ICCJ. Decizia nr. 1418/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1418/2014

Dosar nr. 11712/30/2012

Şedinţa publică din 23 aprilie 2014

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 241/PI din 19 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 11712/30/2012, în baza art. 334 C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din rechizitoriu din art. 197 alin. (1), (2) lit. b) şi b)1 şi alin. (3) teza I C. pen. şi art. 203 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., în art. 197 alin. (1), (2) lit. b)1şi alin. (3) teza I C. pen. şi art. 203 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

În baza art. 197 alin. (1), (2) lit. b)1 şi alin. (3) teza I C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului Ş.V. la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 203 C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de incest.

În baza art. 33 lit. b), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, în regim de detenţie prevăzut de art. 57 C. pen.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen., rap. la art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante principale.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii din 13 noiembrie 2012.

În baza art. 17 C. proc. pen., art. 348 C. proc. pen. rap. la art. 998, 999 din vechiul C. civ., cu referire la art. 6 alin. (2) din noul C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 10.000 RON daune morale către partea civilă minoră Ş.I.C. prin reprezentant legal V.F.

În baza art. 163 C. proc. pen., s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, până la concurenţa valorii prejudiciului acordat prin prezenta hotărâre părţii civile minore.Ş.I.C., prin reprezentant legal V.F.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş nr. 1091/P/2010 înregistrat la data de 28 noiembrie 2012, sub număr unic de dosar 11712/30/2012, a fost trimis în judecată inculpatul Ş.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi incest, prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. b) şi b)1 şi alin. (3) teza I C. pen. şi art. 203 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului că, în noaptea de 15/16 decembrie 2010, în imobilul din comuna S.T., a întreţinut prin constrângere un raport sexual cu fiica sa de 13 ani, Ş.I.C.

Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Familia Ş. locuieşte în comuna S.T. În după-amiaza zilei de 15 decembrie 2010, părinţii părţii vătămate Ş.I.C., de 13 ani, inculpatul Ş.V. şi V.F., au plecat în sat la magazin şi la un alt consătean, revenind acasă în jurul orei 18.00. Partea vătămată a rămas acasă cu surorile sale mai mici, gemene, în vârstă de 3 ani. La întoarcere, inculpatul a întrebat-o pe I. dacă a fost cineva la ei acasă, iar aceasta a răspuns negativ, însă la insistenţele tatălui că ar fi fost G. la ei, de frică să nu primească bătaie, partea vătămată a afirmat în final că a fost G., deşi acest lucru nu era adevărat. Pentru a verifica spusele fetei sale mai mari, inculpatul a luat un topor şi a plecat de acasă împreună cu aceasta, mergând spre locuinţa lui G. Nevăzând lumină la cabana acestuia, cei doi s-au îndreptat spre cabina din plastic de pe terenul de sport din comuna S.T., unde urmau să-l aştepte pe G., acea locaţie fiind în drum spre casa lui, pentru a-i cere explicaţii legat de relaţia celor doi. În cabina respectivă, inculpatul i-a dat jos pantalonii părţii vătămate, a început să-i lingă organul sexual, iar apoi a pus-o pe partea vătămată să-i sugă penisul, ameninţând că dacă se opune, îi va da cu toporul în cap. Fiind bătută de mai multe ori de tatăl său în trecut, de frică, partea vătămată a executat cele solicitate de tatăl său, după care cei doi au plecat spre casă, nu înainte ca inculpatul să-i interzică fetei să relateze cuiva despre cele întâmplate, ameninţând-o cu moartea. Pe la miezul nopţii, inculpatul şi cu concubina sa V.F. s-au culcat în pat, iar partea vătămată, împreună cu surorile sale, pe jos, pe o plapumă vişinie. Partea vătămată Ş.I.C. a fost trezită din somn de tatăl ei, care s-a pus lângă ea şi i-a dat jos pantalonii şi chiloţii. Deşi partea vătămată i-a spus tatălui să o lase în pace şi a început să plângă, inculpatul n-a renunţat, i-a dat cu pumnul în spate şi a întreţinut un raport sexual pe la spate cu fiica cea mare. Scena a fost văzută de mama fetei care a auzit planşetele fetei şi a întrebat-o ce face. Însă a fost apostrofată de concubinul său, care i-a spus să se culce mai departe. La consumarea actului sexual, inculpatul s-a retras în pat lângă concubina sa. În dimineaţa următoare V.F. a mers la poliţie şi a reclamat cele întâmplate.

