ICCJ. Decizia nr. 1554/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1554/2014

Dosar nr. 5348/100/2012

Şedinţa publică din 07 mai 2014

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 458 din 02 iulie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 5348/100/2012 al Tribunalului Maramureş, în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul M.I.C. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) şi c) C. pen. (dreptul de a mai deţine funcţia de administrator de firmă) pe o perioadă de 5 ani, cu consecinţele prevăzute de art. 71, 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. coroborat cu art. 998 şi 680 C. civ., a fost obligat inculpatul M.I.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C.G. SRL - prin lichidator judiciar L.I. SPRL - la despăgubiri civile, după cum urmează:

- către partea civilă SC A.E. SRL Chişoada, judeţul Timiş - 150.122,10 euro, contravaloarea mărfii livrate;

- către partea civilă SC R.A. SRL Bucureşti - 107.234,83 RON, contravaloarea mărfii livrate;

- către partea civilă SC R.G. SRL Bucureşti - 68.805,80 RON, contravaloarea mărfii livrate;

- către partea civilă SC A. SRL Bistriţa, judeţul Bistriţa Năsăud - 5.950 RON, contravaloarea mărfii livrate;

- către partea civilă S.I. AF Recea, judeţul Maramureş - 25.288,18 RON, contravaloarea mărfii livrate;

- către partea civilă SC G.S.I. SRL Bucureşti - 12.440,73 RON, reprezentând contravaloare marfă livrată;

- către partea civilă SC T.C. SRL Bucureşti - 77.555,86 RON, contravaloare marfă livrată;

- către partea civilă SC D. SRL Miercurea Ciuc, judeţul Harghita - 65.314,34 RON, contravaloare marfă livrată;

- către partea civilă SC B. SRL Chiajna, judeţul Ilfov - 221.292,40 RON, contravaloare marfă livrată;

- către partea civilă SC Z.B.I. SRL Năsăud, judeţul Bistriţa Năsăud - 33.375,64 RON, contravaloare marfă livrată, la care se va calcula dobânda aplicabilă în raporturile comerciale, conform O.G. nr. 13/2011;

- către partea civilă SC N. SRL Constanţa, judeţul Constanţa - 43.197 RON, contravaloare marfă livrată.

S-au respins restul pretenţiilor civile formulate în cauză.

În temeiul art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul M.I.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C.G. SRL - prin lichidator judiciar L.I. SPRL - la 5.081,14 RON, cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către avocat M.A., suma de 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru părţile civile, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către avocat C.R. şi suma de 3.231,14 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate de martorii audiaţi în faţa instanţei, a fost achitată de Ministerul Justiţiei în avans.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul întocmit la data de 05 iulie 2012 în Dosarul nr. 162/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.I.C. pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin actul de trimitere în judecată s-a reţinut că, în perioada aprilie - iunie 2008 inculpatul M.I.C., împreună cu alte persoane neidentificate au achiziţionat mărfuri în numele SC C.G. SRL Seini (în care inculpatul deţinea calitatea de administrator) pentru plata cărora a emis file cec fără acoperire, cauzând părţilor civile un prejudiciu total în sumă de 658.455,78 RON şi 150.122,10 euro.

Faptele au fost comise de inculpat în următoarele împrejurări:

SC C.G. SRL Seini a fost înfiinţată de asociaţii G.G.I. şi G.V. (primul având şi calitatea de administrator) şi a avut ca obiect principal de activitate „construcţii de clădiri şi lucrări de geniu”, iar ca obiect secundar „lucrări şi comerţ cu produse diverse” sediul social fiind declarat în Seini, judeţul Maramureş.

La începutul lunii februarie 2008 numitul G.G.I. a luat hotărârea de a cesiona părţile sociale ale SC C.G. SRL Seini, sens în care a fost contactat telefonic de numitul T.M.R. (domiciliat în Bucureşti, dar care faptic, în perioada respectivă, locuia în Baia Mare). La data de 25 februarie 2008 acesta a preluat părţile sociale ale societăţii menţionate ocazie cu care i-au fost predate documentele de înfiinţare, ştampila, documentele contabile aferente perioadei 2004-2008, precum şi un carnet emis de Banca C.R. conţinând 25 file cec.

Ulterior, respectiv la data de 10 aprilie 2008, numitul T.M.R. a cesionat la rândul său părţile sociale ale SC C.G. SRL Seini inculpatului M.I.C. (domiciliat în Techirghiol, judeţul Constanţa), fiind făcute menţiunile aferente la Oficiul Registrului Comerţului.

La data de 25 aprilie 2008 inculpatul M.I.C. a depus specimen de semnătură la Banca C.R. - Sucursala Baia Mare, unde SC C.G. SRL Seini avea deschis cont bancar de la momentul înfiinţării. Aceeaşi instituţie bancară a emis anterior, respectiv la data de 07 decembrie 2007, administratorului în funcţie la acea dată, numitul G.G.I., un carnet conţinând 25 file cec, ulterior predate numitului T.M.R.

Din rulajul contului existent rezultă că în perioada 01 martie 2008 - 04 august 2008 prin contul respectiv s-au derulat doar operaţiuni sporadice, de depuneri numerar şi plată a unor sume modice, cu titlu de avans marfă pentru acei furnizori care condiţionau livrarea mărfurilor de plată parţială a preţului. Aceste operaţiuni au fost efectuate de inculpatul M.I.C.

SC C.G. SRL Seini a fost declarată în interdicţie bancară de a emite cecuri la data de 09 iunie 2008, înregistrând 17 incidente de plată cu cecuri, în valoare totală de 1.410.215,16 RON.

În cursul anului 2008 SC C.G. SRL Seini, prin inculpatul M.I.C., a încheiat 3 abonamente de telefonie mobilă, fiindu-i atribuite numerele X, Y şi Z. De la aceste numere de telefon (dar şi de la altele) au fost contactate părţile vătămate din această cauză, societăţile de transport ori alte persoane implicate în achiziţia mărfurilor. Inculpatul M.I.C. a utilizat numărul de telefon Y, celelalte două fiind folosite de alte două persoane care s-au prezentat inculpatului sau părţilor vătămate cu numele S.V., respectiv F.

La data de 24 aprilie 2008 inculpatul M.I.C. a încheiat în numele societăţii un contract de închiriere cu SC T.I. SA Baia Mare având ca obiect o hală în suprafaţă de 120 m.p. situată în Baia Mare. Martorul M.L.M., administratorul societăţii menţionate, a declarat că a negociat termenii contractului de închiriere cu inculpatul, care a semnat contractul şi a aplicat ştampila pe înscris. A precizat că, ulterior, l-a văzut de mai multe ori pe inculpat la spaţiul de depozitare însoţit de diverse persoane.

În aceeaşi perioadă, prin intermediul agenţiei imobiliare SC L.F. SRL Baia Mare inculpatul a încheiat în numele SC C.G. SRL Seini apartamentul situat în Baia Mare, proprietatea martorei C.D.N. cu titlu de „birou”. Cu acea ocazie, inculpatul a achitat anticipat chiria pe o lună şi a lăsat o garanţie de 200 euro, semnând personal contractul de închiriere şi primind cheia apartamentului, indicând numărul telefonic de contact Y.

Potrivit declaraţiei martorei, ulterior, inculpatul nu a mai achitat chiria, a părăsit apartamentul fără a preda cheia şi nu a mai răspuns la numărul de telefon indicat. Aceeaşi martoră l-a recunoscut pe inculpat după planşele foto prezentate de poliţie ca fiind persoana care a închiriat apartamentul.

Martora C.S.C. - agent imobiliar la SC L.F. SRL Baia Mare - l-a recunoscut pe inculpat ca fiind persoana care a reprezentat SC C.G. SRL Seini în formalităţile de închiriere.

1. La data de 24 aprilie 2008 reprezentantul SC A.E. SRL Chişoada, judeţul Timiş, martora V.A. a fost contactată telefonic de o persoană care s-a prezentat cu numele S.V. acesta atribuindu-şi calitatea de angajat al SC C.G. SRL Seini, solicitând o ofertă de preţ pentru produsul „tablă cutată”. După ce a verificat pe baza datelor de identificare oferite faptul că societatea este reală şi nu se află în interdicţie bancară s-a comunicat pe fax şi pe e-mail oferta solicitată. Totodată, s-a convenit telefonic modalitatea de colaborare, respectiv prin comenzi urmate de confirmare, respectiv cea de plată, şi anume achitarea unui avans de 10% din valoarea mărfii prin virament bancar, iar pentru diferenţă, cec cu scadenţă la 30 de zile de la livrare.

În acest context, cu facturile din 08 mai 2008, 15 mai 2008, 28 mai 2008, 30 mai 2008, 06 iunie 2008 şi din 15 mai 2008, SC A.E. SRL a livrat către SC C.G. SRL Seini panouri pentru construcţii în valoare de 150.122,10 euro (facturi şi avize de însoţire).

Conform celor convenite, la momentul livrărilor, s-a achitat un avans de 10% din valoarea facturilor, pentru diferenţe fiind remise file cec. Prima filă cec a fost completată şi depusă la plată la data de 03 iunie 2008, fiind refuzată pentru lipsă de disponibil, decontându-se doar suma de 150 RON, fiind refuzată pentru diferenţa de 20.648,53 RON.

