ICCJ. Decizia nr. 14/2014. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 14/2014

Dosar nr. 2344/30/2013

Şedinţa publică din 6 ianuarie 2014

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 145/PI din 17 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 2344/30/2013, în baza art. 257 C. pen. cu aplic. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul J.L.D., pentru fapta de trafic de influenţă, la 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei ori graţierea totală ori a restului de pedeapsă sau împlinirea termenului de prescripţie.

În baza art. 257 C. pen. cu aplic. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul R.A., pentru fapta de trafic de influenţă, la 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În baza art. 257 C. pen., cu aplic. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul H.A.I., pentru fapta de trafic de influenţă, la 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În baza art. 257 alin. (2) C. pen. rap. la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a confiscat de la inculpaţi suma de 2.600 euro - în echivalent în RON la data executării. S-a confiscat suma de 1.000 RON compusă din: bancnotă 100 RON seria S1., bancnotă 100 RON seria S2., bancnotă 100 RON seria S3., bancnotă 100 RON seria S4., bancnotă 100 RON seria S5., bancnotă 100 RON seria S6., bancnotă 200 RON seria S7., bancnotă 200 RON seria S8.

A fost respinsă cererea formulată de numitul C.C.G., de obligare în solidar a inculpaţilor la plata despăgubirilor materiale în sumă de 2.600 euro.

A fost respinsă cererea formulată de numitul C.C.G. privind restituirea sumei de 1.000 RON.

în baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul R.A. a telefonului mobil marca N., seria IMEI I1. împreună cu acumulator marca N., 1020 mAh şi cartela sim cu inscripţia „F.", având seria S9.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii J.L.D., R.A. şi H.A.I. la plata sumei de 400 RON fiecare, cheltuieli judiciare faţă de stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Timiş a reţinut că, la dosar, a fost ataşat dosarul de urmărire penală nr. 1572/P/2011 din 04 februarie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, s-au administrat probe cu înscrisuri, s-a luat declaraţie inculpaţilor J.L.D. şi H.A.I. şi s-a depus declaraţie notarială dată de inculpatul R.A., inculpaţii recunoscând săvârşirea faptelor, astfel cum au fost descrise în rechizitoriu şi au solicitat judecarea cauzei după procedura simplificată prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., în cazul recunoaşterii vinovăţiei, doar pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în raport de declaraţiile inculpaţilor de recunoaştere în totalitate a faptelor, constatând că probele administrate în cursul urmăririi penale dovedesc existenţa faptelor şi comiterea acestora de către inculpaţi, instanţa de fond a procedat la judecarea cauzei conform procedurii simplificate.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de fond a constatat că probele administrate în faza de urmărire penală, coroborate cu declaraţiile inculpaţilor în faza de cercetare judecătorească, confirmă faptele descrise în rechizitoriu, astfel că a reţinut următoarele:

La data de 17 noiembrie 2011, numitul C.C.G. a adresat o plângere Poliţiei oraşului Sânnicolau Mare, înregistrată la 18 noiembrie 2011 şi, ulterior, la Parchetul Judecătoriei Sânnicolau Mare - la 21 noiembrie 2011 şi la Parchetul Tribunalului Timiş - la 30 noiembrie 2011, prin care a sesizat că, în perioada 07 noiembrie 2011 - 16 noiembrie 2011, i-a remis numitului J.L.D. suma de 1.000 euro şi 6.880 RON, cu promisiunea că-i va facilita obţinerea unui permis de conducere categoria B, fără a susţine examen de admitere.

Probele administrate pe parcursul cercetărilor au relevat că, în L. noiembrie 2011, numitul C.C.G. a luat legătura cu inculpatul J.L.D. pentru ca acesta să-l sprijine în obţinerea unui permis de conducere, fără a susţine examen. Inculpatul J.L.D. i-a comunicat că are o cunoştinţă care îi poate procura un astfel de permis, în schimbul sumei de 2.600 euro, astfel că inculpatul le-a prezentat numiţilor C.C.G. şi C.L. pe numitul W., persoană ce a fost recomandată de către inculpatul H.A., acesta pretinzând că respectiva persoană are cunoştinţe la Serviciul înmatriculări, Permise de Conducere Timiş; în schimbul sumei de 2.600 euro, W. urma a-i procura lui C.C.G. un permis de conducere categoria B.

După ce fraţii C. i-au remis lui W. suma convenită în trei tranşe (prima dată 1.000 euro şi 1.200 RON, a doua oară 5.200 RON şi a treia oară 480 RON), prin intermediul inculpatului J., acesta din urmă a luat legătura telefonic cu fraţii C., cărora le-a comunicat că W. a fost arestat şi, pentru a obţine în continuare permisul de conducere, mai sunt necesari 1.500 euro sau va încerca să găsească o altă persoană care să-i ajute. întrucât fraţii C. au refuzat să mai plătească şi această nouă sumă de bani, inculpatul J.L.D. le-a prezentat pe numitul „A.", persoană care le-a comunicat că este fiul poliţistului H. din Sânnicolau Mare şi că el este poliţist în Arad, dar că are cunoştinţe la Timişoara, care-l vor ajuta să obţină un permis de conducere pentru C.C.G., în schimbul sumei de 1.200 euro.

După formularea denunţului penal la Poliţia oraşului Sânnicolau Mare şi marcarea criminalistică a sumei de 1.000 RON, fraţii C. s-au întâlnit cu inculpatul J.L.D., căruia i-au remis suma de mai sus, fiind surprins în flagrant de organele de poliţie.

Din verificările efectuate în cauză a rezultat că persoana cunoscută de către denunţător sub numele de “W.” se numeşte R.A., iar persoana cunoscută sub numele „A." se numeşte H.A.I.

Fiind audiat la urmărirea penală, inculpatul J.L.D. a recunoscut că a discutat cu W. şi cu A. despre obţinerea unui permis de conducere pentru C.C.G., în schimbul sumei de 2.600 euro; inculpatul a precizat că A.H. este cel care i l-a prezentat pe W. şi i-a spus că se ocupă cu procurarea de permise de conducere, în schimbul unei sume de bani.

În faza de cercetare penală, inculpatul R.A. a susţinut că a fost contactat telefonic atât de inculpatul J.L.D., cât şi de inculpatul A.H., pentru a-i obţine un permis de conducere denunţătorului, flecare pretinzându-i o sumă de bani, pentru că i-au adus clientul. De altfel, inculpatul R.A. a şi menţionat modul în care au fost împărţite între cei trei inculpaţi sumele de bani primite de la denunţător.

Inculpatul H.A.I., în faza actelor premergătoare, a declarat că s-a prezentat ca poliţist în faţa fraţilor C., la rugămintea lui J.L.D., ocazie cu care i-a promis lui C.C.G. că, după susţinerea examenului, va vorbi cu poliţiştii examinatori să nu-l respingă la proba practică; după începerea urmăririi penale, acest inculpat a refuzat să mai dea vreo declaraţie la urmărirea penală.

Concludente în sensul celor arătate au fost probele administrate în faza de urmărire penală, coroborate cu declaraţiile de recunoaştere a vinovăţiei date de cei trei inculpaţi în faza de cercetare judecătorească.

Astfel, în declaraţiile denunţătorului C.C.G., acesta a arătat că a absolvit şcoala de şoferi şi a dat examen de două ori, însă nu a reuşit să facă mai mult de 12 puncte şi a aflat că inculpatul J.L.D. - medic din Sânnicolau Mare - a ajutat o cunoştinţă de a sa în obţinerea permisului de conducere. În cursul lunii octombrie 2011, numita C.L., sora lui C.C.G., a avut o discuţie cu J.L.D., care i-a promis că rezolvă obţinerea permisului de conducere necesar fratelui ei pentru suma de 2.600 euro, aceasta fiind de acord cu suma pretinsă.

Ulterior, au avut loc mai multe întâlniri între denunţător, sora sa şi numitul J.L.D., care, de fiecare dată, i-a asigurat că are relaţii în rândul lucrătorilor de poliţie de la Permise, garantându-le că, prin intermediul unui poliţist de la acest serviciu, îi va obţine lui C.C.G. permisul de conducere, fără a fi necesar să mai susţină examen în acest sens.

