ICCJ. Decizia nr. 159/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 159/2014
Dosar nr. 1253/36/2012
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 385 din 12 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. 612/118/2009, s-a hotărât:
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi 85) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul B.N. la pedeapsa de 10 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. rap. la art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen. în ref. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata executată de la 22 august 2006 la 24 octombrie 2006.
În baza art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. a obligat inculpatul către partea civilă SC I.D.C. SRL Constanţa, prin reprezentant Ş.N., la plata sumei de 2.231.052.311 ROL contravaloare marfă livrată (tablă) şi la 7.215.560.322 ROL penalităţi de întârziere.
În baza art. 348 C. proc. pen. a dispus desfiinţarea totală a împuternicirii din 03 aprilie 2000 şi a filei cec X.
Prezenta hotărâre s-a comunicat Oficiului Registrului Comerţului Ialomiţa.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 4.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariu avocat oficiu către Baroul Constanţa se avansează din fondurile Ministerului de Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa nr. 120/P din 15 septembrie 2003, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.N. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 129 din 04 martie 2004, pronunţată în dosar penal nr. 1667/2003, Tribunalul Constanţa a înlăturat prevederile art. 37 lit. a) C. pen., iar în baza alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicare art. 13 C. pen. a condamnat inculpatul B.N., la pedeapsa de 10 ani închisoare.
Conform art. 65 rap. la art. 66 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 291 C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 10 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 C. pen., iar în baza art. 350 alin. (1) C. pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 14 alin. (3) lit. b) şi art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă şi a obligat inculpatul către partea civilă SC I.D.C. SRL Constanţa, prin reprezentant legal Ş.N. la plata sumei de 9.446.613.613 ROL despăgubiri civile.
Au fost respinse restul pretenţiilor civile ca nefondate.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea totală a împuternicirii din 03 aprilie 2000 şi a filei cec X.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.600.000 ROL cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul B.N., fără a arăta motivele de apel, iar avocatul din oficiu a solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 57 din 28 martie 2006, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul declarat de inculpatul B.N., desfiinţând sentinţa penală nr. 129/2004 a Tribunalului Constanţa şi a înlăturat dispoziţiile art. 64 lit. d) C. pen., fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul B.N., iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, a constatat că atât la data soluţionării cauzei pe fond prin sentinţa penală nr. 129 din 04 martie 2004, cât şi la data soluţionării apelului respectiv 28 martie 2006, inculpatul nu a fost prezent nici la dezbateri şi nici la pronunţare în condiţiile în care acesta era arestat şi neadus la instanţă, prezenţa fiind obligatorie.
Constatând incidente dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., prin decizia nr. 6123 din 24 octombrie 2006 pronunţată în Dosar nr. 1469/36/2006, s-a admis recursul declarat de inculpat, s-a casat decizia penală şi sentinţa penală, cauza fiind trimisă la rejudecare la Tribunalul Constanţa.
Totodată, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului B.N., de sub puterea mandatului de executare a pedepsei din 16 mai 2006 emis de Tribunalul Constanta şi pus în executare la data de 22 august 2006.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Constanta la data de 30 noiembrie 2006 sub nr. vechi R.2481/2006 şi nr. nou 3858/118/2006.
Instanţa de fond a reţinut:
„Deşi inculpatul s-a sustras urmăririi penale, s-a făcut dovada faptului că are cunoştinţă de învinuirea ce i se aduce, fapt demonstrat de corespondenţa pe care a avut-o cu organele de poliţie.
Inculpatul nu s-a prezentat în faza de judecată în primul ciclu procesual, abia în apel şi recurs, iar la rejudecare doar la termenul din 12 februarie 2008 când a solicitat termen să-şi angajeze apărător, ulterior nu s-a mai prezentat în vederea audierii, apărătorul ales, declarând că inculpatul este plecat din ţară.
Pentru realizarea procedurii cu inculpatul, acesta a fost legal citat pe parcursul cercetării judecătoreşti la toate adresele indicate în dosar, s-a solicitat sprijinul organelor de poliţie pentru identificare şi prezentarea acestuia la instanţă, s-au făcut demersuri la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cât şi la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, de a comunica dacă figurează în evidenţele acestora.
Din analiza coroborată a probelor administrate pe tot parcursul procesului penal instanţa reţinând situaţia de fapt cuprinsă în rechizitoriu, coroborată cu declaraţiile constante ale părţii vătămate, din care rezultă că a fost indusă în eroare şi că dacă ar fi cunoscut situaţia reală a societăţii şi a inculpatului, nu ar fi livrat marfa, declaraţiile martorilor B.I., B.E. şi B.N., N.M., relaţiile de la Oficiul Registrului Comerţului Ialomiţa, fila cec X, în valoare de 2.066.539.834 ROL, pe care a ştampilat-o şi a semnat-o fără ştirea martorilor B.E. şi B.N., dată la care societatea se afla în interdicţie bancară, declaraţiile martorilor C.G., B.D., a reţinut vinovăţia inculpatului pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată şi a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen., în infracţiunea prev. de art. 84 alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, aşa cum s-a solicitat de apărătorul inculpatului.