Celelalte file cec au fost de asemenea depuse la plată în perioada următoare fiind refuzată pentru lipsă disponibil şi client în interdicţie bancară, cu excepţia ultimei care nu a mai fost depusă la plată.

Mărfurile achiziţionate de la societatea sus-menţionată au fost transportate în spaţiul închiriat din municipiul Baia Mare, iar parte în municipiul Braşov la un depozit închiriat de SC C.G. SRL de la SC A.B. SRL Braşov - administrator P.C. Transportul mărfurilor s-a efectuat cu mijloace de transport aparţinând SC T. SRL Timişoara şi SC A.T. SRL Timişoara.

Potrivit declaraţiei martorei V.A. - reprezentantul comercial al SC A.E. SRL aceasta a comunicat doar telefonic cu reprezentantul SC C.G. SRL, respectiv acea persoană care s-a prezentat sub numele S.V., cecurile fiindu-i expediate, parţial completate, prin curier.

Martorul P.C. - administrator al SC A.B. SA Braşov a declarat că la finele lunii mai 2008 a fost contactat telefonic de o persoană care s-a prezentat cu numele S. şi care şi-a exprimat intenţia de a închiria un spaţiu de depozitare. Fiind de acord cu solicitarea, în perioada următoare SC C.G. SRL a depozitat de mai multe ori marfă în incinta societăţii, facturile emise de SC A.B. SRL pentru închirierea spaţiului fiind semnate de inculpatul M.C.I., care a achitat şi contravaloarea chiriei.

De asemenea, martorul D.G. - gestionar la SC A.B. SA Braşov - a declarat că în virtutea atribuţiilor de serviciu avute, la finele lunii mai 2008 a descărcat cu motostivuitorul marfă dintr-un tir aparţinând SC C.G. SRL, context în care l-a cunoscut pe administratorul acesteia, învinuitul M.I.C. A declarat că acesta a asistat efectiv la descărcarea mărfii, de mai multe ori, iar uneori era însoţit de o altă persoană, delegat al SC C.G. SRL.

Parte din mărfurile achiziţionate de SC C.G. SRL au fost valorificate la SC P. SRL Câmpulung - administrator numitul L.T., care Ie-a achiziţionat cu documente de la SC E.D. SRL Vultureşti, judeţul Argeş, având ca administrator pe numitul G.P.L.

Cu ocazia audierii numitului G.P.L., în calitate de martor, acesta a declarat că a achiziţionat panourile respective de la doi bărbaţi pe care i-a cunoscut ocazional în Târgul Vitan din Bucureşti, care se deplasau cu un autoturism marca D. cu numere de Bucureşti. Martorul a descris aceste persoane după trăsăturile fizice, fără a putea da alte relaţii despre identitatea lor, afirmativ aceştia predându-i ulterior şi facturile fiscale.

Martorul C.I.I. - angajat al SC A.T. SRL. Timişoara, care a efectuat un transport la data de 15 mai 2008, a precizat că la destinaţie, în municipiul Baia Mare, documentul de transport i-a fost semnat şi ştampilat din partea beneficiarului SC C.G. SRL de inculpatul M.I.C., pe care l-a recunoscut în cursul cercetărilor după planşele foto prezentate de organele de poliţie.

SC A.E. SRL a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 150.122,10 euro.

2. La începutul lunii mai 2008, administratorul SC R.A. SRL Bucureşti, numitul Z.V., a fost contactat telefonic de la nr. X de o persoană de sex masculin care s-a prezentat cu numele „S.V.”, atribuindu-şi calitatea de administrator al SC C.G. SRL Seini, solicitând livrarea unei cantităţi de ţeavă de cupru, sub pretextul efectuării unei lucrări de construcţii la un complex din Baia Mare.

Părţile au convenit telefonic asupra condiţiilor de plată, respectiv un avans de 30% din valoarea mărfii în numerar, iar diferenţa cu filă cec scadentă la 20 zile de la livrare. Ulterior, societatea a livrat marfă fără a mai pretinde avansul stabilit iniţial.

Astfel, cu factura din 16 mai 2008, SC R.A. SRL a livrat SC C.G. SRL Seini, prin delegat B.S., mărfuri în valoare de 55.476,61 RON. Pentru plata acesteia, prin delegatul B.S., s-a remis o filă cec, doar semnată şi ştampilată.

Anterior scadenţei filelor cec, respectiv la data de 20 mai 2008, aceeaşi societate a livrat către SC C.G. SRL Seini marfă în valoare de 51.758,22 RON, prin delegat B.G. Pentru plata acesteia, s-a remis, prin delegatul arătat, fila cec, care, fiind depusă la plată, a fost refuzată la data de 11 iunie 2008 cu menţiunea „lipsă totală de disponibil şi trăgător în interdicţie bancară”. În această situaţie cel de-al doilea cec nu a mai fost depus la plată, furnizorul realizând faptul că a fost înşelat, deoarece reprezentantul societăţii beneficiare nu mai răspundea nici la telefon.

Martorii B.S. şi B.G. erau angajaţi la data efectuării transporturilor, în calitate de conducători auto la SC M.R. SRL Baia Mare şi au fost trimişi în curse de şeful acestora.

B.S. a declarat că pe durata transportului a primit indicaţii telefonice de la un bărbat care s-a prezentat cu numele „S.” în sensul de a descărca marfa în Bucureşti, la complexul D.

Martorul B.G. a precizat că la data respectivă, a efectuat un transport de mărfuri din Baia Mare, deplasându-se la Bucureşti, ocazie cu care l-a cunoscut pe învinuit, la momentul încărcării mărfii din depozitul din Baia Mare, având reprezentarea că acesta era „magazionerul”; a confirmat că de la SC R.A. SRL a încărcat apoi ţeava de cupru pe care a transportat-o tot în Bucureşti la complexul D.

SC R.A. SRL a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 107,234,83 RON.

3. Tot la începutul lunii mai 2008, reprezentantul SC R.G. SRL Baia Mare - numitul T.Ş. - a fost contactat telefonic de la nr. X de o persoană de sex masculin care s-a prezentat sub numele de „S.V.”, atribuindu-şi calitatea de director de achiziţii la SC C.G. SRL Seini.

Acesta şi-a exprimat intenţia de a cumpăra materiale electrice, sens în care părţile au stabilit telefonic condiţiile de colaborare, respectiv ofertă de preţ şi comandă, comunicate pe e-mail, iar ca modalitate de plată cec cu scadenţă la 30 de zile.

Astfel, cu facturile din 06 mai 2008 şi 07 mai 2008, s-au livrat prin delegat T.Ş. materiale electrice în valoare de 34.295,80 RON, respectiv 34.510 RON, către SC C.G. SRL Seini. Marfa a fost ridicată de martorul N.R.P., care s-a prezentat în calitate de merceolog la SC C.G. SRL Seini, transportul fiind însă însoţit în calitate de delegat de reprezentantul furnizorului, astfel cum am arătat. Cu ocazia primului transport, numitul T.Ş. l-a însoţit pe martorul N.R.P. la biroul SC C.G. SRL Seini situat în Baia Mare, unde inculpatul M.I.C. i-a remis efectiv pentru plată fila cec.

Cea de-a doua filă cec i-a fost remisă numitului T.Ş. de martorul N.R.P. la momentul ridicării mărfii aferent celei de-a doua facturi.

La data de 10 iunie 2008, prima filă cec a fost depusă la plată, însă a fost refuzată cu menţiunea lipsei disponibilului şi „trăgător în interdicţie bancară”. Cea de-a doua filă cec a fost girată de SC R.G. SRL la SC C.T.P. SRL Bistriţa, fiind de asemenea refuzată la plată.

SC R.G. SRL a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 68.805,8 RON.

Plângerea SC R.G. SRL a fost formulată atât împotriva SC C.G. SRL Seini şi M.I.C., cât şi împotriva altor persoane, respectiv numiţii G.G.I., S.V. şi T.M.R., solicitându-se cercetarea acestora sub aspectul infracţiunilor de asociere pentru comiterea de infracţiuni, fals în declaraţii şi uz de fals, apreciindu-se că aceştia au acţionat împreună la comiterea faptei, în baza unui plan prestabilit.

Cu referire la această faptă, precum şi la celelalte ce formează obiectul dosarului, nu există probe directe sau indirecte în sensul participaţiei acestora la infracţiune. De altfel, aceste aspecte, constând în înţelegeri frauduloase între administratorii succesivi ai SC C.G. SRL, respectiv G.G.I. şi T.M.R., de a cesiona succesiv părţile sociale ale societăţii în discuţie, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor la bugetul statului şi al prejudicierii altor persoane, a făcut obiectul unor plângeri succesive adresate organelor de urmărire penală şi altor instituţii. Prin rezoluţia nr. 348/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, s-a dispus, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii G.G.I., G.V. şi T.M.R. pentru infracţiunea prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1991 privind societăţile comerciale, faptă constând în „cesionarea succesivă a părţilor sociale ale SC C.G. SRL în scopul sustragerii de la plata creanţelor şi datoriilor către stat şi diverşi agenţi economici”. Plângerea formulată de SC R.G. SRL, la soluţia sus-menţionată, a fost respinsă prin rezoluţia primului procuror nr. 1295/ll/2/2011 din 11 octombrie 2011.

