ICCJ. Decizia nr. 1343/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1343/2014
Dosar nr. 2914/30/2011
Şedinţa publică din 15 aprilie 2014
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin sentinţa penală nr. 401/PI din data de 26 octombrie 2012 a Tribunalului Timiş, în temeiul art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., a fost condamnată inculpata S.V., la 4 ani închisoare pentru asociere, în vederea săvârşirii de infracţiuni în temeiul art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnată inculpata S.V. la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele şi s-a aplicat inculpatei pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, la care s-a aplicat un spor de 5 luni închisoare, inculpata urmând să execute pedeapsa de 6 ani şi 5 luni închisoare. În baza art. 35 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei alături de pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reţineri de 24 de ore.
În temeiul art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.D., la 4 ani închisoare pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. În temeiul art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.D. la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, la care s-a aplicat un spor de 5 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 ani şi 5 luni închisoare. În baza art. 35 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.I.V., la 4 ani închisoare pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. În temeiul art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.I.V. la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, la care s-a aplicat un spor de 5 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani şi 5 luni închisoare. În baza art. 35 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii de 24 de ore.
În temeiul art. 14 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 998-art. 999 şi art. 1000 C. civ. vechi au fost obligaţi inculpaţii S.V. şi B.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.G. SRL, să achite în favoarea următoarelor părţi civile, următoarele sume: B.M. sumele de 1.075 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, L.N.D. sumele de 2.100 RON şi 170 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 RON cu titlu de daune morale, S.G.F. sumele de 2.100 RON şi 170 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 RON cu titlu de daune morale, U.I. sumele de 1.075 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, O.F.F. sumele de 1.075 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 14 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 998-art. 999 şi art. 1000 C. civ. vechi au fost obligaţi inculpaţii S.V., B.D., B.I.V. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.J. SRL să achite în favoarea următoarelor părţi civile următoarele sume: S.M.C. sumele de 1.075 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, S.G. sumele de 875 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 600 euro cu titlu de daune morale, R.E. sumele de 875 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, N.A. suma de 1.250 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, V.C.D. suma de 875 RON şi 500 euro cu titlu de dauna materiale şi suma de 1.000 euro daune morale, I.V. suma de 1.050 RON şi 170 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 2.000 RON cu titlu de daune morale, B.M.A. suma de 1.050 RON şi 170 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 2.000 RON cu titlu de daune morale, S.R.C. suma de 1.050 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, V.P.C. sumele de 1.075 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, B.V. suma de 1.075 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, P.G. suma de 600 euro daune materiale şi suma de 400 euro daune morale, T.M. sumele de 1.075 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro daune morale, S.S. suma de 1.200 RON cu titlu de daune materiale, N.V. sumele de 1.075 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.G. sumele de 1.500 RON cu titlu de daune materiale şi 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.M. suma de 1.600 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, D.S. suma de 1.075 RON şi 170 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 3.000 RON cu titlu de daune morale, M.C., sumele de 875 RON şi 170 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.V. suma de 1.075 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.I.O. suma de 1.075 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.G.M. suma de 1.075 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, C.I.G. sumele de 875 RON şi suma de 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.A., sumele de 875 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro daune morale, F.L.B. suma de 1.075 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, A.D.C.C. sumele de 400 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale F.R., sumele de 875 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 14 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 998-art. 999 şi art. 1000 C. civ. vechi au fost obligaţi inculpaţii S.V., B.D., B.I.V., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC P.J. SRL, să achite următoarelor părţi civile următoarele sume: P.C.N. sumele de 875 RON şi 315 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, S.D. sumele de 850 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 900 euro cu titlu de daune morale, C.E., sumele de 850 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.S. suma de 850 RON şi suma de 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 900 euro cu titlu de daune morale, T.M.S., sumele de 2.100 RON şi suma de 170 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 RON cu titlu de daune morale, N.A.D. suma de 1.000 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, N.A.A. suma de 1.000 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, T.C.D., sumele de 1.075 RON şi 170 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 353 C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale inculpaţilor şi părţilor responsabile civilmente luată prin încheierea instanţei din data de 14 februarie 2012.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii să achite în favoarea statului suma de 6.000 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare, inculpatul B.I.V. urmând a achita suma în solidar cu părţile responsabile civilmente SC P.J. SRL şi SC T.J. SRL şi inculpata S.V. urmând a achita în solidar cu părţile responsabile civilmente SC P.J. SRL şi SC T.J. SRL şi SC A.G. SRL.
În temeiul art. 189 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus plata din fondul special al Ministerului de Justiţiei a sumei de 16.400 RON reprezentând onorariu asistenţă gratuită pentru cele 41 părţi civile.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara, emis la data de 22 aprilie 2011 şi înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 2914/30/2011 la data de 29 aprilie 2011, inculpaţii S.V., B.I.V. şi B.D. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 8 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Starea de fapt reţinută de acuzare este următoarea:
Începând din cursul lunii septembrie 2010, un număr de 5 reclamanţi s-au prezentat din proprie iniţiativă la sediul B.C.C.O. Timişoara, unde au denunţat activitatea de recrutare de forţă de muncă şi ulterior de exploatare prin muncă desfăşurată de reprezentanţii SC T.J. SRL, oferte pe care firma le promova prin intermediul anunţurilor din ziarul P. Având în vedere plângerile formulate de părţile vătămate B.V., S.R.C., S.G., V.P.C. şi P.G., la data de 13 septembrie 2010, ofiţerii B.C.C.O. Timişoara s-au sesizat din oficiu faţă de S.V., B.I.V., B.D. şi numitul F.G.M., care în calitate de reprezentanţi ai societăţii susmenţionate şi sub faţada înfiinţării unor firme comerciale neacreditate de Ministerul Muncii, au pus bazele constituirii unei asocieri în scopul atragerii şi recrutării forţei de muncă din România, pe care sub promisiunea asigurării unor locuri de muncă bine plătite şi condiţii decente le-au exploatat prin muncă sub forma înşelăciunii.
În urma derulării evenimentelor s-a conturat necesitatea punerii sub interceptare a posturilor telefonice folosite de S.V. şi B.I.V., fapt ce a dus la demascarea întregii activităţi infracţionale desfăşurate de aceştia în asociere cu B.D. şi numitul F.G.M. aflaţi pe teritoriul Spaniei în aşteptarea victimelor racolate de cei doi.
Se mai arată că ulterior au formulat plângeri penale mai multe persoane, care au răspuns anunţurilor din ziarul P., printre aceştia numărându-se: S.M.C., R.E., P.C.N., N.A., B.M., S.D., F.S., C.E., V.C.D., I.V., B.M.A., S.G.F., L.N.D., O.F.F., U.I., N.A.D., N.A.A., M.C.E., F.G., F.M., F.A., D.S., T.C.D., M.C., F.L.B., F.R., T.M.S., F.G.M., F.V., F.I.O., P.C., C.I.G., T.M., F.E., S.S., N.V., A.D.C.C. şi B.V.
Ulterior acestui moment, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii S.V. şi B.I.V. sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1), alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 8 din Legea nr. 39/2003 toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., iar la data de 17 ianuarie 2011 acţiunea penală a fost pusă în mişcare şi faţă de inculpatul B.D. sub aspectul comiterii aceloraşi fapte.
S-a reţinut că începând din cursul anului 2010, inculpaţii S.V., B.D. (fratele acesteia) şi B.I.V. au hotărât să găsească un mod facil şi rentabil de a-şi asigura sursele de trai, dar care să nu implice un efort fizic sporit, înfiinţând societăţi pentru a atrage persoanele interesate în ocuparea unor locuri de muncă în străinătate. S-a arătat că, sub faţada unor firme înregistrate legal la I.T.M. şi întocmirea unor contracte de muncă şi mediere fără nici o valoare în fapt, au atras persoane interesate de locuri de muncă în străinătate, şi astfel au obţinut beneficii financiare sigure.
S-a arătat că au indus în eroare părţile civile, în condiţiile în care au înfiinţat societăţi comerciale care să aibă drept obiect de activitate plasarea de forţă de muncă. Pentru a garanta autenticitatea activităţii şi pentru a fi mai credibili, au cerut celor interesaţi mai multe documente în copie, cum ar fi certificate de absolvire, fişe cazier, contracte de muncă, documente de studii, poze, etc, simulând în acest mod un dosar de angajare conform cerinţelor legilor de specialitate.
În acest sens, la data de 27 iulie 2010, inculpaţii S.V. şi B.I.V. au înfiinţat SC P.J. SRL, pe care au înregistrat-o la Institutul Teritorial de Muncă Timiş ca agent de ocupare a forţei de muncă în străinătate. Astfel, sediul firmei a fost ales în Timişoara, fiind coordonat de inculpatul B.I.V., iar ca punct de lucru a fost ales municipiul Braşov, având drept coordonator pe inculpata S.V. În ceea ce-i priveşte pe inculpatul B.D. şi numitul F.G.M., aceştia aveau rolul de a prelua persoanele recrutate în acest mod de inculpata S.V. şi de a-i exploata prin muncă prin reţinerea salariilor.
Odată înregistrată firma la I.T.M. Timiş, inculpaţii S.V. şi B.I.V. au făcut anunţuri publicitare pentru oferte de muncă în Spania, Cehia, Germania şi Italia, atât prin ziarul P. cât şi prin mass-media televizată şi sistem informatic, astfel că, cererile nu au întârziat să apară, firma fiind pur şi simplu asaltată de solicitările persoanelor care şi-au exprimat dorinţa de a ocupa ofertele de muncă atractive pe care inculpaţii le expuneau.
Printre aceste persoane se numără V.I., C.G., P.G.A., P.E., T.N., T.S., M.S., M.A.M., P.C.A., P.F., I.G., I.D., C.B., R.C., R.A., D.M., G.A.M., S.I., I.O.M., R.B., V.B., V.G., V.C., C.C., T.M.A., B.C., D.G., T.N.A., V.I.A., M.I.R., R.T., B.G., B.M.B., V.A., O.G., C.I., C.V., C.C.A., C.C.B., T.N.N., D.E., D.I., M.M.A., H.C.M., B.N., C.A., C.D., C.M., G.A., C.P., G.D., G.L., I.A., I.E., I.A.A., O.C., P.P., R.I., V.M., O.F.O., D.I.A., A.D.L., K.V., C.M.A., N.G., M.M., M.T., T.C.D., D.N., O.G.A., N.M.D., L.P., L.N., D.A.D., N.G.A., I.M., C.P.A., M.I.I., L.L.P., N.S.M., S.L., D.M.C., C.V.A., C.M.B., C.D.A., I.L., T.E., D.F., Z.O.M., T.N.B., M.V., F.E.A., D.F.A., C.N., R.P.T.B., T.N.N.A., Z.I.M., V.S.C., T.E.A., M.I.A., P.M.L., L.L., L.P.A., P.V., F.C., M.D., P.V.V., S.G.A., V.D., M.M.B., D.Z., M.T.D., G.V., B.D.A., V.A.A., B.I.M., C.D.D., S.Z.V., B.D.M., G.C.M., S.V.A., P.E.A., M.L., F.C.A., B.V.A., P.I., I.N., M.M.D., U.D.A., C.L., U.B., P.D.A., C.C.S., H.D.I., T.M.S., H.M.V., S.A.R., Z.N., B.S.A., U.G., O.F., H.F., P.V.A., S.N., M.R., L.D.I., L.A.C., O.I., P.L., O.V., B.E., M.C.E., F.M., F.G., A.C., B.V.B., T.A., C.D.B., C.M.C., M.S.A., I.B., V.F.T., D.B.F., G.N.C., G.A.B., S.F., M.A.A., N.F., A.A., C.B.A., N.O., S.V.B., V.M.A., P.Z., S.E., G.F., S.F.A., A.J., V.D.A., Z.A.E., B.P., D.C., F.C.I., R.C.A., P.I.A., B.D.B., B.C.A., B.L., N.V.A., G.V.C., C.M.M., S.C., N.C., M.I., M.G., N.G.B., B.M.C., T.O., S.D.A., S.L.A., T.D., C.G.A., U.G.A., U.M., R.M., R.D., F.P., V.C.D., M.D.A., F.R.A., H.C., P.C.B., N.S., I.I., C.T., D.G.A., C.G.B., C.C.C., M.C.A., A.G.A., A.M., C.E., P.A., L.M., L.M.A., D.A., I.I.I., S.I.A., etc.
Dosarele cuprinzând documentele părţilor vătămate au fost ridicate cu ocazia percheziţiilor efectuate la sediile societăţii şi constituite în corp delict.
S-a arătat că argumentele care au convins acest număr mare de victime să accepte ofertele inculpaţilor S.V. şi B.I.V., au fost condiţiile decente de muncă, salariul oferit de angajatorii străini şi nu în ultimul rând semnarea unor contracte de muncă şi contracte de mediere puse la dispoziţie de SC P.J. SRL, aspect ce a constituit un element predominant de acceptare a ofertei.
După ce părţile vătămate au luat contactul telefonic cu inculpaţii S.V. şi B.I.V., aceştia îi invitau la sediul firmei din Timişoara şi la sediul punctului de lucru din Braşov, unde le puneau la dispoziţie contracte de muncă fotocopiate şi contracte de mediere, de asemenea copiate la xerox, pentru a fi completate cu datele persoanei solicitante şi în care erau stipulate obligaţii pe care le deţin atât furnizorul cât şi persoana beneficiară a locului de muncă. Pentru a fi credibili, inculpaţii au ales în calitate de firmă angajatoare străină SC C.M.C.H. SA şi SC A. SRL din Spania. Odată întocmite aceste înscrisuri, vădit false, inculpaţii solicitau părţilor vătămate un comision în valoare de 250 euro, respectiv echivalentul de 875 RON, atrăgându-le atenţia că în momentul ajungerii lor la destinaţie vor fi aşteptaţi de reprezentanţii firmei angajatoare cărora sunt obligaţi să le achite alţi 50 euro necesari întocmirii permisului de şedere.
După finalizarea acestor proceduri, inculpaţii S.V. şi B.I.V. le-au îndrumat pe victime să-şi achite biletul de transport la firma SC S.T. SRL, care i-a deplasat apoi până în localităţile stabilite de inculpaţi, şi anume X1, X2 şi X3. După ajungerea la destinaţie, părţile vătămate au aşteptat să fie preluaţi de firma angajatoare, însă aceştia nu existau, iar surpriza a fost atunci când cei care se pretindeau a fi nişte persoane respectabile ale firmelor spaniole, au venit să-i îmbarce inculpatul B.D. şi un cetăţean de etnie rromă din România, cunoscut sub numele de M.
Surpriza părţilor vătămate a continuat să fie şi mai neplăcută atunci când au fost conduşi la locul de cazare, care era în fapt un imobil dezafectat, fără grup sanitar, fără electricitate şi canalizare, iar în imobil nu se aflau paturi, ci doar saltele folosite de cei 15-20 de persoane care dormeau în aceeaşi încăpere. S-a mai arătat că inculpatul B.D. şi numitul M. nu le-au oferit locuri de muncă, ci i-au lăsat în aşteptare săptămâni întregi, până când ei reuşeau să convingă patronii spanioli să le ofere câteva ore de muncă „la negru” la cules de usturoi, pentru ca apoi după prestarea muncii să ridice banii fără a plăti muncitorii.
Revolta părţilor vătămate vis-a-vis de situaţia găsită la faţa locului a fost întemeiată, astfel că le-au cerut explicaţii inculpatului B.D. şi numitului M., însă aceştia au căutat să-i calmeze şi să-i asigure că se vor rezolva aceste probleme, scuze fără valoare şi fără acoperire în realitate. În acest sens, elocvente sunt declaraţiile părţilor vătămate în care acestea redau cu lux de amănunte fuga de răspundere afişată de inculpatul B.D. şi numitul M. În acest sens, se citează din conţinutul plângerii părţii vătămate O.V.: „(...) Ajunşi în Spania am stat 7 ore până să fim ridicaţi şi duşi la locul de cazare (...) întrebîndu-l pe domnu C. dacă mâine mă duce la muncă, mi-a răspuns că el are echipa sa iar eu depind de domnu D. (alias inculpatul B.D.) Domnu D. nu a vrut să vină sau habar nu a avut să vină către noi. Am ajuns la concluzia că domnu D. se ascundea de noi să ne dea măcar o explicaţie (...)”.
Acelaşi context cuprind şi plângerile tuturor părţilor vătămate enumerate mai sus, dar mai ales a părţii vătămate C.L., a cărei conţinut demască falsitatea contractelor de muncă şi mediere întocmite de inculpaţii S.V. şi B.I.V. în ţară cu firma angajatoare purtând numele de SC A. SRL Spania. Se citează în acest sens: „(...) La sosirea în Spania am contactat telefonic persoana de legătură,numitul D. (alias inculpatul B.D.) care mi-a dat ca punct de întâlnire localitatea X1-X4, în data de 5 octombrie 2010, dar nu s-a prezentat şi nici nu a răspuns la telefon, aşteptând mai mult de 6 ore (...) Mai precizez că personalul firmei SC A. SRL Spania ne-a informat că actul adiţional şi contractul individual de muncă semnat în România nu are nici o valoare în Spania (...)”.
Pentru a calma nervozitatea victimelor şi pentru a le înlătura revolta ce o manifestau în raport cu înşelătoria în care au fost atrase, inculpatul B.D. le-a promis acestora obţinerea de permise de şedere şi muncă, iar pentru a fi mai credibil a îmbarcat o parte din victime în microbuze şi i-a transportat în oraşul X5 pentru obţinerea vizei, însă înainte de asta le-a cerut drept taxă sume cuprinse între 30-50 euro de persoană. Cu toate acestea, vizele nu au fost obţinute, astfel că inculpatul B.D. a continuat seria minciunilor, transportându-i în apropierea unor localităţi, unde i-a lăsat în aşteptare zile întregi fără adăpost şi hrană, în apropierea unor cimitire. În această situaţie, părţile vătămate s-au văzut nevoite să revină în ţară cu sprijinul membrilor de familie, care le-au expediat sumele de bani necesare pentru achitarea transportului. Unele dintre aceste victime s-au prezentat, în număr de 11, la Ambasada României la Madrid, persoane reprezentate de F.G.A. şi C.M.D., pentru a semnala faptul că au fost induşi în eroare de reprezentanţii SC P.J. SRL din Timişoara. În conţinutul plângerilor depuse, victimele au arătat faptul că au achitat un comision de 450 euro la firma din ţară care le-a promis asigurarea unor locuri de muncă bine plătite în agricultură, iar atunci când au ajuns în Spania au fost abandonaţi în localitatea X6, de unde au fost preluaţi de un anume „D.” care i-a cazat în nişte anexe ale unei ferme agricole, obligându-i să muncească 12-14 ore, fără să-i plătească. Acest aspect este confirmat de adresa Ministerului şi Internelor, Biroul Ataşatului cu Afaceri Interne, Ambasada României la Madrid.