Inculpatul J.L.D. a prezentat denunţătorului şi surorii acestuia o persoană numită “W.”, despre care a afirmat că ar fi un prieten al său care lucrează la permise. Acest W. a pretins că este poliţist şi că, după ce va primi suma de 2.600 euro, petentul urmează a se prezenta la mall pentru a-şi ridica permisul de conducere, menţionând că suma pretinsă urma a fi împărţită cu ceilalţi colegi ai săi.

La câteva zile după ce i-a fost prezentat, numita C.L. s-a întâlnit cu numitul W., căruia i-a înmânat suma de 1.000 euro şi 1200 RON (jumătate din 2.600 euro); tranzacţia a fost efectuată în autoturismul inculpatului J.L.D., în prezenţa acestuia din urmă. Apoi, în data de 13 noiembrie 2011, inculpatul J.L.D., împreună cu W., s-au deplasat la locuinţa numitului C.C.G. şi au mai primit suma de 5.200 RON. În dimineaţa de 16 noiembrie 2011, inculpatul J.L.D. a luat legătura telefonic cu numitul C.C.G., căruia i-a cerut şi suma de 480 RON, sumă ce i-a fost ulterior înmânată de către C.L., în cursul aceleiaşi zile.

În dimineaţa de 17 noiembrie 2011, sora denunţătorului i-a comunicat acestuia că a fost contactată de inculpatul J.L.D., care i-a spus că nu-şi poate îndeplini promisiunea făcută, deoarece W. este anchetat de poliţie şi arestat, astfel nu se mai poate face nimic.

După această discuţie, denunţătorul s-a deplasat la Poliţia oraşului Sânnicolau Mare, unde a formulat plângere penală.

Apoi, denunţătorul a luat legătura telefonic cu inculpatul J.L.D., căruia i-a cerut să-i restituie sumele ce i-au fost date, dar inculpatul i-a mai cerut şi suma de 1.500 euro pentru a-l scoate pe cauţiune pe W. şi atunci îl va ajuta în continuare pe petent să obţină permisul de conducere, dar denunţătorul nu a fost de acord. După puţin timp, inculpatul J.L.D. i-a prezentat denunţătorului o persoană care s-a recomandat „A." şi care a spus că este poliţist în Arad, cerându-i totodată suma de 1.000 - 1.200 euro să-i rezolve obţinerea permisului de conducere, declarând că are cunoştinţe la Timişoara şi că va interveni la acestea pentru a rezolva. în contextul aceleiaşi discuţii, A. a arătat că el este fiul şefului Poliţiei oraşului Sânnicolau Mare, H.

În urma acestor discuţii, s-a procedat la înserierea şi marcarea sumei de 1.000 RON cu menţiunea „ÎNŞELĂCIUNE", după care numita C.L. a luat legătura telefonic cu inculpatul J.L.D. pentru a-i înmâna banii pretinşi.

În data de 24 noiembrie 2011, în jurul orei 12:30, numiţii C.C.G. şi C.L. s-au deplasat la cofetăria D. din Sânnicolau Mare unde urmau a se întâlni cu inculpatul J.L.D. În locul respectiv, inculpatului J.L.D. i-a fost înmânată suma de 1.000 RON marcată criminalistic, ulterior fiind surprins de organele de poliţie cu suma respectivă în mână.

Din declaraţia numitei C.L. a rezultat că, la începutul lunii noiembrie 2011, fratele său, C.C.G., i-a spus că-i va da o sumă de bani doctorului J. din Sânnicolau Mare pentru a-i procura un permis de conducere categoria B, fără a mai susţine examenul pentru dobândirea acestuia. Urmare acestui fapt, martora a fost contactată telefonic de mai multe ori de către inculpatul J.L.D. pentru a-i aduce diferite sume de bani. La una dintre întâlnirile avute cu doctorul J., acesta i-a prezentat o persoană numită „W.", care era omul de legătură ce urma a înlesni procurarea permisului de conducere necesar denunţătorului. De altfel, la remiterea unei tranşe de bani - suma de 5.200 RON, inculpatul J.L.D. a venit însoţit de W.

În data de 16 noiembrie 2011, martora însăşi s-a deplasat la Sânnicolau Mare unde i-a înmânat doctorului J. suma de 480 RON, precum şi o adeverinţă din care rezulta că denunţătorul C.C.G. a absolvit 8 clase. În seara aceleiaşi zile, în jurul orei 23:00, inculpatul J.L.D. a luat legătura telefonic cu martora şi i-a comunicat că nu-l mai poate ajuta pe fratele acesteia, deoarece un coleg al lui W. este anchetat de poliţie şi nu mai poate face nimic.

După câteva zile, deşi C.C.G. îi solicitase inculpatului J. sumele remise până în acel moment, inculpatul a luat din nou legătura telefonic cu martora şi i-a cerut suma de 1.500 euro pentru ca W. să iasă pe cauţiune, dar aceasta a menţionat că, mai întâi, trebuie să vorbească cu fratele ei, urmând ca J. să revină cu un telefon. Atunci când inculpatul a sunat din nou, i-a spus martorei că mai are o variantă pentru ca denunţătorul să obţină permisul de conducere, fiind vorba despre un prieten al său, care are cunoştinţe la Permise şi a propus o întâlnire cu acesta în ziua următoare.

După toate aceste discuţii, denunţătorul C.C.G. a sesizat organele de poliţie.

Conform înţelegerii, martora C.L. şi denunţătorul C.C.G. au mers la întâlnire cu inculpatul J.L.D., ocazie cu care acesta din urmă le-a prezentat o persoană care s-a recomandat „A.", a spus că este poliţist în Arad şi are cunoştinţe la permise, iar dacă denunţătorul îi dă suma de 1.200 euro, îi va obţine permisul de conducere, A. a mai precizat că este copilul poliţistului H. din Sânnicolau Mare.

În data de 23 noiembrie 2011, inculpatul J.L.D. a contactat-o din nou telefonic pe martoră şi i-a cerut 1.500 euro pentru a continua varianta cu W., martora fiind de acord. Numita C.L. a luat legătura cu organele de poliţie încunoştinţate prin plângerea penală, acestea au înseriat şi marcat criminalistic suma de 1.000 RON, sumă care, în data de 24 noiembrie 2011, i-a fost remisă inculpatului J.L.D., fiind surprins cu suma respectivă asupra sa.

Pentru probarea certă a activităţii infracţionale a inculpaţilor, în cauză a fost întocmită o hartă relaţională a convorbirilor, rezultând că, în perioada 30 octombrie - 30 noiembrie 2011, au fost purtate convorbiri telefonice între inculpaţi, după cum urmează: inculpatul R.A., zis „W.” l-a contactat de 7 ori pe C.C.G.; inculpatul R.A., zis „W.” l-a contactat de 36 ori pe inculpatul J.L.D. la unul dintre numerele de telefon folosite, respectiv de 30 ori la un alt număr de telefon; inculpatul R.A., zis „W.” a contactat-o de 4 ori pe C.L., fiind contactat doar o singură dată de aceasta; inculpatul J.L.D. l-a contactat de 10 ori pe inculpatul R.A., zis W., de pe un număr de telefon, respectiv de 30 ori de pe un alt număr de telefon; inculpatul J.L.D. a contactat-o de 65 ori pe C.L., iar aceasta, la rândul ei, l-a contactat de 46 ori; inculpatul J.L.D. l-a contactat de 25 ori pe H.A.I.; inculpatul H.A.I. l-a contactat de 52 ori pe inculpatul J.L.D. la unul dintre numerele de telefon utilizate de acesta, respectiv de 117 ori la un alt număr de telefon utilizat de inculpatul J.; inculpatul H.A.I. a contactat-o de 56 ori pe C.L., fiind contactat, la rândul său, de aceasta de 35 ori.

De asemenea, au fost autorizate în cauză înregistrările şi convorbirile telefonice în perioada 12 ianuarie - 09 mai 2012, din procesele-verbale de valorificare a rezultatelor acestor interceptări reieşind ca fiind relevante discuţia purtată în data de 17 ianuarie 2012 între inculpaţii J.L.D. şi H.A.I., în care, după ce J. îi comunică interlocutorului său că a fost chemat la Timişoara pentru audieri, discută despre împrejurarea că numitul W. nu a mai putut fi contactat, din cuprinsul acestor discuţii rezultând în mod cert faptul că inculpatul H.A.I. avea reprezentarea participaţiei sale la infracţiunea pentru care era cercetat interlocutorul său, inculpatul J.L.D.