Probaţiunea administrată în cauză nu a fost de natură să conducă la identificarea persoanei care s-a prezentat sub numele „S.V.”. Pentru considerentele arătate, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii G.G.I. şi T.M.R., pentru infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1)-(5) C. pen., art. 323 C. pen., art. 292 C. pen. şi art. 291 C. pen., precum şi disjungerea şi continuarea cercetărilor, în vederea identificării A.N.

4. La finele lunii aprilie 2008, reprezentantul SC A. SRL Bistriţa, numitul A.I., a fost contactat telefonic de o persoană care s-a prezentat cu numele S.V., afirmând că este administratorul SC C.G. SRL, manifestându-şi intenţia de a cumpăra tuburi flexibile pentru instalaţii electrice.

Iniţial, sus-numitul a refuzat livrarea mărfii necunoscând societatea, însă la insistenţele solicitantului, a acceptat să livreze o cantitate de marfă, plata urmând a se face cu bilet la ordin, scadent la 30 de zile.

Astfel, cu factura fiscală din 09 mai 2002, SC A. SRL a livrat către SC C.G. SRL marfă În valoare de 5.950 RON, aceasta fiind transportată de reprezentantul părţii vătămate, menţionat ca delegat în factură. Cu ocazia transportului, reprezentantul furnizorului trebuia să se întâlnească cu numitul „S.V.”, însă sub pretextul că este plecat din ţară, acesta a evitat întâlnirea cu A.I., îndrumându-l însă spre biroul SC C.G. SRL, respectiv acel apartament situat în Baia Mare.

În spaţiul respectiv, numitul A.I. l-a întâlnit pe inculpatul M.I.C. şi pe martorul N.R.P., precum şi o persoană de sex feminin, despre care a avut reprezentarea că este secretara societăţii. În prezenţa celor doi bărbaţi, numitul A.I. a primit de la secretară biletul la ordin, integral completat, cu scadenţa la data de 13 iunie 2008.

Marfa a fost descărcată la depozitul situat în Baia Mare, în prezenţa inculpatul M.I.C. şi a martorului N.R.P.

Fiind depus la plată la scadenţă, biletul la ordin a fost refuzat pentru lipsă totală de disponibil.

SC A. SRL Bistriţa a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 5.950 RON.

5. În prima jumătate a lunii mai 2008, reprezentantul S.I. AF Săsar, numitul S.I., a fost contactat telefonic de martorul N.R.P., pe care-l cunoştea de circa 18 ani, care i-a comunicat că lucrează în calitate de merceolog la SC C.G. SRL, întrebându-l totodată dacă poate să livreze acestei societăţi o cantitate de electrozi.

Urmare acestei convorbiri telefonice, numitul S.I. s-a deplasat efectiv la biroul SC C.G. SRL situat în Baia Mare, unde l-a întâlnit pe martorul N.R.P. şi o secretară, care s-a prezentat cu prenumele C. În prezenţa numitului S.I., martorul sus-menţionat a contactat pe „S.V.”, reprezentantul furnizorului, negociind cu acesta condiţiile livrării, respectiv cantitatea de 3 tone electrozi cu plata prin cec scadent la 30 de zile de la livrare.

În considerarea acestor discuţii, cu din 16 mai 2008, S.I. AF a livrat către SC C.G. SRL marfă în valoare de 25.288,18 RON, aceasta fiind descărcată în prezenţa furnizorului, la depozitul situat în Baia Mare. Potrivit declaraţiei numitului S.I., pe durata descărcării la depozit a sosit şi inculpatul M.I.C. Cu aceeaşi ocazie, reprezentantul furnizorului a primit de la secretara societăţii fila cec, integral completată.

Fiind depusă la plată la data de 16 iunie 2008, fila cec a fost refuzată la plată pentru lipsă totală disponibil, client în interdicţie bancară.

S.I. AF Săsar a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu 25.288,18 RON.

6. La finele lunii aprilie 2008, reprezentantul SC G.S.I. SRL Bucureşti, numitul S.S.V., a fost contactat telefonic de o persoană care s-a prezentat cu numele „S.V.” şi care şi-a exprimat intenţia de a cumpăra bandă reflectorizantă. Cu acea ocazie, părţile au convenit asupra modalităţii de plată, respectiv filă cec cu scadenţă de 30 de zile de la livrare, stabilindu-se ca ulterior, un delegat al beneficiarului să se prezinte pentru a ridica marfa.

La data de 07 mai 2008, SC G.S.I. SRL. a livrat către SC C.G. SRL mărfuri în valoare de 12.440,73 RON, acestea fiind transportate personal de furnizor, în municipiul Baia Mare.

Mărfurile au fost predate de furnizor beneficiarului la biroul SC C.G. SRL situat în Baia Mare, unde erau prezenţi inculpatul M.I.C. şi martorul N.R.P., menţionat pe factură ca delegat. Cu aceeaşi ocazie, secretara societăţii a completat integral fila cec. Ulterior, fila cec sus-menţionată a fost girată de către beneficiar altei societăţi comerciale, fiind refuzată la plată la data de 16 iunie 2008, pentru motivul lipsei totale de disponibil şi client în interdicţie bancară.

Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 13 august 2009 întocmit de I.P.J. Maramureş - Serviciul Criminalistic - Compartimentul de expertize şi C.T.S., semnătura de la rubrica „trăgător” de pe fila cec a fost executată de inculpatul M.I.C.

După refuzul la plată a filei cec, reprezentantul SC C.G. SRL nu a mai putut fi contactat telefonic.

SC G.S.I. SRL Bucureşti s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 12.440,73 RON.

7. În cursul lunii aprilie 2003, reprezentantul SC T.C. SRL Bucureşti, martora T.I., a fost contactată telefonic de o persoană care s-a prezentai sub numele „S.V.”, afirmând că este administratorul SC C.G. SRL, ocazie cu care a solicitat livrarea de produse electrocasnice. Pe baza discuţiilor avute, s-a convenit ca plata mărfurilor să se facă numerar, în procent de 30% la momentul livrării, iar pentru diferenţă să fie emisă filă cec scadentă la 30 de zile de la livrare.

Conform celor convenite, cu factura din 07 mai 2008, societatea sus-menţionată a livrat către SC C.G. SRL mărfuri în valoare de 65.489,72 RON, acestea fiind ridicate de martorul G.D. - angajat al SC M.E. SRL Baia Mare, în calitate de conducător auto.

Potrivit declaraţiei martorului sus-menţionat, acesta a fost contactat telefonic de reprezentantul unei alte societăţi de transport, respectiv SC B.T. SRL Baia Mare care i-a solicitat, motivând că autovehiculul propriu s-a defectat, să transporte o cantitate de marfă din zona Buşteni, în municipiul Bucureşti. Cu acea ocazie, reprezentantul SC B.T. SRL Baia Mare i-a solicitat ca la întoarcere să facă un transport de marfă din Bucureşti la Baia Mare. în aceste condiţii, de la SC T.C. SRL, martorul a ridicat mai multe aparate TV, acesta semnând de primire pe factura fiscală, predând furnizorului un plic cu documente. Pe traseu a fost dirijat de o persoană care s-a prezentat cu numele „S.”, spre depozitul din Baia Mare. La depozitul respectiv, marfa a fost preluată de inculpatul M.I.C., recunoscut ulterior de martor, după planşele fotografice prezentate de organele de poliţie.

Pentru plata mărfurilor aferente acestei livrări, s-a emis furnizorului în condiţiile descrise, fila cec semnată şi ştampilată.

La data de 14 mai 2008, societatea sus-menţionată a mai livrat către SC C.G. SRL mărfuri similare în valoare de 31.455,10 RON, acestea fiind ridicate în calitate de delegat, de martorul B.S. La ridicarea mărfurilor, acesta a remis furnizorului fila cec, doar semnată şi ştampilată.

Filele cec au fost emise pentru sumele 52.391,78 RON, respectiv 25.164,08 RON, deoarece anterior, s-a achitat cu titlu de avans 30% din preţ, cu ordin de plată, prin depuneri în numerar efectuate de inculpatul M.I.C., conform înţelegerii prealabile.

Fiind depuse la plată la scadenţă, filele cec au fost refuzate pentru lipsă totală de disponibil şi trăgător în interdicţie bancară.

SC T.C. SRL Bucureşti a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 77,555.86 RON.

8. La începutul lunii mai 2008, reprezentantul părţii vătămate SC D. SRL Miercurea Ciuc, numitul D.E., a fost contactat telefonic de la nr. X, de un bărbat care s-a prezentat cu numele „S.V.”, afirmativ administrator al SC C.G. SRL, care a solicitat livrarea de cablu electric. Cu acea ocazie, s-a convenit ca plata mărfurilor să se realizeze prin cec cu scadenţă la 30 de zile.