Aceeaşi adresă arată că SC C.M.C.H. SA are sediul social în localitatea X7, având drept asociaţi pe S.D.B., cetăţean spaniol şi pe A.B., cetăţean român, iar obiectul de activitate sunt construcţiile şi renovările imobiliare precum şi operaţiunile de vânzare-cumpărare, sau intermediere de proprietăţi imobiliare. Firma nu este autorizată să intermedieze sau să plaseze forţă de muncă. Comunicarea înaintată de ataşatul român mai arată că la adresa sediul acestei societăţi, ce figurează drept sediu social al SC C.M.C.H. SA mai locuiesc şi numiţii P.B. (fratele inculpaţilor S.V. şi B.D.), V.B.A. (cumnata inculpaţilor S.V. şi B.D.), A.B. (fratele pe linie paternă a inculpaţilor S.V. şi B.D.).
Astfel fiind situaţia, o parte din părţile vătămate revenite în ţară prin surse proprii s-au prezentat la sediul firmei din Timişoara şi Braşov solicitând explicaţii, iar pentru ca victimele să nu facă prea multă vâlvă în jurul actelor de înşelăciune, inculpaţii S.V. şi asociatul ei B.I.V. au promis că le vor asigura un alt loc de muncă de această dată foarte sigur şi real în Cehia, fie în agricultură, fie la societatea P., la montarea de piese. În acest caz, este vorba de părţile vătămate S.G., P.G., N.A.A., N.A.D., faţă de care inculpaţii au adoptat aceeaşi metodă de inducere în eroare, şi anume încheierea unor contracte de muncă şi mediere false, simulând originalitatea acestora. Şi de această dată părţile vătămate au suferit o dezamăgire cruntă, întrucât după ce inculpatul B.I.V. i-a însoţit în Cehia, Praga, odată ajunşi acolo, pur şi simplu i-a predat unei persoane de legătură, cetăţean român, care i-a cazat într-un imobil dezafectat în aşteptarea unei posibile munci în agricultură.
Aceeaşi strategie au uzat-o inculpaţii şi faţă de celelalte părţi vătămate, care, revenite în ţară, s-au deplasat la sediul firmei, cerând explicaţii, însă pentru a le distrage atenţia, au fost trimise în Cehia, ulterior în Germania, şi de fiecare dată au avut aceleaşi surprize neplăcute de a fi abandonaţi, plasaţi de la un traficant la altul şi neplătiţi pentru cele câteva zile de muncă pe care reuşeau să le efectueze.
Extinzând activitatea de urmărire penală, organele de anchetă au stabilit faptul că inculpaţii S.V. şi B.I.V. desfăşurau activitatea de recrutare a forţei de muncă cu mai multe firme pe care le-au înfiinţat în Braşov şi Timişoara încă din anul 2006, când şi-au înregistrat prima societate. În anul 2006 au înregistrat SC A.G. SRL, stabilind ca obiect de activitate plasare de forţă de muncă, iar în anul 2008 au înfiinţat o alta cu numele de SC T.J. SRL, având acelaşi obiect de activitate. Întrucât inculpaţii nu prezentau bilanţul activităţii cu profiturile realizate, intrau în faliment prin suspendarea activităţii, situaţii ce le asigurau un avantaj major în justificarea nerestituirii comisioanelor solicitate de victimele exploatate.
S-a mai arătat că, pentru a masca activitatea infracţională, inculpaţii S.V. şi B.I.V. întocmeau înscrisuri pe care le intitulau „Notificare” şi pe care le expediau victimelor nemulţumite, considerându-le pe ele răspunzătoare pentru faptul că au părăsit locul de muncă.
În acest sens s-a arătat că, referitor la SC T.J. SRL, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, Serviciul de Inspecţie Fiscală, a efectuat un raport care confirmă existenţa obligaţiilor restante la bugetul de stat consolidat în valoare totală de 89.865 RON, activitatea firmei fiind suspendată din acest motiv. De asemenea, s-a arătat că şi societăţii SC A.G. SRL i-a fost suspendată activitatea ca urmare a sesizărilor făcute de victimele nemulţumite şi de situaţia de neeliberare a bonurilor fiscale în urma achitării comisioanelor.
S-a reţinut că inculpaţii S.V., B.I.V., B.D. şi numitul M., prin activităţile de mai sus, urmăreau să mascheze activitatea infracţională de recrutare, racolare şi exploatare a părţilor vătămate, pe care sub promisiunea asigurării unor locuri de muncă reale şi prin simularea încheierii unor contracte de muncă şi mediere false, îi exploatau prin muncă, folosind în acest sens înşelăciunea şi abuzul de autoritate.
S-a mai arătat că, pe lângă ofertele de muncă din Spania, cele trei firme înfiinţate de inculpaţi respectiv, SC P.J.T. SRL, SC A.G. SRL şi SC P.J. SRL prezentau oferte în Germania în calitate de îngrijitori la circul Z. din localitatea Wiesenburg, landul Branderburg, asigurându-i pe cei interesaţi că prin încheierea unor contracte de muncă şi mediere în limba română, locul de muncă este garantat.
Pentru a verifica existenţa acestui angajator străin, s-a procedat la solicitarea de date şi informaţii prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională. S-a comunicat faptul că circul Z. există într-adevăr, cu sediul în localitatea germană Wiesenburg, landul Branderburg, însă nu are nici o legătură de cooperare cu firma SC T.J. SRL, aparţinând inculpaţilor S.V. şi B.I.V.
În ce priveşte ofertele de locuri de muncă în Slovacia şi Cehia prin intermediul SC W.S. SRO şi SC P.A. SRL în domeniul asamblării de piese, o parte din părţile vătămate enumerate în cuprinsul rechizitoriului au semnat contracte de muncă şi mediere cu firma inculpaţilor, iar odată ajunşi la destinaţie, aceştia au fost practic plasaţi contra unor sume de bani cetăţenilor de etnie rromă stabiliţi pe teritoriile acestor ţări şi cu care inculpaţii aveau relaţii de colaborare. munca pe care victimele o prestau şi condiţiile în care aceasta se desfăşura, nu avea nici o legătură cu clauzele contractelor încheiate de inculpaţi, întrucât cetăţenii rromi abia dacă reuşeau să le găsească locuri de muncă ziliere la cules de măsline sau usturoi, iar plata pentru cele câteva ore muncite nu revenea victimelor, ci era preluată de ei de la patronii străini.
Prin adresa înaintată de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională organelor de urmărire penală, se arată că reprezentantul lor celor două societăţi, A.K., nu cunoaşte nici o persoană purtând numele de S.V. şi B.I.V., susţinând că dacă aceştia ar fi cooperat direct cu SC W.S. SRO, în mod cert ar fi trebuit să fie cunoscute. De asemenea, se menţionează că administratorul firmei cehe, U.P., nu a cooperat niciodată cu SC T.J. SRL sau cu reprezentanţii săi, S.V. şi B.I.V., şi nu a încheiat nici un contract de cooperare sau parteneriat cu această firmă şi, de asemenea, nu a dezvoltat nici o activitate comercială cu aceasta.
S-a mai arătat că, ulterior respingerii propunerii de arestare preventivă a inculpaţilor, aceşti au trimis în Spania, la inculpatul B.D., pe una din angajatele SC P.J.T. SRL, respectiv C.A.A., care avea rolul de a efectua fotografii care să surprindă victimele pe câmp la cules de legume, momentul ridicării banilor pentru plata muncii prestate, precum şi condiţiile de locuit, cu scopul de a preconstitui probe şi de asemenea cu scopul de a determina victimele aflate în Spania să facă declaraţii în care să specifice că au condiţii de muncă foarte bune, că plata se face conform contractului şi este încasată de ei personal, şi mai ales, aveau misiunea de a face rost de modele de contracte de colaborare cu angajatorii străini pentru a fi completate în România.
Probele propuse de acuzare au fost plângerile formulate de părţile vătămate S.M.C., R.E., P.C.N., N.A., B.M., S.D., F.S., C.E., V.C.D., I.V., B.M.A., S.G.F., L.N.D., O.F.F., U.I., N.A.D., N.A.A., M.C.E., F.G., F.M., F.A., D.S., T.C.D., M.C., F.L.B., F.R., T.M.S., F.G.M., F.V., F.I.O., P.C., C.I.G., T.M., F.E., S.S., N.V., A.D.C.C., B.V., declaraţiile părţilor vătămate, declaraţii martori, declaraţii inculpaţi, procese-verbale de redare scrisă a interceptărilor telefonice, comunicările instituţiilor abilitate din cadrul I.T.M., procese-verbale de percheziţie domiciliară, alte înscrisuri, raport de control fiscal.
Tribunalul a fost sesizat cu judecarea cauzei la data de 29 aprilie 2011.
A fost ataşat Dosarul nr. 147/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara.
În cursul cercetării judecătoreşti au fost administrate următoarele probe: părţile vătămate A.D.C.C., S.R.C., R.E., N.A., N.V., B.V., S.G., P.G., S.S., S.M.C., S.D., P.C.N., V.C.D., au precizat pretenţiile băneşti, depunând şi înscrisuri în susţinerea pretenţiilor, respectiv contract de mediere din 19 mai 2010, act adiţional şi contract de muncă privind partea vătămată N.A.; contract de mediere din 19 mai 2010, act adiţional şi contract de muncă privind partea vătămată R.E.
La termenul din 9 septembrie 2011 s-au introdus în cauză, în calitate de părţi responsabile civilmente SC A.G. SRL, SC T.J. SRL, SC P.J. SRL, la dosar fiind depuse înscrisuri, respectiv act constitutiv al SC A.G. SRL, 6 septembrie 2007, act constitutiv al SC T.J. SRL; contract individual de muncă încheiat între SC A.G. SRL şi inculpata S.V.; carnet de muncă a inculpatei S.V., act constitutiv al SC P.J. SRL.
Având în vedere numărul mare a părţilor civile, faptul că acestea au interese identice în cauză, instanţa de fond a constatat că se poate face aplicarea art. 174 alin. (3) C. proc. pen. şi că se impune, pentru buna desfăşurarea a procesului penal, desemnarea unui avocat din oficiu care să le reprezinte interesele celor 41 părţi civile.
La termenul din 11 octombrie 2011 s-a depus cererea de constituire de parte civilă în numele tuturor părţilor civile.
S-a reţinut că inculpata S.V., în cuprinsul declaraţiei, a arătat că nu se consideră vinovată de săvârşirea infracţiunilor care i se impută. A arătat că în 2006 a înfiinţat societatea comercială SC A.G. SRL cu sediul în localitatea Braşov, că a obţinut autorizaţia de la I.T.M. pentru a funcţiona în temeiul Legii nr. 156/2000, considerându-se că îndeplinea condiţiile cerute de această lege pentru a se ocupa de recrutarea forţei de muncă şi că, periodic, societatea sa era verificată sub aspectul legalităţii contractelor de mediere pe care le încheia cu persoanele care solicitau serviciile societăţii. A susţinut că, prin intermediul acestei societăţi, a reuşit să medieze sute de contracte de muncă în străinătate, urmând să depună la dosar contracte de colaborare cu societăţi din străinătate. A susţinut că a avut un punct de lucru care era comun celor trei societăţi şi că, în momentul în care a fost suspendată activitatea la SC A.G. SRL a deschis o altă societate, respectiv SC T.J. SRL, care avea două puncte de lucru, în Braşov şi două în Buzău. A mai arătat că această societate a fost înfiinţată în 2008 şi a fost suspendată activitatea în 2010, înfiinţând o altă societate, respectiv SC P.J. SRL, cu sediul în localitatea B.J., judeţul Argeş şi la Timişoara, şi care avea acelaşi punct de lucru ca şi cele pe care le desfiinţase.
A susţinut că a încheiat cu părţile vătămate contracte de mediere, în baza unor contracte de colaborare cu societăţile din străinătate, condiţiile de cazare erau prevăzute în actul adiţional iar solicitanţii le cunoşteau, transportul era plătit de părţi dar era rezervat de societatea sa, care căuta cele mai ieftine variante de transport. A mai arătat că beneficiarii cunoşteau de la plecarea din România faptul că nu vor putea să înceapă efectiv lucrul decât după obţinerea dreptului de şedere şi de muncă, iar cu privire la condiţiile de cazare a susţinut că li s-a explicat victimelor că vor locui în număr de 3 sau 4 în cameră, că vor avea baie, bucătărie comună, veselă, maşină de spălat rufe şi frigider. A considerat că unele din părţile vătămate este posibil să exagereze cu privire la condiţiile de cazare, nefiind obişnuite cu condiţiile de locuit şi având aşteptări prea mari. A mai arătat că, legat de cazare, contractul de închiriere era semnat de angajator şi ea nu cunoaşte detaliile, dar cunoaşte faptul că angajaţii nu plăteau chiria până în momentul în care începeau să lucreze. A susţinut că în Cehia erau asigurate locuri de muncă în industria electronică pentru muncitori ne calificaţi, că erau condiţii de locuit mai bune, iar persoanele care s-au plâns sunt în minoritate.
A susţinut că în Spania multe din persoanele mediate au plătit un avans modic, urmând ca diferenţa să o achite la primul salariu. A mai susţinut că persoanele mediate erau libere să plece unde doresc, iar pentru comisioanele încasate pentru serviciul de mediere, societăţile sale au eliberat chitanţe.
Inculpatul B.I.V. a arătat că a lucrat la SC P.J. SRL şi la SC T.J. SRL în calitate de asociat. A susţinut că prin intermediul său au încheiat contracte de mediere un număr de 8 părţi civile, şi că o parte din acestea au plecat în Cehia, o parte în Spania. A susţinut că în 2008 a fost personal în Spania, a mers pe câmp împreună cu inculpatul B.D., care i-a arătat modul cum lucrează mai mulţi români. A arătat că, cu acel prilej a semnat contractul de colaborare cu firma SC A. SRL din Spania. A mai arătat că în Cehia a discutat cu Societatea SC W.S. SRO, care are profil recrutarea forţei de muncă, că acolo a discutat cu o doamnă a cărei nume nu îl cunoaşte. De asemenea, a arătat că în Slovacia a semnat un contract de colaborare cu societatea SC P.A. SRL, având ca obiect de activitate recrutarea forţei de muncă şi având ca reprezentant pe numitul M.P. A susţinut că aceste societăţi trimiteau oferte ferme pentru angajare persoane şi că, la rândul lor, aveau contracte de muncă cu diverse societăţi din ţara lor. A arătat că el personal s-a deplasat la Praga cu părţile civile P.G. şi S.G. şi s-au întâlnit cu angajatorul, care, în prezenţa sa, i-a dus la locul de cazare şi au discutat că urmau să lucreze la cules de hamei. A susţinut că personal a participat la încheierea unui procent de 20% din contractele agenţiei şi că la încheierea contractelor de mediere le erau explicate persoanelor solicitante toate condiţiile, respectiv unde plecau, când plecau, comisionul ce se plătea, numele angajatorului, numărul de telefon. A susţinut că în Cehia persoanele primeau chiar un avans de 500 coroane şi făceau o şcolarizare de o săptămână, multe persoane trimiţându-le mulţumiri. A menţionat că o cunoaşte pe inculpata S.V. de 10 ani şi că împreună cu aceasta au ales varianta de a înfiinţa mai multe puncte de lucru, faţă de faptul că locuiau în localităţi diferite, iar în ce priveşte sediul din B.J., a arătat că nu plăteau chirie, sediul funcţionând în casa tatălui său.
Inculpatul B.D. a arătat că nu se consideră vinovat de acuzaţiile care i se aduc. A menţionat că din numărul de 600 de persoane care au fost în Spania, numărul părţilor vătămate din acest dosar este relativ redus şi consideră normal să existe şi persoane nemulţumite. A arătat că a fost angajat la societatea SC C.M.C.H. SA din 2005 şi până în 2010, iar în 2010 a înfiinţat firma SC A. SRL. A susţinut că patronul SC C.M.C.H. SA, S.D.B., i-a făcut o împuternicire pentru a se ocupa de actele persoanelor din România, respectiv să meargă cu ei la poliţie şi să-i ajute la cazare. Deşi era doar angajat la această firmă, era responsabil de persoanele venite la lucru şi primea în plus sume de bani raportat la numărul de oameni de care se ocupa.
Conform celor relatate de inculpatul B.D., după ce se obţinea dreptul de muncă, se încheia contractul de muncă, iar plata se făcea fie prin CEC fie să plătea cu bani lichizi, patronul remiţându-i lui banii pentru a face plata la două săptămâni. A susţinut că părţile nu erau obligate să accepte cazarea oferită de firmă, că se solicita suma de 50 euro chirie, iar până la obţinerea dreptului de muncă şi de şedere nu se plătea chirie. În apărarea sa, a arătat că nu a constrâns vreo parte vătămată să lucreze cu el, că multe persoane nu au avut răbdarea să aştepte obţinerea dreptului de muncă şi întrucât avea mulţi oameni de supravegheat nu putea să ţină evidenţa tuturor.
Părţile civile S.R.C., S.M.C., R.E., N.A., I.V. au plecat împreună în Spania în baza contractelor de mediere încheiate cu SC T.J. SRL, urmare a înţelegerii cu inculpatul B.I.V. şi în baza promisiunii că vor avea asigurate locuri de muncă prin angajatorul SC C.M.C.H. SA.
