ICCJ. Decizia nr. 1322/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1322/2014
Dosar nr. 8765/111/2012
Şedinţa publică din 14 aprilie 2014
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 141 din 25 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Bihor, în Dosarul nr. 8765/111/2012 s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului C.I., din infracţiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.
În baza art. 182 alin. (2) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului C.I. la o pedeapsă de: 2 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 81 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi accesorii pe durata termenului de încercare de 4 ani stabilit conform art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata a reținerii de 24 ore din 31 mai 2012, ora 11:30.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1392 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.845,05 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate L.L., 587,52 RON dobânzi de întârziere pentru perioada 16 noiembrie 2011-4 decembrie 2012, 576,76 RON reprezentând penalităţi de întârziere conform art. 1201 C. proc. fisc. şi dobânzi de întârziere şi majorări de întârziere de la data constituirii de parte civilă, 4 decembrie 2012 până la data plăţii efective în favoarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă O.
S-a constatat că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă C. nu a formulat acţiune civilă în cauză.
În baza art. 14 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 1357, art. 1381, art. 1391 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 39 RON daune materiale şi 30.000 RON daune morale în favoarea părţii civile L.L.
În baza art. 189 C. proc. pen., onorariul în cuantum de 50 RON pentru avocatul din oficiu M.I. din cadrul Baroului Bihor s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei conform delegaţiei din 13 septembrie 2012.
În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 RON cheltuieli judiciare în favoarea părţii vătămate L.L.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În data de 2 octombrie 2011 partea vătămată L.L. s-a aflat cu turma de oi proprietatea martorului F.F.V., pe păşunea dintre satele A. şi M. şi pe terenurile agricole de pe care tocmai fusese recoltat porumbul, în locul numit „T.”. În jurul orelor 16:00-16:30, în zonă a apărut inculpatul C.I. însoţit de doi bărbaţi neidentificaţi care s-a dus la partea vătămată şi l-a întrebat ale cui sunt oile. După răspunsul acesteia inculpatul a lovit partea vătămată prin surprindere cu pumnul în faţă astfel că aceasta a căzut la pământ. Între timp, inculpatul a luat bâta de cioban a părţii vătămate şi în timp ce aceasta se ridica, i-a aplicat o lovitură cu acea bâtă în partea stângă laterală spre spate, în zona rinichilor. Deşi partea vătămată i-a solicitat inculpatului să nu o mai lovească, acesta i-a mai aplicat o lovitură în acea zonă după care a aruncat bâta lângă ea şi i-a solicitat să plece cu oile de acolo ameninţând-o că altfel o omoară.
Partea vătămată i-a cerut să o lase să îşi revină că pleacă, astfel că inculpatul s-a urcat în tractor şi a plecat. Întrucât în momentul în care a încercat să se ridice partea vătămată a ameţit, l-a sunat pe telefonul mobil pe martorul F.F.V. care a venit la faţa locului împreună cu soţia şi copiii.
În timp ce partea vătămată îi relata martorului cele întâmplate, inculpatul C.I. a revenit la faţa locului şi a continuat să se manifeste ameninţător. La întrebarea martorului de ce l-a bătut pe partea vătămată, inculpatul a afirmat că nu l-a bătut cum trebuie, că trebuia să-l omoare. După ce s-a mai liniştit, inculpatul i-a spus martorului că l-a bătut pe partea vătămată pentru că a intrat cu oile pe terenul său pe care fusese cultivat porumb, precizând că nu pe acest cioban a vrut să-l bată, ci pe un altul care în vară i-a provocat pagube la o cultură de soia.
Potrivit certificatului medico-legal din 21 octombrie 2011 emis de Serviciului de Medicină Legală a Judeţului Bihor, partea vătămată a prezentat leziuni posttraumatice ce pot data din 2 octombrie 2011 care s-au produs prin loviri repetate cu corp contondent dur. Leziunile au necesitat pentru vindecare 50 de zile de îngrijiri medicale, au determinat pierderea unui organ, splina şi au pus în primejdie viaţa victimei, salvarea ei datorându-se actului medical prompt şi calificat.
Din actele medicale prezentate a rezultat că partea vătămată a fost internată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea în perioada 2-11 octombrie 2011 cu diagnosticul de politraumatism prin agresiune, contuzie lombo-abdominală stângă, ruptură de splină, hemoperitoneu, contuzie renală stângă, hematom renal stâng, hematorie macroscopică şi fractură de mandibulă.
În cursul cercetării judecătoreşti a fost efectuată expertiza medico-legală din 19 martie 2013 de către Serviciului de Medicină Legală a Judeţului Bihor care a confirmat concluziile certificatului medico-legal, concluzionând însă în plus că partea vătămată prezintă o incapacitate adaptativă de 35%, având însă capacitatea de muncă păstrată şi nu se încadrează în grad de invaliditate.
Din coroborarea susţinerilor părţii vătămate cu constatările din expertiza medico-legală referitoare la leziuni şi modul de producere a acestora, declaraţiile martorilor arătate mai sus, precum şi declaraţiile inculpatului care confirmă că deţine în zona locului faptei un teren ce a fost cultivat cu porumb, instanţa de fond a reţinut că a fost pe deplin dovedită vinovăţia inculpatului C.I.
Cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat din infracţiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. instanţa de fond a reţinut că poziţia psihică a făptuitorului trebuie stabilită în fiecare caz în raport de împrejurările concrete şi îndeosebi în raport cu instrumentul folosit de făptuitor, regiunea corpului lovită, numărul şi intensitatea loviturilor, raporturile dintre infractor şi victimă anterioare săvârşirii faptei şi atitudinea infractorului după săvârşirea faptei. A fost necesară luarea în considerare a tuturor acestor împrejurări şi nu numai a unora, deoarece, chiar dacă unele împrejurări par concludente, privite în mod izolat, pot duce totuşi la o încadrare juridică a faptei.
Având în vedere că inculpatul a lovit victima cu o bâtă în zona laterală stângă spate, că s-au aplicat un număr de doar două lovituri şi că partea vătămată nu a fost lăsată în stare de inconştienţă, instanţa de fond apreciază că nici natura obiectului folosit şi nici regiunea corpului în care au fost aplicate loviturile nu evidenţiază intenţia, nici măcar indirectă a inculpatului de a provoca moartea părţii vătămate. Punerea în primejdie a vieţii victimei din punct de vedere medical nu echivalează cu intenţia de a ucide din punct de vedere juridic.
Întrucât instrumentul folosit de făptuitor respectiv o bâtă nu era apt în mod izolat să producă moartea, regiunea corpului în care a fost aplicată lovitura nu era o zonă vitală şi împrejurările comiterii acesteia, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului astfel cum a fost descrisă mai sus întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. sens în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice şi condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
Împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi inculpatul C.I.
Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul încadrării juridice a faptei, apreciind că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor şi nu vătămare corporală gravă.
Inculpatul C.I. a solicitat desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În subsidiar, a invocat aplicarea legii mai favorabile.
Prin decizia penală nr. 130/A din 14 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea s-a dispus respingerea, ca nefondate, a ambelor apeluri.
În esenţă, s-a reţinut că în raport de modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, a actelor medicale care relevă mecanismul producerii leziunilor suferite de victimă, precum şi zonele vizate în mod corect s-a apreciat că intenţia inculpatului a fost aceea de suprimare a vieţii victimei şi prin urmare fapta sa se circumscrie dispoziţiilor art. 182 C. pen.
Totodată, instanţa de apel reţine că inculpatul nu a propus probe prin care să dovedească faptul că nu se afla la locul comiterii faptei şi ca atare achitarea sa nu este posibilă.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul C.I., reiterând cererea invocată în cursul judecăţii la fond şi apel, respectiv achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând recursul prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 2/2013, cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi pct. 18-pct. 21 se abrogă.
De asemenea, în art. 17, din aceeaşi lege, se arată că alin. (3) al art. 3859 se modifică şi va avea următorul cuprins: „cazurile prevăzute în alin. (1) pct. 1, pct. 3-pct. 6 şi pct. 14 se iau în considerare din oficiu, iar cel de la pct. 15 se ia în considerare din oficiu numai când a influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului”.
În raport de dispoziţiile invocate anterior, criticile recurentului inculpat circumscrise cazului de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., nu mai pot fi supuse controlului judiciar, în recurs, cazul de casare fiind abrogat.
De asemenea, cazul de casare, prevăzut de art. 3859 pct. 172, când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii, nu mai poate fi invocat din oficiu, în condiţiile în care nu se regăseşte între cele limitativ prevăzute de art. 17 din Legea nr. 2/2013.
De altfel, instanţele de fond/apel au aplicat în mod corect, dispoziţiile legale, hotărârile pronunţate fiind în afara oricăror critici.
În ceea ce priveşte aplicarea legii mai favorabilă se constată că inculpatul C.I. a fost condamnat, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., era sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani; acesta regăsindu-se în dispoziţiile art. 194 alin. (1) noul C. pen. care prevede o pedeapsă de la 2 ani la 7 ani închisoare.
În raport de limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi, de modalitatea de executare a pedepsei stabilită de instanţa de fond (suspendarea condiţionată nemaifiind prevăzută în actuala reglementare), în cauza dedusă judecăţii legea mai favorabilă este legea veche.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38516 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 130/A din 14 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1319/2014. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 134/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