Infracţiunea de viol presupune, din punct de vedere obiectiv, un act sexual de orice natură, care are loc între două persoane de sex opus sau de acelaşi sex. Pe de altă parte, existenţa infracţiunii de viol este condiţionată şi de realizarea actului sexual prin constrângere (fizică sau morală) sau profitând de neputinţa victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, oricare dintre modalităţi presupunând lipsa consimţământului victimei.

Faţă de aceste considerente, ţinând seama de probele administrate în cauză, instanţa a constatat că fapta inculpatului Ş.V. de a întreţine raporturi sexuale normale cu partea vătămată Ş.I.C., fără consimţământul acesteia, prin constrângere fizică şi morală, inculpatul folosindu-şi forţa fizică pentru finalizrea actului sexual, în ciuda opoziţiei verbale şi plânsetelor părţii vătămate, întruneşte, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. (1) C. pen.

Instanţa a reţinut că atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată inculpatul a manifestat în mod constant un comportament nesincer, negând acuzaţiile aduse. Astfel, acesta a relatat în faza de urmărire penală, în esenţă, că în data de 15 decembrie 2010 a plecat împreună cu soţia sa după cumpărături, a consumat băuturi alcoolice, iar după ce a ajuns acasă, a întâlnit-o pe fiica sa, Ş.I.C., de 13 ani, şi pe cele două fete mai maici, acestea din urmă spunând tatălui că la ei acasă a fost un băiat care a vizitat-o pe fata cea mare pentru a întreţine relaţii sexuale. Inculpatul a vrut să se convingă de acest lucru, astfel că împreună cu I. a plecat la stadion pentru a-l aştepta pe acel băiat în cabina unde se schimbau fotbaliştii, loc pe unde acesta trecea în mod obişniut spre casă, luând cu el şi o bărdiţă, să se apere în caz de nevoie. Văzând că băiatul nu mai ajunge, după cca. 30 de minute, au plecat spre casă, fără să-i facă ceva fetei până în acel moment. La culcare, inculpatul a menţionat că s-a pus în pat cu soţia, iar cele trei fete jos pe o plapumă, lângă sobă. Consumând în seara respectivă alcool, inculpatul a arătat că nu-şi aminteşte ce a făcut, iar dimineaţa soţia i-a spus că a întreţinut relaţii sexuale cu I., el necrezând-o. Ulterior, inculpatul şi-a nuanţat declaraţia şi a arătat că, deşi era beat în seara respectivă, ştie ce s-a întâmplat, spre dimineaţă întreţinând relaţii sexuale doar cu soţia sa.

În faţa instanţei de judecată, inculpatul a mai declarat că obişnuieşte să consume băuturi alcoolice, cu acele ocazii folosind un limbaj vulgar, dar nu este violent fizic, deşi o mai lovea pe I. când umbla prin sat. Înainte de a fi reclamat la poliţie inculpatul a arătat că a bătut-o pe soţia sa de mai multe ori din motive de gelozie, bănuind-o că ar avea relaţii şi cu alţi bărbaţi, astfel că, în opinia sa, soţia l-a reclamat pentru abuzul sexual asupra fiicei sale pentru a se răzbuna pe comportamentul lui violent asupra acesteia. În final, inculpatul a mai precizat că fiica sa, I., are o relaţie intimă cu numitul G., relaţie cu care el şi soţia nu sunt de acord. Deşi soţia sa i-a surprins împreună, el nu a depus plângere împotriva lui G., gândindu-se că poliţia nu va lua nicio măsură.

Poziţia inculpatului a fost însă contrazisă de celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, declaraţia numitei V.F., mama minorei Ş.I.C., se coroborează cu declaraţia minorei, ambele date în faza de urmărire penală, în sensul că în noaptea de 15/16 decembrie 2010, în timp ce numita V.F. dormea în acelaşi pat cu concubinul său, inculpatul Ş.V., în jurul orei 04.00, s-a ridicat din pat şi s-a dus într-un alt loc din încăpere, pe jos, băgându-se sub plapumă lângă minora Ş.I.C., care a început să plângă, însă inculpatul a lovit-o cu pumnul, după care inculpatul a întreţinut un raport sexual cu minora, apoi s-a dus din nou în pat lângă concubina sa. În aceeaşi declaraţie, martora V.F. arată că a văzut şi a auzit cele întâmplate şi chiar a întrebat-o pe fiica sa ce face, însă aceasta nu i-a răspuns, iar martorei i-a fost frică să intervină pentru că ar fi bătut-o inculpatul. A doua zi dimineaţa martora s-a prezentat la postul de poliţie şi a sesizat despre cele întâmplate. Declaraţiile iniţiale ale părţii vătămate minore şi ale mamei sale, martora V.F., se coroborează cu declaraţiile martorilor asistenţi S.D.I. şi B.N., care au fost de faţă când mama şi fiica au relatat despre faptul că minora a fost violată de către inculpat, că a fost bătută V.F., că inculpatul obişnuieşte să consume băuturi alcoolice, iar din acest motiv sunt permanent certuri în casă.

