele materiale sau vătămările corporale cauzate de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligaţia de asigurare este configurat de următoarele instrumente juridice şi acte normative:

- Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi (adoptată în aplicarea următoarelor: Directiva 72/166/CEE a Consiliului din 24 aprilie 1972 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto şi introducerea obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, a doua Directivă 84/5/CEE a Consiliului din 30 decembrie 1983 privind apropierea legislaţiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule, a treia Directivă a Consiliului 90/232/CEE din 14 mai 1990 privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule şi Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 mai 2000 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto (a patra directivă privind asigurarea auto), precum şi Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2005 de modificare a Directivelor 72/166/CEE, 84/5/CEE, 88/357/CEE şi 90/232/CEE şi a Directivei 2000/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind asigurarea de răspundere civilă auto.

- Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor

- Ordinele nr. 1 şi nr. 13, ambele din 2008, actualizate, emise de preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în aplicarea primelor două categorii de acte normative.

Astfel, potrivit pct. (14) din preambulul Directivei menţionate, "Sunt necesare dispoziţii care să prevadă că un organism va garanta că victima nu rămâne nedespăgubită, în cazul în care vehiculul care a provocat accidentul nu este asigurat sau nu este identificat. Este important să se prevadă că victima unui asemenea accident se poate adresa direct acestui organism, ca un prim punct de contact. Pe de altă parte, ar trebui să se dea statelor membre posibilitatea de a aplica anumite excepţii limitate în ceea ce priveşte plata despăgubirii de către acest organism şi să se prevadă, în cazul pagubelor materiale provocate de un vehicul neidentificat, având în vedere riscurile de fraudă, că despăgubirea unor astfel de pagube poate fi limitată sau exclusă".

De asemenea, potrivit art. 10 din aceeaşi Directivă, Organismul responsabil cu despăgubirea:

(1) Fiecare stat membru instituie sau autorizează un organism responsabil cu despăgubirea, cel puţin în limitele obligaţiei de asigurare, a pagubelor materiale sau a vătămărilor corporale cauzate de un vehicul neidentificat sau de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligaţia de asigurare prevăzută la art. 3.

Conform art. 25¹ alin. (10) lit. b) din Legea menţionată, fondul se constituie în scopul de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de autovehicule "Dacă autovehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligaţia să încheie o astfel de asigurare".

În art. 5 din Ordinul nr. 1 al preşedintelui C.S.A. se menţionează că "(1) Au dreptul să beneficieze de despăgubiri din Fond persoanele fizice şi juridice române, precum şi rezidenţii din România sau din statele Spaţiului Economic European, pentru cazurile de daună produse în condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a), c), d) şi f). (2) Pentru cazurile de daună produse în condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) şi e) au dreptul sa beneficieze de despăgubiri din Fond numai persoanele fizice şi juridice române, precum şi rezidenţii din România. (4) Nicio entitate care a compensat în orice fel persoanele păgubite sau a oferit acestora servicii în legătură cu prejudiciile suferite, în baza unor contracte încheiate ori în baza legii, nu are dreptul sa solicite de la Fond recuperarea cheltuielilor efectuate".

În raport cu acest cadrul legal, se pot trage concluziile cu privire la principiile care guvernează acordarea despăgubirilor de către Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, şi limitele acestora, în situaţia în care autorul accidentului nu avea, pentru autovehiculul condus, poliţă de asigurare obligatorie de răspundere civilă (RCA), având în vedere şi următoarele aspecte:

Răspunderea civilă a inculpatului este fundamentată pe principiile răspunderii civile delictuale (art. 998 şi urm. din C. civ. ant);

În procesul penal, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii nu are calitate de parte responsabilă civilmente în sensul restrâns al noţiunii, fapta nefiind săvârşită de "inculpat împreună cu Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii" ori de "inculpat în timpul sau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a existenţei unui raport de prepuşenie comitent-prepus" ori, în sfârşit, în alte condiţii expres prevăzute de lege care atrag calitatea de parte responsabilă civilmente în sens restrâns, calitatea şi poziţia sa procesuală specială fiind definită de Directiva menţionată anterior [art. 10 Organismul responsabil cu despăgubirea: (1) Fiecare stat membru instituie sau autorizează un organism responsabil cu despăgubirea, cel puţin în limitele obligaţiei de asigurare, a pagubelor materiale sau a vătămărilor corporale cauzate de un vehicul neidentificat sau de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligaţia de asigurare prevăzută la art. 3].

Aceste concluzii nu numai că nu sunt contrare Deciziei nr. 3/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a soluţionat recursul în interesul legii, ci sunt chiar în sensul principiilor statuate de această decizie, deoarece, chiar în expozitivul hotărârii, se menţionează următoarele:

"Legislaţia comunitară reglementează asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi în Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009, prin care au fost modificate: Directiva 72/166/CEE a Consiliului din 24 aprilie 1972 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto şi introducerea obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, a doua Directivă 84/51/CEE a Consiliului din 30 decembrie 1983 privind apropierea legislaţiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule, a treia Directivă a Consiliului 90/232/CEE din 14 mai 1990 privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule, Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 mai 2000 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto şi de modificare a Directivelor 73/239/CEE şi 88/357/CEE ale Consiliului (a patra directivă privind asigurarea auto) şi Directiva 2003/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2005 de modificare a directivelor 72/166/CEE, 84/5/CEE, 88/357/CEE şi 90/232/CEE şi a Directivei 2000/26/CE.

Cap. 4 din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi (versiunea modificată) stabileşte regulile referitoare la despăgubirea pentru prejudiciile cauzate de un vehicul neidentificat sau de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligaţia de asigurare.

Art. 10 din Cap. 4 al Directivei 2009/103/CE, consacrat "organismului responsabil cu despăgubirea", stabileşte în alin. (1) parag. 1 că "fiecare stat membru instituie sau autorizează un organism responsabil cu despăgubirea, cel puţin în limitele obligaţiei de asigurare, a pagubelor materiale sau a vătămărilor corporale cauzate de un vehicul neidentificat sau de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligaţia de asigurare", iar în alin. (1) parag. 2 teza finală că "statele membre nu pot autoriza organismul să condiţioneze plata despăgubirii de dovedirea de către victimă, într-un fel sau altul, a incapacităţii sau refuzului persoanei responsabile de a plăti".

În îndeplinirea obligaţiei de transpunere în dreptul intern a prevederilor cuprinse în directivele privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, prin dispoziţiile art. 25¹ din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, a fost reglementat Fondul de protecţie a victimelor străzii - "organism responsabil cu despăgubirea", în sensul art. 10 din Directiva 2009/103/CE.

Scopul constituirii Fondului de protecţie a victimelor străzii este, potrivit dispoziţiilor art. 25¹ alin. (10) lit. b) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, între altele, acela de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, "dacă autovehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligaţia să încheie o astfel de asigurare".

Normele privind Fondul de protecţie a victimelor străzii, adoptate în temeiul Legii nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, cu modificările ulterioare, prevăd: în art. 3 alin. (1), că Fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării; în art. 3 alin. (3), că în cazul în care pentru vehiculul care a provocat accidentul nu a fost îndeplinită obligaţia de a încheia asigurarea R.C.A., "Fondul acordă persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămări corporale sau decese "; iar în art. 3 alin. (4) teza I, că "Fondul intervine ca garant pentru respectarea obligaţiei de despăgubire fără însă a putea opune persoanelor păgubite beneficiul de discuţiune în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului".

Aceleaşi norme reglementează, în acord cu art. 10 din Directiva 2009/103/CE, procedura prin care Fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, pe baza unei cereri de despăgubire - procedură ce constituie regula în materia despăgubirii persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, provocate fie de un vehicul neidentificat, fie de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligaţia de asigurare.

Nici legislaţia comunitară, nici dreptul intern nu exclud însă posibilitatea valorificării drepturilor persoanelor păgubite prin accidente de vehicule în raport cu Fondul de protecţie a victimelor străzii pe calea acţiunii în justiţie. În acest caz Normele privind Fondul de protecţie a victimelor străzii prevăd, în art. 11 alin. (1), că drepturile persoanelor păgubite prin accidente de vehicule supuse înmatriculării, în care autorul a rămas neidentificat sau vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, se exercită împotriva Fondului; în art. 11 alin. (2), că "persoanele prejudiciate care au înaintat acţiune în justiţie împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului vor fi despăgubite de Fond în baza hotărârii judecătoreşti", Fondul având "legitimare procesuală pasivă, în calitate de garant al obligaţiei de despăgubire, în limitele şi în condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare"; iar în art. 13 teza 1, că "după plata despăgubirilor. Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate".

Atât dispoziţiile legislaţiei comunitare, cât şi dispoziţiile dreptului intern stabilesc aşadar reguli speciale conform cărora Fondul de protecţie a victimelor străzii acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule. În cadrul acestor reguli se disting cele referitoare la valorificarea drepturilor persoanelor păgubite pe calea acţiunii în justiţie, potrivit cărora, drepturile persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, în care autorul a rămas neidentificat sau vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, se exercită împotriva Fondului; persoanele prejudiciate care au înaintat acţiune în justiţie împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului vor fi despăgubite de Fond în baza hotărârii judecătoreşti; Fondul are legitimare procesuală pasivă, în calitate de garant al obligaţiei de despăgubire, fără însă a putea opune persoanelor păgubite beneficiul de discuţiune în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului; iar după plata despăgubirilor, Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate.

În ipoteza în care accidentul a fost provocat de un vehicul ce nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, drepturile persoanei păgubite pot fi valorificate prin exercitarea acţiunii civile alăturate acţiunii penale în cadrul procesului penal.

În conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., acţiunea civilă, care poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului şi a părţii responsabile civilmente, iar potrivit art. 24 alin. (3) din acelaşi cod, persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului se numeşte parte responsabilă civilmente.

Or, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale normelor adoptate în temeiul acestei legi, Fondul de protecţie a victimelor străzii este persoana chemată să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta inculpatului, autor al accidentului, în ipoteza în care vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule şi, în consecinţă, în această ipoteză, Fondul are calitatea de parte responsabilă civilmente.

Răspunderea civilă a Fondului de protecţie a victimelor străzii, ca parte responsabilă civilmente, este însă guvernată de regulile speciale cuprinse în dispoziţiile Legii nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale normelor adoptate în temeiul acesteia, dispoziţii care transpun legislaţia comunitară, urmăresc obiectivul înscris în preambulul Directivei 2009/103/CE ca victima să nu rămână nedespăgubită în cazul în care vehiculul care a provocat accidentul nu este asigurat (pct. 14) şi pornesc de la ideea, reflectată în preambulul aceleiaşi directive, că, în cazul unui accident cauzat de un vehicul neasigurat, organismul care despăgubeşte victimele accidentelor cauzate de vehicule neasigurate are o poziţie mai bună decât victima la intentarea unei acţiuni împotriva părţii responsabile (pct. 18). În acest sens, Normele privind Fondul de protecţie a victimelor străzii stabilesc, în art. 11 alin. (1) şi (2), că drepturile persoanelor prejudiciate se exercită împotriva Fondului şi că aceste persoane vor fi despăgubite de Fond în baza hotărârii judecătoreşti, iar în art. 13 că, după plata despăgubirilor, Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate, persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului având obligaţia să ramburseze Fondului despăgubirile plătite. Normele invocate conduc la concluzia că Fondul va putea fi obligat, singur, la plata despăgubirilor, iar după plata acestora se va subroga în drepturile persoanelor prejudiciate, îndreptându-se împotriva inculpatului, autor al accidentului, pentru recuperarea despăgubirilor achitate".

În sfârşit, cu privire la calitatea procesuală civilă a Fondului pentru Protecţia Victimelor Străzii în caz de litigiu referitor la despăgubirea "victimelor străzii" în jurisprudenţa Secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-au arătat următoarele:

"Sediul materiei îl constituie următoarele prevederi legale:

Art. 25 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 modificată, privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor. "Toţi asigurătorii autorizaţi să practice asigurarea de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (...) trebuie să constituie Fondul de protecţie a victimelor străzii, denumit în continuare Fond".

Art. 25 alin. (10) lit. b) din Legea nr. 32/2000 modificată: Fondul se constituie în scopul "de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, dacă: (...)

- vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspunderea civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare proprietarul acesteia avea obligaţia să încheie o astfel de asigurare".

Art. 61 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, modificată, cu un obiect de reglementare aproape identic cu cel al art. 25 din Legea nr. 32/2000, a fost abrogat prin art. IV din Legea nr. 113/2006 cu data de 3 noiembrie 2006 când Fondul a fost preluat de Asociaţia Fondul de protecţie de la administratorul desemnat. Prin acelaşi articol a fost introdus în Legea nr. 32/2000 art. 25 sus-citat, în vigoare cu data aderării României la Uniunea Europeană.

Ordinul nr. 1 din 4 martie 2008 al CSA a fost modificat şi el prin Ordinul nr. 13/2008 pentru modificarea Normelor privind Fondul de protecţie a victimelor străzii.

Fondul de protecţie este, aşadar, o asociaţie, persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, constituită de toţi asigurătorii autorizaţi să practice asigurarea de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule [art. 25 alin. (1), (2) Legea nr. 32/2000].

Scopul constituirii este: a) de a furniza informaţii persoanelor vătămate prin accidente de vehicule în calitate de centru de informare (CEDAM); b) de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule dacă: - vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligaţia să încheie o astfel de asigurare.

Rezultă, aşadar, că Fondul de protecţie, cum o exprimă chiar denumirea, nu este obligat prin lege să răspundă pentru cel vinovat de producerea accidentului, între el şi acesta neexistând nicio legătură, şi deci nici să răspundă delictual pentru prejudiciul cauzat de acesta. Fondului nu i se poate antrena o răspundere solidară cu persoana vinovată în temeiul art. 1003 C. civ., întrucât nu se află în niciuna din ipotezele prevăzute de art. 1000 C. civ.

Nu i se poate antrena o astfel de răspundere nici în baza legii speciale pentru că legea specială nu o prevede, iar în lipsa unei stipulaţii legale, conform art. 1041 C. civ., obligaţia solidară nu se prezumă.

Prin voinţa legiuitorului, Fondul de Protecţie este chemat să despăgubească victima străzii, în scop de protecţie, independent de ideea de răspundere civilă şi deci de culpă în producerea prejudiciului" (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 4463 din 13 noiembrie 2012).

Pe cale de consecinţă juridică, şi în raport cu argumentele Deciziei nr. 3/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recurs în interesul legii ("Răspunderea civilă a Fondului de protecţie a victimelor străzii, ca parte responsabilă civilmente, este însă guvernată de regulile speciale cuprinse în dispoziţiile Legii nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale normelor adoptate în temeiul acesteia, dispoziţii care transpun legislaţia comunitară, urmăresc obiectivul înscris în preambulul Directivei 2009/103/CE), dar şi a jurisprudenţei în materie civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii neavând, "stricto sensu", calitatea de parte responsabilă civilmente, nu poate fi obligat, nici singur, şi nici în solidar cu inculpatul, la plata cheltuielilor judiciare către stat ori către părţile vătămate/părţi civile.

În sfârşit, în limitele acordării despăgubirilor de către Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii nu intră nici sumele reprezentând cheltuielile efectuate cu asistenţa medicală a victimelor şi a persoanelor vătămate în accidentul rutier pentru următoarele motive:

Pe de o parte, prin "pagube materiale sau vătămări corporale cauzate de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligaţia de asigurare", în sensul directivei europene, se înţeleg acele prejudicii ale persoanelor direct rezultate din accident (distrugerea/degradarea unor obiecte personale aflate pe corpul victimei sau aflate în autovehiculul implicat în accident, distrugerea/avarierea/degradarea autovehiculului, sume plătite din fonduri proprii pentru asistenţa medicală, intervenţii chirurgicale, achiziţionarea unor medicamente, alimente, proteze, pentru plata unor tratamente de recuperare, numai în măsura în care costul acestora nu a fost suportat - în temeiul legii sau al unor contracte - de alte persoane/entităţi/unităţi, sume plătite din fonduri proprii pentru înmormântarea victimei şi pentru pomenirile ulterioare - sub acest ultim aspect, art. 5 (3) din Ordinul nr. 172008 al preşedintelui CSA: "Dacă pentru vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul nu a fost îndeplinită obligaţia de a încheia asigurarea RCA, Fondul acorda persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămări corporale sau decese" - etc).

Pe de altă parte, în conformitate cu art. 5 (4) din acelaşi ordin "Nicio entitate care a compensat în orice fel persoanele păgubite sau a oferit acestora, servicii în legătură cu prejudiciile suferite, în baza unor contracte încheiate ori în baza legii, nu are dreptul să solicite de la Fond recuperarea cheltuielilor efectuate". Întrucât asistenţa medicală este acordată victimelor, după caz, fie în temeiul unui contract (persoane asigurate), fie în temeiul legii (persoane neasigurate), toate sumele reprezentând cheltuielile cu asistenţa medicală (îngrijire medicală, medicamente, cazare, hrană, analize medicale, intervenţii şi operaţii medicale, examinări medicale etc.) vor fi recuperate în temeiul Legii nr. 95/2006, Legea sănătăţii, întrucât, potrivit art. 313, "Persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi sunt obligate să suporte cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către casele de asigurări şi constituie venituri ale fondului".

De asemenea, Înalta Curte va admite apelul părţii civile Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii şi cu privire la cuantumul despăgubirilor stabilite de instanţa de fond cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, având în vedere următoarele:

În doctrina juridică modernă este acceptată clasificarea tripartită a prejudiciilor, majoritatea adoptând o clasificare a prejudiciilor în trei categorii: prejudicii patrimoniale, prejudicii corporale şi prejudicii sau daune morale:

a) prejudiciile patrimoniale, adică prejudiciile care au valoare economică, putând fi evaluate şi exprimate pecuniar. De regulă, acestea rezultă din încălcarea drepturilor şi intereselor economice ale victimei. Ele pot însă rezulta, ce-i drept mai rar, şi din încălcări ale unor drepturi personale nepatrimoniale, cum ar fi dreptul la onoare, la cinste, la demnitate;

b) prejudiciile corporale, adică prejudiciile cauzate prin încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale care definesc personalitatea fizică a unei persoane, cum sunt: dreptul la viaţă, dreptul la sănătate, dreptul la integritate corporală. Sub aspectul structurii, prejudiciile corporale, după natura lor, de regulă, sunt prejudicii mixte, cu o alcătuire duală: o latură sau componentă economică (patrimonială) şi o altă morală ori nepatrimonială. Ambele componente sunt reparabile. Prejudiciul corporal, sub componenta sa economică sau patrimonială, se repară prin despăgubiri băneşti; sub componenta morală sau nepatrimonială, se repară prin mijloace nepatrimoniale şi, deopotrivă, prin plata de sume de bani, cu titlu de compensaţii băneşti;

c) prejudiciile morale sau daunele morale pure, constau în dureri psihice cauzate prin atingerile aduse personalităţii afective ori personalităţii sociale a unei persoane, cum sunt: moartea unei rude apropiate, atentatele la onoarea, demnitatea, cinstea victimei, atingerile aduse vieţii private sau dreptului la propria imagine etc; aceste prejudicii se pot repara prin mijloace nepatrimoniale; în acelaşi timp, instanţele de judecată pot acorda victimei şi o indemnitate cu funcţie de pedeapsă privată sau cu titlu de compensaţie bănească.

Aşa cum s-a stabilit în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia penală, spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care se stabilesc pe bază de probe, despăgubirile pentru daune morale se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecată. În cazul infracţiunilor contra persoanei, evaluarea despăgubirilor pentru daune morale - în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau de a nu tinde către o îmbogăţire fără just temei - trebuie să ţină seama de suferinţele fizice şi morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârşită de inculpat, precum şi de toate consecinţele acesteia, relevate de actele medicale ori de alte probe administrate (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 2617 din 9 iulie 2009).

De asemenea, instanţa supremă a statuat, de principiu, că daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorului faptei prejudiciabile, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească existenţa prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta prejudiciabilă săvârşită de persoana vinovată (Decizia nr. 2356 din 20 aprilie 2011 Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

În sfârşit, într-o altă decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu valoare de principiu, se menţionează că persoanele vătămate în urma unor accidente de circulaţie, ar trebui să primească, în primul rând, despăgubiri materiale, dar şi daune morale, însă, în măsura, în care este cazul. Prin urmare, acordarea daunelor morale trebuie făcută într-un cuantum adecvat, fără a suplini daunele materiale, pe criterii obiective, criterii ce sunt relevate de actele normative, urmând a fi avute în vedere acele texte de lege care fac trimitere la legislaţia şi jurisprudenţa din România; or, potrivit dispoziţiilor constituţionale, tratatele pe care România le-a semnat şi adoptat, fac parte din legislaţia românească, având chiar prioritate în faţa acesteia, în acest context atât jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cât şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului fiind obligatorie pentru instanţele din România. Ca atare, instanţele au obligaţia, în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, să procedeze la examinarea jurisprudenţei curţilor sus-amintite pentru ca, pe de o parte, părţile vătămate să fie just despăgubite, dar pe de altă parte, această despăgubire să nu constituie o îmbogăţire fără just temei. Cuantumul daunelor morale trebuie să asigure doar repararea prejudiciului moral, nu şi a celui material, pe care părţile vătămate/părţi civile pot să-l pretindă în mod separat, ţinându-se cont, aşa cum s-a arătat mai sus, de criteriile stabilite de actele normative respective, dar şi de contextul economico-social în care părţile vătămate/părţile civile se află, stabilirea cuantumului despăgubirilor morale fiind, într-adevăr, atributul instanţei de judecată, însă nu pe criterii subiective, ci pe criteriile obiective, care trebuie să fie relevate şi justificate (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2129 din 30 mai 2013).

Înalta Curte, examinând aspectele sentinţei cu privire la persoanele care s-au constituit parte civilă pentru despăgubiri cauzate de daune morale (cele 3 părţi vătămate şi, respectiv, urmaşii victimelor accidentului rutier) apreciază că instanţa de fond a motivat amplu şi convingător, în aplicarea legii civile, care sunt persoanele real îndreptăţite să primească sume de bani cu acest titlu; întrucât motivarea instanţei de fond este deosebit de amplă, cu referire atât la textele legale, cât şi cu referire la existenţa/inexistenţa relaţiilor de familie (în sens larg), la existenţa/inexistenţa unor relaţii afective între acestea şi persoanele decedate etc. Înalta Curte apreciază că nu se justifică reluarea ori completarea argumentelor juridice cu privire la aceste aspecte, inclusiv cu privire la respingerea integrală a cererilor unora dintre persoanele menţionate în partea expozitivă şi dispozitivul sentinţei.

Împrejurarea că sumele urmează a fi plătite de o entitate juridică (Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii), iar nu de o persoană fizică, nu poate justifica, prin această singulară situaţie, stabilirea unui cuantum ridicat al sumelor de bani, fiind imperativ necesar să se realizeze o justă despăgubire a părţilor vătămate, să se realizeze o evaluare rezonabilă a despăgubirilor pentru daune morale - în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau de a nu tinde către o îmbogăţire fără just temei - ţinându-se seama de suferinţele fizice şi morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârşită de inculpat, precum şi de toate consecinţele acesteia, relevate de actele medicale ori de alte probe administrate.

În consecinţă, în aplicarea principiilor relevate de jurisprudenţa Înaltei Curţi cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate pentru daune morale, urmează a reduce, pentru fiecare parte civilă, cuantumul sumelor acordate de instanţa de fond, respectivele sume fiind apreciate ca excesive, chiar de natură să sugereze ideea unei îmbogăţiri fără just temei.

Nu este însă întemeiată critica Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii referitoare la acordarea despăgubirilor către SN CFR SA întrucât, potrivit celor deja menţionate, pe de o parte, această sumă a fost acordată pentru "daune materiale" direct şi nemijlocit cauzate de autovehiculul care nu era asigurat RCA, în sensul cadrului normativ arătat, iar pe de altă parte, este o "persoană prejudiciată/păgubită" direct şi nemijlocit prin accidentul respectiv.

III. În cererile de apel, părţile civile au menţionat că atacă atât latura penală, cât şi latura civilă a cauzei penale, în motivele scrise de apel părţile civile criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:

Cu privire la despăgubirile materiale acordate părţilor civile:

Instanţa de judecată a acordat o serie de despăgubiri civile cu titlu de daune materiale arătând în mod repetitiv faptul că despăgubirile din infracţiuni nu trebuie să se transforme într-un mecanism de îmbogăţire fără just temei. Părţile civile au dovedit cu prisosinţă pagubele suferite şi necesităţile generate de absenţa membrilor de familie decedaţi.

Având în vedere că părţile vătămate minore au nevoie de ocrotire părintească şi că - pentru a putea creşte, a se dezvolta şi educa în mod firesc - este necesar ca acestea să dispună de resurse materiale, soluţia instanţei de fond care a acordat o indemnizaţie de 116,5 RON lunar pentru fiecare dintre minori, începând de la data pronunţării hotărârii, conţine o serie de erori. Prima dintre ele este aceea că suma acordată este total insuficientă pentru a asigura creşterea, educarea, întreţinerea şi dezvoltarea unui copil, în condiţiile date fiind vorba despre o suma egală cu suma de 3,88 RON/zi de persoană, pentru copii care au rămas orfani de ambii sau cel puţin de unul dintre părinţi. Este posibil ca în calculul acestor sume instanţa să se fi raportat la nivelul veniturilor obţinute anterior de victime, dar acest criteriu, insuficient de precis pentru a determina o corelaţie între cuantumul unei despăgubiri (periodice) şi nivelul de venituri/beneficii deţinut anterior, nu poate acoperi în mod just, echitabil şi deplin nevoia fiecăruia dintre minori. Cei şase minori despăgubiţi de instanţă prin aplicarea unei prestaţii periodice la cuantumul actual nu vor resimţi acoperit prejudiciul cauzat de vreme ce sumele acordate de instanţă sunt nerezonabile în comparaţie cu necesarul bănesc lunar al unui copil ai cărui părinţi sunt în viaţă şi îl ocrotesc, cu atât mai puţin a unui copil rămas orfan, temporar devenit greu sau inadaptabil psiho-social.

Or, necesarul material pentru un minor per lună calendaristică nu poate fi "îndestulător" la nivelul de 116,5 RON/lunar de vreme ce o gospodărie implică o familie cu trei membri; este necesară adoptarea unei noi soluţii care să emane un spirit de echitate şi de satisfacţie materială suficientă, de natură să echilibreze pierderea părintelui/părinţilor care au asigurat anterior ocrotirea părintească. Suma ar trebui majorată la minim 450 RON/lunar pentru perioada de la data producerii evenimentului la data împlinirii vârstei de 18 ani de către fiecare dintre minorii îndreptăţiţi la despăgubire.

2. Cu privire la despăgubirile morale acordate părţilor civile:

În jurisprudenţa de inspiraţie latină, franceză sau italiană, daunele morale au fost subsegmentate, în funcţie de categoria de fapte care le-au generat. La nivel european, dar şi la nivel naţional, se cunoaşte şi se aplică o jurisprudenţa constantă, în sensul că instanţele naţionale, dar şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit. Despăgubirile reprezentând daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În ce priveşte daunele morale, la stabilirea întinderii acestora trebuie avute în vedere anumite criterii şi principii care au fost formulate în doctrină, şi care se regăsesc în jurisprudenţă. Acestea se referă la gravitatea prejudiciului nepatrimonial, la importanţa valorii lezate, durata în timp a consecinţelor vătămătoare sau perpetuarea acestora, natura suferinţelor şi intensitatea acestora, influenţa asupra vieţii personale, importanţa şi interiorizarea efectelor vătămătoare cu elemente subiective de percepţie care pot duce la alterarea personalităţii persoanei prejudiciate, aspecte şi corelaţii legate de vârsta, sexul, poziţia socială a persoanei prejudiciate.

Or, în cauza de faţă sunt factori diferiţi de accidentul auto uzual, fiind vorba despre o infracţiune calificată de lege drept "catastrofa feroviară" şi care creează în mintea părţilor civile şi a celor vătămate o stare de temere mult accentuată, iar în percepţia publică o stare de temere, de angoasă şi de injustă soluţionare, de vreme ce instanţa de judecată nu reuşeşte să adopte o hotărâre prin care să echilibreze pierderile cauzate de fapta extrem de gravă comisă de inculpat, care a creat el singur starea de pericol prin acţiuni proprii, neimputabile victimelor, părţilor civile, ori părţilor vătămate, sens în care se poate afirma că despăgubirile morale acordate nu sunt suficient de corect, de just evaluate pentru a putea permite compensarea durerii cauzate şi a daunelor continui care vor veni ca urmare a dispariţiei atâtor persoane ce au reprezentat sprijinul familiilor din care au provenit. Apărarea a produs dovezi în acest sens, declaraţiile părţilor civile, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, precum şi înscrisurile care dovedesc legătura afectivă dintre victime şi aparţinătorii acestora.

In abstracto, o cuantificare a prejudiciului moral suferit este greu de realizat, fiecare persoană suferă într-un fel propriu, dar prin dovezile administrate am probat faptul că în cazul de faţă durerea încercată de membrii supravieţuitori, părţi civile în cauză, este semnificativă, tragicul eveniment, unic în istoria locală în ultimul secol, fiind un episod marcant care se resimte în conştiinţa membrilor familiilor ori de câte ori comemorează dispariţia subită, inexplicabilă, şi profund nedreaptă a celor dragi lor.

Abordând situaţia rezultantă prin prisma echilibrului dintre pagubele morale cauzate şi compensaţia pentru pierderile suferite se poate afirma cu convingere că sumele acordate de instanţă se situează mult sub limita de paritate pagubă/compensaţie, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat mai sus pierderile înregistrate prin dispariţia unei persoane dragi este apreciată şi la nivel european ca o cauză justificativă pentru acordarea de compensaţii băneşti în cuantum egal cu cel puţin dublul sumei acordate de instanţă fiecăreia dintre părţile civile constituite în cauză.

În final, s-a solicitat reevaluarea materialului probator, a circumstanţelor cauzei şi a noilor dovezi administrate în urma cărora să se dispună majorarea despăgubirilor morale la un nivel cel puţin egal cu dublul sumei deja acordate ca daune compensatorii (morale).

Un argument special al prezentului apel este şi cel reprezentat de netemeinicia soluţiei de respingere a cererilor de constituire de parte civilă a numiţilor B.Z., B.G.Z., B.J., - constituiţi părţi civile în urma decesului victimei B.C., respectiv părţilor civile O.A. Junior, O.A.M., O.L. - constituiţi părţi civile în urma decesului victimei S.B.. S-a făcut proba faptului că fiecare dintre persoanele enumerate au calitatea de rude ale decedaţilor, fie că sunt fraţii vitregi (fraţi sangvini) de pe urma tatălui, şi care au copilărit împreună cu victima B.C., l-au cunoscut şi îi resimt absenţa intempestiv intervenită, iar actele de stare civilă depuse la dosar dovedesc neîndoielnic acest aspect, în vreme ce în cazul victimei S.B. situaţia celor trei părţi civile - O.A. Junior, O.A.M., O.L. rezultă ex re din probele indirect administrate, respectiv din faptul că tocmai tatăl lui O.A. Junior (şi a celorlalţi doi copii), partea civilă O.A. Senior este găsit ca o parte civilă îndreptăţită la succesiune judiciară ca persoană care a suferit un prejudiciu; este greu de acceptat faptul că în timp ce O.A. Sr. îl îngrijea pe S.B., acesta nu avea grija celorlalţi trei fii ai săi, şi că cei în cauză nu s-au cunoscut între ei, pentru a se reţine incidente dispoziţiile art 1391 alin. (2) C. civ.

S-a solicitat instanţei de apel, să admită calea de atac declarată şi să procedeze la reanalizarea situaţiei faptice, urmând să dispună adoptarea unei soluţii juste şi echitabile prin majorarea compensaţiilor materiale şi morale la o limită cât mai ridicată, apropiată de limita de echitate.

În "concluziile scrise", sub aspectul laturii penale, avocatul apelantelor părţi civile a formulat concluzii în sensul aplicării dispoziţiilor art. 5 C. pen., susţinând că legea penală mai favorabilă este cea stabilită de noul C. pen., atât cu privire la infracţiunea de catastrofă feroviară, care este recalificată juridic ca accident feroviar (art. 333 comb. cu art. 332 C. pen.), dar şi cu privire la infracţiunile de vătămare corporală din culpă (cele 3 fapte de vătămare corporală din culpă fiind dezincriminate); sub aspectul laturii civile, au fost reiterate argumentele menţionate în motivele scrise de apel.

Apelurile declarate de părţile vătămate-părţi civile şi de părţile civile vor fi respinse ca nefondate pentru următoarele motive:

Cu referire la critica pentru pretinsul cuantum insuficient al sumelor acordate de instanţa de fond cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, Înalta Curte face trimitere la argumentele expuse la secţiunea în care a fost examinat apelul părţii responsabile civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii unde s-a motivat că, dimpotrivă, aceste sume sunt foarte mari, ceea ce a impus reducerea lor.

Nici critica referitoare la cuantumul sumelor acordate cu titlu de prestaţie periodică pentru minori (părţi civile) nu este întemeiată; aplicarea principiilor răspunderii civile delictuale nu presupune acordarea unei sume care să asigure integral creşterea şi educarea minorului în situaţia în care unul dintre părinţi a decedat în accident, cu ignorarea totală a obligaţiei de întreţinere faţă de minorul respectiv prevăzută de legislaţia familiei pentru ceilalţi membri ai familiei. Suma reprezentând prestaţie periodică lunară este aceea sumă care, în mod rezonabil, este egală cu partea din veniturile lunare ale familiei, venituri anterioare accidentului, ce era alocată creşterii şi întreţinerii minorului de către familie (în funcţie de veniturile lunare ale familiei, de numărul membrilor de familie, de nevoile personale particulare ale unuia dintre ei etc). Aceste venituri lunare ale familiei trebuiau dovedite, în caz contrar - ca în prezenta cauză - singurul reper rezonabil pentru determinarea cuantumului prestaţiei lunare a fost salariul minim pe economie.

De asemenea, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a motivat amplu şi convingător, cu referire la legea civilă şi la probatoriul administrat, respingerea cererilor unora dintre persoanele care au solicitat despăgubiri pentru daune morale, fie prin nedovedirea legăturilor de rudenie ori prin existenţa unor relaţii intrafamiliale sporadice, la intervale mari de timp, ori între persoane care nu trăiau/locuiau împreună, aflate la distanţe mari, şi care se vizitau foarte rar, fie prin lipsa totală a afecţiunii specifică relaţiilor familiale, care presupune un nivel suficient de afectare morală, relevat sau dedus din probatoriul administrat, nivel ce îndreptăţeşte concluzia, pe de o parte, a existenţei reale a traumei psihologice presupusă de moartea persoanei, iar pe de altă parte, a imperativului compensării acestei traume printr-o sumă de bani.

Deşi în cererile de apel s-a menţionat că acesta vizează şi latura penală, în motivele scrise de apel şi, în final, în concluziile scrise depuse la dosar nu a fost dezvoltat şi motivat acest aspect în defavoarea inculpatului, singura referire în acest sens fiind făcută în cursul dezbaterilor (solicitându-se ca executarea pedepsei rezultante să se facă prin privare de libertate); în lipsa altor argumente, cu privire la modalitatea de executare a pedepsei rezultante, Înalta Curte face trimitere la secţiunea în care a fost examinat apelul Ministerului Public.

IV. În motivele scrise de recurs, inculpatul a menţionat următoarele critici de nelegalitate şi netemeinicie:

I) referitor la latura penală:

În primul rând s-a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, în sensul constatării că art. 276 din C. pen. anterior a devenit art. 332 în noul C. pen., iar în raport cu noile limite de pedeapsă noua lege este mai favorabilă. De asemenea, art. 277 din vechiul C. pen. a devenit art. 333 în noul C. pen., "catastrofa de cale ferată" nemaifiind prevăzuta ca infracţiune. În fine, infracţiunea de vătămare corporală din culpă, sub forma art. 184 alin. (1) şi (3) din vechiul C. pen., nu mai este prevăzută de legea penală nouă. În consecinţă, se impune aplicarea art. 4 şi 5 C. pen., referitoare la aplicarea legii penale de dezincriminare precum şi la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei şi redozarea pedepselor aplicate.

Având în vedere disp. art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 s-a solicitat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante cu reducerea termenului de încercare în condiţiile art. 86² din vechiul C. pen.

II) referitor la latura civilă:

a) s-a susţinut că instanţa de fond a acordat despăgubiri pentru daune materiale în cuantum exagerat din punct de vedere valoric, ceea ce face posibilă îmbogăţirea fără just temei. Instanţa de fond a aplicat un şablon celor 4 pomeniri, în valoare identică, în favoarea tuturor părţilor civile, fără a ţine cont de faptul că majoritatea acestora provin din familii diferite, cu posibilităţi materiale diferite. Mai mult decât atât, defuncţii au avut religia catolică, fiind înmormântaţi şi pomeniţi potrivit acestei religii, care presupune, de obicei, o pomană organizată imediat după înmormântare şi două pomeniri ulterioare, la 6 săptămâni şi la 1 an de la deces.

În opinia inculpatului, sunt surprinzătoare şi de necrezut declaraţiile unor martori care susţin că au acordat împrumuturi băneşti substanţiale părţilor civile, fără întocmirea vreunui înscris ori constituirea vreunei garanţii, în vederea organizării înmormântărilor şi pomenirilor. Dubiul asupra sincerităţii acestor martori sporeşte în contextul în care, ei înşişi erau persoane sărace, care nu puteau deţine economii băneşti în cuantum atât de ridicat.

S-a solicitat reducerea sumelor acordate cu titlu de cheltuieli pentru daune materiale.

b) instanţa de fond a acordat prestaţii periodice în favoarea părţilor civile minore, în cuantum de câte 116,5 RON lunar pentru fiecare, începând cu data decesului antecesorilor acestora şi până la majoratul părţilor civile; pentru minorul R.A. instanţa a stabilit prestaţii periodice de 175 RON lunar.

Instanţa a luat ca baza de calcul venitul minim pe economie, în vigoare în anul 2012, respectiv suma de 700 RON, fără să explice în ce temei a acordat prestaţiile periodice respective şi fără să prezinte modalitatea de calcul a sumelor în discuţie, din acest punct de vedere hotărârea fiind nemotivată. În conformitate cu dispoziţiile legii ce guvernează răspunderea civilă delictuală şi cu practica judiciară în materie, se pot acorda astfel de despăgubiri numai în ipoteza în care prejudiciul este dovedit, respectiv dacă există probe certe din care rezultă cuantumul contribuţiei materiale alocate lunar de defunct pentru întreţinerea descendentului său minor. Nu s-au produs dovezi din care să rezulte dacă defuncţii, pe parcursul vieţii lor, i-au întreţinut pe minorii din litigiu, care au fost veniturile realizate din muncă ori din alte surse şi ce sume băneşti au alocat lunar în acest scop.

S-a solicitat respingerea acţiunilor civile privind prestaţiile periodice pentru minori, ca fiind nedovedite.

c) referitor la daunele morale în urma decesului victimelor, precum şi de părţile vătămate, s-a susţinut cuantumul exorbitant solicitat prin cererile depuse la dosarul cauzei. Această situaţie a fost remarcată şi de prima instanţă care a catalogat sumele respective ca exagerat de mari şi de natură a depăşi cu mult practica judiciară în materie din România.

Inculpatul a susţinut că sumele efectiv acordate de Curtea de Apel Braşov, numeroaselor persoane constituite ca părţi civile, chiar dacă sunt mai mici decât cele solicitate, sunt excesive şi constituie pentru beneficiarii lor o sursă de îmbogăţire fără just temei. Astfel, pentru decesul celor 8 victime s-au acordat daune morale în cuantum total de 730.000 euro; pentru suferinţa celor 3 părţi vătămate constituite ca părţi civile, prima instanţa a acordat în total 20.000 euro (părţile vătămate nu au rămas cu vreo infirmitate fizică sau psihică şi că nu au pierdut capacitatea de muncă).

În final, s-a solicitat diminuarea substanţială a sumelor acordate pentru daune morale, în consonanţă cu prejudiciul moral efectiv suferit şi cu practica judiciară în materie.

d) Curtea de Apel Braşov a acordat greşit, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 2.058 RON, reprezentând contravaloarea a 7 călătorii cu autoturismul, dus-întors, pe ruta Bucureşti - Braşov (motorina consumată), necesare în vederea deplasării avocatului părţilor civile la instanţă. Eroarea este evidentă întrucât nu s-a făcut dovada ca părţile civile au cheltuit o asemenea sumă bănească. Din probele dosarului rezultă că respectiva cheltuială a fost făcută de avocat, iar acesta nu este parte în proces. Cheltuielile de deplasare se prevăd în contractul de asistenţă juridică la art. 3 - rubrica "Cheltuieli". Cheltuielile respective sunt aferente activităţii de asistenţă juridică, fiind suportate de client, separat de plata onorariului. Includerea cheltuielilor în contractul de asistenţă juridică şi dovada suportării lor de către părţile civile nu a fost probată în cauză.

Pe cale de consecinţa, s-a solicitat respingerea cererii de acordare a respectivelor cheltuieli de judecată.

Înalta Curte va admite apelul inculpatului, pentru motivele limitative, pe de o parte, arătate la secţiunea examinării apelului Ministerului Public (aplicarea legii penale mai favorabile), iar pe de altă parte, arătate la secţiunea examinării apelului părţii responsabile civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (reducerea sumelor acordate cu titlu de despăgubiri pentru daune morale).

Sunt neîntemeiate criticile apelantului-inculpat cu privire la stabilirea şi acordarea celorlalte sume de bani cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale, cu titlu de prestaţii periodice şi cu titlu de cheltuieli judiciare, amplele argumente din partea expozitivă a sentinţei atacate făcând inutilă reluarea ori completarea lor, toate fiind legale, temeinice şi convingătoare (astfel, legal, instanţa de fond, în lipsa altor date ori probe, a avut în vedere salariul minim pe economie, sumele constând în prestaţii periodice lunare nefiind excesive, de natură a sugera concluzia unei îmbogăţiri fără just temei; aceleaşi argumente sunt valabile şi pentru sumele de bani acordate pentru înmormântare şi parastase ulterioare, sumele nefiind deloc excesive, nejustificate ci, dimpotrivă, sunt stabilite pe bază de probatorii atent examinate de instanţa de fond şi menţionate în sentinţa atacată). Cu privire la cheltuielile judiciare la judecarea cauzei în fond este suficient ca ele să fi fost probate, pe de o parte, ca sumă concretă, iar pe de altă parte, că au legătură cu participarea la activităţile procesuale ale avocatului sau/şi a părţilor civile, astfel că este neîntemeiată şi această critică a apelantului-inculpat.

În final, cu privire la cheltuielile judiciare în apel, Înalta Curte a reţinut, pe de o parte, dispoziţiile art. 275 C. proc. pen., iar pe de altă parte, lipsa culpei procesuale a părţilor vătămate - părţi civile ca urmare atât a intervenirii noii legi procesuale prin care recursul integral devolutiv (anterior) a fost calificat, potrivit legii de punere în aplicare a noului C. proc. pen., ca apel, cât şi intrării în vigoare a noului C. pen. prin care, după caz, fie au fost dezincriminate unele fapte, fie au fost recalificate legal, ceea ce a impus aplicarea legii penale mai favorabile pe instituţii autonome. De asemenea, nu se vor acorda cheltuielile judiciare solicitate de părţile civile în apel, fiind incident art. 276 C. proc. pen., întrucât nu au fost admise apelurile acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, inculpatul B.C. şi partea responsabilă civilmente Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii

Împotriva Sentinţei penale nr. 71/F din 28 iunie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Desfiinţează, în parte, sentinţa atacată şi rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată de instanţa de fond inculpatului B.C. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

- În temeiul art. 16 lit. b) combinat cu art. 396 alin. (5) şi art. 17 alin. (2) C. proc. pen. achită inculpatul pentru trei infracţiuni prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior.

- Cu aplicarea art. 5 C. pen. menţine pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită pentru infracţiunea prev. de art. 178 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. anterior cu aplic. art. 320¹ C. proc. pen. anterior.

- Cu aplicarea art. 5 C. pen. reduce pedeapsa la 1 an şi 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pentru infracţiunea prev. de art. 332 alin. (1), (3) şi (4) C. pen. cu aplic. art. 320¹ C. proc. pen. anterior prin înlăturarea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen. anterior.

Potrivit art. 65 alin. (1) C. pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În conformitate cu disp. art. 5 C. pen. cu referire la art. 33 - 35 C. pen. anterior contopeşte pedepsele şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară.

Potrivit art. 65 alin. (1) C. pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

Menţine dispoziţia referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată de instanţa de fond, în conformitate cu disp. art. 86¹ C. pen. anterior şi măreşte durata termenului de încercare la 8 ani.

Menţine dispoziţiile sentinţei referitoare la respectarea măsurilor de supraveghere pe durata termenului de încercare, precum şi cea referitoare la suspendarea executării pedepselor accesorii.

Reduce sumele acordate părţilor civile cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, ce urmează a fi plătite de Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii după cum urmează:

I. pentru succesorii defunctelor L.E. şi R.E.:

- suma de 20.000 euro în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă L.F.

- suma de 15.000 euro în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă R.F.

- suma de 5.000 euro în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă L.R.

- suma de 7.000 euro în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plăţii cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre părţile civile R.L., R.J., R.H.Z. şi B.L.

II. pentru succes orii defunctului S.B.:

- suma de 7.000 euro în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă O.A.

- suma de 12.000 euro în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă S.I.

- suma de 15.000 euro în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă D.A., fiu minor, prin reprezentant legal S.I.

- suma de câte 10.000 euro în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă D.B.N., fiu minor, prin reprezentant legal S.I.

- suma de 5.000 euro în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plăţii cu titlu de daune

morale pentru fiecare dintre părţile civile: S.E.Z., S.E., S.M., S.A., P.J., M.M., P.Z., B.V., S.L. şi D.B..

III. pentru succesorii defunctului B.C.:

- suma de 10.000 euro în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă B.G.

- suma de câte 5.000 euro în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plăţii cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre părţile civile B.J. şi I.T.

IV. pentru succesorii defunctelor R.A.M. şi B.M.:

- suma de 24.000 euro în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă R.K.

- suma de 12.000 euro în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă M.G., fiu minor, prin reprezentant legal M.G. Sen.

- suma de 12.000 euro în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă M.M.K., fiică minoră, prin reprezentant legal M.G. Sen.

- suma de 15.000 euro în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plăţii cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre părţile civile: R.A., R.T., R.M. şi R.C.

- suma de 12.000 euro în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă B.R.C., prin reprezentant legal R.K.

- suma de 12.000 euro în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă L.S.Z., prin reprezentant legal R.K.

- suma de 2.000 euro în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă B.I.

V. pentru succesorii defunctei R.G.:

- suma de 10.000 euro în echivalentul lei la cursul B.N.R din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă R.J.

- suma de câte 7.000 euro în echivalentul RON la cursul B.N.R. din data plăţii cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre părţile civile: R.I.Z., R.J., R.B. şi R.H.

VI. pentru succesorii defunctei R.R.:

- suma de 10.000 euro în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă R.R., fiică

- suma de 12.000 euro în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă R.A., fiu minor

- suma de 7.000 euro în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plăţii cu titlu de daune morale către partea civilă R.A., concubin

- suma de câte 5.000 euro în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plăţii cu titlu de daune morale către fiecare dintre părţile civile: R.E., R.T., R.I., R.R.Z. şi R.C.

VII. pentru părţile vătămate-părţi civile:

- suma de 7.000 euro în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plăţii cu titlu de daune morale către partea vătămată-parte civilă R.H.

- suma de 4.000 euro în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plăţii cu titlu de daune morale către partea vătămată-parte civilă R.T.

- suma de 3.000 euro în echivalentul lei la cursul B.N.R. din data plăţii cu titlu de daune morale către partea vătămată-parte civilă R.E.

Înlătură dispoziţiile sentinţei prin care a fost obligată partea responsabilă civilmente Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii la plata sumelor de bani către părţile civile Spitalul Clinic de Urgenţă Braşov, Spitalul Clinic de Copii Braşov şi Spitalul Judeţean de Urgenţă D.F.K. din Sfântu Gheorghe şi dispune obligarea inculpatului la plata către părţile civile menţionate a sumelor stabilite prin sentinţă cu titlu de cheltuieli de spitalizare, inclusiv a celor referitoare la rapoartele de expertiză medico-legală.

Menţine dispoziţia de obligare a Fondului pentru Protecţia Victimelor Străzii de plată a sumei stabilită de instanţa de fond către Societatea Naţională de Transport Feroviar C.F.R. Călători SA - Sucursala Braşov cu titlu de despăgubiri materiale.

Menţine dispoziţiile sentinţei cu privire la soluţionarea laturii civile referitoare la sumele stabilite cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale şi prestaţii periodice către părţile civile - persoane fizice.

Înlătură dispoziţia de obligare a părţii responsabile civilmente Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii la plata sumei de 2.058 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către părţile civile pentru judecarea cauzei în primă instanţă şi dispune ca inculpatul să plătească această sumă.

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de părţile vătămate - părţi civile R.E., R.H. şi R.T., precum şi recursurile declarate de părţile civile R.J., L.F., M.G., R.K., O.A., R.R., R.J., I.T., R.F., L.R., R.L., R.J., B.L.M., B.I., R.C., R.M., R.T., M.L., R.I., R.R.Z., R.C., R.E., S.E., S.A., S.M., S.E.Z., S.I., O.A.M., O.L., P.J., O.A., M.M., P.Z., B.V., S.L., D.B., R.B., R.I.Z., B.J., B.G., B.Z., B.G.Z., B.J., R.S.I., B.R.C., L.S.Z., R.A., D.A., D.B.N. şi R.H.Z. împotriva aceleiaşi hotărâri.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelurilor rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 aprilie 2014.

Procesat de GGC - GV

← ICCJ. Decizia nr. 1140/2014. Penal. Traficul de influenţă...		ICCJ. Decizia nr. 1172/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 115/2014. Penal. Distrugerea şi semnalizarea falsă (art. 276 C.p.). Ucidere din culpă (art.178 C.p.), vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.), accidentul şi catastrofa de cale ferată (art. 277 C.p.). Apel