Relevantă a fost şi o altă discuţie purtată de inculpatul H.A.I., la data de 02 februarie 2012, cu un interlocutor şi după ce acesta i-a spus că urmează să dea examen pentru obţinerea permisului de conducere. Inculpatul H.A.I. s-a oferit să-l ajute pe interlocutorul său să-l ajute să promoveze examenul.

În data de 16 februarie 2012, ora 18.59, inculpatul H.A.I. a avut o discuţie cu un interlocutor, faţă de care inculpatul H.A.I. a pretins că este poliţist şi îndeplineşte atribuţii de organ de cercetare penală.

Într-o altă conversaţie telefonică din data de 17 februarie 2012, inculpatul H.A.I. i-a spus interlocutoarei sale despre o persoană că o să o ajute la permis, împrejurare din care a rezultat că inculpatul H.A.I. avea reprezentarea că poate ajuta la obţinerea permisului de conducere.

Într-o conversaţie telefonică, purtată în data de 08 martie 2012, inculpatul H.A.I. i-a povestit unei persoane că s-a dat drept poliţist la cineva şi, astfel, o cunoştinţă nu a primit amendă.

În data de 27 martie 2012, ora 12:40, inculpatul H.A.I. a expediat un sms, având următorul conţinut: „Dimineaţa la 07:30 la lucru pana la 12 la birou la calculator facem cercetam cazuri făcute de sâmbăta şi duminica belele ce or făcut vagabonti şi ei spun ca sunt nevinovaţii şi acuma cercetam şi vedem ce vina au şi iei calculatorul nu minte acum cu hoţi la munca pe strada sunt 12 maşini de politie care îi păzeşte şi eu cu adjunctul suntem cu jandarmeria ei doar 12 maşini şi stăm sa termine treaba după aia la arest înapoi azi cred ca lucru pana seara târziu vb mai deseară ca am multe de făcut".

Aceste convorbiri şi comunicări au relevat că inculpatul H.A.I. pretindea în mod constant că este lucrător de poliţie şi că desfăşoară activităţi specifice acestei profesii, după cum rezultă şi disponibilitatea acestuia de a ajuta diferite persoane pentru promovarea examenului pentru obţinerea permisului de conducere.

Fiind audiaţi, şi martorii D.F. şi I.M. au declarat că au participat la marcarea sumei de 1.000 RON, pe care fraţii C. urmau să o dea inculpatului J.L.D., sumă ce reprezenta o parte din totalul de 2.500 euro pretins de către inculpat pentru obţinerea unui permis de conducere, fără susţinerea examenului de către C.C.G. De asemenea, cei doi martori au fost prezenţi şi în momentul în care inculpatul J.L.D. a primit suma de 1.000 RON marcată criminalistic şi a fost surprins de organele de poliţie, ocazie cu care inculpatul a recunoscut că a primit cei 1.000 RON de la C.C.G. pentru a interveni pe lângă un funcţionar din cadrul Serviciului Permise şi Înmatriculări Timiş, pentru obţinerea permisului de conducere. Martorul I.M. a menţionat şi faptul că a fost sunat de către inculpatul H.A.I., care l-a întrebat dacă-l cunoaşte pe C.C.G. din Teremia Mică şi care este situaţia financiară a acestuia. Ulterior flagrantului, H.A.I. i-a povestit martorului că este cercetat împreună cu J.L.D. şi W., menţionând totodată că a primit şi el o parte din suma pe care fraţii C. au dat-o inculpatului J.L.D.

De asemenea, numitul M.A., subofiţer în cadrul Poliţiei Sânnicolau Mare, a declarat că, în jurul datei de 19 din 20 noiembrie 2011, a primit ca sarcină de serviciu să observe cu cine se întâlnesc fraţii C. în localul „L." din Sânnicolau Mare, fiind vorba despre o persoană care urma să obţină un permis de conducere; martorul a observat că cei doi fraţi C. s-au întâlnit cu „doctorul J. şi cu A.H.", dar nu a auzit ce discutau.

Din declaraţia numitului R.Ş.D. a rezultat că, în cursul lunii noiembrie 2011, a fost prezent la momentul în care fraţii C. au remis unei persoane, identificată ca fiind inculpatul J.L.D., suma de 5.200 RON, pentru ca persoana respectivă să-i obţină un permis de conducere românesc valabil. Ulterior, martorul a aflat de la fraţii C. că au fost păgubiţi de o sumă mult mai mare de bani.

Martorul P.A.C. a declarat că a condus-o pe numita C.L. până în Sânnicolau Mare unde aceasta urma a se întâlni cu o persoană căreia urma a-i remite o sumă de bani, pentru ca persoana respectivă să-i obţină un permis de conducere fratelui său, C.C.G.

Din cuprinsul procesului-verbal de confruntare dintre inculpaţii J.L.D. şi R.A. a rezultat că aceştia au recunoscut că s-au întâlnit de mai multe ori, ocazie cu care s-au remis diferite sume de bani. Inculpatul R.A. a arătat că banii au fost împărţiţi între cei trei inculpaţi, pe când inculpatul J. a arătat iniţial că el nu a primit nicio sumă de bani. Cu ocazia confruntării, atunci când inculpatul J.L.D. a fost întrebat despre ultima tranşă de bani (cea care a fost înseriată şi marcată criminalistic), acesta a declarat că A.H. l-a contactat şi i-a comunicat că „W.” a fost arestat şi i-a propus ca fraţii C. să mai plătească încă 1.500 euro, din care aproximativ 100 euro urmau a fi folosiţi pentru cauţiunea lui W., iar diferenţa pentru a interveni la altcineva să obţină permis de conducere pentru C.C.G., precizând că această sumă nu doreşte să o primească direct de la fraţii C., ci doar prin intermediul inculpatului J.

De asemenea, s-a mai reţinut că, fiind întrebat cui trebuia să dea banii primiţi în ultima tranşă, când a fost surprins în flagrant, inculpatul J. a arătat că şi aceşti bani trebuia să-i dea tot lui W., deşi avea reprezentarea că este arestat, conform indicaţiilor lui A.H.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că în declaraţia dată de inculpatul J.L.D., în faza actelor premergătoare, acesta a arătat că, la rugămintea fraţilor C., a luat legătura cu W. pentru ca acesta să-i obţină un permis de conducere lui C.C.G., fără a urma cursurile unei şcoli de şoferi. În prezenţa inculpatului J.L.D., în data de 11 noiembrie 2011, C.C.G. i-a comunicat lui W. pretenţiile sale, acesta precizând că poate obţine permisul de conducere, în schimbul sumei de 2.600 euro. În ziua următoare întâlnirii, inculpatul J. a susţinut că ar fi fost contactat telefonic de W., care i-a spus că numitul C.C.G. trebuie să-i aducă jumătate din suma asupra căreia s-au înţeles, motiv pentru care J. l-a contactat pe denunţător şi i-a comunicat doleanţa lui W. Chiar în aceeaşi zi, inculpatul J., W. şi C.L. s-au întâlnit în Sânnicolau Mare, ocazie cu acre aceasta din urmă i-a remis lui W. suma de 1.000 euro şi 1.200 RON. De asemenea, inculpatul a menţionat că a fost contactat de W. şi în data de 16 noiembrie 2011, stabilind din nou întâlnire cu fraţii C., ocazie cu care a primit de la denunţător suma de 5.200 RON. Următoarea tranşă de bani - 480 RON, i-a fost dată lui W. în data de 18 noiembrie 2011, prin intermediul inculpatului J.

Acelaşi inculpat a arătat că, ulterior, a fost contactat de W., care i-a spus că nu poate veni cu permisul întrucât persoana ce trebuia să-l obţină a intrat într-o anchetă şi va mai dura o perioadă de timp până ce se va rezolva problema. Această împrejurare a fost adusă de către inculpat de îndată la cunoştinţa fraţilor C. Inculpatul a mai arătat că a fost contactat de o persoană numită „A.", care i-a spus că a vorbit cu W. care i-a cerut să-l anunţe că mai trebuie strânsă şi suma de 1.500 euro, fraţii C. fiind de acord şi cu plata acestei sume, dându-şi întâlnire cu aceştia pentru data de 24 noiembrie 2011.

