ICCJ. Decizia nr. 130/2014. Penal

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia penală nr. 130/2014

Dosar nr. 4107/1/2013

Şedinţa publică din 15 ianuarie 2014

Asupra contestaţiilor în anulare de faţă în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 3434 din 24 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 240/64/2009, au fost respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.P.I. şi V.R. împotriva Deciziei penale nr. 38 din 1 martie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Împotriva acestei decizii, contestatorii condamnaţi au formulat contestaţii în anulare, înregistrate pe rolul instanţei la data de 1 august 2013, nemotivate în scris.

Potrivit art. 391 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte a examinat admisibilitatea în principiu a cererilor de contestaţie, fără a dispune citarea părţilor, în şedinţa publică din 15 ianuarie 2014.

Contestaţiile în anulare formulate sunt inadmisibile în principiu.

Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 391 alin. (2) din C. proc. pen., care să impună admiterea în principiu a contestaţiei formulate.

Textul de lege menţionat impune îndeplinirea următoarelor condiţii cumulative: ca cererea de contestaţie să fie făcută în termenul prevăzut de lege, să fie invocat unul dintre motivele expres prevăzute de art. 386 C. proc. pen., iar în sprijinul contestaţiei să se depună ori să se invoce dovezi care se află la dosar.

Or, din actele dosarului rezultă că cei doi contestatori nu au invocat motivele pe care se sprijină contestaţia, iar în sprijinul acesteia nu au fost invocate sau depuse dovezi, astfel cum prevede textul de lege.

De altfel, împotriva aceleiaşi decizii, ambii contestatori au mai formulat contestaţii în anulare, acestea fiind respinse prin Deciziile nr. 2299 din 28 iunie 2013, în Dosar nr. 1788/1/2013, şi nr. 721 din 27 februarie 2013, în Dosar nr. 6953/1/2012.

Pentru aceste considerente, urmează a fi respinse, ca inadmisibile, contestaţiile în anulare formulate de S.P.I. şi V.R. împotriva Deciziei penale nr. 3434 din 24 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 240/64/2009, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibile contestaţiile în anulare formulate de contestatorii S.P.I. şi V.R. împotriva Deciziei penale nr. 3434 din 24 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 240/64/2009.

Obligă contestatorii la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 ianuarie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 130/2014. Penal