ICCJ. Decizia nr. 1215/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1215/2014
Dosar nr. 643/1372/2011
Şedinţa publică din 4 aprilie 2014
Asupra recursurilor penale de faţă:
Prin Sentinţa penală nr. 50 din 29 octombrie 2012, Tribunalul Braşov, secţia penală, a hotărât următoarele:
În baza art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat inculpatul C.G.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), e) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la 8 februarie 2011 la 11 februarie 2011.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus ca după rămânerea definitivă a hotărârii să se preleveze probe biologice de la inculpatul C.G.C. în vederea introducerii profilului său genetic în S.N.D.G.J., prelevarea urmând a se va realiza la eliberarea persoanei condamnate din penitenciar.
În latură civilă, în baza art. 346 C. proc. pen., a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă I.C.C. şi, în consecinţă, a obligat inculpatul la plata sumei de 30.000 RON cu titlu de daune morale şi la plata sumei de 250 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă sus-menţionată.
A respins celelalte pretenţii civile formulate de partea civilă I.C.C.
În baza art. 346 C. proc. pen., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Copii Braşov şi, în consecinţă, a obligat inculpatul C.G.C. la plata sumei de 3.386,14 RON către partea civilă sus-menţionată, cu titlu de daune materiale.
În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen. a dispus restituirea, după rămânerea definitivă a hotărârii, a obiectelor vestimentare din coletele nr. 1 şi 2 către partea civilă I.C.C. şi a briceagului, corp delict din coletul nr. 3, către martorul I.G.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul C.G.C. la plata sumei de 2.011 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Partea vătămată I.C.C. avea, la data săvârşirii faptei, 7 februarie 2011, 16 ani şi 9 luni şi era elev la Şcoala Generală nr. 12 din Municipiul Braşov, în clasa a VIII-a, fiind şi sportiv legitimat în cadrul Federaţiei Române de Box, practicând acest sport în cadrul Clubului Sportiv C.S.M. Braşov.
În seara zilei de 7 februarie 2011, în jurul orelor 20.00 - 20.30, partea vătămată minoră I.C.C. se afla în autobuzul de călători care efectua cursa regulată între municipiul Braşov şi municipiul Săcele, întorcându-se la domiciliul său după antrenamentele de box. Partea vătămată era însoţită de martorul minor B.G.A., în vârstă de 14 ani coleg, prieten şi sportiv la acelaşi club. Cei doi erau aşezaţi pe două scaune situate pe rândul din stânga în spatele cabinei şoferului, partea vătămată minoră ocupând locul de la geam, iar martorul minor - locul de la margine. Pe scaunele din faţa celor doi se aflau martorii minori S.S.N. şi S.L., cunoscuţi şi prieteni ai celor doi.
În staţia de călători cunoscută sub denumirea "Hotar", situată în municipiul Săcele - zona Turcheş, în intervalul orar arătat, s-a urcat în autobuz inculpatul C.G.C., care era însoţit de concubina sa, martora J.I. şi de fiul lor în vârstă de 2 ani şi 6 luni, ţinut în braţe de mamă.
Cei trei au urcat în autobuz pe uşa a doua de la cabina şoferului şi s-au deplasat pe culoarul autobuzului în partea din faţă, spre cabina şoferului, postându-se în dreptul scaunelor pe care erau aşezaţi partea vătămată minoră şi martorul minor B.G.A. După plecarea autobuzului din staţie, pe un ton ridicat, inculpatul i-a solicitat martorului minor B.G.A. să se ridice de pe scaun pentru a se putea aşeza concubina lui cu copilul. Martorul B.G.A. a eliberat scaunul, deplasându-se înspre cabina şoferului. Astfel, lângă partea vătămată minoră s-a aşezat concubina inculpatului care ţinea copilul în braţe.
Întrucât inculpatului C.G.C. i s-a părut, la un moment dat, că partea vătămată minoră se uită fix la el, între cei doi s-a iscat o altercaţie verbală provocată de inculpat. Aceasta a degenerat într-un conflict după ce inculpatul a lovit-o primul, cu pumnul, în zona feţei, pe partea vătămată minoră, cei doi ajungând să se lovească reciproc cu pumnii. În ajutorul inculpatului a intervenit martorul G.I., aflat în autobuz, ambii agresând fizic partea vătămată.
La solicitarea călătorilor, conducătorul auto, martorul K.F., a oprit autobuzul la o distanţă de aproximativ 150 - 200 m după sediul Poliţiei Municipiului Săcele, pe direcţia sensului de deplasare Electroprecizia, deschizând uşile.
Din autobuz au coborât partea vătămată minoră, martorul minor B.G.A. şi martorul G.I., care era ţinut de partea vătămată minoră pentru a nu fugi. Partea vătămată şi martorul B.G.A. intenţionau să se deplaseze împreună cu martorul G.I. la sediul Poliţei Municipiului Săcele pentru a aduce la cunoştinţa organelor în drept cele întâmplate în autobuz. În timp ce partea vătămată minoră se afla împreună cu martorul G.I. pe trotuarul din dreapta bd-ului G.M., ţinându-l pe acesta cu ambele mâini pentru a nu fugi, inculpatul C.G.C., în fugă, a coborât din autobuz şi s-a îndreptat spre partea vătămată minoră, iar pe fondul conflictului avut anterior, cu un briceag pe care îl avea asupra lui, cu intenţie, i-a aplicat acesteia o lovitură în zona spatelui - partea stângă, producându-i o plagă înjunghiată penetrantă hemitorace stâng, contuzie abdominală şi hemopneumotorax stâng, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 25 zile de îngrijiri medicale şi care au fost de natură a-i pune viaţa în primejdie, conform concluziilor Raportului de Constatare Medico-Legală din 8 februarie 2011 al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Braşov.
Imediat după înjunghierea părţii vătămate minore, inculpatul s-a reîntors în autobuzul ce tocmai se pusese în mişcare, fugind astfel de la faţa locului.
Cu toate că partea vătămată minoră a fost înjunghiată în împrejurările arătate, a reuşit ca, împreună cu martorii B.G.A. şi G.I., să ajungă la sediul Poliţiei Municipiului Săcele, unde a adus la cunoştinţa organelor în drept cele întâmplate. Organele de poliţie au anunţat serviciul de ambulanţă care a preluat partea vătămată minoră şi a transportat-o la Spitalul Clinic de Copii Braşov, unde a rămas internată în perioada 8 februarie 2011 - 16 februarie 2011.
În aceeaşi seară, la scurt timp de la comiterea faptei, inculpatul a fost depistat de organele de poliţie într-un taxi, în apropierea domiciliului său. Cu ocazia investigaţiilor efectuate în aceeaşi seară, organele de poliţie au descoperit şi ridicat briceagul corp delict care fusese ascuns de către inculpat în spătarul banchetei spate a taxiului în care a fost depistat.
Inculpatul a recunoscut că briceagul corp delict era cel cu care o înjunghiase pe partea vătămată minoră în seara zilei de 7 februarie 2011. În urma examenului criminalistic al briceagului s-a constatat prezenţa pe lamă şi mâner a unor urme de culoare brun roşcate, cu aspect de sânge, care au fost ridicate prin periere cu tampon steril şi ambalate în mod corespunzător şi depuse la dosar.
De asemenea, din examinarea criminalistică a două articole de vestimentaţie care aparţineau părţii vătămate minore şi pe care le purtase la momentul agresiunii, respectiv hanorac de culoare gri cu mâneci verde închis şi un tricou purtat sub hanorac, s-a constatat că pe partea stângă spate interior şi exterior a fiecărui articol erau prezente urme de culoare brun roşcate cu aspect de sânge, cele două articole prezentând urme de străpungere - tăiere cu un obiect tăios - înţepător de tip cuţit/ briceag.
Starea de fapt anterior prezentată a fost reţinută de către instanţă pe baza mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, cât şi a celor administrate
În cursul cercetării judecătoreşti, respectiv: declaraţiile martorilor M.N., C.I.P., N.C.C., Ş.F., C.R., B.A.I., M.I., B.G.A., K.F., G.I., Ţ.I.G., G.C., O.I., I.G., J.I., S.N., S.L. şi G.C., coroborate cu declaraţiile părţii vătămate minore I.C.C., menţiunile Raportului de constatare medico-legală din 8 februarie 2011, menţiunile din fişa de urgenţă prespitalicească privindu-l pe I.C.C., Foaia de observaţie clinică generală din 7 februarie 2011 privindu-l pe I.C.C., conţinutul procesului-verbal privind examinarea şi fixarea prin fotografiere a leziunilor corporale suferite de partea vătămată minoră I.C.C., procesul-verbal de ridicare şi examinare a unei geci de culoare neagră aparţinând părţii vătămate minore şi planşa foto judiciară, procesul-verbal de predare către reprezentanta legală a părţii vătămate minore a gecii de culoare neagră care nu prezenta urme ale violenţei, procesul-verbal de ridicare şi examinare a unor obiecte de vestimentaţie aparţinând părţii vătămate minore, purtate de aceasta în seara agresiunii, planşa foto judiciară întocmită cu ocazia examinării obiectelor sus-menţionate şi a corpului delict folosit de inculpat la agresarea părţii vătămate, Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 10 februarie 2011, potrivit căruia numitul C.G.C. nu prezenta semne sau simptome clinice de boală psihică la data examinării şi la momentul săvârşirii faptei şi Raportul de constatare medico-legală privindu-l pe inculpat din 10 februarie 2011, din care rezultă că acesta a prezentat leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur, care puteau data din 7 februarie 2011 şi necesitau 8 - 9 zile de îngrijiri medicale.
Partea vătămată I.C.C. a declarat că inculpatul a fost cel care a lovit-o primul, cu podul palmei peste faţă, după care a urmat bătaia cu inculpatul şi intervenţia unui cetăţean în favoarea acestuia din urmă.
A mai arătat că după ce a coborât din autobuz împreună cu cetăţeanul respectiv, inculpatul a coborât şi el în fugă şi l-a înjunghiat din lateral spate.
Din Raportul de expertiză-medico legală din 8 februarie 2011 a rezultat că numitul I.C.C. a prezentat un traumatism cranio-cerebral acut închis, plagă înjunghiată penetrantă hemitoracele stâng, contuzie abdominală, hemopneumotorax stâng, leziuni traumatice ce s-au putut produce cu corp dur şi cu corp tăietor înţepător, posibil cuţit, care au necesitat 25 zile de îngrijiri medicale dacă nu surveneau complicaţii şi care au pus viaţa victimei în primejdie.
Geaca neagră a părţii vătămate a fost ridicată de la mama acesteia, la data de 12 februarie 2011, când s-a constatat că prezenta în partea din spate materialul rupt pe o porţiune de 1,5 cm; la data de 22 februarie 2012, geaca a fost restituită cu menţiunea că nu prezenta urme ale violenţei din seara de 7 februarie 2011.
Martorul B.G.A. a confirmat faptul că după ce a coborât din autobuz, partea vătămată s-a dezbrăcat de geacă şi a aruncat-o.
Prima instanţă a apreciat că datele privind persoana părţii vătămate, respectiv faptul că era un elev cuminte, care practica boxul ca începător, nefiind experimentat, dar care mai fusese implicat într-o infracţiune de lovire anterior, la 9 aprilie 2010, nu pot fi avute în vedere în contextul stabilirii stării de fapt.
S-a mai reţinut că, iniţial, în primele declaraţii din 7 februarie 2011, inculpatul a negat săvârşirea faptei, pentru a reveni în aceeaşi zi şi a menţiona că în momentul în care l-a lăsat pe I.C.C. să coboare din autobuz "s-a dus după el, a scos din buzunarul pantalonului un briceag, a desfăcut lama şi l-a lovit pe băiatul cu care s-a bătut, în zona corpului victima fiind cu faţa spre el.
Instanţa a coroborat această declaraţie cu declaraţia inculpatului dată în cursul urmăririi penale, cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, la data de 8 februarie 2011, în cuprinsul căreia a arătat că, în autobuz, partea vătămată a fost cea care a lovit prima şi că A. (martorul G.I.) a început să o lovească pe aceasta. A mai arătat că partea vătămată a continuat să îl lovească chiar şi după ce au coborât din autobuz, astfel încât, pentru a pune capăt acestor bătăi şi pentru că era speriat, amintindu-şi că avea un briceag în buzunar, stând faţă în faţă cu partea vătămată, a lovit-o în faţă, în zona toracelui. La taxi s-a speriat foarte tare pentru ceea ce făcuse, motiv pentru care a aruncat cuţitul pe bancheta din spate.
În cursul cercetării judecătoreşti inculpatul a arătat, de asemenea, că a lovit-o pe partea vătămată cu briceagul pentru a se apăra de loviturile acesteia, precizând însă că numai ştie exact cum a agresat-o.
În privinţa incidentului din autobuz, prima instanţă a reţinut că deşi inculpatul a afirmat că I.C.C. l-a lovit primul, din probele administrate, respectiv declaraţiile date în cursul urmăririi penale de martorii B.G.A. şi S.S.N., rezultă că inculpatul C.G.C. a fost cel care a ameninţat-o pe partea vătămată şi cel care a lovit-o prima. Ca urmare, partea vătămată s-a ridicat, inculpatul a lovit-o cu pumnul peste faţă şi apoi s-au luat la bătaie reciproc.
Sub acelaşi aspect, s-a reţinut că, atât în declaraţiile date în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa primei instanţe, martorul S.L. nu a putut preciza care dintre cei doi a lovit primul, în timp ce martora J.I., concubina inculpatului, a declarat în cursul urmăririi penale că partea vătămată a fost cea care i-a dat inculpatului mai întâi un pumn în zona feţei, dar că, întrucât nu a coborât din autobuz, nu a văzut ce s-a întâmplat ulterior. Declaraţia acestei martore a fost apreciată ca fiind subiectivă şi în contradicţie cu declaraţiile martorilor B.G.A. şi S.S.N.
În continuare, s-a reţinut că în autobuz a avut loc o bătaie între partea vătămată şi inculpat, fiind implicat şi martorul G.I., zis A., care a intervenit pentru inculpat şi a lovit-o pe partea vătămată.
În ceea ce priveşte desfăşurarea incidentului după oprirea autobuzului, s-a constatat că nu există niciun martor care să fi văzut în mod direct în ce împrejurare a lovit-o inculpatul C.G.C. pe partea vătămată, cu cuţitul.
S-a reţinut în acest sens că martorul B.G.A. a declarat în cursul urmăririi penale că partea vătămată îl bătea pe martorul care vorbea stricat, G.I., şi că atunci când l-a văzut pe inculpat că se apropie, a fugit.
Prima instanţă a apreciat că declaraţia acestui martor se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate, prezentate anterior, în care aceasta arăta că, în timp ce îl ţinea pe martorul G.I. pentru a preîntâmpina fuga acestuia, inculpatul a înjunghiat-o; deopotrivă, cu primele declaraţii ale inculpatului, din data de 7 februarie 2011, în care a menţionat că în momentul în care a lăsat-o pe partea vătămată să coboare din autobuz, "s-a dus după partea vătămată, a scos din buzunarul pantalonului un briceag, a desfăcut lama şi l-a lovit pe băiatul cu care s-a bătut, în zona corpului" fără a face nicio menţiune despre vreun atac al părţii vătămate asupra sa.
Deopotrivă, prima instanţă a reţinut că, potrivit Raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din 14 aprilie 2011, martorul G.I., zis A., prezintă o întârziere mentală uşoară şi că din declaraţiile acestuia rezultă că nu a văzut cum a fost înjunghiată partea vătămată.
În urma analizei coroborate a tuturor probelor administrate în cauză, prima instanţă a apreciat că, în drept, fapta inculpatului C.G.C. care, pe fondul conflictului anterior din autobuz, în seara zilei de 7 februarie 2011, în loc public şi prin surprindere, cu un briceag pe care îl avea asupra sa, cu intenţie, a aplicat o lovitură în zona spatelui părţii vătămate minore I.C.C., producându-i o plagă înjunghiată penetrantă hemitorace stâng, contuzie abdominală şi hemopneumotorax stâng, leziuni care au necesitat pentru vindecate un număr de 25 zile de îngrijiri medicale şi au fost de natură a pune în primejdie viaţa părţii vătămate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), 175 lit. i) C. pen.
În consecinţă, instanţa a respins cererea formulată de apărare, de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., în argumentare reţinând că aplicarea loviturii cu cuţitul, lovitură care putea provoca decesul victimei, a fost săvârşită cu intenţie directă, făptuitorul urmărind şi acceptând moartea victimei, nefiind, prin urmare, incidenţă agravantă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., care presupune că făptuitorul nu urmăreşte moartea victimei, dar nici nu acceptă acest rezultat.
S-a reţinut în acest sens că inculpatul a lovit partea vătămată cu briceagul, un cuţit cu lama de 8 cm, într-o regiune vitală a corpului, în zona stângă a pieptului, acţionând deci cu intenţia de a ucide.
Deopotrivă, prima instanţă a apreciat că în cauză nu se poate reţine circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. întrucât din probele administrate a rezultat că incidentul din autobuz a fost determinat de conduita inculpatului, iar nu a părţii vătămate, tot inculpatul fiind cel care, ulterior coborârii părţilor din autobuz, a lovit-o pe partea vătămată cu briceagul, în timp ce aceasta avea un conflict cu martorul G.I.
În baza aceloraşi argumente, instanţa a apreciat că în cauză nu pot fi reţinute nici dispoziţiile art. 44 C. pen., respectiv săvârşirea faptei în stare de legitimă apărare, arătând în acest sens că nu s-a dovedit existenţa atacului direct al victimei asupra inculpatului sau a altei persoane întrucât la momentul lovirii sale, aceasta era ocupată cu martorul G.I., neexercitând, prin urmare, acte de violenţă asupra inculpatului.
În plus, instanţa a apreciat că nu este îndeplinită nici condiţia ca excesul de apărare să fie asimilat legitimei apărări, cu argumentarea că acţiunea inculpatului de lovire cu cuţitul a fost vădit şi semnificativ disproporţionată în raport cu eventualul atac al victimei asupra martorului G.I.
La stabilirea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa a ţinut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite, de datele care caracterizează persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
S-au avut astfel în vedere referatele de evaluare ale inculpatului C.G.C. din care a rezultat că acesta are un loc de muncă din anul 2011, nu a mai fost condamnat anterior comiterii faptei pentru care este cercetat în prezentul dosar, nu este cunoscut ca având un comportament agresiv, este apreciat în familie, comunitate şi la locul de muncă, fiind perceput ca o persoană calmă, cu abilităţi crescute de relaţionare, care se ocupă singur de creşterea copilului său preşcolar.
Instanţa a apreciat că aceste din urmă împrejurări care caracterizează favorabil persoana inculpatului, respectiv faptul că are un loc de muncă stabil, având, totodată, în îngrijire, un copil minor (întrucât mama acestuia este plecată din ţară), alături de lipsa antecedentelor penale, constituie circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., reţinându-le ca atare.
În latură civilă, în baza art. 346 C. proc. pen., raportat la dispoziţiile art. 998, 999 C. civ. în vigoare la data săvârşirii faptei, 7 februarie 2011, constatând că există legătură de cauzalitate între fapta inculpatului şi prejudiciul cauzat spitalului urmare internării părţii vătămate, prima instanţă a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Copii Braşov şi, în consecinţă, a obligat inculpatul C.G.C. la plata sumei de 3.386,14 RON către această parte civilă, cu titlu de daune materiale reprezentând valoarea prestaţiilor medico-sanitare acordate pacientului I.C.C.
În ceea ce priveşte acţiunea civilă exercitată în procesul penal de partea vătămată I.C.C. care a solicitat suma de 10.000 RON cu titlu de daune materiale, respectiv cheltuieli de spitalizare, medicaţie, tratament, deplasări la medic şi suma de 5.000 euro cu titlu de daune morale, prima instanţă, în raport cu prejudiciul moral evident produs victimei prin lovirea sa cu un cuţit, lovire care i-a cauzat leziuni care au necesitat un număr de 25 zile de îngrijiri medicale şi i-au pus viaţa în primejdie, în baza art. 346 C. proc. pen., raportat la dispoziţiile art. 998, 999 C. civ. în vigoare la data săvârşirii faptei, 7 februarie 2011, a admis, în parte, acţiunea civilă şi, în consecinţă, a obligat inculpatul la plata sumei de 30.000 RON cu titlu de daune morale şi la plata sumei de 250 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă I.C.C., respingând restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă, ca nefondate.
Totodată, în baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen., a dispus restituirea obiectelor vestimentare din coletele nr. 1 şi 2 către partea civilă I.C.C. şi a briceagului, corp delict din coletul nr. 3, către martorul I.G., după rămânerea definitivă a hotărârii.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov şi inculpatul C.G.C.
Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe pentru netemeinicie, arătând că, în mod greşit, au fost reţinute în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi alin. (2) C. pen. întrucât buna conduită avută anterior comiterii infracţiunii, respectiv situaţia familială a acestuia - în lipsa concubinei sale - plecată la muncă în străinătate, îşi îngrijeşte singur copilul preşcolar, fiind şi singurul susţinător al familiei sale, nu îmbracă în conţinut circumstanţele atenuante anterior menţionate, inculpatul având posibilitatea să-i solicite mamei copilului să se întoarcă în ţară pentru a avea grijă de acesta.
În acelaşi sens, Parchetul a arătat că, la momentul comiterii faptei, inculpatul era ţâfnos şi arogant şi că în loc să ocupe locurile libere din autobuz, s-a deplasat spre locurile din faţă, ce erau deja ocupate şi a cerut să se elibereze un loc concubinei sale, pe motiv că aceasta ţinea în braţe copilul în vârstă de 2 ani, întreaga modalitate de derulare a faptei demonstrând faptul că inculpatul este o persoană agresivă şi nervoasă.
Cu prilejul susţinerii motivelor de apel, reprezentantul Ministerul Public a invocat şi nelegalitatea reţinerii dispoziţiilor art. 76 lit. b) C. pen., susţinând că, întrucât inculpatul a comis o infracţiune contra vieţii, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile alin. (2) al art. 76 C. pen.
Inculpatul C.G.C. a solicitat achitarea sa, în principal, în temeiul art. 11 alin. (2) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu argumentarea că nu a avut intenţia de a produce consecinţele imputate, respectiv decesul victimei, iar în subsidiar, în temeiul art. 11 alin. (2) raportat art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., arătând că în cauză sunt incidente disp. art. 44 alin. (3) C. pen.
În motivare, inculpatul a precizat că starea de fapt a fost reţinută în mod eronat în rechizitoriu, în special în ceea ce priveşte modalitatea în care, în afara autobuzului, s-a apropiat de partea civilă, prin spatele acesteia, şi i-a aplicat o lovitură cu cuţitul în zona menţionată în raportul medico-legal, constatare eronată a procurorului de caz care l-a privat de posibilitatea invocării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
A susţinut în acest sens că martorul G.C., audiat atât în cursul urmăririi penale, cât şi faţa instanţei de fond, a relatat lucruri esenţiale, respectiv faptul că el a fost tras de pe treapta autobuzului de către partea vătămată, care anterior îşi dăduse jos haina pe care o purta pentru a avea o mai bună libertate de mişcare. Acelaşi martor a susţinut că nu ar fi văzut faptul că inculpatul i-a aplicat o lovitură cu cuţitul părţii vătămate.
În acelaşi sens a arătat că susţinerea acuzării în sensul că partea vătămată I.C.C. era ocupată cu reţinerea şi conducerea către secţia de poliţie a martorului G.I. este adevărată, dar că acest episod a survenit ulterior altercaţiei dintre inculpat şi partea vătămată şi a aplicării loviturii cu briceagul.
Deopotrivă, inculpatul a susţinut că prima instanţă nu a avut în vedere comportamentul părţii vătămate care, potrivit declaraţiei poliţistului N.C.C., avusese numeroase probleme comportamentale atât anterior, cât şi ulterior săvârşirii faptei deduse judecaţii, când îl atacase în repetate rânduri pe martorul G.I.
În consecinţă, inculpatul a solicitat instanţei să constate că a săvârşit fapta urmare acţiunii imediate, materiale şi injuste a părţii vătămate, pentru a scăpa de loviturile acesteia.
Prin Decizia penală nr. 104/AP din 24 septembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de inculpatul C.G.C. împotriva Sentinţei penale nr. 50 din 29 octombrie 2012 a Tribunalului Braşov, care a fost desfiinţată, în parte, în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului şi cuantumul daunelor morale acordate părţii civile, iar în rejudecare:
S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului C.G.C. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen., de la pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen. pe o perioadă de 2 ani de la terminarea executării principale, la pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen. pe o perioadă de 2 ani de la terminarea executării principale.
În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse, stabilindu-se un termen de încercare de 7 ani.
În baza art. 863 C. pen. s-a instituit în sarcina inculpatului obligaţia ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a. să se prezinte, trimestrial, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov;
b. să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c. să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d. să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 rap. la art. 83, 84 C. pen. şi s-a constatat că acesta a fost arestat preventiv în perioada 8 februarie 2011 - 11 februarie 2011.
Totodată, s-a redus cuantumul daunelor morale la a căror plată a fost obligat inculpatul C.G.C. către partea civilă I.C.C., de la suma de 30.000 RON la suma de 15.000 RON, menţinându-se în rest celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Prin aceeaşi decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat în cauză de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a constatat că situaţia de fapt a fost corect reţinută de către prima instanţă, aceasta fiind în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză.
Deopotrivă, a apreciat că şi încadrarea juridică dată faptelor este corectă, reţinând în acest sens că probele legal obţinute şi administrate confirmă următoarea situaţie de fapt:
La data de referinţă, inculpatul a solicitat eliberarea unui loc din partea din faţă a autobuzului pentru concubina sa, care ţinea în braţe un copil de vârstă mică, astfel că martorul B.G.A. a eliberat scaunul pe care era aşezat, deplasându-se înspre cabina şoferului. Ca urmare, lângă partea vătămată minoră s-a aşezat concubina inculpatului cu copilul în braţe.
Întrucât inculpatului C.G.C. i s-a părut că partea vătămată minoră se uită fix la el, între cei doi s-a iscat o altercaţie verbală, provocată de inculpat, care a degenerat într-un conflict după ce inculpatul a lovit-o cu pumnul în zona feţei pe partea vătămată minoră, cei doi ajungând astfel să se lovească reciproc cu pumnii. În ajutorul inculpatului a intervenit martorul G.I., ambii agresând fizic partea vătămată.
La strigătele călătorilor din autobuz, conducătorul auto - martorul K.F. - a oprit la o distanţă de aprox. 150 - 200 m după sediul Poliţiei Municipiului Săcele, pe direcţia sensului de deplasare Electroprecizia, deschizând uşile autobuzului.
Din autobuz au coborât partea vătămată minoră şi martorii B.G.A. şi G.I., cel din urmă fiind ţinut de partea vătămată minoră pentru a nu fugi, în vederea deplasării împreună cu acesta la sediul Poliţei Municipiului Săcele, pentru a aduce la cunoştinţa organelor în drept cele întâmplate în autobuz.
În timp ce partea vătămată minoră se afla împreună cu martorul G.I. pe trotuarul din dreapta Bd-ului G.M., ţinându-l pe acesta cu ambele mâini pentru a nu fugi, inculpatul C.G.C., în fugă, a coborât din autobuz şi s-a îndreptat spre partea vătămată, iar pe fondul conflictului avut anterior, cu un briceag pe care îl avea asupra lui, cu intenţie, i-a aplicat acesteia o lovitură în zona spatelui - partea stângă, producându-i o plagă înjunghiată penetrantă hemitorace stâng, contuzie abdominală şi hemopneumotorax stâng, leziuni care, potrivit concluziilor Raportului de constatare medico-legală din 8 februarie 2011 al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Braşov, au necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale şi i-au pus victimei viaţa în primejdie.
Imediat după înjunghierea părţii vătămate, inculpatul s-a reîntors în autobuzul ce tocmai se pusese în mişcare, fugind astfel de la faţa locului. Cu toate că partea vătămată minoră a fost înjunghiată în împrejurările arătate, împreună cu martorii B.G.A. şi G.I., s-a deplasat la sediul Poliţiei Municipiului Săcele, unde a adus la cunoştinţa organelor în drept cele întâmplate.
Acestea au anunţat serviciul de ambulanţă care a preluat partea vătămată minoră, transportând-o la Spitalul Clinic de Copii Braşov, unde a rămas internată în perioada 8 februarie 2011 - 16 februarie 2011.
În aceeaşi seară, la scurt timp de la comiterea faptei, inculpatul a fost depistat într-un taxi, în apropierea domiciliului său. Cu ocazia investigaţiilor efectuate în aceeaşi seară, organele de poliţie au descoperit şi ridicat briceagul corp delict care fusese ascuns de către inculpat în spătarul banchetei spate a autoturismului în care a fost depistat.
Briceagul corp delict a fost recunoscut de către inculpat ca fiind acelaşi briceag cu care a înjunghiat-o pe partea vătămată minoră în seara zilei de 7 februarie 2011.
Examinat criminalistic, s-a constatat prezenţa pe lama şi mânerul acestuia a unor urme de culoare brun roşcate cu aspect de sânge, care au fost ridicate prin periere cu tampon steril, ambalate în mod corespunzător şi depuse la dosar.
De asemenea, în urma examinării criminalistice a două articole de vestimentaţie aparţinând părţii vătămate minore, pe care le purta la momentul agresiunii, respectiv hanorac de culoare gri cu mâneci verde închis şi un tricou, s-a constatat că pe partea stângă spate, interior şi exterior, a fiecărui articol, erau prezente urme de culoare brun roşcate cu aspect de sânge, cele două articole prezentând urme de străpungere - tăiere cu un obiect tăios - înţepător de tip cuţit, briceag.
În raport cu starea de fapt anterior reţinută, instanţa de apel a apreciat că solicitarea inculpatului de achitare, pe temeiul prev. de art. 10 lit. d) C. proc. pen., în principal, respectiv pe cel prev. de art. 10 lit. e) C. proc. pen., în secundar, nu poate fi primită întrucât susţinerile acestuia referitoare la lipsa intenţiei de a ucide partea vătămată, respectiv la incidenţa disp. art. 44 alin. (3) C. proc. pen. nu sunt sustenabile.
S-a reţinut în acest sens că prima instanţă a apreciat, în mod greşit, că inculpatul a comis infracţiunea cu intenţie directă, din analiza modului de derulare a conflictului rezultând că acesta a acţionat cu intenţie indirectă.
În argumentarea acestui aspect, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Criteriul legal care serveşte la caracterizarea actului de conştiinţă şi la stabilirea vinovăţiei în forma intenţiei este efectiva prevedere a rezultatului faptei; ceea ce legea cere pentru existenţa intenţiei nu este posibilitatea de a prevedea rezultatul (previzibilitate), ci prevederea rezultatului în mod real, efectiv (reprezentare).
Prin "a prevedea rezultatul" se înţelege, aşadar, a avea reprezentarea acestuia, a-şi da seama că rezultatul se va putea produce dacă va fi efectuată o anumită acţiune sau inacţiune. Rezultă că prevederea este o anticipare a ceea ce se va întâmpla ulterior, o cunoaştere dedusă din exacta şi prealabila cunoaştere a acţiunii sau inacţiunii ce se efectuează şi a împrejurărilor în care aceasta se produce. Făptuitorul realizează, are reprezentarea acestei deducţii pe baza datelor de experienţă generală (de pildă, persoana care pune, cu ştiinţă, otravă în mâncarea altuia, din însăşi această acţiune deduce care va fi urmarea şi astfel prevede rezultatul faptei sale).
Când făptuitorul nu cunoaşte sau cunoaşte greşit acţiunea sau inacţiunea pe care o efectuează, implicit el nu mai prevede ceea ce va urma, adică datorită erorii de fapt privind acţiunea sau inacţiunea nu va exista vinovăţie în forma intenţiei.
Ceea ce trebuie să prevadă făptuitorul este "rezultatul faptei" prin care se înţelege urmarea imediată, firească, adică modificarea produsă în lumea externă de acţiunea sau inacţiunea efectuată de către făptuitor.
Existenţa intenţiei directe impune îndeplinirea unei condiţii speciale şi anume aceea ca prevederea rezultatului faptei să fie însoţită de hotărârea făptuitorului de a realiza acel rezultat.
Pentru existenţa intenţiei directe se cere, aşadar, ca rezultatul urmărit să corespundă rezultatului firesc al unei fapte care prezintă pericol social şi ca acel rezultat să fi fost prevăzut de făptuitor, indiferent de particularităţile în care l-a conceput acesta.
Prin prisma criteriilor doctrinare anterior menţionate, instanţa de apel a reţinut că nu se poate susţine că în cazul lovirii cu un briceag în zona spatelui, moartea victimei este rezultatul acţiunii de lovire, deoarece este îndeobşte cunoscut că decesul persoanei nu este rezultatul imediat şi firesc al acestei acţiuni, cum ar fi, de pildă, în cazul împuşcării în aceeaşi zonă, cu o armă de foc letală, ipoteză în care decesul victimei ar fi rezultatul firesc şi imediat al acţiunii de împuşcare.
Pentru modalitatea intenţiei în care rezultatul prevăzut, deşi nu a fost urmărit de făptuitor, s-a acceptat eventuala lui producere, adică modalitatea intenţiei indirecte sau eventuale, se cere ca făptuitorul care a prevăzut rezultatul faptei şi care nu urmărea realizarea acestuia, să fi "acceptat" posibilitatea producerii lui.
Modalitatea intenţiei indirecte este posibilă numai în cazul acţiunilor sau inacţiunilor care, prin felul lor sau datorită modului în care sunt efectuate, ar fi susceptibile de a produce, eventual, mai multe rezultate. În asemenea cazuri, cel care urmăreşte unul dintre rezultate, dar prevede ca posibile şi celelalte rezultate şi care, totuşi, efectuează acţiunea sau inacţiunea respectivă, acceptă implicit riscul eventualei produceri a rezultatelor neurmărite.
A accepta eventualitatea producerii unui rezultat prevăzut, dar neurmărit, înseamnă adoptarea unei atitudini de indiferenţă faţă de eventualitatea producerii acelui rezultat, atitudine ce constituie, în raport de rezultatul eventual, o intenţie indirectă.
În consecinţa argumentelor prezentate, raportându-se la speţă, instanţa de prim control judiciar a reţinut că decesul părţii vătămate nu poate fi privit ca urmare firească şi imediată a unei unice acţiuni de lovire în zona stângă a spatelui cu un briceag, ci ca un alt rezultat din o seamă de alte rezultate ce s-ar fi putut produce, legate de rănirea, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii părţii vătămate.
A reţinut în acest sens că, în cazul infracţiunii de omor, doctrina şi practica judiciară au stabilit o serie de criterii în raport cu care se determină existenţa intenţiei indirecte, adică acele împrejurări legate de faptă în mod obiectiv şi cele legate de făptuitor în mod subiectiv şi care, împreună, pot conduce la concluzia că acesta, deşi nu a urmărit producerea rezultatului specific infracţiunii de omor, l-a prevăzut, printre alte rezultate posibile, acceptând, totodată, posibilitatea producerii lui. Aceste criterii sunt: instrumentul folosit de făptuitor, în sensul dacă acesta are sau nu capacitate tanato-generatoare, numărul şi intensitatea loviturilor, zona corpului vizată, raporturile anterioare comiterii faptei dintre făptuitor şi victimă, atitudinea făptuitorului după comiterea faptei.
În concluzie, analizând modalitatea concretă de comitere a faptei deduse judecăţii în lumina acestor criterii, instanţa de apel a reţinut că inculpatul s-a folosit de un briceag, instrument care, numai în anumite condiţii de utilizare, ar putea avea aptitudinea de a ucide.
Totodată, a reţinut că zona stângă a spatelui nu este o zonă vitală a corpului uman şi că părţii vătămate i-a fost aplicată o unică lovitură, intenţia inculpatului fiind repentină.
Ca urmare, instanţa de apel a constatat că inculpatul nu a acţionat cu intenţie directă, aşa cum a apreciat prima instanţă, ci cu intenţie indirectă şi repentină, motiv pentru care solicitarea acestuia de achitare pe considerentul lipsei intenţiei de a ucide a fost apreciată ca fiind neîntemeiată.
Lipsită de suport probator a fost apreciată şi solicitarea inculpatului de a se constata incidenţa depăşirii limitelor legitimei apărări, în sensul art. 44 alin. (3) C. pen., instanţa reţinând în acest sens că în cauză nu s-a făcut dovada că partea vătămată l-ar fi atacat pe inculpat: incidentul din autobuz a fost determinat de conduita inculpatului, iar nu a părţii vătămate, iar la incidentul care a avut loc după ce părţile au coborât din autobuz, din probele administrate a rezultat că inculpatul a acţionat prin lovirea părţii vătămate în timp ce aceasta avea un conflict cu martorul G.I., zis "A.".
Sub acelaşi aspect, instanţa de apel a reţinut că declaraţia martorului G.C. care a arătat că "unul dintre ei l-a tras jos pe inculpat, un băiat mai solid şi acolo jos lângă autobuz s-a aglomerat, adică s-au bătut ... unul era mai aplecat, acesta mic, inculpatul şi unul mai solid îi dădea cu pumnii." este singulară, toţi ceilalţi martori prezentând faptele astfel cum au fost reţinute.
Deopotrivă, a reţinut că deşi inculpatul a prezentat leziuni (o tumefacţie difuză buza inferioară şi plagă contuză de 1 cm, acoperită de depozit fibrinos, frontal drept tumefacţie de 3/2 cm, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 8 - 9 zile de îngrijiri medicale), nu s-a făcut dovada că acestea provin din agresiunea exercitată de partea vătămată, fiind însă cert faptul că provin din altercaţia ce a avut loc în autobuz între cei doi.
În consecinţă, instanţa de apel a concluzionat că în cauză nu se poate pune problema depăşirii limitelor legitimei apărări, în sensul cerut de art. 44 alin. (3) C. pen., aşa cum a solicitat inculpatul.
Curtea de Apel a apreciat însă că în cauză nu s-a făcut o justă individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, în argumentare reţinând următoarele:
Partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat 25 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie, aşa cum rezultă din Raportul de expertiză-medico legală din 8 februarie 2011, aspect ce demonstrează că acţiunea inculpatului, deşi gravă, nu a produs un rezultat grav pentru viaţa, integritatea corporală şi sănătatea părţii vătămate.
Din referatele de evaluare întocmite inculpatului C.G.C. de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov la datele de 7 februarie 2012 şi 12 octombrie 2012, a rezultat că inculpatul are un loc de muncă din anul 2011, nu a mai fost condamnat anterior şi nu este cunoscut ca având un comportament agresiv.
Potrivit aceluiaşi referat, atât în familie, cât şi în comunitate sau la locul de muncă, inculpatul este apreciat, fiind perceput ca o persoană calmă, cu abilităţi crescute de relaţionare. Totodată, inculpatul este obişnuit să desfăşoare activităţi lucrative, fiind integrat profesional şi apreciat la locul de muncă, conduita sa în familie şi comunitate indicând faptul că gestul său agresiv reprezintă un eveniment izolat.
În cuprinsul aceluiaşi document s-a arătat că întrucât concubina sa este plecată la muncă în străinătate, inculpatul se ocupă de creşterea copilului său preşcolar, fiind implicat activ în îngrijirea acestuia şi a familiei sale care, la rândul ei, îl susţine afectiv.
Instanţa de apel a apreciat că aceste din urmă împrejurări care caracterizează favorabil persoana inculpatului, respectiv faptul că are un loc de muncă stabil, ocupându-se, totodată, de creşterea şi îngrijirea copilului său minor, în timp ce mama acestuia este plecată din ţară, alături de lipsa antecedentelor penale, au fost corect reţinute de către prima instanţă ca şi circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., criticile formulate de Parchet sub acest aspect fiind apreciate ca neîntemeiate.
S-a reţinut în acest sens că, în mod evident, buna conduită a inculpatului poate şi trebuie reţinută sau, cel puţin, avută în vedere în procesul individualizării judiciare a tratamentului penal.
De asemenea, s-a reţinut că nu se poate face abstracţie de faptul că orice persoană, la un moment dat, din diverse motive, poate fi nervoasă, ţâfnoasă, arogantă, fără ca acestea să constituie caracteristicile acelei persoane, ci doar stări întâmplătoare ce pot acutiza, la un moment dat, un anumit comportament agresiv.
În consecinţă, în raport cu datele favorabile privind persoana inculpatului, instanţa de apel a apreciat că împrejurări de natura celor anterior menţionate nu pot conduce la înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute în beneficiul acuzatului.
Mai mult, reţinând că acestora nu li s-a dat eficienţă adecvată în fond, instanţa de apel a dispus reducerea pedepsei aplicate inculpatului la 4 ani închisoare, precum şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în condiţiile art. 861 şi urm. C. pen.
În ceea ce priveşte critica formulată de Ministerul Public, în subsidiar, la termenul de dezbateri, referitoare la greşita reţinere a dispoziţiilor art. 76 lit. b) C. pen. ca efect al aplicării circumstanţelor atenuante, în loc de cele ale art. 76 alin. (2) C. pen., instanţa de apel a apreciat-o ca fiind întemeiată, precizând însă că, întrucât apelul Parchetului a fost declarat în defavoarea inculpatului, va proceda la înlăturarea acestor aspecte de nelegalitate pe calea admiterii apelului promovat de inculpat.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa de apel a apreciat că, faţă de vătămarea concretă adusă părţii civile, de împrejurarea că aceasta a necesitat consiliere psihologică de specialitate, dar şi de faptul că s-a refăcut pe deplin, atât fizic, cât şi psihic, potrivit declaraţiei mamei sale fiind plecată la muncă în străinătate, suma acordată acesteia în primă instanţă, cu titlu de daune morale, era prea mare, motiv pentru care a dispus reducerea ei la cuantumul de 15.000 RON (echivalentul a aproximativ 3.400 euro).
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, partea civilă I.C.C. şi inculpatul C.G.C.
Parchetul şi-a întemeiat recursul pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, susţinând că acesta vizează greşita aplicare a legii ca urmare a respingerii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, în condiţiile în care motivul de nelegalitate invocat de acesta - referitor la greşita reţinere în cauză, ca efect al aplicării circumstanţelor atenuante, a dispoziţiilor art. 76 lit. b) C. pen. anterior, în loc de art. 76 alin. (2) C. pen. anterior - a fost valorificat în apelul inculpatului, deşi acesta nu îl invocase.
Motivele scrise de recurs au fost fidel susţinute la termenul de dezbateri din 4 aprilie 2014.
Partea civilă I.C.C. şi-a motivat calea de atac în chiar cuprinsul declaraţiei de recurs, criticând, în sfera cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, soluţia dată în apel laturii civile a cauzei, respectiv aceea de reducere la jumătate a daunelor morale acordate în primă instanţă.
Deşi partea a fost legal citată, nu s-a prezentat în faţa instanţei de recurs pentru a susţine calea de atac.
Inculpatul C.G.C. nu şi-a motivat în scris calea de atac, la termenul de dezbateri din 4 aprilie 2014 susţinând că doreşte să retragă recursul exercitat în cauză.
Preparator, Înalta Curte constată că potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs, situaţie incidenţă în prezenta speţă.
Totodată, constată că primul termen de judecată stabilit în cauză a avut loc la data de 4 aprilie 2014, dată în raport de care se calculează termenul de 5 zile prevăzut de art. 38510 C. proc. pen. anterior pentru depunerea motivelor scrise de recurs şi a cărui nerespectare determină instanţa de recurs să ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, se analizează din oficiu.
În limitele acestui cadru procesual, având în vedere manifestarea de voinţă exprimată nemijlocit în faţa instanţei de recurentul inculpat C.G.C., Înalta Curte constată următoarele:
Dispoziţiile art. 3854 alin. (2) C. proc. pen. anterior stabilesc că părţile pot renunţa la recurs conform art. 368 C. proc. pen. anterior şi pot retrage recursul în condiţiile art. 369 C. proc. pen. anterior, care se aplică în mod corespunzător.
Potrivit art. 369 C. proc. pen. anterior, până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel, oricare din părţi îşi poate retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special.
Ca urmare, constatând că dispoziţiile legale sus-menţionate, aplicabile şi în cazul retragerii recursului, sunt îndeplinite, manifestarea de voinţă a recurentului inculpat C.G.C., de retragere a recursului ce formează obiectul cauzei pendinte, îmbrăcând forma juridică impusă de lege, Înalta Curte va lua act de aceasta şi va dispune în consecinţă.
Analizând în continuare celelalte recursuri declarate în cauză, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prioritar, Înalta Curte constată că Parchetul şi partea civilă I.C.C. au motivat recursurile în termen legal, motiv pentru care va purcede la analiza criticilor circumscrise de aceştia cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior.
În cadrul cazului de casare prev. de art 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, Parchetul a criticat soluţia de respingere a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, susţinând că motivul de nelegalitate invocat de procuror în subsidiar, referitor la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 76 lit. b) C. pen., în loc de art. 76 alin. (2) C. pen., a fost reţinut de către instanţa de prim control judiciar şi valorificat ca atare prin admiterea apelului inculpatului, care nu îl invocase, iar nu ca urmare a admiterii apelului Parchetului.
În cadrul aceluiaşi caz de casare, partea civilă I.C.C. a criticat soluţia instanţei de apel de reducere la jumătate a daunelor morale acordate acesteia de către prima instanţă.
Prealabil verificării temeiniciei susţinerilor recurenţilor, se impune a se analiza dacă, din punct de vedere formal, criticile formulate de partea civilă pot fi examinate de instanţa de recurs prin prisma cazului de casare invocat, având în vedere modificările aduse acestuia prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.
Se observă în acest sens că prin actul normativ sus-menţionat s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen. anterior, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii care se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen. anterior.
Totodată, se constată că, raportat la latura civilă a cauzei, cazul de casare invocat este incident numai în situaţia în care hotărârea atacată este contrară legii civile sau în situaţia în care prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii civile.
Prin urmare, singurul aspect care poate fi cenzurat în recurs în latură civilă este soluţia de admitere sau de respingere a acţiunii civile, numai aceasta putând afecta legalitatea hotărârii atacate.
În acest context, evaluând criticile formulate de partea civilă I.C.C., Înalta Curte constată că aspectele vizând greşita stabilire a cuantumului daunelor civile ce i-au fost acordate exced limitelor controlului judiciar care poate fi exercitat în sfera cazului de casare anterior menţionat, întrucât, în esenţă, vizează starea de fapt reţinută în cauză, a cărei concordanţă cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen. anterior.
Trecând la analiza criticilor formulate de Parchet în sfera aceluiaşi caz de casare, Înalta Curte le constată ca neîntemeiate pentru următoarele argumente:
Prioritar, se constată că apelul exercitat în cauză de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a vizat, în principal, greşita reţinere de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, acuzarea solicitând înlăturarea acestora, cu consecinţa firească a majorării pedepsei aplicate inculpatului.
Aspectele privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 76 lit. b) C. pen. anterior, în loc de art. 76 alin. (2) C. pen. anterior penal, au fost invocate cu titlu subsidiar, de către procurorul judiciar, la termenul de dezbateri din apel.
Critica principală a Parchetului a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, Curtea de Apel constatând că prima instanţă a reţinut, în mod just, circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.
Deşi critica subsidiară a Parchetului a fost reţinută ca întemeiată, instanţa de apel a apreciat că, dat fiind caracterul în defavoarea inculpatului a apelului acuzării, se impune ca valorificarea acesteia să se facă în apelul inculpatului, iar nu în calea de atac a Parchetului.
Ca urmare, instanţa de apel a respins calea de atac a Parchetului.
Totodată, constatând că circumstanţele atenuante just reţinute în beneficiul inculpatului nu au fost adecvat valorificate, instanţa de apel a admis apelul inculpatului, dispunând reducerea pedepsei aplicate acestuia şi executarea ei în condiţiile art. 861 C. pen. anterior, respectiv remedierea aspectelor de nelegalitate invocate de Parchet.
În recurs, acuzarea critică soluţia de respingere a apelului exercitat în cauză de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov numai prin prisma dezlegării dată de instanţa de prim control judiciar criticii invocate cu titlu subsidiar, susţinând că se impunea ca valorificarea acesteia să se facă în calea de atac a Parchetului, urmare admiterii acesteia, iar nu în cea a inculpatului, care nu a invocat-o.
În limitele căii de atac exercitate de Parchet, Înalta Curte constată că solicitarea recurentului vizează casarea deciziei penale sub un singur aspect, respectiv înlocuirea sintagmei de "respingere" a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov cu aceea de "admitere"a apelului declarat de Parchet.
Analizând critica recurentului, prin prisma solicitării adresate instanţei de recurs, Înalta Curte constată că aceasta este pur formală şi lipsită de eficacitate practică, în condiţiile în care aspectul invocat în apelul Parchetului în subsidiar a fost valorificat de Curtea de Apel în calea de atac a inculpatului.
Mai mult, solicitarea recurentului Parchet nu-şi găseşte aplicabilitate în niciuna din soluţiile prevăzute de legiuitor în art. 38515 pct. 2 C. proc. pen. anterior, acestea vizând casarea în integralitate a deciziei penale şi menţinerea hotărârii instanţei de fond (lit. a)), casarea deciziei penale şi dispunerea unei soluţii de achitare sau încetare a procesului penal (lit. b)), casarea în integralitate a deciziei penale şi rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată, respectiv de instanţa competentă (lit. c)) şi casarea deciziei penale şi rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs (lit. d)).
Ca urmare, soluţia de casare a deciziei penale trebuie însoţită de una dintre modalităţile menţionate anterior: casarea hotărârii recurate şi soluţionarea concomitentă a cauzei, soluţie ce intervine în situaţiile prevăzute în art. 38515 pct. 2 lit. a) şi b) C. proc. pen. anterior şi care nu este incidenţă în cauză; casarea hotărârii recurate cu trimiterea spre rejudecare la instanţa a cărei hotărâre a fost casată, soluţie prevăzută de art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. anterior care, de asemenea, nu este aplicabilă în speţă şi casarea hotărârii recurate cu reţinerea spre rejudecare de către instanţa de recurs, soluţie prevăzută de art. 38515 pct. 2 lit. d) din C. proc. pen. anterior. Această din urmă soluţie presupune rejudecarea cauzei în fond, implică dezbateri cu privire la noua soluţie ce trebuie dată cauzei în condiţii care ar putea atrage schimbarea sau modificarea situaţiei inculpatului. Or, critica recurentului Parchet nu se subsumează niciuneia dintre situaţiile expuse anterior.
Referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, aspect numai antamat de apărătorul recurentului inculpat C.G.C., dar dezvoltat de reprezentantul Parchetului, Înalta Curte apreciază că beneficiul legii mai blânde poate fi invocat şi, implicit, analizat, din oficiu, în orice stare a procesului, inclusiv, direct, şi în faţa instanţei de recurs, fiind vorba de un motiv de ordine publică.
Situaţia particulară a speţei constând în intervenirea unei legi penale în cursul soluţionării căii de atac a recursului nu poate conduce la o altă concluzie decât cea prevăzută expres în art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 15 alin. (2) din Constituţia României. În consecinţă, în caz de situaţie tranzitorie, legal şi constituţional, raportul juridic de drept penal va fi soluţionat în raport de legea penală mai favorabilă, care va fi stabilită în funcţie de instituţiile penale incidente.
În consecinţă, având în vedere că până la judecarea definitivă a prezentei cauze, la data de 1 februarie 2014, au intrat în vigoare dispoziţiile Legii nr. 289/2009 privind Codul penal, Înalta Curte urmează a analiza incidenţa în cauză a acestora, caracterul de motiv de ordine publică al instituţiei aplicării legii penale mai favorabile justificând un astfel de demers chiar şi în condiţiile în care inculpatul C.G.C. a învederat instanţei de recurs faptul că doreşte să-şi retragă calea de atac.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că recurentul inculpat C.G.C. a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, în forma tentativei prev. art. 20 rap. la art. 174, alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, cu reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. anterior, cărora li s-a dat efect conform art. 76 alin. (2) C. pen. anterior. Pentru această faptă, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă de 4 ani închisoare, ca efect al circumstanţelor judiciare atenuante reţinute în favoarea inculpatului.
Calculând limitele de pedeapsă aplicabile inculpatului conform C. pen. anterior, raportat, pe de o parte, la limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, care se încadrau între 7 ani şi 6 luni şi 12 ani şi 6 luni, şi, pe de altă parte, la efectul circumstanţelor atenuante, acestea se încadrau între 4 ani şi 8 luni - 8 ani şi 4 luni.
Conform C. pen. în vigoare, infracţiunea comisă de inculpat se încadrează în dispoziţiile art. 32 rap. la art. 188 C. pen., respectiv infracţiunea de omor, comisă în forma tentativei, agravantă prev. la lit. i) a art. 175 C. pen. anterior - comiterea omorului în public, nemaifiind reţinută în prevederile art. 189 C. pen. ce incriminează la acest moment infracţiunea de omor calificat.
Verificând corespondenţa cu noile dispoziţii materiale şi procedurale, se constată că, în speţă, circumstanţele atenuante reţinute de instanţă în favoarea inculpatului conform legii vechi nu au mai fost preluate de legiuitor în art. 75 C. pen., noua lege penală excluzând circumstanţele atenuante personale şi reţinând doar împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.
Faţă de cele arătate, calculând limitele de pedeapsă ce s-ar aplica recurentului inculpat conform dispoziţiilor din Noul C. pen., rezultă că acestea se încadrează între 5 şi 10 ani închisoare.
Înalta Curte apreciază că este necesar a preciza referitor la aplicarea legii penale mai favorabile în cazul circumstanţelor atenuante, că, în raport de doctrina şi jurisprudenţa în materie, circumstanţele atenuante nu sunt instituţii susceptibile de a funcţiona autonom. Astfel, aplicarea legii mai favorabile nu se face în doi paşi, ci pe baza aprecierii globale. Pe cale de consecinţă, nu este posibilă aplicarea separată a dispoziţiilor legale din legile succesive privind încadrarea juridică a faptei şi a circumstanţelor atenuante. Acestea se reţin conform legii determinate ca fiind mai favorabilă pentru inculpat, acesta fiind motivul pentru care instanţa de recurs a calculat limitele de pedeapsă aplicabile inculpatului în modalitatea descrisă anterior.
Verificând limitele de pedeapsă menţionate anterior, Înalta Curte constată că acestea sunt mai favorabile inculpatului pe C. pen. anterior, lege care este apreciată ca lege penală mai favorabilă acesteia.
Pe cale de consecinţă, chiar dacă pe noua legislaţie fapta inculpatului ar fi încadrabilă în infracţiunea de omor, cu limite teoretic mai mici decât infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea acestuia, pe situaţia concretă a speţei, prin schimbarea încadrării juridice şi reţinerea prevederilor art. 32 rap. la art. 188 C. pen., acestuia i s-ar îngreuna situaţia întrucât limitele de pedeapsă pe legea nouă, cu reţinerea doar a dispoziţiilor ce au corespondent pe legea nouă, sunt mai mari decât cele aplicabile inculpatului pe legea veche.
Or, legea penală mai favorabilă nu poate fi stabilită în abstract (în speţă prin raportare doar la limitele de pedeapsă prevăzute de cele două legi), ci numai pe baza calculului pedepsei în raport de fiecare lege în parte şi în raport de împrejurările concrete ale cauzei, instanţa urmând a alege întotdeauna legea penală mai favorabilă în raport de situaţia concretă.
Aşa cum a arătat şi prof. V.D. "pentru a stabili care pedeapsă este mai uşoară, nu ne vom călăuzi după tariful abstract din lege, ci după rezultatele la care se va ajunge aplicând fiecărei pedepse prevăzută de cele două legi toate agravările şi atenuările, rezultând din circumstanţele în care s-a comis faptul".
În concluzie, constatând că motivele invocate de recurenta parte civilă I.C.C. nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege şi că cele ale Parchetului sunt neîntemeiate, precum şi că în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile de casare ce pot fi invocate din oficiu şi nici nu se impune aplicarea dispoziţiilor legii noi, ca lege penală mai favorabilă, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de partea civilă I.C.C. împotriva Deciziei penale nr. 104/AP din data de 24 septembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Totodată, în baza art. 3854 alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen. anterior, va lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul C.G.C. împotriva aceleiaşi decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. anterior,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul C.G.C. împotriva Deciziei penale nr. 104/AP din data de 24 septembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de partea civilă I.C.C. împotriva deciziei mai sus menţionate.
Cheltuielile ocazionate cu judecarea recursului declarat de Parchet rămân în sarcina statului.
Obligă recurentul intimat inculpat C.G.C., la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariu parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta parte civilă I.C.C. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1145/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea... | ICCJ. Decizia nr. 1316/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174... → |
|---|