Prin sentinţa penală nr. 155 din 24 martie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 3838/118/2006, Tribunalul Constanta a dispus condamnarea inculpatului art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.N. la pedeapsa de 10 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. rap. la art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 alin. (2) C. pen. în referire la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată, durata executată de la 22 august 2006 la 24 octombrie 2006.
În baza art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul către partea civilă SC I.D.C. SRL Constanţa, prin reprezentant Ş.N., la plata sumei de 2.231.052.311 ROL contravaloare marfă livrată (tablă) şi la 7.215.560.322 ROL penalităţi de întârziere.
Au fost respinse restul pretenţiilor civile ca nefondate.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea totală a împuternicirii din 03 aprilie 2000 şi a filei cec X.
Prezenta hotărâre a fost comunicată Oficiului Registrului Ialomiţa.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.250 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul, iar prin decizia penală nr. 137/P din 18 februarie 2008 pronunţată în dosarul penal nr. 3858/118/2006, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul inculpatului şi s-a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Constanţa întrucât hotărârea primei instanţe este lovită de nulitate absolută potrivit art. 197 alin. (2), (3) C. proc. pen., întrucât inculpatul a fost condamnat fără să fi fost audiat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 21 ianuarie 2009 sub nr. 612/118/2009.
Prin sentinţa penală nr. 124 din 21 martie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 612/118/2009, Tribunalul Constanţa a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen. la pedeapsa de 10 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. rap. la art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 alin. (2) C. pen. în referire la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată, durata executată de la 22 august 2006 la 24 octombrie 2006.
În baza art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul către partea civilă SC I.D.C. SRL Constanţa, prin reprezentant Ş.N., la plata sumei de 2.231.052.311 ROL contravaloare marfă livrată (tablă) şi la 7.215.560.322 ROL penalităţi de întârziere.
Au fost respinse restul pretenţiilor civile ca nefondate.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea totală a împuternicirii din 03 aprilie 2000 şi a filei cec X.
Hotărârea a fost comunicată Oficiului Registrului Ialomiţa.
S-a reţinut de către instanţa de fond că:
„Inculpatul a fost legal citat pe tot parcursul cercetării judecătoreşti la toate adresele indicate în dosar, s-a solicitat sprijinul organelor de poliţie pentru identificare şi prezentarea acestuia la instanţă, s-au făcut demersuri la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cât şi la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, de a comunica dacă figurează în evidenţele acestora.
S-a renunţat la comisia rogatorie dispusă în cauză prin Ministerul Justiţiei în Republica Moldova, întrucât potrivit înscrisurilor ataşate la dosarul cauzei inculpatul s-ar afla de 4 ani plecat în Spania şi nu în Republica Moldova, iar realizarea unei comisiei rogatorii pe o perioadă de cel puţin 6 luni ar conduce la tergiversarea cauzei.
S-a apreciat că inculpatul se sustrage urmăririi penale, există dovada faptului că are cunoştinţă de învinuirea ce i se aduce, prin corespondenţa pe care a avut-o cu organele de poliţie, prezentarea sa în faza de judecată în primul ciclu procesual, abia în apel şi recurs, iar la rejudecare doar la un singur termen termenul când a solicitat termen să-şi angajeze apărător, ulterior nu s-a mai prezentat în vederea audierii, chiar apărătorul ales, declarând că inculpatul este plecat din ţară.
În acest ciclu procesual inculpatul a cunoscut de existenta procesului ce se judeca pe rolul instanţei sens în care a trimis pentru ataşare la dosarul cauzei o declaraţie dată în data de 09 septembrie 2010, în faţa unui notar din Republica Moldova în care inculpatul a arătat opinia sa în legătură cu fapta ce se reţine, susţinând că nu a fost prezent la semnarea contractului din 07 aprilie 2000 şi l-a semnat ulterior la intervenţia lui V.N. motivând că trebuie semnat în calitate de reprezentant legal şi nu a citit contractul contra /semnării lui deoarece era semnat şi stampilat în original de V.N.”
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul, iar prin decizia penală nr. 101/P din 13 septembrie 2011 pronunţată în dosarul penal nr. 612/118/2009, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul inculpatului şi a dispus rejudecarea fondului cauzei de către Tribunalul Constanţa întrucât hotărârea primei instanţe era lovită de nulitate absolută potrivit art. 197 alin. (2), (3) C. proc. pen., întrucât inculpatul a fost condamnat fără să fi fost audiat, prin renunţarea la efectuarea comisiei rogatorii.
La Tribunalul Constanţa cauza penală a fost reînregistrată la nr. 612/118/2009, din data de 16 noiembrie 2011.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 07 aprilie 2000 inculpatul B.N. a încheiat cu partea vătămată, Ş.N., reprezentant legal al SC I.D.C. SRL Constanţa un contract comercial de vânzare-cumpărare în numele SC E.P.I. SRL Constanţa, prin care SC I.D.C. SRL Constanţa se obliga să vândă agentului economic reprezentat de inculpat tablă în valoare totală 2.500.000.000 ROL.
