ICCJ. Decizia nr. 1279/2014. Penal. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1279/2014
Dosar nr. 1929/2/2014
Şedinţa publică din 10 aprilie 2014
Deliberând asupra contestaţiei de faţă, constată că, prin Sentinţa penală nr. 154/F din data de 21 martie 2014 pronunţată de Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 1929/2/2014, s-a hotărât, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu referire la art. 13 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, admiterea cererii de extrădare privind pe numitul M.C. (cetăţean român).
În baza art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu referire la art. 14 alin. (2) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, s-a dispus amânarea predării acestuia către autorităţile judiciare americane până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. 25016/3/2008* aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate, ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.
S-a hotărât ca extrădarea persoanei solicitate să se efectueze cu respectarea regulii specialităţii, prevăzută în art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 şi art. 74 din Legea nr. 302/2004, republicată.
În baza art. 43 alin. (6) cu referire la art. 58 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus arestarea provizorie a persoanei extrădabile M.C. în vederea predării pe o durată de 30 de zile începând de la data încetării motivului care a justificat amânarea.
S-a constatat că persoana solicitată fost reţinută pentru 24 ore cu începere de la data de 21 martie 2014.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu adresa nr. 426/11-5/2014 din data de 21 martie 2014, a trimis acestei instanţe, în conformitate cu dispoziţiile art. 42 raportat la art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi art. 8 din Legea nr. 111/2008, lucrarea cu numărul de mai sus având ca obiect cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare americane împotriva numitului M.C., faţă de care s-a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 21 martie 2014, ora 12.30.
La dosarul cauzei au fost depuse: ordonanţa din 21 martie 2014, emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care se dispune "sesizarea Curţii de Apel Bucureşti în vederea aprecierii asupra luării măsurii arestării provizorii a persoanei extrădabile M.C. şi continuarea procedurii de soluţionare a cererii de extrădare formulată de autorităţile judiciare din S.U.A."; ordonanţa de reţinere nr. 24 din 21 martie 2014; procese-verbale; copia cazierului judiciar; adresa nr. 23959 din 19 martie 2014 emisă de Ministerul Justiţiei - Serviciul de cooperare judiciară internaţională în materie penală privitoare la controlul de regularitate internaţională; cererea de extrădare; Setul 1 de documente anexate cererii de extrădare (constând în: declaraţia dată sub jurământ de numitul P.E.H. în sprijinul cererii de extrădare; proba A: rechizitoriul nr. 03-281, emis de Tribunalul Districtual al SUA, districtul de vest al statului Pennsylvania; proba B: mandatul de arestare nr. 03-281, emis de Tribunalul Districtual al SUA, districtul de vest al statului Pennsylvania; proba C: copia dispoziţiilor legale aplicabile; proba D: fotografia persoanei extrădabile; proba E: declaraţia dată sub jurământ de numitul R.V.); Setul 2 de documente anexate cererii de extrădare (constând în: declaraţia dată sub jurământ de numita T.L.W. în sprijinul cererii de extrădare; proba A: rechizitoriul nr. CR11 01174 din 09.12,2011, emis de Tribunalul Districtual al SUA, Districtul Central al statului California; proba B: mandatul de arestare nr. CR11 01174, emis la 09.12,2011 de către Tribunalul Districtual al SUA, Districtul Central al statului California; proba C: copia dispoziţiilor legale aplicabile; proba D: declaraţia dată sub jurământ de agentul special FBI M.B.; proba E: fotografia persoanei extrădabile).
În urma controlului de regularitate internaţională efectuat de Ministerul Justiţiei s-a constatat că: 1) persoana a cărei extrădare se solicită are cetăţenia română; 2) între România şi SUA este aplicabil Tratatul de extrădare semnat la Bucureşti, la 10 septembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008, intrat în vigoare la data de 8 mai 2009 (denumit în continuare Tratat); 3) extrădarea este supusă condiţiilor prevăzute la art. 18 - 35 din Legea nr. 302/2004 şi art. 1 - 23 din Tratat; 4) la cererea de extrădare au fost ataşate documentele prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, traduse în limba română; 5) nu este incidentă niciuna din limitele acordării cooperării judiciare prevăzute la art. 3 din Legea nr. 302/2004.