Cu factura din 27 mai 2008, societatea sus-menţionată a livrat către SC C.G. SRL cablu electric în valoare de 65.314,34 RON, marfa fiind ridicată de martorul B.S. - angajat al SC M.R. SRL Baia Mare, în calitate de conducător auto. Potrivit declaraţiei martorului B.S., în vederea efectuării transportului a fost contactat telefonic de o persoană cu numele „S.”, care i-a cerut efectuarea cursei, indicându-i destinaţia. Pe traseu, mijlocul de transport a rămas în pană datorită unei defecţiuni tehnice, din zona Buşteni cursa fiind continuată de martorul G.D., angajat al unei alte societăţi de transport.

Martorul G.D. a confirmat efectuarea transportului din zona arătată, în municipiul Bucureşti, de unde, la întoarcere, a efectuat un alt transport de produse electrocasnice.

Pentru plata mărfurilor, B.S. a remis furnizorului fila, care fiind depusă la scadenţă la plată, a fost refuzată la data de 27 iunie 2008 cu menţiunea client în interdicţie bancară şi lipsă totală de disponibil.

SC D. SRL Miercurea Ciuc a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 65.314,34 RON.

9. La începutul lunii mai 2008, reprezentantul SC B. SRL Chiajna, judeţul Ilfov, numitul I.C., a fost contactat telefonic de o persoană de sex masculin care s-a prezentat cu numele „S.V.”, afirmând că este reprezentantul SC C.G. SRL Baia Mare, solicitând livrarea de granule de polietilenă. Părţile au convenit ca plata mărfurilor să se realizeze prin filă cec, cu scadenţă la 45 zile de la livrare.

În considerarea acestor înţelegeri, cu facturile din 15 mai 2008 şi 22 mai 2008, s-a livrat către SC C.G. SRL marfă în valoare de 112.050,40 RON, respectiv 109.242,00 RON.

Mărfurile au fost transportate de către SC S.P. SRL în baza unui contract de furnizare de servicii încheiat cu SC R. SA.

Audiat fiind în calitate de martor, numitul Ş.C.C. - reprezentant al SC S.P. SRL, a declarat că marfa a fost transportată la depozitul din Baia Mare, str. Europa, fără a putea da alte detalii, întrucât faptic transportul a fost realizat de conducători auto care la momentul respectiv nu mai erau angajaţi ai societăţii.

Pentru plata mărfurilor, s-au emis furnizorului filele cec care fiind depuse la plată la scadenţa convenită, au fost refuzate pentru lipsă totală de disponibil şi client în interdicţie bancară. Partea vătămată SC B. SRL Chiajna a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 221.292,40 RON.

10. La data de 20 mai 2003, reprezentantul SC Z.B. SRL Năsăud, numitul T.G. a fost contactat telefonic de la nr. X, de o persoană de sex masculin care s-a prezentat cu numele „S.V.” şi care în calitate de angajat al SC C.G. SRL a solicitat livrarea de acumulatori auto, sens în care a comunicat pe fax şi o comandă scrisă. Urmare discuţiilor telefonice purtate în perioada următoare, s-a convenit ca piaţa mărfurilor să se realizeze cu filă cec, scadentă la 30 de zile de la livrare.

Astfel, cu factura din 21 iunie 2008, SC Z.B. SRL a livrat către SC C.G. SRL baterii auto în valoare de 33.376,64 RON, transportul fiind efectuat de angajatul furnizorului - martorul F.M.

Potrivit declaraţiei martorului F.M., acesta a transportat marfa la depozitul din Baia Mare, unde a fost preluată de doi bărbaţi, din care unul a completat în prezenţa sa şi a semnat fila cec. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 13 august 2009 al I.P.J. Maramureş - Serviciul Criminalistic - Compartimentul de expertize şi C.T.S. a concluzionat că scrisul de mână literar şi cifric, precum şi semnătura de pe fila cec la rubrica „semnătura trăgătorului” au fost executate de către inculpatul M.I.C. SC Z.B. SRL Năsăud a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 33.376,64 RON.

11. În cursul lunii mai 2008, reprezentantul SC N. SRL Constanţa, numitul S.A.S. a fost contactat de la nr. de telefon X de o persoană care s-a prezentat cu numele „S.V.” şi care, în calitate de director achiziţii la SC C.G. SRL, a solicitat livrarea unei motopompe, afirmând că va face plata cu filă cec scadentă la 30 de zile de la livrare. Ulterior, între părţi s-a purtat şi corespondenţă fax, fiind emisă o comandă şi o ofertă de preţ. La data de 26 mai 2008, SC N. SRL Constanţa a livrat către SC C.G. SRL o motopompă în valoare de 43.197 RON.

Marfa a fost preluată, în calitate de delegat, de martorul B.S. Potrivit declaraţiei numitului S.A.S., la preluarea mărfii delegatul nu a fost în măsură să remită fila cec convenită, astfel încât a fost contactat telefonic numitul „S.V.”, care în scurt timp a trimis cu un taximetru o altă persoană cu o filă cec completată.

Martorul B.S. a declarat că a transportat motopompa respectivă conform indicaţiilor date de numitul „S.V.” în Bucureşti, complexul comercial D., fără să poată da relaţii despre trăsăturile fizionomice sau identitatea persoanelor care au preluat-o.

Fiind depusă Ia plată la data de 25 iulie 2008, fila cec sus-menţionată a fost refuzată la plată pentru lipsă totală de disponibil şi client în interdicţie bancară.

SC N. SRL Constanţa a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 43.197 RON.

În rechizitoriu s-a arătat că, în drept, fapta inculpatului M.I.C., care în perioada aprilie - iunie 2008, având calitatea de administrator al SC C.G. SRL, cu participaţia altor persoane, a achiziţionat de la 11 societăţi comerciale - părţile civile din prezenta cauză - mărfuri în valoare totală de 658.455,78 RON şi 150.122,10 euro, pentru plata cărora a emis file cec şi un bilet la ordin fără acoperire, cu consecinţa prejudicierii acestora, constituie infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpatul este răspunzător pentru acţiunile sale, constând în preluarea societăţii în calitate de administrator, organizarea activităţii acesteia prin deschiderea unui cont bancar, închirierea unui birou şi a unui spaţiu de depozitare a mărfurilor, semnarea de file cec, implicarea sa în receptarea unor cantităţi de mărfuri. Or, în calitate de administrator, acesta avea responsabilitatea plăţii furnizorilor, respectiv a onorării cecurile emise, aspecte pe care Ie-a ignorat, cu intenţie, în scopul obţinerii de foloase materiale injuste, pentru sine şi alte persoane.

Inculpatul M.I.C., fiind audiat în cursul urmăririi penale, a recunoscut implicaţia sa în comiterea faptelor cercetate, în sensul că, în primăvara anului 2008, la propunerea unei persoane din Bucureşti, pe care o cunoştea sub numele „A.” a acceptat preluarea părţilor sociale ale SC C.G. SRL urmând a fi remunerat cu suma de 3.000 RON pe lună, pe durata activităţii acesteia. A precizat că în vederea preluării societăţii, a primit indicaţii telefonice de la o persoană care s-a prezentat cu numele „S.”, sens în care s-a deplasat în municipiul Baia Mare, unde prin intermediul unui bărbat cu prenumele „F.” l-a cunoscut pe numitul T.M.R., de la care a preluat părţile sociale ale SC C.G. SRL. Totodată, a recunoscut că, cu aceeaşi ocazie, a primit de la acesta documentele de constituire a societăţii, ştampila şi un carnet cu file cec. Inculpatul a declarat de asemenea că potrivit indicaţiilor primite de la persoana cu numele „S.” a închiriat spaţiile menţionate cu titlu de birou şi depozit, de asemenea a semnat file cec şi avize de însoţire a mărfii, precum şi alte documente. Inculpatul nu i-a indicat pe numiţii G.G.I. şi T.M.R., ca participanţi la comiterea faptelor.

Participaţia inculpatului a fost confirmată de martorii audiaţi în cauză, persoane cărora acesta Ie-a remis file cec, ori de la care a preluat mărfuri. Relevantă este în cauză şi declaraţia martorei C.S.I., persoană care în luna mai 2008 a lucrat în calitate de secretară la SC C.G. SRL pe o durată de circa două săptămâni, afirmativ fiind angajată urmare unui anunţ publicitar pe care l-a dat în presa locală. Potrivit declaraţiei acesteia, în urma anunţului a fost contactată telefonic de o persoană cu numele „S.”, care a afirmat că este director zonal al SC C.G. SRL, a chestionat-o referitor la abilităţile deţinute, afirmând că o angajează, precizându-i cuantumul salariului şi atribuţiile pe care urma să le aibă. Martora a declarat că a desfăşurat activitate la biroul societăţii din Baia Mare, unde l-a întâlnit pe învinuitul M.C.I. şi pe numitul N.R.P. În virtutea atribuţiunilor sale de serviciu a primit şi transmis mai multe faxuri reprezentând comenzi pentru marfă, către diverse societăţi comerciale, datele fiindu-i comunicate telefonic de acel „S.”. A confirmat că o parte din aceste documente le preda inculpatului M.I.C., pentru semnătură.

În faţa instanţei, inculpatul M.I.C. a fost audiat la termenul din 26 martie 2013 arătând că îşi menţine declaraţiile date în cauză şi că ar fi fost contactat de o persoană pe numele „V.”, care, pentru suma de 3.000 RON pe lună, i-a propus să semneze anumite hârtii şi să participe la descărcarea unor mărfuri. Împreună cu acel „V.” lucra şi o altă persoană care îşi schimba des prenumele („D.”, „V.”) şi care l-a „predat” unei persoane cu numele „S.”., fiind ulterior adus în Maramureş. Acest „S.” i-a spus inculpatului că trebuie să semneze acte în alb şi să participe la descărcarea mărfurilor din maşini. Pe „S.” inculpatul nu l-a văzut niciodată. Inculpatul a semnat ordine de plată şi avize de însoţire a mărfurilor; filele cec erau semnate în alb, nu erau completate de inculpat şi nu era trecută nicio sumă când ajungeau la acesta. Practic, „S.” se ocupa de organizarea, administrarea firmei şi de găsirea unor furnizori. Inculpatul a închiriat spaţiul care a servit drept sediu pentru firmă, îndemnat fiind, telefonic, de acelaşi „S.”. Inculpatul nu a încasat niciun ban şi nu ştia, nici măcar la momentul audierii sale, unde erau banii încasaţi pe mărfuri. În esenţă, din depoziţia inculpatului reiese că acesta nu s-a gândit la consecinţele faptelor sale decât în momentul în care au ajuns la sediul firmei organele de cercetare penală.

Martorii audiaţi în faţa instanţei au confirmat într-o oarecare măsură susţinerile inculpatului. Astfel, martora C.S.I. a arătat că acel „S.” o suna la telefon şi îi spunea ce are de făcut. Despre acelaşi „S.”, martora avea reprezentarea că este managerul firmei şi tot la solicitarea lui a complectat diverse avize de însoţire a mărfurilor şi a unor comenzi. Martora a fost angajată la firma inculpatului M.I.C. pe post de secretară şi nu şi-a pus niciodată întrebarea dacă inculpatul ar fi sau nu capabil să conducă o firmă. Martorului P.C. i s-a solicitat ajutorul în vederea depozitării unor panouri în curtea societăţii unde era administrator. La scurt timp după ce marfa era depozitată în curtea societăţii, era încărcată şi dusă mai departe fără însă ca martorul să poată preciza locul de destinaţie. Martorul nu-şi aminteşte să-l fi cunoscut pe inculpat, însă reţine foarte clar că cel care l-a sunat avea numele „S.”. Martorul I.C. a lucrat în calitate de reprezentant vânzări la firma SC B. SRL, societate comercială ce a fost contactată de S.V. pentru a furniza marfă, respectiv 2 camioane de polietilenă. Pentru cele 2 camioane s-au emis file cec. Prima filă avea scadenţa la 60 de zile, iar după a doua livrare cei de la SC B. SRL au încercat să ia legătura cu cei care reprezentau firma inculpatului, însă nu au mai găsit pe nimeni la sediu. Ambele file au fost refuzate la plată pentu lipsă de disponibil în cont.

Nici martora A.V. nu l-a cunoscut pe inculpatul M.C.I., însă este posibil să fi discutat cu S.V. despre livrarea unei motopompe. Acest produs a fost livrat, dar la plată s-a constatat că societatea care a achiziţionat-o se afla în incidenţă bancară.

Şi martorul S.A. a arătat că ar fi fost contactat de un domn S. pentru a-i livra acestuia o motopompă; pe inculpatul M.I.C. nu l-a cunoscut însă niciodată.

Martorul D.G. a arătat că îşi menţine declaraţia dată în faza de urmărire penală, că pe şeful său l-a contactat un anume S., care i-ar fi cerut să descarce pe un teren din faţa depozitului pe care îl gestiona nişte panouri pentru hale metalice. Martorul nu îşi aminteşte dacă inculpatul M.I.C. era sau nu de faţă când s-a descărcat marfa.

Martora M.S., în calitate de reprezentant vânzări secţia polimeri la firma SC B. SRL, a fost contactată telefonic de S.V., care i-a cerut să-i livreze un camion de polietilenă, a cărui valoare se ridica atunci la aproximativ 90.000 RON. După aproximativ 2 săptămâni, acelaşi S. a revenit cu o cerere similară şi, pentru a-i majora creditul firmei SC C.G. SRL, a cerut documente justificative. Prin e-mail, martorei i s-a comunicat un bilanţ semnat de inculpatul M.I.C. şi purtând ştampila firmei. Din acel moment, martora a avut convingerea că firma are suficient disponibil în cont pentru a acoperi contravaloarea comenzilor făcute, astfel că a acceptat cererea lor pentru a le livra o a doua cantitate de polietilenă. Atât după prima livrare, cât şi după a doua, au primit prin poştă cec-uri pe care le-au considerat valabile, în raport evident de bilanţul ce le fusese prezentat. Ambele cec-uri au fost respinse la plată din lipsă totală de disponibil. Martora a vorbit la telefon doar cu S. şi nu cu M.I.C. Şi martorul G.D.F. a transportat mai multe televizoare din Bucureşti în Baia Mare la solicitarea telefonică a aunui anume S. Marfa a fost descărcată la nişte depozite, la această operaţiune participând inculpatul M.I.C. Martora A.I. a discutat telefonic cu persoane ce reprezentau firma SC C.G. SRL.; mai exact legătura telefonică s-a făcut între martor şi S.V., M.I.C. şi o doamnă al cărui nume nu şi-l aminteşte. S. i-a cerut să le livreze televizoare pentru care s-a achitat 20% din valoarea totală, diferenţa rămânând neachitată deoarece cec-urile nu au avut acoperire în bancă.

Martora C.D.N. l-a cunoscut pe inculpat la momentul în care i-a închiriat un imobil ca spaţiu pentru firmă. Din contractul de închiriere reieşea că acesta este reprezentantul firmei SC C.G. SRL Seini. Inculpatul ar fi fost cel găsit de agenţia imobiliară, fiind şi cel care a semnat contractul de închiriere. Martorul M.L.M. l-a întâlnit o singură dată pe inculpat când i-a închiriat un spaţiu pe perioada 01 mai 2008 - 01 mai 2009, în prezenţa sa acesta semnând contractul de închiriere, în calitate de reprezentant al firmei SC C.G. SRL.

Martorul F.M. este cel care a transportat pentru SC C.G. SRL baterii, la descărcare participând şi inculpatul M.I.C. Acesta a fost şi cel care i-a dat martorului fila cec, pe care anterior o completase cu suma respectivă şi o ştampilase.

Din probaţiunea administrată în faţa instanţei şi din faza de urmărire penală, instanţa a reţinut vinovăţia inculpatului M.I.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. Demersurile făcute de instanţă în vederea idetificării persoanei sub numele de S. au rămas fără rezultat. Chiar şi aşa, a intervinenit răspunderea inculpatului M.I.C., acesta fiind administratorul de drept al firmei, calitate în care a semnat contractul de închiriere pentru spaţiul firmei, a semnat instrumente de plată, a participat la descărcarea mărfurilor, participând şi la alte activităţi care au creat convingerea unora dintre martori că administrează şi în fapt societatea SC C.G. SRL. Practic, inculpatul M.I.C. a desfăşurat o activitate infracţională pentru care trebuie să intervină răspunderea sa, chiar dacă în raport de probaţiunea administrată, de vinovăţia inculpatului M.I.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanţa i-a aplicat pedeapsa de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) şi c) C. pen. (dreptul de a mai deţine funcţia de administrator de firmă) pe o perioadă de 5 ani şi interzicerea tuturor acestor drepturi derivă din natura infracţiunii, aceasta fiind incompatibilă cu exercitarea vreunuia dintre drepturile mai sus menţionate.

La aplicarea pedepsei instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., în speţă persoana inculpatului şi modalitatea de săvârşire a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa. S-a precizat că inculpatul s-a prezentat doar la termenul din 26 martie 2013, manifestând indiferenţă faţă de soluţionarea cauzei cu celeritate şi cu respectarea principiilor ce converg spre o justă şi legală soluţionare a cauzei, poziţia sa a fost una de nerecunoaştere a săvârşirii infracţiunii şi nu a arătat, din motive ce ţin de lipsa unor venituri suficiente, disponibilitate efectivă de a despăgubi părţile civile din cauză. Cu toate acestea, instanţa a reţinut în favoarea sa circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., circumstanţă materializată în lipsa antecedentelor penale, astfel că pedeapsa aplicată s-a situat sub limita minimă legală prevăzută pentru infracţiunea de înşelăciune.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul M.I.C. şi partea civilă SC R.G. SRL Baia Mare.

Prin apelul scris şi oral, inculpatul M.I.C. a solicitat admiterea căii de atac promovate, desfiinţarea sentinţei Tribunalului şi, judecând pe fond cauza, reducerea pedepsei aplicate de către prima instanţă, întrucât inculpatul are în îngrijire 4 copii, unul dintre ei cu un handicap sever şi a recunoscut că a comis infracţiunea de înşelăciune, datorită lipsei posibilităţilor materiale de întreţinere zilnică.

Administratorul părţii civile SC R.G. SRL a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi, în principal, să se trimită dosarul organului competent, respectiv D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Maramureş, apreciind că cercetările au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, organ necompetent, iar urmărirea penală nu este completă, deoarece inculpatul nu a fost confruntat cu G.G.I. şi cu G.P., adevăraţii autori ai infracţiunilor şi pe care poliţia nu-i găseşte. A susţinut că din incompetenţa organelor de cercetare dosarul a fost disjuns, susţinându-se că există autori necunoscuţi, pentru a acoperi fraudele efectuate, privind banii necesari de campanie electorală pentru anul 2008, pentru partidul aflat la putere în acel moment. A atacat soluţia de disjungere a cauzei, aceasta fiind definitivă, prin respingerea plângerii de către procurorul desemnat şi procurorul ierarhic superior.

În subsidiar, a solicitat condamnarea inculpatului la pedeapsa maximă prevăzută de lege, respectiv 20 ani închisoare, având în vedere prejudiciul deosebit de mare cauzat prin fapta inculpatului.

În sinteză, critica părţii civile a vizat exclusiv latura penală a cauzei. Cu privire la apelul inculpatului:

Curtea, examinând modul în care instanţa de fond a analizat critica privind individualizarea pedepsei principale aplicată apelantului M.I.C., a constatat că a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispoziţiile art. 72 C. pen., evidenţiind gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanţelor reale efective, dar şi a circumstanţelor personale ale inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât şi a celor care vizează strict persoana acestuia, aprecierea fiind făcută fără o preeminenţă a vreunuia din criteriile arătate, precum şi consecinţele pedepsei şi a modalităţii de executare privative de libertate, prin prisma funcţiilor unei asemenea sancţiuni.

Curtea, în baza propriei analize, faţă de critica formulată în sensul reducerii cuantumului pedepsei a considerat că nu se impune a se da curs celor susţinute, deoarece nu s-ar putea da eficienţă într-un mod prioritar circumstanţelor personale, în raport cu celelalte, faţă de regula examinării plurale a criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor.

Curtea a considerat că pedeapsa principală rezultantă de 7 ani închisoare, cu executare prin privare de libertate, reprezintă o pedeapsă proporţională, atât cu gravitatea efectivă a faptei comise de apelant, concretizată prin modul în care acesta a acţionat, prin comiterea unei infracţiuni continuate de înşelăciune calificată cu consecinţe deosebit de grave, cu un prejudiciu de peste 200.000 RON, rămas nerecuperat, şi ea reliefează periculozitatea excesivă a modului de operare al inculpatului, cât şi profilul socio-moral şi de personalitate a acestuia, a cărui atitudine în societate şi procesuală în cauză este negativă.

S-a remarcat că deşi a fost legal citat, apelantul nu s-a prezentat în faţa Curţii, motivând că are în întreţinere 4 copii, dintre care unul handicapat.

Motivele de natură familială s-a menţionat că trebuiau a fi avute în vedere de către inculpat înainte de a recurge la activitatea infracţională derulată şi nicidecum să le invoce ca şi circumstanţe, pentru a justifica infracţiunea comisă, precum şi prejudiciul mare adus părţilor civile, din prezenta cauză şi rămas nerecuperat.

Faţă de modul concret de săvârşire a faptei şi caracterul continuat al acesteia, cuantumul pedepsei principale de 7 ani închisoare, s-a apreciat că asigură realizarea concretă a scopurilor pedepsei, iar executarea sa, prin privare de libertate, va da posibilitate inculpatului, ca prin programele educaţionale desfăşurate şi în mediu închis, cu valorificarea aptitudinilor acestuia, să conducă, chiar şi prin restrângerea libertăţii presupusă de o asemenea modalitate de executare la conştientizarea consecinţelor faptei sale, în vederea unei reinserţii sociale reale a acestuia.

Cuantumul sancţiunii s-a apreciat că nu se impune a fi redus faţă de gravitatea faptei comise, consecinţele acesteia, rezonanţa în comunitate şi a reacţiei pe care societatea prin organele judiciare trebuie să o aibă, faţă de săvârşirea unor asemenea infracţiuni.

În raport cu cele menţionate, sentinţa instanţei de fond, s-a apreciat că este legală şi temeinică sub toate aspectele şi verificându-se hotărârea atacată, instanţa nu a constatat existenţa vreunui caz de desfiinţare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art. 382 C. proc. pen.

Aşa fiind, pentru motivele arătate, apelul inculpatului a fost respins ca nefondat în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 189 C. proc. pen., s-a stabilit în favoarea Baroului de avocaţi Cluj suma de 200 RON onorariu apărător oficiu, avocat M.S., ce a fost achitat din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., apelantul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C.G. SRL - prin lichidator judiciar L.I. SPRL să plătească în favoarea statului suma de 600 RON cheltuieli judiciare, din care 200 RON reprezentând onorariu avocaţial.

Cu privire la apelul părţii civile:

În legătură cu primul motiv de apel vizând trimiterea cauzei la D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Maramureş pentru efectuarea urmăririi penale de către organul competent, Curtea a reţinut următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004, sunt de competenţa D.I.I.C.O.T. infracţiunile prevăzute de art. 7 şi 8 din Legea nr. 39/2003, cu excepţia cazurilor în care infracţiunea gravă este cea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., dacă s-a cauzat o pagubă mai mare decât echivalentul în RON a 1.000.000 euro.

Conform art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002, infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., dacă valoarea pagubei este mai mare decât echivalentul în RON a 1.000.000 euro este de competenţa D.N.A.

Din interpretarea acestor dispoziţii, a rezultat că, în cazul în care infracţiunea pentru care s-a constituit grupul, indiferent dacă este sau nu grup infracţional organizat în sensul legii, este infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., competenţa de urmărire penală aparţine procurorilor D.I.I.C.O.T., când valoarea pagubei este până la 1.000.000 euro şi procurorilor D.N.A., când valoarea pagubei este peste 1.000.000 euro.

Curtea a reţinut însă, că în prezentul dosar, în mod judicios urmărirea penală a fost efectuată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, întrucât inculpatul M.I.C. nu a fost cercetat şi trimis în judecată şi pentru infracţiunile vizate de art. 7 şi 8 din Legea nr. 39/2003, ci doar pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, săvârşite în forma autoratului, fără contribuţia altor persoane care să implice existenţa unui grup infracţional organizat.

Competenţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş a fost determinată de natura infracţiunii comise - înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave - prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. şi valoarea pagubei cauzate părţilor civile, aceea de 658.455,78 RON şi 150.122,10 euro.

În aceste condiţii, prima solicitare a apelantului de trimitere a cauzei Ia D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Maramureş, s-a apreciat că nu este fondată.

Referitor la a doua cerere a apelantului de trimitere a cauzei la Parchet, pentru că urmărirea penală nu este completă, nerealizându-se o confruntare între inculpatul M.I.C. şi martorii G.D.I. şi G.P.L., Curtea a reţinut următoarele:

La dosar urmărire penală există ataşate declaraţiile martorilor G.D.I. şi G.P.L.

Din cuprinsul rechizitoriului a reieşit fără echivoc că prezentarea materialului de urmărire penală şi alte acte de urmărire penală nu s-au putut realiza deoarece inculpatul nu a dat curs citaţiilor emise de către procuror, acesta neavând un domiciliu stabil, astfel că procedurile de confruntare între acesta şi martorii G.D.I. şi G.P. nu s-au putut efectua. Nerealizarea acestor confruntări nu impune însă retrimiterea cauzei la Parchet, o asemenea procedură putându-se realiza în faţa instanţei de fond, Tribunalul Maramureş, care după citarea inculpatului M.C.I. cu mandat de aducere şi prezentarea acestuia, putea dispune, dacă aprecia necesar, confruntarea sa cu persoanele solicitate de partea civilă T.

Din verificarea dosarului de fond s-a constatat că, la 29 ianuarie 2013, Tribunalul Maramureş l-a audiat ca martor pe G.D.I., conform declaraţiei ataşate la dosar instanţă.

Din cuprinsul încheierii de şedinţă nu a rezultat însă ca partea civilă apelantă T., să fi solicitat la acea dată, efectuarea confruntării între inculpatul M.I.C. şi martorii G.D.I. sau G.P.L. Această procedură s-ar fi putut dispune de instanţă din oficiu sau la solicitarea părţii civile apelante doar dacă aprecia că este pertinentă, utilă şi concludentă soluţionării cauzei.

Or, în cauză, probele strânse în cursul urmăririi penale şi care au servit drept temei de trimitere în judecată, precum şi probele administrate în faza judecăţii, dovedesc, în mod cert, că autorul infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave este inculpatul M.I.C. şi că fapta a existat în realitate.

Dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. exclud o ordine de preferinţă, nefăcându-se distincţie în ceea ce priveşte valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forţa acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparţine sau de organul care Ie-a administrat.

Dând sens şi dispoziţiilor art. 3 C. proc. pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţa de apel a reţinut şi apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză. Cum, potrivit art. 64 C. proc. pen. nu se face distincţie între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi a judecăţii, s-a concluzionat că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile inculpatului. Pe de altă parte, declaraţiile acestuia pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe. Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, Curtea a examinat cauza acordând întâietate principiului preeminenţei dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).

Instanţa de apel, examinând actele şi lucrările dosarului, a reţinut că prin sentinţa pronunţată, Tribunalul Maramureş în mod judicios a dispus condamnarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen.

Aşa fiind, actul procesual solicitat de partea civilă T., putând fi administrat şi de către instanţa de fond, nu s-a impus restituirea dosarului la Parchet pentru a se realiza acele confruntări între inculpat şi martorii G.D.I. şi G.P.L. Dar aşa cum s-a învederat deja, Curtea a reţinut că partea civilă nu a solicitat confruntarea inculpatului cu cei doi martori, în faţa Tribunalului Maramureş, şi nici în faţa instanţei de apel.

Al treilea motiv de apel a vizat critica părţii civile referitoare la soluţia procurorului dispusă prin rechizitoriu, aceea de neînceperea urmăririi penale faţă de numitul G.D.I. şi disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de alte persoane pentru complicitate la înşelăciune, asociere în vederea comiterii de infracţiuni, fals în declaraţii şi uz de fals.

În legătură cu aceste aspecte, Curtea a reţinut următoarele:

Dacă procurorul dispune, prin acelaşi act, atât neînceperea urmăririi penale faţă de o persoană, cât şi disjungerea cauzei cu privire la o alta, numai soluţia de neîncepere a urmăririi penale poate fi atacată cu plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen., deoarece potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol, obiectul plângerii nu îl constituie alte soluţii adoptate de procuror, cum este cea de disjungerea cauzei.

Potrivit propriei recunoaşteri a părţii civile, acesta a atacat în baza art. 2781 C. proc. pen. dispoziţia din rechizitoriu de neînceperea urmăririi penale faţă de G.D.I., soluţie menţinută şi de procurorul ierarhic superior.

Prin art. 2781C. proc. pen. este instituit, limitativ, controlul judiciar numai asupra temeiniciei soluţiilor de netrimitere în judecată, în raport cu cercetările efectuate în cadrul actelor premergătoare sau al urmăririi penale, astfel că, în cazul celorlalte acte sau măsuri ale procurorului sau realizate pe baza dispoziţiilor date de el, un asemenea control din partea judecătorului nu mai poate avea loc. Un atare mod de a se proceda se impune deoarece, pe lângă că nu este prevăzut controlul judiciar decât asupra rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, precum şi cu privire la dispoziţia de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu, pentru toate celelalte acte sau măsuri ale procurorului ori efectuate din dispoziţia sa, au fost reglementate proceduri specifice de verificare imediată de către instanţă (măsuri preventive art. 1402 C. proc. pen. şi cele asigurătorii art. 168 C. proc. pen.), ori există posibilitatea de a fi cenzurate indirect de judecător, fie în cadrul procedurii prevăzute de art. 300 C. proc. pen. referitoare la verificarea regularităţii actului de sesizare, fie cu ocazia cercetării judecătoreşti.

Din actele de la dosar a rezultat că soluţia de neînceperea urmăririi penale dispusă prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş din 05 iulie 2012 a fost atacată de partea civilă în baza art. 2781 C. proc. pen., iar soluţia de disjungere a cauzei hotărâtă prin acelaşi act de sesizare, aşa cum am învederat, nu poate face obiectul cenzurii magistratului. Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că nu poate fi primit nici al treilea motiv de apel al părţii civile.

Referitor la ultimul motiv de apel ce vizează majorarea pedepsei aplicate inculpatului M., Curtea a reţinut următoarele:

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.

De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei. Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Sub aspectul individualizării pedepselor în speţă, s-a menţionat că trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptelor comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii lor, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului M.I.C., care a avut o atitudine sinceră cu privire la faptele comise, nu posedă antecedente penale, aşa cum rezultă din fişele de cazier, are patru copii în întreţinere.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în C. pne. român, art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.

La individualizarea tratamentului penal, instanţa de apel a efectut o corectă analiză şi evaluare a tuturor datelor concrete ale cazului, cât şi a împrejurărilor săvârşirii faptelor, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Pentru determinarea gradului de pericol social se ţine cont de două etape. Mai întâi, se apreciază dacă gradul de pericol e suficient de ridicat pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni. Apoi, se valorifică acest grad ţinându-se cont de o scară de valori personală a fiecărui judecător.

Orice sancţiune produce efecte diferite asupra fiecărui inculpat în parte, în funcţie de caracteristicile biologice, psihologice sau sociologice ale acestuia.

Dar, fireşte, în lumina criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., gravitatea concretă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei şi făptuitorilor. În cauză, Tribunalul Maramureş, printr-o aplicare şi corelare judicioasă a prevederilor art. 74 lit. a) C. pen., I-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare, prin privare de libertate, care se situează sub minimul special prevăzut de lege, sancţiune apreciată de către instanţa de apel ca adecvată pericolului social concret al faptelor şi făptuitorului.

Aplicarea unei pedepse majorate în regim de detenţie pentru inculpatul M.C.I. sau înlăturarea circumstanţelor atenuante recunoscute în favoarea sa de către prima instanţă, operaţiune ce ar determina o sancţiune mai aspră, a relevat caracterul inadecvat al unei asemenea pedepse, ce ar genera serioase rezerve în legătură cu posibilităţile reale a scopului preventiv şi educativ prevăzut de lege.

Examinarea probelor administrate au confirmat justeţea concluziei instanţei de fond relativ la existenţa infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, a contextului în care fapta a fost comisă, urmările produse, sumele de bani însuşite de la părţile civile, precum şi valoarea totală a prejudiciului cauzat în acest dosar şi nerecuperat.

Probele dosarului avute în vedere de către prima instanţă şi cea de apel se referă la sinceritatea de care a dat dovadă inculpatul, la lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că are patru copii în întreţinere, dintre care unul cu un handicap sever, condiţii în care pedeapsa de 7 ani închisoare prin privare de libertate s-a apreciat că este de natură să contribuie la reeducarea inculpatului. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este esenţial condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, revenind, în mod obiectiv, instanţei judecătoreşti datoria asigurării unui real echilibru între gravitatea faptei şi periculozitatea socială a infractorului, pe de o parte, şi durata sancţiunii şi natura sa (privativă sau nu de libertate), pe de altă parte. Mijloacele ce permit realizarea acestui obiectiv sunt reprezentate de criteriile de individualizare expres indicate în art. 72 C. pen., iar orice altă abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire şi aplicare a sancţiunii afectează temeinicia şi legalitatea hotărârilor judecătoreşti de condamnare.

În sfârşit, ţinând seama şi de intervalul de timp însumând 5 ani de la comiterea faptelor şi până la soluţionarea apelului, s-a apreciat că există suficiente temeiuri pentru a se considera că scopul pedepsei poate fi atins şi în condiţiile menţinerii sancţiunii dispuse de către Tribunalul Maramureş, aceea de 7 ani închisoare prin privare de libertate, nefiind oportună o înăsprire a pedepsei până la maximul special prevăzut de lege, respectiv de 20 de ani închisoare.

Pentru motivele arătate s-a respins ca nefondat apelul părţii civile SC R.G. SRL Baia Mare, prin administrator T.Ş., conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii partea civilă SC R.G. SRL a declarat recurs, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate în latura penală, prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., solicitând casarea deciziei, a reiterat criticile din apel solicitând şi majorarea pedepsei aplicate inculpatului M.I.C.

Examinând recursul declarat de partea civilă prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul părţii civile este fondat, însă doar sub aspectul aplicării art. 5 C. pen. cu privire la inculpatul M.I.C.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3859 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede, în alin. (2), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, la data de 23 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc.pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. ll din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat însă o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă că recurenta parte civilă şi-a motivat în scris recursul, în termen, respectiv la data de 04 noiembrie 2013 şi la data de 11 martie 2014 (primul termen de judecată acordat în cauză fiind 07 mai 2014), respectându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.

Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Astfel, cu privire la critica părţii civile vizând netemeinicia deciziei, critică subsumată de recurentă cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., se constată că această critică nu se încadrează cazului de casare invocat, potrivit căruia decizia este supusă casării atunci când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Or, criticile formulate de către recurenta parte civilă vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea deciziei şi au mai fost invocate şi faţa instanţei de apel, fiind judicios analizate de către instanţa de prim control judiciar, şi cum acestea vizează netemeinicia hotărârii şi nu nelegalitatea, instanţa de recurs nu le poate analiza la acest moment, întrucât prin Legea nr. 2/2013 s-a înlăturat, odată cu abrogarea art. 3859pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii.

Aşadar, instanţa de recurs nu poate examina în cauza de faţă critica referitoare la majorarea pedepsei aplicate inculpatului în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 172 C. proc. pen. anterior, ci s-ar fi putut analiza aceste critici în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, care a abrogat teza potrivit căreia instanţa de recurs poate analiza temeinicia hotărârilor.

Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile se constată următoarele:

În ceea ce priveşte efectele abrogării art. 215 C. pen. anterior şi reîncriminarea faptei de înşelăciune în art. 244 C. pen., instanţa de recurs constată că este în prezenţa situaţiei descrise de art. 5 C. pen., şi anume aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 07 mai 2014. În speţă, de la data pronunţării deciziei din apel, 23 octombrie 2013 şi până la data soluţionării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp şi cu privire la normele care guvernează înşelăciunea, a fost abrogat C. pen. anterior şi a intrat în vigoare un alt C. pen.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de inculpată instanţa de recurs urmează să analizeze:

a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi. În examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este încriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;

b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. În examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;

c) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat inculpatul.

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezîncriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din norma care încriminează fapta. Unitatea dintre încriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina încriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte încriminarea şi se individualizează sancţiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din încriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Dată fiind abrogarea art. 215 C. pen. anterior şi încriminarea înşelăciunii la art. 244 din noul C. pen., instanţa de recurs a comparat conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de legea veche, vechiul C. pen. şi faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de legea nouă (C. pen.). Comparaţia este necesară pentru a verifica incidenţa art. 4 C. pen. şi art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

Instanţa va analiza influenţa modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat inculpatul, având în vedere că, deşi un text de lege cu aceeaşi denumire marginală se poate regăsi într-o altă lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru inculpat conduce la dezîncriminarea faptei faţă de aceasta.

Articolul 215 Înşelăciunea

Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.

Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2).

Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Articolul 244 Înşelăciunea

(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.

Abrogarea textelor de lege care au stat la baza acuzaţiilor formulate în cauză nu este echivalentă cu dezîncriminarea faptelor. Dezîncriminarea operează in rem înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiţie care dădea faptei în legea veche un caracter calificat. La 01 februarie 2014, data abrogării normelor de la art. 215 C. pen. a intrat în vigoare art. 244 C. pen., care cuprinde toate elementele din acuzaţia pentru care a fost trimisă în judecată inculpata. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.I.C., acuzaţia faţă de care a fost condamnat a constat în aceea că, în perioada aprilie - iunie 2008 inculpatul, împreună cu alte persoane neidentificate au achiziţionat mărfuri în numele SC C.G. SRL Seini (în care inculpatul deţinea calitatea de administrator) pentru plata cărora a emis file cec fără acoperire, cauzând părţilor civile un prejudiciu total în sumă de 658.455,78 RON şi 150.122,10 euro.

Elementul material al laturii obiective în ceea ce îl priveşte pe M.I.C., respectiv inducerea în eroare a pârtiilor vătămate sub identitatea altor persoane, achiziţionând mărfuri în numele SC C.G. SRL Seini (în care inculpatul deţinea calitatea de administrator) pentru plata cărora a emis file cec fără acoperire, cauzând părţilor civile un prejudiciu total în sumă de 658.455,78 RON şi 150.122,10 euro, nu prezintă diferenţe între art. 215 C. pen. anterior şi art. 244 alin. (1) şi alin. (2) din noul C. pen.

Caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

Faţă de cele ce preced, instanţa va compara efectele acuzaţiei din legea veche (art. 215 C. pen. anterior şi efectele acuzaţiei în legea nouă, art. 244 alin. (1) şi alin. (2) din noul C. pen.).

Legea veche prevedea o sancţiune de la 10 ani la 20 ani închisoare, iar legea nouă prevede un minimum de 1 an şi un maxim de 5 ani închisoare astfel că legea nouă va retroactiva.

La stabilirea pedepsei ce se va aplica inculpatului ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu va face o nouă individualizare a sancţiunii atât cu privire la cuantum, cât şi cu privire la modalitatea de executare, ci doar va reduce proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de fond şi cea de apel (către minimum, mediu sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs va stabili o sancţiune la minimul special prevăzut de legea nouă, astfel cum a procedat şi instanţa de apel care a stabilit aceeaşi sancţiunejnsă sub minimul special ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen. anterior, dispoziţii ce nu-şi mai regăsesc corespondent în noul C. pen.

Cu privire la regulile privind infracţiunea continuată, pe legea nouă se prevede adăugarea unui spor de până la 3 ani la maximul prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, în timp ce pe legea veche sporul de pedeapsă era facultativ, astfel că s-ar ajunge în situaţia de a se aplica pedepse peste limita maximă prevăzută de lege, astfel că se va aplica legea veche.

Principiul constituţional al aplicării legii penale mai favorabile presupune examinarea în concret a efectelor celor două coduri cu privire la instituţiile autonome. Examinarea cauzei cu privire la legea incidentă în cazul unor instituţii diferite de încriminare şi sancţiune este impusă de lege, jurisprudenţa Curţii Constituţionale:

- instituţii autonome definite atare în lege. Legea nr. 187/2012 stabileşte legea mai favorabilă distinct faţă de cea stabilită în raport de încadrarea juridică şi sancţiune în cazul recidivei (art. 9), pluralitatea de infracţiuni (art. 10), suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. 15, 22), măsuri educative (art. 17). Voinţa legiuitorului este clară şi neechivocă, în aplicarea principiului constituţional al aplicării legii mai favorabile cu privire la situaţia concretă a persoanei acuzate, prin examinarea distinctă a instituţiilor incidente fiecărui caz în parte;

- aplicarea legii penale mai favorabile în raport de instituţiile care funcţionează autonom a fost discutată în doctrină şi practică încă din anul 1936. Vintilă Dongoroz în Codul penal adnotat din 1936 arăta că „aplicarea legii mai blânde exclude implicit legea mai severă. Nu este deci îngăduit a se îmbina dispoziţiunile unei legi cu ale celeilalte pentru a se obţine un rezultat mai favorabil, fiindcă aceasta ar însemna crearea pe cale de aplicaţiune a unei a treia lege (lex tertia) ceea ce nu este admis. Odată însă fapta stabilită şi pedeapsa fixată conform uneia din legi se poate recurge la instituţiunile cari funcţionează independent din cealaltă lege, dacă ele sunt mai favorabile infractorului”. Aceeaşi idee este regăsită şi în Codul penal comentat şi adnotat - 1969, T. Vasiliu, D. Pavel, etc. şi este dezvoltată de doctrină - George Antoniu, Costică Bulai în Practica judiciară penală, vol. I, pag. 32 - 41, Constantin Mitrache în Explicaţii preliminare ale noului C. pen., pag. 76, parag. (1), pag. 77).

Aplicarea legii penale mai favorabile în cadrul fiecărei instituţii autonome nu contravine principiului legalităţii, nu este creată o lex tertia. Lex tertia apare atunci când sunt preluate condiţiile de existenţă ale unei instituţii dintr-o lege, iar efectele aceleiaşi instituţii sunt preluate dintr-o altă lege. Lex tertia presupune combinarea dispoziţiilor de favoare în cadrul aceleiaşi instituţii juridice din legi diferite. Prin lex tertia se au în vedere acele situaţii prin care condiţiile unui fapt juridic sunt separate de efectele aceluiaşi fapt juridic, nu şi aplicarea unor legi diferite cu privire la instituţii juridice diferite (fapte juridice diferite), dar în mod unitar cu privire la condiţiile de existenţă ale unei instituţii (faptul juridic) şi efectele acelei instituţii (faptul juridic).

Conform Constituţiei României, legea penală mai favorabilă retroactivează. În aplicarea acestui principiu legea nouă nu trebuie să devină sub niciun aspect una defavorabilă, pentru că legea penală mai favorabilă se apreciază în raport de situaţia persoanei acuzată într-o cauză penală sau contravenţională, după caz.

Conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă, în conţinutul şi condiţiile prevăzute de noua reglementare, astfel încât durata pedepsei complementare se va reduce spre minimul prevăzut de legea nouă mai favorabilă.

Se va constata că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) şi c) C. pen. anterior (dreptul de a mai deţine funcţia de administrator de firmă), pe o perioadă de 5 ani are corespondent în art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen., urmând a se executa în acest conţinut şi pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 68 C. pen.

De asemenea, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, are corespondent în art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen., urmând a se executa în acest conţinut, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 65 C. pen.

Faţă de aceste considerente se va admite recursul declarat de partea civilă SC R.G. SRL împotriva deciziei penale nr. 201 din 23 octombrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, privind pe intimatul inculpat M.I.C.

Se va casa în totalitate decizia recurată şi în parte sentinţa penală nr. 458 din 02 iulie 2013, pronunţată de Tribunalul Maramureş în Dosar nr. 5348/100/2012, numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite:

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, va schimba încadrarea juridică a faptelor cu privire la inculpatul M.I.C. din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora va condamna pe inculpatul M.I.C. la pedeapsa de 1 an închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.

Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de partea civilă, vor rămâne în sarcina statului, iar suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de partea civilă SC R.G. SRL împotriva deciziei penale nr. 201 din 23 octombrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, privind pe intimatul inculpat M.I.C.

Casează în totalitate decizia recurată şi în parte sentinţa penală nr. 458 din 02 iulie 2013, pronunţată de Tribunalul Maramureş în Dosar nr. 5348/100/2012, numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite:

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbă încadrarea juridică a faptelor cu privire la inculpatul M.I.C. din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpatul M.I.C. la pedeapsa de 1 an închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de partea civilă, rămân în sarcina statului, iar suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07 mai 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 159/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215...  ICCJ. Decizia nr. 1541/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1554/2014. Penal