Din conţinutul adresei din 15 februarie 2001 a Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Ialomiţa, a rezultat ca SC E.P.I. SRL Urziceni a fost autorizată să funcţioneze în anul 1994 şi a avut ca asociat unic pe B.E., iar administratorii societăţii au fost B.E. şi B.N.
Prin actul adiţional din 19 iunie 2000 numita B.E. a procedat la cesionarea tuturor părţilor sociale către numita V.N.I.F.
Inculpatul B.N., legal, nu a reprezentat niciodată SC E.P.I. SRL Urziceni, însă martorul B.N. i-a pus la dispoziţie biroul la sediul pe care societatea îl avea în Bucureşti şi astfel inculpatul avea acces la documentele contabile şi comerciale ale societăţii, facturi, chitanţe, file cec, ştampilă.
Inculpatul, la încheierea contractului sus-menţionat prin activitatea sa a indus în eroare vânzătorul cu privire la situaţia economico-financiară a cumpărătorului, a emis fila cec X cunoscând că SC E.P.I. SRL Urziceni nu avea disponibil în cont; deşi nu avea drept de semnătură şi calitate în cadrul societăţii, a semnat acel contract.
Susţinerile inculpatului că nu a fost prezent la încheierea contractului, că i-a semnat ulterior datorită intervenţiei martorului V.N. motivând că trebuie semnat în calitate de reprezentant legal şi nu a citit contractul deoarece era semnat şi stampilat în original de V.N., nu are corespondent în realitate, întrucât inculpatul nu era reprezentantul legal al SC E.P.I. SRL Urziceni.
Necunoscând situaţia reală a societăţii, între timp, partea vătămată SC I.D.C. SRL Constanţa prin reprezentant Ş.N. a livrat către SC E.P.I. SRL Urziceni, în 6 rânduri, tablă în valoare de 2.231.052.311 ROL, în perioada 10 - 20 aprilie 2000.
Deşi martorul B.N. a declarat că nu a avut cunoştinţă despre împrejurările în care inculpatul a avut posibilitatea să semneze fila cec în numele SC E.P.I. SRL Urziceni, unitatea bancară F. Bank a precizat că la data de 03 aprilie 2000 martora B.E. ar fi emis o împuternicire prin care acorda drept de semnătură martorului B.N. şi inculpatului B.N., iar cererea martorei ar fi fost respinsă de bancă conform adresei din 08 noiembrie 2002.
Partea vătămată Ş.N. a declarat că la momentul încheierii contractul de vânzare-cumpărare SC E.P.I. SRL Urziceni, i-ar fi prezentat şi fila cec, care era semnată ştampilată şi având completă suma.
Respectiva filă cec emisă de inculpat a fost refuzată la plată la data de 25 mai 2000 deoarece trăgătorul SC E.P.I. SRL Urziceni se afla în interdicţie bancară, încă din data de 19 mai 2000.
Însă indiferent de momentul în care se fila cec a intrat în posesia părţii vătămate Ş.N., cert este faptul că inculpatul B.N. ştia că nu are niciun raport juridic cu SC E.P.I. SRL Urziceni, nu avea drept de semnătură şi reprezentare a societăţii, care nu desfăşura vreo activitate şi nici nu exista posibilitatea reală de achitare a preţului tablei achiziţionate şi de aici al onorării filei cec emise.
În dovedirea vinovăţiei inculpatului, a intenţiei sale de a o înşela pe partea vătămată se va avea adresa din 15 mai 2002 a D.G.F.P. Ialomiţa, potrivit căreia SC E.P.I. SRL Urziceni, în numele căreia inculpatul a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, nu a desfăşurat activitate economico-financiară în perioada 01 ianuarie 2000 - 21 decembrie 2000.
Mai mult, rezultă că cele 6 facturi emise de partea vătămată nu au fost înregistrate în evidenţele contabile ale SC E.P.I. SRL Urziceni, aceasta neavând activitate în perioada supusă atenţiei, lucru cunoscut de inculpat care folosea biroul firmei.
Chiar inculpatul B.N. a recunoscut în prezenţa martorilor B.D., N.M. şi a părţii vătămate Ş.N., în luna septembrie 2000 când a avut o întâlnire la sediul Fundaţiei T. Brăila că a emis o filă cec fără acoperire bancară cerând să fie păsuit o lună sau două cu banii, prezentând chiar un grafic de eşalonare a plăţii.
Potrivit declaraţiei părţii vătămate inculpatul a promis că va efectua plata prin îngrăşăminte chimice sau motoare, produse petroliere pe care trebuie să le primească.
O altă întâlnire a inculpatului cu partea vătămată Ş.N. a avut loc chiar la sediul SC I.D.C. SRL Constanţa, în prezenţa aceloraşi martori, când inculpatul a precizat că va achita debitul, de această dată în numele SC G.N.B.P.I. SRL Şercaia, judeţul Braşov, încheindu-se o minută semnată şi ştampilată de acesta.
Şi această promisiune de plată în numele acestei societăţi a determinat continuarea menţinerii în eroare a SC I.D.C. SRL Constanţa, deoarece această societate administrată de inculpat se afla în procedură de reorganizare şi lichidare judiciară de la data de 01 septembrie 1997, a se vedea adresa din 04 aprilie 2001 a Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov.