Partea civilă I.V., a arătat că a semnat un contract de mediere cu inculpatul B.I.V., a discutat la telefon cu inculpata S.V., a plătit suma de 6 milioane pentru întocmirea actelor, 130 euro transport, iar în iulie 2010 a ajuns în Spania împreună cu alte persoane. Contrar celor susţinute de inculpaţi, nu a fost aşteptat de o anume persoană din partea angajatorului SC C.M.C.H. SA. Abia după un prealabil telefon la Braşov la inculpata S.V., a venit inculpatul B.D. şi o persoană de etnie rromă pe nume M. Acesta din urmă, la volanul unui microbuz, i-a transportat iniţial într-un apartament unde locuiau încă 8 persoane de etnie rromă. Datorită faptului că inculpatul B.D. şi acel M. nu s-au înţeles cu aceste persoane cu privire la preţul chiriei, românii au fost transportaţi, pe timp de noapte, în condiţiile în care geamurile microbuzului erau camuflate cu un cearşaf, până în localitatea X8, într-un imobil care s-a dovedit a fi proprietatea primăriei şi care servea drept casă de adăpost în caz de incendiu. Partea civilă a arătat că cei doi au spart gemurile, părţile civile s-au adăpostit peste noapte în acel imobil, dar dimineaţa au constat că au mai apărut încă 8 persoane, iar la scurt timp au fost evacuaţi de autorităţi întrucât au constatat că ocupau abuziv acel imobil. În ziua următoare, numitul M. a luat victimele în microbuz sub pretextul că urmează să le întocmească actele pentru obţinerea dreptului de şedere, iar seara au dormit în câmp, fiind abandonaţi în apropierea unui cimitir şi fiind nevoiţi să se adăpostească efectiv în cimitir. Partea civilă a susţinut că au fost plimbaţi în diverse locaţii aproximativ 5 zile, că inculpatul B.D. i-a abandonat, iar în momentul în care l-a întrebat pe numitul M. Unde este inculpatul B.D., acesta i-a declarat mincinos ca nu îl cunoaşte, deşi la scurt timp l-a auzit vorbind la telefon cu inculpatul B.D. şi spunându-i că îi va da 1.000 euro dacă îi mai aduce oameni la muncă. A mai arătat că, după 5 zile, numitul M. i-a cazat într-un apartament care susţinea că era al lui. Partea civilă a susţinut că, împreună cu alte persoane, s-au adresat autorităţilor din X5, prezentând contractul de mediere, prilej cu care li s-a comunicat că acel înscris este un fals.
Partea civilă S.M.C. a susţinut că au dormit pe câmp două sau trei zile, că ulterior numitul M. i-a dus într-un apartament al său, care nu era dotat cu instalaţii electrice iar apa era primită raţionat. Deşi nu aveau permise de muncă, au fost scoşi la lucru de M., dar banii au rămas la acesta. Partea civilă a mai arătat că, în perioada în care au aşteptat eliberarea permiselor de muncă, au ieşit din acel imobil şi au căutat variante pentru a pleca în România. întrucât nu aveau bani, au fost nevoiţi să doarmă pe străzi. De asemenea, partea civilă S.R.C. a relatat că au fost nevoiţi să doarmă cinci zile pe stradă, că au fost ajutaţi în final de un român care le-a dat de lucru şi i-a plătit pentru a se putea întoarce în ţară.
Partea civilă A.D.C.C. a încheiat contractul cu SC T.J. SRL din Timişoara prin B.I.V. A făcut parte din acelaşi grup de oameni care au fost cazaţi în acel imobil aparţinând Crucii Roşii, apoi a fost nevoit să locuiască în câmp trei nopţi. Întrucât oamenii făceau presiuni, inculpatul i-a dus la câmp într-o duminică la cules de usturoi, dar nu au fost plătiţi.
Partea civilă P.G. a susţinut că a semnat contract de mediere cu firma SC T.J. SRL, respectiv cu inculpatul B.I.V., promitându-i-se un loc de muncă în Cehia.
Acesta a susţinut că inculpatul B.I.V. l-a transportat în Praga cu autoturismul condus de un prieten. Acolo a fost predat unei persoane de origine asiatică, care i-a transportat cu metroul până la ieşirea din Praga, după care i-a îmbarcat într-un autobuz, mergând într-o localitate de unde au fost preluaţi de către o altă persoană, care i-a transportat până la locul de cazare, un dormitor situat în vecinătatea unei păduri. A arătat că aici a luat legătura cu un cuplu de români care le-a povestit că nu este de lucru, că ei la rândul lor sunt în aceeaşi situaţie şi nu pot pleca datorită faptului că nu au bani.
La întoarcerea în România, a luat legătura cu inculpaţii, care i-au propus un alt loc de muncă în Spania. A susţinut că a plecat cu alt grup de persoane în localitatea X3 şi, observând că la sosire nu au fost aşteptaţi de nimeni, fiind speriat de experienţa din Cehia, s-a întors în România.
Partea civilă S.G. a fost în aceeaşi situaţie ca şi P.G. Acesta a arătat că la acea locaţie din Cehia au cunoscut, prin intermediul unui român, pe patronul din Cehia, căruia i-a arătat contractul de mediere. Acesta a relatat că documentul era un fals şi că el nu a semnat un astfel de contract. Totodată, le-a relatat că nu era posibil să câştige suma de 900 euro promisă în România, în condiţiile în care el oferă 250-300 euro pe lună. Aceeaşi persoană le-a sugerat să nu dea documentele acelui aşa numit reprezentant al societăţii, recomandându-le să plece. A arătat că pentru a ajunge la cea mai apropiată autogara au fost nevoiţi să meargă 6 kilometri pe jos.
În Spania a făcut parte din acel grup de 12 persoane care au fost cazaţi în acel imobil care a aparţinut primăriei şi care au fost abandonaţi în câmp în apropierea unui cimitir, fiind nevoiţi să se adăpostească în incinta cimitirului.
Partea civilă F.S. a semnat contract de mediere cu SC T.J. SRL Timişoara, respectiv inculpatul B.I.V. a plecat în Spania, în august 2010 din Arad. Urma să lucreze în Spania la SC C.M.C.H. SA. A susţinut că la sosirea în Spania au fost transportaţi de inculpatul B.D. în localitatea X1. Pe rând, au fost cazaţi în mai multe locaţii. Primele 3, 4 zile au fost adăpostiţi într-un imobil fără geamuri, cu saltele pe jos. Ulterior, au fost transportaţi într-un imobil care aparţinea numitului M. După alte două-trei zile s-au deplasat în localitatea X5 pentru a obţine permisul de muncă. Datorită faptului că locuiau prea multe persoane în acelaşi imobil, autorităţile spaniole nu au eliberat permise de muncă decât pentru două-trei persoane. Partea civilă a susţinut că, deşi el îndeplinea condiţiile pentru a obţine permis de muncă, insistând pe lângă inculpatul B.D. să îl însoţească, acesta tot amâna momentul, aspect care i-a format convingerea că inculpatul B.D. nu era interesat ca el să lucreze. A mai arătat că a locuit în imobilul pus la dispoziţie de M. două săptămâni şi că numitul M. i-a dus la lucru în zilele de sâmbătă şi duminică, întrucât pentru lucrul în zilele de sărbătoare nu se cerea permis de muncă, însă nu a fost plătit pentru munca depusă. Partea civilă a arătat că în perioada în care a locuit acolo a fost nevoit să mănânce la o biserică unde se servea gratuit mâncare pentru săraci, întrucât nu avea banii necesari pentru a se întreţine. Ulterior a obţinut dreptul de muncă pe cont propriu, a lucrat la cules de mandarine pentru a-şi face o sumă de bani suficientă pentru a se întoarce în România. A susţinut că împreună cu el au mers în Spania cu acelaşi autocar un număr de 40 persoane, şi că majoritatea s-au întors în România din aceleaşi motive.
Partea civilă P.C.N. a plecat în Spania tot în luna august 2010, încheind contract cu SC P.J. SRL Timişoara. A făcut parte din acelaşi grup cu părţile civile F.S. şi S.D., I.V. A menţionat că a plecat în Spania în data de 29 august 2010, că în data de 31 august 2010 au ajuns în localitatea X1, fiind debarcaţi într-o parcare, unde urma să sosească o persoană pe nume D., să-i preia. A arătat că inculpatul B.D. a apărut după un interval de o oră însoţit de numitul M. şi un anume D. Pasagerii din autobuz au fost împărţiţi în 4 grupuri, iar el a făcut parte din grupul acelui D. A susţinut că numitul D. i-a dus într-o încăpere care semăna cu un seif, respectiv suprafaţa de 2/2 pe jos saltea şi o pătură urât mirositoare, exista o singură toaletă, o bucătărie, un duş pentru 24 de persoane. După 5-6 zile au fost mutaţi în altă localitate, într-un imobil compus din camere goale în care erau aduse saltele. În această a doua locaţie a locuit până la sfârşitul lunii septembrie. Au plătit inculpatului B.D. 25 euro pentru acte şi au fost de două ori în localitatea X5 pentru a obţine dreptul de muncă, care le-a fost refuzat pentru motiv că nu au făcut dovada existenţei unui loc de cazare, întrucât figurau prea multe persoane cu reşedinţa la aceeaşi adresă. A susţinut că, deşi nu aveau permis de muncă, au lucrat sâmbătă şi duminică fără a fi plătiţi, întrucât numitul M. spunea că trebuie să facă bani de mâncare. A susţinut că nu se putea întoarce în România pentru că nu avea bani, că în fiecare zi mergea pe jos 6 km până la biserica dintr-o localitate învecinată, unde se oferea mâncare gratis. A susţinut că a mai lucrat circa 4 zile fără a fi plătit, iar în data de 1 noiembrie a reuşit să îşi găsească de lucru prin intermediul altor persoane, astfel că a reuşit să facă bani pentru a se întoarce în România.
Partea civilă C.E. a locuit împreună cu P.C.N., F.S., S.D. şi V.C.D. A susţinut că, deşi a achitat suma de bani pentru obţinerea dreptului de muncă inculpatului B.D., în final a obţinut personal acest drept cu ajutorul altei persoane. A locuit efectiv la locaţiile propuse de inculpat întrucât nu avea altă posibilitate, a lucrat efectiv 3 zile fără a fi plătit iar, la un moment dat, i-a cerut bani numitului M., care i-a dat banii necesari pentru a se întoarce acasă.
Părţile civile F.G.M., F.V., F.I.O. şi P.C. au arătat că au încheiat contract cu inculpata S.V. din partea firmei SC T.J. SRL, că au plecat în Spania în 14 februarie 2010, că inculpata le-a relatat că la sosirea în Spania vor fi aşteptaţi de o persoană, respectiv patronul firmei unde urma să lucreze la citrice. Au susţinut că au ajuns într-o autogara din X4 şi aici au constatat că nu erau aşteptaţi de nimeni. Cu acest prilej, s-au întâlnit cu alte persoane care aşteptau în autogara pentru a se întoarce în România, şi care au ajuns în Spania tot prin intermediul firmelor administrate de inculpaţi. Părţile civile au arătat că, la un moment dat, a venit o persoană de origine romă care s-a prezentat ca fiind M. Acesta le-a spus că el este patronul unei firmei de citrice. Întrebat de numele acelei firme angajatoare, numitul M. a indicat un alt nume decât cel cunoscut de părţile civile. Întrucât părţile civile au refuzat să-l însoţească pe numitul M., la un moment dat a venit inculpatul B.D. care le-a recomandat părţilor civile să-l însoţească pe numitul M., întrucât este un om de treabă şi le va găsi un loc de muncă. Întrucât grupul de persoane era revoltat, inculpatul B.D. a relatat că merge să le caute cazare. S-a arătat că, după aproximativ 3 ore, cele 20-24 de persoane care au făcut parte din acest transport au fost cazate într-un imobil ce părea a fi un hotel, locuind efectiv în 7 camere. Părţile civile au arătat că inculpatul B.D. a plătit suma de 10 euro pe persoană, iar după 3 zile a venit să achite preţul la recepţie, declarând părţilor civile că nu doreşte să se mai ocupe de ei şi că sunt liberi să facă ce doresc. Au mai arătat că inculpatul, la solicitarea părţilor civile, s-a oferit să le caute un loc de locuit dacă doresc, că trei persoane din grup au mers împreună cu acesta să caute locaţii pentru cazare şi muncă, că le-au fost prezentate imobile improprii de locuit sau suspecte din punct de vedere a siguranţei, astfel că nici o persoană din grup nu a dorit să rămână. S-a mai arătat că cei 24 de români care aşteptau la ieşirea din hotel i-au încercuit pe inculpatul B.D. şi pe şoferul acestuia şi au chemat Poliţia. Întrebat de poliţiştii, inculpatul B.D. a relatat că nu cunoaşte cine a adus acolo părţile vătămate şi că el doar a vrut să îi ajute. Părţile civile au susţinut că au dormit în gară 3-4 zile până în momentul în care au primit bani de la familii şi s-au putut întoarce în ţară.
Partea civilă V.P.C. a declarat că a semnat contractul de mediere cu B.I.V. în iunie 2010, urmând a avea loc de muncă asigurat prin angajatorul SC C.M.C.H. SA din Spania. A sosit cu autocarul împreună cu alte 27 de persoane. La sosirea în Spania a fost aşteptat de B.D. care era însoţit de doi cetăţeni de origine rromă. Grupul său a fost transportat în localitatea X9 într-o casă cu etaj care nu avea paturi, nu avea curent electric, întrerupătoare, bucătăria era goală. Pentru dormit au fost aduse saltele de la pubelele de gunoi care erau aşezate pe nişte lăzi de bere goale. S-a arătat că a doua zi a venit inculpatul B.D. să le ceară suma de 20 euro pentru a plăti permisul de muncă, prilej cu care le-a cerut şi actele de identitate, care au fost ţinute o săptămână.
Partea civilă a arătat că a încercat să îl sune pe inculpatul B.D. pentru a le pune la dispoziţie cele necesare traiului, însă inculpatul B.D. nu a mai răspuns la telefon. După acest moment, cetăţenii de origine rromă le-au relatat că inculpatul B.D. nu mai are nici o legătură cu ei, că din acel moment ei sunt şefii lor şi că lor trebuie să le transmită doleanţele.
Părţile civile L.N.D., O.F.F., S.G.F. au încheiat contract de mediere cu SC A.G. SRL prin intermediul inculpatei S.V., promiţându-li-se încheierea unui contract de muncă cu angajatorul SC A. SRL. Au susţinut că au plecat în Spania cu autobuzul până în localitatea X1. Au aşteptat 3 ore în autogara până la sosirea inculpatului B.D. Acesta i-a condus la locul de cazare, care era compus dintr-un imobil cu 3-4 camere, în care erau cazate aproximativ 40 de persoane. Imobilul era prevăzut cu o singură baie, nu avea paturi ci doar saltele pe jos. Inculpatul B.D. le-a promis că îi va duce în alt loc de cazare, însă le-a cerut suma de 50 euro. Întrucât această sumă le-a părut nejustificată, s-au hotărât să se întoarcă.
Partea civilă U.I. a declarat că a încheiat contract cu firma SC P.J. SRL din Braşov, prin intermediul căreia i s-a oferit un loc de muncă în Spania, în localitatea X1 la cules de mandarine prin intermediul SC A. SRL. A a arătat că la sosirea în Spania a aşteptat 4 ore până când a venit o persoană cu o dubă în care au fost îmbarcate efectiv 17 persoane. Au fost transportaţi în faţa unui imobil pentru a-l aştepta pe inculpatul B.D. Le-a fost cerută suma de 50 euro pentru obţinerea permisului de muncă şi încă 50 euro pentru chirie. A arătat că imobilul era o mansardă cu acoperiş spart, nu avea paturi, nu era prevăzut cu energie electrică, avea o bucătărie la parter şi o baie cu toaleta distrusă. Inculpatul B.D. le-a propus să meargă în localitatea X10, unde urma să li se găsească altă casă, însă nu au fost de acord. S-au deplasat la poliţia din localitatea X1, au prezentat contractul, prilej cu care li s-a comunicat faptul că firma SC A. SRL are un alt obiect de activitate şi că au fost păcăliţi.
Părţile civile F.M., F.G. şi M.C.E. au încheiat contract prin intermediul inculpatei S.V. Au arătat că au sosit în Spania în localitatea X1 la ora 10 dimineaţa şi inculpatul B.D. a venit după ei în jurul orelor 18:00. Au susţinut că au fost îmbarcaţi în două maşini şi conduşi la o casă aparţinând unui bătrân, în care mai locuiau 3 persoane. În discuţiile purtate cu alte persoane, le-a fost relatat că inculpatul B.D. nu le va găsi loc de muncă şi că au fost înşelaţi. La scurt timp, inculpatul B.D. le-a cerut banii necesari pentru obţinerea dreptului de muncă şi le-a spus că se va întoarce. După aproximativ o oră de aşteptare, a plecat într-o altă localitate, a aşteptat să primească bani de la familie pentru a se întoarce în România.
Partea civilă M.C. a susţinut că a intrat în relaţii contractuale cu SC T.J. SRL prin inculpata S.V. I s-a promis un loc de muncă pentru 3 luni în Cehia, la firma SC D.D. SRL. A susţinut că la sosirea în Cehia au fost aşteptaţi de un cetăţean vietnamez, care vorbea stâlcit româneşte, că acesta i-a dus la locul de cazare, care era acceptabil. A arătat că a lucrat o singură zi la hamei, că s-a întors în România pentru că nu s-a adaptat condiţiilor de muncă şi că în data de 30 martie 2012 şi-a recuperat comisionul de la inculpată, motiv pentru care nu mai are pretenţii de la aceştia. A menţionat că nici în România şi nici în Cehia nu a semnat un alt contract de muncă cu un eventual angajator în afară de contractul de mediere.
Părţile civile N.A.A. şi N.A.D. au luat legătura cu inculpata S.V. în calitate de reprezentantă a SC P.J. SRL, care urma să le intermedieze un loc de muncă în Cehia, la firma P. La sosirea în Cehia au fost aşteptaţi de o persoană, care s-a prezentat ca fiind din partea P., însă nu puteau să fie angajaţi decât după trecerea unor teste. Întrucât nu au trecut aceste teste, acel intermediar le-a relatat că pot fi găsite locuri de muncă în agricultură, respectiv la sere, astfel că au încheiat contracte de muncă cu o altă societate numită D.F.B., cu sediul în Cehia. După două luni s-au întors în România întrucât munca era grea şi sumele de bani câştigate nu erau avantajoase. În România, inculpata S.V. le-a relatat că au ajuns la florărie pentru că nu au luat testul şi le-a propus, în baza aceluiaşi comision, să le găsească de lucru în Spania. În noiembrie 2010 au plecat în Spania, la portocale şi mandarine. Împreună cu ei au mai fost încă 3 persoane. A susţinut că ajunşi în localitatea X1, au fost aşteptaţi din partea inculpatului B.D., de numitul M. Acesta i-a cazat la etajul unei case cu 5 camere. Camera unde au fost cazaţi avea 3 saltele amplasate pe lăzi, locuiau 5 persoane în cameră, aceasta avea un duş defect, iar numitul M. a cerut câte 50 euro fiecăruia pentru a obţine dreptul de muncă. A susţinut că ulterior au plecat în localitatea X11 pentru obţinerea permisului de muncă şi au dormit afară trei nopţi. Au obţinut permisul de muncă în mod individual şi s-au întors la locuinţa acelui M., care s-a arătat surprins de faptul că s-au întors. A susţinut că au mai stat 3 zile, dar M. nu i-a dus la muncă. Ulterior, acel M. a încheiat un contract cu o firmă cu numele S.T.A. din X3, la care cele două părţi civile au lucrat la mandarine şi portocale o lună de zile, fiind plătiţi cu sume mai mici decât cele promise în ţară. A mai arătat că, după o lună, numitul M. le-a spus să îşi facă lichidarea, pentru că acea firmă nu este serioasă. Astfel, au fost duşi într-o altă localitate pentru a lucra la numitul C., inculpatul B.D. fiind şoferul acelui C.
Partea civilă S.S. a arătat că a încheiat contract cu firma SC T.J. SRL, dar înainte de a încheia contractul s-a interesat la I.T.M. despre această societate, iar instituţia de mai sus nu i-a putut da relaţii despre această societate. Înainte de semnarea contractului de mediere, partea civilă s-a arătat neîncrezătoare întrucât pe contractul de muncă nu apărea un aviz al I.T.M. A menţionat că a plătit comisionul şi a făcut alte cheltuieli de transport pentru a lua legătura cu reprezentanţii societăţii. Deşi a achitat preţul, nu a fost contactat pentru a i se oferi un loc de muncă. A menţionat că a făcut demersuri, adresându-se unor instituţii publice, precum şi la I.T.M., dar nu s-au luat măsuri împotriva inculpaţilor.
Partea civilă T.M.S. a încheiat contract de mediere cu SC P.J. SRL. A susţinut că i s-a promis un loc de muncă la angajatorul SC A. SRL, că nu au fost respectate condiţiile din contract, că în Spania au locuit 10-15 persoane într-o cameră, iar condiţiile de muncă nu erau cele promise.
Partea civilă B.M.A. a încheiat contract de mediere cu SC T.J. SRL, cu inculpatul B.I.V. A menţionat că i s-a promis un loc de muncă în cadrul SC C.M.C.H. SA din Spania, că a plătit suma de 250 euro comision, că împreună cu alte părţi civile s-a deplasat în Spania, fiind aşteptat de inculpatul B.D. şi un anume M. Aceştia i-au cazat într-o casă părăsită din localitatea X3, unde au locuit cu alţi cetăţeni de etnie rromă şi au dormit pe saltele, că au fost transportaţi în localitatea X5 pentru a obţine dreptul de muncă iar la întoarcere, fiind evacuaţi din acea casă părăsită, au fost nevoiţi să doarmă trei zile în câmp. Ulterior, au fost transportaţi de M. la o locuinţă a sa, unde au stat 4 zile. În acest interval au fost transportaţi la muncă, la cules de usturoi, dar nici o persoană din cei care au lucrat nu a fost plătită.
Partea civilă N.V. a încheiat contract de mediere cu SC T.J. SRL. A susţinut că a încheiat contractul cu inculpata S.V. Aceasta i-a promis un loc de muncă în Anglia, la o firmă care se ocupă de distribuirea de materiale publicitare, respectiv R.P. La sosire au fost aşteptaţi de o persoană care i-a dus la un hotel. A achitat acestei persoane suma de 200 euro, iar în ziua următoare, contactând-o telefonic pentru a merge la locul de muncă promis, această persoană le-a relatat că nu poate să vină, însă a recomandat să ia bagajele de la hotel, urmând să se întâlnească într-o staţie de metrou.
Partea civilă D.S. a încheiat contract de mediere cu SC T.J. SRL. A arătat că a încheiat contractul cu o persoană de sex feminin, pe nume C.A.A., reprezentantă a acestei firme, care a promis un loc de muncă în Spania. A susţinut că ajuns în Spania, a luat legătura cu persoana despre care i se spusese că este reprezentantul angajatorului din Spania. A susţinut că s-a adresat în limba spaniolă şi i s-a răspuns de această persoană că nu cunoaşte nimic în legătură cu angajarea unor persoane din România. A menţionat că, pentru acest motiv, a fost nevoit să doarmă trei zile într-un parc din X4, după care şi-a găsit de lucru pe cont propriu.
Partea civilă T.C.D. a încheiat un contract de mediere cu SC P.J. SRL. A susţinut că a încheiat contractul prin intermediul inculpatei S.V., că a ajuns în Spania în data de 8 septembrie 2010, în localitatea X1, împreună cu alte persoane, că au fost preluaţi de numitul M. şi un anume D., respectiv B.D. A susţinut că grupul din care făcea parte el a fost dus în localitatea X1, la mansarda unui imobil, unde au locuit 10-15 persoane în condiţii inumane. A susţinut că M. şi inculpatul B.D. le-au relatat că actele din România nu au nici o valoare şi că acolo vor urma să facă ce doresc ei. A menţionat că a locuit în acel imobil 3-4 zile fără ca vreo persoană din cei indicaţi mai sus să întreprindă demersuri pentru a-i duce la muncă. Întrucât în perioada aceasta a purtat discuţii şi cu alte persoane, care de asemenea nu au obţinut un loc de muncă, a solicitat bani de la familie şi, în data de 19 septembrie 2010, s-a întors în România.
Partea civilă C.I.G. a încheiat contract de mediere cu SC T.J. SRL. A arătat că a încheiat contractul de muncă cu inculpata S.V. Urma să lucreze în Spania la cules de citrice. La sosirea în Spania au fost aşteptaţi de patru cetăţeni români, care au relatat că reprezentanţii angajatorului nu pot să vină pentru că sunt în câmp, dar vor veni ulterior să îi ia. A susţinut că nu a venit nici un reprezentant al angajatorului, astfel că ea şi soţul ei au petrecut noaptea într-o localitate lângă X12, iar a doua zi au formulat plângerea la poliţie. A mai arătat că, celelalte 9 persoane care au venit cu acelaşi transport în Spania, i-au însoţit pe cei 4 bărbaţi şi nu ştie ce s-a întâmplat cu ei. A menţionat că, în România, s-a adresat inculpatei pentru restituirea sumelor de bani achitate drept comision, însă iniţial inculpata nu i-a restituit suma, relatându-i că trebuia să rămână împreună cu ceilalţi din grup.
Partea civilă F.A. a încheiat contract de mediere cu SC T.J. SRL. A menţionat că a plecat în Spania cu transportul din ianuarie 2010, că au fost aşteptaţi de cetăţeni de etnie rromă, care le-au relatat că acel contract pe care îl deţineau nu era valabil şi urmau să încheie un alt contract în conţinutul căruia se prevedeau cheltuieli suplimentare şi suma de bani pentru munca prestată mai mică. întrucât părţile vătămate şi-au manifestat intenţia de a chema poliţia, la un moment dat a venit inculpatul B.D. care i-a dus la un motel. După două zile, le-a relatat că este rezolvată cazarea, dar au constatat că urmau să fie cazaţi tot la cetăţeni de etnie rromă, într-un imobil fără geamuri, fără paturi. Pentru aceste motive, toţi membrii grupului au plecat.
Părţile civile F.L.B. şi F.R. au încheiat contract de mediere cu SC T.J. SRL. Aceştia au susţinut că au fost înşelaţi de inculpata S.V., care i-a trimis la lucru în Spania pe banii lor, dar ajunşi acolo au constat că cele promise nu erau reale, iar contractele încheiate erau false.
În cauză au mai fost administrate alte probe, respectiv: referat de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov pe numele inculpatei S.V., copie cazier judiciar al inculpatului B.I.V., cazier judiciar al inculpatei S.V., cazier judiciar al inculpatului B.D., adresa din 30 martie 2012 emisă de I.T.M. Timiş răspunsul solicitat de instanţă, la care sunt ataşate adresa din 27 iulie 2010, un înscris intitulat dovadă din 2 august 2010, copie certificat de înregistrare, proces-verbal de control din 17 noiembrie 2010, proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, proces-verbal de control din 1 februarie 2011, trei înscrisuri emise de SC P.J. SRL România din 15 aprilie 2011, din 24 ianuarie 2011 şi din 25 octombrie 2010, prin registratură s-au depus din partea inculpatei S.V. prin apărător ales, 11 bibliorafturi, conţinând documentele cu care probează existenţa mai multor contracte de mediere încheiate.
Reprezentantul Parchetului a depus la dosar un rechizitoriu din data de 28 noiembrie 2011 întocmit de D.I.I.C.O.T., Structura Centrală Bucureşti prin care inculpata S.V. este trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 7 alin. (1), alin. (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., alături de alte persoane, referat de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş privind pe inculpatul B.I.V., planşe foto cu privire la condiţiile de muncă, precum şi locul de cazare a părţilor vătămate în Spania depuse de inculpaţi, fotografii depuse de părţile civile.
La data de 7 februarie 2012 s-a depus de către părţile civile prin avocat, cerere de instituire a sechestrului asigurător.
Prin încheierea din data de 14 februarie 2012 s-a admis cererea de instituire a măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor şi părţilor responsabile civilmente.
De asemenea, au fost audiaţi martorii propuşi de inculpaţi, respectiv: C.L.E., P.C.C., H.F.S., C.S., S.J., C.A.A. şi B.M.D.
Martorul P.C.C. arată că, la rândul său a beneficiat de serviciile de mediere ale SC T.J. SRL prin intermediul inculpatei S.V. A lucrat în Cehia la firma H., iar contractul a fost încheiat prin intermediul firmei SC W.S. SRO. Susţine că a fost cazat la un fel de hotel-cămin, cu condiţii decente. A fost mulţumit de sumele de bani realizate şi de condiţiile de locuit şi mai arată că, a mai cunoscut 6 români care au lucrat tot prin intermediul firmei administrată de inculpata S.V. Mai menţionează că, firma de intermediere forţă de muncă SC W.S. SRO le-a propus şi alte locuri de muncă în Cehia.
Martora C.L.E. susţine că a mers la lucru în Spania în localitatea X3, semnând contract cu SC T.J. SRL prin inculpata S.V. Iniţial au locuit într-o casă unde ea a fost cazată singură, că în ziua următoare au plecat în localitatea X5 pentru a obţine dreptul de muncă, că a lucrat 3 luni, dar la o altă firmă decât cea recomandată de inculpatul B.D. Susţine că face parte din grupul compus din I.V., S.R.C., S.M.C., B.V. Susţine că în localitatea X3 nu a fost cazată cu ceilalţi întrucât nu i-au plăcut condiţiile şi a mers să îşi caute gazdă.
Martorul H.F.S. susţine că a fot la lucru în Spania prin intermediul SC T.J. SRL, la data de 5 iunie 2010. A încheiat contract prin inculpata S.V. Ajunşi în localitatea X3, au fost aşteptaţi de inculpatul B.D. Au fost cazaţi într-un imobil în care locuiau 5-6 persoane în cameră, dar condiţiile de locuit erau ok. Susţine că a fost la lucru la recoltat de usturoi. Transportul era efectuat de inculpatul B.D. Susţine că a lucrat două luni şi a câştigat suma de 2.500 euro.
Martorul C.S. susţine că a plecat în Spania în data de 13 iunie 2010, că a fost aşteptat de inculpatul B.D., că iniţial au fost cazaţi în localitatea X3 şi că nu au lucrat 2 săptămâni întrucât nu aveau obţinut dreptul de muncă, dar ulterior a lucrat la cules de usturoi şi a câştigat cam 800 euro pe lună. Susţine că a locuit în localitatea X9, într-o vilă cu aproximativ 6 camere şi a locuit împreună cu alte 7 persoane în cameră.
Martorul S.J. susţine că a plecat în X3 în 13 iunie 2010, împreună cu alte 30 persoane, prin SC T.J. SRL reprezentată de S.V. şi la sosire au fost aşteptaţi de inculpatul B.D. A fost cazat în localitatea X9, într-o vilă cu 7 camere, locuind 3-4 persoane în cameră şi în condiţii decente. Au aşteptat 2 săptămâni până la obţinerea dreptului de muncă, după care a mers la lucru la cules de usturoi. Susţine că a câştigat aproximativ 600 euro pe lună.
Martora C.A.A. a fost angajată la SC T.J. SRL din octombrie 2009, iar din iunie 2010 la SC P.J. SRL în calitate de secretară. Susţine că s-a ocupat de încheierea contractelor de mediere şi a contractelor de muncă încheiate cu angajatorul din străinătate. Susţine că acele contracte de muncă soseau semnate şi ştampilate de angajatorul străin, iar ea completa datele angajatului, care semna în faţa sa. Menţionează că aceste contracte se încheiau în baza unei oferte ferme de muncă şi a condiţiilor de muncă primite din partea angajatorului, care erau prezentate de inculpata S.V. Legat de procedură, martora relatează că persoanele solicitante semnau contractul de muncă şi contractul de mediere în faţa lor şi nu au existat situaţii în care să fie semnat doar contractul de mediere. Mai arată că toţi muncitorii ştiau că nu pot să lucreze din prima zi, decât în ipoteza în care aveau permisul de muncă obţinut dinainte.
Martora B.M.D. declară că a lucrat atât la SC A.G. SRL, cât şi la SC P.J. SRL, în calitate de inspector resurse umane, respectiv director filială. Avea printre atribuţii verificarea dosarelor clienţilor sub aspectul existenţei documentelor necesare conform Legii nr. 156/2000. Menţionează că societăţile de mai sus deţineau contracte de colaborare şi oferte ferme de muncă cu colaboratori din Cehia, Cipru, Spania, Italia. Mai arată că, în Cehia, colabora cu două firme de mediere, respectiv SC P.A. SRL şi SC W.S. SRO, iar în Spania cu SC A. SRL. Susţine că dosarul angajatului conţinea, pe lângă contractul de mediere, şi un contract de muncă care era un formulat tipizat semnat de angajator, trimis prin intermediul inculpatei S.V. Mai relatează că, ajunse în Spania, persoanele solicitante trebuiau să încheie un nou contract de muncă cu angajatorul, în limba spaniolă, şi numai dacă acestea obţineau dreptul de a lucra.
Examinând probele de mai sus instanţa de fond a constatat următoarele aspecte de fapt:
Inculpata S.V. şi inculpatul B.D. sunt fraţi, acesta din urmă locuind în Spania, unde, potrivit propriilor susţineri, a fost iniţial angajat la firma SC C.M.C.H. SA, fără a indica în ce calitate, iar ulterior a devenit asociat unic la SC A. SRL.
Aşa cum reiese din actele depuse de inculpaţi, acesta a avut contract de muncă pe perioadă determinată la SC C.M.C.H. SA respectiv până în 2007, perioadă anterioară momentului săvârşirii faptelor ce fac obiectul cercetării în prezentul dosar. Obiectul de activitate al societăţii era de construcţii şi renovări imobiliare, precum şi operaţiuni de vânzare-cumpărare proprietăţi imobiliare, firma nefiind autorizată să intermedieze sau să plaseze forţă de muncă.
Tot din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de inculpatul B.D., respectiv actele constitutive ale societăţii şi actul de preluare a calităţii de administrator al SC A. SRL, rezultă că în luna august 2010 a avut loc şedinţa adunării generale a asociaţilor, prin care s-a hotărât preluarea calităţii de administrator a acestei societăţi de inculpatul B.D. Din înscrisurile depuse nu rezultă clar data dobândirii efective a acestei calităţi, dar putându-se formula opinia că este vorba de toamna anului 2010. Actele de mai sus demonstrează, însă, că această societate avea ca obiect de activitate desfăşurarea de activităţi de traduceri şi secretariat.
Aşa cum se poate observa, nici una din cele două societăţi nu aveau calitatea de angajatori forţe de muncă în domeniul agricol sau calitatea de agenţie de recrutare a forţei de muncă pentru vreun angajator spaniol.
Inculpatul B.I.V. susţine că o cunoaşte pe inculpata S.V. de 10 ani şi că a participat ca asociat la două din societăţile înfiinţate de inculpată, respectiv SC P.J. SRL şi la SC T.J. SRL, care se ocupau cu plasarea forţei de muncă în străinătate.
Acuzarea arată că, inculpaţii, prin intermediul societăţilor înfiinţate în România, au pus bazele unui grup organizat în vederea exploatării prin muncă a mai multor persoane în modalitatea încheierii unor contracte de mediere care nu erau apte să asigure efectiv un loc de muncă în străinătate şi care conduceau persoanele solicitante spre o ţară străină, unde urmau să fie plasate unor intermediari, care îi cazau în condiţii mizere şi îi exploatau prin muncă.
În ce priveşte legătura existentă între inculpaţi, instanţa de fond a observat faptul că aceasta este de durată. Potrivit rechizitoriului nr. 243/D/2010 al D.I.I.C.O.T., Structura Centrală, depus la dosar de acuzare, rezultă că inculpata S.V. este judecată în prezent de Curtea de Apel Bucureşti pentru fapte similare, împreună cu numita C.A.A., care a avut calitatea de martor în prezentul dosar şi numitul S.N.A., persoană care apare în înscrisurile din dosarul de faţă ca având calitatea de mandatar al uneia din societăţile indicate de inculpaţi ca fiind firmă de plasare forţă de muncă din Cehia. Totodată, sunt judecate în acel dosar persoane care au lucrat la diverse puncte de lucru din ţară a unor societăţi care se ocupau cu plasarea forţei de muncă şi erau administrate de numitul S.N.A., unele în colaborare cu inculpata S.V.
S-a reţinut astfel de prima instanţă că inculpata a început activitatea de plasare forţă de muncă împreună cu numitul S.N.A. şi alţi inculpaţi din dosarul indicat mai sus, dar ulterior, existând neînţelegeri între cei doi, inculpata a iniţiat o activitatea pe cont propriu, împreună cu inculpatul B.D. pentru relaţia cu Spania şi cu inculpatul B.I.V., care administra punctul de lucru al societăţilor din Timişoara şi care pare să se ocupe de acele oferte de muncă în ţări mai apropiate de zona de vest, respectiv Cehia.
Aşa cum arată inculpata, aceasta a început activitatea cu SC A.G. SRL, care avea sediul în Braşov, dar a înfiinţat şi alte puncte de lucru în ţară. Mai arată că a suspendat activitatea acestei societăţi pentru a evita trecerea la altă grilă de impozitare, şi a înfiinţat societatea SC T.J. SRL, care avea punct de lucru în acelaşi imobil ca şi societatea anterioară. Mai arată că, în aprilie mai 2010 a suspendat activitatea SC T.J. SRL şi a înfiinţat SC P.J. SRL din acelaşi motiv.
Acuzarea arată că motivul suspendării activităţii societăţilor de mai sus nu este cel declarat de inculpaţi şi că, în realitate, societăţile inculpaţilor nu prezentau bilanţul activităţii cu profiturile realizate, intrau în faliment prin suspendarea activităţii, situaţie ce le asigura un avantaj major în justificarea nerestituirii comisioanelor solicitate de victimele exploatate.
În ce priveşte activitatea celor trei societăţi care, succesiv, au desfăşurat activităţi de mediere, la dosarul de urmărire penală, există un raport de inspecţie fiscală şi alte acte de control care evidenţiază că societatea încasa şi emitea facturi pentru o parte din comisionul de mediere indicat în contract, un număr de 40 persoane achitând separat o sumă de 150 euro, care era virată într-un cont personal al inculpatei S.V.
Această concluzie rezultă şi din rechizitoriul nr. 243/D/2010 al D.I.I.C.O.T. Bucureşti. Structura centrală citată mai sus a relatat că urmare a verificărilor efectuate la mai multe unităţi bancare de specialişti în domeniul economico-financiar, ca urmare a efectuării unui raport de constatare tehnico-ştiinţifică, s-a evidenţiat că inculpata S.V., în calitatea de asociat la SC A.G. SRL şi SC P.J. SRL, avea deschise conturi personale la foarte multe unităţi bancare, în care efectua operaţiuni importante de numerar.
Se arată că astfel a fost identificată o modalitatea de operare ilicită. Sumele de bani încasate de societăţile comerciale erau retrase în numerar de persoanele fizice, şi astfel circuitul lor nu mai putea fi urmărit, iar administratorii şi asociaţii puteau folosi sumele de bani în interes personal.
Legat de acest procedeu, tribunalul a remarcat faptul că, audiate în faţa instanţei, mai multe părţi vătămate au relatat că nu au achitat de la început întreaga suma indicată în contractul de mediere, iar ulterior li s-a solicitat să vireze o sumă în contul personal al inculpatului B.I.V. De asemenea, unele părţi vătămate achitau doar o parte din comision şi li se spunea că diferenţa va fi plătită din primul salariu. Ajunşi în Spania, constau că inculpatul B.D. şi numitul M. le solicitau sume de bani pentru chirie sau transport, care nu erau indicate în contractul de mediere şi care, adunate, ar ajunge la cuantumul de 150 euro, care ar reprezenta diferenţa de comision ce rezultă din actele de control fiscal indicate mai sus.
Din conţinutul plângerilor formulate de cele 41 părţi civile din prezentul dosar şi a contractelor de mediere depuse, s-a reţinut că activitatea de recrutare de forţă de muncă dedusă judecăţii este plasată în timp în perioada 2009-2010, perioadă în care, deşi inculpata S.V. avea mai multe semnale referitor la împrejurarea că victimele nu obţineau locuri de muncă în străinătate prin intermediul SC A.G. SRL, se declarau nemulţumite şi chiar au început să formuleze plângeri, aceasta a continuat să trimită oameni la lucru în Spania, la acelaşi aşa-numit angajator şi chiar a înfiinţat alte societăţi comerciale care desfăşurau acelaşi tip de activitate. Relevante sunt convorbirile telefonice din luna martie 2010, care redau discuţii intre inculpata S.V. şi inculpatul B.D., care demonstrează că inculpata îi cerea inculpatului B.D. să facă rost de contracte şi de dovezi ale faptului că persoanele care lucrau în Spania primesc bani, cu scopul de a le depune ca probe în dosarul aflat în curs de cercetare.
În ce priveşte apărările inculpaţilor legat de faptul că acele contracte de mediere îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 156/2000, că societăţile înfiinţate au avut autorizaţie de la inspectoratele de muncă în vederea funcţionării, instanţa de fond a constatat următoarele.
Potrivit Legii nr. 156/2000, agenţii de ocupare a forţei de muncă desfăşoară activităţi de mediere a angajări cetăţenilor români cu domiciliul în România care solicită să lucreze pe baza ofertelor de locuri de muncă transmise din străinătate de persoane juridice, fizice sau organizaţii patronale.
De asemenea, legea prevede anumite condiţii pe care trebuie să le îndeplinească agenţiile de plasare forţă de muncă, respectiv condiţii de spaţiu, personal de specialitate, existenţa unei baze de date cu ofertele şi solicitările locurilor de muncă, contracte ale agenţiei cu persoanele din străinătate care conţin oferte ferme de locuri de muncă şi care trebuie să coincidă cu cele oferite în străinătate de angajator.
Inculpaţii se prevalează de faptul că, urmare a verificărilor efectuate de reprezentanţii I.T.M., s-a reţinut că îndeplineau aceste condiţii, în consecinţă activitatea lor era una licită.
Din lecturarea înscrisurilor de la dosar, actele depuse de inculpaţi, procese-verbale de control efectuate de I.T.M., adrese ale I.T.M. comunicate instanţei, tribunalul şi-a format părerea că societăţile administrate de inculpata S.V. şi B.I.V. îndeplineau condiţii cerute de lege doar din punct de vedere formal.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat de către organele de control, că societăţile verificate deţineau înscrisuri care formal păreau să emană de la o persoană juridică străină, şi care conţineau oferte cu locuri de muncă, neefectuându-se verificări cu privire la realitatea ofertelor ferme.
Tribunalul a constatat că, în realitate, fie acea persoană juridică nu exista, fie exista, dar nu avea un obiect de activitate care să permită recrutarea forţei de muncă sau angajarea forţei de muncă în domeniul indicat, fie persoanele care se prezentau drept reprezentanţi nu aveau nici o legătură cu persoana juridică respectivă.
Astfel, în ce priveşte SC C.M.C.H. SA, inculpatul B.D. susţine că era mandatat de administrator să întâmpine victimele la momentul sosirii în Spania, să le conducă la locul de cazare, să le obţină dreptul de muncă şi ulterior să îi plătească.
Susţinerile nu sunt reale. Pe de o parte, obiectul de activitate al societăţii era de construcţii şi renovări imobiliare, precum şi operaţiuni de vânzare-cumpărare proprietăţi imobiliare, firma nefiind autorizată să intermedieze sau să plaseze forţă de muncă.
Pe de altă parte, inculpatul, deşi a avut posibilitatea să propună probe, nu a depus nici un înscris şi nici nu a solicitat administrarea unei probe care să demonstreze existenţa acestui mandat, şi pare puţin credibil să îi fie atribuită o astfel de calitate fără o împuternicire expresă, cu atât mai mult cu cât era abilitat să încaseze bani şi să facă plăţii. De altfel, din înscrisurile depuse de inculpat la dosar rezultă că a avut contract de muncă cu această societate pe perioadă determinată, respectiv până în anul 2007, deci raporturile de serviciu cu această societate încetaseră la momentul săvârşirii faptelor cercetate în acest dosar.
Mai mult, părţile civile sosite în Spania în numele acestei societăţi, au arătat că inculpatul nu s-a prezentat ca fiind din partea angajatorului, a încasat bani de la ei fără a le emite vreo chitanţă şi, mai mult, le-a relatat că acele contracte obţinute în România nu sunt valabile, urmând să încheie altele şi doar condiţionat, respectiv în ipoteza în care obţin dreptul de muncă. Mai mult, aşa cum rezultă atât din susţinerile inculpaţilor cât şi a părţilor vătămate, obţinerea dreptului de muncă era strâns legată de posibilităţile de cazare, întrucât autorităţile din Spania nu acordau dreptul de muncă decât dacă se făcea dovada că solicitanţii au unde să locuiască. Agenţia se obliga, prin contractul de mediere, să asigure cazarea victimelor. În realitate, însă, victimele nu erau cazate decât provizoriu, în locaţii insalubre şi înghesuite. Astfel, în multe cazuri, autorităţile refuzau să acorde dreptul de muncă tocmai bazat pe faptul că în acelaşi imobil locuiesc prea multe persoane. În alte cazuri, victimele erau plimbate efectiv dintr-o localitate în alta pentru a nu fi identificate de autorităţi. Acest lucru demonstrează, în egală măsură, faptul că nu exista un contract valid între un angajator sau o agenţie din Spania cu societăţile inculpaţilor din România, întrucât existenţa unui astfel de document ar fi fost de natură a conferi siguranţă atât victimelor, cât şi inculpaţilor în ipoteza unui control.
Asemănătoare este situaţia în cazul SC A. SRL.
Inculpatul B.D. a dobândit calitatea de administrator al acestei societăţi abia în luna septembrie 2010, perioadă în care era aproape epuizată activitatea ce face obiectul cercetării în prezentul dosar şi, cu siguranţă, erau iniţiate cercetările. Mai mult, obiectul de activitatea a acesteia nu era de recrutare forţă de muncă şi nici angajator în agricultură, ci avea ca obiect de activitate desfăşurarea de activităţi de traduceri şi secretariat.
În ce priveşte firma SC D.S.A. SRO, s-a reţinut că aceasta nu este înregistrată la Ministerul Muncii ca agenţie de plasare forţă de muncă şi are un alt obiect de activitate.
În ce priveşte firma SC P.A. SRL din Bratislava, din înscrisul de la dosar rezultă că aceasta are ca obiect de activitate recrutarea forţei de muncă, însă reprezentantul acesteia, numitul M.P., a relatat că nu are relaţii de colaborare cu societăţile administrate de inculpaţi. Inculpatul B.I.V. arată că în Slovacia a semnat un contract de colaborare cu societatea SC P.A. SRL, având ca obiect de activitate recrutarea forţei de muncă şi având ca reprezentant pe numitul M.P. Susţine că aceste societăţi trimiteau oferte ferme pentru angajare persoane şi că, la rândul lor, aveau contracte de muncă cu diverse societăţi din ţara lor.
Mai arată că în Cehia a discutat cu societatea SC W.S. SRO, care are profil recrutarea forţei de muncă, că acolo a discutat cu o doamnă a cărei nume nu îl cunoaşte, aspect care demonstrează că nu exista efectiv un contract cu ofertă fermă încheiat cu agenţiile din România, ci posibil inculpaţii transportând efectiv victimele în Cehia şi punându-le în legătură cu societăţile de profil din Cehia, acestea uneori reuşeau să le găsească locuri de muncă, dar nu pe baza înţelegerii cu reprezentanţii din România şi în realizarea obiectului lor de activitate.
În legătură cu această societate, urmare a demersurilor efectuate de autorităţi, s-a comunicat că această firmă a operat în România cu o sucursală care purta acelaşi nume. În conţinutul dosarului depus de inculpaţi apare o împuternicire din care rezultă că reprezentantul aceste societăţi l-a mandatat pe numitul S.N.A., coinculpat în dosarul instrumentat de Curtea de Apel Bucureşti, să întocmească acte în numele acestei societăţi. Reprezentantul societăţii din Cehia menţionează că nu a avut relaţii de colaborare cu inculpata S.V. şi inculpatul B.I.V.
Din relatările victimelor care au lucrat în Cehia a rezultat că unele persoane au reuşit să lucreze la firma P., însă au încheiat contract de muncă cu o agenţie de recrutare din Cehia. Părţile vătămate care au formulat plângere au relatat că au fost aşteptaţi de un cetăţean de origine vietnameză şi cazaţi într-un cămin. Unii au fost abandonaţi, alţii reclamă faptul că nu au lucrat în industria electronică, aşa cum se aşteptau, ci la împletit coroniţe. Ulterior, s-au întors în România, s-au adresat inculpaţilor pentru restituirea comisionului, iar aceştia le-au oferit un loc de muncă în Spania, în baza aceluiaşi comision, dar oferta nici de această dată nu a condus la obţinerea unui loc de muncă.
Din cele 41 părţi vătămate care au formulat plângeri în prezentul dosar, doar 3 sau 4 au reuşit efectiv să lucreze în Cehia, şi nu în condiţiile stipulate în acel contract de mediere, marea majoritate constatând la sosirea în ţara de destinaţie că erau aşteptaţi de alte persoane decât un reprezentant al angajatorului, că acele contracte de mediere sau contracte de muncă nu erau recunoscute în străinătate şi că nu aveau de fapt asigurată cazarea, aşa cum era prevăzut în contractul de mediere.
În consecinţă, tribunalul a reţinut că, deşi inculpaţii au depus la dosar înscrisuri denumite contracte de colaborare cu societăţile de mai sus, acestea nu reprezintă manifestarea de voinţă a ambelor părţi în vederea creării unui raport juridic de natură să nască drepturi şi obligaţii în beneficiul victimelor şi apar ca fiind fictive.
Această modalitatea de operare, alături de celelalte aspecte reiterate mai sus, creează opinia că încă de la înfiinţarea societăţilor s-a urmărit inducerea în eroare a victimelor, prin crearea unei aparenţe de legalitate a demersului de racolare.
S-a observat că inculpaţii, deşi au susţinut că au existat acele contracte de colaborare, nu au fost în măsură să indice numele reprezentanţilor angajatorilor sau reprezentanţilor societăţilor străine implicate în procesul de recrutare a forţei de muncă şi nici nu au propus probe de natură a demonstra existenţa unor negocieri reale cu privire la obţinerea unor oferte de muncă.
În cauză au fost audiate în calitate de martore numitele C.A.A. şi B.M.D., ambele având calitatea de angajate la SC T.J. SRL şi SC P.J. SRL, care aveau atribuţii de a întocmi documentaţia necesară solicitanţilor în vederea obţinerii unui loc de muncă în străinătate.
Întrebate fiind de instanţa de judecată, martorele nu au putut indica persoanele de legătură din străinătate şi nici modul în care, periodic, erau transmise de către reprezentanţii din străinătate ofertele ferme de muncă. Ambele martore au susţinut că ofertele de muncă le erau comunicate de inculpata S.V. Aceasta le prezenta formulare de contract de colaborare care aveau deja aplicată semnătura şi ştampila societăţii din străinătate, pe care ele le completau cu datele solicitanţilor care semnau în fata lor.
Potrivit susţinerilor părţilor civile şi inculpaţilor, în momentul în care erau contactaţi de persoanele nemulţumite pentru restituirea comisionului, inculpaţii le atrăgeau atenţia că au încălcat termenii contractului întrucât nu au aşteptat obţinerea dreptului de muncă şi, în consecinţă, nu sunt îndreptăţiţi să beneficieze de restituirea comisionului.
Din declaraţiile părţilor civile rezultă că, în fapt, obligaţia de a obţine dreptul de muncă nu era în sarcina părţilor civile, ci era subordonată diligenţei depuse de aşa numitului angajator pentru a transporta părţile civile în vederea obţinerii acestui drept. Or, majoritatea părţilor civile arată că, deşi li s-au solicitat bani pentru obţinerea dreptului de muncă, erau abandonaţi sau transportaţi cu întârziere la Serviciul Emigrări care se ocupa cu aceste formalităţi, iar în multe cazuri refuzul de a emite aceste documente se datora culpei aşa numitului angajator, care nu a pus la dispoziţie un loc de cazare sau le-a oferit un loc de cazare care era inapt pentru locuit.
Sunt situaţii în care, la momentul întoarcerii în ţară, părţile civile au primit din partea firmelor cu care au încheiat contract de mediere o notificare, prin care erau atenţionaţi că au încălcat clauzele contractului şi, în consecinţă, nu le poate fi restituit comisionul. Sunt situaţii în care, urmare a atitudinii agresive a unor victime sau sub imperiul ameninţării că vor fi reclamaţi la poliţie, inculpaţi au restituit unora din părţile civile o parte din comision, fără o mijlocire a instanţei, aşa cum era prevăzut în contractul de mediere. Chiar această atitudine a inculpaţilor demonstrează faptul că nu considerau activitatea lor economică licită şi nu mizau pe protecţia legii în ipoteza în care ar fi fost acţionaţi în instanţă, preferând să restituie comisioanele, deşi considerau că victimele nu aveau dreptate, în acele cazuri în care părţile civile erau foarte agresive.
Instanţa de fond a apreciat că aceste demersuri demonstrează că încă de la început intenţia inculpaţilor a fost de a induce în eroare părţile civile atât cu privire la condiţiile de cazare şi muncă şi, anticipând eventuale nemulţumiri, cunoscând faptul că era dificil de a se obţine dreptul de muncă în condiţiile date, au încercat să creeze prin emiterea acelor notificări o aparenţă de legalitate pentru a nu restitui părţilor civile comisionul şi, implicit, păstrarea venitului ilicit.
În ce priveşte existenţa infracţiunii prevăzute de art. 8 Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. s-a reţinut că în perioada cuprinsă din vara anului 2009 şi până în toamna anului 2010, inculpata S.V., în calitate de asociat şi administrator la SC A.G. SRL, SC T.J. SRL şi SC P.J. SRL, împreună cu B.I.V. în calitate de asociat la SC T.J. SRL şi SC P.J. SRL în colaborare cu inculpatul B.D., având calitatea de frate al inculpatei, care se afla în Spania şi se prezenta în mod nereal ca reprezentant al angajatorului, au constituit o asociere cu scopul săvârşirii unor infracţiunii de trafic de persoane.
Instanţa a reţinut că inculpata S.V. a înfiinţat societatea SC A.G. SRL încă din 2006, cu mai multe sedii secundare în ţară, administrând totodată şi alte societăţi comerciale care rezultă din dosar, împreună cu numitul S.N.A., şi a căror activitatea nu face obiectul cercetării în prezentul dosar, dar prezintă relevanţă sub aspectul înţelegerii împrejurărilor ce au stat la baza activităţii ilicite examinate în prezentul dosar.
Inculpata a desfăşurat activitatea de plasare forţă de muncă în colaborare cu această persoană, fiind judecaţi pentru acelaşi tip de infracţiuni. Deşi cunoştea că au apărut nemulţumiri ale părţilor civile şi chiar plângeri, inculpata a suspendat activitatea acestei societăţi, înfiinţând societăţile SC T.J. SRL şi SC P.J. SRL împreună cu inculpatul B.I.V., respectiv constituind un grup, o asociere cu acelaşi scop.
Este demonstrat faptul că înfiinţarea acestor societăţi a avut drept scop obţinerea de venituri prin racolarea, transportarea, cazarea victimelor în străinătate în scopul exploatării în condiţiile în care încă de la început era cunoscut de inculpaţi faptul că victimele nu au posibilitatea efectivă de a obţine un loc de muncă, întrucât ei înşişi nu aveau posibilitatea de a le pune la dispoziţie acele locuri de muncă promise, iar ofertele ferme de locuri de muncă ale persoanelor juridice din străinătate nu existau în fapt.
Asocierea dintre cei trei inculpaţi are la bază calitatea de asociaţi şi prieteni a inculpatului B.I.V. cu inculpata S.V. şi relaţia de rudenie între inculpata S.V. şi B.D., iar faptul că modalitatea de operare era asemănătoare pentru grupurile care au fost transportate în Spania, Cehia şi izolat în Anglia, demonstrează existenţa unui consens între asociaţi. Acest consens rezultă din depoziţiile părţilor vătămate. Acestea relatează că, deşi încheiau contract de mediere cu inculpatul B.I.V. sau cu altă reprezentantă a societăţii, aceştia luau legătura cu inculpata S.V., care stabilea detaliile transportului, care le indica numărul de telefon al persoanei de contact ce urma să îi aştepte la destinaţie. Martora C.A.A., deşi avea calitatea de director resurse umane la una din societăţi, relatează, în declaraţia dată în celălalt dosar, că nu avea efectiv o comunicare cu un eventual angajator străin, inculpata fiind cea care i-a indicat numerele de telefon ale persoanelor de legătură din Spania, după prenume, respectiv C., D., M. Aceste nume sunt indicate şi de părţile vătămate, care relatează că erau de fapt cetăţeni de etnie rromă care îi aşteptau şi că nu erau reprezentanţi ai societăţilor din contractele de mediere şi contractele de muncă depuse.
Pentru săvârşirea acestei infracţiuni, instanţa de fond i-a condamnat pe cei trei inculpaţi la 4 ani închisoare.
În ce priveşte săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1), alin. (2) din Legea nr. 678/2001, în mod continuat instanţa a reţinut că această infracţiune s-a săvârşit prin racolarea unui număr de 41 persoane în modalitatea promisiunii oferirii unui loc de muncă bine plătit în Spania, Cehia şi izolat în Anglia. Promisiunea se realiza prin încheierea unor contracte de mediere şi contracte intitulate contracte de muncă, care nu erau valabile pe teritoriul ţării de destinaţie întrucât menţionau ca angajator firme care nu existau sau nu aveau calitatea de angajator. Inducerea în eroare a constat şi în oferirea de informaţii mincinoase cu privire la condiţiile de muncă, cazare şi hrană.
Ţinând cont de mediile sociale din care provin victimele, de faptul că inculpaţii le prezentau condiţii avantajoase şi contracte care aveau aparenţa de legalitate, victimele au fost împiedicate să evalueze corect şi realist informaţiile prezentate, cu atât mai mult cu cât erau motivate de credinţa că realizarea personală va fi mai uşoară în această situaţie şi de lipsa unei perspective pentru viitorul lor.
O parte din victime au fost nevoite să locuiască în condiţii inumane câteva săptămâni, să fie transportate la muncă sâmbăta şi duminica pentru a nu fi depistate de autorităţi şi fără a fi plătite. O altă parte din victime au locuit în condiţii mizere sau pe câmp sau în gară până au primit bani de la familie pentru a se întoarce în ţară. O altă parte din victime, care nu aveau bani, au fost nevoite să accepte condiţiile de cazare şi hrană oferite, să lucreze efectiv în condiţiile impuse de anume intermediari, străini cu totul de angajamentul din România, pentru a obţine banii necesari întoarcerii acasă.
Relevantă este declaraţia părţii civile B.V., acesta arată că „a fost vândut unui ţigan numit M.”, că deşi a lucrat o perioadă de aproximativ 3 luni, cu greu a obţinut 200-300 euro, acest M. plătindu-i aşa cum dorea el, trimiţându-l efectiv să lucreze şi în alte locuri, la alte persoane care îi plăteau tot lui, iar din suma primită, el le plătea victimelor cât dorea el. Mai arată că persoanele care îi supravegheau în timp ce lucrau, foloseau un fel de ţepuşă cu care îi înţepau pentru a lucra mai repede.
Alte persoane relatează că, deşi au lucrat o perioadă, nu primeau decât banii necesari pentru mâncare, întrucât diferenţa era păstrată de aceşti intermediari drept contravaloare a chiriei. Persoanele din Cehia susţin că au fost aşteptate de o persoană de origine vietnameză, care i-a ajutat să ajungă la o fermă unde urmau să aştepte sosirea sa, care nu s-a mai produs. Părţile au cunoscut cu acest prilej alte persoane, care au relatat că oferta nu era reală, iar aşa numitul angajator nu este cel indicat în contract. Alte persoane, deşi urmau să lucreze la firma P., nu au lucrat la acest angajator, ci au lucrat la o florărie în condiţii destul de grele, însă relatează că în Cehia au luat legătura cu o altă societate de plasare forţă de muncă, care le-a făcut alte oferte.
În apărarea lor, inculpaţii au arătat că, de-a lungul timpului, au intermediat obţinerea de locuri de muncă pentru mult mai multe persoane, iar victimele din prezentul dosar reprezintă un procent infim. Instanţa de fond a constatat că sunt implicate ca victime în prezentul dosar un număr de 41 persoane, majoritatea descriind o situaţie de fapt asemănătoare. De asemenea, în rechizitoriul depus de acuzare, apare implicarea inculpatei S.V. în exploatarea uni număr de aproximativ 80 de persoane. Potrivit susţinerilor inculpaţilor, un dosar asemănător aflat în faza de judecată este administrat de Tribunalul Iaşi.
Tribunalul a reţinut că numărul persoanelor indicate este foarte mare şi denotă o periculozitate crescută a faptelor. Pe de altă parte, nu prezintă relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunii, împrejurarea că o parte din persoane nu se consideră victime sau că au existat situaţii în care persoanele au obţinut un loc de muncă. Elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane sunt realizate chiar în ipoteza în care ar exista o singură victimă, iar stabilirea, în concret, a existenţei laturii obiective a acestei infracţiuni se analizează raportat la subiectul pasiv al infracţiunii, respectiv persoanele care au formulat plângere.
La solicitarea inculpaţilor, au fost audiate ca martori persoane care s-au arătat mulţumite de condiţiile oferite.
Martorul P.C.C. arată că a lucrat în Cehia şi locul de muncă a fost obţinut prin firma de intermediere forţă de muncă SC W.S. SRO.
Martora C.L.E. susţine că a mers la lucru în Spania, în localitatea X3, semnând contract cu SC T.J. SRL prin inculpata S.V. Iniţial au locuit într-o casă unde ea a fost cazată singură, că în ziua următoare au plecat în localitatea X5 pentru a obţine dreptul de muncă, că a lucrat 3 luni, dar la o altă firmă decât cea recomandată de inculpatul B.D., iar în localitatea X3 nu a fost cazată cu ceilalţi, întrucât nu i-au plăcut condiţiile şi a mers să îşi caute gazdă.
Martorii H.F.S., C.S., S.J. confirmă faptul că au locuit în imobile în care erau cazate 5-6 persoane, dar susţin că au lucrat 2 luni de zile şi erau mulţumiţi.
Instanţa de fond a observat că aceste depoziţii nu combat susţinerile celor 41 de părţi vătămate, confirmând atât faptul că locul de cazare nu era în conformitate cu ceea ce se oferise în România, cât şi faptul că cei care au rămas să lucreze, fie acceptau condiţiile impuse, fie reuşeau să îşi găsească pe cont propriu alţi angajatori. Pe de altă parte, faptul că o parte din persoane au fost mulţumite sau nu au formulat plângere, nu poate avea influenţă asupra modului de soluţionare a cauzei, raportat la cele 41 de plângeri formulate.
În consecinţă, instanţa de fond a apreciat că inculpata S.V. şi inculpatul B.I.V. în calitate de reprezentanţi ai societăţilor comerciale SC P.J. SRL, SC T.J. SRL şi SC A.G. SRL, împreună cu inculpatul B.D., persoană de legătură în Spania, au săvârşit infracţiunea de trafic de persoane în forma calificată prevăzută de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi în condiţiile art. 41 alin. (2) C. pen., iar modalitatea de săvârşire a constat în acţiunea de racolare prin intermediul anunţurilor la mica publicitate sau alte modalităţi de publicitate, precum şi prin inducerea în eroare a victimelor cu privire la legalitatea demersului lor şi a condiţiilor de muncă şi cazare oferite, precum şi prin asigurarea transportului în ceea ce priveşte pe inculpaţii S.V. şi B.I.V. şi de transportare, cazare şi inducere în eroare în cazul inculpatului B.D.
Pentru săvârşirea acestei infracţiuni instanţa de fond i-a condamnat pe inculpaţii S.V. şi B.D. la pedeapsa de 6 ani închisoare, iar pe inculpatul B.I.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
La individualizarea pedepselor, instanţa a avut în vedere pericolul social crescut al infracţiunilor, acestea făcând parte din categoria celor de criminalitate organizată. Pericolul social este evidenţiat de limitele mari de pedeapsă prevăzut de legiuitor. De asemenea, instanţa a avut în vedere modalitatea de săvârşire a infracţiunilor, respectiv sub aparenţa unei activităţi economice licite, prin înfiinţarea unor societăţi având ca obiect de activitate intermedierea forţei de muncă, dar care, în realitate, încheiau contracte care nu produceau efecte cu victimele şi cu încălcarea normelor ce reglementează condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate. La stabilirea pedepsei s-a avut în vedere numărul mare al victimelor. În ciuda faptului că erau înregistrate numeroase reclamanţii, inculpaţii au continuat activitatea ilicită, iar prin înfiinţarea unor noi societăţi de intermediere în România, cu sedii sau puncte de lucru în mai multe zone ale ţării demonstrează un real dispreţ faţă de valorile sociale protejate prin Legea nr. 156/2000 şi Legea nr. 678/2001 precum şi faţă de persoanele care s-au adresat lor cu scopul de a obţine un loc de muncă. De asemenea, instanţa a avut în vedere conduita inculpaţilor, care nu au recunoscut săvârşirea faptelor. Aceştia, deşi au susţinut în continuare că activitatea lor era legală, pe parcursul procesului nu au produs probe de natură a răsturna susţinerile acuzării. Mai mult, sunt situaţii în care aceştia au încercat să restituie comisioanele, deşi susţin că acestea erau corect obţinute sau chiar au încercat să influenţeze victimele. În acest sens, relevantă este declaraţia părţii civile S.M.C., care relatează că, pe parcursul derulării procesului, a fost sunată de reprezentanţi ai inculpaţilor şi i s-a comunicat că este singura persoană care nu şi-a retras plângerea. Instanţa a avut în vedere că inculpata S.V. şi inculpatul B.D. nu au antecedente penale, iar inculpatul B.I.V. a suferit o condamnare pentru o infracţiune din culpă, pentru care a fost sancţionat cu o pedeapsă cu suspendare. De asemenea, s-a reţinut faptul că inculpata S.V. a avut rolul de iniţiator al activităţii ilicite, inculpatul B.D. a fost persoana care a exploatat cel mai mare număr de victime în Spania în colaborare cu alte persoane. În ce priveşte inculpatul B.I.V. s-a avut în vedere contribuţia mai redusă a acestuia şi implicarea în activitatea ilicită mai târziu, respectiv după înfiinţarea societăţilor SC P.J. SRL şi la SC T.J. SRL.
Cu privire la latura civilă a cauzei, tribunalul a reţinut că la termenul din 11 octombrie 2011, părţile civile prin avocat, au precizat pretenţiile civile astfel: S.M.C. daune materiale: 1.000 euro, 1.050 RON, daune morale: 1.000 euro S.G. daune materiale: 600 euro, 875 RON, daune morale: 400 euro R.E. daune materiale: 1.000 euro, 875 RON; daune morale: 2.500 euro P.C.N. daune materiale: 315 euro, 875 RON; daune morale: 10.000 euro N.A. daune materiale: 1.000 euro, 1.250 RON, daune morale: 2.500 euro; B.M. daune materiale: 1.000 euro, 1.551,68 RON; daune morale: 5.000 euro S.D., daune materiale: 600 euro, 850 RON daune morale: 900 euro C.E., daune materiale: 1.000 euro, 850 RON; daune morale: 1.500 euro F.S., daune materiale: 1.000 euro, 850 RON, daune morale: 900 euro, V.C.D., daune materiale: 5.000 euro, 875 RON, daune morale: 3.000 euro T.M.S., daune materiale: 170 euro, 2.100 RON, daune morale: 1.000 RON, O.F.F., daune materiale: 170 euro, 2.100 RON; daune morale: 1.500 RON L.N.D., daune materiale: 170 euro, 2.100 RON; daune morale: 1.000 S.G.F., daune materiale: 170 euro, 2.100 RON; daune morale: 1.000 RON I.V., daune materiale: 170 euro, 1.500 RON; daune morale: 2.000 RON, B.M.A., daune materiale: 170 euro, 1.050 RON; daune morale: 2.000 RON, S.R.C., daune materiale: 2.000 euro, 1.050 RON, daune morale: 3.000 euro; V.P.C., daune materiale: 3.000 RON daune morale: 5.000 RON, B.V., daune materiale: 3.000 RON, daune morale: 5.000 RON, P.G., daune materiale: 600 euro, daune morale: 400 euro, T.M., daune materiale: 1.000 euro daune morale: N.V. daune materiale: 1.000 euro daune morale: 5.000 euro U.I., daune materiale: 2.000 euro, daune morale: 4.000 euro, N.A.D., daune materiale 1.000 RON, daune morale: 2.000 euro, N.A.A., daune materiale: 1.000 RON, daune morale: 2.000 euro, M.C.E., daune materiale: 2.000 RON, daune morale: 1.500 euro F.G., daune materiale: 1.500 RON, daune morale: 1.500 euro, F.M., daune materiale: 1.600 RON, daune morale: 1.500 euro, D.S., daune materiale: 170 euro, 1.075 RON daune morale: 3.000 RON, T.C.D., daune materiale: 170 euro, 1.075 RON, daune morale: 1.000 euro, M.C., daune materiale: 160 euro, 875 RON, daune morale: 3.000 RON, F.V., daune materiale: 500 euro, 1.050 RON, daune morale: 2.000 euro F.G.M., daune materiale: 500 euro, 1.050 RON, daune morale: 2.000 euro F.I.O., daune materiale: 550 euro, 1.050 RON, daune morale: 2.000 euro, P.C., daune materiale: 400 euro, 1.050 RON, daune morale: 2.000 euro, C.I.G., daune materiale: 1.500 euro, 875 RON, daune morale: 1.500 euro, F.A., daune materiale: 800 euro, 875 RON daune morale: 1.500 euro, F.L.B., daune materiale: 1.000 euro, 1.075 RON, daune morale: 1.000 euro, A.D.C.C., daune materiale: 2.000 euro, 400 RON, daune morale: 3.000 euro, F.R., daune materiale: 1.200 euro, 875 RON, daune morale: 1.000 euro.
Părţile civile au arătat că sumele de bani solicitate reprezintă contravaloarea comisionului achitat în baza acelui contract de mediere, costul transportului achitat de ei personal, cheltuielile efectuate în străinătate pentru alimente şi cazare, beneficiul nerealizat şi daunele morale reprezentând suferinţele fizice şi psihice ca urmare a exploatării de către inculpaţi.
Din sumele solicitate de părţi, instanţa a considerat că sunt justificate următoarele sume: B.M. sumele de 1.075 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, L.N.D. sumele de 2.100 RON şi 170 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 RON cu titlu de daune morale, S.G.F. sumele de 2100 RON şi 170 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 RON cu titlu de daune morale, U.I. sumele de 1.075 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, O.F.F. sumele de 1.075 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale. S.M.C. sumele de 1.075 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, S.G. sumele de 875 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 600 euro cu titlu de daune morale, R.E. sumele de 875 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, N.A. suma de 1.250 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, V.C.D. suma de 875 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro daune morale, I.V. suma de 1.050 RON şi 170 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 2.000 RON cu titlu de daune morale, B.M.A. suma de 1.050 RON şi 170 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 2.000 RON cu titlu de daune morale, S.R.C. suma de 1.050 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, V.P.C. sumele de 1.075 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, B.V. suma de 1.075 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, P.G. suma de 600 euro daune materiale şi suma de 400 euro daune morale, T.M. sumele de 1.075 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro daune morale, S.S. suma de 1.200 RON cu titlu de daune materiale, N.V. sumele de 1.075 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.G. sumele de 1.500 RON cu titlu de daune materiale şi 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.M. suma de 1.600 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, D.S. suma de 1.075 RON şi 170 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 3.000 RON cu titlu de daune morale, M.C., sumele de 875 RON şi 170 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.V. suma de 1.075 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.I.O. suma de 1.075 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.G.M. suma de 1.075 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, C.I.G. sumele de 875 RON şi suma de 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.A., sumele de 875 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro daune morale, F.L.B. suma de 1.075 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, A.D.C.C. sumele de 400 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale F.R., sumele de 875 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, P.C.N. sumele de 875 RON şi 315 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, S.D. sumele de 850 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 900 euro cu titlu de daune morale, C.E., sumele de 850 RON şi 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.S. suma de 850 RON şi suma de 500 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 900 euro cu titlu de daune morale, T.M.S., sumele de 2.100 RON şi suma de 170 euro cu titlu de dauna materiale şi suma de 1.000 RON cu titlu de daune morale, N.A.D. suma de 1.000 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, N.A.A. suma de 1.000 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, T.C.D., sumele de 1.075 RON şi 170 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 euro cu titlu daune morale.
Instanţa de fond a avut în vedere faptul că potrivit art. 998 C. civ. „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara” iar potrivit art. 999 C. civ., „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa dar şi de acela cea a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa”. Texte legale de mai sus instituie principiul răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu al cărei conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat şi presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unei fapte ilicite; existenţa unui prejudiciu; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, condiţii ce se regăsesc întrunite cumulativ în cauză.
Fapta ilicită a inculpaţilor constă în săvârşirea infracţiunilor analizate în dauna părţilor civile. Acestea au condus la producerea unui prejudiciu material constând în achitarea unor sume de bani pentru plata unui comision (1.075 RON în unele cazuri nefiind achitat în întregime) în vederea obţinerii unui loc de muncă, comision care nu era justificat, întrucât în realitate societăţile administrate de inculpaţi încă de la început nu au avut intenţia de a asigura părţilor vătămate un loc de muncă potrivit clauzelor contractule, achitarea unor sume de bani pentru transport şi alte sume de bani pentru alimente şi cazare în străinătate achitate de părţile civile pentru a putea supravieţui. Caracteristica răspunderii civile este de a restabili, pe cât de exact posibil, echilibrul distrus prin daună şi de a repune pe cel vătămat în situaţia în care s-ar fi găsit dacă actul care a produs dauna n-ar fi avut loc, astfel încât repararea daunei să fie pe cât se poate de egală cu integralitatea prejudiciului, fără să-l poată depăşi.
În stabilirea acestor sume, instanţa s-a raportat la conţinutul cererii de constituire parte civilă, la sumele prevăzute în contractele de mediere ca reprezentând contravaloarea comisionului, la contravaloarea sumelor plătite pentru transport care rezultă în unele cazuri din înscrisuri depuse de părţile civile, respectiv bilete de autocar, dar şi din susţinerile acestora care se coroborează între ele şi care arată că au plătit suma de 150 euro transportul. Astfel că, pentru transport, cazare şi alte cheltuieli legate de alimentaţie, instanţa a calculat, pe baza susţinerilor părţilor civile, o sumă medie de 500 euro, în situaţiile în care părţile civile au solicitat o sumă mai mică, s-a acordat o sumă sub această limită.
Prejudiciul moral, parte din prejudiciul total, constă în consecinţa negativă şi directă a unei fapte culpabile şi care aduce atingere valorilor nepatrimoniale ale persoanei vătămate. Existenţa acestuia, în cazul celor 41 de părţi civile, este incontestabilă în condiţiile în care prin fapta inculpaţilor au fost încălcate drepturi fundamentale ale acestora precum libertatea de voinţă şi acţiune. Părţile civile au fost supuse prin fapta inculpaţilor la un disconfort fizic şi psihic, datorat faptului că promisiunile legate de găsirea unui loc de muncă s-au dovedit a fi mincinoase, dar şi datorat faptului că, ajunşi într-o ţară străină, fără a cunoaşte limba, regulile de viaţă, au fost abandonaţi în mâinile unor persoane necunoscute care, profitând de acest handicap, în final au ajuns să-i exploateze prin muncă. Pe de altă parte, împrejurările şi locul unde au fost cazate victimele, faptul că erau transportate în diverse localităţi pe întuneric sau încercând să se ascundă de autorităţi, faptul că au fost nevoite să doarmă în câmp şi să mănânce la cantine ale săracilor sau alţii să lucreze pe sume modice sau fără a fi plătiţi pentru a-şi procura bani pentru întoarcerea în ţară, constituie elemente care demonstrează încălcarea regulilor elementare de sănătate şi demnitate a persoanei şi se încadrează în conţinutul noţiunii de prejudiciu moral. Instanţa a stabilit, raportat la cererile părţilor civile, la numărul de zile, la faptul de a lucra efectiv sau nu, la gradul de afectare libertăţii persoanei, la faptul că părţile civile însele au apreciat diferit contravaloarea acestui prejudiciu, în situaţii identice, că suma de 1.000 euro pentru fiecare parte civilă reprezintă un echivalent bănesc rezonabil pentru dezdăunarea victimelor.
În temeiul art. 1003 C. civ. privitor la regulile solidarităţii, instanţa de fond a obligat inculpaţii în solidar cu părţile responsabile civilmente, în modalitatea care rezultă din dispozitivul hotărârii.
Prin încheierea din 14 februarie 2012 s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor şi părţilor responsabile civilmente.
Faţă de faptul că prin hotărâre s-a dispus condamnarea inculpaţilor şi obligarea acestora, alături de părţile responsabile civilmente, la plata de despăgubiri civile, s-a impus menţine măsurii sechestrului asigurător.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpaţii S.V., B.D. şi B.I.V., respectiv părţile civile P.C.N. şi B.V.
În motivarea apelurilor formulate de către inculpaţi prin avocat S.A., în principal s-a solicitat desfiinţarea sentinţei penale apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiş ca urmare a faptului că instanţa de fond nu a citat partea responsabilă civilmente SC A. SRL, deşi în dosarul de urmărire penală această parte a fost introdusă în cauză, de asemenea nu a fost citată partea civilă F.E., care deşi a formulat plângere penală şi a fost consemnat ca parte vătămată în dosarul de urmărire penală, instanţa de fond nu l-a citat la nici un termen de judecată. În subsidiar s-a solicitat desfiinţarea hotărârii penale apelate şi achitarea inculpaţilor în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât în mod eronat s-a reţinut de către instanţa de fond că societăţile inculpaţilor şi-au desfăşurat activitatea fără acreditarea Ministerului Muncii şi a Protecţiei Sociale, societăţile de mediere având obligaţia de a se înregistra doar la I.T.M., ceea ce societăţile inculpaţilor au respectat, obiectul de activitate fiind selecţia şi plasarea forţei de muncă. S-a mai arătat că, contractele de mediere au valoare juridică întrucât ele au fost întocmite după normele metodologice de aplicare a Legii nr. 156/2000, iar mai mult decât atât, SC A.G. SRL a avut şi un protocol de colaborare cu A.J.O.F.M. Braşov, iar depunerea unor copii de pe anumite documente este obligatorie conform legii. S-a mai menţionat că interpretarea probelor de către instanţa de fond s-a făcut greşit în sensul că persoanele recrutate de inculpata S.V. erau preluate de inculpatul B.D. pentru a fi exploatate prin muncă, prin reţinerea salariilor, dar aşa cum se poate observa şi din probele dosarului părţile vătămate nu au muncit nici o zi, iar cei care au muncit au lucrat cu alţi angajatori deşi aveau contracte de muncă cu societăţile inculpaţilor. Hotărârea a mai fost criticată şi prin prisma faptului că instanţa reţine un număr de persoane foarte mare ca fiind victime, iar aceste persoane au beneficiat de mediere şi ulterior au fost angajate în străinătate. S-a invocat ca fiind o greşeală gravă a instanţei de fond că a reţinut faptul că firmele din străinătate nu au avut ca obiect activitatea de plasare a forţei de muncă, în condiţiile în care acest lucru nu are relevanţă în cauză. S-a mai subliniat că părţile civile au recunoscut că au primit de la firmele de mediere factură şi chitanţă pentru sumele achitate, deşi instanţa reţine contrariul în sentinţa apelată. A fost criticată şi susţinerea instanţei de fond că SC A. SRL nu avea ca obiect de activitate domeniul agricol, dar aşa cum se atestă în statutul societăţii, această societate se ocupa de exploatări agricole şi zootehnice. Inculpaţii au invocat principiul in dubio pro reo, declaraţiile părţilor civile nu se coroborează cu celelalte probe de la dosar, iar în ceea ce priveşte latura civilă instanţa a dispus eronat obligarea la plata unor sume mai mari faţă de cele achitate de către părţile civile. În opinia inculpaţilor, faptele descrise în rechizitoriu prin natura lor sunt fapte civile, fiind criticată şi măsura sechestrului asigurător dispusă în cauză întrucât textul de lege prevede imperativ identificarea şi evaluarea bunului ce urmează a fi sechestrat.
În motivarea apelurilor formulate de către inculpaţi prin avocat K.F., s-a solicitat, de asemenea, achitarea inculpaţilor în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, invocând de asemenea principiul in dubio pro reo, că societăţile inculpaţilor erau avizate şi aveau toate aprobările necesare activităţii lor, respectându-se dispoziţiile Legii nr. 156/2000, aceste societăţi erau controlate şi monitorizate permanent de către organele de control teritoriale prevăzute de lege cu respectarea, normelor legale speciale, cu fiscalizarea încasărilor în mod transparent, forţa de muncă fiind selectată şi plasată cu respectarea normelor legale, a regulilor specifice obiectului de activitate. În ceea ce priveşte perceperea taxelor şi comisioanelor, acest lucru s-a efectuat în condiţii de legalitate, prin emiterea de chitanţe, înregistrarea în contabilitate, achitarea taxelor şi impozitelor. Cu privire la condiţiile de muncă şi cazare ale părţilor vătămate s-a arătat că probele din dosarul cauzei atestă condiţiile decente în care locuiau românii veniţi în Spania sau Cehia la muncă, având în vedere specificul muncii prestate. S-a arătat că cei 41 de muncitori nemulţumiţi, plasaţi în străinătate la muncă prin intermediul acestor societăţi, nu reprezintă un segment important de plasare a forţei de muncă fiind nereprezentativ în comparaţie cu cei 1049 muncitori ajutaţi de-a lungul anilor de aceste societăţi şi care au rămas mulţumiţi atât de medierea acestor firme, cât şi de condiţiile de muncă oferite. Mai mult decât atât, unele persoane nu aveau calificarea necesară pe care o declarau iniţial în ţară, astfel că au fost respinşi la probele de muncă, motiv pentru care agentul de muncă era nevoit să le găsească alţi angajatori şi alte locuri de muncă. Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 s-a arătat că din ansamblul probelor administrate în cauză nu rezultă existenţa unei structuri organizate care să acţioneze coordonat, după reguli bine stabilite, iniţiată sau constituită de inculpaţi, ori la care aceştia să fi aderat sau pe care să o fi sprijinit şi în cadrul căreia fiecare inculpat să aibă un rol prestabilit. Cu privire la traficul de persoane s-a arătat că aceste fapte nu există, părţile vătămate fiind tot timpul libere, lipsind constrângerea fizică sau mentală a acestora şi nu se poate vorbi de vreo exploatare a acestora sub forma abuzului de autoritate sau prin muncă. De asemenea, în final s-a solicitat atât achitarea inculpaţilor în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. având în vedere că nu s-a dovedit existenţa faptelor, invocându-se prezumţia de nevinovăţie şi de asemenea, respingerea pretenţiilor civile solicitate de părţile vătămate.
Părţile civile P.C.N. şi B.V. nu şi-au motivat apelurile în cauză, iar partea civilă prezentă în ziua judecăţii, respectiv P.C.N. a arătat că doreşte recuperarea prejudiciului, fiind mulţumit de cuantumul daunelor acordate de prima instanţă.
Prin decizia penală nr. 41/A din data de 26 octombrie 2013 a Curţii de apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii S.V., B.D. şi B.I.V. şi de părţile civile P.C.N. şi B.V. împotriva sentinţei penale nr. 401 din data de 26 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Timiş.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpaţii au fost obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că instanţa de fond a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecăţii pe baza întregului material probator existent în cauză, respectiv aceea că în cursul anului 2010, inculpaţii S.V., B.D. (fratele acesteia), B.I.V. au hotărât să înfiinţeze societăţi comerciale pentru a atrage persoane interesate în ocuparea unor locuri de muncă în străinătate, iar sub faţada unor firme înregistrate legal la I.T.M. şi întocmirea unor contracte de muncă şi mediere să atragă aceste persoane interesate de locuri de muncă în străinătate, inducând în eroare părţile vătămate şi în acest fel să beneficieze de venituri financiare considerabile. În acest sens au fost înfiinţate firmele SC P.J. SRL înregistrată la I.T.M. Timiş, sediul firmei fiind în Timişoara, coordonată de inculpatul B.I.V., având un punct de lucru şi în municipiul Braşov, având drept coordonator pe inculpata S.V., iar inculpatul B.D. avea rolul de a prelua persoanele recrutate şi de a-i exploata prin muncă, prin reţinerea salariilor.
Având în vedere că inculpaţii au făcut anunţuri publicitare pentru oferte de muncă în Spania, Cehia, Germania, Italia, atât prin ziarul „P.” cât şi prin mass-media, firma a fost asaltată de solicitările persoanelor care doreau să muncească în străinătate, victimele acceptând ofertele inculpaţilor care au prezentat condiţii decente de muncă, salariul oferit de angajatorii străini dar şi de semnarea unor contracte de muncă şi de mediere.
În realitate, victimele, după ce li s-a încasat un comision de 250 euro, au fost îndrumate să achite biletul de transport la firma SC S.T. SRL, care i-a transportat până în localităţile X1, X2 şi X3, iar în momentul sosirii au fost aşteptaţi de inculpatul B.D. şi de un cetăţean de etnie rromă, cunoscut sub numele de „M.”, care i-a condus într-un imobil dezafectat, fără grup sanitar, fără electricitate, canalizare, nu se aflau paturi ci doar saltele folosite de 15-20 persoane care dormeau în aceeaşi încăpere, iar cei doi nu le-au putut oferi locuri de muncă, numai câteva ore de muncă la negru, la cules de usturoi.
Văzând acest aspect, două persoane, respectiv F.G.A. şi C.M.D., s-au prezentat la Ambasada României la Madrid, unde au semnalat cele întâmplate, fapt confirmat de adresa Ministerului de Interne, Biroul Ataşatului cu Afaceri Interne, Ambasada României la Madrid.
Cu toate că firma SC P.J. SRL, reprezentată de inculpaţi, a ales în calitate de firme angajatoare străine firmele SC C.M.C.H. SA şi SC A. SRL din Spania, însă aceste firme nu au putut asigura locuri de muncă pentru părţile vătămate din prezentul dosar, contractele de muncă semnate în România neavând nici o valoare în Spania.
O parte din părţile vătămate revenite în ţară prin surse proprii, au solicitat explicaţii inculpaţilor, iar aceştia au promis locuri de muncă sigure în Cehia în agricultură sau la montare de piese la firma P. (părţile vătămate S.G., P.G., N.A.A., N.A.D.) faţă de care inculpaţii au adoptat aceeaşi metodă de inducere în eroare, respectiv încheierea unor contracte de muncă şi mediere fără valoare, aceste persoane ajungând în Cehia, Praga, au fost cazaţi într-un imobil dezafectat în aşteptarea unei posibile munci în agricultură.
S-a constatat că din actele şi lucrările dosarului inculpaţii S.V. şi B.I.V. şi-au desfăşurat activitatea de recrutare a forţei de muncă şi cu alte firme pe care le-au înfiinţat în Braşov şi Timişoara, respectiv SC A.G. SRL şi SC T.J. SRL, aceste societăţi intrând în faliment prin suspendarea activităţii, situaţie ce le asigura un avantaj major în justificarea nerestituirii comisioanelor victimelor exploatare.
Din coroborarea probelor dosarului s-a reţinut că inculpaţii S.V., B.I.V., B.D., prin activităţile pe care le efectuau, au urmărit să mascheze activitatea infracţională de recrutare, racolare şi exploatare a părţilor vătămate, pe care sub promisiunea asigurării unor locuri de muncă reale şi prin simularea încheierii unor contracte de muncă şi de mediere false, îi exploatau prin muncă folosind în acest sens înşelăciunea şi abuzul de autoritate.
Prin verificările efectuate de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională s-a constatat că ofertele celor trei firme prezentate mai sus, în Germania la circul Z., locuri de muncă în Slovacia şi Cehia prin intermediul SC W.S. SRO şi SC P.A. SRL, nu erau reale.
Astfel, din conţinutul plângerilor formulate de cele 41 părţi civile, a probelor cu înscrisuri, a rezultat în mod clar că nu exista un contract valid între angajator sau o agenţie din Spania cu societăţile inculpaţilor din România, iar victimele nu erau angajate la societăţi într-o modalitate legală, aşa-zisul reprezentant al firmei spaniole angajatoare, B.D., le-a promis că va obţine dreptul de muncă, victimele fiind plimbate dintr-o localitate în alta pentru a nu fi identificate de autorităţi, iar în multe situaţii autorităţile spaniole nu emiteau documentul care atesta dreptul de muncă, invocându-se tocmai condiţiile de cazare insalubre.
Din probele dosarului a rezultat că din cele 41 părţi vătămate care au formulat plângeri, doar 3 sau 4 au reuşit să lucreze efectiv în Cehia, dar nu în condiţiile stipulate în acel contract, ci majoritatea au încheiat contracte cu alte firme de mediere.
A mai rezultat din analiza probelor că în momentul întoarcerii în ţară al părţilor civile, au primit notificări din partea firmelor de mediere ale inculpaţilor, prin care erau atenţionaţi că au încălcat clauzele contractului şi în consecinţă nu le poate fi restituit comisionul.
În ceea ce priveşte existenţa infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., s-a putut reţine în sarcina inculpatei S.V. în calitate de asociat şi administrator al SC A.G. SRL, SC T.J. SRL şi SC P.J. SRL, care împreună cu inculpatul B.I.V. în calitate de asociat la SC T.J. SRL şi SC P.J. SRL, respectiv inculpatul B.D., fratele inculpatei S.V., care se afla în Spania, au constituit o asociere în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane, înfiinţarea societăţilor având drept scop obţinerea de venituri prin racolarea, transportarea, cazarea victimelor în străinătate în scopul exploatării, cu toate că inculpaţii au cunoscut că nu există posibilitatea obţinerii unor locuri de muncă, iar persoanele care îi aşteptau pe victime erau de fapt nişte cetăţeni de etnie rromă şi nicidecum reprezentanţii unor societăţi angajatoare.
În speţa de faţă subzistă infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în ceea ce-i priveşte pe cei trei inculpaţi, respectiv infracţiunea de trafic de persoane, infracţiunea consumându-se prin racolarea celor 41 de persoane în modalitatea promisiunii oferirii unui loc de muncă bine plătit în Spania şi Cehia, în acest sens încheindu-se contracte de mediere şi contracte de muncă, care însă nu aveau nici o valoare pe teritoriul ţării de destinaţie, le-au fost prezentate condiţii avantajoase, în realitate însă victimele erau induse în eroare, oferindu-se informaţii mincinoase cu privire la condiţiile de muncă, cazare şi hrană, victimele fiind nevoite să locuiască în condiţii inumane, fără a fi plătite.
Inculpatul B.D. avea rolul de a întâmpina pe victimele sosite în Spania şi de a-i transporta, caza, respectiv de a contribui la activitatea de inducere în eroare a victimelor, întrucât acesta nu putea să conducă victimele la presupusele locuri de muncă bine plătite de către angajatorul spaniol.
În apărarea lor, inculpaţii au arătat că numărul persoanelor nemulţumite de serviciile oferite de societăţile comerciale plasatoare de forţă de muncă, patronate de aceştia, respectiv un număr de 41 de persoane, este foarte mic în raport cu un număr de peste 1.000 de persoane plasate în diferite ţări europene şi care au fost mulţumite de serviciile oferite, însă această apărare nu poate constitui un motiv de înlăturare a răspunderii penale a celor trei inculpaţi.
Apărarea principală a inculpaţilor se bazează însă pe inexistenţa faptelor, apărare care nu poate subzista în condiţiile în care numeroasele părţi vătămate au declarat în aceeaşi manieră, declaraţiile acestora coroborându-se şi cu celelalte probe de la dosar, solicitarea de achitare a inculpaţilor în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. nefiind fondată.
Faptul că firmele în cauză, respectiv SC A.G. SRL, SC T.J. SRL şi SC P.J. SRL, au fost înregistrate la I.T.M., că au solicitat victimelor o serie de documente conform legislaţiei, nu sunt apărări care să înlăture infracţiunile săvârşite de către cei trei inculpaţi, întrucât este de esenţa infracţiunii de trafic de persoane săvârşite în varianta înşelăciunii ca inculpaţii să asigure aparenţa de legalitate tocmai prin desfăşurarea activităţii de racolare cu ajutorul încheierii unor contracte de mediere, respectiv de muncă, de a solicita victimelor o serie de documente şi de a prezenta într-o variantă cât mai credibilă existenţa unor locuri de muncă bine plătite în diferite ţări europene, ca de exemplu Spania, Cehia, fără ca aceste contracte să aibă o valoare în aceste ţări, întrucât practic locurile de muncă promise nu existau.
S-a reţinut că inculpaţii au criticat faptul că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că firmele din străinătate trebuiau să aibă obiect de activitate plasarea forţei de muncă; această observaţie este corectă întrucât firmele din străinătate nu trebuiau să aibă neapărat ca obiect de activitate plasarea de forţe de muncă, puteau fi societăţi angajatoare, însă problema de esenţă a fost aceea că locurile de muncă oferite de către inculpaţi nu existau.
De asemenea s-a reţinut că inculpaţii au insistat pe aspecte irelevante în apărarea lor, cum ar fi obiectul de activitate a firmei SC A. SRL, că nu s-ar fi consemnat în mod corect obiectul de activitate al acesteia, însă aşa cum s-a subliniat şi mai sus, problema centrală a fost aceea că nu s-au oferit locurile de muncă şi condiţiile de cazare promise victimelor în România.
S-a pus accent şi pe aspectul că organele teritoriale ale unor autorităţi de stat ar fi efectuat controale periodice la acele societăţi şi că ar fi găsit activitatea acestora în regulă, însă nici acest aspect nu are relevanţă întrucât anumite organe ale statului verifică alte aspecte cum ar fi modalitatea de încasare, aspectele fiscale, care nu au legătură directă cu activitatea infracţională a inculpaţilor.
Cu privire la existenţa infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 s-a reţinut că inculpaţii au criticat faptul că această grupare nu era constituită după reguli bine stabilite, iar inculpaţii nu au avut un rol prestabilit, însă este de observat că astfel de trăsături ale unui grup infracţional putea să aibă doar un grup infracţional organizat, constituit conform art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi nu a unui grup infracţional în accepţiunea art. 8 din Legea nr. 39/2003, unde nu trebuie îndeplinite aceste cerinţe.
Cu privire la traficul de persoane s-a reţinut că inculpaţii au făcut afirmaţia că victimele în permanenţă erau libere, nefiind constrânse fizic sau moral, însă acuzaţia privind traficul de persoane nu s-a referit la această formă a infracţiunii, ci la forma săvârşită prin înşelarea victimelor.
S-a constatat că prezumţia de nevinovăţie a fost răsturnată, iar principiul in dubio pro reo nu poate fi aplicat, întrucât din probele dosarului s-a conturat într-o manieră convingătoare că cele două infracţiuni reţinute în sarcina celor trei inculpaţi, respectiv cea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi cea prevăzută de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, subzistă, elementele constitutive ale acestora fiind întrunite atât sub aspectul laturii obiective cât şi a celei subiective, astfel că, condamnarea acestora a survenit într-o manieră temeinică şi legală.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, s-a reţinut că prin hotărârea instanţei de fond s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social al infracţiunilor, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, numărul mare de victime, comportamentul procesual al inculpaţilor care nu au recunoscut săvârşirea faptei şi care au inoculat organelor judiciare faptul că au efectuat o activitate profesională perfect legală, dar şi contribuţia, participarea fiecărui inculpat în parte la întreaga activitate infracţională, persoana inculpaţilor S.V. şi B.D. neavând antecedente penale, inculpatul B.I.V. având o condamnare pentru o infracţiune din culpă, iar în raport cu aceste elemente pedepsele rezultante de 6 ani şi 5 luni închisoare pentru inculpaţii S.V. şi B.D., respectiv 5 ani şi 5 luni închisoare pentru inculpatul B.I.V., sunt de natură să conducă la reeducarea acestora.
De asemenea s-a constatat că în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, părţile vătămate au solicitat contravaloarea comisionului achitat în baza contractului de mediere, costul transportului achitat de ei, cheltuielile efectuate în străinătate pentru alimente şi cazare, beneficiul nerealizat, respectiv daune morale reprezentând suferinţele fizice şi psihice ca urmare a exploatării de către inculpaţi, iar în funcţie de dovezile depuse de fiecare parte civilă, instanţa a acordat în mod corect fiecăruia dintre persoanele vătămate care s-au constituit părţi civile în cauză sumele reprezentând daunele materiale şi morale întrucât în speţa de faţă sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, iar despăgubirea părţilor civile s-a făcut cu respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului.
În ceea ce priveşte prejudiciul moral, s-a menţionat că acesta constă în atingerea valorilor nepatrimoniale ale părţilor vătămate, celor 41 de părţi civile li s-a produs un disconfort atât pe plan fizic cât şi pe plan psihic, ei au ajuns într-o ţară străină fără a cunoaşte bine limba, regulile de viaţă, au fost abandonaţi în mâinile unor persoane necunoscute, au fost cazate, transportate în diverse locuri insalubre, au muncit pe sume modice, astfel că desdăunarea acestora s-a impus în mod evident.
S-a mai reţinut că inculpaţii au criticat problematica sechestrului asigurător în sensul că bunurile inculpaţilor nu au fost identificate şi evaluate în prealabil, însă această critică nu este fondată întrucât problema identificării şi a evaluării bunurilor este o chestiune care ţine de punerea în executare a acestei măsuri şi nu este atributul instanţei de judecată să identifice şi să evalueze aceste bunuri susceptibile de a fi sechestrate, persoanele nemulţumite împotriva luării măsurii având la îndemână mijloace procedurale concrete pentru corectarea unor eventuale nereguli.
O ultimă problemă tratată de către instanţa de apel şi cea pe care inculpaţii au pus accentul, a fost cea a solicitării referitoare la trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond întrucât nu s-ar fi efectuat judecata în faţa primei instanţe cu îndeplinirea procedurii de citare a tuturor părţilor, invocându-se de fapt o lipsă de procedură cu partea civilă F.E. şi partea responsabilă civilmente SC A. SRL din Spania.
În opinia instanţei de apel, s-a apreciat că nu există situaţia de casare cu trimitere spre rejudecare prevăzută de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., judecata realizându-se cu procedura legal îndeplinită, întrucât instanţa de fond în mod corect nu a introdus în cauză SC A. SRL din Spania, deoarece acest lucru nu s-a impus raportat la situaţia de fapt şi de drept existentă în cauză, de altfel instanţa de fond a pus în discuţie cererea de introducere a acestei societăţi în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, însă aceasta în mod judicios a apreciat că nu se impune acest lucru.
Cu privire la necitarea unei victime în calitate de parte civilă, respectiv a numitului F.E., se observă că într-adevăr în cuprinsul expozitivului rechizitoriului întocmit se face o referire la o declaraţie a acestei persoane, însă ea nu este calificată în citativul rechizitoriului ca fiind o parte civilă şi, de asemenea, ea nu a fost citată de către instanţa de fond, nerezultând o asemenea obligaţie sau necesitate.
Conform dispoziţiilor art. 317 C. proc. pen. judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare al instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal şi la fapta şi la persoana la care se referă extinderea, iar din cuprinsul acestor dispoziţii legale se desprinde ideea că instanţa este obligată să citeze acele persoane care au o calitate în rechizitoriul întocmit şi care reprezintă actul de sesizare al instanţei, neexistând posibilitatea extinderii sferei acţiunii penale în modalitatea solicitată de inculpaţi.
Apelul părţilor civile P.C.N. şi B.V. este nefondat, întrucât primul şi-a motivat nemulţumirea pe maniera de recuperare a prejudiciului, ceea ce nu mai este atributul prezentei instanţe de judecată, iar cel de-al doilea apelant nu şi-a motivat apelul, astfel că nemulţumirile sale nu sunt cunoscute, iar analizând în ansamblu modul de despăgubire al acestuia, instanţa îl găseşte ca fiind în concordanţă cu probele dosarului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpaţii S.V., B.I.V. şi B.D. şi părţile civile P.C.N. şi B.V.
Inculpaţii S.V., B.I.V. şi B.D., cu ocazia susţinerilor orale, în esenţă au solicitat, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond în vederea administrării tuturor probelor, respectiv audierea părţii civile F.E., a părţilor vătămate B.M.A., B.M., C.I.G., D.S., F.L.B., F.R., F.A., N.A.D., N.V., T.M. şi T.C.D. şi a martorilor acuzării, respectiv I.E., T.L., S.G.F. şi B.E.A. după ce, în prealabil sunt citaţi, introducerea în cauză a părţii responsabile civilmente SC A. SRL, efectuarea unei expertize financiar-contabile, iar în subsidiar, a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., fapta nu există.
Au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14, pct. 18, pct. 19 şi pct. 21 C. proc. pen.
O altă critică adusă hotărârii atacate vizează faptul că motivarea acesteia este aproape identică cu hotărârea instanţei de fond, iar instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la nulităţile de procedură invocate.
Un alt motiv de casare a arătat că îl vizează încălcarea dreptului la un proces echitabil întrucât, pentru a se reţine infracţiunea de trafic de persoane, trebuie să se facă raportare la cei 300 de martori a căror audiere, deşi s-a solicitat, instanţa a respins această solicitare, toată acuzarea bazându-se pe declaraţiile părţilor civile.
În plus, prin motivele de recurs formulate în scris au invocat şi cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 şi pct. 17 C. proc. pen.
Cu privire la pct. 17 al art. 3859 C. proc. pen., faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică s-a arătat doar că faptele pentru care au fost incriminaţi inculpaţii nu sunt fapte de natură penală, ci cel mult contravenţională fără a formula o cerere expresă de schimbare a încadrării juridice.
Referitor la pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen. s-a solicitat reindividualizarea cuantumului pedepselor aplicate, în sensul reducerii acestora având în vedere că inculpaţii sunt infractori primari, au loc de muncă, nu au antecedente penale iar ca modalitate de executare, suspendarea condiţionată prevăzută de art. 81 C. pen.
Recurentele părţi civile P.C.N. şi B.V. au criticat hotărârea atacată sub aspectul cuantumului despăgubirilor.
Examinând recursurile declarate de inculpaţii S.V., B.I.V. şi B.D. şi părţile civile P.C.N. şi B.V. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată următoarele:
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală la data de 21 februarie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. (1969), care este legea procesual penală aplicabilă recursului de faţă şi, prin urmare, nu există dispoziţii tranzitorii cu privire la aplicarea legii penale anterioare.
În aceste condiţii, motivele de recurs invocate în apărare, cu privire la trimiterea cauzei spre rejudecare, nu se regăsesc în dispoziţiile art. 38515 lit. c) pct. 3-pct. 5, şi pct. 6 teza a II-a C. proc. pen. anterior şi nici în dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen. anterior.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului de casare prevăzut de pct. 172 alin. (1) art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Aşa fiind, se constată că, printre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013, a fost şi cel reglementate anterior de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., „când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare”, situaţie în care criticile susţinute de inculpaţii S.V., B.I.V. şi B.D., care se subsumau acestor prevederi legale, nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, recursul limitându-se, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, la motivele de casare expres prevăzute de lege, între care nu se mai regăseşte eroarea gravă de fapt.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. era unul dintre cele care permiteau, în mod excepţional, examinarea situaţiei de fapt de către instanţa de recurs; această verificare nu mai este permisă de legea procesual penală aplicabilă recursului de faţă (C. proc. pen. 1969), cât timp art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. reglementează doar motive de casare ce vizează chestiuni de drept ale hotărârilor recurate. Astfel fiind, criticile recurenţilor inculpaţi privind greşita condamnare şi cererea de achitare în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. (1969) excede cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. (în redactarea conformă Legii nr. 2/2013), întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei.
Totodată, în realizarea aceluiaşi scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Or, în cauză, inculpaţi au solicitat reducerea pedepselor şi schimbarea modalităţii de executare, situaţie exclusă însă din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, deoarece potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013), casarea ar putea interveni numai dacă „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege” (ceea ce, evident, nu este cazul).
Referitor la greşita încadrare juridică a faptei săvârşite constituia, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., în prezent abrogat. Aşa fiind, încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpaţi, astfel cum au fost reţinute de instanţele care s-au pronunţat în etapele de-judecată anterioare (fond/apel), nu mai poate fi examinată în recurs, câtă vreme cazul de casare care permitea aceasta a fost abrogat.
Mai mult, încadrarea juridică a faptei săvârşite nu poate fi examinată nici sub incidenţa cazului de casare prevăzut de pct. 172 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., deoarece ceea ce nu se poate obţine direct (după cum s-a arătat deja mai sus) nu poate fi obţinut nici indirect, prin „deturnarea” de la finalitatea sa reală a acestui din urmă caz de casare (pct. 172).
Cu privire la criticile inculpaţilor circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, pct. 19 şi pct. 21 C. proc. pen. se constată că au fost abrogate de Legea nr. 2/2013 astfel că nu vor mai fi examinate de către instanţa de recurs.
În consecinţă, obiectiunile formulate în recursul de faţă subsumate cazurilor de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. pct. 9, pct. 14, pct. 17, pct. 18, pct. 19 şi pct. 21 se apreciază a fi neîntemeiate.
Referitor la recursul declarat de părţile civile P.C.N. şi B.V. se constată că motivele de recurs invocate de acestea nu se încadrează în dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen.
Cererea formulată de recurenţii inculpaţi S.V., B.I.V. şi B.D. privind aplicarea legii penale mai favorabile este însă întemeiată deoarece urmare a intrării în vigoare, la 1 februarie 2014, a C. pen. şi C. proc. pen., instanţa este datoare, chiar şi din oficiu, să verifice dacă în cauză sunt aplicabile prevederile art. 5 C. pen., potrivit cu care „în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecare definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.
Din această perspectivă se constată că, prin art. 126 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009, privind C. pen., art. 8 din Legea nr. 39/2003 a fost abrogat, iar potrivit art. 4 C. pen. în vigoare, legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute ca infracţiuni de legea nouă.
După cum se poate observa, inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. (anterior), motiv pentru care, în temeiul art. 4 C. pen. raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen. şi la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. inculpaţii S.V., B.I.V. şi B.D. vor fi achitaţi pentru această infracţiune.
Referitor la săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. constând în racolarea celor 41 de persoane în modalitatea promisiunii oferirii unui loc de muncă bine plătit în Spania şi Cehia, în acest sens încheindu-se contracte de mediere şi contracte de muncă, care însă nu aveau nici o valoare pe teritoriul ţării de destinaţie, le-au fost prezentate condiţii avantajoase, în realitate însă victimele erau induse în eroare, oferindu-se informaţii mincinoase cu privire la condiţiile de muncă, cazare şi hrană, victimele fiind nevoite să locuiască în condiţii inumane, fără a fi plătite se observă că în condiţiile noii reglementări, limitele de pedeapsă sunt pentru alin. (1) de la 2 la 7 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, iar pentru alin. (2) de la 5 la 12 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, iar în reglementarea anterioară erau de la 3 ani la 15 ani închisoare şi, respectiv, 10-20 ani închisoare.
Dar, având în vedere că în cadrul recursurilor guvernate de dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 în aplicarea legii mai favorabile, instanţa de recurs nu realizează o nouă individualizare a sancţiunii, iar în prezenta cauză nu se impune reducerea proporţională a sancţiunii stabilite în raport cu limitele prevăzute de legea penală nouă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va menţine pedepsele de câte 6 ani închisoare aplicate inculpaţilor S.V. şi B.D. şi pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului B.I.V. întrucât pedepsele aplicate se încadrează în noile limite de pedepasă.
Aşa fiind, Înalta Curte, va admite recursurile declarate de inculpaţii S.V., B.I.V. şi B.D. împotriva deciziei penale nr. 41/A din 21 februarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, va casa, în parte, decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 401 din 26 octombrie 2012 a Tribunalului Timiş şi, rejudecând:
I. Referitor la inculpata S.V.:
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 5 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. în pedepsele componente şi sporul de 5 luni închisoare.
Va face aplicarea art. 4 C. pen. şi în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi va achita pe inculpata S.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen.
Va menţine pedeapsa aplicată inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Va face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
II. Referitor la inculpatul B.D.:
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 5 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. în pedepsele componente şi sporul de 5 luni închisoare.
Va face aplicarea art. 4 C. pen. şi în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi va achita pe inculpatul B.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen.
Va menţine pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Va face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
III. Referitor la inculpatul B.I.V.:
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 5 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. în pedepsele componente şi sporul de 5 luni închisoare.
Va face aplicarea art. 4 C. pen. şi în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. achită pe inculpatul B.I.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen.
Va menţine pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 6 4 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Va face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen. va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor S.V. şi B.I.V. durata reţinerii de 24 de ore.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Va respinge ca nefondate recursurile declarate de părţile civile P.C.N. şi B.V. împotriva aceleiaşi decizii.
Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi în sumă de câte 75 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Va obliga recurentele părţi civile la plata sumei de câte 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de inculpaţii S.V., B.I.V. şi B.D. împotriva deciziei penale nr. 41/A din 21 februarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Casează, în parte, decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 401 din 26 octombrie 2012 a Tribunalului Timiş şi, rejudecând:
I. Referitor la inculpata S.V.:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 5 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. în pedepsele componente şi sporul de 5 luni închisoare.
Face aplicarea art. 4 C. pen. şi în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. achită pe inculpata S.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen.
Menţine pedeapsa aplicată inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
II. Referitor la inculpatul B.D.:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 5 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. în pedepsele componente şi sporul de 5 luni închisoare.
Face aplicarea art. 4 C. pen. şi în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. achită pe inculpatul B.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen.
Menţine pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
III. Referitor la inculpatul B.I.V.:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 5 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. în pedepsele componente şi sporul de 5 luni închisoare.
Face aplicarea art. 4 C. pen. şi în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. achită pe inculpatul B.I.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen.
Menţine pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen. deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor S.V. şi B.I.V. durata reţinerii de 24 de ore.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de părţile civile P.C.N. şi B.V. împotriva aceleiaşi decizii.
Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi în sumă de câte 75 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentele părţi civile la plata sumei de câte 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 134/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 135/2014. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
