ICCJ. Decizia nr. 1268/2014. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.), omorul calificat (art. 175 C.p.), distrugerea (art. 217 C.p.), ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (art. 32
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1268/2014
Dosar nr. 11685/86/2012
Şedinţa publică din 10 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 114 din 15 mai 2013 pronunţată de Tribunalului Suceava, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de avocatul inculpatului în numele acestuia, privind schimbarea încadrării juridice, în sensul înlăturării art. 176 lit. c) C. proc. pen., şi reţinerea prevederilor art. 73 lit. a) C. pen.
A fost condamnat pe inculpatul D.I.G., recidivist, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.
S-a constatat că infracţiunea din prezenta cauză, rămasă în faza de tentativă, este concurentă cu cele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 41 din 30 ianuarie 2013 pronunţată de Judecătoria Suceava, în Dosarul nr. 9220/314/2012, modificată în parte şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 276 din 25 martie 2013 a Curţii de Apel Suceava.
Au fost descontopite şi repuse în individualitatea lor pedepsele la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală modificată menţionată mai sus, astfel:
- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.;
- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de port, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.;
- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. (1) C. pen., aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii din prezenta cauză cu pedepsele care au fost descontopite anterior, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplic. art. 71 alin. (2) C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A fost dedusă din pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare aplicată inculpatului perioada reţinerii şi a arestării preventive de la data de 03 iunie 2012 până la zi şi a fost menţinută starea de arest preventiv a acestuia.
A fost anulat vechiul mandat de executare a pedepsei închisorii din 25 martie 2013 emis de Judecătoria Suceava şi s-a dispus emiterea unui nou mandat potrivit prezentei sentinţe penale, la data rămânerii definitive a acesteia.
S-a luat act că partea vătămată T.N. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, suma de 1.737,47 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare cu partea vătămată T.N.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 4.000 RON cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în după-amiaza zilei de 02 iunie 2012, inculpatul D.I.G. s-a deplasat la domiciliul prietenului său, martorul S.R. Pe parcursul mai multor ore, inculpatul a consumat cu martorul o cantitate mare de băuturi alcoolice. În jurul orelor 23.00, cei doi au luat hotărârea de a se deplasa într-o altă localitate pentru a se distra, sens în care au plecat cu un taxi din comuna V.M. spre municipiul Suceava. Ajungând în comuna M. şi observând că funcţionează discoteca aparţinând SC E.F. SRL, cei doi au hotărât să rămână în localul respectiv.
În intervalul orar 23.30-03.20, atât inculpatul cât şi martorul S.R. au consumat cantităţi mari de băuturi alcoolice, ajungând în stare de ebrietate. Pe acest fond, inculpatul şi martorul au început să se lovească, mai mult sau mai puţin intenţionat, în alţi tineri care se aflau în discotecă - martorii audiaţi au declarat că cei doi păreau a fi „cu chef de scandal”.
În jurul orelor 03.20-03.30, martorul S.R. l-a îmbrâncit pe martorul S.V.V. Deranjat de atitudinea acestuia, martorul S.V.V. l-a întrebat care este motivul unui astfel de gest, iar drept răspuns, numitul S.R. l-a lovit cu pumnul în zona feţei; între cei doi a urmat un schimb reciproc de lovituri.
Aflată în apropiere, partea vătămată T.N. a intervenit între aceştia, despărţindu-i.
Neobservând care a fost motivul real al incidentului, inculpatul D.I. a scos din buzunar un cuţit tip briceag, s-a deplasat spre cei menţionaţi mai sus şi, fără nici un avertisment, l-a înţepat cu respectivul instrument vulnerant pe martorul S.V.V. în zona hemitoracelui stâng, după care l-a înjunghiat de două ori şi pe numitul T.N. în abdomen şi în regiunea inghinală.