În data de 24 noiembrie 2011, inculpatul J. s-a întâlnit cu fraţii C. în cofetăria D. din Sânnicolau Mare, unde C.C.G. i-a remis inculpatului suma de 1.000 RON, deşi J. i-a spus că trebuia strânsă întreaga sumă. Banii primiţi au fost puşi de către inculpat în buzunarul stâng al hainei, după care fraţii C. au plecat, imediat în local intrând organele de poliţie, care i-au solicitat să prezinte banii şi valorile ce le are asupra sa. Cu acel prilej, inculpatul J. a arătat că are asupra sa suma de 1.000 RON, pe care a primit-o de la fraţii C. în scopul de a-i da lui W. pentru obţinerea permisului de conducere.

De asemenea, în declaraţia dată de inculpatul J.L.D., după începerea urmăririi penale, acesta a arătat că, urmare cererii lui C.C.G. de a-l ajuta să obţină un permis de conducere fără efectuarea şcolii de şoferi, i-a relatat inculpatului A.H. doleanţa lui C., ocazie cu care A. i-a spus că are o cunoştinţă W. care poate procura un permis de conducere românesc, în schimbul unei sume de bani. Urmare a acestei discuţii, A. i-a spus inculpatului J. că trebuie să se întâlnească cu W. în fata unui hotel din Sânnicolau Mare, la întâlnire urmând a participa şi fraţii C. La întâlnirea respectivă, W. le-a comunicat fraţilor C. că va obţine permisul de conducere, în schimbul sumei de 2.600 euro, fiind necesare totodată şi o copie de pe cartea de identitate şi o adeverinţă din care să rezulte că denunţătorul are 8 clase. După câteva zile, tot în prezenţa inculpatului J., fraţii C. i-au remis lui W. suma de 1.000 euro şi 1.200 RON. În tot acest timp, inculpatul A.H. l-a contactat telefonic pe inculpatul J. pentru a afla cum stau lucrurile. Următoarea sumă de bani ce i-a fost înmânată lui W., tot în prezenţa lui J., a fost de 5.200 RON, iar ultima tranşă de 480 RON i-a fost dată inculpatului J. care, apoi, i-a dat-o lui W.

Ulterior, inculpatul J. a aflat că fraţii C. trebuie să-i mai dea lui W. o sumă de bani - 1.500 euro, percepută prin intermediul inculpatului A.H., pentru a plăti o cauţiune, ca urmare a faptului că W. fusese arestat, sumă ce urma a fi remisă tot prin intermediul inculpatului J.

Deşi inculpatul J.L.D. a susţinut că nu a primit nicio sumă de bani din cei remişi de fraţii C. lui W., ulterior acest inculpat a recunoscut în totalitate fapta.

Din declaraţia numitului R.A., zis W., dată în faza actelor premergătoare, a rezultat că, în vara anului 2011, a fost contactat telefonic de către inculpatul A.H., ce i-a cerut să-l ajute să obţină un permis de conducere pentru un prieten al său, totodată inculpatul H. solicitând suma de 400 euro pentru că el a prezentat clientul.

Ulterior, inculpatul R.A. a fost contactat telefonic de doctorul J.L.D. care, la rândul lui, a insistat să procure un permis de conducere pentru aceeaşi persoană în legătură cu care a fost sunat şi de A.H., doctorul pretinzând suma de 300 euro. Inculpatul R. a acceptat propunerile ce i s-au făcut şi, ulterior, s-a întâlnit într-o cofetărie din Sânnicolau Mare cu inculpaţii J.L.D. şi H.A., ocazie cu care cel din urmă a zis că preţul este de 2.600 euro. Prima tranşă de bani primită de inculpatul R. a fost de 1.200 RON şi 1.000 euro, din care inculpatul J. a primit suma de 250 euro, iar inculpatul H.A. a primit suma de 150 euro. Ulterior, inculpatul R. i-a mai dat inculpatului H. şi sumele de 600 RON şi 50 euro, iar inculpatului J. suma de 600 RON.

Conform susţinerilor inculpatului R., a mai primit de la denunţătorul C.C.G. suma de 3.800 RON, sumă ce a rămas la inculpatul J. şi care a fost apoi împărţită cu inculpatul A.H.

De asemenea, inculpatul a arătat că i-a fost prezentat lui C.C.G. şi surorii acestuia cu numele W., aşa cum a propus inculpatului A.H.

Inculpatul R.A. a mai arătat că, după flagrantul în cadrul căruia J.L.D. a fost surprins primind o nouă tranşă de bani de la C.C.G., a fost contactat de A.H., ce i-a reproşat că el a formulat denunţul împotriva sa şi a doctorului.

După începerea urmăririi penale, inculpatul R.A. a arătat că a primit, în două tranşe, de la inculpatul J.L.D., suma de 1.000 euro şi 5.000 RON, bani proveniţi de la fraţii C. Din această sumă, inculpatul a păstrat doar 550 euro, diferenţa fiind dată inculpaţilor J.L.D. şi H.A..

La data de 21 martie 2012, inculpatul R.A. a arătat că inculpatul H.A.I. este cel care i-a spus să se prezinte ca „W." în faţa fraţilor C.; de altfel, şi inculpatul J.L.D. le-a spus fraţilor C. că inculpatul R. se numeşte W., deşi în mod obişnuit îi spunea „A.". Pe de altă parte, inculpatul R.A. a mai arătat că, după începerea urmăririi penale, s-a întâlnit cu inculpatul H.A.I., care i-a reproşat că a spus la procuror că el şi J. au primit bani, pentru că, dacă nu ar fi declarat astfel, ei ar fi scăpat întrucât nimeni nu avea treabă cu ei.

În declaraţia dată în faţa notarului, depusă la dosar în faza de cercetare judecătorească, inculpatul R.A. a arătat că recunoaşte în totalitate săvârşirea faptei arătată în rechizitoriu.

Inculpatul H.A.I., în declaraţia dată în faza actelor premergătoare, a arătat că, prin lunile octombrie-noiembrie 2011, inculpatul J.L.D. i-a spus că face demersuri să obţină un permis de conducere pentru "C. din Teremia Mică", prin intermediul unei persoane numite W., solicitând totodată şi sprijinul său în acest sens. Conform declaraţiei numitului H.A.I., pentru a le întări convingerea fraţilor C., inculpatul J. i-a cerut să se prezinte ca poliţist în faţa acestora, el a refuzat iniţial, dar, la insistenţele lui J., a acceptat şi s-a prezentat în faţa fraţilor C. ca poliţist la Arad; cu acel prilej, H.A.I. a fost întrebat de L. şi C.C. dacă-l poate ajuta pe cel din urmă să obţină un permis de conducere valabil, inculpatul răspunzând afirmativ, dar menţionând că ajutorul poate fi acordat doar la proba practică, atunci când va vorbi cu poliţiştii examinatori (M., V., Z., P., ZO., MO. - şeful lor). Atunci când a aflat că s-au plătit sume de bani lui J., H. a revenit şi le-a spus fraţilor C. că nu este poliţist, ci doar fiul şefului Poliţiei Oraşului Sânnicolau Mare.

În declaraţia olografă a numitul H.A.I., acesta a menţionat că nu le-a comunicat fraţilor C. numele persoanelor care-l vor examina la proba practică, dar a subliniat că ar fi vorba de numiţii "V., M., Z., P., iar şeful lor este MO.". De asemenea, inculpatul a mai precizat că nu a primit nicio sumă de bani de la "LA., W., C., L.".

În procesul-verbal întocmit de către ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Timiş, la Serviciul Public Comunitar - Evidenţă Auto Timiş, Compartimentul Examinări, au fost arătaţi lucrătorii de poliţie care îşi desfăşoară activitatea la Serviciul menţionat, între aceştia figurând lucrători al căror nume corespunde cu cele indicate de inculpatul H.

După începerea urmăririi penale, în data de 20 februarie 2011, inculpatul H.A.I. a refuzat să dea declaraţii.

Ulterior, în faza de cercetare judecătorească, şi inculpatul H.A.I. a declarat în fata instanţei că recunoaşte în totalitate fapta de trafic de influenţă descrisă în rechizitoriu.

Declaraţiile celor trei inculpaţi de recunoaştere a faptelor, coroborate cu ansamblul probelor dosarului, probe mai sus analizate de instanţă, au dovedit existenta infracţiunii de trafic de influenţă comisă de către fiecare dintre inculpaţi.