Prin înscrisul legalizat la B.N.P. R.M., la data de 30 aprilie 2002 inculpatul B.N. a confirmat faptul că a încheiat contractul cu SC I.D.C. SRL, în calitate de reprezentant al SC E.P.I. SRL şi că tot în această calitate a semnat fila cec X, făcând referire şi la intervenţia martorilor C.G., B.D. şi N.M., intervenţie care ar fi avut menirea să-l determine să achite debitul.
Fila cec în litigiu, semnată de inculpatul B.N. a fost refuzată deoarece trăgătorul se afla în interdicţie bancară, ceea ce dovedeşte faptul că inculpatul s-a folosit de numele SC E.P.I. SRL şi de documentele acesteia numai pentru a induce în eroare vânzătorul şi a obţine foloase materiale pentru sine.
Din declaraţiile martorilor B.E. şi B.N. date pe parcursul procesului penal, rezultă că fără ştirea acestora, inculpatul deşi nu avea drept de semnătură şi nici o calitate în cadrul SC E.P.I. SRL Urziceni a emis şi semnat pentru această societate, folosind şi ştampila, la data de 19 mai 2000 o filă cec X în valoare de 2.066.539.834 ROL, când această societate se afla în interdicţie bancară.
Declară martorul B.N. că a făcut şi sesizare organelor de poliţie în anul 2000 în legătură cu sustragerea ştampilei, a facturilor şi a filelor cec şi i-a permis niciodată inculpatului să se folosească de societatea sa în diverse afaceri comerciale.
Referitor la împrejurările care au contribuit la încheierea contractului din 07 aprilie 2000, atât partea vătămată Ş.N. şi martorul N.M. au precizat că tabla ce a făcut obiectul contractului fusese achiziţionată de la SC S. SA Galaţi, iar partea civilă era interesată să găsească clienţi care să cumpere acest produs şi în aceste împrejurări l-a cunoscut pe inculpat, care a semnat contractul în calitate de reprezentant al SC E.P.I. SRL Urziceni.
Pentru a reţine această situaţie de fapt s-au avut în vedere:
- declaraţiile constante ale părţii vătămate, care permanent a arătat că a fost indusă în eroare şi că dacă ar fi cunoscut situaţia reală, nu ar fi încheiat contractul şi implicit nu ar fi livrat marfa;
- declaraţiile martorilor B.I., B.E. şi B.N., N.M., relaţiile de la Oficiul Registrului Comerţului Ialomiţa, fila cec X în valoare de 2.066.539.834 ROL, pe care a ştampilat-o şi a semnat-o fără ştirea martorilor B.E. şi B.N., dată la care societatea se afla în interdicţie bancară;
- declaraţiile martorilor C.G., B.D.;
- înscrisul legalizat la B.N.P. R.M., la data de 30 aprilie 2002, inculpatul B.N. a confirmat faptul că a încheiat contractul cu SC I.D.C. SRL, în calitate de reprezentant al SC E.P.I. SRL şi că tot în această calitate a semnat fila cec X, făcând referire şi la intervenţia martorilor C.G., B.D. şi N.M.
Vinovăţia inculpatului se mai probează şi cu adresa din 15 mai 2002 a D.G.F.P. Ialomiţa, potrivit căreia SC E.P.I. SRL în numele căreia inculpatul a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, nu a desfăşurat activitate economico-financiara în perioada 01 ianuarie - 21 decembrie 2000, cât şi cu facturile emise de partea vătămată care nu au fost înregistrate în evidenţele contabile ale acestei societăţi.
Infracţiunea de înşelăciune în varianta reglementată de art. 215 alin. (3) şi alin. (4) C. pen. se caracterizează prin aceea că emitentul cec-ului cunoaşte că nu există provizia necesară şi că astfel, nu-şi va îndeplini obligaţia de plată asumată, urmărind prejudicierea şi obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust.
Reaua-credinţă a emitentului cec-ului se analizează în raport de faptul că s-a urmărit nerespectarea obligaţiei de plată sau aceasta s-a datorat unor cauze independente de voinţa sa.
În cauză, inculpatul B.N., la momentul emiterii filei cec, ştia că nu exista provizia necesară valorificării acestuia şi nici că o va putea procura deoarece societatea nu avea activitate, intenţia acestuia de a înşela parte vătămată fiind evidentă.
Cum partea vătămată a arătat că a fost indusă în eroare şi că daca ar fi cunoscut situaţia reală a societăţii SC E.P.I. SRL Urziceni şi a inculpatului, nu ar fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare şi nu ar fi livrat marfa, infracţiunea de înşelăciune în varianta alin. (1), (2) şi (3) C. pen. există, inculpatul săvârşind fapta în dauna părţii vătămate, atribuindu-şi calitatea de reprezentant al SC E.P.I. SRL Urziceni deşi nu o avea, săvârşind fapta prin folosirea de calităţi mincinoase.
Art. 215 alin. (4) C. pen. presupune o inducere în eroare, prin emiterea filei cec, cunoscând că pentru valorificare, nu există provizia necesară, pricinuindu-se o pagubă posesorului filei cec, în timp ce art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 încriminează doar emiterea filei cec fără a avea la tras disponibil suficient, cunoscându-se această împrejurare.