După aceste lovituri, inculpatul D.I. s-a refugiat în zona barului, a deteriorat mai multe sticle cu băuturi alcoolice, a răsturnat casa de marcat, s-a înarmat cu o sticlă, ameninţându-i pe cei care se aflau în faţa sa că, în cazul în care cineva se apropie de el, va fi omorât.
Sesizând starea de pericol în care se aflau, agentul de pază al discotecii, martorul M.M.A., martorul M.B., precum şi alţi tineri din discotecă, au reuşit să intervină şi să dezarmeze pe inculpat de cuţit, iar ulterior, să-l scoată din discotecă.
La scurt timp după acest incident, la faţa locului au sosit lucrătorii Secţiei de poliţie rurală, care i-au condus la secţie pentru audieri pe inculpat şi pe martorul S.R. Cuţitul folosit de inculpat la agresarea celor două persoane, a fost predat lucrătorilor de poliţie.
Victima T.N. a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, unde a fost internată în perioada 03-08 iunie 2012 şi supusă unor intervenţii chirurgicale complexe.
Conform concluziilor cuprinse în raportul întocmit de medicul legist din cadrul S.M.L. Suceava, victima a prezentat traumatism abdominal cu hemiperitoneu minim şi plagă penetrantă abdominală cu interesare de ansă jejunală ce a necesitat intervenţie chirurgicală de urgenţă, precum şi plagă tăiată superficială în regiunea inghinală. Leziunile s-au putut produce prin lovire activă cu un corp înţepător-tăietor, posibil cuţit. Leziunile au necesitat un număr de 24-25 zile de îngrijiri medicale. În opinia medicului legist, plaga penetrantă abdominală a pus în primejdie viaţa victimei, intervenţia chirurgicală impunându-se de urgenţă pentru salvarea acesteia.
Numitul S.V.V. a prezentat o plagă înţepată hemitorace stâng posterior, superficială, care a necesitat în vederea vindecării un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Împotriva sentinţei Tribunalului a declarat apel inculpatul D.I.G., invocând, pe rând, legitima apărare, scuza provocării, dar şi o reindividualizare a pedepsei, pe care o consideră prea aspră.
Prin decizia penală nr. 146 din 18 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.I.G. împotriva sentinţei penale nr. 114 din 15 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Suceava, a fost dedusă în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestului preventiv de la 15 mai 2013 la zi şi a fost menţinută această măsură preventivă.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, cât şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a constată, din ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală, la prima instanţă, cât şi la instanţa de apel, respectiv: proces-verbal de sesizare din oficiu; proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotografică aferentă; adresa Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava; raport de constatare medico-legală întocmit de S.M.L. Suceava; procese-verbale de examinare criminalistică şi planşele fotografice aferente; raport de constatare tehnico-ştiinţifică asupra comportamentului simulat; declaraţiile victimei T.N.; declaraţiile martorilor S.V.V., R.R.I., P.M.M., M.M.A., M.C.B., T.V., T.I., T.A.I., T.G., P.C., S.R.; raport de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de I.N.M.L. Bucureşti; proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală; coroborate cu declaraţiile inculpatului, că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt ce corespunde realităţii celor petrecute la în seara zilei de 02 iunie 2012, când inculpatul a comis în împrejurările arătate mai sus, o tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., parte vătămată fiind T.N.
Potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (2) C. pen., „Este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc”.
De asemenea, un alt caz al legitimei apărări, care s-ar putea reţine în speţă, ar fi cel prevăzut la alin. (3), care prevede că „Este, de asemenea, în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul”.
Curtea a reţinut că, în speţă, din probatoriul administrat nu rezultă că inculpatul ar fi intervenit pentru a-l apăra pe martorul S.R., sau pentru a-l despărţi de persoanele care pretinde că-l agresau, ori pentru a se apăra pe el însuşi de prezumtivii agresori.
Inculpatul a negat atât faptul că a avut cuţit asupra sa în discotecă, cât şi aceea că a provocat înjunghierea victimei (precum şi a martorului S.V.V.) cu intenţie. În mod total neadevărat, inculpatul a susţinut că atât el, cât şi prietenul său S.R. (care a fost reaudiat şi în faţa instanţei de apel şi a cărui declaraţie nu a putut fi reţinută, fiind subiectivă), ar fi fost atacaţi fără nici un motiv de zeci de tineri aflaţi atunci în discotecă, că în timpul acelei altercaţii, o persoană nedeterminată a intenţionat să-l înjunghie, el reuşind să smulgă cuţitul din mâna acelui agresor, că a fost doborât la podea, iar victima a fost proiectată peste el şi în acele împrejurări s-a produs, probabil, înjunghierea.
Curtea a mai constatat că, în realitate, aşa cum s-a reţinut în mod corect şi în actul de sesizare, pe lângă imposibilitatea căderii de două ori a victimei chiar în cuţitul ţinut de inculpat, trebuiau avute în vedere depoziţiile martorilor audiaţi, care au declarat sub prestare de jurământ, că atât D.I.G. cât şi prietenul său erau „cu chef de scandal”, au deranjat mai mulţi tineri aflaţi în discotecă şi ei au fost persoanele care au declanşat respectivul incident violent. De asemenea, nu a putut fi ignorată nici declaraţia agentului de pază din local, martorul M.M.A., care a declarat că observând incidentul survenit între S.R., S.V.V. şi T.N., inculpatul - aflat la mică distanţă de ei - a scos din buzunar un cuţit şi s-a îndreptat direct spre cele două persoane vătămate, provocând acestora plăgi înjunghiate.
Prin urmare, Curtea a apreciat că în cauză nu se poate reţine legitima apărare în niciuna din cele două forme, nefiind îndeplinite condiţiile cerute de textele de lege citate mai sus.
De asemenea, Curtea nu a putut reţine nici circumstanţa atenuantă prevăzută la art. 73 lit. a) C. pen., circumstanţă invocată la instanţa de fond, din probele administrate în cauză, nerezultând că în incinta discotecii, inculpatul ar fi fost agresat fizic de către numitul Ş.V. sau de partea vătămată, astfel încât prin exercitarea actelor de violenţă cu cuţitul, să fi depăşit limitele legitimii apărării sau a stării de necesitate, ci din contră, aşa cum s-a arătat mai sus, el a intervenit în conflictul provocat de S.R. cu Ş.V., în favoarea acestuia din urmă implicându-se victima T.N.
Nici scuza provocării, invocată la instanţa de apel, nu a putut fi reţinută, întrucât în cauză nu sunt date condiţiile prevăzute la art. 73 lit. b) C. pen., în sensul că, aşa cum s-a arătat mai sus, inculpatul a intervenit în conflictul provocat de S.R. cu Ş.V., iar în favoarea acestuia din urmă s-a implicat victima T.N., care la rândul său a fost agresat de inculpat. Prin urmare, inculpatul nu poate pretinde că a comis fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii sale sau prin altă acţiune ilicită gravă, pentru a putea fi reţinută această circumstanţă atenuantă.
În ce priveşte încadrarea juridică a faptei, care de altfel, nu a mai fost contestată de inculpat în faţa instanţei de apel, Curtea a constatat că, în mod legal, s-au reţinut şi dispoziţiile art. 176 lit. c) C. pen., dispoziţii potrivit cărora, infracţiunea de omor deosebit de grav există şi atunci când a fost comisă de o persoană care a mai săvârşit un omor.
În speţă, prin sentinţa penală nr. 284/2004 a Tribunalului Suceava, definitivă prin decizia penală nr. 1087/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul D.I.G. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat - în luna septembrie 2002 a lovit cu un cuţit pe partea vătămată I.O. în zona pieptului, producându-i leziuni care i-au pus în primejdie viaţa. Inculpatul a fost arestat la data de 06 aprilie 2005, liberat condiţionat la data de 21 octombrie 2008, cu rest neexecutat de 531 zile.
Curtea a apreciat că, deşi în literatura de specialitate (a se vedea „Explicaţii Teoretice ale C. pen. român” - V. Dongoroz ş.a.; Drept Penal - O. Loghin, A. Filipeş „Drept Penal Român” - Partea Specială - O. Loghin, T. Toader), se arată că omorul săvârşit anterior, trebuie să fie unul consumat, în practica judiciară s-a statuat că dispoziţiile art. 176 lit. c) C. pen., care incriminează „omorul săvârşit de către o persoană care a mai săvârşit un omor”, sunt aplicabile şi în cazul în care prima faptă constituie o tentativă la infracţiunea de omor.
Această împrejurare rezultă şi din dispoziţiile art. 144 C. pen., care explicând înţelesul unor termeni sau expresii din legea penală, arată că „prin săvârşirea unei infracţiuni sau comiterea unei infracţiunii se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiunea consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice” (Decizia nr. 2383 din 14 mai 2002 a fostei Curţi Supreme de Justiţie, secţia penală - punct de vedere care nu a fost reconsiderat de actuala practică a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). Cu titlu exemplificativ, au fost invocate deciziile penale nr. 552/99 şi nr. 439/A din 10 iulie 2001, ambele ale Curţii de Apel Bucureşti, în care s-a reţinut că legiuitorul, caracterizând antecedenţa inculpatului, a avut în vedere săvârşirea anterioară de către acesta a unei tentative la infracţiunea de omor, ceea ce denotă periculozitatea sa socială.
Referitor la individualizarea pedepsei, aspect, de asemenea, criticat de inculpat prin apelul de faţă, Curtea a constatat că tribunalul i-a aplicat inculpatului o pedeapsă, respectând criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracţiunii comise, rămasă în faza de tentativă, împrejurările în care a avut loc, consecinţele produse, respectiv punerea în primejdie a vieţii victimei pentru care s-a impus intervenţia chirurgicală de urgenţă pentru salvarea acesteia, faptul că inculpatul D.I.G. nu a avut o poziţie procesuală corectă.
De asemenea, Curtea a apreciat că, în mod corect, s-a reţinut şi faptul că inculpatul a mai fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor calificat, ceea ce denotă caracterul său periculos şi nu a înţeles clemenţa instanţei care l-a condamnat doar la pedeapsa de 5 ani închisoare fiind liberat condiţionat, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 531 zile, astfel încât în prezent se află în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.
În raport de acest elemente, Curtea a apreciat, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, că nu se justifică a se reţine în favoarea inculpatului niciuna dintre circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a)-c) C. pen. pentru a se da eficienţă juridică dispoziţiilor art. 76 lit. b) C. pen., astfel încât pedeapsa de 8 ani închisoare stabilită de Tribunal este de natură să asigure reeducarea sa şi prevenirea săvârşirii unor noi infracţiuni, scop prevăzut de art. 52 C. pen.
Referitor la menţinerea în continuare a măsurii arestării preventive a inculpatului, Curtea a constatat că, în cauză, temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, respectiv, cele prevăzute la art. 136, 143, 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., subzistă şi în prezent, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Astfel, în cauză, din probatoriul administrat în cauză şi care a fost menţionat şi analizat mai sus, a rezultat în continuare existenţa indiciilor temeinice, din care să rezulte presupunerea rezonabilă (iar pentru instanţa de apel convingerea - atâta timp cât a păstrat soluţia de condamnare dată de prima instanţă), că inculpatul a comis o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, şi că, dată fiind natura gravă a infracţiunii comise, precum şi antecedentele penale ale inculpatului, care a mai comis anterior tot o infracţiune deosebit de violentă, s-a concluzionat că o eventuală punere în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, încât pentru aceleaşi raţionamente, nu se impune a se lua faţă de inculpat o măsură mai puţin coercitivă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul D.I.G.