Aşadar, s-a reţinut că fapta mai sus descrisă, săvârşită de inculpatul J.L.D., de a primi, în cursul lunii noiembrie 2011, de la denunţătorul C.C.G., suma de 2.600 euro, în vederea obţinerii pentru acesta a unui permis de conducere românesc, fără a fi necesar ca denunţătorul să frecventeze cursurile şcolii de şoferi sau să susţină examen, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. şi ped. de art. 257 C. pen.

De asemenea, s-a reţinut că fapta inculpatului R.A. de a pretinde şi primi, în cursul lunii noiembrie 2011, de la denunţătorul C.C.G., suma de 2.600 euro, în vederea obţinerii pentru acesta a unui permis de conducere românesc, inculpatul susţinând că are cunoştinţe la Serviciul înmatriculări, Permise de conducere Timiş, fără a fi necesar ca denunţătorul să frecventeze cursurile şcolii de şoferi sau să susţină examen, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. şi ped. de art. 257 C. pen.

Totodată, s-a reţinut că fapta inculpatului H.A.I., care, în cursul lunii noiembrie 2011, s-a oferit în faţa denunţătorului C.C.G. să intermedieze legătura cu numitul R.A., zis „W.", în vederea obţinerii pentru denunţător a unui permis de conducere românesc, întrucât W. ar fi avut cunoştinţe la Serviciul înmatriculări, Permise de conducere Timiş, fără a fi necesar ca denunţătorul să frecventeze cursurile şcolii de şoferi sau să susţină examen, respectiv a promis el însuşi că, în schimbul sumei de 1.000 -1.200 euro, va rezolva obţinerea permisului de conducere de către denunţător, declarând că are cunoştinţe la Timişoara şi că va interveni la acestea pentru a rezolva, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. şi ped. de art. 257 C. pen.

A fost avut în vedere că, potrivit art. 257 C. pen., constituie infracţiunea de trafic de influenţă, primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

În ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii, instanţa de fond a reţinut că elementul material constă în acţiunea de traficare a influenţei, care este realizată în modalitatea primirii de la persoana interesată a unei sume de bani pentru a interveni pe lângă funcţionarul din cadrul Serviciului înmatriculări, Permise de conducere, asupra căruia inculpaţii au lăsat să se creadă că au influenţă, a primi bani însemnând preluarea de către inculpaţi a unei sume de bani sau alte foloase.

S-a mai reţinut că pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă sunt îndeplinite în speţă condiţiile necesare, în primul rând cerinţa ca subiectul activ să aibă influentă ori să lase să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului sau altui salariat. în acest sens, a fost avut în vedere că a avea influenţă asupra unei asemenea persoane înseamnă a avea trecere, a se bucura în mod real de încrederea acestuia, a fi în bune relaţii. S-a reţinut, de asemenea, că inculpatul lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar atunci când, fără a avea influenţa pretinsă, creează persoanei falsa impresie că se bucură de această trecere, că este în bune relaţii cu funcţionarul, că se bucură de încrederea acestuia, neavând relevanţă dacă inculpatul a precizat ori nu numele funcţionarului asupra căruia are influenţă, suficient fiind să-l fi determinat numai prin calitatea acestuia, fiind relevant dacă din conţinutul celor afirmate se desprinde competenţa acelui funcţionar de a dispune în legătură cu actul referitor la care se trafichează influenţa.

Aşadar, s-a reţinut că esenţial este ca influenţa făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinat al tranzacţiei. De asemenea, s-a reţinut că, pentru subzistenţa faptei, trebuie ca organul de stat, instituţia din care face parte funcţionarul, să aibă competenţa de a efectua actul în vederea căruia se trafichează influenţa, condiţie îndeplinită în speţă.

În ceea ce priveşte urmarea imediată, în cazul infracţiunii de trafic de influentă, s-a reţinut că realizarea elementului material al acestei infracţiuni are ca urmare imediată crearea unei stări de pericol în ceea ce priveşte buna desfăşurare a activităţii unui organ de stat, unei instituţii, etc, în serviciul căreia se află funcţionarul, starea de pericol rezultând din atingerea adusă prin expunerea reputaţiei acestuia la neîncredere şi suspiciune.

Referitor la latura subiectivă, s-a reţinut că, în speţă, infracţiunea de trafic de influenţă a fost comisă sub aspect subiectiv cu intenţie directă întrucât inculpaţii au prevăzut şi au urmărit rezultatul faptei lor.

Având în vedere dispoziţiile art. 52 C. pen. şi criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv împrejurările concrete în care inculpaţii au săvârşit fapta, gradul de pericol social ridicat al faptei, precum şi persoana fiecăruia dintre aceştia, reţinându-se că inculpatul J.L.D. a mai comis anterior fapte penale (conform cazierului aflat la dosar, prin ordonanţa Parchetului Judecătoriei Sânnicolau Mare din 29 iunie 2010 s-a dispus aplicarea art. 18¹ şi amendă administrativă de 1.000 RON pentru art. 85 alin. (1), 2 din O.U.G. nr. 195/2002, iar prin ordonanţa din 23 iunie 2011 s-a dispus aplicarea art. 18¹ şi 1.000 RON amendă administrativă pentru art. 85 alin. (1), (2) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.), iar inculpaţii H.A.I. şi R.A. sunt fără antecedente penale, cât şi atitudinea procesuală adoptată de inculpaţi pe parcursul procesului penal, împrejurarea că în faza de urmărire penală inculpaţii nu au recunoscut în totalitate fapta, însă ulterior, în faza de cercetare judecătorească, cei trei inculpaţi au declarat că recunosc fapta (solicitând aplicarea art. 320¹ C. proc. pen.), tribunalul a aplicat fiecărui inculpat o pedeapsă care să reflecte o proporţie adecvată între gravitatea concretă a faptei de corupţie, împrejurările concrete în care a fost comisă şi circumstanţele personale, poziţia procesuală a acestora, precum şi antecedenţa penală a inculpatului J.L.D. şi lipsa antecedentelor penale a inculpaţilor H.A.I. şi R.A.

În raport de aceste criterii, precum şi de atitudinea manifestată de inculpaţi faţă de faptă şi urmările acesteia şi ţinând cont de limitele de pedeapsă reduse cu o treime, ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., tribunalul l-a condamnat pe inculpatul J.L.D. pentru fapta de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen., cu aplic. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. De asemenea, pentru fapta de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen., cu aplic. art. 320¹alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul R.A. la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În baza art. 257 C. pen., cu aplic. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., pentru fapta de trafic de influenţă, l-a condamnat pe inculpatul H.A.I. la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei ori graţierea totală ori a restului de pedeapsă sau împlinirea termenului de prescripţie.

Referitor la apărarea inculpatului H. în sensul achitării în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanţa de fond nu a putut reţine acest argument întrucât aplicarea procedurii simplificate a judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei, reglementată în art. 320¹ C. proc. pen., exclude pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece, în conformitate cu dispoziţiile art. 320¹ alin. (4) C. proc. pen., instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, iar potrivit alin. (8) al aceluiaşi articol, instanţa respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

În ceea ce priveşte susţinerea în apărarea inculpaţilor în sensul aplicării circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., instanţa de fond a reţinut că aceasta este neîntemeiată întrucât circumstanţele referitoare la conduita bună înainte de săvârşirea faptei şi conduita sinceră după comiterea faptei, nu se justifică a fi aplicate în speţă. Astfel, tribunalul a constatat că nu se impune reducerea pedepsei aplicată fiecărui inculpat şi prin aplicarea art. 74 C. pen., având în vedere că inculpaţii au beneficiat de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., iar în condiţiile aplicării acestor dispoziţii, reţinerea circumstanţei prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., constând în recunoaşterea faptei, nu mai poate fi valorificată ca reprezentând circumstanţă atenuată judiciară, deoarece ar însemna ca aceleiaşi situaţii de drept să i se acorde o dublă valenţă juridică. S-a mai reţinut că dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot coexista cu dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., numai atunci când art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. reflectă o altă atitudine favorabilă inculpatului, după săvârşirea infracţiunii, alta decât comportamentul sincer. De asemenea, instanţa de fond a apreciat că recunoaşterea anumitor împrejurări constând în conduita bună anterioară comiterii faptei ca şi circumstanţă atenuantă judiciară, în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., nu este posibilă decât dacă împrejurarea respectivă, luată în considerare, reduce în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Or, în cauză, s-a reţinut că inculpatul J.L.D. a mai comis anterior fapte penale, pentru inculpatul H.A.I., datele dosarului relevă implicarea lui în conduite ilicite, iar pentru inculpatul R.A. nu se impune reţinerea ca şi circumstanţă atenuantă a conduitei anterioare faptei doar pentru împrejurarea că nu are antecedente penale. Aşadar, faţă de circumstanţele reale şi personale ale fiecărui inculpat, s-a apreciat că pedepsele mai sus menţionate, aplicate fiecăruia dintre inculpaţi, astfel cum au fost individualizate, faţă de dispoziţiile art. 72 C. pen., sunt de natură a realiza funcţiile de constrângere, de reeducare, precum şi scopului prevăzut în art. 52 C. pen.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat ca fiind neîntemeiate şi susţinerile privind suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpaţilor. Astfel, tribunalul a considerat că, în speţă, se impune a se stabili pentru fiecare inculpat ca şi modalitate de executare a pedepsei executarea în regim de detenţie întrucât, în raport de circumstanţele concrete ale cauzei mai sus descrise şi luând în considerare atitudinea pe care au manifestat-o inculpaţii pentru a comite infracţiunea, respectiv faptul că au dat dovadă de insistenţe pentru a-l convinge pe denunţător să le remită sumele mai sus menţionate, în scopul obţinerii nelegale a permisului de conducere pentru denunţător (conform celor mai sus reţinute de instanţă), s-a apreciat că stabilirea unei alte modalităţi de executare, neprivative de libertate, ar conduce la imposibilitatea realizării scopului pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen. De altfel, la stabilirea acestei modalităţi de executare - privative de libertate, prima instanţă a avut în vedere şi faptul că, pentru reeducarea şi formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, în speţă scopul pedepsei poate fi realizat doar printr-o astfel de modalitate şi nicidecum printr-o altă modalitate, neprivativă de libertate, ţinându-se cont de toate circumstanţele concrete ale cauzei mai sus arătate şi de gradul concret de implicare a fiecărui inculpat în comiterea faptei, precum şi de atitudinea faţă de faptă şi urmări. Pe de altă parte, instanţa de fond a mai reţinut că atitudinea sinceră manifestată prin declaraţia de recunoaştere dată de flecare inculpat, nu poate constitui un criteriu care să conducă la concluzia că scopul pedepsei ar putea fi atins şi fără executarea acesteia.

În baza art. 257 alin. (2) C. pen. rap. la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpaţi a sumei de 2.600 euro - în echivalent în RON la data executării. A fost confiscată suma de 1.000 RON, compusă din: bancnotă 100 RON seria S1., bancnotă 100 RON seria S2., bancnotă 100 RON seria S3., bancnotă 100 RON seria S4., bancnotă 100 RON seria S5., bancnotă 100 RON seria S6., bancnotă 200 RON seria S7., bancnotă 200 RON seria S8.

Având în vedere aceste dispoziţii legale - art. 257 alin. (2) C. pen., art. 256 alin. (2) C. pen., potrivit cărora banii, valorile sau alte bunuri primite se confiscă, iar dacă nu se găsesc, inculpatul este obligat la plata echivalentului lor în bani, instanţa de fond a reţinut că restituirea sumelor de 2.600 euro şi 1.000 RON către numitul C.C.G. nu se justifică întrucât acesta a reclamat fapta organelor de anchetă după consumarea infracţiunii care a avut loc în momentul manifestării acordului cu privire la promisiunile făcute de către inculpaţi şi numitul C., urmate de primirea de către inculpaţi a sumelor de 1.000 euro, 1.200 RON, 5.200 RON. Împrejurarea că, ulterior, după sesizarea faptei de către numitul C., s-a mai remis inculpatului J. şi suma de 1.000 RON, realizându-se flagrantul de către organele de anchetă, s-a reţinut că reprezintă o dovadă a faptei comise de către inculpaţi, faptă ce a fost consumată anterior acestui moment.

În raport de aceste motive, tribunalul a respins cererea formulată de numitul C.C.G., de obligare în solidar a inculpaţilor la plata despăgubirilor materiale în sumă de 2.600 euro şi a respins cererea formulată de numitul C.C.G. privind restituirea sumei de 1.000 RON.

În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul R.A. a telefonului mobil marca N., seria IMEI I1., împreună cu acumulator marca N., 1020 mAh şi cartela sim cu inscripţia "F.", având seria S9.

Împotriva sentinţei penale nr. 145/PI din 17 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 2344/30/2013 au declarat apel, în termen legal, inculpaţii J.L.D., R.A. şi H.A.I. şi denunţătorul C.C.G., criticând-o ca fiind netemeinică.

În motivarea apelului declarat de inculpatul H.A.I. s-a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. întrucât, potrivit acestor dispoziţii, cererea de judecare în procedura simplificată putea fi admisă în situaţia în care, pe de o parte, inculpatul recunoaşte faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei, fapte care nu trebuie în mod obligatoriu să întrunească şi elementele constitutive ale infracţiunii, iar pe de altă parte, instanţa constată că din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse. S-a susţinut că aplicarea procedurii simplificate nu exclude pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece instanţa de judecată soluţionează latura penală doar atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. Pe de altă parte, s-a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că circumstanţele referitoare la buna conduită a inculpatului H. înainte de săvârşirea faptei şi conduita sinceră după comiterea faptei, nu pot fi reţinute cu ocazia individualizării pedepsei, deoarece, prin aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., a operat reducerea pedepsei ca o consecinţă a recunoaşterii faptei şi astfel, s-ar ajunge la situaţia în care aceleiaşi situaţii de drept să i se acorde o dublă valenţă juridică. Inculpatul a învederat instanţei de apel că reţinerea instanţei de fond - potrivit căreia dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot coexista cu dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. numai atunci când se constată o altă atitudine favorabilă inculpatului după săvârşirea infracţiunii, decât comportamentul sincer-, este total greşită, chiar în contradicţie evidentă cu scopul urmărit de legiuitor, prin adoptarea atât a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., cât şi a dispoziţiilor art. 74 C. pen. De asemenea, a solicitat inculpatul să se constate că instanţa de fond a reţinut starea de fapt consemnată în finalul expunerii actului de sesizare, fără a constata că această stare de fapt nu corespunde cu cea descrisă în acelaşi act de sesizare, la pagina nr. 2. Inculpatul H. a solicitat, aşadar, să se constate că starea de fapt reală, pe care, de altfel, a şi recunoscut-o, este că i-a comunicat inculpatului J. că a auzit de unul W., care se ocupă cu obţinerea de permise de conducere, fără a se susţine examen în acest sens şi nicidecum că el a promis denunţătorului că intermediază legătura cu W., stare de fapt care, de altfel, rezultă şi din expunerea organului de urmărire penală din cuprinsul actului de sesizare. Referitor la starea de fapt reţinută de instanţa de fond, potrivit căreia inculpatul H. a solicitat personal denunţătorului suma de 1.000 - 1.200 euro în schimbul rezolvării obţinerii permisului de conducere, a solicitat să se constate că există contradicţie între consemnările din partea finală a actului de sesizare şi cele de la pagina din acelaşi act de sesizare, singura intervenţie a inculpatului în discuţia purtată între inculpatul J. şi denunţător fiind atunci când a spus că este fiul şefului Poliţiei oraşului Sânnicolau Mare, întrucât din context rezultă cu evidenţă că prezentarea inculpatului H. ca poliţist la Arad şi solicitarea de plată a sumei de 1.000 - 1.200 euro a fost adresată denunţătorului de către inculpatul J. În concluzie, inculpatul H.A.I. a solicitat instanţei de apel să constate că instanţa de fond a soluţionat pricina fără a lămuri starea de fapt descrisă în mai multe moduri în cuprinsul actului de sesizare, situaţie care conduce la nelegalitatea soluţiei pronunţate.

