ICCJ. Decizia nr. 128/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 128/2014
Dosar nr. 4819/99/2013
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 117 din 20 iunie 2013, Tribunalul Iaşi a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 83 din 3 martie 1998 a Tribunalului Iaşi, modificată prin Decizia penală nr. 317 din 27 octombrie 1998 a Curţii de Apel Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1143 din 21 martie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, cerere formulată de revizuentul condamnat Z.I., deţinut în Penitenciarul Iaşi.
Pentru a dispune, în sensul celor de mai sus, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin adresa nr. 301-III/6/2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a înaintat spre competentă soluţionare acestei instanţe cererea revizuentului condamnat Z.I. prin care acesta a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 83 din 3 martie 1998 a Tribunalului Iaşi, modificată prin Decizia penală nr. 317 din 27 octombrie 1998 a Curţii de Apel Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1143 din 21 martie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la 10 aprilie 2013, sub nr. 4819/99/2013.
În motivarea cererii, revizuentul a arătat că, deşi fratele său şi-a recunoscut vina şi lipsa de implicare a revizuentului în comiterea infracţiunii de omor, la fel cum a relatat şi amanta fratelui său, numita Ş.E., nu au fost luate în consideraţie aceste relatări de către instanţele care au soluţionat fondul cauzei; deşi s-a prezentat singur la poliţie unde a relatat cum s-au petrecut faptele, relatările sale nu au fost luate în considerare; în unele acte din dosarul în care s-a pronunţat sentinţa penală a cărei revizuire o solicită este trecut în calitate de complice iar în altele în calitate de autor; rechizitoriul care i-a fost înmânat avea o pagină lipsă şi că nici până în prezent nu cunoaşte conţinutul acesteia; în rechizitoriu apare că el ar fi scos ochii victimei lucru care nu este real, astfel cum rezultă din declaraţiile lui Z.D., Ş.E. şi T.P., cercetaţi în aceeaşi cauză; a avut o conduită bună înaintea arestării sale, predându-se singur organelor de poliţie; în perioada de detenţie s-a corijat, îmbunătăţindu-şi comportamentul; a mai invocat petentul chestiuni de ordin familial şi personal.
Efectuând actele de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen., procurorul a concluzionat prin referatul cu nr. 301/III/6/2012 că, cererea de revizuire ca inadmisibilă în principiu.
Învestită cu soluţionarea cererii de revizuire formulate de condamnatul Z.I., instanţa, din oficiu, a dispus ataşarea Dosarului penal nr. 4548/1997 al Tribunalului Iaşi, în care s-a pronunţat hotărârea de condamnare a cărei revizuire se solicită.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de petentul revizuent Z.I., instanţa a constatat următoarele:
Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac de retractare împotriva sentinţelor penale definitive, nu poate deveni admisibilă decât în condiţiile existenţei vreunuia din cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, pentru a nu se aduce atingere principiului stabilităţii ordinii juridice.
Instanţa a constatat că niciuna dintre apărările inculpatului nu se grefează pe cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de lege.
În cauză, revizuentul a solicitat în esenţă, reanalizarea probatoriului, considerând că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de complicitate de omor, a invocat o serie de deficienţe ale actului de sesizare al instanţei, o aşa zisă confuzie creată cu privire la calitatea sa, de autor sau complice, solicitând a se ţine seama de situaţia sa familiară dar şi de circumstanţe legate de comportamentul său la locul de deţinere.
Apărările inculpatului referitoare la nevinovăţia sa au făcut obiectul analizei şi deliberării, atât pe fondul cauzei, cât şi în cadrul căilor ordinare de atac exercitate (cu atât mai mult cu cât, în faţa Curţii Supreme de Justiţie, inculpatul a precizat prin motivele de recurs că nu se consideră vinovat de uciderea soţilor P., întrucât nu a participat cu nimic). Inculpatul a uzat de toate căile de atac legale, supunând controlului instanţei superioare parte din chestiunile reiterate şi în cererea de revizuire formulată.
Instanţa a reţinut că solicitarea readministrării unora dintre probele administrate deja în cauză nu satisface exigenţele prevederilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în condiţiile în care textul se referă la descoperirea de "fapte sau împrejurări noi". Readministrare unora din probele deja administrate (reaudierea participanţilor la comiterea infracţiunii de omor) pentru aceeaşi teză defensivă, nu se încadrează în prevederile normei legale citate.