Ceea ce diferenţiază infracţiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 de infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., este scopul urmărit de emitentul cec-ului.
În speţă sunt aplicabile şi disp. art. 215 alin. (5) C. pen. întrucât prejudiciul depăşeşte suma de 200.000 RON, astfel cum rezultă din probele dosarului.
Aşa fiind, urmează să fie angajată răspunderea penală a acestuia, în raport de încadrarea juridică corectă, dată faptei prin rechizitoriu.
Inculpatul nu s-a prezentat în faza de judecată în acest ciclu procesual, fiind ascultat prin comisie rogatorie, de către autorităţile din Republica Moldova, la data de 02 mai 2012, respectiv Judecătoria Botanica, municipiul Chişinău, când a primit toate actele transmise, copia rechizitorului, a sentinţelor şi deciziilor penale.
Pentru realizarea procedurii cu inculpatul, acesta a fost legal citat pe parcursul cercetării judecătoreşti la toate adresele indicate în dosar, s-a solicitat sprijinul organelor de poliţie pentru identificare şi prezentarea acestuia la instanţă, s-au emis adrese la Poliţia oraş Chişinău, Ministerul de Interne al Republicii Moldova, Procuratura Generală a Republicii Moldova.
Declaraţiile inculpatului B.N., în această fază procesuală, prin care acesta a negat săvârşirea faptelor pentru care este cercetat, nu a recunoscut săvârşirea faptelor de înşelăciune pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
Inculpatul a susţinut că nu a emis fila cec X şi a predat carnetul de cec-uri în alb martorului V.N.L., nu a efectuat operaţiuni comerciale cu tablă de la SC S. SA Galaţi şi nu s-a folosit de SC E.P.I. SRL şi a solicitat efectuarea unei expertize judiciare contabile şi grafologice pentru a demonstra nevinovăţia.
Inculpatul a recunoscut că în perioada anului 1994-1995 a cunoscut martorii B.N. şi B.E., iar în anul 2000 l-a cunoscut pe Ş.N.m reprezentantul legal al SC I. D.C SRL Constanţa.
Susţinerile inculpatului sunt contrazise însă de declaraţiile martorilor B.I., B.E., B.N., N.M., C.G., B.D., ascultaţi atât de procuror, dar şi de instanţa de judecată, relaţiile de la Oficiul Registrului Comerţului Ialomiţa, fila cec X, în valoare de 2.066.539.834 ROL, pe care a ştampilat-o şi a semnat-o fără ştirea martorilor B.E. şi B.N., dată la care societatea se afla în interdicţie bancară, precum şi înscrisul legalizat la B.N.P. R.M., la data de 30 aprilie 2002, care se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate Ş.N., reprezentantul legal al SC I. D.C. SRL Constanţa, din care rezultă cu certitudine că la data de 07 aprilie 2000, inculpatul B.N. a încheiat în calitate de reprezentant al SC E.P.I. SRL Urziceni, fără a avea această calitate, un contract de vânzare-cumpărare cu partea vătămată SC I.D.C. SRL Constanţa, prin reprezentant Ş.N., inducând-o în eroare atât cu privire la situaţia reală a acestei societăţi, cât şi la propria persoană, condiţii în care a emis fila cec X, cauzându-i acestuia un prejudiciu cert de 9.446.612.633 ROL.
În consecinţă nu se impune efectuarea unei expertize contabile sau grafologice pentru că în cauză s-au administrat probe concludente şi utile din care a rezultat că inculpatul a acţionat cu intenţia să inducă în eroare societatea comercială cu care a încheiat contractul menţionat.
Fapta inculpatului B.N., constând în aceea că la data de 07 aprilie 2000 a încheiat în calitate de reprezentant al SC E.P.I. SRL Urziceni, fără a avea această calitate, un contract de vânzare-cumpărare cu partea vătămată SC I.D.C. SRL Constanţa, prin reprezentant Ş.N., inducând-o în eroare atât cu privire la situaţia reală a acestei societăţi, cât şi la propria persoană, condiţii în care a emis fila cec X menţinând în continuare în eroare partea vătămată, cauzându-i acestuia un prejudiciu cert de 9.446.612.633 ROL, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen.: dispoziţiile părţii generale ale C. pen., limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului, urmând a aplica pedeapsa închisorii orientată spre minimum.
În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II- a şi lit. b) şi c) C. pen. în conformitate cu jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Sabău, Pârcălab împotriva României).
Inculpatul este necăsătorit, are studii medii, este cunoscut cu antecedente penale, este necăsătorit, are studii medii.
Din fişa de cazier judiciar rezultă că a mai fost condamnat anterior pentru fapte similare, dar nu se poate reţine starea de recidivă post condamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen., întrucât prin Decretul Preşedintelui României nr. 292 din 23 august 1999, M. Of. nr. 405/26.08.1999, Partea I, inculpatul a fost graţiat necondiţionat privind pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 20 din 09 februarie 1996 a Tribunalului Vrancea, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (2) C. pen., art. 289 şi art. 291 C. pen., fiindu-i înlăturată astfel răspunderea penală şi implicit executarea acestei pedepse, consecinţele condamnării.