Recurentul inculpat D.I.G. a solicitat, cu ocazia dezbaterilor, invocând dispoziţiile art. 5 C. pen., aplicarea legii penale mai favorabile, cu consecinţa reducerii pedepsei aplicate, în condiţiile în care pentru tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, limitele de pedeapsă sunt reduse faţă de cele prevăzute de reglementarea anterioară.
Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul D.I.G. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
1. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpatului, Înalta Curte arată că, deşi la data de 01 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 3851 - art. 38519 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.
2. Raportat la solicitarea recurentului inculpat D.I.G., se constată că, într-adevăr, de la data pronunţării deciziei din apel, respectiv 18 noiembrie 2013, şi până la data soluţionării recursului declarat de acesta, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu referire, în cauza de faţă, la dispoziţiile care guvernează aplicarea legii penale în timp şi la normele care incriminează infracţiunea ce a format obiectul acuzaţiei penale şi reglementează condiţiile de tragere la răspundere penală şi de sancţionare, fiind abrogat C. pen. din 1969 (adoptat prin Legea nr. 15/1968) şi intrând în vigoare noul C. pen. (adoptat prin Legea nr. 286/2009).
În această situaţie, fiind vorba de o succesiune de legi penale în timp intervenită între momentul săvârşirii faptei şi data soluţionării definitive a cauzei, se impune, din perspectiva art. 5 C. pen., stabilirea şi aplicarea acelei legi care este mai favorabilă inculpatului, ceea ce presupune o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţă şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, conducând, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpat în cazul infracţiunii deduse judecăţii.
Examinând cauza din perspectiva dispoziţiilor art. 5 din noul C. pen. şi realizând o comparare a prevederilor din ambele legi penale succesive, în raport cu fiecare criteriu de determinare, Înalta Curte constată că, dintre acestea, cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru recurentul inculpat este legea penală anterioară, privită atât prin raportare la fiecare instituţie de drept penal aplicabilă în speţă, cât şi în urma aprecierii globale a acestora şi a evaluării, în ansamblul lor, a tuturor dispoziţiilor incidente în cauza dedusă judecăţii.
Astfel, inculpatul D.I.G. a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţele inferioare pentru săvârşirea în stare de recidivă postexecutorie [art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969)] a tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969), sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni, ce îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 32 C. pen. raportat la art. 188, art. 189 alin. (1) lit. e) şi (2) C. pen., fiind pedepsită cu închisoarea de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni.
Deşi limitele de pedeapsă prevăzute în normele de incriminare din ambele reglementări sunt egale, se observă că legea penală anterioară este mai favorabilă din perspectiva tratamentului sancţionator al recidivei, art. 39 alin. (4) din vechiul C. pen. stabilind posibilitatea aplicării unei pedepse până la maximul special, precum şi a adăugării unui spor de până la 10 ani în situaţia în care maximul era neîndestulător, în timp ce noua codificare instituie în art. 43 alin. (5) obligativitatea majorării cu jumătate a limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune, ajungându-se în speţă la limite de pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită de recurentul D.I.G. situate între 15 şi 25 ani închisoare, ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 41 C. pen.
Totodată, legea anterioară apare ca fiind mai favorabilă inculpatului şi din perspectiva tratamentului penal al pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului (în ce priveşte infracţiunea din prezenta cauză şi cele pentru care recurentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 41 din 30 ianuarie 2013 a Judecătoriei Suceava, modificată în parte şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 276 din 25 martie 2013 a Curţii de Apel Suceava), constând în cumulul juridic cu spor facultativ (art. 34 C. pen. 1969), spre deosebire de legea nouă, care prevede cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu (art. 39 C. pen.).
Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru inculpat este C. pen. anterior care, în ansamblul dispoziţiilor sale, raportat la condiţiile de sancţionare a faptei ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a recurentului, creează acestuia o situaţie mai avantajoasă.
3. Faţă de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate şi nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.I.G.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), se va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I.G. împotriva deciziei penale nr. 146 din 18 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 03 iunie 2012 la 10 aprilie 2014.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1275/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1100/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
