ICCJ. Decizia nr. 1437/2014. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1437/2014
Dosar nr. 1905/2/2013
Şedinţa publică din 24 aprilie 2014
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 11 martie 2013, cu nr. 1905/2/2013 (nr. 796/2013), s-a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 162 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 (republicată), recunoaşterea sentinţei penale nr. 2052/06 din data de 14 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Verona şi a sentinţei penale nr. 334/10 din data de 26 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Lecce, ambele privindu-1 pe cetăţeanul român M.G. şi transferarea acestuia într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.
La dosarul cauzei au fost depuse adresa Ministerului Justiţiei - Serviciul cooperare judiciară internaţională în materie penală, prin care se solicită efectuarea procedurii prevăzute de art. 162 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 (republicată), cererea formulată în acest sens de către persoana transferabilă, copii traduse ale hotărârilor penale de condamnare, decizia de executare de pedepse concurente emisă de Procuratura Republicii din Lecce - Oficiul de executare penală, extras de legislaţie.
Condamnatul M.G. a fost încunoştinţat despre obiectul prezentei cauze şi termenul de judecată fixat, înaintând Curţii o cerere prin care a solicitat dispunerea transferului, asistenţa juridică fiind asigurată de un apărător ales.
Prin sentinţa penală-nr. 199 din 24 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a recunoscut sentinţa penală nr. 2052/06 din data de 14 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Verona, definitivă la data de 28 ianuarie 2007, şi sentinţa penală nr. 334 din 10 din data de 26 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Lecce, confirmată prin sentinţa penală din data de 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Lecce, definitivă la data de 11 februarie 2012, privind pe condamnatul M.G. , cu domiciliul în municipiul Drobeta Tr. Severin, jud. Timiş.
S-a dispus transferarea persoanei condamnate M.G. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 8 ani, 9 luni şi 28 de zile închisoare şi 15.200 de euro amendă.
S-a interzis condamnatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. pe durata executării pedepsei.
S-a interzis condamnatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen. pe o durată de 10 ani, începând cu data terminării executării pedepsei.
S-a dedus din pedeapsa aplicată, prevenţia şi perioada executată de la data de 21 februarie 2009 la zi.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina sa, onorariul parţial apărătorului din oficiu, în cuantum de 150 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2052/06 din data de 14 decembrie 2006 a Tribunalului Verona, rămasă definitivă la 28 ianuarie 2007, s-a dispus condamnarea cetăţeanului român M.G. la pedeapsa de 4 luni închisoare şi amendă în cuantum de 200 euro (cu suspendarea condiţionată a executării) pentru săvârşirea infracţiunii de furt agravat, prev. de art. 624 şi art. 625 nr. 2 şi 5 cu aplic. art. 110 C. pen. italian.
În fapt, s-a reţinut că, la data de 16 noiembrie 2006, în timp ce se afla în magazinul "N.", împreună cu alte două persoane, prin distrugerea dispozitivului antifurt, M.G. a sustras o geacă de blugi, o salopetă, o pereche de pantaloni și o pereche de pantaloni, în scopul de a obţine un profit injust.
Prin sentinţa penală nr. 334 din 10 din data de 26 mai 2010 a Tribunalului Lecce, confirmată prin sentinţa penală din data de 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Lecce, rămasă definitivă la 11 februarie 2012, cetăţeanul român. M.G. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare si amendă în cuantum de 15.000 euro, pentru comiterea infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, sechestrare de persoane, şantaj, port ilegal de armă, favorizarea şi exploatarea activităţii de prostituţie, prev. de art. 416, art. 605 şi art. 629 C. pen. italian, art. 3 nr. 4, 7 şi 8 şi art. 4 nr. 1 şi 7 din Legea nr. 75/1958 şi art. 4 din Legea nr. 895/1967, cu aplic. art. 56 şi art. 110 C. pen. italian.
În fapt, s-a reţinut că susnumitul, împreună cu alte persoane, în perioada 2007-21 februarie 2009 a participat la o asociere pentru comiterea de infracţiuni, în scopul de a recruta persoane pentru a fi destinate prostituţiei, exploatând si favorizând, în acest fel, prostituarea a numeroase femei de naţionalitate română.
În acest scop, le-a obligat să se prostitueze, între altele, pe Z.D., B.S., D.A., B.C.E. si alte femei. în plus, a favorizat si exploatat activitatea acestora de prostituţie, prin violenţe fizice şi psihice. Totodată, în concurs cu alte persoane, a sechestrat-o pe P.D.R., lipsind-o de libertatea personală și închizând-o în interiorul propriei locuinţe, iar împreună cu C.A., a deţinut ilegal un pistol și a încercat să o constrângă pe Z.D.G. să îi predea 2.000 de euro, făcând aluzie la grave consecinţe pentru persoana ei.
Prin aceeaşi sentinţă penală s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 4 luni închisoare și 200 de euro amendă, aplicarea pedepsei accesorii a interdicţiei de a ocupa funcţii publice, a interdicţiilor legale pe durata executării pedepsei şi a interdicţiei de a fi tutore sau curator pentru 10 ani, alături de măsura de siguranţă a expulzării de pe teritoriul statului italian după executarea pedepsei.
Ulterior, prin Ordonanţa nr. S.I.E.P. 173/2012 din data de 03 octombrie 2012 a Procuraturii Republicii Lecce au fost cumulate pedepsele aplicate faţă de numitul M.G. prin cele două sentinţe penale anterior menţionate și, ca urmare a scăderii prevenţiei de 2 zile (16 noiembrie 2006 - 17 noiembrie 2006), executate în prima cauză penală, s-a emis ordinul de executare a pedepsei de 8 ani, 9 luni si 28 de zile închisoare și 15.200 de euro amendă, condamnare finală ce face şi obiectul prezentei sesizări.
Legal învestită cu soluţionarea cererii de transfer, Curtea a constatat că hotărârile judecătoreşti de condamnare, pronunţate de către autorităţile judiciare italiene, respectă toate exigentele art. 131 din Legea nr. 302/2004 pentru recunoaşterea lor.
Totodată, sunt îndeplinite condiţiile cumulativ prevăzute de art. 143 lit. a)-f) din Legea nr. 302/2004, (republicată) privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală pentru. a se dispune transferul condamnatului M.G. pentru continuarea executării pedepsei, respectiv:
- persoana condamnată M.G. este cetăţean român cu domiciliul în România (astfel cum rezultă din relaţiile comunicate la data de 22 februarie 2013 de către M.A.I. - D.E.P.A.B.D.);
- hotărârile penale de condamnare sunt ambele definitive, începând cu datele menţionate în cuprinsul prezentei sentinţe;
- faptele penale au corespondent în legislaţia penală română, întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e) C. pen., constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzuta de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi nerespectarea regimului armelor si muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen., pedepsite cu închisoare de la 3 la 15 ani, de la 5 la 20 de ani, de la 5 la 15 ani si respectiv, de la 2 la 8 ani.
- la data primirii cererii de transferare, sus-numitul avea de executat mai mult de 6 luni închisoare, din durata pedepsei finale de 8 ani 9 luni si 28 de zile închisoare și 15.200 de euro amendă, astfel cum a fost stabilită prin decizia de executare de pedepse concurente; sub acest aspect, din înscrisurile înaintate de către autorităţile italiene, rezultă că persoana transferabilă a început executarea pedepsei la data de 21 februarie 2009;
- persoana condamnată a consimţit la transfer, consimţământ neechivoc exprimat în declaraţia sa din data de 14 martie 2012, dar și în scrisoarea înaintată instanţei române de executare;
- din examinarea tuturor actelor cauzei rezultă că, în această fază a procedurii, statul de condamnare nu se opune transferului.
Sub aspectul naturii şi duratei pedepsei principale de 8 ani, 9 luni si 28 de zile închisoare aplicate condamnatului, Curtea a constatat că acestea corespund prevederilor legii române, astfel încât continuarea executării sancţiunii este conformă exigenţelor art. 158 din Legea nr. 302/2004 (republicată).
În privinţa pedepsei amenzii, s-a constatat, de asemenea, că executarea acesteia alături de pedeapsa închisorii este conformă tratamentului sancţionator prevăzut de legea română, deoarece dispoziţiile art. 242 din Legea nr. 302/2004 impun respectarea întocmai a cuantumului acestei sancţiuni pecuniare, neflind incidenţă ipoteza unică în care legea specială ar permite eventuala reducere a acestuia.
În privinţa pedepselor accesorii şi complementare aplicate condamnatului, s-a constatat că ele se regăsesc în normele penale ale statului român de executare, în prevederile art. 71-64 lit. a) teza a II-a C. pen. (ce permit interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţi publice pe durata executării pedepsei), respectiv art. 65 - 64 lit. e) C. pen., ce permit interzicerea ca pedeapsă complementară a dreptului de a fi tutore/curator pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.
Evaluând şi oportunitatea transferului din perspectiva ansamblului datelor cauzei, Curtea a reţinut că numitul M.G. este cetăţean român, cu domiciliul în România, iar legăturile sale cu statul de origine continuă să fie semnificative, atât soţia, cât si fiica minoră locuind pe teritoriul acestui stat. Prin urmare, măsura transferului într-un penitenciar românesc ar facilita contactul direct si constant al cetăţeanului român cu membrii familiei, o atare măsură creând premisele atingerii scopului Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate şi reintegrării sociale mai uşoare a condamnatului.
Pentru aceste considerente, în baza art. 162 din Legea nr. 302/2004 (republicată), Curtea a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A recunoscut sentinţa penală nr. 2052 din data de 14 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Verona, definitivă la data de 28 ianuarie 2007, şi sentinţa penală nr. 334 din 10 din data de 26 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Lecce, confirmată prin sentinţa penală din data de 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Lecce, definitivă la data de 11 februarie 2012, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani, 9 luni şi 28 zile închisoare şi amendă în cuantum de 15.200 euro de către numitul M.G. într-un penitenciar din România în conformitate cu dispoziţiile art. 158 sau art. 159 din Legea nr. 302/2004.
A dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 8 ani, 9 luni şi 28 de zile închisoare şi 15.200 de euro amendă
A interzis condamnatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a C. pen. pe durata executării pedepsei.
A interzis condamnatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen. pe o durată de 10 ani, începând cu data terminării executării pedepsei.
A dedus din pedeapsa aplicată prevenţia şi perioada executată de la data de 21 februarie 2009 la zi
În baza art. 169 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului,
Împotriva acesei hotărâri a declarat recurs condamnatul - persoană transferabilă M.G., la data de 13 februarie 2014.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată la data de 24 aprilie 2013 şi comunicată condamnatului la Penitenciarul Lecee - Italia, la data de 21 iunie 2013.
La data de.8 iulie 2013, condamnatul a trimis la dosar o cerere prin care solicită transferul de urgenţă într-un penitenciar din România, întrucît are probleme grave în familie, pe care nu le poate rezolva din Italia. A arătat că nu înţelege să atace hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, fiind de acord cu aceasta.
Totodată, din declaraţia de recurs aflată la dosar, rezultă că a luat cunoştinţă de hotărârea atacată, la data de 22 noiembrie 2013.
Având în vedere data comunicării hotărârii la locul de deţinere - 21 iunie 2013, dar şi declaraţia condamnatului - persoană transferabilă M.G., potrivit căreia a luat cunoştinţă de hotărâre la data de 22 noiembrie 2013, recursul declarat de acesta la data de 13 februarie 2014 este tardiv, fiind formulat cu depăşirea termenului de 10 zile, prevăzut de dispoziţiile art. 385 C. proc. pen.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii recursului, iar în baza art. 38515 pct. lit. a) C. proc. pen. va respinge ca tardiv, recursul formulat de condamnatul - persoană transferabilă M.G.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul la pata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă M.G. împotriva sentinţei penale nr. 199 din 24 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală.
Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 142/2014. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1445/2014. Penal → |
|---|