În raport de aspectele reţinute, s-a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea orientată la minimul special prevăzut de textul încriminator.
Inculpatul a cunoscut de existenţa procesului pe rolul instanţelor de judecată, nu s-a prezentat şi-a formulat apărări în scopul tergiversării judecăţii, s-a sustras de la urmărirea penală, şi de la judecata, instanţa depunând toate diligentele pentru ca inculpatul să fie adus, acesta având cunoştinţă de prezentul dosar, aflat de rolul instanţelor din anul 2004.
În raport de aspectele reţinute, s-a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea orientată la minimul special prevăzut de textul încriminator.
Faţă de aceste considerente, s-a apreciat că scopul preventiv educativ al pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunea de înşelăciune poate fi atins doar prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea de 10 ani, pedeapsă care se va executa în regim de detenţie potrivit art. 57 C. pen.
Referitor la acţiunea civilă instanţa a reţinut că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale conform art. 998 şi urm. C. civ., fiind admise în parte pretenţiile civile solicitate de partea civilă SC I.D.C. SRL Constanţa.
Având în vedere somaţia făcută prin sentinţa penală nr. 2073/COM din 24 aprilie 2002 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, în Dosar nr. 1349/2002, modul de calcul, tabelul anexat, facturile depuse la dosar, instanţa, în baza art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ., dar având în vedere şi adresa părţii civile înaintată în această fază procesuală, inculpatul a fost obligat către partea civilă SC I.D.C. SRL Constanţa, prin reprezentant Ş.N., la plata sumei de 2.231.052.311 ROL contravaloare marfă livrată (tablă) şi la 7.215.560.322 ROL penalităţi de întârziere (Dosar nr. 612/118/2009, precizări parte civilă din data de 28 aprilie 2010).
Au fost respinse restul pretenţiilor civile ca nefondate, întrucât pentru acestea nu rezultă modul de calcul, tabele anexate, facturile depuse la dosar.
Împotriva sentinţei penale nr. 385 din 12 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 612/118/2009, în termen legal, a declarat apel inculpatul B.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În susţinerea motivelor de apel inculpatul solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale apelate şi, rejudecând, pronunţarea unei soluţii de achitare a inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., având în vedere că din ansamblul materialului probator administrat în cauză, nu rezultă fără putinţă de tăgadă că acesta ar fi săvârşit infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Astfel, există dubii serioase privind derularea activităţii comerciale ce se reţine în sarcina inculpatului, întrucât acesta nu a fost niciodată reprezentant legal al SC E.P.I. SRL Constanţa şi nu rezultă din probe că ar fi semnat acea filă cec care a fost înmânată părţii vătămate, neexistând nici date în sensul că ar fi semnat contractul de vânzare-cumpărare în numele SC E.P.I. SRL Constanţa, prin care SC I.D.C. SRL Constanţa se obliga să vândă agentului economic reprezentat de inculpat tablă în valoare totală 2,5 miliarde ROL.
Mai mult decât atât, urmează a fi avută în vedere adresa emisă de către F. Bank şi în care se arată că, anterior semnării contractului cu SC I.D.C. SRL, B.E. a solicitat ca B.N. şi inculpatul B.N. să aibă drept de semnătură în bancă.
Având în vedere aceste aspecte, se apreciază că nu s-a dovedit că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, întrucât declaraţiile martorilor nu se coroborează cu restul probatoriilor administrate în cauză, existând dubii ce profită inculpatului, astfel încât se impune achitarea acestuia, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În subsidiar, solicită reducerea cuantumului pedepsei aplicate de către instanţa de fond, avându-se în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Prin decizia penală nr. 21/P din 26 februarie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de inculpatul B.N., împotriva sentinţei penale nr. 385 din 12 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 612/118/2009.
În baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen., a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând, a dispus:
În baza art. 65 alin. (1), (2) C. pen. în referire la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. a aplicat inculpatului B.N. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A redus cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul B.N. către partea civilă SC I.D.C. SRL Constanţa de la 2.231.052.311 ROL (contravaloare marfă livrată) şi 7.215.560.322 ROL (penalităţi de întârziere) la 2.231.052.311 ROL, reprezentând contravaloarea mărfii livrate.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
În baza art. 189 C. proc. pen. suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a apreciat, în esenţă, că situaţia de fapt, descrisă şi analizată în extensio de prima instanţă, prin raportare la întreg ansamblul probator al cauzei, este corectă şi nu este contrazisă de nici un mijloc de probă, pedeapsa aplicată a fost corect individualizată, instanţa reţinând corect vinovăţia inculpatului pentru fapta pentru care a fost condamnat.
S-a apreciat însă, că hotărârea primei instanţe suportă critici în ceea ce priveşte aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, urmând a fi aplicată pe o perioadă de 3 ani, astfel cum a dispus instanţa de fond în primul ciclu procesual, ţinând seama de principiul neagravării situaţiei în propriul apel, reglementat de dispoziţiile art. 372 alin. (1) C. proc. pen.
Hotărârea primei instanţe a fost reformată de instanţa de apel şi sub aspectul laturii civile a cauzei, prin înlăturarea dispoziţiei privind obligarea inculpatului la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 7.215.560.322 ROL. Din această perspectivă, prima instanţă de control judiciar a reţinut că partea civilă putea pretinde despăgubirile pe calea unei acţiuni civile delictuale sau pe calea unei acţiuni în răspundere contractuală. În speţă, partea civilă a optat pentru alăturarea acţiunii civile acţiunii penale, conform art. 14 alin. (2) C. proc. pen., motiv pentru care s-a apreciat că aplică regulile răspunderii civile delictuale şi nu cele ale răspunderii civile contractuale.
Aşadar, în cauză, obligaţia inculpatului de plată a contravalorii mărfii îşi are izvorul în fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, fiind deci grefată pe răspunderea civilă delictuală.
Reţinând că obligaţia de plată a penalităţilor poate fi antrenată în baza prevederilor contractuale, nu se poate admite soluţia de obligare a inculpatului la plata acestor sume, întrucât astfel s-ar ajunge la combinarea a două tipuri de răspundere civilă-delictuală şi contractuală.
S-a apreciat că singurele sume care ar putea însoţi creanţa principală sunt cele echivalente dobânzii legale (care însă nu a fost solicitată în prezenta cauză de către partea civilă), în considerarea dispoziţiilor art. 108 C. civ., potrivit cărora, la obligaţiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, pentru care creditorul nu este ţinut a justifica vreo pagubă.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs în termenul legal de 10 zile prev. de art. 3853 C. proc. pen., inculpatul, B.N. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
Apărătorul, susţinând motivele scrise de recurs depuse la dosar, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. în temeiul căruia a pus concluzii de admitere a recursului. În susţinere a arătat că inculpatul critică faptul că nu a putut participa în mod legal la proces, apreciind că dacă ar fi fost prezent ar fi putut aduce mai multe lămuriri situaţiei de fapt întrucât constant şi-a susţinut nevinovăţia solicitând să fie achitat, neparticipând la comiterea faptei. De asemenea, prin motivele de recurs inculpatul critică şi modul în care a fost sesizată instanţa, apreciind că au fost încălcate dispoziţiile art. 300 alin. (2) C. proc. pen.
Examinând actele dosarului se constată că prin memoriul depus la dosar, inculpatul a criticat decizia atacată arătând, pe de o parte, că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil dreptul la apărare, egalitatea armelor, contradictorialitatea, iar pe de altă parte a susţinut că hotărârea este nelegală şi netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei.
Inculpatul a considerat că dispunerea de către instanţă a audierii sale prin comisie rogatorie încalcă dreptul la un proces echitabil chiar dacă această procedură este prevăzută de art. 171 din Legea nr. 302/2004, modificată. A apreciat că garanţiile procedurale care nu au fost respectate referitor la audierea sa prin comisia rogatorie dispusă în Republica Moldova o reprezintă egalitatea armelor şi nerespectarea principiului contradictorialităţii. Inculpatul a arătat că nu i s-au comunicat toate actele din dosar, că nu a dat nicio declaraţie în faţa organelor de urmărire penală, şi că nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală. Totodată, a considerat că actele trimise de instanţă sunt insuficiente.
Întrucât nu există o tratare egală a părţilor a sa, a procurorului, a părţii vătămate cu privire la luarea la cunoştinţă a tuturor actelor din dosar, inculpatul a apreciat că aceasta reprezintă o încălcare a principiului egalităţii armelor. Totodată, a arătat că o altă garanţie procedurală prevăzută de art. 6 parag. 1 din Convenţie o reprezintă principiul contradictorialităţii care, printre alte aspecte, vizează şi prezenţa personală a inculpatului la judecată, discutarea probelor şi altele. A învederat instanţei că reprezentantul Parchetului în mod corect a solicitat transferul de procedură în conformitate cu art. 124 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată, pentru că această procedură oferea toate garanţiile unui proces echitabil. A mai arătat că o altă formă agreată de procedura asistenţei judiciare în materie penală ce ar fi putut fi dispusă de instanţă era audierea sa prin videoconferinţă. A apreciat că această procedură odată dispusă ar fi avut avantajul ca audierea sa să se fi realizat direct de către instanţă împrejurare în care ar fi avut posibilitatea să pună întrebări martorilor, să propună probe, să participe la dezbateri şi să pună concluzii în ultimul cuvânt.
O altă critică formulată de recurentul inculpat a fost aceea privind nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii sub aspectul cuantumului despăgubirilor şi a individualizării pedepsei.