În motivarea apelului declarat de inculpatul R.A. s-a criticat hotărârea ca netemeinică în ceea ce priveşte cuantumul prea mare al pedepsei şi modalitatea de executare a acesteia. Astfel, s-a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că toţi cei trei inculpaţi nu au recunoscut fapta în faza de urmărire penală, în condiţiile în care inculpatul R. a recunoscut fapta chiar de la primele declaraţii date în faţa organului de urmărire penală şi a dat chiar detalii ale modului de comitere a faptei. De asemenea, s-a susţinut că instanţa de fond în mod greşit nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 74 C. pen. privind aplicarea circumstanţelor atenuante, în special cea privind lipsa oricăror antecedente penale, circumstanţe a căror aplicare ar fi în măsură cel puţin să determine aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executări. Inculpatul R. a arătat că este de părere că i se poate acorda o nouă şansă întrucât fapta nu a fost una cu violenţă sau deosebit de gravă, este la prima greşeală, iar la vârsta sa, aplicarea unei pedepse cu suspendare ar conduce la realizarea scopului pedepsei. A precizat că, înainte de săvârşirea faptei, a avut o conduită ireproşabilă, împrejurare ce ar trebui avută în vedere de instanţă şi nu eliminată, cum greşit a procedat instanţa de fond, considerând că nu se impune reţinerea ca circumstanţă atenuantă conduita anterioară faptei doar pentru împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale. S-a arătat că, dacă legiuitorul ar fi dorit ca lipsa antecedentelor penale să nu fie o circumstanţă atenuantă, nu ar fi reglementat-o ca atare în C. pen., iar practica este chiar unanimă în sensul că lipsa antecedentelor penale reprezintă circumstanţe atenuante avute în vedere la stabilirea pedepsei şi mai ales a modului de executare. Contrar motivaţiei instanţei de fond, s-a susţinut că aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării este în măsură să realizeze scopul educativ şi preventiv al pedepsei, deoarece va reprezenta o motivaţie în plus pentru inculpat în a se feri de orice fapte ilegale, deoarece ştie că săvârşirea oricărei fapte de natură penală atrage revocarea suspendării şi executarea pedepsei în regim de detenţie.

Apelurile declarate de inculpatul J.L.D. şi denunţătorul C.C.G. nu au fost motivate în scris, inculpatul solicitând schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, iar denunţătorul a se dispune restituirea sumelor de bani ce au fost predate inculpaţilor.

Prin decizia penală nr. 144/A din 10 iulie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de inculpaţii J.L.D., R.A. şi H.A.I. şi denunţătorul C.C.G. împotriva sentinţei penale nr. 145/PI din 17 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 2344/30/2013.

A fost desfiinţată sentinţa penală atacată şi, în rejudecare:

A fost redusă de la 3 ani închisoare la 2 (doi) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului J.L.D. pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen.

În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului J.L.D. şi s-a stabilit termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 C. pen.

Au fost reduse de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pedepsele aplicate inculpaţilor R.A. şi H.A.I. pentru infracţiunile prevăzute de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen..

În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpaţilor R.A. şi H.A.I. şi s-a stabilit termen de încercare de 3 ani şi 4 luni, în cazul fiecăruia, conform art. 82 C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpaţilor pe durata suspendării pedepsei principale.

S-a atras atenţia fiecărui inculpat asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

A fost înlăturată dispoziţia de confiscare a sumei de 2.600 euro şi, în temeiul art. 255 alin. (5) C. pen., s-a dispus ca inculpaţii J.L.D. şi R.A. să restituie denunţătorului C.C.G. câte 1.300 euro.

S-a dispus restituirea sumei de 1.000 RON, corp delict, către denunţătorul C.C.G.

Au fost menţinute, în rest, dispoziţiile sentinţei penale atacate.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate prin prisma motivelor de apel, precum şi din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că aceasta este netemeinică sub aspectul cuantumului şi al modului de individualizare a executării pedepselor aplicate inculpaţilor, precum şi în ceea ce priveşte măsura confiscării sumei de 2.600 euro şi 1.000 RON şi nerestituirea către denunţător, în rest aceasta fiind în deplină concordanţă cu ansamblul probatoriului administrat în cursul procesului penal şi dispoziţiile legale aplicabile.

S-a constatat ca starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în faza de urmărire penală, respectiv: declaraţiile martorilor C.C.G., C.L., R.Ş.D., P.A.C., D.F., I.M. şi M.A., procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, declaraţiile inculpaţilor, care au uzat de procedura prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., recunoscând faptele. A fost avut în vedere că inculpaţii J.L.D. şi R.A. nu au contestat în fata instanţei de apel nici starea de fapt, nici încadrarea juridică dată faptei.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul H.A.I., susţinerile acestuia în sensul că starea de fapt descrisă în rechizitoriu ar fi contradictorie, prezentată în două variante, au fost apreciate ca fiind nefondate, acesta fiind acuzat de faptul că, în cursul lunii noiembrie 2011, s-a oferit în fata denunţătorului C.C.G. să intermedieze legătura cu numitul R.A., zis „W.”, în vederea obţinerii pentru denunţător a unui permis de conducere românesc, întrucât W. ar fi avut cunoştinţe la Serviciul Înmatriculări, Permise de conducere Timiş, fără a fi necesar ca denunţătorul să frecventeze cursurile şcolii de şoferi sau să susţină examen, respectiv a promis el însuşi că, în schimbul sumei de 1.000 - 1.200 euro, va rezolva obţinerea permisului de conducere de către denunţător, declarând că are cunoştinţe la Timişoara şi că va interveni la acestea pentru a rezolva obţinerea permisului de conducere. S-a apreciat că declaraţia dată de inculpatul H.A.I. în faţa primei instanţe prin care a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen., este dată cu cunoaşterea cuprinsului rechizitoriului, inculpatul precizând chiar şi faptul că recunoaşte că, iniţial, a afirmat că este poliţist, iar apoi că este fiu de poliţist. S-a reţinut că, în cauză, nu se poate susţine că ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., probele administrate în cursul urmăririi penale fiind suficiente pentru stabilirea stării de fapt şi susţinând actul de acuzare. Astfel, s-a reţinut că martorul M.A., subofiţer în cadrul Politiei Sânnicolau Mare, a declarat că, în jurul datei de 19 din 20 noiembrie 2011, a primit ca sarcină de serviciu să observe cu cine se întâlnesc fraţii C. în localul „L." din Sânnicolau Mare, fiind vorba despre o persoană care urma să obţină un permis de conducere: martorul a observat că cei doi fraţi C. s-au întâlnit cu „doctorul J. şi cu A.H.", dar nu a auzit ce discutau; martorul I.M. a arătat că a fost sunat de către inculpatul H.A.I., care l-a întrebat dacă-l cunoaşte pe C.C.G. din Teremia Mică şi care este situaţia financiară a acestuia, iar ulterior flagrantului, inculpatul i-a povestit martorului că este cercetat împreună cu J.L.D. şi W., menţionând totodată că a primit şi el o parte din suma pe care fraţii C. au dat-o inculpatului J.L.D. S-a reţinut că implicarea inculpatului H.A.I. rezultă şi din declaraţiile coinculpaţilor, date în cursul urmăririi penale, inculpatul J.L.D. recunoscând că a discutat cu W. şi cu A. despre obţinerea unui permis de conducere pentru C.C.G., în schimbul sumei de 2.600 euro, precizând că A.H. este cel care i l-a prezentat pe W. şi i-a spus că se ocupă cu procurarea de permise de conducere, în schimbul unei sume de bani, iar inculpatul R.A. a susţinut că a fost contactat telefonic atât de inculpatul J.L.D., cât şi de inculpatul A.H., pentru a-i obţine un permis de conducere denunţătorului, flecare pretinzându-i o sumă de bani, pentru că i-au adus clientul. A fost avut în vedere că aceste aspecte sunt confirmate şi de contactele telefonice dintre aceştia din perioada respectivă, J.L.D. l-a contactat de 25 ori pe H.A.I.; inculpatul H.A.I. l-a contactat de 52 ori pe inculpatul J.L.D. la unul dintre numerele de telefon utilizate de acesta, inculpatul H.A.I. a contactat-o de 56 ori pe C.L., fiind contactat, la rândul său, de aceasta de 35 ori.

