ICCJ. Decizia nr. 1313/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). înşelăciunea (art. 215 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1313/2014

Dosar nr. 9630/62/2012

Şedinţa publică din 14 aprilie 2014

Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată:

Prin Sentinţa penală nr. 75/S din 14 martie 2013 pronunţată în Dosar nr. 9630/62/2012, Tribunalul Braşov a dispus condamnarea inculpatului Ş.L., după cum urmează:

- în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 184 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) - 76 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) şi c) C. pen. (respectiv dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale sau funcţii ce implică reprezentarea unei societăţi comerciale);

- în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) - 76 alin. (1) lit. b) C. pen., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) şi lit. c) C. pen. (respectiv dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale sau funcţii ce implică reprezentarea unei societăţi comerciale);

- în baza art. 291 teza a II-a C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. - art. 76 lit. e) C. pen., la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35 C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) şi lit. c) C. pen. (respectiv dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale sau funcţii ce implică reprezentarea unei societăţi comerciale), cu suspendarea sub supraveghere a executării pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 863 C. pen., a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş conform programului de supraveghere ce va fi stabilit de acest serviciu;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, precum şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

A dispus anularea înscrisului fals existent la dosar urmărire penală, respectiv "Scrisoare de garanţie de restituire a avansului acordat pentru proiecte finanţate în cadrul PNDR" nr. 1417 din 20 decembrie 2011, aparent emisă de B.G.S.G. - Agenţia Codlea.

A constatat că partea vătămată Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 189, 191 C. proc. pen., a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 1.000 RON.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut:

La data de 23 ianuarie 2009, inculpatul Ş.L. a înfiinţat SC T.C. SRL Baia Sprie, societate cu principal obiect activităţi în ferme mixte - cultură vegetală combinată cu creşterea animalelor. Inculpatul deţinea în proprietate şi fostul C.A.P. din localitatea Tămăşeşti, comuna Băleşti, jud. Gorj. Conform propriilor declaraţii susţinute de documentele de la dosar, acesta s-a hotărât să acceseze prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală - România, un fond european în vederea înfiinţării unei ferme de porcine în spaţiul deţinut în judeţul Gorj. Întrucât inculpatul nu îndeplinea condiţiile de eligibilitate pentru accesarea unor astfel de fonduri - depăşea vârsta de 40 ani - a luat legătura cu martora C.N.O. pe care a rugat-o să devină administrator al societăţii pe care o deţinea - SC T.C. SRL. Martora a fost de acord cu solicitarea inculpatului, acesta din urmă fiind un prieten de familie, iar de la data de 24 august 2009 a devenit administrator al SC T.C. SRL. Audiată, martora C.N.O. a învederat că în fapt inculpatul este cel care s-a ocupat de activitatea societăţii comerciale, sens în care s-a încheiat şi o "Procură specială" la notarul public S.I.A., prin care inculpatul Ş.L. a fost împuternicit cu puteri depline şi nelimitate să îndeplinească orice act de administrare a societăţii, inclusiv acte de dispoziţie cu orice titlu.

Actele astfel încheiate de martoră şi inculpat, deşi corespund dispoziţiilor legale, au avut drept scop inducerea în eroare a A.P.D.R.P. în obţinerea de fonduri europene.

De altfel, inculpatul a recunoscut că toată documentaţia necesară accesării fondului FEADR şi implementării proiectului a fost întocmită, semnată şi depusă de el. Inculpatul a depus cerere de finanţare însoţită de documentaţia aferentă la data de 29 decembrie 2009 la A.P.D.R.P. - Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 4 SV Oltenia în calitate de autoritate contractantă; SC T.C. SRL era reprezentată de administrator C.N.O., în calitate de beneficiar, în fapt de inculpatul Ş.L., iar obiectul finanţării nerambursabile a fost "Modernizare fermă pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor". Valoarea totală a proiectului a fost de 5.100.000 RON, echivalentul a 1.200.706 euro, din care finanţare nerambursabilă 2.805.000 RON, echivalentul a 660.388 euro, din care 2.244.000 RON contribuţie de la Uniunea Europeană, iar 561.000 RON de la bugetul de stat.

Din partea beneficiarului, contractul de finanţare a fost semnat pentru administrator, de către inculpatul Ş.L. Potrivit acestui contract, în vederea demarării proiectului, beneficiarul fondului nerambursabil putea solicita un avans până la data depunerii primului dosar al cererii de plată la Autoritatea contractantă, de maxim 50% din valoarea fondului nerambursabil, cu condiţia depunerii unei garanţii financiare care să acopere suma solicitată în avans, în procent de 110%, garanţie ce urma a fi eliberată de către o instituţie financiar-bancară. Inculpatul a dorit să beneficieze de această facilitate, astfel încât la data de 6 ianuarie 2012 a depus la A.P.D.R.P. - Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 4 SV Oltenia - Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Gorj o Scrisoare de garanţie bancară cu nr. 1417, aparent emisă la data de 20 decembrie 2011 de către B.G.S.G. - Agenţia Codlea, jud. Braşov. Prin intermediul scrisorii de garanţie instituţia bancară se obliga să restituie la cererea FEADR orice sumă până la maximum de 1.542.750 RON, în situaţia în care SC T.C. SRL nu-şi îndeplinea obligaţiile în conformitate cu termenii contractuali. Pentru autorizarea plăţii avansului, A.P.D.R.P. - Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 4 SV Oltenia solicită unităţii bancare să confirme emiterea Scrisorii de Garanţie Bancară. Cu acest prilej unitatea bancară a constatat că nu a eliberat o astfel de scrisoare de garanţie bancară şi a sesizat organele judiciare.

Audiat, inculpatul nu a recunoscut faptele care i se impută, susţinând că nu a avut cunoştinţă despre faptul că scrisoarea de garanţie bancară pe care a depus-o la A.P.D.R.P. ar fi falsă.

Inculpatul a recunoscut că nu a avut suma de bani necesară demarării proiectului, motiv pentru care a înţeles să beneficieze de avansul de 50% acordat de A.P.D.R.P., avans ce urma a fi obţinut în situaţia în care dispunea de o scrisoare de garanţie bancară. Inculpatul a menţionat că a încercat să obţină scrisori de garanţie bancară de la mai multe unităţi bancare însă nu a reuşit acest lucru, motiv pentru care prin intermediul unor cunoştinţe a luat legătura cu martorul R.M. despre care auzise că a reuşit să obţină o scrisoare de garanţie bancară. În acest sens inculpatul s-a întâlnit cu martorul R.M., care l-a pus în legătură cu persoana care i-a obţinut şi lui o scrisoare de garanţie bancară pentru proiectul pe care îl derula. Instanţa a constatat, după audierea martorilor din lucrări, că toate persoanele audiate au încercat într-un fel sau altul să inducă în eroare organele judiciare cu privire la persoana care a plăsmuit înscrisul falsificat.

Din adresa B.G.S.G. a rezultat că nu a eliberat niciodată vreo scrisoare de garanţie bancară pentru societatea SC T.C. SRL Baia Sprie, că această societate nu are cont deschis la B.G.S.G., Agenţia Codlea, că numărul scrisorii de garanţie bancară nu există înregistrat în Registrul de Evidenţă unic al SGB (scrisoare de garanţie bancară) ţinut la nivelul judeţului Braşov, iar conţinutul garanţiei nu corespunde cu formatul impus de normele interne. Despre scrisoarea de garanţie bancară martora Ş.M. a declarat în faţa instanţei că nu a fost eliberată de B.G.S.G. - Agenţia Codlea, ci a fost plăsmuită de chiar martoră, prin intermediul mijloacelor tehnice.

Având în vedere probatoriul administrat în cauză, instanţa a constatat că inculpatul a încercat inducerea în eroare a autorităţilor publice în vederea obţinerii în mod nejustificat a unor sume de bani.

Pentru toate aceste considerente, instanţa a constatat vinovăţia inculpatului şi a dispus condamnarea acestuia pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.

La individualizarea judiciară a pedepselor instanţa a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen.

Împotriva hotărârii menţionate a declarat apel inculpatul, hotărârea fiind criticată pentru netemeinicie.

În principal, inculpatul a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei şi suspendarea condiţionată a executării. Inculpatul a arătat că lipseşte intenţia sa de inducere în eroare a autorităţilor abilitate în vederea obţinerii în mod nejustificat şi fraudulos a unor sume de bani din fonduri europene în scopuri proprii, în acest sens fiind invocate declaraţiile martorilor Ş.M. din 24 ianuarie 2013, Ş.O., S.M. De asemenea, lipseşte latura obiectivă a infracţiunilor pentru care a fost condamnat şi există probe certe care demonstrează că inculpatul nu ştia că documentul este fals. Mai mult, nu s-a produs vreun prejudiciu material prin faptele sesizate.

Inculpatul a solicitat şi reducerea cuantumului pedepsei, care este mult prea mare în raport de împrejurările concrete de săvârşire ale faptelor, dar şi de problemele de sănătate pe care le are.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, dar şi sub toate aspectele conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., curtea de apel constată următoarele:

Starea de fapt a fost corect reţinută, pe baza probelor administrate în cauză, iar încadrarea juridică este legală; faptele inculpatului Ş.L., care, în calitate de reprezentant legal al SC T.C. SRL Baia Sprie, a depus la data de 6 ianuarie 2012, Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltarea Rurală şi Pescuit - Centrul Regional 4 Sud-Vest Oltenia - Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Gorj, Scrisoarea de garanţie cu nr. 1417 din 20 decembrie 2011 emisă de B.G.S.G. Braşov - Agenţia Codlea, care s-a dovedit a fi falsificată în vederea obţinerii pe nedrept, cu titlu de avans, a sumei de 1.402.500 RON, reprezentând 50% din fondul nerambursabil acordat prin contractul de finanţare în cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală în vederea realizării proiectului "Modernizare fermă pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor", în valoare de 2.805.000 RON din care 2.244.000 RON contribuţie la Uniunea Europeană şi 561.000 RON de la bugetul de stat, rezultat care nu s-a produs datorită intervenţiei reprezentanţilor A.P.D.R.P., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 184 din aceeaşi lege, respectiv prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. şi prevăzută de art. 291 teza II C. pen.

Astfel, la data de 2 februarie 2012, sub nr. 1417/2012 B.G.S.G. SA cu sediul în Braşov, jud. Braşov, a formulat o plângere penală împotriva numitei C.N.O., administrator al SC T.C. SRL, cu sediul în Baia Sprie, întrucât Scrisoarea de Garanţie nr. 1417 din 20 decembrie 2011 emisă de Agenţia Codlea prezentată Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Centrul Regional 4 Sud-Vest Oltenia în cadrul proiectului "Modernizare fermă pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor - Programul FEADR", este falsă "ştampila şi semnăturile sunt contrafăcute, numele directorului unităţii trecut ca semnatar al scrisorii - F.I. - nu corespunde cu numele directorului Agenţiei Codlea - F.I.A., iar numărul S.G.B. 1417 din 20 decembrie 2011 nu figura în registrul de evidenţă al scrisorilor de garanţie bancară (...) înscrisul prezentat cu titlu de Scrisoare de Garanţie Bancară nu conţine elemente obligatorii cerute de normele băncii pentru emiterea unui astfel de document şi este semnat de o singură persoană, în condiţiile în care reprezentarea băncii în cadrul angajamentelor se face prin două persoane".

"(...) formatul documentului nu este cel impus de normele interne ale băncii, SC T.C. SRL jud. Maramureş nu a fost şi nu este nici în prezent client al Agenţiei B.G.S.G. Codlea".

Conform datelor emise de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, SC T.C. SRL a fost înfiinţată la 23 ianuarie 2009 în Baia Sprie, judeţul Maramureş, având ca principal obiect activităţi în ferme mixte (cultură vegetală combinată cu creşterea animalelor), asociat unic şi administrator - inculpatul Ş.L.

La data de 24 august 2009, martora C.N.O. a devenit unic asociat şi administrator al societăţii menţionate.

Din coroborarea înscrisului emis de Oficiul Registrului Comerţului cu declaraţiile acestei martore, dar şi cu procura specială eliberată de Biroul Notarilor Publici Asociaţi C.N. - S.I.A., C.N.O. l-a împuternicit pe Ş.L. să semneze "contractul de finanţare aferent cererii de finanţare înregistrată la Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 4 Sud-Vest Oltenia pentru proiectul "Modernizare fermă pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor, măsura 121".

Martora C.N.O. a relatat că "în cursul anului 2009, cu ocazia unor vizite făcute familiei, Ş.L. ne-a vorbit de intenţia sa de a înfiinţa în Oltenia o fermă pentru îngrăşarea porcinelor (...), condiţia de bază era ca beneficiarul proiectului să fie o persoană care încă nu a împlinit vârsta de 40 de ani şi în acest context am acceptat propunerea lui ca ferma să fie înfiinţată pe numele meu (...). Eu trebuia să-l împuternicesc cu puteri depline pentru a reprezenta ferma în toate situaţiile şi acest lucru a avut loc la data de 24 august 2009 când l-am însoţit la notarul public S.I.A. şi am semnat în acest sens".

Contractul cadru nr. X1 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală - România a fost încheiat la data de 29 decembrie 2009 între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - în calitate de autoritate contractantă şi SC T.C. SRL în calitate de Beneficiar.

Pentru a obţine avansul de 1.402.500 RON SC T.C. SRL a depus la 6 ianuarie 2012 în cadrul dosarului cererii de plată, Scrisoarea de garanţie bancară de restituire a avansului acordat pentru proiecte finanţate în cadrul în cadrul PNDR nr. 1417 din 20 decembrie 2011, presupus a fi emisă de către Agenţia Codlea B.G.S.G. Braşov.

În declaraţiile date atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza de cercetare judecătorească şi, chiar în motivele de apel, inculpatul Ş.L. a susţinut că este nevinovat întrucât nu a cunoscut că acea scrisoare de garanţie este falsă, însă probele administrate dovedesc contrariul, a acţionat cu intenţie în scopul obţinerii avansului de 50% prin orice mijloc. Deşi cunoştea că SC T.C. SRL Baia Sprie nu avea cont deschis la B.G.S.G., Agenţia Codlea, şi nici activitate comercială care să justifice emiterea unei scrisori de garanţie, inculpatul a depus un astfel de înscris la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Gorj la data de 6 ianuarie 2012 obţinut prin intermediari.

Chiar inculpatul, în declaraţiile date, a făcut vorbire despre aceste împrejurări, astfel a solicitat mai multor bănci (B.G.S.G. Târgu Jiu, C.B. Târgu Jiu şi Baia Mare, B.T., I.S.) acordarea unui credit bancar, solicitare ce a fost refuzată însă la recomandarea lui C.L., a luat legătura cu R.M., care a promis că-l va ajuta cu obţinerea unei scrisori de garanţie.

Astfel, inculpatul relatează: "(...) după 20 decembrie 2011 am fost contactat telefonic de numitul M. care mi-a spus că mi-a rezolvat problema şi să merg la Sinaia să-mi dea scrisoarea de garanţie bancară. (...) cu acea ocazie M. mi-a prezentat-o pe M.A. ca fiind angajată a unei bănci, al cărui nume nu l-a spus".

Din coroborarea declaraţiilor inculpatului cu ale martorilor Ş.M., R.M., Ş.O., se constată că acesta a obţinut scrisoarea de garanţie bancară prin intermediari şi a depus-o la dosarul de finanţare (scrisoare întocmită în fals).

Chiar dacă inculpatului nu i s-a adus la cunoştinţă expresis verbis că i s-a înmânat un înscris contrafăcut, aşa cum susţine, acesta a acţionat cu intenţia de a induce în eroare autorităţile publice în vederea obţinerii nejustificat a unor sume de bani, acţiunile întreprinse în acest sens decurgând din probele administrate.

Modalitatea prin care inculpatul a înţeles să acceseze fonduri nerambursabile; apelând la serviciile altor persoane cunoscute - fiica unor prieteni - şi necunoscute - R.M. şi Ş.M. şi folosind o scrisoare de garanţie bancară obţinută prin intermediari, deşi ştia că nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a i se elibera un astfel de înscris de către Agenţia Codlea dovedeşte intenţia directă cu care a acţionat în vederea inducerii în eroare a autorităţilor publice pentru obţinerea în mod nejustificat a unor sume de bani.

Ca atare, apărările inculpatului în sensul nevinovăţiei au fost respinse de instanţa de apel, considerând că infracţiunile pentru care este cercetat există şi au fost săvârşite cu intenţie.

În susţinerea motivelor de apel, inculpatul a arătat că lipseşte atât latura obiectivă, cât şi latura subiectivă a infracţiunilor deduse judecăţii. În aceste împrejurări, temeiul achitării ar fi trebuit să fie art. 10 lit. a) C. proc. pen., şi nicidecum lit. d) a aceluiaşi articol, cum s-a solicitat.

Or, atâta timp cât inculpatul a prezentat autorităţilor în vederea obţinerii unor fonduri necuvenite o scrisoare de garanţie bancară obţinută prin intermediari, deşi cunoştea că, în mod legal, nu putea obţine un astfel de înscris, susţinerile apelantului sunt nefondate.

Ca atare, soluţia de condamnare dispusă de către instanţa de fond este legală şi temeinică.

Cu referire la individualizarea judiciară a pedepsei, atât ca şi cuantum, cât şi ca modalitate de executare, Curtea constată că aceasta este rezultatul coroborării criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., dar şi reţinerii, în mod justificat, a circumstanţelor atenuante.

Astfel, în mod temeinic, au fost evidenţiate datele personale ale inculpatului, persoană fără antecedente penale, în vârstă de peste 60 de ani, studii superioare, cu o prezenţă activă pe parcursul derulării procesului penal, inclusiv în faţa instanţei de control judiciar.

Elocvente în privinţa personalităţii apelantului sunt şi concluziile referatului întocmit de consilierul din cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş, în conformitate cu care au fost identificaţi anumiţi factori, şi anume, tendinţa de neasumare a vinovăţiei implicării în fapte penale, diminuarea comportamentului infracţional şi a consecinţelor pe care le implică modificarea declaraţiilor sale, aspect care pune sub semnul îndoielii acurateţea informaţiilor diferite, apelarea la raţionamente deficitare nefondate legal prin care îşi justifică deciziile indezirabile.

La dosarul cauzei au fost depuse documente medicale care indiscutabil dovedesc o afectare a stării de sănătate a inculpatului.

Trebuie avut în vedere că pedeapsa nu trebuie să constituie doar un mijloc de reeducare al condamnatului, dar şi o măsură de constrângere corespunzătoare valorilor sociale încălcate prin săvârşirea infracţiunilor.

În speţă, instanţa de fond, când a stabilit cuantumul pedepselor, cu aplicarea celei mai grele şi modalitatea de executare a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor determinat de modalitatea concretă de săvârşire, împrejurările în care au fost comise, dar şi persoana inculpatului.

Instanţa de apel a mai reţinut că vârsta înaintată a inculpatului ori prezentarea necondiţionată în faţa organelor judiciare nu constituie, prin ele însele, elemente care să justifice coborârea şi mai mult a pedepsei şi alegerea unei alte modalităţi de executare în sensul solicitării apelantului pentru cele arătate mai sus.

Drept urmare, prin Decizia penală nr. 64/A din 5 iunie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul Ş.L., cu obligarea acestuia la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul Ş.L., fără să expună motivele.

Ulterior, în data de 6 ianuarie 2014, apărătorul desemnat din oficiu a depus la dosar motivarea recursului, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea inculpatului conform art. 10 lit. d) C. proc. pen. pe motiv că lipseşte intenţia, ca şi element constitutiv al infracţiunilor pentru care a fost condamnat. În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că inculpatul nu a avut cunoştinţă de caracterul fals al scrisorii de garanţie bancară şi nu a acţionat în scopul inducerii în eroare.

În data de 13 februarie 2014, au fost depuse la dosar motive de recurs formulate de apărătorul ales al inculpatului în care se invocă dispoziţiile art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. solicitându-se, de asemenea, achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa intenţiei, cu aceeaşi motivare ca cea din concluziile depuse de către apărătorul din oficiu.

În plus, se solicită aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv a legii noi, ca urmare a schimbării încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune în forma tentativei în infracţiunea prev. de art. 306 din noul C. pen. cu aplic. art. 38 C. pen. referitor la forma tentativei, achitarea în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, reducerea pedepsei prin aplicarea art. 74 pct. 1 lit. f) şi g) cu referire la art. 75 pct. 2 lit. b) din noul C. pen. şi amânarea aplicării pedepsei în temeiul art. 83 din noul C. pen.

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al recurentului inculpat a susţinut că faptele nu au fost corect încadrate deoarece trebuia să se reţină doar infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Având în vedere dispoziţiile tranzitorii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 - potrivit cărora "Recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs" - şi data pronunţării deciziei atacate, se constată că în cauză sunt aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Potrivit acestor dispoziţii legale, mai precis art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., motivarea recursului trebuie să se facă chiar prin declaraţia de exercitare a căii de atac sau cel mai târziu cu 5 zile înaintea primului termen de judecată.

În speţă, primul termen de soluţionare a recursului a fost stabilit în data 7 ianuarie 2014, recurentul inculpat fiind înştiinţat de acest termen, inclusiv despre obligaţia motivării recursului şi consecinţele nerespectării termenului, încă din data de 18 iulie 2013.

Cu toate acestea, recursul nu a fost motivat decât cu o zi înaintea primului termen de judecată, aşa încât sunt aplicabile disp. art. 38510 alin. (21) C. proc. pen. potrivit cărora instanţa de recurs nu poate lua în considerare decât cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu.

Cazul de casare prev. de art. 3859 pct 18 C. proc. pen. nu poate fi avut în vedere de către instanţă, deoarece nu mai era în vigoare la data pronunţării deciziei atacate, fiind abrogat prin Legea nr. 2/2013, în funcţie de care se soluţionează prezentul recurs.

Aceleaşi motive de recurs au fost corect încadrate de apărătorul ales în cazul de casare prev. de art. 3859 pct 12 C. proc. pen., însă, acesta nu face parte din categoria celor care pot fi luate în considerare din oficiu.

Constatând că motivele propriu-zise de recurs nu pot fi încadrate în acest tip de cazuri de casare, Înalta Curte nu are posibilitatea să examineze dacă faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost condamnat.

Chiar aşa fiind, se constată că în realitate criticile nu vizau aspecte de drept, singurele care pot fi examinate de instanţa de recurs, ci aspecte de fapt ce tindeau la modificarea situaţiei reţinute de către prima instanţă şi de către instanţa de apel, situaţie ce nu mai poate fi modificată de către instanţa de recurs.

Aceeaşi este situaţia şi în ceea ce priveşte motivul de recurs invocat oral cu ocazia dezbaterilor referitor la încadrarea juridică a faptei în sensul reţinerii doar a infracţiunii prevăzute de legea specială în forma tip, şi nu în forma agravată, pe motiv că prejudiciul nu atrăgea consecinţe deosebit de grave. Această critică corespunde cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., însă nu poate fi nici ea examinată deoarece nu a fost formulată în termenul prevăzut de lege, iar cazul de casare nu face parte din cele ce pot fi avute în vedere din oficiu.

Cu toate acestea, în limitele impuse de examinarea cauzei din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile, Înalta Curte va analiza însă elementele constitutive ale infracţiunilor pentru a stabili în ce măsură fapta reţinută în sarcina inculpatului corespunde noilor norme de incriminare.

Astfel, datorită faptului că în cursul soluţionării recursului a intrat în vigoare un nou C. pen. şi apreciind că aplicarea legii penale mai favorabile constituie o chestiune de ordine publică - fiind reglementată şi prin art. 15 alin. (2) din Constituţie, ce nu poate fi limitată la cazurile de casare strict prev. de art. 3859 C. proc. pen., instanţa de recurs urmează să examineze cauza din această perspectivă.

I. Aprecieri generale privind aplicarea legii penale mai favorabile

Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei se realizează în conformitate cu disp. art. 5 C. pen. în vigoare (Legea nr. 286/2009) potrivit căruia: "(1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile.".

Conform art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Drept urmare, principiul activităţii legii penale, prevăzut de art. 10 C. pen. anterior, dar şi de art. 3 C. pen. în vigoare, are ca excepţii retroactivitatea legii penale, respectiv ultraactivitatea legii penale mai blânde.

Rezultă, astfel, că aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 5 mai sus menţionat este incidentă în situaţii tranzitorii, caracterizate printr-o succesiune a legilor penale intervenită de la data săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, când ia naştere raportul juridic penal de conflict, şi până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În speţă, suntem într-o asemenea situaţie, căci după comiterea infracţiunii şi mai înainte de judecarea definitivă a cauzei, la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare un Nou C. pen., ce a dus modificări substanţiale, care pot influenţa soluţia ce poate fi pronunţată în cauză.

În ce priveşte mecanismul de stabilire a legii penale mai favorabile, în absenţa unor dispoziţii legale exprese, Înalta Curte apreciază că se impune aplicarea autonomă a instituţiilor de drept penal, şi nu aplicarea globală a acestora. Datorită noutăţii situaţiei create de intrarea în vigoare a noului C. pen. (şi care se referă la toate instituţiile de drept substanţial, spre deosebire de perioada anterioară, când au avut loc modificări legislative doar pe anumite instituţii), trebuie luate în considerare atât dispoziţiile legale referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, cât şi doctrina şi jurisprudenţa relevantă.

Opinia aplicării legii penale mai favorabile conform instituţiilor autonome se fundamentează, în primul rând, pe interpretarea dispoziţiilor legale.

Astfel, reglementând aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, disp. art. 5 alin. (2) C. pen. în vigoare prevăd: "Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile.".

De asemenea, conform art. 173 C. pen. în vigoare: "Prin lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege.", această definiţie regăsindu-se în mod similar şi în art. 141 C. pen. anterior care prevedea: "Prin lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi sau decrete.".

Rezultă, astfel, că în aplicarea legii penale mai favorabile, noţiunea de "lege penală" trebuie înţeleasă în sensul de normă de drept penal.

Voinţa legiuitorului în sensul aplicării legii mai blânde pe criteriul instituţiilor autonome reiese şi din alte dispoziţii referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, inclusiv din dispoziţiile Legii nr. 187/2012, care stabileşte norme tranzitorii de aplicare a mitior lex, cum sunt: disp. art. 10 - referitor la tratamentul pluralităţii de infracţiuni, art. 12 - referitor la pedepsele complementare şi accesorii, art. 15 - referitor la suspendarea condiţionată a executării pedepsei, art. 16 - referitor la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Opiniile exprimate în doctrină cu privire la aplicarea legii mai favorabile pe instituţii autonome sunt majoritare. Amintim aici, în ordine cronologică, doar câţiva autori prestigioşi:

- Traian Pop, Drept penal comparat, Cluj, 1923, p. 121;

- Vintilă Dongoroz în C. G. Rătescu, H. Asnavorian, Tr. Pop, V. Dongoroz ş.a., Codul penal "Regele Carol II", adnotat, vol. I, Ed. Librăriei Socec, Bucureşti, 1937, p. 10: "Nu este deci îngăduit a se îmbina dispoziţiunile unei legi cu cele ale altei legi pentru a se obţine un rezultat şi mai favorabil, fiindcă aceasta ar însemna crearea pe cale de aplicaţiune a unei a treia lege (lex tertia), ceea ce nu este admis.

Odată însă fapta stabilită şi pedeapsa fixată conform uneia din legi, se poate recurge la instituţiunile care funcţionează independent din cealaltă lege, dacă ele sunt mai favorabile infractorului";

- Vintilă Dongoroz în G.C. Rătescu, H. Asnavorian, Traian Pop, V. Dongoroz ş.a., Codul penal "Regele Carol II", adnotat, vol. I Partea generală, Editura Socec & Co. S.A.R., Bucureşti, 1937, p. 12, referitor la art. 5 C. pen., Carol II, ce consacra autonomia prescripţiei: "când prescripţiunea acţiunei penale sau a pedepselor este diferit reglementată prin legi succesive, se aplică legea care prevede prescripţia cea mai scurtă", apreciind, totodată, că "prescripţia este o instituţie de drept substanţial, căreia îi este aplicabil principiul legii penale mai favorabile";

- V. Dongoroz, Drept penal, Bucureşti, 1939, p. 132 - 133;

- George Antoniu în Codul penal al RSR, comentat şi adnotat, Partea generală, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, p. 64: "Se întrevede posibilitatea ca, în alegerea legii penale mai favorabile, unele instituţii juridice să fie privite ca având independenţă relativă în raport cu prevederile care incriminează fapta, iar aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. să se facă distinct.";

- G. Antoniu, Comentariu (n. 16) în G. Antoniu, C. Bulai, Practica judiciară penală, vol. I, Ed. Academiei, Bucureşti, 1988, p. 37: "concursul de infracţiuni face parte dintre acele instituţii juridico-penale (ca şi prescripţia, suspendarea executării pedepsei ş.a.) ale căror reguli se aplică, în cazul succesiunii de legi penale în timp, în mod autonom, independent de încadrarea juridică a faptelor după legea nouă sau cea anterioară.";

- Th. Vasiliu ş.a., Codul penal al R.S.R., comentat şi adnotat, vol. I, Bucureşti, 1972, p. 66;

- F. Streteanu, Concursul de infracţiuni, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999, p. 366 şi urm.;

- C. Bulai, B. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, 2007, p. 139: "determinarea legii penale mai favorabile trebuie să se facă în raport de fiecare instituţie care se aplică în mod autonom. De aceea, dacă încadrarea faptei s-a făcut după una din legi, care era mai favorabilă, aceasta nu exclude aplicarea dispoziţiilor din cealaltă lege cu privire la recidivă sau la concursul de infracţiuni, dacă acestea sunt mai favorabile";

- F. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 283 şi urm.;

- F. Streteanu, "Documentare privind aplicarea în timp a legii penale în condiţiile intrării în vigoare a Noului Cod penal" - Legea nr. 286/2009, material întocmit la solicitarea Ministerului Justiţiei, publicat pe site-ul oficial www.just.ro.

Pe de altă parte, există o practică judiciară de natură să creeze previzibilitate în aplicarea legii penale mai favorabile pe instituţii autonome.

În perioada interbelică, sub imperiul Codului penal din 1936, jurisprudenţa Curţii de Casaţie a fost constantă în a afirma aplicarea legii penale mai favorabile pe instituţii autonome:

- Cas. II, Dec. 2154/1937: "se poate face aplicaţiunea cumulativă a două legiuiri în caz de concurs a două infracţiuni, ori de câte ori instanţele de fond găsesc că pedeapsa pentru una din infracţiuni este mai mică după una din legiuiri, iar pentru cealaltă infracţiune pedeapsa este mai mică după cealaltă legiuire", în V. Papadopol, I. Stoenescu, G. Protopopescu, Codul penal al RPR adnotat, Editura de Stat, Bucureşti, 1948, p. 23;

- Cas. II, Dec. 4021/1938: "(...) deşi instanţa de apel a aplicat împotriva inculpatului, în ceea ce priveşte calificarea faptului şi gradarea pedepsei, textele din vechiul Cod penal, unele ce conduceau la o pedeapsă mai blândă, ea era îndreptăţită să facă în favoarea acestuia, dacă a găsit că merită acest tratament, şi aplicaţiunea art. 65 din noul Cod penal (referitor la suspendarea condiţionată) deoarece conţinea un principiu de drept menit să ducă la uşurarea situaţiunii inculpatului", în V. Papadopol, I. Stoenescu, G. Protopop eseu, Codul penal al RPR adnotat, Editura de Stat, Bucureşti, 1948, p. 21;

- Cas. II, Dec. 677/1938: "(...) faptul că inculpaţii au fost pedepsiţi prin aplicarea dispoziţiunilor Codului penal anterior nu putea să împiedice aplicarea dispoziţiunei de suspendare a executării din noul cod, întrucât suspendarea din noul cod este o instituţiune care funcţionează independent", în N. T. Buzea, Infracţiunea penală şi culpabilitatea, Tipografia Sabin Solomon, Alba Mia, 1944, p. 272;

- Cas. II, Dec. 4486/1940: "în materia prescripţiei, Curtea de Casaţie statua că, dacă instanţa de fond a considerat că prescripţia prevăzută de fiecare din aceste legiuiri face un tot unitar cu pedeapsa şi că, deci, nu s-ar putea aplica prescripţia Codului penal de la 14 martie 1936 pentru o infracţiune pedepsită după Codul penal din 1865, a interpretat greşit şi a violat dispoziţiunile art. 5 şi 165 din Codul penal, întrucât nici un text din legiuirea penală nu opreşte a se aplica pedeapsa prevăzută de o anumită legiuire şi prescripţia din altă legiuire penală" în V. Papadopol, I. Stoenescu, G. Protopopescu, Codul penal al RPR adnotat, Editura de Stat, Bucureşti, 1948, p. 27).

În ce priveşte jurisprudenţa Tribunalului Suprem, după intrarea în vigoare a Codului penal din 1968, se constată că au existat şi decizii ce statuează un punct de vedere contrar, dar se impun a fi amintite:

- Decizia nr. 939/1969, în V. Pasca, Curs de drept penal, Partea generală, vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 89, prin care s-a stabilit: "dacă infracţiunile concurente au fost sancţionate cu amendă potrivit legii penale vechi mai favorabilă, este corectă aplicarea regulilor privind concursul de infracţiuni potrivit legii penale noi care prevede contopirea pedepselor şi nu totalizarea lor ca în legea veche.";

- Decizia nr. 4044/1970, în Culegere de decizii, 1970, p. 275, prin care s-a decis că "În caz de succesiune a unor legi penale, pentru constatarea situaţiei de recidivist sau nerecidivist a unui inculpat, trebuie să se ţină seama de dispoziţiile acelei legi potrivit căreia termenul care face ineficientă recidiva - termen cuprins între data executării pedepsei aplicate pentru prima infracţiune şi data săvârşirii celei de-a doua infracţiuni - s-a împlinit."

- Decizia nr. 1802/1971, în Repertoriu de practică judiciară în materie penală pe anii 1969 - 1975, p. 362: "tratamentul sancţionator al recidivei postcondamnatorii, în ipoteza în care pedeapsa anterioară a fost executată în parte, se va aplica potrivit art. 119 din Codul penal anterior, care constituie legea penală mai favorabilă sub acest aspect."

Fără a avea un caracter unitar, chiar şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale atestă aplicarea legii mai favorabile prin raportare la norme ce reglementează anumite instituţii, şi nu cu privire la lege, în ansamblul ei.

Cu titlu de exemplu, în Decizia nr. 214 din 16 iunie 1997 se menţionează că "dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 13 C. pen. care consacră principiul legii penale mai favorabile în cazul situaţiilor tranzitorii (...) privesc atât legea, în ansamblul său, cât şi fiecare dintre normele şi instituţiile sale în parte, cum este cazul liberării condiţionate".

De asemenea, în Decizia nr. 1092 din 18 decembrie 2012 (referitoare la constituţionalitatea art. 124 C. pen., modificat prin art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012), se reţine cu privire la prescripţie că "dat fiind caracterul de normă de drept penal material, nu se impune instituirea unor dispoziţii tranzitorii, întrucât, în acord cu art. 15 alin. (2) din Constituţie reflectat în art. 13 C. pen., legislaţia prevede soluţia de urmat în cazul conflictului de legi"; raportat la art. 15 alin. (2) din Constituţie se arată: "Legea fundamentală a statuat că, ori de câte ori există norme mai favorabile, acestea vor fi aplicate fie retroactivând, fie ultraactivând", respectiv "este indiscutabil recunoscut în teoria juridică că regula generală de soluţionare a conflictelor de legi în timp în materie penală impune aplicarea normelor mai puţin severe".

Nu în ultimul rând, trebuie avută în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Kokkinakis împotriva Greciei; Dragoloniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României; Kafkaris împotriva Ciprului (MC); Sud Fondi S.r.l. şi alţii împotriva Italiei; Scoppola împotriva Italiei (nr. 2) (MC); Mihai Toma împotriva României; Del Rio Prada împotriva Spaniei) şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Cauza C-3 87/02, Silvio Berlusconi, 2005, ECR 1-0000 şi Cauza C-457/02, Nisseli, 2004, ECR 1-0000) referitor la aplicarea legii penale în timp, în sensul că legea penală nouă poate retroactiva doar dacă este mai favorabilă persoanei acuzate şi dacă nu încalcă standardele de previzibilitate.

În acord cu opiniile exprimate în doctrină, pentru a stabili instituţiile autonome trebuie identificate acele instituţii de drept penal cu caracter unitar şi cu autonomie funcţională. Acestea se caracterizează printr-o reglementare distinctă, unitară, ce nu poate fi disociată şi beneficiază de reguli de funcţionare proprii, de natură a le asigura independenţa. În plus, efectele instituţiilor autonome nu sunt generate de acelaşi tip de fapt juridic, iar mecanismul lor de aplicare funcţionează separat de încadrarea juridică şi pedeapsă. Mai mult, instituţiile sunt autonome şi între ele, nu doar faţă de incriminare şi sancţiune.

Prin aplicarea legii penale mai favorabile pe instituţii autonome nu se creează o lex tertia, căci demersul de determinare în concret a legii penale mai favorabile se realizează prin compararea normelor din legea nouă şi din legea veche ce reglementează respectiva instituţie autonomă, fără să se combine dispoziţii mai favorabile din legi succesive, asigurându-se unitatea normelor ce reglementează condiţiile de existenţă şi efectele în cadrul aceleiaşi instituţii autonome.

Astfel, unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea de a se combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Pedeapsa decurge din norma de incriminare şi are un caracter accesoriu acesteia. Mai mult, legea prevede această unitate nu doar referitor la pedeapsa principală, ci şi la pedepsele accesorii şi complementare, care se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă (art. 12 din Legea nr. 187/2012). De asemenea, aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor privitoare la circumstanţe agravante şi atenuante, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală.

Din interpretarea prevederilor Noului C. pen. reiese că sunt instituţii de drept penal care au o funcţionare autonomă şi independentă faţă de norma de incriminare şi pedeapsă:

- pluralitatea de infracţiuni, respectiv: recidiva, concursul de infracţiuni, pluralitatea intermediară;

- forma continuată a infracţiunii;

- măsurile de siguranţă;

- formele de individualizare a executării pedepsei;

- cauzele de reducere a pedepsei;

- prescripţia.

În concret, în aplicarea legii penale mai favorabile, instituţiile autonome presupun parcurgerea unor etape distincte. Mai întâi, se stabileşte legea mai favorabilă din punct de vedere al normei de incriminare şi a sancţiunii (cu luarea în considerare, după caz, a circumstanţelor atenuante sau agravante) şi apoi se analizează şi se aplică independent, fiecare din instituţiile autonome incidente, care nu sunt condiţionate de legea considerată mai favorabilă din perspectiva încadrării juridice şi a limitelor de pedeapsă.

Aşa cum s-a arătat, în cadrul fiecărei instituţii autonome, se va respecta interdicţia creării unei lex tertia.

II. Aplicarea în concret a legii penale mai favorabile în ceea ce în priveşte pe inculpatul Ş.L.

1. Norma de incriminare şi sancţiunea ca instituţie autonomă

În concret, în sarcina inculpatului s-a reţinut că, deşi nu îndeplinea condiţiile de eligibilitate pentru accesarea fondurilor europene (depăşise vârsta de 40 ani), în acest scop şi în înţelegere cu numita C.N.O. a acţionat în sensul ca aceasta să devină începând cu data de 24 august 2009 administrator al SC T.C. SRL, însă în realitate inculpatul a fost cel care s-a ocupat de activitatea societăţii comerciale în baza unei procuri speciale. Toate actele încheiate astfel de inculpat împreună cu martora sus-menţionată au avut drept scop inducerea în eroare a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (A.P.D.R.P.) pentru obţinerea de fonduri europene.

Toată documentaţia necesară accesării acestor fonduri a fost întocmită, semnată şi depusă de către inculpat. Cererea şi documentaţia aferentă a fost depusă la A.P.D.R.P. în data de 29 decembrie 2009 şi avea drept obiect obţinerea de către SC T.C. SRL a unei finanţări nerambursabile pentru "modernizare fermă pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor", valoarea totală a proiectului a fost de 5.100.000 RON (circa 1.200.706 euro) din care finanţare nerambursabilă 2.805.000 RON (circa 660.388 euro) din care 2.244.000 RON contribuţie de la Uniunea Europeană, iar 561.000 de la bugetul de stat.

În vederea demarării proiectului, beneficiarul fondului nerambursabil putea solicita un avans până la data depunerii primului dosar al cererii de plată la autoritatea contractantă de maxim 50% din valoarea fondului nerambursabil cu condiţia depunerii unei garanţii financiare care să acopere suma solicitată în avans în procent de 110%, garanţie ce urma a fi eliberată de o instituţie financiar-bancară.

Dorind să beneficieze de această facilitate, în data de 6 ianuarie 2012 inculpatul a depus la A.P.D.R.P. - Centrul regional de plăţi Oltenia o scrisoare de garanţie bancară falsă având nr. 1417 datată 20 decembrie 2011 emisă de B.G.S.G. -Agenţia Codlea, jud. Braşov. Din această scrisoare de garanţie rezulta că instituţia bancară se obliga să restituie la cererea autorităţii contractante orice sumă până la maximum 1.542.750 RON în situaţia în care SC T.C. SRL nu-şi îndeplinea obligaţiile în conformitate cu termenii actuali.

Cu ocazia verificării efectuate de A.P.D.R.P., banca nu a confirmat emiterea scrisorii de garanţie şi a sesizat organele judiciare, precizând că nu a eliberat niciodată o asemenea scrisoare de garanţie şi că SC T.C. SRL nu avea cont deschis la B.G.S.G. - Agenţia Codlea.

Se constată, astfel, că activitatea infracţională a inculpatului nu a fost reţinută doar prin raportare la emiterea scrisorii de garanţie, ci şi cu privire la acţiunile acestuia de inducere în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei situaţii ce nu corespundea realităţii, respectiv aceea că administratorul societăţii comerciale era o altă persoană care îndeplinea condiţiile pentru accesarea fondurilor europene şi care nu erau întrunite în persoana inculpatului Ş.L.

Din acest motiv, atât stabilirea încadrării juridice potrivit legii vechi, cât şi potrivit legii noi, inclusiv în ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului, trebuie să se facă prin luarea în considerare a tuturor acţiunilor ilicite reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare şi prin hotărârile atacate, şi nu doar prin raportare la obţinerea şi utilizarea scrisorii de garanţie.

Raportat la această situaţie de fapt, se constată că încă din rechizitoriu s-a precizat că sunt întrunite elementele constitutive a două infracţiuni, atât a celei de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. - prin raportare la prejudiciul ce ar fi putut fi cauzat bugetului de stat, cât şi a celei prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 - raportat la prejudiciul ce ar fi putut fi produs prin obţinerea fondurilor europene.

De asemenea, în sarcina inculpatului s-a reţinut şi infracţiunea de uz de fals, constând în aceea că în vederea inducerii în eroare în scopul obţinerii unui folos material injust, inculpatul a utilizat scrisoarea de garanţie bancară falsificată.

a) Potrivit legii noi, fapta de inducere în eroare a autorităţii contractante în scopul acordării finanţării din fondurile bugetului de stat al României, prin utilizarea scrisorii false de garanţie bancară nu mai corespunde infracţiunilor de înşelăciune prev. de art. 244 C. pen. în vigoare şi uz de fals prev. de art. 323 din acelaşi cod, reţinute ca şi pluralitate în forma concursului de infracţiuni, ci infracţiunii complexe de obţinere ilegală de fonduri, prev. de art. 306 C. pen. în vigoare.

Astfel, conform art. 306: "folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete, pentru primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute sau garantate din fonduri publice, dacă are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Tentativa se pedepseşte.".

Rezultă, astfel, că infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri reprezintă o formă specială de înşelăciune prin utilizare ori prezentarea de documente sau date false, inexacte sau incomplete, ceea ce corespunde infracţiunii de înşelăciune în formă calificată prev. de art. 244 alin. (2) C. pen. în vigoare, însă, dat fiind caracterul special şi complex al infracţiunii prev. de art. 306 C. pen. în vigoare, această infracţiune trebuie reţinută în mod prioritar.

Dispoziţiile art. 244 C. pen. reglementează varianta tip a infracţiunii de înşelăciune, al cărei obiect juridic îl constituie protejarea în general a încrederii în relaţiile sociale, pe când infracţiunea prev. de art. 306 C. pen. are un obiect juridic mai specific ce vizează protejarea relaţiilor sociale referitoare la corectitudinea solicitării şi obţinerii finanţărilor din fondurile publice.

În concret, fapta inculpatului astfel cum a fost reţinută atât prin actul de sesizare, cât şi prin cele două hotărâri de condamnare, corespunde tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, infracţiune complexă care, aşa cum s-a precizat, absoarbe conţinutul constitutiv al uzului de fals.

Drept urmare, analizând comparativ legea veche - potrivit căreia fapta de tentativă la înşelăciune prin folosire de documente false în scopul obţinerii finanţării de la bugetul de stat al României a fost încadrată într-o pluralitate de infracţiuni, respectiv tentativă la înşelăciune prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. (sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, corespunzător tentativei) şi uz de fals prev. de art. 291 teza a II-a C. pen. (sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă), iar potrivit legii noi - aceeaşi faptă constituie o singură infracţiune complexă de tentativă la obţinere ilegală de fonduri prev. de art. 38 rap. la art. 306 C. pen. (sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 an la 3 ani şi 6 luni, corespunzător tentativei), se constată că legea nouă este mai favorabilă.

Pe de o parte, limitele de pedeapsă sunt mult mai scăzute, pe de altă parte, se reţine o infracţiune unică şi nu un concurs de infracţiuni. Mai mult, legea nouă nu mai prevede obligativitatea aplicării pedepsei complementare.

Pe cale de consecinţă, se impune schimbarea încadrării juridice din cele două infracţiuni, prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. şi prev. de art. 291 teza a II-a C. pen., într-o singură infracţiune de tentativă la obţinere ilegală de fonduri prev. de art. 38 rap. la art. 306 C. pen.

b) Potrivit legii vechi, fapta de inducere în eroare a autorităţii contractante în scopul acordării finanţării din fondurile europene a fost încadrată în infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi conform tentativei.

Conform art. 79 pct. 12 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului C. pen., aceste dispoziţii legale au fost modificate prin diminuarea sancţiunii, prevăzându-se pentru forma tip a infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) pedeapsa de la 2 la 7 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, iar pentru forma calificată prevăzută de art. 181 alin. (3), majorarea cu încă jumătate a acestor limite de pedeapsă, rezultând o pedeapsă de la 3 ani la 10 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea unor drepturi.

Luând în considerare că infracţiunea a fost comisă în forma tentativei, limitele de pedeapsă se reduc la un minim de 1 an şi 6 luni şi un maxim de 5 ani şi 3 luni, fiind obligatorie aplicarea pedepsei complementare.

O altă modificare importantă prevăzută de legea nouă este aceea a menţionării exprese, ca şi element constitutiv al infracţiunii, comiterea cu "rea-credinţă", ceea ce înseamnă că infracţiunea trebuie comisă cu intenţie directă.

Astfel, conform art. 79 pct. 12 din Legea 187/2012, art. 181 din Legea nr. 78/2000 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(1) Folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri.

(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.".

În speţă sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012.

Pe de o parte se constată, aşa cum rezultă din considerentele deciziei penale, că inculpatul a acţionat în mod conştient în scopul obţinerii ilegale a fondurilor europene prin utilizarea unui înscris falsificat, forma de vinovăţie fiind aceea a intenţiei directe deoarece a prevăzut rezultatul faptei sale şi l-a urmărit prin comiterea infracţiunii, aşa încât este îndeplinită condiţia săvârşirii faptei cu rea-credinţă.

Sub acest aspect, trebuie precizat că instanţa de recurs nu poate reevalua situaţia de fapt, aşa încât aprecierea asupra întrunirii elementelor constitutive se face pe baza elementelor faptice stabilite prin hotărârile atacate, în urma evaluării coroborate a tuturor probelor administrate de către instanţa de fond şi de apel, care au înlăturat toate apărările inculpatului, fără ca Înalta Curte să mai poată proceda la reexaminarea sau reinterpretarea materialului probator.

În acest sens, se impune a reaminti faptul că instanţele au reţinut că inculpatul a cerut în mod expres numitei C.N.O. să devină administratorul societăţii comerciale, deoarece dorea să acceseze fonduri europene însă nu mai îndeplinea condiţia de eligibilitate referitoare la vârstă, iar în ce priveşte scrisoarea de garanţie, instanţele au reţinut că inculpatul cunoştea că SC T.C. SRL nu avea cont deschis la B.G.S.G. - Agenţia Codlea şi nici activitate comercială care să justifice emiterea unei scrisori de garanţie şi deşi avea procură specială, a obţinut acea scrisoare prin intermediari, aşa încât, deşi nu i s-a adus la cunoştinţă în mod expres că i s-a înmânat un înscris falsificat era pe deplin conştient că este un document contrafăcut şi în aceste condiţii, a utilizat scrisoarea de garanţie în vederea obţinerii nejustificate a unor sume de bani pentru societatea comercială.

Sunt aplicabile şi disp. art. 181 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, care incriminează o formă agravată a infracţiunii în situaţia în care s-au produs consecinţe deosebit de grave. Cât priveşte fondurile europene, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, inculpatul a acţionat în scopul obţinerii unei contribuţii de la Uniunea Europeană în cuantum de 2.244.000 RON, prejudiciu care se încadrează şi în dispoziţiile legii noi, respectiv art. 183 C. pen. în vigoare, potrivit cărora "prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000 RON".

Chiar în condiţiile modificării în parte a conţinutului constitutiv al infracţiunii, constatând sub acest aspect că fapta inculpatului corespunde formei de incriminare potrivit legii noi şi luând în considerare tratamentul sancţionator mai blând al acesteia, se constată că legea nouă este mai favorabilă, respectiv disp. art. 38 rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 astfel cum au fost modificate conform art. 79 pct. 12 din Legea nr. 187/2012.

Rezultă, în concluzie, că activitatea infracţională a inculpatului primeşte, potrivit legii noi, o altă calificare juridică, urmând ca pe lângă infracţiunea mai sus menţionată să fie reţinută şi infracţiunea prev. de art. 32 rap. la art. 306 C. pen. în vigoare.

În ce priveşte circumstanţele atenuante judecătoreşti, Înalta Curte apreciază că acestea nu au un caracter autonom şi nu pot fi analizate separat de încadrarea juridică şi sancţiune. Pe cale de consecinţă, faptul că prin hotărârile atacate s-a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 alin. (2) C. pen. anterior urmează să fie avut în vedere doar ca un criteriu de alegere a legii penale mai favorabile.

În primul rând, se constată că pentru a reţine această circumstanţă atenuantă judecătorească, instanţele au avut în vedere exclusiv date personale favorabile referitoare la lipsa antecedentelor penale, vârsta, studiile, personalitatea inculpatului şi atitudinea manifestată în cursul procesului penal.

Aceste împrejurări nu mai pot fi însă reţinute potrivit legii noi, în conformitate cu disp. art. 75 C. pen. Legea nouă a introdus o modificare semnificativă în această materie, înlăturând posibilitatea reţinerii unor circumstanţe atenuante judecătoreşti legate strict de persoana inculpatului.

Astfel, potrivit art. 75 alin. (2) C. pen.: "pot constitui circumstanţe atenuante judiciare:

a) eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii;

b) împrejurările legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.".

Mai trebuie precizat că în susţinerea recursului, referindu-se la circumstanţele atenuante judecătoreşti, apărătorul ales al inculpatului a solicitat aplicarea disp. art. 74 alin. (1) lit. f) şi g) din noul C. pen., însă aceste dispoziţii legale nu reglementează aplicarea circumstanţelor atenuante, ci se referă la unele din criteriile generale de individualizare a pedepsei, pe care instanţa de recurs nu le poate lua în considerare, neputând să procedeze la o reindividualizare a sancţiunii aplicate prin hotărârile atacate.

Instanţa de recurs nu are posibilitatea de a realiza o individualizare a pedepsei între noile limite nici cu ocazia aplicării legii penale mai favorabile, ci trebuie să ia în considerare principiul proporţionalizării sancţiunii, mai precis să respecte modul în care pedeapsa a fost individualizată de către instanţa de fond şi de către instanţa de apel în limitele prevăzute de legea veche şi, în aceeaşi măsură, să o orienteze către minim, către mediu sau către maximul special, prin raportare la limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă.

2. Concursul de infracţiuni, ca instituţie autonomă

Potrivit legii vechi, tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni în cazul aplicării pedepselor cu închisoarea era prevăzut de art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. care prevedea contopirea pedepselor, aplicarea pedepsei celei mai grele care putea fi sporită până la maximul ei special, la care se putea adăuga un spor de pedeapsă de până la 5 ani închisoare.

În speţă, instanţele au dispus contopirea pedepselor cu consecinţa stabilirii pedepsei celei mai grele, fără adăugarea vreunui spor.

Instanţa de recurs trebuie să respecte din această perspectivă principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac, având în vedere că inculpatul este singurul care a atacat sentinţa şi decizia penală.

Conform legii noi, respectiv art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.: "când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite".

Faţă de cele reţinute, rezultă că în cauza de faţă, legea penală mai favorabilă în ceea ce priveşte tratamentul concursului de infracţiuni este legea veche.

3. Modalitatea de individualizare a executării pedepsei, ca instituţie autonomă

În speţă, instanţele au apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia şi au făcut aplicarea disp. art. 861 C. pen. anterior, considerând că cea mai adecvată formă de executare este aceea a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Analizând comparativ condiţiile de existenţă şi consecinţele aplicării acestei forme de individualizare, se constată că legea veche este mai favorabilă din perspectiva consecinţelor suspendării, deoarece, potrivit art. 91 şi urm. C. pen. în vigoare, deşi condiţiile de aplicare a suspendării sub supraveghere sunt similare cu cele prevăzute de legea veche (în ce priveşte pedeapsa aplicată, antecedentele penale, atitudinea manifestată de inculpat în cursul procesului, datele personale ale acestuia, termenul de supraveghere), consecinţele sunt mai oneroase în sensul stabilirii unei mai stricte supravegheri a condamnatului (potrivit art. 93, 94 C. pen. în vigoare) şi, în special, apar diferenţe esenţiale în ce priveşte efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Astfel, dacă potrivit art. 86 C. pen. anterior, condamnatul era reabilitat de drept la împlinirea termenului de suspendare în situaţia în care nu a săvârşit din nou o infracţiune sau nu s-a pronunţat revocarea suspendării condiţionate în acest termen, în conformitate cu disp. art. 98 C. pen. în vigoare, consecinţa este doar aceea că pedeapsa se consideră executată, fără a interveni reabilitarea.

În acest sens, instanţa de recurs are în vedere şi disp. art. 16 din Legea nr. 187/2012 (pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), potrivit cărora: "(1) Măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare.

(2) Pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 C. pen., instanţa va avea în vedere sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate faţă de durata termenului de încercare sau supraveghere.".

Aşa cum s-a arătat, datorită limitelor impuse de soluţionarea recursului ca a doua cale de atac, fără posibilitatea de a proceda la reindividualizarea pedepsei şi având în vedere principiul non reformatio in pejus, cu ocazia aplicării legii noi în alte limite decât cele prevăzute de legea veche (mai mari decât cele C. pen. în vigoare) Înalta Curte trebuie să aibă în vedere principiul proporţionalizării sancţiunii în sensul că trebuie să respecte modalitatea în care instanţa de fond şi cea de apel au stabilit pedeapsa, orientând-o către minimul sau maximul special sau către valoarea medie dintre minim şi maxim.

În speţă, prin reţinerea circumstanţelor atenuante judecătoreşti, făcând aplicarea art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, instanţa de fond a aplicat pedepse situate sub minimul special, aşa încât, în condiţiile în care, potrivit legii noi, aceste circumstanţe atenuante nu mai pot fi reţinute, urmează ca instanţa de recurs să aplice pentru ambele infracţiuni o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de legea nouă.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpat, va casa în totalitate decizia penală recurată şi în parte sentinţa penală şi, rejudecând, va dispune în sensul celor mai sus menţionate.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen. în vigoare (reţinut în virtutea principiului imediatei aplicări şi în absenţa unor norme tranzitorii), cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat Ş.L. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, va fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul Ş.L. împotriva Deciziei penale nr. 64/A din 5 iunie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia recurată şi în parte Sentinţa penală nr. 75/S din 14 martie 2013 a Tribunalului Braşov şi rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. anterior rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. anterior şi art. 291 teza a II-a C. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 32 rap. la art. 306 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 32 rap. la art. 306 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă inculpatul Ş.L. la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 32 rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. condamnă acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 66 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale sau funcţii ce implică reprezentarea unei societăţi comerciale) C. pen. pe o durată de 1 an şi 6 luni după executarea pedepsei.

În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, contopeşte pedepsele aplicate şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale sau funcţii ce implică reprezentarea unei societăţi comerciale) C. pen. pe o durată de 1 an şi 6 luni.

În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 861 C. pen. anterior suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de un 1 an şi 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 863 C. pen. anterior dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul:

- să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş conform programului de supraveghere ce va fi stabilit de acest serviciu;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, precum şi orice deplasare, care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

Menţine celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale nr. 75/S/2013.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat Ş.L. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 aprilie 2014.

Procesat de GGC - AZ

← ICCJ. Decizia nr. 1304/2014. Penal. Alte cereri privind judecata...  ICCJ. Decizia nr. 1317/2014. Penal. Luare de mită (art. 254... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1313/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). înşelăciunea (art. 215 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs