ICCJ. Decizia nr. 1175/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1990). Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1175/2014

Dosar nr. 8175/101/2012

Şedinţa publică din 2 aprilie 2014

Asuprea recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 41 din 06 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul cu nr. 8175/101/2012, în baza art. 4 din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat inculpatul M.I. (fiul lui S. şi I., născut în Strehaia, judeţul Mehedinţi, cu domiciliul în Strehaia, str. E., judeţul Mehedinţi, cetăţenia română, fără antecedente penale), la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, cu interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen., în condiţiile art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. iar în baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen. în condiţiile art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, care s-a dispus a se executa în conformitate cu prevederile art. 66 C. pen.

În baza art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen. În condiţiile art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare şi interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen. În condiţiile art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, care s-a dispus a se executa în conformitate cu prevederile art. 66 C. pen.

În temeiul art. 81 - 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe un termen de încercare de 5 ani; în temeiul art. 359 C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare; în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a interzis inculpatului M.I. dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al societăţii comerciale, iar dacă a fost ales, va fi decăzut din drepturi; în baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea prezentei sentinţe la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, la data rămânerii definitive.

În baza art. 14 C. pen. raportat la art. 998 şi urm. C. civ. şi art. 346 alin. (1) C. pen. a admis, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român, reprezentat legal de ANAF, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi; a fost obligat inculpatul M.I. la plata sumei de 211.321 RON, către partea civilă Statul Român, reprezentat legal de ANAF prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi, sumă ce s-a dispus a se actualiza în raport de rata inflaţiei, începând cu data scadenţei şi până la momentul plăţii efective.

În baza art. 191 C. pen. a fost obligat inculpatul M.I. la plata sumei de 2.908 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare (incluzând şi cheltuielile judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală, în cuantum de 1.908 RON), din care 100 RON reprezentând cota de 1/2 din onorariul avocatului S.A. (desemnat din oficiu pentru inculpat, conform delegaţiei din 03 octombrie 2012) s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 674/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului M.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 241/2005, art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 280¹ din Legea nr. 31/1990, toate în condiţiile art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, instanţa de fond a constatat că SC E.M.A.I.E. SRL Strehaia a fost înfiinţată de numita R.M. în anul 2009, fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, R.M. deţinând 99% din părţile sociale ale firmei, iar inculpatul M.I. 1% din părţile sociale. Din declaraţia dată de inculpatul M.I. în instanţă, declaraţia martorei R.M. de la urmărirea penală, cât şi din actele contabile ale societăţii, a rezultat că numai inculpatul M.I. s-a ocupat de administrarea şi conducerea societăţii, fiind mandatat în acest sens de către concubina sa, R.M., prin procura notarială autentificată sub nr. 920 din 19 mai 2009.

În baza acelei procuri, inculpatul M.I., în perioada 01 ianuarie 2010 - 31 martie 2010 a desfăşurat 78 de operaţiuni de achiziţii intracomunitare, înregistrând în contabilitate la data de 31 martie 2010, TVA de recuperat în sumă de 664.317,69 RON, urmare înregistrării sumei de 986.330,77 RON, TVA deductibil rezultat din operaţiuni efectuate cu un agent economic inactiv, situaţie în care, prin adresa din aprilie 2010 a Gărzii Financiare Mehedinţi, înregistrată la DGFP Mehedinţi la data de 21 aprilie 2010, Garda Financiară a solicitat DGFP Mehedinţi să întreprindă verificările de rigoare. Urmare adresei Gărzii Financiare Mehedinţi, inspectori fiscali din cadrul ANAF - DGFP Mehedinţi s-au deplasat în data de 26 mai 2010 la sediul societăţii SC E.M.A.I.E. SRL, în vederea efectuării unei inspecţii fiscale generale.

Cu acea ocazie, s-a constatat că la sediul societăţii a fost găsit M.I., asociat, care a precizat că administratorul societăţii este numita R.M., care este plecată din localitate şi nu poate prezenta documentele firmei, inclusiv Registrul Unic de Control, fiind încuiate în seif, iar cheia seifului este la R.M., astfel că echipa de control a constatat că se află în imposibilitate de a efectua controlul de fond, încheindu-se procesul-verbal din 26 mai 2010. Cu acelaşi prilej, inculpatul M.I. s-a angajat verbal ca în data de 02 iunie 2010, ora 9:30, să pună la dispoziţie documentele necesare inspecţiei fiscale cu privire la perioada 06 martie 2009 - 30 aprilie 2010.