Nici apărarea inculpatului H.A.I. în sensul că utilizarea procedurii reglementate de art. 320¹ C. proc. pen. nu înlătură posibilitatea unei soluţii de achitare pentru lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii nu a fost însuşită de instanţa de apel. S-a reţinut că, aşa cum a arătat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-o decizie de speţă, aplicarea procedurii simplificate a judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei, reglementată de art. 320¹ C. proc. pen., exclude pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 320¹ alin. (4) C. proc. pen., instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, iar potrivit alin. (8) al aceluiaşi articol, instanţa respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în acest caz instanţa continuând judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun. (ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, secţia penală, decizia nr. 3116 din 3 octombrie 2012). Pe de altă parte, instanţa de apel a constatat că este inadmisibil ca inculpatul, care a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., să susţină în calea de atac că nu erau probe asupra vinovăţiei sale, că aprecierea asupra caracterului probelor era atributul instanţei de judecată, inculpatul renunţând practic la contestarea lor. Mai mult, s-a reţinut că manifestarea de voinţă în sensul procedurii simplificate este una irevocabilă, inculpatul neputând ulterior să solicite judecarea în procedura dreptului comun.

De asemenea, s-a constatat că încadrarea juridică dată faptelor este temeinică şi legală, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă în persoana fiecăruia dintre inculpaţi. S-a reţinut că, în cauză, nu se impunea schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de înşelăciune sau într-o altă infracţiune, cum a lăsat să se presupună inculpatul H.A.I. în motivele de apel, deşi nu a formulat expres. În acest sens, s-a reţinut că, în analiza faptelor, pentru realizarea unei corecte încadrări juridice, trebuie avut în vedere că în conţinutul specific al infracţiunii de trafic de influenţă pot să apară elementele de amăgire (cel în cauză nu se bucură de influenţă pe lângă funcţionarul respectiv, pe care nici nu-l cunoaşte), ceea ce însă nu schimbă configuraţia juridică a infracţiunii, fiind exclusă încadrarea juridică în infracţiunea de înşelăciune. S-a mai reţinut că prevalarea de o influenţă inexistentă în realitate, asupra unui funcţionar, deşi constituie o prezentare ca adevărată a unei fapte mincinoase - acţiune ce realizează elementul material al infracţiunii de înşelăciune-, prin voinţa legiuitorului, constituie o infracţiune distinctă, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute în art. 257 alin. (1) C. pen., traficul de influenţă existând, însă, spre deosebire de înşelăciune, indiferent dacă s-a cauzat sau nu o pagubă materială.

În ce priveşte cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de apel a apreciat că nu s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 şi 52 C. pen. şi nici modalitatea de executare dispusă de Tribunalul Timiş nu corespunde scopului pedepsei. Astfel, s-a reţinut că, potrivit art. 72 C. pen., „la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală", iar potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a inculpatului, scopul acesteia fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Instanţa de apel a reţinut şi că, pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităţilor fiecărui individ şi raţională, să fie adecvată şi proporţională cu gravitatea faptelor comise, urmărind reintegrarea inculpatului în societate.

Mai mult, instanţa de apel a considerat că nu trebuie pus accentul în mod deosebit pe rolul punitiv al sancţiunii, în detrimentul celui educativ şi de reintegrare socială, interesul comunităţii fiind ca asemenea fapte să nu se mai repete, iar inculpatul să se reintegreze social, cu respectarea normelor legale, indiferent de orice tentaţii. De aceea, în raport cu gravitatea faptelor, cu vârsta inculpaţilor, lipsa antecedentelor penale, s-a apreciat că se impune ca, în cauză, să se aplice inculpaţilor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de legiuitor. Astfel, instanţa de apel a apreciat că se impune reducerea pedepselor aplicate inculpaţilor R.A. şi H.A.I. pentru infracţiunile prevăzute de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., de la 2 ani şi 6 luni închisoare, la 1 an şi 4 luni închisoare, iar în cazul inculpatului J.L.D., de la 3 ani închisoare, la 2 ani închisoare.

În ceea ce priveşte cererea inculpaţilor de reţinere în favoarea lor a dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., instanţa de apel a constatat că este neîntemeiată. În acest sens, s-a reţinut că, în cazul aplicării dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoaşterea săvârşirii faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, nu poate fi valorificată ca circumstanţă atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pen. întrucât recunoaşterii săvârşirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valenţă juridică. A fost avut în vedere că dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot fi aplicate concomitent cu dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. numai atunci când se constată existenţa unei alte atitudini a inculpatului după săvârşirea infracţiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 754 din 15 martie 2012). Raportat la circumstanţele reale şi personale ale inculpaţilor, instanţa de apel a constatat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a acestora, respectiv în condiţiile unei suspendări condiţionate a executării pedepsei. Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, instanţa de apel a reţinut că este adevărat că specifică pedepselor privative de libertate este funcţia de înlăturare temporară a condamnatului din societate şi izolarea lui la locul de detenţie, în condiţiile prevăzute de lege pentru executarea pedepselor, însă a fost avut în vedere că eliminarea condamnaţilor din societate se impune, mai ales, în cazul celor periculoşi şi care au săvârşit infracţiuni foarte grave, aceasta neputând fi privită decât ca o „ultima ratio”, evitându-se raţional trimiterea în detenţie a unor persoane mai puţin periculoase şi fără antecedenţă penală. În speţă, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţi, instanţa de apel a constatat că există elemente în sensul că se pot reeduca şi reintegra în societate fără executarea pedepsei în regim de deţinere, dată fiind natura faptelor reţinute în sarcina lor, care nu sunt infracţiuni caracterizate prin violenţă, conduita procesuală, vârsta acestora.

În ceea ce priveşte situaţia sumelor de bani ce au făcut obiectul traficului de influenţă, s-a constatat că este vorba de sumele de 2.600 euro şi 1000 RON, aparţinând denunţătorului C.C.G., ultima fiind folosită de organele judiciare pentru realizarea flagrantului. Din declaraţiile denunţătorului, martorei C.L., precum şi declaraţiile inculpaţilor şi procesul verbal de confruntare dintre inculpaţii J.L.D. şi R.A. a rezultat că, din suma de 2.600 euro, fiecare a primit jumătate, respectiv 1.300 euro. Astfel, argumentele tribunalului referitoare la confiscarea sumei menţionate nu au putut fi însuşite de instanţa de apel întrucât, la data denunţului, respectiv 18 noiembrie 2011, organele judiciare nu se sesizaseră cu privire la infracţiunea în speţă, aceeaşi fiind şi situaţia sumei de 1.000 RON, care aparţine denunţătorului şi a fost predată de acesta autorităţilor judiciare în vederea realizării flagrantului, reţinută ca şi corp delict la dosarul cauzei. Prin urmare, instanţa de apel a constatat că se impune înlăturarea dispoziţiei de confiscare a sumei de 2.600 euro şi în temeiul art. 255 alin. (5) C. pen., obligarea inculpaţilor J.L.D. şi R.A. să restituie denunţătorului C.C.G. câte 1.300 euro, precum şi restituirea sumei de 1.000 RON, corp delict, către acesta.

Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul H.A.I.

Motivele scrise de recurs au fost depuse la dosar la datele de 27 decembrie şi, respectiv, 28 decembrie 2013 şi au fost susţinute oral în faţa instanţei la termenul de judecată din data de 6 ianuarie 2014, acestea fiind fundamentate pe cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 12 şi 17² C. proc. pen.

Cu acest prilej, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate şi pronunţarea unei soluţii de achitare a inculpatului în temeiul art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen.), iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate inculpatului (în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.).

Examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute, de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede în alin. (2¹) că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală la data de 10 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării -vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, în prezenta cauză, au fost dezvoltate critici care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare anterior menţionat, ci, eventual, ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum acesta era reglementat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013. în acest sens, se reţine, însă, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, or, în speţă, recurentul inculpat a criticat hotărârile pronunţate sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, faţă de împrejurarea că nu au fost reţinute în favoarea sa circumstanţe atenuante de natură a conduce la reducerea pedepsei, situaţie exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

În ce priveşte criticile circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., care, de asemenea, a fost menţinut sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, se constată că nici acestea nu pot fi primite, în cauză neputând fi pronunţată o soluţie de achitare, având în vedere că inculpatul a fost judecat în procedura simplificată reglementată de art. 320¹ C. proc. pen., care exclude posibilitatea pronunţării unei soluţii de achitare pentru lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, astfel cum în mod corect au reţinut şi instanţele inferioare.

Faţă de considerentele anterior expuse, constatând că, în cauză, s-a făcut o corectă aplicare a legii, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.A.I.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.A.I. împotriva deciziei penale nr. 144/A din 10 iulie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 ianuarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 143/2014. Penal. Recunoaşterea hotărârilor...		ICCJ. Decizia nr. 130/2014. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 14/2014. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 14/2014. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs