ICCJ. Decizia nr. 16/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 16/2014
Dosar nr. 2523/119/2012
Şedinţa publică din 6 ianuarie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 3 din 24 ianuarie 2013 a Tribunalului Covasna, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C. pen. (33 acte materiale) şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D.D.L. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) şi c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 82 C. pen., care se socoteşte de la data rămânerii definitive a sentinţei.
În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
S-a constatat că partea civilă A.N.A.F. reprezentată de D.G.F.P. Covasna şi-a valorificat pretenţiile civile în cuantum de 166.188 RON, formulate împotriva inculpatului D.D.L. în cadrul procesului penal de faţă, în procedura insolvenţei, obţinând un titlu executoriu irevocabil împotriva inculpatului, respectiv sentinţa civilă nr. 270/S din 18 noiembrie 2011 a Tribunalului Covasna, pentru care a fost declanşată procedura de executare silită.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de A.N.A.F. reprezentată de D.G.F.P. Covasna împotriva inculpatului D.D.L. în cadrul procesului penal de faţă.
În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., a fost respinsă cererea formulată de partea civilă A.N.A.F. reprezentată de D.G.F.P. Covasna privind aplicarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului.
S-a constatat că inculpatul nu deţine în proprietate bunuri mobile şi imobile.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii, s-a dispus comunicarea unei copii a dispozitivului Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, pentru efectuarea menţiunilor corespunzătoare în Registrul Comerţului.
În baza art. 6 alin. (11) din O.G nr. 75/2001, la data rămânerii definitive a hotărârii, s-a dispus comunicarea unei copii a dispozitivului D.G.F.P. Covasna, pentru efectuarea menţiunilor corespunzătoare în cazierul fiscal.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 RON, onorariul apărătorului din oficiu, care se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, ca stare de fapt, că la data de 10 iunie 2006, asociaţii D.D.L. şi L.G. au înfiinţat SC I. SRL Sf. Gheorghe, având ca obiect principal de activitate „construcţii de clădiri şi lucrări de geniu". Ambii asociaţi deţineau şi calitatea de administratori, însă, de la sfârşitul anului 2007, activitatea societăţii a fost coordonată doar de inculpatul D.D.L.
În perioada martie 2008 - decembrie 2009, inculpatul D.D.L. a emis un număr de 33 de facturi fiscale (una către SC I.G. SRL Bucureşti şi 32 către SC O. SRL Târnăveni), pe care nu le-a evidenţiat în contabilitate, ceea ce a determinat sustragerea de la plata obligaţiilor către stat aferente acestora.
Astfel, în data de 30 octombrie 2007, SC I. SRL, prin reprezentant legal L.G., a încheiat contractul de antrepriză cu SC I.G. SRL din Bucureşti având ca obiect executarea, de către cea dintâi societate, de lucrări de structură şi suprastructură la imobilul situat în Bucureşti, Bd. U., sector 6. Contractul nu s-a derulat pentru întreg obiectul lui, lucrările executate fiind facturate conform facturii seria I. nr. I1. din 04 martie 2008, în valoare de 49.544 RON. Contravaloarea acesteia a fost achitată de către SC I.G. SRL prin ordinele de plată nr. O1. din 06 martie 2008, în sumă de 34.000 RON şi nr. O2. din 18 martie 2008, în sumă de 15.544,81 RON.
Factura fiscală seria I. nr. I1. din 04 martie 2008, în valoare de 49.544 RON, a fost înregistrată în contabilitatea SC I.G. SRL în evidenţele lunii martie 2008 şi a fost cuprinsă în declaraţia 394 privind decontul TVA.
De asemenea, în perioada 05 martie 2009 - 13 decembrie 2009, în contabilitatea SC O. SRL Târnăveni au fost înregistrate 32 de facturi emise de către inculpat, în calitate de administrator al SC I. SRL (seria I. nr. I2. din 05 martie 2009, nr. I3. din 09 martie 2009, nr. I4. din 11 martie 2009, nr. I5. din 13 martie 2009, nr. I6. din 16 martie 2009, nr. I7. din 18 martie 2009, nr. I8. din 20 martie 2009, nr. I9. din 23 martie 2009, nr. I10. din 25 martie 2009, nr. I11. din 27 martie 2009, nr. I12. din 31 martie 2009, nr. I13. din 04 mai 2009, nr. I14. din 07 mai 2009, nr. I15. din 08 mai 2009, nr. I16. din 11 mai 2009, nr. I17. din 15 mai 2009, nr. I18. din 18 mai 2009, nr. I19. din 22 mai 2009, nr. I20. din 26 mai 2009, nr. I21. din 01 iunie 2009, nr. I22. din 02 iunie 2009, nr. I23. din 04 iunie 2009, nr. I24. din 05 iunie 2009, nr. I25. din 07 iunie 2009, nr. I26. din 08 iunie 2009, nr. I27. din 11 iunie 2009, nr. I28. din 14 iunie 2009, nr. I29. din 17 iunie 2009, nr. I30. din 20 iunie 2009, nr. I31. din 22 iunie 2009, nr. I32. din 23 iunie 2009 şi nr. I33. din 13 decembrie 2009), în valoare totală de 304.400 RON, având ca obiect prestări de servicii şi, respectiv, materiale de construcţii.
Facturile seria I. nr. I2. din 05 martie 2009, nr. I3. din 09 martie 2009, nr. I4. din 11 martie 2009, nr. I5. din 13 martie 2009, nr. I6. din 16 martie 2009, nr. I7. din 18 martie 2009, nr. I8. din 20 martie 2009, nr. I9. din 23 martie 2009, nr. I10. din 25 martie 2009, nr. I11. din 27 martie 2009 şi nr. I12. din 31 martie 2009 au fost achitate în numerar, celelalte 21 de facturi rămânând neachitate, inculpatul fiind cel care a completat cele 32 de facturi fiscale.
Potrivit raportului de inspecţie fiscală nr. F1. din 28 februarie 2011, întocmit de către inspectorii D.G.F.P. Covasna, ultimele declaraţii depuse de către SC I. SRL au fost cele aferente lunii martie 2008. Prin neevidenţierea în contabilitate sau în alte documente legale a celor 33 de operaţiuni comerciale desfăşurate, respectiv a veniturilor realizate, inculpatul a prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de 166.188 RON, din care TVA în sumă de 56.512 RON, impozit pe profit în sumă de 51.371 RON şi obligaţii fiscale accesorii în sumă de 58.305 RON.
Potrivit declaraţiei martorei A.E., administrator al societăţii de contabilitate SC A.C. SRL, colaborarea cu SC I. SRL a durat până la sfârşitul anului 2007, când reprezentanţii acesteia nu au mai prezentat documentele financiar contabile. În luna martie 2009, aceasta a restituit societăţii toate actele contabile pe care le deţinea.
Prin sentinţa civilă nr. 65/C din data de 13 ianuarie 2011, Tribunalul Covasna a dispus radierea SC I. SRL din Registrul Comerţului.
S-a apreciat de către prima instanţă că faptele inculpatului D.D.L. care, în perioada martie 2008 - decembrie 2009, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de administrator al SC I. SRL, a omis evidenţierea în contabilitatea acestei societăţi sau în alte documente legale a celor 33 de operaţiuni comerciale desfăşurate cu SC I.G. SRL Bucureşti şi SC O. SRL Târnăveni, respectiv a veniturilor realizate, aferente facturilor fiscale menţionate mai sus, cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în valoare totală de 166.186 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen. (33 acte materiale).
În procesul de individualizare a pedepsei, prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., respectiv dispoziţiile părţii generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate de textul incriminator, reduse cu 1/3 potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social al faptei, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Au fost avute în vedere modul şi mijloacele concrete de comitere a faptei, scopul urmărit şi urmarea produsă, respectiv un prejudiciu în cuantum de 166.186 RON, precum şi persoana şi conduita inculpatului.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, prima instanţă a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 270/S din 18 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Covasna în Dosarul nr. 2652/119/2011, având ca obiect angajarea răspunderii materiale a administratorilor SC I. SRL, rămasă irevocabilă prin nerecurare, s-a dispus ca pârâţii D.L. şi L.G. să suporte, în solidar, în calitate de administratori ai SC I. SRL, pasivul acesteia în cuantum de 431.271,37 RON.
Prin adresa din 27 noiembrie 2012, partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Covasna a precizat că suma cu care s-a constituit parte civilă în cauză, respectiv 166.188 RON, este inclusă în suma de 431.271,37 RON, menţionată în sentinţa civilă nr. 270/S din 18 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul având ca obiect angajarea răspunderii personale a administratorului SC I. SRL, fiind demarată procedura de executare silită.
În aceste condiţii, prima instanţă a reţinut că partea civilă şi-a valorificat pretenţiile civile în cuantum de 166.188 RON, formulate împotriva inculpatului D.D.L. în cadrul procesului penal de faţă, pe alte căi legale, obţinând în acest sens un titlu executoriu irevocabil, care a fost pus în executare.
Ca atare, în baza art. 14, art. 19 şi art. 346 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Covasna împotriva inculpatului D.D.L. în cadrul procesului penal de faţă, iar pe cale de consecinţă, în baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., a fost respinsă şi cererea de aplicare a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aparţinând inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna şi partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. reprezentată de D.G.F.P. Covasna.
Criticile aduse de parchet au vizat aspecte de netemeinicie relativ la individualizarea judiciară a pedepsei principale aplicate, apreciindu-se că, raportat la criteriile generale de individualizare, se impune majorarea acestei pedepse.
În ceea ce priveşte apelul declarat de partea civilă, s-a apreciat că hotărârea primei instanţe este una eronată, pronunţându-se cu interpretarea greşită a faptului că partea civilă şi-ar fi valorificat pretenţiile civile în cuantum de 166.188 RON în cadrul procedurii insolvenţei, prin obţinerea unui titlu executoriu irevocabil împotriva inculpatului, respectiv sentinţa civilă nr. 270/S din 18 noiembrie 2011 a Tribunalului Covasna, pentru care a fost declanşată procedura executării silite. Partea civilă a menţionat în cuprinsul memoriului cu motivele de apel faptul că instanţa de fond a omis să aibă în vedere că, pentru recuperarea obligaţiilor fiscale accesorii - majorări, penalităţi şi dobânzi - în conformitate cu legislaţia fiscală în vigoare, nu există un titlu executoriu, iar accesoriile urmează a fi calculate de la data când obligaţia a devenit scadentă şi până la data executării integrale a plăţii.
Prin decizia penală din 2 aprilie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna împotriva sentinţei penale nr. 3 din 24 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Covasna, care a fost desfiinţată sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei principale aplicate inculpatului D.D.L.
Rejudecând în aceste limite, a fost majorată pedeapsa principală aplicată inculpatului D.D.L., de la 1 an şi 6 luni închisoare, la 2 ani închisoare.
A fost majorată şi durata termenului de încercare, de la 3 ani şi 6 luni, la 4 ani.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. reprezentată de D.G.F.P. Covasna, împotriva aceleiaşi sentinţe.
În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Braşov a sumei de 200 RON, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu.
În baza art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., a fost obligată apelanta parte civilă Statul Român, prin A.N.A.F., reprezentată de D.G.F.P. Covasna, la plata sumei de 150 RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul acestei părţi, celelalte cheltuieli judiciare rămânând în sarcina statului.
Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, în limitele art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar a considerat că se impune a fi admis apelul declarat de parchet.
S-a reţinut că, din materialul probator administrat în cauză, rezultă că situaţia de fapt a fost corect reţinută de procuror în cursul urmăririi penale, fiind astfel pe deplin aplicabile dispoziţiile procedurale referitoare la judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei - art. 3201 alin. (4) C. proc. pen.
Sub aspectul individualizării pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, instanţa de apel a reţinut că, la aplicarea pedepsei principale, instanţa de fond nu a făcut o justă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. referitoare la gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, modalitatea şi împrejurările comiterii acesteia, fiind pe deplin întemeiate criticile aduse de procuror sub acest aspect. Astfel, s-a apreciat că, la stabilirea pericolului social al faptelor comise de inculpat, prima instanţă trebuia să aibă în vedere faptul că infracţiunea continuată, ca formă a unităţii legale de infracţiune, este o cauză reală, de agravare facultativă a pedepsei, iar în condiţiile comiterii a nu mai puţin de 33 de astfel de acte materiale circumscrise textului de lege incriminator, acest aspect trebuia să se reflecte în cuantumul pedepsei principale aplicate. Având în vedere efectele negative pe care le generează fenomenul infracţiunii de evaziune fiscală, în condiţiile concrete ale cauzei de faţă, s-a apreciat că, pentru atingerea scopului şi funcţiilor pedepsei, prevăzute de art. 52 C. pen., se impune majorarea cuantumului pedepsei principale aplicate inculpatului D.D.L., de la 1 an şi 6 luni închisoare, la 2 ani închisoare, urmând a fi majorată durata termenului de încercare de la 3 ani şi 6 luni, la 4 ani.
În ceea ce priveşte apelul declarat de partea civilă, s-a considerat că acesta se impune a fi respins.
S-a reţinut că, prin art. 1 din O.G. nr. 92/2003, a fost reglementată sfera de aplicare a C. proc. fisc., dispunându-se că „prezentul cod reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor locale, prevăzute de C. fisc.".
S-a reţinut, de asemenea, că parte a raportului juridic fiscal a fost SC I. SRL, răspunderea penală a administratorului societăţii fiind atrasă în condiţiile în care acesta a încălcat dispoziţiile art. 10 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, prin neevidenţierea în contabilitate sau în alte documente legale a celor 33 de operaţiuni comerciale desfăşurate, respectiv a veniturilor realizate, inculpatul prejudiciind astfel bugetul consolidat al statului.
A fost avut în vedere că, pentru a-şi recupera creanţele neachitate, A.N.A.F., în calitate de creditoare, a solicitat în faţa instanţei civile deschiderea procedurii insolvenţei, prevăzută de Legea nr. 85/2006, împotriva debitoarei SC I. SRL, iar ca urmare a acestei cereri, Tribunalul Covasna, prin sentinţa civilă nr. 361/S/5 noiembrie 2010, a admis cererea formulată de creditoarea Administraţia Finanţelor Publice Mun. Sf. Gheorghe şi a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei SC I. SRL., dosar primă instanţă.
În cadrul acestei proceduri a falimentului prin care A.N.A.F. urmărea recuperarea unei creanţe, a fost deschisă procedura atragerii răspunderii administratorului.
S-a mai reţinut că Tribunalul Covasna, prin sentinţa civilă nr: 270/S/18 noiembrie 2011, a hotărât ca pârâţii D.L. (inculpatul din prezenta cauză) şi L.G. să suporte, în solidar, în calitate de administratori ai debitoarei falite SC I. SRL, pasivul acesteia în cuantum de 431.271,37 RON. În acest sens, instanţa de apel a reţinut că suma de 166.188 RON, cu care A.N.A.F. s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, a fost inclusă în suma de 431.271,37 RON (adresa nr. A1. din 07 noiembrie 2012, dosar primă instanţă).
Din cuprinsul acestei din urmă sentinţe, a rezultat că instanţa civilă a reţinut în considerente că „prin sentinţa civilă nr. 361/S/5 noiembrie 2010 s-a admis cererea formulată de creditoarea Administraţia Finanţelor Publice Sf. Gheorghe şi s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei SC I. SRL. [...] Fapta administratorilor D.L. şi L.G., astfel cum a fost descrisă mai sus, întruneşte elementele prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2006 în sensul că aceasta a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice, ori a mărit în mod fictiv pasivul acesteia. Se poate constata că sunt realizate atât condiţiile generale ale răspunderii delictuale instituite de C. civ., cât şi cerinţele speciale ale art. 138 din Legea nr. 85/2006”.
A fost avut în vedere şi faptul că, potrivit art. 19 alin. (4) C. proc. pen., persoana vătămată care a pornit acţiunea în faţa instanţei civile poate să părăsească această instanţă şi să se adreseze organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, dacă punerea în mişcare a acţiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare. Părăsirea instanţei civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunţat o hotărâre, chiar nedefinitivă.
În acest context, instanţa de apel a reţinut că partea civilă a solicitat în faţa instanţei civile recuperarea prejudiciului de 166.186 RON, ce este dat de creanţa fiscală şi accesoriile acesteia, iar cuantumul a fost calculat până la data de 05 noiembrie 2010 când, prin sentinţa civilă nr. 361/S, Tribunalului Covasna a admis cererea formulată de creditoarea Administraţia Finanţelor Publice Mun. Sf. Gheorghe şi s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei SC I. SRL. Au fost avute în vedere dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, în sensul că nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii.
Chiar dacă în cuprinsul constituirii de parte civilă, A.N.A.F. a solicitat accesoriile aferente până la data plăţii, instanţa de apel nu a putut să ignore faptul că aceeaşi parte civilă, în cuprinsul adresei nr. A1. din 07 noiembrie 2012 a A.N.A.F. (dosar primă instanţă), a menţionat că „suma cu care instituţia noastră s-a constituit parte civilă în cauză, respectiv 166.188 RON [...] este inclusă în suma de 431.271.37 RON menţionată în sentinţa civilă nr. 270/S din 18 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul având ca obiect atragerea răspunderii personale a administratorului SC I. SRL".
În această situaţie, s-a reţinut că partea vătămată A.N.A.F. a ales să-şi recupereze prejudiciul în faţa instanţei civile, având un titlu în acest sens, dat de sentinţa civilă nr. 270/S/18 noiembrie 2011 a Tribunalului Covasna.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Covasna.
Parchetul a formulat critici circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., solicitând casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, să se aplice inculpatului, alături de pedeapsa principală, şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
Recurenta parte civilă a solicitat admiterea acţiunii civile, prejudiciul cauzat fiind cel indicat în constituirea de parte civilă.
S-a susţinut că instanţa de fond şi, ulterior, instanţa de apel au omis să aibă în vedere că, pentru recuperarea obligaţiilor fiscale accesorii - majorări, penalităţi şi dobânzi -, în conformitate cu legislaţia fiscală în vigoare, nu există un titlu executoriu, iar accesoriile urmează a fi calculate de la data când obligaţia a devenit scadentă şi până la data executării integrale a plăţii.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu cauza, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005:
Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:
b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
Din analiza normei de incriminare, rezultă că instanţa, atunci când reţine vinovăţia inculpatului, este obligată ca, alături de pedeapsa principală, să aplice şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
Potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.
Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.
În alin. ultim se arată că cerinţa prevăzută în alin. (1), cu privire la conţinutul pedepsei principale, trebuie să fie îndeplinită şi în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzute în acel alineat este obligatorie.
Pentru ca pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi să poată fi pronunţată, textul enunţat anterior prevede necesitatea îndeplinirii următoarelor condiţii: a) făptuitorul să fi fost condamnat la o pedeapsă principală cu închisoarea şi nu cu amenda; b) interzicerea unor drepturi să fie prevăzută ca pedeapsă complementară la infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, situaţie în care instanţa trebuie să o aplice în mod obligatoriu; c) dacă interzicerea unor drepturi nu este prevăzută ca pedeapsă complementară în norma de incriminare, instanţa va aprecia, facultativ, dacă se impune sau nu aplicarea pedepsei complementare; d) chiar dacă interzicerea unor drepturi, ca pedeapsă complementară, este prevăzută în textul special cu caracter obligatoriu, ea nu poate fi aplicată decât dacă cuantumul pedepsei principale aplicate este de cel puţin doi ani.
În cauza dedusă judecăţii, instanţa de apel a aplicat inculpatului o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Cum norma de incriminare prevede aplicarea, alături de pedeapsa principală, şi a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi şi cum pedeapsa principală este de 2 ani închisoare, se constată ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 65 C. pen.
Aşa fiind, se va admite recursul parchetului şi se va reforma hotărârea atacată în aceste limite, aplicând inculpatului D.D.L. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
În ceea ce priveşte recursul părţii civile, se constată că acesta este nefondat, în condiţiile în care A.N.A.F. a ales să-şi recupereze prejudiciul în faţa instanţei civile, având un titlu executoriu, respectiv sentinţa civilă nr. 270/S din 18 noiembrie 2011 a Tribunalului Covasna.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
Va casa, în parte, decizia penală atacată, numai în ceea ce priveşte omisiunea aplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi şi, rejudecând în aceste limite:
În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., va aplica inculpatului D.D.L. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Totodată, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Covasna.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. 41/ Ap din 2 aprilie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul D.D.L.
Casează, în parte, decizia penală atacată, numai în ceea ce priveşte omisiunea aplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi şi, rejudecând în aceste limite:
În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., aplică inculpatului D.D.L. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Covasna împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 166/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 157/2014. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
