ICCJ. Decizia nr. 1380/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1380/2014
Dosar nr. 15294/3/2013
Şedinţa publică din 18 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 723/F din data de 03 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 15294/3/2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a hotărât astfel:
În temeiul art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen. rap. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul N.S. (zis "M.Ţ.", fiul lui D. şi F., născut în municipiul Bucureşti) la pedeapsa de 8 ani închisoare.
În temeiul art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei închisorii.
În temeiul art. 61 alin. (1) teza a II-a C. pen., a revocat liberarea condiţionată cu privire la restul de 1.116 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1662/2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, (definitivă prin Decizia penală nr. 3514/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), a contopit acel rest cu pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată în prezenta cauză şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, pe care a sporit-o la 10 ani închisoare.
În temeiul art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) din C. pen. rap. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 61 alin. (1) teza a II-a C. pen., a revocat liberarea condiţionată cu privire la restul de 1.116 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1662/2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, (definitivă prin Decizia penală nr. 3514/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), a contopit acel rest cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată în prezenta cauză şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1.116 zile închisoare, pe care a sporit-o la 3 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de 10 ani închisoare şi respectiv de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicate inculpatului şi a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, pe care a sporit-o la 11 ani închisoare.
În temeiul art. 65. C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei de 11 ani închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei de 11 ani închisoare.
În temeiul art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa de 11 ani închisoare, aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 26 martie 2013 până la zi.
În temeiul art. 350 din C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 130 RON.
În temeiul art. 18 din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea, în vederea distrugerii, a cantităţii de 0,12 grame pulbere care conţine heroină, cofeină şi paracetamol (proba nr. l) şi a cantităţii de 0,60 grame, pulbere care conţine heroină, cofeină şi paracetamol (proba nr. 2), rămase în urma analizelor de laborator şi depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul D.C.J.S.E.O. potrivit dovezii din data de 11 aprilie 2013.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de 2.400 RON (1.900 RON, pentru faza de urmărire penală şi 500 RON, pentru faza de judecată), reprezentând cheltuieli judiciare, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 RON, fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin Rechizitoriul nr. 705/D/P/2013 din data de 15 aprilie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Bucureşti, sub acuzaţia săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată şi deţinere fără drept de droguri de mare risc, pentru consumul propriu, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi respectiv de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplic. art. 37 lit. a) şi art. 33 lit. a) C. pen., în raport cu următoarea situaţie de fapt:
Prin denunţul adresat D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Bucureşti, numitul V.Ş.M. (având calitatea de inculpat în Dosarul nr. 120D/P/2012 şi fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000) a arătat că are cunoştinţă despre faptul că o persoană de sex feminin, pe care o cunoştea sub apelativul "R.", ar avea ca preocupări infracţionale traficul de droguri de mare risc pe raza cartierului Dristor din sectorul 3 al municipiului Bucureşti. În completarea acestui denunţ, numitul V.Ş.M. a mai arătat că numita "R." s-ar afla în legătură infracţională, pe linia traficului de droguri de mare risc, cu inculpatul N.S. (zis "M.Ţ."), iar de la acesta din urmă a cumpărat, în mai multe rânduri, heroină, destinată consumului propriu. Referitor la inculpat, denunţătorul a precizat că locuia în Bucureşti, la adresa din strada A., sectorul 5 şi vindea heroină ambalată la "doză".
În urma investigaţiilor realizate de către lucrătorii de poliţie din cadrul B.C.C.O. Bucureşti, Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate, nu a fost posibilă identificarea numitei "R." şi implicit, nu a putut fi probată activitatea infracţională a acesteia, pe linia traficului de droguri, cu atât mai mult cu cât nu s-a stabilit nici imobilul unde ea ar fi locuit.
Cu privire la inculpatul N.S., investigaţiile efectuate de către aceiaşi lucrători de poliţie au confirmat aspectele susţinute de denunţător, în condiţiile în care acesta era deja cunoscut cu preocupări pe linia vânzării de heroină către diverşi consumatori, stabilindu-se că, în anul 2005, a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) şi respectiv de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. În aceste condiţii, au fost efectuate activităţile" necesare prinderii în flagrant a inculpatului şi percheziţionării locuinţei acestuia.
Astfel, la data de 26 martie 2013, denunţătorul V.Ş.M. s-a prezentat la sediul unităţii de poliţie, unde i-a fost efectuat un control corporal, fără a se găsi asupra sa sume de bani, obiecte sau substanţe interzise la deţinere ori care să prezinte interes pentru o cauză penală. Apoi, lucrătorii de poliţie i-au înmânat denunţătorului suma de 100 RON, compusă dintr-o bancnotă în cupiura de 50 RON şi cinci bancnote în cupiura de câte 10 RON, ale căror serii au fost consemnate într-un proces-verbal, suma respectivă fiind destinată cumpărării de către acesta a unei cantităţi de heroină de la inculpat. În jurul orei 12:00, după ce l-a apelat telefonic pe inculpat, la numărul X1 şi a stabilit cu acesta să se întâlnească la ora 12, denunţătorul, sub supravegherea lucrătorilor de poliţie, care au format un dispozitiv de supraveghere, s-a deplasat în zona Pieţei Rahova, la intersecţia străzilor A. şi M. din sectorul 5.
În timp ce lucrătorii de poliţie supravegheau zona, pentru a observa tranzacţia cu droguri preconizată, la ora 12:20, în zona respectivă, şi-a făcut apariţia inculpatul, care, mai întâi, s-a întâlnit cu doi tineri în vârstă de 25 - 30 de ani, cu care a realizat un schimb de obiecte de mici dimensiuni. După ce inculpatul s-a despărţit de acei tineri, câţiva lucrători de poliţie din dispozitivul de supraveghere au procedat la urmărirea acestora, iar, în momentul în care au ajuns la distanţă, fără a fi observaţi de inculpat, au procedat la oprirea şi legitimarea lor. Astfel, s-a stabilit că cei doi tineri se numeau P.G. şi B.M.G. S-a procedat la efectuarea unui control corporal asupra acestora, ocazie cu care, în posesia martorului P.G., a fost găsită o punguţă din plastic, lipită la un capăt prin ardere, care conţinea o substanţă pulverulentă de culoare bej, cu privire la care acesta a declarat că ar conţine heroină destinată consumului propriu şi că a cumpărat-o de la o persoană pe care o cunoştea sub apelativul "M.", identificată în persoana inculpatului. Martorul P.G. a mai declarat că, la data respectivă, 26 martie 2013, neavând suma de bani necesară pentru a-i plăti inculpatului contravaloarea "dozei" cu heroină, şi anume 30 de RON, i-a lăsat acestuia, drept garanţie, un telefon mobil marca N., pe care urma să-l recupereze de la el când ar fi făcut rost de bani. Acelaşi martor, precum şi martorul B.M.G. au declarat că au cumpărat de la inculpat, în mai multe rânduri, heroină destinată consumului propriu, plătind pentru fiecare punguţă suma de 30 de RON. Punguţa găsită asupra martorului P.G. a fost ridicată de către lucrătorii de poliţie şi trimisă Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, care, prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 708677/2013, a stabilit că proba prezentată (consumată integral în procesul analizelor de laborator) era compusă din cantitatea de 0,08 grame heroină, cofeină şi paracetamol, cu o concentraţie în heroină de 37,92% ± 2%.
La puţin timp după ce lucrătorii de poliţie i-au depistat pe cei doi martori anterior menţionaţi, în jurul orei 12:30, inculpatul s-a întâlnit cu denunţătorul V.Ş.M., ocazie cu care i-a înmânat acestuia trei punguţe de mici dimensiuni, din material plastic de culoare albă, primind în schimb suma de 100 RON, în bancnotele indicate în procesul-verbal de înscriere. Întreaga tranzacţie a fost supravegheată şi observată de către alţi lucrători de poliţie. După ce denunţătorul s-a despărţit de inculpat, cel dintâi a fost preluat de către un poliţist, căruia i-a predat cele trei punguţe din plastic, care, după ambalare şi sigilare, au fost trimise pentru efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice, constituind proba nr. 1. Denunţătorului i-a fost efectuat un nou control corporal, fără a se găsi asupra lui sume de bani, bunuri sau obiecte interzise la deţinere ori care să fie de interes pentru cauza penală. Totodată, lucrătorii de poliţie au procedat la oprirea şi legitimarea inculpatului, căruia i-a fost efectuată şi o percheziţie corporală. Cu această ocazie, asupra inculpatului au fost găsite 12 punguţe din plastic, lipite la un capăt prin ardere, cu privire la care acesta a declarat că ar conţine heroină, destinată consumului său propriu. Şi aceste 12 punguţe, constituind proba nr. 2, au fost ambalate şi sigilate, fiind trimise Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, în vederea efectuării determinărilor specifice. Tot asupra inculpatului, a fost găsită suma de 100 RON şi, procedându-se la compararea seriilor bancnotelor care o compuneau, s-a constatat că acestea erau identice cu cele consemnate în procesul-verbal de înscriere. Referitor la acele bancnote, inculpatul a declarat verbal că proveneau din vânzarea a trei "doze" cu heroină. Cu ocazia, percheziţiei corporale efectuate asupra inculpatului, s-au găsit şi două telefoane mobile, ambele marca N., constatându-se că unul din acesta era tocmai cel primit de inculpat de la martorul P.G., în schimbul unei doze cu heroină. Cel de-al doilea telefon, având introdusă cartela SIM cu numărul X2, aparţinea inculpatului şi, după ce iniţial a fost indisponibilizat de către lucrătorii de poliţie, a fost restituit acestuia, conform procesului-verbal din data de 11 aprilie 2013. Potrivit concluziilor Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 708678/2013, proba nr. 1 era constituită din cantitatea de 0,24 grame pulbere de heroină, cofeină şi paracetamol, cu o concentraţie în heroină de 39,57% ± 2%, iar proba nr. 2 era constituită din 0,78 grame pulbere de heroină, cofeină şi paracetamol, cu o concentraţie în heroină de 40,18% ± 2%. Cantitatea de 0,12 grame (rămasă din proba nr. l) şi cantitatea de 0,60 grame (rămasă din proba nr. 2) au fost ambalate şi sigilate cu sigiliul, fiind predate apoi I.G.P.R., Direcţia cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţă Operativă, în temeiul dovezii din data de 11 aprilie 2013. Suma de 100 RON, găsită asupra inculpatului, a fost reţinută de către lucrătorii de poliţie, întrucât provenea din fondurile speciale ale M.A.I.
După constatarea infracţiunii flagrante, tot la data de 26 martie 2013, lucrătorii de poliţie, însoţiţi de inculpat, s-au deplasat la imobilul unde acesta locuia fără forme legale, situat în municipiul Bucureşti, strada A., sectorul 5, în vederea efectuării percheziţiei domiciliare anterior încuviinţate de către Tribunalul Bucureşti, potrivit autorizaţiei nr. 158 din data de 25 martie 2013. În urma realizării percheziţiei domiciliare, în imobilul respectiv, nu au fost găsite substanţe sau obiecte interzise la deţinere ori alte bunuri care să prezinte interes pentru cauza penală.
În faza de urmărire penală, inculpatul a declarat că este consumator dependent de heroină şi a recunoscut că, la data de 26 martie 2013, a înmânat trei "doze" cu heroină unei persoane pe care o cunoştea sub apelativul "B.", susţinând că, anterior, în alte împrejurări, consumase împreună cu acesta droguri de risc, dar a negat că suma de 100 RON, găsită asupra sa, reprezenta contravaloarea acelor doze, afirmând că urma să folosească suma respectivă pentru a-i cumpăra acelei persoane heroină de la un alt vânzător. Inculpatul a mai declarat că şi "doza" înmânată martorului P.G. era destinată consumului comun de heroină. Referitor la cele 12 "doze" cu heroină, pe care le deţinea fără drept asupra sa, inculpatul a precizat că acestea erau destinate exclusiv consumului propriu.
În cursul judecăţii, înainte de citirea actului de sesizare, la termenul din data de 09 mai 2013, inculpatul, fiind asistat juridic de către un avocat desemnat din oficiu, a declarat personal că recunoaşte săvârşirea faptelor imputate, astfel cum au fost descrise în actul de sesizare şi a solicitat ca judecarea cauzei să se realizeze numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform procedurii simplificate prevăzute de art. 320 C. proc. pen.
Tribunalul a constatat, pe baza acelor probe (procesul-verbal de depistare a martorilor P.G. şi B.M.G., procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesul-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică anterior menţionate, declaraţiile denunţătorului V.Ş.M. şi ale martorului asistent I.L.I.), că faptele reţinute în sarcina inculpatului sunt dovedite.
Cu privire la încadrarea juridică. Tribunalul a apreciat că faptele săvârşite de inculpat, care, potrivit unei rezoluţii infracţionale unice, la data de 26 martie 2013, în jurul orei 12:20, a vândut o punguţă ("doză") ce conţinea cantitatea de 0,08 grame heroină, pentru suma de 30 RON, martorului P.G., iar, la aceeaşi dată, în jurul orei 12:30, a vândut denunţătorului V.Ş.M., pentru suma de 100 RON, trei punguţe ("doze") care conţineau cantitatea totală de 0,24 grame heroină, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
De asemenea, a apreciat că fapta aceluiaşi inculpat, care, tot la data de 26 martie 2013, după perfectarea celor două tranzacţii, anterior menţionate, a fost depistat de către lucrătorii de poliţie că deţinea, fără drept, pentru consumul propriu, 12 punguţe ce conţineau cantitatea totală de 0,78 grame heroină, aspect constatat cu ocazia efectuării unei percheziţii corporale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Tribunalul a constatat că ambele infracţiuni au fost săvârşite de inculpat în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., atrasă de condamnarea anterioară a acestuia la pedeapsa de 10 ani închisoare, pronunţată prin Sentinţa penală nr. 1662/2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) şi respectiv de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, fiecare cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., pedeapsă în executarea căreia inculpatul a fost arestat la data de 18 aprilie 2004 şi liberat condiţionat la data de 27 septembrie 2011, cu un rest rămas neexecutat de 1.116 zile închisoare.
Pentru a beneficia de aplicarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, inculpatul a formulat un denunţ faţă de alte persoane, care ar fi săvârşit infracţiuni legate de droguri, înregistrat sub nr. 921D/P/2013, însă acesta nu s-a materializat.
La individualizarea pedepselor, Tribunalul a dat eficienţă prevederilor art. 320 alin. (7) C. proc. pen. (în sensul reducerii cu o treime a limitelor speciale prevăzute în normele de incriminare reţinute a fi incidente) şi criteriilor enumerate în art. 72 C. pen., având în vedere caracterul continuat al infracţiunii celei mai grave (compusă din două acte materiale) şi cantitatea drogurilor de mare risc deţinute pentru consumul propriu (12 doze de heroină) şi constatând că inculpatul nu are loc de muncă şi nici vreo altă sursă legală de venituri şi este cunoscut cu antecedente penale, determinate de săvârşirea unor infracţiuni similare cu cele deduse judecăţii, precedenta condamnare nefiind suficientă pentru îndreptarea sa. Raportat la toate aceste aspecte, Tribunalul a aplicat inculpatului, pentru fiecare infracţiune, câte o pedeapsă peste minimul special (care este de 6 ani şi 8 luni închisoare, în cazul primei infracţiuni şi respectiv de 1 an şi 4 luni închisoare, în cazul celei de-a doua infracţiuni).
Constatând că inculpatul a săvârşit ambele infracţiuni în timpul liberării condiţionate din executarea pedepsei anterioare, Tribunalul, în temeiul art. 61 alin. (1) teza a II-a C. pen., a revocat acel beneficiu, a contopit restul rămas neexecutat din pedeapsa respectivă cu fiecare din pedepsele aplicate m prezenta cauză şi a dispus ca acesta să execute, în fiecare caz, pedeapsa cea mai grea, la care a adăugat câte un spor variabil.
De asemenea, reţinând că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente, Tribunalul, în temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite în condiţiile anterior menţionate şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, sporită şi aceasta cu 1 an închisoare.
Împotriva sentinţei Tribunalului, a declarat apel în termenul legal (la data de 08 octombrie 2013) inculpatul N.S. (printr-o cerere formulată personal, nemotivată, care a fost transmisă primei instanţe de către administraţia locului de deţinere a acestuia - Penitenciarul Rahova).
Cererea de apel a inculpatului a fost înaintată de Tribunal şi înregistrată pe rolul instanţei de apel la data de 17 octombrie 2013.
În dezbaterile orale de la termenul din data de 11 noiembrie 2013 (consemnate în încheierea de amânare a pronunţării) şi în cuprinsul memoriului scris prezentat instanţei de apel, inculpatul apelant, care a fost asistat juridic de către un avocat desemnat din oficiu, a susţinut că, prin sentinţa primei instanţe, i-au fost aplicate pedepse prea severe în raport cu gravitatea faptelor săvârşite, fără a se ţine seama de împrejurarea că a formulat un denunţ, pentru a beneficia de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi trei sporuri de pedeapsă nejustificate, solicitând, pe de o parte, reducerea pedepselor stabilite pentru cele două infracţiuni deduse judecăţii către limitele speciale minime, iar, pe de altă parte, înlăturarea sau măcar reducerea sporurilor de pedeapsă.
Cu ocazia judecării apelului, nu au fost solicitate şi administrate probe noi.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate de inculpat, precum şi din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei deduse judecăţii, instanţa de apel a constatat că apelul cu care a fost sesizată este fondat în limitele şi pentru considerentele ce urmează:
Prima instanţă a stabilit o situaţie de fapt conformă probatoriului administrat în faza de urmărire penală, însuşit, fără rezerve, de inculpat, pe care l-a evaluat în mod just, inclusiv prin raportare la declaraţia acestuia, care, optând pentru desfăşurarea judecăţii potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., a declarat că recunoaşte săvârşirea faptelor imputate, în modalitatea descrisă în actul de sesizare.
Astfel, asemenea primei instanţe, instanţa de apel a constatat ca fiind dovedite cu certitudine faptele inculpatului care, la data de 26 martie 2013, prin două acte materiale distincte, săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a vândut, mai întâi, o doză conţinând 0,08 grame de heroină, pentru care a pretins cumpărătorului P.G., suma de 30 RON, fiindu-i lăsat de către acesta, drept garanţie a plăţii ulterioare a sumei respective, un telefon mobil, iar, apoi, la interval de aproximativ 10 minute, alte trei doze conţinând 0,24 grame de heroină, pentru care a primit de la cumpărătorul V.Ş.M. suma de 100 RON, provenită din fondurile organului de urmărire penală, destinate organizării acţiunilor de prindere în flagrant şi, de asemenea, la aceeaşi dată, a deţinut fără drept, pentru consumul propriu, încă zece doze conţinând 0,78 grame de heroină, depistate asupra sa cu ocazia unui control corporal.
Raportat la faptele anterior menţionate pe care inculpatul, după ce le-a recunoscut ca atare în faţa primei instanţe, nu le-a contestat prin apelul declarat şi la împrejurarea săvârşirii lor în timpul liberării condiţionate de care inculpatul a beneficiat cu privire la pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1662/2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, (în executarea căreia a fost arestat la data de 18 octombrie 2004 şi liberat condiţionat la data de 27 septembrie 2011, cu un rest rămas neexecutat de 1.116 zile închisoare, ce urma a se împlini la data de 17 octombrie 2014), instanţa de apel a constatat că şi încadrarea juridică a fost legal stabilită de către prima instanţă, faptele respective întrunind într-adevăr elementele constitutive ale infracţiunilor concurente de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată (prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.) şi deţinere fără drept de droguri de mare risc, pentru consumul propriu (prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) C. pen.), ambele comise în stare de recidivă postcondamnatorie (în varianta reglementată de art. 37 lit. a) C. pen.).
Referitor la pedepsele principale stabilite prin sentinţa penală apelată pentru infracţiunile anterior menţionate (8 ani închisoare şi respectiv 3 ani închisoare), instanţa de apel a constatat, contrar criticii inculpatului, că acestea au fost în mod just individualizate, în raport cu toate criteriile prevăzute de .art. 72 C. pen. şi că nu există motive care să justifice, reducerea lor.
În acest sens, instanţa de apel a evidenţiat, în prealabil, că limitele speciale de pedeapsă, reduse cu o treime potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., sunt de la 6 ani şi 8 luni până la 13 ani şi 4 luni închisoare (în cazul primei infracţiuni) şi respectiv de la 1 an şi 4 luni până la 3 ani şi 4 luni închisoare (în cazul celei de-a doua infracţiuni).
Astfel fiind, s-a constatat că pedeapsa principală stabilită de către prima instanţă pentru infracţiunea cea mai gravă se situează între minimul şi mediul limitelor speciale, reflectând în mod corespunzător cantitatea mică a drogului de mare risc traficat de inculpat în varianta vânzării (3 doze conţinând 0,32 grame de heroină), fără a ignora însă existenţa a două cauze legale de agravare a răspunderii lui penale (forma continuată a infracţiunii respective şi, mai ales, starea de recidivă, atrasă de o condamnare definitivă pronunţată, între altele, pentru o infracţiune similară, al cărei scop educativ-preventiv nu a fost în mod evident atins, câtă vreme inculpatul a reiterat acelaşi tip de comportament infracţional chiar în timpul liberării lui condiţionate).
În privinţa pedepsei principale stabilite pentru, infracţiunea mai puţin gravă, s-a constatat că aceasta, deşi situată între mediul şi maximul limitelor speciale, este adecvată gravităţii concrete a faptei, determinată de cantitatea mai mare a drogului de mare risc deţinut de inculpat pentru consumul propriu (12 doze conţinând 0,78 grame de heroină) şi de împrejurarea că acesta este consumator dependent de acel drog de mai multă vreme (încă din anul 1996), conform propriei declaraţii şi nu a înţeles să abandoneze în mod voluntar acea cale, pe care, dimpotrivă, a recidivat, chiar de două ori, în condiţiile în care atât condamnarea anterior menţionată, cât şi o altă condamnare definitivă care a precedat-o (dispusă prin Sentinţa penală nr. 1004/2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală) au fost pronunţate pentru infracţiuni de acelaşi tip.
Instanţa de apel a considerat relevantă, cu privire la pedepsele principale stabilite pentru ambele infracţiuni, şi împrejurarea că inculpatul are o bogată antecedenţă penală în care potrivit fişei de cazier judiciar, se regăsesc, pe lângă cele două condamnări deja evidenţiate, alte patru condamnări definitive la pedepse privative de libertate, pronunţate pentru trei infracţiuni de tâlhărie (două în formă consumată şi una rămasă în faza de tentativă), ultraj contra bunelor moravuri şi uzurpare de calităţi oficiale.
Susţinerea inculpatului apelant (din ultimul cuvânt), în sensul că a formulat un denunţ în raport cu care ar trebui să beneficieze de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, a fost apreciată ca nefondată, întrucât, potrivit informaţiilor comunicate, la cererea Tribunalului, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Bucureşti, în cauza în care s-a depus acel denunţ, înregistrată sub nr. 921D/P/2013, s-a dispus, la data de 25 iulie 2013, o soluţie de neîncepere a urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000. Prin urmare, denunţul inculpatului nu ar fi contribuit la identificarea şi tragerea la răspundere penală a vreunei persoane care să fi săvârşit infracţiuni legate de droguri, astfel că acesta nu poate beneficia de reducerea la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă.
În schimb, constatând fondată critica inculpatului, instanţa de apel a constatat ca exagerată opţiunea primei instanţe (nemotivată) de a agrava, în două etape, prin aplicarea unor sporuri distincte, mai întâi pedepsele individuale stabilite în urma contopirii fiecăreia dintre pedepsele principale anterior menţionate cu restul rămas neexecutat din pedeapsa ce constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, iar, apoi, şi pedeapsa rezultată din contopirea pedepselor respective, în urma aplicării regimului sancţionator al concursului real de infracţiuni.
În acest sens, instanţa, de apel a considerat că aplicarea sporurilor în prima etapă, deşi legală, în raport cu dispoziţiile art. 61 alin. (1) teza a II-a C. pen., este, în concret, nejustificată, întrucât noile fapte ale inculpatului (săvârşite după 1 an şi 6 luni de la liberarea lui condiţionată) nu sunt atât de grave cât să reclame o astfel de soluţie, ele având ca obiect cantităţi mici dintr-un drog de mare risc (în total 1,10 grame de heroină) şi fiind recunoscute de acesta.
Drept urmare, înlăturând în întregime acele sporuri şi conformându-se dispoziţiilor art. 61 alin. (1) C. pen., instanţa de apel a contopit restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, de 1.116 zile închisoare (pentru care a fost revocat în mod corect beneficiul liberării condiţionate) cu fiecare dintre pedepsele principale stabilite de prima instanţă pentru infracţiunile deduse judecăţii şi a aplicat inculpatului pedepsele principale cele mai grele de 8 ani închisoare şi respectiv 1.116 zile închisoare.
Pe de altă parte, referitor la sporul aplicat de prima instanţă în cea de-a doua etapă, pentru sancţionarea concursului real de infracţiuni, instanţa de apel a constatat că este legal şi justificat, fiind menţinut întrucât înlăturarea lui ar fi echivalat, în fapt, cu acordarea impunităţii pentru infracţiunea mai puţin gravă, creând inculpatului impresia falsă că aceasta este lipsită de importanţă şi încurajându-l să stăruie în obţinerea şi deţinerea de "droguri pentru consumul propriu, pe care nu a fost capabil să-l abandoneze timp de 17 ani.
În consecinţă, instanţa de apel, în temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit cele două pedepse principale anterior menţionate şi a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, respectiv 8 ani închisoare, la care a adăugat sporul de 1 an închisoare (stabilit de prima instanţă), acesta urmând să execute astfel pedeapsa principală rezultantă de 9 ani închisoare.
Din oficiu, instanţa de apel a constatat că dispoziţia de confiscare de la inculpat a sumei.de 130 RON, pe considerentul că a fost dobândită de către acesta prin săvârşirea celor două acte materiale ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii continuate de trafic de droguri de mare risc, este nelegală.
În acest sens, instanţa de apel a constatat, în cazul primului act material, că, potrivit declaraţiilor cumpărătorului P.G. şi însoţitorului său, B.M.G., inculpatul a pretins de la cel dintâi, drept preţ al dozei de heroină pe care i-a vândut-o, suma de 30 de RON, însă acesta nu i-a putut remite pe loc acea sumă şi i-a lăsat, drept garanţie, telefonul său mobil, marca N., pe care urma să-l recupereze în momentul când făcea rost de suma respectivă şi i-o înmâna inculpatului. Telefonul mobil anterior menţionat a fost descoperit asupra inculpatului cu ocazia controlului corporal, astfel cum rezultă din procesul-verbal de prindere în flagrant şi a fost restituit apoi, pe bază de dovadă scrisă, cumpărătorului P.G. Astfel fiind, se constată că inculpatul nu a dobândit niciun bun de pe urma acestui prim act material (nici suma de 30 de RON, nici telefonul mobil care a înlocuit-o ca preţ al drogului vândut).
În cazul celui de-al doilea act material instanţa de apel a constatat că suma de 100 RON, primită de inculpat de la cumpărătorul V.Ş.M., drept preţ al celor trei doze de heroină pe care i le-a vândut acestuia, a fost pusă la dispoziţia celui din urmă de către organele de urmărire penală, fapt consemnat într-un proces-verbal, iar, după perfectarea tranzacţiei respective, a fost descoperită asupra inculpatului, la controlul corporal şi ridicată din posesia lui, astfel cum rezultă din procesul-verbal de prindere în flagrant şi din declaraţia martorului asistent I.L.I. Prin urmare, nici în acest caz, inculpatul nu ar fi dobândit vreun bun, suma primită drept preţ al drogurilor vândute fiind recuperată integral de către organele de urmărire penală care au furnizat-o.
În consecinţă, instanţa de apel a înlăturat din sentinţa penală apelată dispoziţia privind confiscarea de la inculpat a celor două sume de bani anterior menţionate (în total 130 de RON).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul N.S.
Preparator, Înalta Curte constată că potrivit art. 12 alin. (1) din. Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs, situaţie incidentă în prezenta speţă.
De asemenea se constată faptul că recursul vizează o decizie ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, astfel încât sunt avute în vedere cazurile de casare limitativ prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, modificate prin această lege.
Recurentul-inculpat N.S. a depus motivele de recurs în data de 28 februarie 2014, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 18 aprilie 2014.
Inculpatul a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior, susţinând că deşi a beneficiat de aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.anterior, pentru infracţiunile prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 4 din Legea nr. 143/2000, pe care le-a recunoscut integral, pedepsele care i-au fost aplicate nu se încadrează în limitele prevăzute de textele de lege.
În acest sens a arătat că pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior, limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 6 ani şi 8 luni închisoare şi 13 ani şi 4 luni şi consideră că i se putea aplica o pedeapsă sub limita de 6 ani şi 8 luni închisoare iar pentru infracţiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior, limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 1 an şi 4 luni şi 3 ani şi 4 luni închisoare, pedeapsa aplicată fiind de 4 ani închisoare.
Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile a solicitat aplicarea art. 5 C. pen., în temeiul art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracţiunile prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art. 35 C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi menţinerea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni prevăzut de art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, în acest sens, legea veche fiind mai favorabilă.
Examinând cauza în raport de criticile formulate, dar şi din oficiu, conform 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată că recursul este fondat, numai sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile.
În primul rând, Înalta Curte constată că recursul a fost motivat în termenul de cinci zile prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior.
Cu privire la critica conform căreia pedepsele care i-au fost aplicate inculpatului nu s-ar încadra în limitele prevăzute de textele de lege, în vigoare la data condamnării sale, Înalta Curte constată că este nefondată, pedepsele aplicate fiind în limitele legale.
Astfel, în temeiul art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen. anterior rap. la art. 3201 alin. (7) din C. proc. pen. anterior, inculpatul N.S. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, limitele de pedeapsă fiind închisoarea de la 10 la 20 de ani, reduse cu o treime, noile limite fiind cuprinse între 6 ani şi 8 luni închisoare şi 13 ani şi 4 luni închisoare.
În temeiul art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior rap. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior, inculpatul N.S. a fost condamnat la 3 ani închisoare (nu 4 ani cum greşit a susţinut apărătorul din oficiu al inculpatului), limitele de pedeapsă erau de la 2 la 5 ani închisoare, reduse cu o treime, noile limite fiind cuprinse între 1 an şi 4 luni şi 3 ani şi 4 luni închisoare.
Având însă în vedere modificarea limitelor de pedeapsă pentru infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului odată cu intrarea în vigoare a noului C. pen., Înalta Curte va analiza cuantumul pedepselor aplicate, din perspectiva principiului aplicării legii penale mai favorabile.
Se constată că, inculpatul N.S. a, solicitat, aplicarea art. 5 C. pen., privind legea penală mai favorabilă cu consecinţa reducerii pedepselor aplicate pentru cele două infracţiuni şi menţinerea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni prevăzut de art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, în acest sens, legea veche fiind mai favorabilă.
Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte apreciază că beneficiul legii mai blânde poate fi invocat şi, implicit, analizat, din oficiu, în orice stare a procesului, inclusiv, direct, şi în faţa instanţei de recurs, fiind vorba de un motiv de ordine publică. Situaţia particulară a speţei constând în intervenirea unei legi penale mai favorabile inculpatului în cursul soluţionării căii de atac a recursului nu poate conduce la o altă concluzie decât cea prevăzută expres în art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 15 alin. (2) din Constituţia României. În consecinţă, în caz de situaţie tranzitorie, legal şi constituţional, raportul juridic de drept penal va fi soluţionat în raport de legea penală mai favorabilă, care va fi stabilită în funcţie de instituţiile penale incidente.
În ceea ce priveşte modalitatea de aplicare a legii penale mai favorabile, Înalta Curte apreciază că întreaga construcţie a Codului penal s-a realizat pe principiul aplicării legii penale mai favorabile pe instituţii autonome.
Potrivit art. 5 alin. (1) C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Sintagma la care face referire art. 5 C. pen. trebuie înţeleasă în sensul de normă de drept penal. Noţiunea de lege penală nu priveşte indisolubil un întreg act normativ care aduce atât modificări ale limitelor de pedeapsă pentru o anumită infracţiune, dar şi modificări ale unor instituţii precum concursul de infracţiuni, recidiva, măsuri de individualizare ale executării pedepsei etc. Aşadar unitatea la care se face raportarea priveşte dispoziţia penală şi nu întreaga lege în cuprinsul căreia se găseşte acea dispoziţie penală.
Conform art. 173 C. pen., prin lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege.
Având în vedere dispoziţiile art. 173 C. pen., Înalta Curte constată că aplicarea legii mai favorabile în condiţiile art. 5 C. pen. se face prin aplicarea normelor cu caracter penal din cuprinsul mai multor legi penale succesive, dacă este vorba de dispoziţii care reglementează instituţii penale care se pot aplica în mod independent (autonom).
Concepţia legiuitorului cu privire la aplicarea legii penale în funcţie de instituţiile juridice autonome rezultă şi din conţinutul art. 10 din Legea nr. 187/2002 pentru punerea în aplicare a Codului penal conform căruia tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii, vechi, mai favorabilă. Din acest text rezultă fără echivoc faptul că, în opinia legiuitorului, în caz de succesiune de legi incidente în materia pluralităţii de infracţiuni, mai întâi se stabilesc pedepsele pentru fiecare infracţiune aplicându-se legea mai favorabilă în cazul fiecăreia dintre ele şi abia apoi, pornind de la pedepsele astfel stabilite, se pune problema aplicării tratamentului prevăzut pentru pluralitate.
Prin urmare, legea penală în sensul art. 5 C. pen. trebuie înţeleasă ca o dispoziţie cu caracter penal şi nu ca o lege în sensul de act normativ în ansamblul său.
În plus, Înalta Curte apreciază că legea penală mai favorabilă nu se aplică în abstract, ci în concret, ţinând cont de toate împrejurările cauzei, doar în acest mod putându-se respecta principiul constituţional enunţat anterior. De asemenea, doar identificând legea penală mai favorabilă pentru fiecare instituţie autonomă, în parte, efectul acesteia devine previzibil, fiind respectat dreptul la un proces echitabil şi principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, consacrate în art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (12) din Constituţia României, respectiv art. 6 parag. 1 şi art. 7 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului.
Adoptarea soluţiei contrare - aplicarea globală a legii penale mai favorabile - poate conduce nu numai la încălcarea principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, ci şi la încălcarea principiului legalităţii pedepselor.
În concluzie, Înalta Curte apreciază că singurul mecanism de evaluare şi aplicare a legii penale mai favorabile constă în identificarea şi aplicarea distinctă a fiecărei instituţii autonome incidente în speţă. Aplicarea regulii mitior lex trebuie să se facă în funcţie de instituţiile penale autonome, iar nu global. Procedând în acest mod, nu se creează o lex tertia, interdicţia fiind limitată la aplicarea concurentă a unor dispoziţii din legi diferite cu privire la aceeaşi instituţie.
Constatând existenţa concursului de infracţiuni, Înalta Curte va face aplicarea legii penale mai favorabile în două etape: într-o primă etapă, stabilind pedeapsa pentru fiecare infracţiune concurentă, în baza principiului legii penale mai favorabile, şi, într-o a două etapă, aplicând pedeapsa pentru concurs, în baza aceluiaşi principiu.
Aplicarea legii penale mai favorabile în doi timpi este justificată de caracterul autonom al concursului de infracţiuni, aşa încât aplicarea pedepsei rezultante este o operaţiune autonomă în raport de stabilirea pedepselor pentru fiecare infracţiune concurentă.
Conform noului C. pen. recidiva, este o formă a pluralităţii de infracţiuni constând în săvârşirea cu intenţie sau praeterintenţie de către o persoană, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, din nou, a unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare, inclusiv detenţiunea pe viaţă.
Se constată că legiuitorul a înţeles să renunţe la distincţia între recidiva mare şi recidiva mică, reglementând o singură formă de recidivă.
Art. 41 alin. (1) din noul C. pen. stabileşte ca prim termen al recidivei existenţa unei hotărâri definitive de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an (spre deosebire de 6 luni, cât prevedea Codul penal intrat în vigoare în 1969, cel de-al doilea termen al recidivei constând în comiterea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare (spre deosebire de Codul penal anterior, care stabilea ca al doilea termen al recidivei comiterea unei infracţiuni pentru care legea prevedea pedeapsa închisorii mai mare de un an).
Din punctul de vedere al aplicării legii mai favorabile, primul termen al recidivei reglementat în Codul penal în vigoare reprezintă o prevedere mai favorabilă, în timp ce prevederea Codului penal anterior cu privire la cel de-al doilea termen al recidivei rămâne mai favorabilă.
În ceea ce priveşte tratamentul sancţionator al recidivei postcondamnatorii legiuitorul a optat în noul Cod pentru cumulul aritmetic al pedepselor, spre deosebire de regimul sancţionator al recidivei sub C. pen. anterior care făcea trimitere la sistemul cumulului juridic prevăzut în cazul, concursului de infracţiuni, fiind prevăzută contopirea pedepselor, cu posibilitatea aplicării unui spor de pedeapsă.
Prin urmare când se constată că pedepsele pentru infracţiunile care constituie cei doi termeni ai recidivei sunt în limitele legale, potrivit legii penale noi, întotdeauna regimul sancţionator al recidivei prevăzut de Codul penal anterior, va putea fi considerat ca lege penală mai favorabilă.
Având în vedere consideraţiile teoretice expuse anterior, Înalta Curte constată că la data de 1 februarie 2014, au intrat în vigoare dispoziţiile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
Legea nr. 187/2012 de aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, la art. 81 prevede modificarea limitelor pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prev de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Astfel noile limite, la această încadrare, sunt închisoarea de la 5 la 12 ani, reduse cu o treime, limitele fiind cuprinse între 3 ani şi 4 luni închisoare şi 8 ani închisoare, spre deosebire de legea veche în care limitele erau de la 10 la 20 de ani închisoare, reduse cu o treime, limitele fiind cuprinse între 6 ani şi 8 luni închisoare şi 13 ani şi 4 luni închisoare.
În condiţiile în care inculpatul N.S. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, procedându-se la reducerea proporţională a pedepsei ca urmare a aplicării legii noi, ca fiind lege penală mai favorabilă, se ajunge la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru această infracţiune.
Legea nr. 187/2012 de aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, la art. 81 prevede inclusiv modificarea limitelor pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Astfel noile limite, la această încadrare, sunt închisoarea de la 6 luni la 3 ani, reduse cu o treime, limitele fiind cuprinse între 4 luni şi 2 ani închisoare, spre deosebire de legea veche în care limitele erau de la 2 la 5 de ani închisoare, reduse cu o treime, limitele fiind cuprinse între 1 an şi 4 luni şi 3 ani şi 4 luni închisoare.
În condiţiile în care inculpatul N.S. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, procedându-se la reducerea proporţională a pedepsei ca urmare a aplicării legii noi ca fiind lege penală mai favorabilă, se ajunge la 1 an şi 8 luni închisoare.
Reducerea pedepselor aplicate inculpatului se impune în condiţiile în care prin noua reglementare s-au redus limitele minime şi maxime ale pedepselor. Ori prin reţinerea legii penale noi, ca lege penală mai favorabilă, instanţa de recurs trebuie să dea eficienţă practică acestei constatări.
Totodată se impune şi reducerea cuantumului pedepsei complementare, în condiţiile în care limita maximă a acesteia a fost redusă de la 10 la 5 ani potrivit art. 66 alin. C. pen.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art 38515 pct. 2 lit. d) din C. proc. pen. anterior, va admite recursul declarat de inculpatul N.S. împotriva Deciziei penale nr. 288/A din 18 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, va casa, în parte, decizia mai sus menţionată şi Sentinţa penală nr. 723/F din 03 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, şi rejudecând:
Va descontopi pedeapsa principală rezultantă de 9 ani închisoare, în pedepsele principale şi sporul componente, pe care le repune în individualitatea lor.
Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi reduce pedepsele aplicate inculpatului N.S. pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art. 35 C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. la 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., conform art. 68 C. pen., precum şi pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. la 1 an şi 8 luni închisoare.
În condiţiile în care Înalta Curte constată că pedepsele pentru infracţiunile care constituie cei doi termeni ai recidivei postcondamnatorii sunt în limitele legale, va aplica inculpatului regimul sancţionator al recidivei prevăzut de C. pen. anterior, considerat ca lege penală mai favorabilă, datorită posibilităţii utilizării cumulului juridic prevăzut în cazul concursului de infracţiuni.
Astfel în temeiul art. 61 alin. (1) C. pen. anterior va contopi restul de 1.116 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa principală de 10 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1662/2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, (rămasă definitivă la data de 01 iunie 2006), cu fiecare dintre pedepsele principale de 4 ani şi 6 luni închisoare şi respectiv 1 an şi 8 luni închisoare şi va aplica inculpatului pedepsele principale cele mai grele, de 4 ani şi 6 luni închisoare şi respectiv 1.116 zile închisoare.
În cauză se impune menţinerea sporului de un an închisoare aplicat de instanţa de apel, din perspectiva posibilităţii instanţei de recurs de a cenzura hotărârea atacată doar prin prisma legalităţii.
Constatând că regimul juridic al concursului de infracţiuni este mai favorabil pe C. pen. anterior, conform principiului enunţat anterior conform în considerentele prezentei deciziei, Înalta Curte, în temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, se vor contopi cele două pedepse principale anterior menţionate şi va aplica inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, respectiv 4 ani şi 6 luni închisoare, pe care o va spori cu 1 an închisoare, acesta urmând să execute astfel pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani.
În baza art 65 C. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe perioada executării pedepsei.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 26 martie 2013 - la 18 aprilie 2014.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în cuantum de 400 RON se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul N.S. împotriva Deciziei penale nr. 288/A din 18 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează în parte decizia sus-menţionată şi Sentinţa penală nr. 723/F din 3 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală şi rejudecând:
Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 9 ani închisoare, în pedepsele principale şi sporul componente, pe care le repune în individualitatea lor.
Face aplicarea art. 3 C. pen. şi reduce pedepsele aplicate inculpatului N.S. pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art. 35 C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. la 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., conform art. 68 C. pen., precum şi pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. la 1 an şi 8 luni închisoare.
În temeiul art. 61 alin. (1) C. pen. anterior contopeşte restul de 1.116 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa principală de 10 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1662/2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală (rămasă definitivă la data de 01 iunie 2006), cu fiecare dintre pedepsele principale de 4 ani şi 6 luni închisoare şi respectiv 1 an şi 8 luni închisoare şi aplică inculpatului pedepsele principale cele mai grele, de 4 ani şi 6 luni închisoare şi respectiv 1.116 zile închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, contopeşte cele două pedepse principale anterior menţionate şi aplică inculpatului, pedeapsa principală cea mai grea, respectiv 4 ani şi 6 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an închisoare, acesta urmând să execute astfel pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani.
În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b C. pen. pe perioada executării pedepsei.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 26 martie 2013 la 18 aprilie 2014.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în cuantum de.400 RON se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 18 aprilie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 140/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1731/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
