ICCJ. Decizia nr. 145/2014. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 145/2014
Dosar nr. 4743/30/2013
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 207/PI din 22 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 4743/30/2013, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 394 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 125/PI din 11 aprilie 2012 a Tribunalului Timiş, formulată de condamnatul T.T., cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat P.N., situat în municipiul Timişoara, jud. Timiş, ca inadmisibilă.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea introdusă şi înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara, la data de 08 aprilie 2013, revizuentul condamnat T.T. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 125/PI din 11 aprilie 2012 a Tribunalului Timiş, pronunţată în Dosarul nr. 5366/30/2011, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 197 din 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara şi prin decizia din data de 21 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care i-a fost respins recursul.
Revizuentul condamnat a solicitat, în temeiul art. 404 C. proc. pen., suspendarea hotărârii supuse revizuirii.
În motivarea cererii de revizuire, revizuentul condamnat a învederat că prin Sentinţa penală nr. 125/PI din 11 aprilie 2012, Tribunalul Timiş l-a condamnat la 8 ani închisoare motivat de faptul că ar fi săvârşit infracţiunile de aderare la un grup infracţional organizat şi complicitate la tâlhărie, că prin Decizia nr. 197 din 16 octombrie 2012 Curtea de Apel Timişoara i-a admis în parte apelul şi a redus pedeapsa la 7 ani închisoare, iar la data de 21 martie 2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a respins recursul.
Revizuentul condamnat a mai învederat că din motivarea sentinţei a cărei revizuire o solicită rezultă că ar fi fost complice la săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional, întrucât ar fi cunoscut faptul că nepotul său, T.D.R., împreună cu numiţii B.A., V.I.M. şi T.I.M., făceau parte dintr-un grup infracţional organizat, iar în aceste condiţii revizuentul le-ar fi dat acestora informaţiile necesare cu privire la faptul că la casa de pariuri K. din Wels, Austria, se află bani, casă de pariuri la care ulterior aceştia au săvârşit o tâlhărie.
Totodată, revizuentul condamnat a menţionat că această stare de fapt s-a reţinut în urma audierii inculpaţilor B.A., V.I.M. şi T.I.M. care, în declaraţiile date în faţa procurorului, au susţinut că revizuentul ar fi implicat în acţiunile lor infracţionale.
De asemenea, revizuentul condamnat a menţionat că s-a mai reţinut că ar fi purtat convorbiri telefonice cu T.D.R. despre aceste activităţi infracţionale, împrejurare care, a susţinut revizuentul condamnat, nu este adevărată pentru că el nu a purtat cu el alte discuţii decât despre activitatea în construcţii.
A mai învederat revizuentul condamnat că, aşa cum a arătat în declaraţiile date, de pe telefonul său a vorbit atât B.A., cât şi V.I.M., însă nu cunoaşte ce anume au vorbit pentru că nu s-a aflat lângă aceştia.
De asemenea, revizuentul condamnat a menţionat că în data de 22 martie 2013 B.A. şi V.I.M. au dat două declaraţii sub semnătură privată, prin care au arătat că nu corespund realităţii declaraţiile pe care le-au dat în faţa organelor de cercetare penală şi în faţa instanţei cu privire la implicarea sa în activitatea lor infracţională.
În acest sens, revizuentul condamnat a relatat că B.A. a arătat ca declaraţiile pe care le-a dat în faţa anchetatorilor nu corespund realităţii pentru că el nu i-a ajutat în niciun fel la comiterea infracţiunii din Austria sau în altă parte, în continuare numitul B.A. arătând că l-a cunoscut pe dumnealui pe şantierul unde urma să lucreze; că revizuentul le-a dat bani să îşi cumpere mâncare şi cartele pentru telefon şi că a vorbit de pe telefonul său în România, iar numitul V.I.M. a arătat că revine asupra declaraţiilor date în faţa instanţei, arătând, totodată, că nu s-au consemnat indicii cu referire la revizuent şi că l-a cunoscut pe acesta în Austria pe un şantier unde a fost dus de T.D.R. pentru a fi angajat.
A mai arătat revizuentul condamnat că numitul V.I.M. a văzut când i-a dat bani lui T.D.R. pentru a cumpăra, mâncare şi cartele telefonice şi că le-a închiriat o locuinţă, urmând să lucreze la dumnealui pe şantier.
Revizuentul condamnat a mai menţionat că declaraţiile date de cei doi în faza de urmărire penală au fost date sub presiunea anchetatorilor care le-au promis că le vor reduce substanţial pedepsele.
În continuare, revizuentul condamnat a arătat că în recurs, când i-a fost dat ultimul cuvânt, T.D.R. a menţionat că niciodată nu a susţinut faptul că revizuentul i-ar fi dat pontul cu casa de pariuri de la Wels.
Revizuentul condamnat a mai învederat că, prin coroborarea declaraţiilor de mai sus, date de B.A. şi V.I.M., cu prima declaraţie dată de către T.D.R., dar şi cu ultimul cuvânt dat în faţa instanţei de recurs, rezultă că revizuentul nu a avut nicio implicare în activitatea lor infracţională de la Wels şi nici nu a cunoscut că ei formează un grup infracţional.
Revizuentul condamnat a solicitat ca numiţii B.A. şi V.I.M. să fie reaudiaţi de către parchet pentru aflarea adevărului, deoarece din cauza unei grave erori judiciare a fost condamnat, fără a fi vinovat.
A mai arătat revizuentul condamnat că faptul că a fost condamnat pe baza declaraţiilor mincinoase ale inculpaţilor rezultă din ultimul alineat de la pag. 8 din Sentinţa penală nr. 125/PI din 11 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Timiş, în care se reţine că susţinerile sale sunt contrazise de declaraţiile celorlalţi inculpaţi care nu au mers în Austria pentru a lucra.
Revizuentul condamnat consideră că aspectele arătate în noile declaraţii ale numiţilor B.A. şi V.I.M. constituie fapte sau împrejurări, în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen., pentru revizuirea sentinţei penale de condamnare.
Revizuentul condamnat a solicitat ca la data la care vor fi reaudiate persoanele arătate mai sus ori persoanele care se apreciază că se impun a fi audiate, să fie înştiinţat şi avocatul său, pe care îl va angaja până la data depunerii cererii de revizuire.
După efectuarea actelor de cercetare prealabilă, prin adresa nr. 59/111/6/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara, din data de 05 aprilie 2013, cererea de revizuire, împreună cu referatul organelor de urmărire penală cu propunerea de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă a fost înaintată Tribunalului Timiş spre soluţionare, cauza fiind înregistrată la această instanţă sub nr. 4743/30/2013 la data de 08 aprilie 2013.
În probaţiune, au fost ataşate la dosarul, cauzei, Dosarele nr. 5366/30/2011 al Tribunalului Timiş, nr. 5366/30/2011 al Curţii de Apel Timişoara şi nr. 5366/30/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Dosarul de urmărire penală nr. 282/P/2000 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara. Analizând materialul probator administrat în cauză, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul T.T. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara, nr. 182/D/P/2009 din data de 26 iulie 2009 pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, complicitate la tâlhărie în formă calificată prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen., rap la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (21) lit. b) C. pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Prin Sentinţa penală nr. 125/PI din 11 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 5366/30/2011, s-a dispus, în baza art. 334 C. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor din rechizitoriu reţinute pe seama inculpatului, din art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen., rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (21) lit. b) C. pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen., rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (21) lit. a) şi b) C. pen. (3 fapte), totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Totodată, prin respectiva sentinţă inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare în regim de detenţie.
Sentinţa penală nr. 125/PI din 11 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 5366/30/2011 a fost modificată prin Decizia penală nr. 197/16 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în sensul reducerii pedepsei rezultante de la 8 ani închisoare, la 7 ani închisoare în regim de detenţie şi a rămas definitivă prin decizia penală pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza acestor hotărâri a fost emis mandatul de executare a pedepsei.
Fiind vorba de o cale extraordinară de atac, situaţiile în care poate fi exercitată revizuirea sunt limitativ şi expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Având în vedere faptul că motivele invocate de către revizuentul condamnat în sprijinul cererii formulate nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de revizuire reglementate de legiuitor, în temeiul, art. 403 C. proc. pen., prima instanţă a respins cererea de revizuire formulată de către revizuentul condamnat ca inadmisibilă.
Astfel, revizuirea întemeiată pe cazul prevăzut la art. 394 lit. a) C. proc. pen. este dublu condiţionată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar în al doilea rând, este necesar ca faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Instanţa a constatat că în speţă revizuentul condamnat nu a invocat existenţa unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute la data soluţionării cauzei.
Prima instanţă a reţinut că rolul revizuirii nu este acela de a proceda, conform nemulţumirilor condamnatului, la o rejudecare a cauzei şi la o reinterpretare a probelor administrate. Scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a înlătura anumite erori de fapt evidente, erori datorate anumitor aspecte necunoscute în momentul soluţionării fondului. Or, în prezenta cauză, nu este îndeplinită această cerinţă.
În cuprinsul cererii de revizuire, revizuentul condamnat a solicitat reaudierea numiţilor B.A. şi V.I.M., însă este de observat faptul că inculpaţii B.A. şi V.I.M. au fost audiaţi în momentul soluţionării fondului, când a fost prezent şi inculpatul T.T., cei doi recunoscând implicarea tuturor inculpaţilor în desfăşurarea activităţii infracţionale. Faptul că aceştia dau acum declaraţii olografe, opuse celor iniţiale, instanţa nu poate reanaliza aceste declaraţii în cadrul cererii de revizuire, inculpatul revizuent având posibilitatea să-şi lămurească situaţia până la soluţionarea definitivă a cauzei pe fond, astfel că pe calea unei cereri de revizuire nu este posibilă o prelungire a probatoriului care era baza hotărârii de condamnare definitivă, aspect la care tinde condamnatul. În ceea ce priveşte celelalte cazuri de revizuire, în condiţiile în care condamnatul nu a invocat existenţa vreunei mărturii mincinoase, vreunui înscris falsificat; ori săvârşirea vreunei infracţiuni de către organele judiciare sau prezenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive ce nu se pot concilia, prima instanţă a apreciat că motivele invocate de către condamnat nu pot fi circumscrise niciuneia dintre aceste situaţii, astfel încât prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă şi sub acest aspect.
Pentru aceste considerente, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 394 C. proc. pen., prima instanţă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat T.T. ca inadmisibilă, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva Sentinţei penale nr. 207/PI din 22 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 4743/30/2013 a declarat apel revizuentul T.T., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 07 iunie 2013, sub nr. 4743/30/2013.
În motivarea apelului revizuentul a arătat că a fost condamnat pe nedrept, deoarece prin două declaraţii sub semnătură privată date în data de 22 martie 2013 coinculpaţii B.A. şi V.I.M. au recunoscut faptul că declaraţiile date de către aceştia în faza de urmărire penală şi în faza de judecată cu privire la implicarea revizuentului T.T. în activitatea infracţională nu corespund realităţii. Aceleaşi aspecte ar fi fost relatate de către inculpatul T.D.R. cu prilejul ultimului cuvânt în recurs. Revizuentul a solicitat reaudierea numiţilor B.A. şi V.I.M.
Prin Decizia penală nr. 145/A din 10 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul T.T. împotriva Sentinţei penale nr. 207/PI din 22 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 4743/30/2013.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, din prisma motivelor de apel, precum şi din oficiu potrivit art. 372 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a reţinut că în cauză, în mod corect prima instanţă a respins cererea de revizuire, deoarece în cadrul soluţionării cererii de revizuire este inadmisibil să se suplimenteze şi reevalueze probatoriul pentru fapte deja cunoscute, aşa cum solicită revizuentul.
Motivele formulate de către revizuent vizează reinterpretarea probatoriului administrat în cadrul procesului penal pe baza unor declaraţii sub semnătură privată date de către coinculpaţii B.A. şi V.I.M. după rămânerea definitivă a sentinţei, iar aceste împrejurări nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece faptele probatorii nu sunt noi, fiind cunoscute de către instanţă la soluţionarea cauzei, cei doi inculpaţi fiind audiaţi atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuentul T.T., care a susţinut, potrivit motivelor de recurs depuse la dosar cu ocazia declarării recursului, că B.A. şi V.I.M., coinculpaţi în cauza a cărei revizuire se solicită, la data de 22 martie 2013, au recunoscut faptul că declaraţiile date în faza de urmărire penală şi în faza de judecată cu privire la implicarea revizuentului T.T. în activitatea infracţională nu corespund realităţii. Totodată, cu ocazia judecării recursului, coinculpatul T.D.R., în ultimul cuvânt, a menţionat aceleaşi aspecte, motiv, pentru care a solicitat reaudierea acestora.
Recursul declarat de revizuent este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin intermediul revizuirii, reglementată ca o cale extraordinară de atac, se tinde la desfiinţarea hotărârii pronunţate, pentru îndreptarea unor erori de fapt, erori comise de organele judiciare cu ocazia stabilirii unor situaţii de fapt. Aceste erori apar fie datorită imposibilităţii cunoaşterii unor anumite împrejurări, fie sunt datorate unor fraude procesuale, mărturii mincinoase, falsuri, corupţie etc.
Revizuirea unei hotărâri se poate cere numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres şi limitativ de art. 394 din C. proc. pen.
În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că, pentru a fi incidente aceste dispoziţii, este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate în revizuire să nu fi fost cunoscute de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârea de condamnare şi aceste împrejurări sau fapte să fie în măsură, conform art. 394 alin. (2) C. proc. pen. să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, mai precis să conducă la adoptarea unei hotărâri diametral opuse respectiv de achitare a revizuentului sau de încetare a procesului penal.
Pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. nu este necesar deci ca probele propuse să fie noi, ci teza probatorie pentru care se solicită a se administra aceste probe, respectiv faptele sau împrejurările ce pot fi relevate să fie unele necunoscute şi neanalizate de către instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Raportând consideraţiile teoretice mai sus arătate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a analizat în hotărârea pronunţată apărarea revizuentului şi a arătat că aceasta vizează reinterpretarea probatoriului administrat în cadrul procesului penal pe baza unor declaraţii sub semnătură privată date de către coinculpaţii B.A. şi V.I.M. după rămânerea definitivă a sentinţei.
În aceste condiţii, niciuna dintre împrejurările invocate în susţinerea cererii de revizuire care ar fi fost apte să conducă la adoptarea unei hotărâri diametral opuse faţă de cea a cărei revizuire se cere, nu sunt împrejurări noi, ci ele au fost cunoscute de către prima instanţă şi analizate, ca de altfel şi de către instanţele de control, astfel că în mod întemeiat s-a apreciat că reaudierea coinculpaţilor, cu care să se dovedească împrejurările invocate de revizuent nu se impune, probele propuse spre a fi administrate reprezentând doar, în raport de situaţia dată, o prelungire a probatoriului, nepermisă într-o cale extraordinară de atac.
În ceea ce priveşte celelalte susţineri ale recurentului revizuent Înalta Curte apreciază ca acestea nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute, expres şi limitativ prin dispoziţiile art. 394 din C. proc. pen.
Faţă de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate şi nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de revizuent.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul T.T. împotriva Deciziei penale nr. 145/A din 10 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1445/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 146/2014. Penal → |
|---|