Prima instanţă a mai reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care nu se poate transforma într-un apel deghizat, pentru a repune în discuţie statuări jurisdicţionale definitive sau aprecieri asupra raţionamentului instanţei, aşa cum tinde revizuentul prin cerere.
Apărările inculpatului referitoare la chestiuni ce ţin de actul de sesizare al instanţei (înmânarea unei copii din care lipsea o pagină), presupusa menţionare a sa în calitate de complice dar şi de autor, în unele acte ale dosarului (chestiune care nici măcar nu este întemeiată în condiţiile în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracţiunea de omor deosebit de grav, faptă pentru care de altfel a şi fost condamnat) ori pretinsele nelămuriri privitoare la persoana care ar fi scos ochii victimelor (care de asemenea nu este confirmată prin rechizitoriu reţinându-se că inculpatul Z.D. ar fi făcut aceasta), sunt chestiuni ce puteau fi valorificate de revizuent odată cu soluţionarea cauzei pe fond sau în procedura verificării sentinţei penale, de condamnare de către instanţele de control judiciar, neîncadrându-se în nici unul dintre cazurile în care se poate cere revizuirea unei sentinţe penale, care sunt expres şi, limitativ prevăzute de textul de lege sus-invocat.
Totodată, instanţa nu poate reţine, pentru aceleaşi considerente nici aspectele referitoare la conduita sa în faţa autorităţilor, situaţia familială a condamnatului ori la comportamentul său la locul de deţinere, în susţinerea cererii de revizuire, acestea putând fi valorificate de petent în alte proceduri ce exced cadrului procesual de faţă.
În termen legal revizuentul Z.I. a apelat sentinţa penală sus-menţionată, invocând motivele susţinute la instanţa de fond, respectiv efectuarea tratamentului medical pentru afecţiunea de care suferă, cât şi circumstanţele personale.
Prin Decizia penală nr. 117 din 20 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul revizuentului.
Împotriva acestei decizii, revizuentul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi, rejudecând, admiterea cererii de revizuire şi trimiterea cauzei la instanţa de fond.
În motivarea cererii scrise, de la dosar, revizuentul a susţinut că nu este vinovat, criticând în esenţă modalitatea de efectuare a actelor de urmărire penală efectuate de procuror, respectiv reconstituirea faptei, confruntarea sa cu martora Ş.E., faptul că s-a omis împrejurarea că nu cunoştea victimele, precum şi relatări din declaraţiile sale care îi confirmau nevinovăţia.
În motivele susţinute oral de apărătorul desemnat din oficiu, s-a arătat că revizuentul nu este vinovat de săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav şi că nu au fost luate în considerare declaraţiile sale şi probele testimoniale de către instanţe.
Analizând recursul declarat de revizuent, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., care ar impune revizuirea sentinţei penale atacate.
Din economia textului de lege sus-menţionat coroborat cu alin. (2) al art. 394 C. proc. pen., rezultă că hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile expres prevăzute de lege: faptele şi împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi, respectiv, condiţia ca aceste fapte şi împrejurări noi să fi condus la o soluţie diametral opusă celei pronunţate, în situaţia în care ar fi fost cunoscute de instanţe.
Motivele invocate de revizuent - faptul că nu este vinovat şi nu s-au avut în vedere declaraţiile sale care îi confirmau nevinovăţia, împrejurarea că nu cunoştea victimele, precum şi criticile vizând modalitatea de efectuare a actelor de urmărire penală efectuate de procuror, respectiv reconstituirea faptei, confruntarea sa cu martora Ş.E. - nu pot fi considerate împrejurări noi, care să impună revizuirea sentinţei atacate, întrucât aceste apărări au fost avute în vedere de instanţa de fond, care a verificat probele nemijlocit în cadrul cercetării judecătoreşti. Prin urmare, aceste împrejurări au fost cunoscute de instanţa de fond, iar ulterior cele două instanţe de control judiciar au verificat apărările inculpatului şi le-au înlăturat, apreciind, pe baza probelor administrate, că este dovedită vinovăţia sa.
Instanţa de recurs constată că revizuentul nu a făcut dovada existenţei unor fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţa care a soluţionat cauza pe fond, de natură a proba netemeinicia hotărârii judecătoreşti criticate.
Drept urmare, în mod corect a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnat, întrucât nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul revizuent Z.I. împotriva Deciziei penale nr. 117 din 20 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul Z.I. împotriva Deciziei penale nr. 117 din 20 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 ianuarie 2014.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 129/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 126/2014. Penal → |
|---|