În faţa instanţei de judecată au mai fost audiaţi martorii H.A., zis G., şi C.O.E.

Primul martor a susţinut că locuieşte în comuna B., lucrează la Gara C.F.R. şi cunoaşte părţile din dosar, despre care ştie că sunt văcari de 5-6 ani de zile şi au grijă de vacile satului. Lângă cabina unde martorul stă în mod obişnuit la locul de muncă, se află izlazul satului, unde în mod curent vine partea vătămată cu vacile la păscut. În legătură cu incidentul, martorul a continuat arătând că nu a fost niciodată la familia Ş. acasă, deci nici în data de 15 decembrie 2010, în scopul de o căuta pe Ş.I.C. sau V.F. sau în alt scop şi nu a întreţinut niciodată relaţii intime cu vreuna din ele. Martorul bănuieşte că i-a fost pomenit numele în declaraţii de către părţile din proces, întrucât în urmă cu 2 ani Ş.I.C. a scăpat vacile pe care le păzea în grădina unei persoane, iar pentru a nu fi bătută din acest motiv de către tatăl ei, s-a spus că el s-ar fi culcat cu I., timp în care vacile au scăpat de sub controlul acesteia.

În calitate de agent şef de poliţie din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale - Biroul de combatere a infracţiunilor contra persoanei, cu atribuţii şi pe linia infracţiunilior de viol, martora C.O.E. a asisitat la audierea victimei Ş.I.C. şi a avut discuţii telefonice ulterioare faptei cu partea vătămată minoră pe care a perceput-o ca fiind o persoană traumatizată în urma abuzului sexual despre care aceasta a declarat în faza de urmărire penală. În luna septembrie a anului 2012, înainte de a parveni la dosar rezultatul testului ADN, minora a contactat-o telefonic pe martoră relatându-i că tatăl ei continua să o abuzeze sexual şi a întrebat de ce nu se iau măsuri împotriva acestuia, pentru că ea nu mai rezistă şi se va arunca în faţa trenului.

La dosar s-a efectuat şi un raport de constatare medico-legală din 16 decembrie 2010, precum şi un buletin de analiză de către Institutul de Medicină Legală Timişoara, ca urmare a examinării victimei Ş.I.C., raport care a stabilit că numita Ş.I.C. prezintă o deflorare veche incompletă, a cărei dată nu poate fi precizată şi s-a constatat prezenţa spermatozoizilor în secreţia vaginală care atestă consumarea unui raport sexual ce poate data din 15/16 decembrie 2010.

Totodată, instanţa a reţinut că prin raportul de evaluare psihologică referitor la victima Ş.I.C., întocmit de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului - Serviciul de Consiliere Psihologică, înregistrat la 27 aprilie 2012, s-a concluzionat că se poate afirma că adolescenta Ş.I.C. prezintă indici specifici abuzului sexual (aceşti indici în sine nu sunt specifici doar abuzului sexual, dar corelaţi înclină să confirme existenţa acestora, fără a putea preciza în mod clar agresorul). În acelaşi raport se menţionează că dificultatea confirmării cu certitudine a abuzului sexual exercitat de către tată, se poate datora unor factori între care posibilitatea apariţiei unor distorsiuni ale datelor datorate motivelor indicate în raport, istoricul relaţional şi sexual al fetei şi debutul precoce al activităţii sale sexuale, amprenta pe care relaţia de concubinaj a lăsat-o asupra acesteia, perioada de timp îndelungată care a trecut de la exercitarea abuzului sexual suspicionat care poate avea efect diminuator asupra eventualelor efecte post traumatice, normele tradiţionale şi culturale specifice care pot modela comportamentele şi motivaţiile acestora etc.

Ulterior, în cauză s-a efectuat la data de 22 octombrie 2012 raportul de constatare tehnico-ştiinţifică de către Institutul Naţional de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică, raport comunicat şi înregistrat la 05 noiembrie 2012 la I.P.J. Timiş, în urma calculelor biostatistice efectuate cu softul „POPSTATS” din cadrul sistemului CODIS 7.0 folosind frecvenţele alelice ale populaţiei României. În acest raport se stabileşte ipoteza conform căreia, la crearea urmei notate X, şi-a adus contribuţia alături de victima Ş.I.C. şi inculpatul Ş.V. este de 8.518 x 1014 ori mai posibilă decât ipoteza conform căreia la crearea urmei notate X (fracţia spermatică) şi-a adus contribuţia alături de victima Ş.I.C. o altă persoană necunoscută din populaţia studiată. Aceasta demonstrează că o altă persoană din populaţia studiată care să-l substituie pe Ş.V. din amestec ar putea fi regăsită la un număr mai mare de 851.800.000.000.000 indivizi neînrudiţi genetic. Declaraţiile inculpatului sunt susţinute doar de declaraţiile părţii vătămate Ş.I.C. şi ale mamei sale, V.F., date de către acestea în fata instanţei de judecată.

Astfel, Ş.I.C. a arătat că nu a avut niciodată relaţii intime cu tatăl său, declarând contrariul în faza de urmărire penală ca urmare a faptului că a fost bătută de mama sa, care a constrâns-o să declare într-un anume fel pentru a se răzbuna pe inculpat, care a bătut-o anterior din motive de gelozie. Partea vătămată a arătat că, în ziua respectivă, inculpatul a crezut că numitul G. a fost la ei acasă şi a căutat-o pe mama ei, ceea ce s-a şi întâplat în fapt. Tot în acea zi, partea vătămată relatează că a avut şi o relaţie sexuală cu G., în timp ce părinţii săi erau plecaţi în sat. Acest fapt s-a întâmplat şi anterior o singură dată, G. fiind primul bărbat din viaţa ei. În seara respectivă, partea vătămată a fost luată de către inculpat, înarmat cu o toporişcă, şi dusă pe terenul de fotbal că să-l întâmpine pe G. şi să-i ceară socoteală pentru „vizita” de la domiciliu. Nici în cabină, nici ulterior, acasă, relatează partea vătămată că nu s-a întâmplat nimic între ea şi tatăl ei. Despre inculpat, partea vătămată a menţionat că acesta obişnuia să consume băuturi alcoolice, o mai certa sau lovea pe ea când nu asculta sau pe mama ei.

În acelaşi sens este şi declaraţia numitei V.F. care a relatat că l-a reclamat pe inculpat întrucât o bătea din motive de gelozie, neîntemeiate, însă poliţiştii nu au luat nicio măsură împotriva acestuia. V.F. a infirmat vreo relaţie sexuală abuzivă a concubinului său cu fiica sa, însă a susţinut legătura fiicei sale cu numitul G., despre care fiica sa i-a spus că a fost în ziua de 15 decembrie 2010 la domiciliul lor.

Cele declarate de inculpatul Ş.V., de partea vătămată şi de reprezentantul legal al acesteia în faţa instanţei de judecată concordă ca urmare a unei înţelegeri prealabile avute dinainte, pentru a-l izbăvi pe inculpat de răspundere penală, fiind probabil întreţinătorul de bază al familiei sale. lnstanţa a apreciat că aceste declaraţii sunt neverosimile şi lipsite de logică, cum ar fi, de exemplu, plângerea pe care ar fi putut-o face V.F. pentru lovire sau vătămare corporală în cazul realităţii celor susţinute şi nu pentru o faptă „inventată” ce a avut loc cu câteva ore anterior şi relatată în primă fază cu lux de amănunte; sau V.F. a afirmat la un moment dat că a reclamat bătaia primită de la concubinul său, iar organele de poliţie nu au luat nicio măsură, însă, prin adresa 06 martie 2013 a Postului de Poliţie al comunei S.T. se arată că începând cu anul 2010 şi până în prezent, numitele V.F. şi Ş.I.C. nu au depus nicio sesizare cu privire la vreo faptă. Totodată, cele trei declaraţii sunt în contradicţie cu celelalte piese de la dosar, astfel că au fost înlăturate din ansamblul probator.

Potrivit susţinerilor părţilor din dosar, dar şi a martorului S.D.I., inculpatul Ş.V., concubina sa V.F., partea vătămată Ş.I.C., fiica celor doi, împreună cu ceilalţi copii ai familiei Ş. locuiau şi se gospodăreau împreună la imobilul din comuna S.T. Ca atare, instanţa a reţinut în sarcina inculpatului şi dispoziţiile alin. (2) lit. b)1 art. 197 C. pen., victima fiind membru al familiei. Instanţa a apreciat că această ipoteză exclude reţinerea în sarcina inculpatului şi a lit. b) a alin. (2) al aceluiaşi articol, care se referă la aflarea victimei în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului care nu este rudă-părinte cu victima. În consecinţă, instanţa a înlăturat din încadrarea juridică reţinută în rechizitoriu dispoziţiile lit. b) a alin. (2) din art. 197 C. pen., prin aplicarea art. 334 C. proc. pen.

Conform dispoziţiilor art. 197 alin. (3) teza I C. pen., infracţiunea de viol este mai gravă dacă la data săvârşirii faptei victima nu a împlinit vârsta de 15 ani. În prezenta cauză, partea vătămată Ş.I.C. este născută la data de 26 noiembrie 1997, aşa cum rezultă din certificatul de naştere al acesteia, astfel că se poate constata că la data de 15 din 16 decembrie 2010, când a fost violată de inculpat, aceasta avea 13 ani împliniţi. În acest context, instanţa a apreciat că în prezenta cauză sunt întrunite şi cerinţele prevăzute de art. 197 alin. (3) teza I C. pen.

Văzând şi decizia nr. 17/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţii unite, privind soluţionarea unui recurs în interesul legii, în legătură cu stabilirea încadrării juridice a unui act sexual asupra unui membru de familie, prin constrângerea acestuia, instanţa a reţinut pe lângă infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), rap. la alin. (2) lit. b)1 şi alin. (3) teza I C. pen., şi infracţiunea de incest prevăzută de art. 203 C. pen., observând că în certificatul de naştere al copilului la rubrica „tatăl” este trecut numele inculpatului, rudă în linie directă cu victima.

Pentru aceste considerente, instanţa a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare, cu precizările menţionate privind încadrarea juridică a faptei de viol, sub aspectul laturii subiective, instanţa a reţinut intenţia directă ca modalitate a vinovăţiei, fiind evident că inculpatul a avut reprezentarea faptului că realizează actul sexual prin constrângere fizică şi morală şi că încalcă, în felul acesta, libertatea şi inviolabilitatea ei sexuală, urmare a cărei producere a dorit-o.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, instanţa a ţinut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Fapta inculpatului prezintă un grad pericol social deosebit, prin acţiunile sale numitul Ş.V. aducând o atingere gravă libertăţii individuale a persoanei, libertate care presupune şi libertatea sexuală, adică dreptul oricărei persoane de a dispune în mod liber de corpul ei în domeniul vieţii sexuale, bineînţeles cu respectarea normelor de drept şi a celor morale. La stabilirea pedepsei, instanţa a luat în considerare şi persoana inculpatului, acesta adoptând în cursul procesului un comportament nesincer.

Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, a rezultat că şansele de reintegare socială adecvată a inculpatului sunt de nivel redus. În lipsa unei intervenţii instituţionale coercitive asupra comportamentului inculpatului şi al stilului de viaţă al acestuia, consilierul de probaţiune a apreciat că se menţin condiţiile reiterării comportamentului infracţional.

Din fişa de cazier a rezultat şi faptul că inculpatul Ş.V. a suferit mai multe condamnări, ultima condamnare fiind la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prin sentinţa penală nr. 3105 din 18 octombrie 2000, în Dosar nr. 1582/2000 al Judecătoriei Timişoara, inculpatul fiind arestat în baza mandatului la 16 mai 2000 şi eliberat condiţionat la 15 mai 2002, cu rest de 426 zile. De asemenea, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. 658/P/2010 din 11 iulie 2011, s-a dispus, în baza art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi administrative pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 322 C. pen., art. 217 C. pen. cu art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. Tot astfel, din rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr. 988/P/2011, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., depusă de procuror la dosarul instanţei, reiese că inculpatul a mai fost cercetat pentru o infracţiune de viol.

Aşadar, deşi inculpatul are în prezent antecedente penale care nu atrag starea de recidivă, instanţa a luat în considerare şi gravitatea faptelor comise, acestea putând pune în pericol întreaga dezvoltare ulterioară a copilului. Victimele abuzului sexual suferă multiple conflicte emoţionale, putând prezenta regresii de dezvoltare, probleme fizice şi emoţionale, depresie, insomnie şi anxietate. În acest context, în vederea atingerii scopului pedepsei, aşa cum acesta este stabilit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., instanţa a apreciat ca fiind necesară aplicarea unor sancţiuni privative de libertate.

În ceea ce priveşte latura civilă a procesului penal, instanţa a reţinut că Ş.I.C., prin reprezentant legal, V.F., nu s-a constituit parte civilă în cauză. Văzând însă dispoziţiile art. 17 C. proc. pen. şi art. 348 C. proc. pen., potrivit cu care instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra vreunei pagube materiale şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă. În cazul acesteia, pe baza acestor temeiuri, instanţa a obligat inculpatul la plata unor despăgubiri morale către partea vătămată, prin reprezentant legal.

Împotriva sentinţei penale nr. 241/PI din 19 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş a declarat în termen legal apel inculpatul Ş.V., apel înregistrat la Curtea de Apel Timişoara la data de 03 iulie 2013.

Apelul declarat de către inculpat nu a fost motivat în scris.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale recurate din prisma motivelor de apel, precum şi din oficiu potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat că hotărârea penală atacată este legală şi temeinică în deplină concordanţă cu starea de fapt şi ansamblul probator administrat în cauză.

Starea de fapt reţinută de prima instanţă s-a apreciat că este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cauză şi din care rezultă că la data de 15 decembrie 2010 inculpatul Ş.V. a plecat cu minora Ş.I.C., în vârstă de 13 ani, pe terenul de fotbal al comunei S.T. şi în cabina fotbaliştilor, având asupra sa un topor şi uzând de violenţe şi ameninţare a obligat-o pe fiica sa să întreţină raporturi sexuale orale cu el, iar în aceeaşi noapte, în prezenţa mamei părţii vătămate V.F. şi a celorlalţi doi copii minori, a întreţinut un raport sexual normal cu victima.

Starea de fapt reţinută de prima instanţă a rezultat din declaraţiile părţii vătămate Ş.I.C., în care aceasta povesteşte în mod detaliat starea de fapt aşa cum este prezentată în actul de sesizare al instanţei şi care este confirmată şi de depoziţia mamei acesteia - V.F., aceasta confirmând derularea raportului sexual de către inculpat cu fiica sa în prezenţa mamei acesteia. Mai mult decât atât, în cursul urmăririi penale martorul S.D.I. arată că a fost de faţă când mama părţii vătămate V.F. a povestit despre raportul sexual întreţinut de inculpat cu fiica sa, fiind prezent când aceasta relata organelor de poliţie modalitatea de comitere a faptei, martorul B.N. fiind prezent la organele de poliţie în momentul în care partea vătămată minoră şi mama acesteia au povestit modalitatea concretă de comitere a faptei. Nici în cursul urmăririi penale şi nici cu ocazia audierii de către instanţa de fond inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa, arătând că a încercat să facă investigaţii cu privire la eventualele raporturi sexuale pe care partea vătămată minoră le întreţinea cu o persoană pe nume G. şi că acesta este motivul pentru care a plecat cu fiica sa la terenul de fotbal din localitate, pentru a-i cere explicaţie persoanei menţionate, fără a se consuma un raport sexual oral cu partea vătămată. Inculpatul a mai arătat că nici în noaptea ce a urmat, pe fondul consumului de alcool, nu a întreţinut raporturi sexuale cu fiica sa, ci doar cu concubina, şi că nu îşi explică poziţia procesuală adoptată în cursul urmăririi penale de cele două.

Potrivit art. 63 C. proc. pen., constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei. Alin. (2) al aceluiaşi art. menţionează în mod expres că probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecăreia se face de către organul de urmărire penală sau instanţa de judecată în funcţie de faza de urmărire penală în care se află procesul şi în urma examinării tuturor probelor administrate, scopul fiind cel al aflării adevărului. În faza de judecată atât partea vătămată minoră Ş.I.C. - pretinsa victimă a violului şi raporturilor sexuale incestuoase, cât şi mama acesteia şi-au schimbat declaraţiile în sensul că au negat că inculpatul ar fi întreţinut raporturi sexuale orale iniţial, iar apoi normale în data de 15 decembrie 2010 cu fiica sa minoră.

Instanţa de apel a apreciat că prezintă valoare probatorie declaraţiile date de către cele două imediat după comiterea faptei şi care, fiind formulate la un interval apropiat de timp de momentul săvârşirii infracţiunii, prezintă o probabilitate mai mare de a reflecta realitatea. Instanţa de apel apreciază că schimbarea declaraţilor celor două persoane, respectiv concubina şi fiica minoră a inculpatului formulate în cursul urmăririi penale nu are la bază dorinţa acestora de a face declaraţii potrivit realităţii obiective, ci sub imperiul temerii creată de personalitatea inculpatului, care aşa cum este surprins şi în referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, este o fire violentă. De altfel, acesta este şi motivul relevat de către concubina acestuia V.F., care a determinat-o să îi propună fiicei acesteia să formuleze plângere penală împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de viol, cu scopul „de a-i da o lecţie”. Instanţa de apel a apreciat că tocmai teama creată de personalitatea inculpatului este cea care determină pe concubina acestuia şi pe partea vătămată să nu mai susţină acuzaţiile aduse inculpatului, respectiv de raporturi sexuale normale şi orale cu fiica sa în vârstă de 13 ani. De altfel, cu ocazia audierii de către organele de poliţie la un moment apropiat de data comiterii faptei, martorul D.D. arată că organele de poliţie nu au exercitat nici o presiune asupra numitei V.F., care a declarat în mod liber în faţa poliţiştilor starea de fapt, fiind prezent când martora se plângea că a fost bătută de către inculpat, despre care are cunoştinţă că obişnuia să consume băuturi alcoolice.

Vinovăţia inculpatului a rezultat din concluziile formulate de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de Institutul Naţional de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică şi care a formulat concluzia potrivit căreia la crearea urmei cu care a fost notată fracţia spermatică şi-a adus contribuţia alături de victimă Ş.I.C. şi inculpatul Ş.V. este 8,518 x 1014mai posibilă decât ipoteza conform căreia la crearea urmei cu care a fost notată fracţia spermatică şi-a adus contribuţia alături de victima Ş.I.C. o altă persoană necunoscută din populaţia studiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepsei s-a ţinut seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte.

Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispoziţiile art. 72 C. pen. şi orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire şi aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora. Transpunând aceste reguli la speţa de faţă, instanţa de apel a apreciat că pedeapsa aplicată de instanţa de fond este corect individualizată raportat la probele administrate şi circumstanţele personale ale inculpatului, pedeapsă care este în măsură să asigure reeducarea inculpatului şi prevenirea comiterii de către acesta a unei noi fapte antisociale. Astfel, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul Ş.V.

Împotriva deciziei penale nr. 190/A din 03 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Ş.V.

Recurentul inculpat, prin apărător desemnat din oficiu, a criticat decizia recurată prin prisma cazului de casare de la art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, şi a solicitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior, achitarea pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii.

În subsidiar, a solicitat aplicarea legii noi, ca lege penală mai favorabilă.

Examinând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că recursul este fondat însă numai prin prisma aplicării legii penale mai favorabile, fiind admis doar sub acest aspect, pentru următoarele considerente:

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 3859 C. proc. pen. anterior.

Cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 172 C. proc. pen., când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

În ceea ce priveşte efectele abrogării art. 197 şi art. 203 C. pen. anterior şi reîncriminarea faptei de viol în art. 218 C. pen., instanţa de recurs constată că este în prezenţa situaţiei descrise de art. 5 C. pen., şi anume aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 23 aprilie 2014. În speţă, de la data pronunţării deciziei din apel, 03 octombrie 2013 şi până la data soluţionării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 87/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp şi cu privire la normele care guvernează violul, a fost abrogat C. pen. anterior şi a intrat în vigoare un alt C. pen.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de inculpaţi instanţa de recurs urmează să analizeze:

- influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi. În examinarea acestui criteriu instanţa verifică dacă fapta mai este încriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;

- consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. În examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;

- influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi.

Examinarea încadrării juridice data faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezîncriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din norma care încriminează fapta. Unitatea dintre încriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina încriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte încriminarea şi se individualizează sancţiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din încriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Dată fiind abrogarea art. 197 alin. (1), (2) lit. b)1 şi alin. (3) teza I C. pen. anterior şi art. 203 C. pen., şi încriminarea violului la art. 218, incestul fiind absorbit de acelaşi articol din noul C. pen., instanţa de recurs a comparat conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de legea veche, vechiul C. pen., şi faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de legea nouă (C. pen.). Comparaţia este necesară pentru a verifica incidenţa art. 4 C. pen. şi art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

Instanţa va analiza influenţa modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat inculpatul, având în vedere că, deşi un text de lege cu aceeaşi denumire marginală se poate regăsi într-o altă lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru inculpat conduce la dezîncriminarea faptei faţă de acesta.

Art. 197 Violul

Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă:

a) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;

b) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului;

b1) victima este membru al familiei;

c) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.

Pedeapsa este închisoarea de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mişcare la plângerea părţii vătămate.

Art. 203 Incestul

Raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Art. 218 Violul

(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condiţiile alin. (1).

(3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:

a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;

b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;

c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;

d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;

e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;

f) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.

Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) şi alin. (2) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

(6)Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepseşte. Abrogarea textelor de lege care au stat la baza acuzaţiilor formulate în cauză nu este echivalentă cu dezîncriminarea faptelor. Dezîncriminarea operează in rem înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiţie care dădea faptei în legea veche un caracter calificat. La 01 februarie 2014, data abrogării normelor de la art. 197 şi art. 203 C. pen., a intrat în vigoare art. 218 C. pen., care cuprinde toate elementele din acuzaţia pentru care a fost trimis în judecată inculpatul. În ceea ce priveşte pe inculpatul Ş.V., acuzaţia faţă de care a fost condamnat a constat în aceea că la data de 15 decembrie 2010, inculpatul a plecat cu minora Ş.I.C., în vârstă de 13 ani, pe terenul de fotbal al comunei S.T. şi în cabina fotbaliştilor, având asupra sa un topor şi uzând de violenţe şi ameninţare, a obligat-o pe fiica sa să întreţină raporturi sexuale orale cu el, iar în aceeaşi noapte, în prezenţa mamei părţii vătămate V.F. şi a celorlalţi doi copii minori, a întreţinut un raport sexual normal cu victima.

Elementul material al laturii obiective în ceea ce îl priveşte pe Ş.V., respectiv raportul sexual săvârşit prin constrângere, uzând de violenţe şi ameninţare exercitate asupra fiicei sale, pentru a o determina să întreţină raporturi sexuale orale cu el, iar în aceeaşi noapte, în prezenţa mamei părţii vătămate V.F. şi a celorlalţi doi copii minori a întreţinut un raport sexual normal cu victima, nu prezintă diferenţe între art. 197 alin. (1), (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen. anterior şi cea prev. de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. b), c) din noul C. pen., infracţiunea de incest prev. de art. 203 C. pen. anterior, fiind absorbită de agravanta de la lit. b) a art. 218 alin. (3) din noul C. pen. Instanţa menţionează că dispoziţiile prev. la lit. a) a alin. (3) din art. 218 din noul C. pen. nu pot fi reţinute în cauză, faţă de împrejurarea că instanţa de recurs a fost învestită doar cu recursul inculpatului, şi nu-i poate crea acestuia o situaţie mai grea în propria cale de atac.

Caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

Faţă de cele ce preced, instanţa va compara efectele acuzaţiei din legea veche (art. 197 C. pen. anterior şi efectele acuzaţiei în legea nouă, art. 218 alin. (1) şi (3) din noul C. pen.).

Legea veche prevedea o sancţiune de la 10 ani la 25 ani închisoare, iar legea nouă prevede un minimum de 5 ani şi un maxim de 12 ani închisoare, astfel că legea nouă va retroactiva.

La stabilirea pedepsei ce se va aplica inculpatului ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu va face o nouă individualizare a sancţiunii atât cu privire la cuantum, cât şi cu privire la modalitatea de executare, ci doar va reduce proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de fond (către minimum, mediu sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs va stabili o sancţiune la minimul special prevăzut de legea nouă, astfel cum a procedat şi instanţa de fond care a stabilit aceeaşi sancţiune la minimul special.

Conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă, în conţinutul şi condiţiile prevăzute de noua reglementare, astfel încât durata pedepsei complementare se va reduce Ia maximul prevăzut de legea nouă mai favorabilă.

Se va constata că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b) d) şi e) C. pen. anterior, pe o perioadă de 5 ani are corespondent în art. 66 lit. a), b), d), e) şi f) C. pen., urmând a se executa în acest conţinut şi pe o perioadă de 3 ani, în condiţiile art. 68 C. pen.

De asemenea, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b) d) şi e) C. pen. anterior, are corespondent în art. 66 lit. a), b), d), e) şi f) C. pen., urmând a se executa în acest conţinut, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 65 C. pen.

Faţă de aceste considerente se va admite recursul declarat de inculpatul Ş.V. împotriva deciziei penale nr. 190/A din 03 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Se va casa în totalitate decizia recurată şi în parte sentinţa penală nr. 241/PI din 19 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 11712/30/2012, numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi, rejudecând în aceste limite:

Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., aplicată inculpatului Ş.V. în pedepsele componente de câte: 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen, şi 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. şi de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de incest, prev. de art. 203 C. pen., pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, se va schimba încadrarea juridică a faptelor din infracţiunea de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen. anterior şi infracţiunea de incest, prev. de art. 203 C. pen., în infracţiunea prev. de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. b), c) cu aplic. art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora va condamna pe inculpatul Ş.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d), e) şi f) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d), e) şi f) C. pen.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpatul Ş.V. vor rămâne în sarcina statului, iar suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat şi suma de 150 RON reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul Ş.V. împotriva deciziei penale nr. 190/A din 03 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Casează în totalitate decizia recurată şi în parte sentinţa penală nr. 241/PI din 19 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 11712/30/2012, numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi, rejudecând în aceste limite:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. aplicată inculpatului Ş.V. în pedepsele componente de câte: 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen., şi 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. şi de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de incest, prev. de art. 203 C. pen., pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbă încadrarea juridică a faptelor din infracţiunea de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen. anterior şi infracţiunea de incest, prevăzută de art. 203 C. pen., în infracţiunea prev. de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. b), c) cu aplic. art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpatul Ş.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d), e) şi f) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d), e) şi f) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpatul Ş.V. rămân în sarcina statului, iar suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat şi suma de 150 RON reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 aprilie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 678/2014. Penal. Contestaţie privind...  ICCJ. Decizia nr. 1419/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1418/2014. Penal