ICCJ. Decizia nr. 143/2014. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 143/2014
Dosar nr. 4156/2/2013
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 337/F din 6 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost recunoscută Sentinţa penală nr. 530/2005 pronunţată de Audienţa Provincială Valencia - Secţia 3, la data de 19 septembrie 2005, definitivă la data de 19 septembrie 2005, privind pe condamnatul L.C.
A dispus transferarea persoanei condamnate L.C. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 16 ani şi 2 zile închisoare.
A interzis condamnatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - e) C. pen. pe durata executării pedepsei.
A dedus din pedeapsa aplicată prevenţia de la data de 13 aprilie 2003 la 16 aprilie 2003, de la 17 aprilie 2003 la 28 iunie 2004, de la 7 iulie 2004 la 5 aprilie 2006 şi perioada executată de la 6 aprilie 2006 la zi.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 320 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că prin Sentinţa penală 530/2005 pronunţată de Audienţa Provincială Valencia - Secţia 3, la data de 19 septembrie 2005, definitivă la data de 19 septembrie 2005, s-a dispus condamnarea cetăţeanului român L.C. la pedeapsa de 12 ani 6 luni şi 1 zi închisoare şi pedeapsa decăderii absolute pe durata condamnării pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art 138 C. pen. spaniol şi la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni şi 1 zi închisoare şi decăderea specială din executarea dreptului la sufragiu pasiv pe durata condamnării pentru săvârşirea infracţiunii de furt cu violenţă, prevăzută de art 242.1 C. pen. spaniol, cu agravanta abuzului de superioritate.
Conform fişei de lichidare emise de Audienţa Provincială Valencia - Secţia 3 în baza Sentinţei penale nr. 530/2005, pronunţată de aceeaşi instanţă, pedeapsa principală aplicată condamnatului L.C. este de 15 ani, 12 luni şi 2 zile.
În fapt, s-a reţinut că, la data de 12 aprilie 2003, în timp ce se afla într-un bar din localitatea Olivia, L.C. a văzut că victima J.L.F. a câştigat o sumă de bani la jocurile mecanice. L.C. a urmărit apoi victima, iar pe stradă a atacat-o cu pumnii în zona capului până când aceasta a decedat, după care i-a sustras portofelul.
Faptele astfel reţinute au corespondent în legislaţia penală română, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 174 - 175 lit. b) C. pen. român.
Legal învestită cu soluţionarea cererii de transfer, Curtea a constatat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 (republicată) privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
S-a reţinut totodată, din actele dosarului, că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de dispoziţiile art. 143 lit. a), b), c), d), f) din aceeaşi lege, în sensul că:
- persoana condamnată L.C. este cetăţean român cu domiciliul în România;
- hotărârea penală de condamnare este definitivă, începând cu data de 19 septembrie 2005;
- la data primirii cererii de transferare, sus-numitul avea de executat mai mult de 6 luni închisoare din durata pedepsei finale de 16 ani şi 2 zile închisoare.
Sub acest aspect, din fişa de executare nr. 58/06 a Ministerului Justiţiei din Spania rezultă că persoana transferabilă a început executarea pedepsei la data de 6 aprilie 2006, iar durata acesteia urmează să expire la data de 13 aprilie 2019.
- persoana condamnată a consimţit la transfer, consimţământ exprimat în declaraţia sa din data de 2 iulie 2013;
- din examinarea tuturor actelor cauzei a rezultat că, în această fază a procedurii, statul de condamnare nu se opune transferului.
Sub aspectul naturii şi duratei pedepsei principale de 16 ani şi 2 zile închisoare aplicate condamnatului, Curtea a constatat că acestea corespund prevederilor legii române, astfel încât continuarea executării sancţiunii este conformă exigenţelor art. 158 din Legea nr. 302/2004 (republicată).
În privinţa pedepselor accesorii, Curtea a constatat că, prin Sentinţa penală 530/2005 pronunţată de Audienţa Provincială Valencia - Secţia 3 la data de 19 septembrie 2005, definitivă la data de 19 septembrie 2005, s-au aplicat cetăţeanului român L.C. pedeapsa decăderii absolute pe durata condamnării pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art 138 C. pen. spaniol, şi pedeapsa decăderii speciale din executarea dreptului la sufragiu pasiv pe durata condamnării pentru săvârşirea infracţiunii de furt cu violenţă, prevăzută de art 242.1 C. pen. spaniol, cu agravanta abuzului de superioritate, corespondentul acestor sancţiuni în legea română fiind pedeapsa accesorie a interzicerii, pe durata executării pedepsei, a exerciţiului tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - e) C. pen.
Prin urmare, s-au interzis condamnatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - e) C. pen. pe durata executării pedepsei.
Evaluând şi oportunitatea transferului din perspectiva ansamblului datelor cauzei, Curtea a reţinut că persoana transferabilă L.C. este cetăţean român, cu domiciliul în România, iar legăturile sale cu statul de origine continuă să fie semnificative. Prin urmare, măsura transferului într-un penitenciar românesc ar facilita contactul direct al cetăţeanului român cu familia, o atare măsură creând premisele atingerii scopului Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate şi reintegrării sociale mai uşoare a condamnatului.
Pentru aceste considerente, în baza art. 162 din Legea nr. 302/2004 (republicată), Curtea a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a recunoscut Sentinţa penală nr. 530/2005 pronunţată de Audienţa Provincială Valencia - Secţia 3, la data de 19 septembrie 2005, definitivă la data de 19 septembrie 2005, privind pe condamnatul L.C.
A dispus transferarea persoanei condamnate L.C. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 16 ani şi 2 zile închisoare.
A interzis condamnatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - e) C. pen. pe durata executării pedepsei.
A dedus din pedeapsa aplicată prevenţia de la data de 13 aprilie 2003 la 16 aprilie 2003, de la 17 aprilie 2003 la 28 iunie 2004, de la 7 iulie 2004 la 5 aprilie 2006 şi împotriva acestei hotărâri a formulat recurs persoana transferabilă L.C. care a arătat că refuză să mai fie transferat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei şi a solicitat respingerea cererii formulate de parchet având în vedere că nu s-a dispus pentru el în statul de condamnare măsura expulzării.
În ceea ce priveşte pedepsele accesorii a arătat că Legea nr. 302/2004 nu prevede posibilitatea convertirii acestor pedepse.
Înalta Curte, analizând recursul persoanei condamnate prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3856 C. proc. pen., constată că acesta este fondat sub unele aspecte.
În mod corect a dispus instanţa de fond admiterea sesizării formulate de parchet, recunoaşterea Sentinţei penale nr. 530 din 20 mai 2005, pronunţată de Audienţa Provincială Valencia - Secţia 3, la 19 septembrie 2005, definitivă la 19 septembrie 2005, şi a dispus transferarea persoanei condamnate L.C. într-un penitenciar din România pentru continuarea pedepsei de 16 ani şi 2 zile închisoare, deducând prevenţia executată, având în vedere că la momentul pronunţării soluţiei erau îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege, inclusiv acordul persoanei condamnate de a fi transferată.
Recursul este însă fondat în ceea ce priveşte interzicerea ca pedeapsă accesorie a drepturilor prev. la art. 64 lit. a) - e) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
Legea nr. 302/2004, în capitolul privind transferul persoanelor condamnate a transpus Convenţia Consiliului Europei asupra transferului persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, la 21 martie 1983, şi Protocolul său adiţional din 18 decembrie 1997. Art. 1 al Convenţiei defineşte noţiunea de condamnare ca fiind o pedeapsă sau măsură care implică privarea de libertate, indiferent dacă executarea a început sau nu.
Ca atare pedepsele accesorii sau complementare nu pot face obiectul conversiei la care se referă art. 159 din Legea nr. 302/2004 pentru că procedura transferului vizează doar pedeapsa privativă de libertate, adică pedeapsa principală.
Procedura transferului persoanei condamnate este întotdeauna însoţită de recunoaşterea hotărârii statului de condamnare. Recunoaşterea hotărârii nu înseamnă însă şi o punere a ei în totalitate în executare pe teritoriul României.
Conform Convenţiei de la Strasbourg din 21 martie 1983, scopul transferului persoanei condamnate pentru executarea sau continuarea executării pedepsei în ţara de origine este acela de a facilita reintegrarea socială şi resocializarea infractorului, soluţionarea problemelor de comunicare determinate de barierele lingvistice, împiedicarea îndepărtării condamnatului de familie, de valorile culturale şi tradiţiile locale, de aceea doar pedepsele privative de libertate pot face obiectul unui asemenea instrument.
Ca atare, în mod greşit a procedat prima instanţă atunci când a interzis condamnatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) - e) C. pen., convertind pedeapsa accesorie aplicată pe teritoriul statului de condamnare.
De aceea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă L.C. împotriva Sentinţei penale nr. 337/F din 6 august 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Va casa în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând, va înlătura dispoziţia privind pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) - e) C. pen., aplicată condamnatului persoană transferabilă L.C.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 320 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă L.C. împotriva Sentinţei penale nr. 337/F din 6 august 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
Înlătură dispoziţia privind pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) - e) C. pen., aplicată condamnatului persoană transferabilă L.C.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 320 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 154/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 14/2014. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