În baza celor convenite, inspectorii fiscali s-au deplasat din nou la sediul societăţii la data de 02 iunie 2010, ocazie cu care l-au găsit pe M.I., care a declarat verbal că i-a adus la cunoştinţă administratorului R.M. că trebuie să prezinte documentele societăţii dar că aceasta este plecată din localitate, actele fiind încuiate în seif, în continuare, încheindu-se procesul-verbal nr. 1916 din 02 iunie 2010, pe care inculpatul M.I. a refuzat să-l semneze.

În cauză, s-a mai încheiat şi procesul-verbal din 10 iunie 2010 şi s-au emis mai multe invitaţii - din 03 iunie 2010, 10 iunie 2010 şi 17 iunie 2010 - adresate numitei R.M. (plicurile cu care au fost înaintată adresele fiind restituite cu menţiunea "refuzat primirea şi refuzat să facă menţiunea"), inculpatul M.I. omiţând să precizeze că, în fapt, el este administratorul firmei (aşa cum rezultă din procura notarială din 19 mai 2010).

Instanţa de fond a mai reţinut că, după ce a refuzat în mod nejustificat să prezinte organelor de control fiscal documentele societăţii în termen de maxim 15 zile de la somaţie, inculpatul M.I. a hotărât să scape de răspundere, scop în care, contra sumei de 500 RON, l-a convins pe martorul C.S.M. să preia părţile sociale ale firmei, sediul social al firmei fiind mutat în localitatea Timişoara, str. I., judeţul Timiş, transmisiunea fiind însă fictivă.

Astfel, din adresa din 13 decembrie 2012 a Oficiului Registrului Comerţului Timiş, a rezultat că din data de 09 iunie 2010, societăţii SC E.M.A.I.E. SRL i s-a atribuit numărul de înregistrare X, ca urmare a înregistrării firmei la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, administrator fiind, din 01 iunie 2010, numitul C.S.M. La data de 24 iunie 2010, în urma Adunării Generale a Asociaţilor, s-a hotărât retragerea din societate a inculpatului M.I. şi a numitei R.M., iar, conform contractului de cesiune din aceeaşi dată, 24 septembrie 2010, R.M. şi inculpatul M.I., în calitate de asociaţi la firma SC E.M.A.I.E. SRL, au cesionat părţile sociale ale firmei martorului C.S.M.

Din procesul-verbal de predare-primire de la dosar, depus de inculpat în apărare, rezultă că M.I., în calitate de fost asociat şi R.M., în calitate de fost administrator şi asociat al SC E.M.A.I.E. SRL au predat numitului C., în calitate de actual administrator şi unic asociat al societăţii, următoarele: registre contabile, registru jurnal, registre de TVA, bilanţurile contabile de la data înfiinţării societăţii până la 31 mai 2010 şi balanţe, deconturile de TVA şi declaraţiile de impozit; acte contabile (facturile fiscale, avizele de expediţie, chitanţiere şi extrase de cont, note contabile), până la data de 31 mai 2010, carnete filă cec emise de B.R. SA; bilete la ordin emise de B.R. SA, stocul de marfă existent la data de 31 mai 2010, potrivit înregistrărilor contabile şi 2 ştampile, actul fiind încheiat în faţa notarului public la data de 01 iunie 2010.

Instanţa de fond a apreciat că este îndreptăţită să considere că, în fapt, transmiterea părţilor sociale şi a documentele contabile ale firmei a fost fictivă, atât raportat la declaraţia martorului C.S.M., care a arătat că nu a primit de la inculpat niciun act de-al societăţii, ştampilă şi vreun stoc de marfă, cât şi faţă de împrejurarea că, ulterior datei de 01 iunie 2010, organele de poliţie ale I.P.J. Mehedinţi - Serviciul de Investigare a Fraudelor au ridicat, în original, de la numita B.M., contabilul societăţii, jurnalele de achiziţii şi vânzări aferente perioadei ianuarie - aprilie 2010, aparţinând SC E.M.A.I.E. SRL, registrele jurnal aferente aceleiaşi perioade, balanţe de verificare aferente lunilor martie - aprilie 2010, singura explicaţie plauzibilă cu privire la deţinerea acelor documente fiind aceea că inculpatul M.I. nu a urmărit decât să creeze aparenţa că nu mai are nicio implicare în activitatea societăţii şi, astfel, să se sustragă cercetărilor şi, implicit, răspunderii penale.

Cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în formă continuată, constând în "evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea operaţiunilor fictive", instanţa de fond a reţinut că, în urma verificărilor s-a constatat că, inculpatul M.I. a declarat pentru perioada 01 iulie 2009 - 31 decembrie 2009 derularea unor relaţii comerciale între societatea SC E.M.A.I.E. SRL, administrată de inculpat şi societăţile SC C. SRL Bucureşti, SC Z.E. SRL Bucureşti (societate dizolvată) şi SC L.L. SRL Bucureşti (societate inactivă) în valoare 603.774 RON, valoarea TVA-ului dedus de SC E.M.A.I.E. SRL în baza bunurilor achiziţionate de la cei trei furnizori fiind de 114.717 RON.

Astfel, instanţa de fond a constatat că, în drept, faptele săvârşite de inculpatul M.I., astfel cum au fost descrise mai sus, constituie infracţiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; de evaziune fiscală prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005; infracţiunea prev. de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990, pentru care a fost condamnat. La individualizarea pedepselor aplicate pentru fiecare dintre aceste fapte a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, urmarea imediată, constând în perturbarea gravă a disciplinei financiar-fiscale ce trebuie să guverneze raporturile dintre societăţile comerciale şi stat, producerea unei stări de pericol din cauza imposibilităţii verificării de către organele de control abilitate a respectării de către contribuabili a obligaţiilor financiare, precum şi depistarea eventualelor fraude fiscale, amploarea pe care acest gen de infracţiuni economice a înregistrat-o în ultima perioadă la nivel de ţară, cât şi faptul că, fără voia lor, diverse societăţi comerciale din ţară s-au trezit angrenate în sfera infracţională, suferind astfel grave prejudicii, atât de imagine, cât şi materiale, aşa cum reiese din probele dosarului.

Instanţa de fond a apreciat că deşi inculpatul nu are antecedente penale, în favoarea acestuia nu se impune reţinerea unor circumstanţe atenuante, dată fiind valoarea ridicată a prejudiciului cauzat bugetului de stat, dar şi conduita acestuia în timpul procesului penal, care a fost de nerecunoaşterea faptelor, în pofida tuturor evidenţelor şi de refuz în ceea ce priveşte achitarea prejudiciului cauzat bugetului de stat.

Având în vedere toate aceste criterii, instanţa de fond a apreciat că aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005; 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990, vor fi suficiente pentru atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Săvârşind infracţiuni ce au afectat buna desfăşurare a relaţiilor sociale referitoare la corecta colectare a fondurilor cuvenite bugetului de stat, s-a apreciat necesară aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi lit. c) C. pen., precum şi aplicarea pedepsei complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi lit. c) C. pen.

Cum inculpatul M.I. nu are antecedente penale, este tânăr, prezintă unele probleme de sănătate, iar valoarea prejudiciului este sub limita de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, agravantă prev. la alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, instanţa de fond a considerat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea sa efectivă, motiv pentru care, în baza art. 81 - 82 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe o perioadă de 5 ani, constituind termen de încercare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

Instanţa de fond a dat eficienţă şi dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 241/2005, astfel că a dispus ca, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul M.I. să nu poată fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al societăţii comerciale, iar dacă a fost ales, urmează a fi decăzut din drepturi.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa de fond a constatat că, în ceea ce priveşte cererea de introducere în cauză a societăţii SC E.M.A.I.E. SRL ca parte responsabilă civilmente, s-au solicitat relaţii de la Oficiul Registrului Comerţului Timiş, relaţii care au fost comunicate cu adresa din 13 decembrie 2012 şi din care a rezultat că din data de 01 iunie 2010 şi până în prezent, societatea, care are sediul în judeţul Timiş ca urmare a mutării sediului din judeţul Mehedinţi, este administrată de numitul C.S.M. Faţă de aceste relaţii şi raportat la perioada cu privire la care s-a formulat plângere, s-au efectuat cercetări şi s-a dispus trimiterea în judecată, instanţa apreciind că nu se impune introducerea în cauză a societăţii SC E.M.A.I.E. SRL în calitate de parte responsabilă civilmente.

De asemenea, s-a reţinut de prima instanţă că deşi suma menţionată de partea civilă ca prejudiciu a fost calculată prin raportare la notele de constatare din 26 martie 2010 şi din 13 aprilie 2010 şi la nota unilaterală din 06 aprilie 2010 ale Gărzii Financiare, valoarea prejudiciului cauzat de inculpat bugetului de stat este cea menţionată în expertiza contabilă efectuată în cursul urmăririi penale (211.321 RON), cu atât mai mult cu cât s-a constatat că niciuna dintre părţi nu a formulat obiecţiuni la concluziile raportului de expertiză ataşat la dosar.

Cum inculpatul M.I. a fost găsit vinovat de săvârşirea infracţiunilor care au avut ca urmare producerea unui prejudiciu bugetului de stat, prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 14 C. pen. raportat la art. 998 şi urm. C. civ. şi art. 346 alin. (1) C. pen., admiţând în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român, reprezentat legal de ANAF Bucureşti, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi, aşa încât inculpatul M.I. a fost obligat la plata sumei de 211.321 RON, cu titlu de despăgubiri către partea civilă, sumă ce se va actualiza în raport de rata inflaţiei, începând cu data scadenţei şi până la momentul plăţii efective.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, inculpatul M.I. şi partea civilă Statul Român reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul nelegalităţii învederând că raportat la cuantumul pedepsei aplicată inculpatului (3 ani), s-au încălcat dispoziţiile art. 81 alin. (2) C. pen., întrucât în cazul concursului de infracţiuni pentru a se dispune suspendarea executării pedeapsa rezultantă nu putea depăşi 2 ani închisoare.

Totodată, a criticat greşita individualizare judiciară a pedepsei sub aspectul cuantumului apreciat ca fiind prea mic raportat la valoarea prejudiciului, împrejurarea că acesta nu a fost recuperat şi la faptul că nu s-au putut institui în speţă măsuri asigurătorii. De asemenea, instanţa de fond nu a ţinut seama la stabilirea pedepsei nici de atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului şi de faptul că a înstrăinat fictiv bunurile iar anterior inculpatul a fost sancţionat administrativ pentru acelaşi gen de fapte.

Inculpatul M.I. a solicitat desfiinţarea sentinţei instanţei de fond şi achitarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., susţinând că somaţiile au fost emise către R.M. - administratorul societăţii, iar inculpatul nu era în fapt administrator; a menţionat, totodată, că preluarea de părţi sociale a avut loc înainte de începerea urmăririi penale şi nu a existat intenţia sa directă de a comite infracţiunea mai sus precizată, astfel că se impune achitarea; referitor la fapta prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, a solicitat, de asemenea, în principal achitarea sa, conform art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, aplicarea unei pedepse mai mici.

Partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul greşitei soluţionări a laturii civile, susţinând, în esenţă, că în mod neîntemeiat s-a admis doar în parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 211.321 RON pentru prejudiciul cauzat bugetului de stat, deoarece s-a constituit parte civilă cu suma de 986.330,77 RON şi a probat acest prejudiciu. Astfel, a fost încălcat principiul reparării integrale a pagubei, potrivit materiei civile, iar în materie fiscală, în considerarea dispoziţiilor art. 119 şi următoarele C. proc. fisc., obligaţia fiscală neachitată în termen, suportă dobânzi şi penalităţi de întârziere până la data achitării integrale a debitului; în consecinţă, a arătat că sumele stabilite ca obligaţii de plată de către organul fiscal şi devenite prejudiciu ca urmare a evaziunii, nu sunt aleatorii, ci au la bază o verificare de specialitate, supusă unor norme imperative de reglementare în materie.

Prin Decizia penală nr. 240 din 01 iulie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi împotriva Sentinţei penale nr. 41 de la 06 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul cu nr. 8175/101/2012, privind pe inculpatul M.I., a fost desfiinţată sentinţa instanţei de fond, sub aspectul laturii penale, numai în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei.

A fost înlăturată aplicarea dispoziţiilor art. 81 - 82 C. pen. şi s-a dispus în baza art. 86¹ C. pen., suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M.I. pe durata termenului de încercare de 8 ani, alcătuit din cuantumul pedepsei aplicate şi intervalul de timp ales de instanţă.

În baza art. 86³ C. pen. au fost stabilite în sarcina inculpatului, pe durata termenului de încercare, următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi;

- să anunţe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

A atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.

A respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpatul M.I. şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi împotriva aceleiaşi sentinţe.

A obligat inculpatul la plata sumei de 150 RON cheltuieli judiciare statului, din care, 50 RON onorariu avocat oficiu, şi pe partea civilă la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare statului.

Verificând motivele de apel formulate de inculpatul M.I., instanţa de control judiciar a constatat că acestea nu sunt fondate.

Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005, a reţinut că, deşi inculpatul a invocat împrejurarea că nu este administrator de fapt, iar somaţiile nu i-au fost adresate, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, din probele administrate rezultă contrariul, în sensul că din procura notarială nr. 920 din 19 mai 2009 reiese în mod clar că inculpatul M.I. este administratorul de fapt al societăţii, aspect relevat şi de martorii R.M. şi B.M. care în declaraţiile date au arătat că inculpatul era persoana care conducea evidenta contabilă a SC E.M.A.I.E. SRL. Prin urmare, prin neprezentarea documentelor contabile inspectorilor fiscali, în urma invitaţiilor din datele de 03 iunie 2010, 10 iunie 2010 şi 17 iunie 2010 şi susţinerea nereală că acestea se află într-un fişet a cărui cheie o are decât R.M., inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005.

De asemenea, din probele administrate rezultă în mod neechivoc că toate deciziile cu privire la SC E.M.A.I.E. SRL erau luate de inculpat, iar nu de R.M., administratorul de drept al societăţii, persoană care nu ştie să scrie şi să citească, astfel că, în mod întemeiat s-a reţinut vinovăţia inculpatului cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 a reţinut că transmiterea părţilor sociale şi a documentele contabile ale firmei a fost fictivă, având în vedere declaraţia martorului C.S.M., care a arătat că nu a primit de la inculpat niciun act de-al societăţii, ştampila şi stocul de marfă, împrejurarea că, ulterior datei de 01 iunie 2010, organele de poliţie ale I.P. J. Mehedinţi - Serviciul de Investigare a Fraudelor au ridicat, în original, de la numita B.M., contabilul societăţii, jurnalele de achiziţii şi vânzări aferente perioadei ianuarie - aprilie 2010, aparţinând SC E.M.A.I.E. SRL, registrele jurnal aferente aceleiaşi perioade, balanţe de verificare aferente lunilor martie - aprilie 2010.

În legătură cu apelul părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că ar fi declarat în perioada 01 iulie 2009 - 31 decembrie 2009 derularea unor relaţii comerciale între societatea SC E.M.A.I.E. SRL şi societăţile SC C. SRL Bucureşti, SC Z.E. SRL Bucureşti (societate dizolvată) şi SC L.L. SRL Bucureşti (societate inactivă) în valoare 603.774 RON, valoarea TVA-ului dedus de SC E.M.A.I.E. SRL în baza bunurilor achiziţionate de la cei trei furnizori fiind de 114.717 RON. În consecinţă, faţă de concluziile expertizei întocmite în cauză în faza de urmărire penală, prima instanţă a dispus obligarea inculpatului la despăgubiri civile în cuantum de 211.321 RON către partea civilă.

Or, prejudiciul total reclamat de partea civilă provine din fapte penale pentru care s-a dispus prin rechizitoriu scoaterea de sub urmărire penală, respectiv din efectuarea a 92 achiziţii intracomunitare de la M.C. ZRT Ungaria, instanţa nefiind deci sesizată cu aceste infracţiuni.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate, instanţa de apel a apreciat că aceasta este justă, prima instanţă luând în considerare atât atitudinea nesinceră a inculpatului şi faptul că prejudiciul nu a fost recuperat în cauză, dar şi faptul că este tânăr, necunoscut cu antecedente penale.

În legătură cu modalitatea de executare a pedepsei a apreciat că apelul parchetului este fondat, întrucât au fost încălcate dispoziţiile art. 81 alin. (2) C. pen., pedeapsa rezultantă aplicată în cauză, de 3 ani, provine dintr-un concurs de infracţiuni depăşindu-se limita stabilită de lege, astfel că se impune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 8 ani, singura modalitate de executare în măsură să îndeplinească scopul educativ şi preventiv al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen.

Împotriva deciziei au declarat recurs inculpatul M.I. şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi, criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 12 şi 17² C. proc. pen.

Inculpatul M.I. în susţinerea recursului, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., a solicitat să se constate că din probele administrate rezultă că acesta nu avea nicio calitate în firma E.M.A.I.E. SRL, administratorul societăţii fiind numita R.M., prin urmare, nu a refuzat să pună la dispoziţia organelor fiscale documentele societăţii, întrucât nu avea cheia de la seif iar deciziile erau luate de administratorul statutar şi nu de inculpat, astfel că, se impune a se dispune achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 4 şi art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 a învederat că a înstrăinat cele 5% părţi sociale deţinute la SC E.M.A.I.E. SRL nu în scopul de a se sustrage de la urmărire penală ci a cedat aceste părţi cu respectarea normelor legale, astfel că, nici în cazul acestei infracţiuni nu s-a înlăturat prezumţia de nevinovăţie, nefiind dovedită reaua-credinţă, impunându-se achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. recurentul inculpat a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile în sensul încadrării juridice a faptelor în normele de incriminare mai favorabile, reindividualizarea pedepselor în raport de noile limite de pedeapsă şi aplicarea unei pedepse cu suspendare condiţionată.

Partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi în susţinerea criticilor, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., a solicitat să se constate că în cauză s-a făcut o greşită aplicare a legii penale, în sensul soluţionării greşite a laturii civile şi neobligării inculpatului la plata întregii sume solicitate de 986.330,77 RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente acestei sume până la achitarea integrală.

Examinând recursurile declarate de inculpatul M.I. şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi prin prisma dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă şi a incidenţei dispoziţiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Prealabil analizării motivelor de recurs formulate de inculpat şi partea civilă, se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării recursului. Astfel, în raport de modificările legislative aduse prin Legea nr. 2/2013 cazurilor de casare şi Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, se constată că pentru situaţiile tranzitorii, în art. 12 este menţionat expres că, recursurile aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a legii noi (Codul de procedură penală intrat în vigoare la 1 februarie 2014), declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit vechilor dispoziţii procedurale, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

Ca atare, conform dispoziţiilor art. 385⁶ alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) şi (2¹) C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod, astfel că, verificarea instanţei de control judiciar se limitează numai la cazurile de casare expres prevăzute de lege şi care au fost invocate în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu singura excepţie a cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu (art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.).

Legea nr. 2/2013 a impus o nouă limitare a devoluţiei căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., scopul urmărit, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

După cum se poate observa, în cauză s-a pronunţat o hotărâre ce a fost supusă căii de atac a apelului potrivit normelor procedurale anterioare iar decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 1 iulie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (15 februarie 2013), ca atare, este supusă casării numai sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în cauză.

Raportat la aceste considerente şi stabilind limitele în cadrul cărora pot fi analizate criticile recurenţilor, Înalta Curte constată că inculpatul M.I. a depus motivele de recurs la data de 14 februarie 2014, cu respectarea termenului de 5 zile stabilit de dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (1) C. proc. pen., astfel că va analiza recursul raportat la criticile formulate, aplicarea legii penale mai favorabile, din perspectiva art. 1 C. pen.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. invocat de recurentul inculpat referitor la infracţiunile prev. de art. 4 şi art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte constată că din expunerea motivelor care susţin aceste critici, în esenţă, rezultă că sunt aspecte ce vizează situaţia de fapt reţinută în privinţa sa de instanţele inferioare, în sensul că nu sunt probe care să dovedească că acesta a refuzat să pună la dispoziţia organelor fiscale documentele societăţii întrucât nu avea cheia de la seif iar deciziile erau luate de administratorul statutar, numita R.M., care nu a dispus înregistrarea în evidenţele contabile a niciunei facturi ce reflecta operaţiuni fictive, prin urmare, criticile se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Or, aşa cum s-a menţionat în cele ce preced, judecata în recurs se limitează la motivele de casare expres prevăzute de lege, astfel că, o analiză a cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., abrogat prin adoptarea Legii nr. 2/2013, ce vizează eroarea gravă de fapt invocată de inculpat, nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 aspectele invocate de către recurent şi susţinute în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., vizează, în esenţă, împrejurarea că probele administrate nu dovedesc că ar fi înstrăinat cele 5% din părţile sociale cu intenţia de a se sustrage de la urmărire penală.

Înalta Curte apreciază critica recurentului inculpat ca fiind neîntemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 280¹ din legea specială constituie infracţiune fapta unei persoane de a transmite fictiv părţile sociale deţinute într-o societate, comercială, în scopul sustragerii de la urmărire penală ori îngreunării acesteia.

Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se comite cu intenţie directă, cesiunea părţilor deţinute într-o societate comercială sociale fiind făcută cu intenţia de a se sustrage de la urmărire penală ori în scopul îngreunării acesteia.

Analizând actele şi lucrările dosarului se constată că inculpatul M.I. a cesionat, la data de 24 septembrie 2010, în baza contractului de cesiune, cele 5% din părţile sociale deţinute la E.M.A.I.E. SRL, împreună cu acţionarul majoritar R.M., către numitul C.S.M., administrator al societăţii din data de 1 iunie 2010, conform adresei din 13 decembrie 2012 a ORC Timiş.

Or, având în vedere că la data de 26 mai 2010 organele de inspecţie fiscală - ANAF - DGFP Mehedinţi, s-au deplasat la sediul E.M.A.I.E. SRL pentru efectuarea unui control cu privire la activitatea societăţii şi nu au putut realiza nicio verificare, în lipsa unor documente contabile care să le fie puse la dispoziţie, situaţie cunoscută de inculpat, el fiind cel care a invocat lipsa cheii de la seiful cu acte şi a administratorului societăţii - numita R.M., în condiţiile în care probatoriul administrat a dovedit că inculpatul era administratorul în fapt al societăţii iar, ulterior, la data de 2 iunie 2010, situaţia a fost una similară, inculpatul M.I. prezentând aceiaşi motivare organelor fiscale, fapt ce a şi determinat somarea societăţii de către Garda Financiară la datele de 3 iunie 2010, 10 iunie 2010, 17 iunie 2010 nu se poate reţine că acesta nu a cunoscut despre problemele societăţii şi nu a urmărit ca prin înstrăinarea părţilor sociale să nu se sustragă de la urmărire penală. Faptul că inculpatul administra societatea este dovedit şi de conţinutul procurii nr. 920 din 19 mai 2009 prin care R.M. l-a împuternicit pe M.I. să administreze SC E.M.A.I.E. SRL iar acesta a şi reprezentat firma în această calitate în cauzele civile aflate pe rolul instanţelor.

Mai mult, probele administrate dovedesc dincolo de orice dubiu că această cesiune a fost una fictivă, tocmai în scopul de fi exonerat de răspundere penală, relevante în acest sens fiind declaraţia martorului C.S.M. care a arătat în mod constant că nu a primit actele societăţii, susţinerile acestuia fiind confirmate de martora B.M. precum şi de faptul că după cesiunea părţilor sociale, organele judiciare au ridicat de la martora B.M., contabilul societăţii, documentele societăţii pentru operaţiuni efectuate în perioada ianuarie - aprilie 2010.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză inculpatul M.I. a urmărit ca prin cesionarea fictivă a părţilor sociale să creeze lipsa sa de implicare în activitatea societăţii şi, pe cale de consecinţă, să se sustragă de la cercetări, săvârşind infracţiunea prevăzută de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990, cu forma de vinovăţie cerută de lege, intenţie directă, prin urmare, nu se poate dispune o soluţie de achitare, întemeiat pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., astfel cum a solicitat recurentul inculpat.

Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte reţine că, în cauză, primul termen de recurs a fost stabilit la data de 19 februarie 2014, iar de la data pronunţării deciziei în apel, 1 iulie 2013 şi până la soluţionarea recursului, 02 aprilie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care impune o analiză a incidenţei dispoziţiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen. în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidenţă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârşirii faptei şi la data judecării recursului şi instituţiile incidente în raport cu incriminarea sau sancţiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă).

Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezenţa unei dezincriminări, urmare abrogării unor texte de lege cât şi sub aspectul situaţiei premisă pentru analiza, în concret, a consecinţelor privind regimul sancţionator.

Astfel, în ceea ce priveşte modificările legislative intervenite cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 4, art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 raportat la acuzaţiile aduse inculpatului M.I., se constată următoarele:

Din analiza textelor art. 4 şi art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, sub aspectul acuzaţiilor aduse inculpatului M.I., respectiv, că în perioada 26 mai - 17 iunie 2010, a refuzat să pună la dispoziţia ANAF - DGPFP Mehedinţi documentele legale pentru efectuarea verificărilor fiscale, deşi au fost emise somaţii în acest sens de către organul fiscal precum şi faptul că, în perioada 1 iulie 2009 - 31 decembrie 2009, în mod repetat, a evidenţiat în actele contabile ale E.M.A.I.E. SRL, operaţiuni comerciale fictive, derulate cu SC C. SRL, SC Z.E. SRL şi SC L.L. SRL în valoare de 603.774 RON, cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 114.717 RON, reprezentând valoarea TVA-ului dedus de societatea pe care o administra în fapt, se constată că sub aspectul elementului material al laturii obiective şi sub aspectul formei de vinovăţie cerute de lege nu au intervenit modificări prin adoptarea Legii nr. 187/2012, astfel că, nu suntem în prezenţa unor modificări legislative care să permită o apreciere asupra aplicării legii penale mai favorabile sub aspectul încadrării juridice dată faptelor.

Totodată, nici sub aspectul regimului sancţionator şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată celor două fapte de evaziune fiscală reţinute în sarcina inculpatului M.I., nu au intervenit modificări, astfel că, o apreciere asupra aplicării legii penale mai favorabile nu se impune.

Referitor la infracţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale deţinute într-o societate comercială în scopul sustragerii de la urmărire penală ori îngreunării urmăririi penale, se constată însă că, în conformitate cu prevederile art. 33 pct. 12 şi art. 247 din Legea nr. 187/2012, art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 a fost modificat, în sensul că, în conţinutul constitutiv al infracţiunii a fost inclusă şi ipoteza transmiterii fictive a părţilor sociale în scopul comiterii unei infracţiuni, prin urmare, sub acest aspect nu se poate aprecia că noua dispoziţie legală a eliminat vreun element de care depinde caracterul penal al faptei ori forma de vinovăţie, dimpotrivă, a lărgit sfera conţinutului constitutiv al infracţiunii care poate fi comisă şi în scopul săvârşirii unei infracţiuni.

În ceea ce priveşte regimul sancţionator şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei prevăzută de art. 280¹ din legea specială şi reţinută în sarcina inculpatului M.I., se constată că modificarea legislativă din 1 februarie 2014 stabileşte alte limite de pedeapsă, mai reduse, respectiv, de la 1 an la 5 ani, spre deosebire de veghea reglementare unde limitele de pedeapsă erau cuprinse între 2 ani şi 8 ani închisoare.

Analizând însă individualizarea în concret a pedepselor aplicate inculpatului M.I. pentru cele trei fapte, în concurs real, reţinute în sarcina sa, din care una în formă continuată (fapta de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005), se constată următoarele:

Raportat la sancţiunile individualizate de către instanţa de fond şi menţinute de către instanţa de apel, sub aspectul cuantumului pedepselor principale, care au stabilit pedepse de 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 214/2005, 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din aceeaşi lege şi 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990, orientate spre minimum special sau egale cu acesta, legea nouă nu va retroactiva, întrucât faptele de evaziune fiind concurente cu infracţiunea la legea societăţilor comerciale se impune a se aplica regulile de la concursul de infracţiuni, care stabilesc în art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. că, în cazul concursului se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, fapt ce ar duce la aplicarea unei pedepse mai mari inculpatului. Totodată, pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 280¹ din legea specială se încadrează în noile limite de pedeapsă stabilite de lege după intrarea în vigoare a Legii nr. 187/2012, fiind orientată spre minimum special, astfel că o proporţionalizare a pedepsei nu se justifică.

Nici sub aspectul pedepsei complementare aplicate inculpatului legea penală nouă nu va retroactiva, având în vedere că aplicarea acestei pedepse a fost determinată de condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din legea specială care prevede această sancţiune corelativ pedepsei principale şi care nu a suferit modificări după data de 1 februarie 2014, iar cuantumul în care a fost aplicată (de 2 ani) se încadrează în limitele impuse de noua reglementare (pe o perioadă de la 1 la 5 ani), după cum şi drepturile a căror exercitare a fost interzisă se regăsesc în noile dispoziţii ale art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

O altă critică a recurentului inculpat invocată în motivele scrise de recurs a vizat şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei în sensul suspendării executării pedepsei, care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

În realizarea aceluiaşi scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, inculpatul M.I. a criticat decizia penală pronunţată în apel sub aspectul netemeiniciei modalităţii de executare a pedepsei ce i-a fost aplicată în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi datele sale personale, situaţie exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Nici din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile nu este posibilă stabilirea unei alte modalităţi de executare - suspendarea executării pedepsei -, în contextul în care pentru considerentele menţionate anterior legea nouă nu va retroactiva sub aspectul modificării cuantumului pedepsei principale aplicate inculpatului, astfel încât, nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 81 alin. (2) C. pen. anterior.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. invocat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi, referitor la greşita aplicare a legii, în sensul că prima instanţă având în vedere raportul de expertiză întocmit în cauză a admis, doar în parte, acţiunea civilă şi a obligat inculpatul la plata sumei de 211.321 RON, Înalta Curte constată că aspectele invocate nu vizează elemente de nelegalitate a hotărârilor ci o eroare gravă de fapt în soluţionarea laturii civile, critică care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. şi care nu mai poate face obiectul verificării instanţei de recurs, fiind abrogat în mod expres prin Legea nr. 2/2013.

Pentru toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.

În temeiul art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul M.I. şi de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi împotriva Deciziei penale nr. 240 din 01 iulie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1172/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1176/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 115/2014. Penal. Distrugerea şi semnalizarea falsă (art. 276 C.p.). Ucidere din culpă (art.178 C.p.), vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.), accidentul şi catastrofa de cale ferată (art. 277 C.p.). Apel ICCJ. Decizia nr. 1172/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 1176/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs ICCJ. Decizia nr. 1177/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 118/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 1184/2014. Penal