ICCJ. Decizia nr. 1134/2014. Penal. Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1134/2014

Dosar nr. 2044/1/2013

Şedinţa publică din 31 martie 2014

Prin Sentinţa penală nr. 105 din 15 februarie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 4690/2000 s-a respins cererea de restituire a cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

1. În baza art. 189 alin. (1), (2) din C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.A. zis S.G. la 2 pedepse de câte 10 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 211 alin. (2) lit. d), f) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul I.A. la pedeapsa de 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 61 C. pen. s-a revocat liberarea condiţionată pentru restul de 2 ani, 5 luni şi 21 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani şi 6 luni aplicată prin Sentinţa penală nr. 2198 din 5 noiembrie 1997 a Judecătoriei Tulcea, rest pe care l-a contopit cu fiecare din pedepsele aplicate prin prezenta cauză: de 10 ani pentru art. 189 alin. (1), (2) C. pen. (două pedepse), 7 ani pentru art. 211 alin. (2) lit. d), f) C. pen., 3 ani pentru art. 323 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33, 34 C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest şi în baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenţia de la 20 februarie 2000 la zi.

2. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A.M. din două infracţiuni prevăzute de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. şi o infracţiune prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen. în două infracţiuni prevăzute de art. 89 alin. (1), (2) C. pen. şi o infracţiune prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 189 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul A.M. zis T., la două pedepse de câte 10 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 61 C. pen. s-a revocat liberarea condiţionată pentru restul de 1 an, 11 luni şi 22 zile din pedeapsa de 7 ani aplicată prin Sentinţa penală nr. 27/1995 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, rest pe care l-a contopit cu fiecare din pedepsele aplicate în prezenta cauză: 10 ani închisoare pentru infracţiunile prevăzute de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. (două pedepse de 10 ani) şi 3 ani pentru art. 323 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33, 34 C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenţia de la 20 februarie 2000 la zi.

3. În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.I. la pedeapsa de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 323 alin. (1) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 33, 34 C. pen. inculpatul S.I. va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a dispus arestarea inculpatului în vederea executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenţia de la 14 februarie 2000 la 1 martie 2001.

4. În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.S., la pedeapsa de 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 323 alin. (1) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 33, 34 C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a dispus arestarea inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenţia de la 14 februarie 2000 la 1 martie 2001.

5. În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.I.I., la pedeapsa de 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 293 C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 323 alin. (1) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 33, 34 C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a dispus arestarea inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenţia de la 21 februarie 2000 la 1 martie 2001.

6. În baza art. 26 raportat la art. 189 alin. (1), (2) C. pen. a condamnat pe inculpata L.L.C. la pedeapsa de 6 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 211 alin. (2) lit. d), f) C. pen. a condamnat pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 6 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 323 alin. (1) C. pen. a condamnat pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 33, 34 C. pen. inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a dispus arestarea inculpatei şi în baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenţia de la 14 februarie 2000 la 1 martie 2001.

7. În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.M. la două pedepse de câte 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 323 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 33, 34 C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus perioada arestării provizorii de la 23 noiembrie 2000 la 28 decembrie 2000.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a dispus arestarea inculpatului în vederea executării pedepsei.

8. În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul T.M.M. zis P., la pedeapsa de 6 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 323 alin. (1) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 33, 34 C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a dispus arestarea inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenţia de la 16 august 2000 la 1 martie 2001.

9. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul T.A.Ş. zis A., pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. (două fapte).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 26 mai 2001 la 26 iulie 2001.

10. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul P.I.Ş. zis Ş., pentru infracţiunea prevăzută de art. 89 alin. (1), (2) C. pen. (două fapte).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 26 mai 2001 la 26 iulie 2001.

11. În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.F., la pedeapsa de 6 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 323 alin. (1) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 33, 34 C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 869 C. pen. s-a revocat executarea la locul de muncă a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 854/1999 a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 84 din 25 ianuarie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.

În baza art. 40 C. pen. s-a contopit pedeapsa de 3 ani aplicată prin Sentinţa penală nr. 854/1999 a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti cu pedeapsa de 6 ani aplicată prin prezenta cauză, astfel că în final inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a dispus arestarea inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. s-a dedus detenţia de la 25 august 2000 la 1 martie 2001.

12. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul R.G. zis D., pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. (două fapte).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul R.G. pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 3 iunie 2001 până la punerea sa efectivă în libertate.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.

S-a luat act că partea vătămată D.C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

A obligat pe inculpatul I.A. la echivalentul în ROL a sumei de 500 dolari SUA către partea, vătămată R.V., domiciliat în Mizil, str. N.B., judeţul Prahova.

A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată R.V. şi a obligat pe inculpaţii I.A., A.M., B.M., S.I., S.S., S.I.I., L.L.C., T.M.M.I., S.F., în solidar, la plata sumei de 150.000.000 ROL reprezentând daune morale.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpaţii A.M., S.I., S.S., S.I.I., L.L.C., T.M.M., B.M. la câte 6.250.000 ROL cheltuieli judiciare către stat şi pe inculpaţii I.A., S.F. la câte 6.600.000 ROL cheltuieli judiciare către stat, din care onorariu avocat oficiu de câte 350.000 ROL pentru fiecare, s-au avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a se pronunţa astfel tribunalul, pe baza probelor administrate, a reţinut în fapt următoarele:

În ziua de 11 ianuarie 2000, inculpatul B.M. a comunicat prietenilor săi faptul că autoturismului său marca M. i-a fost spart parbrizul din spate şi din interior i-a fost sustrasă o geacă din piele în care se aflau 420.000 dolari SUA, 30.000 DM, 2.000 lire sterline, 120.000.000 ROL şi circa 300 grame bijuterii din aur. Totodată, inculpatul B.M. a afirmat că bănuiţi ca autori ai furtului sunt partea vătămată R.V., al cărui autoturism a fost observat în apropierea locului faptei şi prietenii acestuia, D.C. şi M.C. Oferind o recompensă substanţială pentru recuperarea sumei de bani furate şi pentru prinderea autorilor faptei, inculpatul B.M. a solicitat sprijinul inculpatului I.A. zis S.G., care era cunoscut ca o persoană respectată în cadrul lumii interlope din Bucureşti, fiind cunoscut totodată ca "recuperator" şi dispunând de o echipă specializată pentru acest gen de infracţiuni şi organizată într-o structură de tip mafiot, subordonaţii acestuia având funcţii de "colonel", "locotenent" sau "soldat".

În cursul serii zilei de 11 ianuarie 2000, la sediul firmei inculpatului B.M., situat în str. P. din Bucureşti, în afară de inculpatul I.A. şi echipa sa, s-au mai prezentat inculpaţii A.M., S.S., S.I., S.I.I., inculpaţii T.M.M.I, T.A.Ş., S.F., P.I.Ş. şi R.Ş., precum şi martorii B.F. şi N.A.V. După spusele acestuia din urmă, la sediul firmei inculpatul B.M., ca de altfel şi la discoteca acestuia D., se aflau cel puţin 50 - 60 persoane, angajaţi ai inculpatului B.M., care aşteptau să primească ordine de la acesta. în urma unor convorbiri telefonice purtate între inculpaţii B.M. şi A.M. cu martorul D.C., inculpaţii P.I.Ş. şi T.A.Ş. cu martorul D.C., precum şi între D.C. şi prietenul acestuia, partea vătămată R.V., partea vătămată a fost atrasă la sediul firmei inculpatului B.M. în vederea clarificării situaţiei privind banii furaţi.

În jurul orelor 22,00 - 22,30, partea vătămată R.V. s-a deplasat la sediul firmei inculpatului B.M., în str. P. din Bucureşti, cu autoturismul său personal despre care se afirmase că fusese observat în apropierea locului faptei de furt în aceeaşi zi.

Partea vătămată a fost întâmpinată de inculpaţii B.M., A.M. şi I.A., a fost introdusă într-unul din birourile societăţii unde a fost supusă agresiunilor fizice şi morale, pentru a fi determinată să restituie suma de bani presupus furată de partea vătămată de la inculpatul B.M. În timp ce partea vătămată era supusă agresiunilor fizice, inculpaţii I.A., T.A.Ş. şi P.I.Ş. au purtat mai multe convorbiri telefonice cu martorul D.C. căruia i-au comunicat faptul că partea vătămată se afla la sediul firmei inculpatului B.M. şi nu va fi eliberată până în momentul în care va restitui banii furaţi. Totodată, martorului D.C. i s-a cerut să discute telefonic cu partea vătămată pentru a o determina să restituie suma de bani presupus furată.

Pentru a nu mai fi supus agresiunilor fizice şi morale, partea vătămată R.V. a afirmat în faţa celor prezenţi că ar fi participat la săvârşirea furtului împreună cu partea vătămată D.C., cunoscând faptul că acesta este conducător auto la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti şi sperând totodată că va reuşi să creeze o temere în conştiinţa agresorilor, prin invocarea instituţiilor publice. Partea vătămată a constatat că invocarea instituţiilor publice nu este de natură să schimbe atitudinea agresorilor săi, fapt confirmat de însăşi împrejurarea că aceştia i-au cerut să îi conducă la domiciliul părţii vătămate D.C. Înainte de plecarea la domiciliul părţii vătămate D.C., inculpatul I.A. şi-a însuşit din portmoneul părţii vătămate R.V. suma de 500 dolari, afirmând, după spusele părţii vătămate că suma respectivă reprezintă "plată pentru deranjul său". Partea vătămată R.V. a afirmat că în portmoneu a avut suma de 2.000 dolari SUA, fapt confirmat şi de concubina sa, martora N.M.

În cursul nopţii de 11/12 ianuarie 2000, în jurul orelor 4,00, partea vătămată R.V. a fost transportată la domiciliul părţii vătămate D.C., cu autoturismul aparţinând inculpatului B.M., condus de acesta, în autoturism aflându-se H.A. şi A.M. Ajunşi în faţa imobilului în care domicilia partea vătămată D.C., partea vătămată R.V. a purtat o discuţie telefonică cu acesta, folosind telefonul său mobil şi a rugat-o să coboare în faţa blocului, sub pretextul că are nevoie să îi restituie o sumă de bani pe care i-o înmânase cu o zi înainte. Partea vătămată D.C. a coborât în faţa blocului fiind îmbrăcat cu o pijama peste care îmbrăcase un trening şi a fost imediat flancată şi lovită de cei trei inculpaţi, după care a fost introdusă în autoturismul inculpatului B.M. în care se afla şi partea vătămată R.V., cele două părţi vătămate au fost transportate înapoi la sediul firmei inculpatului B.M. În perioada în care cei sus-menţionaţi erau plecaţi la domiciliul părţii vătămate D.C., martorul D.C. împreună cu M.C. şi alţi 4 - 5 prieteni, s-au deplasat la sediul firmei inculpatului B.M. unde au aflat de la învinuiţii P.I.Ş. şi T.A.Ş. că partea vătămată R.V., împreună cu inculpaţii B.M., I.A. şi A.M. erau plecaţi la domiciliul părţii vătămate D.C., odată cu aceştia plecând şi martorul B.F. Totodată învinuiţii i-au comunicat martorului D.C. că partea vătămată R.V. a recunoscut că este autorul furtului, împreună cu partea vătămată D.C.

Observând că la sediul firmei inculpatului B.M. există circa 30 - 40 persoane şi o stare foarte tensionată, martorul D.C. s-a reîntors acasă, rugându-l pe martorul M.C. să aştepte întoarcerea inculpaţilor şi a părţilor vătămate şi să-i comunice acest lucra.

După plecarea sa, martorul D.C. a fost înştiinţat telefonic despre reîntoarcerea inculpaţilor şi a părţilor vătămate, de către prietenul său M.C., acesta afirmând că a fost ameninţat cu pistolul de către inculpatul I.A. şi oamenii acestuia care aveau cagule pe faţă şi erau înarmaţi fiind obligat să părăsească împrejurimile firmei inculpatului B.M., în caz contrar fiind ameninţat cu moartea. Părţile vătămate R.V. şi D.C. au fost agresate fizic şi moral de către inculpaţii B.M., I.A. şi A.M., cerându-li-se să restituie banii furaţi. Partea vătămată a încercat încă o dată să scape de agresiunile fizice la care era supus, afirmând că furtul banilor a fost săvârşit de el, împreună cu prietenii săi D.C. şi M.C. După această afirmaţie, martorul D.C. a fost sunat pe telefonul mobil de către inculpaţii I.A. şi A.M., care i-au cerut să restituie banii furaţi, fiind totodată ameninţat cu moartea. Pentru a scăpa de eventualele agresiuni, martorul D.C. a părăsit municipiul Bucureşti, plecând în Ploieşti unde a locuit la prietenul său, S.G.C.

D.C. a aflat în zilele următoare că locuinţa părinţilor săi din localitatea Greceanca, judeţul Buzău, a fost incendiată, fapt confirmat telefonic de inculpatul B.M. şi alte persoane din anturajul acestuia, care nu au fost nominalizate, explicându-i-se faptul că incendierea reprezintă doar un "avertisment". În perioada 11 - 13 ianuarie 2000, D.C. a fost sunat telefonic şi de martorul B.F. care i-a confirmat faptul că partea vătămată R.V. este sechestrată de oamenii inculpatului B.M. şi ai inculpaţilor I.A. şi A.M., este supus agresiunilor fizice şi va fi reţinut de aceştia până în momentul în care vor fi recuperaţi banii sustraşi de la inculpatul B.M. În grupul care se ocupa de recuperarea banilor a apărut şi învinuitul R.G. zis D. care, la rândul său, a exercitat agresiuni fizice şi morale asupra părţilor vătămate în vederea determinării acestora să restituie suma de care erau acuzaţi că au sustras-o.

Agresiuni fizice asupra părţii vătămate R.V. au fost exercitate şi de inculpatul S.F. care, drept răzbunare pentru o cauză civilă dedusă judecăţii în care au fost adversari, i-a fracturat părţii vătămate degetul mic de la mâna stângă.

Cele două părţi vătămate au fost păzite în permanenţă de inculpaţii S.I., S.S. şi S.I.I., precum şi de inculpaţii T.M.M.I, T.A.Ş., P.I.Ş. şi S.F. Totodată, în locurile în care părţile vătămate au fost sechestrate, s-a prezentat şi inculpata L.L.C., prietena inculpatului S.S., aceasta acceptând tratamentul dureros aplicat părţilor vătămate de către inculpaţi, constând în agresiuni fizice şi morale, părţile vătămate fiind lovite, cu pumnii şi picioarele, precum şi cu diferite obiecte contondente (răngi de fier, cozi de lopată) sau fiind arşi cu bări de oţel înroşite în foc.

În ziua de 18 ianuarie 2000, martorul D.C. a sesizat organele de poliţie din Bucureşti cu faptul că partea vătămată R.V. este lipsită de libertate în mod ilegal, acelaşi lucru fiind făcut şi de martora N.M., concubina aceleiaşi părţi vătămate la data de 20 ianuarie 2000.

Partea vătămată R.V. a fost mutată şi lipsită de libertate în mod ilegal în mai multe imobile aparţinând inculpatului B.M., de pe raza municipiului Bucureşti, în speţă, la discoteca D. şi la un imobil de pe str. I.G., până în ziua de 7 februarie 2000, în aceste imobile fiind uneori prezentă şi partea vătămată D.C., cele două părţi vătămate fiind în permanenţă agresate fizic şi moral.

În intervalul 12 - 19 ianuarie 2000, într-o zi care nu a putut fi stabilită, cele două părţi vătămate au fost transportate la o biserică părăsită, care ulterior a fost identificată ca fiind biserica din cimitirul Giuleşti-Sârbi, unde inculpaţii B.M., I.A., S.I., S.S., precum şi inculpatul R.G. le-au agresat din nou fizic şi moral, producându-le acestora mai multe leziuni, ameninţându-le cu moartea şi înscenând o executare prin spânzurătoare părţii vătămate R.V., părţile vătămate afirmând că agresorii erau înarmaţi cu pistoale şi obiecte contondente.

Partea vătămată R.V. a afirmat că atât ea cât şi partea vătămată D.C. au fost examinate din punct de vedere medical de o persoană care s-a prezentat ca fiind medic, acesta prezentând agresorilor consecinţele sale şi stabilind îngrijirile medicale de care cele două părţi vătămate aveau nevoie. Datorită apariţiei în paginile ziarelor a unui comunicat privind dispariţia părţii vătămate D.C. şi stabilindu-se că aceasta nu a participat la săvârşirea furtului, inculpatul B.M. a eliberat-o în ziua de 19 ianuarie 2000, ameninţând-o că în cazul în care va sesiza organele de poliţie, va fi omorâtă împreună cu familia sa. Pentru a cumpăra tăcerea părţii vătămate D.C., inculpatul B.M. i-a achitat acesteia ratele la autoturismul personal D. în valoare de 18.000.000 ROL şi i-a asigurat un sejur la munte de 2 zile, împreună cu o persoană de sex feminin de moravuri uşoare.

Totodată, inculpatul B.M. a angajat partea vătămată, D.C. la firma sa, deoarece acesteia îi fusese desfăcut contractul de muncă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6 Bucureşti, ca urmare a absenţelor nemotivate în perioada 12 - 19 ianuarie 2000. Partea vătămată D.C. nu a povestit familiei sale cele întâmplate.

În ziua de 12 ianuarie 2000, deoarece hainele cu care era îmbrăcată partea vătămată R.V. erau murdare de sânge, datorită agresiunilor fizice la care aceasta fusese supusă, inculpatul B.M. i-a cerut părţii vătămate să se dezbrace de hainele cu care fusese îmbrăcat, oferindu-i haine de schimb, pe care inculpatul le cumpărase special pentru aceasta. Fiind de faţă în acel moment, inculpata L.L.C. a afirmat că hainele părţii vătămate sunt de calitate şi le doreşte pentru sine şi profitând de neputinţa părţii vătămate de a se opune, inculpata şi-a însuşit hainele acesteia, pe care le-a transportat la subunitatea Crângaşi aparţinând SC N. SA Bucureşti, solicitând ca acestea să fie curăţate şi plătind suma de 123.500 ROL. Pe bonul eliberat de unitatea N. au fost stipulate obiectele de vestimentaţie lăsate la curăţat cu menţiunea că acestea prezentau urme de sânge.

La rândul său şi partea vătămată D.C. a fost obligată să schimbe hainele sale murdare de sânge, fiind îmbrăcată cu haine achiziţionate în acest scop de inculpatul B.M.

În perioada 19 ianuarie - 7 februarie 2000 inculpaţii I.A. şi A.M., precum şi R.G. au mai participat sporadic la lipsirea de libertate a părţii vătămate R.V., în final aceştia retrăgându-se din această acţiune, deoarece inculpatul B.M. nu îşi respectase promisiunile făcute cu privire la plata unor recompense, acesta din urmă amânând aceste plăţi până la momentul recuperării efective a banilor furaţi.

În ziua de 4 februarie 2000, inculpatul B.M. s-a deplasat în localitatea Breaza, judeţul Prahova, la vila sa, unde s-a întâlnit cu martorul R.P., persoana care deţinea cheile vilei şi se ocupa de îngrijirea acesteia. În timpul discuţiilor, inculpatul B.M. a comunicat acestuia că la vila sa va veni un grup de prieteni ai inculpatului pentru a petrece câteva zile, cerându-i totodată martorului să îi înmâneze cheile de la vilă.

În ziua de 7 februarie 2000, inculpaţii S.I., S.S. şi L.L.C. au transportat partea vătămată R.V. la vila inculpatului B.M. din localitatea Breaza, unde aveau obligaţia să îl păzească şi să îl ascundă totodată, deoarece în Bucureşti demaraseră cercetările de căutare a părţii vătămate.

În perioada 7 - 14 februarie 2000, partea vătămată R.V. a fost lipsită de libertate în mod ilegal în vila inculpatului B.M. de la Breaza, de către cei trei inculpaţi arătaţi mai sus, partea vătămată nemaifiind supusă aceluiaşi gen de agresiuni, ci, în principal, agresiunile exercitate asupra acesteia au fost de ordin moral, inculpaţii ieşind în exteriorul vilei doar în timpul nopţii, pe rând, fără partea vătămată, pentru a se ascunde de privirile eventualilor martori. De regulă, împrejurimile vilei erau cercetate de inculpata L.L.C., aceasta neavând posibilitatea să păzească singură partea vătămată.

În noaptea de 14 februarie 2000, în jurul orei 3,00, profitând de un moment de neatenţie al inculpaţilor S.I., S.S. şi L.L.C., care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, partea vătămată şi-a recuperat actele de identitate care se aflau la cei trei inculpaţi şi a părăsit vila în care se afla sechestrat, escaladând o fereastră care nu era asigurată cu sistem de încuiere.

Recunoscând împrejurările şi topografia localităţii Breaza, partea vătămată a fugit din vilă prin grădina aflată în spatele acesteia, a sărit gardul împrejmuitor şi şi-a continuat alergarea pe pajiştea învecinată cu terenul vilei, reuşind să ajungă la complexul A. din localitatea Breaza, care era păzit de gardianul public B.A. Partea vătămată R.V. a solicitat gardianului public să îl ascundă, povestindu-i pe scurt motivele pentru care îi solicita acest lucru. B.A. a anunţat Corpul Gardienilor Publici din localitatea Breaza care, la rândul lor, au sesizat organele de poliţie din Breaza, cerând sprijinul urgent al acestora. Din declaraţia lui B.A., a rezultat că partea vătămată R.V. era epuizată fizic, rănită pe braţe, acuzând chiar o fractură la braţul stâng, starea psihică a părţii vătămate fiind aceea a unui om hăituit, avea privirea rătăcită, vorbea incoerent, era foarte speriată şi solicita în permanenţă să fie ascuns, cerând insistent gardianului să fie împuşcat în cazul în care cei care l-au sechestrat reuşesc să-l găsească.

La scurt timp după evadarea părţii vătămate, inculpaţii S.S., S.I. şi L.L.C. au sesizat lipsa părţii vătămate şi imediat au plecat în căutarea acesteia cu autoturismul cu care efectuaseră deplasarea, inculpaţii străbătând circa două ore suprafeţe din Breaza unde considerau că partea vătămată s-ar fi putut afla. Momentul plecării şi reîntoarcerii celor trei inculpaţi a fost sesizat de acelaşi martor R.P. al cărui domiciliu de învecinează cu vila inculpatului B.M. După reîntoarcerea la vilă, cei trei inculpaţi au încercat să şteargă urmele prezenţei părţii vătămate în vila, iar în jurul orei 10,00, au părăsit vila cu intenţia de a se reîntoarce la Bucureşti. În dimineaţa zilei de 14 februarie 2000, au fost formate echipe operative de către organele de poliţie şi parchet, cei trei inculpaţi fiind identificaţi şi reţinuţi pe raza localităţii Breaza de către un echipaj de poliţie. În localitatea Breaza s-au deplasat în cursul dimineţii de 14 februarie 2000 şi martorii D.C. şi M.C. cu un autoturism condus de S.G.C.

La verificarea respectivului autoturism, s-a constatat că în portiera stângă faţa a acestuia se afla un pistol semiautomat marca S. şi 12 cartuşe calibru 7,65 mm, pistolul prezentând cartuş pe ţeavă. Împreună cu partea vătămată R.V., organele de poliţie au refăcut traseul parcurs de către acesta în sens invers, începând cu complexul A. şi terminând cu locul în care se afla situată vila inculpatului B.M. Fără a pătrunde în locuinţă, partea vătămată a relatat cu lux de amănunte în faţa martorului R.P., aspectul interior al vilei (mobilier, dotări interioare, topografie etc.), precum şi locuri în care partea vătămată, în mod intenţionat şi-a aplicat impresiuni digitale. Cele relatate de către partea vătămată au fost confirmate în momentul efectuării percheziţiei domiciliare la vila inculpatului B.M., percheziţie efectuată în prezenţa martorului R.P. şi a inculpatei L.L.C. Partea vătămată R.V. a fost examinată din punct de vedere medico-legal la I.M.L. M.M. Bucureşti, constatându-se că aceasta prezintă leziuni care necesită pentru vindecare un număr de 20 - 30 zile îngrijiri medicale. Leziunile existente pe corpul părţii vătămate au fost evidenţiate în certificatul medico-legal, printre acestea fiind de remarcat: "fractură 1/3 medie inferioară cominativă cu deplasare de cubitus stâng", partea vătămată fiind supusă unei intervenţii chirurgicale la data de 21 februarie 2000; "entorsă genunchi drept"; "multiple cicatrice în toate zonele corpului," apreciindu-se că leziunile existente au fost produse prin lovire cu şi de corpuri dure, prin acţiunea unor obiecte dure ascuţite şi prin acţiunea unor obiecte agenţi traumatici fizic cu temperatură înaltă. În urma examinării urmelor papilare şi ale mucurilor de ţigări din interiorul vilei aparţinând inculpatului B.M., s-a constatat că în interiorul acesteia s-au aflat atât inculpaţii S.S., S.I., L.L.C., cât şi partea vătămată R.V. În urma relatărilor părţilor vătămate R.V. şi D.C. au fost identificate imobile din Bucureşti aparţinând inculpatului B.M., în care cele două părţi vătămate au fost sechestrate şi supuse unor agresiuni fizice şi morale, precum şi biserica părăsită din cimitirul Giuleşti-Sârbi unde cele două părţi vătămate au fost transportate.

Din imobilul situat pe str. G., s-au ridicat urme papilare care au fost analizate tehnico-ştiinţific, constatându-se că acestea aparţin inculpatului S.I.I., inculpatul negând că ar fi fost prezent vreodată în acel imobil.

Din declaraţiile părţii vătămate R.V. a rezultat faptul că T.M.M., pentru a induce în eroare organele de poliţie şi familia părţii vătămate, în ziua de 8 februarie 2000 a trimis prin mandatul telefonic suma de 4.000.000 ROL mamei părţii vătămate R.M., înscriind la rubrica "expeditor" numele părţii vătămate, mandatul fiind trimis din judeţul Argeş.

Tot din declaraţiile părţii vătămate R.V., în noaptea de 12 ianuarie 2000, din ordinul inculpatului B.M., a fost mutat din locul de parcare situat în faţa firmei inculpatului, autoturismul părţii vătămate, în vederea disimulării locului în care partea vătămată era sechestrată. Autoturismul a fost identificat de organele de poliţie din Bucureşti, fiind în stare de funcţionare.

Din declaraţiile părţilor vătămate, coroborate cu probele existente la dosarul cauzei, a rezultat că în perioada în care acestea au fost sechestrate, violenţele fizice şi morale au fost exercitate timp de mai multe ori pe zi şi uneori noaptea, de inculpaţii I.A., B.M., A.M., S.I., S.S., precum şi de inculpatul R.G. În timpul în care părţile vătămate erau lăsate să îşi revină de pe urma violenţelor exercitate asupra lor, erau lăsate să doarmă, paza acestora efectuându-se în ture, zi şi noapte, de inculpaţii S.I., S.S. şi de T.M.M.I, T.A.Ş., P.I.Ş. şi S.F. În fiecare zi, la violenţele exercitate asupra părţilor vătămate a asistat şi inculpata L.L.C., aceasta aflându-se în relaţii intime cu inculpatul S.S. În momentul identificării inculpatului I.A. a fost percheziţionat autoturismul acestuia care era condus de martorul G. (I.) R.M., în interior fiind depistate o vestă antiglonţ, trei măşti, un pistol cu gaze marca N. calibru 9 mm, 50 cartuşe cu încărcătură iritant-lacrimogenă, un cuţit cu lamă rabatabilă în lungime de 18 cm, un castet telescopic elastic în lungime de 45 cm, toate obiectele găsite aparţinând inculpatului I.A.

La momentul identificării inculpatului S.I.I., acesta şi-a declinat o identitate falsă în faţa organelor de poliţie, afirmând că se numeşte S.R.G. şi oferind date de stare civilă necorespunzătoare adevărului. Prin verificarea urmelor dactiloscopice, s-a dovedit adevărata identitate a inculpatului S.I.I., datele de stare civilă false oferite de acesta aparţinând fratelui său, S.S.G.

În ce îi priveşte pe inculpaţii T.A.Ş. şi P.I.Ş. instanţa de fond a reţinut că probele administrate în cauză nu pot duce la concluzia vinovăţiei acestor inculpaţi, nefiind întrunite elemente constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.

S-a apreciat, referitor la infracţiunea de lipsire de libertate, prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpaţilor, că, prezenţa acestora la sediul firmei inculpatului B.M. nu s-a datorat intenţiei la infracţiunile de a lipsi părţile vătămate de libertate.

În speţă, celor doi inculpaţi le-a lipsit reprezentarea că în urma acţiunii sau inacţiunii lor victimele au fost lipsite în mod ilegal de libertate, dorind sau măcar acceptând producerea acestor urmări.

Ca urmare s-a constatat că lipseşte intenţia de a lipsi părţile vătămate de libertate şi s-a dispus achitarea inculpaţilor pentru cele două infracţiuni de lipsire de libertate în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Acelaşi temei al achitării a fost avut în vedere şi în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen. constatându-se, că cei doi inculpaţi nu au făcut parte dintr-o grupare cu caracter organizat şi nu au acţionat conform unui program iniţiat de inculpatul B.M.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, invocând, printre altele şi greşita achitare a inculpaţilor T.A.Ş. şi P.I.Ş.

Cu privire la acest motiv de apel, Curtea l-a apreciat ca neîntemeiat, arătând că în mod corect prima instanţă a reţinut nevinovăţia celor doi inculpaţi.

În acest sens s-a argumentat că probele administrate în cauză nu au format convingerea instanţelor că cei doi inculpaţi au avut intenţia să participe la lipsirea de libertate a părţilor vătămate şi că făceau parte dintr-o grupare constituită tocmai pentru a recupera o eventuală sumă de bani sustrasă.

Împotriva deciziei pronunţate în apel au declarat recurs, alături de inculpaţii condamnaţi, şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti criticând soluţia de achitare a inculpaţilor T.A.Ş. şi P.I.Ş. susţinându-se în motivele de recurs că instanţele au comis o gravă eroare de fapt.

Prin Decizia penală nr. 4447 din 13 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul formulat de procuror, a casat hotărârile primelor două instanţe cu privire la achitarea inculpaţilor şi a pronunţat o nouă hotărâre pe fond, prin care a dispus condamnarea la 7 ani închisoare a inculpatului P.I.Ş. pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal [faptă prevăzută şi sancţionată de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.] şi la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni [faptă prevăzută şi sancţionată de art. 323 alin. (1) C. pen.].

Ca urmare a contopirii pedepselor aplicate, inculpatul P.I.Ş. a fost condamnat să execute o pedeapsă de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Pedepse identice i-au fost aplicate şi coinculpatului T.A.Ş.

Pentru a pronunţa hotărârea de condamnare, instanţa de ultim control judiciar a arătat că probele administrate în cauză atestă în mod indubitabil că faptele comise de cei doi inculpaţi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni.

Astfel, inculpaţii T.A.Ş. şi P.I.Ş. au determinat telefonic pe partea vătămată R.V. să se prezinte la adresa din str. P. unde a fost sechestrată asigurându-l că nu i se va întâmpla nimic.

De asemenea, s-a arătat că cei doi inculpaţi au făcut parte din grupul condus de inculpatul B.M. şi au participat la lipsirea de libertate a părţilor vătămatei.

S-a făcut referire la declaraţia martorului B.F. care a declarat că inculpaţii P.I.Ş. şi T.A.Ş. au primit un telefon, inculpatul B.M. cerându-le să se deplaseze la firma sa pentru a discuta m legătură cu R.V.

A fost avută în vedere şi declaraţia martorei N.M., concubina părţii vătămate R.V., care a precizat că acesta din urmă, în noaptea de 11 ianuarie 2000 a primit telefon de la trei persoane şi, din discuţiile purtate a înţeles că se numeau A., (porecla inculpatului T.A.Ş.), M. şi S., cei trei acuzând pe partea vătămată R.V. că ar fi sustras o sumă mare de bani şi i-au solicitat să se întâlnească cu ei într-un anumit loc. A mai susţinut martora că ulterior partea vătămată a avut o convorbire telefonică cu D.C., iar din discuţia acestora martora a reţinut că inculpatul T.A.Ş. îi cerea părţii vătămate R.V. să se întâlnească, acuzând-o de furtul unei sume foarte mare de bani.

Martorul D.C., în depoziţia sa a declarat că în seara zilei de 11 ianuarie 2000 şi respectiv în dimineaţa zilei de 12 ianuarie 2000 a primit telefon, în mai multe rânduri de la inculpaţii I.A., (zis S.G.), de la A. (porecla inculpatului T.A.Ş.) şi P.I.Ş. care, după ce i-au făcut cunoscut că partea vătămată R.V. este la ei, i-au cerut să-l convingă să le dea banii furaţi pentru a înceta agresiunile exercitate asupra acestuia.

Inculpaţii i-au spus martorului "că îl vor ţine pe V. la ei" până le va restitui banii, iar dacă nu o va face "îl vor omorî".

Acelaşi martor a mai afirmat că, deplasându-se la biroul inculpatului B.M., a aflat de la inculpaţii P.I.Ş. şi T.A.Ş. că inculpatul plecase împreună cu I.A. şi A.M. să-l aducă pe partea vătămată D.C. pentru că V.R. ar fi recunoscut săvârşirea furtului împreună cu acesta.

Pe de altă parte, partea vătămată R.V. a declarat că inculpatul T.A.Ş. i-a comunicat telefonic că se află pe str. P. împreună cu inculpaţii P.I.Ş. şi B.M. şi în urma convorbirilor telefonice avute cu T.A.Ş. şi P.I.Ş., părţii vătămate i s-a solicitat să se întâlnească cu aceştia şi a fost asigurat că nu se va întâmpla nimic şi va fi lăsat să plece acasă, dacă se va confirma faptul că nu este el autorul furtului.

Ulterior, partea vătămată R.V. a relatat că s-a dus să se întâlnească cu cei trei la firma inculpatului B.M. unde a fost băgat într-o cameră în care se aflau inculpaţii A.M., I.A., T.A.Ş., P.I.Ş. şi B.M., iar apoi a fost luat cu forţa şi coborât în subsolul imobilului de către inculpatul I.A. În subsol au coborât şi inculpaţii P.I.Ş. şi T.A.Ş.

În timp ce partea vătămată R.V. era supusă agresiunilor fizice, cei doi inculpaţi T.A.Ş. şi P.I.Ş. au purtat convorbiri telefonice cu martorul D.C. căruia i-au cerut să-l lămurească pe partea vătămată să restituie suma de bani, spunându-i martorului că R.V. este vinovat şi va fi reţinut până când problema se va rezolva de către ei.

În plus, partea vătămată R.V. a relatat că inculpaţii P.I.Ş. şi T.A.Ş. i-au cerut să facă tot posibilul să-l scoată afară din casă pe D.C. (C.) şi să stabilească un loc de întâlnire, precizând că pe perioada lipsirii sale de libertate şi a celeilalte părţi vătămate D.C., cei doi inculpaţi au asigurat paza.

Din analiza acestor probe, Curtea Supremă a concluzionat că inculpaţii P.I.Ş. şi T.A.Ş. au avut un rol bine determinat în derularea activităţii infracţionale în ansamblul său, acţionând cu intenţia manifestată de a lipsi de libertate părţile vătămate.

În mod constant partea vătămată R.V. a relatat cum a fost ademenit de inculpatul T.A.Ş. să se deplaseze la sediul firmei inculpatului B.M., unde se afla şi inculpatul P.I.Ş. şi unde a fost sechestrat şi agresat.

Aşa fiind a fost considerată evidentă participarea inculpaţilor la săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor prin actul de inculpare, respectiv lipsirea de libertate în mod ilegal a părţilor vătămate şi asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni.

S-a arătat că, pentru existenţa infracţiunii de lipsire de libertate este irelevant tratamentul la care este supusă victima şi mijloacele pe care le-a folosit inculpatul, fiind suficientă şi inducerea în eroare a victimei, aşa cum este cazul în speţă, respectiv ademenirea acesteia pentru a veni în locul în care a fost ulterior sechestrată.

Sub aspectul laturii subiective, s-a menţionat că, din probele administrate în cauză a rezultat fără dubiu că inculpaţii T.A.Ş. şi P.I.Ş. au avut reprezentarea atât a activităţii lor infracţionale cât şi a celorlalţi inculpaţi, în cadrul grupării din care au făcut parte având un rol determinat.

Pentru aceste considerente Curtea Supremă de Justiţie a constatat că se impune condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile de lipsire de libertate prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzute de art. 323 alin. (1) din C. pen., şi că, neprocedând astfel, instanţele au pronunţat hotărâri nelegale sub acest aspect, dispunându-se condamnarea inculpaţilor la pedepsele anterior menţionate.

Având în vedere soluţia instanţei de recurs şi epuizarea căilor interne de atac, condamnatul P.I.Ş. a formulat cerere, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, împotriva Statului Român invocând încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie, constând în faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a asigurat un proces echitabil, deoarece a reexaminat cauza şi i-a înrăutăţit situaţia fără să îl asculte sau să îi permită să aducă probe în apărare. Mai mult, urmare a acestei proceduri expeditive în care nu i s-a permis pregătirea apărării şi prezentarea acesteia în faţa instanţei de ultim grad, a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunţată la 10 aprilie 2012, definitivă în condiţiile art. 44 § 2 din Convenţie, a stabilit că a avut loc încălcarea dispoziţiilor art. 6 § 1 coroborat cu art. 6 § 3 (c) şi (d) din Convenţie, reţinând că, prin casarea hotărârilor de achitare pronunţate de primele două instanţe, Tribunalul Bucureşti şi, respectiv, Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit două acuzaţii în materie penală împotriva reclamantului, condamnându-l fără să îl asculte.

Lipsa ascultării inculpatului în persoană este şi mai dificil de conciliat cu cerinţele unui proces echitabil în circumstanţele specifice ale acestei cauze, unde instanţa de recurs a efectuat o evaluare a laturii subiective a pretinsei infracţiuni, respectiv intenţia reclamanţilor de a comite infracţiunile, şi a fost prima instanţă care i-a condamnat în acţiunea introdusă pentru a stabili o acuzaţie în materie penală împotriva lor.

Prin cererea de revizuire formulată de petentul condamnat P.I.Ş., în temeiul art. 4081 C. proc. pen. s-a solicitat desfiinţarea Deciziei nr. 4447 din 13 octombrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 4681/2002 şi trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului la secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând cererea de revizuire în raport cu dispoziţiile prevăzute de art. 4081 C. proc. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, a constatat că aceasta este întemeiată, arătându-se că unicul remediu apt a înlătura consecinţele încălcării dreptului la un proces echitabil, constatat prin hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, îl reprezintă desfiinţarea hotărârii instanţei de recurs şi dispunerea rejudecării cauzei de către această instanţă, cu respectarea drepturilor revizuentului.

Ca atare, prin Decizia penală nr. 27 din 11 februarie 2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul 5 judecători, a admis cererea de revizuire formulată de condamnatul P.I.Ş., a desfiinţat Decizia nr. 4447 din 13 octombrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 4681/2002, numai în ceea ce îl priveşte pe revizuentul P.I.Ş. şi a dispus trimiterea cauzei la secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru rejudecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti

S-a arătat că, în rejudecarea recursului, instanţa urmează să facă aplicarea dispoziţiilor art. 38514 raportat la art. 38516 C. proc. pen., respectiv să procedeze la ascultarea inculpatului şi la administrarea probelor, aşa cum s-a statuat prin hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată la 10 aprilie 2012, în parag. § 51 şi § 52.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 8 martie 2013, primul termen de judecată fiind fixat pentru data de 24 septembrie 2013.

Înalta Curte a apreciat că, din punct de vedere procedural, nu mai este necesară pronunţarea unei noi decizii prin care să se caseze hotărârea instanţei de apel cu reţinerea cauzei spre rejudecare, în condiţiile în care asupra necesităţii administrării de probe, respectiv ascultarea inculpatului intimat şi a martorilor, s-a pronunţat deja completul de 5 judecători atunci când a desfiinţat Decizia nr. 4447 din 13 octombrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală şi a dispus rejudecarea recursului promovat de către parchet.

S-a procedat la ascultarea inculpatului P.I.Ş., a părţii vătămate D.C. şi a martorilor N.M., D.C., B.G.F., B.M., M.C., S.S., A.M. şi I.A., pentru a verifica nemijlocit temeinicia criticilor formulate de către parchet şi incidenţa cazului de casare invocat. Toţi aceştia au relatat pe larg faptele la care au participat atât în noaptea de 11 ianuarie 2000, cât şi evenimentele petrecute ulterior acestei date, declaraţiile acestora fiind ataşate la dosarul cauzei.

Referitor la partea vătămată R.V., s-a dispus citarea sa şi emiterea unui mandat de aducere, sora sa, numită G.C., comunicând că aceasta locuieşte în prezent în Statele Unite ale Americii, necunoscând însă adresa exactă, la solicitarea Înaltei Curţi fiind pusă la dispoziţia instanţei o adresă de poştă electronică a acesteia.

Prin încheierea de şedinţă din data de 4 martie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus citarea părţii vătămate prin intermediul poştei electronice, punându-i-se în vedere să comunice o adresă pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, pentru audierea sa prin videoconferinţă sau pentru efectuarea unei comisii rogatorii.

Partea vătămată R.V. nu a răspuns în niciun fel acestei solicitări, iar apărarea şi Ministerul Public au învederat că nu formulează alte cereri referitoare la alte posibile demersuri care ar putea fi făcute pentru a realiza ascultarea intimatului parte vătămată, Înalta Curte constatând imposibilitatea administrării probei.

Pentru inculpatul P.I.Ş., instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri, constând şi în transcrierea înregistrării unui interviu acordat de către partea vătămată, în cuprinsul căruia aceasta face referiri la modul în care s-au petrecut faptele din data de 11 ianuarie 2000, precum şi înregistrarea video a acestuia.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivul de recurs al parchetului se circumscrie cazului de casare prevăzut de: dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., arătându-se că soluţia de achitare a inculpatului P.I.Ş. este rezultatul unei grave erori de fapt, probatoriul administrat în cauză susţinând vinovăţia acestuia.

În susţinerea criticilor formulate, s-a făcut referire la declaraţiile martorei N.M., ale părţii vătămate R.V. şi ale martorului D.C. S-a arătat că partea vătămată a relatat cum a fost determinată de către inculpatul T.A.Ş. care i-a comunicat telefonic că se află pe str. P., împreună cu inculpaţii P.I.Ş. şi B.M., după care, primii doi inculpaţi i-au solicitat să se întâlnească, asigurându-l că nu se va întâmpla nimic şi va fi lăsat să plece acasă dacă se va confirma că nu el este autorul furtului. De asemenea, s-a învederat că partea vătămată a atestat prezenţa permanentă a inculpaţilor T. şi P. în preajma sa, atât în momentul în care a fost introdus în camera de la sediul firmei inculpatului B., cât şi la momentul în care a fost luat şi coborât la subsolul imobilului de către inculpatul I.A.

Ministerul Public a mai arătat că, şi în ipoteza în care inculpatul P.I.Ş. nu ar fi agresat-o pe partea vătămată, activitatea acestuia ar fi îmbrăcat condiţiile complicităţii la săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, întrucât prin activitatea sa, alături de cea a coinculpatului T.A., s-au creat condiţiile favorabile pentru comiterea acestei fapte, iar pe plan intelectiv, inculpatul a avut reprezentarea faptului ca actele sale vor avea ca rezultat înlesnirea activităţii celorlalţi.

S-a făcut referire la jurisprudenţă care a statuat că "există complicitate indiferent de forma sub care se înfăţişează înlesnirea săvârşirii infracţiunii, nefiind necesar ca actul de ajutorare să fie indispensabil autorului - Tribunalul Suprem, secţia penală, Decizia nr. 69/1974 în R.R.D. 6/1974" şi, de asemenea că "pentru existenţa complicităţii nu este necesar sub aspect subiectiv o înţelegere prealabilă a complicelui cu autorul infracţiunii, fiind suficient ca el să aibă cunoştiinţă despre săvârşirea acesteia şi să ştie că prin activitatea sa ajută la comiterea ei - Tribunalul Municipiului Bucureşti, secţia a II-a penală, Decizia nr. 127/1982".

Concluzionându-se, s-a arătat că, cel puţin sub aspectul complicităţii, probatoriul administrat atestă, fără niciun echivoc, activităţile indirecte şi mediate ale inculpatului P.I.Ş. (alături de inculpatul T.A.) la săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Apărarea inculpatului a învederat faptul că în cauză nu se poate reţine o gravă eroare de fapt, în sensul dezvoltat de doctrină şi jurisprudenţă, parchetul solicitând doar o reapreciere a materialului probator administrat.

Instanţa reţine că, hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţa pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia în interesul legii nr. VIII din 9 februarie 2009, pornind de la explicaţiile dezvoltate anterior de doctrină, a definit noţiunea de "gravă eroare de fapt" statuând că incidenţa dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat soluţia adoptată.

În cauză se invocă ignorarea depoziţiilor date de către martorii N.M. şi D.C. precum şi ale părţii vătămate, probe care ar susţine punctul de vedere al Ministerului Public, respectiv vinovăţia inculpatului fie şi numai sub aspectul complicităţii la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.

În aceste condiţii, susţinerile apărării, în sensul că analiza criticilor parchetului nu ar putea fi făcută prin prisma prevederilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., întrucât nu s-ar circumscrie acestui caz de casare, este nefondată.

Pe de altă parte, casarea decizie definitive şi rejudecarea recursului are loc ca urmare a dispoziţiilor hotărârii completului de 5 judecători prin care s-a statuat asupra obligaţiei instanţei de recurs a proceda la administrarea nemijlocită a probelor, situaţie în care, în mod evident, acestea vor fi avute în vedere la pronunţarea prezentei hotărâri. Este de subliniat faptul că, cercetarea judecătorească efectuată în recurs a relevat şi împrejurări noi, rezultate din declaraţiile unor martori ce au avut calitatea de inculpaţi şi care nu au fost ascultaţi pe parcursul procesului penal sau care au negat, în cursul procesului finalizat cu pronunţarea unei hotărâri de condamnare, implicarea lor în săvârşirea faptelor (B.M. şi I.A.).

Verificând conţinutul probelor administrate pe parcursul procesului penal, având în vedere şi aspectele de fapt rezultate din administrarea nemijlocită a probelor testimoniale, Înalta Curte constată că, soluţia de achitare a inculpatului P.I.Ş. referitor participaţia sa la săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal a părţii vătămate R.V., este rezultatul ignorării unor împrejurări esenţiale care au susţinere în actele dosarului.

Astfel, Înalta Curte constată în primul rând că inculpatul P.I.Ş., alături de T.A. a avut un rol decisiv în stabilirea unei legături între B.M. şi partea vătămată R.V. şi ulterior venirea acesteia la imobilul din C.P., la sediul firmei martorului B.M.

În acest sens sunt avute în vedere declaraţiile părţii vătămate, ale martorei N.M., ale martorului D.C., dar şi declaraţiile inculpatului. Acesta din urmă nu contestă faptul că el şi T.A. au fost cei care au mijlocit contactul dintre B.M. şi partea vătămată R.V. Astfel, în declaraţia dată în recurs arată că el sau T.A. au fost contactaţi de B.M., care "ne-a întrebat dacă cunoaştem o persoană, pe nume V.R., dacă suntem prieteni cu el şi ce maşină are, cu ce se ocupă acesta. L-am întrebat pe B. de ce se interesează de V.R. dar acesta nu a vrut să ne spună nimic concret. Am refuzat să-i spun ce maşină are V.R. întrucât nici el nu ne-a spus de ce îl caută. Ulterior, eu sau T. l-am sunat pe R.V., însă acesta nu a răspuns Constatând că V.R. nu răspunde la telefon, l-am sunat pe D.C. Acesta a răspuns, iar eu i-am comunicat că M.B. se interesează de R.V., respectiv ce maşină are şi cu ce se ocupă. După o jumătate de oră, am fost sunat din nou de către B.M., care ne-a povestit că îl caută pe R.V. întrucât i-a dispărut din maşină o sumă mare de bani, în valută, şi că maşina lui R.V., un B.M.W., fusese văzut de nişte martori în apropierea autoturismului din care au fost sustraşi banii. B. aflase că R.V. frecventa cluburile din R. şi ne-a contactat pe noi, întrucât eram singurele persoane din R. pe care le cunoştea. L-am sunat din nou pe D.C. şi i-am comunicat amănuntele pe care le aflasem de la B.M., respectiv motivele pentru care acesta îl căuta pe V.R. I-am spus şi faptul că ne-a invitat la el la firmă şi că l-am refuzat. C.D. ne-a spus că o posibilitate de a vedea ce vrea concret B. de la V.R. era să ne ducem la firma acestuia din C.P. şi că în acest fel ar evita atât el cât şi V.R. eventuale probleme cu B.

Iniţial l-am refuzat, spunându-i că suntem la lucru, însă D.C. a insistat, spunându-ne că nu va dura decât un sfert de oră şi că ne roagă acest lucru, având în vedere relaţia de prietenie ce exista între noi.

L-am sunat din nou pe B. şi i-am spus că vom veni la sediul firmei lui, să vedem ce vrea concret cu V.R. Am acceptat să merg să mă întâlnesc cu B., întrucât am considerat că altfel stau de vorbă doi oameni, faţă în faţă, decât la telefon. Am dorit să aflu ce probe avea B. împotriva lui R.V. ".

Aspectele sunt confirmate şi de către martorul D.C. care arată că el este cel care i-a rugat pe P.I.Ş. şi T.A. să meargă la sediul firmei lui B.M. să vadă despre ce este vorba "în noaptea de 11 ianuarie 2000 îmi amintesc că am fost sunat de către P.Ş., care era împreună cu T.A., care m-au întrebat de V.R., dacă ştiu ceva de el, unde este pentru că un domn, B.M., se interesează de el. Le-am spus că nu ştiu unde este. Îl bănuiau cumva de furtul unei sume mari de bani.

După circa 20 de minute, o jumătate de oră, au revenit cu un telefon, întrebându-mă iarăşi de V.R, dacă am dat de el, că acest B. insistă să dea de el şi că îi invită pe P.Ş. şi T.A. la el la firmă. I-am rugat să meargă, să vadă despre ce este vorba.

Între timp, am discutat şi cu V.R., întrebându-l dacă ştie ceva de un anume furt. Mi-a spus că nu are absolut nicio legătură, că a fost la sală toată ziua. La un moment dat m-au sunat cei doi, P.Ş. şi T., spunându-mi că au ajuns la firmă la B. şi că acesta are o bucată de hârtie cu un număr de maşină al unui B.M.W. negru. Vorbind iarăşi cu V.R. l-am întrebat dacă sigur nu are nicio legătură cu acest furt şi i-am spus să meargă la sediul firmei lui B. să lămurească acest aspect."

Dacă martorul D.C. l-a sfătuit sau nu pe R.V. să meargă la sediul firmei lui B., este o împrejurare care nu este lămurită cu certitudine. În declaraţia dată în faza de urmărire penale, partea vătămată a arătat că în seara zilei de 11 ianuarie 2000 a fost contactat telefonic de către D.C. care i-a fi comunicat că autoturismul ce îi aparţine ar fi fost văzut într-un anumit loc din Bucureşti de unde s-ar fi sustras o sumă de bani în valută, de aproximativ 400.000 dolari SUA şi că "mă sfătuieşte să scot cartela din telefonul mobil şi să introduc cartele prietenei mele şi să nu răspund decât la apelurile lui. Menţionez faptul că D.C. mi-a spus la telefon că acest zvon privind furtul valutei, în care ar fi fost implicată maşina mea, l-a primit de la o persoană pe nume A., pe care îl ştiu şi eu personal ca fiind bodyguard la clubul T. din R.". În faţa primei instanţe nu s-a insistat asupra acestui aspect, din susţinerile părţii vătămate rezultând că decizia i-ar fi aparţinut, în urma discuţiei telefonice avută cu T.A. şi B.M. Nici martora N.M., prietena lui R.V. din acel moment, nu a avut o poziţie constantă, care să conducă la lămurirea acestui aspect. La momentul la care a sesizat organele de poliţie, cu privire la dispariţia părţii vătămate, respectiv 18 ianuarie 2000 a susţinut că în jurul orelor 24,00 - 1,00 a vorbit la telefon cu trei persoane "cărora le-a spus A., M. sau M. şi S., aceştia fiind toţi trei în acelaşi loc. În urma discuţiei purtate în jurul orei 1,00 noaptea s-a îmbrăcat şi a plecat de la garsoniera unde locuiam fără a-mi spune exact locul, dar spunându-mi că pleacă să se întâlnească cu ei. După ce a vorbit cu cei trei la telefon, prietenul meu l-a sunat pe C.D. zis P. şi a purtat o discuţie, la telefon din care am reţinut că cei trei care-l sunaseră îi cereau să se întâlnească cu ei şi îl acuzau că ar fi furat dintr-o maşină o sumă foarte mare de bani ", iar în faţa instanţei de recurs că D.C. l-a sfătuit să meargă să vorbească cu persoana ce îl acuza de furtul banilor, dacă se consideră nevinovat, spunându-i că de faţă vor fi P. şi T. care vor asista la discuţii.

Împrejurarea nu prezintă o relevanţă deosebită, ceea ce este important în cauză, este faptul că ulterior partea vătămată a luat personal legătură cu T.A. şi cu inculpatul, în perioada în care aceştia se aflau în imobilul din C.P.

Astfel, în aceeaşi declaraţie, dată la scurt timp după eliberarea sa, partea vătămată arată ".. în jurul orelor 23,30 m-am gândit că ar fi bine să-l sun şi pe A. pentru a-mi confirma sau nu cele spuse de C.D. Am obţinut legătura cu acesta, mi-a confirmat faptul că este adevărat cu privire la furtul valutei şi mi-a spus că în acel moment se află pe str. P., vis a vis de benzinăria S., împreună cu un alt bodyguard, ce este coleg cu el la clubul T. din R., pe nume Ş. cu persoana căreia i-au dispărut banii. Mai arăt că în urma convorbirilor purtate cu aceştia, am fost invitat şi asigurat că dacă se va confirma faptul că nu sunt eu, nu se va întâmpla nimic şi voi pleca acasă".

Discuţia telefonică este confirmată şi de inculpatul P.I.Ş. care, în recurs a susţinut că ". am fost sunat de R.V., care mi-a comunicat că la rândul său a fost sunat de D.C. care i-ar fi spus să vină în C.P. cu maşina sa pentru a discuta cu B.M. Mi-a spus că D.C. i-ar fi spus să vină singur întrucât noi (eu şi T.) vom asista la discuţii. I-am povestit şi lui V. motivele pentru care B. îl acuza de sustragerea banilor. V.R. a ajuns după încă o jumătate de oră la sediul firmei lui B., iar acesta a ieşit să-l întâmpine. Cred că trecuse o oră şi jumătate - două de la momentul când eu ajunsesem la firma lui B."

Martora N.M. confirmă de asemenea faptul că partea vătămată a discutat cu "A." şi cu alte persoane care se aflau împreună cu acesta, şi care îl acuzau de furtul unei sume de bani.

Aflându-se în imobilul din C.P., inculpatul P.I.Ş. cunoştea, percepea nemijlocit situaţia tensionată existentă acolo, generată de faptul că martorului B.M. i se sustrăsese o sumă extrem de importantă de bani. Starea de spirit din acele momente rezultă cu evidenţă din declaraţia martorului I.A. zis S.G. "în momentul în care am ajuns la firmă aveam asupra mea o armă automată, pe care am armat-o, fapt ce a produs panică în rândul celor prezenţi". Martorul învederează că P. şi T. erau la sediul firmei lui B.M. şi a avut o discuţie cu aceştia legată de motivul prezenţei lor.

Partea vătămată arată în declaraţiile sale că I.A. zis S.G. se afla la sediul firmei lui B.M. când el a sosit "am fost băgat într-o cameră şi acolo se aflau numiţii M., I.A. zis S.G., Ş.A., B., după care au mai intrat două persoane, cunoscându-i ca fiind B. şi M.". Aceasta confirmă şi faptul că I.A. avea asupra sa un mini uzi, relatând episodul plecării spre Giuleşti ". În timpul mersului am fost bătut de G., B.M. şi ameninţat că o să fiu împuşcat de jos în sus până am să recunosc. .. B. a scos din buzunarul din dreapta al canadienei un pistol asemănător M., G. un mini uzi iar M. un pistol negru având montat pe el un amortizor de coloarea neagră".

Instanţa de ultim control judiciar consideră relevantă, în ceea ce priveşte rolul inculpatului, declaraţia martorului B. care, recunoscând că P.I.Ş. a intervenit în favoarea părţii vătămată, solicitând ca aceasta să fie dezlegată, precizează "acesta a fost momentul în care şi-a arătat prietenia faţă de V.R. Arăt că dacă şi-ar fi arătat prietenia de la început, nu îl aducea pe V.R. nu aş fi cunoscut autorul şi nimic nu se întâmpla".

Ca atare, Înalta Curte constată că inculpatul a avut o contribuţie esenţială la stabilirea unei legături între B.M. şi partea vătămată, dar şi în venirea acesteia la sediu din C.P., unde primise asigurări că nu i se va întâmpla nimic. Or, aşa cum s-a arătat anterior, circumstanţele din acele momente - locaţie străină, miezul nopţii, în faţa unor persoane ce îi depăşeau numeric, care se aflau într-o stare de tensiune evidentă şi aveau deja conturată ideea că R.V. era autorul furtului, cel puţin una dintre acestea fiind înarmată, au fost percepute nemijlocit de către inculpat şi constituiau suficiente indicii, pentru orice persoană rezonabilă, pentru a realiza că pe partea vătămată nu o aştepta nicidecum o situaţie căreia să îi poată face faţă.

Inculpatul a susţinut în mod constant, inclusiv în declaraţia dată în faţa instanţei de recurs, că a intervenit şi a încercat să îi ia apărarea părţii vătămate în faţa persoanelor care îl agresau ".. Văzând că B. îl acuză pe V.R. că i-a sustras banii, i-am spus acestuia să cheme martorii, să-i confrunte cu V.R. şi să sesizeze organele de poliţie. I-am spus totodată că V.R. nu se ocupă cu furturi, el era şofer la un deputat.

Când am ajuns în subsolul clădirii, l-am văzut pe R.V. zgâriat pe faţă, prezenta urme de lovire şi am constatat că acesta era lovit de B., care îi cerea să-i dea banii. Eu şi T. am intervenit, ne-am băgat între B. şi V.R., pentru ca acesta să nu-l mai lovească spunându-i că este ilegal ce face, că nu este un mod normal de a reacţiona şi că ar trebui să se gândească raţional. I-am spus că nu poate pe baza unui petic de hârtie să acuze un om şi că ar fi mai bine să aducă martorii. B. ne-a spus că V. a recunoscut că ar fi furat banii împreună cu prietenii săi D.C., M.C. şi încă o persoană pe nume C., respectiv D.C. După ce noi am intervenit, B. a încetat,să-l mai lovească".

Probatoriul administrat în cauză confirmă doar parţial aceste susţineri şi demonstrează că, în realitate acţiunile inculpatului s-au circumscris unui dublu scop. Pe de o parte, încercarea de a-l ajuta pe B.M. să îşi recupereze suma de bani sustrasă, în speranţa obţinerii unei recompense (acest din urmă aspect, al recompensei, fiind conturat în urma audierilor din faţa instanţei de recurs), şi, pe de altă parte, evitarea violenţelor la care era supusă partea vătămată.

Astfel, partea vătămată a arătat în primele declaraţii că ".. Cei doi bodyguarzi mai sus menţionaţi au cerut celor care mă însoţeau să stea de vorbă cu mine. După ce m-au dezlegat, de la picioare şi de la mâini, cei doi bodyguarzi, pe nume Ş. şi A. mi-au zis să recunosc că am comis furtul de bani sau cu,cine am fost că problema este foarte serioasă şi va fi rău. Fiind întrebat cu cine am fost şi pentru că în ziua respectivă fusesem cu o cunoştinţă pe nume C. (vopsitorul) să-mi aleg vopseaua pentru vopsit maşina, am pronunţat numele acestuia"; "Ş. venit la mine, atunci l-am rugat să mă dezlege, el i-a cerut voie lui B., acesta a fost de acord. După ce am fost dezlegat la mâini şi la picioare, acesta mi-a spus mai mult rugându-mă: V., eu îţi sunt prieten, nu ştii ce te aşteaptă, te rog eu spune unde sunt banii sau cu cine ai fost în maşină, că vor să te arunce la câini, la pitbuli. Atunci, fiind foarte speriat am spus: Am fost cu C. în maşină".

Cele susţinute de către partea vătămată, referitoare la intervenţia proprie a inculpatului P.I.Ş. pentru recuperarea banilor sunt confirmate de B.M., ascultat în calitate de martor, care menţionează: "Având în vedere că nu recunoştea, l-am condus în biroul unde se aflau toţi ceilalţi, inclusiv P.I.Ş. Fiecare dintre cei prezenţă au încercat să îl determine să recunoască că a sustras banii şi să îi restituie. îmi mai amintesc că cei prezenţi au avut discuţii personale cu V.R., în camere separate, însă despre P.Ş. îmi amintesc că nu a avut o discuţie într-o altă cameră, ci în prezenţa celorlalte persoane. Îmi amintesc că P.I.Ş. i-a spus să îmi restituie banii, întrucât a fost prins şi totul s-a terminat La un moment dat lucrurile au degenerat, fiecare dintre aceştia aveau intenţia de a lua nişte bani şi duceau o negociere proprie cu V.R.".

Acesta este şi motivul pentru care, persoanele din grupul lui B.M. acceptau prezenţa inculpatului P.I.Ş., aspecte susţinute de către martorul I.A.: "am acceptat prezenţa lui P.I.Ş. şi a lui T. pentru că am sperat caprin aceşti oameni de încredere ai lui R.V., fiind mai apropiaţi de el, ajungem la un numitor comun şi vin banii".

În declaraţiile ulterioare şi în interviul dat unui post de televiziune, probă administrată în recurs la solicitarea inculpatului P.I.Ş., partea vătămată "mai târziu am aflai că, Ş. şi A. au fost trimişi de către C. şi C.I. tocmai pentru a-l opri pe B. să mă omoare. Deci pot să spun cu mâna pe inimă ca le datorez viaţa celor doi."

În acelaşi fel explică şi inculpatul declaraţiile părţii vătămate, acesta arătând în faţa instanţei de recurs "primele declaraţii ale părţii vătămate le explic prin aceea că partea vătămată R.V. era confuz, iar D.C. şi M.C. nu îi explicaseră care a fost rolul nostru acolo. Spre exemplu, V. nu ştia că noi am fost cei care l-am sunat pe D.C. şi i-am solicitat să vină cu prietenii noştri la sediul lui B. Nu ştia că m-am interesat de soarta lui timp de 5 săptămâni. În focul evenimentelor, atitudinea noastră faţă de V.R., era obiectivă pentru ca B. să ne permită să rămânem.".

Aşadar, în momentul lipsirii sale de libertate, pe parcursul nopţii de 11/12 ianuarie 2000, activitatea inculpatului P.I.Ş. nu a fost percepută de către partea vătămată ca pe un act de ajutorare a sa, ci, mai degrabă ca pe un act de ajutor a lui B.M. în recuperarea sumei de bani ce îi fusese sustrasă, însă fără exercitarea de violenţe. A fost nevoie de "intervenţia" martorilor D.C. şi M.C. care să îi explice rolul inculpatului, care, în realitate, astfel cum o demonstrează probatoriul, a fost unul dublu, perceput nemijlocit de către partea vătămată şi explicat în primele sale declaraţii.

Ca atare, Înalta Curte reţine că, dacă este de necontestat faptul că inculpatul nu a exercitat niciun fel de violenţe asupra părţii vătămate şi că a şi intervenit pentru stoparea acestora (aspect susţinut de întregul material probator), la fel de necontestat este şi faptul că acesta a acţionat şi în scopul recuperării de bani, pentru a determina partea vătămată să mărturisească unde sunt banii sustraşi.

Aşa cum s-a arătat anterior, probatoriul administrat nemijlocit de către instanţa de recurs a condus şi la stabilirea scopului urmărit de către inculpat constând într-o posibilă recompensă.

"Deşi B.M. nu a afirmat expres că vom primi o sumă de bani, a lăsat să se înţeleagă că dacă banii vor fi recuperaţi vom primi o parte din aceştia. Urmau să primească bani persoane care erau prezente şi care participaseră la sechestrarea lui R. şi D." susţine martorul I.A.

De asemenea, martorul B.M., a arătat că, deşi nu a menţionat expres că vor fi recompensate persoanele care îl ajută să recupereze banii "se simţea în aer că vor primi o sumă de bani"" şi că toate persoanele implicate în incident acţionau întrucât "se gândeau că primesc o sumă de bani în urma recuperării prejudiciului pe care îl suferisem", iar "la un moment dat lucrurile au degenerat, fiecare dintre aceştia (toţi cei prezenţi) aveau intenţia de a lua nişte bani şi duceau o negociere proprie cu V.R.".

De altfel, chiar şi partea vătămată, în declaraţiile sale a arătat că i s-a propus şi varianta de a reţine o parte importantă de bani, de aproximativ 50.000 de dolari şi să restituie restul sumei.

Atitudinea inculpatului ulterioară nopţii de 11/12 ianuarie 2000, când, deşi cunoştea că este lipsită de libertate şi că asupra sa se exercitau violenţe fizice puternice, nu încunoştinţat de îndată organele de poliţie referitor la situaţia în care se afla partea vătămată, în condiţiile în care chiar viaţa acestuia era în pericol, precum şi faptul că imediat după ce partea vătămată R.V. a reuşit să se elibereze şi să sesizeze organele de poliţie acesta a părăsit teritoriul tării, vin să întregească tot acest context probator şi oferă date inclusiv din perspectiva laturi subiective.

În faţa instanţei de recurs, inculpatul a afirmat că a plecat din ţară întrucât "după ce a scăpat V. am fost sunat de B., atât eu cât şi T.A. Acesta ne-a ameninţat că dacă ne vom duce la poliţie vom avea aceeaşi soartă ca D.C. şi M.C., despre care noi ştiam că fuseseră terorizaţi în toată această perioadă. Neavând probleme anterior cu justiţia şi neavând nicio experienţă de acest fel, ne-am hotărât să fim prudenţi şi să plecăm. Am luat trenul şi am plecat în Republica Moldova. Ne era frică de B. şi de oamenii lui. Am plecat la două - trei zile după ce a scăpat V.R. şi după ce la locul de muncă am fost căutaţi de poliţie care ne-au spus că suntem căutaţi ca martori împotriva lui B. Ne-a fost frică de B. întrucât am văzut că acesta a fost primit şi de către ministrul D.I. şi de către domnul general V.A. Se făcea mare publicitate cazului. Noi nu ne-am prezentat de frica oamenilor lui B., care nu era toţi arestaţi. Marea majoritate erau în stare de libertate şi ne era frică de ei. Chiar dacă B. nu mai era în ţară, ne era frică de oamenii lui. Pericolul pe care îl prezentau oamenii lui B. este demonstrat şi de aceea că trupele speciale au păzit-o pe partea vătămată R.V. timp de două luni".

În primul rând, inculpatul nu era căutat în calitate de martor, ci de învinuit, fiind dat în urmărire generală prin ordinul I.G.P. din 24 februarie 2000 şi atestat preventiv în lipsă la 25 mai 2000.

Totodată, deşi în lipsa altor date suplimentare instanţa nu poate reţine nici declaraţiile martorului B.M. care a susţinut că inculpatul P.I.Ş., alături de T.A., l-a însoţit în Republica Dominicană timp de 6 luni, iar ulterior le-a dat acestora suma de 6.000 dolari pentru a putea supravieţui, Înalta Curte constată că toate celelalte persoane care au avut calitatea de inculpaţi în cauză, fie erau arestate preventiv, fie se sustrăgeau urmăririi penale, dispunându-se arestarea lor în lipsă (aceasta fiind şi situaţia lui B.M.).

Ca atare, este de neînţeles de cine se mai temea inculpatul şi de ce nu a cerut protecţia poliţiei în loc să recurgă la un gest extrem, acela de a-şi părăsi familia, de a fugi din ţară şi de a trăi, astfel cum afirmă, o perioadă de peste un an "din mici sume de foarte mici de bani, de 50 - 100 dolari pentru a putea mânca şi sta cu chirie într-un cartier mărginaş din Chişinău"".

Justificările inculpatului, sunt astfel lipsite de orice credibilitate şi chiar hilare (ascunzându-se de cei care, la rândul lor, se ascundeau de organele de poliţie). Aceeaşi concluzie se impune şi în raport cu susţinerile acestuia că nu ar fi anunţat organele de poliţie întrucât acest lucru urma să fie făcut de D.C., în condiţiile în care el era cel care cunoştea cel mai bine situaţia în care se afla partea vătămată.

În realitate tot comportamentul inculpatului ulterior nopţii de 11/12 ianuarie 2000 s-a datorat faptului că era conştient de implicarea şi de rolul său în evenimentele respective, iar singurul motiv de temere a sa era legat de consecinţele faptelor şi de posibilitatea angajării răspunderii penale.

Concluzionând, Înalta Curte apreciază că activitatea inculpatului, astfel cum a fost anterior descrisă (stabilirea unei legături între partea vătămată şi B.M., rolul său în venirea părţii vătămate la sediul din C.P. - prin asigurările date acesteia că nu se va întâmpla nimic; implicarea sa directă prin încercarea de a o determina pe partea vătămată să recunoască că a sustras banii, împrejurarea că nu a încunoştinţat organele de poliţie cu privire la situaţia în care se afla partea vătămată, ce a condus la prelungirea duratei lipsirii de liberate), constituie un ajutor dat la săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate, ce îmbracă, în drept, forma complicităţii anterioare dar şi a celei morale concomitente (intervenţia în favoarea lui B.M. pentru recuperarea banilor, în condiţiile în care partea vătămată era lipsită de libertate).

Din perspectiva laturii subiective, Înalta Curte constată că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, acesta, chiar dacă nu a urmărit rezultatul faptei sale, respectiv să ajute la săvârşirea unei infracţiuni de lipsire de libertate, a acceptat posibilitatea producerii acestuia, faptele sale circumscriindu-se unui dublu scop, astfel cum a rezultat din materialul probator expus în cele ce preced.

Referitor la încadrarea juridică stabilită de instanţa de recurs în forma de participaţie a complicităţii la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal (şi nu coautorat, cum s-a reţinut prin actul de sesizare), acesta a constituit un motiv de recurs al parchetului, şi, ca atare, din punct de vedere procedural, punerea în discuţie a noii încadrări s-a făcut cu ocazia dezbaterilor asupra căii de atac, inculpatul cunoscând această critică a Ministerului Public încă din primul ciclu procesual, putând să îţi formuleze apărări inclusiv sub acest aspect.

În ceea ce priveşte infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal a părţii vătămate D.C., Înalta Curte constată că în motivele de recurs formulate de către parchet, deşi se susţine că şi această soluţie de achitare este rezultatul unei grave erori de fapt, nu este evidenţiată nicio critică punctuală legată de soluţia pronunţată cu privire la această faptă. De altfel, cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, Ministerul Public a şi renunţat la acest motiv de recurs.

Aceeaşi este şi situaţia infracţiunii prevăzute de art. 323 C. pen. anterior, parchetul limitându-se a arăta că probatoriul avut în vedere pentru prima infracţiune reţinută în sarcina inculpatului susţine şi vinovăţia acestuia sub aspectul asocierii în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Înalta Curte constată că probatoriul expus anterior conduce la doar la reţinerea unei participaţii sub forma complicităţii la săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate a părţii vătămate R.V., activitatea inculpatului fiind rezumată.doar la evenimentele din noaptea de 11/12 ianuarie 2000, prin motivele de recurs nefiind evidenţiate elemente în raport cu care să se poată concluziona că soluţia pronunţată este rezultatul unei grave erori de fapt. Probatorul administrat nemijlocit de către instanţa de recurs nu a adus, sub aspectul acestei infracţiuni, elemente noi care să releve incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., astfel că, concluzia instanţei de fond şi a celei de apel în sensul că, din perspectiva laturii subiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale asocierii în vederea săvârşirii de infracţiuni, este corectă.

Ca atare, criticile Ministerului Public sunt întemeiate numai în ceea ce priveşte infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal a părţii vătămate R.V., participaţia inculpatului P.I.Ş. la această faptă îmbrăcând, astei cum s-a arătat, forma complicităţii.

Înalta Curte constată că, prin intrarea în vigoare a Noului C. pen. la data de la data de 1 februarie 2014, infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului a suferit modificări atât în ceea ce priveşte conţinutul formelor agravate cât şi în privinţa limitelor de pedeapsă, astfel că în cauză se ridică problema determinării legii penale mai favorabile inculpatului, potrivit art. 5 din C. pen.

Analizând comparativ reglementările ce s-au succedat în timp Înalta Curte reţine următoarele:

- art. 189 C. pen. în forma în vigoare la data faptei (ianuarie 2000)

Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

În cazul în care fapta este săvârşită prin simulare de calităţi oficiale, prin răpire, de către o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună sau dacă în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj, precum şi în cazul în care victima este minoră sau este supusă unor suferinţe fizice, ori sănătatea sau viaţa îi este pusă în pericol, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.

.............................................

- art. 189 C. pen. în forma în vigoare pe parcursul soluţionării cauzei, urmare a modificărilor intervenite prin art. 1 pct. 8 din Legea nr. 169/2002

Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.

În cazul în care fapta este săvârşită prin simulare de calităţi oficiale, prin răpire, de către o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună sau dacă în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj, precum şi în cazul în care victima este minoră sau este supusă unor suferinţe fizice, ori sănătatea sau viaţa îi este pusă în pericol, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.

.............................................

- Art. 205 din C. pen. în vigoare

Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 7 ani.

Se consideră lipsire de libertate şi răpirea unei persoane aflată în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa ori de a se apăra. Dacă fapta este săvârşită:

a. de o persoană înarmată

b. asupra unui minor

c. punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

Având în vedere că modificarea din anul 2002 a produs doar o majorare a limitelor de pedeapsă, comparaţia urmează a fi făcută între reglementarea în vigoare la data faptei (forma din anul 2000) şi cea din noul C. pen.

Prin rechizitoriu în sarcina inculpatului au fost reţinute, ca elemente circumstanţiale agravante, comiterea faptei de două sau mai multe persoane împreună şi supunerea victimei la suferinţe fizice - art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.

Înalta Curte constată că forma agravată a infracţiunii prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. anterior, atrasă de săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane împreună nu se mai regăseşte în textul de la art. 205 C. pen., având drept corespondent circumstanţa agravantă generală a comiterii faptei de trei sau mai multe persoane împreună prevăzută de art. 77 lit. a) C. pen.

Nici cealaltă formă agravată, respectiv situaţia în care privarea de libertate a generat suferinţe fizice victimei, nu se regăseşte în conţinutul infracţiunii de lipsire de libertate din noul C. pen., legiuitorul revenind la situaţia concursului de infracţiuni cu infracţiunea de loviri sau alte violenţe (anterior forma agravată a infracţiunii de lipsire de libertate absorbea art. 180 C. pen.).

În cauză însă, probatoriul administrat a demonstrat că inculpatul nu a exercitat niciun fel de acte de violenţă asupra părţii vătămate R.V. şi, mai mult, a intervenit pentru încetarea violenţelor exercitate de ceilalţi inculpaţi, astfel că în sarcina sa nu poate fi reţinută această infracţiune.

Ca atare, comparaţia va fi făcută între încadrarea juridică stabilită potrivit dispoziţiilor art. 189 alin. (1) şi (2) din C. pen. în vigoare la data faptei, care prevedeau o pedeapsă cuprinsă între 5 la 12 ani. şi cea potrivit legii noi, respectiv art. 205 alin. (1) cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. care prevede o pedeapsă cuprinsă între 1 şi 7 ani, cu posibilitatea adăugării unui spor de până la 2 ani.

În mod evident legea penală mai favorabilă o reprezintă dispoziţiile noului C. pen., cu limite de pedeapsă mai reduse.

De asemenea, este de menţionat că, în privinţa condiţiilor de existenţă şi a tratamentului sancţionator al formei de participaţie a complicităţii, nu există modificări, art. 48 din C. pen. în vigoare preluând integral conţinutul art. 26 C. pen. iar art. 49 pe cel al art. 27 din C. pen. anterior.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei ce îi va fi aplicată inculpatului pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 48 raportat la art. 205 alin. (1) cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., Înalta Curte va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., orientându-se spre o pedeapsă egală cu durata deja executată de inculpatul P.I.Ş.

În raport de toate considerentele anterioare, reţinând incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. însă numai în ceea ce priveşte soluţia de achitare referitoare la lipsirea de libertate a părţii vătămate R.V., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 3859 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, va casa, în parte, decizia şi sentinţa numai cu privire la inculpatul P.I.Ş., şi, rejudecând cauza:

În temeiul art. 386 C. proc. pen. va dispune schimbarea încadrării juridică dată faptelor din art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. în art. 48 raportat la art. 205 alin. (1) cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., text în baza căruia îl va condamna pe inculpat la o pedeapsă de de 4 ani, 4 luni şi 18 zile închisoare.

Va deduce detenţia de la 26 mai 2001 la 26 iulie 2001 şi de la 24 octombrie 2007 la 10 ianuarie 2012.

Va constata pedeapsa integral executată.

Va obliga inculpatul P.I.Ş. la 100 RON cheltuieli judiciare către stat, generate de pronunţarea soluţie de condamnare.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu a intimatului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 433/A din 5 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul P.I.Ş.

Casează, în parte, decizia penală sus-menţionată şi Sentinţa penală nr. 105 din 15 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la inculpatul P.I.Ş., şi, rejudecând cauza:

În temeiul art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptelor din art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. în art. 48 raportat la art. 205 alin. (1) cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. (partea vătămată R.V.).

În baza art. 48 raportat la art. 205 alin. (1) cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpatul P.I.Ş. pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal la o pedeapsă de 4 ani, 4 luni şi 18 zile închisoare (partea vătămată R.V.).

Deduce detenţia de la 26 mai 2001 la 26 iulie 2001 şi de la 24 octombrie 2007 la 10 ianuarie 2012.

Constată pedeapsa integral executată.

Obligă inculpatul P.I.Ş. la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu a intimatului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 31 martie 2014.

Procesat de GGC - AS

← ICCJ. Decizia nr. 1845/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune...  ICCJ. Decizia nr. 333/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1134/2014. Penal. Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 C.p.). Recurs