Examinând cererea de extrădare, materialul probator anexat şi concluziile prezentate de partea extrădabilă şi de procuror, Judecătorul de drepturi şi libertăţi a apreciat ca sunt întrunite condiţiile extrădării, astfel cum sunt prevăzute în Tratat şi, în mod corespunzător, în Legea nr. 302/2004, republicată, pentru considerentele arătate în continuare.
Astfel, din cuprinsul cererii de extrădare, s-a reţinut că numitul M.C. este urmărit în vederea judecării de către autorităţile americane în două dosare penale, acuzaţiile constând în aceea că: 1) în urma investigaţiei din anul 1999 al Serviciului de Inspecţie din cadrul Serviciului Poştal al Statelor Unite (U.S.P.I.S.) s-a stabilit că acesta, folosind pe internet numele de "D.M.", a compromis, fără drept, sistemele informatice ale firmei I.M., făcând ca echipamentele informatice în valoare de milioane de dolari să fie expediate către diferiţi complici, inclusiv unii aflaţi în Pittsburg, Pennsylvania, iar ulterior i-a instruit pe complici să reexpedieze echipamentele către el în România; 2) în urma unei investigaţii a FBI privitoare la accesarea fără drept a calculatoarelor B.E., atât în Irvine, California, cât şi în serverele sale role-play de jocuri on-line European World of Warcraft s-a constatat că acesta a condus atacul informatic în perioada februarie - august 2010. Din investigaţii a reieşit că M.C. s-a logat în anumite servere de jocuri, ca jucător, apoi a iniţiat un atac de negare distribuit de servicii, cauzând transmiterea de informaţii care au produs deteriorarea severelor şi abilităţii altor jucători de a continua jocul, cauzând un prejudiciu de cca. 29.987 dolari SUA.
În privinţa normelor juridice aplicabile prezentei cereri de extrădare, Judecătorul de drepturi şi libertăţi a apreciat că se aplică în mod prioritar dispoziţiile Tratatului, iar în completare, în măsura în care nu contravin normelor speciale ale acestuia, devin incidente dispoziţiile dreptului comun, respectiv Legea nr. 302/2004, republicată.
Cererea de extrădare a fost însoţită de documentele prevăzute la art. 8 din Tratat, documente care au fost traduse în limba română.
Făcând referire la dispoziţiile art. 1 din Tratat, Judecătorul a arătat că acestea instituie obligaţia părţilor de a-şi extrăda reciproc "persoanele urmărite penal, găsite vinovate sau condamnate de către autorităţile statului solicitant pentru o infracţiune care dă loc la extrădare".
Definind această din urmă noţiune, art. 2 alin. (1) din Tratat prevede că: "O infracţiune dă loc la extrădare dacă este pedepsită de legea ambelor părţi cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an sau mai severă (...)".
Din documentele emise de autorităţile americane, s-a constatat că numitul M.C. este acuzat de: frauda prin poştă, cu încălcarea Titlului 18 din Codul Statelor Unite, Secţiunea 1341, faptă pedepsită cu închisoare până la 5 ani, amendă sau ambele; conspiraţie la comiterea de fraudă prin poştă, cu încălcarea Titlului 18 din Codul Statelor Unite, Secţiunea 371, faptă pedepsită cu închisoare până la 5 ani, amendă sau altele; deteriorarea intenţionată a unui calculator protejat, cu încălcarea Titlului 18 din Codul Statelor Unite, Secţiunile 1030 (a)(5)(a), (c)(4)(B)(i) şi (c)(4)(A)(i)(1), faptă pedepsită cu închisoarea până la 10 ani, amendă sau altele.
S-a apreciat că faptele reţinute în sarcina persoanei extrădabile au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor prev. de art. 250 alin. (1) şi (2) C. pen. român - pentru care este prevăzută închisoarea de la 2 la 7 ani; art. 244 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod - pentru care este prevăzută închisoarea de la 6 luni la 3 ani [alin. (1)], respectiv închisoarea de la un an la 5 ani [alin. (2)]; art. 249 din acelaşi cod - pentru care este prevăzută închisoarea de la 2 la 7 ani.
Cu privire la calitatea de cetăţean român a persoanei a cărei extrădare se solicită, s-a considerat că aceasta nu constituie un impediment, întrucât art. 3 din Tratat prevede că: "Extrădarea nu va fi refuzată pe baza cetăţeniei persoanei căutate".
De asemenea, în opinia judecătorului fondului, s-a apreciat că nu constituie un impediment la extrădare faptul că persoana a cărei extrădare se solicită este judecată în Dosarul nr. 25016/3/2008* al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, întrucât, pe de o parte, această cauză are ca obiect doar una dintre cele două fapte pentru care se cere extrădarea, iar, pe de altă parte, respectiva cauză penală este în curs de judecată, astfel că nu s-a pronunţat o hotărâre de "condamnare" sau "achitare", în sensul art. 5 alin. (1) din Tratat, menţionându-se că aceste soluţii trebuie să rezulte dintr-o hotărâre definitivă pentru a da eficienţă regulii non bis in idem.
S-a mai observat că alin. (2) lit. a) din acelaşi articol prevede că: "Extrădarea nu va fi împiedicată de faptul că autorităţile statului solicitat au decis: c) să cerceteze persoana căutată pentru aceleaşi fapte pentru care se solicită extrădarea".
S-a arătat, totodată, că nu constituie un obstacol la extrădare nici pretinsa împlinire a termenului de prescripţie a răspunderii penale, nefiind - îndeplinită condiţia prevăzută la art. 6 din Tratat, deoarece din documentele transmise de autorităţile străine rezultă că "(...) termenul de prescripţie american aplicabil nu împiedică urmărirea penală a lui M.C. pentru faptele pentru care se solicită extrădarea".
Împrejurarea că, prin Sentinţa penală nr. 37 din 22 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins cererea de extrădare a aceleiaşi persoane s-a apreciat că nu constituie un obstacol pentru examinarea admisibilităţii cererii de faţă, care se întemeiază şi pe temeiuri noi, de fapt şi de drept.
Apărările privitoare la diferenţele de prejudiciu în actele transmise au fost apreciate ca irelevante în cadrul procesual de faţă.
Totodată, nu au fost primite susţinerile referitoare la diferenţele de reglementare în legislaţiile penale ale celor două state câtă vreme art. 2 alin. (3) lit. a) din Tratat prevede că o infracţiune dă loc la extrădare: "a) indiferent dacă legea statului solicitant şi solicitat încadrează sau nu acţiunile ori omisiunile care constituie infracţiunea în aceeaşi categorie de infracţiuni sau descriu infracţiunea prin aceeaşi terminologie".
Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie, în termen legal, persoana extrădabilă M.C.
S-a arătat, în esenţă, atât în memoriul cuprinzând motivele de contestaţie, cât şi oral, cu ocazia dezbaterilor, că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală întrucât a fost încălcat principiul "non bis in idem", că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea principiului specialităţii, a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) din Constituţia României raportat la art. 19 şi 20 din Legea nr. 302/2004, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 111/2008.
Înalta Curte verificând cauza atât sub aspectul criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 4251 C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, apreciază contestaţia formulată de persoana extrădabilă M.C. ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
Reglementând în art. 19 alin. (1) principiul neextrădării propriilor cetăţeni, Constituţia României, în alin. (2) al aceluiaşi articol, instituie o excepţie de la această regulă, stabilind că, prin derogare de la prevederile alin. (1), cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate.
Aşadar, legiuitorul constituant a condiţionat funcţionalitatea derogării de la principiul neextrădării naţionalilor, de existenţa unei convenţii internaţionale având ca parte România şi, cumulativ, de respectarea normelor legale interne interesând extrădarea şi de existenţa declaraţiei de reciprocitate dată de statul străin.
În acest sens, relevante sunt prevederile art. 20 (fost art. 24) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală care reglementează cerinţele de admisibilitate a extrădării cetăţenilor români, stabilind în alin. (3) că "cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza dispoziţiilor tratatelor bilaterale şi pe bază de reciprocitate".
În aplicarea dispoziţiilor art. 19 alin. (2) din legea fundamentală, dar şi a obligaţiilor asumate potrivit Acordului de extrădare între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, semnat la Washington la data de 25 iunie 2003, România a încheiat la Bucureşti, pe 10 septembrie 2007, Tratatul de extrădare cu Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, prin care, cele două state au convenit să-şi extrădeze reciproc persoanele urmărite penal, găsite vinovate sau condamnate de către autorităţile statului solicitant pentru o infracţiune care dă loc la extrădare [alin. (1)].
Aşa cum rezultă din modul de redactare a primului articol al Tratatului, părţile semnatare au hotărât ca procedura de extrădare între acestea a propriilor cetăţeni să fie guvernată exclusiv de prevederile convenţiei bilaterale încheiate ("Părţile convin să-şi extrădeze reciproc, în conformitate cu dispoziţiile prezentului tratat, persoanele (...)"), aspect ce rezultă, de altfel, şi din prevederile art. 20 alin. (3) (fost art. 24) din Legea nr. 302/2004, care permit extrădarea cetăţenilor români doar în baza dispoziţiilor tratatelor bilaterale.
Ca urmare, aşa cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului, existând un Tratat bilateral între România, în calitate de stat solicitat, şi Statele Unite ale Americii, în calitate de stat solicitant, cererea de extrădare formulată de autorităţile americane cu privire la cetăţeanul român M.C. nu poate fi guvernată decât de prevederile acestuia, dispoziţiile dreptului comun, respectiv ale Legii nr. 302/2004 fiind aplicabile doar în măsura în care nu contravin prevederilor Tratatului.
În acest sens, răspunzând criticilor formulate de contestatorul persoană extrădabilă M.C., Înalta Curte arată că, într-adevăr, art. 20 (fost art. 24) din Legea nr. 302/2004 reglementează în alin. (1) condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru extrădarea cetăţenilor români în baza convenţiilor internaţionale multilaterale la care aceasta este parte şi pe bază de reciprocitate, stabilind în alin. (2) că în cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) (persoana extrădabilă domiciliază pe teritoriul statului solicitant la data formulării cererii de extrădare) şi lit. c) (persoana extrădabilă a comis fapta pe teritoriul sau împotriva unui cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, dacă statul solicitant este stat membru al Uniunii Europene), atunci când extrădarea se solicită în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecării, o cerinţă suplimentară este ca statul solicitant să dea asigurări considerate ca suficiente că, în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, persoana extrădabilă va fi transferată în vederea executării pedepsei în România.
Deşi contestatorul a susţinut că Statele Unite ale Americii nu au dat astfel de asigurări, situaţie în care cererea de extrădare nu putea fi admisă, se observă că dispoziţiile legale invocate nu au incidenţă în speţa de faţă, procedura de extrădare a cetăţeanului M.C. nefiind realizată în baza unei convenţii internaţionale multilaterale, aşa cum cer prevederile alin. (1) al art. 20 din Legea nr,302/2004, ci în temeiul unui tratat bilateral încheiat între cele două state implicate în desfăşurarea procedurii, context în care devin aplicabile dispoziţiile alin. (3) al aceluiaşi articol, care nu mai instituie nicio condiţie suplimentară pentru acordarea extrădării, fiind suficientă cea referitoare la existenţa tratatului.
În consecinţă, Înalta Curte, în deplin acord cu judecătorul de drepturi şi libertăţi de la prima instanţă, apreciază că lipsa unor asigurări din partea statului solicitant, în sensul transferării ulterioare a persoanei extrădate în România în vederea executării pedepsei, nu constituie un impediment pentru acordarea extrădării, iar respingerea unor cereri anterioare pe acest considerent nu prezintă nicio relevanţă din moment ce hotărârile instanţelor judecătoreşti au fost pronunţate anterior ratificării Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, având la bază alte temeiuri de fapt şi de drept.
Nu poate fi reţinută de instanţa de control judiciar nici critica referitoare a încălcarea principiului "non bis in idem", admiterea cererii de extrădare formulată de autorităţile americane cu privire la contestatorul M.C. făcându-se de către judecătorul fondului cu respectarea prevederilor art. 5 din Tratat.
Astfel, potrivit acestor dispoziţii, extrădarea nu poate fi acordată dacă persoana căutată a fost condamnată sau achitată în statul solicitat pentru infracţiunea pentru care se solicită extrădarea [alin. (1)], neputând fi însă respinsă dacă autorităţile statului solicitat au decis să înceteze orice procedură penală începută împotriva persoanei căutate pentru aceleaşi fapte.
În cauză din cuprinsul cererii de extrădare, rezultă că numitul M.C. este urmărit în vederea judecării de către autorităţile americane în două dosare penale, acuzaţiile constând în aceea că: 1) în urma investigaţiei din anul 1999 al Serviciului de Inspecţie din cadrul Serviciului Poştal al Statelor Unite (U.S.P.I.S.) s-a stabilit că acesta, folosind pe internet numele de "D.M.", a compromis, fără drept, sistemele informatice ale firmei I.M., făcând ca echipamentele informatice în valoare de milioane de dolari să fie expediate către diferiţi complici, inclusiv unii aflaţi în Pittsburg, Pennsylvania, iar ulterior i-a instruit pe complici să reexpedieze echipamentele către el în România; 2) în urma unei investigaţii a FBI privitoare la accesarea fără drept a calculatoarelor B.E., atât în Irvine, California, cât şi în serverele sale role-play de jocuri on-line European World of Warcraft s-a constatat că acesta a condus atacul informatic, în perioada februarie - august 2010. Din investigaţii a reieşit că acesta s-a logat în anumite servere de jocuri, ca jucător, apoi a iniţiat un atac de negare distribuit de servicii, cauzând transmiterea de informaţii care au produs deteriorarea severelor şi abilităţii altor jucători de a continua jocul, cauzând un prejudiciu de cea 29.987 dolari.
În România, contestatorul a fost judecat în cauza ce a format obiectul Dosarului penal nr. 25016/3/2008*, iar prin Decizia penală nr. 478 din 8 aprilie 2014, definitivă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus, în baza art. 42 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., condamnarea acestuia la 6 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969).
Totodată, în baza art. 386 C. pen., instanţa a schimbat încadrarea juridică a celorlalte fapte reţinute în sarcina contestatorului din infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 323 C. pen. (1969) în infracţiunile prevăzute de art 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. (5) C. pen. şi art. 367 alin. (1) C. pen., dispunând încetarea procesului penal pentru acestea, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., şi lăsând nesoluţionata acţiunea civilă conform art. 25 alin. (5) C. proc. pen.
În fapt, circumscris infracţiunii prevăzută de art. 42 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanţa a reţinut ca inculpatul M.C., în perioada octombrie 2003 - martie 2004, a accesat în mod neautorizat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi cu depăşirea măsurilor de securitate, sistemele informatice aparţinând părţilor vătămate A.S.E Bucureşti şi E.G. Inc. din S.U.A.
În ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., s-a arătat că aceasta constă în fapta inculpatului de a plasa, în perioada anilor 1999 - 2003, în sistemul de achiziţii on-line al companiei americane I.M., cu utilizare datelor de acces ale unor clienţi legitimi ai companiei, comenzi privind cumpărarea unor calculatoare şi componente de calculator în valoare de peste 1.064.872,14 dolari SUA.
Se observă, aşadar, că faptele circumscrise de instanţa română infracţiunii prevăzute de art. 42 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi pentru care a fost pronunţată o soluţie definitivă de condamnare a numitului M.C., nu sunt menţionate în cererea de extrădare şi nu fac obiectul urmăririi în vederea judecării de către autorităţile americane, singurele fapte care ar putea pune în discuţie respectarea principiului "non bis in idem" fiind cele încadrate de Curtea de Apel Bucureşti în prevederile art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) [art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969)].
Însă, cu privire la acestea, instanţa română nu a pronunţat o soluţie de condamnare sau de achitare, aşa cum cere art. 5 alin. (1) din Tratat, ci una de încetare a procesului penal şi stingere a acţiunii civile, situaţie în care devin incidente dispoziţiile alin. (2) lit. b) al art. 5, care permit acordarea extrădării în cazul în care autorităţile statului solicitat au decis să înceteze orice procedură penală începută împotriva persoanei condamnate pentru aceleaşi fapte.
Împrejurarea că, potrivit legii penale române, s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) nu constituie un impediment pentru acordarea extrădării, atât timp cât art. 6 din Tratat prevede în mod expres ca motiv de refuz al extrădării doar împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale sau a executării pedepsei potrivit legii statului solicitant, ceea ce nu este cazul în speţă.
Pe de altă parte, din considerentele Deciziei penale nr. 478 din 8 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, nu se poate stabili o identitate între faptele circumscrise de instanţă infracţiunii prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi cele menţionate în cererea de extrădare şi care fac obiectul urmăririi în vederea judecării de către autorităţile americane, având în vedere multitudinea actelor materiale săvârşite şi cercetate, precum şi existenţa mai multor plângeri formulate de Compania I.M. şi a mai multor anchete declanşate, în acelaşi timp cu derularea procesului în România, pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, doar o parte din rezultatul lor fiind transmis organelor de anchetă române pentru a servi la cercetarea penală a persoanelor cetăţeni români, membri a grupului infracţional coordonat de M.C.
Nefondate sunt şi susţinerile referitoare la încălcarea de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la prima instanţă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Tratat, toate infracţiunile pentru care se solicită extrădarea fiind pedepsite de legea ambelor state cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 1 an.
Astfel, din documentele emise de autorităţile americane rezultă că numitul M.C. este acuzat de: fraudă prin poştă, cu încălcarea Titlului 18 din Codul Statelor Unite, Secţiunea 1341, faptă pedepsită cu închisoare până la 5 ani, amendă sau ambele; conspiraţie la comiterea de fraudă prin poştă, cu încălcarea Titlului 18 din Codul Statelor Unite, Secţiunea 371, faptă pedepsită cu închisoare până.la 5 ani, amendă sau altele; deteriorarea intenţionată a unui calculator protejat, cu încălcarea Titlului 18 din Codul Statelor Unite, Secţiunile 1030 (a)(5)(a), (c)(4)(B)(i) şi (c)(4)(A)(i)(l), faptă pedepsită cu închisoarea până la 10 ani, amendă sau altele.
Faptele reţinute în sarcina persoanei extrădabile au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de. art. 250 alin. (1) şi (2) C. pen. român - pentru care este prevăzută închisoarea de la 2 la 7 ani; art. 244 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod -pentru care este prevăzută închisoarea de la 6 luni la 3 ani [alin. (1)], respectiv închisoarea de la un an la 5 ani [alin. (2)]; art. 249 din acelaşi cod - pentru care este prevăzută închisoarea de la 2 la 7 ani.
În ce priveşte împrejurarea că una dintre infracţiunile pentru care se solicită extrădarea nu ar fi fost comisă pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, apărarea invocată, de asemenea, de contestatorul persoană extrădabilă, Înalta Curte arată că aceasta excede verificărilor ce pot fi efectuate în cadrul procedurii de faţă, care se limitează la examinarea îndeplinirii unor cerinţe strict formale, iar nu a unor chestiuni de fond, cum este cea ridicată de contestator.
Totodată, instanţa de control judiciar apreciază ca neîntemeiată şi susţinerea referitoare la încălcarea principiului specialităţii, judecătorul fondului făcând trimitere în dispozitivul hotărârii pronunţate la prevederile art. 17 din Tratat şi menţionând că extrădarea persoanei solicitate se va efectua cu respectarea regulii specialităţii, însă, în limitele conferite conţinutului acestui principiu de convenţia bilaterală pe care părţile au încheiat-o şi care se aplică cu prioritate în procedura ce a făcut obiectul prezentei cauze.
În consecinţă, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse şi constatând că judecătorul de drepturi şi libertăţi de la prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondată contestaţia formulată de persoana extrădabilă M.C. împotriva Sentinţei penale nr. 154/F din 21 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană extrădabilă va fi obligat la plata sumei de 280 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana extrădabilă M.C. împotriva Sentinţei penale nr. 154/F din 21 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 280 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1321/2014. Penal. Traficul de minori (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1272/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