Pentru stabilirea valorii prejudiciului a solicitat efectuarea unui raport de expertiză contabilă care să stabilească modalitatea în care s-a desfăşurat contractul comercial şi eventual valoarea prejudiciului. De asemenea, a mai solicitat efectuarea unei expertize grafoscopice care să stabilească dacă fila cec a fost semnată de acesta. Inculpatul a mai arătat că probele, deşi au fost solicitate în faţa instanţelor anterioare, i-au fost respinse în condiţiile în care o expertiză contabilă putea stabili cu exactitate valoarea prejudiciului, iar în funcţie de valoarea acestuia se putea stabili o corectă încadrare juridică şi o corectă individualizare a unei eventuale pedepse. Inculpatul a mai considerat că instanţa nu a respectat principiul contradictorialităţii întrucât nu s-a pus în discuţia părţilor aspectele ce privesc prejudiciul. Totodată, inculpatul a apreciat că pedeapsa ce i-a fost aplicată este extrem de mare în raport de circumstanţele cauzei şi a faptului că nu a beneficiat de un proces echitabil în care să-şi poată face apărarea şi să-şi dovedească nevinovăţia. Inculpatul a mai arătat că au fost încălcate dispoziţiile art. 300 C. proc. pen. referitoare la verificarea regularităţii actului de sesizare. Concluzionând, faţă de considerentele detaliate în scris în memoriul depus la dosar în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei penale atacate în raport de disp. art. 3856alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., apreciază Înalta Curte că recursul declarat de inculpat este nefondat şi urmează a fi respins ca atare pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Înalta Curte aminteşte că decizia penală nr. 21/P a fost pronunţată de la data de 26 februarie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2 din 12 februarie 2013, astfel încât va supune analizei numai acele critici care se circumscriu cazurilor de casare în vigoare, în forma stabilită de Legea nr. 2/2013.
Criticile formulate de inculpat din perspectiva cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172C. proc. pen. nu pot fi supuse analizei.
Potrivit art. 3859pct. 172 C. proc. pen., hotărârea poate fi supusă casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Aşa fiind, se constată că unul dintre cazurile de casare abrogate în mod expres prin Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., caz de casare care permitea cenzurarea situaţiei de fapt în sensul de a se verifica concordanţa dintre situaţia de fapt şi conţinutul probelor, situaţie în care criticile formulate de inculpatul B.N.,acesta solicitând achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, având în vedere că, din ansamblul materialului probator administrat în cauză, nu rezultă cu certitudine că acesta ar fi săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, la motivele de casare expres prevăzute de lege şi în care nu se mai găseşte şi eroarea gravă de fapt care, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2 nu mai poate fi supusă cenzurii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Criticile formulate de recurentul inculpat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 172 C. proc. pen. se referă şi la greşita individualizare a pedepsei. Astfel inculpatul a apreciat că pedeapsa ce i-a fost aplicată este extrem de mare în raport de circumstanţele cauzei şi a faptului că nu a beneficiat de un proces echitabil în care să-şi poată face apărarea şi să-şi dovedească nevinovăţia.
Ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului ca a doua cale de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menţionat, deoarece individualizarea pedepsei nu se circumscrie art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. ce are în vedere situaţia în care „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii”.
Individualizarea pedepsei este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare şi de stabilire a sancţiunii şi nu verificarea modalităţii în care instanţa de fond sau instanţa de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziţie legală.
Greşita individualizare a pedepselor putea fi criticată în vechea reglementare prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., caz de casare ce a fost modificat parţial prin Legea nr. 2/2013 în sensul că hotărârea recurată poate fi criticată doar sub aspectul nelegalităţii pedepsei, astfel încât apreciază Înalta Curte că incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172C. proc. pen. nu poate fi extrapolată la alte situaţii decât cele reglementate de legiuitor.
Criticile formulate de inculpat referitoare la faptul că nu ar fi beneficiat de un proces echitabil sunt, de asemenea, neîntemeiate.
Astfel inculpatul a fost ascultat prin comisie rogatorie, de către autorităţile din Republica Moldova, respectiv Judecătoria Botanica, municipiul Chişinău, când a primit toate actele transmise, copia rechizitorului, a sentinţelor şi deciziilor penale.
Pentru realizarea procedurii cu inculpatul, acesta a fost legal citat pe parcursul cercetării judecătoreşti la toate adresele indicate în dosar, s-a solicitat sprijinul organelor de poliţie pentru identificare şi prezentarea acestuia la instanţă, s-au emis adrese la Poliţia oraş Chişinău, Ministerul de Interne al Republicii Moldova, Procuratura Generală a Republicii Moldova.
Prima instanţă a apreciat că nu se impune efectuarea unei expertize contabile sau grafologice pentru că în cauză s-au administrat probe concludente şi utile din care a rezultat că inculpatul a acţionat cu intenţia să inducă în eroare societatea comercială cu care a încheiat contractul menţionat.
Latura civilă a cauzei, de asemenea, a fost corect soluţionată de instanţa de apel, criticile formulate de inculpat sub acest aspect fiind neîntemeiate.
Astfel, ca urmare a admiterii apelului declarat de inculpat, prima instanţă de control judiciar a redus cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul B.N. către partea civilă SC I.D.C. SRL Constanţa de la 2.231.052.311 ROL (contravaloare marfă livrată) şi 7.215.560.322 ROL (penalităţi de întârziere) la 2.231.052.311 ROL, reprezentând contravaloarea mărfii livrate.
Faţă de considerentele arătate, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva deciziei penale nr. 21/P din 26 februarie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 324/2014. Penal. însuşirea bunului găsit... | ICCJ. Decizia nr. 1554/2014. Penal → |
|---|
